Cap 1.

Noţiuni de semiotică

1.1 Semiotica

Semiotica este ştiin aăcareăstudiaz ăsemneleăşi utilizarea lor în procesele de comunicare.

Termenulă deă semiotic ă (dină gr.ă semeion, însemnând semn) a fost folosit pentru prima
oar ă deă Johnă Locke,ă într-ună articolă dină 1690,ă intitulată „Ană Essayă Concerningă Humană
Understanding.”ă În articol, filosoful britanic propunea împ r irea ştiin ei în trei ramuri: fizica
(physike), destinat ă studieriiă lucrurilor,ă practicaă (pratike),ă destinat ă aplic riiă puteriloră şi
ac iunilor noastre în vederea unui scop, şi semiotica (semeiotike),ă destinat ă studieriiă semnelor,ă
„celeă maiă uzualeă dintreă eleă fiindă cuvintele”9. Semiotica nu s-a constituit îns ă ca ştiin ă pân ă înă
secolul XIX,ăcândăpeădou ăfiliereădiferite,ălingvistulăelve ian Ferdinand de Saussure şi filosoful
american Charles Sanders Peirce au pus bazele teoriei. Pentru Saussure, semiotica este „o ştiin
careă studiaz ă via a semnelor în interiorul societ ii” 10 . Pentru Peirce, semiotica este ştiin a
destinat ăstudieriiă„naturii esen iale şi variet ilorăfundamentaleădeăposibileăsemioze”11.

Semioticaăaăcunoscutăoăputernic ădezvoltareăînăsecolulăXX,ăoădat ăcuăevolu ia tehnologiei

şi a ştiin eloră comunic rii. Ast zi, ea include studiul comunic riiă înă comunit ile non-umane
(zoosemiotica),ăstudiulăcomunic riiătactile,ăalăcodurileăolfactiveăşiăgustative,ăalăcomunic riiăprină
gesturi, pozi ii şi şi dispunere în spa iu (kinezica şi proximica), studiul sistemelor formalizate,
gramatologice şi muzicale, studiului limbajelor naturale,ă ală comunic riiă vizuale,ă ală artei –
ajungândă s ă încorporeze întreaga cultur ,ă înă m suraă înă careă „întragaă cultur ă eă ună fenomenă deă
comunicare şi semnificare”12. Semioticaănuăpretindeăs ăepuizeze cultura afirmândăc ăeaăesteădoară
un fenomen de comunicare, ci sus ineă c ă eaă esteă şi un fenomen de comunicare. Astfel,
investigarea culturii sub unghi semiotic nu poate decâtăs ăcontribuieăla îmbog irea şi în elegerea
ei.

9
„theămostăusualăwhereofăbeingăwords”,ăJohnăLocke,ăhttp://www.earlymoderntexts.com/loess.html,ăconsultatăpeă
20.03.2012
10
„aăscienceăthatăstudiesătheălifeăofăsignsăwithinăsociety”,ăFerdinandădeăSaussure,ă1966:16
11
„theăessentialănatureăandăfundamentalăvarietiesăofăpossibleăsemiosis”,ăCharlesăS.ăPeirce,ăPeirceăEditionăProjects,ă
1998:413
12
Umberto Eco, Tratat de semiotică generală, ed. Ştiin ific ăşiăEnciclopedic ,ăBucureşti, 1982

6
 În încercare de a unifica studiileădeăsemiotic ăexistenteăînăceleămaiădiverseădomnii (de la
informatic ,ă laă lingvistic ,ă laă antropologie, la filosofie), în „Tratată deă semiotic ă general ” 13
UmbertoăEcoăîmparteăsemioticaăînădou ăramuri: semiotica semnificării,ăundeăcodurileă(alc tuiteă
de semne) sunt tratate ca sisteme de semnificare independente de orice act posibil de comunicare
careăs ăleăactualizeze,ăşi semiotica comunicării,ăcareăseăocup ăcuăstudiul producerii, transferului,
transform riiăşiămanipul riiăsemnelor înăvedereaăcomunic rii.

În lucrarea de fa ,ăneăintereseaz ădinăsemioticaăsemnific riiăno iuneaădeăsemn,ăînăm suraă

în care el poate explica naturaăsemnic ăaăobiectuluiădeăarhitectur ,ăşiădinăsemioticaăcomunic riiă
transformarea semnului în cursul procesului de comunicare, întrucât ea priveşte modificarea
semnifica iei obiectuluiădeăarhitectur ă(în cazul nostru monumentul istoric înăstareădeăruin ).

1.2 Semn şi semnificaţie

Semnul este unitateaădeăbaz ăaăsemioticii.ăSemnul semnifică,ăceeaăceăvreaăs ăspun ăc ăelă

faceă leg turaă dintre un lucru şi un alt lucru care lipseşte. Saussure,ă p rintele semioticii,ă d ă
primului termen numele de semnificant, iar celui de-al doilea lucru numele de semnificat.
Semnificantul este cel care face trimitere la ceea ce lipseşte. Semnificatul este lucrul care lipseşte,
spre care se face trimiterea – este ceea ce numim, în limbaj curent, semnificaţia semnului.

„Este semn orice lucru care poate fi considerat drept un substitut semnificant pt altceva.
Acestăaltcevaănuătrebuieăînămodănecesarăs ăexiste,ăşi niciăs ăsubzisteădeăfaptăînămomentulăînăcareă
semnul îl înlocuieşte”,ăafirm ăUmbertoăEco.14 Culoarea verde a semaforului este un semn pentru
c ăelă ine locul îndemului „treci!”ăOriceăcuvântăesteăunăsemnăpentruăc ăelă ine locul obiectului pe
care îl numeşte. Furculi aăesteăunăsemn,ăpentruăc ăeaătrimite la activitatea de a mânca, dar îi poate
ine şi locul. Noi ştimăc ăfurculi a este pentru mâncat, chiarădac ănuăvedemăpeănimeniămâncândă
cu ea. Astfel, o furculi ă peă ună panouă semnific ă pentruă noiă „mâncare”. În acest context, toate
lucrurile pot fi – şi chiar sunt, dup ăcumăpretinde semiotica – semne.

Dar care sunt regulileă înă bazaă c roraă suntă corelati semnificantul cu semnificatul?
R spunsulă semioticiiă este: în baza conven iilor culturale. C ă semaforulă trebuieă s aib ă culorileă

13
Ibid.
14
Ibid.

7
roşu şiăverde,ăiarăc ăroşuăînseamn ă„stai”ăşiăverdeăînseamn ă„treci”, acestea sunt rezultatul unei
conven ii. C ă furculi aă esteă numit ă înă limbaă român ă „furculi ”,ă iară nuă „fork”,ă „fourche”,ă sauă
„Gabel”,ăeăoăconven ie.ăC ăfurculi a este pentru mâncat, iar nu un obiect inutil, aşa cum ar putea
consideraăunătribădinăp durileăamazoniene,ăesteăiar şi o conven ie. Semnele sunt instituite printr-
o conven ie,ăfieăeaăexplicit ăsau implicit . Ajungem, în acest fel, laăoănou ădefini ie: semnul este
„tot ceea ce, pe baza unei convenţii culturale acceptate dinainte, poate fi înţeles ca ceva ce ţine
locul la altceva.”15

1.2.1 Semnificant şi semnificat

Semnificantul şiăsemnificatul,ăceleădou ăfe e ale unui semn, pot fi transpuse în termeni de

expresie şi con inut. Semnificantul este expresia con inutului care este semnificatul.
Semnificantulăexprim ,ăsemnificatulăesteăcel exprimat. Semnificatul este con inut de semnificat.

Dac ăsemnificantul,ăprinăapropiereaăluiădeăexpresie,ădevine mai lesne de în eles, putând fi

o imagine (culoarea roşie), un cuvânt („furculi ”), un obiect (furculi ) – practic, orice exist ă–
nu este la fel de uşorădeăl murităceăesteăsemnificatul.

În ciuda a ceea ce s-ar putea crede, semnul nu trimite la realitate. Cuvântulă„roşu”ănuă ine
locul culorii roşu, cuvântulă„furculi ”ă nuă ine locul furculi ei, iar cuvântulă„art ”ănuă ine locul
artei. Con inutul semnului nu este o realitate şi acest lucru ne apare clar dac ă neă gândimă c ă
pentru oamenii din Evul Mediu, cuvântul „art ”ăfacea trimitere la o alt realitate decât pentru noi
ast zi. Pentru oamenii Evului Mediu, con inutulă cuvântuluiă „art ”ă încludeaă pictura,ă sculptura,ă
arhitectura, dar şi tehnica şi meşteşugurile şi era inseparabil de religie. Ne apare clar faptulă c ă
semnificatul cuvântului „art ”ă este o construc ieă cultural ,ă variabil ă înă func ie de epoc ă şi
cultur .ă Dară nuă altfelă stauă lucrurileă înă cazulă cuvinteloră „roşu”ă şiă „furculi .” Culoare roşu este
definit ădeăsocietateaăeuropean ăcaălungimeaădeăund ăa luminii cuprins ăîntreă800 şi 650ămμ. Dar
într-oăcomunitateăcareăarătr i,ăipotetic,ăîntr-un deşert roşu, înconjurat ădeăanimaleăaăc rorăblan ăară
avea diverse nuan e de roşu, ar fi nevoie ca roşul s ăfieăsegmentatăîntr-o serie de culori aflate la
intervale mai mici între 800 şiă 650ă mμ, pentru ca respectiva comunitate s -şiă poat ă comunica
informa ii despreămediulăînconjur tor.ă(De altfel, şi înăsocietateaăoccidental ,ăcei ce lucreaz ăîn

15
Ibid.

8
oă cl direă s ă îşi schimbe func iunea pentru ca semnifica iaă eiă s ă seă transforme.ă Începândă cuă
perioada Renaşerii şiăpân ăînăsecolulăXIX,ăbisericileăgoticeăconotauă„barbarie”.ăÎn secolul XIX şi
oă dat ă cuă r spândireaă sentimentuluiă na ionalist, bisericile gotice ajungă s ă semnifice, în riă
precum Fran a sau Anglia, identitate şi carcater na ional.

Schimbarea de semnifica ie înăcazulăunuiăobiectădeăarhitectur ăseăîntâmpl ăînătimp,ăiarăoă

cl direă areă cuă atâtă maiă multeă şanseă s ă fiă trecută prin astfel de procese de resemnificare, cu cât
exist ămai de demult. Este cazul monumentelor istorice, care au acumulat de-a lungul secolelor o
multitudine de semnifica ii care le fac atât de valoroase ast zi.

13
Cap 2. Monumentul istoric

2.1 Cadru general

Conceptul de monument istoric, în eles ca obiect de arhitectură cu valoare istorică şi de

artă, este un produs al culturii europene occidentale, iar apari ia lui a fost determinat ădeădou ă
circumstan e istorice.27

Primaă dintreă eleă seă leag ă deă autonomiaă şi pondereaă crescând ă aă arteiă înă societateaă
european ăoccidental ,ăcareăfaceăcaăobiectulădeăart ăs ăfieădeosebit pre uit şi respectat28. A doua
circumstan ă este cristalizarea, începând cu sec. al XIV-lea, a viziunii moderne despre timp şi
istorie. Timpul modern, linear şi ireversibil, supus entropiei, se opune timpului deăpân ăatunci,ă
sacru29, circular, repetitiv şi reversibil. În acest context, al deveniriiă f r ă putin ă deă întoarcere,ă
obiecteleă deă arhitectur ă ceă seă p streaz ă dină alte vremuri sunt pu inele pun i de leg tur ă cu
trecutul irecuperabil. Ele sunt martori ai unor epoci apuse şi supravieţuitori ai curgerii nemiloase
a timpului, câştigându-şi astfel dreptul la pre uirea şiăocrotireaăcontemporaneit ii.

În secolul al XIX-lea,ă r spândireaă şi generalizarea revolu iei industriale determin ă oă

schimbareăatâtădeăradical ăîn înf işarea şi paradigma de gândire a lumii (Weltanschaung), încât
devine limpede pentruătoat ălumeaăc ăce a fost nuăvaămaiăfiăniciodat , iar clivajul dintre trecut şi
viitor nu va face decâtă s ă seă adânceasc . Apareă deciă cuă atâtă maiă imperativ ă necesitateaă
conserv riiă r m şi elor trecutului 30 , ceea ce se va face sub forma protec iei şiă restaur riiă
monumentelor istorice.

În decursul secolul al XX-lea, conceptul de monument istoric cunoaşte o evolu ie

spectaculoas .ă Ast ziă elă desemneaz ă deă laă simpleă obiecteă deă arhitetur , la ansambluri, situri,
peisaje şi chiar trasee întregi31,ă deă laă arhitectur ă major ,ă laă arhitecturaă minor ă şiă vernacular .ă
Monumentul istoric a coborât în timp pân ălaăoriginileăumanit ii, apropriindu-şi toate crea iile
ei, şiăurc ăpân ăaproape de zilele noastre, la construc iile dinăaădouaăjum tateăsecoluluiăXX.ăDe

27
Francoise Choay, Alegoria patrimoniului, ed. Simetria, Bucureşti, 1998
28
Ibid.
29
vezi Mircea Eliade, Mitul eternei reîntoarceri, ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999
30
Francoise Choay, Alegoria patrimoniului, ed. Simetria, Bucureşti, 1998
31
Includerea traseelor culturale în patrimoniu s-aăf cutăprinăCarta traseelor culturale, ICOMOS, Quebec, 2008

14
asemenea, monumentului istoric aă dep şit grani eleă culturiiă europene,ă ajungândă s ă înglobeaz ă
obiecte din toate culturile lumii.

Mai mult, femonenul monumentului istoric aă p r sită sferaă arhitecurii şi chiar sfera
materialului, pentruăaăseăr sfrângeăasupraătradi iilor, obiceiurilor, practicilor, tehnicilor şi culturii
orale.

Totalitatea monumentelor istorice alcătuiesc astăzi patrimoniul cultural al omenirii.

Patrimoniulă „apar ineă tuturor” 32 , iar protejarea lui este „obliga iaă moral ă aă tuturoră fiin elor
umane” 33
. Aceast universalizare a patrimoniuluiă esteă simptomatic ă pentru viziunea
contemporan ăantropologic ăasupraăomului:ăexist ăoăunitateăfundametal ăaăfiin elor umane, dar şi
oă diversitateă careăseă manifest ă prin - şiă eă determinat ă deă - varietatea de culturi pe care fiin ele
umaneă suntă capabileă s ă leă produc .ă Fenomenul protec ieiă patrimoniuluiă reprezint ă oă reveren ă
f cut ătuturorăculturilorăşi o recunoaştere a lor ca expresii ale aceluiaşi spirit, fiind conex ideilor
de egalitate între culturi şi colaborare paşnic ăşiăfiindăsalutarăînăcontextulăglobaliz rii.

2.2 Monumentul istoric ca semn

Monumentul istoric,ă„inven ie”ăa secolului XIX, trebuie diferen iat de monument aşa cum
a existat el dintotdeauna. Aşa cum arat ă Alois Riegl în cartea sa „Cultul Modern al
patrimoniului, esen a şi geneza sa”34, monumentul este unăobiectădeăarhitectur ăridicatăpentruăaă
comemora un evenimetăsauăoăpersoan ,ăfiindăînc rcatăa priori cu o semnifica ie de rememorare.
Monumentulăistoricăesteăunăobiectădeăarhitectur ăcreatăini ial pentu a servi altor scopuri (locuire,
func iuneăreligioas ,ăadministrativ ,ăcultural ăetc), fiindăînc rcatăcu semnifica ia de rememorare
a posteriori,ăînătimp,ădatorit ăacumul riiădeăistorie.

2.2.1 Valorile monumentului istoric

Tot Riegl35 este cel careăcoreleaz ămonumentulăistoricăcuăno iunea de valoare, pentru a

argumenta necesitatea protec iei lui. Riegl depisteaz ă şase valori, grupateă înă dou ă categorii. În
categoria valorilor de rememorare Riegl aşeaz ăvaloarea de vechime, istorică şi de rememorare.

32
Carta europeana a patrimoniului arhitectural, CE, Amsterdam, 1975
33
Carta pentru protecţia şi gestiunea patrimoniului arheologic, ICOMOS, Lausanne, 1990
34
Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor, esenţa şi geneza sa, ed. IMPRESS, Bucureşti,ă1999
35
Ibid.

15
Cap 3. Monumentul istoric în stare de ruină

3.1 Circumscrierea sensului termenului. Ruina comună. Ruina arheologică

Prină „ruin ”ă seă în elege în mod obişnuit oă cl direă careă „şi-a pierdut atât de mult din
forma şi substanţa ei originală, încât potenţiala ei unitate funcţională şi structurală sunt de
asemeni pierdute.”40 Dinăcauzaăst riiăavansate de degradare, oăcl direăînăruin ănu îşi mai poate
îndeplini funcţiunea pentru care a fost concepută şi, de fapt, nici o altă funcţiune. Tot în mod
obişnuit,ădestinulăuneiăcl diriăajunseăînăstadiulădeăruin ăesteădispari ia, fie prin demolare, fie prin
refolosirea materialului de construc ie, fie pur şi simplu prin neinterven ie (procesul de degradare
îşiă urmeaz ă cursulă şi ruina dispare de la sine). În cazul ruinei comune nu se pune problema
salvării ei,ăînăm suraăînăcareăeaănuăesteăconsiderat ăvaloroas ,ăiar reutilizarea ei nu are în vedere
conservareaăidentit ii sau a specificit ii vechii cl diri.

Ruina unui monumentul istoric îns ,ă continu ă s ă o posedeă ună num ră de valori aă c roră
dispari ieănuăpoateăfiăacceptat ălaăfelădeăuşor. Chiar când construc ia nu mai poate servi nici unei
func iuni, fiindă lipsit ă deă valoareaă deă utilizareă despreă careă vorbeşte Riegl41, ea îşiă poateă p straă
valoareaă artistic ă şi îşiă conserv ,ă oriceă ară fi,ă valoareă istoric .ă Problema interven iei asupra
monumentelor istorice în stare de ruin ă vizeaz ă salvarea materialului original şi a autenticit ii
monumentului42, dar şi g sireaă uneiă solu iiă astfelă înc tă cl direaă s ă poat ă acomodaă oă func iune,
adic ă s ă redevin ă arhitecur .ă Exist ă situa iiă înă careă seă opteaz ă pentruă conservareaă ruineiă f r
refunc ionalizare, aşa cum vom vedea în capitolul 3.3.1. În cazul în care ruinarea monumentului
istorică esteă atâtă deă grav ă încâtă determin ă pierdereaă valorilor,ă şi deci, a ra iunii sale de a fi
conservat, avem de-a face cu fenomenul de declasare a monumentului istoric.

Spreădeosebireădeămonumentulăistoricăînăstareădeăruin ,ăruina arheologică este de la bun

începută lipsit ă deă func iune. Ruinaă arheologic ă seă defineşte ca o categorie a patrimoniului
constând în vestigii ale existen ei şiă activit ii umane careă seă cerceteaz ă prină metodeă
arheologice43. Fiindălocalizat ăînămareăparteăsub nivelul solului, ea nu are func iune, nici nu se

40
Hana Derer, Un alt fel de istorie - valenţe ale patrimoniului construit,ăEd.ăUniversitar ăIonăMincu,ăBucureşti,
2007
41
Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor, esenţa şi geneza sa, ed. IMPRESS, Bucureşti,ă1999ă
42
Inclusiv concep ia, forma, tehnicile şi mijloacele de construc ie folosite.
43
Art. 1, Carta ICAHM pentru protecţia şi gestiunea patrimoniului arheologic, ICOMOS, Lausanne, 1990

20
pune problema de a i se reastaura func iunea ini ial . Deoarece serveşteă cuă prec dereă unor
scopuri ştiin ifice şi didactice, ruina arheologic ăesteăintegrat cel mai adesea unor spa ii muzele,
unde poate fi prezentat şi explicat ăcorespunz tor publicului.

3.2 Ruinare şi semnificaţie

Statutulă deă monumentă istorică conferită uneiă cl diriă confirm ă importan a ei din punct de
vedere artistic, istoric, memorial, identitar, social, ambiental etc,ă atr gândă dup ă sineă protec ia
cl dirii. Seă întâmpl ă îns ă caă oă gam ă întreag ă deă cl diriă s ă neă parvin ă înă stareă deă ruin înc ă
dinainte de a fi clasate ca monument istoric. Alteori, cl diriă deja declarate monument istoric
ajungăînăstareădeăruin . Înăacestăcapitolăvomăîncercaăs ăanaliz măcauzeleăruin riiăşiăs ăleăpunemăînă
rela ie ci ideea de semnifica ieădiscutat ăaneterior.

În rileăprotestanteăprecumăAnglia,ăBelgia,ăOlanda,ăexist ănumeroaseăm n stiriăînăruin ,ă

datând din perioada în care care influen a Bisericii Catolic ăse întindea şi asupra acelor teritorii.
Pretutindeni în Europa (chiar şi România)ăexist ăruineăaleăcet ilorămedievaleăabandonateăodat ă
cu modificarea condi iilor politice şi creşterea securit ii şiăaăstabilit iiăînăzon . În urma celui de-
ală Doileaă R zboiă Mondial,ă stateă caă Germaniaă şi Polonia auă r masă cu nenum rateă monumente
istorice în stare de ruin ,ădin cauza bombardamentelor. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Serbia, în
urma bombardamentelor NATO din 1999. Uneoriă distrugereaă monumenteloră esteă îndreptat ă
împotriva monumentelor în sine, cum este cazul bisericii San Giorgio in Velabro din Roma,
victimaăunuiăatentatăcuăbomb ădin 199344, sau cazul cl dirilorăistoriceădinăBucureşti,ăl sateăs ăseă
degradeze, în scopul specula iilor imobiliare. Deşi în toate aceste cazuri avem de-a face cu ruine,
observ măcumăcumăcauzeleăruin rilorăprezentateăsuntădiferite,ăeleăputândăfiăgrupateăsubăcategoria
acţiunii timpului (careăimplic ădinăparteaăoamenilor numai neinterven ia) şi categoria acţiunilor
umane45. Dar, sub raportul ruinării cu semnificaţia, putemăobservaăurm toareleăsitua ii:

1. ruinareaăcauzat ădeăpierdereaăsemnifica iei;

2. ruinarea ca atentat la semnifica ie;

44
Înăurmaăatentatului,ăbisericiiăîiăesteădistrusănumaiăporticulădeăsecolăXIII,ăast ziăintegralăref cut.
45
Aceeaşiăîmp r ire o face şi AncaăDumitrescu,ăRenovatioăArchitecturae:ăruinaăcaăgeneratoareădeăarhitectur ,ă
Biblioteca UAUIM, CAR L 1588 DUM

21
 3. ruinareaăaccidental ă(care nuăesteăînăniciăunăfelădeterminat ădeăsemnifica ie, dar care îşi
las ăamprentaăasupraăsemnifica iei)

4. opacitatea fa ădeăsemnifica ieă(implic ăcunoaşterea, dar ignorarea semnifica iei).

3.2.1 Ruinarea cauzată de pierderea semnificaţiei

Construc iile dină aceast ăcategorieăsuntăînă generalăexpuseă degrad riiătimpuluiădinăcauzaă

faptuluiă c ă în ochii celor ce le foloseau şi le descifrau, ele şi-au pierdut orice semnificaţie.
Printreăeleăseănum r ăm n stirileădină rileăprotestanteăşiăcet ile medievale mai sus men ionate.
Aceste construc ii nu şi-au pierdut numai func iunea – adic ă semnifica iaă principal ,ă sensulă
denotativ – ci şi toate celelalte semnifica ii secundare, conotative, asociate func iunii lor (în
m suraăînăcareăfunc iunea este parte dintr-un sistem complex de practici, conven ii, credin e etc).
M n stirileă catoliceă dină rileă protestaneă semnificauă spa ii religioase, dar semnificau şi (sau
poate, chiar „în primul rând”)ăBisericaăCatolic ,ădependen aăpolitic ădeăScaunulăPapal, autoritate
local . În momentulăîmbr iş riiăprotestantismului,ăcl dirile nuănumaiăc ăîşi pierd utilitatea, dar
ajungăs ănuămaiăînsemneănimic,ăele devin forme goale de orice conţinut. Prea mari pentru a putea
fi refunc ionalizate, sunt l sate,ă înă celeă dină urm ,ă înă paragin . Aceşasi lucru seă întâmpl ă cuă
cet ileămedievale,ăalăc rorărolăseădiminueaz ătreptat pân ălaădispari ie şiăcareăajungăs ăfieăl sateă
înăruin ăşi ocazional, folosite ca şiăcarier ădeăpiatr .ăNo iuneaădeăcetateădeăap rareădispareătreptată
din conştiin aăcomunit ilor care le foloseau, astfel încât construc iile ajung să nu mai însemne
nimic pentru ei.

Pierderea semnifica iei nu este cauzat ănumaiădeăpierdereaăfunc iunii, ci şi de dispari ia

con inuturilor culturale pe care le exprimau (de exemplu, templele în epoca creştinismului) sau
dispari iaă comunit ii locale. Într-un astfel de pericol s-au aflat bisericile fortificateă s seşti,
confruntate cuăemigrareaămasiv ăaăpopula iei germane dup ăRevolu ia din 1989. Deşi bisericile
nu mai avea rolul deă ap rare pe care îl avuseser ă ini ial, eleă fuseser ă resemnificate pentru a
întrupa centrul identitarăalăcomunit ii şi nu au intrat în declin decât dup ăplecareaăcomunit ii.
Pentruă româniiă r maşi, bisericile semnificau saşii care plecaseră – românii nu aveau nici
sentimente, nici cunoştin e, nici grij ăde acele obiecte, care, în fond, nu le apar ineau.

22