RAPORTUL JURIDIC

Bibliografie suplimentară facultativă: P. Vasilescu, Raportul de drept civil, mostră de

nostalgie ideologică analitică, S.U.B.B., nr. 1/2020
https://law.ubbcluj.ro/ojs/index.php/iurisprudentia/article/view/57

Definiţie. Pentru a defini şi pentru a califica un raport juridic, considerăm esenţială ideea că
sunt raporturi juridice acele raporturi sociale care au fost generate de împrejurări cărora legea
(normele juridice) le conferă calitatea de izvoare ale raporturilor juridice.

Raport social
↓ ↓
Relaţie care nu intră sub incidenţa unei norme juridice relaţie guvernată de o normă juridică
Raport juridic
 Definiție: Raportul juridic civil este relaţia socială care rezultă din acele împrejurări cărora normele
dreptului le conferă calitatea de fapte juridice civile (izvoare ale raporturilor juridice civile).
Izvoare. Pornind de la Art. 1165 C.civ., vom reţine următoarele izvoare ale raporturilor juridice civile: -
contractul civil; - actul unilateral de drept civil; - faptele ilicite cauzatoare de prejudicii unei alte persoane; -
faptele licite; - evenimentele.
Izvoare
↓ ↓ ↓ ↓ ↓
Contract Act unilateral Faptă licită Faptă ilicită Eveniment
Fapte umane Fără intervenţie umană
Urmăresc producerea de efecte juridice Nu urmăresc producerea de efecte juridice
Dublu volițional (legiuitor+parte) univolițional (doar legiuitorul)
 Contractul civil
Art. 1166 C. civ. defineşte contractul drept ”un acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia
de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.”
Sursă – acordul de voinţe; Voință 1 → ← Voință 2
Parte contract ↔ Parte contract - art. 1167 C.civ. și urm.
Efecte – de principiu între părţi; ↑ ↑
faţă de terţi o situaţie juridică care trebuie respectată; ├
constituie/modifică/stinge raporturi juridice

Libertatea contractuală, este consfinţită prin prevederile art. 1169 C.civ. care dispune că „Părţile sunt libere să
încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de
bunele moravuri”
 ACTUL UNILATERAL (art. 1324-1329 C. civ.)
Spre deosebire de contract, care este un acord de voinţe, actul unilateral de drept civil este o manifestare
unilaterală de voinţă, exprimată cu intenţia de constitui, modifica sau stinge un raport juridic şi care este în
măsură să producă prin ea însăşi astfel de efecte (art. 1324 C. civ.). Exemple: recunoaşterea unui copil (art. 415
C.civ.); testamentul (art.1034 C.civ.) denunţarea unilaterală a unui contract (art. 1276-1277 C.civ.);
Structură unilaterală, actul juridic unilateral nu trebuie confundat cu contractul unilateral,
Voință unilaterală → comparativ cu donație ↔ două voințe
→ doar una dintre părți se obligă
Exemplu: manifestarea de voinţă prin care, atunci când legea permite, una dintre părţile contractante pune
capăt contractului denunţându-l, este un act unilateral, deoarece nu presupune consimţământul celeilalte părţi;
Pentru a putea fi considerată act juridic, manifestarea unilaterală de voinţă trebuie, pe de o parte, să fie
făcută cu intenţia de a produce efecte juridice şi, pe de altă parte, să fie aptă să producă ea prin ea însăşi efecte
juridice, fie datorită unei dispoziţii exprese a legii, fie dintr-un contract prealabil care conferă părţilor
îndreptăţirea de a face acte unilaterale de natură să modifice situaţia juridică creată prin încheierea contractului.
Îndeplinind aceste cerinţe minimale, voinţa unilaterală conduce la formarea actului juridic (unilateral)
fără a fi necesară acceptarea ei de către altcineva ori săvârşirea vreunei formalităţi speciale. potrivit art.
1326 alin. (1) C.civ., „Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau
stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit
naturii actului”.
Contract ↔ Act unilateral →
Libertate de conținut pentru că ambele părți Doar în condițiile prevăzute de lege sau de
Își asumă efectele acordul părților, efectele se produc doar dat. voinței unei părți
Potrivit art. 1325 C.civ „Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale privitoare la
contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale”. Prin urmare, atât în cazul contractelor
cât şi în cazul actelor unilaterale vor găsi aplicare cele patru condiţii generale prevăzute de art. 1179
C.civ. pentru validitatea contractului, anume: capacitatea de a genera actul; părţile sau autorul trebuie
să aibă discernământ iar voinţa lor să nu fie viciată; actul trebuie să aibă un obiect determinat şi licit şi
o cauză licită şi morală.
 Faptele juridice licite
Acestea sunt acţiuni omeneşti săvârşite voluntar şi fără intenţia de a produce efecte juridice, dar care produc
totuşi anumite efecte expres prevăzute de lege, îndeosebi datorită faptului că săvârşirea lor afectează interesele
altuia. Noul Cod civil nu mai defineşte faptele licite, dar reglementează trei astfel de fapte licite, izvor de
raporturi juridice obligaţionale. Este vorba de gestiunea de afaceri (art. 1330 C. civ.), plata nedatorată (art. 1341
C. civ.) şi îmbogăţirea fără justă cauză (art. 1345 C. civ.).

Gerat x ← lucrează pentru ← Gerantul → fapte materiale și/sau acte juridice

Obligație despăgubire ------------›
Accipiens ← plată nedatorată din eroare Solvens
Obligație restituire ------------›
Patrimoniu 1 O înbogățire ← O Patrimoniu 2 însărăcire
Obligație restituire spor patrimonial ------------› ex. Art. 328 munca soțului, art. 946 tezaur descoperit
 Fapte juridice ilicite
Din perspectiva dreptului civil, prin faptă ilicită se desemnează acea acţiune sau inacţiune a unei persoane, care
încălcă drepturile subiective sau interesele legitime ale altei persoane şi îi cauzează astfel un prejudiciu patrimonial sau,
după caz, nepatrimonial. În acest sens art. 1349 C.civ. prevede, în alin. (1), că „Orice persoană are îndatorirea să
respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori
inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.”; iar în alin. (2) că „Cel care, având
discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”
Fapta ilicită: sursăX – încălcarea unei reguli de conduită
Efecte - repararea prejudiciului cauzat. Generează un ansamblu drept ↔obligație
Victimă, drept → ‹----- obligație autor
Prin urmare, spre deosebire de fapta ilicită de natură penală (infracţiunea), cât şi spre deosebire de fapta ilicită de
natură administrativă (contravenţia), care nu există decât în măsura în care legea le prevede şi le califică în mod expres
drept infracţiuni ori, după caz, contravenţii, faptele ilicite civile sunt determinate doar generic de către legiuitor prin
rezultatul lor, respectiv cauzarea unui prejudiciu ca urmare a încălcării drepturilor ori a intereselor legitime ale unei
persoane.
 Evenimente
Denumite uneori “fapte naturale”, evenimentele sunt, împrejurări străine voinţei umane, de survenirea
cărora legea condiţionează producerea anumitor efecte juridice.

moartea unei persoane ← Eveniment → o inundație distruge un autoturism

↓ ↓
desciderea succesiunii ← Efecte juridice → stingerea obligației de predare
↓ ↓
Transferul drepturilor patrimoniale către succesori suportarea riscurilor contractuale
 Structura raportului juridic civil
În structura raportului juridic civil sunt identificate trei elemente, respectiv: părţile sau subiectele, conţinutul şi
obiectul.
Părţile sau subiectele sunt persoanele fizice sau juridice între care se stabileşte raportul juridic; conţinutul
raportului juridic este alcătuit din drepturile şi obligaţiile subiectelor; iar obiectul raportului juridic cuprinde
acţiunile sau inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite sau, după caz, îndatorate.
Raport juridic
↓ ↓
Contract Faptă ilicită
Părţi: V-pf ←→ C-pj autor faptă ←→ victimă
Conţinut: → ← a încasa preţul/a dob propr./posesia reparare prejudiciu→ ←
Obiect: prestaţiile
 În condiţiile reglementărilor din noul Cod civil, părţi în raporturile obligaţionale pot fi
deopotrivă atât persoanele fizice şi juridice în această simplă calitate a lor, cât şi profesioniştii
Aceasta deoarece, potrivit art. 3 C.civ. dispoziţiile codului „se aplică şi raporturilor dintre
profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.” [alin. (1)]; iar
potrivit alin. (2) şi (3) „Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.”
„Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe
persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de
bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ .”
Ex: art. 25, 31, 33 C. civ. – persoana fizică, pfa, liber profesionist, persoana juridică.
 Pluralitatea de subiecte
Putem vorbi despre o pluralitate de subiecte în situaţia în care un anumit raport juridic are fie mai multe
subiecte active, fie mai multe subiecte pasive, fie deopotrivă atât mai multe subiecte active cât şi mai multe
subiecte pasive. Ceea ce caracterizează însă oricare dintre ipotezele enunţate, este faptul că, deşi există mai
multe subiecte ale raportului juridic, acestea sunt determinate. Prin urmare, nu sunt raporturi cu pluralitate de
subiecte acelea care au subiectul pasiv nedeterminat, cum sunt cele care privesc drepturile reale.
În raporturile care au un subiect pasiv nedeterminat, pluralitatea poate să privească, în mod firesc, numai
subiectul activ al acestor raporturi.
În raporturile de proprietate, pluralitatea de subiecte apare în cazul proprietăţii comune care, potrivit art.
632 C.civ., lit. a) şi b), are două forme, respectiv: proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea) şi proprietatea în
devălmăşie (devălmăşia). Alături de dreptul de proprietate comună, noul Cod civil reglementează şi
„proprietatea periodică” sau în sistem “time sharing”, caracterizată prin faptul că mai multe persoane exercită
succesiv şi repetitiv atributul folosinţei specific dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în
intervale de timp determinate, egale sau inegale (art. 687 C.civ.).
 În raporturile juridice civile care au în conţinutul lor drepturi de creanţă, pluralitatea de subiecte poate să
existe în privinţa oricăreia dintre părţi (subiecte). În cazul în care ea priveşte subiectul pasiv avem de a face cu o
pluralitate pasivă, în cazul în care priveşte subiectul activ avem de a face cu o pluralitate activă, iar atunci când
pluralitatea priveşte deopotrivă atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv, avem de a face cu o pluralitate mixtă.
În raporturile obligaţionale civile, pluralitatea de subiecte este cârmuită, indiferent de felul ei, de regula
divizibilităţii, pe care legea o prezumă (art. 1424 C.civ.). Aceasta înseamnă că, atunci când un raport
obligaţional cunoaşte o pluralitate de subiecte, obiectul său se împarte între acestea, fiecare subiect fiind
îndreptăţit să pretindă doar partea sa şi, după caz, îndatorat să execute tot numai partea sa.
Prin excepţie, potrivit aceluiaşi text, obligaţiile civile nu se divid de plin drept, deci sunt indivizibile, în
cazul în care „indivizibilitatea a fost stipulată în mod expres ori obiectul obligaţiei nu este, prin natura sa,
susceptibil de divizare materială sau intelectuală”. Efectele obligaţiei indivizibile, vizează faptul că fiecare
dintre debitori sau dintre moştenitorii acestora poate fi constrâns separat la executarea întregii obligaţii şi,
respectiv, fiecare dintre creditori sau dintre moştenitorii acestora poate cere executarea integrală.
 Obligaţiile indivizibile nu trebuie confundate cu obligaţiile solidare, deşi ele au o seamă de trăsături
comune în privinţa efectelor. Obligaţiile pot fi solidare în privinţa creditorilor, caz în care vorbim despre o
solidaritate activă, ori în privinţa debitorilor, caz în care vorbim despre o solidaritate pasivă.
Potrivit art. 1434 alin. (1) C.civ. solidaritatea activă „conferă fiecărui creditor dreptul de a cere
executarea întregii obligaţii şi de a da chitanţă liberatorie pentru tot”; iar potrivit alin. (2) în caz de solidaritate
activă „Executarea obligaţiei în beneficiul unuia dintre creditorii solidari îl liberează pe debitor în privinţa
celorlalţi creditori solidari.” Schemă:
Cât priveşte solidaritatea pasivă, art. 1443 C.civ. prevede că toţi debitorii „sunt obligaţi la aceeaşi
prestaţie, astfel încât fiecare poate să fie ţinut separat pentru întreaga obligaţie, iar executarea acesteia de
către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalţi faţă de creditor”, iar potrivit art. 1456 alin. (1) C.civ.
debitorul solidar care a executat obligaţia se subrogă în drepturile creditorului şi poate cere codebitorilor săi
partea din datorie ce revenea fiecăruia dintre ei.