Ștefan cel Mare este cunoscut în memoria colectivă ca un domnitor drept și

viteaz, care a apărat hotarele moldovenești de atacurile necontenite ale

otomanilor. Fără doar și poate este iubit de majoritatea românilor, lucru
confirmat de numărul mare de cărțile și relatările care-l au ca personajdar. Dar
la un moment dat realitatea se împletește cu mitul. Așadar, cât de mare a fost
Ștefan cel Mare?

Ștefan cel Mare a fost domn al Moldovei între 1457 și 1504. A avut o domnie de
aproape 50 de ani, care a fost depășită în toată istoria României, doar de Carol I. Era
fiu lui Bogdan al II-lea Vodă și se impune la domnia Moldovei după ce îl înfrânge pe
ucigașul tatălui său, Petru Aron.

Dincolo de miturile născute în jurul lui, există și documente contemporane cu

domnitorul care au o altă valoare de adevăr, așa cum este descrierea lui Grigore
Ureche:"Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge
nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la
fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri
de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu
îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea
nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după
moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se
tâmplă: den pom bun roade bune or să iasă."

Succesul lui Ștefan cel Mare este dat de organizarea țării și de politica pe care a
abordat-o.

Una dintre primele măsuri pe care a luat-o este aceea de a consolida apărarea țării și
de aceea creat o armată care se baza pe clasa socială dominantă a vremii. Astfel, erau
chemați la luptă toți bărbații apți de luptă, în special țăranii-aproximativ 30.000 de
ostași. Ia ființă o armată de 40-60.000 de oșteni, „numită oaste de țară”, care va lupta
pentru eliberarea Moldovei de sub tutela marilor puteri vecine.

Ștefan cel Mare avea ca obiectiv în politica externă emanciparea Moldovei și de aceea
va intra în conflict cu Matei Corvin, regele Ungariei, cu domnul Țării Românești care
era supus al Porții, Radu cel Frumos, dar mai ales cu Imperiul Otoman condus de
sultanul Mohamed al II-lea.

O altă decizie înțeleaptă a domnitorului moldovean a fost consolidarea militară a

cetăților aflate la graniță. A creat un sistem de fortificații care cuprindea cetăți
ca:Cetatea Soroca, Cetatea Tighina şi Cetatea Albă la rîul Nistru, Cetatea Neamţului
la nord, iar pe rîul Siret Cetatea Romanului.

Tot în cadrul politicii de consolidare intră și decizia de a cumpăra sate întregi pentru a
reconstitui domeniul domnesc. Singurii care au beneficiat de concesii de pământ au
fost biserica și mica boierime, ambele care l-au susținut de-a lungul guvernării pe
domnitor.

Ștefan cel Mare a decis și să întărească influența domnitorului în cadrul organelor

puterii. Reduce numărul mebrilor sfatului domnesc de la 25-30 la 15-16. Treptat,
dregătorii curții, numiți de domn, ocupă un loc important în Sfatul Domnesc. Are loc
un transfer de putere de la marea boerime spre domnitor. Ștefan cel Mare a acordat
multe atribuții pârcălabilor (guvernatori de cetăți) și în felul acesta crează o rețea
dependentă de domnitor.

Ștefan cel Mare a acordat o atenție deosebită bisericii. Mitropolitul Teoctist, apoi
mitropolitul Gheorge au fost parte a Sfatului Țării. Conducătorul Moldovei
construiește un număr impresionant de lăcașuri de cult. Tradiția populară îi atribuie
ctitorirea a 44 de de biserici, dar în mod cert sunt cunoscute 32 de zidiri.

În plan economic, a acordat privilegii negustorilor străini care au găsit în Moldava un

climat propice pentru a-și dezvolta afacerile. Ruta comercială principală era Marea
Neagră-Liov. Din Orient comercianții aduceau mirodenii, blănuri, covoare, metale și
pietre prețioase, iar din Apus postavuri și arme.

Prin căsătoriile pe care le-a făcut a vrut să-și consolideze relațiile externe. Primul
mariaj, cu Evdochia, sora cneazului Simion Olelkovici, urmărește apropierea de Kiev
și susținere împotriva politicii expansioniste a Poloniei lui Cazimir Iagello.

După moartea Evdochiei, Ștefan cel Mare se căsătorește din nou în 1472, cu Maria de
Mangop, vlăstar a familiei imperiale bizantine a Comnenilor. Acest act a fost debutul
celui mai glorioase perioade a domniei.

Nici acestă căsătorie nu durează, deoarce și acestă doamnă moare, așa că Ștefan cel
Mare se căsătorește pentru a treia oară cu Maria Voichița, fica domnitorului Radu cel
Frumos. Prin acestă alianță a urmărit apropierea de Țara Românească.

De-a lungul domniei, opoziția boierilor a fost slabă și au existat puține incidente a
pretendiților la domnie. Dar pericolul a venit mereu din exterior, mai ales din partea
Imperiului Otoman.
 Bătălia de la Podul Înalt, din 10 ianuarie 1475 este o ilustră luptă care vorbește
despre biruirea turcilor.

Ultimii ani ai domniei au fost marcați de pace. După o domnie de 47 de ani marele
conducător și-a dat duhul în ziua de 2 iulie 1504, fiind înmormânta la Mănăstirea
Putna, una dintre cele mai dragi ctitoriri ale sale.

Dacă a fost Ștefan cel Mare un domn mare doar istoria poate demonstra. Dincolo de
povești, balade și zvonuri, rămân actele sale de a situa Moldova în spațiul est-
european și de a rupe lanțurile influenței vecinilor țării, dar și ctitoriile sale
numeroase de pe tot cuprinsul Moldovei.