Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Studentul:
Mihailiuc Svetlana
Grupa: TR2301
Ion Bahnarel
Cuprins
1. Introducere
7. Concluzii
8. Bibliografie
Introducere
Radiațiile ionizante sunt forme de energie care au suficientă putere pentru a ioniza
atomi sau molecule prin eliminarea unui electron. Unele particule pot călători cu până
la 99% din viteza luminii, iar undele electromagnetice se află în partea de înaltă
energie a spectrului electromagnetic.
Radiațiile ionizante sunt utilizate într-o gamă largă de domenii, cum ar fi medicina,
energia nucleară, cercetarea și producția industrială, dar prezintă un risc pentru
sănătate dacă nu sunt luate măsuri adecvate împotriva expunerii excesive. Comisia
Internațională pentru Protecție Radiologică (ICRP) emite recomandări privind
protecția împotriva radiațiilor ionizante și efectele absorbției dozei asupra sănătății
umane.
Două dintre primele tipuri de radiații ionizante direct descoperite sunt particulele alfa,
care sunt nuclee de heliu ejectate din nucleul unui atom în timpul decăderii
radioactive, și electronii energici, numiți particule beta.
Razele cosmice naturale sunt compuse în principal din protoni relativistici, dar includ
și nuclee atomice mai grele, cum ar fi ionii de heliu și ionii HZE. În atmosferă, astfel
de particule sunt adesea oprite de moleculele de aer, iar acest lucru produce pioni
încărcați de scurtă durată, care se descompun în curând în muoni, un tip primar de
radiație cosmică care ajunge la suprafața Pământului. Pionii pot fi produși și în
cantități mari în acceleratoare de particule
Particulele alfa
Particulele alfa constau din doi protoni și doi neutroni legați împreună într-o particulă
identică cu un nucleu de heliu. Emisiile de particule alfa sunt produse în general în
procesul de dezintegrare alfa.
Particulele alfa sunt o formă puternic ionizantă de radiație, dar atunci când sunt emise
prin dezintegrare radioactivă, au o putere de penetrare redusă și pot fi absorbite de
câțiva centimetri de aer sau de stratul superior al pielii umane. Particulele alfa mai
puternice din fisiunea ternară sunt de trei ori mai energice și pătrund proporțional mai
departe în aer. Nuclee de heliu care formează 10-12% din razele cosmice sunt de
obicei mult mai energice decât cele produse prin dezintegrare radioactivă și reprezintă
o problemă de ecranare în spațiu. Cu toate acestea, acest tip de radiație este absorbit
semnificativ de atmosfera Pământului, care este un scut de radiații echivalent cu
aproximativ 10 metri de apă.
Particulele beta
Particulele beta sunt electroni sau pozitroni de înaltă energie și viteză mare emiși de
anumite tipuri de nuclee radioactive, cum ar fi potasiul-40. Producția de particule beta
este denumită dezintegrare beta. Există două forme de dezintegrare beta, β− și β+,
care dau naștere respectiv electronului și pozitronului. Particulele beta sunt mai puțin
penetrante decât radiația gamma, dar mai penetrante decât particulele alfa.
Particulele beta de înaltă energie pot produce raze X cunoscute sub numele de
bremsstrahlung ("radiație de frânare") sau electroni secundari (raze delta) în timp ce
trec prin materie. Ambele pot provoca un efect de ionizare indirect.
Pozitronii pot fi generați prin dezintegrarea nucleară prin emisie de pozitron (prin
interacțiuni slabe) sau prin producția de perechi dintr-un foton suficient de energetic.
Pozitronii sunt surse artificiale comune de radiații ionizante utilizate în tomografia cu
emisie de pozitron (PET) medicală.
Nuclei încărcați
Radiația fotonului
Deși fotonii sunt electrici neutri, ei pot ioniza atomii în mod indirect prin efectul
fotoelectric și efectul Compton. Orice dintre aceste interacțiuni va provoca ejectarea
unui electron dintr-un atom la viteze relativistice, transformând acel electron într-o
particulă beta (particulă beta secundară) care va ioniza alte atomi. Deoarece
majoritatea atomilor ionizați se datorează particulelor beta secundare, fotonii sunt
radiații ionizante indirecte.
Fotonii radiați sunt numiți raze gamma dacă sunt produși printr-o reacție nucleară,
dezintegrarea subatomică sau dezintegrarea radioactivă în interiorul nucleului. Ele
sunt numite raze X dacă sunt produse în afara nucleului. Termenul generic "foton"
este folosit pentru a descrie ambele.
Neutroni
Neutronii care lovesc alte nuclee în afară de hidrogen vor transfera mai puțină energie
celeilalte particule dacă are loc transferul de energie liniar.
De asemenea, corpul uman este expus și are strategii de reparare în vigoare pentru a
face față deteriorării țesutului cauzate de expunerea la radiații. S-a estimat că
organismele noastre răspund la aproximativ 15.000 de evenimente de deteriorare
cauzate de radiații în fiecare secundă, din cauza surselor naturale de radiații.
Efectele biologice ale radiației rezultă în principal din deteriorarea ADN-ului, care
este cea mai critică țintă din celulă; cu toate acestea, există și alte locuri în celulă care,
atunci când sunt deteriorate, pot duce la moartea celulelor.
Direct: Radiația interacționează direct cu ținta critică din celulă. Atomii țintei în sine
pot fi ionizați sau excitați prin interacțiuni Coulomb, ceea ce duce la lanțul de
evenimente fizice și chimice care produc în cele din urmă daune biologice.
Deteriorare potențial letală, care poate fi manipulată prin reparare atunci când
celulelor li se permite să rămână într-o stare de non-divizare.
Efecte determenistice și stocastice
Cele mai multe efecte negative asupra sănătății cauzate de expunerea la radiații
ionizante pot fi grupate în două categorii generale:
Modelul cel mai acceptat, modelul liniar fără prag (LNT), susține că incidența
cancerelor datorate radiațiilor ionizante crește liniar cu doza efectivă de radiație la o
rată de 5,5% pe sievert. Dacă acest lucru este corect, atunci radiația de fond naturală
este cea mai periculoasă sursă de radiație pentru sănătatea publică generală, urmată
îndeaproape de imagistica medicală. Alte efecte stocastice ale radiației ionizante sunt
teratogeneza, declinul cognitiv și bolile de inimă.
Imagistica medicală
Terapia cancerului
Terapia cu radiații poate fi efectuată extern sau intern. Terapia cu radiații externe
utilizează un echipament care emite radiații către țesutul tumoral. Terapia cu radiații
interne utilizează radioizotopi care sunt injectați sau implantați în țesutul tumoral.
Bolile de piele: Radiațiile ionizante pot fi utilizate pentru a trata o varietate de boli de
piele, cum ar fi cancerul de piele, psoriazisul și vitiligo.
Boala Parkinson: Radiațiile ionizante pot fi utilizate pentru a trata boala Parkinson
prin distrugerea celulelor nervoase care provoacă boala.
Artrita: Radiațiile ionizante pot fi utilizate pentru a trata artrita prin reducerea
inflamației și durerii.
Radiațiile ionizante sunt o formă eficientă de tratament pentru o serie de boli, dar pot
avea și efecte secundare, cum ar fi oboseala, greața și vărsăturile.
Concluzia
Radiația ionizantă este o formă de energie care poate dăuna celulelor și ADN-ului.
Radiația ionizantă poate provoca moartea celulelor prin eliberarea de energie care
poate deteriora ADN-ul.
Radiația ionizantă poate provoca mutații genetice, care pot duce la cancer și alte boli.
Radiația ionizantă poate provoca arsuri și alte leziuni ale țesuturilor.
Este important să înțelegem acțiunea biologică a radiației ionizante pentru a putea lua
măsuri pentru a reduce expunerea la radiații și pentru a proteja sănătatea.
Bibliografie