Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cele mai întâlnite criterii de selecție utilizate în căutarea unui loc de muncă nou vizeză: remunerația
avantajoasă, posibilitatea de dezvoltare, posibilitatea de avansare, timpul de odihnă, dar aceste
criterii se dovedesc a fi insuficiente în timpurile noastre, când task-urile sunt tot mai multe,
pretențiile angajatorului cresc pe zi ce trece, iar atmosfera de la locul de muncă devine tot mai
tensionată, mai ales în contextual actual.
Pentru a face față tuturor provocărilor cu care ne confruntăm, este extreme de important ca locul de
muncă să vină în sprijinul nostrum, iar aici un aport extrem de mare-l are angajatorul, care de multe
ori, crezând că este un lider, se transformă într-un adevărat călău, venind cu noi responsabilități ce
nu sunt menționate în fișa postului, pentru care nu există o pregătire corespunzătoare, ore
suplimentare de muncă și proiecte noi pentru care nu există suficient personal, ajungând ca locul de
muncă să devină unul ostil, iar presiunea psihologică să fie tot mai greu de suportat.
În astfel de situații este important să identifici dacă te situezi în locul potrivit, dacă resursele ce-ți
sunt alocate sunt suficiente, dacă te poți dezvolta pe viitor și, cel mai important, dacă atitudinea
autoritară a șefului este una constructive, sau discutăm despre un abuz emotional, sau chiar hărțuire,
iar pe aceste aspect ne propunem să insistăm în acest articol.
Cum îți dai seama că ești hărțuit la locul de muncă și că mediul nu este unul potrivit pentru tine?
În primul rând, hărțuirea de la locul de muncă poate îmbrăca mai multe forme:
a. hărțuire verbală:
- îți sunt aduse reproșuri în prezența colegilor, fără a se încerca o discuție particiulară;
c. Discreditarea profesională:
- îți sunt atacate credințele și valorile fundamentale, alegerile personale, orientarea politică, etc;
Acestea sunt doar câteva exemple ce descriu în mod clar existența hărțuirii la locul de muncă,
acțiuni, pe care, oricât ne-am repeta că sunt normale, trebuie să le stopăm, fie prin semnalizarea
acestuia angajatorului, dacă sunt provocate de către colegi, sau prin căutarea unui alt loc de muncă,
sau acționarea angajatorului în instanță, dacă acesta din urmă se face vinovat de un astfel de
comportament.
Hărțuirea la locul de muncă nu cunoaște o reglementare expresă în legislaţia primară din România,
neexistând prevederi directe, ci doar unele dispoziţii indirecte, pe care le vom prezenta mai jos.
(1)Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a
locului de muncă este liberă.
Art. 5 din Codul muncii prevede că, „în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii
de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un
salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă
naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau
responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă.”
Tot Codul Muncii, la art. 253 prevede faptul că „ angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi
principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a
suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de
serviciu sau în legătură cu serviciul. ”
Acest lucru presupune faptul că toate activitățile la care am făcut trimitere supra pot să fie
sancționate din punct de vedere pecuniar, iar tu, în calitate de angajat, ai dreptul de a-l acționa în
instanță pe angajator dacă ai fost supus unui tratament necorespunzător.
Prin Legea nr. 229/2015 a fost introdusă litera d1, la art. 4 dinl Legea nr. 202/2002, ce prevede
egalitate de șanse și tratament dintre femei și barbate, care prevede că „prin hărțuire psihologică se
înțelege orice comportament necorespunzător care are loc într-o perioadă, este repetitiv sau
sistematic și implică un comportament fizic, limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenționate
și care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică ori psihologică a unei
persoane;
Ce este important de reținut este că munca reprezintă, în principal, un drept, aceste este motivul
pentru care în cadrul Constituției este menționat dreptul la muncă, iar acesta trebuie să fie desfășurat
într-un mediu prielnic, fără tensiuni sau comportament nedecvat.