Contextul istoric general

Tradiţia a atribuit scrierea cărţii Apocalipsa, ultimei decade din secol

când, Domiţian a fost ultimul împărat la Roama 81-96. Unii învăţaţi au încercat
să dea o dată mai timpurie dar aceasta este mai puţin important. Mulţi consideră
literatura apocaliptică ca şi o scriere pentru vremuri grele care a fost produsă în
contextul persecuţiilor. Acest lucru ar putea fi adevărat, în ce priveşte
apocalipsele iudaice. Problema pe care ei o întâmpinau era: de ce oamenii lui
Dumnezeu sufereau aceste persecuţii; unde era Dumnezeul salvării? Profeţii
Vechiului Testament au L-văzut pe Dumnezeu în ambele poziţii în istorie şi în
împlinire escatologică dar disperarea apocaliptică a istoriei şi găsirea speranţei
este doar în intervenţia escatologică a lui Dumnezeu. Lumea era deznădăjduit de
rea, căzută sub puterea demonică a întunericului. Dumnezeu era departe în
ceruri dar se va ridica curând de pe tronul Său şi va distruge puterea demonică
şi asfel îşi va elibera poporul. De ce a fost exilat Ioan în Patmos nu putem
spune. În orice caz Ioan a pretins că Dumnezeu s-a folosit de exilarea sa ca şi un
moment în care să-i dea o serie de viziuni care să îi traseze victoria finală a
împărăţiei lui Dumnezeu şi consumarea scopului răscumpărător.
Limitele pasajului.
Pasajul studiat conform anumitor schiţe propuse de anumiţi autori este
plasat în partea a treia a schiţei cărţii ca şi un interludiu dintre cele şapte
trompete şi cele şapte potire (George Eldon Ladd). Leon Morris propune,
conform schiţei sale, îl aşează în partea a şasea dar cu toţii cad de acord în ce
priveşte pasajul ce îl vom studia.
Contextul literar.
Începând cu capitolul 12 Ioan introduce un nou caracter ce provoacă
domnia lui Dumnezeu şi valorile obiective ale lucrărilor lui Hristos pentru cei
de pe pământ – dragonu roşu şi cele două bestii – el descrie cu nou vocabular
ostilitatea care duce la un război împotriva lui Dumnezeu. Problema practică a
teodiceii este aceea faptul că oamenii nu experimentează întotdeauna triumful
lui Dumnezeu asupra omenirii. Se întâmplă de multe ori ca ei să experimenteze
suferinţa şi injustiţia. Este mişcătoare întâlnirea dintre lumea cerească pe
pământ. Ioan mută cititorul într-o lume în care există un conflict real dintre două
împărăţii, Mielul şi discipolii Lui pe de o parte şi dragonul şi agenţii lui pe de
altă parte. Odată coborâtă pe pământ Împărăţia cerească, perimetrul în care se
desfăşoară conflictul dintre cele două împărăţii nu mai este în cer ci este pe
pământ şi comunitatea Mielului şi a discipolilor Săi este ţinta curentă a
opresiunii satanice. Krodel a scos în evidenţă varietatea literală, de multe ori
chiastică relaţiei care leagă secţiunea centrală din viziunea lui Ioan, cu viziunea
exaltaţiei Mielului (5:9-10 şi 12:10-12) şi parousia (12:7-9 şi 20:1-10).1
Capitolul 12 descrie în termeni mitologic războiul ceresc, explică poporului lui
Dumnezeu de ce ei trebuie să înfrunte atâta răutate satanică şi persecuţie dar îi

1
G. A. Krodel Revelaţion (Mineapolis: Augsburg 1989), pag.235-236
asigură că în realitate Satan a fost deja învins şi că, şi ei sunt în stare să învingă
prin sângele Domnului Isus (12:11).2
Consideraţii cronologice
Această perioadă de timp nu trebuie înţeleasă într-un sen linear
(cronologic). Mai degarbă, cuvintele de sfâtuire sau judecată pe care Duhul le
transmite cititorilor lui Ioan , interpretează existenţa creştină în contextul unei
lumi anticreştine. “Babilonul” acestei secţiuni din viziunea lui Ioan este fiecare
loc unde o congregaţie de credincioşi se zbate să trăiască pentru Dumnezeu.
Acest rău se găseşte pretutindeni şi ori când până la venirea lui Hristos. 3

2
Geroge Eldon Ladd A Commnetary on the Revelation of John ( Grand Rapids Michigan, Erdmands Pubishing
Company 1991) pag.166
3
Robert W. Wall New Internaţional Biblical Commentary – Revelation (Massachusetts Hendrickson Publishers
Inc. 1993) pag. 157