scoala postliceala sanitara fundeni

Preeclampsia
Alexandru Nina
Clasa 1Amg D Profesor Silvia Dumitrescu

17
 Cuprins

I. Ce este preeclampsia?.........................................................................2
II. Etiologie ..………………………………………….…. 2
III. Factori de risc ………………………………………………3
IV. Semne si simptome .………………………………………………3
V. Diagnostic ..….…………………………………………..3
VI. Tratament . ……………………………………………..5
VII. Complicatii ...……………………………………………..6
VIII. Profilaxie ,,, …………………………………………….6

1
 PREECLAMPSIA

Preeclampsia este o afecțiune asociată sarcinii, caracterizată prin creșterea tensiunii arteriale
sistolice peste 140 mmHg și/sau a tensiunii arteriale diastolice peste 90 mmHg și prezența
proteinuriei peste 0, 3 g/24 h, apărută pentru prima dată în timpul sarcinii după vârsta
gestațională de 20 de săptămâni de amenoree.
Preeclampsia, cunoscuta si sub numele de toxemie de sarcina, este o complicatie care apare
dupa saptamana a 20-a de sarcina. Daca nu este diagnosticata si tratata corespunzator,
preeclampsia evolueaza in eclampsie, care pune in pericol atat viata fatului, cat si pe cea a
mamei.

Preeclampsia este inclusă în grupul bolilor hipertensive induse de sarcină alături de

hipertensiunea arterială gestațională și eclampsia. Este o boală multisistemică ce afectează
rinichii, ficatul, sistemul vascular și hematologic, caracterizată prin instalarea unui sindrom
hipertensiv, alături de proteinurie, edeme și tulburări de coagulare.
Stările hipertensive în sarcină sunt cauze majore ale mortalității și morbidității materne.
Complicațiile preeclampsiei determină anual 50 000 de decese materne. La nivel mondial,
această afecțiune are o incidență de 5-14% din totalul sarcinilor, (2%) dintre aceste gravide
dezvoltând eclampsie
Etiologia preeclampsiei nu este cunoscută în totalitate la ora actuală. Cateva din cauzele
acceptate in prezent ar fi invazia anormală a citotrofoblastului;disfuncție
endotelială;anomalii ale coagulării cu implicarea eicosanoidelor;intoleranța imunologică a
organismului matern față de țesutul placentar fetal;eșecul adaptării organismului matern la

2
modificările cardiovasculare și imunologice din timpul sarcinii;vasoconsctricție
generalizată;predispoziția genetică.
Mecanismele sunt puțin cunoscute.Preeclampsia poate apărea și în absența fătului, în cazul
molei hidatiforme, iar simptomele dispar odată cu extracția placentei.
Factori de risc: primiparitatea; istoric obstetrical de preeclampsie;predispoziție
familială;vârsta gravidei: peste 35 de ani sau sub 20 de ani;sarcini
gemelare;obezitatea;hipertensiunea arterială cronică;diabetul zaharat anterior
sarcinii;sindromul antifosfolipidic;nefropatii, afecțiuni renale cronice;boli de colagen;deficit
de proteină C/S sau antitrombină;istoric obstetrical de restricție de creștere intrauterină
neexplicată.
Semne și simptome
Gravidele cu preeclampsie se pot prezenta cu o mare varietate de semne și simptome,
majoritatea fiind asimptomatice la debutul bolii.
Simptome:
1. cefalee;
2. amețeli;
3. iritabilitate;
4. modificarea ritmului circadian;
5. tulburări vizuale (scotoame, fosfene, diplopie);
6. tulburări auditive (acufene, tinitus);
7. dureri la nivelul epigastrului sau hipocondrului drept;
8. sindrom edematos localizat la mâini, față sau generalizat (într-o sarcină normală
edemele sunt prezente decliv, la nivelul membrelor inferioare);
9. diureza poate fi normală sau poate fi prezentă oliguria.
Semne:
• creșterea tensiunii arteriale (tensiunea arterială peste sistolică peste 140 mmHg,
tensiunea arterială diastolică peste 90 mmHg);proteinuria (peste 0, 3 g/24 h).
Diagnostic
Diagnosticul pozitiv este pus pe baza prezenței hipertensiunii arteriale și proteinuriei (peste
0, 3g/24 h) apărute după săptămâna 20 de sarcină și care dispar după naștere. (2)
Pentru a stabili diagnosticul de preeclampsie, tensiunea arterială trebuie măsurată corect. Se
recomandă utilizarea tensiometrelor manuale cu o manșetă suficient de largă (1,5 x
circumferința brațului). Pacienta trebuie să fie în decubit dorsal sau în poziție șezândă. În
clinostatism valoarea tensiunii arteriale este modificată din cauza reducerii întoarcerii
venoase prin presiunea exercitată de uterul gravid asupra venei cave inferioare.
Se recomandă trei determinări ale tensiunii arteriale în interval de 10 minute sau două
determinări în interval de 6 ore. De asemenea, trebuie avut în vedere în interpretarea

3
valorilor determinate existența unor paciente cu o emotivitate crescută în timpul măsurării
tensiunii arteriale, așa numitul „sindrom de halat alb”.
Testele paraclinice utile în stabilirea diagnosticului de preeclampsie sunt:
• hemograma (în special valoarea hematocritului);
• numărul trombocitelor;
• proteinuria (dozată pe 24 de ore);
• creatinina serică;
• acidul uric seric;
• transaminazele hepatice (ALT, AST);
• LDH.
Odată diagnosticul stabilit, trebuie stabilită și gravitatea afecțiunii. Din punct de vedere al
severității, putem discuta despre două forme ale acestei afecțiuni: forma ușoară (75%) și cea
severă (25%).
Diagnosticul formei severe este stabilit în funcție de criteriile anamnestice sau clinice sau
paraclinice asociate. Presupune existența proteinuriei plus minimum unul din cele de mai
jos:
• creșterea tensiunii arteriale: tensiunea arterială sistolică cu valori de peste 160
mmHg și valoarile tensiunii arteriale diastolice peste 110 mmHg la cel puțin două
măsurători efectuate la interval de minim 6 ore;
• tuburări la nivelul sistemului nervos central (tulburări vizuale, cefalee severă,
modificări ale statusului mental, irascibilitate, iritabilitate etc);
• simptome determinate de distensia capsulei hepatice (durere la nivelul epigastrului
sau la nivelul hipocondrului drept, greață, vărsături);
• afectare hepatică (creșterea transaminazelor hepatice de două ori față de normal);
• trombocitopenie (<100, 000/mm3);
• proteinurie peste 5g/24 h;
• oligurie;
• restricție de creștere intrauterină;
• edem pulmonar;
• cianoză;
• eclampsie;
• tulburări severe ale coagulării.
O situație particulară este apariția preeclampsiei suprapuse hipertensiuni arteriale cronice.
În acest caz, preeclampsia este dificil de diagnosticat și este cel mai frecvent suspectată
când există o evidență obiectvă a afectărilor organelor și sistemelor (prezența

4
trombocitopeniei, creșterea transaminazelor, declinul funcției renale etc) și apariția unei
proteinurii după săptămâna 20 de sarcină.

Diagnosticul diferențial trebuie realizat în următoarele situații:

• hipertensiunea arterială esențială;
• glomerulonefrite acute;
• nefropatii glomerulare cronice (primitive, secundare);
• preeclampsia suprapusă altor afecțiuni renale preexistente sarcinii (simptomatologia
apare din primul trimestru de sarcină).
Pentru evaluarea fetală se recomandă efectuarea ecografiei obstetricale:
• evaluarea creșterii fetală;
• ecografia Doppler pe artera ombilicală;
• calcularea indicelui de lichid amniotic;
• evaluarea spectrului Doppler pe arterele uterine;
• evaluarea aspectului ecografic al placentei.
Ecografia Doppler pe artera ombilicală reprezintă cel mai bun test predictor al suferinței
fetale în preeclampsie. Se recomandă urmărirea PI/RI (index de pulsatilitate/index de
rezistivitate). Acești indici reflectă indirect rezistența din circulația materno-fetală corelată
cu acidoza și hipoxia fetală.
Tratamentul instituit depinde în primul rând de gravitatea preeclampsiei, astfel existând
opțiunea unei conduite expectative, conservatoare și opțiunea unui tratament medicamentos.
Nașterea reprezintă cel mai eficient tratament al preeclampsiei, reprezintă cea mai bună
soluție pentru mamă, dar nu este întotdeauna potrivită pentru făt. Este recomandat ca
medicul să hotărască finalizarea sarcinii și inducerea nașterii la pacientele cu preeclampsie
ușoară cu o vârstă gestațională de peste 37 de săptămâni de amenoree, după 34 de săptămâni
considerându-se că fătul atinge maturitatea pulmonară. Modul de naștere (naturală sau

5
cezariană) este stabilit în funcție de indicațiile obstetricale, iar preeclampsia nu reprezintă o
indicație pentru cezariană. Gravida trebuie să se prezinte obligatoriu la maternitatea cea mai
apropiată sau să apeleze serviciul de urgență în cazul apariției: sângerărilor vaginale,
contracțiilor uterine dureroase, modificărilor mișcărilor active fetale, creșteri ale tensiunii
arteriale sau rupturii spontane a membranelor.
Daca este necesara internarea, viitoarea mama va fi supusa urmatoarelor tratamente:
• Medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale
• Injectii cu steroizi pentru accelerarea dezvoltarii plamanilor copilului
• Injectii cu magneziu pentru prevenirea atacului cerebral
Complicații
Materne
• eclampsia;
• insuficiența renală acută;
• coagularea intravasculară diseminată (CID);
• avortul;
• sindrom HELLP (hemoliză, creșterea enzimelor hepatice, trombocitopenie).
Fetale
• moartea fătului „in utero”;
• prematuritatea;
• hipotrofia fetală.
Profilaxia preeclampsiei: vizite regulate la medic;monitorizarea tensiunii arteriale și a
greutații;analiza sedimentului urinar periodic;dozarea acidului uric seric, a creatiniei
serice;suplimentarea acidului de L-arginină;administrarea de aspirină a fost demonstrată a fi
benefică. Se recomandă administrarea a 100 mg/zi.
Deocamdată nu există nimic ce poate face o gravidă pentru a preveni sau pentru a reduce
riscul de preeclampsie. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), nu ajută în mod
semnificativ nici reducerea consumului de sare, nici restricţia caloriilor şi nici modificarea
activităţilor în timpul sarcinii. La fel, nu ajută nici consumul de ulei de peşte, cum s-a
speculat uneori, şi nici suplimentele cu vitaminele A, E sau D. Mai mult, potrivit OMS, nu
sunt recomandate nici suplimentele de vitamina C şi E (luate separat sau combinate) pentru
prevenirea preeclampsiei.
În unele cazuri totuşi, s-a constatat că riscul de preeclampsie poate fi redus dacă gravida ia
doze mici de aspirină. Dar acest lucru e valabil (din cauza raportului riscuri/beneficii) în
special pentru mamele care au suferit de preeclampsie la o sarcină precedentă şi au fost
nevoite să nască din această cauză înainte de 34 de săptămâni.

6
De asemenea, s-a considerat că aportul de suplimente alimentare cu calciu ar putea preveni
preeclampsia, în special în cazul gravidelor cu o deficienţă majoră, dar studiile efectuate de
către OMS nu au arătat un beneficiu în administrarea profilactică a suplimentelor de calciu).
Astfel, singura variantă rămâne supravegherea medicală prenatală. Deoarece, depistată într-
o fază incipientă, preeclampsia poate fi ţinută sub control iar aceasta este cea mai bună
şansă pentru o mamă şi un copil sănătoşi.
Mortalitatea este mai crescută la nou-născuții din mame cu preeclampsie și în special în
cazul celor cu o formă severă de boală. Restricția de creștere intrauterină este mai frecventă
la feții cu mame preeclamptice, în cazul celor cu hipertensiune arterială cronică și
preeclampsie supraadăugată.
Mortalitatea maternă este determinată de apariția complicațiilor preeclampsiei: abruptio
placentae, ruptură hepatică sau eclampsie. În cazul formelor ușoare bine controlate
terapeutic, mortalitatea maternă este sub 1%, iar mortalitatea perinatală are o incidență de 6-
10% .
Pe termen lung, există un risc cardiovascular crescut cu o incidență crescută a sindroamelor
coronariene, atacurilor vasculare cerebrale etc. De asemenea, este un risc în dezvoltarea
anumitor neoplazii.
Preeclampsia dispare după maximum 12 săptămâni de la naștere, iar în formele ușoare de
boală nu recidivează.
Chiar daca preeclampsia este o afectiune severa care afecteaza majoritatea femeilor
insarcinate, este bine sa retineti ca un stil de viata sanatos, un regim alimentar echilibrat si
un program zilnic de activitate fizica reduc semnificativ riscul preeclampsiei in sarcina