Sunteți pe pagina 1din 14

Separarea pe suprafeţe prismatice hexagonale şi cilindrice rotative.

Utilajele
care au în componenţă suprafeţe de separare rotative cu secţiune transversală
hexagonală (buratul – fig.3.8) sau circulară (separatorul cilindric – fig.3.9) se utilizează
atât la curăţirea cerealelor de impurităţi, cât şi la controlul deşeurilor rezultate în urma
curăţirii acestora sau al făinii şi tărâţei, sau chiar la cernerea produselor măcinate.

Fig.3.8.Schema constructivă a maşinii cu sită prismatică hexagonală rotativă


1.carcasa din lemn; 2.arbore; 3.spite de susţinere; 4.palete de susţinere; 5.sita; 6.transportor
elicoidal; 7.racord de alimentare; 8,9.racorduri de evacuare; 10.saiba de acţionare; 11.racord de
aspiraţie; 12.sort textil pentru scuturare; 13.usi de vizitare.

Organul de lucru al buratului îl constituie sita de formă prismatică hexagonală,


separarea făcându-se pe feţele laterale ale prismei, în timp ce organul de lucru al
separatorului cilindric îl constituie sita cilindrică, ambele suprafeţe de separare având
mişcare de rotaţie în jurul axei de simetrie, care este puţin înclinată faţă de orizontală. În
lungul suprafeţei de separare pot exista una sau mai multe zone cu orificii de dimensiuni
diferite (dispunerea consecutivă a suprafeţelor de separare), materialul separat la fiecare
zonă fiind colectat separat, prin tremii corespunzătoare.
Turaţia maximă a sitei hexagonale se poate determina cu relaţia:
30 g 1
n max =
 R   + 0,58
unde: R este apotema hexagonului, în m; g – acceleraţia gravitaţională, m/s2;
 – coeficientul de frecare a particulelor de material cu sita.
În cazul unor suprafeţe de separare cilindrice, viteza unghiulară şi turaţia maximă
a acesteia sunt date de relaţiile:
g 30 g
 max = n max =
R  R
unde: R este diametrul sitei.
În practică, turaţia optimă a sitelor prismatice hexagonale şi cilindrice este
evident mai mică decât valoarea obţinută pentru turaţia maximă şi se poate aprecia prin
introducerea unui coeficient de corecţie c, subunitar, care ţine seama de faptul că, în
timpul alunecării pe suprafaţa de separare, seminţele se lovesc de marginile orificiilor,
fenomen care poate duce la scăderea vitezei şi, deci la repaus relativ, întrerupându-se
procesul de separare prin orificii (nopt=c.nmax). Acest coeficient are valori cuprinse între
c = 0,52 – 0,54.
Capacitatea de lucru a sitelor prismatice hexagonale sau cilindrice se poate
determina, cunoscând dimensiunile sitei şi încărcarea specifică a acesteia qsp (kg/m2.h),
cu relaţia:
Q    Dm  L  qsp (kg / h)
în care: Dm, L (m) sunt diametrul mediu, respectiv lungimea sitei considerate.
Diametrul mediu Dm poate fi calculat, în cazul sitei hexagonale, cu relaţia
Dm=R(1+2 3 ), iar în cazul sitei cilindrice Dm = 2·R (R – apotema, respectiv raza, sitei)
Sitele centrifugale au suprafaţa de separare cilindrică lucrând pe aceleaşi principii
ca şi buratul, dar în interiorul suprafeţei de separare se poate găsi un rotor cu palete care
se roteşte în acelaşi sens cu sita sau în sens contrar, cu turaţie diferită de cea a sitei. În
general, turaţia sitei prismatice hexagonale este de ordinul 20–30 rot/min, iar cea a
rotorului de la separatoarele cilindrice de 170–180 rot/min. Se pot utiliza şi site
cilindrice fixe cu rotor interior cu palete în mişcare de rotaţie, paletele având rol de a
împrăştia materialul pe o zonă de separare mai întinsă, desfundarea orificiilor făcându-
se cu ajutorul unui dispozitiv cu perii. Distanţa dintre palete şi manta este de 25 mm.
Viteza periferică a sitei rotative este cuprinsă între 1,1–2 m/s, iar încărcarea
specifică a sitei este cuprinsă între 100 – 300 kg/m2h la separarea particulelor de
dimensiuni mici şi 500 – 700 kg/m2h la curăţarea seminţelor de impurităţi mari. Pentru
deplasarea materialului în interiorul suprafeţei de separare, axul acesteia se înclină cu un
unghi de 5 – 10o faţă de orizontală.
Separatorul cilindric Buhler, tip MKZM (fig.3.9), se compune dintr-o carcasă
metalică 5, în care se rotesc două mantale cilindrice 3 şi 4, una în prelungirea celeilalte.

Fig.3.9. Separator cilindric Buhler, model MKZM


1.conductă de alimentare; 2.racord de aspiraţie; 3,4.mantale perforate; 5.carcasă; 6.motoreductor;
7.tremie evacuare material curăţat; 8.spiră elicoidală; 9.racord evacuare refuz; 10.perie de curăţire

Mantaua 3 are orificiile mai mici şi este prevăzută la interior cu o spiră elicoidală
pentru evacuarea refuzului. Alimentarea cu material se efectuează prin conducta
înclinată 1, materialul ajungând în zona de lucru a mantalei 4. O parte din cereale cad
prin orificiile mantalei în tremia de colectare 7, iar cealaltă parte împreună cu
impurităţile mari ajunge în zona mantalei 3. Seminţele mai mici de cereale cad şi ele în
tremia 8, în timp ce impurităţile mari sunt scoase sub formă de refuz şi evacuate prin
racordul de evacuare 9.
Acţionarea se face de la motoreductorul 6, printr-un arbore dispus în consolă,
praful din zona de lucru fiind evacuat prin racordul de aspiraţie 2. Pentru înaintarea
materialului în interiorul mantalei 3, aceasta este prevăzută cu o spiră elicoidală
interioară. Desfundarea orificiilor se realizează cu ajutorul unei perii 10.
Diametrul orificiilor de lucru ale mantalelor este cuprins între 630 - 1,250 mm,
debitul de aer la aspiraţie fiind de 8 – 16 m3/min, la o capacitate de prelucrare la grâu
cuprinsă între 25 – 500 t/h.

3.2.2. Separarea seminţelor după proprietăţile aerodinamice

Bazele teoretice ale separării după proprietăţile aerodinamice. Separarea după


proprietăţile aerodinamice se poate efectua atunci când componentele unui amestec se
deosebesc cel mai mult după viteza de plutire a acestora, respectiv după comportarea lor
în curenţi de aer.
Introducând un amestec de seminţe într-un curent de aer acestea se comportă
diferit, datorită proprietăţilor aerodinamice diferite. Factorii care influenţează separarea
particulelor în curentul de aer sunt: masa specifică, forma şi dimensiunile particulelor,
starea suprafeţei, poziţia particulelor faţă de direcţia curentului de aer, etc.
Pentru determinarea vitezei de plutire a particulelor unui material granular se
studiază mişcarea acestora într-un curent de aer ascendent vertical. Asupra unei
particule introduse în curentul de aer acţionează forţele verticale: greutatea proprie G,
rezistenţa la înaintare a aerului P şi forţa Arhimedică Fa – îndreptate în sus.
Conform principiului lui Arhimede, forţa Arhimedică este dată de relaţia:
F a =  aV g
în care a este densitatea aerului, iar V este volumul particulei, în m3.
Ecuaţia de mişcare a particule în curentul de aer este:
dv
m = G - P - Fa
dt
Pentru un regim de curgere a aerului, turbulent, existent la majoritatea maşinilor
care fac separarea după proprietăţile aerodinamice, forţa P se poate calcula cu relaţia
cunoscută:
2
P = k S p  a v ar
2
unde: k este coeficientul de rezistenţă aerodinamică, care depinde de forma şi starea
suprafeţei particulei; Sp – suprafaţa portantă a particulei (pentru particule sferice Sp =
d2/4); a – densitatea aerului (în condiţii normale, a = 1,24 kg/m3); var – viteza relativă
a curentului de aer faţă de particulă, în m/s.
Neglijând forţa Arhimedică (având o valoare foarte mică), în cazul în care P = G,
rezultă că dv/dt = 0 şi, deci, particula se găseşte, fie în stare de suspensie (plutire) în
curentul de aer (v = 0), fie se deplasează cu viteză constantă (v = const.). Viteza
curentului de aer, ascendent vertical, la care particula se află în stare de suspensie, se
numeşte viteză de plutire şi în această stare var = v – va = vp.
Înlocuind expresia forţei P şi greutatea G cu produsul dintre greutatea volumică a
particulei şi volumul acesteia şi neglijând forţa Arhimedică se obţine expresia vitezei de
plutire pentru particule sferice:
4 g p
vp=   d
3 k a
unde p este masa specifică a particulei, iar d diametrul acesteia.
Un amestec de seminţe introdus într-un curent de aer care are viteza va este
separat în două componente: o componentă transportată de curentul de aer, având
particule cu viteza de plutire mai mică decât viteza curentului de aer şi o componentă
care se deplasează în sens contrar curentului de aer (datorită greutăţii proprii), având
particule cu viteza de plutire mai mare decât viteza curentului de aer.
Separarea unui amestec de seminţe, după viteza de plutire, se realizează în
curenţi de aer care circulă prin canale specifice care pot fi canale de refulare, atunci
când sunt cuplate la gura de refulare a ventilatorului sau canale de aspiraţie, atunci când
sunt cuplate la orificiul de aspiraţie al ventilatorului.
Maşinile care fac separarea impurităţilor pe baza diferenţei între proprietăţile
aerodinamice ale particulelor amestecului, se clasifică, în general, în două categorii:
- maşini la care amestecul de seminţe are direcţie paralelă cu direcţia curentului de
aer, operaţia fiind numită în limbajul specialiştilor operaţie de tarare;
- maşini la care amestecul de seminţe este introdus în curentul de aer pe o direcţie
perpendiculară sau înclinată faţă de direcţia acestuia, operaţia numindu-se
operaţie de vânturare.
Au fost concepute, astfel, maşini de separare în curenţi de aer care au la bază
separarea în contracurent, numite tarare. Din punct de vedere constructiv, tararele pot
fi: simple sau în cascadă.
La tararul simplu (fig.3.10,a) materialul intră prin racordul de alimentare A,
întâlnind curentul de aer care intră în camera de separare 1, prin fantele laterale 4, aflate
la partea de jos. Impurităţile uşoare sunt preluate de curentul de aer şi aduse în camera
de decantare 2, unde se asigură depunerea şi evacuarea acestora prin clapetele mobile 3,
atunci când masa de impurităţi depuse învinge presiunea aerului din exterior.
Componenta de baza a amestecului este colectată şi evacuată prin racordul B al maşinii.
Fig.3.10. Schema tehnologică a tararului simplu (a) şi a tararului în cascadă (b)
1.cameră de separare; 2.cameră de sedimentare; 3.clapete de evacuare; 4.racord de aspiraţie

Tararul în cascadă (fig.3.10,b) asigură


posibilitatea intrării succesive a mai multor
fluxuri de aer ceea ce duce la o separare mai
eficientă a impurităţilor cu viteză mică de
plutire. Vânturarea cerealelor se face cu un
curent de aer lateral, amestecul putând fi
separat în mai multe fracţiuni, după
proprietăţile aerodinamice ale particulelor, şi
colectat la diferite distanţe de locul de
alimentare.
O maşină care are la bază operaţia de
vânturare este separatorul în cascadă, folosit
în unităţile de morărit şi la fabricile de crupe.
Acesta este prezentat schematic în fig.3.11.
Masa de seminţe intră prin racordul de
alimentare 1, şi cu ajutorul clapetei 2 şi a
cilindrului de alimentare 6 este distribuită pe
toată lungimea maşinii, căzând succesiv pe
suprafeţele deflectoare 7.
Curentul de aer care intră prin fantele
laterale străbate pânza de material şi
antrenează impurităţile uşoare pe care le Fig.3.11. Schema tehnologică a
depune în camera de decantare 5. Viteza separatorului în cascadă cu curenţi de aer
curentului de aer la intrare se reglează cu 1.tambur de alimentare; 2.clapetă pentru reglarea
ajutorul clapetelor 8, iar la ieşirea din maşină alimentării; 3.contragreutate; 4.clapetă de reglare a
aspiraţiei; 5.şicane; 6,7.clapete de etanşare şi
cu ajutorul clapetei 4. În interiorul maşinii
evacuare a impurităţilor
viteza curentului de aer este de 6 – 7 m/s.
Impurităţile decantate în camera 5 sunt
evacuate prin racordul de evacuare 10, iar
materialul curăţat este evacuat prin racordul
9, fiind supus acţiunii unei cutii cu magneţi permanenţi 11, care reţin eventualele
impurităţi metalice.
Aceste maşini pot lucra individual sau în baterii de 2– 4 maşini, acţionate de la
acelaşi motoreductor.

3.2.3. Separarea prin acţiunea combinată a sitelor şi curenţilor de aer

Instalaţiile de curăţire din mori şi silozuri folosesc, în general, utilaje care


realizează separarea impurităţilor prin acţiunea combinată pe baza diferenţelor între
dimensiuni, pe de o parte, şi între proprietăţile aerodinamice ale particulelor
componentelor unui amestec, pe de altă parte. Din această categorie fac parte tarar –
aspiratoarele şi separator – aspiratoarele (în limbajul specialiştilor), dar şi alte utilaje cu
acţiune combinată de curăţire.
Atât construcţia, cât şi funcţionarea tarar-aspiratoarelor şi a separator-
aspiratoarelor, sunt asemănătoare ele prezentând, însă, multe variante constructive.
Separatorul aspirator, denumit şi tarar aspirator, este o sită multietajată,
prevăzută cu un sistem de separare pneumatică a particulelor uşoare.
În majoritatea
cazurilor, utilajul este
compus din trei site
oscilante ce separă
particulele pe baza diferenţei
de lăţime şi grosime,
dimensiunea orificiilor
scăzând de sus în jos, astfel
încât prima sită reţine
impurităţile grosiere (sfori,
pietre, bulgări de pământ,
paie etc.), a doua reţine
impurităţile de dimensiuni
apropiate dar puţin mai mari
decât particulele de curăţat,
Fig.3.12. Schema tararului aspirator iar a treia sită reţine
particulele curăţate.
La intrarea în utilaj, pe prima sită, şi la ieşire, particulele sunt supuse unui curent
de aer de sens contrar deplasării acestora, pentru a elimina impurităţile uşoare (paie,
praf, coji etc.). Tararele sunt folosite în prima treaptă de condiţionare a cerealelor
(precurăţire), dar şi în treptele următoare de curăţire, de multe ori, recurgându-se la
folosirea aceluiaşi tip de utilaje, amplasate în cascadă (serie).
Principalele tipuri de tarare sunt prezentate în tabelul 3.2.
Capacitatea de lucru a unui tarar se exprimă prin cantitatea de particule curăţate în
unitatea de timp şi de lăţime de sită, în tabelul 3.2 fiind prezentată capacitatea de lucru
în funcţie de lăţimea totală a sitelor şi tipul cerealelor, la diferite dimensiuni ale
ochiurilor sitelor.
Tabelul 3.2. Influenţa lăţimii sitelor şi a tipului cerealei asupra capacităţii de lucru
Lăţimea totală a sitelor Capacităţi de lucru măsurate, kg/h/m2
(mm) Grâu Secară Orz Ovăz Porumb
până la 600 15 15 12 7 16
600 – 800 17 17 13,5 9,5 18
800 – 1000 19 19 15,5 11 20
I 25 x 9 25 x 9 30 x 12 35 x 12 30 x 14
Dimensiuni ale
II 20 x 5 20 x 5 20 x 6 25 x 7,5 20 x 12
celor trei site
III 15 x 2 15 x 2,2 15 x 1,8 15 x 1,8 15 x 1,8

Separatorul combinat Petkus K-547 şi K-548 (fig.3.13) este un utilaj modern


care efectuează separarea impurităţilor din amestecul de cereale pe aceleaşi principii ca
şi tarar-aspiratoarele sau separator-aspiratoarele.

Fig.3.13. Separator combinat Petkus cu un singur bloc de site


1.casetă de alimentare; 2.sistem de alimentare cu vibrare; 3,3’.canale de aer; 4.bloc de site;
5.suporţi elastici; 6.mecanism de acţionare cu excentric; 7,7’.camere de sedimentare;
8.clapete de reglare a aspiraţiei

Are la alimentare un sistem vibrator care asigură o alimentare uniformă cu


material a blocului de site într-un strat subţire astfel încât impurităţile uşoare să poată fi
preluate de curentul de aer din canalul 3 şi depuse în camera de sedimentare 7. Blocul
de site 4 are în componenţă 3 site suprapuse, astfel încât amestecul iniţial este împărţit
în 6 fracţii, dintre care fracţia A6 constituie materialul de bază curăţat.

3.2.4. Separarea seminţelor după lungimea acestora

Atunci când diferenţierea particulelor componente ale unui amestec de seminţe se


face cel mai bine după lungimea acestora, separarea seminţelor se poate realiza cu
ajutorul unor suprafeţe alveolare cu mişcare de rotaţie, sub formă cilindrică, cu alveole
pe suprafaţa interioară, numite trioare cilindrice, sau sub forma de discuri, cu alveole pe
suprafeţele frontale ale discurilor, numite trioare cu discuri.
Cele mai utilizate trioare sunt trioarele cilindrice care sunt formate din suprafeţe
cilindrice alveolare cu axa de rotaţie orizontală sau foarte puţin înclinată şi dintr-un
jgheab fix aflat în interiorul suprafeţei alveolare (fig.3.14).

Fig.3.14. Schema tehnologică a unui trior cilindric cu alveole


1.spiră de alimentare; 2.transportor elicoidal; 3.manta cilindrică cu alveole; 4.racord de evacuare
pentru seminţe lungi; 5.racord de evacuare seminţe scurte; 6.mecanism de reglare a jgheabului
interior; 7.carcasă de protecţie

Trioarele cilindrice pot lucra ca utilaje singulare sau în cadrul unor baterii de
trioare, astfel încât să se realizeze o separare cât mai completă a corpurilor străine de
seminţelor culturii de bază. Câteva tipuri de baterii de trioare sunt prezentate în fig.3.15.
Totodată, trioarele cilindrice pot lucra şi împreuna cu alte tipuri de separatoare,
cum ar fi blocuri de separare cu site şi canale de aer, formând utilaje complexe ce
curăţat şi sortat (ex. maşina de curăţat seminţe MCS 5/2,5).
Maşina de curăţat seminţe MCS–5/2,5 se utilizează la curăţirea şi sortarea
seminţelor de cereale, păstăioase, ierburi, culturi tehnice, obţinute de la combină sau
batoză bazată pe acţiunea combinată a curenţilor de aer, a sitelor şi triorului, în vederea
consumului sau însămânţării.
Fig.3.15. Scheme de principiu pentru câteva baterii de trioare utilizate la grâu

Fig.3.16. Schema tehnologică a maşinii de curăţat şi sortat seminţe MCS 5/2,5


1.coş de alimentare; 2,8.canale de aer; 3.sită de impurităţi mari; 4.sită de impurităţi mici;
5,6,7.jgheaburi de colectare; 9.jgheab de trecere; 10.evacuare aer ventilator; 11.trior cilindric

Curăţirea pe baza proprietăţilor aerodinamice şi sortarea după lăţime şi grosime a


seminţelor în vederea consumului se realizează de selector, care poate fi utilizat
independent, ca vânturătoarea mecanică.
Curăţirea de corpuri mici şi sortarea după lungime a seminţelor, în vederea
însămânţării se realizează de trior. Dimensiunile orificiilor sitelor şi a alveolelor
triorului se determină după soiul de cultură.
Componentele funcţionale ale maşinii sunt: selectorul propriu-zis cu buncăr de
alimentare, transportor pneumatic, dozatoare, batiu cu site la îmbinaţii reglabile,
ventilator şi guri de saci; trior cu cilindru alveolat şi uniformizator, jgheab colector şi
guri de sac.
Procesul tehnologic se desfăşoară astfel: seminţele de cereale introduse manual
sau mecanizat în buncărul de alimentare prin transport pneumatic, depunându-se în
cutia de sedimentare, trec prin dozator şi prin cădere liberă pe cele două site suprapuse.
Impurităţile uşoare sunt evacuate pe la partea de sus, prin racordul de evacuare. Din
selector, seminţele trec printr-un curent de aer la trior, unde se separă de corpurile mici
şi rotunde, după lungime.

3.2.5. Separarea seminţelor după culoare

Seminţele de cereale (porumb, orez, secară) şi unele leguminoase (fasole,


mazăre) prezintă straturi de înveliş cu diverse nuanţe de culoare. Pentru separarea lor
după nuanţa de culoare se folosesc diferite tipuri constructive de maşini.
Organul principal al maşinilor care fac separarea seminţelor după culoare este
camera optica de sortare, care este o cameră închisă, uniform luminată în care se află
elemente de sesizare şi elemente de separare. Elementele de sesizare sunt deosebit de
sensibile astfel încât să poată sesiza chiar şi seminţele pătate sau atacate de dăunători ale
aceleiaşi culturi.
Aceste maşini se construiesc în două variante constructive, în funcţie de
principiul de funcţionare: maşini electropneumatice, care folosesc pentru separare un jet
de aer comprimat şi maşini electrostatice care folosesc pentru separare un element de
execuţie tip duză electrostatică, seminţele fiind supuse acţiunii unui câmp electric.
Schema de funcţionare a maşinilor electropneumatice este prezentata în fig.3.17
Celulele fotoelectrice şi ecranele colorate în fondul de culoare al seminţelor culturii de
baza 5 sesizează numai lumina reflectata de seminţele colorate care trec prin faţa fantei
obiectivului lor. Impulsurile electrice, care iau naştere în celule, la trecerea seminţelor
colorate, sunt transmise la blocul de amplificare 8, care comandă declanşarea duzei
pneumatice 7, trimiţând un jet foarte scurt de aer comprimat asupra seminţei care a
impresionat fotocelulele deviind-o de la traiectoria normală de cădere liberă prin camera
optică, fiind colectată separat în colectorul 9B, în timp ce seminţele nesesizate se
colectează în colectorul 9A. Pentru o bună funcţionare a camerei optice este necesar ca
seminţele să treacă prin interiorul acesteia una după alta, astfel încât să se poată realiza
sesizarea şi îndepărtarea seminţelor de altă culoare, ceea ce se obţine folosind la
alimentarea camerei optice un coş de alimentare 1 prevăzut cu un jgheab de dirijare
vibrator 2a acţionat de dispozitivul de vibrare 2b şi un transportor cu banda profilată 3.
Având în vedere inerţia elementului de execuţie, acest tip de maşina se foloseşte
la sortarea seminţelor mari (fasole, mazăre, porumb) pentru că nu are timp să comande
suficient de repede evacuarea seminţelor de altă culoare.
Fig.3.17. Schema funcţională a unei maşini electropneumatice de separat după culoare
1.coş de alimentare; 2.alimentator vibrator; 3.bandă profilată; 4.cameră optică de separare; 5.celule
fotoelectrice; 6.ecrane colorate; 7.duză pneumatică de execuţie; 8.amplificator de semnal; 9.colector

3.8. Separarea (electro)magnetică a corpurilor metalice

Separarea corpurilor metalice din amestecurile de cereale se execută în scopul


preîntâmpinării deteriorării organelor de lucru ale maşinilor care execută prelucrarea
cerealelor. Separarea corpurilor metalice se realizează, în general cu ajutorul unor cutii
cu magneţi permanenţi sau cu ajutorul unor electromagneţi, care pot face parte din
construcţia altor maşini de curăţire sau prelucrare a cerealelor sau pot fi folosite ca
utilaje de sine stătătoare (separatoare magnetice sau electromagnetice).
Cutiile cu magneţi permanenţi sau electromagneţii realizează un câmp magnetic
în care se manifestă forţa de atracţie a corpurilor metalice. Forţa de atracţie magnetică
se poate calcula cu relaţia:
Fm  4 105 B 2 S
în care: B este inducţia magnetică, iar S este suprafaţa secţiunii polului magnetic.
Aparatele cu magneţi permanenţi (fig.3.18) se compun din mai mulţi magneţi în
formă de potcoavă 1, fixaţi pe o bară de oţel 2, magneţii fiind strânşi la capete cu o bară
de oţel 3. Grosimea stratului de material se reglează prin şuberul 5, în corelaţie cu
intensitatea câmpului magnetic format 4.
Deşi aparatele cu magneţi permanenţi prezintă avantajul simplităţii constructive
şi funcţionare fără consum energetic, ele necesită curăţirea periodică manuală pentru
scoaterea corpurilor feroase reţinute, puterea de reţinere a câmpului magnetic fiind
destul de redusă.
Eficacitatea separării depinde de viteza de deplasare a particulelor peste câmpul
magnetic, grosimea stratului şi dimensiunile şi masa impurităţilor feroase reţinute.
Înclinarea optimă a suprafeţei active pentru alunecarea boabelor şi a seminţelor
este de 40o.
Curăţirea separatoarelor magnetice de corpurile metalice aderente se poate face,
fie manual, fie mecanic.
Separatoarele cu electromagneţi prezintă avantajul unei puteri mărite de reţinere
a corpurilor feroase, a funcţionării automate, nefiind necesară intervenţia manuală
pentru curăţire şi nu îşi pierd eficienţa în timp, construcţia lor fiind, însă, mai complexă
datorită necesităţii unui transformator de curent şi a consumului de energie electrică.
Schema constructivă a unor astfel de separatoare este prezentată în fig.3.18, a,b.

Fig.3.18. Aparat cu magneţi permanenţi şi separator electromagnetic rotativ

Separatorul electromagnetic rotativ (fig.3.18,b) are un miez magnetic în interiorul


unui cilindru de cupru 1, pe care sunt fixate două bobine ce constituie polii magnetului.
Cilindrul se roteşte în jurul miezului, fiind acţionat de un motor, antrenând concomitent
o bandă fără sfârşit 2, cu ajutorul unui alt cilindru. Prin suprapunerea cilindrului acţionat
peste un câmp magnetic se produce magnetizarea benzii în zona înfăşurată pe aceasta,
reţinându-se impurităţile pe tambur. În zona de ieşire a benzii din câmpul magnetic
impurităţile metalice se desprind fiind evacuate prin gura de evacuare a impurităţilor
metalice 6. Produsul este admis în aparat prin gura de alimentare 3, cu debitul de produs
reglat de şuberul 4, după separare evacuarea făcându-se prin gura de evacuare a
produsului 5.

3.9. Separarea seminţelor după starea suprafeţei.


Separatorul cu frecare tip transportor cu bandă

Separarea particulelor unui amestec care se deosebesc după starea suprafeţei lor,
apreciată prin coeficientul de frecare, se poate face pe plane înclinate fixe sau aflate în
mişcare. Un plan în mişcare poate fi suprafaţa unui transportor cu bandă înclinat faţă de
orizontală cu unghiul , a cărui suprafaţă de lucru se deplasează către partea de sus cu
viteza v.
3.9.1. Analiza procesului de lucru al separatorului cu bandă

Unghiul de înclinare al separatorului. Pentru separarea unui amestec alcătuit din


două componente având coeficienţii de frecare φ1(φ1min şi φ1max), φ2(φ2min şi φ2max),
trebuie ca unghiul de înclinare a benzii transportorului  să îndeplinească condiţia, φ1max
<  <φ2min, dacă φ1max < φ2min.

Considerând o particulă aflată pe suprafaţa de lucru a separatorului, aceasta va fi


acţionată de forţele: mg – greutatea proprie, N – reacţiunea suprafeţei înclinate şi Ff –
forţa de frecare cu această suprafaţă, fig.3. . Scriind ecuaţiile de mişcare ale particulei
după direcţia benzii şi după o direcţie perpendiculară pe aceasta vom găsi:
dv
m  = F f - m  g  sin 
dt
0 = N - m  g  cos
Din aceste relaţii, înlocuind la limita Ff = Ntg , se găseşte ecuaţia de mişcare a
particulei care este data de relaţia:
dv sin(  -  )
=g
dt cos
Analizând aceasta relaţie, se observa ca pot exista cazurile:
a. -  > 0, adică  <  si, deci, dv/dt > 0 ceea ce înseamnă ca viteza particulei
creste şi ca aceasta se va deplasa în sensul de mişcare a benzii. Viteza particule poate
ajunge egala cu viteza benzii, vb;
b.. -  = 0, adică  =  si, deci, dv/dt = 0, aceasta traducându-se prin faptul ca
particula va rămâne în starea să iniţială de alimentare, considerând ca viteza de
alimentare este zero;
c. -  < 0, adică  >  si, deci, dv/dt < 0 ceea ce înseamnă ca viteza particulei
scade şi ca aceasta se va deplasa în sens contrar deplasării benzii, nefiind antrenata de
banda.
Alegerea unghiului á se face conform relaţiei:
tan  1 max + tan  2 min
tan  =
2
adică:
 1 max <  <  2 min
Poziţia coşului de alimentare cu material se determină prin integrarea, de două
ori, ecuaţiei (3. ), obţinându-se:
sin(  -  ) 2
x= g t + C vt + C x
cos
Constantele de integrare se determina din condiţiile iniţiale:
la t = 0 avem v = 0 şi x = L - S, ceea ce arata ca Cv = 0 şi Cx=L-S.
Distanţa S, care arată poziţia coşului de alimentare faţă de capătul superior al
benzii se stabileşte din condiţia ca la partea superioara a acesteia, particulele rugoase să
aibă viteza benzii.
Aşadar, pentru x = L, viteza v = vb, adică:
sin(  -  )
vb = g tB
cos
sin(  -  ) t 2B
L= g +L- S
cos 2
Din aceste doua relaţii, scoţând tB din prima şi înlocuind în cea de-a doua, se
obţine:
2
cos
S = vb
2g sin(  -  )
Ştiind ca unghiul ö ia valori în limitele 2min-2max, relaţia de mai sus trebuie
îndeplinită pentru valoarea minimă a acestuia, astfel ca:
v b cos 2 min
2
S=
2g sin(  2 min -  )
In practică, poziţia coşului de alimentare se ia în prima treime din lungimea
separatorului spre tamburul superior.
Trebuie arătat ca viteza benzii vb nu influenţează asupra mişcării seminţelor care
aluneca în jos ci numai asupra celor care sunt antrenate în sensul deplasării benzii, prin
mărirea acesteia crescând timpul pana când viteza seminţelor egalează viteza benzii
ceea ce duce la creşterea lui S.
La separatoarele actuale cu pânza, viteza benzii variază în limitele 0.3-0.7 m/s.
Capacitatea de lucru a unui separator cu frecare se calculează cu relaţia:
Q = B q sp
in care B este lăţimea activa a pânzei benzii, dm;
qsp - încărcarea specifică, kg/dm.h.
Pentru seminţe de sfeclă qsp = 10 kg/dm.h, iar pentru seminţe de in şi trifoi qsp
variază între 18-25 kg/dmh.
Lungimea ramurii active a separatoarelor existente este cuprinsa intre 900-1300
mm, iar lăţimea B intre 600-1200 mm.

S-ar putea să vă placă și