domenii ca pictura, folosesc subcoduri specializate pentru a se referi la culori.

)16 „Semnificantul
unui termen este o unitate culturală, ceva definit de acea cultură; poate fi o persoană, o
localitate geografică, un lucru, un sentiment, o speranţă, o idee, o halucinaţie”17, o percep ie,
spune Umberto Eco. De exemplu, romanii foloseau cuvântul „rufus”,ă tradus ă uzuală caă „roşu”,ă
pentruăaădesemnaă„focul, sângele, aurul şi şofranul.”18

1.2.2. Sens denotativ şi sens conotativ

Înă modă ideal,ă semnulă asociaz ă un semnificant cu un semnificat19. Înă realitate,ă îns ,ă ună
semnă areă adeseaă maiă multeă sensuri,ă ună semnificantă f cândă trimitereă laă oă gam ă întreag ă deă
semnifican i. Unăcuvântălaăîntâmplare,ăcumăarăfiă„câine”,ăfaceătrimitereălaăconceptul de câine, dar
poate trimite la fidelitate. Din acest motiv, semiotica stabileşte existen a unui semnificat
principal,ăcareăd ăsensul denotativ al semnului, şi existen a unor semnifica i secundari, care sunt
responsabili de sensurile conotative. În exemplul nostru, conceptul de câine ca şi animal este
sensul denotativ al cuvântului câine, în timp ce fidelitatea este sensul conotativ.

Faptulăc ăunăsemnificantăpoateăaveaămaiămul i semnifica i,ăf cândătrimitereălaămaiămulteă

con inuturi, esteă posibilă datorit ă înl n uirii dintre aceste con inuturi. Asocierea cuvântului
„câine”ă cuă fidelitateaă nuă esteă întâmpl toare. Fidelitatea este o caracteristic ă încorporat ă
construc iei culturale câine. (Chiară dac ă nuă amă avută niciodat ă câine şi chiară dac ă amă cunoaşte
cazuri de câini care nu au fost fideli, tot am am accepta asocierea câine-fidelitate.) În acelaşi fel,
cuvântulă „câine”ă mai face trimitere la ideea de animal, patruped, animal de paz , agresivitate,
pericol etc. „Oriceăconota ieăseăbazeaz ăpeăoădenota ieăanterioar ”,ăafirm ăUmbertoăEco20.

Corelarea semnificantului cu o re ea de con inuturi legate între ele,ăcareăseăexplic ăşi se

detaliaz ă uneleă pe altele laă nesf rşit, ofer ă celuiă ceă descifreaz ă semnul posibilitatea unor
itinerarii de lectură multiple. Cuvântul „câine” trimite la conceptul de câine, dar r mâneă laă

16
Întreaga argumenta ie este preluata din Umberto Eco, Tratatădeăsemiotic ăgeneral ,ăed.ăŞtiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982
17
Umberto Eco, Tratat de semiotică generală, ed. Ştiin ific ăşiăEnciclopedic ,ăBucureşti, 1982
18
Ibid.
19
Este ceea ce Umberto Eco numeşte func ia-semn:ă„func ie semn este atunciăcândăoăexpresieăesteăcorelat ăcuăună
con inut.”ăÎnăUmbertoăEco,ăTratat de semiotică generală, ed. Ştiin ific ăşiăEnciclopedic ,ăBucureşti, 1982)
20
Ibid.

9
latitudinea destinataruluiă dac ă maiă departeă alege conota ia de fidelitate sau de agresivitate a
cuvântului.

Circumstan ele fizice, biologice, sociale, economice şi culturale aleă comunic rii,
idiosincraziile emi toruluiăşi ale destinatarului şi contextul semnului, toate acestea influen eaz ă
alegerea itinerariilorădeălectur ăşi determin ăîntregul proces de comunicare.

1.3 Utilizarea şi descifrarea semnelor. Schimbarea semnificaţiei

Semneleăintr ăînărela ieăuneleăcuăalteleăpentruăaăalc tuiăsistemeăcomplexeădeăsemnificare,ă

numite coduri. Codurile sunt apoi folosite pentru a transmite mesaje de la emiţător la destinatar,
printr-un canal şi într-un context dat. Emi torul,ă destinatarul,ă mesajul,ă codul, canalul şi
contextul mesajului sunt componentele procesului de comunicare, dar toate acestea sunt
influen ate de circumstan e. Deăexemplu,ă„unăcraniuăpeăoăsticl ăînseamn ăotrav ,ădarăinforma ia
îşiăschimb ăvaloareaădac ăînălocăs ăg simăsticlaăînădulapulăcuădetergen i,ăoăg simăînădulapulăcuă
b uturi”21, inclus ăînădesignulăetichetei.

În cursul procesului de comunicare, emi torulăcodific ămesajul şi îl transmite, urmând ca

destinatarulăs ărecepteze mesajul, s ărecunoasc ăcodulăşiăs ăporneasc ălaădecodificarea mesajului.
Îns ă „multitudineaă deă coduriă şiă varietateaă nedefinit ă deă contexteă şi circumstan e fac ca acelaşi
mesajă s ă poat ă fiă decodată din diferite puncte de vedere şi prin raportare la diferite sisteme de
conven ii. Denota iaă deă baz ă poateă fiă în eleas ă cumă voiaă emi torulă s ă fieă în eleas ,ă dară
conota iileăseămodific ăpurăşiăsimpluăpentruăc ădestinatarulăurmeaz ăitinerariiădeălectur ădiferiteă
de celeăprev zuteădeăemi tor.”22 Rezult ăde aici c ămesajul, înăformaăluiăpur ,ărupt de emi torăşi
destinatar,ă esteă oă form ă goal , c reiaă iă seă potă atribuiă diverseă sensuriă posibile, în func ie de
itinerariileădeălectur ăalese de destinatar.

Destinatarul este deci cel care determină, în final, sensul semnului. Abilit ile lui de
st pânire a codul, presupozi iile pe care le face asupra contextului şi circumstan elor,
con inuturile culturale cuăcareăopereaz ,ătoateăacesteaăcreaz , de fapt, sensul semnului.

21
Ibid.
22
Ibid.

10
 Dar destinatarul este, la rândul lui, condi ionat cultural, iar câmpul de semnifica ii din
care alege este, de asemenea, un produs cultural, parte din patrimoniul de gândire al unei epoci,
fiind supus devenirii şi transformarilor istorice. „Într-oă cultur ă dat ,ă un câmp semantic [i.e. de
semnifica ii n.n.] organizat într-unăanumeămodăîncepeăs ăseădestrame,ăpentruăaăl saăloculăunuiăaltă
câmp, altfel organizat, admi ândă c ă eă greuă caă ceast ă schimbareă aă g rziiă s ă seă petreac ă f r ă
traume.”23 Esteăcazulătransform rilorădin câmpul de semnifica ii al cuvântuluiăart ,ărestructurat,ă
dină Evulă Mediuă pân ă ast zi,ă pentru a avea avea altfel de raporturi cu regilia, tehnologia sau
comunicarea. Uneori, câmpuri de semnifica ie din epoci diferite pot coexista pentru acelaşi
semn, fiind „surs ădeăconfuzii,ăalteoriădeădiscu ii,ăalteoriăchiarăsurs ădeăstimulenteăcreatoare”24.

În concluzie, semnifica iaăsemnuluiăesteădat ădeădestinatarulăcareăîlădescifreaz ,ăînăbazaă

conven iilor culturii din care face parte. Aceste conven iiăsuntăschimb toare,ăceeaăceăexplic ăşi
faceăposibil ăschimbareaăsemnifica iei semnului.

1.4 Obiectul de arhitectură ca semn

Înăarticolulă„FunctionăandăSign: The SemioticsăofăArchitecture”,ăUmbertoăEcoăarat ăcumă

obiectulădeăarhitectur ăpoateăfiăîn eles ca semn.

Dac ă natura de semn a cuvintelor sau a imaginilor este evident – ele inând locul, în
virtutea unor conven ii culturale, la altceva (cuvântul, obiectului pe care îl denumeşte; imaginea,
obiectuluiă peă careă îlă înf işeaz 25
) – în cazul obiectelor arhitecturale este nevoie de l muririă
suplimentare.

Un obiect arhitectural serveşte unei func iuni. Oă cas ă serveşte locuirii, îndeplineşte
func iunea de locuire. Dar nuăesteănevoieăcaăeuăs ăverificădac ăoăcas ăesteălocuit ăsauănu pentru
caăv zândăoăcas ,ăînăminteaămeaăs ăseănasc ăideeaăde locuire. În acest fel, casa ine locul locuirii,
semnifică locuire. Casa este un semn.

Oăscar ăîndeplineşte func iunea de circula ie, asigurând deplasarea peăvertical ,ăînăsusăsauă
în jos. Cândăv dăoăscar ,ănu este nevoie caăcinevaăs ăurceăsauăs ăcoboareăaceaăscaraăpentruăcaăeuă

23
Ibid.
24
Ibid.
25
În toate aceste cazuri, este vorba nu atât de obiectul real, cât de con inutul cultural asociat obiectului despre care
vorbim.

11
În categoria valorilor de contemporaneitate se înscriu valoarea de folosire, de artă relativă şi de
noutate artistică.

Valoarea de vechime seărefer ălaăaspectulăînvechit şi degradat al monumentului istoric şi

careăcontribuieălaăpitoresculălui.ăValoareaăistoric ăpriveşte monumentul istorc ca produs al unei
epoci şi ca rezultat al unor factori tehnologici, economici, sociali, politici şi culturali circumscrişi
istoric. Valoarea de rememorare faceă trimitereă laă faptulă c ă momentulă dină timpă c ruiaă îiă
corespunde monumentul supravie uişte prin obiect. Valoareaă deă folosireă const ă înă func iunea
cl dirii,ă careă diferen iaz ă arhitectura de toate celelalte forme de art .ă Valoareaă deă art ă relativ ă
trateaz ăcalit ileăartisticeăaleăobiectului,ăiarăvaloareaădeănoutateăartistic ăstudiaz ămonumentul în
contextul istoriei artei.

Deşiă valorileă propuseă deă Rieglă suntă înc ă valabile,ă eleă suntă ast zi organizate, în elese şi
exprimate altfel. Aşa cum sunt ele formulate în limbajul de specialitate şi în actele interna ionale
legate de subiect36, aceste valori sunt: valoarea artistică, istorică, memorialistică, identitară,
ştiinţifică, educativă, economică, socială şi, nu în ultimul rând, ambientală.ăS ăleălu măpeărând.

Valoarea artistică atest ă statutulă deă obiectă artistică ală monumentuluiă istoric. Dar orice
crea ieă artistic ă este tributar ă perioadei istorice în care aă fostă realizat ,ă purtând amprenta
tradi iilor,ă moravurilor,ă mentalit ii,ă niveluluiă deă dezvoltareă tehnic ă şi ştiin ific ă din acea
perioad . Astfel,ă valoareă artistic ă esteă înă strâns ă leg tur ă cuă valoare istorică a monumentului
istoric.ăNuănumaiăobiecteleăconceputeăcaăobiecteădeăart ădevin monumente istorice, ci şi obiectele
aăc rorăfunc iune ini ial ănuăfostădeparteădeăaăfiăartistic ,ădarăcare în timp auăc p tatăvaloare de
documentăistoric,ăm rturisindădespreăoăetap ăînădezvoltareaăomenirii,ăaăunuiăculturi,ăaăunuiăgrupă
social,ăaăuneiăcomunit i etc. Din aceaste decurge valoarea memorială a monumentului istoric,
proprietatea sa de a aminti de trecut.

Valoarea identitară aă patrimoniului,ă pus ă înă eviden ă deă Kazmeră Kovacsă înă „Timpulă
monumentuluiăistoric”37, este simptomatic pentru epoca în care tr im - a vitezei,ăaăschimb rilor
şi a instabilit ii. În acest context,ă patrimoniulăreprezint ă unătezaură deă obiecte (şi practici) care
pot da seama şi ne pot aminti în permanen ăde unde venim şi cine suntem.

36
Acte legislative na ionale şi interna ionale (conven ii ale Uniuneii Europene), carte ICOMOS.
37
Kazmer Kovacs, Timpul monumentului istoric, ed. Paideia, Bucureşti, 2003

16
 Valoarea ştiinţifică şi educativă a monumentelorăistoriceăconst ăînăfaptulăc ăeleăseăofer ă
ca obiecte de studiu,ă ilustrândă nuă numaiă devenireaă istoric , ci şi diferite tehnici, sisteme
constructive, moduri de întrebuin are a materialelor de construc ie etc.

Valoarea economică face trimitere la poten ialul economic al patrimoniului, la

capacitatea sa de a atrage turişti şi de a contrinbui la bun starea comunit ii înămijloculăc reia se
afl .

Valoarea socială consfin eşte constatareaăc ămonumentele istorice au un impact favorabil

asupra mediului social. Ele creaz ă o ambian pl cut , sentimentulă deă înr d cinareă şi ajut ă laă
fortificarea sentimentului de comunitate.

Valoarea ambientală seă explic ă prină calit ile artistice ale monumentelor istorice, prin
varietateaăpeăcareăoăasigur peisajului, prin continuitateaăpeăcareăoăsugereaz ăetc.

Oăultim ăvaloareăesteăcea de autenticitate,ăcareăconsider ăc ămaterialul, concep ia - toate

dimensiunile monumentului istoric - sunt indispensabile, parte din valoarea de ansamblu a
monumentului istoric.

Riegl introduce no iunea de valoare nu numai pentru a explica importan a protec iei
monumentelor istorice, ci şi înăîncercareaădeăaăaduceălumin ăîn disputa dintre cele dou ăcurenteă
majore de interven ie asupra monumentelor istorice dină epoc , cel interven ionist, condus de
Violet-le-Duc şi cel conserva ionist, reprezentat de John Ruskin. Utilitatea ideilor lui Riegl nu
poate fi contestat , nici ale celor careăauăvenitădup ăelă(deăexemplu,ăCamilloăBoito), dar ceea ce a
dovedităultimulăsecolăesteăc ănuăexist ăoăre et ,ăniciăo solu ionareăalgoritmic ăaăproblemelorăpuse
de interven ia asupra monumentelor istorice. Deşiăconsiderareaăvalorilorătraseaz ăreguliăgeneraleă
de interven ie38,ă tratareaă fiec ruiă cază seă faceă individual,ă înă func ie de contextul şi semnifica ia
fiec ruiămonument în parte.

38
Carta de la Atena, CIAM, Atena, 1933; Carta interna ional ăprivindăconservareaăşi restaurarea monumentelor
istorice, Vene ia, 1964; Carta europeana a patrimoniului arhitectural, Consiliul Europei, Amsterdam, 1975 etc.

17
2.2.2 Semnificaţiile monumentului istoric

Dac ă clasareaă unui obiectă deă arhitectur ă caă monumentă istorică încarc 39
dintr-oă dat ă
obiectul cu toate semnifica iile conceptului de monument istoric, obiectului atribuindu-se şi
asociindu-i-se din acel moment toate valorile discutate anterior, asta nu face ca obiectele de
arhitectur ăs ădevin ăechivalenteăîntreăele.ăOrcineăsesizeaz ăc ăexist ăoădiferen între Parthenon,
Catedrala Sf. Petru din Roma şi Turnul Effel, deşi toate trei sunt în aceeaşiăm sur ămonumenteă
istorice,ăsuntăînc rcateăîn aceaşiăm sur ăcuăvaloare şi seăbucur ăîn aceeaşiăm sur ăde notorietate.
Ceea ce le diferen iaz ă suntă semnificaţiile pe care le au fiecare, dincolo de faptul de-a fi
monumente istorice.

Monumentul istoric semnifică valoare. Monumentul istoric este un semn. Când vezi – sau
auzi – despreăoăcl direăcareăeămonumentăistoric,ăştiiăc ăeaăeăasociat în mod automat cu valoare
artistic ,ăistoric ,ămemorialistic ăetc. Ştiiăc ăeaăesteăvaloroas . Valoarea este o semnificaţie. Ştim
dină capitolulă 1.3ă c ă semnifica iaă esteă atribuit ă deă destinatar.ă Unuiă omă dină Antichitate,ă Evulă
Mediu, din oriceăalt ăperioad ăistoric ădecâtăceaăcontemporan ,ăno iunea de monument istoric nu
i-ar spune nimic. Nici no iuneaă deă valoareă artistic ă nuă i-ar spune acelaşiă lucruă caă nou ă azi,ă
întrucât pentru el arta ar aveaăvaloareăabsolut ,ăiarănuăistoric ,ăşiăniciănuăamăputeaăc deaădeăacordă
asupra obiectelor care ar puteaă fiă incluseă înă categoriaă „art ”.ă Acelaşi lucru este valabil pentru
toate celelate valori.

Conceputul de monument istoric şi valorile lui sunt semnifica iiăcareăseăadug ăpentru noi
azi obiectuluiădeăarhitectur .ăOăcas ăareăsemnifica ia locuire (sensul denotativ), familie, protec ie,
siguran (sensuri conotative), dar când ea este monument istoric,ă eaă cap t ă şi semnifica iile
valoare, obiect artistic, martor, etc. (care sunt alte sensuri conotative). Dară fiecareă cas ă careă
monumet istoric mai are şi multitudine de semnifica ii proprii, care oă individualizeaz . O cas ă
din Evul Mediu francez înseamnă altcevaădecâtăoăcas ăcas ădintr-un cartier industrial din Londra
secolului al XIX-lea sauăcuăoăcas ăproiectat ădeăFrank LLoyd Wright. Valoarea monumentului
istoric nu epuizează obiectul de arhitectură.
39
Spunem c ă„îlăîncarc ”,ădarăseăpresupuneăc ăobiectulădeăarhitectur ăprimeşte statutul de monument istoric tocmai
pentruăc ăposed ădejaăaceleăvalori.ăCuătoateăacestea,ăcumăcalitateaădeămonumentăistoricăesteăacordat ăcelămaiăadeseaă
de un grup restrâns de specialişti,ăclasareaăobiectuluiădeăarhitectur ămodific ăînătimpăpercep ia publicului larg asupra
lui şiăseăpoateăpresupuneăc ătocmaiăclasareaăesteăceaăcareăcontribuieălaăr spândireaăşi generalizând semnifica iei
obiectului ca monumentului istoric.

18
3.2.2 Ruinarea ca atentat la semnificaţie

În acest tip de situa ie, ac iunileăasupraăobiectuluiădeăarhitectur ăurm rescăac iunea asupra

semnifica iei obiectului de arhitectur .

Este cazul bisericii San Giorgio in Velabro din Roma,ăalăc ruiăporticăaăfostădistrusădeăoă

explozieă puternic ă înă noapteaă deă 27-28 iulie 1993. Biserica, datând din secolul VII, seă afl ă înă
zona în care tradi iaă spuneă c ă auă fostă g si i Romului şi Remus, cei doi fii ai lupoaicei. Astfel,
atentatulă aă fostă v zut nuă numaiă caă ună atentată asupraă bisericiiă caă obiectă deă arhitetur ,ă ciă caă oă
amenin are la adresa Bisericii, a creştinismului, dar şi caă ună „actă deă violen ă asupraă întreguluiă
oras, istoriei şi culturii lui”46. Cl direaăbisericii semnifica deci creştinsm, dar şi Roma, istoria şi
cultura Imperiului Roman şi apoi a Italiei. Agresiuneaăaăfostăîndreptat ăîmpotrivaăcl dirii tocmai
din aceste motive.

3.2.3 Ruinarea accidentală

Ruinareaă accidental ă intervine atunci când distrugerea monumentului istoric este

consecin a unei ac iuniă ală c ruiă obiect principal nu este patrimoniul. Este cazul, spre exemplu,
bombardamentelor dinăalăDoileaăR zboiăMondial sau al bombardamentului din 1999, din Serbia,
când nu se urm reaăatâtădistrugereaămonumentelorăistorice,ăca în cazul 3.2.2, cât îngenuchierea
conducerii politice şi/sau demoralizarea popula iei. Avareierea monumentelor apare în acest caz
ca oăpierdereăcolateral ,ăsecundar ăfa ădeăscopulăurm rit, un sacrificiu ce merit ăf cut.

Cu toate acestea, deşi înă aceast ă situa ie semnifica iaă obiecteloră deă arhitetur ă nuă
determin ăagresiunea,ăeleăseăîncarc ăcuăsemnifica iile agresiunii, aşa cum vom vedea în capitolul
3.3.2.

3.2.4 Opacitatea faţă de semnificaţie

Ultima situa ie priveşte cazurile de ignorare a valorilor şi semnifica iilor monumentelor

istorice. Ilustrarea acestei situa iiăoăreprezint ăcl dirileădeăpatrimoniulăneîntre inute sau l sate s
se ruineze şiăs ăseăd râme,ăpentru ca terenul, oădat ăeliberat,ăs ă fie folosit pentru alte investi ii
mai avantajoase.

46
Broşura bisericii San Giorgio in Velabro, Roma

23
3.3 Tipuri de intervenţii asupra monumentului istoric în stare de ruină. Studii de caz.

În elegerea cauzelor care au determinat ruinarea monumentului şi a impactului lor la

nivelul semnifica iei uşureaz ăalegerea tipului de interven ieănecesar.ăDac ăavemăde-a face cu o
pierdere de semnifica ie,ă trebuieă evaluată dac ă seă preteaz ă oă resemnificareă sauă oă muzeificareă aă
obiectului lipsit de semnifica ii.ăDac ăruinareaăesteăunăatentatălaăsemnifica ie,ătrebuieăv zut ăîn ce
fel interven iaă r spundeă „mesajului”ă ruin rii. Dac ă monumentulă aă fostă distrus accidental,
interven ia poateăp straăamintireaădistrugerii,ăsauăoăpoateăanula.ăÎnăceleădinăurm ,ătotulăseăreduceă
la întrebarea lui Yinves Boiret „que veut-on exprimer?”

Exempleleăaleseăilustreaz ăraporturileăposibileădintreăsemnifica iaăruin riiăşi semnifica ia

interven iei,ăiarănum rulălorăvariaz ăpentruăfiecareătipădeăinterven ie, în func ie de complexitatea
situa iilor în care acel tip de interven ie poate fi folosit.

3.3.1. Conservarea

Conservarea ruinei – incluzînd opera ii de consolidare, prezervare şi protec ie,ă dară f r ă

interven ii de reconstruc ie sau restaurare – semnific ă „o acceptare a pierderii şi a trecerii
timplului, a lui «jamais plus»”,ăafirm ăChristian Dupavillon, directorul Direc iei Patrimoniului şi
Arhitecturii din Paris, în 200x. Dar conservarea nu este numai o împ careăcuătimpul ireversibil,
ea poate fi împietrireaăunuiămomentăspreăaducereăaminte,ăoăform ădeădoliu, un avertisment fa ă
de greşelile trecutului, un semn al imposibilitate de a recupera ceea ce s-a distrus. Semnifica iile
sunt numeroase şiăvariaz ăînăfunc ie de situa ie.

● Abaţia Saint-Felix-de-Montceau, Franţa

Situat ăpeăunădealăînăapropiereaăoraşului
Gigean, aba ia Saint-Felix-de-Montceau a fost o
m n stireă men ionat ă pentruă primaă fat ă înă
secolul al XI-lea şiă abandonat ă înă secolulă ală
XVI-lea din cauza jafurilor şi incendiilor
pricinuite de trupele de solda iăr maşi de pripas
înă urmaă încheieriiă R zboiuluiă deă oă sut ă deă aniă
între Anglia şi Fran a. În cursul func ion riiăei,ă fig.1 Ruina bisericii Saint-Felix-de-Montceau

24
m n stireaă aă fostă benedictin ,ă cistercian ,ă apoiă dină nouă benedictin ,ă ad postindă pân ă laă 60ă deă
femei.ăDintreăacestea,ăjum tateăerauăsuroriăorigineănobil ă(ştiindăs ăciteasc ăşiăs ăscrie),ăcealalt ă
jum tateă erauă feteă deă origineă umil ,ă folositeă „pentruă muncileă ingrate,ă intraă şi extra-muros”47 şi
careă nuă depuneauă jur mântă niciodat .ă Ansamblulă duceaă oă via ă deosebită deă prosper ă datorit ă
dotelor surorilor, a moştenirilor şi dona iilor constând în bijuterii, terenuri, mori, vii, turme ş.a.
Acestea s-auăschimbatăîns ălaăsf rşitul secolului al XV-lea, începutul secolului al XVI-lea, iar în
1516 personală ală m n stiriiă seă mut ă înă incintaă fortificat ă aă oraşuluiă Gigean,ă l sândă ansamblul
nefolosităpân ăînă1974.ăÎnăacestăan,ăaba iaăesteăînscris ăpeăListaăMonumentelorăIstoriceăşi încep
lucr rileă deă consolidare,ă conservareă şiă amenajareă aă ruineiă pentruă aă fiă prezentat ă publicului.ă
Acesteălucr riăsuntăgestionateădeăoăasocia ieăfondat ăînăacestăsens,ăcompus ădinăoameniămotiva i
şi pasiona i de aba ie şi de valorile ei.

fig.2 Faţadă conservată a bisericii abaţiei fig.3 Vedere din interiorul bisericii abaţiei

În acest caz, avem de-aăfaceăcuăunăobiectădeăarhitectur ăaăc ruiăruinareăaăfostădeterminat ă

de pierderea în timp a semnificaţiilor lui. Aba ia,ăabdandonat ădinăcauz ăc ădeveniseănesigur ,ăaă
fostă lipsit ă deă sensulă eiă primar,ă denotativă (i.e.ă func iunea) şi apoi, treptat, de toate celelalte
sensuri conotative asociate – aristocra ie,ă bog ie, putere, religie, autoritate. Ea nu a fost
redescoperită decât în 1974 ca monument istoric, posedând deci o serie de valori:ă„santinel ăaă
credin ei,ămartorăalăistoriei,ăminuneăaăarhitecturii.”48

Prină urmare,ă lucr rileă deă interven ie s-au m rginită laă aă puneă înă valoareă şi a asigura
supravie uirea acelor valori. Ruinele aba iei Saint-Felix-de-Montceau semnific ă un timp apus
(Evul Mediu) şi acceptarea acestui timp apus, cu totăceăseăasociaz ălui:ăstilurile romanic şi gotic
înăarhitectur , o organizareăsocial ădiferit ,ăoăreligiozitateădiferit .

47
Aşa u e i for ează site-ul ofi ial al aso iaţiei are se o upă u î treţi erea şi pro ovarea a sa lului astăzi
restuarat, http://www.saintfelix-abbaye.fr consultat pe 25.03.2012
48
http://www.saintfelix-abbaye.fr consultat pe 25.03.2012

25