Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport

Referat
La anatomia sportivă

La tema: „Noțiuni
generale în anatomie,
planele și anexe.
Țesutul osos:
structura,
proprietățile, funcțiile
și clasificarea”

A realizat: Rusu Adrian, gr. 2AS

Profesor: Dorgan Victoria

2020
 CUPRINS:

INTRODUCERE 3

I. NOŢIUNI GENERALE ÎN ANATOMIE, PLANELE ŞI ANEXELE. 3

II.ŢESUTUL OSOS: STRUCTURA, PROPRIETĂŢILE, FUNCŢIILE ŞI

CLASIFICAREA. 5

2.1. STRUCTURA OASELOR 5

2.2. PROPRIETĂŢILE SISTEMULUI OSOS. 7

2.3. FUNCŢIILE SISTEMULUI OSOS 8

2.4.CLASIFICAREA OASELOR 9

CONCLUZIE: 10

BIBLIOGRAFIE 11
 INTRODUCERE

Anatomia este fundamentul fiziologiei, histologiei, citologiei, antropologiei, embriologiei și

multor altor discipline, strâns legate de activitatea cotidiană a fiecărui medic. Anatomia și
histologia modernă se bazează pe principiul integrității, care implică studierea structurii corpului
uman, la toate nivelurile de organizare – macroscopic, macromicroscopic, microscopic și
ultrastructural, ținând cont de unitatea și relația dintre formă, structură şi funcție
Anatomia umană este ramura anatomiei care studiază alcătuirea corpului uman.
Organismul uman, ca orice ființă vie, există grație corelării fine și perpetue a tuturor
structurilor și proceselor sale, cu scopul realizării funcțiilor acestora. El constituie un system
ierarhizat, ce dispune de sisteme de autoreglare integrate. Deși majoritatea funcțiilor sunt
îndeplinite de structuri specializate, acestea nu acționează izolat, ci în strânsă dependență de
celelalte.
În corpul omenesc, celulele și țesuturile alcătuiesc organe și sisteme. Organele sunt formate
din grupări de celule și țesuturi care s-au diferențiat în vederea îndeplinirii anumitor funcții în
organism. Segmentele corpului uman sunt: cap, gât, trunchi și membre.

3
 I. NOŢIUNI GENERALE ÎN ANATOMIE, PLANELE ŞI ANEXELE.
Poziția anatomică normală
Prin poziție anatomică normală (PAN) se înțelege poziția care se ia în considerare atunci
când se descriu diferitele elemente anatomice și raporturile dintre ele. Este aleasă prin convenție
internațională și are o deosebită importanță, fiind indispensabilă pentru studiul anatomiei. La om,
este:ortostatism (subiectul stă în picioare) [de fapt, e clinostatism [culcat pe spate], cel puțin
conform prof.dr. Alex Croitoru], toate cele patru membre paralele între ele, privirea înainte,
palmele orientate în față.
Axe
Axul longitudinal (vertical) - cel mai lung segment de dreaptă ce se poate trasa imaginar în
poziție anatomică normală a subiectului. În cazul omului este dat de vertex și de planul
poligonului de susținere (podeaua).

⮚ Axe transversal - sunt orientate de la dreapta la stânga și perpendiculare pe cel longitudinal.

⮚ Axe sagitale - sunt orientate antero-posterior (ventro-dorsal) și sunt perpendiculare

pe cel longitudinal.
Planuri

⮚ Planul mediosagital (median sau al simetriei bilaterale) - planul determinat de

ombilic și de axul longitudinal al corpului, respectiv de axele longitudinal și sagital. Prin

intersectarea cu suprafața corpului determină pe aceasta linia mediană anterioară și posterioară.

⮚ Planuri paramediane (parasagitale sau sagitale) - toate planurile paralele cu cel

mediosagital.

⮚ Planuri frontale - toate planurile verticale, paralele cu fruntea în PAN.

⮚ Planuri transversale (orizontale) - toate planurile perpendiculare pe axul longitudinal.

Termeni de direcție și de poziție

De obicei se folosesc în contexte relative (pentru a indica poziția sau situarea una față de alta a
unor elemente anatomice):

● Superior sau cranial - deasupra unui plan orizontal.

● Inferior sau caudal - sub un plan orizontal.

● Anterior sau frontal - în fața unui plan frontal.

4
● Posterior sau dorsal - în spatele unui plan frontal.

● Proximal - doar pentru membre: [mai] apropiat de trunchi.

● Distal - doar pentru membre: [mai] depărtat de trunchi.

● Lateral - [mai] depărtat de planul mediosagital.

● Medial - [mai] apropiat de planul mediosagital.

II.ŢESUTUL OSOS: STRUCTURA, PROPRIETĂŢILE, FUNCŢIILE ŞI

CLASIFICAREA.
Scheletul reprezinta totalitatea oaselor din organismul uman. Osteologia (osteos = os + logos =
ştiinta) este ramura anatomiei care se ocupa cu studiul oaselor.

2.1. STRUCTURA OASELOR

Oasele sunt structuri anatomice care imbina rezistenta cu elasticitatea. Oasele au, din punct
de vedere functional, patru ordine de structura (clasificarea lui Petersen):

♦ structurile de ordinul I (arhitectura macroscopica a compactei şi spongioasei, maduva

osoasa, periostul, cartilajul articular, cartilajul de creştere);

♦ structurile de ordinul II (sistemele haversiene, lamele circumferentiale, vasele, nervii);

♦ structurile de ordinul III (fibrele colagene §i elastice, celulele osoase, substanta

fundamentals, sarurile minerale, apa, grasimile);

5
♦ structurile de ordinul IV (dispozitia moleculara a substantei organice §i anorganice).

Structurile de ordinul I
Structurile de ordinul I se pot vedea cu ochiul liber. Ele reflecta, pe plan functional, rolul de
sustinere pe care il joaca osul studiat, precum şi modul in care sunt exercitate asupra lui fortele
mecanice. Structurile de ordinul I difera dupa tipurile mari de oase (lungi, scurte, late). Exemple:
periostul, cartilajul articular, osul propriu-zis (compacta), tesutul osos spongios, canalul medular
cu maduva osoasa, cartilajul de conjugare (diafizo-epifizar).
Periostul este un manşon fibros de culoare albicioasa care inconjoara diafiza, metafizele şi
se continua la nivelul epifizelor cu capsula articulara. Pe fata sa interna intra in contact direct cu
osul.
Cartilajul articular acopera extremitatile articulare ale osului. Are o culoare alb-sidefie, este
suplu, elastic §i de grosimi diferite, in functie de presiunile pe care le suporta.
Tesutul osos compact este situat sub periost şi sub cartilajul articular. El rezulta din
suprapunerea lamelelor osoase. Este perforat de numeroase orificii prin care trec vasele de sange.
Tesutul osos spongios are forma unui burete. Aspectul lui exterior rezulta din intretaierea
trabeculelor osoase, orientate in mod diferit. Aceste trabecule osoase delimiteaza intre ele mici
cavitati umplute cu maduva osoasa.
Canalul medular şi maduva osoasa. Canalul medular este captuşit de „endostiu”
(membrana similara periostului, dar situata pe fata interna a compactei). Canalul medular este
situat la nivelul diafizei §i metafizei. Are pereti neregulati şi contine maduva osoasa roşie
(osteogena §i hematogena) şi maduva osoasa cenuşie.
Maduva osoasa roşie osteogena este formata din celule ce se pot diferentia, transformandu-
se in osteoblaste (celule osoase tinere), osteocite (celule osoase adulte) şi osteoclaste (celule
fagocitare). Astfel, prin linia celulara - osteoblast-osteocit, ea poate forma tesut osos tanar
(functie de osteogeneza). Prin osteoclaste, ea poate distruge tesutul osos imbatranit (functie de
resorbtie).
Maduva osoasa roşie hematogena este formata din celule ce se pot diferentia,
transformandu-se in celule sanguine (functie de hematopoieza) - functia de producere a sangelui.
La adult, in unele oase, ea se poate transforma in maduva galbena (grasa).
Maduva osoasa cenuşie este maduva care rezulta prin transformarea maduvei osoase roşii,
prin inaintarea in varsta. Ea este alcatuita din abundente fibre colagene şi substanta
fundamentala.
Cartilajul de conjugare (cartilaj diafizo-epifizar/cartilaj de creştere). Se gaseşte la nivelul
metafizelor osoase, la copii şi adolescenti. Are rol in creşterea oaselor in lungime.
Structurile de ordinul II
6
 Structurile de ordinul II au dimensiuni de cca 100 microni, fiind vizibile numai prin examen
microscopic. Din ele fac parte: lamelele osoase, reteaua vasculara osoasa §i reteaua nervoasa.
Lamelele osoase participa la alcatuirea tesutului osos compact şi spongios. Sunt formate din
sisteme haversiene sau „osteoni” (tubi osoşi). Osteonul este unitatea morfo-functionala a
tesutului osos compact. El este format din lamele osoase, dispuse concentric in jurul unor spatii
conjuctivo-vasculare, spatii de forma unor canale, numite canale Havers. In interiorul canalului
Havers se gasesc: o artera, o vena, un capilar sanguin, un vas limfatic, o fibra nervoasa şi tesut
conjunctiv. Canalele haversiene sunt longitudinale şi strabat osul in toata lungimea lui. Ele se
unesc prin alte canale care sunt transversale (canalele Volkmann).
Reteaua vasculara osoasa este reprezentata de: artere, vene şi vase limfatice. Aceasta retea
vasculara este in stransa legatura cu retelele vasculare ale tesuturilor vecine.
Reteaua arteriala este formata din: artera nutritiva a osului - aduce 50-70% din sangele
arterial al osului, vasele periostale, vase epifizo-diafizare §i vase haversiene. Toate aceste
sisteme arteriale prezinta o bogata anastomoza intre ele.
Reteaua nervoasa. Osul are o bogata retea nervoasa reprezentata de fibrele nervoase din
canalul Havers, dar mai ales de fibrele nervoase periostale.
Structurile de ordinul III
Structurile de ordinul III se pot observa numai cu microscopul. Au dimensiuni de cca 10
microni.
Periostul are, la examenul microscopic, trei structuri histologice: stratul extern (rol de
hranire şi aparare), stratul intermediar (fibros) şi stratul intern (osteoblastic, cu rol in
osteogeneza).
Artera nutritiva şi arterele periostale au cele trei tunici clasice - externa, medie şi interna.
Toate celelalte vase sunt capilare, reduse la stratul endotelial.
Canalul medular. La microscop se observa ca este captu^it de o membrana fibro-celulara,
numita endostiu, asemanatoare periostului. Celulele osoase sunt de trei tipuri: osteocit, osteoblast
§i osteoclast. Osteocitul se afla situat in substanta fundamentala, in spatiile goale numite
osteoplaste. Sunt celule osoase mature. Osteoblastul este celula tanara care, prin maturizare ,se
transforma in osteocit. Osteoclastul este celula osoasa ce intervine in resorbtia osului.
Structurile de ordinul IV
Structurile de ordinul IV sunt reprezentate de dispozitia moleculara a substantei organice §i
anorganice. Osul este format din: apa 10-50%, reziduuri 30-40% §i grasimi 30%. Reziduurile pot
fi organice (40%) - reprezentate de substanta fundamentala, fibre elastice, fibre colagene, celule -
§i anorganice (60%) - reprezentate de sodiu (18%), fosfat (50%) §i calciu (32%).

7
 2.2. PROPRIETĂŢILE SISTEMULUI OSOS.
Principalele proprietăți ale oaselor sunt: rezistența și elasticitatea. Datorită acestor
proprietăți, oasele nu se rup atunci când asupra loc acționează diferite forțe de presiune sau de
tracțiune (forțe paralele cu axul longitudinal, perpendicular pe suprafața lui și prin torsiune –
holicoidal)
Craniul uman poate rezista la presiuni mari în direcție bolta-baza fără a se rupe, micșorându-
și cel mult înălțimea cu 7-8%. Un craniu poate, totodată, cădea de la o înălțime de 1-2 m pe
ciment, fără a se sfărâma -el sărind ca o minge datorită elasticității sale
Rezistența la presiune în cazul oaselor este foarte mare, fiind de 30 de ori mai mare pe mm
pătrat decât a cărămizii, de 2,5 ori mai mare decât a granitului, apropiindu-se de rezistența
fierului. Dintre toate materialele tehnice, numai betonul armat poate fi comparat cu osul, atât în
privința rezistenței, cât și a elasticității. Aceste proprietăți sunt datorate în principal compoziției
chimice a osului, precum și structurii sale macro-microscopice și a arhitecturii sale interne. O
altă proprietate importantă de adaptare a osului este capacitatea de vindecare a fracturilor. În
cazul unei fracturi, la locul fracturii apare o formațiune osoasă nouă, numită callus (Osdesmal),
prin intermediul căreia se face sudarea segmentelor osoase. La acest proces contribuie și
periostul, care poate în anumite condiții, mai ales în rândul persoanelor tinere, să regenereze
osul.
2.3. FUNCŢIILE SISTEMULUI OSOS

⮚ functia de support – scheletul este baza corpului, suporta atat greutatea lui cat si

ofera puncte de conexiune pentru majoritatea muschilor. Confera pozitia bipeda a omului.

⮚ functia de protective – scheletul ofera protectie mecanica pentru multe dintre

organele interne, reducand astfel riscul deteriorarii lor (oasele craniene protejeaza creierul,
vertebrele protejeaza maduva spinarii, coastele protejeaza inima si plamanii).

⮚ functia de asistenta in miscare – muschii care sunt atasati oaselor in momentul in

care se contracta determina miscarea oaselor.

⮚ functia de depozit de minerale – tesutul osos este o rezerva naturala de minerale cum

ar fi calciul si fosforul. Cand este necesar oasele elimina in sange mineralele in acest fel
echilibrand nivelul acestora in corp.

⮚ functia de producere a celulelor albe – acest proces are loc in maduva osoasa rosie, in

interiorul oaselor mari.

8
 ⮚ functia de inmagazinare a energiei – odata cu trecerea timpului in interiorul anumitor

oase maduva osoasa rosie se transforma in maduvaosoasa galbena. Maduva osoasa galbena
consta in mare parte din celule adipoase si doar cateva celule sanguine si reprezinta o importanta
resursa de energie chimica.
Pe lângă acestea oasele mai formează şi axul central, schela generală a corpului, îndeplinind mai
multe funcţii:

− determină forma, dimensiunile şi proporţiile corpului şi ale diferitelor sale segmente.

− servesc ca sprijin şi susţinere pentru întregul corp şi pentru părtile moi, datorită

rezistenţei lor.

− funcţie de apărare (protecţie) intrând în alcătuirea unor cavităţi osoase (cutia

craniană, canalul vertebral, cutia toracică, canalul medular), care adăpostesc diferite organe mai
puţin rezistente (creier, măduva spinării, organele toracice, măduva osoasă).

− servesc ca elemente de inserţie pentru muşchi şi ligamente, devenind pârghii

acţionate de grupe musculare, oasele reprezentând aparatul pasiv al sistemului locomotor.

− constituie o importantă rezervă de calciu al organismului.

− să asigure un mediu pentru măduva osoasă (care produce celulele sângelui).

− conferă poziţia bipedă a omului.

2.4.CLASIFICAREA OASELOR
In functie de forma, oasele scheletului uman pot fi impartite in: oase scurte, oase lungi, oase
late şi oase mixte.
1. Oasele scurte au toate cele 3 dimensiuni - lungimea, grosimea şi latimea - aproape egale, de
exemplu: oasele carpiene, tarsiene, vertebrele.

9
 2. Oasele lungi au lungimea mult mai mare decat grosimea şi latimea, de exemplu: humerus,
radius, femur, tibie.
Osul lung este alcatuit din 3 parti:

▪ epifizele - situate la extremitati, zone mai voluminoase;

▪ diafiza - situata in regiunea mijlocie a osului, avand o forma relativ cilindrica, lunga;

▪ metafizele - situate intre diafiza şi epifiza.

La nivelul metafizelor, oasele lungi tinere au doua discuri cartilaginoase (proximal §i distal)
care se numesc cartilaje de cre§tere sau cartilaje epifiodiafizare.
3. Oasele late au forma de lama, avand grosimea mult mai mica decat celelalte dimensiuni, de
exemplu: oasele calotei craniene, scapula, vomerul.
4. Oasele mixte au forma neregulata §i nu prezinta caracteristicile celorlalte grupe de oase, de
exemplu: osul maxilar, zigomatic, temporal etc.

10
 CONCLUZIE:

Anatomia este una dintre disciplinile care studiază corpul uman şi specificul acestuia. La
momentrul actual omenirea are accesul la studierea anatomiei: sistemului nervos, analizatorilor
sistemului endocrine, aparatului cardiovascular, aparatului respiratoriu, aparatului digestive,
aparatului urinar, sistemului osos, sistemului articular, sistemului muscular, aparatului genital.
Toate aceste subdiviziuni ale anatomiei ne ajută să înţelegem corpul uman şi modul lui de
funcţionare.analizând informaţiile citite noi aflăm multe curiozităţi şi procese care se produc în
organismal uman dar nu le putem observa cu ochiul liber.
Sistemul osos este unul dintre cele mai importante structure ale corpului uman fiind un
suport pentru sistemul muscular, articular şi o structură protectuare pentru organele interne: ale
sistemului digestive, endocrine, urinar, respirator etc. Însuşind structura, proprietăţile, funcţiile şi
clasificare sistemului osos cunoştem deosebirile şi asemănările acestuia cu arte sisteme ale
organismului uman.

11
 BIBLIOGRAFIE

 Victor Papilian. Anatomia omului. Volumul I – Aparatul locomotor. Ediția a XI-a,

revizuită integral de prof. univ. dr. Ion Albu. Editura ALL, 2006
 Viorel Ranga. Anatomia omului, vol. 2 - Membrele. Editura: CERMA. 2002
 Z. Iagnov, E. Repciuc, I. G. Russu. Anatomia omului. Aparatul locomotor. Editura
Medicală. București. 1962
 Mihail Ștefaneț. Anatomia omului. Volumul I. Chișinău, Centrul Editorial-Poligrafic
Medicina, 2007
 C. Voiculescu, I. C. Petricu. Anatomia și fiziologia omului. Editura Medicală,
București 1971
 Susan Standring. Gray's Anatomy: The Anatomical Basis of Clinical Practice, Expert
Consult - Online and Print, 40th Edition. Publisher: Churchill Livingstone, 2008
 Pierre Kamina. Anatomie clinique. 4e édition. Tome 1, Anatomie générale, membres.
Maloine, Paris 2009
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Anatomie_uman%C4%83
 https://sistemul-osos.weebly.com/func539iile-537i-propriet259539ile-fizice.html
 http://www.taekwondowtf.ro/wp-content/uploads/2015/09/
anatomie_instructori_2015.pdf
 https://anatomiaomului.usmf.md/wp-content/blogs.dir/68/files/sites/68/2014/09/
Anatomia-omului-cul.-cursuri-fac.-FARMACIE-2015.pdf.

12