Comunicarea mesajelor de siguranţă rutieră

Teoriile din domeniul comunicării pun accent pe gradul de personalizare a

mesajului. Astfel, dacă vom gândi un mesaj de siguranţă rutieră care să „inspire
teamă” prin conştientizarea riscului şi a gradului de pericol, ar trebui să adaptăm
mesajul următorului tipar de gândire:
„Mie nu mi se va întâmpla aşa ceva”
„Dacă îmi schimb comportamentul doar pentru asta, va merita?”
„Sunt în stare să-mi schimb comportamentul?”

Este important ca, pe lângă conceptul de teamă şi conştientizare,

comunicarea să conţină şi elemente de personalizare şi recompensă imediată şi
concretă.

- Se evită simpla „transmitere de mesaje” - înlocuire cu un proces: ne interesează

modul în care emiţătorul (receptorul) codifică (decodifică) mesajul, modul în care
emitenţii folosesc mijloacele şi canalele de comunicare, precum şi eficienţa
mesajului transmis (evaluată prin intermediul feedback-ului)”
- accentul pe activităţi care să distrugă lanţul asocierilor inconştiente, pe procesul
de raţionalizare prin autocunoaştere. De cele mai multe ori, reacţiile noastre sunt
rezultanta emoţiilor. Pe un fond de irascibilitate şi stres, vom reacţiona impulsiv,
preponderent emoţional. Pe un fond de calm, vom reacţiona asertiv, preponderent
raţional. Autocunoaşterea e un proces laborios, dar care merită efortul. Trebuie
doar să învățam cine suntem şi cum funcţionăm, să ne descoperim. Resursele şi
capacităţile noastre există sub formă de potenţial, aşteptând să fie descoperite,
dezvoltate şi valorificate.
- Legat de mediile de comunicare, se iau în considerare caracteristicile psihice ale
vârstei.
- Copiii au o imaginaţie bogată şi activă şi pot înţelege exacerbat sfaturile. La
prezentarea regulilor de educaţie rutieră este important să le trezim atenţia, să fie
prudenţi şi nu terifiaţi.

Modele de schimbare a comportamentului

1. Modelul procesului de învăţare

Cunoscând partea teoretică, cum se poate interveni în achiziţia unor

comportamente rutiere nocive, care pun în pericol viaţa copilului?
 Urmărind teoria procesului de învăţare, pot fi identificaţi cei mai importanţi
paşi care conduc la schimbarea comportamentală:

1. Informare/oferirea informaţiilor:
- riscurile asociate cu comportamentul-ţintă
- Consecinţe: ce s-ar putea întâmpla cu ei, cu familia şi prietenii lor, în cazul unui
accident
- Aprobarea celorlalţi raportată la comportamentul lor (ex: ce părere au
părinţii/prietenii/bunicii când tu faci… (comportament ţintă) )

2. Învăţare:
- teorie/predare teoretică – le spunem cum pot îşi pot însuşi/cum pot ajunge la
comportamentul-ţintă;
- Demonstraţie practică: cum aplicăm/punem în practică/cum se manifestă
comportamentul dorit
- Feedback cu privire la reuşite: dacă fac bine ce fac plus cum se poate îmbunătăţi.

3. Planificare:
- Stabilirea obiectivelor generale: să îi facem să îşi seteze o ţintă
- formularea intenţiilor specifice:
- Identificarea barierelor

4. Acordul: un alt mod de viaţă

- Practica, repetare
- Contract privind comportamentul

5. Cum să ajutăm: - observarea celorlalţi

- Suport social
- Conştientizare şi dezbatere interioară

6. Implementare: - încurajări
- Setarea unor sarcini graduale
- Follow-up/urmărire

Se observă schimbări atitudinale şi comportamentale, însă acestea sunt de

obicei pe termen scurt.
Pentru schimbări pe termen lung, este necesară utilizarea unui număr mai
mare de tehnici de schimbare comportamentală, în special bazate pe planificare,
susţinerea şi recompensarea schimbării.
 2. Modelul schemelor cognitive

În ceea ce priveşte stadiile modelului de schimbare a comportamentului, va

trebui să construim un mesaj care să răspundă următoarei scheme cognitive:

1. Pre-contemplare – „Eu sunt OK”. În acest stadiu persoana nu dorește să se

schimbe, nici măcar nu este conștientă de problema sa ori o ignorăşi consideră că
nu este nevoie de o schimbare.

2. Contemplare – „E posibil să nu fiu aşa de OK cum credeam”. Se gândește la

schimbare, simte că ceva este în neregulă cu comportamentul său dar este încă
ambivalent, nu a luat încă decizia de a se schimba. Contemplarea este un proces
lung şi necesită ca beneficiarul să treacă de la faza de acceptare a existenţei
problemei la faze de acceptare a unor responsabilităţi şi să simtă un anumit
disconfort legat de problemă, să vadă că e nevoie de schimbare, să realizeze
necesitatea de a se implica personal în găsirea unei soluții şi să facă primii pași
către schimbare.

3. Planificare/Decizie – „Ce aş putea face ca îmi modific comportamentul?”. Este

hotărât să se schimbe, ia decizia de a se schimba dar nu a luat încă măsuri în
practică.

4. Acţiune – „Ce am de făcut, concret, în acest sens?” „Care sunt paşii care trebuie
urmaţi?”. Face schimbarea, încearcă să se schimbe. În aceasta copilultrebuie
sprijinit în demersul său de schimbare.

5. Mentenanţă – „Cum pot să menţin acest comportament?”. Menţinerea noului

comportament şi a noului stil de viață fără a face uz de vechiul comportament. În
acest stadiu se oferă sprijin persoanei în vederea identificării şi folosirii strategiilor
de prevenire a recăderii.

6. Recăderea este normală. Poate interveni atât în faza de acțiune cât şi în cea de
menținere. Ieșirea nu este irevocabilă şi poate conduce la realizarea pericolului de
recădere şi la reapariţia îndoielilor, ceea ce presupune reîntoarcerea în faza de
contemplare. Poate de asemenea întoarce copilul la vechiul comportament - ceea
ce îl va situa din nou la începutul ciclului. Rolul adultului este de a ajuta copilul
săreparcurgă ciclul schimbării, fără a se bloca sau demotiva.
 Este recomandat ca în toate stadiile modelului de schimbare
comportamentală să fieorganizate activităţi de grup cu scopul de a aprofunda
tehnicile si modelele prezentate.