Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
272
Capitolul al cincilea
4.5. DOCTRINA
DESPRE FIINTA BISERICHI
l. Consideratii introductive. Afirmatia ecleziologicä protestantá fundamen-
tala este aceca ca, în fiinta ei adevaratã, Biserica este invizibilä. Acest accent
aproap
exclusiv pus pe „invizibilitatea" Bisericii adevárate nu este decât
reactie la teoria catolicã a „vizibilitätii" Bisericii ca organizatie în fruntea cáreia
aflá pontiful roman. „Reforma, spune Louis Berkhof, a reactionat impotriva
se
acestei conceptii exterioare despre Biserica si a afirmat cá esenta Bisericii
comunitatea invizibilã si spiritualã a sfintilor. Aceastä Biserica îi cuprinde pe
credinciosii tuturor timpurilor si nu pe altii, jar in afara ei nu exist mântuire. Ea
este trupul spiritual al lui lisus Hristos menit sá reflecte slava lui Dumnezeu
cum S-a manifestat aceasta in lucrarea mântuirii.
Teologii protestanti resping in bloc ideea cã Biserica ar fi jure divino 0 in-
stitutie vizibilä prevazutá cu O structurã ierarhica riguroasá. Esti membru al
Bisericii celei adevárate, adicã al acelei Biserici pe care a a intemeiat-o Hristos, nu
printr-o afiliere la o organizatie bisericeasca sau religioasá consideratä a fi di-
vinã, ci numai daca ai fost predestinat spre mântuire.
adeväratä nu este rodul vointei oamenilor de a se asociaconsecintã,
sub Biserica cea
bilã, ci este exclusiv opera o conducere vizi-
Dumnezeu care, singur, decide pe cine sá includã
in Biserica sa si pe cine nu. Pe scurt, Biserica adevarata ar fi
celor
tia chemati
obisnuità cu si alesipentru
lumea de Dumnezeu a fi un spre a fi mântuiti, „,chemati
adunarea tuturor
sá iasã din rela-
popor special
chemare este insofitá de promisiuni speciale si estealimplinita
lui Dumnezeu. Aceastã
prin credintá,
inchi-
dragoste si ascultare din partea celor chemati. "42.
nare,
Acest mod de a întelege esenta Bisericii n-a fost si nu este o 0 expresie:
nui capriciu al teologiei protestante; elvreu-
este rezultatul unui mod radical diferit
a întelege natura lui de
Dumnezeu si a relatilor sale cu lumea. Doctrina predestina-
rii prin care reformatorii au inlocuit nesfrsitele speculatiiteologico-
medievale despre natura lui Dumnezeu a operat o modificare profundã in viziu-
filosofice
nea protestantilor despre Biserica. in contextul acestei doctrine Biserica este
exclusiv opera lui Dumnezeu si, asa cum nimeni nu stie cu certitudine dacá
este
predestinat sä fie mântuit sau nu, nimeni nu stie daca apartine cu adevarat sau
u Bisericii celei adevärate, adica adunárii celor alesi, predestinati sã fie mântu-
iti. De aceea nimeni nu stie unde se aflã Biserica cea adevaratá: limitele ei sunt
astfel invizibile. Apartenenta la Biserica cea invizibilã poate fi cel mult o
rantã, dar niciodatä o certitudine, cáci numai Dumnezeu îi cunoaste cu adevarat
pe ai säi II TIMOTEI II, 19).
2. Tráirea in Duhul Sant. Modificarea viziunii occidentale cu privire
esenta Bisericii a început cu mult înaintea aparitiei Reformei. Majoritatea oame-
nilor considerau, desigur, cã, pentru a fi mântuit, conditia esentialã era sã aparti
organizatiei oficiale $1 vizibile a Bisericii Romane. Pe la mijlocul secolului al
XIlI-lea au apärut in Occident o serie de secte religioase animate de o
radical diferita, care, in esentã, au inceput sã invete ca mântuirea depinde in rea-
de relatia pe care O are fiecare cu Dumnezeu, mai exact de cât de intensã
litate
este tráirea sa in Duhul Sfânt. Un exemplu in acest sens a fost secta „fratilor
spiritului
liber", sectä ce a cunoscut rapid o mare râspândire mai intâi in
Germania, apoi în Franta Si Italia. La un moment dat s-au alaturat acestei secte
si o serie de miscari de ajutorare a sáracilor, bätrânilor si bolnavilor aparute sub
influenta unui oarecare Lambert de Begue (Scufitä). Numele de beguini dat
membrilor acestei secte a fost tradus in Germania în cel de begarzi, iar pentru ca
pe drumuri propovaduindu-si credinta si si ajutând säracii, li
acestia erau vesnic
a mai spus si fahrende begarden (scufitele rätácitoare). 445
Ideile acestor predicatori ratacitori era urmätoarele: Dumnezeu este prezent
oriunde în lume, dar cel mai intens în om. Doar omul posedã spirit, toate cele-
posed asa ceva. Intrucât omul are
late fine si lucruri care alcatuiesc lumea nu
nu mai e nevoie de vreo
in el pe insusi Dumnezeu identificat cu sufletul säu,
„mijlocire** • preotilor sau a calugárilor pentru a intra in contact cu Divinitatea.
Omul prin chiar sufletul sau este in contact direct si nemijlocit cu Divinitatea si
din acest motiv nu mai are nevoie de oficiile rituale si in general de
mirean trebuie sa dispará împreunã cu
clerului. Atât clerul monahal cât si cel
atât de costisitoare pentru credinciosii carora li se
intreaga ierarhie ecleziastica
mere bani pentru întretinerea unui fast inutil.
cereau în baza unei asemenea intimitati a prezentei lui Dumnezeu
Pe de altä parte, trebuie sà fie liber de orice con-
in sufletul
sorginte sau,
strângere omul,
divinã atât inasemenea
nu gândire mailui Dumnezeu,
poate cât si-n exista faptele „päcat". sale. Un Or, päcat pentru este
o asemenea o abatere libertate de la po- de
apartenentä,
spun penticostalii, o garanteaza trairea în Duhul eliberatã de
criteriu exterior, de orice normã biblica, chiar.
oriceIn
aceste conditii, este evident cá
Biserica ca adeväratä nu mai poate avea limite vizibile, ea find definitä
in termeni de intensitate numai
a tráirii religioase, a träirii „in Duhul Sfânt*.
Accentul pus exclusiv pe aceastá ,,träire** in detrimentul oricárei norme
exte-
rioare echivaleazä cu afirmatia ca apartenenta la Biserica adevárata depinde
d
sáläsluirea. Duhului Sfânt in om, deci exclusiv de factorul divin. Prin
numai Duhul Sfänt î cunoaste pe adevaratii membrii ai Bisericii. Predestinatia
este aici fundamentul exclusiv al definirii adeväratei Biserici, pe care, din acest
motiv, numai ochii credintei o pot identifica; pentru cei „carora nu le este dat"
vadä, adevarata Biserica este un mister de nepätruns. Iatá de ce in viziunea
miscárilor harismatice, penticostale, adevarata Biserica este în esenta ei cu
invizibila. Nimeni nu poate sti cu certitudine cine-i apartine, fárã numai Duhul
lui Dumnezeu, „care suflã unde voieste". Nu intâmplätor au renuntat aceste
miscari cu totul la crezurile traditionale si în special la afirmarea credintei rigu-
roase in Santa Treime. Eliberate de rigoarea pe care o impunea conformitatea
cu continutul doctrinar al acestora, miscárile au putt practica „,träi-
exigentä exterioarã la care
rea'"* cu totul liberà „in Duhul, degajatã de orice
obligã apartenenta la organizatia vizibilã, exterioara a unei Biserici traditionale.
mai bine acest principiu. „,Quakerii
Quakerii ilustreaza, probabil, cel
dupã evanghelie), spune M. Erickson, tä-
ni) sau Plymouth Brethren (crestinii
gaduiesc faptul cá Biserica are nevoie de 0 forma concreta vizibilã (de orga-
n.n.). în consecintä, ei au eliminat toate structurile de conducere. Ei ac-
nizare,
Duhului Sfânt, care îsi exercitä influ-
centueaza,
enta asupraincredinciosilor
schimb, lucrarea läuntrica
individuali si-ia cäläuzeste mai degrabä într-un mod
direct, prin intermediul unor organizatii sau instituti. Quakerii pun ac-
centuldecât
pe conceptul de ,luminá launtrica'. Deoarece calitatea de membru al unei
are o semnificatie minimã, nu existá reguli explicite de alaturare la o
biserici
Este posibil ca în grupurile locale sã existe prezbiteri sau supraveghe-
biserica.
responsabilitäti. Intrunirile se fin pentru determinarea cur-
tori Sent
sului careluate
au unor
anumite
print actiuni. -un acord' Totusi, mutual nu se produs voteaza de niciodata Duhul Sfänt. nimic.
In schimb, deciziile
gäsit diferit de
cum o întelegem noi cei ce am scris despre ele. Noi suntem eretici. Noi
280
ave probleme cu anumite abuzuri care s-au strecurat in Bisericile noastre
nu
asa fara
o autoritate clará. [...] Vechile rituri sunt in mare parte pästrate cu grijà printre
Calvin.
noi.«457 Initial, adica in prima editie a cartii sale INSTITUTIONES, Calvin a
considerat ca si Luther cã Biserica este o realitate invizibilã alcatuità din cei
mântuire pe care numai Dumnezeu 1i cunoaste. Realitatea l-a
obligat însälape marele reformator genevez, ca si pe Luther, sã recunoasca
predestinati exis-
anumitor semne vizibile dupã care acestia ar putea fi cunoscuti sau bänu-
tenta Bisericii celei invizibile. Aceste semne ar fi in opinia sa
iti, mácar, cã apartin
marturisirea credintei crestine, exemplul unei vieti virtuoase si
cu Sfintele Taine. Toate acestea ar fi indicii ale alegeri spre mântuire, deci al
le practicá apartine Bisericii neväzute. 458 Trebuie facutã aici
faptului cã cel ce
si pentru Luther, cele trei criterii sus-mentionate
precizarea cã pentru Calvin, ca
sunt semne ale alegerii divine a cuiva, iar nu conditii ale alegerii; nu
celor trei criterii mântuieste un om, ci ele sunt semnul alegerii deja fácute de cã-
tre Dumnezeu cu privire la acel om. Totusi, admiterea de catre Calvin a acestor
semne vizibile ale recunoasterii celor alesi indica deja o usoara tendintá de a lega
Biserica invizibilã de cea vizibilã in mijlocul cáreia pot fi recunoscute semnele în
cauza.
in editia din 1539 a aceleiasi cárti Calvin repetá c Biserica invizibilä este
obiect al credintei. Precizárile pe care le adauga însã cu aceastá ocazie
reazã cá ea, Biserica, nu este doar rezultatul actiunii Cuvântului divin, ci si al
proprilor ei eforturi de a-i naste pe fili ei. Astfel, Calvin schiteaza aici
maternitatii Bisericii. Prin actiunea Bisericii celei invizibile noi inträm si
mentinuti in comuniune cu Dumnezeu. EI subliniazã apoi cã un rol distinct în
acest sens 1l au si cei credinciosi care fac prin efortul lor si pe altii, mai putin
avansati intru ale credintei, sã participe la ceea ce au primit ei de la
Dumnezeu. In sfärgit, el asimileazä in Biserica neväzutä chiar si pe credinciosüi
imperfecti, dar preocupati de progresul lor spre desävârsire. Cu alte cuvinte,
Biserica invizibilä se construieste si prin efortul de autoperfectionare al
acestora din urma. Aceste precizari constituiau, desigur, un progres si
accentuat al conceptiei lui Calvin directia afirmärii „vizibilitäpi*"
invizibile. Cu alte cuvinte, toate aceste eforturi ale credinciogilor de a creste spre
perfectiune nu sunt altceva decât semne vizibile ale alegerii lor de catre
Dumnezeu spre a fi mântuiti.459
Calvin atinge apogeul afirmarii Bisericii vizibile aläturi de cea invizibilä in
editia din 1543 a INSTITUTILOR sale. Cu aceastá ocazie el afirmã ca trebuie
sã
457 K. Randell, op. cit., p.96
4& Teologia dogmatica si simbolicã, vol.2,
p.815
48 Teologia dogmatica si simbolicã, vol.2, p.816,
n.8
1 ECLEZIOLOGIA
282
neväzutä cu ceacuväzutã,
Biserica väzutã dar
cea nevazuta«. 464 aici conceptia despre esenta Biseri-
cii mai intâi la anabaptisti si la unii din urmasii lor de astazi, apoi la reformatorii
4. Referinta trinitard. Am analizat pânã
clasici, Luther, Calvin si Melanchton. Pentru cei dintâi Biserica este spatiul sa-
Hristos care l-a trimis in lume sä-si faca cunoscut! (IOAN XIV, 26).
Voi cita in acest sens doar câtiva dintre cei mai mari teologi protestanti din
acest secol. Vorbind despre felul în care Cuvântul si Duhul
Dumnezeu cre-
eaza Biserica, E. Thurneyssen spune ca acest lucru se petrece „simplu, în
forma unui cuvânt omenesc care vine la noi din gura unui vestitor, care, fie el
laic sau pastor, in smerenie fatá de Dumnezeu, doreste sá rosteasca din nou Cu-
vantul lui Dumnezeu, asa cum acesta este scris in Biblie, astfel incât sa se poatã
intári si el însusi si fratii lui. §i in aceastã strádanie a lui, Dumnezeu (Tatal,
n.n.) nu-1 lasa sã se facã de rusine, ci stã cu Cuvântul säu si-l face lucrátor, îl
face propriul säu Cuvânt. [...] Dumnezeu voieste sã trimitã pe Duhul sau,
Duhul Sfânt, Duhul Sant care nu-i nimic altceva decât insusi Dumnezeu
face viu între noi Cuvântul sau si, întrucât face el aceasta, intrucât ni se adre-
seazà nouã, isi adunã comunitatea sa. Comunitatea (Gemeinde) chematã si
nata in puterea Duhului prin propriul Cuvânt al lui Dumnezeu - aceasta
Biserica dupã conceptia reformatorica." Cuvântul lui Dumnezeu, mai spune
Thurneyssen, „,cucereste credinta ascultarea noastra nu intrucât ne induplecã
sau apeleaza la ratiunea noasträ, ci pentru cã în el îsi face aparitia insusi
aici pentru cã acesta este regescul lui Cuvant
Dumnezeu Si se impune
este proprie autoritatea.'€465
poruncã, Cuvânt cáruia dintru început ûi
Biserica se aflã doar acolo unde rã-
Idea lui Thurneyssen este ca adevarata
sunã insusi Cuvântul al lui Dumnezeu, jar nu cuvântul unui om despre
o biserica, spune el, este ca cel c
Dumnezeu. Cel mai mare pericol pentru
propovaduieste sá inlocuiasca Cuvântul lui Dumnezeu cu propriul lui
fi sávârsit Biserica Romano Catolica unde
cuvânt.
Este
clerulpácatul fundamental
a inlocuit autoritateapesicare l-ar lui Dumnezeu cu propria sa autoritate si
Cuvântul
Cu propriul sau cuvânt. „Aici, în Biserica Romano Catolicá, preotul se
aseazä Cuvântul propriu al lui
Dumnezeu si mine. Eu ar trebui sä percep
intre
pe al säu propriu 11 aud, ci cuvântul
Dumnezeu
reprezentantului sau. nu
Or, prin aceasta nu se ajunge deloc la intâlnirea cu
si, totusi,
nu este intâlnire. De aceea reformatorii nu s-au
Dumnezeu, caci reprezentarea
putut impäca cu preotul.«466
467
existenta ei dubla." intrucât
A. Friedrichsen, Mesia y Biserica, p. 30, 05, 08, 68-69; in Ortodoxia 1966, 2, p.303, 304
408 K. Barth, Der Begrif der Kirche, in Ortodoxia, 1966, 2, p.291, n. 17, 288, 1.6
4. ECLEZIOLOGIA
285
aici si acolo se aduna oameni în Duhul Sfânt, se formeazä aici si acolo biserica
crestinã
vizibilã. [..] In marturisirea apostolica de credintà (simbolul
apostolic,
afirmatä o alcátuire invizibilã, ci o adunare forte vizibilã care-si
n.n.) nu este
ia comunitate era o ceata vizibilã.
inceputul de la cei doisprezece apostoli. Prima
[...] Dacã Biserica nu are aceastã vizibilitate, atunci ea nu este Bisericà.
E. Brunner. Teolog de mare talie ca si K. Barth, Brunner pare S1 el la un
moment dat sã cocheteze cu idea vizibilitätii Bisericii adevarate. , Adevárata
Bisericà, spune el, este numai acolo si ea este pretutindeni acolo unde lisus
Hristos este prezent prin cuvântul si Duhul sau." ,,Comunitatea sfintilor (care
este Biserica dupá párerea protestantá, n.n.) este
o realitate istorica; ea se
in comunitatea de cult, în comunitatea de viatá practica si moralã si in organiza-
470
rea bisericeasca.«
5. Comentarii. Am arátat pâná aici ca doctrina protestantä fundamentalã
cu
privire la Biserica este ca, in esenta ei, aceasta este invizibilà. Forma cea mai
directä a afirmarii acestei viziuni ecleziologice o constituie declaratiile
neoprotestantilor citati, care nu sunt decât mostenitorii directi ai anabaptistilor
din vremea lui Luther, adica ai radicalilor Reformei. Motivul adevarat al acestei
doctrine despre invizibilitatea Bisericii adevarate este modul lor aparte de a in-
telege experienta Sfântului Duh ca putând fi degajatã, eliberatã de orice restric-
tie doctrinará pe care ar putea-o impune vreo marturisire de credintã sau
textul biblic care nu este altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul
fie analizatà in profunzimea ei.
Hristos. Se cuvine ca aceastã precizare
Aceastà manierá de a întelege experien|a Duhului este afirmatà de M.
47
D. Dayton, Pneumatological issues in the Holiness Movement, in The Greek
p.368 Orthodot.
4. ECLEZIOLOGIA
287
rie de credintá si practica'. ,,Scriptura, continuã acelasi autor, aratä in mod clar
ca Dumnezeu este prezent aläturi de noi in fiecare situatie de viatá. Dintru înce-
put, de când Dumnezeu a însotit pe Adam si pe Eva în rai, el cautã,
in. rámâne cu, restaureazä si ridica poporul säu in orice este prezent
conditii ne-am gasi noi
insine. Putem cunoaste despre Dumnezeu independent de constinta imprejurári-
lor si conditilor in care ne aflám. Dar, märturisind cã el este Mesia întrupat
lui Dumnezeu, noi marturisim, de fapt, al ca intreaga cunoastere umanã a lui
Dumnezeu este intrupatá; ea reflect forma, conditia, contextul si limitele vieti-
€c474
or credincioase.'
Aceeasi situatie o gäsim si- Biserica Penticostalã americanä despre
Sheppard spune: „,Biserica lui Dumnezeu, spune un care G.
document al miscarii penti-
costale, nu are nici un crez." Reformatorii insisi,
potrivit aceluiasi document,
prin faptul cá au condamnat la vremea lor miscárile harismatice radicale
anabaptistilor, „au cázut de la Reform din cauza crezurilor"f. Referindu-se
un document doctrinar penticostal din 1916 in care se afirma schema clasica a
relatilor trinitare în care Fiul procede din Tatäl, iar Duhul Sfânt din Tatál si
Fiul, Sheppard se gräbeste sã imprástie orice iluzie despre vreo întelegere
doc-
trinará riguroasä a experientei Sfântului Duh în cadrul miscárii penticostale.
Astfel, el spune: ,,Trebuie sã avem grija sá nu acordam prea mare greutate fiecá-
rel nuante din aceste declaratii (doctrinare) penticostale, deoarece el au
scrise în vederea unor probleme particulare. Aparitia lui Filioque într-una
ele nu este decât repetitia formalã a ceea ce a fost perceputã a fi o pozitie orto-
doxã, dar ea nu joacã un rol central în ultimele discuti penticostale despre trini-
tate, ori despre rolul Sfântului Duh.
Sensul tuturor acestor declaratii cât se poate de explicite este acela ca asa-
numita träire mai intensã a Duhului este, de fapt, o întelegerea sa în afara orica-
rei referinte transcendente. Eliberat de suportul relatiilor treimice, fie el si sub
forma lui Filioque, Duhul Sfänt constituie o experientä pur istorica, mai mult,
ca experientá religioasá pur subiectiva. in aceste conditii experienta
pnevmatologicá a acestor miscari ia adesea forme antibiblice, diferite total de
crestinismul autentic, cum remarca unul din autorii citati mai sus. Duhul
se confundä in cadrul acestor miscari cu subiectivitate si fanteziile
astfel încât Biserica dispare ca organizatie religioasä normativã, dizolvatä in
magma unor miscári cu granite fluide, incerte chiar. in aceste conditii, intr-ade-
var, numai Duhul Sfânt poate sti unde se aflá cu adevarat poporul lui
Dumnezeu, Biserica cea adevaratã. Iatã de ce, pentru a-si apära libertatea fatà
de orice constrângere doctrinarä, canonica sau cultica, fie ele si autentic biblice,
miscãrile anabaptiste moderne, harismatice sau penticostale, cum li se mai
spune, insista
asupra ideii ca Biserica Duhului Sfânt este cu totul invizibilä
esenta ei. Or, cauza fundamentalã a acestei ecleziologii imprevizibile, eliberatà
de orice norme vizibile, clare, este modul pur „iconomic", degajat de orice
referintã metafizicã, trinitará, de a intelege natura Sfântului Duh si experienta
o poate ea intemeia membrilor unei Biserici.
Intemeierea tainei Bisericii ca templu al Duhului Sfânt pe o asemenea mani-
erã de a întelege cea de a treia persona treimicã si experienta prezentei ei
Biserica este complet contrará Scripturii si experientei apostolilor insisi.
enta autenticã a sfântului Duh, potrivit invataturii mântuitorului, invataturà re-
luatä si dezvoltatä si de Sf. Pavel in epistolele sale, are ca miez nu eliberarea
Hristos, de constrângerile la cere ne obligã Cuvântul lui Dumnezeu asa cum
apare el in Biblie, ci tocmai contrariul: afirmarea acestui Cuvânt, „arátarea" lui
in constiintele membrilor Bisericii. Duhul nu poate procura O experienta
de Hristos, de Cuvântul lui Dumnezeu intrupat, caci el, spune Mântuitorul, „vã
va aduce aminte de tot ce v-am spus* (IOAN XIV, 26); mai mult, „el va märtu-
risi despre mine* (XV, 26), „cáci el nu va vorbi de la el, ci va vorbi tot ce va fi
auzit si vã va descoperi lucrurile viitoare." (XVI, 13). Se stie cá, in euforia
anabaptistii, somati pe baza Biblici sá-si limiteze licentele morale, au declarat-o
lor,
la un moment dat operá a diavolului menitã sã-i însele pe cei credinciosi!
Biblia cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul lui lisus Hristos, a afirma asa
ceva înseamnã a contesta dumnezeirea lui lisus care a rostit acest Cuvant si care
este chiar acest Cuvânt. Or, zice Sf. Pavel, ,,Nimeni nu poate sá zica: Domn
lisus, fara numai in Duhul Sfant; si nimeni, având asupra sa Duhul lui
Dumnezeu, nu poate sã zicã: anatema fie lisus." (I CORINTENI XII, 3).
Sa analizam acum situatia confesiunilor protestantismului clasic, adica ace-
lea care provin din reforma moderatá a lui
provocatá de tráirea haotica Luther si Calvin. Speriati de anarhia
a Duhului Sfânt de câtre miscarile anabaptiste, ma-
rii reformatori citati au impus
o restrictie majora acestei träiri si anume
mitatea ei cu Scriptura. Aceastá conformitate cu datul biblic párea
problema anarhiei si a a fragmentarii bisericesti in sânului protestantismului inci-
sã rezolve
pient. N-a fost decât o 0 iluzie, caci fragmentarea a
rea secolelor ea s-a continuat si odatá cu scurge-
accentuat. Cauza care a condus la aparitia atâtor „ Biserici"
in în însási sânul protestantismului, maniera protestantä in ciuda de a intelege trâmbitatei natura conformitäti
credingei in cu datul Scriptura revelat. rezidä Sola
fide având la bazä Sola Scriptura, este chiar principiul care a fragmenta
tea bisericeascä, deoarece unita-
el inseamnã eliberarea de orice normã obiectiva in
intelegerea insási a Scripturi.
Autentic experientã a Duhului Sfânt, departe de a se elibera de constrânge-
rile doctrinare pe care le
este Cuvântul lui Hristos,exercitá Cuvântul lui
Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu
procurã din Scriptura,
membrilor Bisericii care
toc-
mai experienta acestui Cuvânt, adica
sentimentul ca sunt si ei fii ai lui
d. ECLEZIOLOGIA
47
W. Loff, Die Bedeutung der existentialen Interpretation für die
evangeliche Teologie und
Kirche, in Mitropolia Ardealului 1970, 1-3, p.60, n.285
ECLEZIOLOGIA
Biblie,care
trebuie crezut dacã vrei sá fii crestin', raportul lui fata de ea (fatá de
invatätura, n.n.) este conform Legii si are toate trâsaturile
pisteia, conclude Brunner, estelegitátii." „Credinta,
cu totul altceva decât recunoasterea unui adevár.
Ea este incredere, dáruire deplina si supusa lui Dumnezeu care el însusi ni se
comunicá.«480
in sensul ca
mativ mai presus decât celelalte adevaruri ale ratiunii, ci doar cã ea este märtu-
ria venirii lui Dumnezeu, a întâmpinarii in istorie si har. «481 La rândul
sau R. Bultmann, unul din marii teologi protestanti, initiatorul curentului
demitologizärii Scripturii, spune acelasi lucru ca si Zimmerli: „Cuvântul
Dumnezeu) intrã în lumea noastra accidental, cu totul contingent,
cu totul ca o
intâmplare. Nu existá nici o garantie pe baza cáreia poate fi crezut. Nici un
nu se poate face la credinta altora, fie Pavel, fie Luther. Da, pentru noi
credinta în cuvânt nu poate fi niciodatä un punct de pe care ne putem
baza, ci mere actiune nouã, supunere nouá.* ,Credinta crestinã vorbeste despre
o Revelatie si se referá prin aceasta la actiunea lui Dumnezeu ca la o intâmplare
care ...nu mijloceste învâtaturi, ci atinge existenta omului si îl invatã sau mai
bine-zis 1l imputerniceste sá se înteleaga ca purtat de puterea transcendentá a
Dumnezeu.
Asadar, nu numai sectele neoprotestante de sorginte anabaptistä nesocotesc
autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu si ajung sa afire invizibilitatea Bisericii,
adica forma ei de existentá liber de orice autoritate, ordine si formã precisã, ci
teologi Cuvântului, protestanti ci care pe experienta inteleg sá intemeieze „existentialä*marturisirea
Biserica a lui nu
Si marii de care individul pe
dumnezeiri
credincios. Intemeierea Bisericii pe acest tip de experientá a Cuvântului lui
Dumnezeu face ca aceasta sã devinã o realitate a subiectivitátii fiecáruia, deci o
realitate fara un contul precis, obiectiv, valabil pentru toti si in orice timp. 0
de realitate nu poate fi decât invizibilä in mod obiectiv, ea devenind „, vizi-
astfe
Wahrheit als Begegnung..., in Mitropolia Ardealului 1970, 1-3, p.51, n.228; 56,
48
E. Brunner,
W. R. Zimmerli, Bultmann, Offenbarung Glauber wnd Versteher.., in Nitropolia ardealufui 1970, 1-3, pp 92, n418;
in Mitropolia Ardealului 1970, 1-3, p.33, n.
n.264; 56, n.263 132
4
35, n.149
TEOLOGIE DOGMATIC OR TODOXA
292
bilä" pentru fiecare în alt mod. Din nou regula fixatä de Sf. Pavel in I
CORINTENI XII, 3 rámâne fundamentalã: numai cel ce face experienta autentica
poate recunoaste autoritatea deplinã a Cuvântului lui
a Duhului Sfânt
Dumnezeu; cine contest aceasta autoritate visând la o experientã a Duhului
crezurile Bisericii universale
eliberatã de
orice conformitate cu Scriptura sau cu
adevarat experienta prezentei
Sfântului Duh nici in sufletul sau,
nu träieste cu
nici in Biserica din care face parte.
Atributele fundamentale ale Bisericii
Teologii protestanti au o imagine opus celei catolice
1.
despre unitatea Bisericii. Voi cita in acest sens opinia teologului reformat J. M.
decât in eshaton, când Hristos insusi va cobori in mijlocul ei. Constatám 293
ca adevaratul motiv al respingeriiastfel
formelor vizibile ale unitátii Bisericii de
protestanti este tot neîncrederea în cätre
prezenta realã a dumnezeirii lui Hristos si a
efectelor acestei prezente asupra Bisericii vizibile.
2,. Sintenia. in opinia protestantilor sfin|enia este un atribut invizibil al
Bise-
ricii. Motivul acestei afirmatii este acela cã sfinfenia este inteleasa
exclusiv
Biserica in amribut a lui personal Hristos. al alesilor Or, pe acestia lui Dumnezeu, numai Dumnezeu care Tumat ei
formeaza adevirata ca
1i cunoaste
cáci ei sunt obiectul integral al predestinarii sale. in plus, sfinteniacu
inadevárat,
viziunea
protestantà este, chiar în cazul persoanelor alese de
Dumnezeu, predestinate de
el la mântuire dinainte de a fi creatä lumea, un atribut
cu totul exterior, care
atinge in nici un fel finta interioarä celor alesi. Sfintenia
a sau alegerea suntnuo
simplã decizie juridica a lui Dumnezeu fárá nici o legatura cu faptele reale ale
alesilor. Acest lucru a fost afirmat in protestantism incá
din vremea tezelor lui
Luther, care spunea: „,trebuie sã ne resemnãm în fata faptului
ca rámânem (in
mod necesar) in päcat"; in consecintà, indemna el, päcatuieste cât mai tare, dar
nädäjduieste cu toatà puterea în alegerea ta."; mai mult, Luther spunea la
moment dat: blestemat sä fie cuvântul , caritate formatum'; el se referea aici la
doctrina catolicã a unei curátiri reale a omului prin har. 484
3. Catolicitatea. L. Berkhof defineste acest atribut prin contrast cu viziunea
catolica in aceastá problemã si spune: „Biserica Rome revendicá catolicitatea ca
pe atributul ei esential pentru motivul ca ea este ráspânditä pe fata
pámânt, pentru cä a existat de la început si continuã sã existe, pentru ca sectele
vin si se duc si pentru ca numärul membrilor ei este mai mare decât al
sectelor la un loc. Protestant accentueaza însã faptul cá Biserica cu
catolica este Biserica invizibilã, pentru cã ea include credinciosi din toate timpu-
tile, /pentri ca posedã membrii printre toate natiunile lumii si pentru cá exercita
un control asupra intregii vieti a omului.' «485 Este clar ca protestantii pun accen-
tul pe aspectul interior al catolicitatii, Pentru ei catolicitatea este sinonimã cu
adevarata Biserica, dar adevarata Biserica este membrii ei subzistä
toate neamurile pämântului, dar numai Dumnezeu û cunoaste cu adevã-
printre
rat. Prin urmare catolicitatea este si ea un atribut al Bisericii, dar al Bisericii
invizibile. in Biserica catolica 0 cunoaste numai
consecintá,
Dumnezeu; ea ( nu este vizibilã, cum crede Biserica
fundamentalã si permanent de a intemeia pe
4. Apostolicitatea. Cerintadoctrinara, practicã de cult sau dispozitie
Scriptura rice afirmatie
organizato-
ar párea sá conducá la concluzia cã atributul prin excelentä al Bisericilor
ric
Protestant este tocmai apostolicitatea, asa cum cel al Bisericii Romane ar párea
* L. B. Bartmann, Berkhof, Manual op. cit., of vol.2, Christian p.211 Doctrine, Eerdmans Publishing Company. Grand
Rapids,
85