Complicațiile sarcinii

Disgravidia precoce (emeza gravidică, disgravidie emetizantă)

Disgravidia precoce este o afecțiune specifică primului trimestru de sarcină. Se

caracterizează prin vărsături însoțite de intoleranță alimentară totală, ce pot duce
la dezechilibre hidroelectrolitice grave.
Disgravidiile sunt manifestări patologice determinate de evoluția sarcinii și pot pune în
pericol viața femeii. În prima jumătate a sarcinii apar vărsături simple care nu alterează
starea generală și dispar în luna a IV-a. În cazuri patologice, vărsăturile sunt incoercibile,
grave și asociate cu stare generală alterată și scădere mare în greutate. Tratată
corespunzător, nu influențează evoluția sarcinii.

Etiologie
Cauza disgravidiei precoce este necunoscută, dar poate fi pusă în legătură cu dezechilibrele
hormonale. Disgravidia precoce ar putea fi cauzată de creșterea rapidă a nivelurilor serice
ale hormonilor, cum ar fi HCG (gonadotropina corionică umană) și estrogenul.

Factori de risc
 Dezvoltarea aceleași afecțiuni – disgravidia precoce – într-o sarcină anterioară;

 Obezitatea;

 O sarcină multiplă;

 Prima sarcină;

 Prezența bolii trofoblastice.

Semne și simptome în Disgravidia precoce

 senzația de greață permanentă;

 vărsături abundente care conduc la deshidratare severă (3-5 episoade/zi);

 scădere în greutate (300-500 g/zi);

1
  constipație;

 diureză scăzută (400 ml/zi);

 alterarea stării generale;

 tahicardie;

 oboseală, amețeli;

 pierdere completă a apetitului;

 în stări grave: tulburări nervoase, anurie.

Diagnostic
 examen fizic care relevă scăderea în greutate;

 relevarea dezechilibrelor electrolitice (detectate prin teste de sânge);

Tratament
 Spitalizarea este de obicei necesară în cazul disgravidiei precoce;

 Se vor administra lichide intravenoase pentru înlocuirea fluidelor și corectarea

dezechilibrelor în electroliți și medicamente împotriva vărsăturilor(antiemetice);

 Este recomandată odihna la pat.

Îngrijirea pacientei cu Disgravidie precoce

Problemele pacientei cu Disgravidie precoce
 alterarea nutriției din cauza grețurilor și a vărsăturilor manifestată prin scădere în
greutate;

 deficit de volum lichidian din cauza grețurilor și vărsăturilor;

 teamă în legătură cu riscurile sarcinii, anxietate.

Obiectivele asistentului medical în cazul pacientei cu Disgravidie precoce

 gravida să se poate hidrata și alimenta;

 să nu prezinte semne de deshidratare, tulburări electrolitice;

 reducerea grețurilor și a vărsăturilor;
2
  înlocuirea lichidelor și a electroliților;
 îmbunătățirea nutriției și creșterea în greutate.
Intervențiile asistentului medical în cazul pacientei cu Disgravidie precoce
 este obligatorie internarea în spital;

 se explică importanța spitalizării permanente pentru prevenirea stării de acidoză;

 se menține o stare nutrițională adecvată;

 se identifică deficitul de volum prin măsurarea tensiunii arteriale, observarea

semnelor de deshidratare (tegumente, mucoase), cântărirea pacientei, hidratare
parenterală conform indicațiilor medicului.

3
 Sarcina prelungită (sarcina peste termen)
În mod normal, se consideră că o sarcină la termen are o durată ideală de 40 de săptămâni,
echivalent a 9 luni sau 280 de zile din momentul primei zile a ultimului ciclu menstrual.
Având în vedere că doar aproximativ 1 din 20 de femei va naște exact în ziua calculată, în
realitate, intervalul în care se încadrează o sarcină la termen se situează între 37 și 42 de
săptămâni.
Atunci când, din diferite motive, sarcina depășește perioada de 41 de săptămâni si 3 zile,
aceasta capătă denumirea de sarcină depasita.
Întrucât sarcina prelungită poate uneori deveni patologica (peste 41 saptamani si 3 zile) și
poate presupune apariția unor complicații serioase asupra mamei și copilului, este necesară o
monitorizare corespunzătoare și, dacă apar complicații, să se intervină și nașterea să se
realizeze cât mai curând posibil.
Pentru a putea stabili dacă o sarcină va fi urmată de o naștere la termen, este pe punctul de a
se prelungi sau este peste termen, este extrem de important să fie identificată vârsta
gestațională exactă sau cel puțin vârsta cea mai apropiată de cea reală.
Doar cunoscând vârsta gestațională se poate ști cu siguranță dacă sarcina se desfășoară
normal și dacă nașterea va fi realizată la termen ori au fost depășite deja cele 41 de
săptămâni si 3 zile și este nevoie să se intervină asupra sarcinii.
Atunci când ciclul menstrual al mamei este unul neregulat și este dificil să se estimeze data
aproximativă a nașterii, evaluarea ecografică în primul trimestru precum și identificarea unor
parametri specifici, pot estima data respectivă.
Totuși, este important de reținut că estimarea prin intermediul ecografiei are o precizie mai
mare în prima parte a sarcinii, astfel că eficiența testului scade pe măsură ce sarcina
avansează.
Cauzele apariției unei sarcini prelungite
Până la momentul actual, nu a putut fi identificată o cauză exactă pentru sarcinile ce se
prelungesc peste termen. Totuși, se consideră că anumiți factori contribuie la creșterea
probabilității apariției unei sarcini prelungite.
Printre principalii factori de risc se numără:
 Prima sarcina;
 Mama a provenit dintr-o sarcină prelungită sau există un istoric familial de nașteri peste
termen;
 Existența în antecedente a altor sarcini prelungite;
 4
Făt masculin;
 Supraponderalitatea sau obezitatea mamei.

Pentru a putea pune diagnosticul de sarcină prelungită sau peste termen, nu este suficientă
doar cunoașterea vârstei gestaționale, întrucât, în unele cazuri, aceasta poate fi sub sau
supraestimată.
Din acest motiv, deși vârsta gestațională este primul semnal de alarmă, va trebui să se
efectueze câteva investigații suplimentare, pentru a putea oferi o certitudine.
Acestea constau în:
 Efectuarea unei ecografii - cu scopul vizualizării stării copilului;
 Evaluarea activității cordului copilului - pentru a verifica buna funcționare a acestuia și a
depista o eventuală anomalie de ritm;
 Evaluarea cantității de lichid amniotic - una dintre cele mai importante particularități ale unei
sarcini prelungite este scăderea cantității de lichid amniotic, fapt ce poate constitui un factor
de risc pentru sănătatea copilului.

Complicațiile unei sarcini prelungite

O sarcina ce se prelungeste peste 41 săptămâni si 3 zile poate constitui un risc considerabil atât
pentru mamă, dar mai ales pentru copil.
Astfel, ca urmare a comparării vârstei gestațioanele cu particularitățile unei sarcini prelungite
decelate imagistic și a obținerii diagnosticului de certitudine, este important să se ia o
decizie.
În lipsa unei intervenții asupra unei sarcini prelungite peste termen (peste 41 saptamani si 3
zile, dar in special peste 42 saptamani), pot interveni mai multe complicații și pot afecta
mama și copilul.
1. Complicații materne:

5
 Creșterea probabilității de naștere prin cezariană sau naștere vaginala care implică ajutor
instrumental;
 Creșterea predispoziției la infecții;
 Alterarea integrității structurale a perineului, cu posibila rupere a sa;
 Travaliu prelungit;
 Travaliu cu rupturi de perineu și/sau vagin;
 Sângerare postpartum.

2. Complicații ale copilului:
 Aspirația meconiului (conținutului intestinal al fătului);
 Creșterea riscului pentru acidoză neonatală;
 Creșterea probabilității apariției unor accidente în timpul nașterii naturale;
 Apariția disproporției dintre perimetrul cranian și cel pelvin;
 Apariția restricției de creștere intrauterină (RCIU) ca urmare a scăderii cantității de lichid
amniotic și insuficienței placentare;
 Creșterea, per total, a riscului de moarte fetală.
Toate aceste complicații reprezintă posibilități, nu certitudini și sunt adaptate la cazul fiecărei
femei gravide în parte.
Totuși, pentru a putea evita apariția complicațiilor și a asigura o naștere normală și o stare de
sănătate optimă atât pentru mamă, cât și pentru copil, medicul va evalua balanța risc
beneficiu a sarcinii în cauză și va alege cel mai bun moment în care să se poată induce
nașterea sau să se opteze pentru operația cezariană. Prin urmare, deși o sarcină prelungită nu
este un eveniment de dorit, din cauza riscurilor care se asociază cu depășirea vârstei
gestaționale maxime de 42 de săptămâni, monitorizarea constantă a evoluției sarcinii este
esențială în această perioadă. În acest fel, identificarea momentului optim pentru inducerea
unei nașteri naturale sau pentru efectuarea unei cezariene poate asigura o naștere fără
evenimente nedorite și o stare bună de sănătate pentru mamă și copil.

HTA
NOȚIUNI GENERALE:
reprezintă una din cele mai frecvente afecțiuni care se asociază cu sarcina
este una din cauzele importante de morbiditate și mortalitate maternă și fetală
se întâlnește la peste 15% din sarcini și este responsabilă de peste 25% din internările în
spital a gravidelor
Hipertensiunea preexistentă complică 1- 5% din sarcini.
Se definește printr-o tensiune arterială (TA) > 140/90 mmHG, prezentă înainte de sarcină sau
care apare în primele 20 săptămâni de sarcină.
6
Poate fi asociată cu proteinurie (prezența proteinelor în urină).
Scăderea fiziologică a TA în primul trimestru de sarcină poate masca o hipertensiune
preexistentă la o femeie nediagnosticată cu această afecțiune. Când hipertensiunea este
depistată mai târziu în sarcină, acesta poate fi interpretată ca hipertensiune geastațională.

Definiții:
1. HTA indusă de sarcină: Apare după 20 săptămâni de sarcină la o gravidă care nu a fost
cunoscută cu HTA înainte de sarcină și prezintă următoarele modificări ale valorii tensionale
la cel puțin două determinări, la interval de cel puțin 6 ore:
a. creșterea presiunii sistolice cu 30 mmHg sau mai mult
b. creșterea presiunii diastolice cu 15 mmHg saumai mult
c. presiunea sistolică de 140 mmHg sau mai mult
d. presiunea diastolică de 90 mmHg sau mai mult
2. Preeclampsia:
Apariția hipertensiunii în timpul sarcinii, după 20 săptămâni de sarcină, asociată
cuproteinurie (peste 0,3g/l în 24 ore) și edemegeneralizate (edeme persistente după 12 ore de
repaus la pat).
3. Eclampsia: Este definită ca apariția convulsiilor la o gravidă cu preeclampsie.
Preeclampsia și eclampsia fac parte dintr-un grup de tulburări cunoscute sub denumirea
de tulburări hipertensive ale sarcinii.
Preeclampsia reprezintă o creștere importantă a tensiunii arteriale după săptămâna 20 de
sarcină, însoțită de un nivel crescut de proteine în urină, edeme. Fără diagnostic și tratament
corespunzător, preeclampsia poate evolua către eclampsie, punând în pericol atât viața
fătului cât și cea a mamei.
Preeclampsia se întâlnește cel mai frecvent la gravidele primipare, feți multipli, diabet
zaharat, boală cronică de rinichi, obezitate, hipertensiune arterială preexistentă, istoric
personal sau familial de preeclampsie, vârsta maternă crescută, sindrom antifosfolipidic,
hipotiroidie sau anomalii placentare.
Cauze
Cauzele preeclampsiei nu sunt complet elucidate, însă se presupune că sunt implicați mai
mulți factori: placenta și circulația sanguină deficitară către uter, vase de sânge afectate,
sistemul imunitar sau anumite gene.
Factori de risc
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, următoarele categorii sunt predispuse la
dezvoltarea preeclampsiei:
 Hipertensiune arterială cronică sau boală renală înainte de sarcină;
 Obezitatea;
 Vârstă. Femeile mai mari de 40 de ani sunt expuse unui risc mai mare;

7
  Sarcină multiplă (fiind gravidă cu mai mult de un făt);
 Femeile care au avut preeclampsie la o sarcină anterioară;
 Istoric familial de preeclampsie;
 Anumite afecțiuni, cum ar fi: diabet, artrită reumatoidă, lupus, infecții ale tractului
urinar, sindromul de ovar polichistic, scleroză multiplă, diabetul gestațional.
Semne și simptome
 Hipertensiune arterială – (valori peste 140/90 mm Hg);
 Proteinurie;
 Cefalee;
 Tulburări de vedere;
 Greață și vărsături;
 Amețeală;
 Debit urinar scăzut;
 Edeme ale feței și membrelor;
 Crestere bruscă în greutate (peste 0.9 kilograme pe săptămână).
Preeclampsia poate să evolueze și fără simptome, de aceea este importantă
monitorizarea regulată a tensiunii arteriale în sarcină!
Complicații
 convulsii;
 placenta abruptio ( dezlipirea placentei de peretele interior al uterului înainte de
naștere);
 accident vascular cerebral;
 sângerare vaginală;
 fătul primește o cantitate mai mică de oxigen;
 Sindromul HELLP (o complicație gravă – acronimul vine de la Hemoliza –
distrugerea celulelor roșii din sânge, EL – Enzime hepatice crescute, LP Low Platelet-
număr scăzut de trombocite).
Tratament
 medicamentos;
 repaus la pat;
 nașterea indusă sau cezariana;
 spitalizarea este indicată periodic pentru reevaluare în formele moderate (TA<
160/100 mmHg) și cu caracter permanent în formele severe (TA>170/110 mmHg).
Intervențiile asistentului medical pentru pacienta cu preeclampsie
 măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură; evaluarea TA din 4 în 4
ore în condițiile repausului la pat;
 recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;
 evaluarea proteinuriei prin bandelete indicatoare;

8
  evaluarea: –acidului uric, creatininei serice; determinarea ionogramei serice,
albuminei serice; teste hepatice, teste de coagulare. Schemele de tratament sunt
individualizate în funcție de severitatea HTA, obiectivul tratamentului fiind
menținerea valorilor TA diastolice între 90-100 mmHg.
 administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic;
 aerisirea salonului, asigurarea unui microclimat corespunzător
 asigurarea odihnei și reducerea anxietății pacientei prin suport psihologic;
 se recomandă evaluarea fătului ecografic – mărimea fătului (din două în două
săptămâni);
 pregătirea psihică a pacientei pentru a cunoaște esența și importanța examinărilor;
 furnizează pacientei informațiile necesare pentru îngrijirea sa la domiciliu;
Preeclampsia severă beneficiază de tratament medical hipotensor de urgență 24-48 de ore
după care, în cazul în care valorile TA diastolice nu scad până la 100 mmHg, obstetricianul
decide momentul și metoda de întrerupere a sarcinii.
Eclampsia se caracterizează prin fenomene convulsive sau comă în afara unei patologii
cerebrale sau de altă natură, apărute pe fondul unor manifestări caracteristice preeclampsiei.
Eclampsia survine în ultimele luni de sarcină, în timpul travaliului sau în primele zile
postpartum, și evoluează spontan, prin crize repetate, spre comă.
Criza eclamptică are 4 perioade: invazie (8 - 10 secunde), contracții tonice (20 - 30 secunde),
contracții clonice (40 - 60 secunde), comă superficială (câteva minute) sau profundă (10 -20
minute până la ore). Sulfatul de magneziu este util în prevenția convulsiilor la gravidele cu
preeclampsie severă.
Investigațiile paraclinice utile în sarcină sunt:
 analizele de laborator (hemoleucograma, analiza urinii, enzime hepatice, funcția renală
și electroliți, acid uric, proteinurie);
 evaluarea ecografică a glandelor suprarenale și dozarea metanefinelor și
normetanefrinelor urinare pentru diagnosticul feocromocitomului;
 evaluarea ecografică a arterelor uterine în timpul trimestrului al 2-lea de sarcină,
sugestiv pentru hipoperfuzia uteroplacentară.
Tratamentul hipertensiunii de sarcină
Tratamentul nonfarmacologic este util la gravidele cu HTA ușoară (140 - 150/90 - 99
mmHG) și include limitarea activităților fizice, monitorizarea atentă a mamei și fătului,
regim alimentar normosodat (regimul hiposodat poate scădea volumul intravascular),
suplimente de calciu (1g/zi), suplimente din ulei de pește, o doză scazută de acid
acetilsalicilic (75mg), monitorizarea creșterii în greutate a gravidelor în funcție de indicele
de masă corporală.
În cazul gravidelor cu hipertensiune gestaționala și afectare subclinică de organ sau
simptome, inițierea tratamentului medicamentos este recomandată la o TA > 140/90mmHG.
În orice altă situație, inițerea tratamentului se realizează la o TA > 150/95mmHG.

9
O tensiune arterială > 170/110mmHG este considerată urgență și necesită tratament și
spitalizare imediată.
Nașterea prematură se recomandă la hipertensiunea gestațională însoțită de proteinurie și
efecte adverse precum tulburări vizuale, anomalii ale coagulării și suferință fetală.
Gravidele cu hipertensiune gestațională sau preeclampsie în prima sarcină prezintă un risc
crescut de a dezvolta această afecțiune și în sarcinile ulterioare
Hipertensiunea în sarcină a fost recunoscută ca un factor de risc cardiovascular important la
femei. Modificările stilului de viață, monitorizarea periodică a TA și controlul factorilor
metabolici sunt necesare pentru prevenția bolilor cardiovasculare și complicațiile
cardiovasculare în sarcinile ulterioare.

10
11
12
13