,,MOTTO":

,,Cât timp omul se va identifica cu corpul său fizic, el va rămâne vulnerabil, slab, muritor
ca și corpul fizic, și va fi atins de orice i se întâmplă corpului său. Dar dacă el încetează
să se identifice cu corpul său fizic și cu impulsurile sale instinctive pentru a se identifica
cu centrul universului, cu sursa vieții, cu Creatorul, el se va îndepărta din ce în ce mai
mult de slăbiciune, de bătrânețe, de boală și de moarte, el se va apropia de Cel ce este
nemuritor, omniscient, omniprezent.
Omraam Mikhael Aivanhov

Cuprins
CAPITOLUL 1 1. Noţiuni de anatomie-fiziologie-biomecanică.
1.1 *Anatomia Epifizei Distale a Radiusului*
- 1.1.1 Structura osoasă specifică
- 1.1.2 Legături anatomice cu articulațiile înconjurătoare
1.2 *Fiziologia Epifizei Distale a Radiusului*
- 1.2.1 Funcționalitate și contribuția la mișcările mâinii
- 1.2.2 Adaptări fiziologice în diferite contexte
1.3 *Biomecanica Epifizei Distale a Radiusului*
- 1.3.1 Forțe biomecanice implicate
- 1.3.2 Mișcările articulare caracteristice
1.4 *Mecanismele de Vindecare a Fracturilor în Epifiza Distală a Radiusului*
- 1.4.1 Procesul de formare a calusului consolidat
- 1.4.2 Biomecanica vindecării în această zonă specifică
1.5 *Afecțiuni Comune ale Epifizei Distale a Radiusului*
- 1.5.1 Fracturi specifice și clasificări
- 1.5.2 Implicații biomecanice ale afecțiunilor
*CAPITOLUL II: Bilanț Articular al Mâinii în Contextul Epifizei Distale a Radiusului*
2.1 *Anatomia și Funcționalitatea Articulațiilor înconjurătoare*
- 2.1.1 Legături cu ulna și carpul

1
 - 2.1.2 Impactul asupra mobilității mâinii
2.2 *Bilanț Muscular Specific*
- 2.2.1 Mușchii implicați în mișcările influențate de epifiza distală a radiusului
- 2.2.2 Importanța echilibrului muscular în recuperare
2.3 *Testarea și Evaluarea Funcționalității Mâinii*
- 2.3.1 Proceduri de testare specifică
- 2.3.2 Interpretarea rezultatelor în contextul epifizei distale a radiusului
Capitolul III
Colosul consolidat
CAPITOLUL IV 4. Studii de caz
Concluzii generale.
BIBLIOGRAFIE

Frecvența Fracturilor De Epifiză Distală De Radius

Fracturile extremității distale a radiusului sunt printre cele mai comune și
întâlnite traumatisme. Chung și colegii, folosind datele înregistrate în National
Hospital Ambulatory Medicare Care Survey au stabilit faptul că 1,5% din cei
care se prezintă în sistemul de urgență au suferit o fractură la nivelul pumnului
sau al mâinii. Dintre acestea, 44% sunt fracturi la nivelul radiusului. 30%
dintre aceste traumatisme au loc acasă și 47% se produc din cauza unei
căderi accidentale. Foarte multe studii au demonstrat faptul că traumatismele
de acest fel au legătură directă cu genul și vârsta, numărul fracturilor
înregistrând o continuă creștere în ultimii ani.

Cele mai frecvente tipuri de fracturi la acest nivel sunt:

 Colles
 Smith
 Barton

Recuperarea funcțională după o fractură la nivelul distal al radiusului a evoluat

foarte mult în ultima decadă, în principal datorită tehnicilor de fixare stabile
folosite. Aceste tehnici permit o mobilizare precoce a segmentului afectat,
perioada de recuperare fiind redusă în mod spectaculos.

Etape Ale Recuperării După Fractura De Epifiză Distală De Radius:

Evaluarea Inițială

2
În cadrul acestei evaluări, dacă starea pacientului permite, se va realiza
bilanțul articular la nivelul pumnului și antebrațului cu ajutorul goniometrului.
Măsurătorile vor cuprinde mișcările de flexie, extensie, deviație radială,
deviație ulnară, supinație și pronație. Evaluarea musculară realizată cu
ajutorul dinamometrului hidraulic de mână se va realiza spre finalul celei de-a
doua etape a programului de recuperare. Va fi măsurată forţa la nivelul mâinii
afectate, dar şi la nivelul mâinii considerată a fi sănătoasă.

Cu scala VAS (Visual Analog Scale) se va evalua intensitatea durerii, iar

funcționalitatea membrului afectat va fi evaluată prin intermediul
chestionarului DASH sau a scorului PRWE.

Fracturile extremității distale a radiusului nu sunt niciodată identice. Așadar

evaluarea, programul de recuperare funcțională și etapele acestuia vor fi
adaptate fiecărui pacient în parte. Tehnicile de recuperare funcțională
respectă timpul de vindecare osoasă. Printre factorii ce influențează
recuperarea se numără:

 tipul fracturii și materialele de osteosinteză folosite;

 durerea;
 sindromul algoneurodistrofic;
 alte complicații precum: leziuni de tendon, redoare articulară.

Etape Ale Recuperării După Fractura De Epifiză Distală De Radius:

Imobilizarea Sau Mobilizarea Controlată
Această etapă a programului de recuperare funcțională poate varia ca durată
în funcție de tipul fracturii, de materialele de osteosinteză folosite și în funcție
de stadiul vindecării osoase. În mod ideal, în prima săptămână după operație
ar trebui să aveți o primă întâlnire cu fizioterapeutul dumneavoastră pentru a
putea stabili exercițiile pe care le puteți realiza acasă. Obiectivele propuse în
această primă etapă se vor baza pe:

 informarea și educarea pacientului;

 controlul punctelor de presiune ale atelei, tijelor;
 combaterea durerii și a edemului;
 prezervarea funcției segmentelor libere.

Această etapă marchează momentul în care se vor putea mișca degetele,

cotul și umărul (chiar și pumnul, dacă medicul specialist permite acest lucru).
De asemenea, se vor încuraja efectuarea exercițiilor cu mâna deasupra
capului, acest lucru va ține sub control edemul. Dacă în această etapă,
durerea și inflamația cresc după efectuarea exercițiilor, cel mai probabil ar
trebui să reduceți numărul repetărilor efectuate sau cel al exercițiilor.

3
Dacă se va începe un program de mobilizare controlată, ar trebui ca atunci
când nu efectuați exerciții, să purtați o orteză ce vă oferă libertate totală la
nivelul degetelor. Fizioterapeutul din cadrul Clinicii de Chirurgia Mâinii
realizează diferite modele de orteze personalizate în funcție de scopul urmărit
și de nevoile pacientului.

Orteză personalizată termoformabilă, ce are rolul de a proteja și imobiliza

pumnul.

Etape Ale Recuperării După Fractura De Epifiză Distală De

Radius: Mobilizarea Progresivă
În cadrul acestei etape vă veți putea relua progresiv activitățile din viața de zi
cu zi. Dacă durerea și edemul sunt în continuare prezente, vor fi aplicate
tehnici pentru combaterea acestora precum masaj și electroterapie.
Recuperarea cât mai aproape de normal a mobilității articulare reprezintă
principalul obiectiv. Acest lucru trebuie să se realizeze cu mare atenție și fără
aplicare de forță.

Realizarea extensiei la nivelul pumnului fără extensia degetelor vă poate

părea dificilă în acest punct al procesului de recuperare. Un fizioterapeut vă
poate ajuta în combaterea paternului de extensie pumn și degete. Acest lucru
este foarte important deoarece funcția mâinii nu poate fi îmbunătățită până
când extensorii mâinii nu vor avea o cursă independentă de mișcare.

Metode și mijloace:

 mobilizări pasive, pasivo-active, active;

 exerciții cu obiecte;
 electroterapie;
 masaj;
 Kinesiotape.

Exerciții recuperare fractură de epifiză distală de radius:

4
Etape Ale Recuperării După Fractura De Epifiză Distală De
Radius: Recuperarea Funcției

Atunci când medicul specialist ne indică faptul că fractura a consolidat și nu

mai există alte riscuri, vom începe o nouă etapă a programului de recuperare
funcțională. Această etapă constă în exerciții de stretching, exerciții de
încărcare articulară și forță. Vom încerca recuperarea completă a mobilității
articulare și reechilibrarea forței musculare la nivelul întregului membru
superior. Această etapă debutează odată cu apariția așa-numitului „callus
solid” și se poate întinde până la reintegrarea socio-profesională completă.
Printre obiectivele stabilite se numără:

 creșterea mobilității articulare;

 creșterea forței musculare;
 reintegrarea socio-profesională.

Metode și mijloace:

 stretching;
 exerciții la placa canadiană;
 mobilizări active cu rezistență din partea kinetoterapeutului;
 exerciții la aparate și cu obiecte;
 exerciții pentru coordonarea ochi-mână.

Dintre toate metodele și mijloacele enunțate mai sus, masa canadiană este
dispozitivul pe care fizioterapeutul din cadrul Clinicii de Chirurgia Mâinii îl
folosește cel mai mult în cadrul ședințelor de Terapia Mâinii. Cu ajutorul mesei
canadiene se pot efectua atât exerciții de stretching, cât și exerciții de creștere
a forței musculare.

5
Datorită unei înțelegeri avansate din punct de vedere anatomic și biomecanic,
în ultimele două decenii s-au făcut progrese remarcabile în ceea ce
privește tratarea și recuperarea funcțională a fracturilor de radius distal.

Recuperarea funcției complete după un astfel de traumatism este un obiectiv

ce poate fi atins atât timp cât pacientul înțelege situația în care se află și îsi
asumă realizarea exercițiilor pe care trebuie să le realizeze acasă.

Medicina de recuperare
Recuperarea medicala executata corect este esentiala in tratamentul
afectiunilor neuro-musculo-scheletale, atat in urma interventiilor chirurgicale,
pentru redobandirea mobilitatii, cat si in cazul problemelor cronice si traumatice.
La clinica Centrokinetic, planurile de tratament de recuperare medicala sunt
elaborate de medici experimentati si implementate de terapeuti dedicati,
respectand protocoale medicale consacrate si apeland la aparatura moderna,
care beneficiaza de ultimele tehnologii ale momentului. Totul intr-un spatiu larg si
primitor.
Consideram ca recuperarea medicala este o stiinta exacta si ca succesul
tratamentului depinde in mod direct de aplicarea metodelor stiintifice pentru
fiecare tip de afectiune tratata. Recuperarea facuta empiric, sau “dupa ureche”,
nu numai ca nu ofera sansa celui mai bun rezultat, ci induce si riscul semnificativ
de accidentare sau de depreciere a situatiei pacientului. Tocmai de aceea,
punem un accent constant pe rigurozitatea medicala a procesului de recuperare.
Afla mai mult despre abordarea Centrokinetic in recuperarea medicala si
programeaza-te pentru a beneficia de ea.
Fractura epifizei distale de radius sau fractura care apare la nivelul încheieturii
mâinii este una dintre cele mai frecvente tipuri de fracturi pe care le întâlnesc
la pacienții mei. Iată ce ar trebui să știi despre cauzele care o pot determina,
despre simptome și tratament.

Este o fractura extrem de comuna si frecventa, osul osteoporotic fiind foarte susceptibil la
aceasta fractura.

Mecanism: traumatism prin cadere cu mana in extensie(cel mai frecvent)/flexie.

Cateva tipuri de fracturi radiale clasificate dupa regiunea epifizei radiale: fractura cu
deplasare dorsala (Colles), fractura cu deplasare volara (Smith), fractura marginii articulare
(Barton).

6
O clasificare mai complexa este cea a lui Frykman: extraarticulara (I), fractura extraarticulara
insotita de fractura stiloidei ulnare (II), fractura radiocarpala intraarticulara (III), fractura
radiocarpala intraarticulara insotita de fractura stiloidei ulnare si de manseta rotatoare (IV),
fractura intraarticulara distala radioulnara (V), fractura intraarticulara distala radioulnara cu
fractura de stiloida ulnara(VI), fractura intraarticulara radiocarpiana si disjunctie radioulnara
distala (VII), fractura intraarticulara radiocarpiana si disjunctie radioulnara distala cu ambele
ligamente radioulnare si radiocarpale implicate si fractura stiloidei ulnare (VIII).
Simptome: durere, inflamatie, deformare in “dos de furculita” in cazul fracturilor
Colles,scurtare, pierderea mobilitatii active si pasive. Se recomanda un examen
neurovascular.

Diagnosticul se pune radiologic, practicandu-se doua incidente prin care se urmaresc

urmatorii parametrii: traiectul de fractura,gradul de cominutie al fracturii,inclinatia volara(11
grade),inaltimea radiala(11-12mm) si inclinatie radiala(23 grade), toate aceste valori fiind
normale. Este necesar un examen CT, in caz de fractura intraarticulara.

7
Tratament.
1.Ortopedic: La fracturile fara deplasare, se recomanda o imobilizare cu atela gipsata
antebrahio-palmara in V, timp de 4 saptamani, urmand ca la jumatatea perioadei
recomandate pentru imobilizare, sa se mai faca un control radiologic si sa se schimbe
imobilizarea cu un gips circular. La fracturile cu deplasare dar considerate stabile, se
practica o reducere inchisa cu anestezie locala in focar (Xilina), protocolul imobilizarii
presupunand o imobilizare de 3 saptamani in atela antebrahio-plamara in V,apoi in pozitie
fiziologica imobilizare in aparat gipsat circular antebrahio-palmar 3 saptamani.

Reducerea ortopedica presupune efectuarea unei punctii la nivelul focarului de fractura prin
care se urmareste evacuarea hematomului local,urmata de efctuarea unei anestezii local cu
xilina 1%.Reducerea presupune efectuarea unei miscari in sens invers celei prin care s-a
produs fractura. Daca pumnul este foarte tumefiat(umflat),se aplica gheata si se tine mana in
pozitie procliva(sus), timp de 30min,apoi se incearca reducerea si imobilizarea.

2.Chirurgical: La fracturile cu deplasare instabile, se practica

8
 -reducere inchisa cu anestezie locoregionala la nivelul plexului brahial si fixare cu brose
percutanate sau fixator extern.
-reducere deschisa si fixarea interna cu placute si suruburi.

In cazul fracturilor intraarticulare se recomanda reducere deschisa cu fixare interna cu

placute si suruburi (placutele volare sunt cele mai des folosite).Uneori este necesara
completarea defectului osos cu autogrefa osoasa din creasta iliaca sau ciment.

Unul dintre cei mai importanti parametrii in tratamentul acestei afectiuni, dupa aplicarea
tratamentului ortopedic sau chirurgical, este reprezentat de recuperarea medicala. Va
sfatuim sa mergeti in cateva clinici din tara specializate in tratarea acestei afectiuni:

Radius
56 limbi

 Articol

9
  Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Unelte




De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Radius

10
 Radiusul (roșu) în cadrul unui schelet uman

Detalii

Latină Radius

Resurse externe

Gray's p.219

Testut p.254

MeSH A02.835.232.087.090.700

TA A02.4.05.001

FMA 23463

Termeni anatomici ai oaselor

Radius și ulna

Radiusul (lat.: Radius) este un os lung și pereche, situat la partea laterală a

antebrațului, lateral de ulnă și în dreptul policelui. Prin mișcările sale de învăluire
în jurul capului ulnei asigură poziția mâinii în mișcările de pronație și supinație.
Radiusul prezintă un corp și două extremități sau epifize (superioară sau
proximală și inferioară sau distală).

11
Orientare[modificare | modificare sursă]
Extremitatea cea mai voluminoasă se orientează în jos, marginea ascuțită
medial, procesul stiloid lateral, iar fața extremității inferioare, prevăzută cu creste
și șanțuri, se orientează posterior.

Corpul[modificare | modificare sursă]

Corpul radiusului (Corpus radii) ușor încurbat spre ulna și anterior este situat
între extremitățile proximale și distale ale osului. El este palpabil în jumătatea lui
inferioară. Este cilindric în partea superioară și prismatic triunghiular în cea
inferioară și are două curburi longitudinale: una concavă anterior iar alta concavă
medial. Aceste curburi alcătuiesc curbura pronatorie de care se ține seama în
tratamentul fracturilor radiusului, deoarece alterarea lor duce la deficit al
mișcărilor de pronație și supinație. Ca și corpul ulnei are trei fețe (anterioară,
posterioară și laterală) și trei margini (anterioară, posterioară și medială sau
interosoasă).

 Fața anterioară (Facies anterior radii) netedă și concavă anterior este mai
îngustă în porțiunea superioară, unde se află o depresiune longitudinală și se lățește
distal în treimea inferioară, unde este și ușor excavată. Ea este cuprinsă între
marginea anterioară și marginea medială. Pe ea se găsește proximal gaura
nutritivă sau orificiul canalului nutritiv (Foramen nutricium), îndreptat oblic în sus.
În porțiunea superioară (proximală) a feței anterioare se inseră mușchiul flexor lung
al policelui (Musculus flexor pollicis longus), iar în cea inferioară (distală) mușchiul
pătrat pronator (Musculus pronator quadratus).

 Fața posterioară (Facies posterior radii) este convexă și cuprinsă între marginea
posterioară și marginea medială. Ea este rotunjită și mai îngustă în porțiunea
superioară, unde se termină unghiular, ca și fața anterioară, dedesubtul tuberozității
radiale; pe porțiunea superioară se inseră mușchiului supinator (Musculus
supinator). Este plană și ușor excavată în restul întinderii, unde se inseră mușchiul
lung abductor al policelui (Musculus abductor pollicis longus) și mușchiul scurt
extensor al policelui (Musculus extensor pollicis brevis). Spre extremitatea inferioară,
fața posterioară este mai lată și prevăzută cu două șanțuri oblice în jos, delimitate de
o creastă

 Fața laterală (Facies lateralis radii) este convexă și îndreptată inferior în direcția
policelui și este cuprinsă între marginea anterioară și marginea posterioară; este cea
mai îngustă din fețele radiusului. Prezintă la partea mijlocie o rugozitate
- tuberozitate pronatorie (Tuberositas pronatoria) pe care se inseră mușchiului
rotund pronator (Musculus pronator teres). Deasupra (proximal) rugozității, se inseră
mușchiul supinator (Musculus supinator), care la acest nivel este străbătut de
ramura profundă a nervului radial (Nervus radialis). Acest raport are o mare
importanță practică, deoarece fracturile radiusului la acest nivel pot interesa nervul.

 Marginea anterioară (Margo anterior radii) pornește de la tuberozitatea

radiusului și se termină pe partea anterioară a procesului stiloid. Are un traiect oblic,
la început lateral și în jos, apoi ea se încurbează și devine verticală. Este pronunțată

12
 în partea superioară, dispare însă în treimea inferioară. Pe marginea anterioară a
radiusului în porțiunea proximală se inseră capul radial al mușchiul flexor superficial
al degetelor (Musculus flexor digitorum superficialis).

 Marginea posterioară (Margo posterior radii) este rotunjită și se extinde de la

tuberozitatea radiusului spre tuberculul dorsal de pe fața posterioară a extremității
distale. Este mai accentuată în porțiunea mijlocie a osului.

 Marginea medială sau marginea interosoasă (Margo interosseus radii) este

ascuțită, începe la 3-4 cm inferior de tuberozitatea radiusului și se termină în partea
inferioară a corpului, bifurcându-se și delimitând astfel o suprafață triunghiulară. La
baza acestui triunghi se găsește o scobitura - incizura ulnară a radiusului (Incisura
ulnaris radii). Pe marginea medială se inserează membrana interosoasă a
antebrațului (Membrana interossea antebrachii).

Extremitatea sau epifiza superioară

(proximală)[modificare | modificare sursă]
Extremitatea sau epifiza superioară (proximală) este un segment de cilindru care,
față de corpul osului, are o direcție oblică, în jos și medial. Este formată din trei
elemente: capul radiusului, colul radiusului și tuberozitatea radiusului.

 Capul radiusului (Caput radii). Este un segment de cilindru plin, concav

superior, mai înalt în porțiunea medială. Când se execută mișcări de rotație ale
antebrațului, capul se poate palpa sub epicondilul lateral al humerusului. Are o față
superioară articulară, numită foseta capului radial (Fovea articularis capitis radii),
care se prezintă ca o depresiune în formă de cupă și se articulează cu capitulul
humerusului (Capitulum humeri) formând articulația humeroradială (Articulatio
humeroradialis). Conturul capului, rotund, este numit circumferința articulară a
capului radiusului (Circumferentia articularis capitis radii) este și ea articulară; ea
este mai înaltă în partea medială (5-7 mm) decât în restul ei (3 mm) și servește
pentru articulația cu ulna, la nivelul incizurii radiale a ulnei (Incisura radialis ulnae),
formând articulația radio-ulnară proximală (Articulatio radioulnaris proximalis).

 Colul radiusului (Collum radii) situat distal de cap este o porțiune îngustă care
leagă capul de corp; este oblic îndreptat de sus în jos și latero-medial, formând cu
capul și diafiza un unghi obtuz deschis lateral.

 Tuberozitatea radiusului (Tuberositas radii) este o proeminență ovoidală,

situată sub col, în prelungirea marginii anterioare a radiusului; pe ea se inserează
tendonul mușchiului biceps brahial (Musculus biceps brachii). Cele două extremități
(proximală și distală) ale tuberozității radiusului se continuă cu câte o creastă;
creasta distală este mai proeminentă și se continuă inferior cu marginea anterioară a
radiusului. Aceste creste sunt numite rădăcinile tuberozității radiusului, care o mare
importanță în rezistența osului la solicitările din timpul mișcărilor de supinație și
flexie.

13
Extremitatea sau epifiza inferioară (distală)
[modificare | modificare sursă]
Extremitatea sau epifiza inferioară (distală) este mult mai voluminoasă de cât
cea superioară și comparată cu o piramidă trunchiată patrulateră, ce prezintă
patru fețe și o bază. Ea se poate explora aproape în întregime.

 Fața medială (fața ulnară) a epifizei inferioare este triunghiulară, formată prin
lărgirea crestei interosoase, și prezintă o scobitura transversală, concavă sagital,
numită incizura ulnară a radiusului (Incisura ulnaris) care se articulează cu
circumferința articulară a capului ulnei (Circumferentia articularis capitis ulnae) de pe
capul ulnei, formând articulația radio-ulnară distală (Articulatio radioulnaris distalis).
Pe marginea sa inferioară se inseră un fibrocartilaj triunghiular.

 Fața laterală a epifizei inferioare situată în continuarea feței corespunzătoare a

radiusului este prevăzută cu două șanțuri pentru trecerea tendoanelor mușchiului
abductor lung al policelui (Musculus abductor pollicis longus) și mușchiului extensor
scurt al policelui (Musculus extensor pollicis brevis). Această față se continuă în jos
cu o puternică apofiză orientată distal, numită procesul stiloid (Processus
styloideus radii), care se poate inspecta și palpa. Acest proces coboară mai jos
decât procesul stiloid al ulnei (element important de diagnostic clinic în fracturile
epifizei distale ale radiusului) și pe el se prinde ligamentul colateral radial al carpului
(Ligamentum collaterale carpi radiale) din articulația radiocarpiană. Deasupra
procesului stiloid pe fața laterală a epifizei inferioare a radiusului se inseră mușchiul
brahioradial (Musculus brachioradialis).

 Fața posterioară a epifizei inferioare este despărțită de cea laterală printr-o

creastă puternică, în continuarea marginii posterioare a osului. Ea prezintă mai
multe creste verticale, care delimitează șanțuri paralele. Prin șanțuri alunecă
tendoanele mușchilor extensori ai mânii și ai degetelor. La mijlocul feței posterioare
se găsește o creastă verticală, mai aproape de procesul stiloid, numită tuberculul
dorsal (Tuberculum dorsale radii) care este adesea palpabilă sub piele. Acest
tubercul împarte fața posterioară în două șanțuri. Lateral de tubercul dorsal se află
un șanț prin care trec tendoanele mușchilor extensori radiali ai carpului (Musculus
extensor carpi radialis longus, Musculus extensor carpi radialis brevis); medial de
tubercul dorsal se află alt șanț subdivizat printr-o creastă verticală mai mică în alte
două șanțuri: unul lateral mai mic și mai adânc pentru lungul extensor al policelui
(Musculus extensor pollicis longus) și unul medial mai larg și mai puțin adânc,
pentru tendoanele extensorului degetelor (Musculus extensor digitorum) și
extensorului indexului (Musculus extensor indicis).

 Fața anterioară a epifizei inferioare este ușor concavă de sus în jos, continuă
fața corespunzătoare a corpului; pe ea se inseră mușchiul pătrat pronator (Musculus
pronator quadratus).

 Fața inferioară a epifizei inferioare sau baza extremității inferioare, numită

și fața articulară carpiană (Facies articularis carpalis sau Facies articularis carpi
radii) este triunghiulară, vârful ei se prelungește lateral pe procesul stiloid; ea este
fața prin care radiusul se articulează cu oasele carpului. Ea este concavă și
subîmpărțită printr-o creastă mică antero-posterioară, în două fațete articulare

14
 secundare: una laterală, triunghiulară, care se articulează cu scafoidul, și
alta medială, patrulateră, care se articulează semilunarul.

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

 Victor Papilian. Anatomia omului. Ediția a XII-a. 2006
 Viorel Ranga. Anatomia omului. Vol. II – Membrele. Editura Cerma, 2002
 Sobotta Atlas of Human Anatomy. Volume 1 Head, Neck, Upper Limb. 14th ed
2006
 Gray's Anatomy. The Anatomical Basis of Clinical Practice. Susan Standring.
40th Edition 2008
 Pocket Atlas of Human Anatomy. Based on the International Nomenclature.
Heinz Feneis. 4th edition 2000
 Atlas of Anatomy (Latin Nomenclature). Anne M. Gilroy. Thieme 2009
 Waldeyer. Anatomie des Menschen 17. Auflage. 2003

Notiuni de anatomie. Antebratul are doua oase paralele, unul situat in prelungirea degetului
mic, numit ulna (cubitus) si unul situat in prelungirea policelui, numit radius. Cele doua oase
se articuleaza prin epifizele lor, ramanand insa distante la nivelul diafizelor (spatiul
interosos).
Radiusul este un os lung, situat in partea laterala a antebratului. El prezinta un corp si doua
epifize. Corpul (diafiza) este prismatic si triunghiular, avand 3 fete si 3 margini.
Fata anterioara: in portiunea superioara sa insera fexorul lung al policelui, iar in portiunea
inferioara, patratul pronator.Fata posterioara: superior este rotunjita (muschiul supinator),
plana si usor excavata, in restul intinderii (lungul abductor si extensorul scurt al
policelui).Fata laterala: in partea mijlocie are o tuberozitate pronatorie, pentru insertia
muschiului rotund pronator. Deasupra tuberozitatii se gaseste muschiul supinator, care este
strabatut de ramura profunda a nervului radial.

Epifiza superioara: alcatuita din cap (cilindru plin, mai inalt medial), col (portiunea ingustata
ce leaga capul de corp), si tuberozitatea radiusului (proeminenta ovoida situata sub col, pe
ea inserandu-se muschiul biceps brahial).

Epifiza inferioara (distala): este alcatuita din 4 fete si o baza.Fata mediala: prezinta scobitura
ulnara (se articuleaza cu capul ulnei).Fata laterala: prezinta un sant pentru trecerea
tendoanelor muschilor lung abductor si scurt extensor al policelui. Aceasta fata se continua
in jos cu procesul stiloid al radiusului.Fata posterioara: la mijlocul fetei posterioare se
gaseste o creasta verticala (adesea palpabila sub piele). Are un tubercul dorsal care o
imparte in doua santuri.Fata anterioara: da insertie muschiului patrat pronator.Baza (fata
articulara carpiana): intra in raport cu scafoidul si semilunarul.

15
Ulna este un os lung, situat in partea mediala a antebratului, are un corp (diafiza) si doua
epifize.
Diafiza are 3 fete si 3 margini. Cele 3 fete sunt: anterioara (cu gaura nutritiva, iar in partea
superioara a fetei se insera muschiul flexor profund al degetelor; in partea inferioara,
muschiul patrat pronator), posterioara (strabatuta in treimea superioara de o linie oblica,
deasupra acesteia inserandu-se muschiul anconeu; portiunea inferioara este strabatuta de o
linie verticala, care imparte aceasta zona in fasia mediala si laterala; pe fasia mediala se
insera muschiul extensor ulnar al carpului, iar pe fasia laterala, sus, muschiul supinator, iar
jos, abductorul lung al policelui si extensorul scurt al policelui, extensorul lung al policelui si
extensorul indicelui), mediala (larga superior si se ingusteaza inferior).

Cele 3 margini sunt: marginea posterioara (proeminenta sub piele), marginea laterala sau
interosoasa (da insertia membranei interosoase), marginea anterioara (incepe la procesul
coronoid si se termina la cel stiloid).

Epifiza superioara este formata din doua proeminente osoase: una verticala (olecran) si una
orizontala (procesul coronoid). Intre cele doua proeminente se afla scobitura trohleara, ce se
articuleaza cu trohleea humerusului. Pe partea laterala a procesului coronoid se gaseste
incizura radiala, care se articuleaza cu capul radiusului. Deasupra procesului coronoid se
gaseste tuberozitatea ulnei, pe care se insera muschiul brahial, pe olecran inserandu-se
muschiul triceps brahial.

16
Epifiza inferioara este formata din: capul si procesul stiloid. Capul, un segment de cilindru

(suprafata laterala a capului intra

in contact cu radiusul, prin incizura ulnara a radiusului, si se numeste circumferinta
articulara; fata inferioara a capului, intra in contact cu discul fibrocartilaginos al articulatiei
radioulnare distale). Procesul stiloid este situat pe partea mediala a capului. Intre cap si
procesul stiloid, se formeaza pe fata posterioara a osului, un sant prin care trece tendonul
muschiului extensor ulnar al carpului.

Mecanism de producere. Ambele oase se fractureaza atunci cand forta impactului trece prin
ele. Fracturile pot fi la diferite niveluri. Intr-un procent mare se produc printr-o lovitura directa
puternica,prin forte de indoire care apar in urma unui traumatism prin cadere,sau prin forte
de rasucire cand antebratul este rotat la maxim intern sau extern.
Simptomatologie: durere la nivelul antebratului, deformarea regiunii, inflamatie locala,
crepitatii osoase,imposibilitatea de a misca antebratul.Este foarte important mecanismul
producerii.

Diagnostic. Din punct de vedere radiologic, incidenta antero- posterioara si laterala a

antebratului sunt suficiente.

17
Clasificare, fracturile pot fi: proximale, mijlocii,sau in 1/3 distala, deplasate/angulate,
cominutive,etajate, deschise/inchise.
Tratament:
Ortopedic -se recomanda:
-sub varsta de 10-12 ani si consta in reducere inchisa si atela antebrahiopalmara, 4
saptamani
-in fracturile fara deplasare si consta in imobilizare in atela antebrahiopalmara
4saptamani,cu mana in pozitie neutra si cotul la 90 de grade.
-in fracturile izolate de ulna(fracturile de aparare).Este acceptata lipsa unei reduceri
perfecte,rezultatul in timp fiind foarte bun.

Chirurgical-la adulti,in fracturile cu deplasare este tratamentul de electie si consta in

reducere deschisa si fixare interna, cu placute si suruburi.

Ambele oase fiind fracturate, se practica doua incizii separate centrate pe cele 2 oase,
rareori fracturile putand fi abordate printr-un singur abord. Pentru radius exista 2 tipuri de
abord,medicul curant alegand unul dintre ele in functie de particularitatea cazului.Principiile
osteosintezei urmaresc refacerea concavitatii radiusului(este esentiala pentru miscarea de
pronatie si supinatie, refacerea lungimii oaselor,fixarea cat mai ferma(de aceea in prezent se
folosesc placi speciale blocate,suruburile fixandu-se in placa si suruburi.

18
Unul dintre cei mai importanti parametrii in tratamentul acestei afectiuni, dupa aplicarea
tratamentului ortopedic sau chirurgical, este reprezentat de recuperarea medicala. Va
sfatuim sa mergeti in cateva clinici din tara specializate in tratarea acestei afectiuni:

Postoperator: se imobilizeaza intr-o atela ABPD cu mana in pozitie neutra si cotul la 90 de

grade, durata de imobilizare depinzand de materialele de osteosinteza alese.In cazul placilor
blocate,daca se respecta principiile osteosintezei,postoperator nu este necesara
imobilizarea.Recuperarea dureaza 45 de zile.Reducerea si osteosinteza permit o fixare
ferma,o rata mai buna de consolidare si o recuperare rapida cu reintegrarea psiho-sociala si
familiala a pacientului.

Sistemul osos
Organismul uman prezintă mai multe tipuri de oase în funcție de aspectul
macroscopic și anume:

 Oase lungi (ex. femur);

 Oase plate (ex. scapula);
 Oase scurte (ex. oasele carpiene);
 Oase sesamoide (ex. rotula);
 Oase neregulate (ex. vertebra).
Părțile componente ale oaselor lungi sunt epifiza proximală (extremitatea
proximală), diafiza și epifiza distală (extremitatea distală) (Figura). Între diafiză
și epifiză, oasele lungi prezintă metafiza, unde este situat cartilajul de creștere
(Figura). Osul este acoperit de către o membrană denumită periost, cu rol
important în vascularizație și implicit în vindecarea fracturilor.

19
 Părțile componente ale femurului (os lung)

Organizarea sistemului osos se împarte în două părți distincte:

 Osul cortical – prezintă lamele osoase dispuse concentric care formează cavități
cilindrice numite osteon;
 Osul spongios – prezintă lamele osoase dispuse neregulat care formează cavități
în interiorul cărora se găsește măduva osoasă hematopoietică.
Celulele specifice țesutului osos sunt osteoblastele (responsabile de sinteza
osoasă), osteoclastele (responsabile de resorbție osoasă) și osteocitele (responsabile de
coordonarea proceselor de sinteză și resorbție osoasă). Procesul de remodelare osoasă la
care participă aceste celule este continuu, țesutul osos fiind înlocuit complet odată la
aproximativ 10 ani în cazul unui adult.

Bibliografia: Ortopedie și traumatologie pentru asistenții medicali generaliști. Apostu

Dragoș. Cluj-Napoca, Editura Medicală Universitară “Iuliu Hațieganu”, 2021”

20
Sistemul muscular
Există trei tipuri principale de țesut muscular: cardiac, neted și striat. Cel reprezentat la
nivelul sistemului musculoscheletal este cel striat, fiind singurul care permite contracții
voluntare. Acesta este organizat sub formă de fascicule musculare și permite 2 tipuri de
contracții: izometrice (creșterea tensiunii musculare fără modificarea lungimii corpului
muscular) și izotonice (menținerea tensiunii musculare cu modificarea lungimii corpului
muscular) (Figura). Cele izotonice pot fi de două tipuri: excentrice (alungirea corpului
muscular) și concentrice (scurtarea corpului muscular) (Figura).

Exemplu de contracție izometrică: acțiunea de împingere a unui obiect care nu poate fi

mișcat (perete) (Figura). Exemplu de contracție izotonică: ridicarea de greutăți (Figura).

Exemplificarea contracțiilor izotonice și izometrice

21
 Tendoanele sunt structuri prin intermediul cărora mușchii se inseră la nivel osos,
participând astfel la mișcarea sistemului osos (Figura). Sunt structuri de o rezistență
crescută care suportă tensiunea generată de corpul muscular. Patologia tendoanelor
implică tendinită, tendinoză sau ruptură tendinoasă.

Bibliografia: Ortopedie și traumatologie pentru asistenții medicali generaliști. Apostu

Dragoș. Cluj-Napoca, Editura Medicală Universitară “Iuliu Hațieganu”, 2021”

Boli & AfectiuniBoli ale oaselor, muschilor si articulatiilor

Fracturile radiusului și ulnei

©
Autor: Ceocan Laura-Otilia
 Clasificarea fracturilor
 Semne și simptome
 Diagnostic
 Fractura capului radial
 Fractura epifizei distale a radiusului
 Fractura olecranului
 Fractura diafizelor radiusului și ulnei
 Complicații

Fractura reprezintă întreruperea continuității unui os ca urmare a unui traumatism cu

energie mare la nivelul unei structuri osoase sănătoase sau a unui traumatism cu energie mică
la nivelul unor structuri osoase afectate de diverse patologii, ca osteoporoza, tumori primare
sau secundare. Există un alt tip de fractură, cea de stres, care este cauzată de mișcări
repetitive, fiind frecventă în rândul sportivilor și militarilor. (1)

Sistemul osos uman este o structură unică adaptată locomoției și poziției bipede. Acesta este
alcătuit din 213 oase, având roluri multiple, ca susținerea mușchilor, tendoanelor, protejarea

22
 organele interne (inima, plămânii, creierul etc.), producerea celulelor sangvine. Din punct de
vedere anatomic și structural, oasele au fost clasificate în:
 oase lungi – radiusul, ulna, humerusul, femurul, tibia, fibula, metacarpienele,
metatarsienele, falangele;
 oase late – mandibula, scapula, sternul, coastele, oasele craniului;
 oase scurte – oasele carpiene, oasele tarsiene, patela (rotula), vertebrele, sacrum,
coccis, osul hioid.

Oasele antebrațului, reprezentate de radius și ulnă, sunt oase lungi, fiind alcătuite din punct
de vedere anatomic din:
 diafiză - partea centrală;
 două epifize – reprezintă extremitățile osului, de o parte și alta a diafizei;
 două metafize – zona de trecere dintre diafiză și cele două epifize;
 canalul medular – se află de-a lungul osului, în interiorul său și conține măduva
osoasă. (2, 3)

Antebrațul este o structură anatomică complexă, de a cărui integritate, împreună cu cea a

pumnului și a brațului, de care este conectat prin articulații, depinde buna funcționalitate a
membrului superior. Radiusul și ulna (cubitusul) funcționează ca o unitate, însă intră în
contact unul cu celălalt doar la nivelul extremităților, în timp ce la nivelul diafizelor, între
acestea, se găsește spațiul interosos. Fibrele membranei interosoase au o direcție oblică, cu
inserția distală la nivelul ulnei, iar cea proximală la nivelul radiusului. Este important să se
aibă în vedere păstrarea integrității acestei membrane în timpul intervențiilor chirurgicale,
pentru ca tratamentul să fie cât mai eficient și să asigure o mobilitate a membrului superior
cât mai aproape de cea fiziologică. (4)

Radiusul este structura osoasă situată lateral, capabilă de rotație, astfel încât permite
mișcările de supinație și pronație ale antebrațului. Aceste mișcări sunt esențiale pentru
efectuarea unor activități zilnice obișnuite, ca scrisul, desenatul, prinsul unei mingi. Ținând
cont de structura anatomică a oricărui os lung, prezentată mai sus, radiusul este alcătuit din
două epifize, o diafiză și două metafize. Extremitatea proximală are aspectul unui disc numit
capul radial și prezintă superior o suprafață articulară, concavă, foseta capului radial ce intră
în alcătuirea articulației radio-humerale, iar la nivelul circumferinței sale se găsește o altă
suprafață articulară, ce intră în alcătuirea articulației radio-ulnară. Capul radial se continuă cu
o porțiune îngustată, numită colul radiusului la nivelul căruia se observă în partea medială o
tuberozitate pe care se prinde tendonul mușchiului biceps brahial.

Diafiza radiusului, cilindrică în partea superioară, pe măsură ce se apropie de epifiza distală,

capătă o formă triunghiulară, cu trei margini și trei fețe. Aceasta prezintă două curburi, una
concavă anterior, iar alta concavă medial, care alcătuiesc curbura pronatorie, importantă în
tratamentul fracturilor radiusului, deoarece afectarea acesteia duce la imposibilitatea
efectuării în mod corect a mișcărilor de supinație și pronație.

Extremitatea inferioară are o formă rectangulară, prezentând la nivelul feței laterale procesul
stiloid, iar la nivelul feței mediale, o concavitate numită incizura ulnară a radiusului care se
articulează cu ulna și formează articulația radio-ulnară distală. Pe fața inferioară sau baza
epifizei distale se pot evidenția două suprafețe articulare la nivelul cărora ulna se articulează

23
cu oasele carpiene, mai exact cu osul scafoid și cu cel semilunar, intrând astfel în
componența articulației pumnului. (5)

Ulna reprezintă osul antebrațului situat medial, paralel cu radiusul, împreună cu care permite
mișcările de supinație și pronație. Asemănător radiusului, ulna este un os lung, cu structură
anatomică specifică acestui tip de os: două extremități, numite epifize, de o parte și alta a
corpului osului, numit diafiză și două metafize, reprezentând trecere dintre epifize și diafiză.

Extremitatea superioară a ulnei este formată din două proeminențe, olecranul și procesul
coronoid, care formează împreună incizura trohleară. Tot la acest nivel se evidențiază
incizura radială care se articulează cu radiusul și formează articulația radio-ulnară proximală.
Incizura trohleară are cinci fețe, dar numai cea anterioară este articulară, intrând în alcătuirea
articulației humero-ulnare, prin contactul dintre aceasta și trohlea humerusului.

Diafiza ulnei prezintă trei fețe și trei margini, fiind separată de cea a radiusului prin spațiul
interosos.

Extremitatea distală este mai puțin voluminoasă decât cea proximală și este formată din capul
ulnei și procesul stiloid. Capul ulnei împreună cu incizura ulnară de la nivelul epifizei distale
a radiusului formează articulația radio-ulnară distală. (6)

Oasele antebrațului intră în alcătuirea următoarelor articulații:

 articulația cotului – este o articulație complexă în alcătuirea căreia regăsim alte trei
articulații: humero-radială, între capul radiusului și capitulul humerusului, radio-ulnară
proximală, între cele doua oase ale antebrațului și ulno-humerală;
 articulația pumnului – radiusul se articulează cu oasele carpiene, respectiv osul
scafoid și osul semilunar;
 articulația radio-ulnară distală – între capul ulnar și incizura ulnară a radiusului. (5, 6)

Clasificarea fracturilor
Fracturile antebrațului pot fi:
 deplasate sau nedeplasate;
 stabile sau instabile;
 închise sau deschise.

O alta clasificare se bazează pe localizarea fracturii.

Fracturile radiusului se pot localiza la nivelul extremității proximale (fracturile capului
radial), la nivelul extremității distale sau la nivelul diafizei. Fracturile ulnei, cel mai
frecvent, se pot localiza la nivelul olecranului și diafizei.

Semne și simptome
Principalele simptome sunt reprezentate de:

 durere vie la nivelul fracturii;

 echimoză;
 edem;

24
 tumefiere locală;
 mobilitatea antebrațului este afectată, determinând impotență funcțională. (8)

Diagnostic
Diagnosticul prezumtiv este pus pe baza anamnezei, în urma căreia se încearcă
evidențierea mecanismului de producere, pe baza simptomelor acuzate de pacient și
pe baza examenului clinic, iar diagnosticul cert se bazează pe investigațiile
radiologice, în două incidențe, antero-posterioară și de profil. Sunt importante toate
etapele examenului clinic: inspecția poate decela o fractură deschisă și poate
exclude eventualele leziuni ale structurilor nervoase dacă pacientul nu se află în
imposibilitatea de a mișca degetele, iar palparea poate evidenția întreruperea
continuității osoase, totodată putând fi luat și pulsul. Computer tomografia ar putea fi
indicată în cazul fracturilor cominutive, iar rezonanța magnetică atunci când se
suspectează lezarea părților moi. (8, 11, 17)

Fractura capului radial

Clasificarea Mason este cea mai utilizata pentru caracterizarea fracturii de cap
radial:

 tip I – fracturi fără deplasare;

 tip II – fracturi deplasate;
 tip III – fracturi cominutive;
 tip IV – reprezintă o completare a clasificării, atunci când fractura asociază
luxația cotului. (7)

Acest tip de fractură este unul dintre cele mai frecvente fracturi localizate la nivelul
cotului (peste 20%).
Mecanismul de acțiune cel mai adesea incriminat este cel indirect, prin cădere
directă pe mână. Uneori fractura de cap radial se poate asocia cu:
 ruptura de ligament colateral medial;
 teribila triadă: fractura de cap radial, fractura de coronoidă, luxația cotului;
 fractura Essex-Lopresti;
 luxația cotului.

Tratamentul poate fi ortopedic, nechirurgical sau chirurgical.

Tratamentul ortopedic este indicat în cazurile în care fractura este nedeplasată sau
este minim deplasată (mai puțin de doi milimetri), corespunzând fracturilor de tip I
din clasificarea Mason. Acest tratament constă în imobilizarea cu atelă gipsată,
urmată de fizioterapie, însă există riscul de a dezvolta rigiditate la nivelul articulației
cotului. Pentru fracturile de tip II Mason se recomandă reducerea fracturii, urmată de
fixare cu ajutorul plăcilor sau șuruburilor Herbert, deci se recurge la tratamentul
chirurgical. De asemenea, se poate opta pentru excizia unor fragmente fracturale
ale capulului radial, dacă acestea reprezintă mai puțin de 25% din întreaga lui
suprafață, însă există riscul generării instabilității, apelându-se în acest caz la

25
protezare. Alte metode de tratament sunt reprezentate de rezecția capului radial și
de înlocuirea sa cu o proteză, fiind indicate în fracturile din tipul III Mason, când sunt
cominutive și în fractura – luxație Essex Lopresti. Este foarte importantă recuperarea
după aceste fracturi, astfel încât nu neglijați acest aspect. (9, 10)

Fractura epifizei distale a radiusului

Fractura extremității distale este una dintre cele mai frecvente, însumând 16% din
totalul fracturilor. Mecanismul prin care se produce este reprezentat de căderea pe
mână, frecventă la persoanele în vârstă. (11, 12)

Există mai multe clasificări, dintre care cea mai complexă este cea descrisă de
către Frykman:
 tipul I: fractură transversală metafizală, extraarticulară (include fractura
Colles – fractură cu deplasare dorsală, determinată de căderea pe mâna în
extensie și fractura Smith – fractură cu deplasare anterioară, determinată prin
căderea pe mâna aflată în flexie);
 tipul II: fractură extraarticulară însoțită de fractura stiloidei ulnare;
 tipul III: fractura implică articulația radio-carpiană (include fractura Barton și
fractura Chauffeur);
 tipul IV: fractura articulației radio-carpiană însoțită de fractura stiloidei ulnare;
 tipul V: fractura transversală implică articulația radio-ulnară;
 tipul VI: fractura transversală ce implică articulația radio-ulnară însoțită de
fractura stiloidei ulnare;
 tipul VII: fractura cominutivă cu implicarea articulațiilor radio-carpiene și
radio-ulnare;
 tipul VIII: fractura cominutivă cu implicarea articulațiilor radio-carpiene și
radio-ulnare însoțită de fractura stiloidei ulnare. (13)
Tratamentul ortopedic este recomandat pacienților cu fracturi fără deplasare sau
cu deplasare, însă considerate ca fiind stabile, și constă în reducere închisă (dacă
este cazul), urmată de imobilizare cu o atelă gipsată antebrahio-palmară.

Tratamentul chirurgical optim este acela care reface anatomia radiusului, permite
mobilizarea precoce și prezintă un risc minimal de a apărea complicații. Fiecare
metodă chirurgicală are avantajele și dezavantajele sale, de aceea chirurgul trebuie
să o aleagă pe aceea care este cea mai potrivită fiecărui pacient în parte. În general,
acest tratament constă în reducere închisă, urmată de fixarea cu broșe percutanate
sau fixator extern, sau constă în reducere deschisă și fixare cu plăci sau șuruburi.

Indicațiile folosirii plăcilor sunt:

 fracturi instabile;
 fracturi intra-articulare;
 fracturi ireductibile prin reducere închisă;
 fixarea este întârziată.

Fixarea externă este indicată în:

 fracturi instabile;
 fracturi cominutive;

26
 adjuvant pentru fixarea internă.

Reducerea închisă urmată de broșajul percutanat este indicată în fracturile instabile,

atunci când fractura nu este cominutivă.

Fractura diafizelor radiusului și ulnei

O posibilă clasificare a acestor fracturi este aceea în funcție de localizare, și anume,
fracturi localizate în treimea superioară, medie sau inferioară. De asemenea, poate fi
fracturat doar radiusul, doar ulna sau ambele în același timp. În plus, există două
fracturi – luxație, Monteggia și Galeazzi.

Tratamentul diferă în funcție de tipul fracturii:

 Dacă este fracturat un singur os, radiusul sau ulna, atunci, există două
posibilități: dacă fractura este nedeplastă se recurge la imobilizare cu ajutorul
unui aparat gipsat, iar dacă este deplasată, se tratează chirurgical, prin reducere
deschisă urmată de osteosinteză cu placă înșurubată. Pentru ulnă se pot utiliza și
broșele centromedulare, nu și pentru fractura radiusului, unde este imperios
necesar a fi prezervate curburile fiziologice.
 Dacă sunt ambele oase fracturate și fractura este nedeplasată se recurge la
imobilizare, iar dacă fractura este deplasată, atunci se tratează chirurgical prin
reducere deschisă și fixare cu două plăci înșurubate, câte una la nivelul fiecărei
fracturi (sau broșă centromedulară pentru ulnă).
 Dacă fractura este cominutivă, soldată cu pierderi osoase, atunci se
utilizeaza grefă de os.
 Fractura – luxație Galeazzi (fractura diafizei radiusului în treimea inferioară
asociată cu luxația articulației radio-ulnară inferioară) se tratează chirurgical prin
reducerea deschisă a fracturii urmată
 de osteosinteză, iar luxația se reduce închis, dacă este posibil, prin
imobilizare în supinație timp de 6 săptămâni. Dacă articulația nu este stabilă
după reducerea și fixarea radiusului, se poate recurge la fixare cu ajutorul
broșelor percutanate. Ultima soluție de tratament pentru luxație este
reprezentată de tratament chirurgical, constând în reducere deschisă și
fixare.
 Fractura – luxație Moteggia (fractura treimei proximale a diafizei ulnei
însoțită de dislocarea capului radiusului) este clasificată în funcție de poziția
capului radial, care poate fi dislocat anterior, posterior, lateral cand este
fracturată doar ulna, și anterior, cu ambele oase ale antebrațului fracturate.
Tratamentul poate fi ortopedic, prin reducere închisă și imobilizare cu ajutorul
unei atele gipsate, însă acesta este folosit cel mai adesea în cazul copiilor.
Tratamentul chirurgical constă în reducere deschisă și fixare cu placă. Dacă
luxația nu s-a redus după fixarea radiusului, se indică reducerea deschisă a
acesteia. (16, 17, 18, 19, 20)

Complicații
Complicațiile precoce care pot să apară ca urmare a unei fracturi a ulnei sau
radiusului sunt:

27
 lezarea structurilor nervoase și vasculare;
 sindromul de compartiment (din cauza edemului și sângerării apare
hiperpresiune intracompartimentală care va determina la rândul său ischemie,
care se manifestă clinic prin durere, parestezie, paloare, lipsa pulsului);
 infecția (în cazul unei fracturi deschise).

Complicațiile tardive sunt reprezentate de:

 instabilitate articulară;
 pseudartroză (nu s-a produs vindecarea fracturii în timpul maxim admis);
 calus vicios;
 refracturare (aproximativ 5% dintre pacienți vor prezenta o altă fractură la
nivelul antebrațului în următoarele 6 luni). (8, 21)
Bibliografie
1. Fractures: Causes, symptoms, and diagnosis,
link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/173312.php
2. Skeletal System Anatomy in Adults,
link: https://emedicine.medscape.com/article/1899233-overview#a2
3. Skeletal System - Diabetes and Bones,
link: https://www.diabetes.co.uk/body/skeletal-system.html
4. Forearm Fractures,
link: https://emedicine.medscape.com/article/1239187-overview#a4
5. Radius Bone Anatom, link: https://boneandspine.com/anatomy-of-
radius-bone/
6. Anatomy of Ulna Bone, link: https://boneandspine.com/anatomy-of-
ulna/
7. Mason classification of radial head
fractures, https://radiopaedia.org/articles/mason-classification-of-
radial-head-fractures-1
8. Adult Forearm Fractures, link: https://orthoinfo.aaos.org/topic.cfm?
topic=a00584
9. Radial Head Fractures,
link: https://www.orthobullets.com/trauma/1019/radial-head-fractures
10. Radial Head Fractures Treatment & Management,
link: https://emedicine.medscape.com/article/1240337-treatment#d10
11. Distal Radial Fracture Imaging,
link: https://emedicine.medscape.com/article/398406-overview
12. Distal Radius
Fractures,link: https://www.orthobullets.com/trauma/1027/distal-radius-
fractures
13. Frykman classification of distal radial fractures,
link: https://radiopaedia.org/articles/frykman-classification-of-distal-
radial-fractures
14. Distal radius fracture: current concepts and management,
link: https://www.boneandjoint.org.uk/content/focus/distal-radius-
fracture-current-concepts-and-management
15. Fractures in Brief: Olecranon Fractures,
link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3492613/

28
Scheletul membrului superior liber

Scheletul membrului superior liber este format din scheletul bratului (humerus), scheletul
antebratului (radius, ulna) si scheletul mainii (oase carpiene, metacarpiene si falange).

SCHELETUL BRATULUI
Humerusuleste un os lung si pereche, prezentand o
diafiza si doua epifize.

Orientare: se asaza in sus extremitatea prevazuta cu

un cap sferic, medial suprafata ei articulara, anterior
santul profund pe care aceasta extremitate il
prezintă.
Humerusul este alcatuit din:
a) corpul
b) epifiza sau extremitatea superioara
c) epifiza sau extremitatea inferioara

Corpuleste aproape cilindric in portiunea superioara

si prismatic triunghiular in portiunea inferioara.
Prezinta trei fete si trei margini bine diferentiate in
portiunea inferioara si mult mai slab diferentiate in
portiunea superioara.

Fata antero-lateralaprezinta ceva mai sus de

mijlocul ei o rugozitate in forma de V, numita
tuberozitatea deltoidiana pe care se insera doi
muschi: muschiul deltoid (pe bratul superior) si
muschiul brahial (pe bratul inferior).
Sub aceasta tuberozitate se află un sant putin pronuntat, denumit santul nervului radial, care pleaca de pe
fata posterioara si prin care trec nervul radial si artera brahiala profunda. Deasupra tuberozitatii, fata
antero-laterala este inconjurata de nervul axilar.

Fata antero-medialaprezinta 3 obiecte de studiu:

1) gaura nutritiva a osului
2) santul intertubercular, ce descinde de la epifiza superioara
3) o impresiune rugoasa pentru insertia muschiului coracobrahial

29
 Humerusul vazut anterior Humerusul vazut posterior

Fata posterioaraeste strabatuta oblic de santul nervului radial. Deasupra acestui sant se
insera capul lateral al muschiului triceps brahial, iar dedesubtul lui se insera capul medial
al muschiului triceps brahial.

Marginea anterioaraeste bine pronuntata.

Marginea laterala si marginea mediala prezinta caractere comune. Contin punti
pronuntate in jumatatea proximala a corpului, ele devinind adevarate creste in jumatatea
distala a lui, amandoua recurbandu-se si terminandu-se pe epicondilul corespunzator.
Marginea laterala se continua cu creasta supracodiliana laterala, care se termina pe
epicondilul lateral, iar marginea mediala se continua cu creasta supracondiliana mediala
care se termina pe epicondilul medial. Aceste doua creste dau insertie despartitoarelor
care separa muschii anteriori de cei posteriori ai bratului.

Epifiza sau extremitatea superioaraeste unita cu corpul prin colul chirurgical al osului.
La nivelul colului chirurgical se inregistreaza cele mai frecvente fracturi ale humerusului,
tot aici avand loc dezlipirea traumatica a epifizei (care se poate produce la copii si tineri,
deoarece epifiza superioara si diafiza se sudeaza abia la varsta de 20-25 ani)
Epifiza superioara (sau proximala) prezinta mai multe obiecte de studiu:

1.Capul humerusului- este o suprafața articulara neteda, ce reprezinta o treime dintr-o

30
sfera. Orientare: priveste medial, in sus si putin posterior.Capul humerusului se
articuleaza cu cavitatea glenoida a scapulei, axul sau formand cu axul diafizei un unghi
de 130 de grade.

2.Colul anatomic- este un sant circular, care separa capul humerusului de restul epifizei.

3.Tuberculul mare- este situat pe partea laterala a capului in partea superioara si

prezinta trei fatete pentru insertii musculare: fateta superioara (pe care se insera muschiul
supraspinos), fateta mijlocie (pe care se insera muschiul subspinos) si fateta inferioara (pe
care se insera muschiul rotund mic).

4.Tuberculul miceste situat pe partea anterioara a epifizei, pe el inserandu-se muschiul

subscapular

5.Santul intertubercular(mai este numit si culisa bicipitala) este un sant vertical, care
pleaca de pe fata anterioara a epifizei si se termina pe fata antero-mediala a diafizei. El
este limitat de creasta tuberculului mare (situata anterior) si de creasta tuberculului mic
(situata posterior). Prin acest sant aluneca tendonul capului lung al muschiului biceps
brahial. Pe creasta tuberculului mare se insera muschiul pectoral mare, iar pe creasta
tuberculului mic muschiul rotund mare.

Epifiza sau extremitatea inferioaraeste turtita si recurbata dinapoi inainte, astfel ca

diametrul transversal este cu mult mai mare ca cel antero-posterior.

Epifiza distalaprezintă un condil si doi epicondili

A. Condilul humerusuluiprezinta doua categorii de formatiuni.

1.Suprafete articulare- sunt destinate radiusului siulnei, ele fiind reprezentate de catre:
trohleea humerusului, capitulul humerusului si un sant intermediar.
Trohleeahumerusuluiraspunde scobiturii trohleare de pe ulna, ea fiind formatadin doua
margini, doua povarnisuri si un sant. Santul are un traiect spiroid de jos in sus si
mediolateral,imprimand directia miscarilor din articulatia cotului.
Capitululeste oproeminenta rotunjita ce este situata lateral de trohlee. Elraspunde fosetei
articulare de pe capul radiusului. Santulintermediarseparatrohleeade capitul.
Capitulul este articular, raspunzand marginii foseteiarticulare de pe capul radiusului.
2.Fose- sunt in numar de trei: fosa coronoida, fosa radiala si fosa olecraniana.
Fosacoronoidaestesituata deasupra trohleei, pe fata anterioara a epifizei, in ea
patrunzandprocesul coronoidian al ulnei, in miscarilede flexiune ale antebratului.
Fosaradialaeste situatadeasupra capitulului, in ea patrunzand capul radiusului, inmiscarile
de flexiune.
Fosaolecranianaestesituata deasupra trohleei, pe fata posterioara a epifizei, in ea
patrunzandolecranul, in miscarile de extensiune aleantebratului.

31
B. Epicondiliisunt doua proeminente, care servescpentru insertii musculare, unul fiind
medial, iar altullateral.
Epicondilulmedial este o puternica proeminenta triunghiulara, lacare se termina creasta
supracondiliana mediala a diafizei, cese poate explora prin inspectie si palpare. Fata
luiposterioara prezinta santul nervului ulnarpe unde trece nervul omonim. Pe
epicondilulmedial se insera muschii pronatori si flexori ai antebratului, muschiimainii si
degetelor(rotundul pronator, flexor radial al carpului, palmar lung,flexor ulnar al carpului,
flexor superficial al degetelor).
Epicondilullateral este mai mic decat cel medial, la el terminandu-secreasta
supracondiliana laterala a diafizei. Acesta se poateexplora prin inspectie si palpare, fiind
un reper important(ca si epicondilul medial) pentru proiectia formatiunilorde la nivelul
antebratului. Pe epicondilul lateral se insera muschii supinatori si extensori ai
antebratului, muschiimainii si degetelor (scurt extensor radial al carpului, supinator
extensor al degetelor, extensor al degetului mic,extensor ulnar al carpului, anconeu).
La aproximativ 5-6 cm pe marginea mediala, deasupraepicondilului medial se gaseste in
mod inconstanto apofiza triunghiulara, numita procesulsupracondilian (aceasta apofiza se
regasestein aproximativ1% din cazuri).Procesul supracondilian este legat deepicondil
printr-o bandeletafibroasa,formand astfel uninelosteofibros, prin care trec nervul median
si artera brahiala.

Torsiunea humerusului
Axul transversal al capuluihumerusului si cel al condilului numeral nu se afla in acelasi
planfrontal. La adult ele formeaza un unghi ascutit,are 14-20grade si este deschis lateral,
denotand torsiunea osului. La nou-nascut unghiul areaproximativ 60 de grade.

SCHELETUL ANTEBRATULUI

32
 Antebratul are doua oase paralele: ulna (situat in
prelungirea degetului mic) si radius (situat in
prelungirea policelui ). Aceste doua oase se
articuleaza prin epifizele lor, ramanand insa distantate
la nivelul diafizelor printr-un spatiu eliptic (denumit
spatiul interosos).
Examinate pe scheletul articulat, se observa ca
radiusul depaseste ulna prin epifiza lui inferioara si
este depasit de aceasta prin epifiza superioara. Ca
urmare, ulna precumpaneste in formarea articulatiei
cotului, iar radiusul in formarea articulatiei
radiocarpiene. Diafizele celor doua oase sunt
prismatice triunghiulare, fiecare prezentand deci trei
fete si trei margini.

Orientarea acestor elemente descriptive este usor de

retinut, daca tinem seama de aceasta forma
prismatic-triunghiulara a diafizelor, ce se privesc
printr-una din marginile lor, numite margini
interosoase. Acestea delimiteaza spatiul interosos.

1. ULNAeste un os lung si pereche, situat in partea mediala a antebratului, in prelungirea degetului mic. Pe
scheletul articulat el este putin oblic (de sus in jos si medio-lateral), formand cu humerusul un unghi cu
deschiderea laterala.

Ulna prezinta de studiat doua

elemente: corpul si cele doua
epifize.
Orientare: se pune in sus
extremitatea mai voluminoasa,
anterior se pune scobitura
acestei extremitati, iar lateral
marginea cea mai ascutita a
osului.

CORPULeste putin concav

inainte, prezentand trei fete si
trei margini.

Fata anterioara prezinta gaura

nutritiva, in partea superioara a
fetei inserandu-se muschiul
flexor profund al degetelor, iar in
partea inferioara muschiul patrat
pronator.
Fata posterioara este strabatuta
in treimea superioara de o linie
oblica in jos si medial. Deasupra
Ulna - vedere anterioara Ulna - vedere laterala acestei linii oblice se delimiteaza
o suprafata triunghiulara, ce
este loc de insertie pentru
muschiul anconeu. Portiunea
inferioara este impartita si ea

33
 printr-o linie verticala, intr-o
fasie mediala si o fasie laterala.

Pe fasia mediala a fetei posterioare se insera muschiul extensor ulnar al carpului iar pe cea laterala se insera
sus muschiul supinator, iar mai jos muschii lung abductor al policelui, scurt extensor al policelui, lung
extensor al policelui si extensorul indicelui.

Fata mediala este larga in portiunea superioara, ingustandu-se in partea inferioara, fiind de altfel palpabila
sub piele.

Marginea anterioara este bine pronuntata, incepand de la procesul coronoid si terminandu-se la procesul
stiloid.
Marginea posterioara proemina sub piele. Marginea pleaca de pe olecran, descinde sub forma unei creste
sinuoase (de forma unui S), si dispare apoi in treimea inferioara a diafizei.
Marginea laterala sau interosoasa da insertie membranei interosoase. Aceasta membrana uneste corpurile
celor doua oase ale antebratului (ulna si radius). In sus, membrana se bifurca si delimiteaza o suprafata
triunghiulara, in care este situata incizura radiala a epifizei proximale. Ramura de bifurcatie posterioara este
numita in termeni medicali creasta muschiului supinator pentru insertia muschiului omonim.

Extremitatea sau epifiza superioara este formata din doua proeminente osoase: o proeminenta
verticala (numita olecran) si o proeminenta orizontala (numita procesul coronoid). Cele doua proeminente
formeaza intre ele un unghi drept si circumscriu o cavitate articulara ce priveste anterior, numita scobitura
trohleara. Aceasta scobitura trohleara se articuleaza cu trohleea humerusului si prezinta o creasta
anteroposterioara, ce raspunde santului de pe trohleea humerusului. Pe partea laterala a procesului
coronoid se gaseste o fetisoara articulara semilunara (numita incizura radiala sau scobitura radiala) care se
articuleaza cu capul radiusului.
Dedesubtul procesului coronoid se gaseste tuberozitatea ulnei (pe care se insera muschiul brahial).
Olecranul se palpeaza cu usurinta pe fata posterioara a articulatiei cotului, pe acesta inserandu-se muschiul
triceps brahial.

Extremitatea sau epifiza inferioara prezinta doua formatiuni: capul si procesul stiloid. Aceste doua
formatiuni se palpeaza usor sub piele.
1.Capul reprezinta un segment de cilindru. Suprafata laterala a acestuia se numeste circumferinta articulara
si se articuleaza cu incizura ulnara a radiusului. Fata inferioara a capului intra in contact cu discul
fibrocartilaginos al articulatiei radioulnare distale.
2. Procesul stiloid este situat pe partea mediala a capului, fiind o prelungire conoida, cu varful in jos. Intre
cap si procesul stiloid se formeaza un sant (situatpe fata posterioara a osului)prin care trece tendonul
muschiului extensor ulnar al carpului

34
 Radius si ulna - scheletul antebratului

2. RADIUSUL este un os lung si pereche, situat la partea laterala a antebratului, in

dreptul policelui. Prezinta ca elemente de studiu un corp si doua epifize.
Orientare: Se asaza in jos extremitatea cea maivoluminoasa, posterior fata ei prevazuta cu
santuri, lateral procesul descendent al acestei extremitati.

35
 CORPUL este prismatic
triunghiular si, ca atare, are trei
fete (fata anterioara, posterioara
si laterala) si trei margini
(marginea anterioara,
posterioara si mediala). Corpul
este palpabil in jumatatea lui
inferioara.

Fata anterioara este ingusta in

portiunea superioara, pe ea
gasindu-se gaura nutritiva. In
portiunea superioara a fetei
anterioare se insera muschiul
flexor lung al policelui, iar in
portiunea inferioara muschiul
patrat pronator.

Fata posterioara este rotunjitain

portiunea superioara, unde
raspunde muschiului supinator.
Fata posterioara este plana si
usor excavata in restul intinderii,
Radiusul - vedere anterioara si posterioara unde se insera muschiul lungul
abductor si scurtul extensor ai
policelui.

Fata laterala prezinta la partea

mijlocie o tuberozitate
pronatorie (pentru insertia
muschiului rotund pronator).

2. Deasupra rugozitatii, fata laterala este acoperita de muschiul supinator, care la acest nivel
este strabatut de ramura profunda a nervului radial.

Fracturile osului la acest nivel pot intersecta nervul, acest raport avand o mare importanta
practica.
Marginea anterioara este pronuntata in partea superioara, insa dispare in treimea
inferioara.
Marginea posterioara exista numai in portiunea mijlocie.
Marginea mediala sau interosoasa este ascutita si se termina in partea inferioara a
corpului, bifurcandu-se si delimitand astfel o suprafata triunghiulara. La baza acestui
triunghi se gaseste scobitura (sau incizura ulnara) a radiusului. Pe marginea mediala se
prinde membrana interosoasa.

Extremitatea sau epifiza superioara (proximala) este compusa din trei elemente:
capul,colul si tuberozitatea radiusului.
1.Capul este un segment de cilindru plin, mai inalt in portiunea mediala. Fata lui
superioara prezinta o depresiune, numita foseta capului radial care raspunde capitulului
humerusului. Circumferinta capului raspunde scobiturii radiale de pe ulna. Cand se
executa miscari de rotatie ale antebratului, capul se poate palpa sub epicondilul lateral al
humerusului.
2. Colul este portiunea ingusta care leaga capul de corp si este oblic indreptat de sus in
jos si latero-medial, formand cu capul un unghi deschis lateral.
3. Tuberozitatea radiusului este o proeminenta ovoidala, situata sub col, pe ea inserandu-
se muschiul biceps brahial.

36
Extremitatea sau epifiza inferioara (distala)este comparata cu o piramida
trunchiata, ce prezinta patru fete si o baza, ea putandu-se explora aproape in intregime.
Fata mediala a epifizei prezinta scobitura ulnara destinata articularii cu capul ulnei.
Fata laterala prezinta un sant pentru trecerea tendoanelor muschilor lung abductor si
scurt extensor ai policelui. Aceasta fata se continua in jos cu procesul stiloid. Procesul
stiloid se poate inspecta si palpa, coborand mai jos decat procesul stiloid al ulnei.
Fata posterioara prezinta mai multe creste verticale, care delimiteaza santuri. Prin santuri
aluneca tendoane ale muschilor extensori ai manii si ai degetelor. La mijlocul fetei
posterioare se gaseste o creasta verticala (adesea palpabila sub piele) numita tuberculul
dorsal care o imparte in doua santuri. Lateral de tubercul se afla un sant prin care trec
tendoanele muschilor extensori radiali ai carpului si medial detubercul se afla alt sant
subdivizat printr-o creastaverticala mai mica in alte doua santuri: un sant lateral maimic
pentru lungul extensor al policelui si un sant medialmai larg pentru tendoanele
extensorului degetelor siextensorului indexului.

Fața anterioaraeste concava de sus in jos, dand insertiemuschiului patrat pronator.

Baza sau fata articulara carpianaare forma unui triunghi, al carui varf se prelungeste
lateral pe procesul stiloid. Baza este subdivizataprintr-o creasta antero-posterioara, in
doua fete secundare: o fatalaterala, triunghiulara, in raport cu scafoidul, si o fatamediala,
patrulatera, in contact cu semilunarul.

37
38
39
40
41
42