MELANIA NAN

VERBELE PREDICATIVE

EDITURA REVERS
CRAIOVA, 2023
Corectura aparţine autorului.

© Editura REVERS Craiova

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului. Orice reproducere
integrală sau parţială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lucrare, efectuate
fără autorizaţia autorului este ilicită şi constituie o contrafacere. Sunt acceptate
reproduceri strict rezervate utilizării sau citării justificate de interes ştiinţific, cu
specificarea respectivei citări.

© Editura REVERS Craiova

All rights reserved. This book is protected by copyright. No part of this book may be
reproduced in any form or by any means, including photocopying or utilised any
information storage and retrieval system without written permision from the copyright
owner.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

NAN, MELANIA
VERBELE PREDICATIVE/ Melania Nan. - Craiova : Revers, 2023
ISBN : 978-606-41-2302-2

821

ISBN: 978-606-41-2302-2
Editura Revers
 INTRODUCERE

1. IMPORTANŢA STUDIERII VERBULUI LA CLASELE

I - IV

„Limba este întâiul mare poem al unui popor”.1

(Lucian Blaga)

Născută în timp ce se forma poporul român, având originea în limba romanilor,

latina, ca şi italiana, franceza, spaniola, limba română a constituit o forţă care a izvorât
din viaţa poporului, s-a hrănit din experienţele lui trecute, prezente şi din tendinţele
viitorului.
Limba maternă reprezintă bunul cel mai de preţ al unei naţiuni. Ea este
principalul mijloc de comunicare între oameni şi tot ea permite transmiterea de la o
generaţie la alta a cuceririlor ştiinţei, a tezaurului de inteligenţă făurit de popor.
„<A vorbi despre limba în care gândeşti, ... a vorbi despre limba română este ca
o duminică ...> spunea Nichita Stănescu. Nu spun că alte vorbiri nu ar fi minunate şi
frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care
m-am născut, încât aproape nu pot considera că norul s-ar fi numit altfel decât nor, că
iarba s-ar fi numit altfel decât iarbă”.2
Nicolae Iorga sublinia în anul 1906 următoarele: „ ... astăzi în limba românească
se poate exprima cugetarea cea mai fină, se poate exprima simţirea cea mai gingaşă, se
poate exprima cea mai mare înălţime a cugetării”.3
Ideea aceasta o regăsim cu treizeci şi patru de ani mai târziu: „Limba română s-a
dovedit în stare, cu adăugirile cele fireşti, să îmbrace orice idei, cât de înalte, şi orice
sentimente cât de fine, fiind ... o esenţă cu desăvârşire subtilă, mai presus de limbile
asupra cărora s-a exercitat înrâurirea atâtor oameni de geniu, ale popoarelor celor mari
din centrul şi apusul Europei”.4
Scriitorul Ioan Slavici spunea că „nu avem să ne facem limba, ci să ne-o iubim şi
să cinstim pe cei ce ne-au plăsmuit-o atât de frumoasă şi de înţeleaptă, cum o avem”5,
iar pentru Vasile Alecsandri „limba este tezaurul cel mai preţios pe care îl moştenesc
copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită să
fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile care-l primesc”.6

1
Blaga, L., Elanul insulei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, pag.251.
2
Stănescu, N. ,Despre limba română, în Limba română, manual pentru clasa a VI-a, EDP, Bucureşti,
1990, pag.47.
3
Iorga, N., Lupta pentru limba românească, 1906, pag.126.
4
Idem – Sfaturi pe întuneric, 1940, vol. II, pag. 187.
5
Slavici, I., Limba şi literatura română, manual pentru clasa a IX-a, EDP R.A, Bucureşti,1994, pag.21.
6
Alecsandri, V., Limba română, manual pentru clasa a VI-a, EDP, Bucureşti, 1990, pag. 49.

3
 Limba românească nu are asemănare în lumea întreagă. Ideea subliniată de
poetul Virgil Carianopol în poezia „Limba noastră” 7:
„Limba noastră românească
Este-aşa cum alta nu-i,
...........................................
Nimeni nu mai are-n lume
Grai cum este-al ei, de dor.
Ne-a născut, ne-a dat tărie,
Ne-a adus în viitor”.

Limba este tot atât de veche ca şi conştiinţa. Ea a luat naştere în procesul muncii.
Înaintea folosirii limbajului, au mai existat şi alte sisteme de comunicare: semnele,
sunetele nearticulate (interjecţiile) etc. Ideile şi sentimentele pot fi transmise prin
intermediul artelor. O sculptură sau o piesă muzicală transmit mesaje de idei şi
sentimente.
Copiii, cu ajutorul limbii, îşi exprimă primele sentimente, încep să perceapă de
pe buzele mamei lor primele gânduri, încep să ia contact cu semenii lor. A-i face pe
copii capabili să vorbească corect limba şi să înţeleagă corect înseamnă, în acelaşi timp,
a servi atât societatea, cât şi individul. În asemenea condiţii, răspunderea învăţătorului
este enormă deoarece, de cele mai multe ori, în afara şcolii nu sunt condiţii favorabile
pentru îmbogăţirea limbajului la nivelul cerinţelor. Ca urmare, învăţătorului îi sunt
indispensabile trei calităţi: dragostea faţă de limbă, cunoştinţe temeinice de limbă,
plăcere şi măiestrie în predarea ei.
Învăţătorul trebuie să transmită această plăcere elevilor săi prin exemplul
personal, folosind un limbaj bogat, precis, folosind fiecare cuvânt la locul potrivit şi
pronunţându-l, în acelaşi timp, foarte corect.
Menţinerea unui echilibru mai bun între principalele materii sau grupuri de
materii cuprinse în planul de învăţământ este o premisă esenţială a asigurării unei
dezvoltări armonioase a personalităţii copilului.
Învăţarea limbii române este prioritară în toate ciclurile sau etapele de
învăţământ, implicând, în acelaşi timp, succesul în celelalte domenii, în studiul
matematicii, al ştiinţelor sociale (istorie, geografie), însuşirea unor cunoştinţe despre
ştiinţele naturii şi tehnice, alături de alte activităţi artistice, practice sau fizice.
Limba română este învăţată sistematic din primii ani de viaţă ai copilului şi se
perfecţionează gradat în şcoală.
Ca obiect de studiu în ciclul primar, limba română are o însemnătate deosebită în
formarea elevilor, asigurând evoluţia lor intelectuală, pregătirea corespunzătoare la
celelalte discipline şi integrarea lor în viaţa socială.
Funcţiile şi obiectivele generale ale ciclului primar se realizează în foarte mare
măsură, prin acest obiect, care deţine ponderea în planul de învăţământ, fiindu-i afectată
aproximativ o treime din numărul total de ore.
Orele de limba română îi iniţiază pe elevi cu aspecte privind limba scrisă şi
ortografia, cu însuşirea corectă a aspectului oral al limbii materne.
Se pune astfel accentul pe perfecţionarea exprimării orale şi a receptării
mesajului, asigurând elevilor accesul la tipurile variate de comunicare, stimulându-le
activitatea verbală.

7
Carianopol, V., Limba noastră, în Limba română, manual pentru clasa a VI-a, EDP, Bucureşti, 1990,
pag.47.

4
 A-i învăţa pe elevi limba română înseamnă a-i ajuta să comunice prin practicarea
limbajului oral, a celui scris – citirea, scrierea, exprimarea scrisă, studiul structurilor
lingvistice şi utilizarea expresivă a limbii.
Toţi elevii pot să înveţe şi trebuie să ştie să citească, să se exprime corect, fluent,
precis, atât în comunicarea verbală, cât şi în cea scrisă.
O contribuţie esenţială în perfecţionarea limbajului fiecărui elev o aduce în
cadrul limbii române studiul verbului.
Acesta se defineşte prin trăsături specifice. El este partea de vorbire flexibilă
care se conjugă şi exprimă acţiuni sau stări, existenţa, toate văzute dinamic sau sub
formă de proces.
Exprimând realitatea dinamic, verbul creează sau selectează dintre categoriile
gramaticale tocmai pe acelea ce au caracter dinamic, pentru că tocmai prin aceasta
verbul există şi poate funcţiona ca atare.
În acest sens, timpul este o categorie verbală prin excelenţă.
Modul însuşi, şi el specific verbului, se dezvăluie adesea ca o altă categorie
gramaticală a verbului. Pe de altă parte, diateza verbului este o categorie care reflectă
relaţia verb – predicat – subiect, sau verb – predicat – subiect – obiect.
Acelaşi dinamism, aceeaşi formă de manifestare, de existenţă, de funcţionare, de
proces caracterizează verbul şi la nivel sintactic; predicatul, funcţia specifică verbului,
înseamnă doar actualizare, proces de actualizare, un fenomen dinamic.
Ţinând seama de particularităţile psihice ale elevilor de vârstă şcolară mică,
volumul de cunoştinţe din programă este repartizat pe clase, în aşa fel încât elevii să-şi
poată însuşi treptat noţiunile gramaticale şi să-şi dezvolte deprinderea de a le folosi în
exprimarea orală şi scrisă.
Dintre părţile de vorbire studiate în ciclul primar, verbului îi sunt repartizate în
total 21 de ore. Se studiază definiţia, persoana, timpul, la nivelul elementar, numărul şi
funcţia sintactică.
Este interesant de observat că verbul este cunoscut de elevi fără a-l denumi,
începând cu clasele I şi a II-a, când este cunoscut sub numele de cuvânt care arată
acţiunea.
În clasa a III-a se învaţă despre verb ca fiind partea de vorbire care arată
acţiunea, starea sau existenţa. Se studiază persoana şi numărul verbului, urmând ca în
clasa a IV-a să se studieze şi timpul verbului. Elevii vor înţelege dubla ipostază a
verbului, ca parte de vorbire şi predicat, ca parte de propoziţie. Învaţă că predicatul
exprimat prin verb răspunde la întrebarea ce face?, adresată subiectului.
S-au creat astfel toate condiţiile înaintării elevilor spre studiul morfologiei şi
sintaxei verbului din ciclul gimnazial.

5
 2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Studiul gramaticii limbii române la clasele I – IV urmăreşte fundamentarea

ştiinţifică a exprimării corecte a elevilor. Limba reprezintă principalul mijloc de
comunicare între membrii unei colectivităţi, alcătuit din sistemul gramatical şi lexical.
Gramatica este un ansamblu de reguli care stabilesc modificarea formei cuvintelor,
îmbinarea lor în propoziţie şi a propoziţiilor în fraze. Din această caracterizare a
gramaticii rezultă că sunt două feluri de reguli care reprezintă cele două părţi
constitutive ale gramaticii: morfologia şi sintaxa.
Morfologia cuprinde regulile privitoare la forma cuvintelor şi la modificările
formale ale cuvintelor studiate ca părţi de vorbire.
Sintaxa cuprinde reguli privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziţii şi reguli
privitoare la îmbinarea propoziţiilor în fraze.
Luată ca disciplină şcolară la clasele I – IV, din necesităţi determinate de
cunoaşterea de către elevi a tuturor datelor necesare dezvoltării şi cultivării capacităţilor
de exprimare corectă, gramatica mai cuprinde şi elemente de fonetică şi vocabular care
sunt şi ele, alături de gramatică, ramuri ale ştiinţei limbii.
Fonetica studiază sunetele unei limbi, iar vocabularul sau lexicul cuprinde
totalitatea cuvintelor folosite într-o limbă.
Studiul gramaticii are ca scop fundamental cultivarea limbajului la elevi,
înţelegând prin limbaj procesul de exprimare a ideilor şi a sentimentelor prin mijlocirea
limbii. În acest sens, trebuie înţeles faptul că, deşi se operează cu abstracţiuni, această
disciplină are un pronunţat caracter practic.
Toate activităţile desfăşurate oral sau în scris la toate obiectele de studiu oferă
prilej pentru controlul şi îmbogăţirea cunoştinţelor ortografice, ortoepice, gramaticale şi
de lexic.
Studiul limbii române constituie un factor important în formarea şi dezvoltarea
intelectuală a elevilor, în crearea culturii generale, în formarea caracterelor.
Am ales această temă deoarece sunt animată de dragoste şi profund respect
pentru limba română şi consider că necunoaşterea gramaticii, a regulilor de funcţionare
a limbii, nu numai că duce la folosirea insuficientă a limbii ca mijloc de comunicare, dar
constituie o lipsă de patriotism şi chiar o lipsă de respect faţă de sine şi faţă de alţii.
Necunoaşterea regulilor gramaticale poate duce la grave greşeli de exprimare orală şi
scrisă care vor dăuna elevilor în viitor. Fără o exprimare corectă şi coerentă, elevii nu
vor putea prezenta cunoştinţele în mod clar, fluent şi plăcut.
Ideal ar fi ca la sfârşitul primelor două clase, toţi elevii să ne delecteze cu o
scriere corectă şi estetică. Cheia succesului trebuie căutată şi găsită aici, pe terenul fertil
ce aparţine acestor mici şcolari. Şi vom reuşi s-o găsim dacă vom fi perseverenţi în
predarea acestor probleme de limbă. Şi, dacă în clasele a III-a şi a IV-a vom acorda
atenţia cuvenită perfecţionării automatismelor cerute de scrierea corectă, cu siguranţă că
la sfârşitul învăţământului primar problema scrisului şi a cititului corect este pe deplin
rezolvată.
Datorită importanţei pe care o reprezintă învăţarea limbii române, a gramaticii şi
ortografiei şi formarea deprinderilor de scriere corectă presupune din partea celor care

6
se ocupă de educaţia elevilor o cunoaştere profundă a faptelor de limbă, aceasta pentru a
oferi ei înşişi modele de exprimare.
Învăţătorii şi profesorii de limba şi literatura română sunt datori să-i deprindă pe
elevi să-şi exerseze şi să-şi supravegheze exprimarea, să scrie corect. La tineri şi la cei
mai în vârstă întâlnim greşeli de exprimare, mai ales de ortografie şi de punctuaţie.
Verbul, alături de substantiv, este o noţiune gramaticală de bază. Programa
şcolară prevede elaborarea definiţiei verbului în clasa a III-a.
Se face apel la operaţiile de gândire în formularea definiţiei verbului, parte de
vorbire care se învaţă începând cu clasa a III-a cu specificaţia: definiţie, recunoaştere,
număr şi persoană, cu completare în clasa a IV-a, timpul verbului.
Noile tendinţe ale didacticii moderne îşi concentrează atenţia pe subiectul
educaţiei, pe elevul care învaţă, nu pe învăţătorul care predă, deoarece predarea nu
constituie un scop în sine, ci vizează modificările de natură formativă în personalitatea
copiilor. Iată-ne puşi pe noi, dascălii, în faţa unui fapt care nu ne micşorează atribuţiile,
ci, dimpotrivă, ni le sporeşte şi ne pune în faţa unor situaţii dificile. Ipoteza de care este
vorba este aceea de a crea conflicte ce trebuie soluţionate ( prin problematizare ), de a
selecta raţional mijloacele şi strategiile didactice pentru a promova o învăţare motivată,
ritmică, sistematică, fără eforturi inutile, declanşatoare de satisfacţii şi, nu în ultimul
rând, să ne autoevaluăm şi activitatea noastră.

7
 CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE PRIVITOARE LA VERB

ÎN LIMBA ROMÂNĂ ACTUALĂ

1. VERBUL

1.1. Definiţie

Poziţia verbului în sistemul gramatical al limbii române este dependentă în mare

măsură însemnată de poziţia lui în sistemul lexical, la nivel sintactic şi rămâne
independentă de sistemul lexical, la nivel morfologic.
Conţinutul lexical concret al verbelor şi/sau apartenenţa lor la diferite clase din
perspectiva celui de-al doilea nivel de organizare a planului lor semantic determină
constituirea unor clase semantico-sintactice de verbe; aparteneţa lor la aceste clase le
orientează sau chiar le condiţionează funcţionarea sintactică.
Poziţia verbului în structura sintactică a unui enunţ se defineşte prin trei
perspective, cel mai adesea complementare:
a) funcţia distinctă a enunţului sintactic: predicaţie;
b) relaţia sintactică fundamentală în spaţiul căreia se desfăşoară predicaţia: subiect-
predicat;
c) relaţia sintactică prin care verbul se constituie în centrul unui câmp semantico-
sintactic prin care se asigură funcţionarea ca unitate de comunicare finită: verb
regent-termen regent.
Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă o acţiune („a lucra”, „a
cânta”, „a lupta”), o stare („a sta”, „a şedea”, „a se odihni”) sau existenţa („a exista”, „a
fi”), se conjugă şi este caracterizată prin categoriile gramaticale de diateză, mod, timp,
persoană număr (verbele la particiu – diateza activă – au şi categoria gramaticală de
gen).

8
1.2. Clasificare
Verbele au fost clasificate după foarte multe criterii, probabil cele mai multe cu
rezultate deosebite şi chiar controversate de la un cercetător la altul:
a) după criteriul tranzitivităţii:
- tranzitive (simplu tranzitive/dublu tranzitive);
- intranzitive;
- intranzitivitate.
Tranzitivitatea este o componentă semantică permanentă a verbului (realizată
pozitiv sau realizată negativ), preexistentă înscrierii acestuia într-un context sintactic,
dar îi condiţionează verbului şi îi orientează poziţia şi rolul în desfăşurarea relaţiilor şi
în dezvoltarea funcţiilor sintactice.
Conceptul de tranzitivitate implică, într-o complementaritate absolută
semantică–sintaxă, ideea unui transfer-condiţie a realizării unui tot semantic: transferul
acţiunii verbale dinspre punctul de plecare (subiectul) sper un punct de sosire cerut şi
asumat ca un complement necesar.
Rămân în afara tranzitivităţii verbele nepredicative, lipsite de conţinut semantic
autonom, şi verbe impersonale absolute, autosuficiente sub aspect semantic. Acestea din
urmă intră uneori în relaţii sintactice care generează complement direct, dar aceste
situaţii nu sunt definitorii; complementul direct nu reprezintă limita exterioară, punctul
de sosire şi de încheiere a cşiunii verbale, ci doar un obiect pasiv obligatoriu.

Ex.: „M-a nins”

Ex: „M-a plouat”

Rămân în afara tranzitivităţii şi expresiile verbale impersonale care exprimă stări

atmosferice, momente temporale: „a fi toamnă”, „a fi târziu”, „a fi frig”, „a fi cald” etc.
şi expresiile corespunzătoare marcate, prin dativ, de trăsătura+uman: „a-i fi frig”, „a-i fi
cald”, precum şi verbele impersonale relative: „a-i conveni”, „a-i plăcea” etc.
În funcţie de prezenţa sau absenţa tranzitivităţii, verbele se grupează în două
clase:
- verbe tranzitive;
- verbe intanzitive.
Verbele care pot avea un complement direct sunt tranzitive, iar cele care nu pot
avea un complement direct sunt intranzitive.
Caracterul tranzitiv al unui verb nu se apreciază numai prin prezenţa în
propoziţie a complementului direct, ci şi după posibilitatea verbului de a avea un
complement direct în propoziţia dată.

Ex.: În zilele următoare soldaţii au ocupat oraşul.

Ex.: Pe Ana o cuprinse spaima.
Ex.:„-Mai cântă, lăutare, mai cântă!...” ( O. Goga, „Lăutarul)

Cântă = verb tranzitiv, complement direct neexprimat, dar verbul poate avea
complement direct: „cântă o doină”.
Ex.: „Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună”. ( Mihai Eminescu)
Ex.:A auzit cântecul privighetorii.
Ex.:S-a supărat pe sine.

9
 Unele verbe intranzitive pot fi uşor recunoscute după ceea ce exprimă. Astfel,
verbele de mişcare („a veni”, „a pleca”, „a merge”) şi cele care exprimă o stare („a sta”,
„a şedea”, „a exista”) sunt intranzitive pentru că ele nu exprimă acţiuni care să se
exercite asupra unui obiect.
Ex.: Ea venea târziu acasă.
Ex.: Mergea pe marginea drumului.
Ex.: A stat pe gânduri până a dat răspunsul.

Unele verbe intranzitive sunt folosite şi ca tranzitive, iar unele verbe tranzitive
sunt folosite şi ca intranzitive. Când un verb îşi schimbă caracterul intranzitiv sau
tranzitiv, el îşi schimbă în general şi sensul lexical sau cel puţin capătă o altă nuanţă de
sens. Deci, pentru a atribui unui verb calitatea de tranzitiv sau intranzitiv, el trebuie
analizat în context.

Exemple:
Verbe cu caracter intranzitiv Verbe cu caracter tranzitiv

Am trecut prin apă. Pe copil l-am trecut eu dincolo.

(l-am transportat)
Aleargă repede. L-a alergat pînă la marginea satului.
(l-a fugărit)

Verbe cu caracter tranzitiv Verbe cu caracter intranzitiv

Ţine-l bine pe copil. Ploaia a ţinut o săptămână.

(a durat)
Am făcut lucrarea. Fă cum ştii. (procedează)

Am mers pănă acolo, apoi am făcut la dreapta. (ne-am îndepărtat,

am pornit spre dreapta)

Ex.: „Primăvara, muma noastră,

Suflă bruma din fereastră”. (Vasile Alecsandri)
Suflă = tranzitiv, însoţit de complementul direct „bruma”.
Suflă în lumânare.
Suflă = intranzitiv.
Verbele tranzitive admit, în general, un singur complement direct (care poate fi
un complement simplu, un complement multiplu) sau o propoziţie completivă:
Ex.: „Eu iubesc vânatul, jocul”. (Mihai Eminescu)
Ex.: „Arald, nu vrei pe sânu-mi 1/ tu fruntea te s-o culci?” 2/ (Mihai Eminescu)
Există, însă, mai multe verbe care, datorită conţinutului lor semantic, au nevoie
de două limite exterioare; ele cer, de aceea, două complemente: un complement al
destinatarului acţiunii. Aceste verbe au dublă tranzitivitate.
Verbele dublu tranzitive sunt: „a ruga”, „a asculta”, „a crede”, „a examina”, „a
implora”, „a întreba”, „a învăţa”, „a ruga”, „a sfătui”, va traversa”, „a trece” etc.
Ex: „A ruga pe cineva ceva.”
„A sfătui pe cineva ceva.”
„A implora pe cineva ceva.”

10
„A învăţa pe cineva ceva.”
„A întreba pe cineva ceva.”
„A asculta pe cineva ceva.”
„Îi rog ceva.”
„Îl anunţ ceva.”
„Îi învăţ pe toţi 1/să fie buni 2/.”

b) după capacitatea de a forma predicate:

- predicative;
- nepredicative (auxiliare morfologice/sintactice).
Verbele predicative sunt verbele care pot realiza singure funcţia de predicat. Prin
conţinutul lor semantic concret, cu foarte puţine excepţii, toate verbele limbii române
sunt predicative.
Verbele predicative au un înţeles de sine stătător, adică pot spune singure ceva
despre subiect, pot exprima singure predicatul, atunci când sunt la un mod personal.
Exemplu: „Sus, pe bolta adâncă, stelele au pălit; în haosul albastru, luceafărul
sclipeşte tainic, stălucitor.”

Ex.: Omul stă la umbră.

Ex.:Vreau să vizitez muzeul.
Ex.:Maria are o minge.
Ex.:Ileana citeşte un roman.

Verbele nepredicative sunt verbele care, prin conţinutul lor semantic, în mod
absolut abstract, funcţionează doar ca instrumente gramaticale ale perdicţiei, verbele
care, datorită conţinutului lor semantic, nu pot realiza singure funcţia de predicat,
precum şi verbele care, prin mutaţii în planul lor semantic şi, concomitent, în dinamica
lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales, dar şi la nivel sintactic), îşi pierd
capacitatea predicaţiei.
Prin specificul poziţiei şi funcţionării lor în planul expresiei şi în planul semantic
al enunţului sintactic, verbele nepredicative se disting în două subclase:
1. verbe copulative (auxiliare predicative);
2. verbe semiauxiliare (auxiliare morfologice).
Verbele copulative au fost şi rămân o problemă oarecum nerezolvată, întrucât în
această subcalsă sunt incluse de către unii cercetători mult mai multe verbe decât sunt
acceptate de majoritatea lingviştilor. În orice caz, cei mai mulţi sunt de acord că
următoarele verbe ar fi copulative: „a fi”, „a deveni”, „a ieşi”, „a se face”, „a se
preface”, „a rămâne”, „a ajunge” (toate cu sensul „a deveni”, „a se transforma”), „a
părea”, „a însemna”.
Auxiliarele predicative (verbele copulative) au un conţinut semantic slab şi de
aceea nu pot forma predicatul când sunt la mod personal decât în prezenţa unui cuvânt
care le întregeşte înţelesul şi care în plan sintactic este un nume predicativ. Verbul
copulativ+numele predicativ formează predicatul nominal.
Dintre verbele amintite „a deveni” este întotdeauna copulativ, iar celelalte sunt
copulative când au sensul „a deveni”, „a părea”.

Ex.: El devine profesor.

El ajunge profesor.
El este profesor.
El rămâne profesor.

11
El se face profesor.

Cel mai complex dintre verbele copulative este „a fi”, deoarece îl întâlnim în trei
situaţii distincte:
- când este lipsit de sensul lexical şi ca verb copulativ participă la formarea
predicatului nominal;

Ex.: Masa este de brad.

Cartea este a colegului.
El este student.
El este pe punctul de a triumfa.
Asta este la ordinea zilei.
El este eminent.

- când are sensul „a se afla”, „a se găsi”, „a exista”, „a costa”, „a fi loc”, „a se

duce”, „a se întâmpla”, „a valora” şi formează singur predicat verbal;

Ex.: De când e lumea e aşa. („a exista”)

El e în clasă. („a se afla”)
Am fost la Paris. („a se duce”)
Ştiu ce a fost. („a se întâmpla”)
Fructele sunt 1000 lei. („a costa”)
Ştiu cât e o zi de lucru. („a dura”)
Ştiu cât e brăţara aceea. („a valora”)
El e la etajul I. („a locui”)
El e din Bucureşti. („a fi de loc”)

- când funcţionează ca auxiliar morfologic ajutând la formarea modurilor şi

timpurilor compuse („a fi ajutat”, „ar fi fost ajutat”, „voi fi ajutat” etc.).
În unele gramatici sunt considerate copulative şi verbele „a se naşte”, „a se
numi”, „a se chema”.
Ex.: El s-a născut mizician.
vb.cop. + N.P.

El se numeşte Popescu.
vb.cop. + N.P.

El se cheamă Popescu.
vb.cop. + N.P.

Auxiliarele predicative (verbele copulative) au următoarele caracteristici:

- nu au conţinut semantic;
- sunt intranzitive;
- nu intră în componenţa locuţiunilor verbale;
- nu acceptă complement circumstanţial de mod, de timp sau complement direct.
Verbele copulative pot fi şi predicative, adică au un statut dublu. Când au sens
concret sunt predicative, iar când au sens abstract sunt copulative.

Verbe predicative Verbe copulative

a fi

12
 El este în clasă. El este student.
În apropiere este un crâng. El este pe punctul de a triumfa.
E vorba ... El este eminent.
E marţi ... Asta este la ordinea zilei.
E frig ...
E ora întâlnirii ...
Mi-e dor ...
(Substantivele care îi urmează verbului predicativ sunt subiecte. „A fi” nu are
complement circumstanţial de mod. Pe lângă complemente de loc şi de timp, „a fi” este
obligatoriu predicat verbal.)

a părea
- când e folosit ca verb impersonal - când e folosit ca verb personal
cu forma activă: („par/pari/pare/părem/păreţi/par”)
Pare că suferă. El pare student.
Îmi pare că suferă.
- când e folosit ca verb impersonal - când e folosit în expresii nominale
cu formă reflexivă: impersonale („pare bine/pare rău/
Se pare că vine. pare singur”):
Mi se pare că vine. Îmi pare bine.

a rămâne
- când înseamnă: „a sta”, „a nu pleca”: - când înseamnă: „a păstra”, „a
El rămâne în clasă. deţine o calitate”:
„a persista”, „a dăinui”: El rămâne tânăr.
În urma ei rămâne o amintire frumoasă. El rămâne la voia întâmplării.
„a urma”
Rămâne să rezolvăm problema.

a deveni
- când înseamnă „a se transforma”: - când înseamnă „a ajunge să fie”:
În Univers totul devine. El a devenit profesor.

a ieşi
- când înseamnă „a părăsi un loc”: - când înseamnă „a deveni”:
El a ieşit din clasă. El a ieşit profesor.

a se face
- când înseamnă: „a fi cuprins de”: - când înseamnă „a deveni”:
Mi s-a făcut frică. El s-a făcut professor.
„a se produce”, „a se ivi”, „a se lăsa”:
S-a făcut ziuă.
„a se prepara”
Vinul se face aici.

a ajunge
- când înseamnă „a sosi”: - când înseamnă „a deveni”:
El a ajuns la timp la gară. El a ajuns profesor.
El a ajuns rău.
a însemna

13
 - când înseamnă „a scrie”, „a nota”: El a însemnat un exemplu.
El a însemnat fiecare exemplar.
El a însemnat zilele în calendar.

Auxiliarele morfologice sunt acele verbe golite de sens lexical care funcţionează
ca nişte instrumente gramaticale (morfeme) ajutând la formarea modurilor şi timpurilor
compuse şi a întregii diateze pasive. Ele sunt: „a fi”, „a avea”, „a vrea”.
„A fi” se foloseşte pentru formarea diatezei passive în întregime, a viitorului
anterior, conjunctivului şi condiţional-optativului perfect, prezumtivului prezent şi
perfect şi a infinitivului perfect.
Ex.: El este ajutat de colegi.
El era ajutat de colegi.
El a fost ajutat de colegi.
El fu ajutat de colegi.
El fusese ajutat de colegi.
El va fi ajutat de colegi.
El va fi fost ajutat de colegi.
El să fie ajutat de colegi.
El o să fie ajutat de colegi.
El are să fie ajutat de colegi.
El să fi fost ajutat de colegi.
El ar fi ajutat de colegi.
El ar fi fost ajutat de colegi.

„A avea” apare în formele identice şi uneori speciale ale indicativului prezent,

în alcătuirea perfectului compus, a viitorului şi a condiţional-optativului, la toate
diatezele.

Ex.: A rugat să meargă.

S-a rugat să meargă.
A fost rugat să meargă.
Eu am să merg.
Tu ai să mergi.
El are să meargă.
Tu ai fi rugat să mergi.
Tu te-ai fi rugat să mergi.
Tu ai fost rugat să mergi.

„A vrea” intră în alcătuirea viitorului cu formele „voi”, „vei”, va”, „vom”,

„veţi”, „vor” şi a prezumtivului.
Ex.: Eu voi citi o carte.
Tu te vei duce în excursie.
Eu voi fi citit o carte.
El va fi fost ajutat de vecini.

c) după flexiune:
- regulate (încadrându-se în cele patru conjugări);
- neregulate; sunt neregulate următoarele verbe: „a fi”, „a avea”, „a mânca”, „a
bea”, „a lua”, „a da”, „a vrea(a voi)”, „a sta”, „ a usca”, „a (se) lua”, „a tăcea”, „ a şti”
etc.

14
 Verbele regulate au paradigma completă, se conjugă la toate modurile,
timpurile şi persoanele respectând regulile de conjugare.
Verbele din limba română se clasifică în patru mari clase după sufixul
infinitivului prezent care constituie o caracteristică a conjugării.
- conjugarea I cu sufixul „-a” („a cânta”, „a vâna”, „a mânca”, „a disloca” etc.);
- conjugarea a II-a cu sufixul „-ea” („a vedea”, „a displăcea”, „a putea”, „a
zăcea”, „a tăcea” etc.);
- conjugarea a III-a cu sufixul „-e” („a merge”, „a râde”, „a pune”, „a scrie”, „a
face” etc.);
- conjugarea a IV-a cu sufixul „-i” şi „î” („a dibui”, „a gândi”, „a privi”, „a
hotărî”, „ a urî”, „a doborî” etc.).
Cele mai bogate sunt conjugările I şi a IV-a.
Ele sunt şi productive pentru că aproape toate verbele create în limba română sau
împumutate trec la una din aceste două conjugări: „a picta”, „a încuia”, „a exacerba”, „a
exersa” etc.
Conjugările a II-a şi a III-a sunt neproductive dar conjugarea a III-a este mai
bogată decât a II-a.
Conjugarea a II-a conţine aproximativ treizeci şi trei de verbe; multe din verbele
încadrate aici sunt în mod greşit trecute la conjugarea a III-a creându-se dublete de tipul:
Ex. : „a place” – „a plăcea”
„a pare” – „a părea”
„a şede” – „a şedea”
„a cade” – „a cădea”
„a tace” – „a tăcea”
„a zace” – „a zăcea”

Există însă şi verbe care au o flexiune după două conjugări, ambele fiind
corecte: după conjugarea I şi a IV-a („ a curăţa” - „a curăţi”, „a datora” - „a datori”) sau
după conjugarea I şi a III-a („a preceda” - „a precede”, „a succeda” - „a succede”).

d) din punctul de vedere al persoanei:

- după conţinut:
• personale: au subiect – persoană/obiect;
• impersonale: nu au subiect – persoană/obiect („plouă”, „fulgeră”, „a se
crede”);
- după formă:
• pluripersonale: „cânt”/ „cânţi”/ „cântăm”/ „cântaţi”/ „cântă”
• unipersonale: „plouă”, „fulgeră”, „se înnoptează”.
Verbele personale sunt cele care se arată indiferente la natura „cauzei” acţiunii
pe care o exprimă; ele au doar nevoie de exprimarea lingvistică, mai exact, sintactică a
acestei „cauzei” care, în structura propoziţiei, ia forma subiectului activ sau pasiv. Ele
admit un subiect gramatical, pentru că le este necesar din motive semantice.
Posibilitatea selectării, din inventaul limbii, a unui element element care să funcţioneze
ca subiect gramatical este teoretic nelimitată; se impune respectarea unei singure
condiţii: situarea termenului-subiect în acelaşi câmp semantic (bineînţeles, între
coordonate foarte largi): „băiatul (studentul, bătrânul) cântă ”, dar nu „geamantanul
(patinele, cheia etc.) cântă”. Subiectul unui verb personal poate fi, deci, un nume sau
pronume deopotrivă, un element interior propoziţiei sau o propoziţie-subiect.
Ex.: „Cântă el / Andrei / cine vrea”.

15
 Întrucât în relaţie cu un pronume (care funcţionează ca subiect al propoziţiei)
verbul preia, implicit comportamentul gramatical al pronumelui, în interiorul
categoriilor comune: persoana şi numărul.

Ex.: eu cânt noi cântăm

tu cânţi voi cântaţi
el, ea cântă ei, ele cântă

eu scriu noi scriem

tu scrii voi scrieţi
el, ea scriu ei, ele scriu

În acest comportament există o singură limită, impusă de natura realităţii,

exprimate de verb. În funcţie de această perspevtivă şi, legat de ea, de probabilitatea (în
condiţiile unui element logic, la nivelul limbii literare) raportării realităţii exprimate de
verbul perdicat la realitatea exprimată de subiect (substantiv etc.) sau numai
reprezentată de acesta (când este pronume) trebuie distinse două tipuri de verbe
personale: verbe tripersonale şi verbe unipersonale.
Se caracterizează prin realizarea integrală a conţinutului categorial al persoanei;
dezvoltă toţi trei termenii corelativi (în plan semantic şi în planul expresiei), pentru că
planul lor semantic este compatibil cu subiecte realizate cu termenii nominali
(pronominali, propoziţionali), caracterizaţi prin trăsătura semantică+uman: a cânta, a
merge, a studia, a se îndoi, a vorbi etc. , numai fiinţa umană se poate situa, sub aspect
gramatical, şi la persoanele I şi a II-a, expresie (în interiorul categoriei gramaticale a
persoanei) a protagoniştilor actului de comunicare.
Verbele unipersoanle se realizează, în comunicarea curentă, numai prin
persoana a III-a, întrucât planul lor semantic este incompatibil cu intrarea în relaţie
sintactică de interdependenţă cu un nume (pronume) caracterizat semantic prin
trăsătura+uman.
Ex.: Dunărea izvorăşte din munţii Pădurea Neagră.
Câinele a lătrat a treia oară.

Sunt verbe unipersonale, verbele caracterizate semantic:

• prin trăsătura+animat,-uman: „a cotcodăci:, „a mieuna”, „a lătra” etc.;
• prin trăsătura-uman: „a erupe”, „a izvorî”. „a răsări”, „a rugini” etc.
Verbele impersonale sunt cele care exprimă o acţiune ce nu se atribuie unei
anumite persoane. Ele sunt impersonale în ceea ce priveşte conţinutul şi unipersonale ca
formă în sensul că se folosesc doar la persoana a III-a singular şi, în unele cazuri, la
persoana a III-a plural.
În această categorie intră următoarele verbe:
a) cele care exprimă fenomene ale naturii: „ a burniţa”, „ a fulgera”, „ a ninge”, „a
viscoli”, „a se însenina”, „a se însera”, „a se lumina” percum şi locuţiunile verbale din
aceeaşi sferă semantică: „a se face frig (cald, frumos, urât, ziuă, noapte, întuneric)”;
Ex.: A tunat toată noaptea.
A nins de dimineaţă şi până seara.
„Se-nserează. Nilul doarme şi ies stelele din strungă”. (Mihai Eminescu)

b) cele construite cu pronume personale neaccentuate în Ac. (mă/te/îl/o/ne/vă/îi/le):

„a-l costa”, „a-l durea”, „a-l furnica”, „a-l ustura” etc.
Ex.: Mă ustură sufletul când te privesc.

16
 Îl furnică tot corpul amintindu-şi ziua de ieri.
Ne costă prietenia dacă se descoperă minciuna.
Se observă că verbul are formă de persoana a III-a singular.

c) cele construite cu pronume personale neaccentuate în D (îmi/îţi/îi/ne/vă/le): „a-i

părea”, „a-i păsa”, „a-i plăcea”, „a-i trebui”, „a-i conveni”, precum şi locuţiunile verbale
de tipul: „a-i arde de”, „a-i păsa de “, „a i se face de”, „a i se ură de “, „a-i şade bine”,
„a-i veni rândul la “, „a i se face lehamite de” etc.
Ex.: Îi plăcea foarte mult maşina roşie.
Nu-i păsa de problemele tale.
„Poate că-i convin tuspatru craii cărţilor de joc”. (Mihai Eminescu)

d) cel neologice: „a concorda”. „a constata”, „a decurge”, „a necesita”, a reieşi”, „a

rezida” etc.
Ex.: A necesitat intervenţia medicului pentru a-l însănătoşi.
A constatat că adevărul este altul.
Minciuna a reieşit din finalul conversaţiei.

e) reflexive impersonale: „a se impune”, „a se nimeri”, „a se cădea”, „a se cuveni”,

„a se întâmpla”, „a se zice”, „a se impune” etc.
Ex.: Se întâmplă multe infracţiuni.
Mi se cuvine acest premiu.
Se zice că vor veni zile friguroase.
Se spune că va fi vreme frumoasă.
Se nimereşte să fie prezent la deschiderea anului şcolar.

f) expresii verbale impersonale: „e bine”, „e rău”, „e adevărat”, „e necesar”, „e

posibil”, „e sigur”, „e indispensabil”, „e uşor”, „e greu” etc.
Ex.: E necesar să studiezi limbile romanice.
E sigur că vei reuşi la examen.
E posibil să nu iei carnetul de şofer.
E adevărat ce se spune despre tine.

g) forme impersonale ale unor verbe personale: „ajunge (că)”, „nu contează (că)”,
„nu merge (că)”, „merită (să)” etc.
Ex.: Merită să-ţi încerci norocul
Ajunge că ai venit tu.
Nu merită să te sacrifici pentru ticăloşi.
Nu contează că ai muncit cinstit.

h) Verbul „a trebui” şi „a fi” când exprimă posibilitatea (sunt lipsite de subiect).

Ex.: Era să cad.
Trebuie să citesc.

1.3. Structura verbului

Structura morfologică a unui verb este compusă din:

17
 - rădăcină (cu valoare pur lexicală) este elementul nerealizabil din punct de
vedere morfologic, comun mai multor cuvinte cu sens înrudit prin ea;
Exemplu: rădăcina lucr- în: „a lucra”, „a prelucra”, „lucrare”, „lucrător”,
„nelucrător”, „lucrativ”, „nelucrativ”, „lucru” etc.

- prefixe şi sufixe (cu valoare lexicală dar şi gramaticală, flexionară);

Exemplu: - prefixul pre – în „a prelucra”;
de – în „a descrie”;
des – în „a desface”;
dez – în „a dezbate”;
în – în „a înnegri”;
răs – în „a răsfira”;
răz – în „a răzbate” etc.
- sufixul -a/-ea – la indicativ imperfect („cântam”, „cântai”,
„cânta” , „cântam”, „cântaţi”, „cântau”, „făceam”,
„făceai”, „făcea”, „ făceam”, „făceaţi”, „făceau”).
- sufixul -u – la indicativ perfectul simplu („făcui”, „făcuşi”,
„făcu”, „făcurăm”, „făcurăţi”, făcură”).
- sufixul -se – la indicativ mai mult ca perfectul („făcusem”,
„făcuseşi”, „făcuse”, „făcuserăm”, „făcuserăţi”,
„făcuseră”).

- tema sau radicalul este o grupare de elemente din structura aceluiaşi cuvânt,
fiind formată din rădăcină+sufixe sau/şi prefixe;

Exemplu:

prefix rădăcină sufix de perfect sufix de desinenţe

simplu m.m.c.p
des- făc- u -se- -
pre- văz- u -se- -m

- desinenţele (cu valoare exclusiv gramaticală flexionară) sunt afixele exclusiv

gramaticale, adăugate după rădăcină sau după temă, pentru a exprima, în cazul verbului,
persoane şi numărul;

- terminaţia este partea finală a verbului, formată din sufixe şi desinenţele

verbale.

rădăcină terminaţie
cânt- -asem
făc- -usem

18
 2. CATEGORIILE GRAMATICALE ALE VERBELOR

Complementaritatea funcţiilor denominativă şi predicaţională din planul

semantic al verbului determină un al doilea raport de complementaritate, între
dimensiunea sintactică (structura enunţului textului) şi dimensiunea deictică (timpul,
aspectul, modul) sau prezente şi la alte clase de cuvinte/părţi de vorbire (persoana,
numărul, genul).
Verbul îşi schimbă forma în conjugare după diateză, mod, timp, persoană şi
număr. Diateza, modul şi timpul sunt trei categorii garmaticale specifice verbului.
Categoria „persoană” o are şi pronumele, iar categoria „număr” apare la toate părţile de
vorbire flexibile.
2.1. Diateza este categoria gramaticală specifică verbului care arată raportul
dintre acţiune şi autorul ei. În limba română există trei diateze: activă, reflexivă şi
pasivă.
2.1.1. Diateza activă este forma verbului prin care se redă o actiune făcută de
subiectul gramatical:
Ex.: Casa avea un aspect vesel.
Şopârla stătea la umbră.
Copiii culeg flori.
Arghezi a scris volumul „Cuvinte potrivite”.

2.1.2. Diateza reflexivă arată că subiectul face acţiunea şi tot el o suferă. Se

deosebeşte de diateza activă prin pronumele reflexive sau pronumele personale
neaccentuate folosite ca reflexive, care însoţesc verbul în conjugare. Pronumele reflexiv
este lipsit de funcţie sintactică şi funcţionează ca morfem.
Pentru persoana a III-a se folosesc reflexivele propriu-zise: se, s- din acuzativ,
îşi, şi- din dativ. Pentru persoana I şi a II-a singular şi plural se folosesc formele
neaccentuate ale pronumelui personal din dativ şi acuzativ care devin, în acest caz,
pronume reflexive (eu mă aşez, tu te aşezi, noi ne aşezăm, voi vă aşezaţi, eu îmi
amintesc, tu îţi aminteşti, noi ne amintim, voi vă amintiţi).
Ex.: Eu mă aşez în banca a doua.
Vă amintiţi copilăria.

Verbele la diateza reflexivă se diferenţiază (ex.: Eu mă gândesc), unde

pronumele reflexiv este numai marcă morfologică a diatezei reflexive, de verbele active
însoţite de pronume reflexive (ex.: Eu mă spăl), unde pronumele reflexiv are funcţie
sintactică de complement.
Din punct de vedere semantic, verbele însoţite de pronume reflexive conferă
subiectului diferite valori:
a) reflexivul dinamic exprimă participarea intensă a subiectului la acţiune,
participare marcată printr-un pronume reflexiv în dativ sau acuzativ („a se gândi”, „a se
spăla”, „a-şi aminti”, „a-şi reveni” etc.);
Ex.: Se gândeşte la elevii lui.
El şi-a revenit din starea de şoc.

19
 b) Reflexivul reciproc, subiectul include în acţiune mai multe persoane; pronumele
reflexiv în acuzativ sau dativ pot fi întărite printr-un complement indirect (ex.: s-au
certat unul cu altul; şi-au spus unul altuia); numai verbele la origine tranzitive pot avea
reflexiv reciproc („a se saluta”, „a se săruta”, „a se certa”, „a se întâlni” etc.);
Ex.: Ei s-au întâlnit întâmplător pe stradă.
Fraţii şi-au jurat credinţă.

c) reflexivul impersonal, subiectul nu este exprimat, acţiunea nefiind raportată la o

anumită persoană; pronumele reflexiv este în acuzativ („se zice”, „se vede”, „se
întunecă”, „se mănâncă”, „se rămâne”); dacă verbul se referă la procese naturale umane
atunci poate primi un subiect gramatical abstract („aici se petrece ceva”, „se cuvine să
fim atenţ”, „se cade a urmări desfăşurarea muncii”);
Ex.: Cerul se luminează la răsărit.
El se crede eminent.

d) Reflexivul pasiv, subiectul suferă acţiunea făcută de altcineva; autorul

procesului este altul decât subiectul gramatical; pronumele reflexiv este în acuzativ;
Ex.: Cartea se citeşte de către elevi.
Cireşele se culeg de către copii.
Zidul se dărâmă de locatari.
Se aud nişte împuşcături.
Se simte mirosul florilor.
Se rade la frizerie.

e) reflexivul eventiv arată transpunerea subiectului în altă stare; implică ideea de

devenire, de modificare a stării subiectului; pronumele reflexiv este în acuzativ. („a se
îngrăşa”, „a se îmbolnăvi”, „a se întrista”, „a se îmbogăţi”, „a se supăra”).
Ex.: Mihai se îmbogăţeşte însutit.
Băieţii se supără degeaba.

Unele verbe se folosesc numai la diateza reflaxivă: „a se căi”, „a se codi”, „a se

întâmpla”, „a se sinucide”, „a durea”.
Altele nu se folosesc niciodată cu pronume reflexive: „a trebui”, „a râde”, „a fi”,
„a exista”, „a ploua”, „a durea”.

2.1.3. Diateza pasivă arată că subiectul gramatical suferă acţiunea făcută de

altcineva. Autorul acţiunii poate fi exprimat sau nu. Când este exprimat, el este redat
printr-un complement de agent.
Ex. : Elevul este examinat de profesor.
Elevul este examinat periodic.
Florile au fost culese de copii.

Diateza pasivă se deosebeşte de celelalte diateze şi prin faptul că se formează cu

ajutorul verbului auxiliar „a fi” + „participiul verbului de conjugat”, acordat în gen şi
număr cu subiectul: „eu sunt lăudat”, „tu eşti lăudat”, „ea este lăudată”.
Această diateză nu are verbe care se conjugă numai la pasiv, ci se formează de la
verbele active nepronominale tranzitive. Trecerea unui verb activ la pasiv se face prin
transformarea complementului direct în subiect gramatical şi a subiectului în
complement de agent.
Ex.: Copilul citeşte o poveste.

20
 Povestea este citită de copil.

La persoana a III-a sensul pasiv poate fi exprimat prin forma activă a verbului
însoţită de pronumele reflexiv „se”.
Ex.: Explicaţia se dă de professor.
Explicaţia este dată de profesor.
Explicaţiile se dau de către profesor.
Explicaţiile sunt date de către profesor.

Majoritatea verbelor din limba română pot funcţiona la toate cele trei diateze.
Ex.: diateza activă diateza reflexivă diateza pasivă
ascultă se ascultă este ascultat
vede se vede este văzut
crede se crede este crezut
citeşte se citeşte este citit

2.2. Persoana este o categorie gramaticală prezentă la verb şi pronume.

Persoana reprezintă forma verbului care arată că acţiunea este făcută de cel care
vorbeşte (pers. I), de cel cu care se vorbeşte (pers. a II-a), de altcineva decât cei doi
vorbitori (pers. a III-a). Sub aspectul autorului acţiunii verbele se calsifică în personale
şi nepersonale. Majoritatea verbelor au cele trei persoane, dar sunt şi verbe unipersonale
care au forme numai pentru persoana a III-a singular („a ninge”, „a ploua”, „a se
întâmpla”, „a se cuveni”).
Ex.: Ninge cu nemiluita.
Se întâmplă să nu fiu atent.

Unele verbe impersonale se folosesc în mod greşit în variante tripersonale:

verbul „a fi” cu sensul „a se afla pe punctul de a” are formele neliterare „eram să
întârzii”, „erai să întârzii”, „era să întârzie”, ultima formă la persoana a III-a fiind cea
corectă şi folosită şi pentru persoana I şi a II-a: „eu era să întârzii”, „tu era să întârzii”,
iar la plural „noi era să întârziem”, „voi era să întârziaţi”, „ei era să întârzie”, ultima
formă fiind totuşi corectă.
Ex.: Era să întârzie la spectacol.

Categoria persoanei este exprimată prin desinenţe sau prin forma verbului
auxiliar (morfem mobil) în formele verbale compuse.
Au forme personale numai modurile indicativ, conjunctiv, condiţional-optativ,
imperativ, prezumtiv, care se numesc şi moduri personale.

2.3. Numărul este categoria gramaticală ce constă din două valori opuse:
singular şi plural. La verb, numărul reprezintă o formă de acord cu numărul subiectului.
Categoria numărului este legată de cea a persoanei şi reprezintă legătura de dependenţă
a verbului faţă de subiect. Persoanele I şi a II-a ale verbului admit combinarea doar cu
pronume personale, în schimb persoana a III-a admite prezenţa unui subiect exprimat
prin orice fel de pronume sau substantiv.

Singular Plural
Pers. I „Eu citesc” „Noi citim”
Pers. a II-a „Tu citeşti” „Voi citiţi”
Pers. a III-a „El (acesta, unul, fiecare, „Ei (aceştia, toţi, elevii)

21
 Maria) citeşte” citesc”
Categoria numărului la verb este determinată semantic, nu reprezintă mai multe
acţiuni, ci este o problemă de acord.
Pluralul poate suplini singularul în următoarele situaţii:
a) pluralul autorului
Ex.: „Vom considera că cele afirmate mai sus sunt corecte”.

b) pluralul modestiei
Ex.: „Mergem care încotro, spuse femeia”.

c) pluralul politeţii
Ex.: „-Doamnă, luaţi loc!”

d) pluralul autorităţii
Ex.: „Noi, Rectorul Universităţii decidem perioada de sesiune”.

2.4. Modurile sunt formele verbelor prin care se arată felul cum consideră
vorbitorul acţiunea. Modurile sunt personale (îşi schimbă forma duoă persoane:
indicativul, conjunctivul, condiţional-optativul, prezumtivul şi imperativul) şi
nepersonale (nu îşi schimbă forma după persoane: infinitivul, participiul, gerunziul şi
supinul). Cele personale sunt predicative iar cele nepersonale sunt nepredicative.
Noţiunile de „mod predicativ şi nepredicativ” nu trebuie confundate cu acelea de verb
predicative şi nepredicativ, în sensul că predicatul se exprimă numai printr-un verb
predicativ la un mod personal (cu excepţia verbelor la infinitiv), în vreme ce un verb
nepredicativ nu poate forma singur predicatul chiar dacă se află la un mod personal.
Modurile personale sunt moduri predicative:
Ex.: „Oaspeţii au vizitatI muzeul”.

Modul indicativ exprimă o acţiune sigură, reală. El are următoarele timpuri:

prezentul, trecutul cu formele de imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai mult ca
perfectul, viitorul cu formele de viitor simplu şi viitor anterior. Nu are morfem specific
şi nici sufix modal propriu.
Ex.: „Eleva scrie o compunere”. (timp indicativ)
„Jucătorii hotărau victoria”. (timp imperfect)
„Copiii fugiră de urs”. (timp perfect simplu)
„Am urcat până în vârf”. (timp perfect compus)
„Auzise tot ce am spus”. (timp mai mult ca perfectul)
„Voi merge până în pânzele albe”. (timp viitor)
„Mâine vei fi trimis acasă”. (timp viitor anterior)

Modul conjunctiv exprimă o acţiune posibilă, realizabilă. Se construieşte cu

conjuncţia „să” şi are numai două timpuri: prezent şi perfect. Conjuncţia „să” poate lipsi
la conjunctiv prezent, persoana a III-a, singular: ex.: „Trăiască alesul nostru:
Trăiască!Trăiască!”.
Ex.: „Elevul a învăţat să citească”. (timp prezent)
„Să fi dat mii de lei, nu găseai fir de mac printre nisip”. (timp perfect)

Modul condiţional-optativ exprimă o acţiune a cărei realizare depinde de

îndeplinirea unei condiţii. Se foloseşte mai mult în frază, condiţia fiind exprimată
printr-o propoziţie:

22
 Ex.: „Dacă aş alerga, aş prinde trenul”.

Verbul la modul optativ exprimă o acţiune dorită:

Ex.: „Aş merge şi eu cu tine”.

Modul condiţional-optativ are două timpuri: prezent şi perfect.

Ex.: „A; citi o carte”. (timp prezent)
„Aş fi vrut să meargă la Paris”. (timp perfect)

Modul imperativ exprimă o poruncă, un îndemn, o rugăminte.

Ex.: „Nu rupeţi florile!” (o poruncă)
„Învăţaţi!” (un îndemn)
„Fă-mi un bine!” (o rugăminte)

Modul prezumtiv este o acţiune prezentată ca presupusă, bănuită, nesigură. Se

caracterizează prin morfemele de viitor ale auxiliarului „a fi”. Prezumtivul are două
forme temporale: prezent şi viitor.
Ex.: „Vei fi ştiind tu ceva”. (timpul prezent)
„Vor fi fost cândva pe aici şi balauri”. (timpul perfect)
2.5. Timpurile arată când de săvârşeşte acţiunea raportată la momentul vorbirii.
Timpurile de bază sunt: prezentul (acţiunea se petrece în momentul vorbirii), trecutul
(acţiunea s-a petrecut înainte de momentul vorbirii), viitorul acţiunea se va petrece după
momentul vorbirii).
Pentru trecut deosebim: imperfectul, perfectul simplu, perfectul compus, mai
mult ca perfectul.
Pentru viitor deosebim: viitorul (sau viitorul I) şi viitorul anterior (sau viitorul
II).
Numai modul indicativ are toate timpurile. Modurile prezumtiv, conjunctiv,
condiţional-optativ şi infinitiv au numai forme de prezent şi perfect, iar imperativul,
participiul, gerunziul şi supinul au numai prezent.
Timpurile care exprimă o acţiune raportată numai la momentul vorbirii sunt
timpuri absolute: prezentul, perfectul simplu, perfectul compus şi viitorul şi relative:
imperfectul, mai mult ca perfectul, viitorul anterior.
Aspectul şi timpul se leagă într-o stârnsă legătură, în sensul că timpul redă
momentul când se petrece acţiunea, iar aspectul se referă la felul în care se petrece
acţiunea (terminată, desfăşurare globală, unitară). În mod concret timpurile se realizează
prin sufixe temporale dar şi prin morfeme reprezentate de verbele auxiliare. Timpurile
construite cu ajutorul sufixelor sunt simple (prezentul, imperfectul, perfectul simplu,
mai mult ca perfectul) şi compuse când sunt alcătuite cu ajutorul unui morfem mobil
(perfectul compus, viitorul anterior, perfectul conjunctivului, al infinitivului, prezentul
şi perfectul condiţional-optativului şi prezumtivului).
Prezentul exprimă o acţiune simultană cu momentul vorbirii. El poate avea
următoarele valori:
- prezentul gnomic (al cunoaşterii) care exprimă situaţii cu valabilitate
permanentă:
Ex.: „Apa conţine două molecule de hidrogen”.

- prezentul etern cu ajutorul căruia se exprimă adevăruri fără raportare la

momentul vorbirii, deoarece acestea au un caracter general:
Ex.: „Soarele se află mai departe de Pământ decât de Lună”.

23
 - prezentul iterativ exprimă acţiuni neterminate în momentul vorbirii, deoarece se
petrec în mod repetat:
Ex.: „Trenul pleacă la ora dece şi un sfert”.

- prezentul istoric (nativ) exprimă întâmplări petrecute înainte de momentul

vorbirii cu scopul de a le actualiza:
Ex.: „Pictorul redă cu multă exactitate natura, în tabloul său”.

- prezentul cu valoare de viitor:

Ex.: „Ne întâlnim în curând”.

- prezentul cu valoare de imperativ:

Ex.: „Te aşezi imediat în bancă”.

Imperativul exprimă o acţiune începută în trecut şi neterminată în momentul

vorbirii. Are următoarele valori:
- de prezent: ex.: „Eu eram codrul, tu, izvorul”.
- de perfect: ex.: „Era odată ca-n poveşti”.
Imperfectul exprimă o acţiune petrecută în trecut, terminată în momentul
vorbirii.
Se foloseşte regional în sudul ţării, iar în limba literară este înlocuit de perfectul
compus.
Ex.: „Ieri fusei la oraş”.
„Ieri am fost la oraş”.

Perfectul compus exprimă o acţiune petrecută în trecut, terminată mai de mult.

La fel ca perfectul simplu este un timp absolut deoarece nu se raportează la un alt timp.
Se formează analitic cu ajutorul auxiliarului a avea cu formele: am, ai, a, am, aţi, au şi
participiul verbului de conjugat.
Perfectul compus are şi forme inverse, cu verbul auxiliar aşezat după verbul de
conjugat, şi se leagă de acesta prin liniuţă: „spus-am”, „spus-ai” etc. În construcţiile
inverse verbul auxiliar poate fi despărţit de verbul de conjugat prin intercalarea unui
pronume neaccentuat (personal ori relativ) sau prin două pronume neaccentuate. În acest
caz, verbul de conjugat primeşte la sfârşit vocala „-u”: „pusu-l-ai”, „spusu-le-am”,
„adusu-ţi-i-am” etc.

Mai mult ca perfectul arată o acţiune trecută terminată înaintea altei acţiuni
trecută:
Ex.: „Eu plecasem când ai venit tu”.
Atunci când avem un verb la diateza reflexivă, pronumele reflexiv stă
obligatoriu înaintea verbului:
Ex.: „Se aşezase la umbră”.

Viitorul exprimă o acţiune care se va îndeplini după momentul vorbirii. Viitorul

se formează cu ajutorul auxiliarului „a vrea” care are formele: voi, vei, va, vom, veţi,
vor şi infinitivul verbului de conjugat. Auxiliarul poate sta înainte sau după verbul de
conjugat. În vorbirea populară se folosesc şi formele populare: „am să fac”, „o să fac”,
„oi face” etc.

24
 Viitorul anterior exprimă o acţiune ce se va petrece în viitor faţă de momentul
vorbirii, înaintea altei acţiuni viitoare.
Ex.: „Voi vorbi după ce va fi vorbit el”.
Viitorul anterior este alcătuit din viitorul I al verbului auxiliar şi participiul
verbului de conjugat.

Perfectul este un timp compus pe care-l întâlnim la modurile: conjunctiv,

condiţional-optativ, infinitiv. El exprimă o acţiune care nu s-a realizat în momentul
vorbirii şi se formează din conjunctivul, condiţional-optativul şi infinitivul verbului „a
fi” plus participiul verbului de conjugat: „să fi merrs”, „aş fi mers”, „a fi mers”.

3. FUNCŢIILE SINTACTICE ALE VERBELOR PREDICATIVE

Verbele predicative pot avea funcţie de predicat verbal când sunt la moduri
personale şi predicative şi funcţie de subiect, nume predicativ, atrtibut şi diverse
complemente când sunt la moduri nepredicative.
1. Predicat verbal exprimat prin:
a) verb predicativ la:
- diateza activă: ex.: Ion plimbă copilul.

- diateza reflexivă, cu pronume reflexiv în D. şi Ac.:

ex.: Ion îşi plimbă copilul. (în D.)
Ion se plimbă cu copilul. (în Ac.)

- diateza pasivă: ex.: Copilul este plimbat de către Ion.

Modurile nepredicative şi nepersonale la care verbul predicativ poate îndeplini

funcţia sintactică de predicat verbal sunt infinitivul (prezent) cu valoare de imperativ şi
participiul (în stil administrativ).
Ex.: A nu se fuma! (infinitiv)
A nu se apleca în afară! (infinitiv)
- Nu fuma! (infinitiv)
- Nu te apleca în afară! (infinitiv)
Aprobat! (se aprobă) (participiu)
Amânat! (se amână) (participiu)
Acceptat! (se acceptă) (participiu)

b) locuţiune verbală:
Ex.: Ion stă de vorbă cu Radu.

2. a) Subiect exprimat prin:

- vb. la infinitiv: E uşor a scrie.
- vb. la participiu:
- vb. la gerunziu: Se aude tunând.
- vb. la supin: E uşor de scris.

b) Nume perdicativ exprimat prin:

25
 - vb. la infinitiv: Datoria ta este a învăţa.
- vb. la participiu: Privirea îi era stinsă.
- vb. la gerunziu: Pare alunecând.
- vb. la supin: Lecţia este de povestit.

c) Atribut exprimat prin:

- vb. la infinitiv: Dorinţa de a învinge l-a călăuzit.
- vb. la participiu: Au auzit o mobilă trosnind.
- vb. la gerunziu: Boala cunoscută este veche.
- vb. la supin: Vrea un obiect de scris.

d) Complemente exprimate prin:

- vb. la infinitiv: C.D. Învaţă a scrie.
C.I. Sunt gata de a pleca.
C.C.S. Se pergăteşte pentru a-i scrie.

C.C.T. Învăţasem până a nu ieşi.

C.C.M. A plecat fără a mânca.
C.C.Cv. Fără a-l ajuta şi tot a ştiut.
C.C.CNS. E prea obraznic pentru a fi iertat.
C.C.Instumental A început prin a se găti.
C.C.Cumulativ Pe lângă a scrie, ştia şi a citi.
C.C.Opoziţional În loc de a râde, plânge.

- vb. la participiu: C.C.M. Vorbi răspicat.

- vb. la gerunziu: C.C.M. Merge cântând pe cărare.

C.C.T. Adormind a visat.
C.C.Cz. Şi-a rupt piciorul alergând.
C.C.Cond. Învăţând, vei reuşi.
C.C.S. Ciocârlia cântă anunţând o zi frumoasă.
C.C.Cv. Chiar plângând, nu mă îndupleci.
C.C.CNS. N-a învăţat, rămânând repetent.

- vb. la supin: C.D. Am de scris.

C.I. M-am săturat de plâns.
C.C.S. A adunat lucrurile pentru mutat.
C.C.Cz. N-a dormitde obosit.
C.C.L. Umblă la scăldat.
C.C.CNS. E urâtă de speriat.

26
 CAPITOLUL AL II-LEA

2.1. Ipoteza cercetării

Gramatica se învaţă în procesul exprimării, deci prin mijlocirea limbii, iar odată
învăţate, noţiunile de limbă devin un instrument valoros în dezvoltarea vorbirii corecte a
elevilor. Cunoştinţele teoretice de limbă sunt înţelese şi asimilate temeinic atunci când
devin operante, adică sunt folosite în practica exprimării, producându-şi astfel efectul.
Programele şcolare şi manualele conţin cunoştinţele, stabilite în funcţie de
particularităţile de vârstă, pe care fiecare elev trebuie să le dobândească. Sarcina lucrării
este să cerceteze metodologia aplicată de învăţător pentru a preda la ciclul primar
noţiunea de verb.
Având în vedere că predarea - învăţarea noţiunii de verb – nucleul comunicării
trebuie să conducă la folosirea adecvată de către elev a verbului (cu formele lui
flexionare) în elaborarea unor mesaje orale sau scrise, în lucrare voi insista asupra
acelor metode şi procedee care s-au dovedit eficiente în dobândirea noţiunilor
gramaticale.
În vederea unei judicioase repartizări a conţinuturilor învăţării pe clase, s-a
cercetat şi modul de accesibilitate a acestora, în funcţie de particularităţile psihologice
ale elevilor.
Ca aspecte concrete mi-am propus considerarea conceptelor drept instrumente
operaţionale de gândire. Aceasta datorită constatărilor făcute în decursul mai multor ani
de analiză a diferitelor situaţii, când am observat că în învăţarea unor concepte de grad
superior elevii de la clasele mici se sprijină treptat pe asimilarea anterioară a
conceptelor simple şi pe analiza şi perceperea relaţiilor dintre noţiuni.
Pentru înţelegerea unor concepte, elevii se bazează, deci, pe experienţa trecută şi
prezentă, experienţă dobândită şi fixată şi în celelalte materii de învăţământ, în timpul
unei perioade mai scurte sau mai lungi de activitate.
Numărul şi varietatea problemelor controversate în limba română nu trebuie să
ducă la o concluzie pesimistă asupra posibilităţilor de stăpânire a acestui obiect de
studiu complex care este limba, la o neîncredere în caracterul ştiinţific al gramaticii.
Numai prin punerea în discuţie a celor mai variate aspecte ale gramaticii limbii române,
prin lupta de opinii, prin reluarea cercetării de cât mai mulţi autori poate avansa
cunoaşterea mai exactă, mai aprofundată.

2.2. Obiectivele cercetării

Pornind de la ideea că materialul concret, intuitiv de la care se porneşte în

învăţarea unei noţiuni gramaticale este cuvântul, textul (şi nu imagini ilustrative,
obiecte) care orientează copilul spre gândirea corectă, se poate spune că noţiunile
gramaticale reprezintă abstractizări ale altor abstractizări. Tocmai din aceste
particularităţi ale noţiunilor gramaticale decurg şi dificultăţi inerente legate de procesul
însuşirii lor de către şcolarii mici.

27
 Problematica legată de optimizarea metodelor de învăţământ folosite în studiul
comunicării (gramaticii) mi-a captat interesul cu atât mai mult cu cât am constatat că şi
elevii manifestă interes pentru obiectul limba română – comunicare. Venind în
întâmpinarea acestui interes, s-a impus necesitatea ca gramatica pe care o învaţă la
şcoală să fie completată cu variate exerciţii, fişe de lucru, acestea realizându-se într-un
proces de conştientizare a cunoştinţelor însuşite. Exerciţiile nu au permanent în centrul
atenţiei numai recunoaşterea cuvintelor, ci şi descoperirea posibilităţilor de a realiza
legături cu alte cuvinte. În felul acesta consider că se păstrează un contact strâns cu
experienţa de vorbire a copilului, deci cu sistemul asimilat şi că se poate decide calea
către utilizarea în formarea şi dezvoltarea deprinderilor de vorbire corectă, a
inventarelor de reguli de perfecţionare a limbii române realizate de gramaticile
moderne.
În acest scop mi-am propus următoarele obiective:
• sporirea eficienţei formative a învăţării comunicării (gramaticii) la clasele I – IV
şi stimularea interesului elevilor pentru acest obiect prin aplicarea metodelor
active, împletite cu cele tradiţionale;
• scoaterea în evidenţă a modului cum şi-au însuşit elevii materialul teoretic;
• rezolvarea unor exerciţii şi alcătuirea unor teme gradate din punct de vedere al
dificultăţii în raport cu vârsta şi cu nivelul însuşirii cunoştinţelor anterioare.
Am mai avut în vedere şi obiectivele:
• dezvoltarea la elevi a capacităţilor intelectuale, afective şi comportamentale prin
dobândirea unor cunoştinţe de mare operaţionalitate;
• înarmarea elevilor cu tehnici de învăţare pentru o asimilare ritmică permanentă
şi sistematică a cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor;
• descoperirea celor mai eficiente modalităţi de corelare a problemelor
gramaticale cu situaţii întâlnite în întreaga practică.
Toate acestea converg către un obiectiv general urmărit la catedră: prevenirea
insuccesului şcolar şi asigurarea integrării rapide a tuturor subiecţilor în raport cu
exigenţele muncii şcolare.
Pentru a îndeplini obiectivele propuse în această lucrare am căutat să folosesc
metode şi procedee adecvate în scopul însuşirii conştiente a noţiunilor gramaticale ce
sunt prevăzute în programa pentru clasele I – IV, cât şi al respectării principiilor
didactice, în special principiul caracterului activ şi conştient al învăţământului.

2.3. Metodologia cercetării

Ciclul primar reprezintă segmentul cel mai stabil al învăţământului. Totodată,

acesta este şi cel mai vechi sub raport istoric, dispunând de un corp didactic cu tradiţii
puternice şi pozitive. Generaţii după generaţii de învăţători şi elevi s-au format şi au
format pe cele care le-au succedat, acumulând o experienţă cu totul deosebită în
domeniul instruirii. Ciclul primar a fost bine gândit şi temeinic verificat în practică. S-a
cerut de la el un rezultat precis, respectiv realizarea primei alfabetizări, adică învăţarea
citit-scrisului şi socotitului şi trebuie precizat că s-a achitat bine de această sarcină atât
în trecut, cât şi în prezent.
În zilele noastre, aspiraţia de a face din procesul instructiv-educativ „o ştiinţă
aplicată” cucereşte tot mai mult gândirea şi acţiunea cadrelor didactice, deoarece
aceasta reprezintă o cerinţă cu totul modernă. La elaborarea unei asemenea ştiinţe sunt
chemate să-şi aducă contribuţia cadrele didactice care, prin munca lor la catedră,

28
validează ipoteze şi teorii pedagogice, ridică probleme inedite, găsesc rezolvări practice
pentru preocupări curente.
Cercetarea pedagogică are ca scop îmbunătăţirea procesului de învăţământ, a
formelor de organizare, a strategiilor, perfecţionarea mijloacelor de educaţie, de formare
a profilului moral al cetăţeanului de azi.
Principalele direcţii ale cercetării pedagogice sunt:
• aspecte de didactică, de teorie a instruirii;
• probleme de teorie a educaţiei (să descopere căi de influenţare a profilului moral
încât să dovedească stabilitatea şi continuitatea);
• poate să vizeze revederea unor practici din istoria învăţământului pentru a trage
concluzii în legătură cu menţinerea sau renunţarea la ele;
• cercetarea pedagogică are un anumit specific cu elemente care diferă de alte
domenii de cercetare, vizează perfecţionarea fiinţei umane.
Principalele etape ale cercetării pedagogice sunt:
• formularea problemei şi conturarea ipotezei;
• cercetarea propriu-zisă, etapa fundamentală, care presupune trei momente
principale:
1. adunarea şi selectarea materialului faptic;
2. prelucrarea materialului selectat;
3. interpretarea rezultatelor obţinute prin prelucrare;
• concluzii (retrospective condensate ale conţinutului lucrării).
În efectuarea cercetărilor pedagogice se utilizează un număr însemnat de metode
precum:
• metoda observării;
• metoda experimentului;
• metoda anchetelor biografice;
• metoda statistică;
• metoda grupelor echivalente;
• metoda aprecierii.
Metoda (sens general) = ansamblul operaţiunilor ce se constituie ca instrument
al acţiunii umane în general, prin intermediul căruia subiectul cunoscător abordează
dezvăluirea esenţei obiective. Se constituie ca:
a. modalitate generală de abordare a realităţii;
b. strategie tehnică de investigare într-un anumit domeniu al realităţii.
Sunt obişnuite distincţiile între metodă, care este calea generală de deosebire a
adevărului, şi procedeu, care este detaliu de metode. (cf. Dicţionar de termeni
pedagogici,1 998, p. 270)
Metodele de cercetare (în pedagogie) sunt metode folosite pentru obţinerea unor
rezultate valabile în problemele ridicate de cercetarea pedagogică în sprijinul dezvoltării
şi perfecţionării ştiinţei şi practicii educative.
Metodele de cercetare pot fi grupate în:
a. metode de cercetare a datelor: observarea, experimentul, ancheta cu
chestionar, ancheta biografică, convorbirea, teste, fişe pedagogice. Acestei
grupe îi sunt asociate şi „metode de cuantificare”, de măsurare a datelor
cercetării, fiindcă, fără măsurare, datele colectate nu sunt utile unei cercetări în
sens ştiinţific;
b. metode privind organizarea colectivelor de experimentare (cercetare), pentru
ca datele adunate şi rezultatele cercetării să exprime cât mai corespunzător

29
 generalitatea, realitatea întreagă (mărimea eşantionului), grupe echivalente,
rotaţia grupelor;
c. metode pentru prelucrarea matematică (statistică) a datelor prin metodele
expuse la punctul (a), în condiţiile de valabilitate, stabilite de la (b) şi pentru
exprimarea ştiinţifică a legilor în (d). În final ca metodă integral de cercetare,
este metoda experimentală deosebită de experiment. (cf. Dicţionar de termeni
pedagogici, 1 998, p.285)
De fapt, metoda reprezintă un anumit model de a proceda care tinde să plaseze
elevul într-o situaţie de învăţare mai mult sau mai puţin divizată, mergându-se la una
similară aceleia de cercetare ştiinţifică, de urmărire şi descoperire a adevărului şi
raportare a lui la aspecte practice ale vieţii.
A insista în timpul lecţiei asupra unor activităţi care solicită pe elevi să efectueze
observaţii, comparaţii, analize, sinteze, să aplice cunoştinţele în variate situaţii reale şi
imaginare, să găsească, prin încercări repetate, forma cea mai adecvată de exprimare
orală sau scrisă a ideilor şi sentimentelor, nu înseamnă a pierde timpul ci, dimpotrivă,
desfăşurarea unor astfel de activităţi, reprezintă folosirea lor optimă.
În acest experiment, consider că am folosit cele mai eficiente metode de
cercetare pedagogică, acestea fiind: observaţia pedagogică, experimentul pedagogic,
convorbirea, prelucrarea datelor.

1. Observaţia pedagogică

Metoda observării este o metodă de cercetare care utilizează observaţia în

investigaţie şi constă în instuirea sistematică şi organizată a unui obiect, fenomen,
proces (aşa cum se desfăşoară normal sau cum a fost produs experimental), în vederea
realizării cunoaşterii ştiinţifice cu ajutorul căreia subiectul obţine în mod nemijlocit
informaţia despre obiectul supus reflectării. (cf. Dicţionar de termeni pedagogici, 1
998, p. 311)
Observaţiile sunt de două feluri:
a. observaţii pasive, observaţie spontană care se face întâmplător, fără să fim
conduşi de vreo idee preconcepută;
b. observaţii provocate, folosite cu scopul de a verifica exactitatea unei
presupuneri.
Folosind observaţia, am urmărit la elevi cum participă la activitatea din timpul
orelor, cum urmăresc şi cum apreciază şi completează răspunsurile colegilor examinaţi,
cum îşi iau notiţe, cum îşi efectuează temele.
Am făcut observaţii atât individual, cât şi în colectiv, respectând următoarele
cerinţe:
• fixarea unui scop clar;
• alegerea mijloacelor şi fixarea timpului de observat;
• observarea faptelor în condiţiile naturale fără a fi influenţate de alţi factori;
• notarea imediată a datelor observaţiei, fără a fi sesizabile de cei studiaţi
(observaţi);
• prelucrarea datelor obţinute.
Pentru ca datele obţinute să fie cât mai exacte, observaţia a fost efectuată
sistematic, urmărind ca aceeaşi observaţie să fie repetată, în situaţii diferite. Datele
obţinute am încercat să le verific prin mai multe procedee. De asemenea, am reţinut
datele semnificative, nu şi detaliile nerelevante.

30
 2. Experimentul pedagogic

Este metoda experimentală în pedagogie pentru aflarea de soluţii (legi ştiinţifice)

la problemele care se impun şcolii şi pedagogiei. Experimentul este o metodă integrală
de cercetare care foloseşte toate celelalte metode (de cercetare) şi care funcţionează
conform unui „raţionament” experimental cu schema:
• observare (pentru cunoaşterea fenomenului);
• ipoteza (privitor la fenomen);
• verificarea ipotezei (prin date produse de experimente realizate de cercetător,
deci „provocate” sau „invocate” de acesta din cercetări diferite);
• lege (formulată conform raţionamentului experimental în cazul şi în condiţiile în
care a fost verificată ipoteza). (cf. Dicţionar de termeni pedagogici, 1 998, p.
276)
Experimentul este metoda secundă şi totodată riguroasă în cercetarea pedagogiei.
Practica educativă nu poate crea singură ştiinţa riguroasă în cercetarea pedagogiei,
necesară cunoaşterii şi promovării fenomenului educativ contemporan.
Experimentul înseamnă o modalitate nouă, o inovaţie în contextul obişnuit al
activităţii pedagogice. Această modalitate menită să utilizeze procesul educaţional este
expresia unei idei sau ipoteze, iar experimentul însuşi se organizează pentru a proba sau
testa ipoteza respectivă. Pe de altă parte, experimentul presupune controlul situaţiei nu
în formă globală, ci într-o manieră analitică, precisă. Este vorba de controlul factorilor
care participă la actul pedagogic şi înregistrarea obiectivă a datelor şi rezultatelor. (cf. I.
Radu, D. Salade, Pedagogie, 1 979, p. 366)
Această metodă experimentală constă în observarea obiectelor şi fenomenelor
într-o situaţie creată de observator. În cadrul acestei metode cercetătorul poate provoca
fenomenul studiat, poate să schimbe condiţiile de producere a fenomenului, în funcţie
de scopul urmărit.
Uneori, rezultatele obţinute nu sunt concludente, alteori se înregistrează o reuşită
parţială. Intervine astfel un „test” de comparaţie, datele finale obţinute fiind raportate la
anumite date, de referinţă, de comparaţie.
Experimentul poate fi: - experiment natural;
- experiment formativ;
- experiment de laborator.
Experimentarea pedagogică se desfăşoară de regulă în trei faze:
• prima fază cu rol de constatare (pre-test);
• a doua fază, fundamentală, experimentul propriu-zis;
• etapa finală – de control (post-test).
Experimentul pedagogic se poate organiza fie numai cu clasele experimentale,
fie cu clase experimentale şi cu clase de control în acelaşi timp.
Când se lucrează numai cu clase experimentale se aplică proba de constatare,
pentru a stabili nivelul de cunoştinţe de la care se pleacă. Se aplică noi metode de
predare, mijloace noi de învăţământ, material didactic deosebit, în cadrul
experimentului de dezvoltare. Urmează apoi etapa de control, prin care cunoaştem
rezultatele ştiinţei.
Când lucrăm cu clase experimentale şi cu clase martor, în prima jumătate sau în
prima fază constatăm nivelul cunoştinţelor privitoare la tema cercetată, la ambele clase.
Apoi, la clasa experimentală desfăşurăm experimentul prin anumite grupări a temelor
programei, prin alte procedee de predare a temelor şi folosim material didactic deosebit.
La clasa martor se lucrează în mod obişnuit (cum s-a lucrat înainte).

31
 După ce am terminat de predat un capitol sau o temă propusă, dăm aceeaşi probă
de verificare cu acelaşi conţinut, celor două clase.
Dacă după ce comparăm rezultatele celor două clase observăm un randament
sporit la clasa experimentală, vom deduce că experimentul folosit în cercetarea
respectivă poate fi folosit în continuare în munca la clasă.

3. Convorbirea

În cercetarea pedagogică, convorbirea este formă de anchetă realizată oral cu

fiecare subiect, pe baza unui chestionar aplicat în funcţie de împrejurările speciale ale
cazului, consemnându-se totul (răspunsuri şi împrejurări) în protocolul cercetării
(relatarea ce se întocmeşte cu acest prilej). (cf. Dicţionar de termeni pedagogici, 1998,
p. 98)
Metoda convorbirii constă într-un dialog între cercetător şi subiecţii supuşi
investigaţiei, în vederea acumulării unor date, opinii, în legătură cu anumite fenomene.
Când se desfăşoară în scris, pe baza unui chestionar, îmbracă forma anchetei.
Convorbirea se desfăşoară pe baza unui plan şi a unor întrebări dinainte
elaborate. Când se foloseşte chestionarul, o atenţie deosebită trebuie acordată întocmirii
acestuia.
Întrebările trebuie să fie clar formulate, să se refere la un anumit aspect concret,
să fie adecvate situaţiei.
Datele convorbirii şi chestionarului trebuie verificate atât prin observarea
directă, cât şi prin alte mijloace, deoarece s-ar putea ca unele cazuri să reflecte unilateral
şi subiectiv situaţia respectivă.
Această metodă se foloseşte după ce, pe baza altor metode, am acumulat un
material informativ despre elevul cu care urmează să stăm de vorbă, ceea ce uşurează
organizarea convorbirii.

4. Analiza şi prelucrarea statistică a datelor

În urma unui experiment, a unei observaţii sistematice sau a unei anchete se

obţine, de regulă, o colecţie de date care nu pot fi cuprinse şi examinate printr-o simplă
„inspecţie vizuală”. Trebuie să intervină, în acest sens, o operaţie de clasificare sau
ordonare, care să permită reevaluarea unor legităţi sau dependenţe sistematic.
Prelucrarea datelor constă în ordonarea, sistematizarea şi corelarea datelor
empirice cu scopul de a fundamenta o decizie privind semnificaţiile statistice ale
acestor date în raport cu ipoteza sau modul ipotetic propus.
Datele primare odată grupate pot fi centralizate în anumite tabele sau pot fi
prezentate sub forma lor grafică. În prelucrarea datelor este necesar să se îmbine
procedeele numerice cu analiza calitativă a materialului.
În cercetarea pedagogică dobândeşte prioritate analiza calitativă, în timp ce
prelucrarea statistică este subordonată celei dintâi. Tehnicile de calcul intervin ca
momente în raţionamentul cercetătorului.
Multe investigaţii pe teme educative ne duc la o exprimare numerică precisă a
rezultatelor. Adeseori trebuie să ne mulţumim cu simple clasificări şi aprecieri ale
fenomenului studiat.

32
 CAPITOLUL AL III-LEA
ASPECTE EXPERIMENTALE ALE INTRODUCERII
NOŢIUNII DE VERB ÎN LECŢIILE DE LIMBA ROMÂNĂ

3.1. Exerciţii introduse în însuşirea şi consolidarea cunoştinţelor

la “limba română”

„Atenţia, răbdarea, blândeţea, preocuparea permanentă, sunt atribute

indispensabile ale celor în mâinile cărora sunt încredinţaţi educativ şi instructiv micii
<viitori mari> “.8
O problemă deosebit de importantă se referă la faptul că utilizarea metodelor şi a
mijloacelor didactice impune o pregătire foarte serioasă. Improvizaţia bazată pe
inspiraţia de moment este la fel de dăunătoare ca şi în cazul unor experienţe de laborator
efectuate la întâmplare.
În cadrul lecţiilor de predare-învăţare a noţiunilor gramaticale conversaţia se
îmbină cu demonstraţia, exerciţiul, explicaţia, problematizarea şi analiza gramaticală.9
Înainte de exemplificările ce se impun cu privire la utilizarea metodelor în cadrul
lecţiilor de limba română, trebuie evidenţiată interferenţa între ele, îndeosebi între
explicaţie şi dialog (conversaţie). Dialogul învăţător-elev devine un instrument prin
care explicaţia capătă forma accesibilă, îşi atinge ţinta, anume aceea de a satisface
elevul informaţional în legătură cu o sarcină didactică. Pe de altă parte, dialogul ca atare
este întreţinut de explicaţie, realizându-se astfel comunicarea pedagogică.
Exemplificări:
La clasa a IV-a, la lecţia cu titlul „Funcţia verbului în propoziţie”, după ce le-am
cerut elevilor să identifice părţile de vorbire din propoziţia Andrei scrie., am purtat cu ei
următoarea discuţie:
Învăţătorul: - Ce este, ca parte de vorbire, primul cuvânt din propoziţie?
Elevul: - Cuvântul Andrei este substantiv.
Învăţătorul: - De ce spuneţi că este substantiv?
Elevul: - Este substantiv pentru că denumeşte o fiinţă.
Învăţătorul: - Ce număr şi ce gen are substantivul Andrei?
Elevul: - Substantivul Andrei are numărul singular, genul masculin.
Învăţătorul: - Dar cuvântul scrie ce este ca parte de vorbire?
Elevul: - Cuvântul scrie este verb, pentru că arată o acţiune.
Învăţătorul: - Ce persoană şi ce număr are verbul?
Elevul: - Verbul scrie are persoana a III-a, numărul singular.
Învăţătorul: - Cine scrie?
Elevul: - Andrei.

8
Stoiciu, E.M., Expresia inadaptării copilului în primii ani de şcoală; Rev. de Pedagogie 3/1975, p. 50
9
Gherghina, D., Limba română în şcoala primară, 1999, pag.241.

33
 Învăţătorul: - Ce este ca parte de propoziţie cuvântul Andrei, dacă răspunde la
întrebarea cine?
Elevul: - Cuvântul Andrei este subiect.
Învăţătorul: - Ce face Andrei?
Elevul: - Scrie.
Învăţătorul: - Ce funcţie are în propoziţie verbul scrie, dacă răspunde la întrebarea
ce face?, adresată subiectului?
Elevul: - Cuvântul scrie are în propoziţie funcţia de predicat.
Învăţătorul: - Pentru că este exprimat printr-un verb, spunem că scrie are funcţia
de predicat verbal.
În urma dialogului, concluzionez că, în propoziţie, verbul are funcţia de predicat
verbal. Pun mai mulţi elevi să repete acest lucru.
În cadrul lecţiilor de predare-învăţare a noţiunilor gramaticale conversaţia se
îmbină cu demonstraţia, exerciţiul, explicaţia, problematizarea şi analiza
gramaticală.10
Înainte de exemplificările ce se impun cu privire la utilizarea metodelor în cadrul
lecţiilor de limba română, trebuie evidenţiată interferenţa între ele, îndeosebi între
explicaţie şi dialog (conversaţie). Dialogul învăţător-elev devine un instrument prin
care explicaţia capătă forma accesibilă, îşi atinge ţinta, anume aceea de a satisface
elevul informaţional în legătură cu o sarcină didactică. Pe de altă parte, dialogul ca atare
este întreţinut de explicaţie, realizându-se astfel comunicarea pedagogică.
Exemplificări:
La clasa a IV-a, la lecţia cu titlul „Funcţia verbului în propoziţie”, după ce le-am
cerut elevilor să identifice părţile de vorbire din propoziţia Andrei scrie., am purtat cu ei
următoarea discuţie:
Învăţătorul: - Ce este, ca parte de vorbire, primul cuvânt din propoziţie?
Elevul: - Cuvântul Andrei este substantiv.
Învăţătorul: - De ce spuneţi că este substantiv?
Elevul: - Este substantiv pentru că denumeşte o fiinţă.
Învăţătorul: - Ce număr şi ce gen are substantivul Andrei?
Elevul: - Substantivul Andrei are numărul singular, genul masculin.
Învăţătorul: - Dar cuvântul scrie ce este ca parte de vorbire?
Elevul: - Cuvântul scrie este verb, pentru că arată o acţiune.
Învăţătorul: - Ce persoană şi ce număr are verbul?
Elevul: - Verbul scrie are persoana a III-a, numărul singular.
Învăţătorul: - Cine scrie?
Elevul: - Andrei.
Învăţătorul: - Ce este ca parte de propoziţie cuvântul Andrei, dacă răspunde la
întrebarea cine?
Elevul: - Cuvântul Andrei este subiect.
Învăţătorul: - Ce face Andrei?
Elevul: - Scrie.
Învăţătorul: - Ce funcţie are în propoziţie verbul scrie, dacă răspunde la întrebarea
ce face?, adresată subiectului?
Elevul: - Cuvântul scrie are în propoziţie funcţia de predicat.
Învăţătorul: - Pentru că este exprimat printr-un verb, spunem că scrie are funcţia
de predicat verbal.

10
Ibidem, pag.341.

34
 În urma dialogului, concluzionez că, în propoziţie, verbul are funcţia de predicat
verbal. Pun mai mulţi elevi să repete acest lucru.
În continuare voi prezenta câteva structuri simplificate de lecţii baza strategiei
învăţării prin cercetare-descoperire, corespunzătoare nivelului de dezvoltare a elevilor
din clasa a III-a.

Subiectul lecţiei: Părţile de propoziţie

Material de cercetat:
Florile înfloresc.
Păsărelele se întorc.
Sarcina I: Analizaţi propoziţiile de mai sus şi subliniaţi cu două linii cuvintele
care arată despre cine se vorbeşte în propoziţie şi cu o linie cuvintele care arată ce face?
– adică ce se spune despre cuvintele subliniate cu două linii.
Observaţie: Determinarea şi sublinierea celor două părţi de propoziţie s-au
realizat fără mare efort, deoarece acţiunea a fost pregătită încă din clasele I-II,
continuată şi extinsă în prima parte a clasei a III-a.
Se face precizarea: Propoziţiile analizate au două părţi:
• una care arată despre cine se vorbeşte în propoziţie;
• alta care arată ce se spune despre cel sus amintit.
Sarcina a II-a:
Ştergeţi una din părţi, la alegere, şi constataţi ce se întâmplă cu înţelesul
comunicării. Scrieţi în caiete concluzia desprinsă.
Se confruntă cele constatate de elevi şi se precizează că propoziţiile îşi pierd
sensul, că fără una din părţi comunicarea nu se mai realizează.
În partea a II-a a lecţiei, cu ajutorul elevilor sunt dezvoltate cele două propoziţii,
scrise pe tablă şi în caiete:
Florile înfloresc în anotimpul primăvara.
Păsările călătoare se întorc din ţările calde.
Sarcina a III-a:
Analizaţi părţile de propoziţie spunând cât de importante sunt ele pentru
comunicare. Care sunt părţile (cuvintele) de care nu ne putem lipsi în propoziţie şi cele
care ar putea lipsi?
Subtil dirijaţi, elevii pot constata:
• propoziţiile conţin două părţi foarte importante, fără de care nu s-ar înţelege ce
vrem să comunicăm;
• există şi alte părţi de propoziţie mai puţin importante. Fără ele, comunicarea
există, dar nu este la fel de lămuritoare.
Convenim ca părţile de propoziţie fără de care comunicarea nu s-ar realiza să fie
numite părţi principale de propoziţie, iar părţilor mai puţin importante, care întregesc
înţelesul propoziţiilor, să le spunem părţi secundare de propoziţie.
Elevii au astfel senzaţia că descoperă, recreează cunoştinţe de gramatică.
Tema pentru acasă vizează alte obiective operaţionale, în scopul consolidării
celor dobândite în clasă. Este vorba de un exerciţiu de compunere şi recompunere
creatoare, formulat astfel:
Fie următoarele coloane de cuvinte:
frunzele bate
vântul străluceşte
soarele cad
diamantul încălzeşte

35
 a. Compuneţi propoziţii simple cu cuvintele din coloane.
b. Recompuneţi propoziţiile, adăugând şi alte părţi de propoziţie.
c. Scrieţi deasupra părţilor care arată despre cine se vorbeşte în propoziţie
semnul I, deasupra celor care arată ce face (fac) scrieţi II, iar deasupra celorlalte părţi
scrieţi semnul III.
De exemplu: I III II III III
Copiii silitori obţin note bune.

Subiectul lecţiei: Predicatul

Materialul de cercetat:
Gabriela este în curtea şcolii.
Udă Maria florile.
Elevii pun cărţile pe bănci.
În faţa băncilor se află catedra.
Gigi va lipsi mâine de la şcoală.
Colegii se ajută la teme.
Sarcini didactice:
a. Citiţi cu atenţie fiecare propoziţie şi subliniaţi apoi partea de propoziţie care
arată ce face subiectul.
b. Care sunt întrebările prin care putem afla aceste părţi?
c. Care este locul în propoziţie al părţilor subliniate?
Pe baza schemelor mintale anticipative, elevii descoperă aspectele definitorii ale
unei noţiuni gramaticale căreia, de acum înainte, vor conveni să-i spună predicat.
Reţinând denumirea noţiunii definită prin efort propriu, elevii trec cu plăcere la
efectuarea unor exerciţii de recunoaştere a predicatelor din propoziţii.

Tipurile de exerciţii gramaticale se diferenţiază după gradul participării

creatoare a elevilor, după forma şi conţinutul lor, potrivit programei clasei respective.
Exerciţiile de recunoaştere constau în raportarea cazurilor concrete dintr-un
context la anumite noţiuni gramaticale.
Exemple:
• Recunoaşteţi şi subliniaţi verbele:

Noi scriem temele.

Andrei desenează o rachetă.
Azor latră la fereastră.
Bunicul este în grădină.
Mama scrie o carte poştală.
Soseşte poştaşul.
Primim o scrisoare.
Bunica citeşte mesajul.

• Subliniaţi verbele şi analizaţi-le:

a. Furtuna purta corabia pe valuri ca pe o coajă de nucă.

Noi ascultăm cântecul minunat al privighetorii.
Crinii vor deschide potirele stropite cu rouă.
Tu scrii o scrisoare prietenei tale.
Râuri de lacrimi au curs din ochii bietei mame.
Eu nu voi face planuri pentru viitoarea vacanţă.

36
 Voi începuserăţi discuţia.

Ex.: purta = verb, timpul trecut, persoana a III-a, numărul singular, cu funcţie de
predicat

• Grupaţi în trei coloane verbele ce exprimă acţiunea, starea şi existenţa:

a. La munte sunt multe păduri.
Întreaga natură aşteaptă sosirea primăverii.
Avionul decolează de pe aeroport.

• Selectaţi verbele conform tabelului prezentat:

Măriuca avea o păpuşă blondă. Se juca zi de zi cu ea.

Într-o zi, s-a plictisit de ea şi a rugat-o pe mama sa:
- Mămico, doresc să-mi cumperi o păpuşă nouă!
- Bine, Măriuca. Mâine voi merge în oraş şi îţi voi cumpăra alta.
În ziua următoare, Măriuca a primit o păpuşă Barbie.

VERBE
timpul prezent timpul trecut timpul viitor

• Subliniaţi verbele din propoziţiile de mai jos şi motivaţi timpul acţiunii:

În fiecare dimineaţă eu deschid ferestrele camerei.

Am renunţat la prăjitura zilnică.
Vom petrece clipe de vis în parcul de distracţii.
La ora de lectură vorbim despre Heidi.
Eram la bibliotecă când m-ai sunat.
Totdeauna adorm cu lumina aprinsă.
- Veţi lua troleul sau metroul?
Am avut o zi plină de peripeţii.

• Citiţi textul următor, fără să citiţi verbele. Ce observaţi? De ce nu puteţi?

Băiatul priveşte cu interes la vitrină. Vede o căsuţă din turtă dulce. Se gândeşte
că seamănă cu căsuţa bătrânilor pe care i-a cunoscut la munte. Aveau şi un câine
ciobănesc cu care se împrietenise. Va merge din nou în vacanţa de vară.

• Subliniaţi verbele care:

a. sugerează timpul îndelungat al desfăşurării acţiunii, intensitatea sau
repeziciunea ei – cu roşu;
b. creează imagini auditive – cu verde;
c. atribuie unui lucru sau animal acţiuni pe care le pot face doar oamenii – cu
albastru.

37
 „Şi eu fuga şi ea fuga, şi eu fuga şi ea fuga, până ce dăm toată cânepa palancă la
pământ…”
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie, Ed.
Corint, Bucureşti, 2007, pag.33.)

„Şi toamna şi iarna

Coboară-amândouă
Şi plouă şi ninge
Şi ninge şi plouă.”
(G. Bacovia, Vol. Poezii.Proză, Moină, Ed. Minerva, Bucureşti,1987, pag.14)

„Haiducii mei doinesc

Toţi trei
Şi clocotesc
Şi hohotesc
Păduri adânci.”
(Şt. O. Iosif, Doina, Culegere de texte literare comentate pentru elevii claselor I-IV, Ed.
Universal Pan, Bucureşti, 1998, pag.388.)

„Dunărea bătrână îţi sărută poala, iar râurile în spumă şi pâraiele cele repezi şi
sălbatice cântă neîncetat lauda ta.”
(Alecu Russo, Cântarea României,
Ed.Minerva, Bucuresti, 1980, pag.6)

• Din versurile de mai jos, subliniaţi cu o linie verbele a căror acţiune este
săvârşită de o persoană şi cu două linii pe cele a căror acţiune este săvârşită de mai
multe persoane:

„Înfloresc grădinile,
Ceru-i ca oglinda,
Prin livezi albinele
Au pornit colinda.
Cântă ciocârliile
Imn de veselie,
Fluturii cu miile
Joacă pe câmpie.
Joacă fete şi băieţi
Hora-n bătătură.
Ah, de ce n-am zece vieţi
Să te cânt, natură!”
(Şt. O. Iosif, Cântec, Culegere de texte literare comentate pentru elevii claselor I-IV,
Ed. Universal Pan, Bucureşti, 1998, pag.389.)

Exerciţiile cu caracter creator contribuie la îmbogăţirea şi la nuanţarea

exprimării elevilor, dar şi la dezvoltarea gândirii acestora.
Exemple
• Treceţi verbele din textul următor de la timpul trecut la timpul viitor:

38
 „Moş Ion sărută mâna lui vodă drept mulţumire, zicând:
- Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne?
- Iaca aşa rămâne, moş Ioane, zice Cuza Vodă, sărutându-l şi pe un obraz şi pe
altul. Du-te şi spune sătenilor dumitale că, unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat
domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea.”
(Ion Creangă, Moş Ion Roată şi vodă Cuza, Ed. Tess-M, pag.144)

• Schimbaţi verbele subliniate la numărul plural; se mai produc şi alte modificări?

Ea a repetat de două ori cântecul.

Numai o dată ai strigat la el.
El trecea pe cărarea îngustă dintre stânci.
Eu voi urca la cabana albastră în al doisprezecelea ceas.

• Completează spaţiile libere cu verbe potrivite:

Vrăbiuţa ……………. boabe de mei.

Crocodilul ……………… în apă.
Elevii ……………… cărţi pe bănci.
Ileana ……………….. o întâmplare hazlie.
Crengile ………………. spre pământ.
Învăţătorul …………….. lucrările.
Steagul …………………. în vânt.
Gospodarii ……………… strugurii.
Ploile ……………… cu stropi grei.

• Aşezaţi la locul potrivit verbele din paranteză:

Bruma …………………. grădina.

Firelor de lămâiţă li …………….. rădăcina.
Norii suri ……………………… ca plumbul.
Pe câmp, porumbul …………………….. .
Oile albe ……………….pe dealuri înverzite.
Soarele …………………… pe culmea munţilor.
(se usucă, pasc, a împodobit, apune, se lasă, tremură)

• Scrie zece cuvinte care să exprime acţiuni, după exemplul dat: a lovi.

• Alcătuiţi propoziţii în care verbul a învăţa să fie folosit la timpul prezent, trecut
şi viitor.

• Scrieţi trei propoziţii dezvoltate în care să folosiţi verbele:

a. la timpul prezent, persoana a II-a, numărul plural;
b. la timpul viitor, persoana I, numărul singular;
c. la timpul trecut, persoana a III-a, numărul plural.

• Scrieţi o scurtă compunere despre albine în care să folosiţi şase verbe la timpul
prezent.

39
 • Alcătuiţi un text de cinci rânduri în care să folosiţi verbe la toate timpurile.

• Realizaţi o compunere gramaticală intitulată Cum îmi pregătesc temele; folosiţi

verbe la persoana I, numărul singular.
Exerciţiile de recunoaştere solicită în mai mică măsură participarea efortului
creator al elevilor. Pentru a le spori valoarea formativă, exerciţiile de recunoaştere se
pot transforma în exerciţii de modificare.

Exemplificare:
• Modificaţi forma verbelor aflate la timpul trecut astfel încât să arate o acţiune ce
se petrece în momentul vorbirii.
merg, ai cântat, veţi scrie, învăţaseră, reîncepe, citeam, accelera, voi lua, aţi
avut, iei, va fi, înţelege.

• Scoateţi verbele, arătaţi la ce număr sunt şi treceţi-le la plural pe cele care sunt la
singular şi la singular pe cale care sunt la plural:

„ A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, şi în lumea

asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana si Lăptiţa.”
( Ioan Slavici, Doi feţi cu stea în frunte, Culegere de texte
literare comentate pentru elevii claselor I-IV, Ed. Universa
Pan, Bucureşti, 1998, pag.389.)

Fişele de cunoştinţe (noţiuni) sunt fişele ce conţin definiţii ale noţiunilor

importante; fişe-citat cu extrase din dicţionare, lecturi suplimentare etc.; fişe cu
algoritmi de calcul, etape de lucru; fişe cu formule. Aceste fişe, dacă sunt realizate de
elevii înşişi, pot deveni fişe de autoinstruire.

• clasa a IV-a:

VERBUL

Definiţie: Partea de vorbire care arată acţiunea, existenţa sau starea se numeşte
verb: a mânca, a exista, a sta.
Persoana: - I: mănânc, mâncăm
- a II-a: mănânci, mâncaţi
- a III-a: mănâncă, mănâncă
Numărul: - singular: mănânc, mănânci, mănâncă
- plural: mâncăm, mâncaţi, mănâncă
Timpul: - trecut: mâncam, mâncai, am mâncat, mâncasem
- prezent: mănânc
- viitor: voi mânca
Funcţia sintactică: - predicat verbal: Mihaela mănâncă.

Fişele de exerciţii pot avea un grad progresiv de dificultate, prin care se

urmăresc consolidarea şi aplicarea noţiunilor, a formulelor, a simbolurilor asimilate.
Exerciţiile pot fi rezolvate individual, în perechi sau pe grupe.

40
 Exemple de fişe de exerciţii:

• clasa a III-a:

FIŞĂ DE LUCRU

Subliniaţi verbele. Precizaţi, în tabel, persoana şi numărul lor.

A trăit demult un rege vestit. El a chemat la sine pe sfetnicul său:

- Dumneata ştii multe lucruri. Vreau un vistiernic cinstit.
- Vom alege pe cel mai uşor dansator, Măria ta.

verbul persoana numărul

S. – subliniază verbele
B. – subliniază verbele şi precizează dacă acţiunea este făcută de una sau de mai
multe persoane (numărul singular sau plural)
F.B. – subliniază verbele, precizează persoana şi numărul lor

• clasa a IV-a:

FIŞĂ DE LUCRU

Subliniază verbele din textul de mai jos, apoi analizează-le după modelul dat:

Azi am primit o invitaţie la circ. Prietenul meu cumpărase două bilete pentru
spectacol. După amiază am plecat spre locul unde se instalase circul.
- După spectacol vom vizita menajeria, spune prietenul meu.
- Cu plăcere! răspund eu. Ştiam că circul are multe animale dresate care
stârnesc interesul vizitatorilor.
Când am ajuns acasă se înserase. Am adormit cu gândul la animalele captive în
cuşti.

verb persoană număr timp

S. – subliniază verbele şi precizează numărul

B. – subliniază verbele şi precizează persoana şi numărul
F.B. – subliniază verbele şi precizează persoana, numărul şi timpul

41
 Observaţie:
Pe fişele de lucru nu am pus calificative, dar, pentru ca elevii să-şi poată da seama cum
am apreciat felul în care ei au lucrat, am convenit să folosim următoarele simboluri:

• pentru calificativul SUFICIENT – , bulină roşie sau

• pentru calificativul BINE – , bulină galbenă sau

• pentru calificativul FOARTE BINE – , bulină verde sau

3.2. Evaluarea rezultatelor obţinute de elevi în urma aplicării

testelor

„A evalua rezultatele şcolare înseamnă a determina măsura în care obiectivele

programului de instruire au fost atinse, precum şi eficienţa metodelor de predare
folosite”.11
Având un rol deosebit în însuşirea şi îmbogăţirea cunoştinţelor, evaluarea
constituie o necesitate. „Formularea unor judecăţi de valoare privitoare la rezultatele
obţinute în procesul de învăţământ este o activitate obligatorie, fără de care activitatea
elevilor s-ar desfăşura întâmplător, fără finalităţi precise”.12
Un rol esenţial în asigurarea creşterii parametrilor calitativi ai activităţii şcolare,
precum şi la sporirea eficienţei pedagogice şi sociale a învăţământului, îl are evaluarea
performanţelor obţinute atât la nivelul sistemului , cât şi al procesului de predare –
învăţare.
Evaluarea este punctul final într-o succesiune de evenimente care cuprind
următorii paşi:
➢ stabilirea scopului pedagogic prin prisma comportamentului dezirabil al
elevilor;
➢ proiectarea şi executarea programului de realizare a scopurilor propuse;
➢ măsurarea rezultatelor aplicării programului
Evaluarea înseamnă, în primul rând măsurarea rezultatelor, iar pentru a măsura
ceea ce s-a obţinut în cursul lecţiei este necesară utilizarea unor instrumente adecvate.
De aceea, când se stabilesc obiectivele şi conţinutul se pregătesc şi tehnicile
corespunzătoare de testare a nivelurilor atinse. Acestea furnizează date, făcând posibilă
aprecierea a ceea ce s-a însuşit în cadrul lecţiei, predarea succeselor sau insucceselor la
învăţătură precum şi adoptarea unor măsuri de îmbunătăţire a procesului de învăţământ.
Evaluarea este o etapă importantă a activităţii instructiv – educative, care rezultă
din caracteristica procesului de învăţământ de a fi un proces de autoreglare.

11
Stoica, M., Pedagogie şcolară, Editura Gheorghe-Cârţu-Alexandru,, Craiova, 1995, pag.117.
12
Nicola, I., Pedagogie, EDP, Bucureşti, 1992, pag.255.

42
 Pe calea feed-back – ului pot obţine informaţii privitoare la rezultatele activităţii
de învăţare (cunoştinţe stocate, capacităţi formate) şi pot regla activitatea următoare în
raport cu aceste informaţii.
În ceea ce-i priveşte pe elevi, cu cât am posibilitatea să cunosc mai exact
succesele sau insuccesele pe care le înregistrează aceştia, în fiecare secvenţă a
procesului de învăţământ, cu atât voi putea să reglez în mod adecvat activitatea viitoare,
să conştientizez cauzele care provoacă anumite neajunsuri pentru ca elevii să meargă cu
paşi siguri pe calea succesului.
I.I. Radu, subliniază că „Numai în măsura în care se ţine seama de relaţia dintre
rezultatele şcolare şi celelalte componente ale activităţii (structura sistemului,
dezvoltarea învăţământului, conţinutul său, metodele şi mijloacele folosite), rezultatele
pot fi explicate şi interpretate corespunzător”.
Evaluarea se constituie ca o activitate obligatorie şi permanentă prin care se
asigură un control periodic sau final al eficienţei conţinutului şi procesului de
învăţământ, urmărind în special calitatea acestuia.
Experienţa de până acum permite conturarea a trei feluri de evaluare:
➢ evaluarea iniţială;
➢ evaluarea cumulativă sau sumativă;
➢ evaluarea formativă sau continuă.
Evaluarea iniţială se efectuează în contextul adoptării unui program de instruire
şi este menită să stabilească nivelul de pregătire al elevilor la începutul acestor activităţi,
condiţiile în care aceştia se pot integra în programul pregătit. Ea constituie chiar una
din premisele conceperii programului de instruire.
Am avut în vedere că performanţele elevilor în perioada precedentă reprezintă
primele informaţii referitoare la capacitatea lor generală de învăţare. Astfel, am făcut
evaluarea iniţială la începutul ciclului primar, al fiecărui semestru, la început de an
şcolar, fie oral, dar mai cu seamă prin probe scrise.
Subliniind rolul şi însemnătatea acestui tip de evaluare, pentru integrarea cu
şanse de reuşită a elevilor în activitatea care începe, R. Ausubel conchide: “Dacă ar fi să
reduc toată psihopedagogia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influenţează cel
mai mult învăţarea sunt cunoştinţele pe care elevul le posedă la plecare. Asiguraţi-vă
de ceea ce el ştie şi instruiţi-l în consecinţă!”
Evaluarea cumulativă (sumativă) este realizată prin verificări parţiale pe
parcursul programului şi o estimare globală, de bilanţ a rezultatelor pe perioade lungi, în
general corespunzătoare semestrelor şcolare sau anului şcolar. Ea nu permite
ameliorarea procesului de învăţământ decât după perioade relativ îndelungate.
Evaluarea continuă (formativă) vizează evoluţia elevilor pe parcursul instruirii,
ori de câte ori este nevoie. Ea dă învăţătorului posibilitatea să acţioneze pentru
optimizarea propriei activităţi, să-şi stabilească strategii concrete de tratare diferenţiată a
elevilor în vederea sprijinirii atât a celor cu ritm lent de învăţare, cât şi a stimulării cu
rezultate mai bune. Prin aceasta, evaluarea se constituie ca mijloc eficace de prevenire a
situaţiilor de eşec.
În şcoală, evaluarea trebuie să cuprindă cunoştinţe dobândite de elevi, abilităţi şi
deprinderi de aplicare a cunoştinţelor în diverse situaţii concrete, atitudinile şi
aptitudinile, trăsăturile de voinţă şi caracter.
Astfel, se disting mai multe categorii în marea varietate a aspectelor activităţii de
instruire ce trebuie evaluate:
a. Nivelul cunoştinţelor acumulate;

43
 b. Dezvoltarea capacităţilor intelectuale;
c. Capacitatea de aplicare a cunoştinţelor;
d. Trăsăturile de personalitate în conduita elevilor.
Pentru evaluarea cunoştinţelor la “limba română” am folosit de obicei probele
scrise, acestea reprezentând metoda fundamentală de evaluare a nivelului de pregătire al
elevilor, oferind un grad sporit de obiectivitate în apreciere.
Din acestea fac parte:
➢ Testele sumative, probele de control de la sfârşitul unei unităţi didactice mai
mari (capitol, semestru);
➢ Testele formative, rezolvate pe parcursul uneia sau a mai multor lecţii;
➢ Lucrările efectuate ca activitate independentă în clasă.

Fişele de control sunt fişe utilizate în lecţiile de evaluare, cu subiecte

asemănătoare fişelor de exerciţii.

Exemple de fişe de control:

• clasa a III-a:

PROBĂ DE EVALUARE

CAPACITATEA: comunicarea scrisă

ASPECTE URMĂRITE: operarea cu noţiunea de verb
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
• să identifice verbele predicative în textul dat;
• să descrie verbele utilizând categoriile gramaticale învăţate (persoană, număr);
• să respecte regulile de ortografie specifice unor verbe (a fi, a lua);
• să utilizeze achiziţiile lexicale.
DESCRIPTORI DE PERFORMANŢĂ:
Suficient:
• identifică verbele predicative cu două-trei erori;
• recunoaşte categoriile gramaticale ale verbului cu două-trei erori (despre
persoană);
• respectă în parte regulile de ortografie specifice unor verbe (a fi, a lua);
• utilizează achiziţiile lexicale cu unele erori de exprimare.
Bine:
• identifică verbele predicative cu una-două erori;
• recunoaşte categoriile gramaticale ale verbului cu una-două erori (despre
persoană, număr);
• respectă cu mici erori regulile de ortografie specifice unor verbe (a fi, a lua);
• utilizează achiziţiile lexicale cu o eroare de exprimare.
Foarte bine:
• identifică verbele predicative în textul dat;
• recunoaşte categoriile gramaticale ale verbului (persoană, număr);
• respectă regulile de ortografie specifice unor verbe (a fi, a lua);
• utilizează achiziţiile lexicale.

44
 CONŢINUTUL PROBEI / ITEMI:
Se dă textul:
Bunica pleacă la Sinaia pentru două săptămâni. Noi am terminat temele. Vom
merge la gară.
- Nu uita de florile din ghivece, Dana!
- Cum să uit, bunico?
Dar Dana a uitat de flori. Cu o zi înainte de venirea bunicii, şi-a amintit de
îndatorirea sa.
- Le voi uda astăzi. Nu au ele gură să vorbească…

I1: Subliniaţi verbele din textul dat.

I2: a. Scrieţi la ce persoană şi număr sunt verbele.
b. Treceţi două verbe din text la persoana I, numărul plural.
I3: Alcătuiţi câte o propoziţie cu verbul a fi la:
a. persoana a II-a, numărul plural;
b. persoana a III-a, numărul plural.
I4: Alcătuiţi o propoziţie în care verbul a lua să aibă alt sens decât cel din
propoziţia: O întrebă încotro a luat-o aşa de dimineaţă.
I5: Precizează prin simboluri care din părţile de vorbire subliniate sunt verbe:
Maria pune sare în mâncare.
Maria sare peste mâncare.
Ei cer să observe luna.
Pe cer apare luna.

25

20

15
I1
10 I2
I3
5 I4
I5
0

at t
liz za
a ali
Re re
Ne

45
 SITUAŢIA REALIZĂRII OBIECTIVELOR

I1 I2 I3 I4 I5
Obiective
Nr.elevi(ob.realizat) 22 22 21 22 21
% 91,6% 91,6% 87,5% 91,6% 87,5%
2 2 3 2 3
Nr.elevi(ob.nerealizat)
8,33% 8,33% 12,5% 8,33% 12,5%
%

• clasa a IV-a:

PROBĂ DE EVALUARE

CAPACITATEA: comunicarea scrisă

ASPECTE URMĂRITE: operarea cu noţiunea de verb, ca nucleu al comunicării
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
• să copieze un text dat;
• să identifice verbele cu funcţie de predicat în textul dat;
• să descrie verbele utilizând categoriile gramaticale învăţate (persoană, număr,
timp);
• să utilizeze achiziţiile lexicale.
DESCRIPTORI DE PERFORMANŢĂ:
Suficient:
• a scris textul cu două-trei erori/omisiuni;
• a identificat trei-patru verbe predicative;
• a analizat corect şi complet două verbe;
• a scris o comunicare cu un singur sinonim;
• a precizat un verb (omograf cu substantivele date).
Bine:
• a scris textul cu una-două erori/omisiuni;
• a identificat cinci-şase verbe predicative;
• a analizat trei verbe;
• a scris cele două comunicări cu sinonimele cerute, cu o eroare de exprimare;
• a precizat două verbe (omografe cu substantivele date).
Foarte bine:
• a scris corect şi complet textul;
• a identificat cele şapte verbe predicative;
• a analizat corect şi complet cele patru verbe;
• a scris cele două comunicări cu sinonimele cerute;
• a precizat cele trei verbe (omografe cu substantivele date).

CONŢINUTUL PROBEI / ITEMI:

Se dă textul:
„Învăţătorul Basil Drăgoşescu a intrat în clasă, aşteptat cu nerăbdare de elevi.

46
 - Vom face mai întâi lecţia de română. După aceea vă voi împărtăşi roadele
compunerilor pe care mi le-aţi dat ieri. Vă voi controla acum, ca de obicei, tema zilei.
Şi învăţătorul trecu printre bănci, făcând observaţiile corespunzătoare. În faţa
elevului Caragiale se opri, atras de claritatea formei de exprimare a acestuia.”
(V. Stoenescu, Sârguinţa lui Iancu, Antologie de texte literare clasele I-IV, Ed. Aramis,
Bucuresti, 2005, pag.106)

I1: Subliniază verbele cu funcţie de predicat.

I2: Analizează gramatical ultimele patru verbe.
I3: Scrie cuvinte cu înţeles asemănător cu cel al cuvintelor: trecu şi se opri.
I4: Alcătuieşte o propoziţie cu fiecare cuvânt găsit.
I5: Observă cuvintele subliniate mai jos. Notează, cu simbolul cunoscut, pe
acelea care sunt verbe.
Elena sare coarda.
Am cumpărat o pungă cu sare.
I s-a rupt un toc de la pantof.
Toc legumele pentru salată.
Pe drum trece un car.
Eu car sacoşele de la piaţă.

SITUAŢIA REALIZĂRII OBIECTIVELOR

Obiective I1 I2 I3 I4 I5
Nr.elevi(ob.realizat) 23 21 22 22 23
% 95,8% 87,5% 91,6% 91,6% 95,8%
Nr.elevi(ob.nerealizat) 1 3 1 2 1
% 4,16% 12,5% 4,16% 8,33% 4,16%

Experimentarea pedagogică s-a desfăşurat astfel: pe baza observaţiilor făcute, a

probelor de control, am stabilit anual nivelul existent în momentul iniţierii experienţei la
clasele la care am lucrat adică le-am dat probe finale ale căror rezultate le-am raportat la
cele iniţiale.

47
Exemplu de fişă de evaluare :

PROBĂ DE EVALUARE

CAPACITATEA: comunicarea scrisă

ASPECTE URMĂRITE: operarea cu noţiunea de verb
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
O1 să identifice verbele predicative în textul dat;
O2 să descrie verbele utilizând categoriile gramaticale învăţate (persoană,
număr, timp);
O3 să respecte regulile de ortografie specifice unor verbe (a fi, a lua);
O4 să utilizeze achiziţiile lexicale.
DESCRIPTORI DE PERFORMANŢĂ:
Suficient:
• identifică verbele predicative cu două-trei erori;
• recunoaşte categoriile gramaticale ale verbului cu două-trei erori (despre
persoană, număr, timp);
• respectă în parte regulile de ortografie specifice unor verbe (a fi, a lua);
• utilizează achiziţiile lexicale cu unele erori de exprimare.
Bine:
• identifică verbele predicative cu una-două erori;
• recunoaşte categoriile gramaticale ale verbului cu una-două erori (despre
persoană, număr, timp);
• respectă cu mici erori regulile de ortografie specifice unor verbe (a fi, a lua);
• utilizează achiziţiile lexicale cu o eroare de exprimare.
Foarte bine:
• identifică verbele predicative în textul dat;
• recunoaşte categoriile gramaticale ale verbului (persoană, număr, timp);
• respectă regulile de ortografie specifice unor verbe (a fi, a lua);
• utilizează achiziţiile lexicale.
CONŢINUTUL PROBEI / ITEMI:
1. Subliniază verbele din textul următor:
“Un pescar prinse un peştişor. Acesta îl rugă să îl lase în baltă. Pescarul milos îl
ascultă. Peştişorul îi mulţumi şi se îndreptă spre adâncul pădurii”.
(după Lev Tolstoi- Pescarul şi peştişorul, Culegere de
texte literare comentate pentru elevii claselor I-IV,
Ed. Universal Pan, Bucureşti, 1998, pag.467.)

2. Cum este corect?

• Tu ieşti vecinul meu. Tu eşti vecinul meu.
• El este un sportiv faimos. El ieste un sportiv faimos.
• Eu eau o carte. Eu iau o carte.
• Tu iei o vioară. Tu ei o vioară.
• El ea bicicleta. El ia bicicleta.

3. Completaţi propoziţiile cu iau, iei, ia sau este :

• Elena .......... o fetiţă cuminte.

48
 • Dan şi Doru .......... o maşinuţă nouă.
• Ioana .......... o prăjitură.
• Tu .......... un buchet de flori.

4. Treceţi verbele de la exerciţiul 1 la timpul viitor.

……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………

5. Citiţi propoziţiile, recunoaşteţi verbele, apoi precizaţi (timpul, persoana şi

numărul lor):
Focul din vatră mă încălzeşte.
Au venit mulţi spectatori.
Noi nu cerem decât drepturile noastre.
Sfânta Duminică i-a dat lada cerută.
Tocmai atunci se deschide poarta.
Venim imediat! Strigă Emil.

6. Clasifică verbele după momentul petrecerii acţiunii: vorbeşte, ar voi, va

alunga, am părăsit, să arătaţi, împletesc, vom înţelege, am uitat, v-am adus, a citit.
trecut prezent viitor

SITUAŢIA REALIZĂRII OBIECTIVELOR

OBIECTIVE O1 O2 O3 O4
Număr elevi care au
22 21 23 22
realizat obiectivul
Număr de elevi care nu au
2 3 1 2
realizat obiectivul

Am constatat că aceeaşi probă, dacă

este raportată într-o formă atractivă,
25
stârneşte mai mult interesul elevilor
20
care o efectuează cu mai multă
O1
15
O2 atenţie şi într-un ritm deosebit.
10
O3 Evaluarea prin joc evită încordarea şi
O4
5
stimulează elevii în a se întrece pe ei
înşişi şi în a-i întrece pe ceilalţi. În
0
acelaşi timp, stabilindu-se obiectiv
at

t
iza
iz
al

al
Re

re
Ne

49
punctajul şi comunicându-se elevilor, aceştia îşi organizează mai bine timpul de lucru şi
se obţin reale progrese.
PROBĂ DE EVALUARE

CAPACITATEA: comunicarea scrisă

ASPECTE URMĂRITE: operarea cu noţiunea de verb
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
O1 să identifice verbele predicative;
O2 să găsească verbele utilizând categoriile gramaticale învăţate (persoană,
număr, timp);
O3 să respecte regulile de ortografie specifice verbului a fi;
O4 să utilizeze achiziţiile lexicale.
DESCRIPTORI DE PERFORMANŢĂ:
Suficient:
• identifică verbele predicative cu două-trei erori;
• recunoaşte categoriile gramaticale ale verbului cu două-trei erori (despre
persoană, număr, timp);
• respectă în parte regulile de ortografie specifice verbului a fi;
• utilizează achiziţiile lexicale cu unele erori de exprimare.
Bine:
• identifică verbele predicative cu una-două erori;
• recunoaşte categoriile gramaticale ale verbului cu una-două erori (despre
persoană, număr, timp);
• respectă cu mici erori regulile de ortografie specifice verbului a fi;
• utilizează achiziţiile lexicale cu o eroare de exprimare.
Foarte bine:
• identifică verbele predicative în textul dat;
• recunoaşte categoriile gramaticale ale verbului (persoană, număr, timp);
• respectă regulile de ortografie specifice verbului a fi;
• utilizează achiziţiile lexicale.

CONŢINUTUL PROBEI / ITEMI:

1. Alege verbul:
cântăreaţă – cântă – încântător

2. Alege verbul la persoana I :

merge – mergem – mergeţi

3. Alege verbul la numărul plural:

lucrăm – lucrez – lucrezi

4. Alege verbul la persoana a II-a, numărul plural:

scrie – scriu – scrieţi

5. Alege verbul la persoana a III-a, numărul singular:

citim – citeşte - citesc

6. Alege verbul care are aceeaşi formă la singular şi plural, persoana a III-a:

50
 scriu – cântă – citesc

7. Alege verbul potrivit:

Copiii .......... la şcoală.
sunt – este – suntem

8. Alege verbul potrivit: persoana I, numărul plural:

vine – vin – venim

9. Alege verbul potrivit: persoana a II-a, numărul singular:

alergi – alergare – alergaţi

10. Alege persoana verbului „intraţi”:

I – a II-a – a III-a

11. Alege numărul verbului „venim”:

singular – plural

12. Alege verbul potrivit:

Apa .........., pietrele rămân.
curge – trece – îngheaţă

13. Alege verbul din propoziţia:

Zboară păsările călătoare.

14. Alege verbul potrivit:

miaună – zgârie – muşcă

SITUAŢIA REALIZĂRII OBIECTIVELOR

OBIECTIVE O1 O2 O3 O4
Număr elevi care au realizat
23 23 23 24
obiectivul
Număr de elevi care nu au
1 1 1 0
realizat obiectivul

În urma aplicării fişelor sub

forma de joc didactic, se poate observa
25
că s-au înregistrat progrese. Elevii au
20
rezolvat sarcinile cu mai multă
plăcere.
15 Progresele realizate de elevi pe
parcursul cercetării sunt argumente ce
10 confirmă ipoteza cercetării.

0
Q1 Q2 Q3 Q4
R N

51
 SITUAŢIA REALIZĂRII OBIECTIVELOR
ÎN URMA APLICĂRII CELOR DOUĂ FIŞE

Proba O1 O2 O3 O4
Nr.elevi 22 21 23 22
I
% 91,6% 87,5% 95,8% 91,6%
Nr.elevi 23 23 23 24
II
% 95,8% 95,8% 95,8% 95,8%
1 2 2
Progres 0
4,16% 8,33% 8,33%

52
 CONCLUZII

• Verbul este o parte de vorbire flexibilă care arată acţiunea, starea sau existenţa.
• Categoriile gramaticale specifice verbului sunt: diateza, modul şi timpul.
• Verbele din limba română se împart în patru clase tradiţionale de conjugări, care
continuă clasificarea din latină, cu adăugarea unei clase suplimentare a verbelor
terminate în –î.
În unele lucrări ştiinţifice există mai multe clase de conjugări, în funcţie de mai
multe trăsături, printre care şi flexiunea internă.
• Diatezele tradiţionale sunt în număr de trei: activă, pasivă şi reflexivă.
Există şi diateze intermediare neacceptate de toţi lingviştii: diateza pasiv-
reflexivă sau diateza activ-pronominală.
Definirea diatezei se face în funcţie de relaţia care există între subiect şi obiect,
relaţie realizată cu ajutorul verbului.
• Modurile verbului se împart în: personale şi nepersonale. Modurile personale
sunt: indicativul, conjunctivul, condiţional-optativul, imperativul şi, după unii,
prezumtivul.
Indicativul arată o acţiune sigură, reală. Este singurul mod care are toate cele trei
timpuri: prezent, trecut şi viitor.
Conjunctivul exprimă o acţiune realizabilă, posibilă. Are doar timpul prezent şi
perfect. Marcă a conjunctivului este conjuncţia să.
Condiţional-optativul exprimă o acţiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea
unei condiţii. Are două timpuri: prezent şi perfect. Are ca marcă auxiliarul aş, ai,
ar, am, aţi, ar.
Modul imperativ este modul prin care se exprimă ordinul, îndemnul, rugămintea,
ameninţarea. Este modul la care se distinge formal pozitivul de negativ. Nu are
timpuri. Are numai persoana a II-a, singular şi plural.
Prezumtivul exprimă o acţiune realizabilă, posibilă, prezentată ca presupusă,
bănuită. Are două timpuri: prezent şi perfect.
Modurile nepersonale sunt: infinitivul, gerunziul, participiul şi supinul.
Infinitivul este modul care denumeşte acţiunea exprimată de verb. Are două
timpuri: prezent şi perfect.
Gerunziul este forma verbală care exprimă acţiunea în desfăşurare. Nu are
timpuri.
Participiul este modul care denumeşte acţiunea suferită sau îndeplinită de un
obiect. Nu are timpuri. Are forme deosebite după gen şi număr.
Supinul denumeşte acţiunea verbală. Nu are timpuri. Este precedat obligatoriu de
prepoziţia de.
• În propoziţie verbul poate îndeplini diverse funcţii sintactice. Verbele la moduri
personale îndeplinesc funcţia de predicat verbal sau predicat nominal. Verbele
la moduri nepersonale pot îndeplini funcţia de subiect, nume predicativ, atribut,
complement direct, complement indirect, complement circumstanţial de timp, de
mod, de scop, de cauză.
• Categoriile de verbe care prezintă importanţă pentru morfologie şi sintaxă sunt:
verbele auxiliare, care funcţionează ca instrumente gramaticale de ordin
morfologic, verbele copulative, care sunt auxiliare sintactice şi al căror număr

53
 diferă de la gramatică la gramatică, şi auxiliarele de modalitate şi de aspect, o
categorie de verbe care nu apar în gramatica şcolară, ci numai în anumite
gramatici.
Verbul este o parte de vorbire extrem de importantă deoarece constituie nucleul
comunicării, de înţelegerea conceptului de verb depinzând înţelegerea gramaticii limbii
române.
De aceea, pentru predarea verbului în ciclul primar sunt necesare metode,
procedee diferite, eficiente.
Noile tendinţe ale didacticii moderne îşi concentrează atenţia pe subiectul
educaţiei, pe elevul care învaţă, nu pe învăţătorul care predă, deoarece predarea nu
constituie un scop în sine, ci vizează modificările de natură formativă în personalitatea
copiilor. Iată-ne pe noi, dascălii, puşi în faţa unui fapt care nu ne micşorează atribuţiile,
ci, dimpotrivă, ni le sporeşte şi ne pune în faţa unor situaţii dificile. În activitatea mea
didactică am încercat să creez conflicte ce trebuie soluţionate prin problematizare, să
selectez raţional mijloacele şi strategiile didactice pentru a promova o învăţare motivată,
ritmică, sistematică, fără eforturi inutile, declanşatoare de satisfacţii şi, nu în ultimul
rând, să-mi autoevaluez activitatea.
Metodele active contribuie la crearea, dezvoltarea şi cultivarea motivaţiei
învăţării. Formarea şi dezvoltarea motivaţiei presupune participarea conştientă şi activă
a subiectului la procesul de însuşire a cunoştinţelor. Sensibilizarea faţă de noile
cunoştinţe se produce în urma descoperirii personale, prin experienţă, a fenomenului de
limbă dacă acesta a fost întâlnit într-un mod care l-a interesat, care l-a privit personal,
care l-a implicat emoţional pe copil.
În cadrul lecţiilor, am pus accent pe descoperirile experimentale, punând pe
primul plan participarea personală şi activă a elevului şi incitând interesul copiilor
pentru crearea de situaţii-problemă care au exercitat presiuni atât asupra individului, cât
şi a întregii clase.
Metodele active contribuie nu numai la sporirea randamentului şcolar, ci şi la o
mai bună folosire a timpului în şcoală, precum şi la o stimulare generală a elevilor în
activitatea instructiv-educativă. În măsura în care elevul se obişnuieşte cu un mod de
lucru independent care îi stimulează capacitatea de gândire, creativitatea,
responsabilitatea pentru propria pregătire, această metodologie este utilă pentru toţi
elevii din ciclul primar.
Realizarea obiectivelor s-a dovedit posibilă în condiţiile în care am reuşit să
cunosc elevii cu care am lucrat sub aspectul dezvoltării fizice şi psihice, pentru a putea
lucra diferenţiat cu aceştia.
Metodele şi procedeele prezentate în lucrare, ipotezele de lucru confirmate în
practică vor folosi în activitatea de zi cu zi la catedră. Conducând cu pricepere şi tact
pedagogic procesul de învăţământ, acest proces atât de complicat şi sensibil al formării
umane, învăţătorul – vioara întâi a acestui proces – se consacră cu toate resursele lui, cu
întreaga lui personalitate formării deprinderilor de citire şi scriere corectă ale copiilor.

54
 ANEXE

PROIECT DE LECŢIE

CLASA: a III-a
ARIA CURRICULARĂ: Limbă şi comunicare
DISCIPLINA: Limba şi literatura română
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII: Persoana şi numărul verbului
TIPUL LECŢIEI: achiziţii de cunoştinţe
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:
• să recunoască în texte diferite elemente de construcţie a comunicării studiate;
• să realizeze acordurile gramaticale în enunţurile redactate.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
• cognitive:
- să definească verbul;
- să recunoască verbele din propoziţiile date;
- să selecteze verbe dintr-un şir de cuvinte ce indică diferite părţi de
vorbire;
- să definească noţiunile dobândite despre verb;
- să arate schimbarea verbului după persoană şi număr;
- să grupeze verbele în funcţie de numărul acestora;
- să precizeze persoana verbelor grupate;
- să analizeze verbe precizând, persoana şi numărul acestora.
• afectiv – atitudinale:
- să completeze fişele de lucru corect, în timp dat;
- să stabilească relaţii de colaborare în timpul lucrului în echipă.
• psiho – motorii:
- să lucreze ordonat cu materialul didactic pus la dispoziţie.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
• RESURSE PROCEDURALE: conversaţia euristică, explicaţia, exerciţiul,
învăţarea prin descoperire, analiza gramaticală, problematizarea, munca
independentă
• RESURSE MATERIALE: manual, planşe, fişe de lucru, jetoane cu diferite
cuvinte
• FORME DE ORGANIZARE:
- frontală;
- independent: - individuală;
- pe grupe;
- în perechi.
EVALUARE: continuă şi formativă
LOCUL DE DESFĂŞURARE: sala de clasă
DURATA: 45 minute

55
BIBLIOGRAFIE:
• *** - Programe şcolare pentru clasa a III-a, Limba şi literatura română,
Bucureşti, 2 004, p. 3 – p. 11;
• *** - Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba şi literatura
română, învăţământ primar şi gimnazial, C.N.C., 2 002;
• Peneş, Marcela – Limba şi literatura română, manual pentru clasa a III-a,
Editura Ana, Bucureşti, 2 005, p. 77.

CONŢINUT INFORMATIV:

Exerciţiul nr. 1:
Subliniaţi verbele din propoziţiile de mai jos:
Frunza se desprinde din copac.
Mihai stă la umbra pomului.
Mama este acasă.

Exerciţiul nr. 2 (Planşa nr. 1):

Citiţi propoziţiile şi subliniaţi verbele:
Eu scriu încet. Noi scriem la matematică.
Tu scrii repede. Voi scrieţi frumos.
El (ea) scrie o scrisoare. Ei (ele) scriu temele.

Exerciţiul nr. 3:
Precizaţi persoana şi numărul următoarelor verbe:
citim, fugi, învăţaţi, munceşte, cânt, mănâncă

Exerciţiul nr. 4:
Completaţi tabelul:

verbul Persoana I Persoana a II-a Persoana a III-a

singular plural singular plural singular plural

a
merge

Exerciţiul nr. 5:
Subliniaţi, din textul următor, doar verbele care sunt la persona a III -a, numărul
singular:
Plecăm în excursie. Autocarul înaintează. Noi admirăm munţii. Pe vârfurile lor
există zăpadă. Un cioban stă sprijinit în bâtă. parcă aşteaptă ceva. Râul susură.
- În brad este o veveriţă! spune Ana.
- Ba sunt două! adaugă Nicu.

Exerciţiul nr. 6:
Treceţi:
- verbul pictează la persoana I, numărul plural;
- verbul dormim la persoana a III-a, numărul singular;
- verbul ascult la persoana a II-a, numărul plural.

56
 FIŞA DE LUCRU NR. 1

Pe jetoane sunt scrise cuvintele: voi, culeg, sare, noi, elev, stăm, există, gingaş,
nouă.
Aşezaţi pe suport doar verbele, precizaţi ce pot fi ca părţi de vorbire cuvintele
sare, noi, nouă şi alcătuiţi în scris propoziţii cu acestea.

FIŞA DE LUCRU NR. 2

Subliniază verbul şi precizează persoana şi numărul. Reformulează propoziţia,

trecând verbul la persoana I, numărul plural.
Fata culege flori.

FIŞA DE LUCRU NR. 3

GRUPA NR. 1:
Găsiţi verbe care încep cu litera m, persoana a III-a, numărul singular.

GRUPA NR. 2:
Găsiţi verbe care încep cu litera s, persoana a II-a, numărul plural.

GRUPA NR. 3:
Găsiţi verbe care încep cu litera c, persoana I, numărul singular.

Planşa nr. 2: SCHEMA VERBULUI

Definiţie: Verbul este partea de vorbire care arată acţiunea, starea sau existenţa.

Verbul are două numere:

- numărul singular – acţiunea este făcută de o singură persoană;
- numărul plural – acţiunea este făcută de mai multe persoane.

Verbul are trei persoane:

- persoana I – acţiunea este făcută de persoana care vorbeşte;
- persoana a II-a – acţiunea este făcută de persoana cu care se vorbeşte;
- persoana a III-a – acţiunea este făcută de persoana despre care se
vorbeşte.

57
 DESFĂŞURAREA LECŢIEI

ETAPELE ACTIVITATEA ACTIVITATEA STRA EV

LECŢIEI ÎNVĂŢĂTORULUI ELEVILOR TEGIA AL
DID. UA
RE
1. Organizarea Asigur condiţiile Se pregătesc Conversa-
condiţiilor necesare bunei desfăşurări a pentru lecţia de ţia
lecţiei. limba şi literatura
română.
Precizez grupele.
2. În timp ce verific tema Rezolvă Conversa- Eval
Reactualizarea din punct de vedere individual ţia uare
cunoştinţelor cantitativ, solicit elevii să exerciţiul nr. 1. front
rezolve exerciţiul nr. 1. Exerciţiul ala
Solicit citirea rezolvării Un elev
temei de către un elev. citeşte rezolvarea Problema-
Verific rezolvarea temei. tizarea
exerciţiului nr. 1. Citesc
- Ce este verbul? rezolvarea Munca
exerciţiului nr. 1. Ind.
- … partea
de vorbire care Explicaţia Eval
arată acţiunea, uare
starea sau indi
existenţa. vidu
-ală
3. Captarea Captez atenţia elevilor Rezolvă Conversa-
atenţiei printr-un exerciţiu-joc ce exerciţiul în ţia
solicită selectarea verbelorperechi.
dintr-un şir de cuvinte ce Selectează Exerciţiul
sunt scrise pe jetoane (fişa de
jetoanele pe care
lucru nr. 1). sunt scrise verbe,
le aşează pe
suport; precizează
ce pot fi ca părţi
de vorbire
cuvintele sare,
noi, nouă şi
alcătuiesc în scris
propoziţii cu ele.
4. Anunţarea - Astăzi vom afla mai Ascultă, Conversa-
conţinutului şi a multe despre verb. Vom receptează. ţia
obiectivelor vedea în funcţie de ce îşi
schimbă verbul forma.
Notez titlul pe tablă. Notează
titlul pe caiete.
5. Dirijarea Expun planşa nr. 1 şi Citesc Conversa-

58
învăţării solicit rezolvarea exerciţiului propoziţiile şi ţia
nr. 2. subliniază
- Citiţi prima verbele. Exerciţiul
propoziţie! Citesc propoziţia.
- Care este verbul din - … scriu.
această propoziţie? - …
- Ce exprimă acest acţiunea.
verb? - Eu, adică
- Cine îndeplineşte persoana care Conversa- Eval
acţiunea exprimată de acest vorbeşte, ţia uare
verb? persoana I front
singular. ală
- Care este verbul din a - … scriu.
doua propoziţie?
- Cine săvârşeşte - Tu, adică
acţiunea exprimată de acest persoana cu care Problema-
verb? se vorbeşte, tizarea
persoana a II-a
La fel procedez şi cu singular.
celelalte propoziţii. În Urmăresc cu
dreptul fiecărei propoziţii atenţie.
notez persoana şi numărul. Scriu
Solicit scrierea propoziţiile la Eval
propoziţiilor fără pronume. tablă şi pe caiete, Învăţarea uare
dar fără pronume. prin indi
Cer elevilor să indice, Indică persoana descoperi- vidu
pe sărite, cine şi câţi sunt şi numărul în re -ală
autorii, adică persoana şi fiecare caz.
numărul.
Formulez concluzia: Ascultă cu
Verbul îşi schimbă forma atenţie.
după persoană şi număr.
Precizez câte persoane Analiza
şi câte numere are verbul. Reţin. Notează gramatica-
Notez pe tablă. pe caiete. lă
Solicit 2-3 elevi să Eval
repete regula. Repetă regula. uare
Solicit elevii să dea front
exemple de verbe la diferite Dau exemple. ală
persoane, numărul singular şi Munca
plural. Ind.
Solicit elevii să rezolve Rezolvă exerciţiul
exerciţiul nr. 3. la tablă şi pe
Solicit elevii să rezolve caiete.
exerciţiul din fişa de lucru nr. Explicaţia
2. Rezolvă exerciţiul
Solicit elevii să rezolve individual.
exerciţiile 4,5 şi 6.
Solicit elevii să rezolve Rezolvă
exerciţiul din fişa de lucru nr. exerciţiile.

59
 3. Eval
- Ce am învăţat astăzi? uare
Rezolvă indi
Fac aprecieri asupra exerciţiul pe vidu
modului în care s-a grupe. -ală
desfăşurat activitatea. Răspund.
Ascultă.
6. Tema pentru Anunţ tema pentru Notează Explicaţia
acasă acasă: 3/77, 5/77 (manual). tema.
Explic rezolvarea
temei. Ascultă.

60
 PROIECT DE LECŢIE

CLASA: a III-a
ARIA CURRICULARĂ: Limbă şi comunicare
DISCIPLINA: Limba şi literatura română
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII: Verbul – exerciţii aplicative
TIPUL LECŢIEI: fixare şi consolidare
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:
• să recunoască în texte diferite elemente de construcţie a comunicării studiate;
• să realizeze acordurile gramaticale în enunţurile redactate.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
• cognitive:
- să definească verbul;
- să recunoască verbele dintr-un text dat;
- să arate schimbarea verbului după persoană şi număr;
- să găsească pentru substantive date verbele potrivite şi să alcătuiască
propoziţii;
- să completeze spaţiile punctate cu verbe potrivite;
- să grupeze verbele cu înţeles asemănător;
- să găsească verbe cu înţeles contrar pentru verbe date;
- să treacă verbe date într-un text la cele trei persoane, de la numărul
singular la plural.
• afectiv – atitudinale:
- să completeze fişele de lucru corect, în timp dat;
- să stabilească relaţii de colaborare în timpul lucrului în echipă.
• psiho – motorii:
- să lucreze ordonat cu materialul didactic pus la dispoziţie.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
• RESURSE PROCEDURALE: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, analiza
gramaticală, problematizarea, munca independentă
• RESURSE MATERIALE: manual, planşe, fişe de lucru
• FORME DE ORGANIZARE:
- frontală;
- independent: - individuală;
- pe grupe;
- în perechi.
EVALUARE: continuă şi formativă
LOCUL DE DESFĂŞURARE: sala de clasă
DURATA: 45 minute
BIBLIOGRAFIE:
• *** - Programe şcolare pentru clasa a III-a, Limba şi literatura română,
Bucureşti, 2 004, p. 3 – p. 11;
• *** - Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba şi literatura
română, învăţământ primar şi gimnazial, C.N.C., 2 002;
• Peneş, Marcela – Limba şi literatura română, manual pentru clasa a III-a,
Editura Ana, Bucureşti, 2 005, p. 77.

61
CONŢINUT INFORMATIV:

Exerciţiul nr. 1 (Planşa nr. 1):

Copiaţi textul şi subliniaţi verbele:
Un om avusese trei fete. Fiicele cele mari plecaseră în treaba lor, iar bătrânul
rămăsese cu fiica cea mică.
Într-o zi, fiica cea mică i-a zis că va pleca şi ea.

Exerciţiul nr. 2:
Găsiţi verbe potrivite pentru următoarele substantive şi alcătuiţi propoziţii: primăvara,
soarele, păsărelele, pomii.

Exerciţiul nr. 3:
Găsiţi substantive potrivite pentru următoarele verbe şi alcătuiţi propoziţii: povesteşte,
citesc, se joacă, merge, se spală.

Exerciţiul nr. 4:
Treceţi verbele din textul următor de la numărul singular la numărul plural:
Vântul bate, frunza creşte şi voioasă lunca râde.

Exerciţiul nr. 5:
Analizaţi verbele din textul următor:
Vom face întâi lecţia de română. După aceea vă voi împărtăşi roadele compunerilor de
ieri. Voi controla acum, ca de obicei, tema zilei.
Şi învăţătorul trece printre bănci. El făcu observaţiile corespunzătoare. În faţa elevului
Caragiale se opri.

FIŞA DE LUCRU NR. 1

Completaţi spaţiile punctate cu verbele potrivite (Planşa nr. 3):

Cine …… după doi iepuri, …… nici unul.
Când doi ……, al treilea …… .
Cine …… carte, …… parte.
Cine …… de dimineaţă, departe …… .

FIŞA DE LUCRU NR. 2

GRUPA NR. 1:
Găsiţi verbe cu sens contrar pentru verbele: a deschide, a râde, a urca, a pleca, a
merge.

GRUPA NR. 2:
Grupaţi verbele cu înţeles asemănător: a alfa, a merge, a găsi, a arunca, a descoperi, a
călători, a azvârli, a cutreiera, a lepăda.

62
 FIŞA DE LUCRU NR. 3

Treceţi verbele a munci şi a învăţa la persoana I, a II-a şi a III-a, numărul singular şi

plural.

Planşa nr. 2: SCHEMA VERBULUI

Definiţie: Verbul este partea de vorbire care arată acţiunea, starea sau existenţa.

Verbul are două numere:

- numărul singular – acţiunea este făcută de o singură persoană;
- numărul plural – acţiunea este făcută de mai multe persoane.

Verbul are trei persoane:

- persoana I – acţiunea este făcută de persoana care vorbeşte;
- persoana a II-a – acţiunea este făcută de persoana cu care se vorbeşte;
- persoana a III-a – acţiunea este făcută de persoana despre care se
vorbeşte.

63
 DESFĂŞURAREA LECŢIEI

ETAPELE ACTIVITATEA ACTIVITATEA STRA EVA

LECŢIEI ÎNVĂŢĂTORULUI ELEVILOR TEGIA LUA
DID. RE
1. Asigur condiţiile Se pregătesc Conversa-
Organizarea necesare bunei desfăşurări pentru lecţia de ţia
condiţiilor a lecţiei. limba şi literatura
română.
Precizez grupele.
2. În timp ce verific Rezolvă Conversa-
Reactualizare tema din punct de vedere individual ţia
a cantitativ, solicit elevii să exerciţiul nr. 1.
cunoştinţelor rezolve exerciţiul nr. 1. Un elev
Solicit citirea citeşte rezolvarea Munca
rezolvării temei de către un temei. Ind.
elev. Citesc
Verific rezolvarea rezolvarea
exerciţiului nr. 1. exerciţiului nr. 1. Evalu
Urmăresc cu are
Expun planşa nr. 2 atenţie. fronta
(SCHEMA VERBULUI). lă
- Ce este verbul? - … partea Exerciţiul
de vorbire care
arată acţiunea,
starea sau
- După ce îşi schimbă existenţa.
forma verbul? - … după
persoană şi Problema-
număr. tizarea
- Câte persoane are - … trei
verbul? persoane:
persoana I,
persoana a II-a şi
persoana a III-a. Explicaţia Evalu
- Ce arată persoana I? - … că are
acţiunea este indivi
făcută de persoana du-ală
care vorbeşte.
- Ce arată persoana a - … că
II-a? acţiunea este
făcută de persoana
cu care se
vorbeşte.
- Ce arată persoana a - … că
III-a? acţiunea este
realizată de
persoana despre

64
 - Câte numere are care se vorbeşte.
verbul? - … două
numere: singular
şi plural.
- Ce arată numărul - … că
singular? acţiunea este
realizată de o
singură persoană.
- Dar numărul plural? - … că
acţiunea este
realizată de mai
multe persoane.
3. Captarea Solicit elevii să Rezolvă Exerciţiul Evalu
atenţiei rezolve exerciţiul din fişa exerciţiul în Problema- are
de lucru nr. 1 (planşa nr. perechi. tizarea indivi
2). du-ală
4. Anunţarea - Astăzi vom lucra Ascultă, Conversa-
conţinutului şi diferite exerciţii şi analiză receptează. ţia
a obiectivelor pe text, pentru ca voi să
puteţi aplica în diverse
situaţii cunoştinţele despre
verb însuşite anterior.
Notez titlul pe tablă. Notează
titlul pe caiete.
5. Dirijarea Solicit rezolvarea Rezolvă Exerciţiul Evalu
consolidării exerciţiului din fişa de exerciţiul pe are
lucru nr. 2. grupe. Conversa- fronta
Solicit rezolvarea Rezolvă ţia lă
exerciţiilor nr. 2, 3, 4 şi 5. exerciţiile la tablă
Solicit rezolvarea şi pe caiete. Problema-
exerciţiului din fişa de Rezolvă tizarea
lucru nr. 3. exerciţiul
Fac o verificare individual. Învăţarea
selectivă şi frontală a Verifică prin
fişelor de lucru. exerciţiile. descope-
Fac aprecieri asupra rire
modului în care au răspuns Ascultă.
la întrebări şi au lucrat. Analiza Evalu
Fac recomandări gramatica- are
colective şi individuale lă indivi
asupra activităţii din cadrul du-ală
lecţiei.
6. Tema Dau ca temă exerciţii Notează tema. Conversa-
pentru acasă care să cuprindă toate ţia
cunoştinţele despre verb.
Explic rezolvarea Ascultă.
temei.

65
 PROIECT DE LECŢIE

CLASA: a IV-a
ARIA CURRICULARĂ: Limbă şi comunicare
DISCIPLINA: Limba şi literatura română
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII: Timpul verbului
TIPUL LECŢIEI: achiziţii de cunoştinţe
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:
• să sesizeze structurile gramaticale (morfologice şi sintactice) corecte sau
incorecte dintr-un mesaj ascultat;
• să utilizeze corect formele flexionare ale părţilor de vorbire;
• să sesizeze utilizarea corectă a cuvintelor în flexiune într-un text citit.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
• cognitive:
- să definească verbul ca fiind partea de vorbire care arată acţiunea,
starea sau existenţa;
- să identifice verbele dintr-un text şi să le analizeze, precizând persoana,
numărul şi timpul;
- să dea exemple de verbe la diferite timpuri;
- să clasifice verbele în funcţie de momentul când are loc acţiunea;
- să recunoască timpul unor verbe şi să motiveze alegerea;
- să treacă verbe date de la un timp la altul.
• afectiv – atitudinale:
- să completeze fişele de lucru corect, în timp dat;
- să stabilească relaţii de colaborare în timpul lucrului în echipă.
• psiho – motorii:
- să lucreze ordonat cu materialul didactic pus la dispoziţie.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
• RESURSE PROCEDURALE: conversaţia euristică, explicaţia, exerciţiul,
învăţarea prin descoperire, analiza gramaticală, problematizarea, munca
independentă
• RESURSE MATERIALE: manual, planşe, fişe de lucru, texte pentru analiza
morfologică
• FORME DE ORGANIZARE:
- frontală;
- independent: - individuală;
- pe grupe;
- în perechi.
EVALUARE: continuă şi formativă
LOCUL DE DESFĂŞURARE: sala de clasă
DURATA: 45 minute
BIBLIOGRAFIE:
• *** - Programe şcolare pentru clasa a IV-a, Limba şi literatura română,
Bucureşti, 2 005, p. 2 – p. 12;

66
 • *** - Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba şi literatura
română, învăţământ primar şi gimnazial, C.N.C., 2 002;
• Berca, I.; Maria Eliza, Ionescu Miciora, Metodica predării limbii române,
clasele I – IV, manual pentru liceele pedagogice, E.D.P., Bucureşti, 1 971;
• Ioan Cerghit (coordonator), Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, E.D.P.,
Bucureşti, 1 983;
• Peneş, Marcela – Limba şi literatura română, manual pentru clasa a IV-a,
Editura Ana, Bucureşti, 2 006, p. 21.

CONŢINUT INFORMATIV:

Exerciţiul nr. 1:
Subliniaţi şi analizaţi verbele din propoziţiile de mai jos, precizând persoana şi numărul:
Domnul învăţător a povestit Punguţa cu doi bani.
Mihăiţă va desena la tablă un cocoş.
În clasă intră Andrei.

Exerciţiul nr. 2:
Aşezaţi verbele următoare în coloana potrivită şi motivaţi alegerea făcută:
am scris, voi pleca, cântau, dansează, particip, mâncară, treceau, veni, veţi spune

Exerciţiul nr. 3:
Daţi exemple de verbe la timpul prezent, trecut sau viitor şi motivaţi de ce sunt la acest
timp. Alcătuiţi propoziţii cu unele din aceste verbe.

Exerciţiul nr. 4:
Citiţi şi copiaţi textul; arătaţi la ce timp sunt verbele şi treceţi-le la timpul viitor.
„Demult, pe vremea când Dumnezeu umbla cu Sfântul Petru pe pământ, sub
chipul unor moşnegi gârbovi, într-un rând i-a prins noaptea pe câmp, iar odată cu ea, o
ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi.”
(Geo Bogza, Basm)

FIŞA DE LUCRU NR. 1

Treceţi verbele următoare la timpul prezent:

cântam, voi merge, au plecat, mâncă, pierduserăţi

FIŞA DE LUCRU NR. 2

Scrieţi 6 verbe; treceţi-le la cele trei timpuri, aşezându-le în coloane diferite.

67
FIŞA DE LUCRU NR. 3

GRUPA NR. 1:
Scrieţi 5 verbe la timpul prezent. Treceţi-le la timpul trecut.
GRUPA NR. 2:
Scrieţi 5 verbe la timpul trecut. Treceţi-le la timpul viitor.

GRUPA NR. 3:
Scrieţi 5 verbe la timpul viitor. Treceţi-le la timpul prezent.

Planşa nr. 1: SCHEMA VERBULUI

Definiţie: Verbul este partea de vorbire care arată acţiunea, starea sau existenţa.
Ex.: acţiunea – a merge, a scrie, a urca
starea – a se odihni, a sta, a aştepta
existenţa – a trăi, a exista, a se afla, a fi

Verbul îşi schimbă forma după:

Număr: - singular ex.: (eu) merg, (tu) mergi, (el/ea) merge

- plural ex.: (noi) mergem, (voi) mergeţi, (ei/ele) merg

Persoană: - I ex.: (eu) merg, (noi) mergem

- a II-a ex.: (tu) mergi, (voi) mergeţi
- a III-a ex.: (el/ea) merge, (ei/ele) merg

Timp: - prezent – acţiunea se petrece în momentul vorbirii

ex.: merg
- trecut – acţiunea s-a petrecut înainte de momentul vorbirii
ex.: mergeam, mersei, am mers, mersesem
- viitor – acţiunea se va petrece după momentul vorbirii
ex.: voi merge

Funcţia verbului în propoziţie: predicat verbal

68
 - DESFĂŞURAREA LECŢIEI -

ETAPELE ACTIVITATEA ACTIVITATEA STRA EVA

LECŢIEI ÎNVĂŢĂTORULUI ELEVILOR TEGIA LUA
DID. RE
1. Asigur condiţiile Se pregătesc Conversa-
Organizarea necesare bunei pentru lecţia de ţia
condiţiilor desfăşurări a lecţiei. limba şi literatura
română.
Precizez grupele.
2. În timp ce verific Rezolvă
Reactualizarea tema din punct de vedere individual
cunoştinţelor cantitativ, solicit elevii să exerciţiul nr. 1.
rezolve exerciţiul nr. 1. Exerciţiul
Un elev
Solicit citirea citeşte rezolvarea
rezolvării temei de către temei.
un elev. Citesc
rezolvarea Evalu
Verific rezolvarea exerciţiului nr. 1. are
exerciţiului nr. 1. - … partea Conversa- fronta
de vorbire care ţia lă
- Ce este verbul? arată acţiunea,
starea sau
existenţa. Munca
- … în Ind.
funcţie de
- În funcţie de ce îşi persoană şi
schimbă verbul forma? număr.
- … trei
persoane:
- Câte persoane are persoana I, Exerciţiul
verbul? persoana a II-a şi
persoana a III-a.
- … că
acţiunea este
făcută de Evalu
- Ce arată persoana persoana care are
I? vorbeşte. indivi
- … că du-ală
acţiunea este
făcută de
- Ce arată persoana persoana cu care
a II-a? se vorbeşte. Problema-
- … că tizarea
acţiunea este
realizată de
- Ce arată persoana persoana despre

69
 a III-a? care se vorbeşte.
- … două
numere: singular
şi plural.
- Câte numere are - … că
verbul? acţiunea este
realizată de o
singură persoană.
- Ce arată numărul - … că
singular? acţiunea este
realizată de mai
multe persoane.
- Dar numărul
plural?
3. Captarea Cer elevilor să scrie Scriu Conversa-
atenţiei câte o propoziţie în care propoziţii. ţia
să spună ce fac în acel Exerciţiul
moment.
4. Anunţarea - Astăzi vom afla Ascultă,
conţinutului şi mai multe despre verb. receptează.
a obiectivelor Vom vedea că verbul îşi Conversa-
schimbă forma şi în ţia
funcţie de momentul când
are loc acţiunea, adică în
funcţie de timp. Notează
Notez titlul pe tablă. titlul pe caiete.
5. Dirijarea Solicit elevii să Citesc Exerciţiul
învăţării citească propoziţiile pe propoziţiile. Evalu
care le-au scris mai are
devreme. fronta
Cer elevilor să scrie Scriu lă
pe tablă 2-3 din propoziţiile şi
propoziţiile citite şi să subliniază
sublinieze verbele. verbele. Conversa-
- Stabiliţi când s-a ţia
efectuat (făcut, săvârşit, Stabilesc
petrecut) lucrarea, în ce momentul când
moment se plasează are loc acţiunea.
acţiunea.
Trag concluzia că Ascultă cu
toate verbele din atenţie.
propoziţiile scrise pe Reţin. Problema-
tablă exprimă acţiuni care tizarea
se petrec acum, în
momentul când se Evalu
vorbeşte, deci sunt la are
timpul prezent. Învăţarea indivi
- Daţi exemple de Dau exemple. prin des- du-ală
verbe la timpul prezent! coperire
- Daţi exemple de

70
 verbe care exprimă Dau exemple.
acţiuni săvârşite de voi
înainte de momentul
vorbirii (ieri, alaltăieri,
astă-vară) şi care vor fi
efectuate ulterior (mâine,
poimâine, peste o
săptămână)! Analiza Evalu
Propun elevilor să gramati- are
schimbăm forma verbelor Trec verbele cală fronta
din propoziţiile spuse de la timpul trecut, lă
ei ca şi cum acţiunea s-ar apoi la timpul
petrece înainte sau după viitor.
momentul vorbirii.
Alcătuiesc pe tablă
un tablou în care se scriu Alcătuiesc
exemplele, formele tabloul pe caiete. Proble-
verbului la cele trei matiza-
timpuri şi denumirile rea
acestora, iar la sfârşit
notez titlul tabloului: Rezolvă Evalu
Timpurile verbului. exerciţiul nr. 2. are
Solicit rezolvarea Rezolvă indivi
exerciţiului nr. 2. exerciţiul du-ală
Solicit rezolvarea individual.
exerciţiului din fişa de Rezolvă
lucru nr. 1. exerciţiul nr. 3. Conver-
Solicit rezolvarea Rezolvă saţia
exerciţiului nr. 3. exerciţiul în
Solicit rezolvarea perechi.
exerciţiului din fişa de Rezolvă
lucru nr. 2. exerciţiul nr. 4.
Solicit rezolvarea Rezolvă
exerciţiului nr. 4. exerciţiul pe
Solicit rezolvarea grupe.
exerciţiului din fişa de Răspund.
lucru nr. 3.
- Despre ce am
învăţat astăzi?
- Câte timpuri are
verbul?
6. Tema Anunţ tema pentru Notează Conversa-
pentru acasă acasă: 5/21 (manual). tema. ţia
Explic rezolvarea
temei. Ascultă.

71
 PROIECT DE LECŢIE

CLASA: a IV-a
ARIA CURRICULARĂ: Limbă şi comunicare
DISCIPLINA: Limba şi literatura română
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII: Verbul
TIPUL LECŢIEI: recapitulare
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:
• să sesizeze structurile gramaticale (morfologice şi sintactice) corecte sau
incorecte dintr-un mesaj ascultat;
• să utilizeze corect formele flexionare ale părţilor de vorbire;
• să sesizeze utilizarea corectă a cuvintelor în flexiune într-un text citit.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
• cognitive:
- să definească verbul ca fiind partea de vorbire care arată acţiunea,
starea sau existenţa;
- să identifice verbele dintr-un text şi să le clasifice în funcţie de ceea ce
exprimă;
- să utilizeze verbul corect, în vorbire şi în scriere, după persoană, număr
şi timp;
- să completeze un text cu verbele potrivite;
- să sesizeze valorile expresive ale verbului în contexte diferite;
- să alcătuiască propoziţii cu verbele indicate;
- să ortografieze corect verbele;
- să scrie într-un tabel ce rol au verbele subliniate în propoziţie;
- să efectueze o corectă analiză a verbului;
- să ia atitudine faţă de cei care folosesc greşit verbul în exprimarea
orală.
• afectiv – atitudinale:
- să completeze fişele de lucru corect, în timp dat;
- să stabilească relaţii de colaborare în timpul lucrului în echipă.
• psiho – motorii:
- să lucreze ordonat cu materialul didactic pus la dispoziţie.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
• RESURSE PROCEDURALE: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, analiza
gramaticală, problematizarea, munca independentă
• RESURSE MATERIALE: manual, planşe, fişe de lucru, texte pentru analiza
morfologică
• FORME DE ORGANIZARE:
- frontală;
- independent: - individuală;
- pe grupe;
- în perechi.
EVALUARE: continuă şi formativă
LOCUL DE DESFĂŞURARE: sala de clasă
DURATA: 45 minute

72
BIBLIOGRAFIE:
• *** - Programe şcolare pentru clasa a IV-a, Limba şi literatura română,
Bucureşti, 2 005, p. 2 – p. 12;
• *** - Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba şi literatura
română, învăţământ primar şi gimnazial, C.N.C., 2 002;
• Berca, I.; Maria Eliza, Ionescu Miciora, Metodica predării limbii române,
clasele I – IV, manual pentru liceele pedagogice, E.D.P., Bucureşti, 1 971;
• Ioan Cerghit (coordonator), Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, E.D.P.,
Bucureşti, 1 983;
• Peneş, Marcela – Limba şi literatura română, manual pentru clasa a IV-a,
Editura Ana, Bucureşti, 2 006, p. 22.

CONŢINUT INFORMATIV:

Exerciţiul nr. 1:
Alcătuiţi câte o propoziţie cu fiecare din cuvintele următoare:
zburdă, se grăbeşte, au aşteptat, cântau, va citi, vom îndeplini

Exerciţiul nr. 2:
Subliniaţi verbele din propoziţiile următoare; treceţi-le apoi în tabelul de mai jos:
Cartea lui Vasile este pe bancă.
Elevii au ajuns în tabără.
Copiii stau în primele rânduri.
Poştaşul ne-a adus revistele.

Verbe care exprimă Verbe care exprimă Verbe care exprimă

acţiunea starea existenţa

Exerciţiul nr. 3:
Completează propoziţiile date cu verbe potrivite întrebărilor din paranteze:
Elevii (ce fac?) în excursie.
Colegii noştri (ce au făcut?) lecţiile.
Ţăranii (ce vor face?) recolte bogate.

Exerciţiul nr. 4:
Grupaţi verbele cu înţeles asemănător:
a cere, a afla, a arunca, a pretinde, a se descoperi, a descoperi, a se grămădi, a
cutreiera, a solicita, a găsi, a lepăda

Exerciţiul nr. 5:
Găsiţi sensul contrar al următoarelor verbe:
a pleca, a vorbi, a aproba, a deschide, a iubi, a sosi, a înnoda, a face

73
 FIŞA DE LUCRU NR. 1

GRUPA NR. 1:
Scrie un verb care să exprime acţiunea.

GRUPA NR. 2:
Scrie un verb care să exprime starea.

GRUPA NR. 3:
Scrie un verb care să exprime existenţa.

FIŞA DE LUCRU NR. 2

Completaţi spaţiile punctate cu verbe potrivite:

Cine …… după doi iepuri, …… nici unul.
Când doi ……, al treilea …… .
Leneşul mai mult ……, scumpul mai mult …… .
Apa ……, pietrele …… .

FIŞA DE LUCRU NR. 3

Analizează verbele din următoarele propoziţii:

Maria ia cartea de pe masă.
Am fost cu tata la pescuit.
Ei vor merge în excursie.

Planşa nr. 1: SCHEMA DE RECAPITULARE A VERBULUI

I. Definiţia – verbul este partea de vorbire care arată: - acţiunea - exemple

- starea - exemple
- existenţa - exemple
II. Principalele timpuri ale verbului: - prezent – definiţie – exemple
- trecut – definiţie - exemple
- viitor – definiţie - exemple
III. Autorii acţiunilor exprimate de verb: - persoana I – exemple
- persoana a II-a - exemple
- persoana a III-a - exemple
IV. Numărul autorilor acţiunii: - unul (numărul singular) – exemple
- mai mulţi (numărul plural) - exemple
V. Verbul îşi schimbă forma după: - timp
- persoană - exerciţii
- număr
VI. Funcţia sintactică: - predicat verbal – exerciţii

74
 - DESFĂŞURAREA LECŢIEI -

ETAPELE ACTIVITATEA ACTIVITATEA STRA EVA

LECŢIEI ÎNVĂŢĂTORULUI ELEVILOR TEGIA LUA
DID. RE
1. Organizarea Asigur condiţiile Se pregătesc Conversa-
condiţiilor necesare bunei desfăşurări pentru lecţia de ţia
a lecţiei. limba şi literatura
română.
Precizez grupele.
2. Captarea În timp ce verific Rezolvă Conversa- Evalu
atenţiei tema din punct de vedere individual ţia are
cantitativ, solicit elevii să exerciţiul nr. 1. fronta
rezolve exerciţiul nr. 1. lă
Solicit citirea Un elev Exerci-
rezolvării temei de către citeşte rezolvarea ţiul
un elev. temei.
Verific rezolvarea Citesc
exerciţiului nr. 1. rezolvarea
- Ce arată cuvintele exerciţiului nr. 1.
cu care aţi alcătuit - … arată
propoziţii? acţiunea, starea
- Ce parte de vorbire sau existenţa.
arată acţiunea, starea sau - … verbul. Evalu
existenţa? are
- Ce aţi avut de - … verbul. indivi
repetat pentru astăzi? du-ală
3. Anunţarea Anunţ, pe scurt, Ascultă cu
conţinutului şi scopul şi obiectivele atenţie.
a obiectivelor operaţionale stabilite,
insistând asupra
importanţei acestei părţi
de vorbire în comunicarea
corectă, orală şi scrisă. Notează
Notez titlul pe tablă. titlul pe caiete.
4. Solicit elevii să Rezolvă Conver-
Reactualizarea rezolve exerciţiul din fişa exerciţiul pe saţia
cunoştinţelor de lucru nr. 1. grupe.
Expun planşa cu Urmăresc cu Evalu
SCHEMA DE atenţie. are
RECAPITULARE A fronta
VERBULUI (planşa nr. lă
1). Definesc
Prezint planşa verbul, îl clasifică
Verbul cu participarea după conţinut şi
întregii clase; se precizează
reamintesc şi se clarifică algoritmii analizei Analiza
problemele trecute pe morfologice a gramati-

75
 planşă. verbului. cală
Se stabilesc
algoritmii analizei Consemnează în
gramaticale a verbului. caiete schema cu
elementele Evalu
esenţiale ale are
temei dezbătute. indivi
du-ală
5. Dirijarea Solicit rezolvarea Subliniază Exerci-
procesului de exerciţiului şi trec în tabel ţiul
recapitulare nr. 2. verbele.
Solicit rezolvarea
exerciţiului Completează Evalu
nr. 3. propoziţiile cu are
verbele potrivite, fronta
realizând acordul lă
predicatului cu Conver-
subiectul; saţia
Solicit rezolvarea participă la
exerciţiului din fişa de corectarea Proble-
lucru nr. 2. exerciţiilor. matiza-
Solicit rezolvarea Rezolvă rea
exerciţiului exerciţiul în
nr. 4. perechi. Învăţarea
Solicit rezolvarea Formează prin
exerciţiului serii sinonimice. descope- Evalu
nr. 5. Găsesc rire -are
Solicit rezolvarea antonimele indivi
exerciţiului din fişa de verbelor date. -duală
lucru nr. 3. Rezolvă Proble-
Fac aprecieri asupra individual matiza-
felului cum au răspuns exerciţiul. rea
elevii şi recomandări Ascultă.
pentru cei care au dovedit Îşi notează Conver-
că au lacune la capitolul problemele pe saţia
repetat (verbul). care trebuie să le
aprofundeze. Munca
Ind.

6. Tema Anunţ tema pentru Notează Conver-

pentru acasă acasă: 4/21 (manual). tema. saţia
Explic rezolvarea
temei. Ascultă.

76
 BIBLIOGRAFIE

1. *** , Gramatica limbii române, vol. I – II, ediţia a II-a, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 2 005;
2. *** , Gramatica limbii române, vol. I – II, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1 966;
3. *** , Metodica predării limbii române şi literaturii în liceu, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1 983;
4. Academia Română, Institutul de lingvistică „ Iorgu Iordan – Al. Rosetti”–
Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2 005;
5. Alecsandri, V. , Limba română, manual pentru clasa a VI-a, EDP, Bucureşti,
1990, pag. 49.
6. Andrei, M., Ghiţă, Fonetică, lexicologie, gramatică, stil şi compoziţie,
exerciţii, E.D.P., Bucureşti, 1983, pag.75-90.
7. Avram, M. , Gramatica pentru toţi, Ed. Academiei, Bucureşti, 1 986;
8. Blaga, L., Elanul insulei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, pag.251.
9. Carianopol, V., Limba noastră, în Limba română, manual pentru clasa a VI-a,
EDP, Bucureşti, 1990, pag.47.
10. Cerghit, I., Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1976;
11. Gherghina, D., Gherghina, M., Limba română în şcoala primară, îndrumător
metodic, Editura Didactica Nova, Craiova, 1994;
12. Goga, M., Ghid de analiză morfosintactică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998,
pag.131-143.
13. Iorga, N., Lupta pentru limba românească, 1906, pag.126.
14. Irimia, D., Gramatica limbii române, Editura Polirom, Iaşi, 2000, pag151-287.
15. Irimia, D., Structura gramaticală a limbii române. Verbul, Editura Junimea,
Iaşi, 1976.
16. Ivănuş, D., Morfologia, Editura Universitaria, Craiova, 2002, pag.145-205.
17. Koronka, A., Morfologia limbii române, Editura Universitas, Petroşani, 2005,
pag. 90-125.
18. Lica, Mihaela; Lica, Marioara; Nuţă, Irina, Exerciţii de limba română pentru
clasele I-IV, Editura Aius, Craiova, 2004.
19. Marinescu, V., Didactica specialităţii Limba şi literatura română, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2 005;
20. M.E.C., Consiliul Naţional pentru Curriculum-Ghid metodologic pentru
aplicarea programelor de limba şi literatura română în învăţământul
primar şi gimnazial, Bucureşti, 2 002;
21. M.E.C., Programe şcolare pentru clasa a III-a, Bucureşti, 2 004;
22. M.E.C., Programe şcolare pentru clasa a IV-a, Bucureşti, 2 005;
23. Popescu, Ş., Gramatica practică a limbii române, Editura TEDIT FZH,
Bucureşti, 2003, pag. 257-328.
24. Slavici, I., Limba şi literatura română, manual pentru clasa a IX-a, EDP R.A,
Bucureşti,1994, pag.21.
25. Stănescu, N., Despre limba română, în Limba română, manual pentru clasa a
VI-a, EDP, Bucureşti, 1990, pag.47.
26. Şerdean, I., Metodica predării limbii române la clasele I – IV, E.D.P., R.A.,
Bucureşti, 1 993;

77
 CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................................ 3
1. IMPORTANŢA STUDIERII VERBULUI LA CLASELE I - IV ............................. 3
2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI ........................................................................... 6

CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE PRIVITOARE LA VERB ÎN LIMBA ROMÂNĂ
ACTUALĂ ..................................................................................................................... 8
1. VERBUL .................................................................................................................... 8
1.1. Definiţie .................................................................................................................. 8
1.2.Clasificare ............................................................................................................. 9
1.3. Structura verbului .................................................................................................. 17
2. CATEGORIILE GRAMATICALE ALE VERBELOR ........................................... 19
3. FUNCŢIILE SINTACTICE ALE VERBELOR PREDICATIVE ........................... 25

CAPITOLUL AL II-LEA ............................................................................................. 27

2.1. Ipoteza cercetării.................................................................................................... 27
2.2. Obiectivele cercetării ............................................................................................. 27
2.3. Metodologia cercetării ........................................................................................... 28
1. Observaţia pedagogică.............................................................................................. 30
2. Experimentul pedagogic ........................................................................................... 31
3. Convorbirea .............................................................................................................. 32
4. Analiza şi prelucrarea statistică a datelor ................................................................. 32

CAPITOLUL AL III-LEA
ASPECTE EXPERIMENTALE ALE INTRODUCERII NOŢIUNII DE VERB ÎN
LECŢIILE DE LIMBA ROMÂNĂ .............................................................................. 33
3.1. Exerciţii introduse în însuşirea şi consolidarea cunoştinţelor la “limba română” . 33
3.2. Evaluarea rezultatelor obţinute de elevi în urma aplicării testelor ........................ 42

CONCLUZII................................................................................................................. 53

ANEXE......................................................................................................................... 54

BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................... 77

78