Sunteți pe pagina 1din 2

Alchimia Ninja

Alchimia, descrisă până acum de Lao Tsu și Ko Hung este știința transmutației;
Manipularea elementelor nutritive absorbite de corp din alimente, apă și aer, folosind exerciții
de respirație și mișcări terapeutice, astfel ca „oasele să devină fier, iar pielea jad”.
Interpretarea acestei formulări, preluată din textele antice, înseamnă că oasele devin
sănătoase, puternice și flexibile. Oasele omului pot rezista la presiuni incredibile și, dacă sunt
menținute prin exerciții și alimentație corespunzătoare, ele pot evita în mare măsură,
catabolismul – un efect al îmbătrânirii, care le fragilizează.

Pielea transformată în jad constituie un alt exemplu al prezentării simbolice sau


poetice a acestor tehnici misterioase. Ea sugerează că pielea va fi sănătoasă și suplă; Orice
medic cu experiență vă poate spune că paza cea mai bună împotriva infecțiilor este o piele
curată și sănătoasă. Este vorba de un exercițiu care asigură sănătatea și prelungirea vieții, prin
modificarea pH-ului sângelui în urma respirației, astfel încât glandele endocrine rămân active
și produc hormonii care permit corpului să fie tânăr și puternic.
Prin respirație, noi „colectăm”, prin modificarea ritmului respirației și a pH-ului
sângelui, rafinăm sau „cultivăm”; iar reacția chimică rezultată face ca „esența” să fie
„distilată” și să devină mai puternică. Acest „elixir” acționează apoi ca un medicament și
tonic intern, permițând corpului să atingă un nivel mai ridicat al potențialului său.
Prin urmare, alchimia ninja, acum când cunoașteți semnificația simbolurilor – nu
reprezintă o cheie către îmbogățirea instantanee, deoarece, pentru noi, nu plumbul va fi
preschimbat în aur ci mai degrabă elementele fundamentale ale eului și corpului vor fi
transformate la un nivel superior (vor deveni aur) și vor asigura longevitatea.
Discipolii Căii Tăcute, așa cum este cunoscută știința ninja a transmutației, sunt
capabili să perceapă „tiparul Universului”. Ei recunosc că metodele de control, a respirației și
exercițiile ajută la dobândirea longevității și nemuririi, ceea ce dovedește că unele capacități
aparent magice, cum este corpul de fier sunt, în realitatea, talente naturale și înnăscute.
Ceea ce conferă caracterul special al luptătorilor ninja este faptul că ei își
conștientizează propria conștiință, - eul lor -, fiind astfel capabil să aplice cu un minim de
control și de direcționarea în această faza a existenței, nelăsându-se pur și simplu la bunul
plac al elementelor, fără să-și de-a seama că sunt posesorii acestei capacități înnăscute.
Conștientizarea eului în determină pe ceilalți indivizi să îi considere „iluminați”.
Înainte de a respira aer, a-ți respirat fluid protejat în uter, cu toate necesitățile împlinite
chiar dacă ele erau elementare, și toate dorințele s-au realizat. Apoi s-a petrecut trauma
nașterii. Brusc a-ți fost azvârlit într-un vid plin de lumină și zgomot intens. Nu ați putut
respira, plămânii vi s-au golit dureros și ați efectuat prima respirație din această lume. Și asta
a fost tot. Așa a început o nouă existență.
Erați echipat, cu toate cele necesare pentru a supraviețui și a vă dezvolta în noua lume, de
aceea ați pornit să explorați noile simțuri, care v-au adus aici.
De ce ar trebui să avem cea mai mică îndoială că nu se va petrece la fel când vom
muri? O clipă de disconfort, urmată de o nouă realitate care poate fi explorată.
Un singur om nu poate schimba lumea, însă el poate prelungi clipa.
Mintea calmă aduce acceptarea, iar vârsta aduce experiența. De aceea unele persoane
sunt mai capabile decât altele în a răzbate dincolo de greutățile minore ale vieții – în mare
parte fiind că le-au mai întâlnit și încercându-le o dată, fie că au găsit o soluție, fie că au dat
greș; în felul acesta, au fost îmboldite să repete performanța sau să caute altă soluție. Aceasta
se numește învățarea prin exercițiu și oferă nu doar o cheie pentru felul cum ar putea fi util ci
și o modalitate de activitate care previne plictiseala.
Școlile de qigong, cuprind o mulțime de ecuații matematice de reglare a respirației,
unele dintre ele inutil de complicate și toate concepute astfel încât să determine un anumit
efect fiziologic.
Și aceasta ar putea fi explicată prin reglarea pH-ului sângelui; prin faptul că, în
numerologie, cifra 9 este singura care „își păstrează identitatea” când este multiplicată (de
exemplu: 2x9=18; 1+8=9, și așa mai departe). Ceva mai târziu se va reveni pe larg asupra
semnificației cifrei 9 în shugendo, doctrina muntenilor luptători ai unei anumite secte budiste
asociate unor clanuri ninja.

S-ar putea să vă placă și