PREECLAMPSIA

Preeclampsia este o afecțiune asociată sarcinii, caracterizată prin creșterea tensiunii arteriale sistolice
peste 140 mmHg și/sau a tensiunii arteriale diastolice peste 90 mmHg și prezența proteinuriei peste 0, 3
g/24 h, apărută pentru prima dată în timpul sarcinii după vârsta gestațională de 20 de săptămâni de
amenoree.

Preeclampsia, cunoscuta si sub numele de toxemie de sarcina, este o complicatie care apare dupa
saptamana a 20-a de sarcina. Daca nu este diagnosticata si tratata corespunzator, preeclampsia
evolueaza in eclampsie, care pune in pericol atat viata fatului, cat si pe cea a mamei.

Preeclampsia este inclusă în grupul bolilor hipertensive induse de sarcină alături de hipertensiunea
arterială gestațională și eclampsia. Este o boală multisistemică ce afectează rinichii, ficatul, sistemul
vascular și hematologic, caracterizată prin instalarea unui sindrom hipertensiv, alături de proteinurie,
edeme și tulburări de coagulare.

Stările hipertensive în sarcină sunt cauze majore ale mortalității și morbidității materne. Complicațiile
preeclampsiei determină anual 50 000 de decese materne. La nivel mondial, această afecțiune are o
incidență de 5-14% din totalul sarcinilor, (2%) dintre aceste gravide dezvoltând eclampsie

Etiologia preeclampsiei nu este cunoscută în totalitate la ora actuală. Cateva din cauzele acceptate in
prezent ar fi invazia anormală a citotrofoblastului;disfuncție endotelială;anomalii ale coagulării cu
implicarea eicosanoidelor;intoleranța imunologică a organismului matern față de țesutul placentar
fetal;eșecul adaptării organismului matern la modificările cardiovasculare și imunologice din timpul
sarcinii;vasoconsctricție generalizată;predispoziția genetică.

Mecanismele sunt puțin cunoscute.Preeclampsia poate apărea și în absența fătului, în cazul molei
hidatiforme, iar simptomele dispar odată cu extracția placentei.

Factori de risc: primiparitatea; istoric obstetrical de preeclampsie;predispoziție familială;vârsta

gravidei: peste 35 de ani sau sub 20 de ani;sarcini gemelare;obezitatea;hipertensiunea arterială
cronică;diabetul zaharat anterior sarcinii;sindromul antifosfolipidic;nefropatii, afecțiuni renale
cronice;boli de colagen;deficit de proteină C/S sau antitrombină;istoric obstetrical de restricție de
creștere intrauterină neexplicată.

Semne și simptome
Gravidele cu preeclampsie se pot prezenta cu o mare varietate de semne și simptome, majoritatea fiind
asimptomatice la debutul bolii.

Simptome:
1. cefalee;

2. amețeli;

3. iritabilitate;

4. modificarea ritmului circadian;

5. tulburări vizuale (scotoame, fosfene, diplopie);

6. tulburări auditive (acufene, tinitus);

7. dureri la nivelul epigastrului sau hipocondrului drept;

8. sindrom edematos localizat la mâini, față sau generalizat (într-o sarcină normală edemele sunt
prezente decliv, la nivelul membrelor inferioare);

9. diureza poate fi normală sau poate fi prezentă oliguria.

Semne:
• creșterea tensiunii arteriale (tensiunea arterială peste sistolică peste 140 mmHg, tensiunea
arterială diastolică peste 90 mmHg);proteinuria (peste 0, 3 g/24 h).

Diagnostic
Diagnosticul pozitiv este pus pe baza prezenței hipertensiunii arteriale și proteinuriei (peste 0, 3g/24 h)
apărute după săptămâna 20 de sarcină și care dispar după naștere. (2)
Pentru a stabili diagnosticul de preeclampsie, tensiunea arterială trebuie măsurată corect. Se
recomandă utilizarea tensiometrelor manuale cu o manșetă suficient de largă (1,5 x circumferința
brațului). Pacienta trebuie să fie în decubit dorsal sau în poziție șezândă. În clinostatism valoarea
tensiunii arteriale este modificată din cauza reducerii întoarcerii venoase prin presiunea exercitată de
uterul gravid asupra venei cave inferioare.

Se recomandă trei determinări ale tensiunii arteriale în interval de 10 minute sau două determinări în
interval de 6 ore. De asemenea, trebuie avut în vedere în interpretarea valorilor determinate existența
unor paciente cu o emotivitate crescută în timpul măsurării tensiunii arteriale, așa numitul „sindrom de
halat alb”.

Testele paraclinice utile în stabilirea diagnosticului de preeclampsie sunt:

• hemograma (în special valoarea hematocritului);

• numărul trombocitelor;

• proteinuria (dozată pe 24 de ore);

• creatinina serică;

• acidul uric seric;

• transaminazele hepatice (ALT, AST);

• LDH.

Odată diagnosticul stabilit, trebuie stabilită și gravitatea afecțiunii. Din punct de vedere al severității,
putem discuta despre două forme ale acestei afecțiuni: forma ușoară (75%) și cea severă (25%).

Diagnosticul formei severe este stabilit în funcție de criteriile anamnestice sau clinice sau paraclinice
asociate. Presupune existența proteinuriei plus minimum unul din cele de mai jos:

• creșterea tensiunii arteriale: tensiunea arterială sistolică cu valori de peste 160 mmHg și
valoarile tensiunii arteriale diastolice peste 110 mmHg la cel puțin două măsurători efectuate la
interval de minim 6 ore;

• tuburări la nivelul sistemului nervos central (tulburări vizuale, cefalee severă, modificări ale
statusului mental, irascibilitate, iritabilitate etc);

• simptome determinate de distensia capsulei hepatice (durere la nivelul epigastrului sau la

nivelul hipocondrului drept, greață, vărsături);

• afectare hepatică (creșterea transaminazelor hepatice de două ori față de normal);

• trombocitopenie (<100, 000/mm3);

• proteinurie peste 5g/24 h;

 • oligurie;

• restricție de creștere intrauterină;

• edem pulmonar;

• cianoză;

• eclampsie;

• tulburări severe ale coagulării.

O situație particulară este apariția preeclampsiei suprapuse hipertensiuni arteriale cronice. În acest caz,
preeclampsia este dificil de diagnosticat și este cel mai frecvent suspectată când există o evidență
obiectvă a afectărilor organelor și sistemelor (prezența trombocitopeniei, creșterea transaminazelor,
declinul funcției renale etc) și apariția unei proteinurii după săptămâna 20 de sarcină.

Diagnosticul diferențial trebuie realizat în următoarele situații:

• hipertensiunea arterială esențială;

• glomerulonefrite acute;

• nefropatii glomerulare cronice (primitive, secundare);

• preeclampsia suprapusă altor afecțiuni renale preexistente sarcinii (simptomatologia apare din
primul trimestru de sarcină).

Pentru evaluarea fetală se recomandă efectuarea ecografiei obstetricale:

• evaluarea creșterii fetală;

 • ecografia Doppler pe artera ombilicală;

• calcularea indicelui de lichid amniotic;

• evaluarea spectrului Doppler pe arterele uterine;

• evaluarea aspectului ecografic al placentei.

Ecografia Doppler pe artera ombilicală reprezintă cel mai bun test predictor al suferinței fetale în
preeclampsie. Se recomandă urmărirea PI/RI (index de pulsatilitate/index de rezistivitate). Acești indici
reflectă indirect rezistența din circulația materno-fetală corelată cu acidoza și hipoxia fetală.

Tratamentul instituit depinde în primul rând de gravitatea preeclampsiei, astfel existând opțiunea
unei conduite expectative, conservatoare și opțiunea unui tratament medicamentos.

Nașterea reprezintă cel mai eficient tratament al preeclampsiei, reprezintă cea mai bună soluție pentru
mamă, dar nu este întotdeauna potrivită pentru făt. Este recomandat ca medicul să hotărască finalizarea
sarcinii și inducerea nașterii la pacientele cu preeclampsie ușoară cu o vârstă gestațională de peste 37 de
săptămâni de amenoree, după 34 de săptămâni considerându-se că fătul atinge maturitatea pulmonară.
Modul de naștere (naturală sau cezariană) este stabilit în funcție de indicațiile obstetricale, iar
preeclampsia nu reprezintă o indicație pentru cezariană. Gravida trebuie să se prezinte obligatoriu la
maternitatea cea mai apropiată sau să apeleze serviciul de urgență în cazul apariției: sângerărilor
vaginale, contracțiilor uterine dureroase, modificărilor mișcărilor active fetale, creșteri ale tensiunii
arteriale sau rupturii spontane a membranelor.

Daca este necesara internarea, viitoarea mama va fi supusa urmatoarelor tratamente:

• Medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale

• Injectii cu steroizi pentru accelerarea dezvoltarii plamanilor copilului

• Injectii cu magneziu pentru prevenirea atacului cerebral

Complicații
Materne

• eclampsia;

• insuficiența renală acută;

• coagularea intravasculară diseminată (CID);

• avortul;

• sindrom HELLP (hemoliză, creșterea enzimelor hepatice, trombocitopenie).

Fetale

• moartea fătului „in utero”;

• prematuritatea;

• hipotrofia fetală.

Profilaxia preeclampsiei: vizite regulate la medic;monitorizarea tensiunii arteriale și a greutații;analiza

sedimentului urinar periodic;dozarea acidului uric seric, a creatiniei serice;suplimentarea acidului de L-
arginină;administrarea de aspirină a fost demonstrată a fi benefică. Se recomandă administrarea a 100
mg/zi.

Deocamdată nu există nimic ce poate face o gravidă pentru a preveni sau pentru a reduce riscul de
preeclampsie. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), nu ajută în mod semnificativ nici
reducerea consumului de sare, nici restricţia caloriilor şi nici modificarea activităţilor în timpul sarcinii. La
fel, nu ajută nici consumul de ulei de peşte, cum s-a speculat uneori, şi nici suplimentele cu vitaminele A,
E sau D. Mai mult, potrivit OMS, nu sunt recomandate nici suplimentele de vitamina C şi E (luate separat
sau combinate) pentru prevenirea preeclampsiei.

În unele cazuri totuşi, s-a constatat că riscul de preeclampsie poate fi redus dacă gravida ia doze mici de
aspirină. Dar acest lucru e valabil (din cauza raportului riscuri/beneficii) în special pentru mamele care au
suferit de preeclampsie la o sarcină precedentă şi au fost nevoite să nască din această cauză înainte de
34 de săptămâni.

De asemenea, s-a considerat că aportul de suplimente alimentare cu calciu ar putea preveni

preeclampsia, în special în cazul gravidelor cu o deficienţă majoră, dar studiile efectuate de către OMS
nu au arătat un beneficiu în administrarea profilactică a suplimentelor de calciu).

Astfel, singura variantă rămâne supravegherea medicală prenatală. Deoarece, depistată într-o fază
incipientă, preeclampsia poate fi ţinută sub control iar aceasta este cea mai bună şansă pentru o mamă
şi un copil sănătoşi.

Mortalitatea este mai crescută la nou-născuții din mame cu preeclampsie și în special în cazul celor cu o
formă severă de boală. Restricția de creștere intrauterină este mai frecventă la feții cu mame
preeclamptice, în cazul celor cu hipertensiune arterială cronică și preeclampsie supraadăugată.

Mortalitatea maternă este determinată de apariția complicațiilor preeclampsiei: abruptio placentae,

ruptură hepatică sau eclampsie. În cazul formelor ușoare bine controlate terapeutic, mortalitatea
maternă este sub 1%, iar mortalitatea perinatală are o incidență de 6-10% .

Pe termen lung, există un risc cardiovascular crescut cu o incidență crescută a sindroamelor

coronariene, atacurilor vasculare cerebrale etc. De asemenea, este un risc în dezvoltarea anumitor
neoplazii.
Preeclampsia dispare după maximum 12 săptămâni de la naștere, iar în formele ușoare de boală nu
recidivează.

Chiar daca preeclampsia este o afectiune severa care afecteaza majoritatea femeilor insarcinate, este
bine sa retineti ca un stil de viata sanatos, un regim alimentar echilibrat si un program zilnic de activitate
fizica reduc semnificativ riscul preeclampsiei in sarcina