II.

Subregnul EUMETAZOA
Diviziunea Diploblastica

Cuprinde metazoare ce dezvoltă numai două foiţe embrionare: ectodermul şi

endodermul, care la adult dau țesuturi numite epidermis, respectiv gastrodermis.
Clasificare. Eumetazoarele diploblastice sunt reprezentate de celenterate
(Coelenterata, denumire introdusă de Leuckart în 1847).

Coelenterata

Celenteratele cuprind metazoare diploblastice cu diferențiere tisulară, musculatură,

sistem nervos, organe de simţ (eumetazoare). Ele prezintă simetrie radiară. Pentru prima dată
apare o cavitate digestivă (= gastrală), care este chiar cavitatea corpului (gr. coelos – cavitate;
enteron - intestin). Cavitatea digestivă comunică cu exteriorul printr-un singur orificiu –
orificiul buco-anal. Digestia este extracelulară (cavitară) dar persistă încă și digestia
intracelulară.
Clasificare. Celenteratele cuprind două încrengături: Cnidaria şi Acnidaria.

1. Încrengătura Cnidaria

Cuprinde celenterate cu simetrie radiară, majoritatea marine, prevăzute cu celule

urzicătoare de origine ectodermică, cu rol în atac şi în apărare, numite cnidocite, cnidoblaste
sau nematoblaste (gr. knide – urzică; blastos – mugure; nema - filament), de unde și denumirea
lor. Cnidoblastul conține o veziculă urticantă numită nematocist, al cărei perete are natură
proteică. Extremitatea superioară a veziculei se răsucește spre interior, formând un tub, răsucit,
care poate ieși în afară. Tubul reprezintă filamentul urticant care funcționează ca un ac de
seringă ce poate injecta o toxină (o neurotoxină) în corpul victimei. La baza filamentului
urticant se găsesc spini cu rol de ancorare în corpul victimei. Vezicula urticantă este acoperită
de un opercul detașabil, alături de care se află o prelungire ca un păr numită cnidocil -
mecanoreceptor cu o ultrastructură asemănătoare flagelului, prezent la hidrozoare și scifozoare,
dar absent la antozoare, unde este înlocuit de o clapă tripartită. Nematocistul este cea mai mare
și complexă structură intracelulară cunoscută. După formă și organizare, există mai multe tipuri
de nematociste la cnidari. Atunci când cnidocilul este stimulat prin atingere operculul se
deschide și filamentul urticant este proiectat în afară spre corpul victimei. Nematatocistele pot
fi folosite o singură dată după care sunt înlocuite în circa 48 de ore prin formarea altora noi.
Cnidoblastele sunt numeroase în epidermisul regiunii orale și pe tentacule, unde adesea
apar în grupuri numite baterii de cnidoblaste.
Peretele corpului este format pe seama ectodermului (epidermis) și endodermului
(gastrodermis), separate de un strat de mezoglee de origine ectodermică. Mezogleea poate fi
subțire sau groasă, acelulară sau celulară. Apare un prim tip de musculatură la metazoare
formată din celule epiteliomusculare (=mioepiteliale) derivate din ectoderm și endoderm.
Cnidarii sunt unici printre metazoare prin prezența unui ciclu de dezvoltare dimorfic,
care presupune două morfologii ale stadiului adult: polipul și meduza.

1
 Cnidoblastul. A- cnidoblast
neexplodat; B- momentul iniţial
al exploziei; c – cnidoblastul
explodat.
cnc – cnidocil; f.u. – filament
urticant; N – nucleu; op. –
opercul, sp. – spini; v.u. – veziculă
urticantă (nematocist).

Polipul este, în general, forma fixată de substrat şi se reproduce, de regulă, asexuat.

Polipul poate fi solitar sau colonial. Atunci când forma de meduză lipseşte, polipul poate deveni
sexuat (la hidră sau la corali). Coloniile de polipi pot avea indivizii asemănători între ei sau
diferenţiaţi morfo-funcţional, fenomen numit polimorfism colonial.
Meduza este forma liberă, adaptată la viața pelagică, şi sexuată. În ontogenie se
realizează o alternanţă de polipi şi meduze numită metageneză. Larva caracteristică este
planula (o gastrulă ciliată, mobilă).
Cnidarii sunt lipsiți de cefalizație, sistem nervos central și organe specifice pentru
respirație, circulație și excreție. Sistemul nervos este reprezentat de o rețea nervoasă situată la
baza straturilor epidermale și gastrodermale, iar transmiterea impulsurilor nervoase se face
radiar, prin sinapse nepolarizate. Planul general de organizare este același atât la forma de polip
cât și cea de meduză.
Clasificare. Se cunosc circa 11000 de specii actuale de cnidari, clasificate în trei clase:
Hydrozoa, Scyphozoa şi Anthozoa.

1. Clasa Hydrozoa

Caractere generale. Cuprinde circa 3200 de specii de cnidari cu cavitatea gastrală

simplă, necompartimentată. Se prezintă sub formă de polip sau de meduză. Majoritatea
speciilor sunt marine, puţine de apă dulce.
Polipul hidroid poate fi solitar sau colonial. Are corpul saciform, fixat temporar sau
permanent, printr-un peduncul terminat cu un disc adeziv. La extremitatea opusă locului de
fixare se deschide orificiul buco-anal, pe o proeminenţă conică (con bucal = hipostom),
înconjurat de o coroană de tentacule. Cavitatea gastrală pătrunde şi în tentacule şi în peduncul.
Un faringe veritabil (de origine ectodermică) lipsește atât la polip cât și la meduză.
Coloniile pot fi izomorfice, atunci când polipii sunt asemănători între ei, sau
polimorfice, când polipii sunt diferenţiaţi morfo-funcţional (gastrozoizi, cistozoizi,
dactilozoizi, acantozoizi, gonozoizi etc.) (vezi lucrări practice). Gonozoizii produc muguri
meduzari numiți gonofori, producători de gameți, care pot fi eliberați ca meduze libere sau
reținuți pe colonie. Țesutul viu al gonozoidului este numit blastostil; gonoforii se formează din
acest țesut.

2
Fig. Polipul hidroid. C.b.
con bucal; c.g. – cavitate
gastrală; d.b.- disc bazal; ect.
– ectoderm (epidermis); end.
– endoderm (gastrodermis);
mz. – mezoglee; o.b. –
orificiu buco-anal, t.-
tentacul.
Fig. Meduza hidroidă
(Leuckartia).
Fig. Meduza hidroidă (secțiune radiară). c.c. – canal circular; c.r. – canal
radiar; c.t. – canal tentacular; ect. – ectoderm (epidermis); end. – endoderm
(gastrodermis); es. – esofag; ex. – exumbrela; gd. – gonade; i.n. – inele
nervoase; i.n.e. – inel nervos exumbrelar; i.n.s. – inel nervos subumbrelar; mn.
– manubriu; mz. – mezoglee; o.b. – orificiu buco-anal; sb. – subumbrela; st. –
stomac; t. – tentacul; v - velum.
Coloniile de polipi prezintă un schelet extern de
natură proteică-chitinoasă numit periderm (= perisarc).
Acest schelet acoperă masa vie a coloniei, numită cenosarc.
La grupul numit Hydrocorallina (polipi coloniali din ordinul
Athecata, cu două familii: Milleporidae și Styasteridae) se produce un
schelet extern (epidermal) calcaros, masiv, asemănător celor de la corali.
Meduza hidroidă este de talie mică, cu un diametru ce
variază de la 0,5 cm la peste 6 cm. Ea are corpul în formă de
umbrelă, clopot sau disc, fiind numit umbrelă (umbrella).
Suprafața convexă superioară se numește exumbrelă, iar
suprafața inferioară, concavă – subumbrelă. Marginile
umbrelei formează un tiv ectodermic care îngustează
cavitatea subumbrelară, numit văl (velum) – de aceea
meduzele hidrozoarelor se mai numesc şi meduze cu văl sau
craspedote (gr. craspedon – margine, tiv). Tentaculele care
pornesc de pe marginea umbrelei sunt de regulă în număr de
patru, dar sunt și specii cu două sau mai mult de patru
tentacule. Mezogleea hidromeduzei este lipsită de celule dar
conține fibre secretate, probabil, atât de epidermis cât și de
gastrodermis. Celulele gastrodermisului sunt lipsite de fibrile
3
contractile, sistemul muscular fiind restrâns la stratul epidermal. Prin contracția fibrelor
musculare striate ale umbrelei, corpul meduzei expulzează ritmic apa din cavitatea
subumbrelară, deplasându-se astfel înainte. Velumul, care reduce deschiderea subumbrelei
permite creșterea forței jetului de apă.
Cavitatea gastrală a meduzei este mai complicată decât cea a polipului, având rol şi în
circulaţie, de aceea este numită aparat gastro-vascular. Acest aparat gastro-vascular este
constituit dintr-o parte centrală, stomacul, de la care pornesc patru canale radiare spre un canal
marginal, circular, situat la marginea umbrelei. La joncțiunea canalului radiar cu canalul
circular se găsește o umflătură numită bulb tentacular, fiind în legătură și cu canalul tentacular
al tentaculului respectiv. Orificiul buco-anal se deschide la capătul unei prelungiri tubulare
numită manubrium, în centrul cavităţii subumbrelare. Marginea umbrelei este prevăzută cu
tentacule.

Structura peretelui corpului. La hidră, o

specie foarte cunoscută, peretele corpului este
alcătuit din două straturi tisulare: ectodermis şi
gastrodermis (numite de multe ori ectoderm și
endoderm – denumirile țesuturilor embrionare
care le formează), între care se află un strat subţire
de mezoglee, derivată din ectoderm. Mezogleea
este un strat de substanță cu aspect gelatinos, lipsit
de celule.
Epidermisul, provenit din ectoderm, conţine mai
multe feluri de celule:
Fig. Celulă epitelio-musculară la Hydra
- celule epitelio-musculare (sau mio-
viridis. cut- cuticulă; f.m. – fibrile musculare epiteliale) în forma de T culcat, cu baza celulei
porţiunea bazală a celulei; gr.g. – granule prevăzută cu fibrile musculare netede, dispuse
gelatinoase; N – nucleu.
longitudinal în raport cu axa corpului; aceste
fibrile formează pătura musculară longitudinală, externă.
- celule senzitive, fusiforme, sensibile la agenţii externi excitanţi şi aflate în contact cu
celulele epitelio-musculare;
- celule nervoase, care nu vin în contact cu exteriorul, fiind retrase către membrana bazală
a epiteliului. Ele emit prelungiri prin care vin în contact cu celelalte categorii de celule, formând
astfel o reţea nervoasă – primul sistem nervos din seria animală.
- celule urzicătoare (cnidocite). Acestea conţin o veziculă urticantă (nematocist) în care stă
înfăşurat în spirală un filament urticant tubular, prevăzut cu spini la bază. Atunci când celula
este atinsă, filamentul urticant este proiectat în afară inoculând ca o seringă în corpul victimei
o substanţă toxică (actinocongestină). Ele sunt abundente mai ales pe tentacule.
- celule interstiţiale, mici, cu nucleu relativ mare, din care se formează cnidoblastele,
celulele sexuale, precum și oricare alt tip de celule; localizate sub suprafața epidermisului.
Celule epidermice formează gameții.
Gastrodermisul, provenit din endoderm, este format din celule digestive mari,
prevăzute cu 1-2 flageli, ce se mişcă în interiorul cavităţii gastrale. Flagelii au rolul de a
amesteca particulele alimentare cu enzimele digestive. Celulele digestive sunt capabile să emită

4
şi pseudopode, cu ajutorul cărora fagocitează particulele alimentare. Hrana (polipeptide, acizi
grași, glucide) poate fi preluată și prin pinocitoză, în vacuole digestive.
O mare parte din celulele endodermice au baza diferenţiată în fibrile musculare
orientate circular faţă de axa longitudinală a corpului, formând în ansamblu pătura musculară
circulară, internă (celule digestiv-musculare). Printre celulele digestive se găsesc şi celule
mici, glandulare, ce conţin enzime digestive, şi celule mucoase, abundente în jurul gurii.
La unele specii de Hydra, celulele gastrodermice conțin alge zoochlorelle simbiontice,
ce conferă culoarea verde animalului.

Sistemul muscular. Musculatura nu este încă formată din celule musculare specifice.
Celulele ectodermului şi cele ale endodermului prezintă, după cum s-a văzut, diferenţieri
musculare, ce alcătuiesc cele două pături musculare, una externă, longitudinală, şi alta internă,
circulară (aceasta din urmă prezentă doar la hidropolip).
Sistemul nervos. La polip, sistemul nervos este alcătuit dintr-o reţea nervoasă difuză.
La meduză, pentru prima dată în seria animală, celulele nervoase formează condensări sub
forma a două inele: inelul nervos subumbrelar şi inelul nervos exumbrelar. La aceste inele
ajung nervii care vin de la organele de simţ iar de la inele pleacă nervi la fibrele musculare. La
unele specii (Sarsia) se găsesc chiar ganglioni nervoși.
Organele de simţ. Sunt reprezentate de organe vizuale şi de echilibru. Organele vizuale
prezintă diferite grade de complicare, fiind reprezentate de suprafeţe ocelare, fosete vizuale şi
vezicule optice.
Suprafeţele ocelare sunt alcătuite din celule vizuale izolate unele de altele prin celule
pigmentare (încărcate cu pigment melanic), situate la nivelul tegumentului. O celulă vizuală
prezintă la o extremitate a ei o serie de striaţii fotosensibile. Totalitatea prelungirilor nervoase
ale celulelor vizuale formează nervul optic.
Fosetele vizuale s-au format prin înfundarea ectodermului unei suprafeţe ocelare,
rezultând o gropiţă (fosetă). Foseta este plină cu o substanţă gelatinoasă, secretată de epiteliu,

5
constituind un corp vitros – mediu dioptric (de concentrare a luminii). În aceste condiţii celulele
vizuale sunt mai bine protejate.

Veziculele optice reprezintă o treaptă mai înaintată de dezvoltare a organelor vizuale.

Epiteliul vizual ia forma unei vezicule închise, situată sub ectoderm. Partea superioară este
formată din celule epiteliale simple prin care pătrunde lumina. În cavitatea veziculei (corpul
vitros) se găseşte un corp sferic, foarte transparent şi refringent – cristalinul.
La toate aceste organe vizuale partea sensibilă la lumină a celulelor vizuale este
îndreptată spre lumină; lumina ajunge la striaţiile fotosensibile, iar apoi străbate corpul celulei
vizuale. Acest tip de ochi se numeşte convers. Organele vizuale sunt situate la baza
tentaculelor, spre faţa externă a bulbilor tentaculari.
Organele de echilibru sunt numite statocişti, situate pe marginea umbrelei, între
tentacule. Aceste organe au forma de vezicule sau de mici tentacule. Ele conţin o granulă
calcaroasă care, în timpul modificării poziţiei corpului, atinge prelungirile celulelor senzitive
din jur declanşând un impuls nervos spre celulele nervoase (din inelul nervos subumbrelar).
Acestea trimit influxul nervos celulelor musculare (efectorul) ce vor redresa postura corpului.

Statocist în formă de măciucă la Rhopalonema velatum.

ect - ectoderm; mez – mezoglee, p.s. – peri senzitivi, stl –
statolit.

6
 Reproducerea și ciclul biologic. Polipul se reproduce asexuat, prin înmugurire (o
excepţie este Hydra care se poate reproduce şi sexuat). În cazul coloniilor de polipi, formarea
de noi colonii se face în cadrul ciclului metagenetic: pe indivizii sexuali din colonie (gonozoizi)
înmuguresc meduze sexuate. Meduzele se reproduc sexuat, majoritatea având sexele separate.
Gonadele sunt de regulă situate sub canalele radiare, în epidermisul subumbrelei, dar ele pot
de asemenea fi situate în epidermisul manubriului.
Fecundația poate fi externă, în apă mării sau pe suprafața manubriului, sau internă, la
nivelul gonadelor. În urma fecundației rezultă un zigot care intră în segmentaţie şi dă naştere
larvei planulă. Planula se fixează şi formează un polip principal (oozoid), care, prin înmugurire
va genera toţi indivizii coloniei (blastozoizi).

Ciclul de reproducere metagenetică la

hidrozoare.

Clasificare (vezi lucrări practice). Hidrozoarele se grupează în 2 subclase: Hydroidea

şi Siphonophora.

1. Subclasa Hydroidea

Cuprinde polipi solitari sau coloniali şi

Fig. Ordinul Hydroida. A. Hydra viridis; B –
Pelmatohydra oligactis.
meduze. Coloniile, de tip pajişte sau
arborescente, sunt fixate de substrat.
Hidroideele se grupează în 4 ordine:
Hydroida, Athecata, Thecata şi
Trachylina.
1. Ordinul Hydroida. Cuprinde
numai forme de polip (de regulă solitari).
Meduza lipseşte, polipul devenind sexuat.
Specii marine şi dulcicole.
- Hydra viridis, polip solitar,
mobil, de apă dulce.

7
 2. Ordinul Athecata (= Gymnoblastea, Anthomedusae). Cuprinde polipi coloniali şi
meduze în formă de clopot (antomeduze). Aproape toate marine. Peridermul nu acoperă polipii.
- Podocoryne (=Hydractinia) carnea, colonie de tip pajişte, polimorfică.
- Pennaria cavolini – colonie pană, M. Mediterană.
- Eudendrium racemosum, colonie arborescentă. Marea Neagră, Oceanul Atlantic.
- Tubularia (=Ectopleura) larynx, colonie de tip pajişte, cu câte un polip mare în vârful
hidrocaulului.

3. Ordinul Thecata (= Calyptoblastea, Leptomedusae). Polipi coloniali şi meduze

discoidale (leptomeduze). Peridermul formează o teacă protectoare în jurul polipilor.
- Campanularia verticillata, colonie căţărătoare pe diferite alge.
- Obelia dichotoma, colonie arborescentă, Marea Mediterană.
- Aglaophenia sp., colonie în formă de pană.
- Sertularella sp., colonie arborescentă, Marea Mediterană.
- Gonothirea sp., colonie arborescentă; conul bucal al polipilor vegetativi hiperdezvoltat.

4. Ordinul Trachylina. Cuprinde numai meduze, care se dezvoltă direct din zigot, fără
un stadiu intermediar de polip. Tentaculele sunt pline cu celule endodermice (gr. trachis – tare,
linon - filament). Trachilinele se împart în două grupe: Trachymedusae şi Narcomedusae.
La Trachymedusae, marginea umbrelei este întreagă, gonadele se găsesc pe canalele
radiare.
- Lizzia sp., meduză de 6 mm diametru.
- Rhopalonema velatum, Marea Mediterană.

Ordinul Athecata.
Eudendrium
ramosum.
A – colonie; B – un
polip secţionat.
hc – hidrocaul; ps –
perisarc (periderm); p
– polipi; s – suport; t.b.
– tentacule bucale;
t.bz. – tentacule
bazale.

8
 Ordinul Thecophora.
Obelia geniculata.
A – porţiune dintr-o
colonie;
B – meduză.

Fig. Ordinul Trachylina. Organizaţia schematică a unei
meduze trachyline.
La Narcomedusae, marginea
umbrelei este despicată în lobi, inserţia
tentaculelor urcând mult spre vârful
umbrelei. Ele nu au canale radiare şi
adesea nici manubriu. Cavitatea gastrală
formează diverticule largi (buzunare
gastrale) pe care se găsesc, ventral,
gonadele. Exemple:
- Aegina rhodina, apele tropicale
ale Atlanticului.
- Cunoctantha octonaria – în faza
tânără trăieşte în cavitatea subumbrelară
la antomeduza Turritopsis nutricola (cu
manubriul lung ca o trompă suge hrana
din stomacul meduzei gazdă); Oceanul
Atlantic, Marea Mediterană.

Relativ recent a fost atașat la Încrengătura Cnidaria, Clasa Hydrozoa și Ordinul Trachylina un grup de circa 1200
de specii de organisme parazite foarte specializate, clasificare înainte printre protiste, ca Încrengătura Myxozoa
(în trecut: protozoare neosporidii sau cnidosporidii). Datele morfologice (capsule polare similare nematocistelor),
secvențierea ARN ribozomal 18S, prezența genelor Hox dovedesc însă că aceste organisme reprezintă cnidari cu
structură simplificată din cauza vieții parazitare (la anelide, pești și alte vertebrate poikiloterme). Un exemplu este
Myxobolus cerebralis, parazit la peștii de apă dulce, mai ales la păstrăv. Parazitul distruge cartilajul și produce
inflamații care presează nervii, peștii înotând, caracteristic, în cerc.

2. Subclasa Siphonophora
Cuprinde colonii polimorfice pelagice care nu se fixează de substrat. Se deplasează
pasiv, prin plutire şi activ prin înot. Grupele de indivizi polimorfici (filozoizi, gastrozoizi,
cistozoizi, gonozoizi) se numesc cormidii şi se dispun pe o tijă (stolon = hidrozom). În evoluţia
sifonoforelor stolonul se va scurta, pneumatoforul se va dezvolta, iar nectozoizii vor dispărea.
Clasificare. Sifonoforele se clasifică în 2 ordine: Calycophorae, fără pneumatofor, şi
Pneumatophorae, cu pneumatofor.

9
 1. Ordinul Calycophorae
Sifonofore fără pneumatofor. La partea superioară au un clopot mai mare şi sub el un
număr redus de clopote mai mici, dispuse într-un singur şir. Cormidiile se pot detaşa la
maturitatea sexuală şi în această stare liberă sunt cunoscute sub numele de eudoxii. Exemple:
Diphyes appendiculata, Marea Mediterană.

Ordinul Calycophorae
Diphyes appendiculata

Subclasa Siphonophora.
Cormidia.

10
 Fig. Colonia la sifonoforele pneumatofore. Halistemma pictum.

2. Ordinul Pneumatophorae
Prezintă pneumatofor. În cadrul grupului se poate urmări evoluţia în direcţia dezvoltării
pneumatoforului şi reducerea treptată a stolonului şi dispariţia nectozoizilor.
Familia Physonectidae. Pneumatofor mic, stolon lung, nectozoizi prezenţi. Exemple:
- Halistemma pictum, cuprinde două şiruri de nectozoizi şi circa 10 cormidii.
- Physophora hydrostatica – are stolonul mai scurt, lungimea lui corespunde şirului de
nectozoizi. Restul hidrozomului are forma unui disc pe care stau, dispuşi circular, celelalte
categorii de indivizi ai coloniei. Marea Mediternă, Oc. Atlantic.
Familia Auronectidae. Pneumatofor foarte mare. El se deschide la exterior prin
intermediul unui sac lateral plin cu aer, numit aurofor. Hidrozomul este scurt, gros, oviform,
având la partea sa superioară un număr de nectozoizi dispuşi în cerc sub pneumatofor. Sub
cercul ne nectozoizi se găsesc indivizii coloniei, dispuşi în jurul hidrozomului, în jurul unui
gastrozoid central, mai mare. Exemplu: Stephalia corona, Oc. Atlantic.
Familia Cystonectidae. Pneumatoforul foarte mare (până la 30 cm diametru);
nectozoizii au dispărut total. Stolonul foarte scurt, discoidal, este alipit de pneumatofor. Pe faţa
lui inferioară sunt dispuşi indivizii coloniei, ca o tufă deasă. Plutesc la suprafaţa apei. În caz de
pericol se pot scufunda prin contracţia pneumatoforului şi eliminarea unei părţi din aer printr-
un por apical. Exemplu: Physalia physalis, Marea Mediterană, Oc. Tlantic, Oc. Pacific şi Oc.
Indian. Este numită şi „corabia portugheză”, din cauza formei pneumatoforului. Este
periculoasă pentru om din cauza filamentelor sale prehensile numeroase, puternice şi lungi de
peste 20 m.

11
 Familia Physonectidae

Physophora hydrostatica

Familia Auronectidae

Stephalia corona

Familia Cystonectidae

Physalia physalis

12
 Familia Disconanthae. Pneumatoforul are forma unui disc, strâns lipit de stolon, care
are şi el forma unui disc. Spaţiul pneumatoforului este compartimentat prin pereţi verticali, în
numeroase camere circulare. Pe faţa inferioară a discului (pneumatofor + stolon) atârnă
indivizii coloniei: în mijloc se află un gastrozoid central iar în jurul său, în cercuri concentrice,
gonozoizii (care păstrează orificiul bucal). La periferie se găsesc indivizi tentaculozoizi
(dactilozoizi mai lungi), cu rol de tentacule înotătoare. Nectozoizii au dispărut.
Disconectidele plutesc la suprafaţa apei. Ele nu se pot scufunda prin evacuare de gaz.
Din pneumatofor pornesc, în toată grosimea stolonului numeroase tuburi numite trahei, cu rol,
probabil, în respiraţia aeriană. La baza gastrozoidului central se găseşte o glandă numită ficat,
cu rol în secreţia de sucuri digestive. Prin aceste caractere, coloniile de sifonofore au atins cel
mai mare grad de integralitate colonială la celenterate.
- Velella spirans, colonie de circa 6 cm diametru.

Familia Disconanthae

Vellela spirans

13
 2. Clasa Scyphozoa

Caractere generale. Cuprinde cnidari reprezentaţi, mai ales sub formă de meduză.
Polipul apare tranzitoriu în timpul ontogenezei, mai rar ca stadiu adult. Cavitatea gastrală este
compartimentată prin 4 septe endodermice numite sarcosepte, în 4 buzunare gastrale (Fig. 1).
Orificiul buco-anal are formă pătrată.

Fig. 1. Compartimentarea cavităţii gastrale pe

tipul 4 la scifozoare.

Scifopolipul este mai mare decât hidropolipul şi are formă de cupă (gr. scyphos - cupă).
El se fixează de substrat printr-un disc pedios, iar la polul opus prezintă discul oral, cu o
coroană de tentacule ciliate. În mijlocul discului oral se află orificiul buco-anal de formă
pătrată. Cavitatea gastrală are patru loji separate de patru septe endodermice. În mezogleea
septelor pătrunde o adâncitură ectodermică a discului oral, numită pâlnie septală. De aceasta
se prinde mușchiul longitudinal septal, ectodermic, care străbate septul, fixându-se de discul
bazal.
Scifomeduza este mai mare decât hidromeduza şi este lipsită de văl (acraspedotă).
Mezogleea este bine dezvoltată. Manubriul este redus sau absent. Ca exemplu de organizare a
corpului se va lua Aurelia aurita (vezi lucrări practice).

Fig. 2. Scifomeduza. Aparatul gastrovascular (Aurelia aurita).

Aparatul gastrovascular (vezi lucrări practice) al scifomeduzei (Fig. 2) este mult mai
complicat organizat decât cel al hidromeduzei. Peretele intern al buzunarelor gastrale prezintă,
deasupra pungilor subgenitale, filamente gastrale.
Musculatura. În peretele corpului se găsesc muşchi circulari şi muşchi radiari.

14
Sistemul nervos. Sistemul nervos este format din centri nervoşi locali situaţi la baza ropaliilor.
Inelele nervoase apar numai la Coronatae şi Cubomedusae. Reţeaua nervoasă a corpului este
bine dezvoltată.
Organele de simţ. Meduzele de scifozoare prezintă nişte organe de simţ specifice numite
ropalii. O ropalie (Fig. 3) are conformaţia unui tentacul şi cuprinde în structura lui organe
vizuale (o pată ocelară şi un ochi veziculos invers), organe olfactive (două fosete olfactive) şi
un statocist, pentru funcţia de echilibru.

Fig. 3. Secțiune prin ropalie.

Organele de reproducere. Gonadele, de origine endodermică, se găsesc în buzunarele

gastrale, pe suprafața lor bazală. La Aurelia aurita ele au formă de potcoavă, fiind de culoare
albă la mascul și violetă la femelă. Sub fiecare gonadă se află o pungă subgenitală, rest al
pâlniei septale de la polip.
Reproducere și dezvoltare. La scifozoare reproducerea este sexuată și asexuată.
Meduzele se reproduc sexuat și au, în general, sexele separate. Gameții sunt puși în libertate
prin ruptura peretelui gonadei și ajung în cavitatea gastro-vasculară, de unde ies în apa mării
prin orificiul buco-anal, unde are loc fecundația.
La Aurelia aurita, spermatozoizii sunt eliminaţi în apă prin orificiul buco-anal, de unde
ajung în sistemul gastro-vascular al femelelor (stomac), antrenați de curentul de apă alimentar.
Aici întâlnesc ovulele, care au fost eliberate din glandele genitale, şi are loc fecundaţia. Tot în
stomac începe segmentaţia. Ouăle embrionate sunt eliminate din stomac în şanţurile bucale,
unde are loc dezvoltarea lor până la stadiul de planulă. Planulele părăsesc apoi organismul
matern şi înoată liber în apă cu ajutorul flagelilor.
La un moment dat, larvele se fixează pe suport şi se transformă într-un scifopolip.
Acesta are formă de cupă, peduncul, un disc larg peristomial în mijlocul căruia se înalță un
proboscis ce prezintă gura. Pe marginea discului peristomial cresc tentacule larvare, pline cu
endoderm. În cavitatea gastrală a polipului se formează patru septe prin plierea endodermului.
Deasupra septelor, din discul peristomial pornesc patru înfundături ectodermice adânci, numite
pâlnii septale, care vor da musculatura septelor.
Scifopolipul intră apoi în diviziune transversală, formând mai multe discuri suprapuse,
cu constituţia unei meduze (de 4-5 mm diametru), numite efirule. Deoarece acest teanc de
efirule suprapuse are aspect de con (strobil), procesul de diviziune transversală a polipului a
fost numit strobilaţie (gr. strobus - con) (Fig. 4). Efirula prezintă 8 lobi alari tranzitorii,

15
despicați la mijloc; la baza despicăturii, în fiecare lob se formează câte o ropalie. Proboscisul
scifostomului va reprezenta manubriul efirulei.
Efirulele se desprind şi se transformă în meduze adulte: lobii alari regresează și între ei
se vor forma lobii definitivi cu tentacule definitive pe marginea lor. Totodată apar și brațele
bucale.
În condiţii neprielnice, scifopolipul de Aurelia aurita formează o singură efirulă, apoi
el intră în repaos şi formează din nou o efirulă. În condiţii prielnice se formează, una după alta
mai multe efirule, rezultând un strobil. Strobilaţia este un proces de înmulţire vegetativă,
caracteristic scifomeduzelor. El se petrece în timpul iernii şi la începutul primăverii, în rest
scifopolipul se hrăneşte şi formează prin înmugurire noi polipi. Spre deosebire de ciclul
metagenetic de la hidrozoare, aici faza de polip este foarte scurtă.
La Pelagia faza de polip dispare cu totul. Planula flagelată înotătoare nu se fixează,
trece direct în stadiul de efirulă înotătoare și apoi devine meduză adultă.
Reproducerea asexuată se întâlnește la polipi. Polipii se pot înmulți direct, pe cale
vegetativă, prin stoloni și prin podociste. Stolonii iau naștere pe laturile scifopolipului, se
fixează cu extremitatea de suport și apoi se detașează de pe polip. Prin înmugurire, stolonii
formează noi scifopolipi.
Podocistele sunt aglomerări de celule mezenchimatoase, celule trofice și celule
ectodermice, la exterior, care se formează în piciorul scifopolipului, în mezoglee. Polipul se
mută, prin contracțiile discului adeziv, iar podocistul rămas pe loc va forma un nou scifopolip.
Podocistul reprezintă o formă de rezistență, care în condiții nefavorabile poate rezista mult timp
în viață latentă (mai mulți ani), ca și gemulele spongierilor.

Fig. 4. Metageneza
la scifozoare.

16
 Clasificare (vezi lucrări practice). În funcţie de morfologia corpului şi modul de
organizare a cavităţii gastrale, scifozoarele se clasifică în 5 ordine: Lucernariida,
Cubomedusae, Coronatae, Semaeostomeae şi Rhizostomeae.

1. Ordinul Lucernariida (= Stauromedusae). Cuprinde numai forme fixate, scifopolipi, cu

cavitatea gastrală separată prin septe. Lipsesc ropaliile.
- Lucernaria campanulata, polip de 2-3 centimetri (Fig. 5). Oceanul Atlantic.

Fig. 5. Lucernaria campanulata.

br- braţe; d.a. – disc adeziv; go –
gonade, o.b. – orificiu bucal, p –
peduncul; s – septe; t – tentacule
secundare.

2. Ordinul Cubomedusae. Meduze în formă de cub,

cu organizare primitivă, asemănătoare scifopolipilor
(cavitate gastrală prevăzută cu septe). Ropaliile prezente. În
timpul ciclului de viață, polipul produce o singură meduză,
lipsește strobilația (deosebire pentru care unii autori separă
cubomeduzele într-o clasă proprie în cadrul cnidarilor -
Cubozoa).
- Charybdea marsupialis (Fig. 6) Cavitatea
subumbrelară este îngustată de o perdea circulară numită
velariu, care este o răsfrângere a marginii umbrelei. Acesta
nu este omolog cu vălul hidromeduzelor pentru că are la
interior canale endodermice. Prezintă 4 tentacule sau
buchete de tentacule care au la baza lor doi lobi lăţiţi
(pedale), cu rol de organe senzoriale pentru menţinerea
direcţiei de deplasare. Tentaculele sunt foarte urzicătoare
(„meduza de foc”). Marea Mediterană.
Fig. 6. Charybdea marsupialis 3. Ordinul Coronatae. Meduze cu marginea umbrelei
decupată printr-un şanţ circular (coronar). Cavitatea
gastrală separată prin septe, ca la polipi.
- Periphylla hyacinthina (Fig. 7). Are circa 20 cm în diametru; trăieşte la adâncimi
variabile, de la 50 la 4500 m.
4. Ordinul Semaeostomeae. Meduze discoidale, prevăzute cu braţe bucale, cu
marginea umbrelei decupată uşor în 8 lobi. Nu au septe.

17
 - Cyanea arctica (Fig. 8-B), „coama de leu”. Meduză mare, de până la 2,5 m diametru, cu
tentacule foarte numeroase, dispuse în opt grupe şi lungi de 20-40 m.
- Pelagia noctiluca (Fig. 8-C). Meduză fosforescentă, de 6 cm diametru. Dezvoltarea se
face fără stadiul de polip. Marea Mediterană.
- Aurelia aurita (Fig. 8-A), meduză comună şi Marea Mediterană şi Marea Neagră.
Umbrela are 12-25 cm diametru.
5. Ordinul Rhizostomeae. La aceste meduze lobii bucali sunt fuzionaţi la bază,
închizând orificiul buco-anal. Hrana este absorbită printr-un sistem de pori şi canalicule
absorbante din grosimea braţelor bucale. Tentaculele lipsesc. Mezogleea este voluminoasă.
- Rhizostoma pulmo (Fig. 9). Are formă de clopot, de până la 80 cm diametru.

Fig. 7. Periphylla hyacinthina

l. – lob marginal; ped. – pedală, ro. –
ropalie, ș.c. – șanț coronar; t.- tentacul.

Fig. 8. Ordinul
Semaeostomeae
A – Aurelia aurita;
B – Cyanea arctica;
C – Pelagia noctiluca.

18
Fig. 9. Rhizostoma pulmo. bb – brațe bucale; cc – canal circular, cr – canal radiar; ep – epoleți; go – gonadă; m
– manubriu; mez – mezoglee; fg- filamente gastrale; pb – pori și canalicule absorbante; pg – pungă subgenitală;
ro – ropalie; st – stomac.

19
 3. Clasa Anthozoa

Cuprinde cnidari reprezentaţi numai sub forma de polip (gr. anthos – floare; zoon -
animal), cunoscuţi şi sub numele de corali. Pot fi solitari sau coloniali. Cavitatea gastrală este
împărţită prin septe în numeroase loji, fapt ce conferă o mare suprafaţă digestivă. Prezintă un
schelet calcaros, în general bine dezvoltat. Coralii sunt exclusiv marini. Se cunosc circa 6225
de specii.
Clasificare. Antozoarele se clasifică în 2 subclase: Octocorallia şi Hexacorallia.

1. Subclasa Octocorallia
Sunt corali aproape în totalitate coloniali. Polipii sunt de mici dimensiuni (câţiva
milimetri, până la 2-3 cm), de o formă cilindric-alungită (Fig. 1). Fiecare polip prezintă 8
tentacule divizate în prelungiri numite pinule, de unde şi aspectul lor penat. Orificiul buco-
anal, de formă oval-alungită, este situat la nivelul discului peristomial sau chiar mai jos.
Peretele corpului şi tentaculele sunt contractile, având o musculatură constituită dintr-o pătură
longitudinală externă, de origine ectodermică (cu rol retractor), şi o pătură circulară internă,
de origine endodermică (ca la hidră).
Masa vie a întregii colonii, în care stau fixaţi polipii se numeşte cenosarc. În cadrul
cenosarcului, polipii nu sunt izolaţi unul de altul, cavităţile lor gastrale fiind în legătură prin
canale endodermice (numite solenia).

Fig. 1. Polip de octocorali – secţiune radiară.

20
Fig. 2. Secţiuni transversale prin polipul de octocorali (stânga – le nivelul faringelui; dreapta – sub faringe).
ect. – ectoderm; end. – endoderm; f – faringe; f.m. – filament mezenterial; l.d. – lojă dorsală; l.l. lojă laterală; l.v.
– lojă ventrală; m.l. – mușchi longitudinal al septului; mz. – mezoglee; s – sept; sgl. – sifonoglif; st. – stomac;
x-y – planul sagital al simetriei bilaterale.

Fig. 3. Structura filamentelor mezenteriale la octocorali.

21
 Organizaţie internă. Cavitatea gastrală (Fig. 2). Orificiul buco-anal se continuă cu un
faringe ectodermic, prevăzut cu un şanţ ventral ciliat numit sifonoglif, cu rol în circulaţia apei
spre interiorul cavității gastrale. Cavitatea gastrală este împărţită în 8 loji prin 8 septe
endodermice (sarcosepte sau mezentere), dispuse radiar. La nivelul faringelui, septele se
contopesc cu acesta; mai jos de faringe, septele nu ajung până în centrul cavităţii gastrale,
numită stomac. Endodermul cavităţii gastrale este ciliat. Marginea septelor are în tot lungul ei
o îngroşare – filament mezenterial (în total 8 filamente mezenteriale). Două dintre filamentele
mezenteriale, numite dorsale, conţin două benzi de celule ectodermice, printre care şi
cnidoblaste. Celelalte 6 filamente mezenteriale sunt alcătuite din celule endodermice ciliate şi
celule glandulare (Fig. 3.).
Musculatura septelor. Sarcoseptele prezintă un muşchi septal radiar (transversal), care,
prin contracţie, îngustează septul, şi un muşchi septal longitudinal (retractor), care scurtează
septul; la baza septului se găsesc şi muşchi oblici.
Scheletul. Octocoralii prezintă un schelet intern reprezentat prin sclerite izolate produse
de scleroblaste, de origine ectodermică, migrate în mezoglee. Scleritele sunt constituite dintr-
o substanţă organică şi carbonat de calciu. La multe specii, scleritele se cimentează între ele,
formând un ax solid în pătura internă a cenosarcului (schelet axial). La Tubiporide, scleritele
din peretele polipului se cimentează, formând tuburi solide.
Organele de simţ. Receptori tactili. Nu se cunosc organe specializate.
Sistemul nervos. Reţea nervoasă difuză.
Nutriţia. Microfagi. Digestia este extra- şi intracelulară.
Glandele genitale. Sunt de natură endodermică şi se formează numai în septele care
mărginesc lojile laterale şi ventrale.
Simetria corpului. Polipul de octocorali are o simetrie radiară (octoradiară), dar există
şi caractere de simetrie bilaterală:
- faringe turtit în plan sagital;
- sifonoglif ventral;
- muşchii retractori (longitudinali) situaţi numai pe partea ventrală a septelor;
- loja dorsală nu conţine muşchi retractori, loja ventrală are doi muşchi retractori, iar
lojile laterale câte un singur muşchi retractor;
- filamentele mezenteriale sunt diferenţiate în 2 dorsale ectodermice şi restul de 6 latero-
ventrale, endodermice;
- dispoziţia glandelor genitale; glandele genitale se formează numai în septele laterale şi
ventrale, niciodată dorsale.
Reproducerea. Polipii de octocorali pot avea sexe separate sau pot fi hermafrodiţi.
Fecundaţia se realizează în afara polipului sau în interiorul acestuia. Din zigot rezultă o planulă
înotătoare, care, după fixare, formează un polip principal (oozoid), care va începe să
înmugurească, formând o nouă colonie. În mod frecvent, polipii prezintă un dimorfism: polipi
normali (autozoizi) şi polipi incomplet dezvoltaţi, numiţi sifonozoizi. Sifonozoizii sunt lipsiţi
de tentacule, filamente mezenteriale laterale şi ventrale şi glande genitale (sunt sterili). În
schimb, au sifonoglifele mai bine dezvoltate, având rolul de a întreţine un curent permanent de
apă în interiorul coloniei.

22
 Mod de viaţă. Octocoralii trăiesc în special în mările calde şi mai ales în partea luminată
a apei. Există şi specii arctice şi antarctice. Unii realizează simbioze cu alge unicelulare. Unii
sunt fosforescenţi.

Clasificare (vezi lucrări practice). Octocoralii se grupează în 4 ordine: Tubiporida,

Alcyonaria, Gorgonaria şi Pennatularia.

1. Ordinul Tubiporida (Stolonifera)

Polipii se dezvoltă pe un stolon târâtor crescut din oozoid. Ei sunt protejaţi fiecare de tuburi
scheletice. Cenosarcul lipseşte.
- Tubipora musica (Fig. 4.). Colonie formată din tuburi calcaroase de culoare roşie,
legate între ele prin platforme orizontale numite tabule. Indivizii coloniei sunt legaţi între ei
prin stoloni. Polipii au culoarea verde. Pe măsură ce colonia se dezvoltă în înălţime, polipii
părăsesc partea inferioară a tuburilor. Participă la formarea de recife. Marea Roşie şi Oceanul
Indian.

Fig. 4. Tubipora musica.

2. Ordinul Alcyonaria
Colonii cu cenosarc dezvoltat, schelet reprezentat prin sclerite izolate în mezogleea
abundentă.
- Alcyonium palmatum. Colonii cărnoase, ramificate palmat sau digitat şi fixate printr-
un peduncul (Fig. 5.). Polipii foarte mici sunt prinşi în masa cenosarcului; pedunculul este lipsit
de polipi. În cenosarc se găsesc sclerite izolate şi o reţea de canale endodermice. Marea
Mediterană, Oceanul Atlantic.

23
 Fig. 5. Secţiune longitudinală schematică
printr-o colonie de Alcyonium.

Fig. 6. Corallium rubrum. Fragment dintr-o colonie.
c.int. – pătura internă a cenosarcului; c.ex. – pătura
externă a cenosarcului; p. ex.- polip extins; p. r. –
polip retractat; sch – schelet axial.
Fig. 7. Corallium rubrum. Detaliu colonie.
ax – ax scheletic; mez. – mezoglee; p.ext. – pătura
externă a cenosarcului; p.i.- pătura internă a
cenosarcului; pol. ext. - polip extins; pol. retr. – polip
retractat; t.end. – canale endodermice reunite în reţea.

3. Ordinul Gorgonaria
Colonii arborescente cu schelet axial şi cenosarc dezvoltate.
- Corallium rubrum („mărgeanul roşu”), colonie arborescentă de 30 cm înălţime din
Oc. Atlantic (Fig. 6-7).
- Gorgonia verrucosa (= Eunicella verrucosa) (Fig. 8), colonie ramificată într-un singur
plan. Scheletul format din gorgonină (substanţă organică) şi carbonat de calciu conferă o bună
flexibilitate coloniei – adaptare la viaţa litorală. Oceanul Atlantic.

4. Ordinul Pennatularia
Colonii cu aspect de pană. Colonia se fixează printr-un peduncul (lipsit de polipi), se continuă
cu un ax (rahis) pe care sunt dispuşi polipii. Polipul principal, care a dat naştere axului, se află

24
terminal, în vârful coloniei. În cenosarc se găsesc sclerite dispersate. Pedunculul şi rahisul sunt
străbătute în lungul lor de un ax scheletic cornos.
- Pennatula phosphorea (Fig. 9). Colonie în formă de pană de 20-25 cm înălţime,
fosforescentă, de culoare verzuie. Polipii se dispun pe lame polipiere situate pe rahis. Colonia
se poate deplasa prin mişcări de târâre.
- Veretillum cynomorium (Fig. 10) - lamele polipiere lipsesc, iar polipii, mari, se dispun
neregulat pe rahis.

Fig. 8. Gorgonia verrucosa, colonie.

Fig. 9. Pennatula phosphorea. Fig. 10. Veretillum cynomorium.

l.p. – lamă polipieră; p – peduncul; p.l.- polip lateral; p – peduncul; p.l.- polip lateral; p.t. – polip terminal.
p.t. – polip terminal; r – rachis; sz – sifonozoid.

25
 2. Subclasa Hexacorallia

Cuprinde polipi solitari sau coloniali, prevăzuţi cu numeroase tentacule, 6 sau multiplu
de 6, cu marginea întreagă, nedivizată, şi dispuse în cercuri concentrice pe marginea discului
peristomial. Polipii sunt mai mari decât cei ai octocoralilor (de ordinul centimetrilor şi zecilor
de centimetri).

Fig. 11. Secţiune

schematică printr-un polip
de hexacoralier.
c. – coastă; col. – columela;
ect. ectoderm; end. –
endoderm; ept. – epitecă; int.
– interlojă; l. – loji; pal. –
pali; s. – sarcosepte; scl. –
sclerosepte; te. – tecă.

Organizaţie internă. Septele la hexacorali sunt de două feluri (Fig. 11):

- sarcosepte, moi, endodermice, dispuse în perechi. Spaţiul dintre două sarcosepte
constituie o lojă. Numărul lojilor este multiplu de 6. Spaţiile dintre loji se numesc interloji.
- sclerosepte, tari, calcaroase, produse de ectoderm; pe mijlocul lojilor se dispune câte
un sclerosept.
Dispoziţia muşchilor retractori ai septelor este caracteristică: în cazul lojilor dorsală şi
ventrală, ei sunt dispuşi spre exteriorul lojii, iar în celelalte loji, spre interiorul lojii.
Filamentele mezenteriale sunt foarte bine dezvoltate și conțin celule glandulare și celule
cu alge unicelulare simbiotice (Fig. 12.).
Scheletul (Fig. 13). Scheletul calcaros al polipilor este foarte bine dezvoltat, multe specii
fiind constructoare de recife. Scheletul unui polip, numit şi caliciu, începe a se forma prin
secreţia, de ectoderm, a unei plăci bazale de pe care se înalţă doi pereţi calcaroşi: unul mai gros
- teca, dublat spre exterior de un perete mai subţire – epiteca. De pe placa bazală se înalţă şi
sclerospetele, care vor fi flancate de câte două sarcospte, formând loji. În centrul caliciului se pot
înălţa o serie de coloane: o columelă centrală, înconjurată de 5-6 pali, mai subţiri. Polipii solitari
pot fi lipsiţi de schelet.
Reproducerea. Sexuată; înmugurire, diviziune longitudinală.
Mod de viaţă. Marini, microfagi. Simbioze cu alge, paguri, peşti.

26
 Fig. 12. Secţiune transversală printr-un filament
mezenterial de hexacoralier.

Fig. 13. Formarea scheletului şi dezvoltarea polipului de hexacoralier. A – formarea plăcii bazale. B – formarea
tecii şi epitecii; C – formarea septelor. c. – coastă; c.g. – cavitate gastrală; ept. – epitecă; f. – faringe; o.b. – orificiu
bucal; p.b. – placa bazală; p.c. – peretele corpului; sarc. – sarcosepte; scler. – sclerosepte; t. – tentacul; tc. – tecă.

Clasificare (vezi lucrări practice). Hexacoralii se clasifică în 5 ordine, dintre care

prezentăm aici numai 3: Actiniaria, Madreporaria şi Ceriantharia.

1. Ordinul Actiniaria
Cuprinde corali solitari, rareori coloniali, de dimensiuni adesea mari, numiţi şi „dediţei de
mare”. Scheletul lipseşte. Frecvent realizează simbioze cu unele crustacee. Polipii, musculoşi,
pot executa mişcări de târâre.

Fig. 14. Ordinul Actiniaria.

A – Anemonia sulcata;
B – Adamsia rondeleti.

27
- Actinia equina (vezi lucrări practice)
- Anemonia sulcata (Fig. 14-A) (vezi lucrări practice)
- Adamsia rondeleti (Fig. 14-B) (specie simbiontică cu un pagur, vezi lucrări practice).

2. Ordinul Madreporaria
Cuprinde hexacorali, în marea lor majoritate coloniali, mai rar solitari. Scheletul
calcaros este foarte dezvoltat, participând la formarea de recife.
- Madrepora erythrea (Fig. 15-A). Are aspect de tufe ramificate, polipii mici; Marea
Roşie.
- Dendrophyllia ramea (Fig. 15-B), colonie ramificată, polipii mari;
- Meandrina lamellina (Fig. 15-C), colonie masivă; polipii provin unul din altul prin
diviziune incompletă şi comunică larg între ei, de unde şi aspectul meandriform al suprafeţei
coloniei;
- Fungia fungites (Fig. 15-D), coral solitar, asemănător unei pălării de ciupercă.

Fig. 15. Ordinul

Madreporaria
A - Madrepora erythrea;
B - Dendrophyllia ramea;
C - Meandrina lamellina;
D – Fungia agariciformis.

3. Ordinul Ceriantharia
Cuprinde corali solitari (circa 50 de specii), cilindrici, lungi, vermiformi, cu
musculatura peretelui corpului foarte dezvoltată. Trăiesc în tuburi fixate în nisip, pe care le
secretă. Carnivori (se hrănesc cu viermi, pești).
- Cerianthus membranaceus, Marea Mediterană (Fig. 16.).

28
 Fig. 16. Ordinul
Ceriantharia
Cerianthus membranaceus
A – în tubul său de mucus;
B – scos din tub.
extr. inf. – extremitatea
inferioară; o.b. – orificiu
bucal; t.b. – tentacule
bucale; t.g. – tub gelatinos;
t.m. – tentacule marginale.

29
 2. Încrengătura Acnidaria

Caractere generale. Cuprinde celenterate cu simetrie biradiară, lipsite de cnidoblaste,

dar purtătoare de coloblaste – formaţiuni lipicioase cu rol în captarea hranei (Fig. 1.).
Coloblastul este compus dintr-un disc hemisferic şi două filamente fixate pe faţa plană a
discului. Un filament spiral (contractil) şi un filament nematoid (drept), situat în axul spirei
primului filament. Suprafaţa convexă a discului este acoperită cu un strat de granule lipicioase.
Coloblastele provin din celule epidermice modificate: discul, granulele lipicioase şi
filamentul spiral sunt de natură citoplasmatică; filamentul drept provine din modificarea
nucleului. Ele se găsesc în ectodermul tentaculelor.
Nu prezintă alternanţă polip-meduză (metageneză).
Clasificare. Acnidarii cuprind o singură clasă: Ctenophora.

1. Clasa Ctenophora

Caractere generale. Cuprinde în jur de 50 de specii de celenterate pelagice, puţine

bentonice, prevăzute la exterior cu 8 şiruri meridiane de organe ciliare numite palete pectinate,
cu rol în locomoţie. Corpul are la polul apical un statocist, care coordonează mişcarea cililor
paletelor pectinate, iar la polul oral se deschide orificiul buco-anal (Fig. 4.).

Fig. 1. Structura unui coloblast

(7) şi modul de formare a lui. 1-
6: stadii succesive de formare a
unui coloblast din celula iniţială.
d – disc; f.n. – filament nematoid;
f.sp. – filament spiral; gr. –
granule lipicioase; N – nucleu; p –
protoplasmă.

Aparatul gastro-vascular este complex şi reflectă simetria biradiară a corpului (Fig. 3).
La Hormiphora plumosa (Clasa Micropharingea) (Fig. 2-3), cavitatea gastrală începe cu un
orificiu buco-anal mic, care se continuă cu un faringe îngust, care se deschide în stomac, larg,
în partea centrală a corpului. De la stomac pornesc în sens oral, de o parte şi de alta a faringelui,
două canale stomodeale (faringeale), care se termină în fund de sac. Tot de la nivelul
stomacului pornesc transversal 2 canale care se trifurcă: canalul median merge la baza
tentaculului, iar cele 2 canale exterioare se îndreaptă spre peretele corpului unde se bifurcă în
sens oral-aboral (în plan longitudinal), formând 2 canale costale (meridiane), în total 8 canale

30
costale. De la nivelul stomacului mai porneşte spre polul aboral un canal care în apropierea
statocistului se bifurcă de 2 ori succesiv, rezultând 4 canale scurte: 2 deschise printr-un por şi
2 terminate orb.
Această ramificaţie a canalelor aparatului gastro-vascular reflectă simetria biradiară a
ctenoforelor, corpul putând fi secţionat în 4 sferturi identice în plan transversal, dar cele două
jumătăţi (identice între ele) ale planului sagital, nu sunt identice şi cu cele două jumătăţi
(identice între ele) ale planului frontal (longitudinal) (Fig. 3).
Reproducerea. Sunt hermafrodite. Gonadele (8 ovare şi 8 testicule) sunt endodermice
şi au aspectul unor benzi dispuse de o parte şi de alta, în lungul celor 8 canale meridiane.
Testiculele sunt dispuse între cele două canale costale perechi, în timp ce ovarele sunt dispuse
extern, spre planul sagital şi planul frontal de simetrie.
Mod de viaţă. Trăiesc la toate adâncimile. Corpul este adesea viu colorat; unele fosforescente.
Clasificare. Ctenoforele se clasifică în 2 subclase: Micropharingea şi Macropharingea.
1. Subclasa Micropharingea (= Tentaculata)
Au faringele îngust, tubular. Prezintă tentacule (prevăzute cu coloblaste), ce servesc la înot.
- Hormiphora plumosa. Corp piriform, de câţiva centimetri; două tentacule lungi.
- Cestum veneris (Fig. 5). Are aspect de panglică, de 1,5 m lungime. Înoată mai ales
prin contracţii musculare.

Fig. 2. Hormiphora plumosa

31
Fig. 3. Hormiphora plumosa. Secțiune transversală prin corp.

Fig. 4. Statocistul apical.

Fig. 5. Cestum veneris.

c.m. – canale meridiane; c.st. – canal
stomodeal; far. – faringe; o.b. –
orificiu bucal; p.pt. – palete pectinate;
stc. – statocist; t.s. – tentacule
secundare.

32
 2. Subclasa Macropharingea (= Atentaculata)
Orificiul buco-anal este foarte larg. Lipsesc tentaculele. Specii răpitoare.
Beroë ovata (Fig. 6.). Are forma de clopot, de 20 cm înălţime. Cele 8 canale meridiane
împreună cu cele 2 canale stomodeale sunt anastomozate pe marginea gurii în 2 grupe a câte 5
canale. Pe marginea gurii prezintă glande veninoase. Trăieşte la suprafaţa mării, dar poate
coborî până la 3000 m adâncime.

Fig. 6. Beroe ovata.

33