Curs 5

Naşterea psihologiei experimentale

Wilhelm Wundt (1832-1920)

S-a născut la Neckarau, Mannheim. A fost ultimul copil al familiei. Deși născut și crescut într-o familie de
intelectuali, Wundt a fost un copil timid, retras, cu dificultăți în a-și face prieteni. Înregistrează rezultate
școlare scăzute în liceu, ceea ce îi face pe profesori să-și exprime rezerve cu privire la viitorul său
profesional. Mutat la liceul din oraşul Heidelberg începe să înregistreze progrese și urmează Facultatea
de Medicină pe care o absolvă summa cum laude. I se oferă posturi de profesor la diferite universități,
rămânând la Universitatea din Leipzig timp de 45 de ani. Este considerat fondatorul psihologiei moderne
(Hergenhahn, 2000).

Contribuții la dezvoltarea psihologiei ca știință

• Plecând de la diferențele înregistrate de diferiți astronomi în observațiile pe care le

făceau asupra fenomenelor astronomice (aspect numit de Friedrich Bessel ecuație
personală) Wilhelm Wundt cercetează procesul mental de a percepe doi stimuli,
concluzionând că este imposibil să percepi doi stimuli în același timp; astfel, ca și
Fechner, Wundt folosește experimentul pentru a studia mintea; publică Principii ale
Psihologiei fiziologice în două părți (1873, 1874) în care descrie problemele și metodele
psihologiei experimentale.

• 1879 - primul laborator de psihologie experimentală la Universitatea din Leipzig -

Institutul de Psihologie Experimentală; 1881 - publică jurnalul Studii Filosofice (mai
târziu Studii Psihologice), primul jurnal dedicat psihologiei experimentale; pune bazele
psihologiei experimentale ca știință.

• 1900-1920 - publică lucrarea în 10 volume Psihologie culturală în care tratează teme

precum limbajul, arta, miturile, obiceiuri sociale, legi, etică etc.; astfel, atrage atenția
asupra unei alte ramuri a psihologiei, și anume psihologia socială;

• obiectul de studiu al psihologiei lui Wundt este conștiința

• Scopul psihologiei: cunoaşterea elementelor de bază ale conștiinței; cunoașterea legilor

pe baza cărora se formează experiențele mentale superioare; conform lui Wundt,
conștiința este activă în organizarea propriilor conținuturi, de aceea el și-a numit
sistemul voluntarism, subliniind puterea voinței de a organiza conținuturile minții în
procese de gândire superioare.

• Wundt consideră că doar funcțiile mentale de bază, precum senzațiile și percepțiile, pot
fi studiate experimental, iar procesele superioare, precum învățarea și memoria, pot fi
 cercetate doar prin metode utilizate în sociologie, antropologie și psihologie socială
(observaţia naturalistă sau analiza istorică). Contrar opiniei lui Wundt, conform căreia
procesele mentale superioare nu pot fi studiate experimental, psihologul german
Hermann Ebbinghaus va conduce, peste câțiva ani, experimente pe memorie și învățare.

• propune ca metodă de cercetare introspecţia experimentală: în condiții de laborator, se

manipulau stimulii și se înregistrau obiectiv, cantitativ, schimbările în experiențele
raportate de subiecți.

• există două tipuri de experienţe mentale de bază: senzaţiile (diferite ca intensitate,

durată și modalitate) şi emoţiile

• teoria tridimensională a emoţiilor: stările emoționale se caracterizează prin trei

dimensiuni: plăcere-neplăcere, excitare-linişte, relaxare-încordare.

• deși pune accent pe elementele de bază ale experienței conștiente, Wundt recunoaște
că percepția presupune o unitate, un întreg; acest fenomen este explicat prin procesul
activ al apercepției, o sinteză creativă a elementelor mentale ce dă naștere unui întreg
cu proprietăți diferite de cele ale părților componente.

Critici aduse psihologiei lui Wundt:

- metoda introspecției este vulnerabilă: diferiți observatori pot raporta rezultate diferite
- Wundt a fost interesat doar să descrie elementele conștiinței și nu să rezolve probleme practice
ale lumii reale

Structuralismul

Edward Bradford Titchener (1867-1927)

• Student al lui Wundt, Titchener modifică sistemul de psihologie propus de profesorul

său, implementând în Statele Unite abordarea numită structuralism

• Psihologia trebuie să răspundă la următoarele întrebări privind viața mentală: ce?,

cum?, de ce?; se ocupă cu identificarea și descrierea elementelor mentale care stau la
baza experienței conștiente, a modului în care acestea se combină și investigarea
bazelor neurologice ale vieții mentale; conform lui Titchener, psihologia nu trebuie să se
adreseze problemelor practice ale societății; singurul ei scop este de a descoperi
elementele experienței conștiente

• metoda introspecției experimentale sistematice: viza raportările subiective ale

subiecților asupra elementelor experienței conștiente
 • eroarea de stimul: în studiul experienței conștiente este important să se evite
confundarea procesului mental cu stimulul observat; nu trebuie numit stimulul, ci
descrise elementele experienței conștiente;

• conștiința este suma experiențelor mentale dintr-un anumit moment, iar mintea este
suma experiențelor mentale acumulate de-a lungul vieții;

• Titchener descrie trei elemente ale experienței conștiente: senzațiile (elementele de

bază ale percepției, de ex. sunetul, mirosul), imaginile (elementele ideilor, de ex.
amintirea unei experiențe din trecut) și stările afective

• elementele mentale au patru atribute: calitate, durată, intensitate și claritate; mai târziu
este adăugat un al cincilea atribut, extinderea

Funcţionalismul

A fost influențat de William James (1842-1910):

• The Principles of Psychology – scopul psihologiei este de a studia indivizii în adaptarea

lor la mediu; conștiința este esențială pentru supraviețuirea și evoluția umană; ea
trebuie studiată în relație cu creierul uman (biologicul); conștiința este o curgere
continuă (flux de conștiință), orice încercare de a o reduce la elementele ei componente,
distorsionând-o; funcția conștiinței este adaptarea individului la mediu: atunci când
apare o problemă nouă, conștiința intervine, permițându-ne să alegem modul în care
vom acționa.

• Metodele psihologiei: introspecția, experimentul, metoda comparativă (studiul

funcționării psihologice a diferitelor populații: animale, nou-născuți, persoane cu
tulburări mentale).

• Emoţiile: Teoria James – Lange a emoţiilor: conform lui James, perceperea și

interpretarea reacțiilor fiziologice care apar într-o situație determină o emoție; de
exemplu, vedem un urs, se produc modificările corporale, precum schimbări în ritmul
cardiac, tensiunea musculară etc. și apoi trăim emoția de frică; dacă nu s-ar produce
modificările corporale nu ar apărea emoția.

• Sinele: trei componente:

o sinele material: ceea ce considerăm că este al nostru: corpul, familia, casa

o sinele social: recunoașterea primită de la ceilalți

o sinele spiritual: ființa noastră internă, subiectivă

• Stima de sine este raportul dintre obiectivele îndeplinite și obiectivele urmărite.

 • Pragmatismul: James pledează pentru pragmatism în psihologie, și anume validitatea
unei idei este evaluată în funcție de consecințele ei practice.

Funcţionalismul sau „şcoala de la Chicago” a fost promovat de doi dintre studenţii lui W. James: John
Dewey (1859-1952) şi James R. Angell (1869-1949):

• se centrează pe investigarea modului în care conştiinţa și comportamentul îndeplinesc

funcţiile de adaptare la mediu

• este psihologia operațiilor mentale, în timp ce structuralismul este psihologia

elementelor mentale

• conștiința (și alte procese mentale precum judecata și voința) este văzută în termenii
utilității ei în adaptarea organismului la mediu

• este psihologia relației minte-corp și a relației organismului cu mediul

• au utilizat, pe lângă introspecție, și alte metode precum cele utilizate în fiziologie, teste,
chestionare etc.

• au pus accent pe aplicarea rezultatelor cercetărilor din psihologie la problemele practice

ale societății.

(Hergenhahn, 2000; Boeree, 2006; Schultz & Schultz, 2015).

Bibliografie:

Aniţei, M. (2007). Istoria psihologiei. Sibiu: Editura Psihomedia.

Freedheim, D.K. (editor), Weiner, I.B. (editor-in-chief) (2003). Handbook of psychology, volume 1,
Hystory of psychology. Hoboken, NJ: John Wiley & Sons.

Hergenhahn, B. R. (2000). An introduction to the history of psychology. California: Wadsworth Publishing

Co.

Mânzat, I. (2003). Istoria psihologiei universale (de la Socrate până în zilele noastre), curs-compendium.
Bucureşti: Editura Psyche.

Pavelcu, V. (1971). Drama psihologiei, eseu asupra constituirii psihologiei ca ştiinţă. Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică.

Ralea, M., Botez, C (1958). Istoria psihologiei. Bucureşti: Editura Academiei.

Roeckelein, J. E. (2006). Elsevier's dictionary of psychological theories. Amsterdam: Elsevier.

Schultz, D., & Schultz, S. E. (2015). A history of modern psychology (11th ed.). CENGAGE Learning
Custom Publishing.

Zlate, M. (2000). Introducere în psihologie. Iaşi: Editura Polirom.

Surse web:

Boeree, C. George. (2006). The History of Psychology.

https://webspace.ship.edu/cgboer/historyofpsych.html