Sunteți pe pagina 1din 4

FESTIVALUL INTERCULTURAL AL PRIETENIEI

1. Tema / Titlul proiectului: Festivalul intercultural al prieteniei

Organizarea acestui festival este necesară pentru a oferi elevilor un cadru neformal, creativ și
interactiv, în care ei se pot deschide și are ca scop lărgirea viziunii despre lume și viață a elevilor
de clasa a IX-a, ajutarea lor de a-și crea noi prietenii, descoperire de noi talente în domenii care
nu sunt vizibile în școală și crearea apropierii de colegii lor și profesorii însoțitori prin activități
creative, artistice, distractive și culinare.

2. Grup țintă: câte 10 elevi de clasa a IX-a + 1 sau 2 profesori însoțitori de la următoarele
licee:
a. Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad
b. Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Arad
c. Liceul cu Program Sportiv Arad
d. Liceul Teoretic Jozef Gregor Tajovsky Nădlac
e. Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad
f. Colegiul Csiky Gergely Arad
g. Seminarul Teologic Ortodox Arad
h. Liceul de Arte Sabin Drăgoi
S-au ales liceele într-un mod cât mai variat, de la diferențe culturale etnice, religioase și zonale,
până la interese și talente diferite.

3. Perioada de desfășurare: vineri, 6 martie 2020, între orele 9-15, la Sala Expo Arad

4. Obiectivele:
Obiectiv cognitiv:
O1. Fiecare elev participant să cunoască cel puțin un element specific profilului altui
liceu, pentru cel puțin 2 alte licee prezente;
Obiectiv psiho-motoriu:
O2. Fiecare elev participat să interacționeze cu cel puțin 2 elevi de la un alt liceu (care să
ducă la crearea unor legături de prietenie, urmate de comunicare şi schimb de experienţă), prin
crearea și producerea unor momente, obiecte, valori și demonstrații în scopul dezvoltării
personale și de grup;
Obiective afectiv-motivaționale:
O3. Promovarea diferitelor culturi și stimularea respectului față de acestea, prin activități
de lucru în echipă, creație, sport, degustări culinare, activități care necesită apreciere,
corectitudine, descoperire de noi talente și a potențialului creativ, recompensarea talentului și a
atitudinii pozitive.
1
O4. Eliminarea prejudecăților dintre diferitele etnii și culturi, prin crearea unui mediu
prietenos și familiar, prin încurajarea aprecierii și recunoașterii potențialului celuilalt și prin
eliminarea barierelor care îi despart pe tineri.

5. Activități:

a. 9.00-9.30 Deschiderea festivalului și prezentarea liceelor participante


i. Descrierea activității: Recepția (primirea participanților la intrare, cu ecusoane și mapa
festivalului) urmată de deschiderea festivalului printr-o urare de Bun venit! adresată
participanților de către inspectorul școlar general. După susținerea unui mic discurs de
către inspector, fiecare profesor coordonator va prezenta grupul de la fiecare liceu în
parte și va ura tuturor celor prezenți distracție plăcută și mult succes!
ii. Metode folosite: prelegerea, prezentarea
iii. Mijloace folosite: lista cu liceele și persoanele participante, mape cu materiale necesare,
pupitru, echipament audio, ecusoane, pixuri
iv. Forma de organizare: frontal, pe grupe
v. Responsabil: Sabou Alin Cristian
vi. Evaluare: intensitatea aplauzelor și a nivelului de zgomot rezultat în urma prezentării
fiecărui liceu

b. 9.30-10.00 Icebreaker
i. Descrierea activității: joc de cunoaștere cu premii, se joacă individual, cu scopul
socializării și cunoașterii (Anexa 1). În chenarul fiecărei cerințe se va scrie numele și
prenumele persoanei care corespunde cerinței și persoana respectivă va semna alături de
nume. Un nume are voie să apară o singură dată. În tabel trebuie să fie 12 nume diferite,
în urma interacțiunii cu cât mai multe persoane, dar în fiecare chenar e necesar un singur
nume și semnătură. Primele trei persoane care predau fișa completată vor fi premiate.
ii. Metode folosite: explicația, competiția
iii. Mijloace folosite: echipament audio, fișa din Anexa 1, pix, 3 premii
iv. Forma de organizare: frontal pentru explicație și premiere, individual pentru jocul
efectiv
v. Responsabil: Sbîrcea Cornelia Elena
vi. Evaluare: rapiditatea jocului, observarea interacțiunii, gradul de implicare a elevilor în
joc, entuziasmul

c. 10.00-10.45 Concurs de creație


i. Descrierea activității: Echipele școlilor primesc fiecare aceleași 10 cuvinte (Anexa 2) cu
care trebuie să se compună pe loc, în 40 de minute, un text/poezie care să fie
reprezentativ/ă pentru specificul fiecărui liceu. Se vor prezenta în timpul prânzului. Vor fi
apreciate cu aplauze.

2
ii. Metode folosite: explicația, exemplificarea, conversația
iii. Mijloace folosite: fișa din Anexa 2, pix, echipament audio
iv. Forma de organizare: frontal pentru explicație, grupal
v. Responsabil: Șuclea Alexandra Lidia
vi. Evaluare: Se punctează creativitatea, originalitatea și limbajul expresiv.

d. 10.45-11.30 Expoziție cu ceai


i. Descrierea activității: Timp de relaționare și admirarea expoziției (fotografie, pictură,
sculptură, robotică, invenții, icoane etc., toate fiind creații personale ale participanților
sau liceelor implicate), timp în care se servește un ceai cald. Exponatele se instalează
între orele 8-9. Există posibilitatea aprecierii a două exponate, prin cele 2 “Notițe
aderente” primite în mapă, la venire.
ii. Metode folosite:expunerea nonformală, turul galeriei, conversația
iii. Mijloace folosite: revista școlii, fotografii, picturi, icoane pe sticlă, invenții, sculpturi,
video-proiector, calculator, boxe, ceai, pahare, masă
iv. Forma de organizare: individual prin activitați independente, grupal
v. Responsabil: Puia Claudia
vi. Evaluare: Aprecierea individuală a două exponate prin “notițe aderente” asfel încât la
finalul expoziției exponatul cu cele mai multe “notițe aderente” se consideră mai
interesant.

e. 11.30-13.00 Talent show


i. Descrierea activității: moment artistic (dans, cor, instrumente, muzică bisericească,
jonglări cu mingea, circ, teatru, stand-up comedy etc), fiecare liceu are maxim 7 minute.
Opțional, momentul este introdus de profesorul însoțitor al fiecărui grup (1 minut)
ii. Metode folosite: prezentarea, competiția
iii. Mijloace folosite: instrumente muzicale, partituri, microfon, calculator, boxe, minge
iv. Forma de organizare: frontal, pe grupe, individual
v. Responsabil: Puia Claudia
vi. Evaluare: Aprecierea momentului artistic se face prin cele mai lungi aplauze și cele mai
intense.

f. 13.00-15.00 Servirea prânzului și prezentarea și premierea creațiilor (de la pct. c):


i. Descrierea activității: bufet suedez cu bunătăți specifice țărilor reprezentate (România,
Germania, Ungaria și Slovacia), comandate de la o firmă de catering, timp în care sunt
prezentate și premiate creațiile de la momentul c. Preparatele tradiționale găsite la bufetul
suedez sunt: sarmale, schnitzel, bruschete cu pateu de casă, brânzeturi și deserturi, cum
sunt: clătite cu gem, plăcintă cu mere, salam de biscuiți, fursecuri, găluște cu prune.
ii. Metode folosite: expunerea, povestirea, conversația
iii. Mijloace folosite: sala de mese, proiector, laptop, microfon, boxe, fișă Anexa 2, diplome
iv. Forma de organizare: frontal, pe grupe, individual
3
v. Responsabil: Șuclea Alexandra Lidia
vi. Evaluare: Identificarea preparatului și a desertului cel mai consumat de către
participanții la festival și acordarea de diplome în urma prezentării lucrărilor de la
activitatea numită Concurs de creație.

g. 15.00 Încheierea festivalului


i. Descrierea activității: organizatorii apreciază participanții și se acordă un timp în care
elevii sunt încurajați să facă schimb de adrese de e-mail/Facebook și numere de telefon.
Momentul marchează încheierea festivalului, urmat de strângerea materialelor expuse,
echipamentelor și reziduurilor.
ii. Metode folosite: conversația, încurajarea, interacțiunea
iii. Mijloace folosite: echipament audio, fișa de contacte, pix, saci gunoi
iv. Forma de organizare: frontal, individual
v. Responsabil: Sbîrcea Cornelia Elena
vi. Evaluare: observarea interacțiunii, despărțire grea, fișa de contacte completată mai mult
sau mai puțin. La ieșirea pe ușă, elevii au posibilitatea să apese unul din cele două
butoane cu față zâmbitoare sau față tristă, semnificând dorința lor ca acest eveniment să
se mai repete. În proporție de 99% răspunsul lor este DA.

6. Evaluare finală
 Observarea sistematică a elevilor: creativitate si inițiativă, participarea în cadrul grupului,
relația cu colegii, cooperare și preluarea conducerii în cadrul grupului, flexibilitate și
deschidere către idei noi, inițiativă în a cunoaște noi persoane, entuziasm, munca în
echipă, emotivitatea, adaptarea socială;
 Observarea relației de autoritate și parentală a profesorului; discuții personale între
profesori și elevi, în timpul și ulterior evenimentului;
 Autoevaluarea, notarea reciprocă și interevaluarea elevilor;
 Examinarea proprie și reciprocă a unor sentimente de apreciere, respect și de satisfacție
pentru: inovație, muzică, artă, literatură, contribuții sociale importante;
 Eficiența planificării, utilizarea timpului, utilizarea echipamentelor și a altor surse
 Demonstrarea unor caracteristici ca: inițiativa, creativitatea, perseverența, încrederea în
sine, adaptabilitatea.

S-ar putea să vă placă și