SĂPTĂMÂNAL AL SCRIITORILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA
JOI, 8 decembrie 2022. FONDAT LA 3 OCTOMBRIE 1954
NR. 49 (4 0 3 0 )
LA EST DE VEST
UN ACT GRAV
DE CORUPTIE
Joia trecută la Chişinău a
avut loc un grav act de corup-
ţie. La care am fost complice
fără voia mea.
Circulam cu troleibuzul
numărul 10. Urma să cobor,
când un grup de tineri gălă-
gioşi, studenţi la Colegiul de
Construcţie, care se îmbul-
zeau să iasă, s-au împins în
mine – tocmai atunci şi şofe-
rul frânase brusc –, şi biletul
de călătorie mi-a lunecat din
mână undeva pe sub picioare-
Grafică: Iurie Braşoveanu
le lor.
În timpul acesta aud vo-
cea Verei Mereuţă din difuzor
anunţând ameninţător pasagerii: „Stimaţi cetăţeni! Nu returnaţi tichetul ta-
xatoarei. Prin acest gest deveniţi complici la un act grav de corupţie. Retur-
narea tichetului se pedepseşte după lege”.
Chiar atunci se deschid brusc uşile. Tinerii ies veseli, aruncând, unii, cei
mai iresponsabili, tichetele pe duşumeaua mijlocului de transport. Valul lor mă
ia pe sus şi mă pomenesc în staţie fără bilet. Încerc să urc pentru ca să caut ti-
chetul căzut pe jos, dar troleibuzul îşi închide uşile şi porneşte în viteză în josul
străzii. Am luat-o la fugă, ca să-l ajung din urmă şi să strivesc din faşă acest act
de corupţie... Dar curând m-am răzgândit, când mi-am amintit ce vârstă am.
Am decis să aştept troleibuzul, până revine din sectorul Râşcani, în staţie.
Stăteam pe-o bancă şi-mi imaginam cum taxatoarea coruptă a cules de jos
tichetul meu, călcat în picioare de tinerii năvalnici, cum l-a luat cu ea acasă,
cum l-a spălat să pară nou, l-a netezit cu fierul de călcat şi l-a mai vândut o
dată cu 2 (doi) lei.
Doi lei iliciţi!
Am vrut să mă autodenunţ la CNA ca Shor.
Am vrut să cer procuraturii să fiu arestat ca Usatâi.
Dar, mi-am zis, să aştept totuşi troleibuzul respectiv cu speranţa că aş putea
să-mi regăsesc tichetul şi că taxatoarea nu şi l-a însuşit împreună cu altele arun-
cate intenţionat pe jos, ca să sporească nivelul corupţiei în ţară.
Cel puţin eu am o circumstanţă atenuantă, l-am scăpat din mână când şo-
ferul frânase brusc.
Ulterior mi-am dat seama de un lucru: că şoferul frânează special, ca unii
călători (ca mine) să scape tichetele pe care ulterior le-ar culege taxatoarea.
Probabil, ea le revinde, iar chilipirul îl împarte pe din două cu şoferul.
Am stat în staţie câteva ore, dar troleibuzul meu n-a mai venit. Se vede că
s-a defectat sau – cel mai probabil – a fost arestat de CNA pentru corupţie. Cu
legea nu te joci!
Am plecat spre casă când se întunecase de-a binelea.
Am tras toate zăvoarele pe dinăuntru şi i-am spus consoartei mele că, dacă
vor veni după mine cei de la CNA (Centrul Naţional Anticorupţie), să se prefa-
că precum că nu ne cunoaştem. Ca să nu fie compromisă întreaga familie.
Noaptea l-am visat pe Shor cum s-a aburcat cu tricolorul în mână pe clădi-
rea Primăriei din Orhei strigând: „Jos corupţii!”.
Şi atunci din troleibuzul nr. 10, care s-a oprit pe strada Vasile Lupu din
Orhei şi a fost imediat înconjurat de armată, au coborât cu mâinile ridicate sus
deasupra capului şoferul şi taxatoarea, care au îngenuncheat şi au aşezat jos
(corupţia cu literă mare se afla jos) pe iarbă cei doi lei pentru edilul orheian,
căruia nu-i ajungeau să completeze celălalt miliard de care avea nevoie pentru
a cumpăra închisorile din republică să le privatizeze, aşa cum a privatizat toate
băncile, aeroportul şi CNA-ul cu tot cu funcţionari.
Şi în acea clipă a răsunat peste oraşul de pe Răut noul imn (în curs de elabo-
rare) al Republicii Mall-dova (numele „mall”-ului de pe viaduct care e gata să se
extindă asupra întregii ţări):
Frunză verde de cicoare,
de la Bălţi – la Dubăsari,
hoţii mici stau la-nchisoare,
hoţii mari s-aleşi primari…
M-am trezit în sudori reci.
Şi atunci mi-am zis să nu mai urc în troleibuzul corupt nr. 10, iar ca pedeap-
să, pentru că am înlesnit un act grav de corupţie, chiar dacă a fost fără voia
mea, să circul o vreme până la serviciu şi înapoi numai pe jos.
Până vor fi arestaţi toţi taxatorii corupţi.
Nicolae DABIJA
29 octombrie 2015
GÂNDURI printre rânduri
Între morală şi filozofie
● Bagă, fără teamă, bisturiul în scrierile mătorul epitaf: „Doamne! Nu-ţi cer graţia acor-
tale. Dacă nu curge sânge, înseamnă că nu e ni- dată Sfântului Pavel, nici pe cea dăruită Sfântului
mic viu în ele. Petru. Dă-mi doar favoarea oferită tâlharului de
● Mă tem de puterea nelimitată ajunsă în pe cruce în ziua răstignirii Fiului Tău!”
mâna celor limitaţi. ● Minunile există doar în viaţa oamenilor care
● Aproape fiecare scriitor e un tâlhar de dru- cred în ele.
mul mare care visează să fie răstignit odată cu ● Înfrângerea devine pierdere abia când nu
Mântuitorul. Până şi N. Copernic (care era un mai ai ce învăţa din ea.
ateu) a dispus ca pe mormânt să-i fie gravat ur-
Amprenta unui gând:
„Singura bătălie sigur pierdută este aceea
pe care nu ai dat-o niciodată.”
P U B L I C AŢ I E D E L I M B A R O M Â N Ă
Iarna prin ţara bulzurilor de piatră
Lecţie de istorie dedicată Zilei Unirii
La 30 noiembrie, Națională a României și că aceasta se referă
în preziua lui 1 Decem- la toți românii, oriunde s-ar afla. A amintit
brie, clasa a 10-a de la elevilor despre consecutivitatea marilor eve-
Liceul Teoretic Liviu nimente întregitoare de Țară prilejuite de re-
Deleanu, împreună cu venirea provinciilor cu teritorii și populație
dna Ana Bîtcă, doctor între hotarele istorice ale României: Basara-
în istorie și profesoară bia, Transilvania și Bucovina.
a disciplinei respecti- A purces apoi la realizarea, împreună cu
ve, mai nou și director clasa a 10-a, a unei retrospective istorice a
adjunct al instituției, împreună cu bibliotecara tendinței unificatoare a popoarelor, pornind
Viorica Țurcan, au venit, tradițional, la Bibli- de la Burebista și Decebal cu escală la Mi-
oteca Alba Iulia, filială a BM B.P. Hasdeu, hai Viteazul, cel căruia i-a reușit prima Uni-
ca să marcheze, în ajun, Sărbătoarea Marii re de la 1600, apoi, tocmai în sec. XIX, la
Uniri de la 1 Decembrie 1918, Sărbătoarea pașoptiștii școliți în Europa și la unul dintre
Națională a României. ei, Alexandru Ioan Cuza, ales domnitor la
Dl Nicolae Spătaru, directorul bibliotecii, Iași și București, care a înfăptuit Mica Uni-
le-a vorbit elevilor în debutul evenimentului re de la 1859, când apare și sintagma Sta-
despre importanța reîntoarcerii după Primul tul Român… Reapar dintre filele de istorie,
Război Mondial la sânul Țării a Basarabiei, memoria poporului și a faptelor principele
Transilvaniei și Bucovinei, despre faptul Carol, devenit rege, artizanul statului român
că, dacă nu se întâmpla Marea Unire, nu se modern, nepotul său, regele Ferdinand, cel
știe ce soartă împărțeau aceste trei provincii care a realizat Marea Unire de la 1918…
românești, ce limbă ar fi vorbit Basarabia, Treptat ajungem, odată cu etapele
care de la 1812 era sub cizma rusească și că- Lecției, și la locul nostru în istorie: ce se în-
tre anul 1918 nu avea școli în limba maternă, tâmpla în Basarabia și Bucovina în perioa-
bisericile își țineau slujbele în limba rusă, bi- dele respective. Basarabia era sub ruși de la
bliotecile aveau cărți inclusiv în arabă, nu și 1812, iar Bucovina și Transilvania – alipite
în limba poporului… Despre marele noroc al la Imperiul Austro-Ungar… Imperiul Rus nu
basarabenilor de a fi avut experiența benefi- avea interes să-și dezvolte… periferiile, Ba-
că a perioadei de aur, interbelice, spiritul ei, sarabia devenind furnizor de bunuri materi-
care le-a menținut credința și tradiția și după ale, „carne de tun” și teritorii pentru teatrele
alt rapt, cel al lui Stalin și Molotov... de război ale Imperiului Rus cu vecinii în
Dna profesoară Ana Bîtcă a vorbit despre luptele pentru stabilirea hegemoniei.
modul de a celebra cu fervoare Sărbătoarea Primul Război Mondial schimbă optica
Viaţa fără perdea
Viaţa nu-şi caută niciodată începutul şi nici
sfârşitul. E ca un bolovan mare care vine, te lo-
veşte, atunci când te aştepţi mai puţin, şi toate
consecinţele sunt, de fapt, perioada de supravie-
ţuire, de bucurii şi tristeţi şi multele variabile
care o compun. Viaţa asta a noastră, aşa cum este
ea, nu are vreo regulă precisă, nu urmează un set
de legi şi nici nu prea dă semne că i-ar păsa vre-
un pic de ce gândim, simţim sau credem noi. Eu
nu cred foarte tare în destin, dar undeva există o
mână care ne ghidează, o forţă care face în aşa
fel încât să nu fie totul supus hazardului. Viaţa
văzută per ansamblu, fără perdeaua care ascun-
de povara trăirii ei, nu e nicidecum fascinantă. E
doar un drum de la naştere la moarte, cu o bucată
sănătoasă de trăire în ea.
Ce e mai trist este că unii pleacă prea repede.
Pleacă fără să spună ce simt, ce vor, pleacă fără
să trăiască cu adevărat. De multe ori eu am trâm-
biţat ideea asta a trăirii pe bune, fără perdea. Dar
nu v-am spus cum o văd eu. A trăi aşa, simplu
şi real, înseamnă a nu a avea complexe deloc.
Înseamnă a lua în mâini o bucată sănătoasă din
Aurelian SILVESTRU
ce eşti, dăruind-o altora. Înseamnă a nu te uita la
capra vecinului, a vedea doar bârna din ochii tăi
şi a te bucura sincer pentru tot ce e în jur.
A trăi pe bune înseamnă a te distra, a nu face
excese, a lua din fiecare clipă doar partea pozitivă,
a gândi că mâine nu mai apare şi că azi este cea
mai bună şansă să arăţi cine eşti, să spui că iubeşti
şi să-ţi faci toate visurile, dintre cele mai ascunse.
Perdeaua asta de care zic e o mare cumulată de re-
grete, de probleme, de obligaţii. Nu zic că trebuie
Mircea Eliade să le lăsăm la o parte. Nici n-ai cum să nu te supui
unei societăţi.
Reunirea ca obiectiv
de gândire a celor mai progresiști basara-
beni: Ion Inculeț, Ion Buzdugan, Ion Pelivan.
Constantin Stere, Pan Halippa, Elena Alistar
ș.a. Se „lucrează în popor”, se constituie în
câteva luni Sfatul Țării la Chișinău, se adu-
nă semnături pentru Unire la Soroca, Bălți și
Orhei, în Parlament se votează Actul Unirii
la 27 martie. După Basarabia, rând pe rând,
procedează la fel Transilvania și Bucovina
și la 1 Decembrie are loc, la Alba Iulia, pe
Câmpia Libertății, Marele Eveniment!
Perioada interbelică, cea dintre cele două
războaie mondiale, a fost una benefică, chiar
prolifică pentru statul român, care se plasea-
ză printre cele mai puternice în Europa și
lume, iar la producerea de cereale România
ocupă locul întâi… Rămânem cu ferma con-
vingere că, dacă n-ar fi fost Al Doilea Război
Mondial, alta ar fi fost harta lumii…
La sfârșitul verticalei lecții de istorie,
dna dr. Ana Bîtcă a felicitat asistența cu oca-
zia Sărbătorii Naționale a României, dna Vi-
orica Țurcan, bibliotecară la LT Liviu Delea-
nu, a prezentat expoziția de carte unionistă
din colecția bibliotecii și a invitat elevii să le
citească, să le răsfoiască.
Evenimentul s-a încheiat în acordul ge-
neral al înțelepciunii că „Noi suntem același
popor chiar dacă suntem în două state” și că
unitatea este starea firească a unui popor.
Dar și cu ferma convingere că fenomenul
Unirii este viu, firesc, urgent și inevitabil!
Elena TAMAZLÂCARU
Cuvintele de taină
Dar asta nu înseamnă că ea, lumea în sine, tre-
buie să te acapareze şi să-ţi răpească şi dramul acela
de inocenţă care te ţine pe linia de plutire. Vă dau
exemplul meu. Eu îmi tratez viaţa ca pe un dar, pri-
mit fără să fac ceva anume şi de care trebuie să pro-
fit la maximum, cu orice risc. Îmi fac multe bucurii,
muncesc, îmi găsesc sensul, mă las pradă clipelor şi
încerc să n-am regrete.
Nu reuşesc nici eu de multe ori. Am multe re-
nunţări, am multe lucruri pe care aş vrea să le fac,
dar nu pot, pentru că ori nu am timp, ori nu am
cum. Cred că, dacă am şti care-i momentul sfârşi-
tului nostru, am privi altfel lucrurile şi ne-am trezi
la realitate. Realitatea care spune că nimic nu are
prioritate în afara vieţii tale, a sufletului tău.
Sigur că nu e universal valabil şi diferă de la
individ la individ. Sigur că unii preferă să-şi piar-
dă existenţa în lucruri fără sens. Dar chiar şi pentru
ei există undeva puterea de a face o schimbare. Eu
cred că viaţa nu e altceva decât o carte a confesi-
unilor şi una în care nu adunăm nici izbăviri, nici
foloase pentru viaţa de apoi, adunăm doar privirile
şi gândurile pe care le sădim în sufletele altora, adu-
năm sincerităţi.
Până la urmă, ce rămâne după noi, dincolo de
activitate, artă, serviciu, copii, casă, masă şi avere?
Rămâne imaginea şi sentimentul din sufletul celor
care ne iubesc şi ne-au iubit. Şi, uite aşa, eu zic că
n-ar strica să lăsăm viaţa să ne acapareze pe deplin,
cu bunele şi relele ei, şi să trăim fiecare secundă
ca şi cum ar fi ultima în care vedem lumina zilei, a
soarelui şi chipurile celor care ne fac timpul fericit!
De asta avem nevoie, de o viaţă fără perdea!
Paul SURUGIU (FUEGO)
George ŢĂRNEA
E totul rânduit
să se întâmple
Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?
Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?
E totul rânduit să se întâmple –
Cu simplitatea unei adieri –
Când de lumină sufletul se umple.
Dar dacă-n schimbul sterpei
mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.
La firul ierbii
Iubire,
îţi poruncesc!
O tânără îndră-
gostită îi povesteş-
te alteia: „De câte
ori îl văd, am im-
presia că soarele se
opreşte în loc şi iar-
ba refuză să creas-
că. Ploaia acoperă
tot pământul, dar
nu şi locul unde ne-
ntâlnim. Sunt fericită, doar că fericirea
mea are un neajuns: eu îl iubesc, dar el
probabil că încă nu ştie că mă iubeşte. Ieri
i-am cumpărat o brăţară frumoasă, acum
câteva zile – un ceas, iar când îl întreb de
iubire, nemulţumitul îmi tot spune: „N-
am să te iubesc niciodată!”. Ei, spune şi
tu, cum poate fi atât de nerecunoscător?
Şi apoi, de ce nu mă va iubi niciodată?
Nu-s urâtă, nici proastă, am părul lung,
mă uit în oglindă, sunt ca toate celelalte
fete. Oare ar trebui să-i dăruiesc ceva mai
scump ca să mă observe…”
Însă mărturisirea aceasta naivă, mă
face să-mi spun în gând: „Poate, tocmai
de asta nu te iubeşte, fiindcă, în loc să fii
unică, eşti ca toate celelalte. Şi apoi, iubi-
rea nu-i o cerşetoare bătrână…”
„La anul, continuă fata, am să dau
examen la vreo facultate de miniştri ori
deputaţi, şi-atunci o să-l văd eu! Va ajun-
ge să mă iubească cu siguranţă şi-mi va
cumpăra el ceasuri şi brăţări…”
Iar, dacă până astăzi n-am ştiut cât
costă acest sentiment, iată că acum aflu
că acesta, pentru unii tineri, are şi-un
preţ. Şi atunci nu-mi vine decât să ex-
clam: „Cum să nu se ascundă de tine, iu-
birea, dacă tu, în loc s-o laşi să te îmbră-
ţişeze firesc, îi spui ca unui rob: „Iubire,
execută, îţi poruncesc!”
Doina DABIJA
 2 Literatura şi arta Nr. 49 (4030), 8 decembrie 2022

D E Ş T E A P TĂ - T E , R O M Â N E ,
LA RĂSPÂNTIA SPERANŢELOR ÎN TOPUL PREFERINȚELOR

ISTORIA LE VA PUNE PE TOATE LA PUNCT Convingeri sincretice

Orice bun cetățean are datoria
de a se ocupa de viitorul
Patriei sale.
Mihai EMINESCU
Acest îndemn eminescian că-
lăuzitor ne-a făcut să-l simțim
ca niciodată aproape de întreaga
noastră ființă, mai ales acum, când,
cu o săptămână în urmă, adică pe
UNU DECEMBRIE 2022, am îmbrățișat cu sufletul și
conștiința ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI și a româ-
nilor din afara hotarelor Patriei noastre istori-
ce. Am sărbătorit-o la cea mai înaltă tensiune
psihologico-socială și emoțională în împreju-
rări dramatice, impuse de agresiunea sălba-
tică a Rusiei putiniste asupra vecinei noastre
Ucraina și de atâtea alte nevoi și probleme de
ordin social, economic, umanitar, de penuria
sfâșietoare, provocată de distrugerea infras-
tructurii civile și celei energetice.
Or, tânărul stat din vecinătatea noastră s-a
declarat oficial, în văzul și auzul întregii Euro-
pe și al Occidentului în acea zi de pomină – 24
februarie 2022, o Ucraină democratică și in-
vincibilă, ulterior dând dovadă de un eroism
copleșitor în lupta pe viață și pe moarte cu nă-
vălitorul barbar din răsărit, care intenționează
să radă de pe fața pământului orașele și satele
înfloritoare, să lichideze fizic însăși națiunea
autohtonă ucraineană. În acest sens și nouă,
cetățenilor celui de al doilea stat românesc, ni
se dă o lecție aspră, de netăgăduit, cu învățămintele de ri-
goare, cum ar trebui și noi să ne apărăm moșia, demnitatea
națională, însăși ființa noastră.
... Câteva întâmplări cu tentă pozitivă, surprinzătoare,
proaspete, cum s-ar zice, ne-au alimentat nădejdea că se
poate! Adică se poate ieși din faimoasa moleșeală și prover-
biala noastră „lasă-mă să te las”. Și această zdruncinare,
perturbare socială s-ar putea produce în cazul în care nu ne
vom lăsa prădați de propria indiferență, de propria apatie,
mai bine spus, de delăsare, de indolență, dar și de falsa goli-
ciune proverbială: „Capul plecat, sabia nu-l taie”, ea fiind
urmată și de „efectul imediat” dar „nici soarele nu-l vede”.
În acest context o lecție de un nemaipomenit curaj, de
o conduită cetățenească pilduitoare, au ţinut profesorii de
la Liceul Româno-Francez „Gh.Asachi”, care, împreună
cu cei mai buni elevi, au pregătit pentru Ziua Marii Uniri
de la Alba Iulia o manifestare patriotică fără precedent, nu
numai pentru deputații adunați în sala de ședințe a Parla-
mentului, ci și pentru întreaga suflare românească din cele
patru colţuri ale globului, dată fiind puterea fantastică de
acoperire a Internetului.
Această întrunire de suflet s-a dovedit a fi un verita-
bil Regal muzical-artistic dedicat memoriei înaintașilor
noștri și celor care duc mai departe stindardul demnității
și vredniciei noastre naționale. Ce-i drept, reprezentanții
așa-numitei opoziții din Parlament, „capabilă” doar de in-
trigi, bârfe și de tot soiul de scamatorii provocatoare socia-
list-comuniste, s-au tupilat ca niște guzgani plouați, îngră-
mădindu-se într-un loc mai ferit de ochii lumii, avându-l
în frunte pe liderul lor focos și foarte vocal (acolo unde
nu trebuie) – acest faimos Vlad Batrâncea, un individ res-
pingător, care, în plină ședință a Parlamentului, a rupt în
bucăți, în fața întregii asistențe, harta României Mari. Ce
mai! Un „erou” de paie putrede, adică de nimic.
***
Bineînțeles că gestul temerar al profesorilor și al admi-
rabililor dumnealor discipoli de la prestigiosul Liceu „Gh.
Asachi” a servit drept imbold benefic pentru alte acțiuni
și activități cu tentă patriotico-unionistă. De data aceasta,
toți cei de bună-credință din stânga Prutului au trăit bucu-
ria și deplina satisfacție sufletească, surprinși de atitudinea
bărbătească, dârză, a domnului Bogdan Aurescu, minis-
trul de Externe al României, Excelența Sa sugerându-i
tranșant omologului său de la Kiev, Dmîtro Kuleba, să
se lămurească, în sfârșit, privitor la glotonimul fals, cel al
„limbii moldovenești”, ea fiind nimic altceva decât o făcă-
tură stalinistă, care și-a făcut și continuă să-și facă mendre-
le și în spațiul Ucrainei luptătoare, scăldată și la ora actuală
în sânge și lacrimi.
Apropo, demersul domnului ministru Bogdan Aurescu
a fost anticipat de dialogul prin telefon pe care președintele
Klaus Iohannis l-a avut cu colegul său ucrainean Volodîmîr
Zelenskîi, ce-i drept, convorbirea producându-se înainte de
ațâțarea ruinătoarei conflagrații militare. Să luăm aminte că
ea continuă fără întreruperi a zecea lună de război cumplit și
nedeclarat, pe care fascismul rus îl va pierde iremediabil.
***
Desigur, imensele jertfe umane ale poporului ucrainean,
aduse pe altarul libertății și aspirațiilor sale înaripate, sunt ra-
portate la dorința aprigă, nestingherită a statului nostru vecin
de a se integra cât mai curând în civilizația și comunitatea
statelor independente de pe continentul european. Iar una
dintre condiționalitățile de bază, pe care viitorul membru,
adică Ucraina, va trebui să le respecte, ține de drepturile ina-
lienabile ale minorităților naționale (în cazul nostru fiind vor-
ba de comunitatea românească din Nordul Bucovinei, Trans-
carpatia și Sudul Basarabiei istorice, actuala regiune Odesa).
Despre toate acestea și multe altele în Guvernul Româ-
niei s-a dezbătut deschis nu demult, punându-se
accentul pe următoarele probleme de ordin pri-
mordial: 1. crearea condițiilor favorabile pentru
minoritatea românească din fostele ei pământuri
istorice, aflate astăzi în jurisdicția statului ucrai-
nean, de a vorbi sau a comunica în limba stră-
bunilor noștri daco-romani; 2. de a li se permite
să-şi dezvolte învățământul la toate nivelurile,
precum și cultura, tradițiile, obiceiurile moștenite
din generație în generație; 3. de a reveni la sim-
bolica națională a poporului român băștinaș, ne-
maivorbind 4. de o funcționalitate permisivă de
autoguvernare locală propriu-zisă.
Oricum, nutrim speranța că toate aceste
circumstanțe vor avea șansa să fie implementate
gradual în practica unei guvernări cu adevărat
democrate, imparțiale, deschise, pe care, le cre-
dem și-o dorește sincer buna noastră vecină și
prietenă – Ucraina de neînvins.
Și ultima remarcă: în timpul de față, când
războiul crâncen continuă să aducă atâtea suferințe și ne-
norociri poporului ucrainean, nicidecum nu pot fi ocolite și
victimele conaționalilor noștri români de pe câmpul de lup-
tă. Un caz zguduitor a avut loc zilele trecute, când în satul
Sinăuții de Jos, raionul Hliboca – Adâncata, a fost adus acasă
în sicriu consăteanul cuscrilor noștri Tuță și Coca, un bun
cunoscut și gospodar cu fiul nostru Lucian. Acest ostaș, cu
numele de Andrei Șova, avea doar 25 de ani, acasă rămâ-
nându-i sfâșiată de dureri soția și cei doi copilași. Ba mai
mult. Precum ne-au povestit și alți băștinași din partea locu-
lui, aproape săptămânal în satele din Nordul Bucovinei con-
tinuă să fie aduși acasă în sicrie nu numai tineri ruteni, ci și
congeneri români, pentru care patria lor nu este cea istorică,
iubită și glorificată de cel mai mare poet al neamului româ-
nesc, care din voia împrejurărilor istorice vitrege a devenit
Patria lor adoptivă, căreia i-au jurat credință până la capăt.
Doar și pentru ei Ucraina a devenit Bastionul-
Fortăreață, unde Binele se confruntă stoic cu răul. O
lume întreagă știe de partea cui e Adevărul și Dreptatea.
Iar ambele sunt categorii apostolice imperturbalbile.
Mihai MORĂRAȘ
printre sondaje
Parcă m-aş afla pe linia frontului în Ucraina. Mă uit la est,
spre ruşi, armata lor produce impresia că se odihneşte. Atacă
doar cu rachete, prioritar, în obiectivele civile: şcoli, grădini-
ţe de copii, blocuri locative. S-au înregistrat numeroase decese
printre civili. Trag cu ochiul în partea opusă, spre ucraineni, şi
mă conving că nu le ajung forţe pentru a-şi elibera propriul teritoriu, ocupat de
inamic. Cauza e că Occidentul tergiversează ajutorul cu arme performante promis
armatei ucrainene. S-a schimbat viziunea cetăţenilor europeni: Rusia nu atacă în-
tâmplător Ucraina, ci, atacând-o, ameninţă securitatea întregii Europe. Cu cât te
afli mai aproape de Rusia, cu atât rişti să fii invadat de armata ei. Situaţie incertă,
dar şi extrem de periculoasă. Polonia şi Ţările Baltice sunt cele mai active în apelu-
rile lor de contracarare a agresiunii ruseşti. Astfel, ele îşi apără propria securitate.
Iar noi, ceilalţi, aşteptăm sondajele, care să ne îndrepte pe drumul cel bun. Acestea
sunt de două feluri: mincinoase, pe de o parte, şi obiective, pe de alta. Primele sunt
elaborate la comanda unui oarecare partid, care vrea să-l convingă pe viitorul alegător
că organizaţia lui are cele mai bune şanse de a prelua puterea în viitorul apropiat. Pro-
babil, aşa se procedează în toată lumea. Nu aştepta de la opoziţie să laude guvernarea.
Chiar dacă această guvernare se descurcă binişor, opoziţia e capabilă să găsească pre-
tutindeni un nod în papură. Interesul poartă fesul.
M-a bucurat ultimul sondaj de la noi, realizat de CBS-Research la comanda Insti-
tutului de Politici Publice. Opoziţia prorusă de la noi are noroc: maladia COVID şi
criza energetică, declanşată în Europa, dar şi în întreaga lume, reprezintă un oxigen
pentru diverse proteste. În ciuda crizei majore, Maia Sandu, actuala Preşedintă, şi
partidul său se află în topul preferinţelor în intenţiile de vot. Respondenţii au credi-
tat-o cu cea mai înaltă rată a încrederii (20 de procente), urmată de prorusul I. Dodon
cu 9,4 procente. Dacă în curând ar avea loc alegeri prezindenţiale, Maia Sandu ar
deveni câştigătoare pentru un al doilea mandat. Referitor la Dodon, teamă mi-e că
va scăpa basma curată şi nu va sta la închisoare pentru cele patru capete de acuzare,
inclusiv pentru înaltă trădare. Stranie e justiţia la noi! Deja ani la rând, ea nu reuşeşte
să-i demonstreze lui Dodon că este un hoţ şi trădător de Patrie.
Care e situaţia momentan privind eventualitatea unor alegeri parlamentare: 24,6 pro-
cente au confirmat că vor opta pentru PAS. În partea opusă, socialiştii cu partidul politic al
lui Şor şi comuniştii ar acumula peste 30 de procente. Tristă perspectivă! PAS-ul e obligat
să-şi revadă programul de acţiuni în aşa fel ca să-şi sporească rata de încredere a popula-
ţiei. Procentul indecişilor ar fi de 14 la sută. Însă diaspora n-a fost luată în calcul. Ea, ca şi
data precedentă, ar putea servi drept de colac de salvare pentru actuala guvernare.
Urmează cifre, care se bat cap în cap. Ne bucură faptul că a sporit numărul moldo-
venilor (52 de procente), care susţin bunele relaţii cu organizaţii ca NATO, cu România
(75 de procente) cu SUA (63,7 procente) şi Ucraina (70 de procente). Simpatia faţă de
Rusia a scăzut până la 20,4 procente. Concomitent, a scăzut până la 51 de procente
numărul susţinătorilor aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. A crescut
şi numărul euroscepticilor – 30,2 de procente. 54,5 procente nu susţin aderarea Re-
publicii Moldova la NATO. Referitor la evenimentele din Ucraina, 38,3 la sută dintre
respondenţi au afirmat că Rusia a atacat-o nejustificat.
Recunosc: îmi place să citesc sondaje făcute la comanda unei organizaţii politice,
dar şi cele veridice. În aşa fel, adevărul se evidenţiază mai uşor. Îmi place că populari-
tatea Maiei Sandu, deşi a scăzut comparativ cu precedentele prezidenţiale, se menţine
la cea mai înaltă cotă de credibilitate printre electorii actuali. PAS-ul însă are rezerve
şi restanţe întru a le depăşi şi a le lichida. Să sperăm că aşa va fi. Or, speranţa moare
la urmă. Salut!
Iulius POPA

Provocările secolului XXI şi prestaţia ştiinţei INTERVIUL NOSTRU Evoluții

Ne apropiem de
finele lui 2022 – pri-
mul an favorabil
după perioada pan-
demică de doi ani.
Dar la 24 februarie
curent, o altă neno-
rocire a intervenit
în viaţa noastră: a
început războiul, de-
clanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei,
cu repercusiuni grave nu numai pentru statul
vecin, unde are loc agresiunea militară, dar
şi pentru ţara noastră. Care sunt preocupări-
le oamenilor de ştiinţă în aceste condiţii? Ce
realizări mai importante au marcat anul 2022?
Aceste întrebări în serie corespondentul
nostru le-a adresat acad. Ion TIGHINEANU,
preşedintele Academiei de Ştiinţe a Republicii
Moldova.
– Dle Ion Tighineanu, acest an a fost
unul optimist, dictat de un plan îndrăzneţ
de activitate?
– Evident! La începutul anului curent am
convenit în cadrul Prezidiului AŞM să ampli-
ficăm activitatea internaţională pentru a pre-
lua cele mai bune practici de la parteneri, atât
din cadrul UE, cât şi din vecinătatea noastră:
România şi Ucraina. În ianuarie, academicia-
nul Bogdan C. Simionescu, vicepreşedintele
Academiei Române şi membru de onoare al
AŞM, a susţinut prelegerea publică online
„Academia Română şi Academia de Ştiinţe
a Republicii Moldova – provocări şi posibile
soluţii”. Concluziile ce reieşeau din aceas-
tă prezentare ne ancorau în nişte obiective
concrete comune pentru a munci şi obţine
rezultatele dorite. După o săptămână, la 25
ianuarie, academicianul Anatoli Zahorodnii,
preşedintele Academiei Naţionale de Ştiinţe
din Ucraina, a prezentat online lecţia publică
cu genericul „Evoluţii recente în cercetarea
fundamentală şi aplicată la Academia Naţio-
nală de Ştiinţe din Ucraina”. Totodată, profe-
sorul Vladimir Fomin, membru de onoare al
AŞM şi colaborator al Institutului „Leibniz”
de cercetări în domeniul corpului solid şi al
ştiinţei materialelor (Dresda, Germania), a in-
format comunitatea ştiinţifică din ţară despre
crearea în cadrul AŞM a platformei de comu-
nicare „Ştiinţele fundamentale pentru dezvol-
tarea durabilă a societăţii”. În calitate de coor-
donator al acestei platforme, la 11 februarie,
prof. Vladimir Fomin a ţinut succesiv două
prelegeri publice: „Organizarea şi finanţarea
cercetării ştiinţifice în Germania” şi „Rolul
şi importanţa ştiinţei fundamentale în secolul
XXI”, unul din obiective fiind preluarea expe-
rienţei germane de finanţare a cercetării, care
la noi se cere a fi diversificată şi consolidată.
De asemenea, convenisem cu acad. Ana-
toli Zahorodnii, preşedintele Academiei Na-
ţionale de Ştiinţe din Ucraina, şi academici-
anul Ivars Kalvins, preşedintele Academiei
de Ştiinţe a Letoniei, să pregătim acorduri de
colaborare şi să le semnăm cât mai curând în
cadrul întrevederilor. Pentru 7 aprilie era pre-
conizată luarea mea de cuvânt la Adunarea
Generală a Academiei de Ştiinţe a Letoniei,
la Riga. Invazia Federaţiei Ruse în Ucraina
din 24 februarie a dat peste cap toate planurile
noastre: vizita la Riga a fost transferată pen-
tru o perioadă nedeterminată, fiind realizată
doar în luna octombrie curent, finalizându-se
cu semnarea Acordului de colaborare dintre
AŞM şi Academia de Ştiinţe a Letoniei. În
condiţiile războiului, colaborarea cu Acade-
mia Naţională de Ştiinţe a Ucrainei s-a axat
preponderent pe organizarea suportului pen-
tru revenirea la pace.
– Academia de Ştiinţe, cercetătorii, în
această situaţie extraordinară, trebuie să
facă ceea ce ştiu ei mai bine – ştiinţă. Cum
s-au descurcat cu problematica de cerce-
tare savanţii, ţinând cont şi de finanţările
precare?
– În pofida pandemiei, a războiului din
imediata noastră vecinătate şi a finanţării mo-
deste, cercetătorii noştri reuşesc să se menţină
pe linia de plutire şi să publice lucrări în revis-
te internaţionale cu factor de impact, să parti-
cipe cu succes la diverse expoziţii de inventi-
că, fiind apreciaţi cu medalii de aur, argint şi
bronz. Un alt argument încurajator: în bazele
de date Scopus, R. Moldova are în anul curent
înregistrate 475 de lucrări ştiinţifice, ceea ce
reprezintă un rezultat relativ bun.
Cercetătorii noştri au câştigat două Premii
Naţionale: dr. hab. Valentin Celac, Institutul
de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plante-
lor, şi dr. hab. Ghenady Korotcenkov de la
Universitatea de Stat din R. Moldova. Un grup
de savanţi, realizând cu succes cercetări impor-
tante, s-au învrednicit de premii ale Academiei
noastre de Ştiinţe. Astfel, prof. univ. Aliona
Grati (Universitatea de Stat din R. Moldo-
va) i-a fost decernat premiul „Grigore Vieru”
în domeniul literaturii. Premiul „Alexandru
Boldur” pentru istorie şi filozofie a fost îm-
părţit între două echipe de cercetători – acad.
Andrei Eşanu, dr. Valentina Eşanu (Institu-
tul de Istorie) şi dr. Liliana Rotaru, dr. Ion
Valer Xenofontov (Biblioteca Ştiinţifică (In-
stitut) „Andrei Lupan”). Premiul „Paul Bran”
în domeniul ştiinţelor sociale şi economice a
fost conferit dr. hab. Olga Gagauz şi Tati-
anei Tabac (Institutul Naţional de Cercetări
Economice). De premiul „Constantin Stere” în
domeniul dreptului şi al ştiinţelor politice s-a
învrednicit dr. hab. Rodica Ciobanu (Uni-
versitatea de Stat din R. Moldova), la studiul
artelor premiul „Maria Bieşu” i-a fost decernat
mem. cor. Mariana Şlapac (Institutul Patri-
moniului Cultural, USM). Şi-a adjudecat la
concurs premiul „Valeriu Canţer” dr. Cristina
Gherasim (Institutul de Istorie, USM) la cate-
goria pentru tineri cercetători în domeniul şti-
inţelor sociale, economice, umanistice şi arte.
– Dle preşedinte, actualmente sunteţi
pe post de manager şi administrator al AŞ
a RM. Dar cum a fost anul 2022 pentru
cercetătorul Ion Tighineanu?
– Ca de obicei, weekendul este totalmente
dedicat cercetării ştiinţifice. La Centrul Na-
ţional de Studiu şi Testare a Materialelor am
pregătit cadre ştiinţifice care astăzi realizează
cercetări de calitate. Doctoranzii de ieri au de-
venit deja cercetători de forţă. Doctorul Edu-
ard Monaico, de exemplu, pregăteşte pentru
susţinere teza de doctorat habilitat. Activează
cu mare succes şi tânărul doctor Tudor Bra-
nişte, autorul primei teze de doctor în ştiinţe
tehnice, elaborate şi susţinute la intersecţia
nanotehnologiilor cu medicina. Pentru ianu-
arie 2023 este preconizată susţinerea publică
a altei teze interdisciplinare de către tânărul
cercetător Vlad Ciobanu. În anul curent, îm-
preună cu colegii de la Centrul nostru şi în
colaborare cu partenerii din cadrul proiectului
european NanoMedTwin şi al altor proiecte,
am publicat 11 lucrări în reviste internaţionale
cu factor de impact, ceea ce consider că este
un rezultat relativ bun.
– Dle academician, mai la toate activi- CREZUL
tăţile ştiinţifice de la Academia de Ştiinţe
a R. Moldova participă mai mulţi laureaţi PAŞOPTIŞTILOR
Nobel – prietenii noştri din ultimii ani, unii
dintre care au fost aleşi în 2021-2022 mem-
De la Burebista-ncoace,
bri de onoare ai AŞM. De ce ne susţin aces-
te celebrităţi ştiinţifice? unificator al geto-dacilor,
– Aceste personalităţi cu mare renume şi în Carpatul-Dunărean
prestigiu îi cunosc pe mulţi oameni de şti- noi de veci suntem un Neam.
inţă din Republica Moldova. Unii dintre ei
chiar au colaborat şi continuă să colaboreze Decebal a cimentat
cu cercetători de la noi. Bunăoară, profesorul uniunile tribale,
de origine indiană Rattan Lal de la Univer- făurind un singur stat
sitatea Ohio din SUA a vizitat ţara noastră
cu cetăţi occidentale.
cu un deceniu în urmă şi a rămas impresio-
nat atât de ospitalitatea moldovenilor, cât şi Cucerită de Traian,
de entuziasmul, de devotamentul lor faţă de de prietenii noştri laureaţi Nobel, care ne-au Dacia s-a romanizat,
cercetarea ştiinţifică. Prof. Konstantin No- încurajat să muncim în continuare, să fim per- a format din nou un stat
voselov a interacţionat cu unii cercetători din severenţi. Ceea ce ne uneşte spiritual pe noi,
republică în perioada sa de activitate la Insti- c-un popor creştin, curat.
precum şi cu alţi lideri ai multor academii
tutul de Probleme ale Tehnologiei Microelec- europene şi naţionale, este interesul profesi- Ştefan Vodă a luptat,
tronice din Cernogolovka (Rusia). Mai târziu, onal, dar şi obiectivele ştiinţifice comune în Testament el ne-a lăsat:
ajungând deja profesor la Universitatea din condiţiile provocărilor tot mai dramatice ale Ţara nu este a Lui,
Manchester, a participat la cercetări realizate secolului XXI.
în strânsă colaborare cu echipa dr. hab. Denis ci a Viitorului.
Nica de la USM. Prof. Randy Schekman de – Academia de Ştiinţe are mai multe Pentru Reunificare
la Universitatea California/Berkeley are ră- probleme urgente de soluţionat, dar acum a luptat Mihai Viteazul:
dăcini basarabene, străbunicii lui după mamă pe primul loc s-a situat cea de consolidare
fiind înmormântaţi în nordul R. Moldova, la să trăiască, să-nflorească
a corpului academic. Ce perspective aveţi
Lipcani. În ianuarie 2020, savantul a rezervat în acest sens? Moldova, Ardealul şi Ţara
bilete de avion spre Chişinău, dar pandemia, – Amintesc, cu regret, că în ultimii cinci Românească.
declanşată în lume într-o formă agresivă, i-a ani au decedat 31 de membri ai AŞM – o trei- Unitatea naţională,
contramandat zborul. Prof. Serge Haroche me din potenţialul academic. În prezent avem
de la Collège de France din Paris are şi el ră- crezul sacru paşoptist
38 de membri titulari şi 19 de membri cores-
dăcini în zona noastră geografică: bunica lui pondenţi, 34 de locuri sunt vacante. Ultimele fost-a proclamat pe veci
s-a născut la Chişinău, iar mama – la Odesa, alegeri ale membrilor titulari şi membrilor co- de românii înfrăţiţi.
ceea ce îl leagă sufleteşte de aceste meleaguri, respondenţi au avut loc la Academia de Ştiinţe
implicându-se activ în evenimentele noastre Sfatul Ţării a Votat
a R. Moldova în vara anului 2017, adică cu
ştiinţifice, în special, în cele care au drept peste cinci ani în urmă. Desigur, este justificat Dorul nostru nesecat:
scop restabilirea păcii. O atitudine deosebi- faptul că nu am organizat alegeri pe timp de Să fim veşnic împreună
tă faţă de R. Moldova şi cercetătorii din ţara pandemie, dar în prezent s-a creat o situaţie Basarabia cu Patria-Mumă.
noastră o are şi prof. Hiroshi Amano de la destul de favorabilă pentru organizarea noului
Universitatea din Nagoya, care, de asemenea, Ca paşoptist ce sunt,
scrutin. Cred că alegerile noilor membri, orga-
se pregăteşte să ne viziteze cu prima ocazie nizate cu responsabilitate, vor împrospăta po- mă rog Domnului de Sus
ţara. Recent, prof. Amano a avut-o în calitate tenţialul ştiinţific şi vor permite soluţionarea să-mi văd Ţara Reunificată
de oaspete în Japonia pe tânăra dr. Ludmila altor probleme arzătoare ale Academiei. Avem
Cojocaru (USM, actualmente participă la rea- şi de duşmani apărată!
deplina convingere că aceste alegeri se vor
lizarea unui proiect în Franţa). desfăşura în mod transparent şi vor demonstra Noi pe veci să fim Uniţi
Ceea ce ne-a bucurat în ultimul timp este solidaritatea comunităţii noastre ştiinţifice. şi de ştefani ocrotiţi!
vizibilitatea crescândă a activităţii Academi- – Vă mulţumesc.
ei de Ştiinţe a Republicii Moldova la scară
internaţională. Acest lucru a fost observat şi Petru JELESCU
Interviu realizat de Tatiana ROTARU
Nr. 49 (4030), 8 decembrie 2022 Literatura şi arta 3
DIN SOMNUL CEL DE MOARTE!
Transnistria şi securitatea regională LA ORDINEA DE ZI DICŢIONAR

Reaminteam în luna august

opiniei publice, dar şi cârtiţelor din
instituţiile statului de la Chişinău,
experţilor din spaţiul românesc
aflaţi în solda Moscovei şi idioţi-
lor utili, despre aşa numitul „plan
Belkovski” lansat pentru testare la
Bucureşti, la începutul secolului
XX. E o lecţie uitată, abandona-
tă sau trecută cu vederea special, fiindcă „planul Belkovski”
developa un colţ de hartă schiţată de Kremlin cu frontiera pe
Nistru, reprezentând nimic altceva decât o verigă ordinară din-
tr-o viziune complexă, pe care serviciile ruseşti o implementau
paşnic în regiune sub diferite forme – de la referendumurile
pentru independenţă (Tiraspol şi Comrat) la „statul comun” al
lui Primakov şi până la Uniunea sau Confederaţia statală Ro-
mânia-R.Moldova. În toate mişcările de trupe invizibile din
regiune, Rusia revanşardă încerca diferite scenarii, care să-i
permită legal să transforme locaţiile armatei a 14-a într-o
puternică şi modernă bază militară, înfiptă între România
şi Ucraina. Puterea de atunci de la Kiev, ca şi în timpul agre-
siunii ruseşti împotriva R.Moldova din anul 1992, a înghiţit
nada, susţinând pe faţă planurile revanşarde ale Moscovei. La
Chişinău, portavoce a preşedintelui Lucinschi, primul minis-
tru Dumitru Braghiş făcea deschis pledoarii pentru cedarea sau
vinderea Transnistriei şi amplasarea în stânga Nistrului a unei
baze militare ruseşti cu acte în regulă. „Dacă am obţine gaze
gratis, de ce să nu acceptăm? Suntem o ţară mică şi nu pu-
tem dicta o atitudine faţă de noi” – încerca să ne convingă
scula lui Lucinschi. Nici Adrian Severin, ministru de externe
al României, nu era străin planurilor Moscovei în regiune. În
Chişinău, la acea vreme neclară, bântuiau mai multe stafii cu
misiuni speciale, care aveau trecere liberă în Preşedinţie, Par-
lament şi Guvern, umplând capetele goale cu zvonuri că Rusia
acceptă Unirea cu România contra cedării definitive a Transnis-
triei pentru amplasarea unei baze militare moderne pe termen
nelimitat. Deci, nimic nou în reluarea, a câta oară, a marşului
ostaşilor invizibili în tandem cu zvârcolirile hoardelor de idioţi
utili, care se droghează cu minciunile moscovite şi promovează
delirant şi iresponsabil narativele ruseşti că R.Moldova trebuie
să renunţe benevol la o parte din teritoriul ei naţional. Aburea-
la ori sminteala că, dăruind Transnistria, distrugem corupţia şi
facem Unirea, iarăşi poluează spaţiul public, fiind încurajate de
astă dată de conducerea biroului politic de integrare a Guvernu-
lui RM, de „scenariile” sau declaraţiile confuze şi înşelătoare
ale lui Oleg Serebrian şi Nicolai Ţveatkov, doi colaboraţionişti
plătiţi la greu din banii moldovenilor.
În genere, după eroismul manifestat de moldoveni, de sânge-
le vărsat şi de sacrificiul a sute de fii ai acestui pământ, care şi-au
dat viaţa în războiul Rusiei împotriva noastră din anul 1992, e
inuman şi imoral să scoţi la vânzare o parte din teritoriul naţio-
nal, recunoscut oficial de ONU. Ca să avem garantată securitatea
noastră, a României reîntregite şi Ucrainei în această parte a Eu-
ropei de Est, e nevoie ca în locul trupelor de ocupaţie ruseşti să
fie adusă o bază puternică NATO. Da, pace, stabilitate, nor-
malitate şi dezvoltare în această regiune va fi când Transnis-
tria va fi integrată deplin în spaţiul european, iar la Tiraspol
va flutura Tricolorul şi drapelele UE şi NATO.
Cât priveşte grupurile etnice din Transnistria, ruşii sunt pe
poziţia 3 după români şi ucraineni. Ei, minoritarii, se vor in-
tegra în spaţiul românesc şi european, poate mai repede decât
o parte din mancurţii „noştri”.
Sper ca şi idioţii utili sau ţucălarii unor idoli falşi să con-
ştientizeze: războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat
radical paradigma de securitate din regiunea Mării Negre.
E agonie curată, e o crimă deosebit de gravă să resuscitezi
regimul banditesc, separatist, care a uzurpat integritatea
teritorială a R.Moldova. Modelul imperial se năruie sub
ochii noştri împreună cu serviciile şi bandiţii lor de la Ti-
raspol. SUA, UE şi NATO vor construi o nouă arhitectură
de securitate de la Marea Neagră până la Marea Baltică,
eliberând popoarele din acest spaţiu de teroarea de secole a
Rusiei şovine şi imperiale. Avem datoria, în numele păcii
şi securităţii noastre, să integrăm Transnistria în spa-
ţiul euroatlantic. E necesar să începem să pregătim buni
manageri, care să integreze, să civilizeze, să dezvolte şi să
administreze Transnistria schilodită de ocupaţia rusească şi
regimul uzurpator, banditesc de la Tiraspol. Când Rusia e
împinsă în bârlogul ei, iar Ucraina devine un zid uriaş în-
tre Rusia şi România, a renunţa la peste un sfert de milion
de români transnistreni, oricât de îndoctrinaţi ar fi ei, şi la
peste 4 mii de km pătraţi, e mai mult decât straniu, suspect
şi periculos. Fiindcă dacă renunţăm la Tiraspol, la rând stau
Comratul şi Bălţiul. În fine, dacă te doare capul, nu te apuci
să-l tai, ci cauţi să-l vindeci oricât te-ar chinui.
Vă rog să reţineţi: în numele păcii şi securităţii noastre,
avem datoria să integrăm Transnistria în spaţiul euroatlantic.
În rest sunt narative, provocări şi planuri ascunse ale servici-
ilor secrete ruseşti.
Alecu RENIŢĂ
Să vorbim corect!
Mai multă lume afirmă că TREBUIE DE schim-
bat guvernul. Că trebuie schimbat sau nu trebuie
schimbat, până la urmă, decide partidul de guver-
nământ. Ceea ce e în puterea noastră e să nu mai
folosim după „trebuie” prepoziţia DE, pentru că
aşa ne cere gramatica. În ceea ce priveşte guver-
nul, dacă trebuie schimbat, atunci să fie schimbat,
dar s-o ştim şi noi din timp. Nu de alta, dar poate
ne căpătuim cu vreo funcţie, chiar dacă TREBUIE
MUNCIT/să se muncească zi şi noapte întru prosperarea ţării. Totuşi
TREBUIE VĂZUT/ să se vadă (greşit: „de văzut”) ce se ascunde în spa-
tele posibilei demiteri. Că la noi, orice demitere e făcută te miri din
ce cauză, dar, cu certitudine, nu pentru bunăstarea poporului.
Constantin ŞCHIOPU
DEDUCȚII SIMPLE
IDEEA REUNIRII
TOT MAI VIE
Printre atâtea evenimente triste, ba chiar tragice de
luni bune încoace, pricinuite de invazia neprovocată
şi ilegală a Rusiei în Ucraina, iată că sclipesc şi razele
unei mari bucurii: în sfârşit, după luni şi chiar ani de

Rusia declarată „stat Noi valuri

SITUAŢIA DIN UCRAINA aşteptare, sâmbătă la orele prânzului, România a înce-
put exportul de gaze către R. Moldova prin conducta

sponsor al terorismului”. de rachete distrugătoare

Iaşi-Ungheni.
Dacă-aţi observat, marile noastre bucurii, cu precă-
dere în ultimul timp, sunt legate în special de Ţara-ma-
Obligaţiile Republicii Au trecut 280 de zile proclamat liderul batalionului „Turan”. Unul
mă, România, care nu ne lasă la greu, e mereu alături.
Şi drumul spre Uniunea Europeană pare mult mai uşor alături de fraţii români.

Moldova în acest sens

de război în Ucraina,
care au adus iadul pe
pământ. Neînregistrând
La 23 noiembrie, Parlamentul European a declarat Rusia
succese pe fronturi, ru-
şii, în stilul adevăraţilor
drept „stat sponsor al terorismului”. Înainte de asta, parlamente-
terorişti, luptă cu popu-
le a cinci ţări membre ale Uniunii Europene – Estonia, Letonia, laţia civilă, distrugând
Lituania, Polonia şi Cehia – au luat o hotărâre similară. metodic infrastructura
La 13 octombrie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Eu- energetică, lăsând mi-
ropei a declarat aproape în unanimitate regimul rus al lui Putin lioane de oameni, în primul rând copii, femei,
ca fiind „unul terorist”, iar un raport al Naţiunilor Unite, publi- bătrâni, fără căldură, lumină, apă, în plină iarnă.
cat pe l8 octombrie, a constatat că forţele militare ruseşti se fac Pentru ca distrugerile ţintite să fie sigure, co-
responsabile pentru încălcarea a „marii majorităţi” a drepturilor omului şi sunt vinovate de tropitorii lansează câte 3-4 rachete asupra unui
comiterea unor grave crime de război în regiunile ucrainene ocupate. singur obiectiv. Dacă primele 2-3 rachete sunt
Avem deci două rezoluţii şi un raport de acelaşi caracter referitoare la regimul din Rusia. doborâte de antiaeriana ucraineană, pe a patra
Ele au fost emise de trei dintre cele mai importante organizaţii mondiale şi europene din
nu mai reuşeşte s-o dea jos. Ceva similar au fo-
losit sovieticii şi chinezii în războiul din Coreea
care face parte şi Republica Moldova: membră a ONU din 1992, a Consiliului Europei din
– aşa-numita tactică a 11 valuri. Chinezii ata-
1995 şi ţară candidată la aderare la Uniunea Europeană din 2022. cau trupele americane şi coreene din tranşee val
Atât rezoluţia Parlamentului European, cât şi cea a Consiliului Europei sunt simbolice, după val, astfel că la al 11-lea val mitralierele
nu conţin obligaţii juridice, dar ambele recomandă democraţiilor din întreaga lume să le americane, încălzindu-se, cedau. Toate aceste
urmeze exemplul. Este un îndemn, în primul rând de solidarizare cu statul ucrainean, care atacuri cu rachete asupra Ucrainei au un sin-
rezistă în faţa agresiunii ruseşti, iar, în al doilea rând, de desolidarizare față de Rusia şi de gur scop: să demoralizeze poporul ucrainean.
condamnare a ei ca stat agresor, stat care a declanşat războiul având obiective clar declarate „Strategia rusă este de a aduce la disperare po-
de genocid împotriva poporului ucrainean şi care timp de luni de zile comite zilnic acte pulaţia. Rusia vrea să transforme frigul iernii în
abominabile de genocid. armă de distrugere în masă”, a declarat preşe-
dintele francez E. Macron. Dar, minune: se în-
tâmplă tocmai contrariul. Conform unui sondaj,
92% din populaţie susţine politica conducerii
de rezistenţă contra agresorului. În pofida atâtor
distrugeri, a atâtor nevoi. Ucrainenii simpli au
înţeles că libertatea costă mult sânge şi dureri.
Distrugerile în urma atacurilor ruseşti cu
rachete sunt foarte mari. Peste 50% din siste-
mul şi infrastructura energetică sunt nimicite.
După atacul cu rachete de acum două săptă-
mâni, peste 80 la sută din locuinţele Kievului
au rămas fără apă şi electricitate. Primarul
capitalei ucrainene, Vitali Klîtsciko, a decla-
rat că „toate serviciile municipale lucrează
pentru a restabili alimentarea Kievului cu
energie electrică şi apă cât mai curând po-
sibil”. Dar serviciile lucrând nonstop, restau-
rează infrastructura, iar teroriştii lui Putin vin
Rezoluţiile, rapoartele şi marea majoritate a estimărilor adoptate, luate şi date opiniei pu- cu noi valuri de rachete distrugătoare. Chiar
blice de către organizaţiile mondiale, europene, şi în parte de cele mai importante cancelarii nu-i pot înţelege pe alde George Simion, care
ale lumii, au în vedere, atunci când analizează situaţia în teatrul de război ucrainean, şi efecte- cer în Parlamentul României să nu mai ajute
le lui asupra Republicii Moldova. Pentru că Republica Moldova este nu numai un stat plin de Ucraina. Aceasta, de fapt, vorbeşte despre un
vulnerabilităţi interne – cum a recunoscut însuşi guvernul ei încă la început de conflict –, dar singur lucru: cât de mult trebuie să demon-
şi un stat cu vulnerabilităţi impuse direct de război, fie că este vorba de valurile de refugiaţi la strezi că eşti un aliat al lui Putin.
„Oamenii îşi scot răniţii de sub dărâmături
care trebuie să facă faţă, fie de periclitarea funcţionării sistemului energetic, fie de scurtarea
şi îşi plâng apropiaţii decedaţi. Viaţa oamenilor
ori ruperea completă a multor artere de transport comercial ori de pasageri, fie de pericolul de
nu poate fi întoarsă înapoi, dar furnizarea ener-
a fi afectat nemijlocit de bombardamentele la care este supus zilnic statul vecin. giei electrice poate fi restabilită. Vom rezolva
Vedem bine că ultimele tipuri de vulnerabilităţi care ne marchează, în special cele pro- problemele tehnice şi vom avea din nou lumi-
vocate de războiul din vecinătate, sunt luate în considerare de guvernele multor state, de nă. Toate instituţiile statului lucrează în acest
toate organismele internaţionale implicate. Republica Moldova primeşte ajutoare financiare sens”, a declarat Maia Sandu după căderea
şi materiale considerabile pentru a putea face faţă nevoilor, iar România aproape că a luat reţelelor electrice, care alimentează Republica
în braţe suferinda sa vecină, ajutând-o să nu intre cu totul în beznă şi populaţia să nu simtă Moldova.
mari lipsuri. Eroismul şi setea de libertate ale ucrai-
Vulnerabilităţile cele mai mari ale Republicii Moldova sunt legate însă de stări şi cir- nenilor au impresionat o lume întreagă. La
cumstanţe interne; unele lăsate moştenire de la regimul sovietic, altele concrescute pe trupul ultima reuniune a NATO la Bucureşti, toate
ţările s-au pronunţat pentru susţinerea în con-
statului din cauza gospodăririi lui proaste, iar cele mai multe au fost cultivate special de
tinuare a Ucrainei cu cele mai performante
către guvernările şi guvernele care au „gospodărit” aici în răspăr cu interesele naţionale ale
echipamente de apărare antiaeriană. S-a hotă-
statului pe care l-au guvernat. În afară de vulnerabilitatea care ţine de corupţie şi care teore- rât formarea unui fond de restabilire a Ucrai-
tic poate fi combătută cu mijloace şi forţe autohtone, celelalte vulnerabilităţi îşi au pupitrul nei. Parlamentul European a declarant Rusia
de declanşare la Moscova, dar sunt tolerate şi chiar ocrotite la Chişinău. Cea mai vizibilă drept „stat terorist, stat care sponsorizează
dintre ele ţine de prezenţa pe teritoriul Republicii Moldova a mediilor de propagandă ruseşti. terorismul”. Şi în imediata apropiere, în rân-
Este o vulnerabilitate care se trage din epoca în care Republica Moldova era o colonie dul foştilor sateliţi, Putin pierde. În Ucraina a
rusească cu acte în regulă şi menţinută cu îndârjire de mai bine de 30 de ani de toate gu- luat naştere un batalion al popoarelor turcice
vernele autohtone, de parcă ele s-ar fi temut să piardă acest jug. Au existat şi cauze hilare. „Turan” sub conducerea kârgâzului Almaz
În timpul războiului de pe Nistru din 1992, de exemplu, atât jurnaliştii Televiziunii Publice Kudabek „As-salamu alaykum tuturor fraţilor
angajaţi în reflectarea războiului, cât şi elitele intelectuale de atunci au cerut sistarea trans- turcici! Sub pretextul „operaţiunii speciale”,
Putin a declanşat un adevărat genocid împo-
misiunilor duşmane de la Moscova: eram în război, iar Pervîi Kanal avea pusă la dispoziţie
triva popoarelor turcice, iar Kadîrov invocă
cea mai puternică reţea naţională de transmisiune terestră. „Conducerea de vârf” a tăcut o
mahomedanii pentru jihadul lui. Islamul este
vreme mâlc, apoi a justificat respingerea măsurii cerute cu „argumentul” că „televiziunea sacru pentru noi, şi nu vrem să fie blasfemiat.
centrală” transmitea în fiecare seară şi un serial-telenovelă latino-american despre „sclava Vom distruge regimul diabolic al lui Kadîrov
Isaura” şi întreruperea ar fi putut nemulţumi telespectatorii. şi pe cel imperial al lui Putin. Vom lupta în
Valeriu SAHARNEANU fiecare zi şi îi vom teroriza pe Kadîrov şi pe
Materialul integral – pe adresa: valeriusaharneanu.com Putin atât din interior, cât şi din exterior!”, a
dintre cei mai apropiaţi aliaţi neslavi ai Rusiei,
Kazahstanul (vă mai amintiţi aberaţiile unora
de a crea un nou stat din Rusia, Ucraina, Bela-
rus şi Kazahstan?), se tot îndepărtează. După
ce preşedintele Tokaev a anunţat că va respec-
ta sancţiunile impuse de Occident împotriva
Rusiei, după ce ministrul kazah al Educaţiei a
anunţat, în august, că guvernul va elimina pre-
darea obligatorie a limbii ruse din clasa întâi,
după ce Kazahstanul a anunţat că vrea să-şi
crească exporturile de petrol ce ocolesc Ru-
sia, iată că imperiul este ţinta unui nou afront.
De data aceasta este vorba de unul mai puţin
obişnuit: o reclamă la ciocolată: „Kazahstan.
Simte gustul libertăţii”. La doar o săptămână
după decizia anunţată de Putin de mobilizare,
guvernul kazah a adoptat o măsură de sim-
plificare a procedurilor birocratice cu care se
confruntă ruşii care ajung în Kazahstan pentru
ca aceştia să poată avea acces mai uşor la anu-
mite servicii guvernamentale şi bancare. Şi la
summitul Organizaţiei Tratatului de Securita-
te Colectivă (OTSC) de la Erevan (Armenia)
premierul Nikol Pașinian a părăsit şedinţa. Pu-
tin şi Lukașenka au rămas perplecşi, fiind, de
fapt, îndemnaţi să părăsească şedinţa fără să
fie adoptată vreo declaraţie.
Şi în interiorul Ucrainei se face tot mai
multă „curăţenie”. După ce au fost declarate
drept ilegale partidele proruseşti din Ucraina,
la Odesa sunt demolate monumentele care
glorifică regimurile ruseşti. O mare victorie
a Ucrainei ţine de domeniul cultural-spiritu-
al. Un sector deosebit de „îngunoieşat” este
cel al bisericii ruse în Ucraina. „Astăzi, este
important ca Ucraina să pună capăt o dată
pentru totdeauna tuturor legăturilor cu Ru-
sia şi să scape de agenţii care încearcă pe
cât posibil să pară că nu sunt cine sunt. Iar în
ceea ce priveşte Patriarhia Moscovei, nu ar
trebui să fie vorba doar de o interdicţie, ci de
cazuri penale, care ar trebui să fie examinate
în instanţe. Toţi oamenii care au pretins ani
de zile că sunt slujitori ai bisericii în mantie,
în timp ce, de fapt, erau agenţi ai agresoru-
lui, ar trebui să fie pedepsiţi în mod corect şi,
cel mai important lucru, legal… Nu are ni-
mic de-a face cu Dumnezeu (se ştie că crucea
pentru ruşi era utilizată ca stâlp de hotar după
cucerirea noilor teritorii!). Este vorba doar
de promovarea naraţiunii ruseşti despre „lu-
mea rusă”. Dacă noi, astăzi, la nivel de stat,
ne vom angaja într-o politică de educare a
oamenilor despre biserică, pentru a îndruma
şi a explica de ce astfel de decizii sunt luate
de stat, cred că nimeni nu va mai avea astfel
de gânduri. După ce bombele ruseşti au înce-
put să distrugă civili, să nimicească cartiere
întregi şi să arate că poziţia lui Putin nu are
nimic de-a face cu prietenia, alianţa şi uma-
nismul sunt sigur că astăzi nimeni din Ucrai-
na nu mai are speranţe de a se împrieteni cu
Rusia, cu excepţia agenţilor deschişi, care
de foarte multe ori sunt doar reprezentanţii
Patriarhiei Moscovei”, a declarat recent po-
litologul Artiom Bronjukov.
Spuneam anterior că după acest război,
care neapărat va fi câştigat de Ucraina, lumea
va fi alta (cel puţin în regiune). „Problema
transnistreană va dispărea de la sine după ce
vom câştiga războiul… Cât priveşte ajutorul
României acordat Ucrainei, acesta este unul
enorm. Ucraina nu va uita niciodată acest
lucru….”, a declarat zilele trecute consilie-
rul preşedintelui ucrainean Mîhailo Podoleak
într-o emisiune a Lorenei Bogza de la ProTV.
Deci, şi situaţia românilor din Bucovina, nor-
dul şi sudul Basarabiei (exploatată astăzi de
unii „ultranaţionalişti”gen George Simion!)
se va schimba în bine în familia europeană.
Valeriu DULGHERU
Evident, noi, toţi cei „cu inima română”, aşteptăm Reunificarea, şi chiar de la
începutul acestui război nedrept, imediat după 24 februarie curent, am spus sus
şi tare (chiar în paginile săptămânalului nostru) că a venit momentul Reunificării
(pe care l-am vrut cu totul altfel, în niciun caz umbrit de vreun război).
Dar Moscova, chiar fiind implicată într-un război fratricid pe scară largă, are
timp să ne mai şi şantajeze atât economic (ameninţându-ne, pentru că privim cu
tot mai multă încredere spre Uniunea Europeană, unde republica noastră are deja
statutul de candidată la aderare), cât şi militar, chiar la începutul lui septembrie
curent Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, declarând că Rusia „va face
totul” pentru a apăra interesele populației rusofone din R. Moldova, inclusiv din
Transnistria și Găgăuzia.
Or, noi ştim foarte bine (şi din relatările celor peste 85 de mii de refugiaţi
ucraineni, de care îngrijim cu drag, deşi suntem cea mai săracă ţară din Europa)
cum poate să apere Kremlinul „interesele populației rusofone”.
Dacă ei de fraţii de acelaşi sânge, creştin-ortodoxi ca ei, n-au milă, cu atât
mai mult ne vor detesta pe noi, ne şi detestă, precum bine se vede din declaraţiile
şi faptele lor îndreptate împotriva noii conduceri, proeuropene, a ţării noastre (să
amintim doar de protestele lui Şor, regizate de Moscova).
Şi, apropo, în ce priveşte populația rusofonă de pe întreg teritoriul ţării noas-
tre, nu doar din Transnistria şi Comrat, iată reacţia Biroului politici de reintegrare
la declaraţiile lui Lavrov: „Drepturile etnicilor ruși din regiunea transnistreană
nu sunt încălcate în niciun fel, în schimb vorbitorii de limba română sunt tratați
drept străini și le sunt îngrădite drepturi și libertăți fundamentale”.
Pe de altă parte, dar în aceeaşi ordine de idei, războiul din Ucraina dă şi peste
noi pe de-a dreptul, şi nicidecum la figurat, pentru că este deja al treilea caz de
violare a spațiului aerian al Republicii Moldova de către Federația Rusă. Chiar
zilele trecute, într-o livadă din apropierea orașului Briceni, în urma lansării unui
atac masiv al Federației Ruse asupra Ucrainei, o patrulă a Poliției de Frontieră a
descoperit o rachetă, incidentul perturbând din nou sistemul energetic al Repu-
blicii Moldova, noi mai alegându-ne cu o pană de curent, după cea care a lovit
toată țara în data de 23 noiembrie, când aproape toate localitățile au rămas fără
energie electrică.
De altfel, în raionul Briceni au căzut chiar două rachete, una din ele, în apro-
piere de oraşul Briceni.
Încă o veste proastă e că Moldelectrica a anunțat despre perturbații în siste-
mul energetic, care ar putea duce la posibile deconectări. Iar premierul Natalia
Gavrilița a condamnat cu fermitate „aceste atacuri brutale asupra unor ținte civile
din Ucraina”, reiterând „deplina noastră solidaritate cu poporul ucrainean în
aceste clipe grele”.
Şi dacă, în urma precedentelor violări ale spațiului aerian al Republicii Mol-
dova de către Federația Rusă, Moscova n-a reacţionat în niciun fel, neacordând
nicio atenţie declaraţiilor oficialilor de la Chişinău, precum şi insistenţelor lor
de a primi un răspuns cât de cât plauzibil, de această dată ni s-a răspuns chiar în
aceeaşi zi. Moscova, cu gura expertului militar rus Aleksei Leonkov (pentru RIA
Novosti) ne-a anunţat, senin şi cu multă mândrie chiar, că „Preliminar, conform
imaginilor publicate de partea moldovenească, sunt identificate elemente ale ra-
chetei sistemului de rachete antiaeriene S-300PS/PT, utilizată activ de Ucraina
în încercările de respingere a loviturilor rusești de înaltă precizie. Incidentul cu
căderea rachetelor ucrainene în Polonia în urmă cu câteva săptămâni s-a repetat
practic”.
Potrivit lui Leonkov, de această dată focosul rachetei nu a funcționat la sol,
deoarece nu existau semne vizuale de detonare la locul impactului.
Aţi sesizat, desigur, că „marele expert rus” nu doar a constatat un incident mai
mult decât regretabil, ci a şi reuşit să se laude cu loviturile rusești „de înaltă pre-
cizie”. În urma căror lovituri, Doamne, mor copii, femei, bătrâni, sunt distruse
maternităţi, grădiniţe de copii, şcoli, licee, case de locuit... mai completăm şi noi.
Așa-zisul ministru al economiei din regiunea transnistreană a anunțat că Ti-
raspolul a salvat (la 5 noiembrie curent) R. Moldova de o nouă pană de curent
la nivelul întregii țări, datorită faptului că din această dată a fost pornit al doilea
bloc energetic la MGRES, care livrează curent părții drepte a râului Nistru.
Deşi MAI încă nu ne oferă detalii cu privire la tipul de rachetă care a ajuns
pe teritoriul Republicii Moldova, să ne amintim că, la sfârșitul lunii octombrie, o
rachetă rusească doborâtă de sistemul de apărare al Ucrainei a căzut pe teritoriul
R. Moldova, în localitatea Naslavcea, raionul Ocnița. Şi chiar dacă şi atunci in-
cidentul nu s-a soldat cu victime, geamurile mai multor locuințe au fost sparte,
iar oamenii au fost şocaţi, stresaţi, într-un cuvânt, au tras o sperietură zdravănă.
Sperăm din tot sufletul că războiul se va sfârşi în curând, şi că nu va mai
trebui să tresărim la orice zgomot mai puternic, la explozii de orice natură, nu
neapărat provocate de obuze, bombe sau rachete.
Dar pe lângă raţiunile legate de suflet (suntem acelaşi suflet românesc!), pe
lângă faptul că şi toate problemele economice s-ar rezolva de la sine (pentru că,
fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n Ţara ta!) luând în calcul şi motivele de
mai sus, legate de securitatea ţării, credem că a venit momentul să ne reunim cu
Patria-mamă.
Nina JOSU
 4 Literatura şi arta Nr. 49 (4030), 8 decembrie 2022

Ur m a ș i a i m a r i l o r c r i t i c i l i t e r a r i SEMNE

Cultura românească n-are viitor (...)
Va dispărea şi limba română (...)
în patruzeci-cincizeci de ani.
(Alex. Ştefănescu)
Desigur
că eu nu pot
să-l contra-
zic pe Alex.
Ştefănescu (el
fiind un om cu
greutate.) Op-
timismul său
mi se pare cam
exagerat: limba
română poate
să dispară şi în mai puţin de cincizeci de
ani dacă milioane de români vor continua
să fugă, ca disperaţii, din ţara lor încotro
văd cu ochii, dacă la televiziuni vor fi
,,manele nonstop”, dacă vipurile în week-
enduri îşi vor schimba lookul ca să arate
cool şi să primească OK-iul pentru vreun
job ca să nu mai taie frunze la câini...
Ultimul vorbitor de limbă dalmată, An-
tonio Udina, a dispărut, continentul Atlan-
tida a dispărut şi el, aşa că temerea distinsu-
lui critic este justificată.
Din fericire, există mari personalităţi
ale culturii române, ca eminescologul The-
odor Codreanu şi logicianul Petru Ioan,
care pot să-l contrazică.
Limba română, ,,cea mai poetică limbă
a lumii” (după Emil Cioran), nu poate şi nu
trebuie să dispară.
În frumoasa limbă românească sunt
scrise aceste două cărţi:
– „Theodor Codreanu sau izbânda criti-
cii totale” (Editura ,,Ştefan Lupaşcu”, Iaşi,
2015), de Petru Ioan, şi – „Dialogurile unui
provincial”, de Theodor Codreanu (Editura
,,Scara Print”, Bucureşti, 2015), ediţie alcă-
tuită şi îngrijită de talentata prozatoare Lina
Codreanu.
Cartea universitarului Petru Ioan este o
lucrare ştiinţifică, după toate regulile artei.
A trebuit un mare logician ca să ne dea firul
Ariadnei pentru a putea intra şi ieşi din la-
birintul vastei opere codreniene. Profesorul
universitar dr. Petru Ioan a avut strălucita
idee de a prezenta în paradigmă hexadică
cele trei ipostaze ale eminescologului The-
odor Codreanu:
– În primul rând ipostaza de eseist, ide-
olog, analist sociopolitic, moralist, pole-
mist şi editor;
– În al doilea rând, ipostaza de critic şi,
respectiv, de metacritic literar, şi
– În al treilea rând, ipostaza de emi-
nescolog şi metaeminescolog.
Se obţin astfel 18 module din coloana
fără de sfârşit a culturii române eterne.
Drept urmaş al meşterului Manole, Petru
Ioan aşează pietrele de granit ale operei co-
dreniene într-o ordine desăvârşită la temelia,
elevaţia, pronaosul şi naosul templului său
cu ,,Dialectica stilului” înălţându-se cupola
sau bolta acestui edificiu măreţ. ,,Se deschid,
astfel, 18 popasuri în exerciţiul nostru de re-
construcţie şi cristalizare a unei personalităţi
creatoare de excepţie, legate de tot atâtea
spaţii de încadrare”.
Cu ,,Anatomia operei hermeneutice nu
doar literare a scriitorului huşean Theodor
Codreanu”, profesorul universitar Petru
Ioan ne convinge de la bun început că lu-
crarea sa ştiinţifică este, deopotrivă, şi una
de artă. Formulările celor 6 capitole din pri-
ma parte împrumută stilul liturgic: ,,În via-
ţa zilnică, Theodor Codreanu e un inspirat
PROPOVĂDUITOR şi neobosit ADNO-
TATOR, iar pentru huşeni, un discret CON-
LOCUTOR” sau ,,Din perspectiva operei,
dascălul huşean, ajuns la vârsta senectuţii,
este inclusiv de eseuri un apreciat AUTOR
şi de-al spiritualităţii actuale un avizat RE-
SEMNIFICATOR”. Principalele elemen-
te de construcţie al personajului Theodor
Codreanu sunt descoperite în cele patru
volume de ,,Numere în labirint” şi ,,Frag-
mentele lui Lamparia”. Volumele amintite
reprezintă ,,oglinda formării unui intelec-
tual din a doua jumătate a sec. al XX-lea,
traiectoria unei mari personalităţi a culturii
noastre contemporane, biografia sa exteri-
oară, cât şi interioară”.
Salutând mai de fiecare dată izbânzile
sale editoriale, adevărate evenimente cul-
turale, afirmam şi eu că Theodor Codreanu
este un fenomen: eminent dascăl, strălucit
eminescolog, romancier şi gânditor aforistic,
renumit şi redutabil eseist, critic şi istoric li-
terar care are, prin opera sa, meritul de a dura
pod de aur peste Prutul lacrimilor noastre.
Cu ,,Transmodernismul” (Editura ,,Ju-
nimea”, Iaşi, 2005) Theodor Codreanu
trasează noua paradigmă a sec. al XXI-lea
şi propune ipoteze îndrăzneţe şi conexiuni
îmbietoare, printre care cea mai de
seamă, ,,întoarcerea omului la sa-
cru, pentru recuperarea inocenţei
pierdute, a spiritului de toleranţă
şi iubire necondiţionată faţă de oa-
meni şi Dumnezeu”. Anunţând că
postmodernismul şi-a dat obştescul
sfârşit, nu pot să mă abţin şi spun şi
eu asemenea lui Theodor Codreanu:
,,Requiescat in pace!”
Mor şi se mai nasc curente,
Că orice modă-i trecătoare,
Rămân însă în veci talente
Cu opere nemuritoare.
Se nasc mereu şi mor sofisme
Şi unii le aruncă-n lume
Şi trec, drept adevăr, truisme
Ca să ne zăpăcească-anume.
Vrând să-mi verific umanismul,
Mă-mbrac în negru ca oricare,
Că a murit postmodernismul
Şi îi aprind o lumânare.
Cu cele două romane ,,Varvarienii” şi
,,Marele zid” numele romancierului Theo-
dor Codreanu este alăturat celor mai mari
prozatori români (Rebreanu, Călinescu,
Camil Petrescu, Marin Preda) şi străini
(Balzac, Gide, Proust, Kafka).
În prefaţa la cartea ,,Basarabia sau dra-
ma sfâşierii”, academicianul Mihai Cimpoi
îl numeşte pe Theodor Codreanu ,,critic al
întreg spaţiului românesc”.
Admirăm la autorul Petru Ioan profun-
da cunoaştere a operei codreniene, acribia
de cercetător, aparatul critic impresionant,
faptul că citează, la fiecare operă în parte,
atât opiniile favorabile, cât şi pe cele ale
,,cârcotaşilor”, luciditatea şi logica demer-
sului său auctorial.
Cartea ,,A doua schimbare la faţă. (O
cercetare transdisciplinară a civilizaţiei
române moderne)” (2008) ne îndeamnă să
păstrăm ,,limba şi fiinţa etnică”, fiind ,,de o
importanţă cu totul excepţională”, una din
,,capodoperele culturii româneşti” (Geor-
ge Mihalcea). Supravieţuirea ca popor şi
naţiune se poate obţine prin ,,redescoperi-
rea arheităţii naţionale” şi ,,întoarcerea la
adevăratele valori creştine”.
Multe pagini sunt dedicate volumelor:
,,Provocarea valorilor” (1997), ,,Valori din
două veacuri” (2012) şi ,,Fragmentele lui
Lamparia” (1997).
Universitarul Petru Ioan remarcă defi-
niţiile pline de tâlc date entităţilor de tot
felul: Creaţia este ,,bucurie în dezamăgi-
re”, ,,cea mai înaltă formă de luptă”, ,,răs-
plata neliniştii”; ,,cunosc două categorii de
cărţi: una destinată aţâţării focului şi alta
aţâţării spiritului”; ,,Ori pui foc pe hârtie,
ori pui hârtia pe foc”...
Prin ,,Fragmentele lui Lamparia”, dar
şi prin celelalte cărţi, Theodor Codreanu
se dezvăluie pe sine ,,fiind una dintre cele
mai seducătoare şi fascinante personalităţi
culturale contemporane europene. După
opera lui George Călinescu, cea a emi-
nescologului Theodor Codreanu este încă
un monument impunător înălţat
arheului spiritualităţii româneşti
– MIHAI EMINESCU.
Am însoţit doar câţiva paşi pe
cele două mari personalităţi pre-
zente de-a lungul vieţii de creaţie
şi, din raţiuni didactice şi de bun-
simţ ne oprim aici.
Dialogurile platoniciene cu
distinsa profesoară Lina Codrea-
nu, talentat critic literar şi pro-
zatoare, cu remarcabilul poet şi
prozator Ion Gheorghe Pricop şi
cu universitarul Petru Ioan încu-
nunează această operă de excep-
ţie, pentru care autorul Petru Ioan
şi personajul Theodor Codreanu
merită toate felicitările.
***
La sfârşitul volumului său,
Petru Ioan anunţa apariţia cărţii
,,Dialogurile unui provincial”,
,,Taifasuri spirituale”, una din
cele mai pline de intelectualitate
opere ale anului 2015. Ediţia alcătuită şi
îngrijită de Lina Codreanu cuprinde ,,In-
terviuri. Anchete literare. Colocvii.” şi
vine după alte două mari reuşite ale ei:
,,Theodor Codreanu – Bibliografie critică
” şi ,,Theodor Codreanu în imaginarul cri-
ticii”.
Cartea apărută în condiţii grafice ex-
cepţionale face dovada că eminescolo-
gul Theodor Codreanu, departe de a fi un
,,provincial”, trăieşte nu la periferie, ci ,,în
miezul unui ev aprins”.
Academicianul Theodor Codreanu a di-
alogat cu mari personalităţi din toate gene-
raţiile. ,,Problematica acestei literaturi co-
locviale, ne spune autoarea Lina Codreanu,
este diversă şi de indiscutabilă actualitate:
Eminescu şi eminescologia, postmodernis-
mul şi transmodernismul, starea literaturii
şi a scriitorului, destinul culturii şi socie-
tăţii româneşti, naţionalismul şi ideologia
,,corectitudinii politice”, ,,demitizarea” va-
lorilor româneşti, viitorul literaturii şi criti-
cii într-o lume globalizată, folosul şi, mai
ales, primejdia multiculturalismului în Eu-
ropa, sistemul politico-social cleptocratic
instaurat în România postdecembristă, apoi
soarta Basarabiei (preocupare statornică a
scrierilor lui Theodor Codreanu) şi multe
altele”. Ea adaugă: ,,Textele din această
carte relevă strălucirea polemistului, tonul
urban, senin şi grav, deopotrivă, profunzi-
mea gândirii, într-un stil percutant, aproape
chirurgical, paradoxal, antifrazic.”
Academicianul Theodor Codreanu –
acasă la scriitori realizează interviuri şi di-
aloguri cu Edgar Papu, George Munteanu,
Costache Olăreanu, Cezar Ivănescu, Efim
Tarlapan, Constantin Ciopraga, dar şi scrii-
torii sunt acasă la Theodor Codreanu. Din-
tre aceştia amintim: Marcel Crihană, Mihai
Cimpoi, Constantin Călin, Teodor Pracsiu,
Ion Gheorghe Pricop, Ion Trif Pleşa, Teo-
dora Stanciu, Mihail Diaconescu, Gheor-
ghe Neagu, Ion Iachim, Constantin Tranda-
fir, Virgil Panait, Efim Tarlapan, Alexandru
Bantoş, Marius Manta, Constantin Arcu,
Angela Baciu, Mihai Sultana Vicol, Ecate-
rina Bargan, George Cerbu, Teodora Mân-
dru, Culiţă Ion Uşurelu, Mircea Dinutz,
Cristinel Popa.
,,Anchetele literare” şi ,,Colocviile” în-
cheie această carte plină de miez, din care
lumea literară contemporană, şi nu numai,
se poate regăsi şi poate recunoaşte, cu mâna
pe inimă, că: SCRIITORII SUNT ADE-
VĂRATA MĂREŢIE A UNEI NAŢIUNI
(Samuel Johnson).
Petruş ANDREI

Al. Grama şi Macedonski – detractorii lui Eminescu?
Dicţionarele limbii ro-
mâne definesc detractorul
ca defăimător, ponegri-
tor, calomniator, bârfitor,
adică acea persoană care
diminuează calităţile altei
persoane până la anulare,
desfiinţare. Limba şi cul-
tura română înregistrea-
ză şi astfel de persoane,
îndreptăţindu-l pe acad.
D.R.Popescu să constate
că „n-ar fi lipsit de interes să avem măcar o scurtă
istorie care să poarte titlul aproximativ: «Contestaţia
în literatura română»”, întrucât „de cazuri celebre,
slavă Domnului, nu ducem lipsă”, astfel încât „n-a
fost aproape niciun clasic român care să nu fi fost
tras de mustăţi de tot felul de terchea-berchea”.
Nu s-a făcut (încă) o istorie a calomniatorilor, dar
„românul absolut” (Petre Ţuţea) a beneficiat de aceas-
tă listă. Între alţii, Alexandru Dobrescu s-a ocupat de
detractorii lui Eminescu, iar recent Constantin Cuble-
şan – de cei care l-au defăimat. Cap de listă este ca-
nonicul blăjean Alexandru Grama, care „a fondat” o
galaxie „plină de întuneric”, ca să folosim sintagma
exactă a lui D.R. Popescu, Eminescu devenind în con-
cepţia acestui canonic „un fel de primejdie pentru toţi
românii, o pacoste, un jug”.
Într-un aprofundat studiu, Dumitru Radu Popes-
cu – Istoria absurdoidă, Theodor Codreanu (proaspăt
membru al Academiei de Ştiinţe din Chişinău) readu-
ce în discuţie eseul autorului Leului albastru „Gala-
xia Grama”, care a făcut carieră în cultura română,
înşirând inepţii contestatarilor eminescieni, de la Al.
Grama până la „dilematicii”, care semnează în revista
„Dilema” (nr. 265/1998), identificaţi în „corul mori-
lor de vânt”, ca să cităm titlul cărţii lui D.R. Popescu,
apărută la Focşani, în 2015. Publicistica acestuia nu-i
mai prejos decât proza sau dramaturgia sa, confirmând
„constanţă gândirii arhetipale a lui D.R. Popescu în
spaţiul public românesc, constanţă axată pe apărarea
valorilor naţionale şi universale, deopotrivă”.
Şi, totuşi, cine-i acest întemeietor de o galaxie întu-
necată? „Cine şi ce sunt, atunci, aceşti îngeri negri, ale
căror aripi aruncă insignifiante pete de umbră asupra
personalităţii şi operei lui Eminescu?”, se întreabă şi
Alexandru Dobrescu.
Al. Grama s-a născut pe 8 iunie 1850 (cu şapte
zile înaintea lui Eminescu) la Blaj, unde-şi începe
studiile primare şi Seminarul Teologic, la Viena stu-
diază filosofia (1871-1872), în acelaşi timp şi în ace-
laşi oraş cu Eminescu, apoi teologia. În 1877 obţine
doctoratul în teologie şi este numit profesor de drept
canonic şi de istorie bisericească la Seminarul Teolo-
gic din Blaj. Moare relativ tânăr, în 1986, la numai 46
de ani, fiind cunoscut ca erudit teolog şi autor de cărţi
teologice (Istoria Bisericii Române Unite cu Roma,
1884, Instituţiile calvineşti în biserica românească
din Ardeal, 1895, etc.). Inexplicabilă este atitudinea
sa profund negativistă faţă de Eminescu şi creaţia sa;
Ion Buzaşi emite ipoteza că Grama l-ar fi cunoscut pe
autorul Luceafărului în 1866, cu ocazia trecerii aces-
tuia prin Blaj, şi „a fost muşcat de viermele invidiei”,
iar apariţia studiului critic „a avut efectul unei des-
cărcări de pistol într-o sală de concert”.
Cartea lui Al. Grama, Mihail Eminescu. Studiu cri-
tic, a fost publicată întâi în ziarul „Unirea” din 1891,
apoi în colecţia Biblioteca „Unirei”, în Tipografia
Seminarului Arhidiecezan, în acelaşi an, 1981, la doi
ani de la moartea lui Eminescu. Nu există nicio expli-
caţie pertinentă şi obiectivă a acestui „studiu critic”.
Autorii ediţiei citate, Ioan Chindriş şi Niculina Iacob
se apropie de adevăr:
„defăimarea de la
Blaj nu este opera
unor convingeri, ci
a unor mentalităţi”;
pentru scriitorii uni-
versali, Al. Grama
se dovedeşte un
critic autentic, dar
pentru Eminescu nu
are niciun cuvânt de
apreciere: e un „ge-
niu fals”, „o nulitate
literarie”, „erotismul
lui Eminescu însă nu
numai că e negru de
pesimismul lui Scho-
penhauer, ci este, pe
lângă aceea, şi pre-
ste măsură vulgar,
pentru că e carnal
şi sălbatic”; „Şi Eminescu, în
toată viaţa lui, nu s-a însufleţit
nicicând, nice barem de lupte-
le pentru libertate a românilor
din Austro-Ungara, fraţi de
un sânge şi de o limbă cu el”;
„şi-a propus să plagieze poezia
poporală”; „nu s-a jenat deloc
a plagia din poezia poporală
română”; „dezastrele ce le-a
cauzat Eminescu şi le va cauza
încă în tinerimea română sunt
multe”; „poeziile lui le-am putea asămăna cu o biblio-
tecă în care toate cărţile sunt aşezate întors şi cu capul
la vale”; „purtat-a bietul român, în urma tristelor îm-
prejurări ale timpului, destule jigniri [...]. Aşa ruşinos
însă ca jugul lui Eminescu n-a fost nici unul” etc., etc.
Rămâi fără comentarii în urma citirii „studiului
critic”; Eminescu vinovat de toate relele pământului?
Dar, făcând un arc în timp până în zilele noastre, citim
din alţi grama, care constată că Eminescu este „nul”,
este „cadavrul din debara”, este protolegionar, poezia
„Doina” fiind jenantă pentru URSS etc.
Revenind la Al. Grama, cităm pe cei doi editori ai
„studiului critic”, I. Chindriş şi Niculina Iacob: „Ră-
mân un mister încă resorturile punctuale care l-au
îndemnat pe Grama, specialist în istoria instituţiilor
bisericeşti, să se amestece în dialogul care a marcat
începutul notorietăţii eterne a lui Mihai Eminescu. Se
pune – sau se poate pune o întrebare tulburătoare: să
existe în acest gest o încărcătură ostilă, rămasă în me-
diul savant al Blajului din vremea călătoriei poetului
de 16 ani pe meleagurile ardelene? [...] Cert este fap-
tul că Grama s-a alăturat condeierilor ostili lui Emi-
nescu, între care Macedonski ocupă locul de frunte,
lovind în poetul abia mort, cu această carte neinspi-
rată. Istoricii literari au dovedit că, la data apariţiei
cărţii, cultul lui Eminescu cucerise tinerimea blăjea-
nă, ceea ce nu convenea ultramontanilor «scolastici»
patronaţi de mitropolitul Ioan Vancea”.
Istoria, viaţa ne oferă mereu lecţii, pe care tot me-
reu le uităm. Caion (C.I. Ionescu), Sorin Toma, de pil-
dă, l-au calomniat ordinar pe I.L. Caragiale, respectiv
pe Tudor Arghezi. Cine-au rămas în istorie: aceşti de-
tractori sau autorii care au făcut obiectul urii lor. Al.
Grama a rămas în istorie doar prin studiul oribil
asupra Poetului; Eminescu a demonstrat că stân-
ca, de e stâncă, rămâne în picioare oricâte valuri,
chiar poluante, s-ar abate asupra sa. Valoarea ră-
mâne valoare.
Dar Macedonski? Detractor al lui Eminescu.
În cazul său, realitatea este cu totul alta. El este
un mare scriitor european, care „a tăiat” elanul
eminescolatrilor. El n-a dus o polemică – în sen-
sul clasic al cuvântului – cu autorul Doinei, cum
încă se mai comentează. N-a fost, aşadar, o pole-
mică între ei, ci mai degrabă, între Macedonski
şi Junimea. Dar, nu mai multe ori ei au fost pe
aceeaşi parte a baricadei. Macedonski îl atacă
pe V. Alecsandri pentru că a primit Pre-
miul Academiei Române: „Frumos îi stă
oare dumnealui, care este om bătrân şi
bogat, dumnealui care este membru al
Academiei, să şteargă anul trecut 10.000
franci, premiindu-se singur? Unde dracu
s-a mai văzut Academie care să se premi-
eze singură?”. De aceeaşi opinie este şi
Eminescu: „E un
rău şi periculos
precedent ce se
crează acuma,
acela al împăr-
ţirii între colegi,
care ar preface
Academia într-
un fel de institut
de industrie lite-
rară”.
Eminescu
era prezent la şe-
dinţa „Junimii”
din 5/17 martie
1882, când Ma-
cedonski a citit
Noaptea de noiembrie, laudă preocupările ştiinţifice
ale lui Macedonski: „cu aceasta s-a început misiunile
ştiinţifice şi literare, continuate de d-alde Fundescu,
Macedonski, Pătărlăgeanul ş.a.”, îl apără de atacurile
nedrepte ale lui Al. Candiano-Popescu din Adunarea
Deputaţilor din 27 ianuarie 1879, privindu-l pe „tră-
dătorul” general Dimitrie Macedonski: „Generalul
Macedonski n-a luat parte la 11 februarie, n-a scos
«democraţia» din Ploieşti, n-a fost capul mişcării de
la 8 august 1870” (când s-a proclamat „Republica de
la Ploieşti”).
Pentru Macedonski, poezia lui Eminescu, deşi
„în general nu mă farmecă”, el încearcă să devină
obiectiv, nedorind „o tinerime care să mă laude şi cu
atât de puţin nu voi o tinerime care să înjure pe Emi-
nescu”, făcând o remarcă interesantă: „Din punct de
vedere literar, dacă cineva nu este astăzi în România
macedonskist sau emineschist, nu atrage uşor atenţi-
unea asupră-i”.
Sunt puncte comune din concepţia şi scrierile aces-
tor doi mari scriitori clasici români, pe care trebuie să
Versuri de dor
Bucovină, glas
le scoatem în evidenţă, spre a le lumina creaţia şi nu
micile lor frecuşuri, inerente în toată istoria literaturii
de clopot argintat
române şi universale. Eminescu, gazetarul intransigent Cu inimi plecate, pline de lumină
şi preocupat de drepturile românilor, dar şi cele ale mi- Venim la tine, frumoasă Bucovină,
norităţilor, s-a confruntat cu imprudenţa şi bizareria lui Cu glas de cântec purtat,
Macedonski, cu orgoliul său oarecum îndreptăţit: până Ţinut legendar de Dumnezeu binecuvântat,
în 1889, Macedonski publicase Prima vorbă, 1872, Cu diademe de pietre preţioase împodobit
Ithalo, 1878, Poezii, 1882, Dramă banală, 1886, pe Din vrednici înaintaşi ce s-au jertfit!
când poeziile lui Eminescu apar în decembrie 1883, Bucovină, pagină de istorie vie
graţie lui Titu Maiorescu. A fost, aşadar, o confruntare De artă, cultură, poezie,
între un gazetar şi un funcţionar public, şi nu una între De nume care amintirea Marilor serbări trezesc
doi mari poeţi. Vibrând la glasul Luceafărului,
Cea care a învrăjbit / învrăjbeşte încă relaţiile dintre Iubitor de pământ strămoşesc,
cei doi este „celebra” epigramă, „Un X pretins poet – „Să facem din Putna Ierusalim al neamului
acum”, publicată, nesemnată, în presă în iulie 1883. Cel românesc”!
Bucovină, glas de clopot argintat
care identifică pe X cu Eminescu este ziaristul Grigore
Prin generaţii neuitat!
Ventura de la „L’Indépendance roumaine”, fost colabo-
Aici, şoapta descălecătorilor de ţară
rator al „Literatorului” („nebunul şi ticălosul indiscret”,
De peste veacuri se-aude iară
cum îl numeşte Titu Maiorescu). Macedonski suferă Din epoca ştefaniană;
moral şi fizic, trimite cu întârziere multor redacţii o Ţară de sus, pământ sfânt
dezmințire (rămasă nepublicată), este conştient de ma- Cu inimi înflorite în cuvânt
nipularea epigramei („În socoteala acestei epigrame nu De fraţi ucraineni, cinstind al tău pământ!
s-a speculat numai nimicnicia mea şi numai înălţarea Plânge pădurea de stejari sub cruce
lui Eminescu. Mulţumită ei s-au ridicat microbii lite- Şi nu ştim ce soartă ne-aduce!
rani de astăzi”. Cu câteva luni înainte de moarte, Ma- Stelele în gene lacrima-şi topesc,
cedonski se spovăduieşte: „Niciodată nu am adresat o Ţară de fagi a tinerei Moldave cu cântec ceresc;
epigramă lui Eminescu. Cea cu pricina e scrisă cu doi Cu mănăstiri şi doruri ce se sting în potir
ani înainte de nenorocirea care l-a izbit”. Mai mult, ca În corola ALBULUI TRANDAFIR,
posteritatea să nu-l condamne pentru această epigramă,
el o rescrie, postdatând-o „10 august 1889”. În dulcea chemare, în lumea creată dincolo
Curios este faptul că Eminescu n-a reacţionat pri- de zare
vind identitatea acelui X din epigramă. Purtând gândul spre marea cea mare
Al Grama a fost un detractor în sensul propriu al cu- Şi setea rămasă-n izvoare!
vântului. Al. Macedonski nu poate fi inclus în această
categorie malefică, deşi laudă diatriba canonicului blă-
jean: „Disperasem într-adevăr de bunul simţ românesc. Refrene astrale
Dar scrierea d-voastră dovedeşte că adevărul, curând
Pe ţărmul sufletului meu
sau mai târziu, iese la lumină”. Eminescu şi Macedon-
Poposesc mereu plachete de poeme
ski sunt două structuri literare diferite, două faţete ale
Uitate de vreme, găsite-ntr-un sertar
spiritului uman, care se completează şi de care literatu-
Din care tresar cuvinte,
ra română are o acută nevoie de a participa la concla- Cu vibraţii umane, cu refrene astrale
vul marilor literaturi ale lumii cu asemenea personali- Din roua dimineţilor albastre
tăţi literare. Aceasta este, de fapt, scopul şi obiectivul Din ţărâna plaiurilor noastre,
central al Festivalului Internaţional „Al. Macedonski”, Risipite de milenii, ramuri rămurele
început la Pometeşti-Dolj şi Craiova, în 2019, şi al Ca- Printre roiuri de stele.
ietelor macedonskiene, ajunse la volumul 4, iniţiate şi Şi cântă în cor timbrate elegiac
coordonate de scriitorul Ion Munteanu. Glăsuind... glăsuind din veac;
Cu murmur de izvoare,
P.S. La Centrul Cultural „Eugen Simion” de la Cu glas de privighetoare
Dumbrăveni (Suceava), în prezenţa academicienilor Atât de sonor, de tulburător,
Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Maia Simionescu, a al- Minunatul madrigal
tor personalităţi, acad. Theodor Codreanu a prezentat Trecând peste deal,
un proiect de ţară pe ideile lui Eminescu, surprinzător Purtând dorul sfânt al mamelor privighetori
de actual şi care ar trebui cunoscut decidenţilor politici Neîntrecute-n cânt,
de azi şi implementat. Sau tocmai că-i actual, chiar pe- Şi dorul munţilor veşnici în Cuvânt!
riculos de actual, proiectul nu va fi luat în considerare. Şi apoi... apoi cad
Peste cetini de brad,
E adevărat ce scria Eminescu?!: „Un rău au partidele
Pe pagini de carte strălucind,
noastre: că se identifică fiecare din ele cu naţiunea”
Prin veacuri vorbind,
sau „Două serii de idei sunt chemate a agita adânc Sufletul omenesc, dintr-un spaţiu ceresc,
opinia publică din ţară: 1) organizarea muncii agrico- Cu poetul cântând seară de seară,
le; 2) crearea şi apărarea muncii industriale, chemate Cu poetul cântând la vioară,
a asigura existenţa naţională a statului nostru în con- Plaiuri părinteşti, doine şi poveşti
tra primejdiilor politice ce pot veni din nord-estul Eu- Pentru neamul acesta neʼncetat,
ropei, a cotropirii economice ce poate veni din Apus”. Privighetorile prin veacuri au cântat!
Tudor NEDELCEA Paraschiva CĂRBUNAR
Nr. 49 (4030), 8 decembrie 2022
N e - o m
Andrei BREABĂN
BALADA REGELUI DECEBAL
Mărite rege Decebal, rămâi, rămâi cu noi,
Toţi dacii te iubesc şi-ar vrea să ne conduci din nou;
Întoarce-te de la Zamolxis, tu rege drag şi bun,
În alte bătălii dorim să ne conduci acum.
– Decebal! Decebal! Tu rege înţelept,
Poporul tău nu va uita a tale fapte-n veci!
Decebal! Decebal! Erou între eroi,
Primeşte ruga dacului: Întoarce-te-napoi!
Întoarce-te-napoi!
Slăvite rege Decebal, de tine ne e dor,
De falxul şi de sica ta duşmanii se-nfior;
Noi, dacii tăi, te vom urma la fel ca în trecut,
Ne trebuie un Decebal, ne trebuie un scut.
Mărite rege Decebal, nu ne uita pe noi,
Vino din nou în Dacia, hai la poporul tău;
Duşmanii vrem să-i alungăm, iubit conducător,
Cu falxul şi cu sica ta, vino în ajutor.
Tu pentru daci şi ţara ta şi viaţa ţi-ai jertfit,
Te aşteptăm din nou la noi, tu rege preavestit;
Noi, dacii tăi, te vom urma, la fel ca şi-n trecut,
Mărite rege Decebal, eroul nostru scump!
Slăvite rege Decebal, fii bun şi milostiv,
Adu cu tine al tău crez, ne fii din nou stăpân;
Ridică spada spre duşmani pentru pământu-ţi sfânt,
Ascultă ruga dacilor şi-al nostru legământ.
Balaurul cu cap de lup şi chipul lui Zamolxis
În viaţă te-au călăuzit cu bunul Gebeleizis;
Dă-ne şi azi puterea ta, stăpâne înţelepte,
Ascultă ruga dacilor, duşmanii fugăreşte!
Iubite rege Decebal!Vestit cârmuitor,
Poporul tău te cheamă azi, să-i fii conducător
Cu falxul şi cu sica ta loveşte-i pe duşmani,
Noi, dacii tăi te vom urma, numai un semn să dai.
– Decebal! Decebal! Tu rege înţelept,
Poporul tău nu va uita a tale fapte-n veci!
Decebal! Decebal! Erou între eroi,
Primeşte ruga dacului: Întoarce-te-napoi!
Întoarce-te-napoi!
Literatura şi arta
n u m i
LIMBA NOASTRĂ
Limba noastră-i limbă sfântă, de la zei e moştenită,
E trimisă de strămoşi ca un dar pentru nepoţi;
Este limba cea mai vie ce o ştim şi ce ne ştie,
Ea aduce din vechime crezul dac în nemurire;
Limba noastră-i limbă veche, în lume n-are pereche,
Din a timpului tenebre dacii ne zâmbesc în plete;
Iar Zamolxis zeul bun se roagă pentru români,
Ca în vatra strămoşească să fie în veci stăpâni.
Limba noastră e curată, este limba cea mai pură,
E izvor de apă lină, cea mai bună băutură,
Lacrimi multe adunate de la moşi, de la strămoşi,
Vin năvalnic în cuvinte care curg către nepoţi.
Da(o)chia de sus priveşte, ţintuită pe Ceahlău,
Ochii trişti spre Ceruri cată, buzele un zurgălău
Scot un clinchet ce-n-fioară, iar din poale vin spre noi
Lacrimi pline de durere care curg şi azi şuvoi.
Limba noastră-i limbă scumpă, limba vechilor eroi
Ce pornesc în trap agale, toţi vorbind acelaşi grai;
Este limba cea mai dulce şi mai sacră pe pământ,
Limbă scăldată în sânge de vitejii de demult.
Limba noastră-i grai ce vine de la daci, de la străbuni,
Burebista e în frunte, Decebal şi-ai lui tribuni,
Ea ne-aduce din vechime imnul sacru mioritic,
Este cea mai dulce doină, crezul dac în mântuire.
Limba noastră-i o poveste, apa ce alene vine
Aducând cu ea legende cu vitejii din vechime;
Ştefan Vodă ne sfădeşte din mormântul de la Putna,
Cu tristeţe el priveşte cum arată azi Moldova;
Eminescu ne întreabă cu un grai neomenesc:
– Ce-aţi făcut cu limba noastră, unde-i Statul Românesc?
Aţi adus lifte străine, din nou ţara aţi trădat?
Iar acum vă e ruşine să vorbiţi limbajul dac?
Limba noastră-i precum roua ce se-aşază-n zori de ziuă,
Este lunca presărată cu izvoare cristaline;
Limba noastră-i dansul sacru care vine din mormânt,
Este hora ce ne ţine strâns uniţi pe-acest pământ.
Limba noastră-i limbă sacră, limba unui neam vestit,
Care-a stat şi care şade pe pământul lui iubit;
Este limba ce uneşte un popor nebiruit,
Precum apa care scaldă cu-a ei ape – un ţărm dorit.
Limba noastră-i limbă tristă, graiul celor ce-au pierit,
Bocete care plâng fii ce pentru ea s-au jertfit;
Limba noastră-i limbă scumpă cum pe alta nu o ştim,
De aceea-i limba noastră, noi cu toţii o iubim!
Este limba cea mai veche şi mai sacră dintre toate,
Este limba care vine din a zeilor palate;
Limba noastră-i limba noastră, alta ca ea nu există,
Este limba lui Zamolxis, s-o cinstim ca pe-o relicvă!
PUTNA LA ANIVERSARE
Se-aud clopotele Putnei în prag de sărbătoare,
Plâng clopotele Putnei după Stăpânul ei;
Sunetul lor jalnic trece peste veacuri,
împrăştie norii şi zboară printre ei;
Bat clopotele Putnei chemându-şi Voievodul,
sunetul lor tainic şopteşte cu mister:
Ştefan al Moldovei este plecat din lume,
azi este Sfânt şi trăieşte în Cer!
Din tronul său ceresc el îşi priveşte Ţara,
Moldova i se pare un imens chivot,
Aruncă o privire spre Putna
ce-altădată era poleită în aur peste tot.
– Ce vrei de la noi, Doamne, Stăpân al Moldovei?
5
d e - a p u r u r i d a c i
De ce ochii tăi de lacrimi sunt plini?
Priveghind de veacuri peste a Ţării LA MORMÂNTUL
plaiuri, priveşti cu asprime spre sacru-ţi mormânt.
LUI CIPRIAN PORUMBESCU
Te doare că Ţara a fost răstignită,
Freamătă o frunză pe negrul pământ, o adie molcom al toamnei rece vânt,
că fiii ei bravi sunt acum pribegi? Foşneşte văzduhul de ecouri triste, vin de la mormânt, ne aduc o poveste;
Sau poate te doare cum sunt Norii cerniţi se duc la culcare, a venit iar seara, unde este oare
vândute fecioarele ca vinul în bodegi? Crăiasa luminii, luna cea roşcată? A mai trecut o zi, a mai venit o noapte.
Priveşte către Putna, spre casa ta, Stăpâne,
o rază de lumină veghează azi divin, În tăcerea serii se-aude o vioară care plânge jalnic pe mormântul tainic,
Sunt simboluri sacre a ce am fost odată şi, mai ales, Coardele tresar mângâiate de vânt, îngână tăcute un enigmatic cânt;
a ce ar trebui să fim. Tremură frunzele la sunetul lor, arcuşul se mişcă lin pe tricolor,
Putna nu e dusă, ca mulţi, în ţări străine, Balada răsună, lacrimile curg, curtea e cuprinsă de-un tainic fior.
este şi fi-va veşnic pe acest pământ,
Cântă trist vioara, coardele trimit sunetele magice spre cerul divin,
Simbolul ei sacru trăieşte prin tine,
Le pornesc spre lună, le trimit în stele, de aici se-ntorc în zbor de păsărele;
te roagă să vii, te cheamă, Stăpâne! Tremură arcuşul, văzduhul e plin de fiorul imnului ce sună sublim,
Plânge după bardul care i-a dat viaţă şi a pus pe note frumoasa Baladă.
E zi de sărbătoare, e hramul Adormirii,
clopotele ne cheamă la Putna să mergem, Mormântul trist tace în pământul gol, iar păsările plâng în loc să se joace,
– Lăsaţi orice gând, orice îndeletnicire, Norii se împrăştie, se dau la o parte să facă loc să treacă celui care zace;
să alergăm la Putna, la Ştefan cel Sfânt! O stea se ridică, se urcă pe un nor, peste mormânt aruncă duioase priviri de dor,
A mai trecut un an, plâng clopotele Putnei Iar cele trei culori cuprinse de-un fior îşi trimit lumina spre al lor popor.
chemându-şi Stăpânul cu sunetul lor,
El îşi lasă tronul ce-l are în Ceruri Duioasă, vioara iar prinde să cânte, iar sunetele vin ca din sfânt altar,
şi pentru o zi coboară în mormânt. Luna se înfioară tremurând sub clar, norii prind a plânge, ploaia vine iar;
E atâta jale în ritmul Baladei ce-aduce din trecut poveşti nemuritoare,
Despre un popor sortit de Dumnezeu să se mântuiască prin plânset şi prin dor.
– Ştefan nu a murit! Ştefan iar trăieşte,
măreaţa mănăstire îi e acoperiş. Ţărâna se destramă şi se dă la o parte, mormântul nu mai este, bardul e departe,
Să mergem cu toţii la Putna lui dragă,
să-i ducem în dar rugile fierbinţi!
Ne cântă din vioară, cum făcea odată, o rugă către Tatăl prin cântul său împarte;
Tresare Universul la sunetele scoase de vioara măiastră care nu mai tace,
– Rămâi cu noi, Stăpâne? Eşti din nou acasă! Iar tricolorul magic pe cruce îşi adună culorile sublime cu-a lor mesaj de pace.
Vino cu armata de martiri şi sfinţi,
Ascultă-ne ruga, loveşte duşmanii Alături sunt părinţii şi fraţii săi mai mici, familia toată e strânsă la mormânt,
ce azi ne ocupă ţara pe furiş! Nu vor să se despartă, cu toţii vor s- asculte, cântările măiestre, al bardului Cuvânt;
O lacrimă prelinsă din cruce pe mormânt, cântă o doină tristă, Berta nu a venit,
Ajunge o vorbă să rosteşti, Stăpâne, Lacrima se strecoară tăcută în ţărâna, se duce la culcare, Balada s-a sfârşit.
iar la porunca-ţi sfântă cu toţii vom sări,
Crai-nou, Crai-nou, Crai-nou, La noi, la noi, bine-ai venit!
Cum am făcut la Baia, la Lipnic şi la Şcheia, Crai-nou, Crai-nou, Crai-nou, Fă-mi dorul împlinit...
la Vaslui, Valea Albă sau Codrii din Cosmin;
De dincolo de Ceruri, Luceafărul cel blând priveşte printre nori, ieri era mulţumit,
Aşa cum azi venim să-ţi sărutăm mormântul Un vis din cele multe Tatăl i-a împlinit, Bucovina iubită cu Ţara s-a unit,
şi să-ţi cinstim chipul în zi de sărbătoare, Iar pe mormântul său, aşa cum şi-a dorit, stă veşnic tricolorul pe care l-a iubit .
La fel jurăm, Doamne, că vom veni la tine,
un semn doar să ne dai, răspundem la chemare. Vioara tainic plânge şi azi după stăpân, coardele-i măiestre par atinse de zei,
Iar după ce termină şi Doina de cântat se duce să se culce lângă Ciprian;
Bat clopotele Putnei! E zi de sărbătoare! I-a rămas devotată şi nu l-a părăsit, însoţindu-l pe bard în tristul mormânt,
În Cer şi pe Pământ – praznic împărătesc, De asta şi azi cântă la frunze şi la vânt, sunetele-i triste fiind un imn sfânt.
Sfânta mănăstire cinsteşte pe Fecioara
Stelele se-adună, pleacă toate-n zbor, orizontul fierbe, e cuprins de foc,
care l-a născut pe Mielul răstignit;
Soarele se urcă biruitor pe boltă, iar o ciocârlie c-o frunză în cioc
Dar precum jertfa Celui care-a venit în lume A venit să-nveţe de la compozitor doinele cântate cu atâta dor;
a adus mântuirea şi Raiul pe Pământ, Un tablou mirific în Stupca coboară, Luceafărul-de-ziuă s-a dus la culcare.
La fel şi tu, Stăpâne, cu numele tău sacru
ne aduci azi speranţa unui început. Vioara a tăcut, s-au stins ale ei coarde, cerul cel albastru vraja o desface,
O linişte eternă ce peste tot se-aşterne pare să se reverse din mormântul rece;
Căci tu ai crezut, Doamne, în Ţara ta iubită Doar mica ciocârlie ce stă pe tricolor trimite înspre Stupca trilul ei duios;
şi ai mai crezut în neamul tău celest, Ţărâna cea rece freamătă voioasă, mormântul se deschide, bardul s-a-ntors acasă.
Lor ţi-ai dăruit viaţa şi călăuzit de cruce,
ai zidit o Ţară demnă de poveşti! Seara iar coboară ca o plăpândă jună, coardele viorii îngână către lună:
Ai avut o viaţă plină de durere, Cât va dăinui a ţării scumpă limbă, bardul ne va cânta Balada lui sublimă!
soarta ţi-a dat multe şi grele încercări.
Ai trecut de toate, nu ţi-ai pierdut credinţa.
căci ţelul tău, Doamne, a fost poporul tău.
Iată de ce azi, într-o zi sfântă,
alergăm la tine mormântul să-l cinstim,
Lăsăm pe el, Stăpâne, lacrimile noastre,
cu dragostea lor caldă la viaţă te trezim.
Trag clopotele Putnei, îşi cheamă iar Stăpânul!
E zi de sărbătoare, Ştefan pleacă din Cer,
Lasă pentru o zi îngerii şi sfinţii,
pentru a fi din nou cu poporul său;
Să mergem toţi la Putna să-i cinstim mormântul
şi poate că de azi rămâne la noi;
Să rugăm Măicuţa ca prin Fiul ei
să-i dea o viaţă nouă lui Ştefan al Moldovei.
E zi de prăznuire la Putna cea măreaţă,
ziua când Maica a urcat la Cer,
Să-i mulţumim veşnic că prin a ei menire
azi Ştefan cel Mare este printre noi!
Marcel Seralio. Muzica astrelor

E ca un arbore
conifer cres-
cut dintr-o sămânţă
împinsă de vânt într-o
minusculă fisură de pe
vârful stâncii, copacul
fiind ulterior parte in-
tegrantă şi indivizibilă,
dar, totodată, şi o cate-
gorie cu totul deosebită faţă de masa ge-
nerală a muntelui. Nu întâmplător, cu nişte
ani în urmă, se făcuse mult caz de poezia
postmodernistă, ea fiind considerată net
superioară şi absolut incomparabilă cu cea
a predecesorilor. La o adică, faptul că este
incomparabilă ar fi un adevăr incontesta-
bil, în schimb criteriul de superioritate e o
chestiune discutabilă. De altfel, exegeţii în
domeniu făcuseră o diferenţiere între poe-
zia modernistă – reflexivă, transcendentă,
metaforică, simbolistică, atemporală – şi
cea postmodernistă, care pune accent pe
biografie, cotidian, colocvialitatea rosti-
rii, expresia nudă şi valorile denotative ale
limbajului (Mircea Martin). E cunoscut
însă faptul că poezia, care atinge coardele
sufletului şi-l face pe cititor să tresară înfi-
orat şi surprins de nişte imagini nebănuite,
nu are habar de curentele literare în care
aceasta este plasată sau, de cele mai multe
ori, înghesuită. Poezia veritabilă rămâne
în haina sa regală, indiferent de aparenta
evoluţie a genului, căci totul se repetă şi
nimic nou sub soare. De mai multe ori se
întâmplă însă că revenirea la desolemniza-
re, biografism, cotidian, „realism” ar pu-
tea fi interpretată nu doar ca un simptom
al revigorării, ci şi, în ciuda aparenţelor,
drept unul opus, al blazării, al oboselii (G.
Grigurcu). Adică, uneori evoluţia are şi co-
notaţii de involuţie sau, în cel mai bun caz,
este egală cu a bate pasul pe loc.
Autointitulaţi ca optzecişti la vremea
lor, postmoderniştii basarabeni au găsit
poezie doar în creaţia a doi-trei autori din
alte generaţii, toată literatura „adevărată”
dintre Nistru şi Prut începând, indiscutabil,
cu creaţiile lor. În acest context, un exem-
plu fericit de rezistenţă în faţa „evoluţiilor”
genului este poezia lui Vasile Romanciuc.
În pofida incisivităţii unor critici mai cate-
gorici faţă de tot ce nu e „producţie” post-
modernistă, opera lui a fost recunoscută de
aceştia ca literatură de valoare, găsindu-i-se
chiar şi anumite elemente postmoderniste şi
fiind acceptat în tagma lor.
Chiar de la primele probe publicate în
presă, versurile sale s-au remarcat printr-o
expresie poetică liberă şi simplă, el evitând
accesoriile verbale bombastice încărcate de
patetism şi stări exagerate de exaltare sau
de exprimare ermetică, ambiguă şi fadă.
Poezia sa este una de toate zilele şi cucereş-
te prin sentimente înveşmântate în haine ale
sincerităţii, candorii, sobrietăţii, simplităţii,
pioşeniei, înţelepciunii, cumsecădeniei.
Perfecţiunea sa poetică este un sinonim al
simplităţii, total diferită de simplism, care
poate fi doar un antonim al ei. Sub acest
aspect, ca modele i-au servit marii creatori
de opere literare: Sunt iarbă. Mai simplu
nu pot fi, mărturisire de mai devreme a lui
Grigore Vieru. Regele e gol!, constatare de
cândva, simplă şi inocentă, a personajului-
copil din povestea lui Andersen. Roua e su-
doarea privighetorilor ce s-au ostenit toată
noaptea cântând, descoperire fascinantă a
lui Lucian Blaga. Toţi aceştia, dar şi mulţi
alţi reprezentanţi ai literaturii universale, demonstrează
fără drept de apel că a contura prin cuvinte simple un
întreg univers îi este hărăzit doar celui miruit cu talent
şi nu al unei persoane posedate de orgolii.
Chiar de la debutul său editorial, Vasile Romanciuc
s-a bucurat nu doar de aprecierea cititorilor, dar şi, evi-
dent, de cea a criticii literare. Tudor Palladi, şi el pe
atunci tânăr critic literar, observa în Genealogie, cartea
cu care poetul a debutat în 1974, nişte uşoare tonalităţi
clasice, iar centrul de greutate al cărţii îl constituie
motivele majore ale pământului, Patriei şi dragostei
– „trei boabe rupte din acelaşi spic” – fiecare având
ponderea lui originar-originală.
Mai târziu, într-un amplu articol despre tinerii scri-
itori din acea perioadă, universitarul Timofei Roşca
scria în săptămânalul „Învăţământul public” din 15
noiembrie 1989 că Vasile Romanciuc are un simţ al
calităţii şi menirii cuvântului artistic. La el, dacă cu-
vântul nu a spus ceva însemnat, nici nu trece prin ceea
ce se numeşte stare de poezie (...). Versul său, în fond,
e dramatic, trăirea, emoţia, gândirea trece, mai întâi,
printr-o spovedanie intimă, cu caracter de litanie, de
despovărare a sufletului, se clăteşte în apele chibzu-
inţei populare, în stările de început ale firii, ca să se
cristalizeze, mai apoi, în imagine şi să se înfăţişeze ca
o oglindă a sufletului.
Creaţia sa a fost şi este în continuare apreciată de
foarte mulţi exegeţi de pe ambele maluri ale Prutului.
Deşi e autor al unui celebru poem aforistic: Prut – trup
rupt, în care figurează doar trei consoane şi o vocală,
succesul de vârf al creaţiei sale poate fi considerată po-
ezia Busuioc. Aceasta devine şi text de cântec, iar mulţi
interpreţi o consideră creaţie populară şi una dintre bi-
juteriile folclorice ale neamului.
Vasile Romanciuc este un împătimit al semnifica-
ţiilor şi al sensurilor ascunse în expresiile uzuale de
rostire românească. O confirmă Amprentele sau inima
în 17 silabe, nişte expresii poetice patentate de Vasi-
le Romanciuc: Ce urâtă-i, Doamne,/ frumuseţea/ pre
frumuseţe călcând... (Tristă constatare) sau Mers trist,
fără urme,/ Poem/ cu piciorul de vers amputat (Fără
urme). De acelaşi calibru e şi următorul exemplu, ca un
adevărat joc fascinant de cuvinte: Gâdilam, în vis, un
mort/ la talpă,/ şi mortul murea de râs (Un vis ciudat),
precum e şi următoarea „amprentă”: Mulţumesc Tim-
pului:/ m-a învăţat/ să citesc printre riduri... (Şcoală)
sau Grăbit, nici nu observi:/ sufletu-a rămas/ departe-n
urma ta. (Secolul vitezei).
De ce 17 silabe şi nu 15 sau 19? O fi având, pro-
babil, acest număr o asociere cu haiku-ul japonez, şi
el din 17 silabe – primul vers şi al treilea din cinci si-
labe, iar al doilea din şapte – doar că versurile lui Va-
sile Romanciuc nu respectă întocmai aceste reguli. El
patentează propriul model de scriere, un fel de haiku
românesc, dar având şi o anumită semnificaţie. Nu-i
exclus ca cele 17 silabe ale sale să ţină şi de ziua a 17-a
a lunii decembrie în care a văzut lumina zilei acum trei
sferturi de secol.
Vasile Romanciuc are plăcerea de a evidenţia vir-
CONFIDENȚE
tuţile polisemantice ale cuvintelor mai „vechi” şi mai
„noi”: În clipa de tristeţe şi de singurătate/ Şi piatra
de pe suflet mi-ajunge de-o cetate... (Piatra de pe su-
flet) sau Ce secetă, Doamne!/ Şi ne-am mâncat/ colacii
de salvare... (Târzie trezire). Nu-i este străină nici im-
plicarea civică, iar ca om al cetăţii, poetul preferă să
reacţioneze în spiritul său aforistic: Mâzgăleli,/ oricum
ai combina/ culorile politice. (Culori prefăcute) sau
O mână spală pe alta./ Amândouă/ rămân murdare.
(„Curat murdar...”).
Chiar şi-n poezia pentru copii Vasile Romanciuc
rămâne devotat crezului său... polisemantic, semnifica-
tivă fiind poezia O glumă... de mestecat în care micul
şi curiosul cititor află că: Cică, într-o zi, un băieţel/ A
muşcat... un căţel... Dar, oricât ar părea de ciudat, n-a
plâns căţelul –/ A plâns băieţelul.../ Să ştiţi: asta e pri-
ma oară/ Când Grivei nu ne-a tras pe sfoară./ Căţelul
muşcat, ehei!/ Nu era vreun frate de-al lui Grivei./ Aţi
priceput voi:/ Era un căţel... de usturoi.
Blazonul poetic al lui Vasile Romanciuc este în-
săşi capacitatea cuvântului simplu de a se înveşmânta
în mantia subtextului, conducându-l pe cititor dincolo
de text, măiestria nativă de a transforma platitudinea
într-o feerie metaforică, însuşirea temerară de a se im-
plica în hora oximoronică şi de a ajunge la perfecţiu-
nea aforismului, cutezanţa de a încărca arcul „îndoielii
de sine” cu săgeata de oţel a tăriei de caracter, talentul
de a binecuvânta mariaje fericite dintre tradiţional şi
modern, plăcerea de a privi lumea cu ochi inocenţi de
copil şi de a o asculta cu suflet de înţelept. În definitiv,
nu se poare spune că Vasile Romanciuc este un poet
al ţăranilor, precum fusese caracterizat cândva George
Coşbuc, sau un aderent exclusiv la discursul modernist
al lui Nichita Stănescu, ci, pur şi simplu, e un modest
ambasador al Poeziei autentice în necuprinsa împărăţie
a Limbii Române.
Nicolae RUSU
 6
Cărți noi ֍ Cărți noi ֍ Cărți noi ֍
Literatura şi arta
Cărți noi ֍ Cărți noi ֍ Cărți noi ֍ Cărți noi ֍
Nr. 49 (4030), 8 decembrie 2022

Cărți noi ֍ Cărți noi

DESTINUL ALINAT TOTUL SE TRANSFORMĂ ÎN IUBIRE

ÎN ADÂNCUL SUFLETULUI Pablo Neruda spunea:
„Te iubesc fără să ştiu cum,
sau de când, sau de unde.
Precedând mesajele poetice transmise, nu poţi de-
cât visa la ce e mai frumos în lume. Şi ce e mai frumos
decât iubirea? Nimic, iubirea e incomparabilă, ea nu se
Mi te-a trimis Dumnezeu să mă inspiri” (Sonetul pri-
mei muze).
Femeia, iubita, cea care e şi muză, perechea pri-
Personajele principale ale poves- surioara sa şi speră că într-o zi o va găsi. Destinul îi Te iubesc pur şi simplu, fără măsoară, nu se cântăreşte, e unică şi desăvârşită. Fie mordială, este văzută în mai multe ipostaze: iubita
tirii „Viaţă de orfan”, semnată de tâ- acordă o şansă nouă de a se afirma şi îi intersectează complexităţi sau mândrie. Te că e vorba de iubirea faţă de Dumnezeu („Zideşte-n („Iubito, m-am gândit să-ţi scriu un sonet,/ Dar tu eşti
năra prozatoare Ovidia Vataman, sunt doi copii: Sarah drumul cu italianul Rossi, care îi propune să locuiască iubesc pentru că nu ştiu altă mine inimă curată,/ Cu-a Ta prezenţă vino şi mă-mba- chiar a lui întruchipare,/ Perfecţiunea-n faţă îmi apa-
şi Gabriel. Cu decesul mamei, urmat la scurt timp şi la el, alături de alţi adolescenţi care munceau şi locu- cale”. Şi se pare că acelaşi tă,/ Să-mi fie clipa binecuvântată!// Preasfântă Treime, re,/ Alături, armonie de menuet.// Obrazu-ţi parcă e
de cel al tatălui, după un atac de cord, viaţa fericită a iau la casa sa. În scurt timp, Gabriel, prin corectitudi- lucru îl afirmă şi poetul Mi- mă închin Ţie,/ Primeşte-mă-n a Ta împărăţie,/ Dar spumă de mare,/ Lumina din ochi, culori pe şevalet,/
celor doi fraţi (Sarah avea şase ani, iar Gabriel nouă) ne şi responsabilitate, sinceritate şi bonomie, devine hai Merticaru în volumul de trupul lasă-mi-l în draga glie!” – So- Că Domnul este şi pictor, şi
ia o întorsătură neaşteptată. Plasaţi la un orfelinat din favoritul acestuia şi îşi găseşte printre băieţii lui un sonete „Brâul Afroditei”, apărut în 2020 pe spezele netul smereniei), de patrie („Pământ poet,/ Portretul tău asemăna-
oraşul unde s-au născut Sarah şi Gabriel, precum măr- prieten adevărat – Christian. Editurii „Rafet” din Râmnicu Sărat, în urma unui con- milenar, scumpă Românie,/ Dospeşte re n-are.// Ochii-ţi rimează
turiseşte autoarea, „Nu au rezistat prea mult acolo, Sarah depune eforturi şi se manifestă ca o fetiţă curs de manuscrise. sângele-n ţărâna-ţi sfântă,/ Al inimi- cu soare şi lună,/ Pletele gal-
le-a fost prea grea trecerea de la un educată, ascultătoare, străduitoa- Pornind în forţă lirică (sub auspiciile unor versuri mi arbore se frământă/ Bine-mplântat bene, grâne pe glie,/ Buzele,
mod de viaţă, la altul.” re, respectuoasă şi obţine succese ale lui Nichita Stănescu: „Vino tu, cu tine toată/ ca în generoasa-ţi glie!/ ... / Coroană de cu aurora, consumă// Şi inima
Ovidia Vataman
Ideea de a părăsi orfelinatul îi frumoase la învăţătură, iar părinţii să-ntruchipăm o roată,/ vino tu, fără de tine, ca să fii regină maiestuoasă!/ Nu doar un cen- în violină strună./ Povestea
aparţine lui Gabriel. El, ca frate mai VIAȚA DE ORFAN sunt mândri de copila lor. Şi ea, ca cu mine, mine!”), tematica iubirii ţâşneşte ca un vul- tenar pe fruntea-ţi dalbă,/ Milenii sute ta, o euharistie,/ Întreaga-ţi
de orfan

mare, şi-a asumat responsabilitatea şi fratele său, trece prin multe pe- can fără zăgazuri, care pătrunde în fiecare părticică să le porţi în salbă!” – Sonetul Ro- făptură, o poezie” – Sonetul
de a decide pentru sine, dar şi pen- ripeţii sau întâmplări, dar încearcă
Viata

de suflet: „Nu poţi trăi frumos fără iubire,/ Nici să te mâniei milenare), de satul românesc iubitei), silfida („Pe când mi-
´

tru sora-i mai mică, soluţionarea să le ţină piept. Dânsa se gândeşte bucuri, nici să zbori,/ Nici să simţi tumultul ce îţi dă („Fărâmă de astru, satul vibrează/ erai şi înger, şi mandolă,/ Erai
tuturor problemelor ce se refereau adesea la fratele său şi speră să-l re- fiori/ Şi-ţi luminează întreaga fire” (Sonetul iubirii I). Plin de miresme şi de pomi foşnitori,/ şi pod, şi apă, şi lumină,/ Erai
la destinul lor. În speranţa că viaţa întâlnească cândva, deşi speranţa-i Într-o lume în care iubirea a devenit ceva desuet, Cu fructe coapte, rarisime comori,/ ispititoare şi calină,/ Eu debu-
Ovidia Vataman s-a născut la 10.02.2005 în Republica
le va
Moldova, oferi şanse
r-nul Briceni, maiDinbune,
satul Larga. primii ani înde una sa slăbeşte de la o zi la alta. este cea mai mare realizare să descoperi iubirea, să o Fiece clipă, altă ipostază” – Sonetul solat, tu fără rivală” – Sonetul
viață dezvoltă o pasiune pentru muzică, astfel ea începe
dinsăPezile, cei
studieze vioara șidoi
pianulcopii
la școala deevadează.
muzică din raion. Din
parcursul studiilor sale, la vârsta de 10 ani, ea începe
Autoarea creează scene, istori- trăieşti, să fiinţezi în ea şi pentru ea. E poate un ideal, satului românesc), poetul ştie să aşe- unei silfide), fântână („În su-
acelsăprocesului
moment
scrie începe
cartea sa de debut calvarul
„Viața de orfan”. În mijlocul
aceasta renunță, fiind motivată să o finiseze
lor, oare, întâmplări interesante, moti- ceva pe care unii oameni nu ştiu a-l descoperi şi trăi ze frânturi de suflet în fiece vers. fletul tău săpat-am fântână/ Şi
soarta punându-i la diferite încer- vând prin ele deciziile şi manifestă-
Ovidia Vataman

niciodată. Iubirea incandescentă are un loc

abia peste 6 ani. După absolvirea liceului, ea aplică
la Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan am descoperit o apă vie,/ Ma-
cări, ceaconcursuri
mai naționale
mareși internaționale,
dintre precum
Neaga”, unde continuă să studieze vioara. Participă la
mai multe ele fiind rile personajelor sale. Ea apelează „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu aparte în poezia lui Mihai Merticaru. gie, muzică şi poezie,/ Post-
despărţirea lor. Internaționale de Interpretare
Concursul Național de Interpretare la Vioară „Dumitru
Blajinu” sau Concursurile uneori la fenomenul premoniţiei, Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la în- Este văzută în ipostaza serafică, în- erităţii în veci să-i rămână”
Autoarea îşi poartă
cu Diplomă eroii
de Gradul departe când se referă la Gabriel şi Sarah,
Vocală și Instrumentală „The Song” și „Talents of
Europe”, unde este premiată
dedică timpul liber artei sub orice formă, în mod special
I. Își
ceput cu Dumnezeu” (Ioan 1:1 – 14), iar de aici totul gerească a iubirii care are conotaţii – Sonetul unei fântâni), zeie,
unul desaualtul,
studiind îl mai
interpretând trece pe fiecare
multe genuri de muzică. prin care, în visele lor, sunt avertizaţi a pornit din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. divine, cuvântul provenind din spectrul liric al sferei e femeia prin excelenţă („Sonetul meu l-am închinat
diverse întâmplări şi circumstanţe. de rudele şi părinţii plecaţi în altă Făcându-i după chipul şi asemănarea Lui, i-a înzestrat înalte, dar care se interferează cu ipostaza telurică, a femeii,/ Că asta-i prima, marea lui menire,/ Să urce-n
Se pare că destinul e mai generos lume despre întâmplări ce urmează cu Cuvânt, cu suflu de har divin şi creaţie, ajutându-i fiinţei umane (iubirea ardentă, pasiunea incontesta- slavă clipa de iubire/ Pe care au eternizat-o zeii” – So-
cu Sarah. Familia Smith, care nu să se desfăşoare în destinul propriu. către înălţarea prin Iubire. Poate, poeţilor, Dumnezeu bilă): „Seraficul tău chip m-ademeneşte/ Cu ochi de netul iubirii II).
avea copii proprii, adoptă fetiţa şi îi creează condiţii Ovidia Vataman ne sugerează, şi nu doar prin cele le-a dat mai multe daruri, inclusiv acela de a mişca foc, coapse mişcând agale,/ Să mă închid în temniţele Orice atinge pana poetului se transformă în iubi-
prielnice de dezvoltare. Soţii Smith se ataşează de ea două personaje centrale, Gabriel şi Sarah, dar şi prin suflete prin forţa intrinsecă a poemului scris. tale,/ Să-mi ogoieşti inima în cleşte,// Să-mi ceri apoi re („Ai fost zidită pentru nemurire,/ Enigmele îţi sunt
şi o cresc ca pe fiica lor, ascunzând de ea trecutul pe domnul Rossi, Christian, Hailey, Nicholas, soţii Smi- Cu sufletul prins în albastrul divin, Mihai Merti- să înalţ osanale,/ Să intrăm amândoi într-o poveste,/ marile averi./ Ocean de dorinţe e-ntreaga-ţi fire,/ Tot
care, de fapt, nu-1 cunoşteau nici ei, dar nici nu căutau th... că puterea sufletului fiecărui om se manifestă prin caru cuprinde în sufletul său o bogăţie de sentimente, Să mă supui la fel de fel de teste,/ Să ardem de bu- ce atingi se preface în iubire” – Sonetul iubirii III).
să-l cunoască. capacitatea de a nu-ţi pierde curajul în orice circum- de emoţii, vizând iubirea sub toate aspectele sale, por- năvoie-n furnale.// Nu am voinţă să mă împotrivesc,/ Recurgând la mottouri ale unor celebrităţi (Nichita,
Gabriel nu se lasă învins, încearcă să se acomo- stanţă, prin priceperea, facultatea de a te înţelege cu nind evident de la ideea creaţiei şi a Creatorului, dar C-aşa e datul, plânge dor după dor/ Şi yin cu yang E. Dickinson, B. De Ventadour, Shakespeare, Omar
deze realităţii în care nimereşte: îşi găseşte un loc de oamenii, indiferent de caracterul lor, prin voinţa şi care atinge şi croirea propriului destin (pornit tot din de când lumea se-ntregesc,// Nimic nu-i nelegitim ori Khayyam, Kant, Eminescu, R. Stanca), poetul le dez-
muncă şi continuă să-şi caute sora, dar fără niciun re- fermitatea de a proceda aşa cum îţi dictează conştiinţa iubire): „Iubeşte toate ce te înconjoară/ Şi-i mângâiat nebunesc./ În orice anotimp şi-n orice decor,/ Sunt fe- voltă cu minuţiozitate ca să evidenţieze frumuseţea
zultat. şi a te baza pe capacităţile ascunse în adâncul omului, de lumina solară,/ Că Dumnezeu îţi va întinde o sca- ricit dacă pot să te ador” (Sonetul unui dat). versului de iubire. Într-o lume imperfectă, perfecţiu-
Ovidia Vataman, deşi era şi ea un copil (un pic mai ales cele ce ţin de bunătate, generozitate, respon- ră!// Forţează clipa întâlnirii astrale,/ Închină-i vieţii „Datul”, sortitul, predestinatul este un instrument nea iubirii aduce lumină în sufletul celui care scrie,
mai mare decât protagoniştii povestirii), când începu sabilitate, dăruire şi dragoste. fierbinţi osanale,/ Ciopleşte-ţi prin stâncă propria-ţi al destinului, este acela hărăzit să întregească sfera iu- dar şi în al celui care citeşte.
să aştearnă pe hârtie primele pagini ale prozei sale Autoarea accentuează la finalul povestirii: „Oricât cale!” birii, fără echivoc. „Brâul Afroditei” înconjoară cercul iubirii, strân-
(avea 16 ani), îi înzestrează pe Gabriel şi Sarah, dar de dureroasă ar fi calea, oricât de multe cuţite ar sta Cu un număr de 78 de sonete aflate în două sec- În sprijinul iubirii poetului se află muza, călău- gând în el cele mai curate sentimente omeneşti, iar po-
şi pe alte personaje cu care aceştia vin în contact, cu ataşate de pereţii vieţii, oricum tunelul are un sfârşit, ţiuni: „Brâul Afroditei” şi „Simfonia gărgăunilor”, zitoarea creaţiei, scânteia ce aprinde focul: „Steluţă etul Mihai Merticaru a ştiut să provoace iubirea către
trăsături esenţiale ale caracterului care îi defineşte, pe o rază de lumină care ne va încălzi şi lumina sufle- volumul poartă un titlu interesant (care dă şi subtitlul dulce, fără de prihană,/ Din ce constelaţie ai răsărit,/ iubire, către înălţare.
fiecare în parte, ca individualitate. tul oricât de adânc ar fi infiltrat întunericul în inimile primei părţi), care semnifică cea mai frumoasă des- Lucire sidefie de mărgărit,/ Visată, ispititoare Nirva- „Numai dragostea noastră stă dreaptă/ În bătaia
Gabriel își câştigă existenţa, muncind din greu, noastre”. compunere a apei sub lumina soarelui, curcubeul. nă?// A ta blândeţe-i ocean neţărmurit/ Şi virtutea, a vântului şi aşteaptă”, spunea Radu Stanca, iar volu-
ca măturător de stradă, neavând nici el, ca şi cei doi Să descoperim lumina din profunzimea sufletului Asocierea curcubeului (ce conţine cele mai plăcute templului coloană,/ Cea făcătoare de minuni icoană,/ mul acesta stă drept şi aşteaptă cititorii să-i descopere
prieteni ai săi – Mike şi Thomas – un acoperiş deasu- nostru şi al celor din preajma noastră. De la o făclie să culori) cu Afrodita, zeiţa frumuseţii, nu poate anun- Că întâlnirea noastră s-a nimerit.// Vrăjitu-m-a-ntru- plenitudinea iubirii, ce stă aşezată cu minte şi cuminte
pra capului şi siguranţa pentru un viitor mai agreabil. aprindem şi altele... ţa decât o desăvârşire prin creaţie a sufletului plin de parea-ţi adorată/ Şi te-am sorbit cu lăcomie-n priviri/ aici...
Indiferent de greutăţile cu care se confruntă, el e co- frumos, suflet pe care nu se sfieşte să-l devoaleze în Cum nu s-a mai întâmplat niciodată.” (Erai frumu- Înalţă-te în Lumină, cititorule!
rect, atent, harnic şi onest. Gândurile lui sunt mereu la Marcela MARDARE faţa cititorului. seţea întruchipată!); „Din îndepărtatele nemărginiri,/ Petronela APOPEI

UN PREOT COMPOZITOR
(80 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Alexandru CRISTEA)
Întrebaţi pe oricine în stradă: Cine-i autorul
Imnului de Stat al Republicii Moldova? În cel mai
bun caz o să vă spună că Alexei Mateevici este
autorul versurilor „Limba noastră”. Dar autorul
muzicii? Cred că puţini ar răspunde corect: Ale-
xandru Cristea.
Cine a fost Alexandru Cristea?
Compozitorul s-a născut pe 13 decembrie 1890
la Chişinău.
A învăţat la Şcoala de Muzică „Vasile Kornilov”
(1928), la Şcoala Eparhială, la Seminarul Teologic
şi la Conservatorul „Unirea” (1927-1929) din Chi-
şinău, pretutindeni demonstrându-ţi talentul coral şi
capacităţile deosebite în muzica bisericească şi cea
laică. Şi-a urmat stagiul didactic în calitate de
învăţător titular la şcoala bisericească prima-
ră din s. Otaci, jud. Soroca (1909-1911); apoi
cântăreţ bisericesc la şcoala bisericească din
Tatarbunar, jud. Cetatea Albă (1912); maes-
tru de muzică la şcoala medie din Tatarbunar
(1912-1915); maestru de muzică vocală cu
titlul de profesor definitiv şi dirijor la Liceul
Eparhial de Fete, la Seminarul Melchisedec
Episcopul şi la Liceul de Băieţi Sfântul Dumi-
tru din Ismail (1915-1918) şi dirijor al corului
episcopiei de Ismail (1915-1920).
Rezultatele muncii fructuoase ale profe-
sorului Cristea au stârnit curiozitatea reginei
Maria şi a principesei Elisabeta, care, în 1920,
vizitează Şcoala Eparhială din Chişinău. Prin
muncă şi devotament, Alexandru Cristea a ri-
dicat corul şcolii pe culmi nebănuite. Cu peste
o sută de concerte în cadrul serbărilor şcolare
şi culturale, corala a câştigat aprecierea unor
personalităţi, precum regele Carol al II-lea,
patriarhul Miron Cristea, ministrul Instrucţi-
unii Publice Anghelescu şi mulţi alţii.
În 1920 este hirotonit în rang de diacon, pe sea-
ma parohiei Sfântul Gheorghe din Chişinău, iar din
1927 până în 1941 a fost diacon titular la catedra-
la mitropolitană din Chişinău. A fost şi maestru de
muzică vocală (1920-1940). Este absolvent al Cur-
surilor de iniţiere a comandanţilor străjeri din Brea-
za. Se refugiază, împreună cu familia, în dreapta
Prutului, stabilindu-se la Caracal, după care se
transferă la Bucureşti, unde devine profesor de mu-
zică şi dirijor al corului Gimnaziului de Băieţi „Ion
Heliade Rădulescu” din Bucureşti (1940-1941).
Revine în Basarabia, dar circumstanţele de ordin
familial îl fac să se întoarcă în capitala României
(1941). Activează la Liceul de Băieţi „Titu Maio-
rescu” din Bucureşti, ca maestru de muzică şi pro-
fesor de religie. În anii ʼ41-ʼ42 este dirijor al coru-
rilor Liceului „Regina-Mamă Elena” din Chişinău
(1941-1942), apoi numit dirijor al Capelei Ortodo-
xe Române din Berlin (1942). Revine în acelaşi an
la Chişinău, unde la 23 august 1942 este hirotonit
preot şi numit slujitor la capela Şcolii
Eparhiale de Fete.
Ca autor al muzicii Imnului
de Stat al Republicii Moldova,
compus pe versurile preotului-
poet Alexei Mateevici „Lim-
ba noastră”, în 1939, inter-
pretează melodia cu ocazia
manifestărilor jubiliare ale
„Tinerimii Române“, iar de
acolo se răspândeşte în toată
Ţara. Muzicologul Gheorghe
C. Ionescu declara că „Lim-
ba noastră” figura în tematica
pentru examenul de admitere la seminarele teologice
din România.
Preotul-compozitor a fost decorat cu Ordinul
„Răsplata muncii pentru biserică”, cl. II (1925); cu
Premiul I pentru cor, acordat de Societatea „Tineri-
mea Română” (1926); cu premiul I, distincţie pen-
tru cor, acordat de Societatea Tinerimea Română
(1928); cu premiul Excepţional, acordat de Societa-
tea „Tinerimea Română” (1938).
Părintele Cristea ne-a lăsat şi alte creaţii liturgice:
„Heruvic”, „Răspunsurile”, „Lăudaţi numele Dom-
nului”, „Uşile Pocăinţei”, „Sufletul meu”, „Acum
slobozeşte”, precum şi lucrări de caracter popular:
„Bat-o focul”, „Fa leliţă, fa, tu fa” etc.
Din cauza bolii de cord, medicii i-au spus să nu se
mai consume, însă părintele nu se menaja când venea
vorba de muncă şi muzică. La 21 noiembrie, Şcoa-
la Eparhială de Fete prăznuia Intrarea în Biserică a
Maicii Domnului. Cu această ocazie, părintele Cristea
a fost solicitat să pregătească un program. Repetiţiile
istovitoare, atenţia la detalii, nopţile nedormite i-au
fost fatale. Face o treabă excepţională, dar asta îl cos-
tă viaţa. În dimineaţa zilei de 27 noiembrie 1942,
după o suferinţă de-un ceas, sufletul părintelui
Alexandru Cristea se înalţă la cer.
Preotul a fost înhumat la Cimitirul
Ortodox Central din Chişinău, alături de
alt mare preot, dirijor şi compozitor de
muzica bisericească, Mihail Berezov-
schi.
La moartea preotului-compozitor,
părintele Vasile Ţepordei îl numeşte
„priveghetoarea Basarabiei”, spunând
că Ţara a pierdut o nepreţuită valoare:
„Un muzicant desăvârşit şi un cântăreţ
neîntrecut. Fiindcă n-a fost ureche care
să-l audă şi să nu-l admire şi n-a fost ini-
mă pe care-i vocea îngerească să n-o în-
moaie şi să n-o îmbuneze. Şi asta fiindcă
sufletul lui era dăruit de Sus”.
Mormântul său încununează un monu-
ment, având portretul în profil şi o inscri-
ţie – numele răposatului „Alexandru Cris-
tea”, care este turnat în metal cu caractere
ce imită stilul gotic. În 2000 mormântul
părintelui Cristea a fost vandalizat, crucea
fiind dispărută fără urme. În 2021 crucea
de pe mormânt a fost renovată cu suportul
S.A. Monumentum.
Din păcate, constatăm că generaţia
de astăzi nu cunoaşte absolut nimic des-
pre acest maestru şi deosebit slujitor al
Bisericii Ortodoxe din Basarabia. Două
lucruri care, într-o măsură foarte modes-
tă, ne amintesc de acest deosebit om, sunt
stradela din Chişinău care-i poatră nume-
le şi Legea cu privire la Imnul de Stat al
Republicii Moldova. În 1995, Preşedinte-
le Republicii Moldova, Petru Lucinschi, semnează
Legea cu privire la Imnul de Stat al Republicii Mol-
dova: „Se aprobă în calitate de Imn de Stat al Repu-
blicii Moldova cântecul „Limba noastră”, versuri de
Alexei Mateevici (strofele 1, 2, 5, 8, 12), muzica de
Alexandru Cristea, aranjament de Valentin Dânga”.
Iar strada Alexandru Cristea (până în anul 1992
stradela Pogranicinîi) se situează în sectorul Botani-
ca, cartierul Munceşti, paralelă cu Căuşeni. Începe
de la str. Cetatea Chilia şi se termină în blocul de
locuit de pe str. N. Titulescu nr. 47, blocul 1.
Punctul 10 al Regulamentului privind intonarea
imnului stipulează: „La intonarea publică a Imnului
de Stat al Republicii Moldova, asistenţa va sta în pi-
cioare, bărbaţii se vor descoperi”. Consider că este
nevoie de mai adăugat un punct important: „Cetăţe-
nii Republicii Moldova sunt datori să cunoască pe
de rost Imnul de Stat şi să-l intoneze la toate mani-
festările publice, precum şi acasă”.
Preot Maxim MELINTE
Desculţ de Lumină
Viaţa omului este în Dumne-
zeu, iar Dumnezeu, de fapt, este
Viaţa. Însă mulţi nu mai înţeleg
acest lucru şi tot ce fac, fac, din
păcate, nu pentru viaţă, ci pentru
moarte.
Şi eu, ca şi toţi ceilalţi, sunt
călcat de păcat pe lumina ochiu-
lui. Îngrijorat, poate, când voi
ajunge la marginea gropii, voi înţelege că fiecare pă-
cat săvârşit m-a lăsat tot mai sărac în lumina ochiului
sau, de fapt, fiecare păcat mi-a răpit din lumina sufle-
tului până am ajuns ca o casă cu lumina stinsă, o casă
pustie, fără ferestre, fără uşi, pustie de tot, căci zice
Scriptura: ,,De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi
luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi
întunecat.” (Matei 6, 22-23).
Cum credeţi, dacă închizi ochii, dacă mori, te lip-
seşti de lumina ochilor şi gata, aici se termină tot, totul
ai lăsat aici şi s-a sfârşit? E-hei, dragilor, staţi frumos,
că încă nu e tot. Căci dacă gândiţi aşa, atunci nu doar
închizând ochii te lipseşti de Lumină, de fapt, te-ai
lipsit de Ea încă de pe aici, de pe când te târai pe pă-
mânt. Încă de pe când călcai firele de iarbă verde cu
picioarele tale, care n-au ştiut să umble pe calea păcii
şi a dreptăţii. Aceste picioare desculţe de Lumină,ce
erau supuse altor căi decât cele pe care le-au bătătorit.
Dar ce să faci cu ele acum, când deja nu se mai îndoa-
ie şi nu te mai ascultă deloc? Sunt ca nişte buturugi
ude, înţepenite de ger. Ce să faci acum, când nu mai
poţi face o mătanie? Nu poţi urca scările la biserică, că
cine i-a pus pe înaintaşi să zidească biserici aşa înal-
te, cu temeliile ridicate atât de sus de la pământ? Nu
ştiu picioarele astea, proastele, că Biserica trebuie să
dăinuiască până la sfârşitul veacului, de aia sfintele
lăcaşuri sunt înalte. Că toate puterile întunericului nu
o vor birui, că dacă aici, pe Pământ, ne vede Dumne-
zeu prezenţi în casa Lui, atunci, din mare dragoste şi
milă, ne va primi şi-n Casa Mare a Cerului. Nu ştiu,
sărmanele picioare, că spre Cer trebuie să urci, nu să
cobori. Dar cum să ştie, dacă nu şi-au croit poteci până
la Lumină în toată existenţa lor vremelnică? Şi cum
ar fi putut să-şi croiască ele singure poteci, dacă nu au
fost ajutate de mâini?
Of, şi mâinile astea zbârcite s-au zgârcit a face
bine, s-au împotrivit să mângâie îndeajuns, o făceau
doar de dragul făcutului, că aşa au auzit ele că e bine,
că trebuie să mai miluiască pe câte un sărman, pe câte
un bătrân. Dar nu este îndeajuns, când atâtea osteneli
şi sarcini, poveri ale aproapelui sunt de cărat, atâtea
lacrimi de şters, atâtea suflete de îmbrăţişat. Acum
staţi cuminţi, căci altcineva trebuie să vă ridice şi să
vă ducă unde nu vă este voia şi pofta. Lăcrimaţi, că aţi
uitat de atâtea ori să vă ridicaţi în sus, la Cer, şi să vă
coborâţi în jos, la iad, şi să vă răstigniţi împreună cu
Iisus pe cruce, însemnându-vă cu acest semn de biru-
inţă – semnul crucii. Furnicaţi îndeajuns acum şi mai
lăsaţi văicăreala, că de vină e şi inima, nu doar voi.
Da, inima asta de om lacom, inima asta plină de
grijile cotidiene şi de cele ale zilei de mâine... Inima
C R E D I N ȚĂ
asta plină de ce vrei din cele lumeşti, dar numai nu de
cele ale Cerului. Ah, plângi acum, inimă nebună, că nu
ai iubit atât cât trebuie, că nu ai avut timp să faci o rugă-
ciune, măcar o dată în zi, mulţumind pentru tot ce ai pri-
mit de la Cer. Că nu ai avut inimă pentru toţi cei care ţi-
au cerut-o, dar puteai să o împărţi cu toţi, puteai să faci
loc în tine pentru toată lumea, căci El a putut. Ai fi putut
şi tu, că numai încăpând în tine toată lumea, toţi apropi-
aţii tăi şi cei de departe, încăpea şi Dumnezeu. Dar tu,
inimă, L-ai gonit mereu, pentru că nu reuşeşti, că nu ai
timp pentru tine, că eşti egoistă. Dar egoismul e păcat,
dragă, nu ştiai? Egoismul închide porţile Luminii!
În toată călătoria aceasta vremelnică, am făcut din
inima mea o cămară plină cu deşertăciuni, în care au
încăput toate, numai Hristos nu a avut loc, dar a aşteptat
tăcut lângă uşă, că iată-iată voi face ordine, voi arunca
multele nimicuri şi voi deschide larg ferestrele să intre
Cerul, atunci va păşi şi El într-o inimă unde a fost aş-
teptat. Că Hristos vine cu dragoste divină atunci când
dispar toate, inclusiv tu însuţi.
Dar cum să ştii? N-ai avut cum, dacă picioarele as-
tea nu te-au prea dus la biserică, dacă braţele astea nu
au prea îmbrăţişat pe nimeni. Cum să fi auzit tu ini-
ma aproapelui dacă nu-l îmbrăţişai? Cum puteau sfătui
două inimi că două vecine ieşite la taifas lângă gard,
dacă erau ferecate? Şi cum să ştii tu că aşa ceva se poate
şi chiar e foarte necesar, dacă iar lumina ochilor este de
vină că, de fapt, e întuneric?
Oh, ochii aceştia nu au citit ceva bun, nu au pri-
vit ceva bun, dacă nu s-au uitat cu iubire spre Cer ca
să vadă Lumina, ca să se umple de ea ca o ciutură
aruncată în ochiul limpede al apei din fântână şi să
dea pe deasupra. Au privit toată viaţa numai spre
pământ şi au văzut numai cele pământeşti. Dar cele
pământeşti rămân aici, te însoţesc doar până la mor-
mânt şi punct – mai departe iei tot ce ai lucrat pentru
veşnicie, dacă ai lucrat ceva.
Dar ochii nu puteau şti dacă nu au ascultat şi ure-
chile o cântare bisericească, un Doamne miluieşte în
biserica localităţii, atât de dulce, atât de gingaş – glas
îngeresc, nu alta. Dar predica preotului pe care o as-
cultai din fugă? Dar câte predici ai pierdut? Că dacă le
ascultai pe toate, ştiai toată Scriptura şi nu erau ochii
acum cei mai vinovaţi.
Ei, şi cum mergeau toate strună, dacă erau puse
la cale de creier? Această materie cenuşie, care poate
cuprinde o înţelepciune cât biblioteca din Alexandria.
Minte cu părul creţ... Să fi înţeles ea că cu fiecare clipă
se apropie de dubla faţă a veşniciei – lumină şi întune-
ric, cum era acum să înflorească Lumina în trup şi în
suflet? Cum era să te ia în braţe Cerul şi să nu te mai
sloboadă niciodată? Sigur nu te mai târî acum ca un
melc, că-ţi creşteau aripi şi zburai ca un cocor, ca un
fluture în plină vară, ca albina înspre floare, spre Cer,
spre Obârşie, spre Lumină, în braţe părinteşti.
Dar, dragii mei, numai când ajungem răstigniţi de
propriile suferinţe, la gura gropii, pe Golgota vieţii,
abia atunci ne amintim de Cel care a sfinţit Golgota cu
sângele Său.
Vasilisk DONICA
Nr. 49 (4030), 8 decembrie 2022
Iaşiul preţuieşte valorile trecutului şi prezentului
Un eveniment cultural de mare anvergură,
cu participarea autorităţilor municipale ieşene
şi a numeroase personalităţi din vechea capi-
tală a Moldovei, a avut loc la Iaşi pe 21 no-
iembrie curent, în cadrul căruia a fost omagiată
scriitoarea Olguţa Creangă-Caia, strănepoata
marelui clasic Ion Creangă.
Purtând genericul „Oraşul Iaşi, ecouri din
trecut”, manifestarea culturală, găzduită de Li-
ceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”,
a fost iniţiată şi coordonată de Adina Roma-
nescu, directoarea acestui liceu, de profesoara
de religie Floricica Morariu, de avocata Gia-
nina Vera Poroşnicu şi de artista Ella Gondoş.
Omagierea a fost motivată, pe lângă în-
treaga activitate culturală şi creştină a Olguţei
Creangă-Caia, de lansarea a două noi volume
semnate de domnia-sa: „Copilăria Sfântului
Nectarie de la Eghina”, care este a zecea lucra-
re din cadrul proiectului „Copilăria Sfinţilor” –
o premieră absolută în Biserica Ortodoxă Ro-
mână, şi „Giuvaierul şlefuit” (povestiri despre
Casa „Joseph Zoller”), o carte despre istoria
unei bijuterii arhitecturale din Iaşi, restaurată
din fonduri personale de avocata Gianina Vera
Poroşnicu.
Evenimentul a început cu îndrăgita melo-
die „Iaşiule, Iaşiule, mândră cetate”, devenită
imn al oraşului, cei prezenţi având rara ocazie
să-l asculte în interpretarea inconfundabilă a
maestrului Ştefan Pintilie, acompaniat de acor-
deonistul Ovidiu Enea.
A urmat apoi conturarea profilului protago-
nistei evenimentului prin evocarea numeroase-
lor merite şi distincţii cu care i-a fost apreciată
de-a lungul timpului atât activitatea literară,
cât şi cea de urmaş demn al „sfătosului bunic
din Humuleşti”, prin care păstrează vie amin-
tirea străbunicului său: Premiul „Ion Creangă”
al Salonului de Carte pentru Copii şi Tineret
de la Chişinău, Titlul „Cetăţean de Onoare”
al oraşului Târgu Neamţ, Titlul „Cetăţean de
Onoare” al comunei Pipirig, Trofeul „Oameni
de poveste” şi Distincţia „Crucea Sfântul Ie-
rarh Dosoftei”, înmânată de Înaltpreasfinţitul
Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Un fragment din „Amintiri din copilărie”
de Ion Creangă, recitat deosebit de inspirat de
artista Ella Gondoş, a avut menirea să reamin-
tească publicului despre comorile spirituale lă-
sate drept moştenire de marele nostru înaintaş,
Ion Creangă, iar piesa de teatru „Procesul judi-
ciar al vulpii”, după povestea clasicului „Ursul
păcălit de vulpe”, scrisă de învăţătoarea Valen-
tina Meleca de la Școala „Ion Luca Caragiale”
din Orhei şi jucată remarcabil, în premieră,
de elevii clasei a V-a de la Liceul Teoretic de
Informatică „Grigore Moisil” sub îndrumarea
distinsei profesoare Floricica Morariu, a încân-
tat audienţa, demonstrând că valorile morale
din opera marelui povestitor Ion Creangă sunt
actuale şi în ziua de azi.
În luarea sa de cuvânt, Olguţa Creangă-
Caia a spus celor prezenţi că a fi strănepoata
lui Ion Creangă este „o dulce povară”, pe care
a conştientizat-o profund după iniţierea unei
calde relaţii de prietenie cu fraţii din Basara-
bia, şi anume cu dna Claudia Balaban, direc-
toarea de onoare a Bibliotecii Naţionale pen-
tru Copii „Ion Creangă” din Chişinău: „Fraţii
nu m-au chemat să-mi cânte osanale că sunt
strănepoată de mare scriitor, ci să mă între-
be ce fac pentru perpetuarea memoriei lui în
calitate de urmaş de sânge. Din acel moment
viaţa mea a decurs altfel”. În urma amplifi-
cării acestei activităţi, dna Olguţa Creangă-
Caia şi-a descoperit foarte curând şi talentul
de scriitoare, fiind actualmente semnatara
mai multor volume: „Izvor de dor”, „Poeme
Corabia Nădejdilor”, „Grigore Vieru – pele-
rin pe drumuri nemţene”, „Spiridon Vangheli
– pelerin pe drumuri nemţene”, colecţia „Co-
pilăria Sfinţilor” în 10 volume, ultimul dintre
care, „Copilăria Sfântului Nectarie din Eghi-
na” şi volumul „Giuvaierul şlefuit” (povestiri
despre Casa „Joseph Zoller”) au fost lansate
în cadrul evenimentului omagial.
Cuvinte de adâncă preţuire a avut de spus
la adresa scriitoarei Olguţa Creangă-Caia şi
avocata Gianina Vera Poroşnicu: „Când rostim
Literatura şi arta
numele Olgăi Creangă-Caia, invocăm un ethos
personal clar şi bine conturat. Vocea sa literară,
fragilă şi blândă, este pavăza unei misiuni pu-
ternice. Astfel, aplecându-ne asupra colecţiei
de titluri ce reclădesc, prin cuvinte, copilăria
sfinţilor părinţi („Copilăria Sfinţilor”), desco-
perim că această dimensiune inocentă şi neal-
terată trăieşte în lăcaşul sfânt al sufletului.
Copilăria este vibraţia cea mai profundă,
mai curată şi mai sinceră a omului universal,
iar aceasta rămâne, dincolo de trecerea anilor,
fărâma divină a fiinţei. Iată, omul-scriitor ni se
revelează prin viziunea artistică pe care
a cultivat-o străbunicul său, dezvăluind
acelaşi desăvârşit talent creator. Poves-
tirile Olgăi Creangă-Caia îmbogăţesc,
astăzi, cultura contemporană prin valoa-
rea inestimabilă a talentului său. Iubirea
pentru rădăcinile spirituale ale poporu-
lui român a îndemnat-o pe aceasta să
păstreze cu sfinţenie amintirea strămo-
şului său, scriitorul Ion Creangă.
Gratitudinea mea se îndreaptă spre
distinsa doamnă a literaturii contempo-
rane şi pentru scrierea cărţii „Giuvaie-
rul şlefuit”, lucrare despre Casa „Jose-
ph Zoller” din Iaşi, casă de patrimoniu,
a cărei restaurare îmi aparţine. Penelul
dumneaei a surprins cele mai delicate
tuşe ale poveştii pe care s-a clădit Casa
„Joseph Zoller”. Ulterior, povestea
mea şi cea a casei s-au contopit în pro-
cesul restaurării acesteia, întrucât Casa
„Joseph Zoller” înseamnă mai mult de-
cât un cămin pentru mine – este o ex-
tensie a sufletului meu.”
Volumul „Giuvaierul şlefuit”, dar şi fap-
ta frumoasă a dnei avocatei au fost apreciate
de scriitorul Aurelian Silvestru, director fon-
dator al Liceului de Creativitate şi Inventică
„Prometeu-Protalent”, care notează pe coper-
ta a IV-a a cărţii: „Doar oameni cu personali-
tate, oameni înzestraţi cu har de la Dumnezeu
au şansa să facă minuni în jurul lor. Uneori e
suficient să readuci la viaţă o casă-monument,
redându-i strălucirea de odinioară, cum a fă-
cut inimoasa avocată din Iaşi Gianina Vera
Poroşnicu, restaurând Casa „Joseph Zoller”.
Reflecții Gingaşa alcătuire
7
Alteori, e suficient să descoperi asemenea NOUA GENERAŢIE.
personalităţi şi să le dedici o pagină sau o
carte, aşa cum a procedat, cu mult talent şi
inspiraţie, scriitoarea Olguţa Creangă-Caia,
UN PARADOX?
promovând implicarea civică în acte de cul- Adolescenţa este perioada de turbu-
tură şi patriotism.” lenţe emoţionale severe. Cu toate acestea,
La eveniment a fost exprimat un elogiu adolescentul de azi şi dintotdeauna este
aparte şi Violetei Zabulică-Diordiev, artist un coleric explorator şi un analitic iscusit.
plastic din Chişinău, care a ilustrat cu deosebi- Este un artist adevărat, dar nu neapă-
tă iscusinţă atât volumul „Giuvaierul şlefuit”, rat în sensul obişnuit. Mai degrabă, aces-
cât şi cele zece volume despre copilăria sfinţi- ta îşi foloseşte iscusinţa şi excentricitatea
lor, impresionând cititorii prin coloristica pas- proprie pentru a împinge limitele conven-
telată şi mesajele transmise de fiecare desen. ţiei sociale. Adolescentul îşi găseşte bu-
Impresionanta manifestare culturală a fost curia în a revoluţiona aşteptările tradiţi-
„asezonată” cu aria „Ave Maria” de compozi- onale cu experimente legate de scopurile
torul austriac Franz Schubert şi cu fragmentul şi ambiţiile sale. Cu toate acestea, capa-
muzical „Ţi-am dat iubirea mea” din opereta cităţile fiecărei persoane diferă. Fiecare îşi alege modul artistic
„Ţara surâsului” de Franz Lehár, interpretate prin care îşi doreşte să iasă în evidenţă individual. Fraza „Nu mă
impecabil de tenorul Liviu Muntean, artist li- încadraţi într-un tipar!” întruchipează temperamentul caracte-
ric al Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, ambele ristic adolescenţilor. De regulă, maturii inconştient influenţează
fiind un dar pentru scriitoarea Olguţa Creangă-
negativ starea emoţională a adolescenţilor, comprimând psihicul
Caia. acestora. Fiecare adult consideră drept o necesitate de a interveni
Braţele de flori oferite protagonistei sărbă-
în viaţa adolescenţilor cu sfaturi de modă veche, actuale în peri-
torite în cadrul acestui inedit şi valoros eveni- oada adolescenţei proprii. Bineînţeles, unele idei şi sfaturi pot fi
ment cultural au constituit dovada că Iaşiul ştie
actuale secole întregi, dar este important ca adulţii să revină cât
să-şi cinstească valorile: atât pe cele din trecut, mai des la conştientizarea faptului că perioada în care trăiesc
cât şi pe cele din prezent.
adolescenţii de azi şi cea în care au trăit ei diferă complet. Adulţii
au aşteptări mari de la adolescenţi, dar, în acelaşi timp, nu sunt
***
gata să-i susţină moral, psihic şi material.
În context, ţinem să amintim că Olguţa Cum susţinea Mihai Ralea: „Adolescenţa este timpul în care
Creangă-Caia este o personalitate bine-cunos-
luăm universul prea în serios”. Adolescenţii tind să atingă idea-
cută iubitorilor de cultură din spaţiul basara- lurile convenţiei sociale cu orice preţ, neglijând dorinţele proprii
bean. Răspunzând pozitiv („n-am avut încotro,
şi pierzându-şi individualitatea. Astfel, noua generaţie poate fi
generalul Balaban mi-a zis franc: dacă eşti cu caracterizată drept un paradox cu feţe similare.
adevărat strănepoata lui Creangă, ai să învingi
şi viscolul, şi vremea rea şi vei participa la
Carolina SOLOMON,
omagierea străbunicului tău, dacă nu – nu”, va elevă în clasă a 9-a, LT „Mihail Sadoveanu”, Hânceşti
spune mai târziu despre legenda contactului
iniţial cu Basarabia) la prima chemare a Clau-
diei Balaban, directoarea de onoare a Bibliote-
cii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”, n-a A noastră mamă Din creația
bănuit că vor urma ani mulţi (peste trei decenii cititorilor
la număr) de colaborări prodigioase, care s-au Înstrăinați fără de vină
constituit în mai multe ediţii ale Festivalului De neamu-n care ne-am născut, noștri
Ni-i sufletul arsă grădină
„Zilele Creangă”, organizat pe ambele maluri
ale Prutului, că va găzdui în casa familiei sale Ce printre spini s-a tot zbătut. Țara mea
din Târgu Neamţ mii de copii basarabeni, in- Ne-au însoțit lungi drumuri strâmbe,
clusiv numeroşi intelectuali, printre care Gri- Osânde mari spre culmi de munți, Țara mea ROMÂNĂ,
gore Vieru, Spiridon Vangheli şi mulţi-mulţi Spre ziua sacră ce-o să schimbe Țara mea de dor,
alţi valoroşi oameni de cultură, oferindu-le Povara neagră-a celor mulți. Îți doresc, măicuță,
posibilitatea să cunoască locurile în care a co- Furtuna veacului năprasnic, Un mare viitor!
pilărit neasemuitul scriitor Ion Creangă, dar şi Bătând în flacără de vis,
comorile de credinţă strămoşească şi culturale Îndepărtă al vieții praznic, Avânt, liniște și pace,
din partea locului. Lumina florii de cais. Izbândă-măreție,
Drept răspuns la creştineasca-i ospitalitate, Lipsiți de răsărituri scumpe, Liniște, prosperitate,
Olguţa Creangă-Caia s-a bucurat de căldura De horele de licurici, Până-n veșnicie!
îmbrăţişărilor frăţeşti, fiind oaspete aşteptat Ne-a prins amarul care umple
peste tot unde marele povestitor Ion Creangă Această vatră de furnici... Fericire, bucurie,
este iubit şi venerat de copiii Basarabiei. Veniți, cei vii, la mănăstire, Tot ce e mai sfânt:
Una dintre astfel de destinaţii este Liceul La focul ei înălțător, Sub același soare
de Creativitate şi Inventică „Prometeu-Prota- Aducător de izbăvire, Întregul tău pământ!
lent”, unde scriitoarea Olguţa Creangă-Caia Izbânda-n freamătul de dor.
şi-a întâlnit, la fiecare lansare de carte, citito- Să facem Domnului spovadă Slavă , vitejie,
rii pasionaţi de scrierile sale, închegându-se Că vrem s-avem a Țării Stea – Popor nemuritor.
în consecinţă o frumoasă şi durabilă relaţie de A noastră Mamă să ne vadă Țara mea ROMÂNĂ.
prietenie reciprocă. Din beznă adunați la Ea. Țara mea de dor!
Maria BULAT-SAHARNEANU Vladimir RUSNAC George PETREA

COMEMORĂRI Vorbitul de bine la români

Copiii şi muzeele
Artistul care a simţit universul Salutam o mişcare, mai mult
decât promiţătoare, în localităţi-
firească – de la casele reci de cultură – a colectivelor
etnofolclorice, iar acestea au ca reper modelul Tălăn-

( V l a d i m i r CURBET: 92 de ani de la naştere) le ambiţionate să aibă blazoa-

Marele fiu al neamului Vladimir Curbet
face parte din pleiada de aur, generaţia de titani
ai acestui plai, care pe vremuri de restrişte au
păstrat cum numai ei puteau valorile culturii
naţionale, atât cele materiale, și cele spirituale.
Maestrul Vladimir Curbet, născut pe 20 sep-
tembrie 1930, se trage dintr-o familie de răzeşi
din comuna Susleni, jud. Orhei, strămoşii săi
fiind coborâtori din Ţara de Sus, din sud-es-
tul Bucovinei. În Arhiva Naţională a Republicii
Moldova descoperim două ramuri ale Curbe-
ţilor, descălecaţi în Basarabia, Vladimir fiind
urmaş din ramura lui Constantin Curbet. Vla-
dimir i-a cunoscut pe bunicii Ioan si Anghelina.
Părinţii maestrului, Cozma și Vasilisa (adoptivi,
de fapt), l-au crescut de mic, și băiatul le-a pur-
tat cinstea, considerându-i și venerându-i întot-
deauna ca părinţi de sânge.
Părinţii lui Curbet, de altfel ca şi bunicii,
erau buni gospodari, muzicanţi vestiţi, mergeau
la biserică. Anume de la ei a moştenit tânărul
Vladimir dragostea faţa de muzică, de folclor,
credinţa în Dumnezeu și multe alte calităţi de
bun creştin şi distins om. Era omul omeniei
(pentru cine înţelege). N-o să-i ghicim poate
niciodată valenţele din care se alimenta. În-
cercăm totuşi să schiţăm un portret prin pris-
ma zicalelor lăsate de el, rânduite pe parcursul
unei săptămâni de muncă sau la încheierea unei
lucrări (spectacol, valorificarea unui nou dans,
lansare de carte etc.).
Venea a doua zi cu „Toate-s vechi și noi sunt
toate” – o zicere pe care o ştia de la Eminescu.
Într-un fel, artistul dansului simţea universul
muzicii.
„Mâncăm cu socoteală, lucrăm cu îndrăz-
neală” era dictonul artistului, pentru că aşa în-
văţase de la părinţi, de la bunici – să fie munci-
tor şi cu vorba, şi cu fapta…
V. Curbet şi-a început activitatea coregrafi-
că la baştină în calitate de şef de ansamblu (de
fapt, el cânta la trompetă în orchestra tatălui
său încă de la 7 ani). Şi-a urmat apoi activita-
tea în colectivul de dansuri și cântece populare
din Carahasani, Slobozia, participând la diverse
festivaluri, republicane şi unionale. Drept re-
zultat, ambele ansambluri au devenit renumite,
învrednicindu-se de diplome și alte distincţii.
La Ansamblul Naţional de Dansuri Populare
„JOC” îşi începe activitatea în 1957 şi munceşte
până aproape de 2017 – când a plecat la ce-
ruri. Cât s-a aflat Curbet la cârma „Joc”-ului,
ansamblul a cunoscut cea mai mare popularitate
atât în ţară, cât şi peste hotarele ei – Ansamblul
„Joc” n-a concertat doar în Antarctida şi pe une-
le insule din Oceania.
A fost un autodidact. Pe lângă studiile ob-
ţinute la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”,
și-a extins permanent orizontul profesionist,
preocupându-se, paralel, de activitatea core-
grafică de bază, dar şi de colectarea folclorului
oral – doine, cântece, strigături etc. Deţinea o
bibliotecă destul de bogată (ar putea să-l invi-
dieze orice istoric), căci călătorind cu „Joc”ul
prin lume, avea de unde culege perle populare.
În perioada de activitate coregrafică a publi-
cat un şir de articole în presa periodică, totoda-
tă, a scris 9 cărţi (poate are vreun sens magic
această cifră ). În scrierile sale n-o să găsiţi te-
orii sau tehnici coregrafice. Volumele sale re-
levă căutări de vestigii ale dansului dacic, ale
perlelor folclorice adunate de însuşi autorul (La
gura unei peşteri de comori, Tot cu cântul mă
mângâi, Aşa-i jocul pe la noi, Grai şi tradiţii
ne-au unit, Promotori ai artei populare) şi tot
aşa. Aceste cărţi conţin gânduri tainice – să în-
veşnicească „Joc”-ul. Aici găsim dialoguri, care
se desfăşoară asemenea unui dans continuu, în
cerc magic, dacă vreţi, o cunună dedicată pe-
renei creaţii populare. Cărţile sunt şi ilustrate
respectiv. Imaginile foto reprezintă dansatori,
colegi de breaslă, alături de care a muncit ma-
estrul, de asemenea, şi familia lui dragă…
Pe Vladimir Curbet îl cunosc mulţi, însă
foarte puţini i-au apreciat just valoarea de artist
și de om. În schimb maestrul, ca un Diogene,
căuta Omul printre oameni… Şi se contopise cu
dansul, cu poezia acestuia. Uneori era doldora
de dragoste nemărginită – se apropia de fieca-
re şi-i spunea: „Aşa-mi eşti drag/ Aşa-mi eşti
dragă…”
Toată activitatea sa coregrafică, administra-
tivă, orientată spre slujirea frumosului, creaţiei
populare, a devenit acel izvor nesecat şi veşnic
viu, precum frumoasă va fi amintirea despre el
a celor care l-au înţeles, l-au venerat.
Anastasia TUDOR
ne de identitate, înţelegând ca
acestea să fie... înrădăcinate.
Muzeele de etnografie şi istorie,
în formulele mai convingătoare,
mai realizate, răspund exigenţe-
lor statutare/instituţionale, dar
şi mai sensibilei necesităţi ce-
tăţeneşti de demnitate, inclusiv
la locul de trai. Lumea teafără a localităţilor, în tendinţa
firească de a avea o viaţă demnă, e marcată de mândrie ori
de umilinţă, legate de prestigiul şcolii, casei de cultură,
stadionului, muzeului, drumurilor, morii, reţelei de ape-
duct şi canalizare, grădiniţei noastre...
Copiii... Elementul nuclear a ceea ce ar însemna edu-
caţia, strategia Republicii Moldova, copilul, e mai sensibil
decât orice vârstnic în situaţii competiţionale, bucurându-
se din plin de performanţele acasei, dar şi îndurerându-se
dramatic de umilirea ei. În diferite dimensiuni – cătun mic,
comună, orăşel, capitală –, axioma nu-şi pierde valabilitatea:
demnitatea e o necesitate intrinsecă a omului. Desconside-
rarea detaliilor, îndeosebi a celor legate de viaţa tinerilor,
conduce la menţinerea exodului pe lumea vânătă al celora
dintre noi care vor să-şi trăiască unica viaţă sigură ca lumea.
Sondaje alarmante indică un procentaj categoric al
copiilor şi tinerilor care-şi văd viitorul spre aceleaşi
adrese ademenitoare cu mai binele ţărilor prospere. Lu-
cruri arhiştiute, argumente şi contraargumente răsvor-
bite, răsplânse, răs-strigate, îndeosebi în preelectorale
speculative.
Să nu umilim lumea rămasă acasă, iar pe acei care
chiar ştiu de ce au rămas ori de ce s-au întors să-i vorbim
mai desluşit şi să-i ocrotim de partea urâtă a maşinăriei
birocratice, care generează disconfortul la locul de trai şi
stimulează plecarea pe lume. Iar diaspora s-o percepem
parte a noţiunii acasă, menţinând comunicarea şi asigu-
rând necesităţile complexe, fireşti, pe care alte seminţii cu
diasporele lor le-au însuşit mai demult.
Viaţa culturală la ţară, de unde, tradiţional, se ridică
talente în toate domeniile artei, trece printr-o tranziţie
interesantă, pe care e imperios necesar să o observăm,
iar cine poate... să o facă. Una din tendinţele înnoitoa-
re e motivul muzeelor, unde constatam o transplantare
cuţei academice a lui Andrei Tamazlâcaru, care a roit
formaţii de fete mari şi neveste, de flăcăi, de copii, călă-
uziţi de discipolii celebrului etnolog: Maria Iliuţ, surori-
le Osoianu, Nicolae Gribincea, Petru Dinjos (în Italia)...
Fenomenul interferenţei statutare a muzeului sătesc cu
cel al unor colective etnofolclorice dă roade la capitolul
autenticitate – port popular autentic, cântec popular au-
tentic, pas coregrafic autentic.
Un splendid festival al obiceiurilor de iarnă a avut,
până la pandemie, câteva ediţii splendide, în cadrul căro-
ra se vedea cu ochiul liber toarcerea firului continuităţii în
formulele colectivelor anunţate a fi de la muzeele satelor
din Ialoveni. Ce se poate mai simplu? Alături de bărbaţi
şi femei în etate, fete mari şi flăcăi fortificau cu tinereţea
lor partea seniorilor, iar mai în faţă li se făcea loc copiilor.
Toamna aceasta, la Casa de Cultură din Ialoveni şi-a
desfăşurat lucrările Simpozionul Știinţifico-Practic Na-
ţional „Petre V. Ştefănucă – in memoriam”, cu genericul
„Obiceiurile de la naştere la românii din basarabia: istorie
şi actualitate”. Între comunicările lui Mihai Cimpoi, Maria-
na Cocieru, Tatiana Botnaru, Victor Pletosu, toţi de la Insti-
tutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”, şi comunicările
profesorilor şi bibliotecarilor de la instituţiile locale, care-i
poartă numele distinsului folclorist şi luptător pentru ade-
vărul istoric, organizatorii evenimentului au avut ideea fe-
ricită de a invita colectivele etnofolclorice din Bardar, Ru-
seştii Noi, dar şi elevii de la Liceului „Petre V. Ştefănucă”,
ca să ilustreze, cu înscenări ritualice consacrate naşterii
copilului, consemnările pe această temă ale lui Ştefănucă.
Copiii venind în scenă de la muzeul de etnografie şi
istorie a baştinei... Din casa părinţilor şi bunicilor lor au
ajuns exponate patrimoniale – în muzeul baştinei! – un co-
vor vechi ori o vârtelniţă, ori o oală împletită cu sârmă, ori
o carte cu o istorie mai semnificativă... Copii martori, copii
implicaţi în completarea muzeului cu ceea ce pot oferi... şi
ei, alături de părinţi. I-am văzut! Am văzut calea! De
la copii integraţi în devenirea şi promovarea institu-
ţiilor de căpătâi până la personalităţi integre parcă
mai lesne se desluşeşte drumul.
...Totuşi, nu i-am întrebat nimic despre
viitor. Mă tem de sondaje – prea s-au în-
mulţit.
Iulian FILIP
 8 Literatura şi arta
Viața, un triunghi
Nr. 49 (4030), 8 decembrie 2022

Dragostea patimi noi deșteaptă

Ai noştri r e v i n l a r ă d ă c i n i
Asistăm cu toţii la un colaps mi-
graţional, cu toate acestea, cel puţin
o dată pe an, ai noştri revin acasă...
Ai noştri fiind fraţi, surori, părinţi,
verişori şi lista continuă.
Suntem cunoscuţi pe întreg ma-
pamondul pentru acea ospitalitate
şi generozitate pe care nu o vei găsi
în alt colţ de lume şi pe care o vei
simţi din nou, păşind pragul casei
părinteşti. Deşi cei dragi pleacă, în
ei rămâne tot ce se transmite ereditar din cele mai zbuciu-
mate vremuri, şi anume valorile. Cu toate că se află la zeci
de kilometri, inima lor încă bate şi rămâne vie... aici la vatra
strămoşească, cu gândul la ce mai fac cei ce rămân aici, într-o
singurătate pustie, ducându-şi în spate problemele vechi, ne-
rezolvate şi actuale de decenii întregi.
…Luna august era marcată cu roşu în calendarul vechi și
prăfuit al bunicii. Evident, în această lună trebuia să-ţi pre-
găteşti neapărat batista pentru şirul de lacrimi care îţi scăl-
dau chipul în dor şi suferinţă, fiindcă reveneau ai noştri pe
vechile cărări, ce îi duceau involuntar la mirosul ţărănesc de
pâine coaptă, rumenă, sărutată de mândrul soare.
A fost vara anului curent... A mai trecut o vară, o vară
din viaţa mea. Să trecem la lucruri mai importante decât nos-
talgia, precum ar fi o nouă bicicletă în ,,parcarea” improvi-
zată a unui bătrân luat prin surprindere de nepotul stabilit de
mult timp în Italia. A visa este ceva absolut normal, fiecare
visează, şi moş Nichita la anii săi încă mai visează! De fapt,
uneori mă gândesc că tocmai visele ne fac să supravieţuim
într-o lume în care propriile interese sunt mai presus de fac-
torul uman. Moş Nichita poartă cu sine visul de a avea o bi-
cicletă încă din vara lui 2020 sau 2021, nu mai ţin minte, dar,
cu siguranţă, este printre cele mai longevive visuri ale sale.
Uneori, acest vis îi stârnea râsul, alteori lacrimi, cel puţin aşa
l-am prins eu, într-o vară blândă aflată într-un dans cu vân-
tul, atunci când stătea sub scutul unor frunze de viţă-de-vie.
Nu se plângea nimănui... şi nici nu discuta cu nimeni des-
pre visul său... Îşi stăpânea repede firea de bărbat şi continua
să vorbească despre orice, nu şi despre ce-i ascundea adâncul
Din repertoriul Teatrului Naţional Vitalie BUNDUCHI
sufletului. Îşi dorea o bicicletă pentru a merge cu ea până la
târg şi pentru a putea să-și care cumpărărturile, dar nici nu
„Mihai Eminescu”
îndrăznea să-şi destăinuie oful.
Anul acesta au revenit nepoţii lui moş Nichita din par- Joi, 8 decembrie, 18:00, Sala Mare scop de emoţii şi stări scenice la care specta-
tea surorii sale de peste hotare, pentru câteva zile, nu pentru CÂNTEC DE LEAGĂN… de Dumitru torul va lua parte.
multe. Cu toate acestea, au ţinut să-l viziteze şi pe el. Dar Matcovschi
cu mâinile goale nu se cuvine să vii pe ospeţe, iar aceas- Regia: Alexandru Cozub Sâmbătă, 10 decembrie, 18:00, Sala Mare
tă regulă este strict respectată de poporul nostru, de acest Scenografia: Adrian Suruceanu CAPCANA, după „Fuga” de Mihail
lucru sunt convinsă, pentru că şi eu, la rândul meu, am în- Selecţia muzicală: Alexandru Târşu Bulgakov
văţat de la părinţi acest obicei. Ce poate fi mai bun pentru Dramă / 1 h 45 min. / Pauză: Da Scenariul şi regia – Petru Hadârcă
gospodăria lui moş Nichita, dacă nu o bicicletă nouă, s-a Scenografia – Adrian Suruceanu
gândit nepotul său Victor, care s-a şi grăbit să facă această Pictor-costume – Stela Verebceanu
achiziţie importantă pentru un bătrân… pardon, pentru un Coregrafia – Cătălina Budu
om la suflet tânăr şi în visuri. Selecţia muzicală – Petru Hadârcă,
L-am surprins stând pe prispa casei, cu faţa modelată de Valentin Strişcov
soarele gata-gata să se camufleze după nori. Nu se aşteptase la Dramă / 2 h 45 min. / Pauză: Da
un astfel de cadou, şi, cu paşi meditativi, zdrobind firele firave
de iarbă, se grăbi să ne deschidă poarta. Avea ochii rătăciţi în
spaţiu, iar culoarea lor parcă ştearsă, probabil de viaţa crânce-
nă ca un ger năprasnic într-o primăvară domoală. A început să
zâmbească larg, ca un copil, nu ştia cum să se comporte, şi pur
şi simplu a prins să mângâie această fiară rece, lipsită de viaţă şi
suflet, dar care poate lungi zilele unui bătrân. După asamblare
Măi, basarabene!
o luase uşor în braţe şi încercă să o testeze, acum parcă şi ochii
săi prindeau uşor viaţă şi culoare, şi el însuşi era altfel, părea un Spune ce-i cu tine, măi, basarabene?
Viaţa e ca un vis, uneori frumos, uneori Care-ţi e genomul? Ce îţi curge-n vene?
tânăr voinic, care mai are o viaţă de descoperit şi desluşit.
coşmar... Este şi cazul lui Teofil Augusti-
Ne-am aşezat pe prispa casei, acolo unde stătea el înlemnit Spune ce te doare şi ce probleme ai?
novici, directorul şcolii, practic, cea mai de
de povara anilor. Am început să vorbim mult... despre toate, Cine nu-ţi dă pace fericit să stai?
încredere persoană a satului, fără de care
totuşi privirea i-a rămas fixată pe acea bicicletă… ,,Cât îi tre-
buie omului ca să fie fericit?”, mă gândeam, şi mi-am răspuns: nu se petrece absolut nimic.
Scoate din arhivă file prăfuite,
o bicicletă. Dar timpul nu ne cruţă, el fuge, iar noi încărunţim Din uitate cronici, texte mucezite.
lent, aşa că a venit momentul să ne luăm rămas-bun. Vineri, 9 decembrie, 18:00, Sala Mare
FRUNZE DE DOR, după Ion Druţă Vezi şi cercetează cine ţi-a fost mamă,
Cu lacrimi în ochi, dar fericit, aşa l-am lăsat pe moşul nos- Şi toţi vorbesc de iubire: Serafima şi
tru blând şi sfătos, pe moş Nichita! Regie şi adaptare: Alexandru Cozub Cine te-a crescut cu sân, de bună seamă.
Scenografie: Iurie Matei Golubkov se îndrăgostesc printre ruine şi
Teoctista COLŢA, clasa a XI-a,
Pictor-costume: Stela Verebceanu refugiaţi, generalul Hludov ucide în război
LT ,,Ştefan Holban”, Cărpineni, Hânceşti Cine-a vrut gâlceavă dintre fraţi şi tine,
Mişcare scenică: Oleg Mardari din dragoste pentru imperiu, Stalin iubeşte
De cine suntem mândri, de cine ni-e ruşine.
Dramă / 3h / Pauză: Da actorii şi pe scriitorul Bulgakov, Bulgakov
P.S. Ca într-o glumă, moş Nichita ne întreabă: cine poa- Vezi când rodit-a spicul în lanul cel de grâu,
te să facă un astfel de cadou în schimbul unor lucruri care şi Elena se iubesc necondiţionat…
De ce-l vedem pârloagă şi satul e pustiu?
nu au aceeaşi valoare?
Duminică, 11 decembrie, 18:00, Sala Mare
Întoarce la origini privirea-ţi obosită.

Declinul déjà-vu
Într-o dimineaţă de toamnă târ-
zie, înainte de a merge în sala de
antrenament de la vila sa fastuoasă,
preşedintele de onoare al partidului so-
cialist, Igor Dodik, se stropşea din fun-
dul dormitorului la maruşca sa:
– Fa moacheo! Ce, n-auzi când te
chem?! Fii atentă! Imediat cum au să
ne încolţească pragul scârboşii iştia de
la procuratură, spune-le că-s foarte bol-
nav, am febră, şi cheamă faţă de ei am-
bulanţa! N-am niciun chef să răspund
la investigaţiile lor tâmpite!...
Râgâind astea, preşedintele Do-
dik căscă prelung, îşi scărpină îndesat
pleşcăciunea (aşa îşi trezeşte el chib-
zuielile), şi dispăru în sala de sport. Pe
şaua bicicletei ergometrice el se leapă-
dă uşor de somnolenţă, punându-şi la
cale şi fantasmăgăriile. De când e sub
anchetă penală în arest la domiciliu, a
devenit nervos, ba-i mai apare şi ticul
generat de idei obsesive şi tremură la
orice adiere de vânt. Din această cauză
i se aţâţă în trup o poftă de crăpăt ca de
lup şi nefericitul e sortit să adauge în
greutate straturi subţiri de viaţă bună.
Uneori îl apucă greţurile, când îşi zăp-
seşte făptura goală în oglindă. După o
oră de trudă la învârtit pedalele, Dodik
asudă leoarcă, în schimb sufletu-i eretic
îşi revine în arie.
Într-o zi stăpânul casei auzi cum
cineva zgârâie la poartă – zbârnâia in-
sistent soneria. Femeia de serviciu des-
chise şi în uşori răsări salvatorul aristo-
craţilor, cel mai vestit vraci la tămăduit
nervii prin cure de slăbire...
– Tovarăşe Dodik, organismul
matale are nevoie de băi, odihnă şi
regim alimentar deosebit, constată, în
final, vrăciuitorul empiric.
– Aha! Virgina asta din vârful pi-
ramidei puterii mi-a pregătit de acu’
şi băile, şi odihna, şi regimul alimen-
tar... Mamzela dracului, ducă-se pe
pustii! scrâşni din măsele veneratul
socialist...
– Vă rog să nu vă enervaţi, că, în
convulsiile iritate, organismul se mo-
lipseşte de spăriet, din care cauză îşi
sporeşte pofta de mâncare, iar strădu-
inţele medicinei se risipesc ca fumul
încâlcit de paie, observă farmazonul,
continuând: De astăzi trecem la un
tratament evoluat, mai simplu şi mai
eficient.
Doftorul scoase dintr-o tăşulcă
un recipient cu pastile noi, roşii, lun-
guieţe, importate din Occident anu-
me pentru persoane sus-puse – nişte
somnifere – ultimul răcnet al farma-
ceuticii avansate...
– Înainte de culcare să luaţi câte o
pastilă în decurs de o săptămână, expli-
(F O I L E T O N)
că foarte calm faimosul vraci.
– Trebuie să urmez şi vreo dietă
aparte? se interesă onoratul socialist.
– Niciun fel de dietă, atâta doar: un
comprimat înainte de somn.
Seara, până a se covrigi în aşternut,
Dodik înghiţi prima pastilă şi adormi
buştean. Noaptea preşedintele pogorî
într-un vis lung, feeric. Se pomeni par-
că într-o grădină fantastică, cu pomi în
floare şi păsări cântătoare de toate culo-
rile. Pe cerul înstelat îi zâmbea o lună
plină, luminându-i calea pe malul unei
mări cu apă limpede, răcoroasă. Deo-
dată în faţa lui pică din senin o frumu-
seţe de fată ca-n poveşti. Igor se grăbi
să cuprindă crăiţa în braţe, dat aceasta
prinse a se răsuci avan ca o zvârlugă,
scăpă repede din îmbrăţişare şi o luă la
sănătoasa pe malul mării. Preşedintele
– după dânsa. N-a mai ajuns-o, că se
trezi. Venindu-şi în fire, Dodik îşi dădu
seama că e în patul conjugal, asudat
ghioalcă alături de nevastă-sa, care se
prăpădea de râs în hohote, povestindu-i
cum se zvârcolea el în aşternut şi mu-
gea prin somn prelung, sfâşietor ca un
buhai: „Mu-u-u-u! Mu-u-u-u!”.
În cea de-a doua noapte socialistul
visă că urcă un munte priporos şi îm-
pinge pe versant un cub de dolari mai
mare ca bolovanul lui Sisif. Când mai-
mai să ajungă pe creasta muntelui, scă-
pă maldărul de bancnote, care se ros-
togolea vertiginos la vale, spulberând
arborii şi pietrele din cale. De data asta
preşedintele începu să plângă în somn
şi gemea înfundat: „Î-î-îh! Î-î-îh!”, apoi
făcu ochi, dumirindu-se din nou că e
acasă, în aşternut, bleaşcă de sudoare
mai ceva ca noaptea trecută.
Visele acestea nostime au durat
până s-au epuizat pastilele. Şapte nopţi
la rând se visa ba că e la băile de nămol
din Tuşnad printre femei goale, unde
urma o cură strict imaginară cu apă cal-
dă şi amară, ba că defilează prin Piaţa
Roşie din Moscova în mijlocul unui
pluton de rusoaice frumoase de mama
focului... Cum s-a încheiat tratamentul,
Dodik slăbise vreo cin’şpe kile. Dar cea
mai importantă performanţă a obţinut-
o, când îşi reveni în apele sale – gata
să rezolve probleme, să forţeze uşi, să
înduioşeze inimi, să stoarcă lacrimi, să
tune şi să fulgere... Altfel spus, se re-
simţi în conjunctura de cândva – mare
stăpânitor de suflete...
Camaradul său de partid, Vova
Bătrânac, care se făleşte peste tot cu
percica lui ca o peninsulă păroasă pe
tigva-i ţuguiată, când l-a văzut atât de
stilat, cizelat, mai n-a picat în noadă.
– Dodik, nu pot crede ochilor.
Cum ai ajuns să bâţâi un organism
atât de finuţ?! Te înfrupţi cu vreo
dietă specială? se interesă Bătrânac.
Preşedintele de onoare al partidului
i-a povestit tovarăşului de idei cum a
obţinut forma excepţională şi i-a dictat
adresa vraciului. În aceeaşi zi tămădu-
itorul de VIP-uri (vieţi invizibile ale
personalităţilor) l-a înzestrat şi pe Vova
cu pastilele fermecate, măgulindu-l din
câteva cuvinte cum să se îndoape:
– Câte una înainte de somn, bă-
trâne!
– Îhî!, bâzâi Vova.
Dar tratamentul lui Bătrânac decur-
gea cu totul altfel – avea numai nopţi
de coşmaruri. Din prima seară, cum
halise tableta, prinse a i se perinda sub
pleoape scene de şedinţe de partid. I se
năzăreau numai marxişti cu seceri şi
ciocane, printre care era unul cu o fi-
zionomie de canibal şi se fugărea după
dânsul să-l sfâşie. În a doua noapte îl
văzu chiar pe Stalin. Mustăciosul îl su-
duia la şedinţa biroului de la Kremlin,
şi tot aşa. Dimineaţa se trezea obosit,
răsufla greoi, scăldat în sudoare ca
după o baie de aburi... În ultima noap-
te, de unde până unde, i se arătă că stă
la taifas cu Volodia Teitelboim, liderul
comuniştilor chilieni.
În fine, rezultatul tratamentului se
dovedi a fi pe măsură. Vova lepădase
din greutate vreo zece kile.
– Măi Igor, se adresă într-un târziu
Bătrânac către ortacul său, tu pe perioa-
da tratamentului zici că visai mai mult
scene erotice, pe când eu – doar deco-
ruri înfricoşătoare. Oare de ce!?
– Pentru că tu te afli în exerciţiul
funcţiunii la statul ista pâclişit, ba te
mai încaieră şi grijile partidului! răs-
punse filozofic preşedintele de onoare...
Dar veni și ziua prea tristă a
președintelui. Într-o seară soneria de la
poarta palatului luxos zbârnâi strident,
încât Dodik sări de pe şezute ca ars. In-
tuia el, pesemne, nenorocirea. De aici
încolo drama preşedintelui se rostogoli
în declinul déjà-vu – în casă năvăliră
oamenii legii, umflându-l pe sus la dis-
cuţii discrete în birourile de anchetă.
– Vai de mine, răcnea consoarta,
unde-l duceţi? Sărmanul încă nu şi-a
împlinit tratamentul! Nu-l vedeţi cum
a slăbit?
– Fii pe pace, cucoană! Acolo, un-
de-l ducem noi, au să-l trateze de toate
năravurile – nici n-ai să-l cunoşti! o asi-
gură procurorul de caz şi cei din escor-
tă ridică trupul delicat al preşedintelui,
pierzându-şi urmele în strada pustie...
Andrei MOROŞANU
HAMLET ÎN SOS PICANT după Aldo
Nicolaj Nu te grăbi a trage-o concluzie pripită.
Regie: Alexandru Cozub În fine, vei alege tu grâul de neghină,
Scenografie: Iurie Matei Vei şti cine-ţi vrea răul, cine îţi vrea doar bine.
Costume: Tatiana Popescu
Comedie / 1h 55 min. / Pauză: Nu
Se va încinge para în ochii tăi senini.
Pe bună dreptate-ţi vei ţine soarta-n mâini.
Acţiunea are loc la Castelul Elsinore, dar
Se v-auzi departe un strigăt din bătrâni:
nu în sala tronului, ci în bucătăria regală
„Unire, libertate!” şi „Noi suntem români!”
unde bucătarul-șef Froggy drege, din polo-
Omul singur în calea războiului, lumea nic, cuţite şi pahare, tragedia prinţului danez
satului într-un univers în perpetuă transfor- bântuit de himere; ba chiar, pentru mai mult
mare, iubirea şi valorile casei, copilăria cu efect, din gelozie şi amor rănit, își pune ar- Fraţii
(ne)fericirile ei – toate reprezintă un caleido- mura bătrânului Hamlet.
Prutule cu apă lină,
Dorul doare şi suspină.
Du-l în vale, la Galaţi,
Să-l audă şi-ai mei fraţi.
Că de când a fost odată
Basarabia cedată –
Am rămas orfani şi goi,
Drept răsplată de război.
Ani şi ani de-atunci trecu,
Pe Prut ghimpii au crescut.
Mulţi călăi s-au perindat –
Eu de frate n-am uitat.
Iar acum, că-i primăvară,
Lasʼ inima să tresară.
Să fim auziţi de lume
Că suntem de la o mumă.
Frate, vreau să-ţi spun doar una –
Nimeni nu ne vrea-mpreună.
De ţi-e drag de al tău frate –
Hai să facem o cetate.
STIMAŢI PRIETENI AI LIMBII ROMÂNE!
Vă aducem la cunoştinţă că abonarea pe anul 2023 PREŢ DE ABONARE:
la publicaţia preferată „LITERATURA ŞI ARTA” e
Indicele de abonare: PM67781
în plină campanie.
Pe 3 luni – 105 de lei, 6 luni – 210 de lei, un an – 420 de lei.
Nu rataţi întâlnirile de suflet cu cei mai consacraţi
Indicele de abonare: PM67781/23
oameni de creaţie ai neamului – scriitori, artişti, sa-
Pentru pensionari, studenţi şi persoane cu dizabilităţi:
vanţi... Împreună cu dumneavoastră vom descoperi
Puterea Majestăţii Sale Cuvântul Românesc. Vom pe 3 luni – 102 de lei, 6 luni – 204 de lei, un an – 408 de lei.
continua să publicăm cele mai valoroase opere şi stu- Pentru abonare adresaţi-vă la oficiile Poşta Moldovei şi
dii din viaţa politică, socială, culturală şi de creaţie a MoldPresa.
societăţii noastre, atât de bulversată.
Abonaţi-vă la săptămânalul „Literatura şi arta”
şi veţi rămâne mereu în iureşul celor mai vibrante evenimente!
BANCUL ZILEI
Pentru abonare în Republica Moldova adresaţi-vă: la Poşta Moldo-
vei şi Mold Presa. Abonamentele se pot perfecta şi online: posta.md. – Azi mi-am făcut CV-ul. L-am scris, l-am
Abonamentele în România se vor face prin Asociaţia Casa Gratis redactat, apoi m-a buşit plânsul.
Pro Deo, sponsorul săptămânalului nostru.
– De ce?
Contul Asociaţiei (CIF 25537930) Banca Transilvania:
– E păcat să trimiţi un asemenea om la
RO79 BTRL 0450 1205 N265 36XX
Detalii: tel. +40 727 374 129 E-mail: editura.maritain@gmail.com muncă.

Redactor-şef Doina DABIJA

ADRESA REDACŢIEI: Telefoane:
Redactor-şef: 022.21.02.12, 0(67)131737
„Literatura şi arta”, Secretar general de redacţie: 022.21.02.12.
Secţia literatură, cultură, publicistică:
str. Sfatul Ţării, nr. 2, cod poştal: 2009, 022.23.82.16.
e-mail: literaturasiarta1954@gmail.com
or. Chişinău, Republica Moldova http://www.litart.press
Tipografia „Universul”, Com. nr. 1552
Publicaţia „Literatura şi arta”
respectă dreptul la opinie.
Responsabilitatea pentru
conţinutul şi corectitudinea
materialelor aparţine în ex-
Nicolae DABIJA
clusivitate autorilor.
Membru de Onoare al colegiului redacţional:
Redactor-şef acad. Mihai CIMPOI
fondator Publicistică şi informaţie: Andrei MOROŞANU,
Elena TAMAZLÂCARU; Literatură: Nina JOSU;
(serie nouă)
Cultură: Iulius POPA; Stilizator: Valentin GUŢU;
Machetare şi design: Andrei DORGAN; Ilustrator:
Iurie BRAŞOVEANU; Management cultural: Ion
DOBZEU; Contabil: Denis CERCHINA.