Discernământul în actele juridice,

între Codul civil și Legea nr. 487/2002 privind

sănătatea mintală
10.09.2021 | Dan-Sorin TĂTARU

Potrivit raportului de activitate al Institutului Național de Medicină Legală

”Mina Minovici” din București, în anul 2019 au fost efectuate 11.029 expertize
medico-legale psihiatrice (față de 15.826 în 2018, 15.599 în 2016, 13.389 în 2015,
12.369 în 2014, 15.147 în 2013), din care 66% în cauze civile și 34% în cauze penale,
dintre cele în cauze civile, 57% pentru determinarea ante-factum a capacității de
exercițiu, 60% pentru punerea sub interdicție, 2% pentru determinarea retroactivă a
capacității de exercițiu la persoane în viață și 1% pentru determinarea capacității de
exercițiu la defuncți.
Se constată creșterea ponderii expertizelor în cauze civile, care au devenit
majoritare și creșterea numărului certificatelor medico-legale psihiatrice, care se
întocmesc exclusiv pentru determinarea competenței psihice a persoanei de a fi
compatibilă cu exercitarea drepturilor și libertăților, în vederea încheierii unor acte
juridice de dispoziție.
În condițiile inexistenței unei obligații legale în solicitarea unor astfel de
certificate medico-legale, cu ocazia întocmirii actelor de dispoziție de către
persoanele vârstnice, notarul public putându-se abține de la autentificarea actelor, în
cazul în care are îndoieli în privința capacității persoanei de a acționa critic și
predictiv privind consecințele social-juridice ale actului pe care urmează să-l încheie,
acest fapt, al solicitării certificatului medico-legal, fie de către notarul public, fie de
către partea interesată, în funcție de onorabilitatea abordării, poate confirma fie
utilitatea unui astfel de demers, ca un mijloc important de împiedicare a manipulării
persoanelor vârstnice de către persoane interesate în acest sens, fie încercarea
rezolvării posibilelor viitoare conflicte dintre părți, prin preconstituirea de probe, prin
implicarea imorală și nejustificată a persoanelor vârstnice, multe dintre acestea, deși
la vârsta pensionării, aflate încă în activitate, într-o condiție fizică și nivel intelectiv
de invidiat, fie teama de răspundere a notarului public pentru eventuala plângere
penală sau anularea actului încheiat, ca efect a lipsei discernământului uneia dintre
părțile contractante și externalizarea, astfel, a unei dintre atribuțiile profesionale,
respectiv verificarea îndeplinirii a cel puțin uneia dintre condițiile de fond ale actului
juridic civil, către alți auxiliari ai justiției.
Potrivit art. 41(2) din Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției
persoanelor cu tulburări psihice ”orice persoană care suferă de o tulburare psihică are
dreptul să exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale
recunoscute în Declarația Universală a Drepturilor Omului precum și în alte convenții
și tratate internaționale în materie, la care România a aderat sau este parte, cu
excepția cazurilor prevăzute de lege. (3) Orice persoană care suferă de o tulburare
psihică are dreptul, în măsura posibilului, să trăiască și să lucreze în mijlocul
societății. Administrația publică locală, prin organismele competente, asigură
integrarea sau reintegrarea în activități profesionale corespunzătoare stării de sănătate
și capacității de reinserție socială și profesională a persoanelor cu tulburări psihice.”
Potrivit art. 68(3) din Legea nr. 487/2002, internarea nevoluntară într-o
unitate de psihiatrie, nu constituie o cauză de restrângere a capacității juridice a
pacientului.
Conform art. 211(1) Cod Civil – nu pot face parte din organele de
administrare și de control ale persoanei juridice incapabilii…(2) Actele încheiate cu
încălcarea dispozițiilor alin. (1) sunt anulabile. Acestea nu pot fi anulate pentru
simplul fapt că persoanele care fac parte din aceste organe sunt incapabile … dacă nu
s-a produs o vătămare.
Potrivit art. 28(1) Cod Civil capacitatea civilă este recunoscută tuturor
persoanelor. Orice persoană are capacitate de folosință și, cu excepția cazurilor
prevăzute de lege, capacitate de exercițiu (2), condiționată de existența
discernământului, nimeni neputând fi îngrădit sau neputând renunța, în tot sau în
parte, la capacitatea de folosință sau de exercițiu, sau lipsit în tot sau în parte de
capacitatea de exercițiu, decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege (art. 29
Cod Civil).
Existența discernământului, ca aptitudine psihică a persoanei de a avea
reprezentarea consecințelor actelor juridice pe care le încheie, deși condiționată de
vârstă și de sănătatea psihică a persoanei, este prezumat la persoanele care dispun de
capacitate de exercițiu deplină, prin împlinirea vârstei majoratului, posibilitatea de a
dispune depinzând numai de capacitatea de exercițiu și nu de vârsta persoanei, chiar
înaintată, fără a prezuma, nici măcar relativ, că o persoană vârstnică, la epoca
pensionării, ar avea discernământul alterat sau abolit.
Lipsa discernământului, fiind o stare de fapt, poate fi dovedită prin orice
mijloc de probă, o eventuală situație de tulburare mentală, de natură să înlăture
existența consimțământului trebuind probată în mod indubitabil, prin orice mijloc de
probă.
Atâta vreme însă, cât persoana lipsită de discernământ datorită unei boli
psihice nu este pusă sub interdicție, actele de dispoziție pe care ea le încheie sunt, în
principiu, valabile. Anularea lor pentru vicii de consimțământ poate fi solicitată în
condițiile dreptului comun.
 Consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință
de cauză. Capacitatea de exercițiu este direct legată de capacitatea deplină de a
contracta care, la rândul său, este întemeiată pe prezumția discernământului, până la
proba contrară, cu raportare la momentul contractării.
În privința persoanei care nu se poate îngriji de interesele sale în cadrul
circuitului civil, ca urmare a alienației (stare dobândită, instalată pe parcursul vieții)
sau debilității (dată de afecțiuni existente încă de la momentul nașterii) mintale
constatată de medicul de specialitate, consecințele social-juridice care decurg din
exercitarea drepturilor și obligațiilor civile ale persoanei lipsite de discernământ, sunt
puse sub semnul întrebării.
Din dispozițiile art. 211 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 287/2009, privind Codul Civil, în sensul acestuia, precum și al legislației
civile în vigoare, prin expresiile alienație mintală sau debilitate mintală se întelege o
boală psihică ori un handicap psihic ce determină incompetența psihică a persoanei
de a acționa critic și predictiv privind consecințele social-juridice care pot decurge
din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile.
Tulburările mintale desemnează o categorie eterogenă de cauze care pot
afecta discernământul, problematice fiind acele situații în care discernământul este
doar parțial afectat. Măsurile de ocrotire juridică ale acestei categorii de persoane
sunt cvasi-inexistente. Ca soluție menționăm evaluarea ante-factum a
discernământului în vederea încheierii unor acte juridice și evaluarea contextuală a
discernământului în vederea luării unor decizii cu consecințe juridice semnificative
pentru decident (financiare, testamentare etc.).
Pentru ca un act juridic să fie valabil încheiat trebuie să îndeplinească
condițiile de fond prevăzute de lege, respectiv capacitatea de a încheia actul juridic,
consimțământul, obiectul și cauza. Ca element al voinței juridice, consimțământul
reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic, iar corelația dintre
voința juridică și consimțământ constă în aceea că, urmare apariției motivului
determinant la încheierea actului juridic, se trece de la deliberare la luarea hotărârii,
care trebuie să fie exteriorizată astfel încât și alte persoane să aibă posibilitatea de a
lua cunoștință de ea.
Astfel, consimțământul pentru a fi valabil exprimat trebuie să îndeplinească
cumulativ următoarele cerințe: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie
exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat
de vreun viciu. Cerința de a proveni de la o persoană cu discernământ decurge din
caracterul constant al actului juridic în sensul că, subiectul de drept civil trebuie să
aibă puterea de a aprecia efectele juridice care se produc și baza manifestării sale de
voință.
 Potrivit Legii nr. 487/2002, a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu
tulburări psihice evaluarea sănătății mintale se efectuează prin examinarea directă a
persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru. Evaluarea se va realiza în
instituții de sănătate mintală, autorizate și acreditate conform legii (art. 10 alin 1 și
2). Evaluarea sănătății mintale se face cu consimțământul liber, informat și
documentat al persoanei, cu excepția situațiilor specifice, stabilite de lege, când
persoana evaluată are dificultăți în a aprecia implicațiile unei decizii asupra ei înseși,
situații în care persoana evaluată trebuie să beneficieze de asistența reprezentantului
legal sau convențional (art. 11).
Evaluarea stării de sănătate mintală se efectuează la cererea persoanei , la
internarea voluntară a acesteia într-o unitate psihiatrică sau în condițiile unei internări
nevoluntare, prin solicitarea expresă a persoanelor menționate la art. 56, respectiv
medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această
persoană, familia persoanei, reprezentanții administrației publice locale cu atribuții în
domeniul social-medical și de ordine publică, reprezentanții poliției, jandarmeriei sau
ai pompierilor, procurorul, instanța de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că
starea sănătății mintale a unei persoane aflate în cursul judecății ar putea necesita
internare nevoluntară (art. 12).
Obiectivul evaluării este stabilirea diagnosticului (art. 13 alin. 1). În anumite
cazuri prevăzute de lege, evaluarea are ca scop determinarea capacității
psihice, stabilirea periculozității pentru sine sau pentru alte persoane, determinarea
gradului de incapacitate, invaliditate și handicap psihic (art. 13 alin. 2).
Discernământul se stabilește, potrivit legii, prin expertiză medico-legală
psihiatrică (art. 13 alin. 4).
Potrivit art. 5 lit. k) din aceeași lege, prin discernământ se
înțelege componenta capacității psihice care se referă la o faptă anume și din care
decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia conținutul și consecințele
acestei fapte, noțiunea de discernământ fiind specifică numai cauzelor penale,
apreciind specialiștii în medicină legală și psihiatrie.
Cum potrivit art. 13(4) din lege discernământul se stabilește prin expertiză
medico-legală, potrivit art. 9(2) lit. a) din Normele procedurale privind efectuarea
expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale aprobate prin Ordinul
Ministrului Justiției nr. 1134/2000, prin raport de expertiză medico-legală se înțelege
actul întocmit de un expert, la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanței
de judecată și care cuprinde datele privind expertiza efectuată.
Potrivit art. 5 lit. h) din Legea nr. 487/2002 prin capacitate psihică se înțelege
atributul stării psihice de a fi compatibilă, la un moment dat, cu exercitarea
drepturilor și libertăților, noțiunea științifică modernă de competență psihică fiind
specifică expertizei medico-legale psihiatrice în cauze civile, apreciind specialiștii în
medicină legală și psihiatrie.
În practica notarială se uzitează folosirea certificatelor medico-legale
psihiatrice eliberate de INML ”Mina Minovici” din București, la solicitarea atât a
notarilor publici cât și a persoanelor interesate, părți în actele juridice notariale sau a
reprezentanților legali sau convenționali ai acestora, pentru evaluarea stării de
sănătate mintală, în cazul manifestărilor de voință în acte de dispoziție, cu efecte
importante patrimonial.
Potrivit art. 9(2) lit. c) din Normele procedurale privind efectuarea
expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale aprobate prin Ordinul
Ministrului Justiției nr. 1134/2000 prin certificat medico-legal se înțelege actul
întocmit de medicul legist la cererea persoanelor interesate și care cuprinde date
privind examinarea medico-legală.
Potrivit art. 15 lit. d) din aceleași Norme ”examinările medico-
legale, în vederea eliberării certificatelor medico-legale, la cererea persoanelor
interesate, se referă la constatarea capacității psihice, în vederea stabilirii capacității
de exercițiu necesară pentru întocmirea unor acte de dispoziție, și în cazul bolnavilor
netransportabili.
Conducerea INML cu care reprezentanții Colegiului Director al Camerei
Notarilor publici Bucuresti au avut o întrevedere opinează că, în baza acestui act
normativ, în certificatele medico-legale psihiatrice se atestă competența psihică în
raport cu, de exemplu, actul de donație cu clauză de întreținere și uzufruct viager,
actul de vânzare cu plata prețului în rate și uzufruct viager, actul de întreținere cu
uzufruct viager, etc. și, nu în mod general, competența psihică la încheierea actelor de
dispoziție, sugerând ca la solicitarea eliberării certificatului medico-legal psihiatric,
notarul public sau partea interesată să atașeze un exemplar al actului de dispoziție
negociat și care urmează a fi semnat, pentru o mai temeinică apreciere de către
medicii specialiști psihiatri și de medicină legală, a capacității psihice a persoanei de
a acționa critic și predictiv privind consecințele social- juridice care pot decurge din
exercitarea drepturilor și obligațiilor civile.
De asemenea, se poate aprecia obiectiv, prin:
– prisma dispozițiilor art. 7 din Norme, potrivit cărora ”medicul legist care a
eliberat un certificat medico-legal nu mai poate participa la efectuarea unei noi
expertize medico-legale sau la redactarea unui raport de expertiză în aceeași cauză”;
– în considerarea dificultăților de alcătuire a comisiilor de expertiză medico-
legală psihiatrică, datorate celor de mai sus precum și refuzului medicilor psihiatri de
a fi cooptați în comisiile de expertiză, în lipsa unui cadru legal ferm în acest sens și a
tarifelor derizorii ale expertizelor medico-legale psihiatrice, comparativ cu așa zisele
expertize psihologice extrajudiciare;
 – raportarea la dispozițiile Legii nr. 487/2002, art. 10 alin. (1) și (2), art. 12 și
13 potrivit cărora, evaluarea sănătății mintale se efectuează la cererea persoanei, prin
examinare directă a persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru, în instituții
de sănătate mintală, autorizate și acreditate conform legii, obiectul evaluării fiind
stabilirea diagnosticului, iar în anumite cazuri prevăzute de lege, determinarea
capacității psihice;
– prisma dispozițiilor art. 18 (1) și (2), art. 19, art. 22 potrivit cărora, serviciile
medicale și de îngrijiri de psihiatrie sunt acordate în cadrul sistemului de asigurări
sociale de sănătate, prin rețeaua serviciilor de sănătate și a structurilor specializate de
sănătate mintală, serviciile medicale și de îngrijiri de psihiatrie, putându-se acorda și
prin rețeaua de sănătate privată, rețeaua ambulatorie de psihiatrie, centrul de sănătate
mintală, cabinetul psihiatric, servicii de îngrijire la domiciliu, spitalul de psihiatrie,
secția de psihiatrie din spitalul general, compartimentul de psihiatrie de legătură din
spitalul general;
– raportarea la art. 5 lit. h);
că și medicul psihiatru din rețeaua publică sau privată poate face evaluarea
sănătății mintale a persoanei și aprecia atributul stării psihice de a fi compatibilă, la
un moment dat, cu exercitarea drepturilor și libertăților.
Aceasta, având în vederea și dispozițiile art. 1205 (1) și (2) Cod Civil potrivit
cărora: ”este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii
acestuia, se afla, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputință de a-și
da seama de urmările faptei sale.
Contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicție poate fi anulat
dacă, la momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicție existau și
erau îndeobște cunoscute.”
Din toate argumentele mai sus menționate nu rezultă ca evaluarea ante-factum
a capacității psihice a persoanei în raport cu un act de dispoziție, printr-un certificat
medico-legal psihiatric oferă un plus de informație și o probă convingătoare, în raport
cu evaluarea sănătății mintale, la un moment dat, de către medicul psihiatru.
Pe de altă parte, atât certificatul medico-legal psihiatric cât și certificatul de
sănătate mintală eliberat de medicul specialist psihiatru pot fi confirmate sau
infirmate post-factum de o expertiză medico-legală solicitată de organul de urmărire
penală sau instanța de judecată penală sau civilă, forța probantă a raportului de
expertiză medico-legală neputând fi înlăturată decât printr-un alt mijloc de probă de o
valoare științifică egală, respectiv tot printr-un raport de expertiză medico-legală care
să stabilească o situație contrară.
Noua expertiză medico-legală care se efectuează de către o comisie de
experți, indiferent dacă prima expertiză a fost efectuată de un singur medic legist sau
de mai mulți medici legiști ori de o comisie constă în reluarea sau/și refacerea
investigațiilor medico-legale în cazul în care se constată deficiențe, omisiuni sau/și
aspecte contradictorii la expertizele precedente. Concluziile unei noi expertize se
redactează pe baza constatărilor sau expertizelor medico-legale anterioare, a probelor
din dosarul cauzei, a aspectelor specifice speței, a probelor noi, incluse în dosarul
cauzei, precum și a obiecțiilor formulate de organele judiciare (art.49 din Normele
procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-
legale aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1134/2000).
Notar Public Dan-Sorin Tătaru, Societatea Profesională Notarială
„DIGNITAS”