Basmul cult

„Povestea lui Harap-Alb” , Ion Creanga

(1877)
 Trasaturile speciei

Ca specie a genului epic, basmul se distinge prin aceea ca ilustreaza categoria estetica a fabulosului,
altfel spus, creeaza un univers in care „minunea e un fapt obisnuit, iar magia o lege”, in termenii lui R.
Caillois. Factorul care anima cu precadere acest univers fabulos este personajul himeric, investit cu puterea
supranaturala de a transgresa regnurile, de a se metamorfoza, sau de a inmagazina energii fizice si spirituale
miraculoase, sub inraurirea unor formule, bauturi, cifre magice si prin influenta unor obiecte cu valoare
totemica sau de talisman, G Calinescu considerand ca „in absenta personajelor himerice nu putem vorbi
despre un basm”.
Eroii de basm, polarizati etic, concentreaza in portretul lor fizic si moral valori arhetipale si slabiciuni
omenesti universal valabile, dincolo de granitele spatiului si ale timpului, iar intamplarile ce compun firul epic
al unui basm au caracter atemporal si aspatial.
De aceea, alaturi de snoava, legenda si fabula, basmul ramane o specie cu mare miza moral-educativa,
propunand cititorilor modele si antimodele de viata, sub forma eternului conflict dintre energiile constructive
ale universului si fortele complementare lor, adica cele distructive din univers . Finalul fericit, incununat de
victoria fortelor pozitive, are menirea de a alimenta optimismul generatiilor de cititori, increderea lor in bine,
adevar si frumos.
Din punct de vedere formal (structural si compozitional), o alta trasatura a speciei basmului ar fi
stereotipia. Sunt stereotipe (cliseice), organizarea taberelor de personaje, inventarul de personaje adjuvante si
donatoare, formulele (initiale, mediane si finale), precum si inlantuirea unor motive literare care iau forma
unor verigi epice devenite clasice( motivul imparatului fara mostenitori, sau al imparatiei fara urmasi pe linie
paterna, motivul mezinului sau al pruncului nazdravan, motivul interdictiei, al taramului interzis, motivul
obiectului lipsa, al incalcarii sfatului parintesc, motivul calatoriei initiatice, motivul probelor, motivul nuntii).

 „Ce se spune? ’’ sau despre subiect

Rezumand subiectul basmului, vom spune ca, in caliate de mezin al unei familii nobile, Harap-Alb
doreste sa nu-si dezamageasca tatal, pe batranul crai, dar si sa-si masoare puterile cu fratii mai mari, dintr-un
complex al mezinului, ferit in mod obisnuit de provocarile mai mari ale vietii. Ajutat de povetele Sfintei
Duminici, trece cu bine de proba tatalui, infruntand ursul care-l intampina la capat de pod, insa nepriceput in
tainele vietii si lipsit de incredere in fortele proprii, cade rob la Span, care-i va fura identitatea, infatisandu-se la
curtea unchiului sau,Verde Imparat, drept sluga, iar nu mostenitor de drept al unui tron, pe care si-l va revendica
acum Spanul, in calitate de fiu de crai. Ajunsi aici, din frica de a nu pierde un avantaj capatat necinstit, din
lasitate, invidie si oportunism, Spanul, il va tine cat mai departe de ochii rudelor sale pe fiul de crai, trimitandu-l
in misiuni imposibile, cu gandul de a-l sacrifica, asuprindu-l și intimidându-l în mod repetat, “până nu prinde
mămăliga coajă”. Ajutat in prima parte a actiunii de indemanarea si secretele detinute de Sfanta Duminica,
Harap-Alb va aduce salatile ursului si pielea cu nestemate a cerbului. In ultima parte a aventuriii sale, se va
intovarasi cu cinci eroi cu insusiri stranii, care-l vor ajuta sa invinga firea capricioasa peste masura a
Imparatului Ros si a fiicei acestuia, pe care trebuie sa o cucereasca pentru cel care-i putea deveni calau.
Modestia, rabdarea, tenacitatea, optimismul si onoarea fiului de crai vor fi rasplatite in deznodamant de calul
sau si de fiica lui Rosu Imparat, ca o concretizare a puterii justitiare a doua dintre cele mai batrane forte ale
vietii: iubirea si prietenia.
 Conflict in basm; idei pentru caracterizarea personajului

Excluzand coliziunile fizice intre protagonist si adversarul sau si evitand o solutionare sangeroasa,
conflictul basmului in discutie prezinta o durata mai lunga, decat cea a basmului popular, deoarece in viziunea
lui Creanga, raul poate detrona binele, ii poate schimonosi infatisarea, se poate prezenta omului in chip
inselator, chiar diabolic, poate ispiti si tenta, stapanind un timp, peste o lume neprecauta, ca un „sat fara cani” ,
si poate sa „se plimbe fara bat prin ea”.
Reconfirmarea adevarului se poate face, insa cu mai multe sacrificii decat ne invatase basmul popular, cu
mai multa rabdare, cu discernamantul si intelepciunea de a demasca raul, de a alege, asemnea protagonistului
ajutat de furnici, nisipul de mac.
Durata mai mare a conflictului dintre cele doua tabere poate trada si o alta credinta a autorului, anume ca
procesul de maturizare a unui tanar este unul mai complex si mai anevoios decat am fi tentati sa credem.
Tabara fortelor distructive este constituita de Span, erou construit de Creanga parca in virtutea
proverbului „obraznicul mananca praznicul”. El se va dovedi omul cu un asa-zis „obraz subtire’’,lipsa
pilozitatilor faciale prefigurand caracterul alunecos, viclean, insidios, al eroului care arhiveaza slabiciuni
omenesti precum duplicitatea, ipocrizia, obraznicia, parvenitismul, lasitatea, sau invidia si nerecunostinta, la
care se aduga slujitorii de la curtea Imparatului Ros si imparatul insusi.
Mult mai numeroasa este tabara adversa, iar acesta si pentru ca , aici, amenintarea raului nu este fatisa, ci
disimulata, ascunsa. In lupta nedreapta cu un astfel de rau, trebuie sa se solidarizeze toate celelalte forte din
univers: autoritatea parinteasca, sau forta familiei, intruchipata aici de batranul crai care isi creste realist si cu
fermitate feciorii, puterea statala a guvernatorilor, militarilor si oamenilor politici, intruchipata aici de Verde
Imparat si fiica de Imparatului Ros, fortele divine, posesoare ale unor secrete vindecatoare si ale unor insusiri
de divinatie (clarviziune), intruchipate aici de Sfanta Duminica si de fiica Imparatului Ros, fortele instinctuale,
energia pura a naturii insesi, intruchipata de calul care „mananca jar” de harnicia si meticulozitatea furnicilor ori
a albinelor, dar mai ales vointa oamenilor de rand, intruchipati aici de cei cinci „nespalati”, sau „golani”, pe
nume Flamanzila, Setila, Gerila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila.
Idei pentru caracterizarea personajului
Ca orice erou de basm, Harap-Alb este investit mai intai cu o valoare simbolic-filozofica, daca ne
gandim ca el se „boteaza” in rezonanta unor spatii sacre precum podul, padurea labirint, coliba, fantana, sau ca
este beneficiarul puterilor declansate de unele obiecte talisman si totemice, precum blana de urs (simbol al
vitalitatii neconsumate, al destinului latent care trebuie provocat spre implinire), de hainele de mire ale tatalui
si de armele acestuia din tinerete(simbol al capitalului material si spiritual al unui neam care trebuie pastrat si
protejat de la o generatie la alta), de tipsia cu jar (reprezentare materiala a energiei vitale pure, brute, pe care
trebuie sa invete sa si-o struneasca si sa si-o chiverniseasca corespunzator).
Asa se face ca protagonistul, pastrat in sfera umanului, este neofitul inscris la scoala unor mistagogi
precum propriul tata, craiul batran, Sf. Duminica, sau fiica Imparatului Ros, intr-o etapa initiatica a vietii, pentru
a accede la conditia de guvernator luminat, dupa ce dezleaga legile unei lumi inturnate pe dos, cazute in haos,
ratacite de la sensul ei originar.
Cu alte cuvinte, ca tip uman , protagonistul basmului intruchipeaza tanarul imatur, neinitiat in tainele
vietii, care va parcurge niste experiente formatoare. Printr-un erou ca Harap-Alb, basmul lui Creanga pare sa
ne vorbeasca si despre procesul de modelare a unui guvernator luminat, idee la care conduce si afirmatia Sfintei
Duminici : „ Cand vei ajunge odata si tu mare si tare , ii cauta sa judeci lucrurile de-a fir-a-par si vei crede celor
asupriti si necajiti, pentru ca stii acum ce e nacazul”.
Conducatorul ideal ar trebui sa adune toate insusirile pozitive ale lui Arap-Alb: sa reziste la tentatia
bogatiilor si a stralucirii odoarelor ( cum i se intampla acestuia in care alege sa nu vanda pielea cu nestemate a
cerbului), sa fie educat inclusiv in spiritul respectului pentru indeletnicirile modeste, ale oamenilor de rand (cum
se intampla in secventele epice in care ingrijeste de herghelie, isi struneste calul, sau incropeste un stup pentru
un roi de albine ratacit), sa fie impartial in judecata si ferm, dar nevarsator de sange, sa nu se lase pacalit de
jocul inselator al esentelor si al aparentelor lumii acesteia (cum se va intampla in intovarasirea cu cei cinci
„nespalati”, „oastea lui Papuc-Hogea-Hogegarul”).
Un erou cu numele de Harap-Alb („rob cu piele alba” ), ne vorbeste despre omul a carui vita buna se vede
si dincolo de vesmintele-i ponosite”, dupa cum spunea G. Calinescu .
Protagonistul este construit in maniera realista, nu numai din lumini, ci si din umbre, aspect sugerat si de
numele sau, deci este cu mult mai uman si mai credibil decat eroul clasic din basmul popular .
Nici pe departe perfect, nici pe departe inzestrat cu vreo insusire fizica sau spirituala supraomeneasca,
fiul craiului se dovedeste uneori chiar naiv (trăsătura înregistrată de naratorul însuși, in scena puțului : „fiul
craiului, boboc in felul lui la trebi de acestea”), impulsiv si necugetat in luarea unor decizii capitale, cand „se
face ros ca gotca”, plecand de acasa, intr-o experienta pentru care se va dovedi ca nu era defel pregatit, credul,
influențabil, superficial si fricos. Îl salvează însă simțul umorului, firea pașnică si vocația prieteniei.
Flămânzilă, Setilă, Gerilă, Ochilă, Pasari-Lati-Lungila,insisi,spre exemplu, pot încifra aici slăbiciunile
omenesti pe care Harap-Alb e nevoit sa si le recunoasca si sa si le corecteze: lăcomia, „darul suptului”, firea
w rece, certăreață si cârcotașă, nesociabila, indiscreția, curiozitatea nemăsurata, nestatornicia, sau, de ce
nu, complexele, impulsurile si fanteziile sexuale, atât de specifice primei tinereți.
Intr-un personaj ca Harap- Alb putem ghici si un alter ego al autorului însuși, cel care se auto portretizase
si la vârsta copilăriei printr-un erou precum Nica, din volumul „Amintiri din copilărie”. Ideea fundamentala ar
fi aceea ca , la vârsta copilăriei, se va manifesta necenzurat întreg potențialul adultului de mai tarziu,
adolescenta nefacant decat sa acutizeze sau sa estompeze unele orientări ale colilariei. Cu alte cuvinte, din
multe puncte de vedere, cei cinci sunt „versiuni” urieșești , ale lui Nica, cel din volumul „ Amintiri din
copilarie”: Flămânzilă este nimeni altul decât un Nica la furat de cireșe, care smântânește oalele, sau care nu
rezista ispitei praznicelor tuturor morților de holera din sat, Setilă , un Nica plecat la scăldat, Ochilă amintește
de Nica, cel neîntrecut in prinderea muștelor cu ceaslovul, Pasari-Lati-Lungila este un Nica pus pe „găbjit” si
furat pupăza, iar Gerilă evoca un Nica plecat la urat sau cutremurat de frigurile holerei, la stana din munți, unde
fusese dus de ai săi.

Durata actiunii si deznodamant amanat

Respectand schema epica traditionala a basmului popular, ca scriitor al secolului al XIX-lea, Ion Creanga
indrazneste insa multiple inovatii de forma si continut, nuantand si imbogatind mesajul pe care ar vrea sa-l
transmita cititorilor prin opera sa. Intentia vadita a autorului este de a resuscita o specie considerata, in mod
nedrept, minora, poate chiar desueta, in orice caz, dedicata unei anumite categorii de vârstă.
Prin cele doisprezece probe in care-l arunca rând pe rând pe protagonist, amânând in mod repetat
deznodământul, autorul isi atinge mai multe scopuri. Mai întâi, satisface gustul neostoit al copiilor pentru
aventura si „poveste fără sfârșit”, construiește un personaj central mai complex decât cel din basmul popular,
ferindu-l de schematism, deoarece ii atribuie atât calități, cat si defecte, sugerând, simultan, ideea ca orice
proces de maturizare presupune un parcurs mult mai lung si mai dureros decât am inclina sa credem.

 Teme si viziune asupra lumii.

O receptare corespunzătoare, in profunzime, a oricărui basm, presupune sa ținem cont de definițiile pe

care le dădea acestei specii G. Călinescu, in lucrarea sa, „Estetica basmului”, unde precizează ca basmul „este
o oglindire a vieții in moduri fabuloase”, ”un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etica,
știință, observație morala”. Același specialist considera ca specia basmului trebuie receptata pe mai multe
paliere de semnificație, ca un conglomerat cu stratificări multiple ale mesajului : „Întâi este planul prozaic,
realist. Aici sunt studiate problemele cele mai acute ale vieții individuale, familiei, societății(…). Al doilea
plan este hieroglific sau simbolic, mai limpede, poematic, care este însă parțial descifrabil. Nu e de ignorat
nici un al treilea plan, didactic(…)”.
 a)Planul prozaic, realist si planul didactic

Viziunea crengiana asupra lumii, devine una realist-comica, girata (susținuta, dublata) de erudiția
paremiologica a autorului, de ceea ce critica literara a numit „chef lexical” si de umor, comicului revenindu-i
aici doua roluri: acela de a satiriza strâmba rânduială a mediilor sociale si acela de a umaniza, de a îmblânzi
fantasticul, făcându-l mai puțin înfricoșător.
Textul de fata reflecta, chiar si supradimensionat, ori himeric, viața de zi cu zi a pământenilor de
rând, oferă numeroase lecții de viată referitoare la rostul familiei, la conflictul intre generații, la sensul
adevărat al prieteniei, la inițierea si formarea unui guvernator luminat, la relația maestru-discipol, la
cunoașterea de sine, la echitatea si inechitatea sociala, într-o „lume pe dos”.
Harap-Alb, neofitul la școala unor mistagogi precum Sf. Duminica si fiica Imparatului Ros, va deveni pe
parcursul acțiunii beneficiarul privilegiat al unui bogat inventar-zestre de obiecte si licori miraculoase (hainele
de mire, armele si calul din tinerețe ale tatălui sau, fiertura de somnoroasă pregătită pentru fântâna ursului de
Sfânta Duminica, obrăzarul si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot, pielea cu nestemate a cerbului, aripile de albina
si de furnica, dar mai ales, crenguțele de mar dulce si apa vie si apa moarta, procurate la cererea fetei de
împărat). Cu ajutorul tuturor acestora, va intra in mister, adică își va consuma experiența inițiatică, verificând pe
viu faptul ca viața aduna momente prozaice si magice, in egala măsură.
Firul epic al basmului, ca de altfel si dominantele morale ale celor mai mulți adjuvanți sau donatori
întâlniți de protagonist pe parcursul acțiunii, conduc si la ideea ca simbolic, chiar alegoric, textul ne vorbește si
despre inechitate sociala, despre discriminare si lipsa de șanse egale in societate.
Cheia care deschide aceasta noua direcție de interpretare a întâmplărilor din basm, este chiar formula finala :
„Si mai fost-au poftiți încă-crai, crăiese si-mparati, oameni in sama băgați, s-un păcat de povestariu, fără bani in
buzunariu. Veselie mare intre toți era, chiar si sărăcimea ospăta si bea!
Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo, be si mănâncă. Iar pe la noi, cine
are bani be si mănâncă, iară cine nu se uita si rabdă.”
Personaje precum Flămânzilă, Setilă, Gerilă, Ochilă si Pasari-Lati-Lungila, adică cinci ființe „fără de lege”
pentru unul „fără de suflet”, cum avea sa se dovedească Împăratul Roșu devin din acest nou punct de vedere,
foarte grăitoare, iar probe precum cea a dormitului in casa de arama si a festinului pantagruelic de la curtea
Imparatului Ros, pot fi interpretate, rasturnat, in cheie ironica: cei infrigurati, insetati si infometati sunt poftiti sa
doarma in casele celor ce se lafaie un huzur si se aseze la mesele celor lacomi si risipitori. Deloc întâmplător,
Păsărilă și Gerilă taxează cu umor lipsa de interes a celor puternici față de soarta umililor peste care domnesc:
” are înălțimea sa atâta purtare de grijă, ca să nu fim chinuiți cu foame , cu frig și cu sete ”,” Dar n-aveți știință
că înălțimea –sa este tata flămânzilor și al însetaților? ”.
Cei din paturi sociale ne privilegiate, prin lipsurile indurate, trec in ochii aristocratilor care le guverneaza
existentele drept neciopliti, fiinte grosolane, necizelate, imprevizibile ,violente si vulgare, grotesti chiar. De
acesti ultimi cinci tovarasi, la care gaseste intelepciune, umor si loialitate, Harap-Alb nu se va mai dezice, asa
cum ar fi inclinat sa o faca initial, in privinta calului slăbănog care vine sa mănânce din tipsia cu jar, sau in
privința bătrânei umile care-i sta in cale, in persoana Sf. Duminici .
Îndrăznind sa privim aceiași cinci eroi din perspectiva unei simbolistici si mai profunde, care coboară in
mit chiar, putem bănui ca ei fac referire la specificul ocupațional al primelor comunități omenești, din istoria
întregii umanități. Astfel, Flămânzilă, cel care înghite „brazdele de pe urma a 24 de pluguri” , întruchipează
himeric comunitățile de agricultori, Gerilă, care „se pârpălea pe lângă un foc de 24 de stânjeni de lemne ,
„ reînvie in conștiințele noastre ecoul comunităților de munteni, stăpâni peste întinderile de păduri, Setilă, cel
care „băuse apa de la 24 de iazuri si o gârla pe care umblau numai 500 de mori” , amintește de primele
comunități de pescari, după cum Pasari-Lati-Lungila, chiar si numai prin numele sau, trimite cu gândul la
pasiunea vânătoreasca, in timp ce Ochilă, cel care „ pe toate le vede” , este nimeni altul decât exponentul
comunităților de clarvăzători, ori de ghicitori, din lumea satului vechi romanesc.
 De altfel, pe tot parcursul acțiunii, toate personajele acționează, vorbesc si gândesc cu naturalețea unor
țărani din Humulești, nu creează niciodată cititorului impresia ca ar aparține unui târam ireal, sau straniu,
indiferent din ce tabără fac parte, iar aceasta se întâmplă, in primul rând, gratie dialogului si vocabularului neaoș
moldovenesc, presărat cu interjecții, vocative, regionalisme, sau expresii populare. Spre exemplu, fiul de
împărat este apostrofat rând pe rând de către cal („-Stăpâne, nu te mai olicăi atâta!”), sau de Sf. Duminica, cea
care îl vede „galban la fata de parca-i luase pânza de pe obraz ” si-i spune : „-Ești mai fricos decât o femeie.
Hai, nu mai sta ca o găină plouata!” .
Întreaga colecție de proverbe si zicători, mânuite de narator si personaje ca un set de formule magice, prin
care oamenii se aduc unii pe alții cu picioarele pe pământ: „Deal cu deal s-ajunge, dar încă om cu om” (formula
ce exorcizează un păcat omenesc precum nerecunoștința), „ia sa-i faci chica topor, spinarea doba si pântecele
cobza” ( leac, ori „alint” pentru unul care se întrece in obrăznicie si individualism).
Ca o concluzie referitoare la viziunea realist-comica a autorului asupra lumii in care a trăit si asupra
societății umane, in general, amintim opinia lui Garabet Ibrăileanu: „Creanga e atât de realist, încât unele din
poveștile lui sunt lipsite de miraculos(…), iar creațiilor pur fantastice, ca zmeii, Creanga le împrumuta o viață
curat omeneasca, si anume țărănească; ii amesteca cu desăvârșire in mediul vițeii de toate zilele din
Humulești(...)”.

b)Planul hieroglific sau simbolic, reprezentari ale fabulosului

G. Calinescu face observatia ca acest plan de zidire a basmului nu trebuie descifrat niciodata complet, fara
rest, pentru ca aceasta contravine unui rost initiator mai adanc, mistic , al speciei, mesajele codificate in reteaua
de simboluri a basmului fiind adresate doar unei anumite categorii de initiati, care vor sti sa pastreze secretul.
Astfel:
- blana de urs, pe care tatal i-o incredinteaza fiului sau la un drum lung, in care i se va intampla sa doarma
sub cerul liber, sau sa indure frigul, ar putea simboliza energia vitala latenta, care trebuie provocata sa se
consume, pentru ca un destin uman sa se poata implini autentic, prin iesirea din „hibernare” (somnolenta
spirituala sau inactivitate fizica), caldura barlogului, a spatiului domestic, la care trebuie uneori sa renuntam;
- podul semnifica trecerea de la o etapa existentiala la alta,momentul de cumpana, de restriste;
-padurea intunecata ramane o versiune a labirintului, a cailor intortocheate ale vietii, in care trebuie sa alegi
directiile corecte;
- fantana sau putul, apa vie si apa moarta- apa genezei si a abisului, „casa mamei”, „uterul universal”,
„matricea”;
- albina, alături de furnică, are parte de un simbolism prin excelenţă pozitiv, fiind asociată cu trăsături
fundamentale precum disciplina, stăruinţa în muncă, buna organizare, perseverenţa, insa daca furnica mai
comportă şi o importantă semnificaţie colectivă, întrîntruchipând ideea de mulţime suspusă destinului, albina se
sustrage unui astfel de fatalism prin prezenta aripilor, dar şi prin producerea unei esenţe vitale, mierea. În stup,
atelierul de lucru, albinele asigură neumurirea speciei, însă individual fiecare însufleţeşte universul, mai ales
bucata dintre cer şi pământ. Dublul aspect, material şi spiritual, precum şi cel individual şi colectiv, contribuie
la bogăţia simbolismului. În mai multe texte creştine albinele devin pilde pentru comunităţile monastice. De
altfel, Platon spune şi el că sufletele oamenilor virtuoşi se reîntrupează în albine, dar sunt si emblemă a lui
Hristos, din pricina mierii (=blândeţe) şi acului (=drepatate), albina este si simbol al Duhului Sfânt, iar mierea
suflul vieţii. Ca spirit şi Logos, albina apare ca o fiinţă de foc, solară ,intruchipând fie iniţiaţii puri, fie
preotesele templului, albinele strălucesc şi oferă o hrană spiritualizată, iar pe plan social simbolizează ordinea şi
prosperitatea;
-cerbul simbolizeaza nobletea aristocratica, impetuozitatea masculina, virilitatea
-calul ramane animalul psihopomp , cel care conduce spiritul in lumea mortilor(lui revine pedepsirea
Spanului), iar calul care mananca din tipsia de jar, energia vitala bruta
-Statu-Palma-Barba-Cot , dupa cum sugerează numele, personajul este un bătrân pitic cu statura de
o palmă și barba lungă de un cot, incarnarea intelepciunii adunate din experientele mici de viata, care te
ghidează, iti vorbesc,din anonimat, figura aceasta mitologica fiind prinsa mai tot timpul în vreun trunchi
de copac. Mai mult, numele sau are virtuti incantatorii magice, fiind ritmat si rimat;
-smicelele de mar dulce , apa vie si apa moarta, cerute tocmai de fiica imparatului, fac trimitere subtila la
calitatea miraculoasa a femeii de a odrasli urmasi, la viata intrauterina, in mediul lichidului amniotic, ori la
obiceiul taranilor de a altoi cu mladite din soi mai bun trunchiurile unor copaci neroditori ; in plus,ele trebuie
puse in legatura cu calitatea de „farmazoana” ale fetei imparatului Ros, adica de „fermecatoare” si
„tamaduitoare”, deoarece in limba greaca „farmakos” inseamna „vindecator” .
-Flamanzila, Setila, Gerila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, pe langa toate celelalte semnificatii descoperite pana
aici, ar putea reprezenta „dezmembrari pe componente”, sau multiplicari grotesc-hilare ale zmeilor sau
capcaunilor din basmele populare, amintind partial si de titanii din mitologia greceasca si de eroi precum
Gargantua si Pantagruel.

 Cum se spune sau despre arta narativa si stil in basmul „Povestea lui Harap-Alb”
Titlul textului asaza in centrul de interes al naratorului si al cititorilor experientele de viata ale
personajului, aventurile sale initiatice si invataturile care trebuie sa se desprinda din ele, deci mai putin statura
morala a protagonistului, care nu e construit neaparat ca erou exceptional.
Substantivul „poveste” din titlu anticipeaza poate dimensiunile mai mari ale textului, caracterul nuvelistic al
naratiunii, precum si intentia autorului de a zugravi o lume foarte aproape asezata de cea reala, a cititorilor.
Perspectiva narativa utilizata respecta specificul basmului, in sensul ca prin focalizare zero si prin
omniscienta, naratorul este stapan absolut peste destinele personajelor, atent la miscarile lor sufletesti, gata
oricand sa explice, din exterior chiar si cele mai personale alegeri ale acestora.
Desi formula initiala nu egaleaza in frumusete unele formule din basmele populare, acesta atrage
totusi atentia prin faptul ca nu proiecteaza neaparat intamplarile si eroii intr-o dimensiune paralela realitatii, ci
intr-o vecinatate fireasca a acesteia, printr-un adverb precum „cica”,un cuvant formant prin compunere din alte
doua cuvinte: „se zice” si „ca”. De altfel, pe toata durata actiunii, eroii pastreaza ceva din naturaletea unor
tarani din Humulesti, cu care ne-am familiarizat prin volumul de amintiri al autorului.
Mai ingenioasa este formula finala, in cadrul careia, poznas, naratorul testeaza atentia cititorului,
pozitionandu-se in diegeza(actiune), ca invitat anonim la nunta celor doi tineri („oameni in sama bagati, si-un
pacat de povestariu, fara bani in buzunariu”), detaliul acesta amintind de modestia ritualic-sacra a rapsozilor,
lautarilor sau a menestrelilor de a-si cere in versuri sau in rime plata pentru a-i fi binedispus pe meseni sau pe
ascultatori.
Pe marginea tuturor intamplarilor, naratorul si personajele filozofeaza cuminte, gratie intelepciunii
taranesti, inramand secventele epice in superbe proverbe-concluzii calauzitoare pentru cei ce citesc textul ;
„Deal cu deal se-ajunge, dar inca om cu om”; „Da-i cu cinstea sa piara rusinea”; , „Unde-i cetatea mai mare
acolo bate dracul razboi mai tare”. Dintre personajele basmului, craiul bătrân, tatăl protagonistului, pare
deținătorul unui tezaur întreg de înțelepciune populară, decantată în vorbe de duh cu care își sacționează
preventiv odraslele, pentru tentații care le-ar putea vulnerabiliza în relația cu viitorii lor adversari, și pe care le
vom descoperi inclusiv la eroi precum Spânul: lașitatea (“ La plăcinte înainte, la război înapoi”,” Apără-mă de
găini, că de câini nu mă tem”), oportunismul (“Lac de-ar fi , că broaște sunt destule.”), sau nerecunoștința
(“ Deal cu deal s-ajunge, dar încă om cu om!”).
Dialogul concureaza energic naratiunea, aspect al artei narative culte diferit fata de arta narativa populara,
ceea ce face ca personajele sa evolueze ca pe o scena, chiar sub ochii nostri. Replicile lor sunt scanteietoare,
spontane, pline de umor si de intelepciune . Reprezentativa in acest sens este scena disputei dintre cele cinci
personaje uriesesti din casa de arama. Fragmentele dialogate iau pulsul sentimentelor de moment ale
personajelor prin interjectii, vocative sau imperative, expresii populare, sau jocuri de cuvinte de un haz
savuros(„sa traiesti trei zile cu ce-a de-alaltaieri, „sa nu-i moara multi inaninte”, „te-as vari in san dar nu-ncapi
de urechi”, „ia sa-i faci chica topor, spinarea doba si pantecele cobza” „va veti gasi mantaua cu mine”). Chiar si
superlativul absolut este construit prin mijloace inedite si derutante-„Gerila se-ntindea de caldura de-i treceu
genunchele de gura”, „asa tremura de tare de parca-l zghihuia dracul„.
Cat priveste descrierea, Creanga se va impune ca un genial portretist in maniera caricaturala, apeland la
hiperbola, serii sinonimice si la suculente expresii populare. Setila, spre exemplu, este descris drept
„ prapadenia apelor, fiul Secetei, nascut in zodia ratelor si impodobit cu darul suptului”, trimitere subtila la
viciul „trasului la masea”, facuta pe un ton de repros feminin , care denota o buna cunoastere a psihologiei
omului simplu. Epocal ramane si portretul lui Ochila: „frate cu Orbila,var primar cu Chiorala, peste drum de
Nimerila.Ori din targ de la Sa-l-cati, megies cu Cautati si de urma sa nu-i dati(...)Parca-i un bot chilimbot botit,
in frunte cu un ochiu, numai sa nu-i fie de diochiu”.
Ambele portrete tradeaza o placere ludica, in materie de folosire a cuvintelor, ca sa nu mai spunem ca parodiaza
spumos structurile celebre ale numelor patricienilor romani, care inregistrau practic „legenda” unui neam intreg,
printr-o insiruire impunatoare: numele gintei, prenumele, numele tatalui, in genitiv, urmat de pseudonimele
cetateanului cetatii.
Toate cele cinci portrete ale eroilor de talie urieseasca se situeaza fie in descendenta europeana a unor
figuri de capcauni sau chiar gargantuelic-pantagruelice, fie in descendenta titanilor din mitologia greceasca,
daca nu cumva, in descendenta unei traditii romanesti, aceea a figurilor zmeesti, aici multiplicate parca prin
descompunere si puse sa lupte de aceasta data in tabara binelui, spre culmea hazului celui ce va citi textul, sau,
de ce nu, in descendenta tiganilor lui Ion Budai- Deleanu.
Ca o concluzie, din toate articulatiile sale, fraza lui Creanga emana dragoste de viata si ingaduinta pentru
toate slabiciunile omenesti, adica un mesaj profund umanist.