Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala
Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla în apropiere de oraşul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord. Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitaţiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale Accidentul a pus în discuţie grija pentru siguranţa industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulţi ani şi impunând guvernului sovietic să devină mai puţin secretos. Acum statele independente – Rusia, Reactorul IV în Cernobîl după calamitate, Ucraina şi Belarus au fost supuse prezentând distrugerea extensivă a salei decontaminării continue şi principale reactorului (centrul imaginii) şi substanţiale. E dificil de estimat un clădirii turbinei (stânga jos). număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete şi ulterior autorităţile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiaţie” din certificatele de deces. Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători şi 9 copii cu cancer tiroidian) şi a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticaţi în 2002 Centrala atomoelectrică CAE Cernobîl află în apropiere de oraşul Pripiat, Ucraina, la 18 km nord-vest de oraşul Cernobîl, la 16 km - sud de frontiera ucraino- belarusă şi aproximativ 110 km nord de Kiev. Centrala a fost compusă din patru reactoare de tip RBMK-1000, fiecare capabil de producere a 1 GW de putere electrică. Construirea centralei a început în anii '70 ai secolului XX, cu reactoarele #1 (care a fost închis în anul 1977), #2 în 1978, #3 în 1981 şi #4 în 1983. Două alte reactoare - #5 şi #6 - erau în timpul constructiei când a avut loc accidentul. CAE Cernobîl se află în Accidentul apropiere de oraşul Pripiat, în Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, Ucraina nordică. reactorul #4 a suferit o explozie catastrofală a vaporilor de apă, care a declanşat un incendiu, o serie de explozii adiţionale şi fluidizare nucleară. Accidentul poate fi gândit ca o versiune extremă a accidentului SL-1 în Statele Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorând trei oameni), radioactivitatea răspândindu-se direct în interiorul clădirii unde se afla SL-1. În timpul accidentului de la Cernobîl însă, aceasta a fost dusă prin vânt spre frontierele internaţionale. Planuri de testare La data de 25 aprilie 1986, pe lumină, reactorul #4 a fost programat pentru fi închis pentru întreţinere. S-a decis folosirea acelei ocazii ca o oportunitate pentru controlarea capacităţii generatorului turbinei de a produce putere electrică suficientă pentru alimentarea sistemelor de siguranţă ale reactorului (mai ales pompele de apă) după pierderea puterii externe. Tipul RMBK al reactorului are nevoie de apă care să circule continuu prin centru, atâta vreme cât combustibilul nuclear este prezent. Reactoarele Cernobîlului au avut o pereche de generatori diesel, disponibilă, dar aceasta nu se activează imediat – reactorul a fost, deci, pregătit pentru a răsuci jos turbina, punct la care ea ar fi fost deconectată şi ar fi permis răsucireea sub elanul său rotativ, iar scopul testului a fost acela de a se hotărî dacă turbinele în faza extenuată pot genera putere pentru pompe. Testul a fost făcut cu succes la altă unitate (cu toate sistemele de siguranţă active), având, însă, rezultate negative – turbinele nu au generat puterea suficientă, dar au fost făcute îmbunătăţiri adiţionale, ceea ce a determinat efectuarea altui test. Înainte de accident Condiţiile pentru începerea acestui test au fost pregătite pe lumină la data de 25 aprilie şi producţia de energie a reactorului a fost redusă spre 50%. O staţiune locală de putere a fost închisă neaşteptat. Coordonatorul retelei electrice a Kievului a cerut amânare scaderii aportului energetic al centralei în reţea, pentru acoperirea vârfului de consum al serii. Directorul centralei a consimţit şi a amânat testul pentru mai târziu. Testul de siguranţă a fost amânat până la schimbul de noapte, o echipă neexperimentată care ar fi trebuit să lucreze la reactorul #4 noaptea aceea şi următoarea[4] La 11:00 noaptea, 25 aprilie, se permite închiderea reactorului pentru continuarea testului. S-a prevăzut ca din nominalul său de 3,2 GW energie, aducerea reactorului spre 0,7-1,0 GW, cu scopul de a efectua testul la cel mai jos nivel de putere recomandat.[5] Oricum, noua echipă a fost surprinsă de amânarea anterioară a încetinirii reactorului şi a urmat protocolul original al testului. Urmarea a fost reducerea prea rapidă a nivelului de putere. În acea situaţie, reactorul a produs mult xenon-135, care a scăzut şi mai mult puterea (spre 30 MW - aproximativ 5% de valoare presupusă). Operatorii au crezut că scăderea rapidă a fost din cauza unui defect la unul dintre regulatorii de putere, scăpând din vedere contaminarea reactorului. Cu scopul de a spori reactivitatea (neştiind că scăderea drastică a puterii este cauzată de absorbţia în exces a neutronilor de xenon-135), au fost scoase celulele de control din reactor în ciuda faptului că acest lucru este permis cu respectarea unor reguli stricte de siguranţă. Cu toate acestea, puterea reactorului nu a crescut decât în jur de 200 MW putere ce reprezenta mai puţin de o treime din minimul necesar pentru efectuarea experimentului. Mai mult, şeful echipei alege continuarea experimentului. Ca şi parte din experiment, la 1:05 a.m., pe 26 aprilie au fost pornite pompele de apă care erau acţionate de turbina generatorului crescând fluxul de apă peste specificaţiile regulilor de siguranţă. Fluxul de apă creşte spre ora 1:19 a.m. (în tot acest timp apa absorbind neutroni) şi nivelul tot mai mare necesitând scoaterea manuală a celulelor de control. Acest aspect produce o funcţionare foarte instabilă unde lichidul de răcire şi xenon-135 au substituit rolul celulelor de control din reactor.