I. INTRODUCERE…………………….………………………….....................................

2
1. Anatomia și fiziologia aparatului respirator………………….…........................
…...................................................................3
2. Etiologia neoplasmului bronho-pulmonar………………….
….................................…9
3. Anatomie patologică………………………….……….…...….....…....................
…...12
4. Simptomatologie…………..…………………………….………..….....................
…..12
5. Examenele paraclinice…………….…..………………..……….………………..
…..14
6. Diagnostic și prognostic…..………………..………….……….….....
……………................................16
7. Tratamentul neoplasmului bronho-pulmonar …...…………..........
………………….19

II. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU

NEOPLASM BRONHO-PULMONAR…..…..….........................................................23

1. Psihoterapia și educația sanitară a bolnavului cu neoplasm bronho-

pulmonar….............................................................................................................................23
2. Pregătirea bolnavului pentru analize..……………….………......…….........................24
3. Îngrijiri preoperatorii și postoperatorii ale bolnavului cu neoplasm
bronho-pulmonar în stadiul I și II…………………………………...
……..........................................................................27
4. Îngrijirea bolnavului cu neoplasm bronho-pulmonar în stadiul III și
IV…………….....................................................................................................................31
5. Administrarea tratamentului de specialitate și simptomatic la bolnavii
cu neoplasm bronho-pulmonar………………….....………...…………………………...34

III. CAZURI CLINICE………………..…………………........................................…37

Cazul I……………………………………….……………………..…….....................….37

Cazul II……………………………………………….……...…………......................….45

Cazul III…………………………………………….……..…………......................……...52

1
 IV. CONCLUZII................................................................................................................59

BIBLIOGRAFIE…………………………….…………….…............................…...........60

I. motivatia lucrarii

Neoplasmul bronho-pulmonar reprezintă o tumoră malignă localizată la nivel

pulmonar, cu originea în celulele bronșice. Este o neoplazie cu o etiologie
multifactorială și cu o evoluție clinică fatală, iar dacă nu este depistată și oprită din timp,
boala va avansa și va duce mai repede sau mai târziu la deces.
Neoplasmul bronho-pulmonar are o incidență în Europa de 52 de persoane la
100.000 persoane pe an și este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit la bărbați, iar la
femei ocupă locul 3, după cancerul de sân și cancerul de colon. Vârsta medie la
diagnosticare este de 50 de ani la bărbaţi şi peste 60 de ani la femei. De asemenea, acest
tip de cancer este mai frecvent în mediul urban, faţă de mediul rural.
Fără îndoială atunci când se abordează problema neoplasmelor bronho-pulmonare
trebuie luat în considerare și principala cauză în dezvoltarea cancerului bronho-pulmonar:
fumatul. În acest context este recunoscut că peste 90% din cancerele bronho-pulmonare
sunt considerate a fi consecințe directe ale fumatului de către persoane care sunt sau au
fost fumători. Renunțarea la fumat determină scăderea riscului de cancer.
Conform celor mai recente studii, cancerul bronho-pulmonar se apreciază că
această formă de cancer determină în fiecare an la bărbați 1.095.000 noi îmbolnăviri și
514.000 decese, iar la femei aproximativ 514.000 noi cazuri și 427.000 decese. Cancerul
bronho-pulmonar reprezintă 12,7% din totalul noilor cazuri de cancer și aproximativ
18,2% din totalul deceselor determinate de cancer.
Cancerul bronho-pulmonar reprezintă prima cauză de mortalitate de cancer în
lume. Numărul de cazuri în lume creşte semnificativ, cu 6% pe an, proporţional cu
fumatul şi poluarea atmosferică.
Vârsta cu incidenţă maximă este de 45-60 ani.

1.1. Tabel privind riscul de mortalitate pe plan 1.2. Tabel privind riscul de mortalitate pe
mondial din cauza neoplasmului bronho-pulmonar plan mondial din cauza neoplasmului
la sexul masculin cu vârsta între 0-74 ani. bronho-pulmonar la sexul feminin cu vârsta
între 0-74 ani.

2
1. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

A. ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator are o importanță vitală în organismul uman, de aceea trebuie

să cunoaștem elementele componente dintr-un proces de respirație. În componența
acestui aparat se descriu următoarele elemente: căile aeriene și plămânii.
Căile aeriene sunt de 2 feluri:
 superioare: nasul, sinusurile paranazale, faringele, laringele.
 inferioare: traheea, bronhiile.
Superioare :
1. Nasul este organul în care se găsește prima parte a căilor respiratorii superioare
și totodată segmentul periferic al analizatorului olfactiv. Se află așezat în centrul feței,
imediat sub frunte, are formă triunghiulară cu vârful între sprâncene și baza în jos, unde
se deschid orificiile nazale inferioare.
Piramida nazală este formată din:
a)schelet osteo-cartilaginos - dă forma și soliditatea nasului,
b) o serie de învelișuri moi - acoperă scheletul osteo-cartilaginos.
a)Scheletul osteo-cartilaginos este alcătuit din 2 oase nazale,
cartilaje principale (cartilajul septal, cartilajele laterale, cartilajul aripilor nasului),
cartilaje accesorii (cartilaje pătrate, cartilaje sesamoide, cartilaje vomeriene).
b)Învelișurile moi sunt reprezentate de o piele subțire și netedă la
nivelul osului, o piele groasă și aderentă la nivelul cartilajelor, țesutul celular subcutanat,
precum și de pătura musculară formată din mușchiul piramidal al nasului, mușchiul
transvers al nasului, mușchiul ridicător al buzei superioare, mușchiul dilatator al
narinelor.
Cavitatea nazală este despărțită printr-un perete median, septul nazal fiind format
din osul etmoid, osul vomer și cartilajul septului. De fiecare parte a septului nazal există
un vestibul și o fosă nazală.

2. Sinusurile paranazale sunt niște cavități pneumatice, cu rol de cutie de

rezonanță și de a menține o temperatură constantă. Mucoasa lor se continuă cu mucoasa
foselor nazale. Sinusurile paranazale sunt perechi și sunt în număr de 8, câte 4 de fiecare
fosă nazală: sinus maxilar, sinus sfenoid, sinus etmoid și sinus frontal.

3. Faringele este un conduct musculo-membranos, dispus de la baza

craniului până în dreptul vertebrei C8, unde se continuă esofagul. Cavitatea faringelui este
divizată în 3 etaje: nasofaringele, bucofaringele și laringofaringele. Faringele este
segmentul unde se încrucișează calea digestivă cu cea respiratorie, pe aici trece aerul din
fosele nazale în laringe și trahee și invers.

3
 4. Laringele este un organ cu dublă funcție: are funcție de cale respiratorie, fiind
un conduct aero-vector și este organ al fonației. Laringele este așezat pe linia mediană și
anterioară a gâtului, deasupra traheei, sub osul hioid și înaintea esofagului. La adult se
află la nivelul C5-C6, iar la copii este mai sus, iar la bătrâni este mai jos fa ță de aceste
vertebre.
Laringele are forma unui triunghi și are 2 fețe anterolaterale, o față posterioară, o
extremitate superioară care este baza și o extremitate inferioară care reprezintă vârful
acestui triunghi. Acest organ este alcătuit din schelet cartilaginos, capsule articulare,
ligamente, membrane, mușchi și mucoasă laringiană. Scheletul laringelui este format din
trei cartilaje pereche numite artenoide, corniculate și cuneiforme, de asemenea are și trei
cartilaje nepereche numite tiroid, cricoid și epiglotă.
Inferioare:
5. Traheea este un organ sub formă de tub care continuă laringele și se întinde de
la vertebra C6 și se termină în torace, la nivelul vertebrei T4, unde se împarte în cele două
bronhii principale. Prezintă un segment cervical și unul toracal.
În structura traheei se distinge un schelet fibrocartilagios, care este format din 15-
20 de inele cartilaginoase incomplete posterior și are o lungime de aproximativ 10-12 cm
și un diametru de aproximativ 1,5 cm. Cartilajele sunt unite între ele prin ligamente
inelare și sunt completate posterior de o membrană fibroasă. La interior, traheea conține o
mucoasă cu glande seromucoase și epiteliu cilindric ciliat.

6. Bronhiile reprezintă căile aeriene care rezultă din arborizarea traheei. La

nivelul vertebrei T4, traheea se împarte în cele două bronhii principale (dreaptă și stângă).
Aceste bronhii pătrund în plămân prin hilul pulmonar și apoi se ramifică în bronhii lobare
și segmentare, formând arborele bronșic.
Între cele două bronhii există o serie de deosebiri. Bronhia dreaptă este aproape
verticală, iar cea stângă aproape orizontală. Cea stângă este mai lungă (5 cm) față de cea
dreaptă (2,5 cm), în schimb bronhia dreaptă are un calibru mai mare (1,5 cm) față de cea
stângă (1 cm).
Bronhiile principale păstrează caracterele traheei, dar pe măsura ramificării lor
inelele cartilaginoase se răresc, devin incomplete, pentru a dispărea în bronhiile mici,
numite bronhiole. În schimb, în bronhiole sunt bine reprezentate fibrele musculare netede
dispuse circular.

7. Plămânii sunt principalele organe ale respirației. La nivelul lor se fac

schimburile gazoase. Culoarea lor variază cu vârsta: la făt este ro șu-brun, la copil gri-roz,
la adult este cenușiu mai mult sau mai puțin închis. Greutatea plămânilor este de 700 g la
plămânul drept și 600 g la cel stâng.
Capacitatea totală a plămânilor este de 5000 cm 3 aer. Consistența plămânilor este
elastică, buretoasă. Diametrul vertical este de 22 cm, antero-posterior la bază de 18-20
cm, iar transversal la bază de 9-10 cm.
În cavitatea toracică există doi plămâni (stâng și drept), fiind acoperiți de pleura
viscerală. Plămânii au forma unei jumătăți de con și prezintă o bază, un vârf, o față
sternocostală, o față diafragmatică și o față mediastinală. Plămânii prezintă, de asemenea,
o margine anterioară și o margine inferioară. Suprafețele plămânilor sunt traversate de
șanțuri adânci numite fisuri. Plămânul drept prezintă fisura oblică și fisura orizontală care

4
îl împarte în trei lobi (superior, mijlociu și inferior). Plămânul stâng prezintă o singură
fisură, care îl împarte într-un lob superior și unul inferior. În centrul fețelor mediastinale
ale ambilor plămâni se găsește o depresiune numită hilul pulmonar. Pe aici intră și ies din
plămân elementele pendiculului pulmonar (două vene pulmonare, o bronhie principală, o
arteră pulmonară, vase limfatice și nervi).
În interiorul segmentelor, bronhiile segmentare se mai ramifică de aproximativ
10-15 ori. Ultima ramificație nu mai are schelet cartilaginos și se numește bronhiolă.
Aceasta asigură ventilația unui teritoriu numit lobul pulmonar. În acest lob bronhiolele se
mai ramifică de câteva ori până la nivelul de canale alveolare în care se deschis sacii
alveolari. Alveolele pulmonare au aspectul unor saci umpluți cu aer, ai căror pereți sunt
formați dintr-un epiteliu alveolar și o rețea de fibre conjuctive. Aceasta formează septuri
despărțitoare interalveolare. Celulele epiteliului alveolar secretă o substanță tensioactivă
numită surfactant, datorită căreia se mențin deschise.

Vascularizația plămânilor este dublă: nutritivă și funcțională.

Vascularizația nutritivă se face prin artere bronșice (două stângi și una dreaptă),
care pleacă din aorta toracică. Acestea transportă sânge oxigenat pentru nutriția
elementelor componente din structura plămânului (vase, bronhii, ganglioni limfatici,
pleură viscerală). În pereții acestor elemente componente arterele formează o rețea de
capilare din care se formează venele bronșice, acestea ajung, în final, în vena cavă
superioară.
Vascularizația funcțională începe din ventriculul drept din care pleacă trunchiul
pulmonar, care se împarte în arterele pulmonare dreaptă și stânga. Acestea pătrund în
plămâni și se ramifică segmentar și subsegmentar, ultimele ramuri terminându-se într-o
rețea de capilare în jurul alveolelor. Din această rețea se formează vene, care preiau
sângele oxigenat, confluează în ramuri din ce în ce mai mari și, în final, părăsesc
plămânul prin două vene pulmonare. Cele patru vene pulmonare (două drepte și două
stângi) se varsă în atriul stâng.

Pleura este membrana care acoperă complet fiecare plămân, cu excepția hilului.
La exterior plămânii sunt înveliți în cele două foițe de pleură: cea parietală care
căptușește pereții cutiei toracice, iar cea viscerală care tapetează plămânul. Aceste foițe
sunt separate de printr-un spațiu denumit cavitate pleurală. Cavitatea pleurală poate
dispărea prin lipirea foițelor (simfiza pleurală) sau poate deveni reală, atunci când între
cele două foițe ale pleurei se acumulează sânge (hemotorax), lichid (hidrotorax), aer
(pneumotorax) sau puroi (piotorax).

5
 Anatomia aparatului respirator

B. FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Respirația este o funcție vitală a organismelor vii, reprezentând ansamblul

fenomenelor fizice și chimice prin care se asigură schimburile gazoase între organism și
mediul înconjurător. Cele mai importante fenomene la nivelul acestui proces sunt
absorbția de oxigen și eliminarea de dioxid de carbon, care la nivel tisular poartă
denumirea de respirație internă, iar la nivelul plămânilor de respirație externă.
Din punct de vedere funcțional, respirația poate fi împărțită în mai multe etape:
ventilație pulmonară, ventilație alveolară, difuziunea gazelor respiratorii între alveolele
pulmonare și sânge, reglarea respirației.

6
 Ventilația pulmonară
Pătrunderea și ieșirea aerului din plămâni, adică inspirația și respectiv expira ția,
fie în condiții de repaus, fie în condiții de efort, modifică diametrele cutiei toracice
(diametrul antero-posterior, diametrul transversal și cel longitudinal) modificând în
același timp capacitatea plămânului. Mișcările respiratorii ale unui adult normal sunt de
16-18 respirații/minut, iar la copil frecvența respirației este mai crescută.
Inspirația este un proces activ, cu participarea mușchilor inspiratori (intercostali
externi), având ca urmare mărirea tuturor diametrelor cutiei toracice: diametrul antero-
posterior și transversal se măresc datorită orizontalizării și rotației coastelor, iar diametrul
longitudinal se mărește prin coborârea mușchiului diafragma, acesta fiind considerat
principalul mușchi inspirator.
Expirația urmează după inspirație, fără pauză, și este un proces pasiv. Când
contracția mușchilor inspiratori încetează, cutia toracică tinde să revină, datorită
elasticității ei inerente, la poziția inițială. Plămânii, se retractă spre hil și diafragma
relaxată este atrasă în sus de presiunea intratoracică și favorizată de contrac ția
musculaturii abdominale.
În expirație forțată, în efortul fizic, expirația devine activă prin intervenția
mușchilor expiratori.În măsura în care la mișcările respiratorii participă mai mulți mu șchi
ce modifică poziția coastelor sau a diafragmei, există un tip de respirație costală
(specifică femeilor) și una abdominală (specifică bărbaților).

Ventilaţia pulmonară

7
 Ventilația alveolară
Schimbul de gaze între aerul alveolar și sângele venos se face prin membrana
alveolo-capilară, în funcție de presiunea parțială a gazelor respiratorii de o parte și de alta
a membranei, transferul efectuându-se prin procesul de difuziune.
Transferul se face continuu datorită aportului neîntrerupt, la nivelul suprafeței de
schimb, a aerului cu concentrație crescută în O 2 și a sângelui capilar pulmonar cu exces
de CO2. Deci, presiunea parțială la nivel alveolar a O2 se menține în limite constante de
100 mm Hg, iar sângele venos este de 37 mm Hg. Presiunea parțială a CO2 în alveolă este
de 40 mm Hg.
Ventilația alveolară este unul dintre factorii majori care determină presiunile
parțiale ale oxigenului și dioxidului de carbon în alveole.

Difuziunea
După ventilația alveolară urmează o nouă etapă a procesului respirator. Aceasta
este difuzarea oxigenului din alveole în sângele capilar și difuziunea în sens invers a
dioxidului de carbon.
Toate gazele implicate în fiziologia respirației sunt molecule simple, libere să se
miște unele printre altele, proces denumit difuziune. Afirmația este valabilă și pentru
gazele dizolvate în lichidele și țesuturile organismului.
În fiziologia respirației discutăm despre un amestec gazos, conținând mai ales
oxigen, azot și dioxid de carbon. Rata difuziunii acestora va fi direct proporțională cu
presiunea exercitată de către fiecare gaz în parte, denumită presiunea parțială a gazelor.
Gazele dizolvate în apă sau în țesuturi dezvoltă, de asemenea, presiuni, deoarece
moleculele acestora se mișcă dezordonat, posedând energie cinetică, la fel ca și în stare
gazoasă.

Reglarea respirației
Respirația este un act involuntar, dar determinat de mușchi supuși controlului
voluntar. În reglarea respirației sunt antrenate paleo-structuri nervoase (măduvă și bulb)
care au în principal funcție metabolică, dar și structuri nervoase mai moi cum sunt
sistemul limbic, hipotalamusul și cortexul, fiind implicate în funcțiile comportamentale
(plâns, râs, vorbit).

Reglarea respirației este structurată în mai multe tipuri:

 Reglarea nervoasă automată a respirației se realizează cu participarea

centrilor respiratori intrinseci bulbopontini din formația reticulară a trunchiului cerebral.
S-au descris în bulb un centru inspirator și unul expirator, între care există
conexiuni anatomice și funcționale datorită cărora se realizează alternanța dintre
inspirație și expirație.

 Reglarea voluntară a respirației este reprezentată de centrii

bulbopontini respiratori care sunt mereu sub influența impulsurilor de la nivelele
superioare (hipotalamus, sistem limbic, emisfer cerebral), cât și sub influența
impulsurilor de la receptorii periferici. În cazul hipotalamusului, legăturile dintre acestea

8
 și centrii respiratori stau la baza integrării și participării funcției inspiratorii la procesele
de termoreglare.
Respirația este sub control central, de aceea, în mod voluntar, ea poate fi oprită
(apnee), poate fi amplificată sau accelerată (tahipnee, polipnee) sau încetinită
(bradipnee).
Tot scoarța cerebrală controlează activitatea în care este implicat ritmul respirator
(vorbitul, cântatul vocal și instrumental).

 Reglarea umorală a respirației prezintă următorii factori care sunt

importanți în acest tip de reglare a respirației: concentra ția dioxidului de carbon, a
oxigenului și a ionilor de hidrogen din sângele arterial. Aceștia acționează direct asupra
ariilor chemosensibile ale centrilor respiratori și indirect prin intermediul zonelor
chemosensibile periferice.
Creșterea dioxidului de carbon în sânge are un efect stimulant asupra respirației,
crescând frecvența și amplitudinea respirațiilor.

2. ETIOLOGIA NEOPLASMULUI BRONHO-PULMONAR

Neoplasmul broho-pulmonar reprezintă o tumoră malignă localizată la nivel
pulmonar, cu originea în celulele bronșice, este prima cauză de mortalitate prin cancer în
lume și are o incidență în Europa de 52/100.000 persoane pe an.

Este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit la bărbați, iar la femeile din România
ocupă locul 3, după cancerul de sân și cancerul de colon. Numărul de cazuri în lume
creşte cu 5% pe an, proporţional cu fumatul şi poluarea atmosferică. De asemenea, CBP
este mai frecvent în mediul urban faţă de mediul rural. Vârsta medie la diagnostic este de
50 de ani la bărbaţi şi peste 60 de ani la femei.

Dintre factorii de risc care conduc spre cancerul bronho-pulmonar sunt: agenții
chimici şi agenții radioactivi. Cu acţiune modulantă mai sunt: factorul genetic, vârsta și
antecendentele pulmonare.

 Carcinogenii chimici: tabagismul, poluarea atmosferică, poluarea profesională.

Tabagismul reprezintă factorul cel mai important, cel mai periculos, el fiind
responsabil de peste 85% din cancerele bronho-pulmonare. În fumul de ţigară există mai
multe substanţe chimice diferite, implicate direct în producerea cancerului, cele mai
cunoscute fiind N-nitrozaminele şi hidrocarburile aromatice policiclice. În apariţia bolii,
contează numărul de ţigări fumate pe zi, durata în ani, debutul la vârste tinere, fumatul
pasiv, inhalarea profundă. Aproximativ 90 % din bolnavii de cancer bronho-pulmonar
sunt sau au fost fumători.

Renunțarea la fumat determină scăderea riscului de cancer. Riscul unui fumător de

a se îmbolnavi de cancer bronho-pulmonar este de 40 de ori mai mare decât în cazul
nefumătorilor. Fumatul pasiv, involuntar, crește şi riscul de cancer bronho-pulmonar. Se
consideră că lângă o persoană care fumează 20 ţigări, fumătorul pasiv inhalează

9
 cantitatea de fum din 8 ţigări.

Poluarea atmosferică prezintă în aerul urban unele substanţe detectate care sunt
identice cu cele găsite în fumul de ţigară. În regiunile puternic industrializate, rata
mortalităţii prin cancer bronho-pulmonar este de 2-5 ori mai mare decât în ariile rurale.

Poluarea profesională. Expunerea la anumiţi agenţi profesionali, asociată cu

fumatul, se ajunge la multiplicarea riscului, şi nu printr-un simplu efect aditiv al acestora.
Aproximativ 5 % din cazurile de cancer bronho-pulmonar sunt determinate de substan țe
cancerigene cu care pacientul intră în contact la locul de muncă. Această potenţializare
multiplicativă există şi pentru alte expuneri profesionale: azbestul care este responsabil
de peste 90% din cazuri (la muncitorii care manipulează azbestul, unul din cinci decese
se datorează acestui cancer; materiale izolante, şantiere navale), oxizii de fer, arsenic (în
pesticide, fungicide, industria sticlei, semiconductori), gudroane (se referă în special la
hidrocarburile aromatice policiclice, care derivă din multiple activităţi industriale:
coxerii, topitorii, industria aluminiului), crom, nichel (folosit ca aditiv în siderurgie).

Substanțele cancerigene acționează și duc la cancer chiar și după câteva decenii.

 Carcinogenii radioactivi
În afara expunerii la razele cosmice, orice individ este expus la radiaţii de origine
terestră legată de prezenţa radioizotopilor naturali. Riscul principal în ceea ce priveşte
cancer bronho-pulmonar rezidă în prezenţa uraniului, care în cursul dezintegrării sale
emite radium 226 şi mai ales gazul radon 222. Studiile clasice care au analizat cancer
bronho-pulmonar la minerii din minele de uraniu au demonstrat o relaţie directă de tip
doză-efect.

 Factorii genetici
Dacă unul din părinți a fost sau este bolnav de cancer bronho-pulmonar, riscul
copiilor de a se îmbolnăvi crește de două până la trei ori. Persoanele care au un tată,
mamă, frate, soră sau care au avut cancer bronho-pulmonar poate fi un risc usor crescut
de boală, chiar dacă nu fumează. Se pare că anumite mutaţii genetice moştenite ale
celulelor, conferă o susceptibilitate faţă de acţiunea factorilor de mediu implicaţi în
oncogeneză.

 Antecendente pulmonare sunt importante pentru că prezența unei tuberculoze sau a unei
bronşite, în timp de mulţi ani, poate creşte riscul de cancer bronho-pulmonar.

 Vârsta de peste 65 de ani: cei mai mulţi oameni diagnosticați cu cancer bronho-pulmonar
sunt cei care au peste 65 de ani.

10
 Tabagismul reprezintă factorul cel mai important și cel mai periculos, el fiind
responsabil în peste 85% din cazurile de neoplasm bronho-pulmonar.
3. ANATOMIE PATOLOGICĂ

Tumora este locaizata mai fregvent in in plamanul drept, in bronhiile mari si lobii
superiori.Odata costituita, formatiunea tumorala proemina in bronhie, pe care o
obstrueaza(astuparea unor canale din organim sau a unor vase de sange).

11
 În practica medicală se întâlnesc 2 mari categorii de cancere:
a. Cancerele diferentiate
1. Cancerul epidermoid (cu celule scuamoase)
Este cel mai frecvent tip de cancer bronho-pulmonar și este întâlnit la
aproximativ 60-70% din bolnavi. Acest tip de cancer este alcătuit din mase concentrice
de celule epiteliale turtite, care au nuclei mari, bogate în cromatină, cu nucleoli
evidentiați și din celule mature mai mult sau mai puțin cheratinizate. Cancerul
epidermoid este deseori întâlnit la fumători și are o localizare relativ centrală,
determinând apari ția unor simptome relativ precoce.
2. Adenocarcinomul
Este întâlnit la 15% din bolnavi, fiind alcătuit din celule cubice și cilindrice
care tind să formeze structuri glandulare. Adenocarcinomul cre ș te în dimensiuni mai
repede decât cancerul epidermoid. Deseori este asociat cu focarele cicatriceale și cu
fibroza cronică interstițială, tinde să se extindă pe toate căile. Are o localizare
predominant periferică în bronhiile mici.
3. Cancerul bronșiolo-alveolar
Este foarte rar întâlnit fiind numai în 1-2% din cazuri. Este considerat ca o
varietate particulară de adenocarcinom. Totdeauna periferic, are punct de plecare alveolar
sau bronșiolar terminal având una sau mai multe tumori.
b. Cancerele nediferențiate
1. Cancerul anaplazic cu celule mici
Reprezintă aproximativ 20% din totalitatea cancerelor bronho-pulmonare.
Bolnavii cu cancer anaplazic au în general o vârstă mai tânără decât cei cu alte tipuri de
cancer bronho-pulmonar. Cancerul anaplazic are o netă predominantă masculină și are în
proporții egale atât localizare centrală, cât și periferică. Crește repede în dimensiuni și face
o metastază precoce, înainte de a produce simptome și semne clinice evidente.
2. Cancerele nediferențiate cu celule mari
Reprezintă 3-16% din cazuri, cu cele două subtipuri (cu celule gigant și cu celule
clare), se dezvoltă în zone periferice cu tendința la invazia pleurei, dar se mai dezvoltă și
central.

4. SIMPTOMATOLOGIE

Simptomele cancerului bronho-pulmonar, atât de debut, cât și cele târzii, sunt în

raport cu reacțiile pe care le produce tumora la nivelul bronhiei (dilatație, obstrucție,
infecție) și la nivelul parenchimului pulmonar (atelectazie). Unele infecții pulmonare
(pneumonie, abces pulmonar) pot domina tabloul clinic și masca
neoplasmului(cancerul).
Neoplasmul bronho-pulmonar evoluează cu o fază asimptomatică în care
diagnosticul timpuriu este de dorit ș i cu o fază simptomatică în care sunt depista ți
90% din pacienți.
În această fază pacientul acuză câteva simptome majore:
- tuse persistentă
- durere toracică
- hemoptizie

12
 Tusea este simptomul major întâlnit în cancerele dezvoltate în bronhiile mari.
Este o tuse uscată, supărătoare, rebelă la tratamentul cu calmante și acest lucru neliniștește
pe bolnav. În schimb ce categoria de fumătorii dependenți pot fi tușitori cronici și nu mai
acordă nicio atenție acestui simptom. La acești bolnavi, printr-o anamneză atentă poate fi
semnalată o schimbare în frecvență și intensitatea tusei, sugestivă pentru apariția unui
proces patologic nou, alături de inflamația cronică generată de tutun.
 Durerea toracică este sub formă de junghi sau de greutate retrosternală ori de
nevralgie intercostală. Simptomatologia apare tardiv ca o durere surdă, tenace, care
crește în intensitate și care nu cedează la antialgice obișnuite. Este provocată receptorilor
bronșici, de invazia pleurei sau a nervilor intercostali, de către celulele maligne.
 Hemoptizia(=eliminre prin tuse a unei cantitati de sange, ca urmare a unei
hemoragii a cailor respiratorii)- constituie un adevărat semnal de alarmă, relevând
cancerul la 10-20% dintre bolnavi. Hemoptizia este moderată sau redusă (striuri sangvine
în expectora ție), putându-se repeta în fiecare diminea ță timp de mai multe zile,
chiar când nu este abundentă și nu pune via ța bolnavului în pericol. Expectorația redusă
cantitativ, mucoasă sau seroasă are la mulți bolnavi un aspect banal. Atunci când este
prezentă hemoptizia se atestă prezen ța unei boli avansate.
În perioada de stare se intensifică simptomele funcționale de debut (tusea,
durerea toracică, hemoptizia) și apar mai multe semne care sunt date de extensia loco-
regională:
 Dispneea sau respiraţia dificilă, apare tardiv, fiind generată de compresiunea sau
obstrucţia traheei sau bronhiilor mari.
 Disfonie: voce bitonală determinată de afectarea nervului laringeu recurent;
 Disfagie sau dificultate la înghiţire, marcând extensia la esofag;
 Sindrom de compresiune venoasă: cel mai important fiind cel de cavă superioară
(ameţeli, cefalee, edem în pelerină, circulaţie colaterală toracică superioară);
 Sindrom Claude Bernard Horner: enoftalmie (ochii sunt înfundaţi în orbite),
mioză (pupile mici), diminuarea fantei palpebrale;
 Extensie parietală: dureri legate de atingerea unui segment osos (nevralgie
cervico-brahială și costală);
 Ascensiunea hemidiafragmului, dată de paralizia nervului frenic;
 Pleurezie sau apă la plămâni, care se reface rapid după puncţie evacuatorie;
 Tulburări de ritm cardiac şi pericardită(inflamatie a pericardului,
pericard=invelisul care acopera inima,format dintr-o membrna fibroasa la exterios si una
seroasa la interior), prin extensia la inimă.
Alte semne prezente:

 Alterarea stării generale: astenie, slăbire în greutate, lipsa poftei de mâncare,

dezgust faţă de tutun, febră.
 Episoade infecţioase recidivante bronşitice sau pneumonii şi abcese consecutive
obstruării lumenului bronşic cu stagnarea secreţiilor şi suprainfectarea lor.

13
 Uneori, cancerul este o descoperire întâmplătoare la o radiografie pulmonară
pentru un bilanţ preoperator, micro-radio-fotografie (MRF) periodică, la angajare. De
aceea este importantă vizita medicală de fiecare dată când este prezentă o simptomalogie
care prezintă un risc major pentru boală neoplazică.

5. EXAMENELE PARACLINICE Ș I DE LABORATOR

A. EXAMENELE PARACLINICE – INVESTIGAȚII RADIOLOGICE

1. Radiografia pulmonară este la fel de importantă ca și radioscopia, dar

trebuie efectuată după ce investiga ția radioscopică a epuizat toate posibilită țile ei.
Radiografia oferă posibilitatea specialistului de a o examina după o perioadă mai
îndelungată de la efectuarea ei, oferă posibilitatea să se constate dinamica procesului
patologic prin aprecierea dimensiunilor. Radiografia poate evidenția o serie de leziuni de
dimensiuni mici care scapă examenului radioscopic. Se va efectua în cele două poziții
clasice: din față și din profil de la o distanță de 1,5-2 metri.

2. Radioscopia pulmonară reprezintă examenul de elec ție primar care se

efectuează în investigarea unui bolnav. Examinatorul va putea descoperi opacități
chiar de dimensiuni reduse, de intensitate slabă.

3. Bronhoscopia reprezintă unul din principalele mijloace de diagnostic precoce

a neoplasmului bronho-pulmonar, ea permi țând vizualizarea și biopsierea leziunilor
proximale; ea este utilă, deci în primul rând în diagnosticul cancerului epidermoid, în
special al celui localizat în lobii inferiori, care metastazează mai rar în ganglionii
prescolenici. Bronhoscopia permite diagnosticul cancerului epidermoid în 30-60% din
cazuri. Prin bronhoscop se poate recolta un fragment tisular pentru examenul histologic,
biopsia locală sau transbronșică din plămâni sau din ganglionii hilari.

4. Ionografia ș i tomografia computerizată are o valoare foarte mare pentru

diagnosticul cancerului bronho-pulmonar. Când se pune problema localizării precise în
spațiu și a relațiilor cu elementele anatomice învecinate se va efectua o tomografie în
plan frontal și sagital; tomografia computerizată oferă date precise asupra rela țiilor
tumorii cu elementele anatomice mediastinale, va preciza existența maselor
ganglionare de la nivelul hilului.

5. Rezonan ț a magnetică nucleară (RMN) este utilă mai ales în depistarea

metastazelor(apritia unui focar de bola in lta parte a organismului) osoase.

B. EXAMENELE DE LABORATOR

l. Examenul citologic al sputei. Acest examen constă în analiza celulelor exfoliate

recoltate prin broșaj sub fibroscopie, aspirație într-un teritoriu suspect radiologic și
inaccesibil bronhoscopului sau sputei recoltate timp de trei zile, preferabil în zilele care

14
 urmează unei endoscopii bron șice. Pregătirea frotiurilor după metoda Papanicolau
permite un diagnostic corect în 45-95% din cazuri.
2. Examenul lichidului pleural. Lichidul pleural recoltat prin toracenteză se
analizează la laborator; lichidul pleural în caz de malignitate este un exsudat cu densitatea
peste 1015 și cu un conținut în proteine de pește 3,5grame/100ml, cu un număr relativ mare
de eritrocite cu prezența celulelor neoplazice.
Alte analize de laborator utilizate pentru diagnosticarea neoplasmului bronho-
pulmonar;
a) Markeri - NSE este un marcator care este recoltat prin punc ție venoasă, la indica ția
medicului, pentru completarea investiga țiilor de laborator în cancerul bronho-pulmonar
cu celule mici.
b) Numeroși hormoni pot fi secretați în tumorile maligne și câțiva dintre ei duc la identificarea
țesutului de origine:
-ACTN este secretat în anumite neoplasme bronho-pulmonare;
-ADH poate crește mai ales în neoplasme bronho-pulmonare cu celule mici.

C. INVESTIGAȚII SPECIALE ÎN CAZUL UNOR BOLNAVI

-puncția - biopsie pleurală este indicată numai în cazul bolnavilor cu revărsat pleural
-puncția - biopsie pulmonară transparietală este indicată în cazul cancerului bronho-
pulmonar periferic considerat inoperabil
-scintigrafia pulmonară aduce date utile în aprecierea operabilității neoplasmului bronho-
pulmonar
-mediastinoscopia prin intermediul căreia se fac prelevări de ganglioni
pretraheali are o valoare diagnostică și prognostică.

D. INVESTIGAȚII UZUALE

-hemoleucograma cu formula leucocitară

-uree, creatinina, glicemie, calcemie, gamma GTP, fosfataza alcalină.
-EKG.

6. DIAGNOSTIC ȘI PROGNOSTIC
Diagnosticul neoplasmului bronho-pulmonar este pus de o echipă de medici, care
folosesc investigaţii specifice în clinici de pneumologie, apelând la radiografii toracice,
tomografii computerizate, bronhoscopii, examene din spută pentru celule canceroase,
observarea la microscop a unor fragmente din bronşii, ecografii, analize de laborator. În
simpla radiografie a plămânilor, neoplasmul poate îmbrăca diferite forme: de la imagine
normală, la noduli, caverne, pete, lichid, mimând orice altă boală pulmonară, motiv
pentru care nu este uşor de diagnosticat.

15
 Diagnosticul în cancerul bronho-pulmonar se pune pe: examenul clinic,
radiografia toracică, bronhoscopia (cu recoltarea de țesut pentru examenul anatomo-
patologic, biopsie), examen citologic (din spută, aspirat sau lavaj bronșic – care
depistează prezența de celule canceroase), tomografia computerizată (TC), rezonanță
magnetică nucleară (RMN), tomografia cu emisie de pozitroni (PET-scan, este metoda
nouă și sofisticată, cu unele avantaje față de TC sau RMN).

Descoperirea unui cancer bronho-pulmonar primitiv are loc, în general, cu ocazia

unui examen radiologic prescris din cauza simptomelor descrise anterior. Obținerea de
țesuturi (prin biopsie, realizată, în general, prin fibroscopie bronșică) sau de celule
canceroase (prin analiza sputei) permit confirmarea diagnosticului. După o evoluție loco-
regională, cancerele bronho-pulmonare primitive pot antrena metastaze extratoracice,
dintre care cele mai frecvente sunt cele osoase, hepatice și cerebrale. Perspectivele de
vindecare ale carcinomului bronșic depind de mulți factori, cum ar fi tipul tumorii,
extinderea și localizarea sa.
Tumorile bronho-pulmonare sunt tratate cel mai bine chirurgical, însă doar 25
până la 30% din pacienții cu carcinom bronșic macrocelular pot fi supuși unei intervenții
chirurgicale. După operație, între 30-50 % din bolnavi supraviețuiesc mai mult de cinci
ani. În cazul pacienților care nu sunt operați, ci supuși radioterapiei, doar 20-30 %
supraviețuiesc mai mult de cinci ani.
Prognosticul carcinoamelor bronșice microcelulare și a celor macrocelulare cu
metastaze nu este favorabil. Rata medie de supraviețuire se situează între patru și
doisprezece luni. Dacă este tratată cu chimioterapie sau radioterapie, tumora dispare
complet la 5 până la 10 % din bolnavi. Fără tratament, carcinomul bronșic microcelular
duce la moarte într-un interval de 3-5 luni, doar 4 % din bolnavi supraviețuind mai mult
de un an.
Prognosticul cancerului bronho-pulmonar este mediocru, din cauza absenţei unei
depistări precoce eficiente (insuficienţa depistărilor radiologice şi citologice) pe de o
parte, iar pe de altă parte, din cauza evoluţiei rapid metastatice a acestui cancer, care
înlătură astfel soluţia chirurgicală. Într-adevăr, chirurgia este singurul tratament care
poate să aducă o speranţă formală de vindecare; dar de această procedură nu mai pot
beneficia decât 1/5 din pacienţi, şi aproape niciodată cancerele microcelulare.
La nivel global, speranţa de viaţă la 5 ani, a unui pacient cu cancer bronho-
pulmonar care a beneficiat de utilizarea tuturor mijloacelor terapeutice, este de 10%.
Împărțite pe stadii şi varietate histologică, supravieţuirea la 5 ani arată conform celei
redate în tabelul de mai jos:

Stadiul/varietate Supravieţuirea la 5 ani

istologica

Stadiul I 40 %

Stadiul II 20 - 30%

Stadiul III A 12 - 15%

16
 Stadiul III B 5%

Stadiul IV 0% CBP cu celule mici netratat 6 săptămâni

CBP cu celule mici tratat 6 - 18 luni

1.3. Tabel privind supravieţuirea la 5 ani a pacienţilor cu CBP

Cancerul bronho-pulmonar (CBP) este o afecțiune care conține o tumoră de

extremă gravitate, în care semnele clinice apar tardiv, cu evoluţie asimptomatică în
majoritatea cazurilor (7/8 din cazuri). Mai puţin de 1/3 din cazuri se găsesc la diagnostic
într-o etapă terapeutică utilă, media de supravieţuire este de 6-18 luni şi doar aproximativ
20% din pacienţi trăiesc mai mult de 1 an. În momentul diagnosticului, 55% dintre
pacienţi se prezintă cu metastaze, circa 30% cu boală avansată loco-regional şi doar 15%
în stadii localizate. În ceea ce priveşte supravieţuirea la 5 ani, pentru pacienţii cu stadii
localizate ale bolii, aceasta este de numai 48%, coborând dramatic la 18% pentru cei cu
boală avansată loco-regional şi fiind practic nulă pentru cei cu boală metastatică.
Rata de supravieţuire la 5 ani pentru toate stadiile este de 15%, observându-se o
creştere faţă de cea din anii ’60 (8%), creştere datorată progreselor în prevenţie şi
tratament. Pacienţii cu rată crescută de supravieţuire sunt cei diagnosticaţi în stadii
precoce, rezecabile, fapt ce indică necesitatea diagnosticului în astfel de stadii, preclinice
şi detecţia, ca şi tratarea, leziunilor preneoplazice.
Pentru a evalua operabilitatea cancerului bronho-pulmonar, pentru a stabili un
prognostic şi pentru a compara eficacitatea diferitelor protocoale terapeutice, se utilizează
un sistem de codificare a extensiei cancerului, denumit TNM (T - tumoră, N - numărul
ganglionilor, M - metastaze).

Stadializarea cancerului bronho-pulmonar

 T - evaluarea gradului de extensie a tumorii primare:

 Tx - tumora primară nu poate fi evaluată;

 T0 - tumora încă nu se evidențiază;

 Tis - carcinom in situ;

 T1 - tumoră cu diametru sub 3 cm, fără interesarea pleurei viscerale sau a bronhiei
lobare;

 T2 - tumoră cu diametru peste 3 cm sau cu interesarea pleurei viscerale, a bronhiei

lobare sau principale (dar la mai mult de 2 cm de bifurcația traheei);

 T3 - tumora cu extensie directă la pleură sau localizată la mai puțin de 2 cm de

bifurcația traheală;

17
 T4 - tumoră ce invadează cordul, vasele mari, esofagul, traheea, bifurcația traheei,
vertebre sau cu prezența de pleurezie malignă.

 N - evaluarea numărul ganglionilor limfatici loco-regionali:

 N0 - fară afectare ganglionară;

 Nx - ganglionii limfatici nu pot fi evaluați;

 N1 - existența unui ganglion;

 N2 - existența a doi ganglioni;

 N3 - existența a trei ganglioni;

 M - evaluarea metastazelor la distanță:

 M0 - fară metastaze la distanță;

 M1 - cu metastaze la distanță.

Această stadializare se poate face numai prin aportul important al datelor oferite
de investigaţii specifice. Prognosticul ar putea fi mai bine sugerat după stadializarea
corectă a pacien ților prin sistemul TNM și supraviețuirea va fi raportată la stadii.
Pentru stadiul I:
 T1N0 supraviețuiri la 5ani - 68,5%
 T2N2 supraviețuiri la 5 ani - 59%
Pentru stadiul II:
 T1N1 supraviețuiri la 5ani - 54%
 T2N1 supraviețuiri la 5ani - 40%
Pentru stadiul II:
 T3N0 supraviețuiri la 5 ani - 44%
 T3N1 supraviețuiri la 5 ani - 18%
Pentru stadiul IV orice TNM prognosticul este întunecat.

Raportat la forma histologică, statisticile remarcă o cre ștere a supravie țuirii

pentru formele scuamoase. De asemenea, stadializarea chirurgicală este mult mai
corectă decât cea clinică în aprecierea prognosticului, dar nu implică și un beneficiu
terapeutic. Folosirea actului chirurgical în stadializare se va raporta la vârstă, sex (risc
mai mare pentru bărbați decât pentru femei), plămânul afectat (risc crescut pentru dreptul
decât pentru stângul).
Pierderea în greutate în ultimele 6 luni anterioare diagnosticului, prezența
metastazelor (mai ales cerebrale), bolile cronice asociate, precum și recidivele
postchirurgicale scad semnificativ supraviețuirea.

18
 7. TRATAMENTUL NEOPLASMULUI BRONHO-PULMONAR

Tratamentul trebuie adaptat fiecărui stadiu în parte și trebuie efectuat de către o

echipă medicală complexă, care include medici oncologi, chimioterapeuţi, radioterapeuţi,
pneumologi, chirurgi toracici şi imunologi.

 TRATAMENTUL PROFILACTIC
În cazul neoplasmului bronho-pulmonar se poate vorbi de o profilaxie a bolii,
întrucât diverse și ample studii epidemiologice și clinice au arătat rolul unor factori
favorizanți în declanșarea acestei boli grave. Prin combaterea acestor factori se poate
încerca o profilaxie a bolii prin renunțarea la fumat, precum și prin adoptarea unor
măsuri în vederea reducerii poluării atmosferei în care trăiește persoana respectivă.
O altă metodă eficientă a tratamentului profilactic este depistarea precoce a
cancerului bronho-pulmonar prin studii radiologice și citologice (microradiografie,
respectiv examenul bacteriologic al sputei) la persoanele cu riscuri mari de
îmbolnăvire: bărba ții de peste 40-45ani, marii fumători, muncitorii din minele
radioactive.

 TRATAMENTUL CURATIV
Bilanțul terapeutic este necesar, în primul rand, în vederea efectuării
operației. Bilanțul preterapeutic se referă la cancerul propriu-zis, la starea generală și
poliviscerală a bolnavului, precum și la bilanțul funcțional cardio-respirator.
a) Cancerul trebuie apreciat din următoarele puncte de vedere:
- tipul histologic : cancerele diferen țiate (epidermoid, adenocarcinom) sunt
chirurgicale, în timp ce cancerul anaplazic cu celule mici (în bob de ovăz)
reprezintă o contraindicație operatorie;
- extensia locoregională se apreciază cu ajutorul bronhoscopiei (cancerul situat la
mai puțin de 2 cm de la carena este inoperabil), precum și a examenului radiologic
clinic. Invazia parietală, paralizia frenică sau recuren țială, obstruc ția venei cave
superioare, atingerea pleurei reprezintă contraindicații ale tratamentului chirurgical.
- extensia la distanță precizată prin examenul clinic (adenopatii superficiale,
hepatomegalie dură) alături de examenele paraclinice, prin eviden țierea unor metastaze
hepatice, cerebrale, osoase sau suprarenale constituie contraindica ții pentru tratamentul
chirurgical.
b) Starea generală și poliviscerală a cancerului se evidențiază prin:
- vârsta aparentă este mai importantă decât vârsta reală;
- afecțiunile hepatice, coronariene și renale constituie contraindica ții absolute sau
relative.
c) Bilanțul funcțional cardio-respirator poate releva modificări care contraindică
tratamentul chirurgical și chimioterapeutic:
- disfuncția ventilatorie severă, restrictivă sau obstructivă;
- anomalii importante ale raportului ventilație/perfuzie;
- hipertensiune arterială pulmonară mare și cord pulmonar.

19
 A. TRATAMENTUL CHIRURGICAL

Acest tip de tratament reprezintă singurul tratament al cancerului bronho-

pulmonar care justifică speranta unei supravietuiri.
În funcție de întinderea cancerului și de celalalte date pe care le oferă bilanțul
preterapeutic, actul chirurgical constă în:
 lobectomie simplă (tumora maligna locaiata mai fregvent in plamanul
drept, bronhiile mari si lobii superiori) ,
 pneumectomie (excizie a unei parti a plamanului) sau pneumectomie
largită.
Exerezele paleative pot fi necesare în unele tumori supurate sau înso țite de
hemoptizii severe.
Datorită diagnosticului tardiv, bolnavii care ajung în serviciul de chirurgie toracică
pot fi împărțiți astfel:
- 1/3 din cazuri sunt inoperabile,
- 1/3 din cazuri suferă o toracotomie exploatoare,
- 1/3 din cazuri suferă o exereză.
Supraviețuirea după 5 ani a bolnavilor opera ți este de aproximativ 20% din cele
aproximativ 30% cazuri operabile, evidențiidu-se că din totalitatea bolnavilor cu cancer
bronho-pulmonar (operați sau nu) doar 5-6% mai supravie țuiesc după un interval de 5
ani.
Pentru stadiul I circa 60-70% din pacienți beneficiază de intervenția radicală, iar
la restul se va asocia iradiere cu intervenție curativă.
Pentru stadiul II procentul interven țiilor radicale scade la 40-50%, restul având
indicație absolută pentru radioterapie postoperatorie, iar în cazul prezenței factorilor de
risc, aceasta își mărește indicația.
În stadiul III A, când este posibilă și indicată intervenția chirurgicală, fiind ulterior
urmată de chimioterapie adjuvantă, radioterapie adjuvantă.
Pacienții cu stadiul III B de boală nu beneficiază de intervenție chirurgicală
radicală, în aceste situa ții fiind preferată iradierea externă cu modalită ți terapeutice
asociate (chimioterapie, imunoterapie).
În stadiul IV, în func ț ie de indica ții și contraindica ții, chimioterapia
combinată își are ra țiunea chiar în scop paleativ, ținându-se cont de rata de
supraviețuire în aceste stadii fără tratament. Iradierea paleativă este și ea indicată mai ales
pentru metastazele cerebrale și osoase.

B. RADIOTERAPIA
Poate fi utilizată : -cu indicație de radicalitate
-cu caracter paleativ
a.Radioterapia cu indicație de radicalitate este în general indicată la :
- pacienții care refuză intervenție chirurgicală;
- recidiva postchirurgicală limitată la un hemitorace;
- carcinom cu celule mici, tratat prin chimioterapie.
Se contraindică în situațiile:

20
 - metastaze la distanță, inclusiv plămânul condrolateral;
- pleurezii maligne până la rezolvarea acestora;
- infecții pulmonare severe.
b.Radioterapia cu caracter paleativ poate fi aplicată în caz de sindrom de
compresie a venei cave superioare, de invadare mediastinală. Radioterapia are la unii
bolnavi efecte favorabile nete, dar supraviețuirile nu depășesc un an. În zilele noastre se
recomandă deseori asocierea radioterapiei cu tratamentul chirurgical fie înainte,
ușurând intervenția, fie după, în cazul în care exereza a fost insuficientă, precum și
asocierea cu tratamentul chimioterapeutic în cazurile inoperabile.

C. CHIMIOTERAPIA Este
deseori folosită în formele inoperabile de cancer bronho-pulmonar. Acestă terapie are
următoarele efecte favorabile:
- acțiune antalgică;
- ameliorarea și stoparea evoluției bolii;
- prelungirea supraviețuirii bolnavului de cancer bronho-pulmonar.
Principalele mijloace de chimioterapie în această boală sunt:
- agenții alchilanți: ciclofosfamidă ( Endoxanul), girostan (Theo-tepa), natulan
(Metilhidrazina), nuelfalon (Alkeron);
- alcoloizi din plante: vinblastina (Velbe), vincristina (Oncovin) vepesid
(Etoposide);
- antimetaboliți: antifolon (Methotrexat), purinethol, cytosar, 5 fluorouracil și
ftorafur;
- antibiotice: doxorubicina (Adriamicina), formorubicina, bleomycina, mitomycina
C;
- diferite alte citostatice: L-asparaginoza (Elspar), Nitrosouree (CCNU, BCNU,
metil-CCNU), Procarbazina, Cis-platin (Platamin, Platinex).
Modalități practice de tratament: se administrează în perfuzie intravenoasă,
puncție intravenoasă, injecții intramusculare sau pe cale orală.
Tratamentul se repetă la interval de 21-28 zile, fiecare nouă administrare fiind
precedată de un atent control hematologic. Imunoterapia anticanceroasă asociată
chimioterapiei duce la îmbunatățirea tratamentului și a rezultatelor. Se folosesc: BCG,
Levamisol, Interfon alfa și beta.

D. TRATAMENTUL SIMPTOMATIC

Este individualizat în funcție de necesitățile bolnavului:

- antibioticele servesc la combaterea infec ției (pneumoniei, abcesului pulmonar):
ampicilina, tetraciclina, oxacilina, cefalosporinele;
- corticoizii combat dispneea, reduc hipersecreția bronșică, influențează favorabil
febra și inapetența: hemisuccinat de hidrocortizon, prednison;
- antialgicele sunt utile în cazul bolnavilor cu dureri; la cei cu dureri foarte
mari sunt necesare opiaceele: morfină, mialgin, fortral, calmant III, piafen, algocalmin.
- antitusinele pot fi folosite, dar în pararel făcând eforturi de precizare a
etiologiei tusei, mai ales dacă aceasta este intensă și rebelă: calmotusin,

21
 codeină fosforică;
- hemostaticele sunt folosite pentru combaterea hemoptiziei: etamsilat, adrenostazin,
EAC (acid aminocaproic);
- bronhodilatatoarele: miofilin, asmopent, neutolin;
Tratamentul simptomatic al bolnavilor cu neoplasm bronho-pulmonar cuprinde și
oxigenoterapia pentru combaterea stării de hipoxie, în scopul ameliorării
concentrației de oxigen în sânge. Ca medicație adjuvantă în tratamentul neoplaziilor se
administrează Diamalin pentru profilaxia dermatozelor cu risc mare de transformare
malignă.

Efecte secundare ale tratamentului chimioterapeutic:

 injectarea paravenoasă a unui medicament anticanceros are consecințe locale grave:
necroza, retracția tegumentelor;
 toxicitate digestivă - senzațiile de greață și vărsături sunt manifestări digestive foarte
frecvente. Pentru ameliorarea senzațiilor de grea ță și a vărsăturilor se administrează
antiemetice asociate cu tranchilizante și corticoizi după un orar bine stabilit.
 toxicitate hematologică - a fost constatată ca expresie a citostaticului folosit. S-a
constatat că toxicitatea hematologică ac ționează pe câteva linii sanguine: anemia (este
ușor de corectat prin transfuzii sanguine), leucopenie (incluzând riscurile infecțioase),
trombopenie (incluzând riscurile hemoragiei mici sau medii) și alopecie.
 toxicitate urinară - la nivelul vezical endoxanul poate provoca cistita sau
hematurie. Tratamentul preventiv constă în asigurarea unei diureze corespunzătoare.

22
 II. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU
NEOPLASM BRONHO-PULMONAR

1. PSIHOTERAPIA ȘI EDUCAȚIA SANITARĂ A BOLNAVULUI CU

NEOPLASM BRONHO-PULMONAR

Începe prin calitatea primirii bolnavului în secția de oncologie medicală, prin

faptul că medicul în colaborare cu asistenta medicală informează bolnavul de scopul și de
modul de administrare al tratamentului, precum și de efectele secundare ce pot aparea
după administrare.
Rolul asistentei medicale este de a asigura bolnavul de reu șita
administrării tratamentului, creeând astfel o atmosferă de calm și înțelegere și un regim
de protecție care constă în:
 înlăturarea tuturor factorilor care influen țează negativ analizatorii vizuali, auditivi,
olfactivi;
 tratarea suferințelor psihice mari în legătură cu boala;
 prelungirea somnului fiziologic;
 suprimarea senzațiilor dureroase.

23
 Pentru realizarea acestor obiective, asistenta medicală trebuie să dea dovadă de
profesionalism și conștiință profesională. În acest sens sunt recomandate discu țiile
încurajatoare cu bolnavii (lămuriri asupra modului de administrare a tratamentului și
necesitatea administrării acestuia pe întreaga perioadă indicată de medic).
Pacienții cu afecțiuni ale aparatului respirator trebuie interna ți în saloane
luminoase, bine aerisite, fără curen ți de aer și suficient de încălzite. Asistenta
medicală va asigura aerisirea care poate fi continuă, dacă temperatura aerului o permite,
sau împrospătează aerul de mai multe ori pe zi prin deschiderea ferestrelor, iar în acest
timp bolnavii vor fi bine înveliți pentru a nu răci.
În epoca modernă există premise optimiste în ceea ce prive ște tratamentul cu
succes al bolii canceroase. Prevenirea tumorii maligne, valoarea diagnosticului precoce
(prin prezentarea la timp la medic), găsirea unor metode eficiente și moderne, și de
asemenea importanța administrării unui tratament complex, judicios și susținut cer o
atenție deosebită din partea bolnavilor, precum și din partea cadrelor specializate.
Înțelegerea de către bolnavi a procesului de malignizare a evoluției bolii și
cunoașterea metodelor terapeutice au permis ca legătura bolnav-cadru medical să fie
așezată pe baze optime de încredere și colaborare reciprocă.
Bolnavii informați și cu un moral bun sunt mai receptivi la tratament. Rolul
psihologic este evidențiat pe de o parte de valoarea pozitivă a încrederii și a optimismului
și pe de altă parte de valoarea negativă a temerilor și a prejudecăților față de diferite acte
de tratament, față de boală și față de evoluția acesteia.
Alături de echipa medicală de specialiști, o deosebită importanță pentru bolnavul
canceros o are mediul în care acesta trăiește, suportul moral al familiei, prietenilor,
colegilor de muncă sau de școală. Resursele psihice și emoționale ale bolnavului,
răbdarea în fața unor tratamente de lungă durată și încrederea în reu șita lor depind
foarte mult de contextul mediului familial, social și relațional în care trăiește fiecare
bolnav.
În cazul pacienților cu neoplasm bronho-pulmonar, asistenta medicală le sugerează
aparținătorilor și bolnavilor următoarele aspecte:
 schimbarea locului de muncă dacă lucrează în mediu toxic;
 este contraindicată expunerea la temperaturi foarte scăzute sau foarte ridicate, sau trecerea
bruscă de la o temperatură la alta, acestea fiind necesare pentru prevenirea virozelor
respiratorii și a altor infecții;
 lucrările dentare se vor face numai la indica ția medicului oncolog, după o verificare
hematologică pentru a preveni eventualele infec ții sau hemoragii gingivale.
Bolnavului i se va interzice balneofizioterapia, precum și expunerea într-un
climat excitant (munte, mare), deoarece acestea pot influen ța evolu ția nefavorabilă a
bolii. Bolnavului i se vor interzice eforturile fizice, tutunul și consumarea băuturilor
alcoolice.

2. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU ANALIZE

Asistenta medicală va programa, va înso ți sau va efectua la indica ția medicului o

serie de examene radiologice sau analize de laborator, acestea executându-se și ținându-

24
 se cont de securitatea bolnavului.
a) Examinările de laborator efectuate produselor biologice și patologice
completează simptomatologia, fiziologia și biochimia organismului. Aceste elemente
confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, reflectă evolu ția bolii și eficacitatea
tratamentului, confirmă vindecarea sau semnalează apariția unor complicații.
Utilitatea și obiectivitatea rezultatelor de laborator depind de modul de recoltare al
produselor analizate și de modul cum se efectuează examenul de laborator.
Recoltarea produselor este efectuată de asistenta medicală, în majoritatea situa țiilor.
Pentru ca acestea să se realizeze în condi ții optime, asistenta medicală trebuie să
respecte următoarele norme:
 orarul recoltărilor;
 efectuarea pregătirii fizice și psihice a bolnavului (bolnavul nu
mănâncă dimineața);
 pregătirea instrumentarului și a materialelor necesare pentru recoltare;
 tehnica recoltării propriu-zise;
 completarea buletinului de trimitere la laborator și etichetarea
produsului cerut.
Efectuarea pregătirii psihice a bolnavului constă în instruirea acestuia privind
comportamentul său în timpul recoltării, colaborarea sa pentru reușita recoltării.
Bolnavul este pregătit fizic printr-un regim alimentar, repaus la pat, așezându-l
într-o anumită poziție, toate pregătirile fiind efectuate în funcție de recoltarea ce se va
efectua. Completarea imediată și corectă a buletinelor de analiză, cât și etichetarea
produselor recoltate asigură evitarea înlocuirii rezultatelor între ele, fapt ce ar duce
la erori grave. Buletinul de analiză va cuprinde numele și prenumele bolnavului,
secția, numărul salonului și patului, natura produsului, analiza cerută, data recoltării.
Produsele recoltate pentru examenele bacteriologice nu se amestecă cu substan țele
antiseptice sau fixatoare.
Expedierea și transportul produselor recoltate trebuie să se efectueze astfel
încât acestea să ajungă la laborator cât mai repede și în starea în care au fost în
organism. Ele se trimit imediat pentru a evita alterarea. Prelevarea sanguină se
realizează prin punc ție venoasă, iar în unele cazuri din pulpa degetului, după o
prealabilă dezinfecție - pentru recoltarea hemoleucogramei prelevarea sanguină se face
din pulpa degetului.
După efectuarea tehnicii asistenta medicală va efectua toaleta regiunii (alături de
ștergere dacă este cazul) și se așează bolnavul în pozi ție comodă.
Pentru recoltarea sputei (expectora ției) bolnavul este informat să nu mănânce
și i se explică necesitatea tehnicii, să nu înghită sputa, să nu o împrăștie sau să scuipe
în batista, trebuie să expectoreze numai în vasul pe care îl primeste, să nu introducă în
vasul de colectare și saliva din gură. Înainte de a expectora se invită bolnavul să- și
clătească gura și faringele cu apă, sputa trebuie recoltată după un efort de tuse. Vasul

25
 în care se colectează sputa trebuie să fie steril. Asistenta medicală notează în F.O. data
și numele celui care a efectuat recoltarea.
Examenul citologic pune în evidență natura celulelor din sputa recoltată.
b) Metodele radiologice de examinare sunt: radioscopia (examinarea organelor
sub ecran dă o imagine dinamică), radiografia (fotografia imaginii radiologice pe film
radiologic, de și este o metodă statică de examinare, ea permite controlul comparativ
cu imagini anterioare), tomografia (fixarea imaginii radiografice a unui singur strat
dintr-o parte a plămânului și prin ea se evită posibilitatea erorilor de interpretare ca
urmare a suprapunerii imaginilor date de diferite straturi ale plămânilor).
Pentru reușita examenelor radiologice asistenta medicală trebuie să:
 pregătească psihic bolnavul (se va explica bolnavului necesitatea examenului și condițiile
în care se realizează);
 pregătească fizic bolnavul, corespunzător aparatului, sistemului;
 îndepărteze obiectele de îmbrăcăminte radioopace care pot cauza greșeli de îndepărtare a
imaginii radiologice, nasturi, mărgele, medalioane);
 va însoți bolnavul la serviciul de radiologie unde va fi ajutat la dezbrăcare, îmbrăcare,
susținere;
 va completa biletul de trimitere pentru examenul radiologic cu datele personale și
de spitalizare ale bolnavului;
 va asigura o temperatura optimă (20°C) în camera de examen radiologic.
Pentru realizarea radioscopiei sau radiografiei, bolnavul este a șezat în poziție
ortostatică cu mâinile pe șolduri și coatele aduse înainte în spatele ecranului, cu
pieptul apropiat de ecran sau caseta care poartă filmul. Când poziția verticală este
contraindicată se ajută bolnavul să ia pozi ția cerută de medic.
După terminarea examenului radiologic bolnavul va fi condus la pat, iar asistenta
medicală notează în F.O. data efectuării.
Pentru tomografia computerizată asistenta medicală programează bolnavul la
indicația medicului, iar examinarea se va efectua cu substanță de contrast dacă bolnavul
nu este alergic. Pentru cei alergici la substan ță de contrast, tomografia va fi efectuată
fără administrarea acesteia. Se va nota în F.O. data efectuării T.C.
c) Explorarea endoscopică a unui bolnav suspectat de cancer bronho-pulmonar,
bronhoscopia se efectuează de către medic. Reu șita unei bronhoscopii este
condiționată de colaborarea bolnavului, explorarea poate fi ob ținută numai printr-o
bună pregătire psihică a bolnavului și inclusiv prin instruirea privind sarcinile lui în
timpul examenului.
Se informează bolnavul, convingându-l de necesitatea examenului și asupra
însemnătății lui pentru evolu ția favorabilă. I se creează un climat de siguranță pentru a
asigura cooperarea lui cu ocazia anesteziei și a examenului; punându-1 în legătură cu al ți
bolnavi cărora li s-a efectuat bronhoscopia. La indicația medicului, în seara precedentă
zilei de examinare i se administrează bonavului un calmant. Se anunță bolnavul că nu
trebuie să mănânce în dimineața examinării și se informează asupra gustului amar al
anestezicului și senzației de îngroș are a gâtului și a limbii (după anestezie), pe care le

26
 va avea după examinare. Bolnavul este așezat pe un scaun, i se dă în mână o taviță renală
și i se cere să facă gargară cu lichidul anestezic u șor încălzit (35°C), ținându-l în gură
câteva minute, fără să-l înghită, pentru anestezia regiunii bucale și orofaringiene.
Bolnavul, după anestezie, este condus în camera de bronhoscopie, a șezat în
decubit dorsal, cu capul în extensie pe articulația atlanto-occipitală. După realizarea
tehnicii de către medic, bolnavului i se indică să nu mănânce și să nu bea nimic până la
dispariția efectului anestezic. În următoarele 2-3zile se administrează bolnavului un
regim dietetic lichid și de curățare a faringelui. Asistenta medicală va nota în F.O. data
efectuării examenului bronhoscopic.
În cazul bonavilor cu cancer bronho-pulmonar în stadii avansate, cu pleurezie,
este necesară efectuarea unei toracocenteze pentru examinarea patologică a lichidului
pleural.
În vederea efectuării unei toracocenteze este necesară respectarea
următoarelor reguli:
 anterior să se efectueze bolnavului o pregătire psihică;
 materialul necesar să fie pregătit și sintetizat;
 să fie dezinfectată regiunea unde va fi efectuată punc ția;
 cavitatea puncțională se va evacua lent pentru a preveni accidentele grave
(hemoragii);
 se va efectua anestezia locală pentru prevenirea reflexelor neuro-vegetative care pot
produce accidente grave;
 se va dezinfecta și pansa locul puncționat;
 se va nota de către asistenta medicală în F.O. efectuarea toracocentezei și cantitatea
de lichid pleural extrasă.
Bolnavului i se va administra cu o jumătate de oră înainte un sedativ, la indicația
medicului, prin injec ție intramusculară (atropină, morfină) și un analeptic. Bolnavul
va fi așezat de asistenta medicală în pozi ție sezândă cu membrul superior ridicat
deasupra capului, de partea care urmează a fi puncționată.
După efectuarea punc ționării bolnavului i se vor oferi băuturi stimulatoare
și i se recomandă repaus la pat.
Pentru depistarea neoplasmului bronho-pulmonar se efectuează, la indicația
medicului, o serie de analize cum ar fi:
 scintigrafia osoasă - pentru depistarea metastazelor osoase, sau cea mai
concludentă analiză este RMN-ul;
 scintigrafia hepatică care împreună cu prelevarea sanguină biochimică (gama, GTP,
fosfataza alcalină, TGO, TGP) duc la depistarea metastazelor hepatice;
 scintigrafia cerebrală pentru depistarea metastazelor cerebrale.

3. ÎNGRIJIRI PREOPERATORII ȘI POSTOPERATORII ALE BOLNAVULUI CU

NEOPLASM BRONHO-PULMONAR ÎN STADIUL I ȘI II

A. PREGĂTIREA PREOPERATORIE A BOLNAVULUI

27
 Pregătirea preoperatorie a bolnavului se face în funcție de:
- felul intervenției: în cazul bolnavilor cu cancer bronho-pulmonar în stadiile I și II, actul
chirurgical constă în toracotomie, lobectomie, pneumonectomie;
- starea fiziologică a bolnavului (anemic, diabet, boli hepatice);
- timpul avut la dispoziție (unele intervenții permit o pregătire preoperatorie de câteva zile
sau o perioadă mai îndelungată).
Pregătirile preoperatorii se acordă bolnavului pentru asigurarea condițiilor necesare
suportării intervențiilor chirurgicale și prevenirii accidentelor care pot survenii în cursul
acestora sau în perioada postoperatorie imediată.

Pregătirea preoperatorie a bolnavului constă în:

a) Examenul clinic
Examenul este efectuat de medicul chirurg ajutat de asistenta medicală, punând
în evidență starea fiziologică a bolnavului și dând în același timp posibilitatea depistării
unor deficiențe ale organismului și a unor boli însoțitoare. Acesta este completat de
examinările paraclinice.
Explorarea paraclinică a bolnavului reprezintă o parte importantă a
examinării bolnavului, fără aportul ei neputându-se realiza un diagnostic de certitudine
absolut necesar executării unei interven ții chirurgicale în condi ții optime. De aceea,
explorarea paraclinică trebuie cunoscută atât de medic, cât și de cadrele medii.
Pentru explorarea sanguină asistenta medicală va pregăti materialele
necesare, având în vedere următoarele principii:
 pregătirea și instruirea bolnavului pentru investiga țiile de laborator (bolnavul trebuie să
știe că recoltarea se face pe nemâncate);
 eprubetele ș i flacoanele trebuie să fie curate și uscate, iar cele pentru examenul
bacteriologic trebuie să fie sterilizate;
 recoltarea se face în recipiente adaptate fiecărui tip de examen;
 trebuie respectată cantitatea de sânge necesară pentru efectuarea analizei cerute și de
asemenea anticoagulantele folosite;
 etichetarea se va face corect (numele bolnavului, secția și salonul, examenul cerut și data
recoltării);
 transportul produsului recoltat se face cât mai repede de la momentul recoltării pentru a
evita alterarea acestuia.
Recoltarea sângelui se face prin puncție venoasă sau în unele cazuri din pulpa
degetului, după o prealabilă dezinfecție.
Examenul citologic urmăre ște determinarea numărului de eritrocite,
leucocite, trombocite, precum și formula leucocitară. Numărul mare de leucocite (peste 8-
10000 pe mm3) prezintă semnul unui proces inflamator, V.S.H. este crescut.
Examenul biochimic precizează cantitativ hemoglobina, ureea, glicemia,
ionograma serică, bilirubinemia, creatinina.

28
 Testele de sângerare și coagulare, determinarea grupului sanguin și a Rh-ului sunt
esențiale pentru intervenția chirurgicală. De asemenea, sunt obligatorii și determinarea
timpului de coagulare și de protombină. Timpul de coagulare este în funcție de protombina
prezentă în sânge. Pentru ca rezultatele să fie cât mai exacte, asistenta medicală trebuie să
știe să evite hemoliza și coagularea sângelui. În acest sens sistemul de recoltare (acul,
seringa, eprubetele) va fi perfect uscat, iar sângele va fi recoltat pe un anticoagulant.
Anticoagulantele cele mai folosite pentru examenele biochimice sunt:
 florura de sodiu;
 oxalatul de potasiu sau amestecul de oxalat de amoniu și potasiu pentru
determinarea ionogramei, a rezervei alcaline, și a PH-ului;
 EDTANa2 (etilen-diamino-tetraacetat de sodiu) și nitratul de sodiu.
Explorarea radiologică a bolnavului în acest sens pentru studierea morfologiei și
func ț ionalită ții plămânilor, i se efectuează bolnavului o radioscopie și o radiografie.
Pacientului i se explică condi țiile în care se va efectua examinarea (camera în
semiobscuritate; cum trebuie să se comporte în timpul expunerii filmului; va efectua
câteva mișcări de respirație, iar radiografia se face în apnee, după o inspirație profundă).
Asistenta medicală va nota în F.O data examenului efectuat.
Examenul tomografic computerizat fixează imaginile radiografice ale unui
singur strat dintr-o parte a plămânului. Explorarea endoscopică prin bronhoscopie este o
metodă de examinare cu observare directă vizuală a tumorii pulmonare necesară atât
pentru stadializarea, cât și pentru aplicarea tratamentului corespunzător. Se informează
bolnavul convingându-l asupra necesită ții examenului; se anunță că nu trebuie să
mănânce în dimineața examinării și se informează asupra gustului amar al anestezicului
și a senzației de îngroșare a gâtului sau limbii (după anestezie) pe care le va avea după
examinare.
După realizarea tehnicii, bolnavul este transportat sau condus în salon, i se indică
să rămână la pat, să nu bea și să nu mănânce nimic până la dispariția totală a efectului
anestezicului. În următoarele 2-3 zile se administrează bolnavului un regim dietetic
hidric și de cruțare a faringelui.
Se pot realiza și alte investiga ții la indica ția medicului cum ar fi: scintigrafia
pulmonară.

b) Pregătirea psihică
Bolnavul este informat de către medic și asistenta medicală despre necesitatea
intervenției chirurgicale, despre apariția unor riscuri și a unor eventuale mutilări, de aceea
i se cere consimț ământul. Cu acordul bolnavului se fixează data aproximativă a
intervenției chirurgicale.
Pacientul este înconjurat cu atenție și disponibilitate, i se creează o stare de
confort psihic oferindu-i-se un mediu plăcut, i se asigură legătura cu aparținătorii.
Se va reduce starea de anxietate prin informa ții sumare privind interven ția

29
 chirurgicală; se asigură bolnavul și se încurajează asupra reu șitei operației.

c) Îngrijirile igienice
Bolnavul va fi îndrumat zilnic și ajutat la nevoie pentru a face baie sau duș, urmat
de: igiena cavității bucale, îngrijirea părului, tăierea unghiilor. La recomandarea
medicului se efectuează controlul stomatologic, urmat de tratamentul
stomatologic dacă este cazul.

d) Urmărirea func țiilor vitale și vegetative și observarea apari ției

unor schimbări în starea bolnavului (care pot amâna intervenția chirurgicală)
Asistenta medicală va urmări cu foarte mare atenție următoarele:
- temperatura (matinal);
- pulsul: frecvența, ritmicitatea și amplitudinea;
- respirația: amplitudinea, frecvența, ritmul;
- tensiunea arterială;
- diureza: cantitatea, aspectul și mirosul urinei, precum și tulburările de
micțiune;
- tranzitul intestinal: cantitatea, consistența și culoarea scaunului.
Asistenta medicală va nota în F.O. toate aceste func ții și va semnala medicului
orice modificare survenită: apari ția febrei (chiar foarte redusă), apariția unei infecții
ale pielii, apariția menstruației la femei.
Regimul dietetic preoperator va ține seamă de vârsta și greutatea bolnavului
astfel încât să-i asigure caloriile necesare, să fie u șor digerabil și bogat în vitamine.

B. ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE A BOLNAVULUI

Intervențiile chirurgicale intratoracice în cazul unui bolnav cu cancer bronho-

pulmonar pot fi: toracotomie, lobectomie sau pneumonectomie.
Îngrijirile postoperatorii încep imediat după intervenția chirurgicală, durează până
la vindecarea completă a bolnavului și se acordă în funcție de felul anesteziei, de natura
intervenției, de complicațiile care au survenit intraoperator și starea generală a bolnavului.
Îngrijirile postoperatorii se acordă pentru restabilirea func țiilor
organismului, asigurarea cicatrizarii normale a plăgii și prevenirea complicațiilor.
După interven ția chirurgicală bolnavul este transferat la serviciul de terapie
intensivă (reanimare), sala de trezire, pat.
Asistenta medicală va pregăti salonul de terapie intensivă cu: sursa de oxigen,
aparat pentru aspirație continuă, aparate pentru monitorizare (în vederea urmăririi
funcțiilor cardiorespiratorii), truse de perfuzie, truse de aerosoli, analeptice
cardiorespiratorii și va pregăti echipament pentru reanimare în cazul unor complicații.
Pacientul se așează în poziție semișezândă cu patul ridicat la partea cefalică.

30
Asistența medicală înregistrează în F.O. temperatura, pulsul, TA, respira ția, diureza,
scaunul, de asemenea, ea va efectua transfuzia pentru compensarea pierderilor de sânge,
va instala perfuzii cu solu ții macromoleculare și ser glucozat pentru compensarea
pierderilor hidroelectrice. Asigurarea drenajului cavită ții toracice se realizează prin
drenuri pleurale și aspirație continuă (pentru reexpansiunea plămânului și prevenirea
sechelelor), iar asigurarea permeabilită ții căilor respiratorii și ventila ției pulmonare
se realizează prin drenaj postural la marginea patului. Bolnavul va fi menținut în
decubit ventro-lateral și va tuși exercitând o ușoară presiune asupra plăgii, în prezența
asistentei medicale. Asistenta medicală va administra la indica ția medicului antibiotice
pentru prevenirea infecțiilor, iar mobilizarea bolnavului se face cu avizul medicului, în
funcție de evoluție de la caz la caz.
Asistenta medicală va instrui bolnavul să efectueze gimnastica respiratorie
(inspirații și expirații profunde completate de mobilizarea brațului de partea operației) în
vederea recuperării funcționale precoce.

4. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU NEOPLASM BRONHO-PULMONAR ÎN STADIUL

III ȘI IV

Pentru pacienții în stadiul III și mai ales IV de boală, prognosticul este întunecat.
Unii dintre ei se pot alimenta, deplasa și îngrijii singuri, al ții sunt imobilizați la pat din
cauza bolii în sine, cât și a complicațiilor acesteia. Acestor bolnavi trebuie acordată o
supraveghere deosebită pentru ușurarea suferinței acestora și combaterea apariției
complicațiilor (escare, deshidratare). Asistenta medicală va urmării și nota zilnic în F.O.:
 temperatura cu scopul descoperirii unor noi modificări patologice ale valorii
temperaturii organismului fiecărui pacient și în vederea aplicării antibioterapiei.
 respira ț ia care constituie un indiciu pentru aprecierea evolu ției bolii,
recunoașterea complicațiilor, prognosticul bolii.
 pulsul cu scopul obținerii de informații privind starea anatomo-func țională a
inimii și a vaselor.
 tensiunea arterială cu scopul descoperirii modificărilor morfo-funcționale ale
inimii și vaselor.
 măsurarea diurezei cu scopul ob ținerii de informa ții privind starea morfo-
funcțională a aparatului urinar și a întregului organism, cantitatea și calitatea
urinei furnizând date importante pentru stabilirea diagnosticului, prognosticului,
urmărirea evolu ției bolii, precum și în stabilirea bilan țului nutritiv.
 măsurarea masei bolnavului adult - aprecierea stării de nutriție a bolnavului,
stabilirea necesităților calorice ale organismului, stabilirea dozei terapeutice de
medicamente și urmărirea evoluției bolii.
 măsurarea înălțimii corporale a bolnavului adult necesară pentru determinarea
raportului cu masa corporală.

31
 expectorația având o mare valoare în evoluția afecțiunilor pulmonare.
 observarea vărsăturilor pentru obținerea informațiilor privind conținutul gastric,
pentru stabilirea diagnosticului și a bilanțului lichidelor ingerate și eliminate
zilnic din organism.
 observarea și notarea scaunului
 observarea apetitului și a modului în care bolnavul respectă prescripțiile
medicului.
 observarea tegumentelor și mucoaselor bolnavului care pot prevenii complicațiile
(escarele).
Bolnavii vor fi repartizați la internare în saloane în funcție de afecțiunea
neoplazică pe care o au (astfel un bolnav cu cancer bronho-pulmonar va fi internat într-un
salon cu instalație pentru adaptarea tubului de oxigen) și gravitatea bolii.
Pentru bolnavii imobilizați la pat, saloanele trebuie să fie curate, aerisite și paturile
să fie comode. După măsurarea temperaturii și a pulsului care se vor face diminea ța, se
va efectua toaletarea bolnavului, schimbarea lenjeriei (de câte ori este necesară) și
curățenia salonului.
Asigurarea igienei corporale și vestimentare a bolnavului imobilizat la pat se
realizează în vederea menținerii tegumentelor într-o stare de perfectă curățenie, în
vederea prevenirii unor complicații cutanate pentru stimularea funcțiilor pielii care au un
rol important în apărarea organismului și pentru asigurarea unei stări de confort fizic și
psihic, stare de bine necesară bolnavului. Asistenta medicală are misiunea delicată de a
controla (în mod discret) și de a îndemna atunci când este cazul, ca bolnavul
neimobilizat, să-și facă zilnic toaleta de dimineața și de seara. Aceasta constă în: spălarea
feței, urechilor, gâtului, membrelor superioare, regiunile axilare, toaleta cavității bucale și
îngrijirea părului.
În cazul bolnavilor imobilizați la pat curățirea tegumentelor întregului corp se
efectuează pe regiuni, la patul bolnavului, descoperindu-se progresiv numai partea care
se spală.
Astfel, se produce activarea circulației cutanate, favorizează mobilizarea
anticorpilor formați din celulele reticuloendoteliale din țesutul celular subcutanat,
creează o stare placută de confort, care are un efect sedativ asupra organismului.
Bolnavii cu neoplasm bronho-pulmonar imobilizați la pat (cauzele fiind durerile
din metastezele osoase și alte complicații ale bolii), necesită îngrijirile necesare în
prevenirea escarelor. Escara este o leziune profundă a țesuturilor prin irigarea
insuficientă datorită comprimării lor mai îndelungate între proeminențele osoase și un
plan dur. Regiunile predispuse escarelor corespund punctelor de sprijin ale corpului pe
planul patului:
 în decubit dorsal: regiunea occipitală, a omopla ților, sacrală, a feselor, a coatelor și
a călcâielor.
 în decubit lateral: regiunea trohanteriană, regiunea internă și externă a

32
 genunchilor, regiunea internă și externă maleolară.
 în poziție sezândă: regiunea ischiatică.
Escara apare ca o placă albă, ro șie, violetă sau neagră, secundară ischemiei și
devitalizării regiunilor predispuse.
Asistenta medicală pregăte ște fizic și psihic bolnavul, explicându-i tehnica,
utilitatea și simplitatea ei. După o toaletă riguroasă, se efectuează masajul regiunilor
predispuse escarelor cu alcool diluat, executând mi șcări largi, în sens circular, local, în
jurul punctelor dureroase, sistematic și minuțios, de la nivelul șezutului, regiunilor
fesiere, sacrale, trohanteriane, până la nivelul spatelui, a călcâielor și a coatelor. Se
masează profund, energic, dar fără brutalitate, timp de cel pu țin 10 minute, realizând
reactivarea circula ției sanguine periferic și întărirea epiteliului. Locul se pudrează
cu pudră de talc și se asigură bolnavului un pat comod, cu lenjerie curată, uscată,
cearceaful bine întins, fără cute, o saltea antidecubit din burete sau pneumatică.
Bolnavul trebuie mobilizat la interval de o oră.
Alimenta ția bolnavilor cu această boală se realizează pe cale parenterală,
când alimentația activă sau pasivă nu sunt posibile, sau când acestea sunt insuficiente.
Când nu este posibilă introducerea alimentelor în tubul digestiv, se realizează
alimentația pe cale parenterală, de obicei pe cale intravenoasă. Alimentația
parenterală se face cu substan țe care îndeplinesc următoarele condiții:
 au o valoare calorică ridicată,
 pot fi utilizate direct de țesuturi,
 nu au proprietăți antigenice,
 nu au acțiune iritantă necrozantă asupra țesuturilor.
Pe cale intravenoasă se pot administra soluții hipo-izo sau hipertone (glucoză 10-
23-33 sau 40%, fructoza 20%, soluție dextran). Substanțele proteice pot fi administrate
sub formă de hidrolizante proteice. Ritmul de administrare, individualizat de medic,
diferă după natura și concentrația preparatelor. Glucoza 10% se administrează până la 150
pic/min. adică 500ml/oră. Soluțiile mai concentrate se administrează până la 200ml/oră,
iar hidrolizatele proteice se administrează mai încet, fără să depășească 50ml/oră. Ritmul
de administrare intravenoasă a solu țiilor alimentare este determinat de starea
bolnavului. Asistenta medicală va efectua alimentarea conform prescripției medicului.
Combaterea constipației se realizează prin administrarea de laxative (ciocolax,
manitol) sau prin efectuarea unei clisme evacuatoare. Pentru efectuarea și reu șita
clismei, bolnavul trebuie pregătit fizic și psihic prin explicarea tehnicii accentuând
importanța ei și solicitându-i colaborarea .
Efectuarea clismei se notează în F.O. de către asistenta medicală, cât și motivarea
acesteia.
Pentru pacienții imobilizați la pat sau pentru cei care prezintă incontinență urinară se
efectuează un sondaj vezical. Bolnavii vor fi pregăti ți fizic, dar mai ales psihic,

33
 explicându-le necesitatea efectuării tehnicii, ace știa fiind supravegheați în repaus,
la pat, iar la indica ția medicului se va administra tratament cu antibiotice pentru
împiedicarea apariției infecțiilor urinare.
Pentru evitarea accidentelor ce pot survenii prin efectuarea acestor tehnicii,
cât ș i pentru realizarea scopului propus, se vor avea în vedere următoarele reguli:
 pregătirea psihică a bolnavului va urmări lini ștea acestuia, instruirea privind modul de
colaborare în timpul tehnicii pentru obținerea unor rezultate eficiente;
 alegerea materialelor necesare obiectelor din camerelor (se va urmări ca suprafa ța
acestora să fie netedă pentru a nu produce leziuni ale mucoaselor, materialul din care
sunt confecționate să fie rezistent pentru a nu se rupe, iar vârful să nu fie ascuțit,
pentru a nu creea accidente);
 respectarea unei asepsii perfecte prin sterilizarea instrumentelor;
 eventualele gre șeli comise cu ocazia sondajului vezical și a clismei care vor fi
raportate imediat medicului pentru a combate de urgen ță complica țiile ce pot survenii.

5. ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI DE SPECIALITATE ȘI SIMPTOMATIC

LA BOLNAVII CU NEOPLASM BRONHO-PULMONAR

a) Tratamentul de specialitate (citostatic) se va administra numai la indicația

medicului oncolog. La un bolnav cu cancer bronho-pulmonar se pot administra
următoarele citostatice: Etoposide, Cisplatin, Farmarumbicin, Endoxan, Gemcitobina,
în dozele prescrise de medic.
Pentru evitarea erorilor, care pot fi fatale, în administrarea medicamentelor, se vor
respecta cu strictețe următoarele reguli:
 respectarea medicamentului prescris, nu se înlocuie ște cu alt medicament cu efect
asemănător fără aprobarea medicului;
 identificarea medicamentului de administrat prin verificarea etichetei înainte de
administrare sau a medicamentului însuși;
 verificarea calității medicamentelor, să nu fie alterate, degradate;
 respectarea căilor de administrare este obligatorie (solu țiile uleioase introducându-se
intravenos produc embolie uleioasă și chiar moartea, iar soluțiile hipertonice sunt
incompatibile cu țesutul subcutanat și pot produce necroză);
 respectarea orarului de administrare și a ritmului prescris de medic este
obligatoriu, deoarece unele substanțe se descompun sau se elimină din organism într-un
anumit interval de timp;
 respectarea dozei prescrise;
 evitarea incompatibității între medicamente;
 respectarea succesiunii între medicamente;

34
 lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise și efectele secundare ale acestora;
 anunțarea imediată a greșelilor de administrare a medicamentelor;
 administrarea imediată a medicamentelor deschise;
 prevenirea infecțiilor intraspitalicești prin respectarea măsurilor de asepsie și igienă
stabilită pentru calea de administrare;
Administrarea citostaticelor în cancerul bronho-pulmonar se pot realiza:
1. Pe cale orală (cale naturală de administrare) pentru medicamentele care
se absorb la nivelul intestinului subțire și gros, pentru tablete, drajeuri, capsule, granule,
(endoxan, nuthotrexan).
2.Pe cale parenterală, (administrarea tratamentului prin injecții):
 injecția subcutanată, prin care se introduc în organism substan țe
medicamentoase, izotonice, lichide, nedureroase prin intermediul unui ac care
pătrunde în țesutul celular subcutanat. Locurile de elec ție sunt: fa ța externă a
brațului, fața supraexternă a coapsei, regiunea supra și sub spinoasă a
omoplatului, regiunea deltoidiană, regiunea subclaviculară, flancurile peretelui
abdominal, regiunile centrale fesiere.
 injecția intramusculară, prin care sunt introduse soluții izotonice, uleioase sau soluții
coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ata șat la seringă, locurile de
elecție sunt: regiunea supraexternă fesieră deasupra marelui trohanter, fața externă a
coapsei în treimea mijlocie, fa ța externă a bra țului în mușchiul deltoid;
 injecția intravenoasă prin introducerea unor soluții medicamentoase în circulația
venoasă, pe această cale se introduc soluții izotomice sau hipertomice (care sunt caustice
pentru țesutul subcutanat sau muscular) se efectuează prin punc ție venoasă și
injectarea medicamentului intravenos. Locul de elec ție: venele de la plica cotului sau
oricare alta venă vizibilă și palpabilă.
Administrarea citostacelor se face strict intravenos, injectarea paravenoasă a
acestora provocând necroza țesuturilor. Citostaticile se injectează lent pentru
combaterea hipotimiei, colapsului. Se urmăre ște bolnavul pe toată durata administrării.
 perfuzia se folose ște pentru administrarea unor citostatice care necesită o diluție mai
mare și pentru reechilibrarea hidroionică și volemică a organismului. Instalarea perfuziei
se face în condi ții de asepsie perfectă pentru combaterea infecției și frisoanelor. Nu
se injectează niciodată aer în himenul vaselor (aerul se elimină înainte de începerea
injecției intravenoase sau a perfuziei) deoarece provoacă embolie gazoasă mortală.
Înaintea administrării fiecărui citostatic bolnavul este pregătit fizic și psihic în
ceea ce privește felul administrării și reacțiile secundare produse de acestea.
b) Tratamentul simptomatic al bolnavului cu cancer bronho-pulmonar:

1. OXIGENOTERAPIA se administrează cu scop terapeutic pentru îmbogă țirea

aerului respirat cu oxigen în concentra ții diferite, pe cale inhalată pentru combaterea
stării de hipoxie, în scopul ameliorării concentrației oxigenului din sânge.
Administrarea oxigenoterapiei se face cu: sonda sau cateterul nazal, ochelari,
mască fără reinhalarea gazului expirat, cort de oxigen. Sonda nazală se introduce în nară
până la faringe. Utilizarea sondei nazale permite evitarea reinhalării aerului reexpirat,
dar o parte din oxigen se pierde prin expirația pe gură. Deoarece expirația durează dublu
cât inspirația, oxigenul trebuie administrat într-un debit triplu față de cel dorit a fi inspirat.
Prin sondă se administrează un debit de 12 1/min.

35
 Cateterul nazal - cateter cu orificii laterale multiple se introduce în nară până la
faringe, schimbându-se de la o nară la alta se poate introduce și în pipa laringială.
Ochelarii pentru oxigenoterapie se fixează după urechi și au două sonde de
plastic care pătrund în nări. Se recomandă la bolnavii agitați.
Masca pentru oxigenoterapie se fixează acoperind nasul și gura pacientului.
Masca permite reinhalarea gazului expirat, iar pentru facilitarea eliminării CO2 se
folosește un balou.
Cortul de oxigen nu poate depă și o concentrare a oxigenului de peste 50% și
realizează o circulație deficitară a aerului ducând la încălzirea pacientului.
Oxigenoterapia este indicată pentru combaterea dispneei, a cianozei, a emboliei
pulmonare și a edemului pulmonar acut.
2. CORTICOTERAPIA: cortizonul se poate administra pe cale orală sub formă
de tablete (prednison), prin injecții intramusculare (dexametazon), injecție intravenoasă
(hemisuccinatul de hidrocortizon). Bolnavii cărora li se administrează tratament cu
cortizon, necesită regim dietetic hiposodat. Regimul va fi sărac în clorura de sodiu și
bogat în substanțe proteice.
3. ANTIEMETICELE sunt administrate pentru combaterea gre țurilor și
vărsăturilor, efecte secundare ale tratamentului cu citostatice. Acestea pot fi:
-Blegomazin (fiole a 25ml) în injecții IM, 3-4 fiole/zi,
-Clordelazin (1 drajeu=25mg),
-Emetiral (drajeuri 0,5 mg sau supozitoare),
-Torecan (1 fiolă I.M. sau I.V. sau drajeuri 1-3 tablete/zi),
-Reglan (fiole 1-2 zi sau comprimate 1/2 - 1 de trei ori pe zi),
-Emetostop (1-3 tablete/zi),
-Zofran (tablete de 8 mg sau 4 mg, 1-2 tablete/zi).
4. ANTIALGICELE sunt indicate pentru combaterea durerilor toracice sau a celor
din metastazele osoase și a altor metastaze:
-Algocalmin (fiole sau tablete 2-3 tablete sau fiole/zi),
-Piafen (fiole sau tablete 2-3 tablete sau fiole/zi),
-Calmant (tablete 1-3 tablete/zi),
-Fortral (fiole sau tablete, 1-3 tablete sau 1-2 fiole/zi),
-Ketorol (fiole sau tablete 1-3 tablete sau fiole/zi).
Opiaceele se administrează numai la indica ția medicului în dozele prescrise de
medic (mialgin, morfină).
5. BRONHODILATATOARELE folosite ca tratament adjuvant în neoplasmul
bronho-pulmonar sunt:
-Miofilinul (tablete sau fiole),
-Hidrocortizon, hemisuccinat (fiole 25mg doza va fi stabilită de medic).
6. ANTITUSIVELE. Tusea este chinuitoare și iritantă și se va combate cu:
codeina, codenal, tusomag (1-3 tablete/zi) sau alte calmante la sfatul medicului.
7. SEDATIVELE: pentru bolnavii agitați se folosesc sedative ușoare:
-Meprobamat (1-2 tablete/zi),
-Hidroxizin (1-2 tablete/zi),
-Romergan (1-2 tablete/zi).
Pentru combaterea insomniei se administrează la indicația medicului: diazepam,
ciclobarbital, fenobarbital.

36
 8. VITAMINOTERAPIA se administrează pentru combaterea asteniei,
inapetenței. Se administrează orice fel de vitamine sau complex de vitamine, excepție
facând vitamina B12.
9. HEMOSTATICELE se folosesc atât pentru hemoptiziile minore, cât și
pentru cele majore. Felul hemostaticelor și doza administrată sunt stabilite de medic.
Dintre hemostaticele uzuale amintim:
-Adrenostozin
-Etamsilat
-Venostat
-Vitamina K.
10. ANTIBIOTERAPIA: bolnavii cu neoplasme bronho-pulmonare sunt
predispuși infecțiilor (de orice tip) motiv pentru care se instituie un tratament cu
antibiotice, ținându-se cont de patogenitatea germenului cauzator al bolii și de
determinare a sensibilită ții bolnavului la antibiotice (se efectuează antibiograma).
Ritmul și dozele de administrate sunt stabilite de medic, calea de
administrare a antibioticelor poate fi: orală, intramusculară sau intravenoasă (sau în
perfuzii).

CAZUL I

Nume: R
Prenume: C
Vârsta: 56
Sex : F
Greutatea : 77 kg
Înaltime: 1,63 cm
Grup sanguin: A II; Rh: + (pozitiv).
Religie : ortodoxă
Naţionalitate : română
Starea civilă : căsătorită
Ocupaţie : pensionară
Domiciliul : urban
Condiţii de viaţă şi de muncă : bune
Gusturi personale si obiceiuri:- fumătoare de 40 de ani , 20 ţigări pe zi
- alcool- neagă
- droguri : neagă,
- cafea consuma 1-2 căni/zi,

37
 - program relativ regulat de masă.
Antecedente heredo-colaterale:neagă.
Antecedente patologice : - apendicectomie la vârsta de 13 ani.
Antecedente fiziologice: - prima menstră la 11 ani
- a avut o naştere şi 2 avorturi
- în prezent este în climax
Istoricul bolii:
Pacienta în vârstă de 56 de ani ani se prezintă la Unitatea de Primire Urgenţe
Suceava acuzând tuse, expectorație purulentă, dispnee, febră, inapetență, greaţă și stare
generală alterată, care au debutat în urmă cu 2 săptămâni când a prezentat și o
expectorație hemoptoică.
Diagnosticul medical la internare : neoplasm bronho-pulmonar drept stadiul IIIB
Motivele internării : Pacienta se internează în Secţia de Oncologie a Spitalului
Judeţean de Urgenţă Suceava cu diagnosticul de neoplasm bronho- pulmonar drept
stadiul III B pentru investigaţii clinice, paraclinice şi tratament de specialitate.
Manifestări de dependenţă: tuse, expectorație purulentă, dispnee, febră,
inapetență, greaţă
Examen clinic general:
Stare generală: alterată,
Tegumente şi mucoase: palide
Facies: anxios,
Stare de nutriţie: alterată,
Sistem limfo-ganglionar : nepalpabil,
Aparat respirator: - murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii abolite
- matitate la nivelul ariei tumorale
Aparat digestiv: - abdomen nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia
Aparat cardiovascular: - T.A.=112/60 mmHg
- Zgomote bătute regulat

38
 - Cord: în limite normale
Aparat uro-genital: rinichi nepalpabil, loje renale libere, mictiuni fiziologice, diureza
normal.
Sistem nervos: stare de constienta prezenta, cooperant, orientat temporo-spatial.
Sistemul endocrin: glanda tiroida in limite normale.
Problemele pacientei :
- dispnee
- tuse
- inapetență
- stare de greață
- oboseală și slăbiciune.

Epicriza

Pacienta la externare prezintă o stare generală ameliorată.

Recomandări la externare:
- evitarea eforturilor fizice intense
- sa urmeze tratamentul medicamentos prescris de medic,
- revine la control medical si pentru efectuarea curei chimioterapice la 21 de zile
- evitarea frigului,
- renunţarea la alcool, tutun şi alte vicii ce afectează sănătatea.

39
 Cazul II
Nume: A
Prenume: D
Vârsta: 57
Sex : F
Greutatea : 70 kg
Înaltime: 1,65 cm
Grup sanguin: A II; Rh: + (pozitiv).
Religie : ortodoxă
Naţionalitate : română
Starea civilă : căsătorită
Ocupaţie : confecţioneră
Domiciliul : rural
Condiţii de viaţă şi de muncă : bune
Gusturi personale si obiceiuri: - fumătoare de 15 de ani , 15 ţigări pe zi
- alcool- neagă
- droguri : neagă,
- cafea consuma 1-2 căni/zi,
Antecedente heredo-colaterale:neagă.

40
Antecedente patologice : - apendicectomie la vârsta de 16 ani.
Antecedente fiziologice: - prima menstră la 12 ani
- a avut 2 naşteri şi 1 avorturi
- în prezent este în climax
Istoricul bolii: Pacienta în vârstă de 57 de ani ani se prezintă la Unitatea de
Primire Urgenţe Suceava acuzând dureri toracice, tuse, uneori expectorație, hemoptizii în
cantități mici, cefalee, astenie
Diagnosticul medical la internare : neoplasm bronho-pulmonar stâng cu metastaze
cerebrale și pulmonare.( stadiul IV ).
Motivele internării : Pacienta se internează în Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţian
de Urgenţă Suceava cu diagnosticul de neoplasm bronho- pulmonar stâng cu metastaze
cerebrale şi pulmonare pentru investigaţii clinice, paraclinice şi tratament de specialitate.
Manifestări de dependenţă: dureri toracice, tuse, uneori expectorație, hemoptizii
în cantități mici, cefalee, astenie
Examen clinic general:
Stare generală: alterată,
Tegumente şi mucoase: palide
Facies: anxios,
Stare de nutriţie: alterată,
Sistem limfo-ganglionar : nepalpabil,
Aparat respirator: - murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii abolite
Aparat digestiv: - abdomen nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia
Aparat cardiovascular: - T.A.=112/60 mmHg
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale
Aparat uro-genital: rinichi nepalpabil, loje renale libere, mictiuni fiziologice, diureza
normal.
Sistem nervos: stare de constienta prezenta, cooperant, orientat temporo-spatial.

41
Sistemul endocrin: glanda tiroida in limite normale.
Problemele pacientei :
- refuzul de a comunica;
- somn întrerupt;
- apatie;
- sentimentul de tristețe;
- dispnee;
- inapetență;
- dezinteres față de activită țile recreative.

Epicriza

Pacienta la externare prezintă o stare generale ameliorată.

Recomandări la externare:
- evitarea eforturilor fizice intense
- sa urmeze tratamentul medicamentos prescris de medic,
- revine la control medical peste 1 luna
- evitarea frigului,
- renunţarea la alcool, tutun şi alte vicii ce afectează sănătatea.

42
 Cazul III
Nume: V
Prenume: V
Vârsta: 69
Sex : M
Greutatea : 70 kg
Înaltime: 1,67 cm
Grup sanguin: A II; Rh: + (pozitiv).
Religie : ortodoxă
Naţionalitate : română
Starea civilă : căsătorit
Ocupaţie : pensionar
Domiciliul : urban
Condiţii de viaţă şi de muncă : bune
Gusturi personale si obiceiuri: - fumătoare de 19 de ani
- alcool- neagă
- droguri : neagă,
- cafea consuma 1-2 căni/zi,
- program relativ regulat de masă.
Antecedente heredo-colaterale:neagă.

43
Antecedente patologice : - apendicectomie la vârsta de 13 ani.
Antecedente fiziologice:- nu are
Istoricul bolii: Pacientul în vârstă de 56 de ani ani se prezintă la Unitatea de
Primire Urgenţe Suceava acuzând tuse, expectorație purulentă, dispnee, febră, inapetență,
greaţă și stare generală alterată, care au debutat în urmă cu 2 săptămâni când a prezentat
și o expectorație hemoptoică.
Diagnosticul medical la internare : neoplasm bronho-pulmonar și multiple
metastaze osoase (stadiu IV)
Motivele internării : Pacientul se internează în Secţia de Oncologie a Spitalului
Judeţian de Urgenţă Suceava cu diagnosticul de neoplasm bronho-pulmonar și multiple
metastaze osoase pentru investigaţii clinice, paraclinice şi tratament de specialitate.
Manifestări de dependenţă: tuse, expectorație purulentă, dispnee, febră,
inapetență, greaţă
Examen clinic general:
Stare generală: alterată,
Tegumente şi mucoase: palide
Facies: anxios,
Stare de nutriţie: alterată,
Sistem limfo-ganglionar : nepalpabil,
Aparat respirator: - murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii abolite
Aparat digestiv: - abdomen nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia
Aparat cardiovascular: - T.A.=112/60 mmHg
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale
Aparat uro-genital: rinichi nepalpabil, loje renale libere, mictiuni fiziologice, diureza
normal.
Sistem nervos: stare de constienta prezenta, cooperant, orientat temporo-spatial.
Sistemul endocrin: glanda tiroida in limite normale.
Problemele pacientei :

44
- irascibilitate
- agitație
- somn întrerupt
- oboseală
- somnolență diurnă
- apatie
- dezinteres față de activitățile recreative
- sentiment de tristețe

Epicriza

Pacientul la externare prezintă o stare generale ameliorată.

Recomandări la externare:
- evitarea eforturilor fizice intense
- sa urmeze tratamentul medicamentos prescris de medic,
- revine la control medical si pentru adminitrarea curei chimioterapice peste 1 saptamana,
timp de 3 saptamani consecutiv apoi o saptamana pauza si cura se repeta 1/saptamana
timp de 4 saptamani
- evitarea frigului,
- renunţarea la alcool, tutun şi alte vicii ce afectează sănătatea.

45
 IV. CONCLUZII

Necesitatea implicării personalului medical ce lucrează în rețeaua primară de

sănătate în depistarea suferințelor canceroase și orientarea acestora către medicul
specialist se impune, în scopul depistării pacientilor aflati in stadiile I-IV, ca de altfel și o
mai bună educație sanitară in scopul unei alimentații lipsite de factori nocivi.
O excelentă cunoastere clinică a bolii ca și un examen clinic foarte corect efectuat
nu pot înlocui aportul examenelor: radiografia pulmonară, radioscopia pulmonară,
bronhoscopia, ionografia și tomografia computerizată , rezonan ț a magnetică
nucleară (RMN) ,în stabilirea diagnosticului , a bilanțului de extindere tumorală și a
indicației terapeutice adecvate.
Pentru un posibil screening al populatiei din grupa de virsta cea mai afectata de
cancerul bronho-pulmonar (peste 65de ani) , examenul radiologic rămâne investigația
potrivită în condițiile materiale actuale .
Cancerul bronho-pulmonar rămane o afecțiune devastatoare pentru a cărui
depistare precoce sunt necesare programe speciale de screening dar în primul rând o mai
bună educație oncologică în râdul populației .

46
BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Călin Grigorescu - “Tratamentul medical al cancerului bronho-

pulmonar”, Editura Medicală, București, 2008;
2. Alexandru Teodor Ispas – “Anatomia și fiziologia omului cu aplicații practice”
Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000.
3. Corneliu Borundel - “Manual pentru medicină internă pentru cadre medii”,
Editura Medicală, București, 1994;
4. Heinz Karl Kristel– “Îngrijirea bolnavului”, Editura ALL, Bucureşti, 1998.
5. Ion Iliescu – “Tratat de clinică și patologie medicală ”, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1993;
6. Lucreția Titirică - “Breviar de explorări funcționale și de îngrijiri speciale
acordate bolnavului”, Editura Viața Medicală Românească, București, 1994.
7. Lucreţia Titircă – “Dicţionar de termeni pentru asistenţii medicali”, Editura Viaţa
Medicală Românească, Bucureşti, 2006.
8. Lucreția Titirică – “Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii
medicali”, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2008.
9. Michael Claven; Christiant Biot – “Soins en cancerologie”, Bristol-Myers-
Sqibb, 1992;
10. Niculescu Cezar, Cârmaciu Radu, Voiculescu Bogdan, Sălăvăstru Carmen, Niţă
Cristian, Ciornei Cătălina – “Anatomia și fiziologia omului. Compendiu” , Editura
Corint, București, 2009.
11. Ștefan Șuteanu – “Practica medicinii în ambulatoriu”, Editura Medicală,
București,1978;
12. www.cancer.gov/cancertopics/types/lung

47
48