Preeclampsia este hipertensiunea indusa de sarcina ce asociaza
proteinurie. Eclampsia consta in aparitie de crize convulsive generalizate, neexplicate la pacientele cu preeclampsie. Preeclampsia si eclampsia apar intre saptamana 20 de gestatie si sfarsitul primei saptamani postpartum. Diagnosticul este clinic si prin determinarea proteinuriei. Tratamentul consta in administrarea i.v. de sulfat de Mg si, de obicei, nasterea imediata. Preeclampsia afecteaza 3-7% dintre gravide, de obicei aflate la prima sarcina si pe cele cu hipertensiune preexistenta sau cu afectiuni vasculare. Alti factori de risc pot fi reprezentati de varsta materna <20 de ani, un istoric familial de preeclampsie sau de deznodamant mai prost al unor sarcini anterioare, sarcina multipla, obezitate si boli trombotice. Preeclampsia se dezvolta in timpul sarcinii, la fel ca si eclampsia dar aceasta din urma poate aparea in 25%din cazuri si in perioada postpartum, cel mai adesea in primele 4 zile. Preeclampsia netratata evolueaza latent o perioada de timp pentru ca brusc sa se progreseze spre eclampsie, care apare la 1/200 de paciente cu preeclampsie. Eclampsia netratata este de obicei fatala. Etiologie Cauzele si fiziopatologia preeclampsiei si ale eclampsiei sunt necunoscute. Factorii incriminati pot fi : arteriole spiralate placentare slab dezvoltate si ischemie sau infarct placentar. Poate rezulta limitarea cresterii fetale intrauterine. Vasospasmul difuz sau multifocal poate determina ischemie, deteriorand multiple organe, in special creierul, rinichii si ficatul. Printre factorii ce contribuie la vasculospasm se numara diminuarea prostaciclinei, cresterea endotelinei si o crestere a Flt1-solubil. Peroxidarea lipidica a celulelor membranare indusa de radicalii liberi poate contribui la preeclampsie. Sistemul de coagulare este activat posibil datorita disfunctiei celulelor endoteliale, ducand la activarea plachetara. Cu toate acestea, daca nu este prezenta si dezlipirea de placenta, coagulopatia franca este rara. Simptome si semne Preeclampsia poate fi asimptomatica sau poate determina aparitia de edeme sau cresterea excesiva in greutate. Este mai frecvent edemul la nivelul fetei sau al mainii (inele nu se mai potrivesc pe degete). Alte semne sunt reprezentate de reflexe mai vii, indicand o iritabilitate neuromusculara care poate progresa la crize convulsive (eclampsie). Prezenta petesiilor poate reflecta o tendinta la sangerare. Eclampsia severa duce la distructia organica, manifestarile fiind reprezentate de cefalee, tulburari vizuale, confuzie, durere epigastrica sau in hipocondrul drept, greata, varsaturi, dispnee si oligurie. Diagnostic Diagnosticul este sugerat de simptomatologia caracteristica sau de hipertensiune. Testele efectuate sunt reprezentate de sumarul de urina, hemoleucograma, numaratoarea plachetelor, dozarea uratilor, testele functionale hepatice si determinarea electrolitilor serici si a ureei serice, a creatininei serice, a clearance-ului creatininei, a proteinuriei pe 24 de h. Preeclampsia este diagnosticata atunci cand gravidele prezinta hipertensiune cu debut recent, la care se adauga o proteinurie ≥ 1 inexplicabila la doua masuratori separate de cel putin 4 ore, dupa saptamana 20 de sarcina. Ocazional testele pot depista sindromul HELLP ( hemoliza, enzime hepatice crescute si numar de plachete scazute). Aprecierea severitatii preeclampsiei se bazeaza pe prezenta simptomelor, pe dovezile de distructie organica, prezenta limitarii cresterii fetale intrauterine, si pe baza testelor de laborator, care arata prezenta sindromului HELLP, TA ≥ 160/110 mmHg la doua determinari separate de un interval de cel putin 4 ore si o diureza < 500mL in 24 h. Tratament Tratamentul definitiv este reprezentat de nastere. In cazul sarcinilor la termen, nasterea imediata dupa stabilizarea mamei este cea mai sigura masura. Pentru sarcini < 37 de saptamani, riscul de nastere prematura este luat in balanta cu severitatea preeclampsiei si raspunsul la tratament. Tratamentul are drept scop sa optimizeze sanatatea mamei care, de regula, duce si la ameliorarea sanatatii fatului. Daca preeclampsia este blanda este posibil tratamentul ambulator. Acesta este reprezentat de repausul la pat, culcarea pe partea stanga ori de cate ori este posibil, un aport normal de sare, cresterea ingestiei de lichide si evaluarea la 2-3 zile. Pacientele cu eclampsie usoara care nu se amelioreaza imediat si cele cu preeclampsie severa necesita spitalizare, cateva ore de tratament medicamentos de stabilizare pentru a scadea TA de la 140-155/90 la 105 mmHg pentru controlarea crizelor epileptice, si apoi se indica nasterea. Exceptia o constituie marea prematuritate cand preeclampsia usoara nu progreseaza si preeclampsia severa care se amelioreaza prin spitalizare. Este controversat faptul daca pacientele cu preeclampsie usoara necesita intotdeauna administrare inainte de nastere de sulfat de Mg. Pacientele cu preeclampsie severa insa necesita administrarea de sulfat de Mg imediat dupa punerea diagnosticului. Cand nasterea este amanata inainte de aproximativ 32-34 de saptamani, pacientelor care nu sufera o deteriorare clinica li se va administra corticoterapie timp de 48 de ore. Nasterea este amanata pana la 34 de saptamani sau pana la deteriorarea starii materne sau fetale sau pana exista dovezi de maturitate pulmonara fetala. Eclampsia necesita intotdeauna terminarea sarcinii prin nastere, dupa controlul crizelor epileptice si a hipertensiunii severe. Toate pacientele spitalizate sunt verificate adesea pentru depistarea crizelor epileptice, a simptomelor severe de preecalmpsie si a sangerarii vaginale. TA, reflexele si frecventa cardiaca fetala sunt permanent monitorizate sau cel putin de cateva ori pe zi. Pacientele cu preeclampsie severa sau cu eclampsie sunt adesea internate in sectia de terapie intensiva. Supravegherea obstetricala permanenta de catre medic este obligatorie. Daca TA ramane crescuta dupa 8 saptamani postpartum se va lua in considerare diagnosticul de HTA cronica.
Bibliografie – MANUALUL MERCK DE DIAGNOSTIC SI TRATAMENT