CANCERUL BRONHOPULMONAR (CBP)

(Suport de curs)

CUPRINS

1. INTRODUCERE

2. EPIDEMIOLOGIE

3. APARATUL RESPIRATOR-NOȚIUNI DE ANATOMIE

4. FACTORII DE RISC

5. CARCINOGENEZA

6. ISTORIA NATURALĂ

7. CLASIFICAREA CANCERULUI BRONHOPULMONAR

8. SIMPTOMATOLOGIE

9. DIAGNOSTIC

10. STADIALIZARE

11. PRINCIPII DE TRATAMENT

12. TERAPII COMPLEMENTARE

13. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

14. PREVENȚIA CANCERULUI PULMONAR

15. MONITORIZAREA ȘI ÎNGRIJIREA CONTINUĂ

16. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER

BRONHOPULMONAR

BIBLIOGRAFIE
1. INTRODUCERE

Cancerul este un termen generic pentru un grup larg de afecțiuni care pot afecta orice țesut
sau organ al corpului, afecțiuni caracterizate prin proliferare celulară necontrolată care duce la
apariția de tumori. Cancerul este o maladie genetică a celulelor somatice cauzată de apariţia unor
mutaţii multiple în gene și ia naștere întotdeauna dintr-o singură celulă. Cancerul pulmonar este
unul dintre cele mai des întâlnite tipuri de cancer.

Cancerul pulmonar reprezintă o creștere necontrolată a unor celule anormale la nivelul unui
plămân sau al ambilor plămâni. Dacă la apariția lor, ele nu sunt înlăturate de către sistemul
imunitar, se înmulțesc rapid, se atașează unele de altele și formează tumori.

Cancerele pulmonare se dezvoltă, de obicei în celulele din structua bronhiilor, bronhiolelor

sau alveolelelor. Aceste celule se înmulțesc necontrolat și cresc într-un ritm mai rapid decât
celulele normale, organizându-se într-o formațiune tumorală. Tumora poate fi benignă sau
malignă, celulele tumorale putând invada şi distruge ţesuturi şi organele învecinate, sau
extinzându-se la distanță, în alte zone ale corpului. Odată formate, tumorile benigne nu se extind,
iar dacă sunt înlăturate prin intervenție chirurgicală, șansele de recidivă sunt minime. În schimb
tumorile maligne evoluează, putând afecta organele învecinate sau chiar alte zone mai îndepărtate
ale corpului prin formarea de metastaze. Metastazele pulmonare, sunt tumori secundare, apărute
prin diseminarea la distanță, pe cale hematogenă sau limfatică în țesuturile din apropiere
(regionale: la nivelul ganglionilor limfatici), sau la nivelul altor organe (de cele mai multe ori
colon, rinichi, pancreas sau sân).
Cancerul bronhopulmonar este un cancer epitelial, cu debut la nivelul epiteliului bronșic, de
unde și denumirea corectă de carcinom bronșic. Termenii de cancer bronhopulmonar, cancer
pulmonar, neoplasm pulmonar, larg răspîndiți, au aceeași semnificație ca termenul de carcinom
bronșic.
Codul bolii- conform listei codurilor de boală utilizat pentru codificarea morbidității
spitalicești este C34.9.
Se estimează că în organism în fiecare zi se dezvoltă aproximativ 1000 de celulele
canceroase, care în general, sunt îndepărtate rapid și eficient și nu conduc la formarea de tumori.

2. EPIDEMIOLOGIE
 Cancerul pulmonar rămâne în continuare cauza celor mai multe decese înregistrate în
cazul bolnavilor de cancer la nivel mondial.
Cancerul bronhopulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din lume, cu incidenţa
maximă la bărbaţi, şi pe locul doi la femei, după cancerul mamar. Cancerul pulmonar este
responsabil pentru aproape unul din cinci decese cauzate de cancer la nivel mondial, provocând
peste 1,6 milioane de decese în fiecare an, reprezentând aproximativ un sfert din cazurile
totale de decese provocate de cancer. Boala produce mai multe decese decât cancerul
mamar, cel de colon și cel de prostată adunate la un loc. Concret, la fiecare 30 de secunde,
undeva în lume, o persoană moare de cancer pulmonar.
Șansele de supraviețuire variază în funcție de momentul depistării bolii, tipul acestuia
și nivelul extinderii acestuia în organism.
Statisticile arată că în Europa are o incidență de 52/100.000 persoane pe an și este cel
mai frecvent tip de cancer întâlnit la bărbați, iar la femei ocupă locul 3 după cancerul de
sân și cancerul de colon. Conform celor mai recente studii, cancerul bronhopulmonar a
devenit și în cazul femeilor în ultimii ani în mai multe țări europene (ex. Germania și
Elveția) și SUA cea mai frecventă formă de cancer, odată cu răspândirea obiceiului de a
fuma.
Fig. 1

Majoritatea cazurilor de cancer de plamân sunt diagnosticate la pacienții cu vârsta de

peste 65 de ani și mai puțin de 2% sunt mai tineri decât 45 de ani.
Datele statistice indică faptul că 4% dintre decesele de la noi din țară sunt cauzate de
către cancerul pulmonar, situându-l astfel pe primul loc ca și număr de victime. Atât cu
privire la cazurile noi dar şi la mortalitate, cancerul pulmonar reprezintă cea mai frecventă formă
la bărbaţi şi ocupă locul al patrulea la femei (după cancerele de sân, col uterin şi colorectal).
În România sunt diagnosticate anual peste 11.000 de cazuri noi şi se estimează că în orice
moment o treime din pacienţii oncologici suferă sau dezvoltă această formă de boală, zilnic
murind 28 de oameni din cauza bolii. De asemenea, procentul de decese provocate de
cancerul pulmonar, raportat la numarul total de decese provocate de cancer, este de
aproximativ 30%.

Fig. 2
Fumătorii şi foştii fumători au un risc crescut de a se îmbolnăvi. Statisticile sugerează
că peste 90% dintre persoanele diagnosticate cu cancer bronhopulmonar au fost sau sunt
fumători curenţi însă doar 5-20% dintre fumători dezvoltă cancer pulmonar. Fumătorii
pasivi prezintă un risc de 30% de a dezvolta cancer pulmonar.
Cancerul pulmonar este una dintre cele mai dificile forme de cancer în ceea ce privește
detectarea, prevenția și tratarea lui. Un diagnostic pus din vreme urcă șansele de supraviețuire
până la 55%, în timp ce depistarea bolii în stadiul III sau mai târziu coboară semnificativ
șansele de supraviețuire, până la 11%. Mai mult de 75% din pacienți sunt diagnosticați într-
o fază avansată a bolii, când tumora a devenit inoperabilă.

3. APARATUL RESPIRATOR- NOȚIUNI DE ANATOMIE

Aparatul respirator este format din:
1. Căile aeriene superioare (nasul, faringele şi laringele)
2. Căile aeriene inferioare (traheea, bronhiile şi bronhiolele)
3. Zonele de schimb gazos (canalele si sacii alveolari, alveolele cu membrana alveolo-capilara
Plămânii au rolul cel mai important în respirație, la nivelul lor are loc respirația pulmonară,
schimbul gazos între organism și mediu realizându-se la nivelul alveolelor pulmonare.
Plămânul drept (format din trei lobi) şi plămânul stâng (format din doi lobi) sunt înveliţi de o
dublă foiţă subţire, pleura. În mod normal aceste foiţe sunt aderente, una învelind plămânul,
cealaltă căptuşind faţa internă a toracelui; ele fac ca plămânii să fie solidari în mişcări cu toracele
şi diafragma.

Fig. 3

Aerul inspirat se deplasează trecând pe rând prin:

 Cavitatea nazală - este căptușită cu mucoasa nazală. Aceasta are o foarte bogata rețea de
vase cu rol în încălzirea aerului. Ea produce mucus, care umezește aerul și reține particule
străine.
 Faringele - este organul comun sistemului digestiv și sistemului respirator.
 Laringele - are în peretele său numeroși mușchi și piese cartilaginoase protectoare. În
interior, peretele laringelui are niște pliuri musculoase, numite coarde vocale, care prin
vibrare crează sunete.
 Traheea - conține în peretele sau inele cartilaginoase suprapuse , susține arborele bronșic
și plămânii.
  Bronhiile - au țesut cartilaginos. Mucoasa traheei și bronhiilor produce mucus care reține
particulele străine, iar cilii prezenți împing corpurile străine spre ieșire, prin mișcarea lor
permanentă.
 Sacii alveolari - sunt extremitățile bronhiolelor( care nu au cartilaj, dar au țesut muscular
neted).
 Alveola pulmonara este unitatea structurală și funcțională a plămânului, constituie sediul
schimburilor gazoase ale acestuia.

Cancerul pulmonar este un tip de cancer ce debuteaza in zona plamanilor. In mod normal,
organismul programeaza celulele sa moara si sa fie eliminate la sfarsitul ciclului vietii
acestora, pentru a face loc celulelor noi. Cancerul anuleaza aceasta programare, provocand
anumite celule sa creasca si sa se inmulteasca necontrolat.
Aceasta crestere necontrolata duce la aparitia tumorilor si are ca si consecinte efectele
negative tipice cancerului. Atunci cand acest fenomen are loc in zona plamanilor, cancerul
este unul foarte serios, din cauza rolului vital pe care il au plamanii in oxigenarea
organismului.

4. FACTORII DE RISC
Fig. 4
4.1. Fumatul
Fumatul ţigărilor este cel mai mare factor de risc pentru cancerul pulmonar. Se asociază cu
aproximativ 80-90% din decesele prin cancer pulmonar.
Compoziția fumului de țigară este foarte complexă. Doar gudronul este format din
aproximativ 3500 de compuși dintre care majoritatea sunt cancerigeni. Mai mult, chiar și
fumătorii pasivi au un risc semnificativ de a dezvolta această neoplazie. Se consideră că dacă un
fumator activ cosumă 20 de țigări în aceași încăpere cu un alt subiect, în mod pasiv acesta din
urmă, va inhala fumul echivalent a 8 țigări. expunerea frecventă a unui nefumător la fumul de
ţigară (fumatul pasiv) poate creşte riscul de dezvoltare a cancerului pulmonar. De exemplu,
cercetările au arătat că femeile nefumătoare care locuiesc cu un partener fumător prezintă 25%
mai multe şanse de a dezvolta cancer pulmonar comparativ cu o femeie nefumătoare care
coabitează cu o persoană nefumătoare.

În timp ce fumatul ţigărilor este cel mai mare factor de risc, folosirea altor produse din tutun
pot, de asemenea, să crească riscul de dezvoltare a cancerului pulmonar şi a altor tipuri de cancer,
precum cel esofagian sau bucal. Aceste produse includ:
  Ţigările;
 Tutunul de pipă;
 Tutunul pentru prizat (o formă pulbere a tutunului);
 Tutun masticabil.
Renunțarea la fumat la persoanele diagnosticate cu cancer pulmonar în stadiu incipient este
corelată cu un prognostic mai bun.
4.2. Factorii genetici
Apariția acestei neoplazii în rândul nefumătorilor cu antecedente familiale de cancer
pulmonar, sau a subiecților tineri, fără expunere profesională, susține ipoteza unui determinism
genetic implicat în aparția acestei boli. Studiile au aratat că persoanele care au antecedente
familiale de neoplasm bronhopulmonar, au un risc de două ori mai mare de a dezvolta cancer
pulmonar decât populația generală.
4.3. Expunerea profesională
Expunerea profesională la carcinogeni de tip azbest, radon, siliciu, arsenic, beriliu,
clorometil, eteri, crom, nichel, cobalt sau clorura de vinil, crește riscul de apariție a CBP. Dintre
aceștia, azbestul este prima cauză profesională a cancerului pulmonar cât și a mezoteliomului
pleural. Expunerea la azbest amorsează carcinogeneza prin inducerea unui răspuns inflamator
cronic, și determinarea unor mutații ADN.
4.4. Patologii pulmonare preexistente
Pacienții cu limitarea fluxului de aer sunt mai predispuși pentru dezvoltarea neoplasmului
bronhopulmonar, astfel cancerul pulmonar este de 2 ori mai frecvent la persoanele cu BPOC,
pneumopatii interstițiale difuze sau bronșiectazii.
4.5. Infecțiile virale
ADN-ul retroviral și ADN-ul papiloma virusului uman au fost găsite în majoritatea cazurilor
de carcinom cu celule scuamoase. ADN-ul retroviral a fost găsit și în cazuri de adenocarcinom.
4.6. Alimentația
Studiile au arătat o corelație între consumul scăzut de fructe si legume și CBP. Concentrații
serice scăzute de beta-caroten, vitamina A,C,E și seleniu au fost asociate cu un risc crescut de
dezvoltare a cancerului pulmonar, acestea fiind substanțe protectoare cu efect antioxidant.
4.7. Poluarea aerică
Poluarea industrială și gazele de eșapament ale vehiculelor determină eliberarea în atmosferă
a unor microparticule cancerigene precum monoxidul de carbon, hidrocarburi aromatice
policiclice, dioxid de azot, dioxid de sulf, benzen etc.
5. CARCINOGENEZA
Patogeneza cancerului bronhopulmonar implică acumularea de anomalii moleculare
multiple pe o perioadă lungă de timp. Între perioada de expunere la noxe si apariția manifestărilor
clinice, pot să treacă chiar zeci de ani. Carcinogenii acționează asupra celulelor epiteliului bronșic
ducând la apariția unor mutații genetice, În timp, celula inițială, prin mutații succesive și
dezvoltarea unor atipii, dobândește caractere de malignitate. Aceste celule vor prolifera
necontrolat și vor duce la apariția unor țesuturi cu caractere modificate, numite leziuni
preneoplazice: hiperplazie, displazie, metaplazie. Treptat, pe masură ce leziunile preneoplazice
dobândesc capacitatea de invazie și metastazare, vor apărea leziunile maligne.

6. ISTORIA NATURALĂ

În cursul evoluției, cancerul bronhopulmonar se extinde prin contiguitate spre parenchimul

pulmonar și în peretele bronșic. Prin invadarea vaselor sangvine și limfatice, tumora diseminează
în ganglionii limfatici și la distanță producând metastaze. Zonele frecvente de diseminare sunt
creierul, oasele, glandele suprarenale, plămânul contralateral, ficatul, pericardul și rinichii.

7. CLASIFICAREA CANCERULUI BRONHOPULMONAR

Cancerul care porneşte din plămâni se numeşte cancer pulmonar primar. Cancerul care
începe dintr-o altă parte a corpului şi se extinde la plămâni este cunoscut sub numele de cancer
pulmonar secundar.

Există două tipuri principale de cancer bronhopulmonar primar:

• Cancerul bronhopulmonar cu celule mici (Small cell lung cancer- SCLC): Acest tip îşi
derivă denumirea de la dimensiunea mică a celulelor din care tumora este alcătuită atunci
când este vizualizată la microscop. Reprezintă aproximativ 12% din toate cazurile; este
mai agresiv decât cancerul pulmonar non-microcelular, răspândindu-se mult mai rapid, cu
invazie rapidă a formațiunilor mediastinale. Masa tumorală apare în general central, fiind
de consistență moale, cu necroze și hemoragii. Stenoza bronșică este însă tardivă. Se
asociază frecvent cu sindroame paraneoplazice. Metastazează precoce și multicentric
(hepatic, cerebral, sistem osos) fapt care duce la descoperirea sa deja în formă diseminată,
inoperabilă.
Cancerul pulmonar cu celule mici este de 3 tipuri:
 carcinoame cu celule mici
 carcinoame cu celule mixte, mici şi mari
 carcinoame cu celule mici combinate

 Cancerul bronho-pulmonar fără celule mici (Non-small cell lung cancer- NSCLC):
acesta este cel mai frecvent tip de cancer de plămân, reprezentând o proporţie de 80–
90% din numărul total de cazuri de cancer de plămân.

Carcinoamele non-microcelulare sunt:

 carcinomul epidermoid

 adenocarcinomul

 carcinomul nediferenţiat cu celule mari

8. SIMPTOMATOLOGIE

În general cancerul pulmonar nu provoacă simptome în fazele incipiente. Aceastea

apar însă atunci cand boala ajunge în faze mai avansate. În cancerul pulmonar, simptomele
apar tardiv, de aceea există o rată ridicată a mortalității prin cancer pulmonar. 90% dintre cazuri
sunt diagnosticate în stadii inoperabile. Aproximativ 10 % dintre persoanele cu cancer pulmonar
nu prezintă niciun simptom în momentul diagnosticării; aceste tipuri de cancere sunt descoperite
întâmplător în timpul unei radiografii toracice de rutină.

Simptomele cancerului pulmonar sunt tardive și adesea nespecifice, întârzind astfel

diagnosticul. În funcție de localizări, întâlnim următoarele manifestări clinice:

A. Simptome și semne determinate de leziunea tumorală primară:

 tusea,seacă, persistentă, reprezintă unul dintre simptomele cele mai frecvente

(90%), este produsă de iritația fibrelor nervoase, obstrucție sau compresie
bronșică.
 hemoptizia, apare în urma erodării vaselor de către tumoră.
  durerea toracică poate fi prezentă la 25%-50% dintre pacienți la momentul
diagnosticului. Tinde să fie surdă, persistentă și rămâne la nivelul aceleași
regiuni. Apare secundar invaziei pleurale/sistemului osos sau extinderii
mediastinale.
 dispneea apare tardiv și este mai frecventă în formele centrale.
 infecțiile secundare se produc în urma obstruării lumenului bronșic de către
procesul tumoral, cu stagnarea secrețiilor și suprainfecție, determinând ulterior
pneumonii sau abcese retrosternale.

B. Simptome și semne determinate de diseminarea intratoracică a tumorii

 disfonie prin compresiunea/invazia nervului laringian recurent
 disfagie prin compresiunea/invazia esofagului
 sindrom de vena cavă superioară prin compresiunea/invazia acesteia de către
tumoră cu apariția edemului ”în pelerină”, cianozei, venectaziilor, cefaleei.
Edemul poate provoca și deficite funcționale ale laringelui sau faringelui,
contribuind la tuse, dispnee, disfonie și disfagie
 Sindromul Pancoast-Tobias caracterizează semnele și simptomele unui
neoplasm pulmonar situat apical, care erodează arcul costal și invadează plexul
brahial homolateral, cu apariția unui sindrom algic și atrofierea musculaturii
membrului superior
 invadarea simpaticului cervical duce la apariția sindromului Claude-Bernard-
Horner (mioză, enoftalmie, ptoza palpebrală)
 ascensiunea hemidiafragmului dată de paralizia nervului frenic
 pleurezie prin invadarea directă a pleurei sau prin blocarea drenajului limfatic
ganglionar (frecvent hemoragică)
 pericardită prin extensie pericardică
 erodare costală cu fracturi pe os patologic
C. Simptome și semne determinate de metastazarea la distanță
 cancerul pulmonar poate metastaza în orice organ. Pacienţii cu metastaze au
adesea simptome sistemice nespecifice: anorexie, pierdere ponderală sau
astenie.
 metastazele hepatice sunt adesea însoțite de fatigabilitate, astenie și pierdere
ponderală. Prezența acestora se asociază cu un prognostic rezervat.
  metastazele osoase sunt însoțite de dureri sau apariția unor fracturi pe os
patologic. Cutia toracică și corpii vertebrali sunt mai frecvent afectați, dar orice
os poate fi implicat.
 metastazele cerebrale: determină sindrom de hipertensiune intracraniană,
confuzie, tulburări de personalitate, convulsii.
D. Sindroamele paraneoplazice
Sunt determinări nonmetastatice ale cancerului. Se caracterizează prin secreția de către
tumoră a unor hormoni, peptide și pot precede cu câteva luni decelarea tumorii. În
funcție de tipul de neoplazie, este posibil ca așa-numitele sindroame paraneoplazice să
atragă inițial atenția asupra bolii. Dispar după tratament și reapar în caz de recidivă.
Sunt date cel mai frecvent de către carcinomul cu celule mici.
 endocrine - hipercalcemia, sindrom Cushing, secreție inadecvată de ADH cu
hiponatriemie severă, sau secreție inadecvată de ACTH
 osoase - osteoartropatie hipertrofică, hipocratism digital
 neurologice - sindrom Eaton–Lambert (afectarea joncțiunii neuromusculare prin
eliberarea pre-sinaptică a acetilcolinei), neuropatie senzitivă subacută, degenerare
cerebeloasă subacută.
 hematologice - anemie, tromboflebite migratorii, eozinofilie
 colagen-vasculare - polimiozita și dermatomiozita
 cutanate - Acanthosis nigricans
 renale - glomerulonefrita, sindrom nefrotic
Majoritatea simptomelor cancerului pulmonar (apetit scăzut, scăderea în greutate, febră,
oboseală) nu sunt specifice. În cele mai multe dintre cazuri, cancerul este deja răspândit în
organism în momentul în care se manifestă simptomele și se solicită îngrijire medicală.

9. DIAGNOSTIC

Pentru că nu există semne și simptome în fazele incipiente ale bolii, aproape un sfert dintre
pacienții care suferă de cancer bronho-pulmonar sunt diagnosticați din întâmplare, atunci când fac
investigații cu un alt scop. Simptomele si semnele clinice ale CBP sunt nespecifice și rareori
diagnosticul poate fi formulat doar pe baza datelor clinice. Folosirea metodelor de diagnostic are
următoarele obiective:

-efectuarea examenului clinic și a anamnezei, istoricul de sănătate și examenul fizic

Examinarea clinică: deși diagnosticul de cancer pulmonar nu se poate pune pe baza constatărilor
de la examinarea clinică respiratorie, aceasta trebuie să facă totdeauna parte din examinarea
pacientului dacă sunt descrise simptome respiratoria și/sau dacă testele radiologice au rezultate
anormale. Examinarea clinică respiratorie include inspectarea toracelui, palparea, percuția și
auscultația. Rezultatele auscultației pulmonare trebuie interpretat cu atenție și corelate cu istoricul
medical și cu celelalte rezultate clinice. Examinarea clinică trebuie să cuprindă și palparea
grupurilor de ganglioni limfatici superficiali ai gâtului, precum și ganglionii supraclaviculari.

De asemenea, medicul va discuta cu pacientul despre istoricul bolii și eventuale simptome care
sugerează cancerul pulmonar, cum ar fi expunerea la fumat, substanțe chimice, istoricul de cancer
pulmonar sau alte afecțiuni pulmonare, radioterapie în regiunea toracică, precum și date privind
istoricul familial de cancer de plămâni sau alte tipuri de cancer.

- examinările paraclinice: teste imagistice și de laborator completate de biopsia pulmonara care dă

diagnosticul de certitudine.

Studiile recente au aratat că, în cazurile în care cancerul pulmonar este diagnosticat și operat
atunci când are o dimensiune mai mică de 1 cm, rata de supraviețuire este mai mare de 90%.

Din categoria investigațiilor paraclinice fac parte:

 Radiografia pulmonară este de regulă prima investigație efectuată pentru diagnosticarea

cancerului pulmonar. Se face in 2 incidențe punând în evidență opacități pulmonare și
ridică diagnosticul de suspiciune. Radiografia pulmonară poate sugera în multe cazuri
diagnosticul. Există și situații când radiografia poate fi normală. Examenul computer
tomografic poate clarifica diagnosticul și este obligatoriu pentru stadializarea bolii.
Fig.5

 Tomografia Computerizată (CT) permite o vizualizare mult mai detaliată a țesuturilor

și a distribuției celulelor în profunzime comparative cu radiografia. CT utilizează
echipamente speciale cu radiații X pentru a obține imagini 3D și transversale ale
structurilor din interiorul corpului. Această investigație este importantă pentru excluderea
unor diagnostice diferețiale dar și pentru stadializarea CBP (localizare, dimensiunile
masei tumorale primare, decelarea unor mase adenopatice sau metastaze pulmonare,
pleurale, de sistem osos sau mediastinale).
 Fig.6 Fig. 7

Toţi pacienţii trebuie să aibă CT de torace și abdomen superior ce evaluează glandele

suprarenale. Vechimea CT-ului la momentul intervenţiei chirurgicale nu trebuie să
depășească 4 săptămâni. Dacă există cefalee sau alte simptome sau semne neurologice
inexplicabile este necesar să se efectueze CT cerebal care detectează metastaze cerebrale
la 3% dintre pacienţii asimptomatici.
 Tomografia cu emisie de pozitroni (PET-CT) este o tehnică imagistică modernă care
detectează activitatea metabolică intensă a celulelor de tip tumoral. Utilizează o moleculă
de glucoză marcată radioactiv cu fluor (18F) – fluorodeoxiglucoza (FDG). Scanarea nu
este doar a unui singur segment, ci a întregului organism.
 Imagistica prin rezonanță magnetica (RMN) utilizează forțe magnetice puternice și
unde de radiofrecvență pentru a obține imagini transversale ale organelor, țesuturilor,
oaselor și vaselor de sânge. Structurile bogate în oxigen nu generează semnal ceea ce
limitează utilizarea metodei pentru studiul parenchimului pulmonar dar oferă informaţii
suplimentare doar pentru evaluarea tumorilor apicale cu o posibilă invazie a plexului
brahial și pentru evaluarea invaziei sistemului osos.
 Bronhoscopia este o investigație minim invazivă în bolile plamânului, o metodă de
vizualizare a interiorului arborelui respirator, traheelor şi bronhiilor pentru depistarea
tumorilor sau a blocajelor. Biopsia bronșică se realizează cu prelevarea unei probe
biologice ce va fi analizată sub microscop și va confirma tipul de cancer. Confirmarea
diagnosticul de CBP se face strict prin examen histopatologic astfel încât bronhoscopia
este indispensabilă în această patologie. Bronhoscopia permite astfel recoltarea de
material pentru studiu morfologic, prin tehnici de recoltare variată: biopsie bronșică,
aspirat bronșic, brosaj( periaj) bronșic, lavaj bronhoalveolar (LBA) și puncție biopsie
transbronșică. De asemenea, cu ajutorul bronhoscopului se evalueaza extensia cancerul la
nivelul căilor respiratorii, util în stadializarea tumorii. Bronhoscopia intervențională
permite și manevre terapeutice minim invazive, cu viza paliativă, precum rezecția și
dezobstrucția bronșică sau stentarea bronșică.
Fig. 8

 Mediastinoscopia reprezintă o metodă de explorare minim-invazivă a mediastinului

(regiunea toracelui aflată între cei doi plămâni), este indicată la pacienții cu imagine
mediastinală anormală la CT. La acest nivel, se regăsesc, în afară de inimă și pericard
 (care fac obiectul de activitate al chirurgiei cardiace) și alte organe și țesuturi (unele de
importanță covârșitoare – arborele traheo-bronșic, aorta, venele cave superioara și
inferioară, esofag, ganglioni mediastinali etc.). De aceea, mediastinul poate fi sediul unei
game variate de afecțiuni, necesitând o explorare mai amanunțită, uneori apelându-se la
mijloace chirurgicale. Aceste intervenții se desfășoară sub anestezie generală, atât pentru
comfortul pacientului, cât și pentru o mai amplă și corectă abordare a unor zone dificile
din punct de vedere tehnic.
 Toracoscopia este o procedură medicală care implică examinarea interioară, biopsia
și/sau rezecția unor mase tumorale din cavitatea pleurală și cavitatea toracică.
Toracoscopia poate fi realizată sub anestezie generală sau doar sub sedare. Această
procedură constă în inserția unui endoscop, un tub cu diametrul mic cu o microcameră
video atașată, printr-o incizie mică realizată la nivelul cavității toracice.
 Biopsia. Singura investigație care poate pune diagnosticul de certitudine este examinarea
anatomopatologică a unui fragment de țesut sau a altui material biologic. Biopsia poate fi
obținută prin bronhoscopie, mediastinoscopie, chirurgie video-asistată sau chirurgie prin
abord clasic, puncție transparietală ghidată CT sau ecografic, totul fiind legat de o serie
întreagă de variabile.
 Biopsia prin aspirație percutană transtoracică sau biopsia cu ac fin se realizeaza sub
ghidaj imagistic, aceasta ghidându-l pe medic către zona unde se află tumora. Se
folosește pentru diagnosticul citologic al tumorilor periferice, cu un diametru de minim 2
cm și care nu sunt mai profunde de 10-12cm, tehnica se execută sub anestezie locală.
 Probe funcționale respiratorii/Spriometria – este un test simplu, nedureros și foarte
precis prin care se apreciază funcția pulmonară a unei persoane. Acesta măsoară
cantitatea de aer pe care plămânii o pot reține, precum și forța cu care pacientul își poate
goli plămânii de aer. Acest test pulmonar este făcut pacienților pentru monitorizarea
funcțiilor pulmonare înainte de o intervenție chirurgicală.

 Testele genetice pot fi, de asemenea, folosite pentru identificarea anumitor mutații la
nivelul celulelor canceroase. Aceste modificări pot ajuta medicul să aleagă cel mai
eficient tratament. Unele mutații genetice reacționează mai bine la anumite medicamente
folosite în timpul tratamentului.
 Examenul citologic al sputei–pentru descoperirea celulelor maligne, se bazează pe
capacitatea de exfoliere celulară de la nivelul tumorii bronșice, și pe identificarea
celulelor maligne în sputa, după fixarea și colorarea preparatului. Analiza în
 laborator a celulelor canceroase poate determina tipul de cancer pulmonar, iar
cunoașterea caracteristicilor particulare ale celulelor canceroase poate determina
cele mai eficiente căi de tratament.
 Ultrasonografia endobronșică (EBUS) este o metodă de diagnostic cu un risc scăzut de
complicații. EBUS este o tehnică pe parcursul căreia se folosește ecografia împreună cu
bronhoscopia pentru a vizualiza peretii cailor respiratorii si structurile adiacente. Cu toate
acestea, ceea ce îl face diferit este faptul că este posibilă atât diagnosticarea, cât și
stadializarea cancerului pulmonar în același timp, într-o singură ședință, făcând astfel ca
pacientul să nu piardă timp prețios.
Fig.9
EBUS, care se efectuează de cele mai multe ori pe cale orală sub anestezie generală
pentru confortul pacientului, este un dispozitiv utilizat în diagnosticul cancerului
pulmonar obținut prin combinarea bronhoscopiei flexibile și a ultrasunetelor. De
asemenea, are și o funcție Doppler, care arată vasele de sânge. Tehnica permite un ghidaj
în timp real pentru aspirația cu acul transbronșic în structurile mediastinale și hilare și a
maselor pulmonare parabronhiale.
 Biopsiile din ganglionii periferici suspecți sau din nodulii cutanați pot aduce probe
decisive asupra extensiei CBP și tipul său histologic.
 Ecografia abdominală se foloseşte în examinarea rinichilor, ficatului şi plămânului.
Este utilizată adesea pentru a determina existenţa lichidului în plămâni.
 Scintigrafia este o investigație de medicină nucleară care se bazează pe administrarea
intravenoasa de medicamente radioactive care sunt preluate de organul care urmeaza să
fie analizat. Scintigrafia osoasă trebuie efectuată:
• dacă este prezentă durerea osoasă;
• dacă biochimia osoasă este anormală.

Analize generale de sange :

 Hemoleucograma completa – măsoara numărul și aspectul hematiilor, leucocitelor și a

trombocitelor. Se realizează pentru a obține unele informații de bază privind sănătatea
generală înainte de începerea oricăror tratamente.
 Nivelul mai mare al fosfatazei alcaline (ALP), al calciului sau fosforului poate însemna
o răspândire a cancerului în oase.
  Testele funcției hepatice se referă la identificarea nivelului de lactat dehidrogenaza
(LDH), alanin aminotransferaza (ALT), aspartat transaminaza (AST) și bilirubină.
 Markerii tumorali nu constituie metode de screening/diagnostic în CBP dar pot fi
utilizați pentru monitorizarea terapeutică a pacienților cu CBP: CYFRA 21-1 (fragmentul
citokeratinei 21-1), CEA (antigenul carcinoembrionar), NSE (enolaza neuron specifică).

 Testele imunohistochimice – identifică anumite proteine (anumite antigene) ce se găsesc

pe suprafața celulelor. Aceste teste pot ajuta la identificarea tipului și subtipului de cancer
pulmonar. Se recomandă teste imunohistochimice pentru:

 diagnosticul diferenţial între adenocarcinoame și mezotelioame pleurale;

 imposibilitatea diferenţierii între tumorile cu celulă mică și mare;

 diferenţiere între adenocarcinomul cu componentă de carcinom bronșiolo-alveolar și

carcinomul bronșiolo-alveolar pur;

 diagnosticul diferenţial între tumora primară și metastază.

 Testarea tesuturilor moleculare – acestea identifică anumite mutații în genele celulelor

cancerigene pulmonare. Aceste modificări afectează tipul de tratament dat, deoarece
unele medicamente pentru chimioterapie pot fi mai utile împotriva celulelor canceroase
cu aceste modificări.

În funcție de stadiul la momentul diagnosticului, pacientul poate beneficia de tratament

chirurgical și/sau oncologic. Cu cât stadiul la momentul diagnosticului este mai precoce, cu atât
evoluția bolii va fi mai bună. În stadii incipiente tratamentul chirurgical este prima opțiune, urmat
de cel oncologic. Cu cât stadiul este mai avansat și starea generală a pacientului este mai
degradată, cu atât scad șansele unui tratament chirurgical și intră în discuție doar tratamentul
oncologic și/sau paleativ.

În stadiile avansate ale bolii, prognosticul rămâne rezervat, însă progresele recente înregistrate în
detecția mutațiilor genetice și apariția unor molecule noi care țintesc aceste mutații, sunt
încurajatoare pentru pacienți.
Dacă boala a fost confirmată, se va determina stadiul la care a ajuns cancerul. În funcție de
cât a avansat boala, medicul va decide ce tratament este cel mai potrivit pentru situația
respectivă.

10. STADIALIZARE

Stadiul cancerului pulmonar se referă la gradul de extindere a bolii în corp. Este determinat prin
evaluarea mărimii tumorii primare, implicarea ganglionilor limfatici regionali și prezența sau
absența metastazelor la distanță. Aceste informații din morfopatologie sunt esențiale pentru a
stabili planul de tratament adecvat pentru pacient.

Odată ce s-au efectuat testele menţionate mai sus, este posibilă stabilirea stadiului cancerului,
metoda de tratament şi existența unei posibilități de a trata complet cancerul.

Cel mai comun sistem de stadializare pentru cancerul pulmonar cu celule mici este sistemul TNM
(tumoră-ganglioni-metastază). Pentru cancerul pulmonar cu celule non-microcelular, exista 5
stadii – stadiul 0, urmat de stadiile 1-4.

Acest sistem ia în considerare trei aspecte principale:

1. T (Tumor): Se referă la dimensiunea și extinderea tumorii primare în plămân și în jurul

lui.
o T0: Nu există semne de tumoră.
o Tis: Carcinom in situ, adică celulele anormale sunt prezente doar în stratul
superficial al țesutului.
o T1-T4: Stadii progresive ale creșterii tumorii primare, cu T4 indicând o extindere
a tumorii în structuri învecinate, precum alte organe sau vase de sânge mari.
2. N (Noduli limfatici): Indică dacă cancerul s-a răspândit la nodulii limfatici din
apropierea plămânilor.
o N0: Nu există metastaze în nodulii limfatici.
o N1-N3: Indică gradul de răspândire în nodulii limfatici din diferite regiuni.
3. M (Metastaze): Indică dacă cancerul s-a răspândit la alte organe din corp.
o M0: Nu există metastaze la distanță.
o M1: Există metastaze la distanță în alte organe.
Odată stabilite categoriile T, N și M, aceste informații sunt combinate pentru a obține un stadiu
general cum ar fi 0, I, II, III sau IV. Acest proces se numește gruparea stadiilor. Anumite stadii
sunt sub-divizate în A și B. Stadiile identifică tumori care au un pronostic similar, astfel încât
sunt tratate în mod similar. Pacienții cu numere mai mici ale stadiilor tind să aibă un pronostic
mai bun.

Cancerul pulmonar cu celule non-microcelulare

Stadiile cancerului pulmonar cu celule non-microcelulare sunt enumerate mai jos.

Stadiul 0:

Tis, N0, M0: Cancerul este depistat doar în straturile superioare de celule care căptușesc căile
respiratorii. El nu a pătruns mai adânc în alte țesuturi pulmonare și nu s-a răspândit la ganglionii
limfatici sau în alte zone mai îndepărtate.

Stadiul I

Cancerul este la nivelul plămânului şi nu s-a răspândit către ganglionii limfatici adiacenţi:

 Stadiul IA –T1, N0, M0: tumora are un diametru mai mic de 3 cm;
 Stadiul IB –T2a, N0, M0: tumora are dimensiuni peste 3 cm.

Stadiul II

Tumora – în acest stadiu – s-a extins la ganglionii limfatici din apropiere.

 Stadiul IIA –T1-2, N1, M0: tumoră cu diametrul mai mic de 3 cm;
 Stadiul IIB –T2-3, N1, M0: tumoră cu diametrul mai mare de 3 cm sau tumoră mai mică,
dar care este răspândită în structurile din apropiere, cum ar fi: pleura, la nivelul peretelui
toracic, diafragma pericardului sau a determinat atelectazie pulmonară totală (lipsa
gazului din alveole).

Stadiul III

Tumora poate fi foarte mare și poate invada alte organe din apropierea plămânilor.
De asemenea, acest stadiu poate să indice și o tumoră mai mică, dar însoțită de celule canceroase
în ganglionii limfatici situați mai departe de plămâni. În funcție de răspândirea tumorii, cancerul
pulmonar de stadiul III se clasifică în:

 Stadiul IIIA – T1 la T3, N2, M0: tumora se extinde către:

o Pleură;
o Perete toracic;
o Mediastin.
 Stadiul IIIB – Oricare T, N3, M0: cancerul se răspândește la:
 Ganglionii limfatici de oricare parte a pieptului, deasupra claviculelor;
 O altă regiune importantă a corpului, precum esofagul, traheea, cordul
sau la nivelul unui vas sanguin principal.

Stadiul IV

În Stadiul IV – Oricare T, oricare N, M1 cancerul se extinde și la celălalt plămân, urmând să se

răspândească și în alte părți ale corpului (oase, creier, ficat).

Fig. 10

Cancerul pulmonar cu celule mici

Cancerul pulmonar cu celule mici are doar două stadii posibile:

 Boală limitată – cancerul nu s-a răspândit dincolo de plămân;

 Boală extinsă – cancerul s-a răspândit dincolo de plămân, către alte organe (metastază).
Pentru un pacient cu cancer pulmonar, medicul oncolog va efectua evaluări detaliate pentru a
stabili stadializarea și pentru a dezvolta un plan de tratament personalizat.

11. PRINCIPII DE TRATAMENT

 În România există Programul Național de Oncologie, care este un program de sănătate
asigurat de statul român și decontat de Casa de Asigurări de Sănătate pentru tratamentul
bolnavilor de cancer înscriși în program.

Prin acest program pacienții oncologici beneficiază gratuit de terapii oncologice pentru toate
localizările cancerului, respectiv de tratamente cu citostatice, hormonoterapie, imunoterapie,
terapii personalizate de ultima oră, simptomatice etc.

Medicamentele oncologice asigurate prin PNS oncologic cuprind și molecule de ultimă generație
folosite atât în Europa, cât și în USA. Listele de medicamente oncologice din cadrul PNS
oncologie se upgradează periodic pe măsură ce un medicament nou apare și este introdus în
ghidurile de oncologie europene și este aprobat și în România.

Există reguli şi reglementări pentru tratamentul cancerului pulmonar cuprinse în protocoalele de

diagnostic şi tratament în curs de elaborare şi extindere în toată ţara. Pacienții beneficiază de
tratament oncologic fie în sistemul de spitalizare de zi, fie de spitalizare continuă aplicându-se
protocoalele oncologice aflate în vigoare, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate prin PNS
oncologie. Conform legii drepturilor pacientului, pacientul are dreptul la îngrijiri medicale
continue până la ameliorarea stării sale de sănătate, sau până la vindecare.

Obiective:
a) tratamentul medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice;
b) monitorizarea evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice;
c) reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare;
d) diagnosticul şi monitorizarea leucemiilor acute la copii şi adulţi;
e) radioterapia bolnavilor cu afecţiuni oncologice realizate în regim de spitalizare de zi;
f) diagnosticul genetic al tumorilor solide maligne la copii şi adulţi.
Cancerul va deveni în următorii ani principala cauză de deces și cel mai important obstacol
în creșterea speranței de viață din perioada contemporană. Incidența și mortalitatea cancerului
sunt în creștere accelerată din cauza îmbătrânirii și creșterii numărului populației, dar și a
modificării prevalenței principalilor factori carcinogeni, potrivit gradului de dezvoltare a fiecărei
țări.

După ce medicul a diagnosticat pacientul cu cancer pulmonar, acesta are nevoie de o echipă
multidisciplinară și de o schemă de tratament. Echipa constituită, este formată din medici
specialiști în pneumologie, imagistică medicală, anestezie și terapie intensivă, chirurgie toracică
și oncologie. Medicii vor planifica tratamentul pentru cancerul pulmonar în funcție de necesități,
tratamentul complex al cancerului va trebui adaptat fiecărui caz în parte.

Tratamentul este stabilit de către medical oncolog împreuna cu pacientul, luând-se în calcul
o serie de factori. Va depinde în mare parte de:
– tipul de cancer
– stadiul de dezvoltare al bolii
– gradul de răspândire a cancerului
– efectele secundare pe care le poate provoca tratamentul
– vârsta și starea generală de sănătate
– preferințele și obiectivele personale

Fig.11
Tratamentul CBP este descurajant, cu toate progresele ultimelor decenii în depistarea,
diagnosticul și stadializarea tumorii. Eforturile făcute în ameliorarea tratamentelor chirurgical,
radioterapic și chimioterapic, se reflectă într-o creștere în ultimii 30 de ani cu numai 5% a
supraviețuirii la 5 ani. Alegerea tratamentului, se face urmărind eficienţa maximă şi efectele
secundare minime. Primele decizii care trebuie luate în privinţa cancerului pulmonar se referă la
existenţa şanselor de vindecare – tratament curativ. Dacă acest lucru nu este posibil, se încearcă
reducerea tumorii şi întârzierea recurenţei pentru un timp cât mai lung.

În tratamentul CBP se folosesc multiple metode terapeutice, singure sau în asociație:

 Intervenţia chirurgicală
 Terapia cu radiații
 Chimioterapia

Alte tratamente mai noi includ:

 Agenţii ţintiţi
 Ablaţia prin radiofrecvenţă
 Crioterapia
 Terapia fotodinamică
  Imunoterapia

Tratamentul chirurgical al cancerului pulmonar este cea mai eficientă metodă de tratament
prin îndepărtare a tumorii. Interventia chirurgicala presupune extirparea de catre chirurg a
tesutului pulmonar canceros, plus tesuturile din jur unde s-ar fi putut extinde cancerul.
Câteodata această procedură presupune eliminarea unei porțiuni a plămânului, iar în cazuri
severe e posibil să fie nevoie de extirparea în totalitate a unuia din plămâni. Decizia de a
interveni chirurgical este stabilită de comun acord între medicul pneumolog, medicul chirurg,
medicul anestezist, medicul oncolog și cel anatomopatolog. De multe ori, intervenția chirurgicală
poate fi riscantă din multe motive (localizare nefastă a tumorii, vârsta avansată a pacientului, boli
importante, concomitente ale pacientului).
 În stadiile incipiente ale bolii (stadiile I si II), se începe cu tratamentul chirurgical, urmat
de cel oncologic. Din păcate, în momentul stabilirii diagnosticului 2/3 din bolnavi sunt
într-un stadiu mai avansat.

 În stadiile avansate, dar care permit rezecția leziunii (stadiul IIIA), se face prima dată
chimioterapie preoperatorie, urmat de tratamentul chirurgical și un nou tratament
oncologic.

 Intervenția chirurgicală poate fi luată în considerare și la unii pacienți cu tumori aflate în

stadiul IIIB, însă rata de supraviețuire la 5 ani este de aproximativ 5%, astfel încât decizia
trebuie foarte bine cântărită, în echipa multidisciplinară, pentru ca rezecția, cu toate
riscurile și complicațiile asociate să fie în beneficiul global al pacientului.

 Rezecția pulmonară cu scop curativ a cancerului aflat în stadiul IV este contraindicată.

Pentru acești pacienți tratamentul chirurgical are scop paliativ. De exemplu pentru
tratamentul revărsatelor pleurale lichidiene, pentru tratamentul durerilor intense, greu de
controlat medicamentos, pentru oprirea unei hemoragii importante, etc.

Tipuri de rezecții pulmonare

 Segmentectomia pulmonară îndepartează tumora împreună cu un singur segment

pulmonar în cancerele in stadiu incipient, care nu s-au extins mai mult, la alt segment
pulmonar. Avantajul intervenției constă în conservarea a cat mai mult țesut pulmonar
sănătos.
  Lobectomia pulmonară este cea mai frecventă rezecție pulmonară oncologică și
presupune îndepărtarea unui întreg lob al unui plâman sau în cazul plămânului drept a doi
lobi. Este efectuată cand tumora este limitată la un singur plămân.
 Pneumonectomia presupune îndepărtarea unui întreg plămân. Aceasta intervenție se
efectuează când tumora invadează toți lobii plămânului sau hilul pulmonar (artera
pulmonară, venele pulmonare și bronhia primitivă). Dacă funcția respiratorie a
pacienților este bună, după excizia unui plămân întreg, celălalt plămân rămas în funcțiune
preia treptat din funcțiile celuilalt, astfel încât această intervenție este posibilă.
 Rezectia non anatomică (rezecția atipică) nu respectă planurile de organizare ale
plămânului și îndepărtează o porțiune cât mai mică de țesut pulmonar sănătos, împreună
cu tumora.

Tehnici chirurgicale

Dacă în mod clasic, pentru efectuarea unei rezecții pulmonare este nevoie de toracotomie, cu
efectuarea unei incizii de dimensiuni mari, cu departarea coastelor astfel încât medicul chirurg să
poata avea acces larg la plămân și la hilul pulmonar, prin abordarea tehnicilor chirurgicale
toracice video-asistate (VATS) aceeasi intervenție se poate realiza toracoscopic, prin una, două,
sau trei incizii de dimensiuni foarte mici, fără a fi necesar să se depărteze coastele. Prin urmare,
cu un minim de invazivitate. De aici rezultă o serie întreagă de avantaje pentru pacient:

 Reducerea complicațiilor intra și postoperatorii

 Reducerea importantă a durerii post-operator

 Scăderea duratei drenajului pleural

 Scăderea duratei de spitalizare

 Recuperarea rapida

 Reducerea morbidității preoperatorii

Complicaţiile intervenţiei chirurgicale pentru plămâni pot include:

 Reacții la anestezie
 Inflamaţia sau infecţia plămânului (pneumonie)
  Hemoragie excesivă, hematom
 Pneumothorax prin penetrarea pleurei
 Tromboză venoasă profundă prin formarea unui cheag de sânge la nivelul piciorului, care
este posibil să ajungă până la plămân (embolie pulmonară).

Îngrijirea bolnavului după intervenția chirurgicală

Îngrijirea bolnavului după intervenția chirurgicală pentru cancer pulmonar este esențială
pentru asigurarea recuperării eficiente și prevenirea complicațiilor postoperatorii. Aceasta implică
un set de măsuri și strategii menite să monitorizeze starea pacientului, să minimizeze riscul de
infecții și să asigure confortul și suportul necesar. Iată câteva aspecte cheie ale îngrijirii
postoperatorii:

 Monitorizarea clinică constantă: În primele ore și zile după intervenție, pacientul trebuie
să fie supravegheat strâns pentru semne de complicații sau reacții adverse. Monitorizarea
include controlul tensiunii arteriale, ritmului cardiac, nivelului de oxigen și funcției
respiratorii.

 Managementul durerii: Controlul durerii este deosebit de important, deoarece intervenția

chirurgicală pentru cancer pulmonar poate provoca disconfort semnificativ. Administrarea
corectă a analgezicelor va ajuta la ameliorarea durerii și la promovarea mișcării și respirației
profunde.

 Respirația și exercițiile pulmonare: Pacientul trebuie încurajat să facă exerciții de

respirație și să efectueze mișcări respiratorii profunde pentru a preveni complicațiile
respiratorii postoperatorii, precum atelectazia (colapsul alveolelor).

 Mobilitatea precoce: Mobilizarea la câteva ore după intervenția chirurgicală este

importantă pentru a preveni complicațiile legate de imobilitate, cum ar fi tromboza venoasă
profundă și pneumonia.

 Alimentația și hidratarea: Pentru a susține procesul de vindecare, pacientul trebuie să

primească nutrienți adecvați și hidratare. În cazuri în care pacientul nu poate mânca sau bea,
alimentele și fluidele pot fi administrate prin sondă sau intravenos.
  Monitorizarea drenajelor toracice: În cazul în care pacientul are tuburi de drenaj toracic
pentru a elimina excesul de lichid sau aer din cavitatea pleurală, acestea trebuie monitorizate
în permanență pentru a detecta eventualele complicații sau scurgeri.

 Instrucțiuni post-spitalizare: Asigură-te că pacientul și familia înțeleg instrucțiunile de

îngrijire post-spitalizare, inclusiv schimbarea pansamentelor, administrarea medicamentelor
și programul de urmărire medicală.

 Monitorizarea psihologică: Diagnoza de cancer și intervenția chirurgicală pot avea un

impact psihologic semnificativ. Oferă sprijin emoțional și ajută pacientul să se adreseze
sentimentelor de anxietate, stres și incertitudine.

 Reabilitarea: După intervenția chirurgicală pentru cancerul pulmonar, pacientul va fi

externat în 5-10 zile. Însă recuperarea propriu-zisă poate dura mult mai mult, pacientul va
avea nevoie de reabilitare fizică și terapie pentru a-și recăpăta puterea și mobilitatea.

 După operație, medicul va stabili ce tratament trebuie să urmeze pacientul în continuare

pentru a elimina cancerul la plămâni. Radioterapia, chimioterapia, dar și terapia biologică pot
fi folosite în tratarea cancerului pulmonar. Toate terapiile enumerate mai sus au efecte
adverse puternice, de aceea e important că pacientul să fie pregătit pentru ce îl așteaptă.

Îngrijirea bolnavului după intervenția chirurgicală implică o abordare coordonată între pacient,
familie și personalul medical pentru a asigura o recuperare sigură și eficientă.

Radioterapia

Radioterapia este un tip de tratament care utilizează impulsuri de radiaţii pentru a distruge
celulele canceroase. Iradierea distruge celulele canceroase şi poate fi combinată cu intervenţia
chirurgicală şi/sau chimioterapia. Radioterapia poate fi administrată din afara corpului
(radioterapie externă) prin direcţionarea razelor X în zona afectată – aparatele cel mai frecvent
utilizate sunt acceleratorii liniari – sau prin implantarea unei cantităţi mici de substanţe
radioactive în interiorul plămânului (brahiterapie) sub ghidaj bronhoscopic.
Radioterapia curativă se instituie în cazul tumorilor mici, cand bolnavul refuză intervenția
chirurgicală, există o comorbiditate medicală semnificativă, sau riscul operator este prea mare.

Radioterapia preoperatorie, cu 4-6 săptămâni înainte de chirurgie,este o metodă terapeutică mai

puțin aplicată. Avantajele ar fi constituite de conversia tumorii la operabilitate și un risc mai mic
al diseminării locale și sistemice în timpul intervenției chirurgicale.

Radioterapia postoperatorie, are indicații limitate și este o metodă înlocuită frecvent cu

chimioterapia. Poate fi utilizată pentru a controla simptomele şi pentru a încetini răspândirea
cancerului atunci când nu este posibilă vindecarea. Această metodă este cunoscută sub numele de
radioterapia paleativă, se indică pentru ameliorarea simptomelor- tuse, durere, hemoptizie,
dispnee. În cazul metastazelor osoase , radioterapia ameliorează durerea.

Un tip de radioterapie cunoscut sub numele de iradiere profilactică craniană (IPC) este utilizat şi
pentru tratarea cancerului pulmonar cu celule mici. IPC implică direcţionarea spre creier a
impulsurilor de energie înaltă. Acest tip de radioterapie este utilizat ca măsură preventivă,
deoarece există riscul de diseminare la nivel cerebral al cancerului pulmonar cu celule mici.

Progresele recente în efectuarea tratamentelor țintite și imagistică au contribuit la dezvoltarea

radiației stereotactice în tratarea cancerului pulmonar în stadii incipiente. În această formă de
radioterapie, dozele mari sunt administrate într-un număr mic de sesiuni, cu ajutorul tehnicilor de
targeting stereotactice. Utilizarea acestora vizează în principal pacienții care nu pot fi supuși unei
intervenții chirurgicale din cauza comorbidităților.

Fig.12

Din informaţiile furnizate de testele sanguine, relativ la tipul tumorii, localizarea şi răspândirea
acesteia, medicul va decide numărul şedinţelor de tratament. Uneori, iniţierea tratamentului
necesită mai multe vizite la medic înainte de a-l începe. Şedinţele de iradiere se fac zilnic de luni
până vineri. Tratamentul este total nedureros, dar poate să pară incomod din cauza orarului impus
de suprasolicitarea aparatelor.

Efectele secundare ale radioterapiei includ:

 Dureri în piept în primele 24 de ore după primul tratament

 Oboseală, amețeli
  Tuse persistentă care poate provoca hemoptizie (acest lucru este normal şi nu reprezintă
un motiv de îngrijorare)
 Disfagie
 Roşeaţă şi durere a pielii, care arată şi se simte ca o arsură solară
 Căderea părului, de la nivelul pieptului şi, dacă se administrează IPC, de pe cap.
 Pneumonie de iradiere și fibroză pulmonară

Eficienţa radioterapiei este observabilă în timp, tratamentul în sine putând cauza schimbări la
nivelul plămânului, care vor fi vizibile în cursul evaluărilor periodice. Efectele secundare ale
tratamentului ar trebui să dispară după câteva săptămâni, dar oboseala poate persista ceva mai
mult. La o lună după tratament se va face o evaluare, pentru a aprecia gradul de regres al tumorii.

Chimioterapia

Chimioterapia utilizează medicamente puternice de distrugere a celulelor canceroase- citostatice-

pentru a trata cancerul. Există mai multe moduri diferite pe care chimioterapia le poate utiliza
pentru a trata cancerul pulmonar. De exemplu, acestea pot fi:

 Administrate înainte de intervenţia chirurgicală pentru a micşora tumora;

 Administrate după intervenţia chirurgicală pentru a preveni recidiva cancerului;
 Utilizate pentru ameliorarea simptomelor şi pentru încetinirea răspândirii cancerului
atunci când nu este posibilă vindecarea;
 Combinate cu radioterapia (chimioradioterapia), care poate fi administrată înainte şi după
intervenţia chirurgicală sau pentru a ameliora simptomele.
Tratamentele chimioterapice sunt de obicei administrate în serii. O serie implică administrarea
medicaţiei de chimioterapie pe durata a mai multe zile și apoi luarea unei pauze de câteva
săptămâni pentru a permite organismului să îşi revină după efectele tratamentului. Numărul de
serii de chimioterapie va depinde de tipul şi de gradul cancerului pulmonar. Majoritatea
persoanelor au nevoie de 4–6 cure de tratament de-a lungul a 3–6 luni.

Chimioterapia se poate administra în diverse moduri pe mai multe căi de administrare:

 pe cale orală: sub formă de tabletă/capsulă de medicament

 pe cale injectabilă:
– într-o venă periferică a braţelor (perfuzie intravenoasă).

– subcutanat, direct sub piele

– într-o venă centrală: majoritatea pacienţilor au nevoie de o linie centrală (un cateter venos
central) pentru administrarea tratamentului. Cateterele sunt montate cu anestezie locală, totodată
pot oferi și sedare intravenoasă. Cateterele pot fi utilizate pentru recoltarea de analize cât și
pentru administrarea de chimioterapie, hidratare, substanţe întăritoare, etc.

Tratamentul chimioterapic presupune internare, una-două zile, sau poate fi efectuat ambulatoriu.
Teama de tratament poate conduce la greaţa şi voma anticipatorie şi poate fi înlăturată cu o
varietate de metode, incluzând tehnici de relaxare, consiliere şi medicaţie. Înainte de tratament se
va recolta sânge pentru a se asigura că celulele sanguine sunt în număr corespunzător, că rinichii
şi ficatul funcţionează normal. Nu este nevoie ca pacientul să fie culcat în pat în timpul
administrării chimioterapiei, de obicei bolnavul va fi aşezat într-un fotoliu sau pe un scaun
confortabil. Durata fiecarui tratament perfuzabil poate varia de la cateva minute la mai multe ore,
sau mai multe zile, în funcție de tipul de cancer, de medicamentele folosite și de modul în care
organismul răspunde la tratament.

Fig.13

Tipurile de agenți chimioterapici folosiți, schemele de tratament și indicațiile în raport cu

stadializarea CBP sunt de competența oncologului. Eficiența chimioterapiei este pecial în studii
pecia controlate și indicațiile și schemele de tratament sunt în schimbare pecial. Numărul
chimioterapicelor dovedite active în CBP a crescut impresionant în ultimii 10 ani. Ele aparțin
claselor farmacologice diferite:

- Compuși de pecial (cisplatina, carboplatina)

- Inhibitori ai topoizomerazelor I și II ( etoposide, irinotecan, topotecan)
- Alcaloizi toxici ai fusului ( pecialure, pecialure, navelbine, taxol, pecial)
- Alte clase: mitomicyna C, gemcitabine.

Efectele secundare ale chimioterapiei

Pacienții reactionează diferit la chimioterapie, de aceea efectele secundare nu sunt aceleași de la

caz la caz. Astfel, manifestările organismului sub efectul chimioterapiei variază în funcție de
durata terapiei, dozajele prescrise și istoricul medical personal. Efectele secundare ale
chimioterapiei pot include:

 Oboseală;
 Greaţă, vărsături, diaree;
 Simptome de gripă;
 Ulcere bucale;
 Căderea părului.
 Scădere masivă în greutate.
Aceste efecte secundare ar trebui să treacă treptat odată cu finalizarea tratamentului, sau se pot
lua alte medicamente care pot face ca bolnavul să se simtă mai bine în timpul chimioterapiei.

De asemenea, chimioterapia poate să slăbească sistemul imunitar, făcând corpul mai vulnerabil la
infecţie. Leziunile suferite de celulele sangvine, de pildă, conduc la declanșarea unor efecte
secundare, precum anemia, oboseala și infecțiile. Pacienții reactionează diferit la chimioterapie,
de aceea efectele secundare nu sunt aceleași de la caz la caz. Din fericire, lumea pecial a dezvoltat
noi soluții de a preveni și reduce efectele secundare posibile.

Deși efectele secundare ale chimioterapiei pot fi supărătoare, majoritatea nu pun viața în pericol.
Chiar și așa, unele complicații pot fi foarte grave, fiind necesară intervenția de urgență a
medicului. Simptomele complicațiilor care pot pune viața în pericol sunt
- febra mai mare de 38 de grade Celsius;
- frisoanele;
- tulburările de respirație;
- durerile în piept;
- simptomele de gripă (dureri musculare);
- sângerările gingivale și hemoragiile nazale;
- sângerările care nu se opresc prin hemostază;
- ulcerațiile bucale care afectează consumul de hrană și lichide;
- vărsăturile care pecial după administrarea antivomitivelor;
- peste 4 scaune pe zi.

Trialurile pecia
Trialul clinic este un pecia clinic efectuat cu ajutorul pacienţilor pentru stabilirea eficienţei şi
determinarea efectelor secundare ale chimioterapiei. În timpul unui trial clinic, medicii culeg
informaţiile medicale de la fiecare pacient. Studiul pecialure al efectului tratamentului asupra
diferiţilor pacienţi îi ajută pe medici să identifice cele mai eficace citostatice.
Toate trialurile pecia trebuie să primească înainte de iniţiere, acordul unui comitet de medici.
Implicarea pacientului în studiul clinic este complet voluntară. Decizia de a participa sau nu la
trial aparţine în totalitate pacientului. Neparticiparea nu va afecta şansa unui tratament viitor, dacă
sunt disponibile alte opţiuni.

Terapia țintită
Terapia țintită reprezintă folosirea unor medicamente ce țintesc un anume comportament al
celulelor canceroase. De exemplu, anumite medicamente opresc multiplicarea celulelor
canceroase. Substanțele medicamentoase folosite în terapia țintită sunt asemănătoare
chimioterapicelor, în sensul că traversează pecialur către celulele maligne . Până astăzi,
acestea s-au dovedit eficiente doar în cancerul pulmonar fără pecial mici.
În oncologia de precizie terapia țintită poate fi aleasă în baza mutațiilor genetice concrete
depistate prin diagnosticare moleculară și nu în baza tipurilor de tumori.

Ablaţia prin radiofrecvenţă(RFA) este un nou tip de tratament care poate trata cancerul pulmonar
fără pecial mici în stadiul I folosind unde de radiofrecvenţă. RFA folosește căldura pentru a
distruge celulele canceroase. Medicul introduce un ac în tumoră și trece un pecial electric prin el
pentru a distruge celulele canceroase.

Crioterapia
Crioterapia sau crioablația reprezintă o metodă minim invazivă de tratament care utilizează
pecialure scăzute pentru tratarea pacienților cu tumori pulmonare.
Acest tip de intervenție se efectuează folosind o sondă pecial (crio-sondă) cu ajutorul căreia
țesutul pulmonar suspect este înghețat și mai apoi extras.
Fig. 14 Fig. 15
Sonda utilizată folosește dioxid de azot care produce o scădere bruscă de temperatură de până la -
89 de grade Celsius. Dispozitivul poate fi folosit atât în scop diagnostic, cât și curativ, procedura
este indicată atât pentru recoltarea de țesut pentru analiză, fiind de un real folos în diagnosticarea
corectă a neoplasmului pulmonar, dar și dezobstrucția endobronșică a tumorilor formate pe căile
respiratorii. Întregul proces durează aproximativ 10 minute. Operaţiunea este atent urmărită
pentru ca doar ţesutul canceros să fie îngheţat, iar celulele sănătoase din apropiere să nu fie
vătămate.
Terapia fotodinamică
Terapia fotodinamică(PDT) este o tehnică ce folosește o combinație de lumină vizibilă în spectru
roșu sau albastru aplicată pe o piele tratată cu o substanță fotosensibilizată. PDT folosește lumina
pentru a distruge celulele canceroase. În primul rând, se va administra un medicament special
care este sensibil la lumină. Apoi, pacientul așteptă câteva ore pentru ca medicamentul să poată fi
absorbit de celulele canceroase. După câteva ore, medicul va introduce un tub în trahee și va
ilumina tumoarea din plămâni. Lumina activează medicamentul, distrugând astfel celulele
canceroase.

Imunoterapia

Imunoterapia este o nouă abordare ce folosește medicamente și vaccinuri pentru a activa sistemul
imun natural al pacientului, pentru ca acesta sa poata lupta mai bine cu boala. Trei medicamente
din această clasă au fost aprobate și sunt recomandate în tratamentul cancerului fără celule mici:
pembrolizumab, atezolizumab, nivolumab. Medicamentele de imunoterapie pot ajuta sistemul
imunitar să recunoască și să distrugă celulele canceroase. Medicamentele sunt administrate
intravenos, prin perfuzie. Uneori medicamentele pentru imunoterapie sunt administrate împreună
cu un alt medicament pentru terapie țintită sau imunoterapie.

12. TERAPII COMPLEMENTARE

Tratamentul suportiv și simptomatic

Întrucât aproape ¾ din bolnavii cu CBP sunt descoperiți în stadii avansate de boală, tratamentul
general (suportiv și simptomatic) joacă un rol important. El se adresează în primul rând
complicațiilor generale și celor legate de extensia tumorii, precum și condițiile psihice ale
bolnavului.

Tratamentele paliative sunt numite şi tratamente suportive. Îngrijirile paliative sunt metode de
tratament pentru adulţi şi copii cu afecţiuni grave, ce se axează pe ameliorarea suferinţei şi
îmbunătăţirea calităţii vieţii, atât pentru pacient, cât şi pentru membrii familiei, dar nu are scopul
de a trata boala. Ele folosesc puterea de vindecare a naturii şi stimulează abilitatea naturală a
corpului de a se vindeca. Vizează tratamentul întregii persoane, din punct de vedere fizic,
spiritual şi social. O serie de tratamente paliative sunt medicale. Ajută la reducerea unor
simptome cauzate de boală, ca greaţa, dureri, oboseală, scurtarea respiraţiei stres şi trebuie asociat
cu tratament curativ.

Tratamentele şi îngrijirile paliative sunt asigurate de specialişti medicali, de obicei o echipă

multidisciplinară care include medici, asistente medicale, dieteticieni specializaţi în nutriţie
oncologică, farmacişti, psihologi, asistenți sociali, terapeuți și voluntari, care lucrează în
parteneriat cu medicul pacientului respectiv, pentru a îmbunătăți situația acestuia.

Îngrijirile paliative pot fi oferite în intermediul propriei locuințe, în unităţi speciale de îngrijiri
paliative, în spitale sau centre speciale. Ideal ar fi ca îngrijirile paliative să fie oferite acasă, dacă
echipa de specialiști consideră că acest lucru este posibil. În acest fel, pacientul se poate bucura
de confortul casei sale, dar în același timp este îngrijit așa cum se cuvine.

Obiectivele principale ale îngrijirilor paliative sunt:

 Alinarea durerii și a altor simptome care provoacă disconfortul pacienților;

 Totodată nu grăbesc și nici nu întârzie cursul bolilor;

 Integrează aspectele spirituale și psihosociale în îngrijirea pacienților;

 Oferă un sistem de sprijin pentru pacienți, cu scopul de a trăi cât mai activ posibil pâna la
finalul zilelor;

 Oferă familiei un sistem de sprijin pentru adaptarea cu boala, precum și pregătirea pentru
doliu;

 Utilizeaza o abordare de tip "echipa de profesioniști" pentru a împlini nevoile și

necesitățile pacienților și familiilor acestora;

 Îmbunătățesc calitatea vietii și, cel mai probabil, influențează în mod pozitiv parcursul
bolii;

 Vin în sprijinul vital și privesc decesul ca pe un proces normal.

Îngrijirile paliative ar trebui să facă parte din tratamentul oncologic. Îngrijirile paliative pot oferi
soluţii care pot îmbunătăţi calitatea vieţii pacientului, care este diagnosticat cu cancer şi care a
iniţiat un tratament pentru cancer dar și unui pacient care a finalizat tratamentul pentru cancer, dar
care are în continuare efecte secundare sau simptome fizice. Cu cât acestea sunt implementate
mai devreme, cu atât pacientul se va simți mai bine în ultima perioada a vieții sale. Intervenţiile
chirurgicale, radio- şi chimioterapia pot fi folosite complementar îngrijirilor paliative, dacă
medicul oncolog consideră că este necesar. Atunci când chimioterapia face parte din tratamentul
pentru cancer pulmonar, îngrijirile paliative pot reduce reacțiile adverse ale acestui tratament.
Greața, vărsăturile, durerile, oboseala, constipația, diareea, insomniile și depresia sunt cele mai
comune reacții adverse care apar în urma chimioterapiei. Echipa de specialiști care oferă îngrijiri
paliative va ajuta pacientul să se simtă mai bine și să facă față acestor simptome neplăcute.
Tratamentul paliativ poate ajuta pacientul să facă față mai bine durerilor care apar în urma unei
operații. Acesta poate reduce anxietatea specifică acestei perioade. Medicamentele, terapia prin
masaj și tehnicile de relaxare sunt adesea folosite în ajutorul pacienților care suferă de pe urma
durerilor cauzate de intervenția chirurgicală.

Combaterea simptomelor este importantă în toate stadiile de evoluție ale bolii. Acestea includ
simptomele secundare terapiilor oncologice (greața, vărsăturile, astenia) și cele în relație cu boala:
durerea, dispneea (senzația de lipsă de aer), ataxia (secundară afectării cerebrale sau neuropatiei
periferice) și confuzia mentală (secundară modificărilor metabolice). Pacienții cu pierdere
ponderală importantă și comorbidități asociate la momentul diagnosticului, prezintă un prognostic
nefavorabil. Ei au o speranță de viață de 5 până la 7 luni, ce nu poate fi prelungită prin
chimioterapie sau radioterapie. În aceste situații se recomandă tratamentul simptomatic și/sau
antalgic.

Tusea cronică este unul dintre simptomele cancerului pulmonar care are, de asemenea, nevoie de
tratament. Tusea poate fi tratată cu medicamente precum atitusivele, anestezicele locale,
opioidele, dar și prin brahiterapie endobronșică. Medicul oncolog va stabili care tratament este
mai eficient pentru ameliorarea tusei cronice la pacientul cu cancer la plămâni în stadiu avansat.

Tratamentul antiemetic este esențial la pacienții care primesc chimioterapie. Acesta trebuie
administrat în funcție de potențialul emetogen al citostaticelor utilizate la pacientii cu cancer
pulmonar.

Anxietatea este o problemă frecventă la pacienții cu cancer pulmonar, fiind amplificată de

senzația de lipsă de aer. În acest caz se vor administra anxiolitice și/sau sedative. Și depresia este
des întâlnită în rândul acestor pacienți, la fel ca în toate situațiile în care pacientul primește
diagnostic de cancer.

Cancerul pulmonar este un cancer ale cărui șanse de vindecare se diminuează pe măsura ce trece
timpul și boala avansează. De aceea, este foarte important ca simptomele să fie depistate când
boala se află înca în stadiu incipient, astfel încat tratamentul să fie mai eficient. Îngrijirea
paliativă nu poate vindeca boala însă, poate face viața bolnavului mai ușoară.

Teama, anxietatea și depresia apar adesea ca o consecință a primirii unui diagnostic atât de dur
precum cel de cancer la plămâni. Psihologii care fac parte din echipa de îngrijiri paliative vor
ajuta pacienții să se lupte cu aceste tulburări psihice. Familia pacientului care suferă de o boală
incurabilă poate avea, de asemenea, dificultăți să accepte diagnosticul primit de o persoană dragă,
dar poate să se simtă rău psihic și din cauza durerilor și suferinței prin care trece acesta. Așadar,
și rudele bolnavului pot întâmpina dificultăți și pot avea nevoie de sprijinul unor specialiști.
Aceștia pot ajuta, de asemenea, familia pacientului bolnav să ia deciziile necesare la momentul
potrivit.

După întreruperea tratamentului pentru cancer, în loc să dispere cu gândul la viitor, pacientul cu
cancer pulmonar în faza terminală ar putea să profite de ultimele momente petrecute alături de cei
dragi. Însă este extrem de dificil pentru un pacient să își accepte moartea, de aceea este necesar ca
o echipă de specialiști să îi fie aproape bolnavului, precum și familiei acestuia, astfel încât
experiența trăită de toți să fie una cât mai ușor de suportat. Numeroase studii arată că îngrijirea
paliativă îmbunătățește semnificativ calitatea vieții pacientului și scade povara simptomelor cu
care acesta se luptă. Această îmbunătățire a calității vieții înseamnă, de asemenea, că boala
pacientului este ceva mai puțin traumatizantă pentru familii.

Îngrijirea paliativă este confundată de cele mai multe ori cu îngrijirea în stadiul terminal, ceea ce
este greşit pentru că îngrijirea paliativă nu este sinonimă cu îngrijirea terminală. Multă lume aude
de acest termen şi se gândeşte automat la „sfârşitul vieţii”, sau îngrijirile care sunt acordate atunci
când „nu mai este nimic de făcut”. De fapt, îngrijirile paliative, reprezintă o „mână de ajutor”,
chiar dacă nu „vindecă” şi nici nu previn apariţia bolilor incurabile; ele sunt aplicate în strânsă
legătură cu fiecare specialitate medicală, în care se găsesc boli cronice incurabile, de la începutul
bolii, şi pot contribui la prelungirea vieţii. La un pacient cu cancer, îngrijirea paliativă este
introdusă în orice moment al „călătoriei” sale prin boală - chiar de la diagnosticarea cancerului
până la sfârşitul vieţii. Îngrijirile paliative pot fi integrate împreună cu regimuri de tratament
pentru cancer, cum ar fi chimioterapia şi radioterapia, pentru a ajuta la încetinirea, oprirea sau
vindecarea cancerului. Medicii nu folosesc tratamente care să prelungească viața, deci suferința,
pacientului care se afla în stadiu terminal. În timpul îngrijirilor paliative, aspectele psihologice și
spirituale ale pacientului nu vor fi neglijate. În acest sens, pacientul poate beneficia de sprijinul
unui psiholog, dar și de prezenta unui preot, dacă simte nevoia să discute cu cineva pe teme ce țin
de spiritualitate ori despre viața după moarte.

Îngrijirile paliative în România

Îngrijirea paliativă este un domeniu recent reglementat în România, iar furnizorii de servicii de
îngrijiri paliative în România sunt distribuiți inegal la nivel național. În privința serviciilor de
îngrijiri paliative la domiciliu, acestea sunt în totalitate acordate de furnizori privați, organizații
neguvernamentale caritabile sau societăți comerciale.

Îngrijirile paliative asigură o abordare holistică a pacientului cu boală cronică și a familiei

acestuia. Acest deziderat se realizează prin intervențiile echipei interdisciplinare care are în
componența ei profesioniști - medic, asistent medical, asistent social, psiholog și preot sau
consilier spiritual, etc, - cu pregătire specifică în îngrijirile paliative.

Definiția îngrijirilor paliative dată de OMS:

• Oferă controlul durerii și al altor simptomelor neplăcute;

• Susține viața și consideră moartea ca pe un proces firesc;

• Integrează în îngrijirea pacientului aspectele psiho-emoționale, sociale, spirituale și culturale;

• Oferă un sistem de suport care să permită pacientului să ducă o viață cît mai activă posibil de-a
lungul evoluției bolii, pînă la final;

• Oferă sprijin familiei pentru a face faţă problemelor pe parcursul bolii pacientului şi după
decesul acestuia;

• Asigură o abordare în echipă interdisciplinară a nevoilor complexe ale pacientului și familiei,

inclusiv consiliere în perioada de doliu, dacă e cazul;

• Îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi implicit cursul şi evoluţia bolii;

• Este aplicabilă încă din primele stadii ale bolii, în corelaţie cu alte terapii de prelungire a vieţii
(chimioterapia sau radioterapia) şi include investigaţii necesare înţelegerii şi controlului
complicaţiilor clinice în evoluţia bolii.

Programul de instruire în îngrijiri paliative pentru medici are o durată de 18 luni iar instruirea este
certificată prin absolvirea unui examen național. Exista 7 centre acreditate în țară pentru
organizarea instruirii în îngrijiri paliative

Asistenții medicali trebuie să fie absolvenți ai unui program de specializare în îngrijiri paliative,
studii medicale în îngrijiri paliative sau al unui program de educație medicală continuă de îngrijiri
paliative de 120 de ore și să aibă o experiență clinică în paliație de minim 3 ani. Normativul de
personal pentru asistenții medicali este: 1 asistentă medicală cu specializare în îngrijiri paliative la
4-8 paturi pe tură. Asistenta medicală/infirmiera care lucrează 40 ore pe săptămînă, 47 de
săptămîni pe an (5 săptămîni concediu de odihnă/medical/studiu). Turele se organizează în sistem
de 8 ore pe zi, 47 săptămîni x 40 ore =1880 ore de lucru / asistent medical.

Din păcate, deși toți pacienții ar trebui să aibă acces la îngrijirea paliativă după ce li s-a pus un
diagnostic de boală gravă, la noi în țară situația nu este una ideală: aceste îngrijiri paliative se
oferă doar în anumite locuri și nu sunt suficiente pentru câți pacienți ar avea nevoie de ele.

În prezent, Ministerul Sănătății are un proiect destinat îngrijirilor paliative, care are ca obiective
„dezvoltarea capacității autorităților publice centrale de a elabora politici publice bazate pe dovezi
în vederea creșterii accesului la servicii de calitate”, „dezvoltarea coordonată la nivel național și
integrarea Îngrijirii paliative și Îngrijirii la Domiciliu în sistemul de sănătate” și „armonizarea și
simplificarea reglementărilor legislative privind îngrijirile paliative și îngrijirile la domiciliu
pentru creșterea accesului la servicii de calitate”.

Medicina complementară și alternativă

Medicina complementară și alternativă (complementary and alternative medicine – CAM) este

termenul folosit pentru acele produse medicale și practici medicale care nu fac parte din setul de
îngrijiri medicale standard. Terapiile complementare sunt considerate auxiliare tratamentelor
oncologice clasice, cum ar fi intervențiile chirurgicale, radioterapia sau chimioterapia și sunt
utilizate pentru controlul simptomelor. În contrast, terapiile "alternative" sunt în general
promovate ca atare și, de obicei, nu dispun de dovezi științifice documentate în ceea ce privește
siguranța și eficacitate.

Terapiile complementare și alternative includ o serie de terapii variate – homeopatie,

aromaterapie, masaj, tehnici spirituale, acupunctura, cristaloterapie, diete, suplimente naturiste,
tehnici de relaxare, meditație etc. Terapiile complementare pot fi utilizate împreuna cu
tratamentele medicale convenționale pentru a sprijini și îmbunătăți calitatea vieții. Nu au ca scop
vindecarea cancerului. În schimb, sunt utilizate pentru a ajuta la controlul simptomelor precum
durerea și oboseala, îmbunătățirea calității vieții și îmbunătățirea stării mentale și emoționale.
Este posibil ca unele terapii complementare să nu fie recomandate în timpul tratamentului,
deoarece interacționează cu tratamentul sau agravează efectele secundare.

Unele terapii complementare au fost supuse unei evaluări atente și s-au dovedit a fi sigure și
eficiente. Cu toate acestea, există terapii care s-au dovedit a fi ineficiente sau chiar dăunătoare.

Uneori, bolnavii de cancer apelează la terapii alternative și complementare pentru a evita

tratamentele standard ce pot cauza efecte adverse, pentru a căuta o abordare mai ușoară de
tratament, cu mai puține efecte secundare, sau pentru că vor să își asume un rol activ în
îmbunătățirea propriei sănătăți. Metodele complementare și alternative sunt deseori atrăgătoare,
deoarece nu includ medicamente, ci doar propriul corp, mintea sau elemente din natură.

Se estimează că între 43-67% dintre pacientii afectați de cancer apelează la o formă de terapie
alternativă sau complementară. Unii pacienți refuză tratamentele standard pentru cancer în
favoarea anumitor terapii alternative. Alegerea unei opțiuni alternative de tratament în
detrimentul tratamentelor standard pentru cancer se asociază cu risc mai mare de deces.

13. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

Cancerul pulmonar are incidența și mortalitatea cea mai mare în lume. Prognosticul rămâne
rezervat cu supraviețuiri de 15% la 5 ani. Sunt beneficii considerabile în supraviețuire, în ultimii
ani, datorită noilor terapii. Cancerul pulmonar este în continuă creștere peste tot în lume, atât ca
prevalență, cât și ca mortalitate. În țările dezvoltate, ca urmare a politicilor privind fumatul, s-a
observat o scădere la bărbați și o menținere în platou la femei a prevalenței. Fumatul rămâne
factorul etiologic principal incriminat pentru 90% dintre cazurile de cancer pulmonar.
 Speranța de viață pentru un pacient cu cancer bronho-pulmonar diferă de la caz la caz, în
funcție de momentul în care a fost diagnosticată boala, de starea generală a pacientului, de tipul
de cancer și, mai nou, de modificările genetice identificate la nivelul celulelor tumorale.
Tumorile pulmonare sunt tratate cel mai bine chirurgical, însă doar 25 până la 30% din
pacienţii cu carcinom bronşic macrocelular pot fi supuşi unei intervenţii chirurgicale. După
operaţie, 30-50% din bolnavi supraviețuiesc mai mult de cinci ani. În cazul pacienţilor care nu
sunt operaţi, ci supuşi radioterapiei, doar 20-30% supravieţuiesc mai mult de cinci ani.

Prognosticul carcinoamelor bronşice microcelulare şi a celor macrocelulare cu metastaze nu

este favorabil. Rata medie de supravieţuire se situează între patru şi doisprezece luni. Tumora
dispare complet la 5-10% din bolnavi, dacă se aplică chimioterapie sau radioterapie. Fără
tratament, carcinomul bronşic microcelular duce la moarte într-un interval de trei până la cinci
luni, doar 4% din bolnavi supravieţuind mai mult de un an.

Cauzele decesului în ordinea frecvenţei sunt:

– asfixia prin extensie loco-regională;
– caşexia progresivă;
– diseminările metastatice;
– complicaţiile cardiovasculare;
– complicaţii infecţioase sau hemoptizii masive;
– metastazele hepatice se constată în 30-35% din cazuri;
– ganglionii supraclaviculari sunt prinşi în 30-60% din cazuri, mai rar cei axilari sau inghinali;
– adenopatiile mediastinale se evidenţiază în 50-90% din cazuri la examenul radiologic
mediastinoscopic, tomografie computerizată sau toracotomie.
– metastazele pulmonare apar la 10-30% din cazuri, cu aspect de limfangită carcinomatoasă
difuză sau imagini nodulare multiple.

14. PREVENȚIA CANCERULUI PULMONAR

14.1. PROFILAXIA PRIMARĂ

Studii recente sugerează că, aproximativ o treime din cazurile de cancer nou
descoperite ar putea fi evitate prin eliminarea sau reducerea expunerii la factorii
carcinogeni cunoscuți. Deși au fost implementate o serie de intervenții asupra stilului de
viață care s-au dovedit eficiente, atenția se îndreaptă în primul rând asupra prevenției
primare. Profilaxia este metoda cea mai eficientă din punctul de vedere al costurilor în ceea
ce privește reducerea evoluției cancerului pulmonar.
Nu există metode care să asigure prevenția totală a cancerului pulmonar, însă există
anumiți pași ce pot fi făcuți pentru minimizarea riscului:
 În primul rând, trebuie eliminat fumatul. Majoritatea cazurilor de cancer la plămân
sunt provocate sau favorizate de către fumat. Fumatul dăunează în special celulelor
ce formează țesutul exterior al plămânilor, substanțele cancerigene din fumul de
țigară inhalat schimbând aproape imediat alcătuirea acestora. Riscul de cancer
pulmonar crește exponențial în funcție de numărul de țigări fumate zilnic și numărul
de ani de când persoana în cauză este fumătoare. Renunțarea la țigări la orice vârstă
reduce semnificativ riscurile de a dezvolta cancer pulmonar. Chiar și expunerea
pasivă la fumul de țigară poate favoriza apariția bolii.
 Persoanele ce locuiesc la casă sau la parterul blocurilor ar trebui să își testeze
locuința pentru a se asigura că nu sunt expuși la niveluri ridicate de radon. Radonul
provoacă un procent estimativ de 10% din cazurile totale de cancer pulmonar la
nivel global. În orașele mari din România există programe ce oferă măsurători
gratuite pentru determinarea nivelului de radon din locuință.
 Trebuie evitate mediile cu riscuri de expunere la substanțe chimice toxice. Acest
lucru presupune în general respectarea indicațiilor și a normelor de protecție din
anumite medii profesionale.
 O dietă echilibrată, alimentație cu un conținut scăzut de grăsimi, bogată în fibre,
care include cel puțin 5 porții zilnice de fructe și legume proaspete și cereale
integrale, poate reduce riscul de cancer pulmonar, precum și alte tipuri de cancer și

boli de inimă. Reducerea consumului de alcool de asemenea este benefic pentru

organism.
 Un stil de viață activ cu exerciții fizice regulate pot reduce riscul de a dezvolta
orice tip de cancer.
 Educația tinerilor cu privire la prevenție ar trebuie să fie, de asemenea, o prioritate
și ar trebui să înceapă încă din școala primară, precum și reducerea accesibilității la
țigări.
Fig.16

14.2. PROFILAXIA SECUNDARĂ

SCREENINGUL CANCERULUI PULMONAR
 Prevenția și depistarea cancerului în stadiu incipient sunt foarte importante. În ultimii ani, a
crescut conștientizarea în legătură cu prevenția cancerului și a importanței de a efectua controale
regulate de screening pentru forme specifice de cancer.
Screening-ul pentru cancerul pulmonar reprezintă procesul utilizat pentru a detecta prezența
cancerului pulmonar în rândul persoanelor de altfel sănătoase, însa cu risc crescut de cancer de
plămâni. Screening-ul cancerului pulmonar este indicat la anumite categorii de pacienți și se
realizează prin câteva metode bine stabilite și accesibile.
Scopul acestui proces de screening este de a identifica cancerul pulmonar atunci când acesta este
în stadii incipiente și foarte incipiente, moment în care are șanse mult mai mari de a fi vindecat.
Diagnosticul precoce al CBP semnifică diagnosticarea acestuia în stadiile 0, I și II. Ideală ar
fi diagnosticarea leziunilor preneoplazice și a carcinomului in situ pentru toate tipurile
histologice.
Utilitatea unui test de screening este evaluată din următoarele puncte de vedere:
 să aducă beneficii indivizilor care au boala, în mod concret prin creșterea speranţei de viaţă și a
calităţii vieţii;
 să nu prezinte riscuri;
 să nu fi e costisitor;
 să fi e ușor de efectuat;
 să nu prezinte un număr mare de rezultate fals-pozitive care cauzează anxietate sau necesită
teste ulterioare invazive.
Screening-ul cancerului pulmonar este recomandat pacienţilor care îndeplinesc criteriile:
 fumători/foști fumători (vârstă 55-74 ani, istoric de fumat de 30PA) ;
 expunere la radon, expunere profesională la substanțe toxice (siliciu, cadmiu, azbest,
beriliu, crom, nichel, etc.) ;
 istoric personal pozitiv de cancer (cancer pulmonar, limfoame, cancer de cap și gât,
cancere asociate fumatului) ;
 istoric familial de cancer pulmonar;
 istoric de BPOC sau fi broză pulmonară, fumat pasiv.

Spre deosebire de alte tipuri de cancer, depistarea de rutină a cancerului pulmonar nu este
o practică obișnuită în lume. Totuși, cercetările au descoperit că depistarea cancerului pulmonar
poate îmbunătăți ratele de supraviețuire. Numeroase organizații de sănătate fac apeluri către
guverne și organizații internaționale să înceapă să ofere programe persoanelor considerate ca
prezentând un risc ridicat. Este analizat modul în care țările pot crește nivel de conștientizare
privind cancerul pulmonar, pot îmbunătăți politicile de prevenție, diagnostic precoce și accesul la
un tratamente inovatoare, inclusiv la programe de suport psihologic și îngrijire paliativă pentru
pacienți.
Problematica bolii cancerul pulmonar trebuie să fie o prioritate pentru sistemele naționale de
sănătate. Noi opțiuni inovatoare de diagnostic, screening și tratament sunt astăzi disponibile,
opțiuni ce cresc supraviețuirea și calitatea vieții pacienților. În plus, politicile de conștientizare,
prevenție și educație în materie de sănătate pot fi consolidate.
Cele mai ridicate costuri cu productivitatea potențial pierdută prin decesele premature sunt
atribuite cancerului pulmonar. Cu toate acestea, în Europa, raportul dintre cheltuielile publice și
povara bolii rămâne mult mai scăzut decât în cazul altor tipuri de cancer precum cancerul de sân,
colorectal sau cancerul de prostată, și susține necesitatea unei prioritizari pentru a schimba în bine
situația cancerului pulmonar. În majoritatea țărilor analizate, supraviețuirea la 5 ani în cancerul
pulmonar este în creștere, deși în comparație cu majoritatea celorlalte tipuri de cancer, ratele de
supraviețuire în cancer pulmonar rămân frustrant scăzute, de circa 10%, comparativ cu rata de
supraviețuirea la 5 ani, atât pentru cancerul de sân, cât și pentru cancerul de prostată, care
depășesc 80% în Europa. Supraviețuirea redusă și calitatea slabă a vieții în cazul pacienților cu
cancer pulmonar se datorează unui cumul de factori: diagnosticarea tardivă, acces redus la
tratament și un mix de fatalism și stigmă socială.
Studiile europene privind Cancerul pulmonar consideră că este necesară o mai bună
abordare a acestei maladii, în toate privințele: de la diagnosticul precis și rapid identificat, până la
tratamentul potrivit. S-au analizat politicile și programele pe această temă în 11 țări europene și a
identificat nevoile majore de politici integrate pentru a transforma cancerul pulmonar într-o
prioritate: educație pentru sănătate, prevenție, screening, diagnostic, tratament și îngrijire, toate
acestea la un standard european. Analiza a inclus și un sistem de cuantificare a atitudinilor asupra
aspectelor esențiale în lupta contra cancerului pulmonar, prin îmbunătățirea politicilor de
prevenție, diagnostic precoce și accesul la un tratamente inovatoare, incluzând politicile anti-

fumat, implementarea unui program de screeningului prin CT-low-dose, îmbunătățirea metodelor

de testare, accesul facil la tratament și un element care nu poate fi ignorat -componenta
psihologică și paliativă a acestui diagnostic, necesitatea de sprijin specializat pentru pacienți și
aparținători.

15. MONITORIZAREA ȘI ÎNGRIJIREA CONTINUĂ

Controalele regulate reprezintă un pas important pentru pacienții care au încheiat un tratament,
bolnavii se vor programa la vizitele de monitorizare prin controale periodice de specialitate.
Acestea se fac cu scopul de :
• A evalua complicațiile tratamentului asociate cu operația, chimioterapia adjuvantă sau
radioterapia, necesită evaluare cu atenție la fiecare 3-6 luni.
• A detecta posibilele recurențe tumorale. Deoarece majoritatea recurențelor apar în primii
4 ani de la intervenția chirurgicală,sunt recomandate controale medicale incluzând
examinări fizice și evaluarea oricărui simptom,în feneral la un interval de 3-6 luni pentru
primii 3 ani și anual după aceea. Scanarea CT toracică anuală și, într-o măsură mai mică
radiografia toracică sunt ambele considerate instrumente adecvate pentru urmărirea
radiologică; examinarea CT este preferată deoarece comparativ cu radiografia toracică,
are avantajul potențial de de etectare precoce a unei noi tumori pulmonare primare.
• A detecta posibile noi tumori pulmonare primare. Pacienții care au fost supuși
intervenției chirurgicale radicale au un risc mai mare de a dezvolta un nou cancer
pulmonar. Uneori este greu de făcut distincția între recurența tumorii și o nouă tumoră
pulmonară primară, exclusiv pe baza investigațiilor radiologice. Discutarea cazului într-o
echipă multidisciplinară poate ajuta la diferențierea celor două scenarii și, apoi la
alegerea celei mai bune opțiuni terapeutice.

Recuperarea oncologică
Recuperarea oncologică este unul dintre primii pași importanți în supraviețuire. Cancerul și
tratamentul acestuia provoacă un impact multidimensional asupra vieții pacienților, afectându-le
nivelul de funcționalitate fizică, senzorială, cognitivă, psihologică, familială, socială și spirituală.
Recuperarea face parte din îngrijirea pentru cancer și a fost recunoscută ca fiind o necesitate și
un drept al pacientului bolnav de cancer alături de tratamentul oncologic. Este un mod de a
reduce la minim impactul și efectele secundare ale cancerului și ale tratamentului oncologic la
diferitele niveluri afectate, pentru a ajuta pacienții să-și îmbunătățească calitatea vieții și să revină
la normalitate.
Programele de recuperare pot fi propuse ca programe de ambulatoriu, în mare parte asigurate de
îngrijitori specializați, sau pot fi efectuate în clinici specializate. Scopul lor este acela de a-i ajuta
pe oameni să-și redobândească multe dintre aspectele psihologice și fizice ale vieții și să rămână
câtmai productivi și mai independenți posibil. Recuperarea este importantă pentru oricine se
reface după tratamentul oncologic, pentru cei care trăiesc cu cancerul și pentru familiile lor,
pentru:
• Îmbunătățirea forței fizice și psihologice pentru a compensa orice limitări cauzate de cancer sau
de tratamentul oncologic.
• Redobândirea unei bune condiții fizice pentru întoarcerea la viața de zi cu zi.
• Îmbunătățirea autocontrolul pentru a reduce stresul și a ameliora somnul, echilibrul emoțional și
bunăstarea.
• Recâștigarea stimei de sine.
• Dobândirea din nou a autonomiei pentru a depinde mai puțin de îngrijitori.
• Învățarea gestionării eventualelor efecte secundare ale chimioterapiei, ale terapiei hormonale,
ale terapiilor țintite, ale imunoterapiei și/sau ale radioterapiei pentru a reduce la minim impactul
acestor efecte secundare asupra vieții de zi cu zi.
• Urmarea unei alimentații echilibrate, pentru a ajunge la o greutate corporală sănătoasă.
• Gestionarea vieții sexuale.
• Reducerea numărul de spitalizări.
Programele de recuperare variază în ce privește conținutul, durata și modul de desfășurare, în
funcție de disponibilitate și alegerea personală. Cele mai multe se vor desfășura în regim
ambulatoriu, iar unele ar putea fi propuse de o instituție clinică cu internare. Îngrijitorii, în
colaborare cu asistenții sociali, cu pacientul și cu familia acestuia, pot organiza un program de
recuperare personalizat în funcție de nevoile pacientului.

Recuperarea la domiciliu
• Evitarea conducerii mașinii aproximativ o lună după operație
• Activitățile fizice solicitante se vor evita aproximativ 2 luni
• Participarea într-un grup de suport care poate să ofere sprijin și ajutor. Societatea Română
de Cancer derulează astfel de grupuri de suport și consiliere.
• Reintegrarea la locul de muncă se face cu avizul medicului, se evită munca obositoare,
uneori este necesară schimbarea locului de muncă conform revenirii capacității de muncă
• Restabilirea priorităților în viață , căutarea a noi centre de interes, noi hobby-uri cum ar fi
practicarea unor activități sportive, dansul, pictura, călătoriile, etc
• Renunțarea la fumat va fi întotdeauna considerată o parte integrantă a recuperării în CBP,
indiferent de stadiul bolii. De remarcat este faptul că renunțarea la fumat la pacienții a
căror boală se află în stadiiile I-II a fost asociată cu scăderea riscului de recurență, cât și a
celui de apariție a unei noi tumori pulmonare primare, ducând la scăderea mortalității. În
plus fumatul poate interacționa cu terapia sistemică reducând efectul active al acesteia.
• Gestionarea finanțelor și a dificultăților economice sunt aspecte foarte importante în
experiența de supraviețuire. Pentru multe persoane, este o problemă majoră căreia trebuie
să îi dea prioritate imediat cum se încheie perioada de tratament activ. Este foarte
importantă organizarea cheltuielilor cum ar fi facturile la utilități, cheltuielile medicale,
taxele sau cărțile de credit.
• Adoptarea unui stil de viață sănătos este un pas important pentru a reduce riscul de
recidivă a cancerului și de alte tumori primare, ca și pentru îmbunătățirea stării generale
de bine, inclusive sănătatea fizică și emoțională. Un stil de viață sănătos înseamnă
respectarea unor recomandări consolidate cum ar fi practicarea regulată a unei activități
fizice, o alimentație sănătoasă, atingerea și menținerea unei greutăți corporale normale și
ținerea sub control a stresului.
• Activitatea fizică și exercițiile ar trebui stabilite în funcție de abilitățile și preferințele
pacientului Conform recomandărilor, ar trebui practicată cel puțin 150 de minute de
activitate fizică moderată-intensă pe săptămână. Aceasta ar putea însemna exerciții sau
activitate fizică moderată, cum ar fi mersul pe jos, exerciții de întindere, dansul,
gimnastica în apă și yoga, sau 75 de minute de activitate intensă pe săptămână, cum ar fi
mersul pe bicicletă, în drumeții, alergatul și înotul.
• Este recomandat de asemenea reducerea la minimum a duratei de timp petrecut în
activități sedentare, cum ar fi statul îndelungat în fața calculatorului sau a televizorului.
• Practicarea regulată a unei activități fizice nu numai că îmbunătățește sănătatea fizică, dar
ajută și la reducerea anxietății, a oboselii și a stresului și la creșterea încrederii în sine.
• O alimentație mai sănătoasă și o greutate normală sunt asociate cu un risc scăzut de
afecțiuni cardiovasculare, obezitate și diabetprecum și un risc mai scăzut de recidivă a
cancerului. Consumarea în special a alimentelor de origine vegetală, limitarea cantității
produselor de origine animală și consumarea a mai multor fructe și legume, cereale
integrale.
• Reducerea consumul de alimente procesate, carne roșie, grăsimi și alcool, a alimentelor
calorice, cum ar fi băuturile cu zahăr, fast-food-ul și dulciurile sau bomboanele.
• Evitarea expunerii excesive la radiațiile UV, folosirea strategiilor de protecție cum ar fi
evitarea orelor în care radiațiile ating maximum de intensitate (între 10 dimineața și 3
după-amiaza), loțiuni de protecție (cu factor de protecție solară de cel puțin 60) și haine
protectoare cum ar fi pălărie, ochelari de soare și o bluză cu mânecă lungă.
• Depistarea și gestionarea simptomelor corelate cu tratamentul sau cu tumora. Unele
dintre aceste efecte secundare pot persista perioade lungi după încheierea tratamentului și
 că poate fi nevoie de timp ca să dispară. Aceste efecte sunt numite uneori efecte pe
termen lung, persistente sau cronice ale cancerului. Mai mult, alte efecte ale cancerului se
pot manifesta la distanță de săptămâni, luni sau chiar ani după terminarea tratamentului.
Acestea sunt numite adesea efecte tardive ale cancerului.
• Tulburările de somn, cum ar fi dificultăți la adormire, treziri frecvente pe timpul nopții,
eficiență redusă a somnului, trezire precoce și somnolență excesivă în timpul zilei sunt
comune la persoanele tratate pentru cancer. Uneori, problema poate deveni cronică,
persistând timp de luni sau chiar ani după terminarea tratamentului antitumoral. Somnul
poate fi afectat de mai mulți factori cum ar fi afecțiunile fizice, durere, imobilizare,
spitalizare, medicamente sau alte tratamente pentru cancer și de impactul psihologic al
unei boli maligne. Tulburările de somn sunt un simptom comun al depresiei, care
reprezintă o afecțiune frecventă la persoanele tratate pentru cancer. Pentru a trata
tulburările de somn, ar putea fi de ajutor și medicamentele în diferite forme care induc
somnul, cel puțin pentru o perioadă limitată de timp.
• Disfuncțiile sexuale reprezintă o chestiune importantă la supraviețuitorii de cancer.
Problemele pot varia de la contact sexual dureros din cauze medicale sau psihologice, la
menopauză precoce, amenoree, infertilitate, schimbări ale imaginii corporale și
modificări ale comportamentului intim.
• Monitorizarea și gestionarea comorbiditățile medicale care fie erau prezente înainte de
tratamentul pentru cancer, fie s-au dezvoltat după încheierea acestuia. Unele exemple de
comorbidități care ar trebui luate în considerare sunt: diabetul mellitus, insuficiența renală
cu eventuală nevoie de hemodializă, insuficiența cardiac, problemele de mobilitate;
artrită, uneori absența/amputarea unor părți ale corpului după terapia chirurgicală, etc.
• Teama de recidivă, îngrijorarea că tumora ar putea reveni este normală și reprezintă,
probabil, cel mai răspândit efect pe termen lung al acestei boli. În cazul celor mai multe
persoane, preocuparea se diminuează odată cu timpul, dar la unele persistă și le afectează
considerabil calitatea vieții. Este necesar de multe ori apelarea la asistență psihologică.

Prevenirea și depistarea recidivei cancerului

Unul dintre principalele obiective ale controalelor ulterioare este acela de a depista o recidivă a
cancerului.
Recidiva este reapariția tumorii după tratament. Cancerul reapare deoarece mici părți din tumoare
nu au fost depistate în organism și/sau nu au răspuns la tratamentul (tratamentele) anticancer
primit(e). Cu timpul, aceste celule se pot înmulți sau răspândi în alte zone ale corpului până ajung
să fie depistate în sânge sau prin alte metode de diagnosticare prin imagistică sau să cauzeze
semne sau simptome.
În funcție de tipul de cancer, de stadiul bolii la momentul diagnosticării și de tipul și eficacitatea
terapiei primite, recidiva poate avea loc la săptămâni, luni sau ani după ce cancerul inițial a fost
tratat. Unele tipuri de cancer se pot considera vindecate după un anumit număr de ani, altele nu,
chiar dacă o recidivă tardivă este de obicei destul de rară.
Recidiva poate fi locală, regională sau la distanță.
• Prin recidiva locală se înțelege că tumora a revenit în aceeași zonă a corpului în care era
localizat cancerul inițial.
• Prin recidiva regională se înțelege că tumora a revenit într-o zonă a corpului apropiată de
locul initial al cancerului.
• Prin recidiva la distanță se înțelege că tumora a apărut într-o altă parte a corpului. Aceste
recidive se numesc adesea „metastaze la distanță”.
Este foarte important să se clarifice că dacă tumora reapare la un organ îndepărtat de locul
cancerului inițial și prezintă aceleași caracteristici genetice/celulare, va fi în continuare numită
după zona corpului în care a apărut cancerul original. Probabilitatea ca tumora să reapară și
momentul și locul recidivei depind de tipul de cancer, de stadiul acestuia și de tipul de tratament
primit. Deși probabilitatea statistică de a suferi o recidivă este cunoscută pentru cele mai multe
tumori, este imposibil de prevăzut dacă un anumit tip de cancer va reapărea. Din păcate, recidiva
cancerului este în cele mai multe cazuri reprezentată de metastaze. În această situație, șansele
unei vindecări reale sunt mult mai mici iar probabilitatea de supraviețuire pe termen lung depinde
adesea mai mult de condițiile. generale și de localizarea metastazelor decât de numărul exact al
acestora. Supravegherea pentru recidivă este stresantă și ar fi de ajutor învățarea de tehnici de
relaxare pentru a controla anxietatea și/sau apelare la consiliere, mai ales dacă teama crește
îngrijorător. Multe persoane spun că după câteva vizite, în care primesc asigurarea că nu sunt
semne de recidivă, nivelul de anxietate scade.

16. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER

BRONHOPULMONAR
Îngrijirea pacientul cu cancer bronhopulmonar
Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu cancer bronhopulmonar
 Asigurarea condițiilor de spitalizare, a mediului securizant și de protecție: saloane
călduroase, însorite, luminoase, cu umiditate adecvată și ventilație corespunzătoare;
 Intervenții delegate: participarea la examenul clinic (conform timpilor cunoscuți),
asigurarea condițiilor de mediu necesare examinării; pregătirea documentelor medicale;
pregătirea materialelor și instrumentelor necesare examinării; pregătirea psihică și fizică
a pacientului pentru examinare; servirea medicului cu instrumentele solicitate;
transportul pacientului la salon (când examinarea s-a efectuat în cabinetul de
consultații);

 Recunoașterea manifestărilor de dependență și a modificărilor survenite în evoluția stării

generale a pacientului;
 Supravegherea pacientului : facies, tegumente, comportament, funcții vitale și vegetative
(măsurare/notare în foaia de temperatura);
 Ameliorarea durerilor și a celorlalte simptome prin îngrijiri paliative atunci când nu mai
există opțiuni terapeutice și bolnavul intră în faza terminală;
 Realizarea unei comunicări (verbale și non-verbale) eficiente: transmitere corectă (la
timp) de informații, explicații privind afecțiunea (cu păstrarea secretului profesional);
stabilirea unor relații de încredere între pacient și echipa medicală, obținerea feed-back-
ului; discutarea opțiunilor de tratament și oferirea posibilitatății de a ajunge la decizii
bine cântărite;
 Pregătire psihică pentru tehnicile și manoperele medicale: informare, explicații,
asigurarea confortului psihic, obținerea consimțământului;
 Recoltarea probelor biologice și patologice pentru examenele de laborator;
 Participarea la investigații paraclinice;
 Administrarea tratamentului: chimioterapie, radioterapia, montarea și supravegherea
perfuziilor endovenoase;
 Îngrijiri postoperatorii: supravegherea pacientului conform etapelor cunoscute;
prevenirea complicațiilor postoperatorii (locale și generale) prin supraveghere atentă,
permanentă, aplicarea corectă a tuturor tehnicilor și manoperelor medicale și observarea
eventualelor modificări survenite în evoluția postoperatorie (informarea medicului pentru
adaptarea conduitei terapeutice);
 Asigurarea igienei: efectuarea toaletei parțiale (sau ajutor în efectuarea acesteia);
schimbarea lenjeriei (de pat și de corp) de câte ori este necesar; asigurarea repausului la
pat și a unei poziții adecvate, fiziologice;
 Mobilizare periodică; efectuarea exercițiilor de mobilizare (pasive, pasivo-active);
încurajare pentru efectuarea exercițiilor active;
  Acordarea ajutorului în îmbrăcare/dezbrăcare;
 Consilierea pacientului; Evaluarea stadiului în care se află pacientul și înlăturarea ideii
sfârșitului apropiat;
 Facilitarea consilierii psihologice pentru recăpătarea controlului conștient și informat
asupra situației sale;
 Educație pentru sănătate: lămurire asupra necesității respectării conduitei terapeutice (a
măsurilor de reabilitare) și a controlului medical periodic; explicarea importanței
menținerii unui regim de viață echilibrat (inclusiv renunțarea la fumat) pentru prevenirea
complicațiilor;

Suportul familiei, al prietenilor, precum și consilierea terapeutică pot fi de mare ajutor în această
perioadă dificilă.

BIBLIOGRAFIE
 Baltă Georgeta - Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor, Editura didactică și
pedagogică, 1983
 Beliveru R., Gingras D.- Prevenirea cancerului, Editura Litera, Bucuresti, 2015.
 Bild E., Miron L.- Terapia cancerului: ghid practic, Editura Tehnopress, 2003.

 Borundel Corneliu - Manual de medicină internă pentru cadre medii; Editura All Medic,
Ediția a-III-a, București, 2000
 Coruga Ana-Maria, Costin Anca- Curs de medicina internă pentru asistenții medicali,
editura PIM, Iasi, 2008.
 Curs de Pneumologie pentru medicii rezidenți, sub redacția lui Dan Poenaru, Editura
Victor Babes, 2019
 Giulio Metro, Svetlana Jezdic, Stefania Vallone, Simonetta Rapetti- Ghid ESMO pentru
pacienți, Cancerul de plămâni, 2014
 Gherasim L.- Bolile aparatului respirator, Editura Medicală, București, 2002
 Lupsa Romanta, Demian Radu, Csiki Csongor- Oncologie medicala, Litografia U.M.F.
Tg- Mures, 1999
 Servan- Schreiber David- Anticancer. Invinge prin mijloace naturale, Editura
efpublishing, Bucuresti, 2008.

 Titircă Lucreția - Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali,

Editura Viața medicală românească, București 2008
 Titircă Lucreția - Breviar de explorări funcţionale şi îngrijiri speciale acordate bolnavului,
Editura Viața medicală românească, București 2008 Lucreția Titircă - Tehnici de evaluare
și îngrijiri acordate bolnavilor, Editura Viața medicală românească, București 2008
 Ulmeanu Ruxandra, Cordoș Ioan, Tofolean Doina , Mizilu Laura- Ghid pentru
managementul cancerului pulmonar, Media Med Publicis, 2015
 Tubiana Maurice- Cancerul, Editura Corint, Bucureşti, 2002
 https://amgtratate.blogspot.com/2016/11/nursing-in-oncologie-c3-ingrijirea.html
 https://amethyst-radiotherapy.ro/afectiuni/cancerul-pulmonar/
 https://www.californiaprotons.com/ro/breast-cancer/stages-grades/-5
 https://cancer360.ro/
 http:cas/cnas.ro/programul-national-de-oncologie
 https://insp.gov.ro/download/cnepss/
metodologii_ghirduri_recomandrari_si_evidente_stintifice/ghiduri_si_recomandari/Ghid-
Volumul-3-web.pdf
 https://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/4101-profilaxia-
cancerului.html
 https://www.cancer.org/cancer/lung-cancer.html
 https://www.cancercenter.com/cancer-types/lung-cancer
 www.docbook.ro/blog/cancerul-pulmonar
 ttps://europeanlung.org/wp-content/uploads/2021/04/Lung-Cancer-Screening-
Factsheet_RO.pdf
 https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/lung-cancer/symptoms-causes/syc-
20374620
 www.medisprof.ro/blog/stadii-cancer-pulmonar-si -tratament
 https://www.nia.nih.gov/health/what-are-palliative-care-and-hospice-care
 www.cancer.net/sites/cancer.net/files/asco_answers Lung_ro
 htpps: raportuldegarda.ro/inovație-cancer-pulmonar/biomarkeri/aprobari/terapii)
 htpps// pagina de nursing.ro/ project/ cancerul bronhopulmonar -îngrijirea pacientului cu
carcinom bronhopulmonar/
 Spitalul Clinic Județean Mureș. Protocol medical. Cancerul bronhopulmonar. Cod: PM-
ONCO-04