UNIVERSITATEA DE ȘTIINTE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ, CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

Mecanisme fiziopatologice în pancreatită la câ ine

 UNIVERSITATEA DE ȘTIINTE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ, CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

Cuprins

Cap. I. Introducere
Anatomia și fiziologia pancreasului

Cap. II. Etiologie

Cap. III. Tablou clinic

Cap. IV. Mecanisme fiziopatologice

Concluzii

Bibliografie
 UNIVERSITATEA DE ȘTIINTE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ, CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

Introducere

Pancreatita, fie ea acută sau cronică, este o boală relativ frecvent întalnită la câini,
fiind deseori dificil de identificat datorită spectrului larg de manifestari ale acesteia. Formele
ușoare se manifestă prin anorexie sau letargie, iar voma, durerea abdominala, febra și diareea
apar în formele mai grave. Un semn specific, cauzat de durerea abdominală, este reprezentat
de așa-numita “poziție de rugăciune”: cu sternul lipit de pamant, membrele anterioare întinse
în față și cu membrele posterioare ridicate. Incideța bolii variază în funcție de rasă, vârstă,
stare de întreținere, astfel încat pare să fie mai frecventă la adulți obezi sau care au o dieta
nepotrivită. În principiu, boala este cauzată de incapacitatea de activare a zimogenilor produși
de pancreasul exocrin, ceea ce duce la inflamarea și necroza țesutului. Aceste leziuni vor
provoca scurgerea enzimelor pancreatice în spațiul peritoneal sau intravascular.

Anatomia și fiziologia pancreasului

Pancreasul este o glandă anexată tractului digestiv,

de natură mixtă, alcătuit din două componente, exocrină și
endocrină, ale căror activități desfășurate în paralel alocă
întregului organ multiple roluri importante în contextul
digestiei și metabolismului.

Fig. 1. Pancreasul

Etiologie

Pancreatita poate fi cauzată de factori intrinseci, precum afecțiunile biliare, afecțiunile

gastrice sau ale duodenului, afecțiuni preexistente ale pancreasului (tumori, chisturi); sau de
factori extrinseci, cum ar fi dieta bogată în grăsimi, toxinele sau medicamentele. Rasele
predispuse sunt schnauzer, Yorkshire terrier, spaniel, boxer, ciobanesc de Shetland și collie.
 UNIVERSITATEA DE ȘTIINTE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ, CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

Tablou clinic

Manifestarile clinice sunt nespecifice, fiind prezente

în majoritatea afecțiunilor sistemului digestiv: anorexie,
vomă, diaree, dureri abdominale, febră. Ulterior apar semne
de deshidratare și soc, cum ar fi tahicardia, tahipneea,
hipotermine și xeroza mucoaselor. Hipovolemia și ischemia
pot cauza insuficiență renală acută.

Fig. 2. „Poziția de rugăciune”

Mecanisme fiziopatologice

Pancreatita a fost descrisă pentru prima dată de Dr. Reginald Fitz în 1889. Pancreatita
este o inflamație a pancreasului și poate fi acută sau cronică. Atât formele acute, cât și cele
cronice de pancreatită apar la câini, forma acută fiind mai recunoscută clinic (Williams, 2000;
Van Den Bossche, 2010). Pancreatita acută este de obicei o inflamație sterilă cu debut acut și
caracterizată prin necroză și edem, care nu perturbă permanent arhitectura pancreatică și este
complet reversibilă. Se crede că pancreatita acută apare în principal din cauza activării
inadecvate a zimogenilor la formele lor active în pancreas, rezultând astfel autodigestie,
inflamație pancreatică și necroză a țesutului pancreatic (Williams, 2000).
Evenimentele celulare care duc la pancreatită au fost studiate pe larg în modele
experimentale. Înțelegerea evenimentelor celulare și a cauzelor cascadelor inflamatorii
multisistemice care sunt activate cu această boală este de o importanță vitală pentru
diagnosticarea și tratamentul avansat al acestei afecțiuni.
În stadiile inițiale, organismul este capabil să se protejeze de daune datorită
aprovizionării limitate de alfa-macroglobuline și alți inhibitori de protează în circulația
sistemică prin legarea de enzimele digestive scurse, inactivându-le astfel și grăbindu-le
îndepărtarea din organism. Odată epuizată această aprovizionare limitată, are loc inflamația și
activarea pe scară largă a cascadelor de coagulare și fibrinolitice datorită enzimelor digestive
circulante. La animalele afectate se pot dezvolta, de asemenea, coagulare intravasculară
diseminată, șoc și insuficiență multiorganică (Williams, 1996). În mod normal, pentru a
preveni autodigestia există diferite mecanisme de apărare pancreatică. Enzimele proteolitice
sunt sintetizate și secretate sub formă de precursori inactivi numiți zimogeni (de exemplu
tripsinogen) (Steiner, 2003; Watson, 2004; Mix and Jones, 2006). În celula acinară,
depozitarea zimogenilor în granule previne deteriorarea celulară de către proteazele
lizozomale (Watson, 2004; Mix și Jones, 2006). Scindarea unei mici peptide amino-terminale
numită peptida de activare a tripsinei (TAP) a lanțului polipeptidic provoacă activarea
 UNIVERSITATEA DE ȘTIINTE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ, CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

zimogenilor, dar acest lucru nu are loc în mod normal până când aceștia sunt secretați în
intestinul subțire. Tripsinogenul este primul zimogen activat, fiind scindat de enzima
enteropeptidaza (anterior enterokinaza) sintetizată de enterocitele mucoasei duodenale pentru
a forma tripsina (Watson, 2004; Mix and Jones, 2006). Chimotripsina C, o altă enzimă
pancreatică, este, de asemenea, implicată în activarea sau inactivarea tripsinogenului în
intestinul subțire, în funcție de concentrația de calciu din mediu (Szabo et al., 2012).
Concentrația de calciu fiind mare în ductul pancreatic și lumenul intestinal subțire, dar foarte
scăzută în celulele acinare, favorizează activarea tripsinei (LaRusch și Whitcomb, 2011). Cu
toate acestea, activarea tripsinei este, de asemenea, dependentă de pH: deși tripsina necesită
un pH relativ ridicat pentru a funcționa (adică pH-ul alcalin al intestinului subțire), activarea
sa pare a fi extrem de sensibilă la pH. Tripsina joacă un rol predominant în cascada de
activare prin scindarea peptidelor de activare a celorlalți zimogeni. (Watson, 2004; Mix și
Jones, 2006). Daunele cauzate de activarea intrapancreatice precoce inadecvate a proteazelor
sunt prevenite prin două mecanisme. Primul mecanism implică cantități mici de tripsină care
se poate hidroliza singură (Watson, 2004) sau un inhibitor al tripsinei secretorii pancreatice
cu o moleculă cu greutate moleculară mică, prezent în zimogeni, poate inactiva aproximativ
10% din cantitatea totală de tripsină prin se leagă temporar de acesta (Watson, 2004; Mix și
Jones, 2006). Un alt mecanism de protecție împotriva posibilelor efecte fatale ale eliberării de
protează în spațiul vascular este jucat de inhibitorii de protează plasmatică.
Alfamacroglobulinele (α-M1 și α-M2) și inhibitorii α1-proteinazei (α-1-antitripsina) inhibă
elastaza neutrofilă și formează complexe cu proteaze, care sunt apoi îndepărtate din plasmă
de către sistemul reticulo-endotelial. Această îndepărtare este crucială, deoarece proteazele
legate își păstrează activitatea proteolitică (Steiner, 2003). O cascadă de activare timpurie a
zimogenilor, în special a proelastazei și profosfolipazei, este inițiată de activarea prematură a
tripsinei în celulele acinare, unde granulele în curs de dezvoltare sunt în mod normal ținute
strict separate de lizozomi și ar putea fi activate din greșeală (Bunch, 2003; Watson, 2004).
Granulele de zimogen fuzionează anormal cu lizozomii care conțin proteaze, din cauza
perturbării metabolismului celular sau a creșterii permeabilității membranei lipoproteice care,
la pH scăzut, sunt capabile să activeze zimogenii (Schlines, 2007). Granulele de zimogen
conțin și inhibitori de tripsină, care nu sunt activi la pH-ul scăzut prezent în lizozomi. Dacă
procesul de activare a zimogenului decurge energic, pancreatita poate rezulta cu autodigestia
pancreasului. Activarea enzimelor intracelulare are ca rezultat necroza celulară și inflamația
sterilă ulterioară, care duce la necroza grăsimii peripancreatice (Bunch, 2003; Watson, 2004).
Migrarea neutrofilelor este inițiată de tripsină și chimotripsină în pancreas, producția
ulterioară de specii reactive de oxigen și oxid nitric provocând inflamație continuă (Keck și
colab., 2005). Există o trecere de la apoptoză la necroză în pancreatită, implicată de neutrofile
împreună cu substanțe precum endotelina-1 și fosfolipaza-A2 (PLA-2) (Windsor, 2000; Al-
Mofleh, 2008). În cursul timpuriu al pancreatitei acute, interleukina (IL)-8 este unul dintre
principalii inițiatori ai migrației neutrofilelor și, de asemenea, reglează adeziunea moleculelor
 UNIVERSITATEA DE ȘTIINTE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ, CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

intercelulare1 pentru a promova aderența neutrofilelor la peretele endotelial (Bhatia, 2000;

Frossard, 1999). Alterarea circulației pancreatice în plus, stimularea citokinelor multiple
exacerbează inflamația (Cuthbertson, 2006; Makhija, 2002). Antiproteazele serice și tisulare
sunt consumate de tripsina activată și de alte enzime proteaze, ducând la activarea cascadelor
de kinin, coagulare, fibrinolitică și complement, ducând la probleme sistemice precum
hemoragie, șoc, coagulare intravasculară diseminată și colaps vascular (Bunch). , 2003;
Ettinger et al., 2005).

Concluzii

Pancreatita acută are o patogeneză complexă care implică mai multe căi
inflamatorii. Pancreasul în sine este extrem de sensibil la evenimentele circulatorii și
ischemice. Chiar dacă aceste evenimente nu sunt cauza inflamației pancreatice, dezvoltarea
lor în timpul deshidratării clinice care urmează are potențialul de a agrava boala. Din cauza
simptomelor clinice nespecifice, pancreatita acută este o boala subestimată la canini rezultând
în severă morbiditate sau deces la pacienţi.

Fig. 3. Demonstrarea teoriei colocalizării. În celula normală din stânga, granulele de

zimogen și lizozomii sunt fabricați în aparatul Golgi, dar procesați și transportați la vârf
separat. În celula anormală din dreapta, există un bloc apical care permite granulelor de
zimogen să fuzioneze cu lizozomii. Cathepsin B, o protează lizozomală este apoi
capabilă să activeze tripsinogenul la tripsină în celulele acinare. Pancreatita se dezvoltă
atunci când inhibitorul local al tripsinei secretorii pancreatice (PSTI) este copleșit de
tripsină, iar enzimele pancreatice sunt apoi activate în celula acinară.
UNIVERSITATEA DE ȘTIINTE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ, CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

Bibliografie

● Watson, P., Pancreatitis in the dog:. dealing with a spectrum of disease. In Practice,
26: 64-77
● Mikszewski, J S et al. “Zinc-associated acute pancreatitis in a dog.” The Journal of
small animal practice vol. 44,4 (2003): 177-80.
● Mansfield, C. (2020). Pancreatitis in the Dog. In Clinical Small Animal Internal
Medicine (eds D.S. Bruyette, N. Bexfield, J.D. Chretin, L. Kidd, S. Kube, C.
Langston, T.J. Owen, M.A. Oyama, N. Peterson, L.V. Reiter, E.A. Rozanski, C.
Ruaux and S.M. Torres)
● Babiker E. Musa, A.Wendell Nelson, Edward L. Gillette, Harry L. Ferguson, William
V. Lumb, A model to study acute pancreatitis in the dog, Journal of Surgical
Research, Volume 21, Issue 1, 1976, Pages 51-56
● C.M. Abhilaasha, Prevalence of Acute Pancreatitis in Dogs, Journal of Animal
Research: v.10 n.3, p. 453-458. June 2020
● Neil V. Anderson, Pancreatitis in Dogs, February 1973, The Veterinary clinics of
North America 2(1):79-97
● Cridge, H, Twedt, DC, Marolf, AJ, Sharkey, LC, Steiner, JM. Advances in the
diagnosis of acute pancreatitis in dogs. J Vet Intern Med. 2021; 35( 6): 2572- 2587
● Saima Mushtaq, Iqra Farooq et al. Acute pancreatitis in dogs: A review, The Pharma
Innovation Journal 2017; 6(12): 509-516
● Mansfield, Caroline. “Pathophysiology of acute pancreatitis: potential application
from experimental models and human medicine to dogs.” Journal of veterinary
internal medicine vol. 26,4 (2012): 875-87
● Watson, P. “Pancreatitis in dogs and cats: definitions and pathophysiology.” The
Journal of small animal practice vol. 56,1 (2015): 3-12