Limba românească

Nu e limbă mai frumoasă,

Mai aleasă, mai cerească,
Așa cum îmi e scump graiul,
Cum mi-e limbă românească.

De o-ngână nou-născutul,
De-i o vorbă țărănească,
Nu e-n lume mai mieroasă,
Cum mi-e limbă românească.

Nu e limbă mai sonoră,

Vestea să o răspândească,
Despre-a gliei bogăție,
Cum mi-e limba românească.

De-n cântare-i fredonată,

Știe cum să liniștească,
Să adoarmă tot truditul,
Limba mea cea românească.

Este limba mea maternă,

Care poate să iubească,
Limpede ca ochii mamei,
Cum e limbă românească.

De pierdut te simți, ori singur,

Știe cum să ocrotească,
Cu răbdare și căldură,
Limba mea cea românească.

De te-au vrut înstrăinată

Și-au dorit să te hulească,
Ai convins și-nvins dușmanul,
Limba mea cea românească.

Poți să domolești pizmașul,

Inima să-și îmblânzească,
Doar cu tine și prin tine,
Limba mea cea românească.

Limba dragostei ce poate-n

Inimi dorul să-l sădească,
Să cultive bunătate,
Adevăr să spovedească.

Limba neamului meu dacic,

Vorbitorii să-ți trăiască,
Și să-ți ducă faima-n lume,
Limba mea cea românească.

Fie pace-n lumea largă,

Limba să ne înflorească,
Să ne-adune și unească
Limba noastră românească.