Despre proxemică

(disciplina amintită la curs – veți găsi informații și mai multe detalii despre spații sociopete și
sociofuge)

Este interesant sa iti autoevaluezi comportamentul de pana acum si sa observi

manifestarile instinctului teritorial care au avut loc in viata ta in toate cele trei ipostaze ale sale:
tribal , familial si personal, dupa cum au fost delimitate de catre Desmond Morris, doar ca nu l-ai
determinat ca apartinand unei discipline teoretizate acum cinci decenii de catre americanul
Edward T. Hall, si care se numeste proxemica disciplina care stabileste corelatia dintre
componenta spatiala si cea comunicationala a vietii sociale.
Si in viata mea a existat dorinta de a apartine unei colectivitati restranse de oameni pe
care sa ii pot cunoaste bine si cu care sa am o zona comuna de actiune , pe un teritoriu bine
delimitat si aparat prin mijloace specifice colectivitatii respective , si eu am participat la o
manifestatie de strada in care se marca un teritoriu asupra caruia eu nu aveam nici un drept de
autoritate impotriva fortelor de ordine, ca expresie tipica a instinctului teritorial tribal , si eu am
fost cu familia in vacanta sau in week-end si mi-am delimitat un teritoriu arogandu-mi dreptul de
“proprietate a primului venit“ asupra unei zone care nu-mi apartinea de drept , apeland la acel
comportament ostil pentru persoanele care au indraznit sa-mi “violeze proprietatea” prin
asezarea lor in imediata vecinatate din pricina aglomeratiei (exemplu pentru teritoriu familial), si
eu m-am simtit nu o data agresat de apropierea prea mare si persistenta a unor masini pe trafic ca
si cum drumul drumul mi-ar apartine mie de drept (ipoteza mobila a teritoriului familial) , si eu
am primit pe un anumit spatiu al casei mele persoane care, desi ele au ramas aceleasi si eu am
ramas acelasi , natura relatiilor dintre noi schimbandu-se , s-au schimbat si implicatiile teritoriale
ale raporturilor interpersonale , impunand o anumita distanta , orice incalcare a acesteia
degenerand in neplacere, stinghereala sau chiar stari conflictuale .Astfel referindu-ma strict la
ipostaza imobila a teritoriului familial, denumita de catre E. T. Hall si spatiu cu organizare fixa,
aceeasi persoana care altadata a intrat in dormitor , din pricina schimbarilor intervenite in relatia
interpersonala dintre noi , nu se va mai simti libera sa intre nici in vestibul fara invitatia mea
expresa.
In fine, referindu-ma la “spatiile cu organizare semi fixa” dupa cum sunt delimitate de
catre E. T. Hall, si care se impart in spatii sociofuge si spatii sociopete , apartinand aceluiasi
teritoriu familial , afirm ca nu este individ care sa nu-si fi experimentat comportamentul intr-un
spatiu sociofug, a carui amenajare restrange raporturile de comunicare interpersonala (de
exemplu salile de asteptare ale spitalelor si policlinicilor) prin dispunerea scaunelor de-a lungul
peretilor pentru descurajarea tentativelor de dialog si impiedicarea formarii de grupuri si prin
faptul ca personalul de serviciu vegeaza ca dispunerea scaunelor sa nu fie modificata in sensul
facilitarii conversatiei dintre ocupantii acestora , in contrast cu spatiile sociopete, (de exemplu,
terase , gradini de vara, restaurante , cofetarii) unde se urmareste stimularea comunicarii de grup
prin deplasari de mobilier , alaturari de mese pentru a permite indivizilor sa se adune in grupuri
mai mari , cu riscul de a avea o clientela mai galagioasa . Iti poti evalua relatiile tale in cadrul
teritoriului personal trecand prin cele patru etape caracteristice, fiecare dintre ele fiind
subimpartita la randul ei in cate doua subzone, cunoscand descrierea detaliata a fiecaruia dintre
ele. Astfel daca am vorbit in cadrul teritoriului familial ,ipoteza „spatiilor cu organizare
fixă“,despre felul in care schimbarea relatiei determina schimbarea spatiului in care ne vom
relationa la aceea persoana , in cadrul teritoriului personal acestea devin cu atat mai evidente. O
relatie intimă cu o partenera te face sa te situezi in zona teritoriala intima delimitata de catre
cercetatori ca se intinde intre 0-45 cm. distanta intre doi indivizi (de exemplu dânsul apropiat,
îmbratisarea sau lupta corp la corp).
O relatie poate trece poate trece prin toate cele patru faze ale teritoriului personal , de la
zona intimă, la zona personala cu sub zona ei indepartata unde pastrezi distanta fata de o anumită
persoana prin spatiu alocat acestei subzone (75-125 cm) de exemplu conversatia pe strada , la
zona socială (1,25-3,60 m) unde poti uza de biroul pe care-l detii pentru a tine la distanta o
persoana care desi intimă la inceput , acum n-o mai doresti aproape, pana la zona publică (peste
3,60m) in care comunicarea isi pierde aproape total caracterul interpersonal. Aplicabilitatea pe o
arie cât mai larga de acoperire a celui mai important mijloc de transmitere a mesajelor
nonverbale: privirea. Cum te poti folosi de comunicarea mimicii si gesturilor? Antichitatea prin
Cicero, vine cu concepția ca „ gesturile sunt un limbaj pe care il inteleg si barbarii “ si , ca atare ,
cand vorbim in fata unui public, „absolut toate miscarile sufletului trebui insotite de miscari ale
trupului”. El recomanda oratorilor sa-si utilizeze toate resursele corporale, de la miscari ale
ochilor, degetelor, pana la batai din picior .Ultimele decenii au schimbat radical folosirea
gesturilor drept simple insotitoare ale discursului verbal , in spiritual observatiei lui Cicero, si au
inceput sa fie tratate ca avand un statut independent .Regizorul polonez J.Grotowski, este de
parere ca gestul în teatrul modern trebuie să fie intraductibil în limbaj comun , asemenea
muzicii” o hieroglifa de descifrat” ieșită de sub tutela cuvantului. Eu cred ca cel mai adesea ne
folosim de privire, ca si cel mai important mijloc de transmitere a mesajelor non-verbale .Ochii
dezvaluie atat starea interioară a individului , cât si puterea de a influența alte persoane prin
intermediul privirii .Ei pot functiona la fel de bine ca emițători sau receptori de semnale
interpersonale. Concluzia unor studii minutioase in legatura cu durata privirii ,ca si regula
nescrisa a societătii , este ca poti privi o persoana necunoscuta timp de 1,18 secunde pentru a nu
fi interpretat ca un act de agresiune .Privirile insistente cresc timpul la durata de 2,95 secunde si
ele pot irita persoana privita pana la cauzarea unei riposte violente.
Este interesant ca privirea poate fi interpretata la fel in mai multe tari si cuprinzand un
numar cat mai mare de indivizi, fapt care in cazul gesturilor nu este valabil : acelasi gest se
interpreteaza diferit in zone geografice diferite (de exemplu desenarea unui cerc cu degetul mare
si aratator unite la vârf inseamna “o.k.” in America, “zero” in Franta, “bani” in Japonia , este o
aluzie la homosexualitatea cuiva in Malta si o amenintare cu moartea in Tunisia).
Dimpotrivă ,indragostitii din toata lumea nu se privesc in ochi jumatate din timp ca in cazul unei
conversatii obisnuite, ci mult mai mult decat atat, ceea ce dovedeste ca persoana interlocutorului
ii intereseaza intr-o mai mare masura decat continutul spuselor sale.
 Exista insa si gesturi universale: pe toate meridianele nedumerirea se exprima prin
ridicarea din umeri, tristetea si bucuria sunt semnalate prin modificari fizionomice usor de
inteles, pentru ca se constituie intr-un limbaj comun.Totusi , prin privire poti transmite mai multe
stari universale; de exemplu privirile insistente, staruitoare , pe terenul de sport , sunt interpretate
de catre adversari ca o sfidare sau reproș. Obiectul privirii poate sa determine schimbari de
natura fiziologica a ochiului: marirea pupilei poate indica sentimentele pe care le traim in
legatura cu persoana respectiva. Indragostitii care se privesc in ochi “sufera “o dilatare
progresiva a pupilei .Dimpotriva, adversarilor care se infrunta li se contracta pupilele de unde
vine si zicala: „l-a privit cu niste ochi mici si rai”. Atractia, interesul, pofta , produc cresteri
spectaculoase ale marimii pupilelor .Printr-un studiu pe acest caz s-a constatat ca pupilele se
măresc de trei ori la barbatii care vizioneaza filme pornografice si chiar pana la patru ori la
femeile aflate in aceeasi situatie. Intotdeauna folosirea deictica a privirii fara utilizarea limbajului
verbal, va insemna in orice limba “vorbeste!”. Un elev care a fost solicitat printr-o orientare
deictica a privirii daca nu se conformeaza, va fi sanctionat. In acest caz privirea este recunoscuta
drept echivalenta a cuvantului. Femeile din toata lumea sunt mult mai sensibile la semnalele non-
verbale , atat gestuale cat si ale privirii, pe care le observa si le interpreteaza cu usurinta, fiind
avantajate astfel printr-o cale de cunoastere suplimentara fata de barbati, cale cu atat mai efice cu
cat se refera la indicii despre care se stie ca sunt mai greu falsificabili decat semnele lingvistice.
Privirea este folosita in toata lumea ca mijloc de comunicare nonverbala pentru a transmite prin
orientarea ei si durata ei interesul sau ostilitatea , dragostea sau ura, dar poate semnala si un
raport social de un anume tip; de exemplu: un șef care te priveste insistent atunci cand isi expune
expectatiile fata de tine si evita sa te priveasca atunci cand iei cuvantul, pentru asublinia faptul ca
nu acorda o importanta deosebita spuselor tale. Oriunde in lume, privirea ochi in ochi chiar daca
se face de la o distanta mare, da sentimentul de apropiere fizică; de exemplu poti intretine o
relatie stransa cu o persoana aflata in celalalt capat al salii, exclusiv prin mijlocirea privirii.
Natura relatiei indica si amplasarea punctului unde sa-ti fixezi privirea: astfel , intr-o
convorbire oficiala privirea va fi situata in mijlocul fruntii interlocutorului, conversatia amicala
coboara privirea undeva intre ochi si gura, iar un grad mai mare de intimitate fixeaza privirea
intr-o regiune situata intre barbie si zona coapselor Oricine cunoaste sensul de invitatie al privirii
laterale, “cu coada ochiului“, practicat pe o scara larga de catre femei, asociat cu un intreg
arsenal de semnale cum ar fi: gura intredeschisa, buzele umezite, leganarea soldurilor, pozitia
picior peste picior cu incrucisarea foarte sus a picioarelor , scoaterea si introducerea periodica a
piciorului din pantof etc.(gesturi cu conotatie erotica , specific feminine). Paul Ekman si Wallace
V. Friesen, doi cercetatori americani, au clasificat gesturile in : embleme , ilustratori , manifestari
affective, gesturi de reglaj si adaptori .Aceasta este cel mai des citata clasificare 1. Emblemele tin
loc de cuvinte si pot sa se constituie intr-un linbaj de sine statator; de exemplu surdo-mutii, un
tabu religios, sau o conventie artistica care impiedica recurgerea la cuvant. 2. Ilustratorii
indeplinesc functia de insotire si de completare a comunicarii verbale. Cei doi cercetatori
americani delimiteaza opt tipuri de ilustratori: bastoanele sunt miscari verticale ale mâinii care
accentueaza anumite cuvinte si atrag atentia ascultatorului asupra elementelor esentiale ale
discursului (des folosite in comunicarea publică); pictografele deseneaza in aer forma unor
obiecte despre care se vorbeste; kinetografele descriu o actiune pe care emitatorul socoteste
insuficient s-o redea numai prin cuvinte si o reda si printr-o miscare corporala ; ideografele ,
descriu o miscare , dar nu fizica ci abstracta , de exemplu cursurile academice care sunt insotite
de gesturi care transpun in termeni spatiali mersul consideratiilor respective; miscarile deictice,
indica obiecte , locuri, persoane; de exemplu aratarea cu degetul ; miscarile spatiale descriu
raporturile de pozitie dintre persoanele despre care se vorbeste ; miscarile ritmice reproduc
cadenta unei actiuni si ilustratorii emblematici sunt gesturi utilizati in locul cuvantului ;de
exemplu , degetele aratator si mijlociu dispuse in forma de “v” reprezinta gestul victoriei. 3.
Gesturile de reglaj il incurajeaza printr-o confirmare “din cap” sau il descurajeaza printr-o
grimasa pe vorbitor sa-si continue discursul. 4. Miscarile afective comunica starile sufletesti ale
emitatorului. De exemplu , omul abatut merge cu umerii cazuti si capul plecat fara intentia de a-
si dezvalui starea 5. Adaptatorii constituie clasa de gesturi cea mai putin legata de comunicare de
exemplu folosirea obiectelor in scop practic: cusutul, batutul la masina, maturatul; ele dobândesc
valoare comunicativa cand sunt efectuate in scop didactic.