Fișă de lucru

Textul 1

Îmi schimbam scrisul des, foarte des, uneori chiar într-o singură zi. Scriam
cu plăcere, atentă la desenul literelor, numai când schimbam creioanele sau
stilourile sau cerneala, când începeam un alt caiet (unul cu foile veline, ce
promisiune!) sau când mă exersam într-un scris nou. Lucrul ăsta manual mă
interesa așa cum pe alții îi interesa traforajul sau împletitul la orele de „atelier”.
Câteodată, un „scris nou” îmi devia gândirea sau, în cazul dictărilor lungi, starea de
spirit. Scriam altfel, eram altfel. [...]

Pe raftul de sus erau caietele de curat cu coperte de hârtie indigo, cu etichete

zimțate pe care-mi scrisese tata numele cu carioca albastră și, mai târziu, cele
învelite în coperte de plastic cu modele, gofrate, maculatoarele cu file lucioase,
mirosind a celuloză proaspătă, caiete pe care, la început de an, scriam frenetic și
ordonat vreo săptămână-două – elanul scăzându-mi rapid pe măsură ce parfumul
lor se atenua [...]. Mai erau aici manualele pe care le devoram în două săptămâni de
la cap la coadă la începutul anului școlar, plictisindu-mă de groază lunile
următoare atunci când n-aveam altceva de citit la mine. Pe raftul de jos, [...] se
găseau (dacă se găseau) echipamentul de sport [...], halatul alb pentru fizică și
chimie, boțit mereu și aruncat [...]. Tot aici erau așezate, una peste alta, casetele
personale, [...] cutii de lemn lăcuite, cu intarsii florale, în care țineam „secrete”,
bilețele primite în timpul orelor, mărțișoare de postav, blană și pene, pietre frumos
șlefuite, transparente, cu o vagă intenție de roz-gri-gălbui în ele, bucățele minerale
ca zahărul candel, pietricele de râu, negre ca onixul, pietre rubanate, în degradeuri
fine de rozuri, de la cel de șerbet la cel de spumă de zmeură sau floare de măceș
[...].

Stai în fața fostului tău dulap de școlar care avea ușa pictată pe dinăuntru cu
cretă colorată. [...] Sunt aruncate aici maculatoarele vechi ale fratelui tău și caiete
de-ale tale, preistorice, cu compuneri și „comentarii literare” la capătul cărora, cu
cerneală roșie, apar comentarii ale profesoarei, încurajatoare, cu observații asupra
limbajului folosit (prea „bombastic!”).

Descoperi aici primul tău caiet de biologie cu scheme umplute cu un scris pe

care abia mi-l amintesc, mare și rotund, durduliu și „coafat” așa cum îi plăcea
tatălui meu, care avea și o teorie în acest sens, spunea că dacă scrii clar înseamnă
că gândești clar, că un scris mai mare înseamnă că omul e generos și nu are nimic
de ascuns și că un scris înghesuit e dovada zgârceniei și a vicleniei. Cu timpul,
scrisul meu avea să se transforme, din mare și „ondulat”, imitație căznită după
scrisul tatălui meu, într-un „permanent” încrețit și îmbâcsit. După teoria tatei
deveneam, așadar, tot mai zgârcită și mai vicleană. Pe foi întregi, rezumate care mă
amuză [...].

Mă întorc însă la caiet. Mai departe, peste câteva pagini de scheme,

dau peste un desen reprezentând conturul unui animal umplut cu o mâzgălitură
roșie. Dedesubtul lui scrie cu litere mari: VACA. Nu știu de ce, dar aduce mai
degrabă a berbec gras și diform. Pe o altă pagină, tot un fel de oaie, colorată
cenușiu. Este, după cum scrie dedesubt, o PISICĂ și are lângă ea o bilă, un ghem,
probabil, portocalie. Pe pagina următoare un câine, copiat – se vede treaba – cu
foița transparentă direct din carte. În ciuda eforturilor, aduce tot cu o oaie, pentru
că am uitat să-i pun urechile (așa că are un cap cam mioritic). Toate animalele din
caiet par a avea un unic strămoș comun: oaia. Fratele meu smucește ușa, se uită cu
milă la mine. Disprețuiește îndeletnicirile astea de domnișoară – să te holbezi
adică, înduioșat – sau cine știe ce era în mintea lui – la mizeriile și resturile din
copilărie și să o mai faci și an de an. [...] Îmi spune că pleacă în Poiană – Poiana
Brașov –, unde la vremea asta se poate patina deja, apoi deodată se întoarce și se
răstește interzicându-mi să mă ating de caietele lui. Mă miră că nu le-a aruncat
până acum și mă întreb ce-l face să le păstreze, și el, pe-ale lui. Cred că are același
sentiment ca și mine, acela că, în mod ciudat, ceva din noi, destul de nebulos, ne
face să păstrăm acolo în dulap hârțoagele vechi, altfel de-a dreptul
compromițătoare.

Simona Popescu, Exuvii

A.1. Rescrie enunțul „În ciuda eforturilor, aduce tot cu o oaie, pentru că am uitat
să-i pun urechile”, înlocuind cuvintele „eforturilor” și „am uitat” cu sinonimele
potrivite.
În ciuda strădaniilor, aduce tot cu o oaie, pentru că am pierdut din vedere/am
omis să-i pun urechile”

2. Alcătuiește enunțuri cu omonimele cuvintelor subliniate în fiecare enunț,

precizând felul lor.

a) Mă dor oasele.

Mi-e dor de doamna mea învățătoare.

- omonime lexico-gramaticale

b)Copilul poartă hainele de la noi.

O poartă din Maramureș este unică.

- omonime lexico-gramaticale

https://www.shtiu.ro/ce-sunt-omonimele-de-cate-feluri-sunt-omonimele-
31651.html

3. Extrage din text două cuvinte derivate și două cuvinte derivate.

- două cuvinte derivate: florale, bucățele

- două cuvinte compuse: altceva, dedesubtul

4. Subliniază predicatele, împarte fraza în propoziții, încercuiește elementele de

relație și precizează felul acestora, specificând raporturile dintre propoziții.

a) Este,/1 după cum scrie dedesubt,/2 o PISICĂ/1 și are lângă ea o bilă, un ghem,
probabil, portocalie./3

Este

Scrie

Are
1 - PP

2 - Circ cauza

3 - PP

După cum - adverb relativ precedat de prepoziție

Și - conjuncție coordonatoare copulativă

1 si 2 - rap subordonare

1 si 3 - rap coordonare copulativa

b) Mă miră/1 că nu le-a aruncat până acum/2 și mă întreb/3 ce-l face/4 să le

păstreze, și el, pe-ale lui/5.

miră

1Nu a aruncat

Mă întreb

Face

Să păstreze

1 - PP

2 - SB1

3 - PP

4. CD3

5. Circ de scop 4

Că - conjuncție subornatoare

Și - conjuncție coordonatoare copulativă

Ce - pronume relativ

Să - conjucție subordonatoare

1 și 2 - rap de subordonare

- rap de coordonare între 1 și 3

3 și 4 -rap de subordonare

4 si 5 - rap de subordonare

5.Precizează felul conjuncțiilor coordonatoare din exemplele:

a) Drumul a este foarte aglomerat, deci voi întârzia.

Deci - conjuncție concluzivă

b) Colegii lui vor face o drumeție sau vor organiza o excursie.

Sau - conjuncție disjunctivă

c) Noi desenăm, iar tu te joci.

Iar - conjuncție adversativă

d) Nici nu ninge, nici nu plouă.

Nici - conjuncție copulativă

B. 1.

1. Selectează, din fragmentul următor, trei substantive aflate în cazuri diferite,

pe care le vei preciza: „ Vă las să-l descoperiți pe Alex Moldovan, autorul cărților
pentru copii [...], care o au ca protagonistă pe poznașa Olguța, personajul meu
preferat cu câțiva ani în urmă.”

pe Alex Moldovan - caz Ac

Cărților - caz G

2. Alcătuiește un enunț exclamativ în care substantivul ,,lume’’ să îndeplinească

funcția sintactică de complemet direct și un enunț asertiv în care
substantivul ,,Olguța’’ să îndeplinească funcția sintactică de complemet indirect.

Iubesc această lume!

Nu îi dau Olguței cartea mea.

3. Alcătuiește o propoziție afirmativă, în care adjectivul „creativ” să fie nume

predicativ (a) și o propoziție negativă, în care substantivul „scriitor” să aibă funcția
sintactică de atribut.

Ești creativ în domeniul muzicii.

Profesia de scriitor nu este simplă.

4. Transcrie fragmentul dat în așa fel încât verbele la indicativ, imperfect să fie la
perfect compus, păstrând persoana : ,, Scriam cu plăcere, atentă la desenul
literelor, numai când schimbam creioanele sau stilourile sau cerneala, când
începeam un alt caiet (unul cu foile veline, ce promisiune!) sau când mă exersam
într-un scris nou.’’

Am scris cu plăcere, atentă la desenul literelor, numai când am schimbat

creioanele sau stilourile sau cerneala, când am început un alt caiet (unul cu foile
veline, ce promisiune!) sau când m-am exersat într-un scris nou.’’

5. Transcrie fragmentul dat în așa fel încât verbele la indicativ, prezent să fie la
mai-mult-ca-perfect, păstrând persoana:,, Mă miră că nu le-a aruncat până acum
și mă întreb ce-l face să le păstreze, și el, pe-ale lui.’’

” Mă mirasem că nu le-a aruncat până acum și mă întrebasem ce-l făcuse să le

păstreze, și el, pe-ale lui.’’
6. Transcrie fragmentul dat în așa fel încât verbele la indicativ, prezent să fie la
viitor, limbă scrisă, păstrând persoana: ,,Mă miră că nu le-a aruncat până acum și
mă întreb ce-l face să le păstreze, și el, pe-ale lui.’’

,, Mă voi mira că nu le-a aruncat până acum și mă voi întreba ce îl va face să le

păstreze, și el, pe-ale lui.’’

C. 1.Selectează din text un epitet și o enumerație.

8p

2. Se dă textul: ,, Fratele meu smucește ușa, se uită cu milă la mine. Disprețuiește

îndeletnicirile astea de domnișoară – să te holbezi adică, înduioșat – sau cine știe
ce era în mintea lui – la mizeriile și resturile din copilărie și să o mai faci și an de
an. [...] Îmi spune că pleacă în Poiană – Poiana Brașov –, unde la vremea asta se
poate patina deja, apoi deodată se întoarce și se răstește interzicându-mi să mă
ating de caietele lui. Mă miră că nu le-a aruncat până acum și mă întreb ce-l face să
le păstreze, și el, pe-ale lui. Cred că are același sentiment ca și mine, acela că, în
mod ciudat, ceva din noi, destul de nebulos, ne face să păstrăm acolo în dulap
hârțoagele vechi, altfel de-a dreptul compromițătoare.’’

Precizează, în două – trei enunțuri, o trăsătură morală a fetei, identificată în

fragmentul dat și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență.

Hârțoage compromițătoare - epitet

la mizeriile și resturile - enumerație

O trăsătură morală a fetei, așa cum reiese din fragmentul dat, este
sentimentalismul, prin nostalgia pe care o resimte când se uită, înduioșată, la
lucrurile ei din copilărie: ”Cred că are același sentiment ca și mine, acela că, în
mod ciudat, ceva din noi, destul de nebulos, ne face să păstrăm acolo în dulap
hârțoagele vechi”

Mijlocul de caracterizare este direct, prin autocaracterizare

4. Oferă două argumente pentru care poți încadra fragmentul dat în categoria
textelor epice.

Fragmentul dat se poate încadra în categoria textelor epice deoarece prezintă

întâmplări și personaje și, pe de altă parte, apar repere spațio-temporale: în Poiană
– Poiana Brașov, din copilărie, până acum.

5. Crezi că scrisul e un aspect important al imaginii tale? Motivează-ți răspunsul,

în 50 – 90 de cuvinte, valorificând textul dat.

Din punctul meu de vedere, scrisul nu e întotdeauna un aspect important al

imaginii tale, mai ales atunci când tu poți controla modul în care scrii, îl poți
schimba coricând, adică atunci când scrii conștient.

Pe de altă parte, sunt studii care susțin că scrisul te definește din punctul de
vedere al tipului tău de personalitate și, dacă sunt oameni de știință care au ajuns
la asemenea concluzii, cu siguranță au și argumente ăn acest sens.

Totuși, eu consider că, atâta timp cât tu îți poți modifica srisul la voință, asta
înseamnă că pe tine nu te definește caligrafia.

6. Asociază textul Exuvii de Simona Popescu un alt text literar studiat la clasă sau
citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare
comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Aș asocia textul Exuvii de Simona Popescu cu textul ”Inocenții” de Ioana

Pârvulescu. Ambele texte prezintă amintirile din copilărie ale autoarelor, pline de
nostalgie, referitoare la importanța scrisului și a lecturii. Astfel în primul fragment,
autoarea își amintește cum avea capacitatea, în copilărie să își schimbe scrisul
când își dorea și cât de mult îi plăcea să citească și să studieze, astfel încât citea
toate manualele încă de la începutul anului școlar.

În textul asociat, naratoarea evocă amintiri legate de lectură și anume

momentele în care membrii familiei citeau. Cultul pentru lectură este susținut și
de faptul că familia avea șapte biblioteci împărțite pe secțiuni.
6. Precizează trăsăturile naratorului subiectiv din text.

Naratorul subiectiv este martor sau personaj în acțiunea textului epic și

povestește întâmplările trăite la persoana I, evidențiind punctul său de vedere
asupra evenimentelor la care a participat. Astfel, în textul ,,Exuvii’’, de Simona
Popescu, naratoarea evocă o amintire din copilărie și anume momentele când se
uita, nostalgică, la ceietele ei din anii anteriori și la felul în care păstra în dulapuri
și cutii tot felul de amintiri.

7. Rezumă ultimul paragraf în 4-5 rânduri.

Autoarea se uită pe caieul de biologie unde, în anii anteriori la școală, desenase î

vacă, o pisică, un cîțel. Din perspectiva actuală tot ce desena atunci i se pare că
seamănă cu o oaie, inexplicabil. Fratele ei intră în cameră și i se pare bizar că ea se
uita la nostalgie la lucrurile ei vechi. Spune cu emfază că pleacaă în Poiană să
patineze. Totuși, autoarea descoperă că și fratele ei păstra caitele vechi ale lui și
deduce că același sentiment de neputință de a renunța la amintirile frumoase din
trecut îl încerca și pe el.