Compendiu de Terminologie Anatomica Veterinara

Compediu de terminologie anatomică veterinară Moț Maria
Compendiu de terminologie anatomică veterinară
Abaxial
Linie dreaptă închipuită în jurul căreia se învârte un corp geometric sau un plan;
îndepărtat de axă. Acest termen este folosit pentru degete şi pentru metacarp şi metatars,
la speciile la care axa funcţională a membrului trece între degetele al treilea şi al patrulea
precum şi la carnivore, care este situat în afara liniei axiale.
Lat. ab = de la, depărtat;
Lat.Axisis = osie axă.
Abdomen
Regiunea trunchiului delimitată în zona dorsală de porţiunea lombară a coloanei
vertebrale, ventral de muşchii abdominali inferiori, cranial de diafragmă, şi prelungită
caudal cu cavitatea pelvină.
La vertebrate, în cavitatea abdominală se află stomacul, intestinul, organele de excreţie şi
reproducere fiind separată prin diafragmă de cavitatea toracică.
Plafonul cavităţii abdominale este reprezentat de corpurile şi procesele transverse ale
vertebrelor lombare şi se prelungeşte până la baza osului sacrum.
Planşeul se prelungeşte de la procesul xifoidian al sternului până la pubis, de-a lungul
liniei albe.
Pereţii laterali sunt alcătuiţi din muşchii abdominali latero-ventrali. Cavitatea abdominală
este căptuşită de fascia transversă care este dublată de peritoneul parietal. Cranial,
cavitatea abdominală este separată prin diafragmă de cavitatea toracică; caudal comunică
cu cavitatea pelvină.
Fr. abdomen,
Egl. abdomen,
Lat. abdere = a ascunde, a tăinui, a înveli)
Abdominal
Care aparţine abdomenului.
Fr. Abdominal
Engl. Abdominal
Abductor, nerv
Nerv abductor este un nerv motor care inervează muşchii bulbului ocular, având originea
reală în nucleul motor din punte sau mielencefal, iar originea aparentă, rostral în şanţul
lateral ventral al mielencefalului. Iese din cavitatea craniană prin fisura orbitară, lateral de
nervul maxilar şi se plasează între nervul oculomotor şi nervul oftalmic. Emite o ramură
pentru muşchiul drept lateral şi o ramură pentru porţiunea laterală a muşchiului retractor
al bulbului ocular.
Abductor, muşchi
Muşchi abductor, care prin acţiunea sa îndepărtează o formaţiune de planul sagital al
trunchiului sau de planul axial al unei formaţiuni. Acţionează antagonic în raport cu
muşchii adductori.
Lat. abduco- ere = a îndepărta
1
Fr. abductere = a îndepărta un membru.
Abducţie
1.Mişcarea de distanţare (îndepărtare) a unui membru de planul median al corpului.
2.Se poate utiliza cu scopul de a indica orice acţiune fiziolgico-mecanică de îndepărtare
de planul median al corpului, al oricărei formaţiuni anatomice.
Sinonime: a îndepărta
Fr. Abduction
Abiotic
1. Care este lipsit de viaţă,
2. Referitor la absenţa animalelor vii.
Ablaţie
Intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui organ, porţiuni de organ, de ţesut.
Lat. ablativ-onis = îndepărtare
Abomasum
Denumire după nomenclatorul anatomic al chiagului la rumegătoare. Reprezintă stomacul
propriu-zis, căci aici are loc, într-un mediu acid, digestia proteinelor – ruminantia.
Lat. Abomasum = chiag după omasum
Abordare
Apropierea şi luarea contactului cu animalul care este prevenit în prealabil prin strigarea
„numelui” sau a cuvântului „primeşte”.
Absorbant
Substanţă de natură solidă sau lichidă, care are proprietatea de a se îmbiba sau de a fixa în
masa sa diferiţi compuşi prezenţi în mediul cu care vine în contact.
Absorbţie
1.Acţiune de îmbibare.
2.Acţiune de aspirare.
3.In fiziologie defineşte trecerea în limfă şi sânge a principiilor alimentari, datorită
fiziologiei proprii a vilozităților intestinale.
4.Traversarea epiteliului intestinal de către substanţele solvate şi difuzibile, rezultate în
procesul de digestie.
5.Metoda care constă în încrucişarea unei rase perfecţionate cu una neameliorată
(încrucişarea de absorbţie), în scopul îmbunătăţirii radicale şi treptate, timp de mai multe
generaţii.
Act fiziologic, prin care substanţele nutritive, simplificate în procesul de digestie,
traversează activ sau pasiv peretele tubului digestiv şi trec în venele sau limfaticele
aferente. În funcţie de natura nutrimentelor supuse absorbţiei se disting: absorbţia
glucidelor (oze), a protidelor (aminoacizi), a grăsimilor (acizi graşi), segmentul digestiv
cu valenţe maxime în absorbţie fiind intestinul subţire. Mecanismele de absorbţie se
2
bazează pe procese de difuziune, osmoză, filtrare, transcontainerizare şi diferenţe de

potenţial.
Lat. absorbes – ere = a înghiţi, a absorbi
Sinonime = a înghiţi, a absorbi
Acelular
Termen care se referă la ţesuturi sau organisme care nu sunt alcătuite din celule distincte,
dar care adesea au mai mulţi nuclei (sinciţiu).
De exemplu: fibrele musculare sunt structuri acelulare.
Accelerina
Factorul VI de coagulare al sângelui, provenind din activarea factorului V (proaccelerină)
care se găseşte ca atare în sânge; accelerează transformarea protrombinei în trombină., în
prezenţa extractelor tisulare.
Sinonime: factorul V, proaccelerina, trombogen
Acetabulum
Acetabulum este cavitatea articulaţiei coxofemurală, o cavitate semicirculară, are forma
unei cupe, largă şi profundă, orientată ventro-lateral, negativul unui cap articular în formă
de sferă, care se articulează cu capul femurului.
Cavitatea acetabulului este centrată de o fosă acetabulară (Fossa acetabuli) şi şlefuită de o
suprafaţă articulară numită faţa semilunară (Facies semilunaris), compusă dintr-o
porţiune mare (Pars major) şi o porţiune mică (Pars minor). Limita cavităţii acetabulare
este constituită dintr-o margine acetabulară (Margo acetabuli) întreruptă de o incizură
acetabulară (Incisura acetabuli).
Lat. acetabulum = vas în formă de potâr în care se pune oţet
Accesoriu, nerv
Perechea a XI-a de nervi cranieni, cu dublă origine aparentă: pe laturile bulbului rahidian
şi pe părţile laterale ale porţiunii rostrale a măduvei cervicale. La nivelul găurii sfâşiate
pe punga guturală, nervul accesoriu se bifurcă într-o ramură dorsală (Ramus dorsalis) şi
o ramură ventrală (Ramus ventralis).
Acelular
Termen care se referă la ţesuturi sau organisme care nu sunt alcătuite din celule distincte,
dar care adesea au mai mulţi nuclei (sinciţiu), de exemplu: fibrele musculare sunt
structuri acelulare.
Acetilcolina
Ester al colinei, mediator neuro-muscular utilizat în cadru experimental şi în unele
tulburări clinice vasculare.
Acid clorhidric
1.Lichid utilizat în medicina veterinară pentru acţiunea:
-antiseptică,
-eupeptică (singur sau asociat cu tincturi amare, pepsină, etc.)
3
-antifermentescibilă, ca substitutiv în dispensii hipoclorhidrice, ca reactiv,etc.

2.Component normal al sucului gastric.
Acid colic
Derivat hidroxilat al acidului colanic, prin conjugare cu glicină sau taurină dând acizii
biliari.
Acin
Mică dilataţie în formă de boabă de strugure în capătul terminal al unei glande sau
bronhiole, unitate histologică a glandelor, cea mai mică subunitate a unei glande
multilobulare, cum este de exemplu: pancreasul.
Un acin pancreatic este alcătuit dintr-o aglomerare de celule acinoase, având în mijloc o
cavitate; celulele acinoase secretă enzimele digestive care intră în alcătuirea sucului
pancreatic. Canalele excretoare ale acinilor pancreatici se varsă în canalul pancreatic.
Gr. akinos = sâmbure de strugure,
Fr. Acinus = unitate histologică a glandelor; aspect imitând sâmburii de struguri a unor
glande.
Acin glandular
Grupare de celule glandulare, care constituie unitatea de bază a sistemului secretor
propriu-zis al ugerului.
Acinul este format dintr-o membrană bazală şi dintr-un strat de celule secretoare,
diferenţiate ca formă.
Acinii sunt grupaţi mai mulţi la un loc formând lobulul glandular, iar mai mulţi lobuli
reuniţi alcătuiesc lobul glandular şi mai mulţi lobi glandulari constituie unitatea
secretoare.
Lat. acinus = boabe de strugure
Acomodare
Procesul prin care distanţa focală a cristalinului se modifică în aşa fel încât pe retină se
obţin imagini clare ale obiectelor aflate la o anumită distanţă.
La om şi la alte câteva mamifere, acomodarea se realizează prin modificarea reflexă a
curburii cristalinului, datorită contracţiei sau relaxării muşchilor ciliari.
În comportamentul animal, acomodarea reprezintă ansamblu de reacţii adaptative
comandate de sistemul nervos al unui animal, ca răspuns la condiţiile de mediu în
continuă transformare.
Acromatopsie
Afecţiune oculară caracterizată prin imposibilitatea distingerii culorilor.
Acromegalie
Dezvoltarea exagerată a extremităţilor.
Acromion
Spina scapulară se termină brusc, distal printr-un acromion, de pe care, la carnivore si
leporide se detaşează un proces hamat, dublat de un proces suprahamat.
4
Sinonim: Proces hamat

Proces suprahamat
Acropodiu
Reprezintă regiunea falangiană, regiunea digitală, regiunea corespunzătoare chişiţei,
coroanei şi ongloanelor (copitei), de la bulet spre extremitatea membrului.
Gr.akron = vârf,
Gr.podos = picior
Acrosom
Formaţiune corpusculară derivată din aparatul Golgi, care acoperă jumătatea anterioară a
capului spermatozoidului, stabilind profilul acestuia.
Gr.akron = vârf,
Gr.soma = corpuscul
Act reflex
Mişcare automată produsă ca răspuns la acţiunea unui stimul (reflex).
Acuitate vizuală
Capacitatea ochiului de a discerne obiecte, care se află foarte aproape unele de altele.
Depinde de capacitatea ochiului de a focaliza lumina pătrunsă în interiorul său, pentru a
forma o imagine clară pe retină. Acuitatea vizuală este dependentă de celulele cu conuri,
care sunt concentrate în mai mare măsură în fovee, în regiunea centrală a retinei, având
astfel o poziţie optimă pentru a recepţiona lumina focalizată. În plus, fiecare celulă cu con
face sinapsă cu o singură celulă bipolară în retină şi astfel are posibilitatea să transmită un
semnal distinct prin fibrele nervului optic către encefal.
A.C.T.H.
Sinonime: Hormon adrenocorticotrop hipofizar
1.Hormon produs de hipofiză, cu rol stimulator asupra corticosuprarenalei, mărind
producţia de hormoni corticosuprarenali de tipul cortizonului, dezoxicorticosteronei, etc.
Adaptare
Evoluţionism, modificarea structurală a unui organism, datorită căreia acesta se
integrează mai bine în mediu său de viaţă. modificarea sensibilităţii unui organ de simţ
(fie prin mărirea, fie prin diminuarea capacităţii senzoriale) pentru a putea face faţă unor
condiţii mult diferite de cele normale.
De exemplu: ochiul se adaptează la o lumină foarte puternică sau dimpotrivă, foarte
slabă.
Adaptarea la întuneric
Ansamblu de modificări care au loc în ochiul unui animal atunci când acesta trece dintr-
un spaţiu luminat puternic într-unul relativ întunecos, pentru a-i permite acestuia să vadă
clar obiectele.
5
Când animalul pătrunde într-un spaţiu mai întunecos, pupilele se dilată şi se reface din
părţile componente: rodopsina, pigmentul din celulele cu bastonaşe, care este scindat la
lovirea puternică.
Adductor
Muşchi care produce adducţia; muşchi care apropie o formaţiune de planul sagital
(median, de simetrie).
Lat. adduco – cere = a aduce, a apropia
Adducţie
Mişcare de apropiere a unui membru sau a unei formaţiuni de planul median de simetrie.
Adenina
Baza purinică constituentă a acizilor nucleici. Poate exista sub forma liberă, de
mononucleotid (acizi adenilici), componentă a unor coenzime (I, II, A etc.).
Adenom
Neoplazie a ţesutului glandular.
Adenosarcom
Tumoră malignă dezvoltată în ţesutul glandular şi conjunctiv.
Adipocit
Celulă grasă, celula ţesutului adipos în care sunt depozitate grăsimi (trigliceride).
Adipocitele conţin enzime (lipaze) care pot hidroliza grăsimile în glicerol şi acizii graşi;
aceştia sunt transportaţi prin sânge până în ficat unde sunt oxidaţi (oxidarea acizilor
graşi).
Adipos
Care conţine grăsime, având aspectul, caracteristicile grăsimii.
Lat. adeps – ipis = grăsime
Adipozitate
Supraâncărcarea ţesuturilor, în special a ţesutului conjunctiv subcutanat cu grăsime.
Adipsie
Absenţa totală a senzaţiei de sete şi de suspendare a ingestiei de apă, ca urmare a unei
stări patologice.
Lat. a = privativ,
Lat. dipsa = sete
Adrenalina
Hormon medulosuprarenal cu acţiune simpaticomimetică completă. Se poate obţine şi pe
cale sintetică. Adrenalina măreşte presiunea arterială, dilată bronhiile, accelerează ritmul
cardiac, diminuează activitatea digestivă, provoacă vasoconstrictie, hiperglicemie etc.
Sinonime: Epinefrina, Suprarenina
6
Adrenergic
Ce desemnează o fibră nervoasă care eliberează fie adrenalină, fie noradrenalină când
este stimulată, sau care este stimulată de aceste substanţe.
Adsorbţie
Proces fizico-chimic de penetraţie superficială sau de aderare a moleculelor unui gaz,
lichid, sau ale unei substanţe dizolvate la suprafaţa unui corp solid sau a unui sistem
coloidal.
Aer alveolar
Amestecul de gaz aflat în spaţiul alveolar, unde se face schimbul de oxigen care trece în
sânge şi bioxidul de carbon care iese din sânge şi se elimină prin aerul expirat.
Aferent
1.Care este în legătură cu ceva, care depinde sau decurge din ceva.
De exemplu: Vas limfatic ce duce limfa în ganglion ( centripet).
2.Vase aferente sunt vase care, se varsă în altele sau pătrund într-un organ.
3.Nervi aferenţi sunt nervi care, transmit excitaţiile periferice centrilor nervoşi.
Fr. afferent,
Lat. afferro – erere = a aduce
Ad + lat. ferere = a conduce , ce merge spre centru
Aglutinogen
Complex heterogen microbian sau conţinut în hematii, capabil să provoace aglutinarea în
prezenţa aglutininei specifice.
Agonist
Termen care exprimă acţiunea unui muşchi în sensul dorit, căruia i se poate opune
acţiunea unui muşchi denumit antagonist.
Agranulocite
Globule albe: leucocite cu citoplasma agranulară şi nucleu mare, sferic.
De exemplu: limfocitele şi monocitele.
Agranulocitele sunt produse fie în sistemul limfatic, fie în măduva osoasă şi reprezintă 30
% dintre leucocite.
Alantocorion
Formaţiune a anexelor embrionare la păsări care ia naştere prin fusionarea lamei
alantoidei cu seroasa lui von Baier.
Alanina
Este un aminoacid neesenţial; sursă importantă de energie pentru ţesutul muscular, creier
şi sistemul nervos central, întăreşte sistemul imunitar producând anticorpi, ajută
metabolismul zahărului şi al acizilor organici.
7
O formă a acestui aminoacid, beta-alanina este din ce in ce mai populară ca supliment

înainte de antrenament sau în timpul antrenamentului, pentru tamponarea acidului lactic
(înlătură oboseala musculară şi senzaţia de arsură, reduce catabolismul muscular).
Alantoida
1.Anexa embrionară derivată dintr-un mugur endodermal.
2.Formaţiune fetală tranzitorie, rezultând dintr-o prelungire involutivă genito-urinară a
ectodermului.
Albuginee
Învelitoarea fibroasă, proprie organului genital esenţial mascul, la rândul ei fiind învelită
la exterior de foiţa viscerală a vaginaţiei testiculare.
Alexina
Substanţa proteică nespecifică, prezentă în plasmă, necesară reacţiei defensive a
organismului.
Albumina
Proteină globulară solubilă în apă, dar care coagulează prin încălzire, devenind insolubilă.
Albuminele sunt prezente:
-în albuşul de ou (proteină denumită albumen),
-în sânge,
-în lapte şi
-în plante.
Albuminele serice care reprezintă 55 % din proteinele aflate în plasma sanguină,
contribuie la reglarea presiunii osmotice şi prin urmare a volumului plasmei.
De asemenea, ele leagă şi transportă acizii graşi. Una dintre proteinele din lapte este
alfalactalbumina.
Alveola
O cavitate mică:
-în care sunt fixaţi dinţii: alveola dentară, sau
-în care intră aer: alveolă pulmonară.
Lat. alveolus = cutiuţă, vas mic
Alveolară mandibulară, artera

Vas arterial, colateral al arterei maxilare interne, după detaşare, pătrunzând în canalul
mandibular în interiorul căreia emite colaterale alveolare.
Alveolo-mandibular, nerv
Detaşat din ramura mandibulară a trigemenului cu traiect interosos în canalul mandibular
la nivelul căruia emite o serie de ramuri pentru alveolele dentare.
Sinonim: nerv mandibular
Alveolo-maxilar, nerv
Nerv detaşat din ramura maxilară a trigemenului la nivelul hiatusului maxilar.
Sinonim: nerv infraorbitar
8
Alveola pulmonara
Peretele alveolar esre format dintr-un epiteliu sub care se gaseste o bogata retea capilara
la nivelul acesteia au loc schimburile gazoase Mai multi lobuli formeaza segmente
pulmonare.
Amfiartroze;
Sunt articulaţii semimobile care în timp pot deveni imobile.
Se caracterizează prin interpunerea între oase a unui cartilaj hialin sau printr-un
fibrocartilaj care se va continua cu periostul oaselor participante.
Acest tip de articulaţie permite mişcări foarte limitate ale oaselor;
Există două tipuri de amfiartroze:
-sincondroza şi
-simfiza.
Ameloblast
Celulă epitelială, care secretă smalţul dentar în perioada de formare a dinţilor. Aceste
celule mor înainte de ieşirea dinţilor; din această cauză smalţul dentar, odată distrus, nu
se mai poate reface.
Amfimixie
Reproducere sexuată adevărată, implicând fuzionarea gametului mascul cu cel femel
formând un zigot.
Amigdală
Formaţie pereche limfoidă cu aspect de migdală aşezată la om în partea posterioară a
gurii; la animale ele sunt înlocuite de mai multe formaţii limfoide, care alcătuiesc un inel
situat în mucoasă.
Tonsilele sunt cunoscute sub denumirea de amigdale şi formează la nivelul faringelui

arcul tonsilar faringian. Tonsilele sunt formaţiuni limfatice anexe ale mucoasei
faringiene cu activitate limfopoetică şi antimicrobiană.
La om, se disting:
-amigdale palatine, situate în fundul gurii;
-amigdale linguale, situate sub limbă;
-amigdalele faringiene (sau adenoide) din faringe sunt implicate în producerea de
limfocite, intervenind în combaterea infecţiilor.
Gr. amygdale = migdală
Lat. Tonsilae
Amielinic
Fără mielină, termenul fiind utilizat pentru denumirea nervilor lipsiţi de teacă mielinică.
A privativ,
Gr, mielos = măduvă
9
Amiloid
Ţesut fibros, care se poate acumula printre celule, în diferite ţesuturi animale. Depunerile
de ţesut amiloid sunt insolubile şi pot exercita presiuni asupra unor organe vitale.
Acumularea de ţesut amiloid în creier este un element caracteristic al bolii Alzheimer şi
al encefalopatiei spongiforme bovine.
Amiotrofie
Atrofie musculară
A privativ
Mis = muşchi,
Trophi = hrană
Ametropie
1.Modificarea acuităţii vizuale prin defectarea dioptriilor sau raporturilor dioptrice cu
retina .
2.Tulburarea funcţiei vizuale caracterizată prin modificarea mediilor refringente sau a
raporturilor lor cu retină, imaginea vizuală ne mai făcându-se pe retină:
-miopia,
-hipermetropia ,
-presbitia,
-astigmatismul .
Amitoza
Diviziunea simplă realizată prin strangulare sau clivaj neprecedată de spargerea nucleului
şi amestecarea componentelor cariocitoplasmatice.
Sinonim: Diviziune amitotică
Amnios
Anexă fetală de origine ectodermică, care delimitează o cavitate plină cu lichid amniotic
în care se găseşte fătul.
Amniosul asigură dezvoltarea armonioasă a fătului, îl protejează de insultele mecanice,
contribuie la deschiderea cervixului şi uşurează expulzarea fătului prin lubrefierea
tractusului genital cu lichid amniotic.
Gr. amnion = membrană fetală
Ampulă
În anatomie sub acest termen se defineşte o dilataţie a unui canal: hepatic.
Lat. ampulla = urcior
„Ampula Vater”
Porţiunea terminală a canalului coledoc, cuprinsă în peretele intestinului şi situată la
nivelul tubercului duodenal. În structura ampulei Vater se distinge un sfincter;
Sfincterul Odi situat în zona terminală la nivelul cutei, pe care o formează mucoasa
intestinală în jurul deschiderii canalului.
10
Amputare
Operaţie chirurgicală de ablaţie a porţiunii distale dintr-un organ, sau o formaţiune:
-apendicular,
-amputarea membrelor, degetelor şi a penisului.
Lat. amputo – are = a tăia
Anabolism
1.Fază a metabolismului, în care predomină:
-procesele de sinteză,
-procesele de refacere ,
-procesele de recuperare .
2.Procesul de transformare a materiei importante în organism, în materie organică
proprie.
Anafaza
A treia fază a diviziunii celulare indirecte, în care apare diasterul cromatic şi are loc
diacineza.
Anatomie
Studiul corpului cu ajutorul disecţiei; ştiinţă care se ocupă cu studiul structurii
organismului animal, atât din punct de vedere descriptiv pe sisteme şi aparate, cât şi
funcţional, dinamic integrate într-un întreg organizat, întrucât forma şi funcţia
condiţionează reciproc.
Gr. ana = prin, tome = secţiune,
Tenine = a tăia
Gr. anatemneinse = a tăia.
Anatomia animală
Zootomia studiază:
-structura,
-forma,
-topografia şi
-interacţiunile funcţionale ale ţesuturilor şi organelor organismului animal.
Anatomia animală include:

-anatomia descriptivă,
-anatomia topografică,
-anatomia comparată,
-anatomia artistică.
Anestezie
Suprimarea sensibilităţii, în mod accidental, datorită unei boli sau în urma administrării
unui anestezic.
Se distinge:
-anestezie patologică si
11
-anestezie chirurgicală.
Anestezie chirurgicală, la rândul ei este sistematizată în:

-locală,
-tronculară,
-regională,
-generală.
Antebraţ
Partea membrului toracic, care are ca bază anatomică: radiusul şi ulna
Zeugopodiu, sens însă care are tendinţa de a se restrânge, pentru a defini numai scheletul
regiunii.
Anchiloblefaron
Sudarea congenitală sau câştigată a pleoapelor care poate fi:
-totală,
-completă şi
-parţială.
Noi-născuţi ai mamiferelor carnivore domestice (câine, pisică) se nasc cu un
anchiloblefaron pasager ce dispare în câteva zile după naştere.
Gr. agkyli = frână,
Blepharon = pleoapă
Anchilochelie
Aderenţa limbii la formaţiunile de contiguitate din cavitatea bucală.
Gr. agkyli = frână,
Glossa = limbă
Anchiloză
Suprimarea mişcărilor permise de articulaţie.
Anconeu
Ce este în legătură cu cotul.
Gr.agkon = încovoiat, cot
Androgen
Care se referă la caracterele sexuale masculine; hormoni produşi de testicule.
Aner, andros = bărbat,
Genos= gen
Androgeni
Substanţe hormonale (testosteron, androsteron) produse de testicule sub acţiunea
stimulatoare a hormonului luteinizant, de corticosuprarenale şi ovare în cantităţi mici;
stimulează dezvoltarea şi funcţiile glandelor genitale masculine.
În urină se elimină mai ales ca 17- cetosteroizi.
12
Andro + genein = a produce
Androgin
Cu caractere sexuale duble atât masculine cât şi feminine.
Sinonim: cu hermafrodit.
Gr.anor+ gyne = femeie
Andrologie
Studierea morfo-fiziologiei şi patologiei aparatului genital mascul.
Gr. andros = bărbat,
Logos = ştiinţă
Andropauză
Perioada postgenitală din viaţă masculului în care are loc sistarea elaborării
spermatozoizilor însoţită de diminuarea funcţiei endocrine a testiculului şi a libidoului.
Gr. andros = bărbat,
Lat.pausa = repaus
Sinonim: climacterium masculin,
Androsteron
Hormon masculin cu structură sterolică.
Anor, andros = bărbat
Anectori
Muşchi care produc zbârlirea penajului.
Anemie
Stare patologică cauzată fie de scăderea numărului de eritrocite (globule roşii), fie de
faptul că eritrocitele au un conţinut insuficient de hemoglobină, sau sunt anormale dintr-
un alt punct de vedere.
Frecvent anemia este provocată de pierderi de sânge sau de insuficienţa unor elemente
necesare pentru sintetizarea hemoglobinei.
De exemplu: fier, sau pentru formarea globulelor roşii;
De exemplu acid folic sau vitamina B12.
Anestru
Perioada de inactivitate dintre două cicluri de călduri la femelele mamiferelor.
Aneuploid
Care se referă la un nucleu, o celulă sau un organism care prezintă unul sau mai mulţi
cromozomi în plus sau în minus faţă de setul cromozomial complet, astfel încât numărul
total de cromozomi nu este un multiplu exact al numărului haploid n.
De exemplu: 2n + 1( trisomie) sau 2n – 1 ( monosomie).
Anevrism
13
Dilatare circumscrisă a unei artere care apare ca un sac sau ca un fus. Dilataţie arterială
permanentă circumscrisă, cu tendinţă la creştere, care apare ca urmare a slăbirii peretelui,
datorită unor traumatisme, infecţii (sifilis) sau arterosclerozei.
Gr.aneurysma = lărgire, extindere
Aneyryno = dilatat
Anexe
Ţesuturi, formaţii sau organe a căror activitate şi rol se adaugă cu alte organe pentru
realizarea unei funcţii comune:
-unghiile, coarnele şi părul sunt anexe ale pielii;
-trompele uterine sunt anexe ale uterului.
Lat. ad = la,
În compunere litera d se asimilează cu consoana cuvântului cu care se uneşte,
Lat.nexus= legat
Angiectazie
Termen general utilizat pentru definirea unei dilataţii vasculare, în general a unei dilataţii
arteriale.
Gr.ageion = vas,
Gr.ectazis = dilataţie
Angio
Prefix care introduce în termenii compuşi, referirea la vase.
Gr.angeion = vas
Angiografie
Inventarierea vaselor din organism, descrierea vaselor din punct de vedere anatomic şi
pentru radiografia vasculară.
Gr.angeion = vas, graphein = a descrie
Angiologie
Știinţă care se ocupă cu studiul vaselor de sânge şi limfatice.
Angio + gr.logos = ştiinţă
Se ocupă de studiul organelor şi vaselor care asigură circulaţia sanguină şi circulaţia
limfatică prin sistemul cardio-vascular, respectiv sistemul limfatic.
Gr. angion – conduct
Gr. leigein – a învăţa
Angiopatie
Denumire generică pentru bolile vaselor sanguine.
Gr.angeion = vas,
Gr. pathos = boală
Angioragie
Hemoragie arterială.
Angion + gr, ragia = scurgere
14
Sinonim: angeioragie
Angiotensină
Hormon cu structură polipeptidică, care provoacă creşterea presiunii sanguine. Există
două angiotensine înrudite:
Angiotensina I
Se formează, prin intervenţia enzimatică a reninei, dintr-o proteină (alfaglobulină)
secretată de ficat în sânge. Pe măsură ce sângele trece prin plămâni, o altă enzimă
scindează angiotensina I formând angiotensina II.
Angiotensina II
Aceasta produce constricţia vaselor de sânge şi stimulează eliberarea de hormon
antidiuretic şi aldosteron, care cresc presiunea sanguină.
Animal
Organism care aparţine regnului Animalia, caracterizat prin incapacitatea de a sintetiza
singur hrana, astfel că este nevoit să consume alte organisme sau materie organică
(nutriţie heteritrofă) din acest motiv animalele au capacitatea de a se deplasa (în căutare
de hrană) şi prezintă organe de simţ specializate pentru a depista schimbările care au loc
în mediul lor de viaţă; informaţia primită de la organele de simţ este prelucrată de un
sistem nervos, care dictează un răspuns rapid la stimulii externi.
Animal homeoterm
Animal care poate produce şi menţine căldura în corpul său, independent de temperatura
mediului înconjurător.
Mamiferele şi păsările sunt homeoterme; li se mai spune şi animale cu sânge cald –
homeotermie.
Lat. homoioterm; endoterm
Animal poikiloterm
Animal care-şi menţine temperatura corporală absorbind căldura din mediul înconjurător.
Înafară de mamifere şi păsări, toate animalele sunt poikiloterme; sunt numite şi animale
cu sânge rece; nu-şi pot regla temperatura corpului prin procese metabolice –
poikilotermie.
Lat. Ectoterm
Anorhidrie
Lipsa testiculelor datorită unor tulburări ontogenetice.
An= privativ,
Orhis = testicul
Anosmie
Lipsa simţului mirosului cel mai adesea datorită unor modificări morfologice,
nedezvoltarea receptorilor olfactivi.
Gr. an = privativ,
Osmi = miros
15
Anovarie
Lipsa ovarelor prin nedezvoltarea lor datorită unor tulburări ontogenetice.
Gr. an = privativ, ovarium = ovar
Anovulaţie
Absenţa ovulaţiei sau a eliminării ovulului din folicul ovarian matur. Este consecinţa unui
dezechilibru neurohormonal, hipofizo-ovarian, procese inflamatorii ale ovarului, presiune
intrafoliculară insuficientă, lipsa unor enzime, constituie o cauză de infecunditate greu de
diagnosticat la animale.
Gr. an = privativ,
Ovulum = ou
Anoxie
Situaţie deficitară în folosirea oxigenului la nivelul celulelor şi ţesuturilor.
Ansa lui Henle

Porţiune arcuită a tubilor renali, situată între tubul proximal şi cel distal din nefron. Ansa
lui Henle se întinde din zona corticală până în cea medulară: este alcătuită dintr-un braţ
subţire descendent permeabil pentru apă şi un braţ gros ascendent, impermeabil pentru
apă.
Deplasarea complexă a ionilor şi apei prin pereţii ansei îi dau acesteia posibilitatea să
funcţioneze ca un amplificator prin contracurent, având ca rezultat formarea urinei în
tubul colector.
Ansă
Porţiune din intestin care este îndoită având aspect de buclă.
Antagonism
Secţiune contrară; secţiunea organelor cu funcţii opuse.
De exemplu:muşchii antagonişti, care se opun mişcării, sistemul simpatic şi parasimpatic;
substanţe antagoniste ce au efect contrar; muşchii flexori şi muşchii extensori.
Gr.antagonism = luptă, piedică, rezistenţă
Antebraţ
Regiune anatomică ce are ca bază oasele: radius şi ulna.
Lat. ante = înainte,
Brachui = braţ
Antebrachicarpometacarpian
Complexul articular format dintr-o serie de articulaţii care leagă oasele antebraţului la
oasele carpiene, oasele carpiene între ele ( pe două rânduri) şi oasele carpiene la oasele
metacarpiene; complexul articular prezintă ligamente articulare proprii fiecărei articulaţii
şi o serie de ligamente comune (capsula articulară cu ligamentele funiculare colaterale).
Lat. antebrachiocarpometacarpicus
Sinonim: Antebrachium = segment al membrului anterior la om, cuprins între cot şi
pumn.
16
Antehelix
Proeminentă curbă a pavilionului urechii situată anterior de helix.
Ante + gr.helix = melc
Anterior
Termen prin care se arată poziţia ocupată de o formaţiune situată înaintea planului
frontal.
Lat. = mai înainte
Sinonim: ventral în anatomie
Antitragus
Proeminenţă a lobului urechii, opusă şi posterioară tragusului.
Anti + gr.
Tragosa = capră
Antiperistaltic
Despre mişcări ale tubului digestiv care contractă stomacul şi intestinele de jos în sus.
Exemplu: Contracţii intestinale care se propagă având direcţia dinspre anus spre stomac.
Fr. antiperistaltique.
Gr. anti + peri = în jur,
Stellein = a stânge
Antiperistaltism
Activitate a tubului digestiv care constă în contracţii inverse sensului normal (de la
intestinul gros la stomac). Undele contractile sunt propagate în sens opus peristaltismului
şi având acţiune de inversare a tranzitului conţinutului tubului digestiv.
Fr. Antiperistaltisme
Antropologie
Studiul grupurilor umane în anasamblul lor; care studiază omul, originea, evoluţia
biologică şi rasele umane.
Gr. anthros + logos = vorbire, studiu
Antropoid
Ce se aseamănă cu omul.
Gr. anthropois + eidos = asemănător
Antropo + gr. eidos = formă.
Sinonim: Antropomorf = care are caractere morfologice asemănătoare omului.
Antru
Termen cu semnificaţie de cavitate, mai ales în ţesutul osos.
Gr. antron = peşteră, grotă, spaţiu gol
Antru cardiac
Dilataţie esofagiană găsită uneori imediat deasupra orificiului cardia.
Antru duodenal
17
Dilatare normală a duodenului lângă punctul său de origine.
Antrum
Cavitate, spaţiu gol; termen anatomic care desemnează îndeosebi unele cavităţi din oase.
Lat. de gr. antron = peşteră
Sinonim: antru
Antrum pyloricum
Porţiunea pilorică a stomacului cuprinsă între corpul stomacului şi canalul piloric.
Anulus
Termen folosit în anatomie pentru formaţiunile inelare, situate de obicei în jurul unei
deschideri:
Lat. annulus = inel
Sinonim: inel.
Anuli fibrosi cordis

Ţesut conjunctivo-elastic dens, care înconjoară orificiile atrio-ventriculare şi deschiderile
ventriculare ale aortei şi trunchiului pulmonar.
Anuli fibrosi disci intervertebralis

Partea periferică a discului intervertebral.
Anulus inghinalis profundus,

Sinonim: inelul inghinal abdominal.
Inelul abdominal intern

Deschiderea abdominală a canalului inghinal delimitată:
-de vasele epigastrice inferioare (medial),
-marginea inferioară a muşchiului transvers abdominal (lateral) şi
-ligamentul inghinal (inferior).
Anulus inghinalis superficialis

Sinonim: inelul inghinal extern.
Inelul inghinal subcutanat

Deschiderea externă a canalului inghinal, situată:
-în aponevroza muşchiului oblic extern, delimitat de stâlpii medial şi lateral al acestei
aponevroze, unită prin fibrele intercrurale
Anus
Partea terminală a tubului digestiv având formă de inel prevăzut cu un sfincter prin care
se elimină resturile alimentare nedigerate (fecale).
Anusul este acţionat de muşchii sfincter intern şi extern al anusului, cel extern de culoare
roşie, iar cel intern de culoare albă inseraţi pe fasciile perineale.
Muşchii coccigieni delimitează bilateral anusul.
18
Lat. annus = inel
Articulația antebrahio-carpiană
Extremitatea distală a radiusului şi ulnei şi feţele proximale ale primului rând de oase
carpiene.
Este o articulaţie de tip condilian la ungulate sau de tip elipsoidal la carnivore, determinat
de forma suprafeţelor articulare.
Este articulaţia cu cel mai mare grad de mobilitate din acest complex, mişcările pe care le
permite fiind în principal de flexie-extensie, la ungulate şi uşoare mişcări de lateralitate,
la carnivore.
Articulația mediocarpiană
Articulația plană; mişcările pe care le permite sunt doar de flexie-extensie, dar nu foarte
ample.
Articulația carpo-metacarpiană
Articulația plană; mobilitatea acestei articulaţii este foarte redusă.
Articulația intercarpiene
Între oasele carpiene învecinate din acelaşi rând, fiind articulaţii plane cu un grad redus
de mobilitate.
Articulația intermetacarpiene
Reprezentate de articulaţiile extremităţilor proximale ale oaselor metacarpiene, se
prezintă diferit în funcţie de specie.
Articulația radioulnară distală

La carnivore este încadrată în acest complex articular.
Articulația humero-radio-ulnară
Articulaţie sinovială compusă, de tip ginglim (balama), fiind formată din art. humero-
radială, art. humero-ulnară şi art. radio-ulnară proximală;
Suprafeţele articulare: capitulul şi trochleea humerală, cavităţile articulare şlefuite pe
extremitatea proximală a radiusului, circumferinţa articulară ulnară de pe epifiza
proximală a radiusului, incizura semilunară a ulnei şi incizura radială a ulnei.
Mijloacele de legătură:
capsula articulară, îngroşată pe faţa cranială şi mai subţire caudal, reprezentată doar de
membrana sinovială;
lig. colateral lateral;
lig. colateral medial;
lig. arciforme radioulnare, lateral şi medial, consolidează articulaţia radioulnară
proximală la Ru;
lig. interosos radioulnar (ung);
lig. inelar (car), înconjoară extremitatea proximală a radiusului prinzându-se pe procesele
coronoide ale circumferinţei radiale a ulnei pe sub lig. colaterale.
lig. elastic şi lig. oblic (car)
Miscările: flexie, extensie, lateralitate , mai ample la carnivore.
19
Articulația scapulo-humerală
Este o articulaţie sinovială simplă, de tip sferoidal, care prezintă ca suprafeţe articulare:
cavitatea glenoidă a spetei (completată de un burelet glenoidal) şi capul articular al
humerusului;
Mijloacele de legătură: capsula articulară largă, lig. coracohumeral la ungulate, respectiv
lig. glenohumeral lateral şi medial la carnivore, lig. humeral transvers (exclusiv ec);
Este consolidată de musculatura regională şi prezintă un muşchi articular propriu
(excepţie Ru), care protejează capsula articulară;
Există un fund de sac cranio-medial, iar la ru, su şi car apare și un fund de sac şi la
nivelul şanţului intertubercular;
La leporide, datorită prezenţei unei clavicule relativ dezvoltate, articulaţia este în fapt o
art. cleido-scapulo-humerală;
Mişcările articulaţiei sunt: flexie / extensie, dar în cazul carnivorelor şi leporidelor şi
uşoare mişcări de abducţie / adducţie.
Aortă
Trunchi comun pentru toate arterele care pleacă din ventricolul stâng de la ostiul aortic; la
origine prezintă o dilataţie, bulbul aortei (bulbus aortae) care găzduieşte sinusul aortei
(sinus aortae) de unde pornesc arterele coronare stângă şi dreaptă. După bulb, aorta se
curbează dorso-caudal realizând arcul aortei (Arcus aortae) care se prelungeşte caudal cu
aorta descendentă (Aorta descendens).
Din arcul aortei se desprinde trunchiul brahiocefalic, porţiune definită ca aorta ascendentă
(Aorta ascendens).
Denumire dată după cuvântul aierein = a ridica
Gr.aorte = arteră care se ridică şi pleacă din cord.
Aorta toracică
Porţiune din artera aorta descendentă care străbate mediastinul mijlociu şi caudal, la
stânga pe corpul vertebrelor toracale începând de la vertebrele TH. V- VI; străbate
mediastinul caudal însoţită de vena cavă caudală şi canalul toracic limfatic; după care
trece prin hiatusul aortic al diafragmei şi ajunge în cavitatea abdominală unde devine
aortă abdominală (Aorta abdominalis).
Lat.Aorta thoracica
Aparat
1.Ansamblu de organe, care au origine embriologică diferită concură la realizarea unei
funcţii organice esenţiale comune.
lat. apparare = a prepara
2.Formaţiune anatomică cuprinzând mai multe organe sau părţi de organe care
îndeplinesc o anumită funcţie sau un mecanism.
Lat. apparatus
Aparatul circulator
Ansamblu organelor care realizează circulaţia sângelui. În organismul animal, cuprinzând
conductorii vasculari (artere, capilare, vene limfatice), cordul (ca motor central) şi organe
20
anexe hematopoetice şi hematolitice. Prin conductorii vasculari circulă elementul

vehiculant (sângele şi limfa).
Aparatul digestiv
Ansamblu organelor care concură la realizarea digestiei, în componenţa lui distingându-
se tubul digestiv ( caviatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestin) şi organe anexe
(glandele salivare, ficat, pancreas).
Aparat digestiv serveşte la ingestia, prelucrarea şi absorbţia în organism a substanţelor
alimentare.
Lat. apparatus digestorium,
Sinonim: Systeme digestorium
Aparat genital
Ansamblul organelor de reproducere a speciei, în cadrul lui distingându-se:
-organe esenţiale sau gonade (testiculele, la masculi şi ovarele la femele),
-căi de conducere (epididim, canal deferent, canal ejaculator la masculi şi oviducte,
uter, vagin, vestibul vaginal la femele) şi
-formaţiuni anexe (vezicule seminale, prostată, glande bulbo-uretrale la masculi şi
mamela la femele),
-organe de copulaţie,organe de protecţie.
Sinonim: aparat reproducător
Aparatul hiodian
Osul hiodian format dintr-o serie de piese osoase sau fibrocartilaginoase articulate între
ele, fiind dispus între ramurile mandibulelor având rol de susţinere pentru limbă, faringe
şi laringe.
Aparat lacrimal
Aparat format din glanda lacrimală; glandele lacrimale accesorii şi anexele lor servind la
producerea şi eliminarea secreţiilor nazale.
Lat. Apparatus lacrimalis
Aparat respirator
1.Aparat alcătuit din căile respiratorii, plămâni şi pleure servind la efectuarea hematozei.
2.Complexul de organe (cavităţi nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii, pulmon) care
conduc aerul în inspiraţie şi expiraţie, la nivelul pulmonului, având loc schimbul de gaze.
În componenţa aparatului se disting căi respiratorii (superioare prefaringiene şi inferioare
– postfaringiene) şi organe esenţiale (pulmonii cu structură complexă).
Un rol deosebit în dinamica respiratorie se atribuie muşchilor inspiratori (diafragmă,
muşchii intercostali externi, muşchiul dinţat dorsal cranial, etc) şi expiratori ( muşchii
intercostali interni, muşchiul dinţat dorsal caudal, etc) şi muşchilor abdominali ventrali.
Lat. Apparatus respiratorius
Aparatul pasiv
21
Este alcătuit dintr-o serie de formaţiuni fibroase care au un rol deosebit în timpul
repausului animalelor, oprind închiderea unghiurilor razelor osoase sub acţiunea greutăţii
corpului, realizându-se astfel o importantă economie de energie.
Aparatul pasiv cel mai dezvoltat există la ecvine, ceea ce explică faptul că ele se odihnesc
în poziţie de sprijin patrupedal.
Aparatul pasiv al membrului pelvin este compus din:

-muşchiul fibular al treilea;
- muşchiul triceps sural;
-tendonul calcanean comun;
- muşchiul flexor digital superficial şi mâneca flexoare;
- muşchiul flexor digital profund cu ligamentul accesoriu;
- muşchiul interosos mijlociu;
-ligamentul sesamoidian.
Aparatul pasiv al membrului toracic este compus din:

-lacertul fibros care derivă din m. biceps brahial;
-tendonul m.extensor radial al carpului;
-tendonul comun al mm. extensor digital comun şi extensor digital lateral;
- muşchiul flexor digital superficial şi mâneca flexoare;
- muşchiul flexor digital profund cu ligamentul accesoriu;
- muşchiul interosos mijlociu;
-ligamentul sesamoidian.
Aparatul pasiv al trunchiului este compus din:

- ligamentul cervical;
- ligamentul supraspinos;
- ligamentele interspinoase;
-lama elastică a m. romboid;
-lama elastică a m. trapez;
-aponevroza m. dinţat ventral toracal ;
-tunica galbenă abdominală.
Aparat urogenital
Aparat alcătuit din organele urinare (rinichi, uretere, vezică, uretră) şi cele genitale
proprii sexului respectiv servind la funcţiile de excreţie şi reproducere.
Lat. Apparatus urogenitalis
Aparat vestibular
Partea urechii interne care permite menţinerea echilibrului corpului.
Aparatul vestibular se continuă cu cochleea, este format din:
-trei canale semicirculare, care detectează mişcările capului (ampulele canalelor
semicirculare) şi din
-utriculă şi saculă, care detectează poziţia capului (maculă utriculară şi saculară).
Apatie
22
Lipsa de reactivitate a organismului la excitaţiile din mediul exterior.

Gr. Apatheia
Apendice
Mică prelungire a tubului digestiv, în partea de jos a cecului, în formă de tub închis la
capăt.
Fr. Appendice
Lat. Appendicis
Engl. Appendix
Lat. apendix = adaos, supliment
Sinonim: Appendix
Termen anatomic generic pentru formaţiuni suplimentare accesorii sau dependente de o
altă structură principală: apendicele ileocecal, apendix vermiformis, apendix xifoid,
processus xifoideu
Apendix vermiformis
Sinonim: apendice ileocecal
Apertură
1.Grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii sunetelor.
2.Deschidere largă sau un orificiu mai larg situat la extremitatea unei cavităţi
Lat. apertura.
Fr. aperture
Ital. apertura.
Apertura thoracis inferior

Deschidere inferioară a cavităţii toracice delimitată prin marginile inferioare; delimitare a
ultimelor coaste, a arcurilor costale şi a apendicelui xifoid.
Apertura thoracis superior

Deschidere superioară a cavităţii toracice delimitată prin marginile inferioare delimitată
de primele coaste: dreaptă şi stângă, articulate dorsal cu coloana vertebrală şi anterior cu
manubriul sternal.
Apetit
Dorinţă de a mânca.
Lat. appetitus = o poftă)
Apex
Punctul culminant sau vârful unei formaţiuni anatomice.
Lat. apex = vârf, culme, coif, conic
Apical
Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ, a unui formaţiuni anatomice.
Aplazie
23
Nedezvoltarea unui ţesut sau a unei formaţiuni.

Gr. privativ;
Plassein = a forma
Apnee
Întreruperea dinamicii respiratorii.
A, privativ ,
Gr. pnein= a respira
Apofiza articulara
Formaţiune apofiziformă care participă la formarea unei articulaţii. În mod special se
definesc sub această denumire eminenţele osoase.
Apofiză
1.Proeminenţă osoasă pe suprafaţa unui os, cu nucleu radiologic independent, este un
termen radiologic.
2.Relief osos circumscris şi proeminent distingându-se :
-apofiza coracoidă (cu aspect de cioc de corb recurbate),
Sinonim: proces coracoid
-apofiza coronoidă, cu aspect de cioc de cioară,
Sinonim: proces coronoid
-apofiza mastoidă, în formă de mamelon,
Sinonim: proces mastoid
-apofiza odontoidă, cu aspect de dinte,
Sinonim: proces odontoid
-apofiza pterigoidă, cu formă de aripi,
Sinonim: proces pterigoid
-apofiza stiloidă, cu aspect de stilet,
Sinonim: proces stiloid.
3.Proeminenţă osoasă, excesiv de dezvoltată situată pe faţa dorsală a arcului vertebral.
4.Porţiune a maxilarului în care se găsesc implantate rădăcinile dentare.
5.Formaţiune tuberoasă sau lamelară situată pe partea laterală a vertebrelor, având
aspect tuberos la vertebrele toracale, de lamă lăţită şi dirijată ventro-lateral la vertebrele
cervicale şi de lame excesiv de dezvoltate dirijate lateral ( la vertebrele lombare).
Apofiza alveolară
Sinonim: proces alveolar
Apofiză transversă
Sinonim: proces transvers
Apofiză spinoasă
Sinonim: proces spinos
Apofiza stiloidă a fibulei
Proeminenţă ventrală a fibulei.
Sinonim: proces stiloid al fibulei
24
Lat. apex capitis fibulae.

Gr. apo+ physesthei = a creşte
Lat.Apophys= vârf osos proeminent
Fr. apophise
Lat. Apophysis
Gr. apo = de; finai = a creşte excrescenţă
Aponevroză
Reprezintă o lamă fibroasă cu aspect diferit în funcţie de inserţia fixă a muschiului.
1.Foiţă care se găseşte la capătul tendoanelor; membrană care înveleşte un muşchi,
partea terminală fibroasă şi lată a unui muşchi, la nivelul inserţiei.
Gr. apo + neuron = nerv;
În antichitate s-au confundat tendoanele cu nervii.
2.Tendon lat prin care un muşchi se inseră sau îşi ia originea; uneori este situată
intramuscular sau înconjoară unii muşchi.
3.Reprezintă o lamă fibroasă cu aspect diferit în funcţie de inserţia fixă a muşchiului:
4.Se defineşte sub acest termen orice tendon lăţit;
5. Porţiunea fibroasă şi lăţită ce serveşte la inserţia unui muşchi.
Gr. apa = de;
Neuron= tendon
Aponeurosis
Principalii muşchi cu aponevroze sunt:
- muşchiul cleidomastoidian;
- muşchiul gluteu superficial,
- muşchii oblicii abdominali, etc.
Aponevroza linguală
Structură fibroasă situată sub mucoasa feţei dorsale a limbii perforată de unele din vasele
limbii şi servind ca suprafaţă de inserţie pentru majoritatea muşchilor intrinseci ai
acesteia.
Lat. Aponevroza lingue
Aponevroza muşchiului bicipitis brachi

Bandă aponevrotică întinsă între tendonul bicepsului brahial şi fascia antebraţului.
Lat. Aponevroza musculi bicipitis brachi
Sinonim: Lacertus fibrosus
Aponevroza palmară
Structură fibroasă situată superficial în regiunea mijlocie a palmei cu fibrele în
continuarea muşchiului lung palmar.
Lat. Aponevroza palmaris
Aponevroza plantaris
Structură fibroasă întinsă de la calcaneu la baza degetelor situată în porţiunea mijlocie a
plantei, servind ca suprafaţă de inserţie unora dintre muşchii învecinaţi şi contribuind la
menţinerea bolţii tarsiene.
25
Apterii
Porţiuni de piele de pe corpul păsărilor pe care nu cresc pene.
Arahnoidă
Una din cele trei membrane (meninge) care învelesc măduva spinării şi encefalul
vertebratelor. Este dispusă între piamater şi duramater. Are o structură fină; în spaţiul
dintre arahnoidă şi piamater se găseşte lichidul cefalorahidian, care drenează şi protejează
ţesutul nervos.
Arbore bronşic
Componenta plămânului formată din bronhii şi bronhiole.
Arbor vitae
Aspectul arborescent al substanţei albe, vizibil pe secţiunele mediale ale cerebelului.
Arc
Arc, boltă.
Lat.arcus = arc, boltă
Arc reflex
Baza anatomică a activităţii reflexe, substratul morfologic al actului reflex; înlănţuirea
neuronilor în care se desfăşoară actul reflex.
Arcadă
Structură compusă dintr-o serie de arcuri, termen folosit mai frecvent pentru vasele de
sânge.
Lat.arcus = arc, boltă
Arcada anastomotică
Anastomoza vasculară pe traiect curb, transversal sau angular.
Arcada dentară
Ansamblu şirului de dinţi dispuşi în alveolele dentare.
Arcada zigomatică
Punte sau lamă osoasă a zigomaticului ce limitează orbita latero-ventral.
Area opaca
Inel întunecat al discului germinativ care înconjoară zona „area pellucida” a oului la
păsări. Se observă în faza de gastrulă.
Area pellucida
Zonă clară a discului germinativ ce înconjoară scutul embrionar la oul de pasăre şi
corespunde zonei superioare a activităţii subgerminale. Se observă în faza de gastrulă.
26
Arantius
Canal care face legătura la embrion între vena ombilicală şi vena cavă inferioară şi care
persistă sub forma unui ligament.
Arcus
În anatomie, structură cu traiect curb, asemănătoare cu aceea a unui arc de cerc.
Lat.arcus = arc.
Arcus aortae
Porţiune transversă a aortei este cuprinsă între artera aortă ascendentă şi artera aortă
descendentă.
Sinonim: cîrja aortică
Arcul ischiadic
Este format de marginile caudale ale oaselor ischiadice, de la un tuber ischiadic la altul.
Lat.Arcus ischiadicum
Area
1.Regiune delimitată a unei suprafeţe;
2.Parte structurală sau funcţională a cortexului cerebral.
Sinonim: Arie :
Lat. suprafaţă, arie
Area centralis
Arie circulară a retinei în centrul căreia se află fovea centralis.
Area acustică;
Aria vestibularis;
Aria apicală
Zonă din jurul porţiunii apicale a rădăcinii dentare;
Arie dentară
1.Aria de dinţi implantaţi în alveole pe osul maxilar ( arcada superioară) sau pe
mandibulă (arcada inferioară).
2.Arcadele dentare au formă de elipse.
Areolă
Arie pigmentată în jurul mamelonului.
Sinonim: Areola mammae,
Sinonim: Arie papilară,
Diminutiv latinesc area = suprafaţă, arie
Areolă
Interstiţiu sau spaţiu mic într-un ţesut.
Aritmie
27
Dereglare a ritmului cardiac normal, provocată de obicei de diminuarea fluxului sanguin

din cord sau de lezarea nodulului sinoatrial.
Arrector pilli
Muşchi de mici dimensiuni situaţi în dermă, care se inserează la baza foliculului unui fir
de păr.
Sub acţiunea unor stimuli cum sunt frigul sau frica, aceşti muşchi se contractă, aducând
firul de păr în poziţie verticală; în felul acesta în jurul corpului se formează un strat de aer
cu rol izolator, iar la om aşa numita „piele de găină”.
Artera
Vas sanguin care duce sângele de la cord înspre periferia organismului, avînd pereţii
compuşi din trei pături:
-mijlocie = media, compusă din fibre musculare sau elastice;
-internă = intima, căptuşită cu endoteliu şi care conţine fibre colagene şi elastice.
Gr. arteria, probabil din aer = aer, teres = conţin,
Nume atribuit în antichitate întrucât se credea că prin artere circulă aer.
Artera arciformă
Ramură a arterei renale interlobare care, împreună cu alte ramuri similare, formează
arcuri arteriale situate la baza piramidei renale.
Artera axilară
Realizează o dublă inflexiune medial la nivelul articulaţiei scapulo-humerale, aproape de
originea ei din artera subclaviculară se desprinde o ramură deltoidiană care
vascularizează musculatura din regiunea presternală.
Artera celiacă
Are originea în aorta abdominală în dreptul articulaţiei dintre ultima vertebră toracică şi
prima vertebră lombară. Şi emite artera frenică caudală, artera hepatică şi artera splenică.
Artera infraorbitară
Ramura terminală a arterei maxilare, pătrunde prin gaura maxilară a fosei pterigopalatine,
străbate canalul osului maxilar şi iese prin gaura infraorbitară.
Artera iliacă internă

Ramură a aortei abdominale şi se direcţionează caudo-latero-ventral pe peretele cavităţii
pelvine, dorsal este în contact cu vena iliacă comună, ventro-medial cu peritoneul parietal
şi ureterul şi lateral cu muşchiul iliopsoas.
Artera mezenterică
Artera care irigă intestinul.
Artera pulmonară
28
Arteră care transportă sângele neoxigenat de la ventriculul drept al inimii la plămâni,

unde acesta se încarcă cu oxigen.
Artera suprascapulară
Are originea în artera circumflexă humerală caudală
Artera toracică
Traversează mediastinele mijlociu şi caudal, în contact cu vertebrele toracice Th5 Th6, la
stânga planului median şi este însoţită de vena azigos stânga.
Arteriolă
Ramificaţie arterială care precede meta-arteriola.
Sinonim: Arteriola glomerulară; arteriola preglomerulară
Ramură din arteriolele renale interlobulare, care pătrunde în glomerul şi din a cărei
ramificare iau naştere ansele capilare glomerulare.
În peretele acestei arteriole imediat înainte de intrarea sa în glomerul, se află celulele
juxtaglomerulare, care împreună cu celulele din macula densa a tubului contort vecin
alcătuiesc aparatul juxtglomerular neuromioepitelial.
Lat. arteria = arteră
Arteriola macularis inferior
Arteriola inferioară a porţiunii maculare a retinei.
Artera mezenterică
Artera care irigă intestinul.
Artera pudendă internă
Ramura terminală a arterei iliace interne, vascularizează organele genitale din cavitatea
pelvină, perineul şi organele genitale externe
Artera pulmonară
Arteră care transportă sângele neoxigenat de la ventriculul drept al inimii la plămâni,
unde acesta se încarcă cu oxigen.
Articulaţie
Legătură între două sau mai multe oase care poate fi mobilă, semimobilă sau fixă.
Gr. arthron = încheietură
Lat.Articulationes
Articulaţia
Este structură anatomică care menţine oasele într-o strânsă legătură.
Ontogenetic, articulaţia are origine mezenchimală, similară cu oasele.
Rolul articulaţiilor este de a permite mobilizarea razelor osoase, de a limita şi orienta
sensul mişcării, de a amortiza şocurile şi de a consolida sistemul de susţinere (scheletul).
Din punct de vedere histologic se deosebesc trei tipuri de articulaţii:
-fibroase,
-cartilaginoase şi
-sinoviale.
Din punctul de vedere al mecanicii lor, articulaţiile se împart în:
-sinartroze sau articulaţii imobile,
29
-diartroze sau articulaţii mobile şi

-amfiartroze sau articulaţii semimobile.
Sinartrozele se împart în două puncte:
-gomfoze, cum sunt cele pentru dinţi;
-suturi cum sunt articulaţiile oaselor craniului.
Articulaţiile
Structuri anatomice care menţin oasele în strânsă legătură;
Ontogenic, articulaţiile au origine mezenchimală, similară cu oasele care participă la
formarea lor.
Din punct de vedere histologic se deosebesc trei tipuri de articulaţii: fibroase,
cartilaginoase şi sinoviale.
Diartrozele sau articulaţiile mobile se împart în:

-artrodii sau articulaţii cu alunecare,
-ginglime,
-enartroze sau articulaţii sferoide; în care o suprafaţă articulară este reprezentată de un
segment de sferă şi alta de o cavitate care recepţionează segmentul de sferă.
Articulaţia femuro-patelară
Articulația în formă de sanie;
Suprafeţe articulare;
Capsula articulară prezintă 2 funduri de sac:
-proximal (se întinde sub tendonul m. cvadriceps femural);
- distal (comunică cu fundul de sac medial al articulația femuro-tibială:
Ligamentele patelare sunt între patelă şi tuberozitatea tibială: laterale, intermediare,
mediale (la ecvine şi rumegătoare)
- unic la carnivore, suine, rumegîtoare şi om
-corpul adipos infratrocleară
-bursă infrapatelară.
Ligamentele meniscurilor (menisco-tibiale craniale laterale şi mediale; menisco-tibiale
caudale laterale şi mediale; meniscofemurale; transverse ale genunchiului – carnivore,
rareori rumegătoare)
Ligamentele articulaţiei femuro-tibiale: ligamentele colaterale laterale şi mediale (scurte
şi limitează mişcările de flexie şi extensie, iar mişcările de rotaţie sunt permise datorită
formei şi mobilităţii meniscuilor) ligamentele cruciate cranial şi caudal;
Articulaţia sacro-iliacă
Suprafeţele articulare;
Capsula articulară este subţire, limitează mişcările articulaţiei;
Mişcările permise de această articulaţie sunt mişcări reduse de alunecare, mutaţie-
contramutaţie
Articulaţia tibio-fibulară
30
Este sistematizată în:

– art. proximală (lipsește la bovine);
– art. distală (lipsește la ecvine):
Membrana interosoasă.
Artrologie este diviziunea anatomiei care se ocupă cu studiul articulaţiilor, studiază

legăturile naturale dintre oasele scheletului.
Sinonim:. Sindesmologie.
Sindesmologie
Ştiinţă care studiază legăturile naturale dintre oasele scheletului şi menţin oasele în
strânsă legătură; au origine mezenchimală, similar cu oasele care participă la formarea
lor.
Din punct de vedere histologic se deosebesc trei tipuri de articulaţii:
-fibroasă,
-cartilaginoasă şi
-sinovială
Gr.artro + logos = ştiinţă
Sunt articulaţii imobile sau ft puţin mobile;
Sinartroze
Se întâlnesc acolo unde oasele se continuă unele cu altele fără a lăsa sau exista spații;
Mijloacele de legătură la aceste articulaţii sunt reprezentate de ţesutul fibros, care se
interpune între marginile oaselor precum şi periostul care trece de pe un os pe celălalt;
După natura ţesutului de legătură şi după forma suprafeţelor articulare se deosebesc trei
tipuri de articulaţii fibroase: sindesmoza, sutura şi gomfoza.
Asepsie
1.Complex de mijloace, procedee sau operaţii prin care se asigură evitarea contactului cu
germenii patogeni;
2.Procedeu care vizează îndepărtarea de organism a germenilor capabili de a produce
infecţie.
Gr. a = privativ. Sepsis = putrefacţie
Aseptizare
Totalitatea intervenţiilor profilactice efectuate în vederea realizării stării de asepsie.
Asfixie
Suspendarea proceselor respiratorii, prin imposibilitatea pătrunderii aerului în pulmon
(edem, spasm glotic sau bronhial, etc).
A = privativ; spfixis = pulsaţie
31
Asomare
Metodă folosită în abator, care urmăreşte scoaterea din funcţiune a centrilor motorii şi
senzitivi de la un animal în vederea imobilizării şi insensibilizării acestuia pentru o
emisiune sanguină cât mai bună, şi respectiv sacrificarea animalului.
Fr. assomare = a omorâ
Asomator
Aparat folosit pentru efectuarea acţiunii de asomare.
Asternal
Care nu are legătură directă cu sternul. Se utilizează în definirea coastelor care nu se
articulează direct cu sternul.
Astragal
1.Os tarsian numit şi talus.
2.Os cu formă cubică, din care cauză în antichitate astragalul de miel era utilizat ca zar în
jocurile de noroc.
Gr. astragalos = călcâi)
Atlas
Prima vetebră a coloanei care se articulează cu osul occipital şi cu vertebra axis.
Gr. atlas = zeu care purta pe umeri cupola cerească
Atriu
Cavitate aşezată înainte de.prima cameră a inimii denumită şi auricul, în care intră
sângele din circulaţia sistemică şi cea pulmonară, expulzându-l apoi în cele două
ventricule corespunzătoare.
Lat. atrium = antreu, curte anterioară
Atrium dextrum
Atriul care primeşte sângele venos din marea circulaţie.
Sinonim cu atriul drept
Atrium sinistrum
Atriul care primeşte sângele venos din circulaţia pulmonară.
Sinonim cu atriul stâng
Atrofie
Reducerea în volum a unui organ prin tulburări de nutriţie.
Atrofie ovariană
Tulburare trofică gravă a ovarului, caracterizată prin dispariţia ţesutului parenchimatos,
cu proliferarea ţesutului conjunctiv. Ovarele afectate sunt mici, dure şi netede. Afecţiunea
fiind ireversibilă, femelele se exclud de la reproducţie.
32
Auricul
Prima cameră a inimii în care intră sângele, având asemănare cu o ureche.
Lat. auricula = ureche mică
Sinonim cu atriul
Auricular
Ce aparţine de ureche.
1.Pavilionul cartilaginos al urechii (Pinna).
2.Urechiuşa sau apendicele atrial, dependentă a fiecărui atriu cardiac.
Se deosebesc:
-atri dextri = urechiuşa atriului drept,
-atri sinistri = urechiuşa atriului stâng.
Lat. auris = ureche
Autopodiu
Denumire utilizată pentru definirea generală a porţiunii distale a membrelor de la carp şi
tars în jos, putând fi sistematizată în trei zone:
-bazipodiu (carp şi tars),
-metapodiu (metarcarp şi metatars)
-acropodiu (zona falangiană).
Axilă
Fosa axillaris
Subsuoară, scobitura din dreptul articulaţiei umărului, limitată de partea medială a
braţului şi peretele lateral al toracelui.
Sinonim: axilă
Lat. axilla = subsuoară
Axilar , nervul axilar

Ramură din plexul brahial care înconjoară caudal articulaţia scapulo-humerală.
Axilară, artera axilară

Arteră situată în zona axilară, apărând ca o continuare a arterei subclaviculare şi
continuându-se la rândul ei cu artera brahială sau humerală.
Axisis
A doua vertebră cervicală.
Sinonim: ax, axă
Lat. axă,
Gr. axon,
Axă
Linie imaginară în jurul căreia se roteşte corpul sau o formaţiune a sa.
Azigos
Fără pereche; termen folosit în anatomie pentru desemnarea unei formaţiuni impare.
33
Gr. a – privativ, zygos – jug, pereche
Barieră placentară
Obstacol opus de placentă la trecerea unor produşi toxici ai metaboliţilor, a unor agenţi
microbieni existenţi în sângele femelei gestante, în circulaţia fetală.
Aceasta reprezintă un mijloc de apărare pentru produsul de concepţie. În acelaşi timp însă
bariera placentară nu permite nici trecerea gamaglobulinelor purtătoare de anticorpi din
circulaţia maternă în cea fetală, de aceea, la naştere, fetuşii nu posedă mijloace de apărare
faţă de diferiţi agenţi microbieni.
Bartholini
Numele celui care a dat denumirea glandelor aflate în grosimea pereţilor vestibulului
vaginal, la unele specii (vacă).
Baza
Parte care susţine un corp, parte opusă apexului.
Gr.basis = fundament piedestal
Fr. base,
Engl. lawpart, bottom, foot.
Baza craniului
Partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă.
Bazin
Cavitate situată în partea inferioară a abdomenului şi constituită din cele două oase
coxale, osul sacru şi la unele specii de animale şi câteva vertebre coccigiene, cele două
ligamente sacroischiadice şi masa muşchilor glutei. Este sediul pentru aparatul genital,
extremitatea posterioară a aparatului urinar şi digestiv.
Fr. bassin,
engl. pelvis basin
Bazinet renal
Segment al canalului excretor al rinichiului, în regiunea hilului; rezultat din convergenţa
calicelor renale şi margând zona de continuitate cu ureterul.
Fr. bassinet
Bazipodiu
Ansamblu de oase scurte articulate între ele.
Bazipodiu membrului toracic

Ansamblu de oase carpiene sistematizate pe două rânduri la mamiferele domestice.
Bazisfenoid
Porţiunea posterioară a corpului sfenoidului, articulată cu apofiza bazilară a occipitalului,
prezentând pe faţa dorsală o scobitură hipofizară redusă.
34
Bichat
Formaţiune adipoasă ovoidă, de aprox. 1-3 cm. situată în spaţiul cuprins între muşchiul
buccinator şi marginea anterioară a ramurii mandibulei.
sin. corpus adipossum buccae
Biceps, mușchi biceps brahial

Muşchi al braţului care prezintă două tendoane la una din extremităţi.
Lat.bis = de două ori, dublu;
Ceput- is = cap
Biflex
Formaţiune glandular canaliculară situată la extremitatea proximală a spaţiului
interdigital la ovine, având aspect de fund de sac îndoit şi aşezat în pliul pielii din zonă,
canalul deschizându-se printr-un orificiu mascat de un smoc de peri.
Biflex - canal
Sinonim: glanda interdigitală
Bicuspidă
Valvula atrioventriculară care are două vârfuri.
Llat. bis + cuspis – dis = vârf, capăt
Bila
Produs de secreţie (exocrină) al ficatului, lichid filant, vâscos, uşor alcalin, cu gust amar,
cu rol deosebit în digestia şi absorbţia grăsimilor. Secretată de celulele hepatice, bila este
depozitată în vezica biliară, de unde este eliminată prin canalul cistic şi coledoc în
duoden. Conţine acizi biliari, săruri biliare, pigmenţi biliari.
Lat. bilis = fiere
Bioplasmă
Materia organică vie care intră în constituţia tuturor vieţuitoarelor.
Biopsie
Recoltarea pe viu a unei porţiuni de organ sau de ţesut în vederea efectuării unui examen.
Gr. bios = viaţă,
Ops = vedere
Biped
Fiinţă care stă sau umblă pe două picioare (omul, păsările, unele reptile, fosile, etc);
-două membre, privite, apreciate sau asociate împreună. După modul de asociere, bipedul
poate fi: anterior, posterior, lateral, diagonal stâng sau diagonal drept (numele bipedului
se dă după membrul anterior).
Lat. bis = de două ori, pes,
Pedis = de două ori
Bisexual
35
Organism care prezintă organe sexuale atât mascule cât şi femele, producând şi gameţi
specifici celor două sexe;
Populaţie alcătuită din indivizi masculi şi femeli.
Bisexuat
Termen care se referă la prezenţa la acelaşi individ a organelor de reproducere mascule şi
femele.
Sinonim: hermafrodit
Brahial, muşchi
Ce aparţine de braţ, muşchi din regiunea braţului, situat în şanţul spiral al humerusului,
fiind înserat proximal sub capul articular al humerusului şi distal pe radius, acţionând ca
flexor al antebraţului;
Plexul brahial
Tesătură nervoasă între ramurile ventrale ale nervilor VI, VII, VIII cervicali şi eventual II
toracali din care se desprind nervii ce se distribuie nervului toracal.
Gr.brachion
Brahială, artera brahială

Se defineşte sub acest termen continuarea arterei axilare ( artera de la nivelul, la care se
izolează artera subscapulară) până deasupra articulaţiei cotului, unde se termină prin
artera mediană şi artera colaterală radială distală.
Sinonim: artera humerală
Brahiocefalic, muşchi brahiocefalic

Termen utilizat pentru definirea în complex a porţiunii cleidobrachiale şi
cleidomastoidiane, realizând împreună un muşchi situat în partea latero-ventrală a
gâtului. Acţionează ca înclinător lateral al capului.
Brahiocefalică, artera brahiocefalică

1.Colaterală a aortei primitive la suine şi carnivore, sau
2.Terminală a aortei ascendente la cal şi rumegătoare,
3.Terminată după un scurt traiect printr-o arteră subclaviculară dreaptă şi un
trunchi bicarotic (la rumegătoare, suine, cabaline) sau prin două carotide comune.
Bronhială, artera bronhială

Arteriolă fină detaşată din aorta descendentă care pătrunde în hilul pulmonar. Reprezintă
artera nutritivă a pulmonului.
Braţ
Regiune cuprinsă între articulaţiile scapulo-humerală şi humero-radio-ulnară.
Gr. brachion = braţ
36
Boltă
Denumire pentru formaţiuni anatomice arcuate.
Boltă palatină
Perete osos format din apofizele palatine ale maxilarele şi incisivilor şi lamele orizontale
ale oaselor palatine; desparte cavitatea bucală de fosele nazale.
Bot
Partea superioară a capului unor mamifere cuprinzând gura şi nasul.
Fr. (la mamifere şi peşti) = museau,
Fr. (la animale carnasiere) = guelule şi mufle (du boef, du lion),
Engl. muzzle, snnout.
Bovideu
Familie de rumegătoare cu coarne persistente.
Familie de rumegătoare din care fac parte bivol, bou, capra, oaia.
Fr. bovidés,
Lat. bos, bovis = bou (de unde bovinus ce aparţine de bou).
Bovin, bovină
De bou.
Subfamilie din familia rumegătoarelor având ca tip boul.
Subfamilie din familia rumegătoarelor din care fac parte mai multe genuri: bos (taurine),
bubalus (bubaline, bivolii europeni), sincerus = bivoli africani.
Fr. bovin, lat. bovinus, bovinae,
Engl. Bovine.
Bridă
Brida care fixează un organ sau un muşchi.
Fr. bride = frâu, element de întărire
Bronhie - (bronchus)
Fiecare din cele două ramificaţii ale traheei prin care aerul ajunge în plămâni.
Denumire generică pentru ramurile arborelui respirator rezultat din diviziunea traheei în
cele două bronhii principale şi ale acestora, succesiv în bronhii mici.
Fr. bronche
Lat. bronchia
Bronchus (lat. bronhie) sin. bronhie.
Bronhiolă
Fiecare din cele două ramificaţii ale bronhiilor care pătrund în profunzimea plămânilor;
subdiviziunea unei bronhii având un diametru de 1mm sau mai puţin.
Ramificaţie terminală a bronhiilor continuată cu canalul alveolar.
Fr.bronchiole
Bucal
Cu referire la gură, cale bucală, mucoasă bucală.
37
Lat.buca = obraz
Bucal, nervul bucal

Ramură nervoasă detaşată din nervul intermediofacial, distingându-se un nerv bucal
dorsal şi un nerv bucal ventral.
Buccinator, muşchiul buccinator

Muşchi situat în jumătatea rostrală a peretelui lateral al cavităţii bucale prezentând o
porţiune bucală (muşchiul bucal) şi una molară (muşchiul molar) cu rol deosebit în
prehensiunea apei, în supt, în împingerea alimentelor între tablele dentare în timpul
masticaţiei.
Porţiunea bucală are fibrele dispuse penat, se găseşte în plan superficial, în structura
obrajilor, formând baza anatomică pentru a obrajilor.
Porţiunea molară este acoperită aproape complet de m. maseter, având fibrele dispuse
longitudinal.
Porţiunea bucală se inseră pe marginile interalveolare maxilare şi mandibulare, iar
porţiunea molară pe tuberozitatea alveolară a maxilei şi caudal de ultimul molar
mandibular.
Prin dispunerea fibrelor sale muşchiul buccinator are rol important în readucerea bolului
alimentar între tablele dentare, în băut şi supt.
Buccinator, nervul buccinator

Ramură nervoasă detaşată din nervul mandibular (care se deprinde din nervul trigemen)
şi distribuit muşchilor temporal şi pterigoidian lateral, glandelor molare şi mucoasei ce
căptuşeşte pereţii cavităţii bucale.
Bulă lacrimală
Formaţiune osoasă pneumatizată dependentă de osul lacrimal, dezvoltată la rumegătoare
şi suine şi plasată pe podeaua orbitei.
Bulă timpanică
Formaţiune osoasă pneumatizată din osul temporal şi situată la baza piramidei
temporalului.
Are rol de cameră de rezonanţă ataşată urechii mijlocii şi dispersarea presiunii zonale
exercitată în timpul masticaţiei.
Bulb
Ce are formă rotunjită şi uşor umflată.
Bulbus = ceapă
Bulb rahiadian
Termen vechi pentru măduva prelungită;
Bulbus cerebris
Bulbul aortei = bulb arterial.
Bulb duodenal
38
Se defineşte sub aceste termen prima porţiune a duodenului, apărând ca o dilataţie

relativă (mai vibilă la carnivore).
Lat. bulbus duodeni
Bulb ocular
Formaţiune cu aspect sferoidal este incluză în structura elementele senzoriale vizuale.
Plasat în orbită, prezintă pereţii formaţi din trei tunici: fibroasă (scleroasă şi corneea),
musculo-vasculară (coroidă, zona ciliară şi irisul) şi nervoasă (retină).
Între cornee şi iris, spaţiul (camera anterioară) este plin cu un corp apos, ca şi spaţiul
dintre iris şi cristalin (camera posterioară). În interiorul sferoidului, înapoia cristalinului,
spaţiul prezintă camera interioară, care este plină cu corp vitros.
Suprafeţele curbe care despart diversele medii refrigerente (dioptrii) formează în
ansamblu, sistemul dioptic al ochiului.
Lat. bulbus oculi
Sinonim: glob ocular
Bulb olfactiv
Porţiunea din rinencefal plasată la nivelul foselor etmoidale, fiecare bulb fiind legat de
restul telencefalului prin trei pedunculi. Pe suprafaţa fiecărui bulb se observă terminarea
aparentă a nervilor olfactivi.
Lat.bulbus olphacterius
Bulb pilos
Formaţiune îngroşată de implantarea firului de păr, adăpostând o papilă dermică
modificată.
Bulb uretral
Porţiune mai îngroşată a canalului urogenital, alcătuită din uretră, ţesut erectil şi
rădăcinile corpului cavernos. Este situat la locul de continuare a uretrei membranoase cu
uretra spongioasă.
Lat. bulbus urethralae
Bulbul glandului
Zonă erectilă situată între porţiunea liberă şi cea fixă a penisului la câine.
Bulet
Regiunea articulaţiei metacarposesamo- şi metatarsosesamofalangiană la animale.
Fr. boulet = glezna calului
Burelet
Cută dură semicirculară a pielii la extremitatea inferioară a membrelor la animale, având
rol în formarea copitei şi a ongloanelor.
Formaţiune fibrocartilaginoasă de completare a suprafeţelor articulare; îngroşare
indurativă în jurul unui focar inflamator.
Fr. bourellet = perniţă semicirculară
39
Burelet cotiloidian
Formaţiune fibrocartilaginoasă de completare situată pe sprânceana cavităţii acetabulare a
coxalului.
Burelet glenoidian
Formaţiune fibrocartilaginoasă de completare a unei cavităţi articulare glenoidiale.
Bursă
Formaţie anatomică cu aspect de sac (învelitorile care acoperă testiculele).
Lat. bursa = pungă, sac mic
Bursa lui Fabricius

Formaţiune glandulară situată deasupra zonei cloacale la păsări. Are un rol endocrino-
metabolic, descrisă în sec.XVIII
Bursa intertuberculară
Formaţiune sinovială servind la alunecarea tendonului proximal al bicepsului prin şanţul
intertubercular.
Sinonim: pungă bicipitală
Bursa omentală
Spaţiul virtual rezultat din trecerea marelui epiplon de pe marea curbură a stomacului ( de
pe rumen la rumegătoare) pentru a se prinde pe plafonul cavităţii abdominale.
Comunicarea pungii omentale cu restul spaţiului peritoneal se realizează printr-un orificiu
inelar cunoscut sub denumirea de hiatusul Winslow.
Sinonim: punga omentală sau epiploică
Bursa sinovială (Bursa synovialis)

Are aspect de sac aplatizat ce conţine lichid sinovial.
În funcţie de dispunerea ei întâlnim:
-bursă sinovială subcutanată, situată între o proeminenţă osoasă şi piele;
-bursă sinovială submusculară, situată între un os şi muşchi;
-bursă sinovială subtendinoasă, peste care alunecă tendoanele;
-bursa sinovială subfascială, situată dedesubtul unei fascii;
-bursa sinovială subligamentară plasată dedesubtul unui ligament.
Bursele pot fi înnăscute sau dobândite.
Bursa testiculară
Formaţine alcătuită din şase straturi care delimitează o cavitate în care sunt situate
testiculele.
Cele şase membrane, învelitori care intră în componenţa bursei testiculare de la exterior
spre interior sunt: scrotul, dartos, celuloasa, cremasterul, fibroasa şi seroasa. Exceptând
scrotul, care este comun pentru ambele testicule, celelalte învelitori testiculare formează
câte o pungă separată pentru fiecare testicul.
Sinonim: punga testiculară
40
Bursa trocanterică
Formaţiune anatomică în formă de sac plină cu un lichid vâscos; este interpusă între alte
două formaţiuni, uşurând mişcarea acestora una pe cealaltă.
Spaţiu de clivaj conjunctiv, incluzând o sinovială de alunecare tendinoasă peste trocanter
la cabaline distingându-se o pungă trocanterică cranială, caudală şi laterală.
Gr. Byrsa = pungă, sac
Sinonim: bursă.
Bursa bicepsului
Bursă care separă tendonul muşchiului biceps brahial de tuberozitatea radială pe care se
inserează.
Bursa lui Fabricius

Este prezentă doar la păsări, plasată dorsal de cloacă şi se deschide în proctodeum.
Cabalin
Specia genului equs care cuprinde caii propriu-zişi atât cei domestici cât şi strămoşii lor
sălbatici, este specia cea mai importantă, cea mai răspândită, cea mai polimorfă şi cea
care a jucat cel mai mare rol în dezvoltarea societăţii omeneşti. Are un exterior specific:
cap expresiv şi foarte mobil, gât lung, coamă bogată şi lăsată pe o parte la caii domestici,
grebăn proeminent, spinarea şi şalele înclinate, posterior – anterior, crupă puternică,
coadă acoperită în întregime cu păr şi castanele prezente la membre. De asemenea,
prezintă nechezatul caracteristic.
Lat. equus cabalus
Fr. cabalistique, rasă cabalină din lat. cabalinsc.
Cabrare
Mişcare pe loc, efectuată uneori de animale, în special de cai care constă în desprinderea
membrelor anterioare şi ridicarea trenului anterior de la sol, realizându-se staţiunea pe
bipedul posterior. Este o mişcare care se execută în mod natural (la montă) sau artificial
(la comandă) în urma dresajului.
Cadavru
Corpul unui om sau animal mort.
Cad
Termen utilizat pentru definirea unor formaţiuni organice care se înlocuiesc definitiv,
dinte caduc (dinte de lapte), peri caduci, etc. sau periodic: coarnele la cerb, căprior, etc.
Cuc
Perii sau penele în perioadele de năpârlire.
Lat. caducus = care cade
Lat. cadavre
Cadavru; cuvânt format din primele litere cuprinse în trei cuvinte latine:
caro , da, ta, vermibus = carne dată viermilor
41
Cahexie
Slăbire extremă cu consumarea tuturor substanţelor de rezervă până la atrofie musculară.
Sinonim: caşexie
Gr, kakos = rău, exis= stare
Caia
Cui cu care se fixează potcoava formată din cap, gât, lamă (care se împlântă în corn) şi
vârf. Există mai multe tipuri de caiele: franceze, engleze, caiele de gheaţă, crampoanele
sau colţii de gheaţă (împiedică alunecarea).
Cal
Animal domestic ierbivor cu copita nedespicată folosit la călărie şi la tracţiune (equus
caballus), armăsar castrat provine de la lat. caballus
Fr. cheval,
Engl. Horse:
Racer = cal de curse
Sea horse.= Cal de mare
Calcaneu (lat. calx – cis = călcâi) – os tarsian, (osul călcâiului) situat în rândul întâi
înapoia astragalului, tuberozitatea calcaneană predominând sub piele.
Lat. calx , cis = călcâi
Fr. calcanéum.
Calice renal
Formaţiune de colectarea urinii situată la nivelul papilei renale, în care se deschid porii
urinari. Din unirea calicelor rezultă bazinetul.
Calotă
Fiecare dintre cele două, obţinute prin tăierea unei sfere cu un plan; boltă a cărei
suprafaţă inferioară are în secţiunea verticală, forma unui semicerc sau a unei semielipse.
Calota craniană
Partea superioară a cutiei craniene.
Fr.calotte,
Engl. Calotte.
Calus
Tesut osos nou, care sudează capetele rezultate din frecătura unui os. Formaţiune reactivă
de proliferare şi condensare a ţesutului osos la nivelul de consolidare a capetelor de
fractură.
Fr. calus.
Calvaria
Este alcătuită din oase plane, acoperite la exterior de un periost gros numit pericraniu.
Calviţie
42
Lipsa, căderea sau pierderea părului care acoperă craniul la om.

Sinonim: calvescenţă
Lat calvities = chelie, pleşuvie
Cambrat
Termen ce defineşte la animale un defect de aplomb (genunchi sau jareţi depărtaţi).
Fr. cambré = arcat
Cameră de aer
Spaţiu cu aer situat între membranele cochiliere ale oului desprinse una de alta în zona
vârfului rotunjit al oului.
Formarea camerei de aer începe odată cu expulzarea oului în mediul înconjurător, prin
contractarea conţinutului acestuia, odată cu învechirea se dezvoltă continuu prin
evaporarea unei părţi din apa albuşului.
În dezvoltarea embrionară puiul sau bobocul pătrunde cu ciocul în primul rând în camera
de aer unde începe respiraţia pulmonară şi abia apoi survine cionirea.
Camere oculare
Spaţii cavitare situate în interiorul globului ocular, distingându-se o cameră anterioară
(între cornee şi iris), o cameră posterioară (între iris şi cristalin), ambele pline cu corp
apos şi o cameră interioară în care se găseşte corpul vitros.
Canal
Termen utilizat în anatomie pentru definirea conductelor organice de scurgere a unui
produs sau a spaţiilor inter- şi intraosoase de trecere a nervilor, a vaselor, etc.
Canal alveolar
Zonă terminală a unei bronhiole care lărgindu-se şi subţiindu-şi peretele, se divide într-un
buchet de canalicule ramificate în unghi ascuţit spre sacii alveolari (cu pereţii structuraţi
în alveole).
Canalul carpian
Spaţiu delimitat între foiţa profundă a fasciei carpiene palmare şi ligamentul palmar
comun carpian este străbătut de tendoanele muşchilor flexori digitali superficial şi
profund, care alunecă cu ajutorul unei sinviale vaginale comune, medial fiind însoţite de
artera digitală comună palmară II şi de nervul palmar medial.
Canal cistic
Canalul de scurgere a bilei din vezica biliară în canalul coledoc, deschiderea lui marcând
limita dintre canalul hepatic şi canalul coledoc.
Canal dentar
Formaţiune canaliculară care străbate rădăcina dentară, prin care vasele şi nervii pătrund
în cavitatea pulpară.
sin. canal radicular
43
Canal deferent
Tub de legătură între epididim şi canal ejaculator. Are trei porţiuni:
-extra-abdominală (intră în componenţa cordonului testicular),
-intra-abdominală şi
-pelvină.
La unele specii: taur, berbec, armăsar, înaintea canalului ejaculator, canalul deferent
prezintă o dilataţie numită ampula canalului deferent.
Canal ejaculator
Confluenţa canaliculară rezultată din unirea canalului deferent cu canalul glandei
veziculare (veziculei seminale).
La animalele fără glande veziculare, canalul ejaculator lipseşte, existând în schimb un
orificiu ejaculator.
Canal ependimar
Canalul care străbate măduva spinării stabilind legătura între ventriculul IV şi ventriculul
V.
Canal epididimar
Tub foarte sinuos, lung şi ocupând un spaţiu restrâns, care reprezintă prima porţiune a
căiilor genitale extratesticulare.
Canal hepatic
Canalul de eliminare a bilei spre care converg canalele interlobulare.
L at. ductus hepaticus
Canal Gärtner
Formaţiune tubulară, prezentă în mucoasa vaginală la vacă, (pe podeaua vaginului)
reprezentând rudimente ale canalului Wolf.
Canal inghinal
Delimitat de cele două inele inghinale, este străbătut la mascul de cordonul testicular şi
de vase şi nervi destinate organelor genitale, iar la femele doar de vase şi nervi ce
deservesc ugerul.
Lat.Canalis inquinalis
Canal medular
Spaţiu cavitar situat în diafiza oaselor şi adăpostind măduva osoasă.
Canal Müller
Formaţiune embrionară pară, din care vor lua naştere organe diferite la mascul şi la
femelă. Are o extremitate superioară ce se deschide în celom şi o extremitate inferioară
care ajunge până în apropierea sinusului urogenital.
La femelă, din canalele Müller se formează oviductele, uterul şi vaginul, iar la mascul,
utriculul prostatic.
44
Canal sudoripar
Porţiune dreaptă, tranhipodermică, a canalului de eliminare a transpiraţiei.
Canal urogenital
Porţiunea canaliculară comună a aparatului urinar şi genital. La mascul este reperzentată
de porţiunea uretrală cuprinsă între orificiul ejaculator şi meatul urinar extern, în timp ce
la femele corespunde porţiunii cuprinsă între meatul urinar şi vulvă, porţiune cunoscută
sub denumirea de vestibul vaginal.
Canal Wharton
Canalul de eliminare al secreţiei salivare ataşat glandei submandibulare, prezentând
orificiul de deschidere în cavitatea bucală la nivelul plicei carunculare sublinguale, în
apropierea frâului limbii.
Sinonim: canal mandibular
Canal Wirsung
Canalul colector principal al pancreasului.
Canale eferente
Fine canalicule ce pleacă din reţeaua testiculară şi care prin impletirea lor formează
conurile eferente (sau lobii epididimului).
Canide
Familie de carnivore digitigrade; cu gheare neretractile şi cu patru degete la picioarele
dinainte şi cinci la cele din spate din care fac parte: lupul, vulpea, şacalul.
Fr.canides,
Engl. canide.
Canin
Categorie de dinţi cu coroană conoidă, situaţi între incisivii lăturaşi şi primul premolar,
având o dezvoltare deosebită la mamiferele carnivore, precum şi la suine şi la masculii
equini, lipsind de la unele rumegătoare domestice şi de la rozătoare.
Lat. canis– de câine, privitor la câine.
Canis
Specia de câini cu părul creţ.
Fr. caniche,
Engl. canine.
Canis familiaris
Nume ştiinţific pentru toate rasele de câini domestici.
Fr.chien, dog (de vânătoare) hound
Sinonim: câine.
Canisă
Unitate de producere, creştere şi dresaj a câinilor.
45
Orice canisă are sectoare de reproducţie, creştere şi dresaj al tineretului, dresaj general şi
de specialitate precum şi secţie de pregătire a hranei, izolare, etc.
Rasă canină
Fiecare dintre dinţii lungi şi ascuţiţi, aşezaţi între dinţii incisivi şi premolari, foarte
dezvoltaţi la animalele carnasiere.
Fr. canin,
Lat. Caninus.
Canulă
Tub, din material divers utilizat pentru scurgerea unui lichid sau pentru a face spălătură în
anumite cavităţi naturale sau accidentate.
lat. diminutiv canna = nai, trestie
Canulă traheală
Tub metalic sau din material plastic utilizat pentru realizarea respiraţiei prin traheostomă
în caz de obstrucţie laringiană.
Cap
Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor unde se află
creierul, principalele organe de simţ şi orificiul bucal.
Lat. caput,
Fr.tête,
Engl. head.
Cap articular
Eminenţă osoasă articulară cu aspect sferoid, acoperită cu cartilaj, care participă la
formarea unei articulaţii sferoide.
Capacitate motrică
Totalitatea mişcărilor pe care le poate face animalul.
Capacitate senzorială
Totalitatea stimulilor, excitaţiilor lumii obiective, sezaţi de un organism. Variază de la
specie la specie şi uneori în special la câini, de la rasă la rasă.
Capilar
Subţire, îngust.
Vase capilare
Cele mai mici vase de sînge, care servesc la hrănirea ţesuturilor şi stabilesc legătura între
vene şi artere.
Fr. capilaire,
Lat. capilaris
46
Capsulă
Teacă fibroasă ce înconjoară un organ, o neoformaţie, un proces morbid.
lat. cutie mică
Capsula Bowmann – Müller

Formaţiune de învelire a glomerului renal, marcând originea căilor urinare intrarenale.
Capsula Glisson
Fibroasa proprie de învelire subperitoneală a ficatului.
Capsula sinovială
Spaţiu cavitar de clivare conjunctivă (primară sau secundară) plin cu lichid sinovial,
distingându-se pungi sinoviale articulare şi subcutanate.
Sinonim:pungă sinovială
Capul osos
Numit şi scheletul capului este alcătuit din oasele craniului –neurocraniu
Caracter
Particularitate distinctă care constituie specificul unui individ.
Gr.charakter = semn
Caractere sexuale
Sunt modificări morfofuncţionale, care se transmit odată cu sexul.
Cardia
Deschiderea esofagului în stomac; denumire dată deoarece această deschidere este situată
în apropierea cordului.
Gr. kardia = inimă
Carcasă
Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal.
Corpul animalului rezultat după prelucrarea de abator în urma jupuirii, eviscerării,
îndepărtării organelor şi a anumitor extremităţi corporale în funcţie de specie.
Carcasele se pot prezenta întregi la ovine şi păsări, în jumătăţi sau semicarcase la porcine
şi pe sferturi la bovine.
Fr.carcase
Cardiac
1.Ce este în legătură cu inima.
2.Muşchi cardiac = miocardul.
Individ care suferă de o boală a cordului.
Gr. kardia= inimă
Cardiaci, nervi cardiaci
47
Ramuri nervoase distribuite cordului, sunt sistematizaţi în ortosimpatici sau acceleratori

şi parasimpatici sau depresori, distingându-se trei perechi din fiecare categorie, adesea
nedistincţi, existând nervi cardiaci craniali, mijlocii şi caudali.
Cardiograf
Aparat care înregistrează contracţiile cardiace.
Gr.grafein = a scrie
Cardiogramă
Înscrierea activităţii cardiace obţinută cu ajutorul cardiografului.
Cardiologie
Parte a medicinii care se ocupă cu studiul cordului, morfologic, fiziologic şi patologic.
Cardiopatie
Termen general utilizat pentru definirea oricărei afecţiuni cardiace indiferent de natură,
cauzele şi manifestările ei.
Carenă
Proeminenţă prelungită a unor organe.
Lat. carina = crestată
Carena sternală
Sau creasta osoasă
1.Este aşezată pe faţa externă a sternului, la cele mai multe păsări, serveşte pentru a
inserţia muşchilor zborului.
2.Proeminenţă alungită a unui organ sau a unui os, vizibilă pe suprafaţa corpului.
Fr.carène
Engl. keel
Carnasier
1.Animal care posedă carnasieră.
2.Termen folosit impropriu pentru carnivor.
Carnasieră
Molar al mamiferelor carnivore cu aspect particular, plasat câte unul pe fiecare jumătate
de arcadă dentară.
Carnivor
Care se hrăneşte exclusiv cu carne.
Carnivore
1.Nume generic dat animalelor care se hrănesc cu carne.
48
2.Ordin de mamifere cu dentiţia adaptată pentru sfâşiat şi sfărâmat prada (pisica, câinele,
nurca, vulpea).
Sinonim: animale carnivore
Carotidă
Arteră principală din zona cervico-cefalică: distingându-se:
1.Arteră carotidă comună, pară situată în fundul jgheabului jugular prin care sângele este
dus la formaţiunile cefalice.
2.Arteră carotidă internă, una din terminalele carotidei comune, pară, distribuind sângele
formaţiunilor din cutia craniană.
3.Arteră carotidă externă, de asemenea pară, ea este terminală a carotidei comune,
distribuind sânge la formaţiunile ataşate scheletului maxilo-facial.
Gr.karotides = derivat din karoun = a potoli, a aţipi
Fr. Carotide
Carp
1.Denumire generică pentru definirea regiunii centrate pe oasele carpiene.
2.Grup de opt oase mici care alcătuiesc încheietura mâinii articulându-se cu oasele
antebraţului şi metacarpului.
Gr.karpos = rădăcina mâinii
Fr.carpe,
Lat. carpo = a rupe
Regiunea carpiană
Formată din oase carpiene, ligamente, tendoane - formaţiuni din zona bazipodială a
membrului toracal, se descriu oase carpiene, articulaţii carpiene realizând un complex
articular incluzând diversele articulaţii dintre oasele carpiene, solidarizate prin ligamente
comune şi teci carpiene.
Carpo-metacarpian
Se utilizează pentru definirea unei formaţiuni de legătură între regiunea carpiană şi
metacarpiană, sau care aparţine în egală măsură celor două regiuni.
Cartilaj
1.Țesut animal conjunctiv, elastic şi rezistent care se găseşte în organism, separat sau
formând scheletul peştilor cartilaginoşi;
2.Învelişul suprafeţelor articulare ale oaselor îndeplinind funcţia mecanică de susţinere.
3.Țesut animal flexibil, elastic şi relativ solid care poate să rămână toată viaţa în această
stare sau reprezintă forma iniţială a ţesutului osos.
În funcţie de componentele structurale se disting: cartilaje elastice, cartilaje fibroase şi
cartilaje hialine.
Lat. cartilago= zgârci
Cartilaj bronhial
Placă de cartilaj de dimensiune redusă situată în pereţii bronhiilor, caudal.
Fr. cartilage.
49
Engl. gristle, cartilage.
Caruncul
Denumire generală pentru definirea unor proeminenţe anatomice mici, colorate, cu aspect
mioid, distingându-se caruncule uterine, caruncul duodenal, caruncul lacrimal, caruncul
lingual, etc.
Lat. caruncula = bucăţica de carne
Carunculi uterini
Formaţiuni rezultate din gruparea mai multor cripte uterine, prezente pe endometrul
rumegătoarelor. Numărul şi forma carunculilor este diferită la vacă, oaie, capră, iar
mărimea lor creşte de la vârful cornului uterin spre baza acestuia şi în raport cu stadiul
gestaţiei ajung, la o dezvoltare maximă la sfârşitul gestaţiei. Reprezintă componenta
uterină a placentei la rumegătoare.
Castane
Mici formaţiuni cornoase aşezate pe faţa internă a membrelor calului (la partea inferioară
a antebraţului şi la partea superioară a fluierului membrelor posterioare), la unele rase de
cai şi la măgari lipsesc castanele posterioare, iar la catâri acestea sunt foarte mici. Sunt
considerate ca un vestigiu al unui deget, dispărut în timpul filogenezei.
Castrare
Termen general cvas-ştiinţific prin care se defineşte ablaţia organelor genitale esenţiale
(testicol, ovar) sau suprimarea funcţionalităţii lor pe diferite căi.
Termeni corecţi: ovariectomie (la femele) şi orhiectomie (la masculi).
Cataractă
Opacifierea cristalinului.
Gr. katakta = cascadă
Catâr
Hibrid obţinut din împerecherea măgarului cu iapa, la care masculii sunt sterili şi femele
pot fi fecunde.
Lat. equus mullus
Caudal
În legătură cu coada; termen pentru a indica un organ ce se găseşte în apropierea cozii sau
o direcţie îndreptată spre coadă.
Arteriole caudale
Detaşate din artera sacrată medie (carnivore, suine, rumegătoare) sau din artera sacrală
laterală (cabaline) distribuite la muşchii cozii, distingându-se artere caudale laterale,
dorsale şi ventrale.
Lat. cauda = coadă
50
Cavă, vena
Vena cavă, prin care se întoarce sângele din corp la inimă.
Se pare că iniţial s-a tradus greşit termenul lui Galen, în loc de peps coile = venă mare,
spaţioasă largă, adjectivul Koilos a fost tradus în limba latină cu cavus = gol, el având şi
acest înţeles.
Lat. cavus = scobitură,peşteră
Cavernă
Cavitate în masa unui ţesut.
Lat. caverna = groapă, peşteră
Cavernos , corpul cavernos

Formaţiune erectilă din structura penisului prezentând la exterior o albuginee ( învelitoare
inextensibilă) ce trimite în interior o serie de septumuri, rezultând o mulţime de alveole
(caverne) în care se deschid capilare. Considerat în general, corpul cavernos al penisului,
are un aspect cilindroid, formând masa principală a penisului, fiind fixat pe arcada
ischiatică prin două „rădăcini”.
Cavitas
Spaţiul gol sau cavitate situată într-o anumită regiune, a corpului sau într-un organ.
Lat. cavitate)
Sinonim: cavitate.
Cavitas glenoidalis scapulae

Cavitatea glenoidă a spetei, negativul unui cap articular emisferic, suprafaţă concavă
situată pe unghiul ventral al scapulei şi care se articulează cu capul osului humeral.
Lat. Cavitas glenoidalis scapulae
Cavitate
Spaţiu cavitar natural în osul maxilarelor în care este suspendat dintele prin ligamentul
alveolo-dentar.
Sinonim: cavitatea alveolară
Lat cavitas
Cavitatea amniotică
Spaţiu delimitat de amnios.
Cavitate bucală
Cavitatea bucala adaposteste limba si dintii.
Limba este un organ musculos, care are rol in prehensiunea, masticatia, insalivatia si deglutitia
nutreturilor.
Dintii sunt cele mai dure organe si au rol in prehensiunea si masticatia nutreturilor.
Dintii sunt situatia pe maxilarul superior si inferior, prezentand diferentieri de la specie la specie
Cavitate orală.
Lat. Cavum oris.
51
Cavitate cotiloidă
Acetabulum.
Cavum
Termen general pentru a desemna o cavitate.
Lat. cavitate
Cavum abdominis , abdomen.
Cavum articulare
Spaţiu intra-articular cuprins între membrana sinovială şi cartilajul articular, spaţiu
delimitat de capsula articulară şi sinoviala articulară situat între extremităţile osoase
articulare.
Cavitatea craniană
Spaţiu delimitat de oasele neurocraniului, în care se găseşte plasat creierul.
Cavitate ependimară
Cavitate ependimară a telencefalului este reprezentată de ventriculii laterali, cavităţi
simetrice situate în emisferele cerebrale, întinzându-se din lobul frontal până în lobul
occipital şi conţin lichid cefalorahidian.
Cavum laryngis
Cavitatea inferioară a laringelui formată din: vestibulum laringis, glottis şi cerum
infraglotticum.
Cavitate orbitară
Cavitatea de adăpostire a bulbului ocular, a muşchilor bulbului, a glandei lacrimale, etc.
Sinonim: orbită
Cavitate pelvină
Spaţiu organic comunicând cu cavitatea abdominală situat în interiorul bazinului şi
adăpostind porţiunea terminală a tubului digestiv (rectul), vezica urinară, cea mai mare
parte din aparatul genital femel, glandele anexe ale aparatului genital femel.
Cavitate pericardică
1.Cavitatea delimitată de seroasa pericardului şi în care se găseşte o cantitate redusă de
lichid (nu cordul, care este plasat extra seros în sacul fibros al pericardului),
2.Foiţa cardiacă a seroasei, pericardic (epicardul) mulându-se pe suprafaţa cordului.
Cavitatea peritoneală
Spaţiu virtual (complet închis la mascul, comunicând cu exteriorul la femelă, prin
deschiderea abdominală a oviductelor) delimitat de seroasa peritoneală.
Cavitate pleurală
Spaţiu virtual delimitat de pleură, situat între pulmon şi peretele cutiei toracice.
Cavitate toracică
52
Spaţiu organic delimitat de stern (ventral), vertebrele toracale (dorsal) şi diafragmă

(caudal) căptuşit de pleură.
Cec, cecum
1.Intestinul orb; porţiune de intestin ce se găseşte la trecerea de la intestinul subţire la cel
gros, dezvoltat la animalele ierbivore, mai mic la animalele carnivore şi puţin dezvoltat la
om.
2.Prima porţiune a intestinului gros la mamifere cu aspect de sac, prezentând o
comunicare ileocecală (de comunicare cu ileonul) şi o deschidere cecocolică (de
comunicare cu colonul).
La cabaline, suine şi leporide pereţii apar boselaţi, datorită unor benzi longitudinale.
La cabaline prezintă trei porţiuni: cârje, corp şi vârf (relativ ascuţit) în timp ce la restul
speciilor, cârja lipseşte, iar vârful este relativ rotunjit, la leporide prezentând un
„apendice cecal”.
La păsări există două cecuri alungite, destul de voluminoase.
Lat. caecum = orb, uneori transcris şi coecum
Cecală, artera cecală

Din grupul vaselor mezenterice.
Cecitate
Abolirea totală a facultăţilor vizuale.
Cefalic
Care se referă sau se raportează la cap: extremitate cefalică, nervi cefalici.
Cefalorahiadian, lichid cefalorahidian

Lichid plasat între piamater şi arahnoidă, umplând toate spaţiile subarahnoidiene,
ventricol cerebral şi canalul ependimar, rezultând dintr-un proces de filtrare la nivelul
plexurilor coroidiene şi având un rol protector şi drenator pentru centrii nervoşi.
Sinonim: L.C.R.
Celiacă, artera celiacă

Artera colaterală postdiafragmatică a aortei abdominale, după un scurt traiect trifurcându-
se în artera gastrică stângă, artera hepatică şi artera splenică, (artera gastrică stângă,
prezintă diverse variante în funcţie de specie).
Sinonim: trunchiul celiac.
Celulă
Cea mică unitate de structură şi funcţie biologică, în care se desfăşoară procesele vitale.
Celulele pot exista ca unităţi independente sau pot fi asociate sub formă de colonii
(asociere faculativă) sau ţesuturi (asociere obligatorie).
Ele reprezintă elemente constitutive ale tuturor organismelor.
Lat. celula, cellula = cameră
Celule germinative
53
Ovule (ouă) sau spematozoizi.
Celulue Leydig
Celule interstiţiale cu rol endocrin din testicol.
Celule Sertoli
Elemente sinciţiale cu rol trofic de la nivelul tubilor seminiferi.
Celule sexuale
Celule cu un set de cromozomi caracteristic speciei, rol de a reproduce organismul. Din
unirea a două celule de sex opus rezultă oul sau zigotul, cu un număr diploid de
cromozomi.
Sinonim: Gameţi.
Celule somatice
Celulele diploide din care sunt alcătuite ţesuturile corpului.
Au două seturi identice de cromozomi, unul proeminând de la părintele tată, iar celălalt
de la părintele mamă.
Gr. Soma = corp
Celule umbeliforme
Elemente celulare superficiale ale epiteliului mixt din vezica urinară.
Centrul de osificare primar

Se găseşte în diafiză.
Centrele de osificare secundare

Se găseşte în epifizele oaselor lungi.
Creşterea în lungime a osului se realizează pe seama cartilajului epifizar (de creştere),
iar creşterea în grosime pe seama stratului osteogenic al periostului.
Centura pelvină
Se defineşte sub acest termen complexul de oase care formează zono-scheletul
membrului pelvin, cuprinzând cele trei oase care intră în componenţa coxalului (ilium,
ischium şi pubis), la rândul lor cele două coxale (sudate sau articulate pe linia ventro-
mediană prin intermediul simfizei pelvine) formând osul bazinului articulat dorsal cu osul
sacrum.
Centura scapulară
Termen utilizat pentru definirea zono-scheletului toracal, formată din perechile de oase
simetrice, care leagă direct sau indirect membrul toracal de trunchi în componenţa
completă a centurii scapulare intrând spata, clavicula şi coracoidul.
Cerebel
Porţiunea encefalului lobuloasă, situată deasupra protuberanţei în cavitatea cerebeloasă a
cutiei craniene.
54
Apare legată de trunchiul cerebral prin trei perechi de pedunculi cerebeloşi.

Macroscopic i se descriu doi lobi laterali şi un lob median (vermisul).
Sinonim: creier mic.
Lat. cerebellum = creierul mic.
Fr. cervelet, engl. „cerebral” = cerebral
Cerebelos
Cu referire la cerebel.
Lat cerebelum
Sindrom cerebelos.
Cerebellum
Creier mic, partea encefalului care se află dedesubtul creierului mare, în etajul inferior al
cutiei craniene şi înapoia trunchiului cerebral, participând la delimitarea ventriculului
patru.
Este alcătuit dintr-o bandă mediană îngustă numită vermis, din două porţiuni laterale
numite emisfere cerebeloase şi este legat de trunchiul cerebral prin cele trei perechi:
-pedunculi cerebeloşi superiori,
-pedunculi cerebeloşi mijlocii şi
-pedunculi cerebeloşi inferiori.
Are rol în coordonarea mişcărilor corpului, reglează echilibrul, are rol deosebit în
motricitatea organismului, menţine tonusul normal al muşchilor, coordonează şi reglează
gradul, forţa, viteza şi desfăţurarea normală a mişcărilor.
În cerebel, substanţa albă, dispusă la interior are aspect ramificat, numită „arborele
vieţii”, acoperită la exterior de substanţă cenuşie care reprezintă cortexul cerebelului.
Care aparţine creierului, privitor la creier şi la funcţiile lui.
Lat. Cerebellum = creier mic
Fr. cérébral,
Engl. cerebral.
Cerebrale, artere cercebrale

Cerebrospinal
Cu raport sau apartenenţă simultană la măduva spinării.
Cerebrum
Partea sistemului central situat în etajul superior al cutiei craniene deasupra corpului
cerebelului.
Este alcătuit din cele două emisfere cerebrale şi o porţiune mediană impară în
continuarea trunchiului cerebral, numită creierul intermediar – diencefalul.
Sinonim: creier
Lat. cerebrum = creier mare.
Cerumen
Substanţă ceroasă secretată de glandele canalului auditiv extern al urechii care poate
obstrua parţial sau total lumenul acestora, determinând o hipoacuzie de transmisiune.
Lat. cera = ceară
55
Fr. Cérumen
Cervical
1.În legătură cu gâtul (collum) care ţine de partea dindărăt al gâtului, sau o parte
asemănătoare gâtului: canal cervical, ganglion cervical;
2.Care se referă la ligament, formaţiune fibroasă de legătură situată în regiunea cervicală
şi cuprinzând un funicul dorsal şi o porţiune lamelară.
Lat. cervix-cis = gât
Fr. Cervical
Cervix
Segmentul terminal al uterului, cu aspectul unui tub fibrocartilaginos, de consistenţă
elastică, asigurând comunicarea între corpul uterin şi vagin. Este perfect închis în timpul
gestaţiei. În timpul ciclului sexual este uşor întredeschis, permiţând pătrunderea
spermatozoizilor, spre căile genitale ascendente.
Sinonim: gât uterin
Circumferinţa articulară
Unică sau divizată, de forma unui semicerc, la radius şi ulnă.
Cisterna chilului
Numită şi cisterna lui Pecquet, este un conduct limfatic dilatat, plasat sublombar, în
dreptul vertebrelor LII-LIV, dorsal de vena cavă caudală şi dorsal puţin spre dreapta de
aorta abdominală, rezultă din confluarea trunchiurilor limfatice lombare şi viscerale care
aduc limfa de la membrele pelvine, pereţii cavităţii abdominale şi viscerele din cavitatea
abdomino-pelvină.
Cisterna chilului se varsă în conductul toracic.
Collum dentis,
Collum uteri
Porţiunea inferioară, cilindrică a uterului cuprinsă între istm şi orificiul extern al colului.
Collum vezicae urinarae

Porţiunea îngustă a vezicii urinare, situată proximal de orificiul intermediar al vezicii
urinare.
Conductul limfatic drept rezultă din confluarea trunchiului jugular drept şi a vaselor
eferente ale limfonodurilor cervicale profunde şi mediastinale craniale, vărsându-se în
vena cavă cranială sau în vena brahiocefalică.
Colectează limfa de la membrul toracic drept, jumătatea dreaptă a capului şi gâtului.
Conductul toracic
Are originea în cisterna chilului, traversează diafragma prin ostiul aortic, dorsal de aortă,
ajunge în cavitatea toracică şi se plasează apoi la dreapta aortei, alături de vena azigos
dreaptă, trece dorsal de cord unde se bifurcă, ca apoi după un traiect scurt să devină din
56
nou unic, iar la stânga traheei se dilată şi se varsă în vena cavă cranială sau la terminaţia
trunchiului bijugular.
Colectează limfa din regiunea toracelui, de la membrul stâng şi partea stângă a capului şi
gâtului.
Chiag
1.Masa rezultată din coagularea proteinelor din lapte sau din plasma sanguină care
conţine şi elemente figurate;
2.Cel de-al patrulea compartiment la stomacul rumegătoarelor, în care se face digestia
stomacală, stomacul propriu-zis care se găseşte după cele trei prestomacuri.
3.Stomacul glandular al mieilor sacrificaţi timpuriu cu cantitate ridicată de labferment,
care completat cu lapte şi sare şi uscat este utilizat apoi pentru închegarea laptelui în
special în zonele montane.
4.Produs natural sub formă de pulbere sau soluţie care conţine labferment, utilizat pentru
coagularea laptelui, se obţine din stomacul animal hrănit cu lapte, în special din
compartimentul gastric al rumegătoarelor.
5.Chiag sanguin, formaţiune rezultată din coagularea sângelui cuprinzând în structura ei o
reţea de fibrină, între ochiurile căreia se găsesc elemente figurate.
Lat coagulum = chiag
Aparat circulator
Ansamblu anatomic format din cord, vene, artere şi capilare, care asigură circulaţia
sângelui în organism.
Fr. circulatoire,
Lat. circulatoirus,
Engl. circulation.
Chemoreceptor
Organ de simţ care răspunde la stimuli chimici.
Cheratină
Proteină care intră în structura părului, lânii, unghiilor, copitei, pielii. Prezintă un conţinut
mare în sulf, este insolubilă în apă şi rezistentă la enzimele proteolitice.
Cheratinizare
Proces de încărcare a unor celule (obişnuit epidermice) cu cheratină, distingându-se un
proces esenţial de cheratinizare (turtirea şi tasarea componentelor epidermice,
împregnarea cornoasă a celulelor) şi un proces accesoriu al cheratinizării (apariţia
cheratohialinei, descompunerea cheratohialinei, etc).
Chiasma
Încrucişarea a două formaţiuni anatomice (nerv, tendoane).
Gr. încrucişare de la litera grecească X
Chiasma opticum
Lamă de substanţă nervoasă situată deasupra hipofizei; conţine pe margini laterale:
-fibrele vizuale directe ale nervului optic,
57
-la mijloc, fibrele vizuale încrucişate, maculare şi periferice.

Din unghiurile sale posterioare pornesc tracturile optice.
Chil
Rezultă din procesele intestinale, care se absoarbe prin vasele limfatice; lichid vâscos
rezultat din procesul de digestie intestinală, care urmează să fie resorbit din intestin şi
transportat pe cale limfatică în circulaţia generală.
Gr.chylos.
Chim
1.Conţinutul gastric.
2.Conţinutul stomacului şi duodenului în timpul sau după digestie.
3.Complexul de secreţie gastro-intestinală şi de produse rezultate în intestin după
acţiunea acestor secreţii asupra alimentelor.
Gr. khimos = umoare
Cianoză
Colorarea în albastru a tegumentelor şi mucoaselor, ca urmare a unei staze sau alte
tulburărti circulatorii, respiratorii.
Gr. Cianos = albastru
Ciclu estral
Schimbările fiziologice care au loc între perioadele de estru la femele mamiferelor.
Ciclu sexual
Totalitatea fenomenelor fiziologice şi a modificărilor diferitelor segmente ale aparatului
genital, care se repetă într-o anumită ordine cuprinde mai multe stadii, proestru, estru,
metestru şi diestru (anestru).
Sinonim: ciclu ovarian
Ciclul sexual anovulatoriu

Este ciclu sexual neânsoţit de ovulaţie.
Cifoză
Incovoierea dorsală a coloanei vertebrale.
Gr. kiphos = curbat
Sinonim: spinare de crap
Cilindru urinar
Formaţiune urinară microscopică cilindrică reprezentând adevărate mulaje ale tubilor
urinari; după compoziţie şi aspect se disting cilindri epiteliali, cilindri granuloşi, cilindri
hialini, cilindri cerebroşi, cilindri grăsoşi, cilindri leucocitari, cilindri hemolitici, etc în
diferite boli urinare.
Cil
1.Păr al pleoapei,
58
2.Expansiune citoplasmatică a unei celule sau a unui microorganism animată de mişcări

în vederea executării anumitor funcţii.
Lat. cillum
Cioc
Aparatul de prehensiune, de masticaţie la păsări format dintr-un înveliş cornos care
îmbracă maxilarul şi mandibula, pentru a apuca, sfâşia şi zdrobi hrana, precum şi ca
organ de luptă şi apărare.
Albanez côk = gura păsărilor
Circumducţie
Mişcarea complexă cu trecere succesivă prin abducţie, extensie, adducţie şi flexie.
Circumflexă, artera circumflexă femurală

Arteră detaşată din trunchiul principal arterial din zona femurului, pătrunzând printre
muşchi într-un traiect variat, extingându-se: circumflexă femurală cranială, caudală,
laterală şi mediană.
Circumflexă, artera circumflexă humerală

Arteră desprinsă direct sau indirect din trunchiul arterial principal din zona articulaţiei
scapulo-humerale, distingându-se artera circumflexă humerală, caudală şi cranială.
Circumvoluţie
Termen generic pentru definirea cutelor scoarţei cerebrale: circumvoluţie cerebrală.
Ciroză
Proces difuz şi progresiv caracterizat prin alteraţii parenchimatoase, dublate de
proliferarea elementelor mezenchimale din organul respectiv sub influenţa unor factori
mezenchimatoşi excitatori şi epiteliotropi regresivi (infecţii, intoxicaţii, parazitoze, etc)
sub raport fiziopatologic, ciroza duce la insuficienţa progresivă a organelor atinse (ficat,
splină, glande endocrine, măduva ososasă).
Hiros = roşcat, galben închis
Cistic
1.Care se referă la organele veziculare;
2. Care se referă la vezica urinară,
3. Cu aspect de vezică.
Gr. kistis = vezică
Citoplasmă
Toată protoplasma unei celule cu excepţia nucleului şi membranei celulare este separată
de exterior prin membrana celulară, iar de nucleu (la eucariote) prin membrana nucleară.
Citoplasma poate fi separată în: matricea citoplasmatică şi organitele citoplasmatice.
Majoritatea funcţiilor vitale se desfăşoară în citoplasmă. Ea reprezintă substratul pentru
acţiunea genelor.
59
Claviculă
Piesă osoasă din componenţa centurii scapulare, existentă la păsări (sudată ventral cu
simetrica, formând împreună osul furcal), rudimentară la rozătoare şi carnivore
reprezintată printr-o intersecţie fibroasă în masa cleidomastoidianului la mamiferele
domestice mari.
Cleidomastoidian, muşchi cleidomastoidian

Muşchi din stratul superficial al regiunii cervicale, înserat cranial pe apofiza mastoidiană
şi pe claviculă sau pe creasta anterioară a şanţului spiralat al humerusului, limitând dorsal
jgheabul jugular.
Cleşti
Cei doi incisivi situaţi la mijlocul maxilarului inferior din cadrul dentiţiei rumegătoarelor,
pot fi de lapte sau permanenţi.
Climacterium
Încetarea activităţii ovarului, tradusă prin încetarea maturării foliculilor ovarieni.
Cloacă
Dilataţia terminală a tubului digestiv la păsări, porţiune, în care se deschid atât căile
genitale cât şi cele urinare, putând fi sistematizate în trei zone: coprodeum, urodeum şi
proctodeum.
Lat. cloaca = canal de scurgere
Coagul
Sinonim: chiag sanguin.
Coamă
Părul lung şi aspru care creşte pe marginea superioară a gâtului animalelor în general şi a
animalelor din familia Ecvine, în special.
Coarda timpanului
Fină colaterală a nervului intermediofacial, conţinând fibre parasimpatice distribuite
glandei salivare submandibulare.
Coapsă
Partea superioară a membrelor posterioare, având ca bază anatomică: osul femur şi
muşchii din această regiune.
Este delimitată sus de flanc, iar înapoi de fesă.
Coapsa bine dezvoltată are ca consecinţă local, o putere mare de muncă, iar la celelalte
specii (porcine, ovine) o producţie de carne ridicată.
Coastă
Fiecare dintre oasele lungi, subţiri arcuite şi orientate oblic, care se situează între coloana
vertebrală şi stern delimitează lateral cavitatea toracică a animalelor.
60
Coccis
Piesă osoasă la primate rezultată prin sudarea ultimelor vertebre sacrale şi primele
vertebre caudale (rudimentare).
Gr. Kokkun
Colaps
Scăderea bruscă, brutală şi evidentă a activităţii tonusului (tensiunii) unui organ.
Colaps cardiac
Scăderea, oprirea sau suspendarea energiei funcţionale a cordului.
Colaps periferic
Scăderea sau suspendarea energiei circulatorii în vasele periferice, datorită unei paralizii
capilare, urmată de stagnarea sângelui în vasele periferice.
Sinonim: colaps vascular
Colaps pulmonar
Scăderea sau dispariţia capacităţii funcţionale a pulmonului, în general însoţită de
stagnarea sîngelui.
Colaterală radială , artera colaterală radială

Artera terminală a arterei brahiale (humerale) la cal, eventual colaterala aceleiaşi artere la
restul mamiferelor domestice.
Colecist
Vezica biliară
Gr. chole = bilă , cistis = vezică
Coledoc
Canalul rezultat din confluenţa canalului hepatic cu cel cistic, prin care se varsă bila în
duoden.
Gr. chole =bilă, dochos = rezervor transportor
Colică
1.Sindrom de durere viscerală abdominală ( stomac, intestin, peritoneu, organe genito-
urinare), mai rar extra-abdominală, animalul fiind agitat, având tendinţa să se trântească
brusc în decubit.
2.Se disting colici organice (gastrice, intestinale) şi colici funcţionale (crize vasculare),
colici adevărate (aparat digestiv) şi colici false;
3.Arteră colică
Termen general utilizat pentru arterele ce distibuie sânge: colonului, distingându-se o
arteră colică medie, o arteră colică stângă, o arteră colică ventrală şi o arteră colică
dreaptă.
Colon
61
Porţiunea intestinului gros cuprinsă între cec şi rect, sistematizată în colon ascendent,
colon transvers şi colon descendent.
Gr. kolon = intestin gros
Comisură
Zonă de întâlnire a celor două buze ce delimitează orificiul organic natural, cu aspect de
fantă: comisura buzelor, comisura vulvară.
Comisura vulvară
Locul de întâlnire a celor două labii vulvare. Poate fi rotunjită sau ascuţită în funcţie de
specie.
Complex articular
Legătura între mai multe oase, putând fi sistematizată în mai multe articulaţii bine
individualizate formând totuşi o unitate datorită unor componente comune (ligamente
comune): articulaţia jaretului.
Con eferent
Formaţiune situată la capul epididimului, rezultând din anastomoza a 8 – 15 canalicule
eferente.
Condil
Suprafaţa articulară slefuită convexă reprezentând un segment din suprafaţa unui cilindru
sau a unui con.
Gr.kondilos = articulaţie
Contractibilitate
Proprietatea principală a fibrei musculare, caracterizată prin propietatea ei de a-şi
modifica diametrele scurtându-şi lungimea, capacitatea muşchiului de a intra în
contracţie.
Contracţie
Modificarea diametrelor unei formaţiuni musculare, ca o consecinţă a unei excitaţii
(electrice sau fiziologice). În sens larg noţiunea defineşte diminuarea volumului unui
corp.
Contracţie uterină
Contracţia fibrelor uterine sensibilizate de un titru ridicat de estrogeni, produsă sub
acţiunea ocitocinei.
În timpul ciclului sexual, contracţiile uterine sunt prezentate în stadiul de estrus,
favorizând deplasarea spermatozoizilor spre oviduct.
În momentul parturiţiei, contracţia uterină atinge nivelul maxim şi reprezintă una din
forţele care concură la expulzarea fătului.
Contractură
Contracţie musculară durabilă, involuntară însoţită de o evidentă rigiditate.
62
Lat. kontracius=strâns
Craniologie
Studiul conformaţiei craniului.
Gr. kranion = craniu, cap, logos = studiu , vorbire.
Craniometrie
Studiu capului din măsurători executate fie pe schelet, fie pe animalul viu.
Gr. kranion = craniu.
Circulaţie
Termen dat uneori sistemelor circulatorii, ca unităţi morfofuncţionale: circulaţia
sanguină, limfatică, sistemică, pulmonară.
La circulaţia sanguină, deplasarea sângelui se realizează de la inimă la ţesuturi şi înapoi
prin: artere, capilare şi vene.
Lat.circulatio
Circulaţia sistemică
Circulaţia mare se mai numeşte şi circulaţie generală care începe de la cord prin
sistemul aortic şi se termină tot la cord prin sistemele venelor cave; asigură irigarea
tuturor ţesuturilor
Sinonim: circulaţia mare
Chilifer
Vas limfatic care pleacă din intestine şi duce chilul.
Lat.chylus +ere = a duce
Gr. Chylos,
Chim
Lichid semifluid mai mult sau mai puţin omogen rezultat din digestia gastrică.
Gr. Chimos = suc
Chişiţă
Regiune corporală la animale cuprinsă între articulaţia buletului şi coroana copitei sau a
ongloanelor, având ca bază anatomică prima şi a doua falangă.
Sârb kicita = chişiţă
Choane
Deschiderea posterioară a cavităţilor nazale, prin care acestea comunică cu pars nasalis
pharyngis.
Sinonim: coane.
Gr choane
Chorion
Membrană fetală situată la exterior, constând dintr-un epiteliu trofoblastic extern,
mărginit intern de mezodermul extra-embrionar.
63
Porţiunea sa viloasă, vascularizată de vasele sanguine alantoice, formează partea fetală a

placentei.
Sinonim: corion
Gr.chorion = piele,
Claustrul
Face legătura dintre tractul olfactiv lateral şi corpul amigdaloid.
Lat.claustrum
Clavicula
Având formă asemănătoare cu o cheie.
Lat. diminutiv din clavis = cheie
Clitoris
Organ erectil prezent la femelele mamiferelor situat la intrarea în vagin, reprezentând la
femeie omologul penisului; este ataşat de ramura ischipubienei prin două rădăcini (crura)
care se întâlnesc în faţa simfizei pubiene pentru a forma corpul clitorisului.
Gr.kleitoris = închide
Cloacă
1.Loc de acumulare de fecale.
2.Organ la păsări, unde se adună fecalele şi urina şi de unde se deschid conductele
genitale.
3.Canal de scurgere, camera endotermală comună (a intestinului posterior şi a alantoidei),
mai târziu se separă în sinusul urogenital şi rect.
Lat. cloacă = stăvilar
Coastă
Os alungit, arcuit care intră în constituirea cutiei toracice; coaste adevărate şi coaste false.
Lat. costa = coastă
Cochlee
Cochlea osoasă,
Canalul cochlear osos
Cochlia membranosa,
Ductus cochlearis,
Lat. cochliea = cochilie
Colecist
Vezică biliară.
Fr. choléchiste
Coledoc
Gr. chole = bilă , dochos = recipient
Cochlear
Ce aparţine de labirintul auricular.
64
Gr. kokilias =melc.
Col
Denumirea anatomică a gâtului uterin.
Lat. collum= gât
Collum
Porţiunea mai îngustă a unui organ sau os; de obicei intermediară între corpul şi capul
formaţiunii respective.
Sinonim:. cervix, col, clet, gât.
Lat. Collum = gât
Collum anatomicum humeri

Şanţ circumferenţial, care limitează împrejur capul humeral.
Sinonim:colul humeral
Collum costae
Porţiunea mai îngustată, care separă capul coastei de începutul corpului costal, la nivelul
tuberculului costal.
Sinonim:colul coastei
Collum dentis
Delimitează rădăcina de coroană, a dintelui.
Sinonim:colul dintelui
Collum femoris
Porţiunea îngustată turtită antero-posterior cuprinsă între capul femural şi creasta
intertrocanterică.
Sinonim:colul femural
Collum mandibulae
Porţiunea mai îngustă care uneşte condilul cu ramura mandibulei.
Sinonim:colul mandibulei
Collum radii
Porţiunea mai îngustă, care uneşte extremitatea superioară sau capul cu diafiza osului
radius şi care poartă pe ea tuberozitatea radială.
Sinonim:colul radiusului
Collum scapulae
Porţiunea mai îngustă care face legătura între unghiul ventral şi capul scapulei.
Sinonim: colul spetei
Collum Tali
Porţiunea mai îngustă care uneşte capul cu corpul talusului.
Sinonim:colul talusului
65
Coloană
Lat. columna
Coloana vertebrală
Totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susţinere al scheletului, la
animalele vertebrate.
Fr. colonne
Engl. column pillar
Colon
Porţiunea intestinului, care se găseşte între cec şi rect, partea intestinului gros, care începe
la cecum şi se termină la joncţiunea recto-sigmoidiană.
Fr. côlon
Gr. kolon = intestin gros
Colon ascendent
Porţiunea intestinului gros cuprinsă între cecum, locul de deschidere a ileonului şi
unghiul drept al colonului (flexura coli dextra).
Colon descendent
Porţiunea intestinului gros cuprinsă între flexura coli sinistra şi începutul colonului
sigmoid.
Colum transversum
Porţiunea intestinului gros cuprinsă între flexura coli dextra (hepatica) şi flexura coli
sinistra.
Columna
Sinonim: coloană.
Lat. coloană
Columna vertebralis
Coloană de suport, flexibilă a scheletului trunchiului, formată din vertebre separate prin
discuri intervertebrale şi legate prin ligamente vertebrale.
Sinonim: Coloană vertebrală,
Rahis = coloană de suport,
Col uterin
Cervix uteri
Communis
Comun, obişnuit:
Concha
Sinonim: cornet,
Lat. cochilie
Scoică = organ în formă de cochilie.
66
Concha auriculae
Scobitură în formă de cornet, pe care o determină cartilagiul urechii externe.
Concha nasalis inferior

Cornetul inferior al cavităţii nazale, os independent sub care se află meatul nazal inferior.
Concha nasalis media

Cornetul mijlociu al cavităţii nazale, aparţine osului etmoid, iar sub el se află meatul
nazal mijlociu.
Sinonim: cornetul mijlociu al cavităţii nazale
Concha nasalis superior

Cornetul superior al cavităţii nazale face parte din osul etmoid, iar sub el se află meatul
nazal superior.
Sinonim: cornetul superior al cavităţii nazale
Conchie
Conchie auriculară, pavilionul urechii
Gr. cogche = scoică.
Condil
Segment de cilindru
Gr. condylos = pumn, gleznă,
Ca particular: condilul occipitalului, condilul humeral, condilul femurului.
Condiloid
Asemănător unui condil, unei sfere.
Gr. kondylos + eidos = asemănător unui condil, unei sfere.
Condral
Cu referire la ţesutul cartilaginos
Gr. chondros = zgârci.
Condrocite
Celule cartilaginoase de formă sferică, adăpostite şi umplând o cavitate cu substanţă
fundamentală; între ele se găseşte şi substanţa care constituie pereţii, nu există spaţiu; au
nucleul mare, veziculos, excentric şi citoplasmă densă cu numeroase mitocondrii.
Gr.chondros +leitos = celulă
Condroid
Ce este asemănător cu un cartilaj.
Gr. condros + eidos = asemănător
Conduct
Termen folosit uneori pentru formaţiuni anatomice canaliculare, de obicei denumite
canale (canalis) sau ducte (ductus).
67
Lat. Conductus
Conduct auditiv extern

Sinonim: Meatul acustic extern
Lat.Meatus acusticus externus
Conduct auditiv intern

Sinonim: Meatul acustic intern
Lat.Meatus acusticus internus
Conduct lacrimale
Condylus
Proeminenţă rotundă întâlnită la extremităţile articulare a unor oase: femur, humerus,
mandibulă.
Sinonim: condil
Gr. kondylos = vârf
Condylus humeri
Extremitatea distală a humerusului cuprinzând: troclea, capitul, fosa olecraniană.
Sinonim: condilul humeral
Lat.Condylus humeri
Condylus occipitalis
Proeminenţă convexă pereche, situată pe partea laterală a osului occipital; se articulează
cu faţa corespunzătoare de pe masa laterală a atlasului şi este traversat la bază de canalul
nervului hipoglos.
Sinonim: condilul occipitalului
Lat. Condylus occipitalis
Conformaţie
Reprezintă gradul de dezvoltare şi aspectul exterior al corpului animalului, ca rezultat al
dezvoltării oaselor, al maselor musculare, a raportului diferitelor regiuni şi a îmbinărilor.
Lat. conformatio = felul cum este format corpul animal
Congruenţă
Adaptarea anatomică, egală şi în ax a suprafeţelor ostioarticulare.
Lat. Congruentia
Conjunctivă
Mucoasa care acoperă parţial sclerotica şi căptuşeşte pleoapele.
Lat. conjunctio = legătură
Lat. conjunctivus = care leagă,
Sinonim: tunica conjunctivă = membrană subţire care căptuşeşte pleoapele şi acoperă
globul ocular până la cornee.
Conjunctiva bulbară,
Conjunctiva oculară,
68
Conjunctiva palpebrală.
Constituţie
Reprezintă reacţia organismului faţă de variaţiile mediului ambiant condiţionată de
însuşirile morfofuncţionale ale organismului se referă mai mult la regularitatea cu care se
desfăşoară funcţiile organice precum şi la sensibilitatea organismului faţă de agenţi
nocivi.
Lat. constitutio = aşezare cu temei, organizare, starea unui lucru
Contenţie
Termen utilizat în medicina veterinară având înţeles de imobilizare a unui animal în
vederea executării examinării sau de operaţii astfel încât să nu poată accidenta în
opunerea sa persoanele din jur.
Lat. contentio = opunere, efort
Copită
1.Unghia formată dintr-o cutie cornoasă care acoperă extremitatea membrelor la unele
vertebrate (ungulate, copitate) putând fi despicată sau nedespicată;
2.Termen care defineşte porţiunea acropodio-apexiale a membrelor la ecvine, având ca
bază anatomică falanga a treia şi jumătatea distală a falangei a doua.
În componenţa ei distingându-se:
- cutia de corn, formată din cuditură, respectiv perete, talpă şi furcuţă şi
- formaţiunile vii incluzând „membrana cheratogenă” (la care se disting: bureletul
perioplic, bureletul cutidural, podofil, ţesutul catifelat al tălpii furcuţei şi podofilul
barelor), formaţiunile amortizoare (cuzinet plantar şi cartilajele complementare cu
ligamentele lor) şi formaţiunile organice (oase, articulaţia interfalangosesamoidiană,
tendoanele şi aponevrozele zonale, mica teacă sesamoidiană).
slav kopyta = unghia calului
Copulaţie
Unirea sexuală între masculi şi femele (act sexual, montă, gonit, coit şi verit).
Lat. copulo – are = a împreuna, a reuni
Conchie
Conchie auriculară, pavilionul urechii.
Gr. cogche = scoică
Coracobrahial , muşchi coracobrahial

Muşchi din regiunea scapulohumerală, situaţi pe partea medială a articulaţiei scapulo-
humerale şi inseraţi proximal pe procesul coracoid al spetei şi distal pe faţa medială a
humerusului.
Coracoid
Denumire anatomică pentru o formaţie care are asemănare cu ciocul corbului.
De exemplu: procesul coracoid al scapulei.
Gr. korax – acos = corb
oides= asemănător
69
Cord
Inimă, organul principal al sistemului circulator, de la care începe sistemul arterial al
marii circulaţii şi al circulaţiei pulmonare şi la care se termină prin sistemul venelor cave
şi cel al venelor pulmonare.
Este un organ cavitar, alcătuit din patru cavităţi: două atrii şi două ventricule.
Atriul drept comunică cu ventriculul drept prin orificiul atrioventricular drept prevăzut cu
valvule bicuspide.
În atriul drept se varsă venele cave inferioară şi superioară, iar în cel stâng cele patru
vene pulmonare.
Din ventriculul drept iese trunchiul pulmonar, iar din cel stâng, aorta.
Lat. cor – dis = inimă
Cordat
Lat. cordatus = în formă de inimă.
Cordon medular
Corn
Fiecare dintre cele două excrescenţe de pe osul frontal al rumegătoarelor.
Lat. cornu
Fr. corne
Engl. horn = de vită
Cornul lui Ammon, Hippocampus,
Cornul cutanat
Formaţiune cornoasă proeminentă, dură
Cornul uterin
Prelungire laterală a cavităţii uterine, în care se deschide oviductul.
Cornaj
Zgomot de stenoză care se aude de la distanţă, când respiraţia este dificilă.
Lat. cornus = trompetă, corn
Corion
Porţiunea profundă a dermului, caracterizată prin prezenţa în număr mare a fibrelor
colagene organizate în fascicule, o reţea de fibre elastice şi o reţea de reticulină.
Substanţa fundamentală se găseşte în cantitate redusă, iar celulele conjunctive, fibrocite,
sunt rare, situate în ochiurile reţelelor.
Gr. chorion = piele
Coroidă
Membrană situată între sclerotică şi retină, membrană vasculară şi pigmemtară a ochiului,
care face parte din tractul uveal împreună cu corpul ciliar şi irisul.
Gr. choroin = membrană cu rol despărţitor, eidos – asemănător, cu forma
70
Coroană
Termen anatomic:
Lat. Corona
Coroană dentară
Porţiunea dintelui natural acoperită cu smalţ.
Coroană dentară anatomică

Coroana dentară până la limita de întâlnire a smalţului cu cementul radicular.
Cornee
Partea anterioară şi transparentă de origine epitelială cu forma de calotă situată în partea
anterioară a ochiului;
Aria sa ocupă circa 1/6 din circumferinţa globului ocular, se continuă cu sclerotica şi este
hrănită de vasele sanguine ale ochiului la marginea sa periferică.
Lat. Cornea
Corp
Totalitatea organelor unei fiinţe vii; organismul este considerat ca un întreg anatomic şi
funcţional.
Fr. corp,
Lat. corpus.
Engl. Body
Corpul amigdaloid
Nucleu de substanţă cenuşie este inclus în substanţa albă a lobului temporal, localizat
rostral de cornul temporal al ventriculului lateral corespondent, în contact cu hipocampul
şi claustrul, funcţionează în relaţie cu rinencefalul, având funcţie olfactivă.
Lat.Corpus amygdaloideum
Corpul calos
Formaţiune comisurală de substanţă albă, care leagă cele două emisfere cerebrale între
ele, prezintă un trunchi prelungit rostral cu un genunchi şi caudal cu spleniusul,
contribuie la formarea plafonului ventriculilor laterali.
Corpul striat
Este plasat la baza emisferelor cerebrale, compus din nuclei de substanţă cenuşie: nucleul
caudat, nucleul lenticular, nucleul acumbens, separaţi de lame de substanţă albă; sunt
un important centru extrapiramidal pentru reglarea tonusului muscular, al mişcărilor
involuntare, mişcări cu rol motor.
Lat. Corpus striatum
Corpus vitreum
Corpul gelatinos, transparent, care ocupă spaţiul globului ocular, cuprins între retină şi
cristalin.
Sinonim:.Corpul vitros
71
Corpusculul
Corp mic rotund, nerv senzorial terminal incapsulat.
Lat. Corpusculum
Corpusculul carotidian
Receptori incapsulaţi sferici
Glomus caroticum
Corpusculum –bulboidea
Receptori incapsulaţi sferici
Sinonim: Bulbi terminali Krause.
Corpuscula renis
Sinonim: Corpusculii Malpighi.
Corpuscula tactus
Corpusculii tactili Meissner.
Cotiledon
Formaţiuni care se găsesc în placenta unor mamifere.
Gr. kotiledon = ventuza, mugure prin care se suge
Cot
Regiune situată la nivelul articulaţiei dintre braţ şi antebraţ.
Lat. cubitus
Fr. coude
Engl. Lbow
Coxa
Șoldul sau articulaţia şoldului (art. coxo-femurală).
Lat. coxă = coapsă
Fr.quisse, hanche
Engl. Thigh
Coxal, Os coxal
Fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul şoldului.
Fr coxal
.
Cortex
Scoarţă.
Lat. Cortex
Porţiunea periferică a unui organ situată imediat dedesubtul capsulei.
Cortex adrenal
Lat.Cortex glandulae suprarenalis,
Cortex cerebelli
Scoarţa cerebelului,
72
Lat Cortex cerebelli
Cortex cerebri
Scoarţa girată a creierului mare.
Lat Cortex cerebri
Corti, Canalul Corti,

Canalul triunghiular format din stâlpii Corti, a cărei bază corespunde membranei bazilare,
se întinde peste întreaga lungime a lamei spirale.
Sinonim: Tunelul Corti
Cortex
Inveliş al părului cuprins între măduva centrală şi cuticula exterioară.
Cortex cerebral
Substanţă cenuşie care realizează numeroase girusuri cerebrale sau circumvoluţiuni
despărţite între ele de şanţuri cerebrale.
Sinonim: scoarţa cerebrală
Cortex cerebri
Cortex suprarenal
1.Glanda corticosuprarenală;
2.Partea periferică a glandei suprarenală.
Fr., lat. cortex, – cis = înveliş, scoarţă, partea externă a unui organ.
Corticosuprarenală
Glanda corticosuprarenală.
Glandă endocrină pereche, indispensabilă vieţii este reprezentată de porţiunea corticală a
glandei suprarenale care secretă un număr mare de hormoni sterolici.
Fr. Cortico = surrénale.
Cortical
1.Care ţine de scoarţa sau învelişul exterior al unui organ animal;
2.Care ţine de scoarţa creierului mare.
Craniu
1.Totalitatea oaselor extremităţii cefalice. Cele 22 oase sunt grupate în: craniu cerebral
(cranium cerebrale) şi craniu facial (craniu viscerale).
2.Craniu cerebrale
Sinonim: neurocraniu = porţiunea cutiei craniene care conţine creierul.
Splanchnocraniu = porţiunea facială a cavităţii cefalice alcătuită din 14 oase care
delimitează cavităţile bucală, nazală şi orbitară.
Lat. cranium = craniu
Gr. Kranion
Creatină
73
Substanţă proteică care se găseşte în muşchi.

Gr. creas – atos = carne
Cremaster
1.Muşchi derivat din ombilicul intern abdominal pe care-l prelungeşte în interiorul
scrotului;
2.Face parte din tunicile acestuia şi ale funiculului spermatic.
Gr. cremaster = atârnare,
Gr. cremaster = a suspenda
Cricoid
Formaţiune anatomică cu aspect de inel.
Gr. krikos = inel, cerc; oides = asemănător
Criptorhidie
Absenţa unui testicul sau a ambelor testicule reţinute fie în cavitatea abdominală, fie în
canalul inghinal.
Gr. kryptos + orhis = testicul
Cranial
Care se referă la poziţia unui organ comparativ cu craniul. Înspre cap, se foloseşte la gât,
trunchi şi membre, proximal la carp şi tars.
Germ kranial,
Fr,crânie.
Craniu
Ansamblu oaselor scheletului capului care adăposteşte creierul la vertebrate.
Lat. cranium,
Fr. crâne
Engl. skull, brain, craniu.
Creasta
O proeminanţă liniară dreaptă sau curbată, netedă sau zimţată: creasta facială, creasta
nucală
Crista
Creier
Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animal, organ al gândirii şi al
conştiinţei la om, situat în cutia craniană şi compus din: trunchiul cerebral, creierul mic şi
emisferele cerebrale.
Creierul mic
Partea creierului situată în regiunea posterioară şi inferioară a craniului.
Creierul mare
Parte a creierului situată în regiunea anterioară şi superioară a craniului.
Lat. cerebelium,
74
Fr. cerueau ,
Engl. brain mint.
Crupă
Partea posterioară a corpului cuprinsă între regiunea lombară şi regiunea cozii la animale.
Germ kuppe
Crupal
Ce se referă la false membrane.
Engl. Croup
Cubitus
Lat. cubitus = cot
Sin - osul ulna.
Cuneiform
Formă, tipar, os având formă de ic , cui.
Lat. cuneus = ic, pană, cui
Cupula
Structura anatomică în formă de cupă.
Lat cupa = butoi,
Sinonim: cupula
Cupula cristae ampullaris

Peliculă de consistenţă gelatinoasă, care acoperă crestele ampulare din canalele
semicirculare.
Cuspic
Formaţiune anatomică cu aspect de vârf ascuţit.
Lat. cuspis = vârf
Cuticulă
Piele, strat subţire la suprafaţă de celule împregnate cu calciu.
Lat. diminutiv de la cutis
Cuzinet
Piesă de sprijin cu scop de amortizare din ţesut adipos sau fibroadipos.
Cusin = pernă
Cuzinet plantar.
Cuspis
Structura lamelară, termen aplicat mai ales fiecăreia dintre valvulele atrioventriculare ale
cordului.
Sinonim: cuspid
Lat. vârf
75
Cutis
Inveliş membranos, care se mulează pe întreaga suprafaţă a corpului continuându-se la
orificiile naturale cu învelişul mucos al cavităţii corespunzătoare.
Lat. Piele
Sinonim: Tegument
Cvadricep – quadriceps
Cu patru capete egal patru vârfuri.
Lat. Quattorn, compunere qudri = patru,
Ceput = compunere, eps = cap
Cvadrigemen – quadrigemen
Format din patru părţi asemănătoare
Lat. Quatorn + geminus = gemen)
Daltonism
După numele fizicianului englez Dalton (1766-1844) tulburări de vedere constând în
imposibilitatea de a percepe roşu şi verde.
Dartos
Tunica musculară de sub scrot, pătură subţire de fibre musculare netede situată în ţesutul
subcutanat al scrotului.
Gr.dartos = jupuit, cojit
Decubit
Atitudinea şi poziţia corpului, care stă culcat; e un plan orizontal şi carcasa poate fi
sterno-abdominală sau costo-abdominală la animale şi dorsal – ventral sau laterală la om.
Lat. de = din cauza
cubo-ui-itum-are = a fi culcat
de cumbo - are = a zăcea
Diafragma
Organ muscular tendinos care separă toracele de abdomen şi participă la respiraţie; în
anatomie, în sens general, este peretele despărţitor musculo-tendinos - circumferinţă şi
tendinos la centrul care separă toracele de abdomen şi care joacă rolul principal în actul
inspiraţiei şi al expiraţiei.
Gr. Diaphragma = perete care desparte, gard
Fr. Diaphragme,
Lat diafragma,
Engl. Diaphragm
Diastolă
Relaxare ritmică a inimii şi a arterelor, care se produce imediat după faza de contractare a
acestora, când sângele se varsă din vene în cavitatea cardiacă. Diastola este perioada de
relaxare a organului cavitar:
Fr. Diastole,
Gr. Diastole = dilatare.
76
Diastola atriala
Perioada de relaxare şi umplere a camerelor atriale, cu o durată de 0,70 secunde,
Diastola ventriculară
Perioada de relaxare şi umplere a camerelor ventriculare ale inimii cu o durată de 0,50
sec.
Dilacerare
Deşirarea, desfacerea unor ţesuturi, fie în mod accidental, fie provocat în scop terapeutic.
Lat. Dilacero-are = a sfâşia
Diartroză
Articulaţie mobilă dintre oase, articulaţie care permite mişcări în toate direcţiile, capetele
osoase fiind despărţite printr-o cavitate puţin evidentă; articulaţie liberă, mobilă sinovială.
Gr. Dia= prin, arthron,
Fr. Diarthrose
Diafiză
Porţiunea din mijloc a unui os lung, perete despărţitor, partea mijlocie a oaselor lungi.
Gr. Diaphysis
Fr. Diaphyze
Diastemă
Interval, spaţiu dintre incisivi şi premolari.
Digastric
Termen folosit pentru muşchii care au o parte cărnoasă la fiecare terminaţie şi o porţiune
tendinoasă intermediară.
di-gaster = pântece
Digestie
Proces în care alimentele ingerate sunt transformate în produşi asimilabili şi utilizabili de
către ţesuturi în scop plastic şi energetic.
Digestia gastrică
Efectuată de enzimele sucului gastric, în primul rând proteaze în prezenţa acidului
clorhidric din stomac, se referă în special la proteinele din alimentaţie.
Digestia intestinală
Continuarea şi desăvârşirea digestiei din segmentele superioare prin acţiunea enzimelor
prezente în lumenul intestinului şi provenite din secreţia pancreatică şi intestinală;
afectează toate principiile alimentare: proteine, glucide şi grăsimi.
Lat. Digestio
Dilacerare
77
Disocierea ţesuturilor este însoţită de alterări distrofice grave a unor procese traumatice
inflamatorii, supurative, flegmonoase, gangrenoase
Dilacerare = rupe, a sfâşia
Dilatare
Procesul de relaxare a pereţilor unui organ cavitar sau tubular şi de mărire a cavităţii sau
a lumenului acestora.
Lat. Dilatare= a întinde, a mări
Dilatarea colului uterin,

Dilatarea spontană sau artificială permiţând golirea cavităţii uterine de conţinutul său.
Dinţat cervical ventral, muşchi

Este un muşchi puternic, apare aplatizat şi de formă triunghiulară, plasat pe părţile
laterale ale bazei gâtului.
Originea muşchiului este pe suprafaţa dinţată de la nivelul feţei costale a spetei, iar
terminaţia sa se inseră prin 5 dinţături succesive pe procesele transverse ale vertebrelor
cervicale III-VII. În sens caudal, muşchiul se continuă direct cu m. dinţat ventral toracal,
care se inseră pe coaste, împreună cu acesta participând la suspendarea trunchiului între
cele două membre toracice.
Rol de extensor al gâtului, când inserţia fixă este pe spată, sau basculator al spetei, când
inserţia fixă este pe vertebrele cervicale.
Lat. M. serratus ventralis cervicis
Distal
Ce este depărtat de centrul corpului.
Poziţie extremă periferică în raport cu un punct central.
Lat.dist-are = a fi depărtat
Diverticul
Cavitate terminată în fund de sac comunicând cu cavitatea din care s-a format (intestin,
vezicule, artere).
Lat. diverticulum = refugiu, adăpost, ocol
Deferent
Canal deferent care duce mai departe, afară.
Lat. defero-ere = a duce, a transporta afară, în jos.
Deget
Fiecare dintre prelungirile mobile alcătuite din falange cu care se sfârşeşte mâna sau talpa
la om ori laba la unele animale.
Lat. digitus,
Fr.doigt,
Engl finger, deget picior = toe, arătător = fore, forfinger, mijlociu = middle finger,
degetul cel mare = thumb
78
Dehiscenţă
Deschiderea folicului de Graaf şi eliberarea ovulei.
Lat. De = în afară, hisco-ere = a se deschide, a se crăpa
Dejecţie
Eliminare din organism a fecalelor şi a urinii.
Lat. deiectio = alungare, aruncare golire în afară,
Deltoid
Asemănător, termen utilizat în anatomie pentru a indica un aspect de triunghi : muşchiul
deltoid al umărului.
Gr. De la litera « d « numită delta având forma de unghi, iedos
Dendrită
Prelungire cu aspect de ramură de pom care duc impulsul nervos spre celulă.
Gr. dendron = pom
Dentină
Țesut osos modificat, lipsit de celule din care este format dintele. Este un ţesut calcificat
care formează partea principală a dintelui, se aseamănă cu osul, dar diferă de acesta prin
absenţa celulelor incluse în el. Este acoperit de smalţ la nivelul coroanei şi de ciment la
nivelul rădăcinii ; el însuşi înconjoară pulpa ca meşă şi rădăcina canalelor pe care le
conţine.
Lat. Dens, itis = dinte
Deutoneuron
Cel de-al doilea neuron într-o sinapsă.
Gr. deuteros + neuron = nerv
Dentiţie
1.Procesul de apariţia dinţilor prin erupţia lor, prin creasta alveolară precum şi
dezvoltarea lor,
2.Caracterul şi aranjarea dinţilor la un individ sau o specie:
Dentiţie de lapte
Dentiţie permanentă
Sinonim. Dentiţie temporală,
Lat. Dentitio
Dento
Prefix care introduce în termenii compuşi referirea la dinte.
Lat. Dens, dentis = dinte)
Denudare
Lat. Denudo= a dezveli
Punerea în evidenţă sau descoperirea unei formaţiuni anatomice.
79
Deontologie
Studiu obligă medicul faţă de bolnavi, confraţi, personalul ajutător, colectivitate, stat ca şi
drepturi profesionale, morale şi materiale stabilite prin legi scrise şi nescrise prin tradiţie,
norme de educaţie şi conştiinţă.
Gr. Deon = obligaţie, + logos = studiu, ştiinţă
Dermatologie
Specialitate medicală care se ocupă cu studiul pielii şi al afecţiunilor sale.
dermato + gr. logos = ştiinţă
Dermis
Pătură conjunctivă a pielii, situată între derm şi ţesutul subcutanat.
Sinonim: Derm
gr.derma= piele
Deglutiţie
1.Inghiţire
2.Act fiziologic prin care alimentele solide, transformate în bol în gură sau elmentele
lichide sunt trecute prin faringe în esofag.
Lat. Deglutitio
Dorsal
1.Ce aparţine de spinare.
2.Partea din spate sau posterioară a corpului sau a unui organ.
Sinonim: Posterior
Ductu S
Tub sau canal destinat eliminării secreţiilor exocrine ale glandelor.
Lat. Ductus = canal
Sinonim:.Canalul coledoc,
canalul biliar care ţine de la vărsarea canalului cistic până la deschiderea lui în duoden.
Canalul deferens
Este porţiunea căii spermatice cuprinsă între canalul epididimar şi canalul ejaculator.
Sinonim: Canalul deferent
Lat. Canalul deferens
Canalul ejaculatoris,
Partea terminală a canalului deferent după joncţiunea sa cu canalul excretor al veziculei
seminale trec prin glanda prostată şi se deschide în prostată.
Sinonim: Canalul ejaculator
Lat. Canalul ejaculatoris
Dilatatia gastrica
80
Reprezinta o marire in volum asociata cu disfunctii mecanice de golire a stomacului.

Cauzele initale sunt necunoscute, o data cu dilatarea stomacului functia fiziologica de
indepartare a gazelor este intrerupta deoarece sfincterele esofagian si piloric sunt inchise.
Stomacul se dilata cu gaz sau lichid ori ambele, cand acestea sunt acumulate in lumen.
Gazul provine, cel mai probabil, din aerofagie (ingestia de aer), din fermentatia
bacteriana si din diverse reactii metabolice. Lichidul provine din secretia gastrica,
ingestia lui odata cu alimentele si din congestia venosa consecutiva dilatatiei gastrice.
Cauzele dilatatiei si torsiunii gastrice Cauza dilatatiei si torsiunii gastrice este

necunoscuta, dar sunt pareri care afirma ca exercitiile fizice dupa ingestia unor cantitati
ridicate de hrana sau de apa contribuie la aparitia afectiunii.
Au fost studii care au demonstrat ca suplimentarea ratiei cu hrana preparata in casa sau
umeda au dus la reducerea incidentei afectiunii.
Studiile recente au demonstrat ca administrarea unei singure mese cu un volum ridicat de
hrana creste riscul dilatatiei si torsiunii gastrice.
De asemenea, administrarea hranei uscate cu un continut ridicat de uleiuri si grasimi
creste riscul aparitiei DTG.
Alte cauze ce contribuie la aparitia sindromului sunt: predispozitia anatomica, traumele,
ileusul, afectiuni primare ale motilitatii gastrice, voma si stresul.
Un procent ridicat al DTG se intalneste in cauzul masculilor cu varsta inaintata,
supraponderali, care sunt hraniti cu ratii voluminoase o singura data pe zi si inghit hrana
rapid, cu bolul ridicat pe trepied.
Rasele predispuse sunt cele cu torace adanc, care permit modificarea relatiilor anatomice
dintre stomac si esofag, reducand pana la imposibilitate voma si eructatia.
Cainii folositi de catre armata si politie se pare ca dezvolta aceasta afectiune in lunile
noiembrie, decembrie si ianuarie fara a se sti cu certitudine care sunt cauzele. Ca rase cu
predipozitie: Marele Danez, Setter Irlandez, Doberman, Ciobanesc German, Saint
Bernard, Ciobanescul Mioritic, Boxer, Dalmatian, Pointer, Dog de Bordeaux, Dog
Argentinian si surprinzator Caniche, Basset Hound, Shar-Pei
Duoden
Duodenul este destul de scurt, dar are un rol foarte important. Pancreasul si colecistul
sunt conectate la duoden.
Ficatul si pancreasul produc enzime si alte secretii importante pentru digestie, care se
intalnesc cu mancarea propriu-zisa in duoden.
Jejunul este cea mai lunga portiune a intestinului subtire si este prevazut cu prelungiri
mici, asemeni unor fire de par, denumite vili. Din jejun, hrana trece in ileum si apoi in
intestinul gros.
Prima parte a intestinului subţire lung (cât douăsprezece degete de om), începe la pilor
are o lungime de 25-30 cm., în ea se deschid canalele pancreatice şi canalul coledoc.
Lat. Diodeni = doisprezece
Duramater
Membrana fibroasă exernă care înconjoară creierul şi măduva spinării; termenul de mamă
a fost luat din limba arabă, având sensul că îmbrăţişează şi nutreşte ca o mamă.
Lat. durus = tare, dur, mater = mamă
81
Ectoderm
Cea mai externă din cele trei pături germinale primare ale embrionului din care derivă
epidermul, fanerele şi tubul neural cu toate derivatele acestora.
Lat. ecto + gr. derma = piele
Ejaculare
Eliminarea spermei din organele genitale mascule la exterior (în vaginul femelei în cazul
montei sau în vaginul artificial în cazul recoltării spermei în vederea însămânţării
artificiale).
Lat. ejaculari = a arunca, a proiecta
Ejaculat
Cantitatea de spermă obţinută la o ejaculare. Volumul ejaculatului variază în funcţie de o
serie de factori: specia, vârsta, regimul de folosire a reproducătorilor, sezonul, alimentaţia
(armăsar 50 – 100 ml, taur 5 ml, berbec 1 ml, vier 200-300 ml).
Encefalul
Este situat în cavitatea craniană, învelit de meninge, a atins la vertebrate cel mai înalt
grad de centralizare şi diferenţiere.
Este alcătuit la exterior din substanţa cenuşie, care cuprinde pericarionii neuronilor şi
prelungirile lor amielinice, iar la interior din substanţa albă, compusă din fibre nervoase
mielinice, grupate în fascicule şi tractusuri.
Encefalul reuneşte 5 formaţiuni: telencefalul, diencefalul, mezencefalul, metencefalul şi
mielencefalul.
În encefal s-au dezvoltat anumiţi centri senzitivi şi motorii, care preiau stimulii din corp
(endogeni) şi cei din mediul înconjurător (exogeni) şi îi prelucrează.
Astfel, creierul funcţionează ca organ de decizie şi control al organismului.
Emisferă
Jumătate dintr-o sferă.
Emisferelele cerebrale
Cele două jumătăţi simetrice ale creierului mare, sunt legate între ele printr-o lamă de
substanţă albă, care trece de la o emisferă la alta.
Fr.hémisphére
Lat.hemisphaerium
Engl, emispheire
Endocardul – endocardium
Căptuşeşte cavităţile cordului şi se continuă cu intima marilor vase de la baza cordului.
Fr. endocarde
Engl.cord, heart.
Endocraniu
Faţa internă a cutiei craniene.
Fr. endocrâne (după craniu)
82
Engl. Craniu=skull brainpan, cranium
Endocrin
Care aparţine glandelor endocrine.
Glanda endocrină
Glandă care îşi varsă direct în sânge, limfă sau alte componente, secreţiile ce conţin
hormoni; glandă cu secreţie internă.
Fr. Endocrine
Engl. Endocrine
Endoderm, endoderme
Foiţa interioară a embrionului animalelor superioare din care provin tubul digestiv şi
glandele anexe.
Fr.derma = derme
Endogen
Care este produsă în interiorul organismului sau în una din părţile sale.
Endo+ gr. Genan = a produce
Endolimfa
Lichid care se află în labirintul urechii interne.
Fr. Endolimphe
Engl. Limfa = lymph
Endoteliu
1.Endotheliu capilar,
2.Endotheliu glomerular,
3.Lamina fenestrata
Endo + gr.thele = ridicătură
Endothelium
1.Epiteliu pavimentos simplu derivat din mezoderm care căptuşeşte unele cavităţi închise
ale corpului.
2.Epiteliu pavimentos simplu care tapizează cordul, vasele de sânge şi vasele limfatice
(Endoteliu vascular).
Endo+ gr.thele = ridicătură
Sinonim: Endoteliu
Endotelii
Sinonim: epiteliu care căptuşeşte o cavitate închisă a corpului.
Fr. Endothelium
Endovenos
Care este localizat în interiorul unei vene
Endo + lat. Venosus = venos
83
Epicard
1.Foiţa externă a cordului
Sinonim:. Pericardul visceral – epicardum
2.Invelişul extern al cordului (gr.epi + cardia = inimă)
3.Lama viscerală a pericardului seros, care aderă intim la miocard.
Gr.epi + cardia = inimă
Fr.épicarde
Epicondil
Proeminenţă care susţine un condil: epicondilii humerali, epicondilii femurali;
Epicondylus.
Gr. epi + kondylos = pumn, afară, bilă, vârf
Epicondylus
Proeminenţă situată deasupra unui condil
Sinonim:. eminenţă supracondiliană, epicondil
Gr.epi + kondylos = vârf
Epiderm
Pătura externă epitelială protectoare a pielii situată sub corium
Sinonim: Epiderm, epiteliu cutanat, epiteliu tegumentar.
Epi + gr.derma = piele)= epidermis
Epiderma
Epiteliu care acoperă corpul omului şi al animalelor superioare, având mai multe straturi
de celule.
Gr. epi +derma= piele
Fr. épiderme
Lat. Epidermi
Epiglotă
Fibrocartilaj impar şi median situat deasupra orificiului laringelui, având forma unei
frunze implantată prin peţiolul ei în unghiul diedru al cartilajului tiroid; este căptuşit de o
membrană mucoasă şi formează partea superioară a laringelui, care acoperă glota în
timpul deglutiţiei, pentru a impiedica pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii.
Epi +gr. glottis = limbă
Fr. Epiglotte
Ependim
Epiteliu care căptuşeşte canalul central al măduvei spinării, trunchiul cerebral, ventricolii
cerebrali.
Gr. epi=pe, peste; endyma = veşmânt
Epididim
Canal ce continuă canaliculele eferente ale testiculului şi se găseşte înafara lui.
84
Gr. epi + didymos = testicul
Epididimys
Porţiunea ductului seminal care se găseşte posterior de testicul, fiind legată de acesta prin
ducturile eferente ale testiculului şi prin ligamentele testiculo-epididimare superior şi
inferior.
Sinonim: Epididim
Gr.epi + didymos didymos = testicul
Epidural
1.Ce se găseşte deasupra de duramater
2.Spaţiu extradural unde se pot introduce medicamente prin injectare.
Gr. epi + durus = tare
Epifiză, glanda pineală (Glandula pinealis),
1.Cu rol endocrin, este aşezată dorso-caudal de ventriculul al III-lea şi talamus, de care
se prinde prin intermediul habenulei:
2.Capătul oaselor lungi, format din ţesut spongios separat printr-un cartilaj de diafiză;
3.Glandă endocrină situată în interiorul craniului, influenţând dezvoltarea glandelor
sexuale şi procesele metabolice.
Lat.Glandula pinealis
Gr. epi + physis = creştere
Fr. Epiphyse
Endostul
Tunica conjunctivă care înveleşte osul la interior.
Epigastru
Regiune de deasupra stomacului la om şi anterioară la animale situată între apendicele
xifoid, ombilic şi rebordul costal.
Gr. epi + gaster = stomac
Fr. epigastre
Epiploon
Ligament peritoneal care uneşte viscerele, permiţându-le o mişcare limitată; este sinonim
cu omentum.
Gr.epiploon = plutitor, plasă, din epipleo= plutesc
Omentum mic sau micul epiploon

Porneşte de pe mica curbură a stomacului, de la cardia până la pilor şi se termină la
nivelul amprentei esofagiene a ficatului.
Omentul mic
Prezintă două porţiuni:
-ligamentul hepatogastric (Lig. Hepatogastricum) ce leagă stomacul de faţa viscerală a
ficatului şi
-ligamentul hepato-duodenal (lig. hepatoduodenale) care leagă ficatul de duoden.
85
Omentul mare (Omentum majus) sau marele epiploon se prinde de marea curbură a
stomacului, de la nivelul ligamentului gastro-frenic până la pilor, formează peretele
superficial dispus între masa gastro-intestinală şi planşeul cavităţii abdominale şi peretele
profund situat dorsal de peretele superficial. Omentul mare prezintă două porţiuni:
ligamentul gastrosplenic, care face legătura dintre stomac şi splină şi ligamentul
gastrocolic care leagă stomacul de colonul transvers.
Epiteliu
Straturi celulare care acoperă suprafaţa corpului şi căptuşesc unele organe cavitare
Epiteliu ciliat, cutanat, glandular.

Epiteliu a căror celule au în mod predominant funcţie secretorie.
Epiteliu olfactiv
Epiteliu senzorial care mărgineşte regiunea olfactivă a cavităţii nazale.
Țesut format din celule cubice unite între ele printr-un ciment intercelular alcătuit din
unul sau mai multe straturi;
Gr. epi + thele = mamelă
Epitelizare
Dezvoltarea epiteliului peste suprafaţa unui alt ţesut.
Epithalamus
Regiune a diencefalului care include habenula glandei pineale şi comisura posterioară.
epi + gr.thalamus = cameră interioară
Erbivor
Denumire dată animalelor mamifere care se hrănesc cu vegetale.
lat.herba = iarbă; voro – are = a mânca cu lăcomie
Erector, despre muşchi

Care serveşte la ridicarea anumitor organe.
Fr. Érector
Erecţie
1.Umflare a anumitor ţesuturi organice, îndeosebi a corpurilor cavernoase ale organelor
genitale.
2.Creştere în volum a unui organ erectil în urma acumulării de sânge.
Lat. erigo, –exi, –ectum, –igere – igere = a ridica, a înălţa.
Esofag
Segment al tubului digestiv între faringe şi stomac sau rumen, prin care trec alimentele
înghiţite.
Esofagul este un conduct suplu musculo-membranos care uneste cavitatea bucala cu
stomacul.
86
Traseul esofagian, dupa ce paraseste cavitatea bucala, prezinta o traiectorie dreapta de-a
lungul gatului si toracelui, trece pe langa inima, apoi prin diafragma si in final ajunge in
stomac.
Peretii esofagului au structura musculoasa si ajuta la impingerea bolului alimentar in
stomac prin contractii circulare. Cand esofagul este gol, peretii acestuia se apropie si
formeaza un spatiu inchis.
Interventiile chirurgicale ce vizeaza esofagul sunt de regula foarte dificile din cauza
pozitiei sale in interiorul toracelui, precum si datorita vindecarii mai lente.
Este un tub mic, ca un furtun, care face legatura dintre cavitatea bucala si stomac.
Plecand din cavitatea bucala, esofagul se indreapta inspre gat si piept, trecand pe langa
inima prin muschiul diafragmei si, la final, intra in stomac.
Peretii esofagului sunt facuti din muschi, care se contracta in valuri, pentru a impinge
mancarea in stomac. Cand nu este mancare in esofag, peretii se strang, inchizandu-se.
Operatiile sunt intotdeauna dificile, datorita pozitionarii esofagului si pentru ca e un
organ care se vindeca foarte incet.
Fr. esophage
Gr.cisein–a transporta, a duce, a expedia, pfage in – a mânca;
Estral
De estru, privitor la estru.
Ciclul estral
Ansamblu modificărilor periodice ale uterului şi ale vaginului.
Fr. oestral.
Estru
Fază a ciclului sexual la mamifere în care se produce expulzarea ovulului (din ovar)
sinonim cu oestru.
Oestrus
Ansamablul fenomenelor care se produc în timpul cilcului sexual la femele, urmat de
maturarea foliculului de Graaf şi acceptarea masculului pentru împerechere.
gr. cistros = poftă impuls
Estrogen
Nume generic dat hormonilor de tipul foliculinei, care provoacă fenomene caracteristice
estrului.
Fr. oestrogène.
Eupnee
Respiraţie uşoară.
Gr. ey + pnein = a respira
Euritmie
Puls cu ritm regulat.
Gr. ey + rhythmos = ritm
87
Eventraţie
Ieşirea organelor din cavitatea abdominală şi toracică printr-o plagă accidentală sau
operatorie a pereţilor cavităţii.
Lat. e = înafară, venter = abdomen
Etmoid
Os cranian, formează peretele rostral al cavităţii craniene având mai multe orificii prin
care trec filetele nervoase ale nervilor olfactivi.
Gr. etmos = ciur, eidos – asemănător cu aspect de lamă ciuruită
Excreţie
1.Proces de eliminare a produşilor rezultaţi din procesele de dezasimilaţie ale
organismului animal; substanţă eliminată de organism ca rezultat al proceselor
biochimice.
2.Fenomen prin care sunt eliminate anumite produse fie din unele glande, fie din
organism.
Fr. excretion
Lat. excretio = aruncare în afară.
Expira
A elimina din plămâni, aerul ( în procesul respiraţiei).
Fr. expirer
Lat. expirare.
Expiraţie
Act fiziologic prin care se elimină din plămâni, aerul inspirat.
Fr. expirateur.
Extensor
Care are rolul de a se întinde.
Muşchi extensor
Muşchi de suprafaţă care ajută la întinderea diferitelor părţi ale corpului, în special a
membrelor.
Evisceraţie
1.Scoaterea animalelor din cavitatea abdominală sau toracică după moartea animalului;
2.Scoaterea globului ocular din orbită.
Lat. e + viscera = viscere
Facial
Care aparţine feţei, privitor la faţă, care afectează faţa.
Fr. facial.
Lat. facies = faţă, figură, fizionomie, aspect.
88
Falangă
1.Fiecare dintre oasele mici, alungite care alcătuiesc scheletul degetelor.
2.Oasele terminale (aşezate în rând) ale membrelor.
Fr. phalange
Gr.phalagx – gis = mădular, rând
Falus ( gr. phallos = penis)

Penis.
Gr. phallos = penis
Fanere
Termen utilizat pentru a denumi producţiile epidermice aparente ca, părul, unghiile,
coarnele.
Gr. phaneros = aparent
Faringe
Canal membranos şi musculos de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care porneşte de la
cavitatea bucală şi sfârşeşte la esofag şi care constituie locul de încrucişare a căilor
respiratorii cu calea digestivă.
Italiană: faringe.
Fr. pharynx.
Gr. pharynx – cis = faringe.
Fascicul
1.Grup de fibre care au aceeaşi aşezare şi aceeaşi distribuţie.
2.Mănunchi de nervi, muşchi sau fibre tendinoase, separate prin ţesut conjunctiv
3.Fibre musculare separate de perimisium.
Fr. fascicule.
Lat. fasciculus= mănunchi, mic.
Fascia
1.Foiţă formată din ţesut conjunctiv care, acoperă suprafaţa unui muşchi sau organ.
2.Pătură de ţesut conjunctiv areolar situată dedesubtul pielii (fascia superficialis) sau între
muşchi şi care formează teci ale muşchilor, sau învelişuri ale unor organe interne, ale
nervilor sau ale vaselor sanguine.
Fascia reprezintă ţesutul conjunctiv ce înveleşte un muşchi sau grupe de muşchi,
formând loje sau teci pentru muşchi, vase şi nervi. Fascia este inextensibilă, astfel că în
timpul contracţiei musculare exercită un anumit grad de presiune asupra fibrelor
musculare evitându-se astfel pierderea de forţă.
3.Țesutul conjunctiv ce înveleşte un muşchi sau grupe de muşchi, formând loje sau teci
pentru muşchi, vase şi nervi.
Fascia este inextensibilă, astfel că în timpul contracţiei musculare exercită un anumit grad
de presiune asupra fibrelor musculare evitându-se astfel pierderea de forţă.
Lat. fascia = bandă, fâşie
89
Fasciile membrului pelvin

Sunt sistematizate în funcţie de regiunile membrului pelvin, superficiale şi profunde.
Fascia glutee acoperă muşchii glutei, se găseşte în continuarea fasciei toracolombare,
pentru a se continuă caudal cu fascia cozii şi ventral cu fascia lata.
Fascia lata acoperă muşchii cranio-latero-caudali ai coapsei.
Fascia femurală medială acoperă muşchii mediali ai coapsei.
Fascia gambieră este foarte puternică şi înconjură musculatura gambei, lateral şi medial,
unindu-se caudal de m. flexor digital profund, formând o ţesătură puternică ce va
cuprinde tendonul calcanean comun şi bridele muşchilor biceps femural şi semitendinos.
Cranio-distal din fascia gambieră se detaşează o serie de fibre transverse care vor forma
retinacul extensor tibial şi prin care vor trece tendoanele muşchilor extensor digital
lung, fibular al treilea şi tibial cranial.
Fascia gambieră se continuă distal cu fascia autopodiului.
Fascia antebrachi
Fascia superficială, perimusculară a antebraţului;
In zonele ei proximale serveşte ca suprafaţă de inserţie pentru muşchi.
Fascia axillaris
Fascia superficială a axilei întinsă între muşchii pectorali şi muşchii peretelui posterior,
pe care îi şi înconjură formându-le teci.
Faţă
Partea anterioară a capului omului şi a altor animale.
Faţa articulară
Unică sau divizată, aproape plană, găsită la oasele carpiene şi tarsiene.
Fetus
Termen utilizat pentru denumirea produsului de concepţie în viaţa intrauterină când încep
să fie diferenţiate părţile corpului trecând din starea de embrion în starea de fetus.
Lat. foetus şi fetus = rod, mlădiţă
Femur
Osul coapsei, cel mai dezvoltat os apendicular care din punct de vedere al constituţiei
sale este un os lung.
Lat. Femur
Fibră
Formaţie anatomică alungită, care reprezintă celule modificate sau prelungiri celulare şi
care alcătuieşte ţesuturile animale.
Fr. fibre.
Lat. fibra.
Fibrila
90
Element constitutiv al unei fibre, element constituitv al ţesutului conjunctiv, care dă fibrei
musculare un aspect striat.
Fr. Fibrile
Fibula
Osul peroneu având forma lungă, asemănătoare unui piron.
Lat. fibula = ac mare, piron
Ficat
Glandă anexă a tubului digestiv, situată în partea dreaptă a abdomenului, sub diafragmă,
formată din șase lobi şi din vezica biliară, care îndeplineşte diferite funcţii fiziologice
importante în organism. Ficatul este o glandǎ amficrinǎ, hepatocitele elaborând sucul
biliar cât şi substanţe necesare metabolismului intermediar, care se varsǎ direct în sânge.
Ficatul este un organ, parte a aparatului digestiv, ce este prezent la majoritatea
animalelor superioare. Acesta are numeroase funcții în organismul uman, în special în
metabolism. Are o structură complexă.
Ficatul omului este un organ de culoarea roșie-închisă, ce cântărește 1,5 - 2 kg, fiind cel
mai greu organ al corpului uman. Acesta este situat in dreapta stomacului sub diafragma.
Ficatul, spre deosebire de alte organe, este capabil să se regenereze. Este alcătuit din 3
lobi mai importanți, doi lobi în față, unul mai mare și unul mai mic de circa 5 ori (care
prezintă 2 noduli mai mici atașați, unii îi consideră tot lobi) și încă un lob în spatele celor
2 (în cavitatea abdominală) care prezintă niște vene ce face să pară că acest lob se împarte
în 4 lobi mai mici.
Ficatul este si un un rezervor de sânge si un depozit pentru pastrarea vitaminelor A şi D.

In ficat sunt prelucrate enzime, colesterol, proteine, vitamina A (din caroten) si factorii
asigura coagularea sangelui. Una din principalele funcții ale ficatului este aceea de a
produce bila.
Sărurile continute de aceasta contribuie la digerarea eficiență a grăsimilor, ele acționând

asemeni detergentilor, emulsionând materiile grase.
Lat. ficatum – ficat de gâscă îngraşată
Filament
Formaţie în formă de fir lung şi subţire a unor celule din ţesuturile animale.
Fr. filament
Lat. filamentum.
Fisura
Ca o crăpătură îngustă:
-fisura interincisivă,
-fisura orbitară,
-fisura palatină.
91
Flexiune
Apropierea celor două segmente ale unei articulaţii.
Lat. flexio = îndoire, încurbare
Foios
Cel de-al treilea compartiment dintre prestomacurile rumegătoatelor având partea internă
sub formă de numeroase foi.
Sinonim: cu omasum:
Lat. follium = foaie, frunză
Folicul
Formaţiuni anatomice cu aspect de săculeţ :
-folicul pilos,
-sebaceu,
-folicul ovarian.
Lat. folliculum = punguţă
Fontanele
Porţiuni mici de ţesut conjunctiv de pe craniu care se găsesc între oasele craniului la nou-
născut, dispar precoce, pe parcursul osificării:
-fontanela frontoparietală,
-fontanela sfenoidă şi
-fontanela mastoidiană.
Lat. fon – fontis = fântână
Fornix
Termen utilizat în anatomie cu semnificaţia de corp sau suprafaţă arcuată precum şi de
concavitate sau fund de sac.
Lat. boltă, arc
Fosă
Termen folosit în anatomie pentru suprafeţe adâncite.
Cavitate puţin adâncă, mai largă la deschidere decât în adâncime, situată la suprafaţa unei
structuri anatomice;
Sinonim: scobitură
Lat. fossa = şanţ
Fosa supraorbitară sau „solniţa”

Se situază de-a lungul procesului zigomatic al frontalului, de la marginea caudală a
acestuia până la unghiurile lateral şi medial ale ochiului.
Fosa acetabuli
Depresiune nearticulară din jurul cavităţii cotiloide.
Fosa axillaris.
92
Fosa supraspinata
Depresiune situată pe suprafaţa anterioară a scapulei, deasupra de spină şi ocupată de
muşchiul supraspinos.
Fosa infraspinata
Depresiune situată pe suprafaţa posterioară a scapulei, sub spină, şi ocupată de muşchiul
infraspinos.
Fr. Fosse
Fovee
Gaură mică sau depresiune: foveea capului femurului.
Lat. Groapă
Frontal
Care ţine de regiunea frunţii.
Fr. frontal.
Frunte
1.Partea superioară a feţei, formată din osul frontal, cuprinsă între sprâncene şi păr,
mărginită lateral de tâmple;
2.Partea dinainte a capului (la animale),
3.Imediat deasupra ochilor.
Lat. frons, frontis.
Fundus
Termen utilizat în anatomie pentru a desemna porţiunea mai lată a unui organ.
Lat. Fund
Fundus uteri
Extremitatea mai lată, superioară a uterului din care pleacă trompele uterine.
Fus
Termen generic pentru unele formaţiuni anatomice alungite, fusiforme.
Lat. fusus
Fusul neuromuscular
Arborizaţie nervoasă terminală incapsulată, alcătuită din fibre nervoase, fibre musculare
modificate şi o teacă conjunctivă.
Lat. Fund
Gambă
La oameni:
-parte a piciorului de la genunchi până la labă;
La cal:
- parte a membrelor posterioare cuprinsă între încheietura genunchiului şi copită.
Lat. gamba.
93
Ganglion
Formaţie anatomică de formă sferică sau alungită, alcătuită dintr-o masă de celule şi
situată pe traiectul unui nerv sau al unui vas limfatic.
Fr. ganglion.
Gr. gagglion.
Gastric
Care aparţine stomacului, privitor la stomac.
Fr. gastrique.
Gastrointestinal
Care ţine de stomac şi de intestine, privitor la stomac şi la intestine.
Fr. gastro-intestinal.
Gaura
Are dimensiuni şi forme diferite: gaura vertebrală, gaura alară, gaura sfâşiată.
Gaura jugulară
Este situată la joncţiunea occipito-sfeno-temporală.
Gaura sfâşiată
Este situată între bazioccipital, bazisfenoid şi porţiunea pietroasă a temporalului.
Gaura supraorbitară
Reprezintă un orificiu care perforează baza procesului zigomatic al frontalului, prin care
ies nervul supraorbitar, artera supraorbitară şi vena supraorbitară.
Genioglos
Denumire dată unui muşchi ce se găseşte între bărbie şi limbă.
Gr. geneion = bărbie, glotta din glossa limbă
Geniohiod
Os ce se găseşte între bărbie şi osul limbii.
Gr. geneion – hyodes = asemănător literei Y
Geniohioidian, mușchi
Este un muşchi pereche, fusiform, plasat dorsal de muşchiul precedent. Pentru
evidenţierea sa trebuie secţionat şi ridicat m. milohioidian. Are originea pe faţa geniană a
corpului mandibulei şi terminaţia pe procesul lingual al bazihioidului. Este un protractor
al hioidului.
Lat.M. geniohyoidieus
Gr. geneion – hyodes = asemănător literei Y
Gingie
94
Parte aderentă din mucoasa bucală, care acoperă creasta alveolară în jurul regiunii
cervicale a dinţilor.
Lat gingiva
Ginglimă
Articulaţie în formă de balama, sinonim cu şarnieră,
În care unul din oase are o troclee articulară, iar celălalt o suprafaţă scobită pe măsura
trocleei.
Gr. gigglymos = balama
Girus
Denumire dată formaţiunilor rotunde, circumvoluţiunii cerebrale.
Gr. gyrhus – rotund
Gât
Sinonim: Collum
Slavona veche, glutu= înghiţitură
Gâtlej
Spaţiu înconjurat de palatul moale, arcurile palatine şi baza limbii, reprezintă orificiul de
comunicare dintre cavitatea bucală şi faringe.
Sinonim: Fauces
Slavona veche glutu= înghiţitură
Gland
Extremitatea liberă a penisului sau a clitorisului.
Lat. glans –dis = ghindă, alună, nucă
Glandă
Organ care produce o secreţie; se împarte în glande cu secreţie internă (endocrine) şi cu
secreţie externă (exocrine).
Lat. Glans
Glanda lacrimală
Este dispusă medial pe procesul zigomatic al frontalului, la care se ajunge printr-o incizie
la baza pleoapei superioare, lateral pe marginea rostrală a procesului zigomatic.
Ganglionul cervical mijlociu

Absent la ecvine, este situat cranial de prima coastă sau este unit cu ganglionul
cervicotoracic.
Din ganglionul cervical mijlociu se detaşează nervul cardiac cervical care participă la
formarea plexurilor cardiac, esofagian, perivascular.
O serie de fibre postganglionare ale ganglionului cervical cranial se alătură nervului vag,
realizând împreună trunchiul vagosimpatic, care traversează şanţul jugular, dorsal de
artera carotidă comună, unind ganglionul cervical cranial de ganglionul cervical mijlociu
şi/sau cu ganglionul cervical caudal.
95
Glenoid
Nume dat unei cavităţi articulare puţin adâncă.
Gr. glens = cavitate articulară largă
Gleznă
1.Articulaţia metacarpo-falangiană şi metatarso-falangiană la animale patrupede;
2.Articulaţia tibio-tarso-metatarsiană la om.
Slav glezini = încheietură la picior
Glomerul
Termen generic utilizat în anatomie cu semnificaţia de masă rotundă mică.
Lat. glomerulus = ghem mic
Glossa
Limbă
Gr.glossa = limbă
Glota
Nume dat deschiderii superioare a laringelui, porţiunea cea mai îngustă a laringelui, fiind
delimitată de corzile vocale şi baza cartilajelor aritenoide.
Gr. glottis = limbă mică
Glota respiratorie
Porţiunea dorsală, intercartilaginoasă a fantei glotice delimitată de baza cartilajelor
aritenoide.
Glota vocală
Porţiunea ventrală , intermembranoasă situată între corzile vocale.
Cavitatea infraglotică
Reprezintă porţiunea caudală a cavităţii laringelui, delimitată de cartilajul cricoid şi de
ligamentul cricotiroidian, se continuă cu traheea.
Lat.Cavum infraglotticum
Gluteus
Ce aparţine de regiunea crupei.
Gr. gloytos = şezut
Gonade
Ce are rol procreator, nume dat glandelor sexuale.
Gr. gone = sămânţă, germen
Gonadotrop
Hormon hipofizar cu acţiune asupra glandelor sexuale.
Gr. gone + tropein = a dirija spre, aq îndrepta spre glandelor sexuale.
96
Gondfoza
Se caracterizează printr-o suprafaţă articulară de formă conică ce pătrunde într-o cavitate,
legătura dintre oase realizându-se printr-un ligament fibros;
Ex: art. rădăcinilor dinţilor.
Goniometru
Instrument destinat a măsura deschiderea unghiurilor.
Gr.gonia = unghi, metron = măsurare
Graset
Regiunea anatomică a articulaţiei femuro-tibio-rotuliană.
Fr. grasset = articulaţia rotulei
Grebăn
Regiune anatomică având ca bază apofizele spinoase ale primelor vertebre dorsale şi
cartilajelor spetelor.
Gr. grypos = încovoiat, sau sârb greben = spinare la animale
Gura
Segment iniţial al canalului alimentar, la nivelul ei are loc masticaţia.
Sinonim: os
Lat. Gula
Guşă, la păsări
Porţiunea mai dilatată, în formă de pungă a esofagului, în care alimentele stau câtva timp
înainte de a trece în stomac.
Lat. geusiae
Albanez – gus = umflătură la gât
Lat. guttur = gâtlej, creştere în volum a glandei tiroide.
Hepar
Principala glandă anexată tubului digrstiv este situată în hipocondrul drept inferior de
diafragma, antero-superior de stomac, duoden şi luând contact postero-inferior cu
rinichiul şi suprarenala dreaptă, vena cavă inferioară.
Îşi varsă secreţia biliară în duoden, primeşte pe calea venei porte sângele care aduce
substanţele asimilate la nivelul tubului digestiv abdominal şi îşi varsă sângele eferent prin
venele suprahepatice în vena cavă inferioară.
Are rol secretor, metabolic şi de rezervor sanguin.
Prin bila pe care o secretă, în porţiunea a doua a duodenului participă la emulsionarea,
degradarea şi absorbţia grăsimilor.
Sinonim: ficat
Gr. Ficat
Hepatic
Ce este în legătură cu ficatul.
97
Lat. Hepaticus = de ficat,

din hepar –tis = ficat
Hialoida
Ce se aseamănă cu sticla, având transparenţă şi fără structură;
Membrana care înconjoară corpul vitros.
Gr. (h) – yalos + eidos = asemănător
Hiatus
Deschizătură, crăpătură, loc unde se deschid mai multe orificii sau canale.
Lat. hiatus = deschizătură, prăpastie
Hiatus aortis
Deschidere în diafragmă prin care trece artera aortă.
Hil
Locul unde vasele sanguine şi nervii intră şi ies dintr-un organ.
Lat. hilus = groapă, ombilic
Hil glandulae suprarenalis

Şanţ pe faţa anterioară a glandei suprarenale, prin care iese vena centrală.
Hiod
Ce are asemănare cu râtul porcului, ce seamănă cu litera „Y”, os având forma literei „Y”.
Gr. „h” yoides = de la litera greacă, „Y”,
Eidos = formă sau „h”yos = porc
Hipocondru
Regiune anatomică dreaptă şi stângă, având baza anatomică articulaţiile costocondrale.
Gr. hypo + chondros = cartilaj
Hipoderm
Stratul care se găseşte sub piele.
Gr. „h”ypo + derma = piele
Hipofiză
Glandă cu secreţie internă coordonatoare a sistemului endocrin.
Gr. „h” ypo + physis = creştere
Hipogastru
Regiune situată în partea inferioară a cavităţii abdominale la om şi posterior la animale,
mărginită anterior de regiunea mezo-gastrică şi lateral de regiunile inguinale dreaptă şi
stângă.
Gr.”h”ypo+ gaster – stros
Hipotalamus
98
Gr.”h”ypo + lat. thalamus = cameră

1.Regiune situată sub talamus în partea inferioară a diencefalului şi deasupra lojei
hipofizare.
2. Regiune a diencefalului, care formează planşeul ventriculului al treilea cerebral, este
alcătuit din tractul optic, chiasma optică, corpul mamilar, tuberculul cenusiu şi hipofiza.
Gr.”h”ypo + lat. thalamus = cameră
Hormon
Produs al glandelor cu secreţie internă având rol de excitare a funcţiilor altor organe decât
cele care produc hormonul.
Gr.”h” orman = a ridica, a excita
„h” orme = prima mişcare, impuls, ridicare, excitare
Humerus, os
Os al membrului toracic articulat la un capăt cu scapulum, iar la altul cu radius şi ulna.
Lat. humerus = umăr
Ilium, os
Os care împreună cu pubisul şi ischium formează osul coxal.
Lat. ilio, ilium = şold
Lat. bazin, flanc.
Ileum
Porţiunea terminală a intestinului subţire, care se întinde de la jejun la intestinul gros.
Lat. ileum = pântece, intestin
Incisivi
Termen anatomic pentru dinţii anteriori cu ajutorul cărora animalele apucă şi taie
alimentele.
Lat. incisivus = ce taie
Incizie
1.Secţionarea ţesuturilor moi;
2.Termen utilizat de preferinţă pentru secţionarea pielii.
Lat. incisio = tăietură
Incizura
Termen utilizat în anatomie cu semnificaţia de crăpătură, crestătură: incizura
nazoincisivă, incizura vaselor faciale.
Sinonim: Incizură
Lat. tăietură, crăpătură
Incisura acetabuli.
Inguinal
Regiune anatomică cuprinsă între abdomen, flanc şi coapsă.
Lat. inguen = stinghie
99
Ingesta
1.Substanţele alimentare introduse în organism;
2.Componentă a bilanţului nutriţional.
Lat. ingestio = a duce în organism
Ingestie
Introducerea în stomac a alimentelor sau a altor substanţe solide sau lichide.
Lat. Ingestio
Inhalare
Introducerea în plămâni a aerului sau a altor substanţe antrenate sub formă de vapori,
pulberi.
In + lat. halare = a sufla
Infundibul
Termen anatomic pentru un organ sau parte din organism cu aspect de pâlnie, aspect
conic.
Lat.infundibulum = pâlnie
Infundibul etmoidale
Porţiunea ventrală, lărgită a hiatului semilunar, în care se deschide sinusul frontal prin
intermediul unor celule anterioare în meatul mijlociu al nasului;
Infundibul hypotalami
Continuarea regiunii tuberale cu tija hipofizară;
Infundibul tubae uterinae.

Porţiunea largă în formă de con, a tijei uterine, cu terminaţia fimbriată.
Sinonim: pavilionul trompei uterine
Infarct
Termen utilizat pentru a designa un teritoriu vascular unde încetează circulaţia datorită
obstruării arterei de irigare a zonei respective, producându-se tumefiere, infiltrare şi
necroză.
Lat. infarcio, infarcisi, infarctus, infarcire = a umple, a indesa
Intermediar
Interpus, intercalat, mijlociu din 3 elemente; sinonim cu mijlociu.
Intermedius
Intestin
Intestinul subtire are forma unui tub si este situat intre stomac si intestinul gros. Este cea
mai lunga portiune a tractului intestinal, fiind de 2,5 ori mai lung decat lungimea corpului
animalului. Un animal cu o lungime de 61 cm are in medie un intestin subtire de 152,4
cm. Este o structura in forma de tub, care face legatura dintre stomac si intestinul gros.
100
Este cea mai lunga portiune a tractului intestinal, avand o lungime de 2,5 ori mai mare
decat lungimea totala a corpului cainelui.
La câini, intestinul subtire este compus din trei parti: duodenul, care ataseaza stomacul de
intestin; jejunul, portiunea cea mai lunga si ileumul, cea mai scurta portiune, care face
legatura cu intestinul gros.
Intestinul subtire la caini are trei portiuni. Prima parte care este atasata de stomac este
duodenul. La un caine de 18 kg, duodenul masoara aproape 25,4 cm. Partea mediana a
intestinului subtire (si cea mai lunga) se numeste jejun.
Portiunea cea mai scurta este ileonul, care face legatura cu intestinul gros. Pe scurt,
intestinul gros face legatura dintre intestinul mic si anus. La un caine de 20 kg, intestinul
gros are o lungime de aproximativ 40 cm. Diametrul este mai mare decat cel al
intestinului subtire. Principala sa functie este sa absoarba apa din fecale, pastrand astfel
corpul hidratat.
Pe langa aceasta, intestinul gros tine materiile fecale, pana la iesirea lor din corp. Este
compus din mai multe parti: cecum – o formatiune mica, asemanatoare unui deget, situat
chiar langa jonctiunea cu intestinul subtire, a carui rol este necunoscut; colonul – cea mai
lunga portiune a intestinului gros, care se termina chiar la anus, cu ultima portiune a
intestinului gros, rectul.
Duodenul este atasat de stomac si este relativ scurt, dar are functii foarte importante.
Vezica biliara si pancreasul sunt legate de duoden prin ductele biliar, respectiv
pancreatic. Enzime, precum si alte secretii importante in procesul de digestie, sunt
produse de ficat si pancreas si trec prin ducte pentru a se amesteca cu bolul alimentar din
duoden.
Jejunul este cea mai lunga portiune a intestinului subtire si este bogat in vilozitati
intestiale, niste structuri mici de forma unor degete. Resturile de mancare patrund printre
aceste vilozitati care, la randul lor, asigura absorbtia nutrientilor. Resturile alimentare din
jejun se varsa in ileon si de aici trec in intestinul gros.
Jigodia (Boala lui Carre) – agentul etiologic este Canin Distemper Virus.
Patogeneza – calea de infectie – aerosoli.
Virusul se localizeaza in macrofagele din amigdale si bronhii unde are loc prima
replicare, apoi este vehiculat de limfocitele si macrofagele circulante in tot organismul,
avand un tropism accentuat pentru SNC, pentru diversele epitelii (respirator), astfel incat
in functie de tropismul agentului etiologic, dar si de statusul imunitar al gazdei, jigodia
are 5 forme:
1. Forma respiratorie
Macroscopic – se observa rinita si laringotraheita, initial catarala, apoi purulenta si
bronhopneumonie catarala purulenta, caracterizata prin culoarea maronie a suprafetei
pulmonului si a lichidului care se scurge pe suprafata de sectiune.
101
Histologic – se observa leziuni pur virale si leziuni bacteriene asociate. Se constata

aparitia unor incluzii virale localizate atat intranuclear cat si intracitoplasmatic. La aceste
leziuni virale se adauga si leziunile bronhopneumoniei cataral purulente produse de
Bordetella bronchiseptica.
2. Forma digestiva – apare sub varsta de 2 luni si se manifesta clinic prin diaree care are
la baza o gastroenterita catarala nespecifica.
3. Forma cutanata – se manifesta printr-o dermatita jigodioasa sau prin hipercheratoza
localizata.
Dermatita jigodioasa este de fapt o dermatita eritematoasa si apoi o dermatita veziculo-
pustuloasa, localizata in regiunile cu piele fina.
Hipercheratoza prezinta 2 localizari:
- la nivelul cuzinetilor plantari si spatiilor interdigitale (boala calcaiului tare);
- la nivelul pielii botului si buzelor (boala botului de somn).
Histologic - se observa incluzii virale in epiderm.
4. Forma oculara – este foarte frecventa si usor de diagnosticat morfo-clinic.
Caracteristica este conjunctivita bilaterala, initial seroasa, apoi purulenta.
5. Forma nervoasa – apar modificari specifice la nivel histologic, modificari care
completeaza meningoencefalomielita limfohistiocitara.
Intestinul subţire
Se întinde de la pilor la joncţiunea sa cu cecul. Sunt descrise trei segmente: duodenul,

jejunul şi ileonul. Bolile intestinului subtire de obicei nu se limiteaza doar la anumite
zone si de aceea sunt discutate la modul general ca boli ale intestinului subtire.
1.Partea tubului digestiv care se întinde de la pilor la anus;
2.Este format din:

-intestinum tenue (intestinul subţire) şi
-intestinum crassum (intestinul gros).
Lat. intestinum= intestin,
Lat.intestinus = interior, intestina = maţe
Intestinul gros
Intestinul gros la caini face legatura intre intestinul subtire si anus, avand o lungime de 40
– 41 cm la un caine de 18 kg si un diametru mai mare decat intestinul subtire. Functia
principala este absorbtia apei necesare din reziduurile alimentare, mentinand astfel un
nivel constant de hidratare a corpului.
O a doua functie a intestinului gros este de a depozita materiile fecale ce vor fi

eliminate.Intestinul gros are cateva parti componente.
Cecul este mic, de forma unui deget si se afla langa zona de imbinare cu intestinul
subtire. Adevarata sa functie este necunoscuta. Colonul este cea mai lunga portiune a
102
intestinului gros si se termina in interiorul anusului. Ultima portiune a intestinului gros se

numeste rect. Notiunile de ‚colon’ si ‚ intestin gros’ sunt folosite ca sinonime. Constă din:
cec, colon şi rect.
In vitro
1.În sticlă, în eprubetă
2.Termen folosit în biologie pentru a desemna faptul că o reacţie sau o experienţă se
desfăşoară în afara unui organism.
Intramural
Situat în structura pereţilor unui organ.
De exemplu:
-fibrele intramurale ale uterului,
-microganglionii nervoşi intramurali ai plămânului,
-microganglionii nervoşi intramurali ai tubului digestiv,
-microganglionii nervoşi intramurali ai vaginului.
Intra + lat. muralis, de la muras= zid
Intraoral
Situat înăuntrul cavităţii bucale.
intra + lat. os, oris = gură
Intraperitoneal
Situat în cavitatea peritoneală.
Intra +peritoneu
Intrinsec
Calitatea unui element de a face parte din însăşi structura unui organism.
Lat.intrinsecus
In vivo
Termen folosit în biologie pentru a desemna faptul că o reacţie sau o experienţă se
desfăşoară într-un organism viu.
Lat. într-un organism viu
Intumescenţă
Formaţiune anatomică, organ sau porţiune de organ umflată, tumefiată.
Corespunde porţiunii de măduvă unde se desprind nervii spinali care participă la
formarea plexurilor brahial şi respectiv lombo – sacral.
Lat. Intumescentia
Intumescenţă cervicală
Este plasată în dreptul vertebrelor C6 şi Th 2;
Lat.intumescentia cervicalis
103
Intumescenţă lombară
Este situată în dreptul vertebrelor L4 – L6.
Lat.intumescentia lumbalis
Inimă
Organ principal motor al circulaţiei sângelui în organism, sinonim cu cord.
Lat. anima = viaţă, suflet, inimă
Interstiţiu
1.Interval,
2.Spaţiu liber între formaţiuni anatomice;
Ţesut conjunctiv de susţinere a unui organ parenchimatos.
Lat. interstitium = interval
Iris
Parte a ochiului având forma de disc colorat diferit şi plasat între camera anterioară şi cea
posterioară.
Gr.iris după zeiţa Iris, a curcubeiului
Ischium
Os care împreună cu ilium şi pubis formează coxalul.
Ischion = şold, şezut
Inserţie
Locul unde un muşchi se fixează pe un os.
Lat. insero –rui – sertum – ere = a fixa, a implanta
Istm
Porţiune dintr-un organ, sau şezut cu forma îngustă.
Gr.isthmos = loc îngust
Jaret
Regiunea articulaţiei tibio-tarso-metatarsiană la animale.
Lat. garetum = genunchi
Jejun
Porţiunea mijlocie a intestinului subţire situat între duoden şi ilium.
Lat. jejunus = gol
Jugulară
Regiunea inferioară şi laterală a gâtului la animale.
Venele jugulare sunt situate în jgheabul jugular şi duc sângele de reântoarcere de la cap.
Lat. jugulum = gât, berecheată
Juxtaarticular
Ce se găseşte lângă o articulaţie.
Lat. juxta = lângă, articulatio = încheietură
104
Juxtaglomerular
Ţesutul ce se găseşte în vecinătatea glomerulilor renali.
Lat.juxta + glomerulus = ghemuşor
Juxtapoziţie
Poziţie învecinată, aşezat lângă.
Lat. juxto + positio = situaţie, aşezare
Labferment
Enzimă prezentă în sucul gastric, la tineret, având proprietatea de a coagula laptele.
Sinonim: chimozină
Labial
Care se referă la buze.
lat. labium = buză
Labirint
Ansamblu de cavităţi flexuoase din urechea internă.
gr. labyrinthos = drum întortocheat
Lacuna
Cavitate ce apare în urma distrugerii de ţesut într-un organ;
Termen anatomic pentru a defini diferite spaţii care se găsesc în organism.
lat. lacuna = lipsă, groapa, adâncitură
Lacertus
Mică fâşie de fibre conjunctive, conţinând ca o expansiune colaterală aponevroza unui
muşchi.
Lacertus fibrossus
Aponeurosis musculi bicipitis brachii.
Lama internă a prepuţului

Se ataşează caudal de penis, delimitează o cavitate care adăposteşte porţiunea liberă a
penisului, iar în timpul erecţiei se întinde şi se aplică intim pe penis.
Lateral
Distanţat de planul median.
Lat. Lateralis
Leucozele
Sunt viroze tumorale sistemice caracterizate prin blocarea diferentierii celulelor in liniile
hematopoetice de baza, producandu-se inmultirea permanenta a celulelor, expedierea lor
in torentul circulator si acumularea lor in organe.
105
Leucoza limfoida
Patogeneza se deruleaza intr-o stadializare morfo-clinica propusa de Stann (1888) si
anume:I- este afectat un singur limfonod;
II-sunt afectate mai multe limfonoduri din aceeasi regiune corporala;
III-sunt afectate toate limfonodurile;
IV-pe langa limfonoduri mai sunt afectate si ficatul si splina
V-sunt afectate si alte organe.
Intr-o clasificare morfologica clasica, leucoza limfoida este descrisa sub urmatoarele
forme:
1.Leucoza limfoida multicentrica (limfom malign) – este cea mai frecventa (83 % din
leucoze), fiind afectate limfonodurile, care cresc in volum de pana la 10 ori. Mai sunt
afectate ficatul, splina, maduva osoasa, intestinul, rinichiul si cordul;
2.Leucoza limfoida digestiva (alimentara) – apare in 45 % din cazurile de leucoza si

sunt afectate intestinele si limfonodurile mezenterice;
3.Leucoza limfoida timica (mediastinala) – afecteaza timusul, dar este mai rara;
4. Leucoza limfoida extranodala (limfomul T cutanat).
Sarcomul lui Sticker sau tumora veneriana transmisibila a cainelui.

Patogeneza – virusul se transmite prin populatie, prin intermediul microleziunilor
genitale si se localizeaza in submucoasa cailor genitale unde produce hiperplazia
fibroblastelor.
Macroscopic – la masculi, pe bulbii erectili se observa tumori cu aspect conopidiform
sau sub forma de creasta de cocos, dar metastazele interne sunt rare.
La femele, se observa noduli mici de culoare roz pe mucoasa vaginala; uneori acesti
noduli conflueaza, rezultand un aspect conopidiform.
Histologic – se observa aspectul specific sarcomului (numeroase vase de vascularizatie).
Ligamentul coronar
Solidarizează diafragma de ficat și de aria nudă, la nivelul venei cave caudale și se
continuă cu ligamentele triunghiulare și ligamentul falciform.
Ligamentul falciform, lama seroasa mediana, leaga fata diafragmatica a ficatului de

planseul cav. Abdominale, de la centrul frenic la ombilic, la niv. Liniei albe a
abdomenului.
Marginea caudală a acestui ligament se ataseaza la regiunea ombilicală si contine
vestigiul venei ombilicale, un cordon fibros – Ligament rotund al ficatului
Ligamentul triunghiular stang
Ligament triunghiular drept
Ligamentul hepato-renal
Ligamentul hepato-gastric
Ligamentul hepato- duodenal
106
Linia
Un traseu proeminent de pe suprafaţa unui os: linia intertrocanterică, linia semilunară,
linia terminală.
Limfocentrul axilar
Cuprinde limfonoduri dispuse de-a lungul arterei axilare şi pe ramurile acesteia: lnn.
axilare;
lnn. axilare proprii la toate speciile cu excepţia suinelor şi inconstant la ovine;
lnn. axilare ale primei coaste la toate speciile cu excepţia canidelor şi inconstant la
bovine şi feline;
ln. axilar accesoriu la bovine şi carnivore, foarte rar descrise la ecvine şi ovine;
lnn. cubitale la ecvine şi inconstant la ovine;
ln. infraspinat la bovine.
Vasele aferente culeg limfa de la membrul toracic şi din regiunea peretelui toracelui.
Vasele eferente drenează limfa spre lnn. cervicale profunde caudale, în trunchiul traheal
sau în conductul toracic.
Limfocentrul bronhic
Este aşezat la bifurcaţia traheei şi pe traiectul bronhiilor, fiind alcătuit din:
lnn. traheo-bronhice drepte inconstante la bovine, caprine, lipsesc la ovine;
lnn. traheobronhice stângi;
lnn. traheobronhice mijlocii inconstante la bovine şi caprine, lipsesc la ovine;
lnn. traheobronhice craniale prezente doar la rumegătoare şi suine;
lnn. pulmonare lipsesc la suine şi sunt inconstante la restul speciilor.
Vasele aferente culeg limfa de la pulmoni, trahee, bronhii, pleură, pericard şi cord.
Vasele eferente conduc limfa în lnn. mediastinale craniale sau în conductul toracic.
Limfocentrul celiac
Este plasat pe artera celiacă şi pe ramurile acesteia fiind alcătuit din:
lnn. celiace uneori absente la caprine şi carnivore;
lnn. splenice uneori absente la feline, lipsesc la leporide;
lnn. gastrice uneori absente la carnivore;
lnn. ruminale drepte specifice rumegătoarelor;
lnn. ruminale stângi specifice rumegătoarelor;
lnn. ruminale craniale specifice rumegătoarelor;
lnn. reticulare specifice rumegătoarelor;
lnn. omasale specifice rumegătoarelor;
lnn. ruminoabomasale specifice rumegătoarelor;
lnn. reticuloabomasale specifice rumegătoarelor;
lnn. abomasale dorsale specifice rumegătoarelor;
lnn. abomasale ventrale specifice rumegătoarelor;
lnn. hepatice;
lnn. hepatice accesorii prezente numai la bovine;
lnn. pancreatico-duodenale;
lnn. omentale prezente numai la ecvine.
Vasele aferente colectează limfa de la ficat, stomac, splină, pancreas şi duoden.
107
Vasele eferente conduc limfa spre trunchiul celiac, care la ecvine se varsă în cisterna
chilului, iar la celelalte specii se varsă într-un trunchi visceral, care apoi se deschide în
cisterna chilului.
Limfocentrul iliofemural
Numit şi limfocentrul inghinal profund este plasat de-a lungul arterei iliacă externă, pe
artera femurală, în porţiunea cranială a corpului osului ilium sau în canalul femural, fiind
alcătuit din:
lnn. iliofemurale numite şi inghinale profunde;
ln. femural prezent numai la carnivore;
ln. epigastric prezent numai la bovine.
Vasele aferente culeg limfa de la lc. popliteu, coapsă, gambă şi bazin.
Vasele eferente conduc limfa spre lc. iliosacral sau în trunchiul lombar.
Limfocentrul iliosacral
Plasat pe faţa pelvină a osului sacrum şi pe terminaţia aortei, este alcăuit din:
– lnn. iliace mediale;
– lnn. sacrale;
– lnn. iliace laterale inconstante la bovine, ovine, suine şi absente la caprine şi
carnivore;
– lnn. hipogastrice prezente doar la leporide;
– lnn. anorectale inconstante la ovine, suine, absente la carnivore;
– ln. uterin prezent la iapă şi scroafă;
– ln. obturator specific ecvinelor.
Vasele aferente culeg limfa de la pereţii pelvisului, organele plasate în cavitatea pelvină,
lc. iliiofemural, lc. inghinofemural, lc. ischiadic şi lc. politeu.
Vasele eferente conduc limfa spre trunchiul lombar sau în lnn. lombo-aortice.
Limfocentrul inghinofemural
Numit şi limfocentrul inghinal superficial este plasat în regiunea abdominală latero-
caudală şi la nivelul plicii laterale, fiind alcătuit din limfonodurile:
lnn. inghinale superficiale;
lnn. scrotale la masculi;
lnn. mamare la femele;
lnn. subiliace absente la carnivore;
ln. coxal prezent la ecvine şi inconstant la bovine şi ovine;
ln. coxal accesoriu prezent numai la bovine;
lnn. fosei paralombare prezente numai la bovine.
Vasele aferente culeg limfa de la peretele ventral al cavităţii abdomino-pelvine, porţiunea
medială a coapse şi organele genitale externe.
Vasele eferente conduc limfa spre lnn. iliofemurale sau inghinale mediale.
Limfocentrul ischiadic
Este plasat în regiunea crupei, lateral de ligamentul sacrotuberal lat şi este alcătuit din:
lnn. ischiadice inconstante la ovine, caprine, suine şi absente la canide;
ln. gluteu prezent la bovine, suine şi inconstant la ovine;
ln. tuberal prezent la bovine şi ovine, inconstant la caprine.
108
Vasele aferente culeg limfa din regiunea crupei, perineu şi femurală proximală.
Vasele eferente drenează limfa în lc. iliosacral
Limfocentrul lombar
Este plasat pe traiectul aortei abdominale, pe ramurile acesteia şi pe vena cavă caudală,
fiind alcătuit din:
lnn. lombo-aortice;
lnn. lombare proprii prezente la bovine;
lnn. renale;
ln. frenico-abdominal prezent inconstant la suine;
ln. ovarian prezent inconstant la iapă;
ln. testicular prezent inconstant la masculii suinelor.
Vasele aferente colectează limfa de la diafragmă, rinichi, uretere, vezica urinară, uretră,
glandele suprarenale, testicule, epididim, canalele deferente, ovare, tube uterine şi de la
pereţii cavităţii abdominale.
Vasele eferente conduc limfa spre trunchiurile lombare care se varsă în cisterna chilului.
Limfocentrul mesenteric cranial

Plasat pe artera mezentrică cranială,este alcătuit din:
lnn. mezenterice craniale inconstante la caprine şi suine, lipsesc la carnivore;
lnn. jejunale;
lnn. cecale inconstante la bovine, lipsesc la canide şi leporide;
lnn. ileocolice prezente doar la ovine şi suine, inconstante la caprine;
lnn. colice lipsesc la leporide.
Vasele aferente colectează limfa de la jejun, ileon, cec şi colon.
Vasele eferente drenează limfa într-un trunchi intestinal, care împreună cu trunchiul
celiac se varsă într-un trunchi visceral care duce limfa în cisterna chilului.
Limfocentrul mesenteric caudal

Este plasat pe artera mezenterică caudală şi pe ramurile acesteia, fiind alcătuit din:
lnn. mezenterice caudale;
lnn. vezicale prezente la ecvine
Limfocentrul toracic dorsal

Se plasează de-a lungul aortei toracice, lateral de corpurile vertebrelor toracice, fiind
alcătuit din două serii de lnn., una situată dorsal de trunchiul nervos simpatic, la
extremităţile proximale ale spaţiilor intercostale şi cealaltă ascunsă între aorta toracică şi
corpurile vertebrelor toracice.
Lc. toracic dorsal este compus din:
lnn. toraco-aortice lipsesc la canide şi sunt inconstan-te la feline;
lnn. intercostale inconstante la suine şi carnivore, lipsesc la leporide.
Vasele aferente colectează limfa de la pereţii cavităţi toracice, pleură, timus,
esofag,trahee, pericard.
Vasele eferente drenează limfa în conductul toracic sau în lnn. mediastinale craniale.
Limfocentrul mediastinal
109
Este plasat în mediastin şi cuprinde:

lnn. mediastinale craniale;
lnn. mediastinale mijlocii lipsesc la suine, carnivore şi leporide;
lnn. mediastinale caudale lipsesc la carnivore;
ln. nucal prezent numai la ecvine.
Vasele aferente colectează limfa de la pericard, baza cordului, originea marilor vase,
diafragmă, esofag şi pleură.
Vasele eferente drenează limfa în conductul limfatic drept sau în conductul toracic.
Limfocentrul parotidian
Este plasat în regiunea parotidiană, fiind alcătuit din:
lnn. parotidiene superficiale;
lnn. parotidiene profunde.
Lc parotidian este plasat caudal sau ventral de articulaţia temporo-mandibulară, înglobat
sau nu în glanda parotidă, dispus pe traiectul arterei transversă a feţei.
Vasele aferente colectează limfa din regiunile feţei şi dorsală a craniului.
Vasele eferente conduc limfa spre lcc. retrofaringiene mediale şi laterale.
Limfocentrul retrofaringian
- este plasat în fosa retromandibulară, fiind alcătuit din:
lnn. retrofaringiene mediale;
lnn. retrofaringiene laterale;
ln. hioidian rostral la bovine, inconstant;
ln. hioidian caudal la bovine, inconstant.
Lnn. retrofaringiene mediale sunt plasate pe traiectul arterei palatine ascendente sau pe
artera carotidă externă în contact cu faringele.
Vasele aferente colectează limfa de la faringe, limbă, mucoasa cavităţii orale, de la
lnn.parotidiene şi mandibulare.
Vasele eferente conduc limfa la lnn. retrofaringiene laterale.
Lnn. retrofaringiene laterale sunt situate fie sub aripa atlasului, fie dorso-caudal în loja
parotidiană, pe traiectul arterei occipitale.
Vasele aferente colectează limfa din regiunile cefei şi parotidiană şi de la lnn.
retrofaringiene mediale.
Vasele eferente converg şi formează originea trunchiului traheal (jugular), plasat lateral
de trahee, în care se drenează toate limfocentrele capului.
Lnn. hioidiene sunt specifice bovinelor, prin vasele aferente colectează limfa de la
limbă, faringe şi laringe şi o drenează în trunchiul traheal.
Limfocentrul cervical superficial

plasat caudal pe vena jugulară externă şi m. prescapular, fiind alcătuit din:
– lnn. cervicale superficiale la ecvine, rumegătoare şi canide;
– lnn. cervicale superficiale dorsale la suine şi feline;
110
– lnn. cervicale superficiale mijlocii la suine şi leporide;

– lnn. cervicale superficiale ventrale la suine, feline şi leporide;
– lnn. cervicale superficiale accesorii la bovine şi ovine.
Vasele aferente culeg limfa din regiunile caudală a capului, superficială a gâtului şi
toracelui, torace şi faţa laterală a membrului toracic.
Vasele eferente conduc limfa la lnn. cervicale profunde, în trunchiul traheal sau în
conductul toracic.
Limfocentrul cervical profund

plasat de-a lungul traheei, a arterei carotide comune sau a venei jugulare interne este
alcătuit din:
lnn. cervicale profunde craniale;
lnn. cervicale profunde mijlocii;
lnn. cervicale profunde caudale;
ln. costocervical la bovine şi ovine;
ln. subromboidian inconstant la bovine.
Vasele aferente culeg limfa din regiunile profunde ale gâtului, spetei şi braţului, din
regiunea caudală a capului şi de la organele plasate în regiunea cervicală.
Vasele eferente confluează şi realizează originea trunchiului traheal.
Limfocentrul popliteu
Se găseşte în regiunea poplitee, la nivelul fosei fesei şi este format din:
lnn. poplitee profunde;
lnn. poplitee superficiale.
Vasele aferente culeg limfa de la membrul pelvin.
Vasele eferente drenează limfa spre lc. ilio-sacral.
Limfocentrul toracic ventral

Se plasează dorsal pe stern, pe traiectul arterei toracică internă, fiind alcătuit din:
lnn. sternale craniale uneori lipsesc la ecvine şi canide;
lnn. sternale caudale inconstante la ecvine şi feline;
lnn. frenice prezente doar la ecvine şi bovine.
Vasele aferente culeg limfa de pe planşeul şi jumătatea ventrală a pereţilor cavităţii
toracice, diafragmă, timus, esofag, trahee, pericard.
Vasele eferente drenează limfa spre lnn. mediastinale craniale, sau în lnn. axilare ale
primei coaste, sau direct în conductul toracic.
Limfonodul
Este ovoid, capsulat şi intercalat pe traiectul vaselor limfatice.
Vasele ce conduc limfa spre limfonod sunt vase aferente, pătrunzând în acesta prin mai
multe puncte, iar vasele ce preiau limfa de la limfonod sunt vase eferente, ieşind prin
hilul limfonodului.
Vasele limfatice au pereţii transparenţi, prevăzuţi cu valvule, prin ele circulă limfa (sora
palidă a sângelui).
Limfa conţine plasmă interstiţială îmbogăţită cu limfocite.
111
Din spaţiul interstiţial, vasele aferente preiau lichidul interstiţial ce reprezintă limfa
primară, care se filtrează prin limfonod înglobând limfocite, apoi prin vasele eferente
ajunge în canalele limfatice, iar în cele din urmă prin canalul toracic trece în circulaţia
venoasă prin vena cavă cranială.
Canalele limfatice sunt reprezentate de cisterna chilului, conductul toracic, conductul
limfatic drept şi trunchiul traheal.
Lob
Diviziune sau subdiviziune anatomică macroscopică a unui organ compact,
parenchimatos.
Lat.lobus = petec, lob
Lobus anterior hypophyseos - Adenohipofiza

Porţiune anterioară, epitelială de origine faringiană, a hipofizei separată de lobul posterior
prin lobul intermediar.
Lat.lobus = petec, lob
Lobul caudat
Dorsal, spre poarta ficatului, poate fi divizat de vena cavă caudală intr-un proces caudat
situat la dreapta și un proces papilar, la stânga, dorsal de poarta ficatului.
Se divide:
- într-un proces caudat (processus caudatus) orientat spre dreapta dorso-lateral şi
- un proces papilar (processus papilaris) ce se detaşează dorsal de poarta ficatului.
Lobul patrat
Ventral de fosa vezicii biliare.
Lobi cerebri
Regiuni ale scoarţei cerebrale alcătuite din lobuli sau giri, separate între ele prin fisuri sau
şanţuri şi denumite, după poziţia lor, lob frontal, parietal, temporal, occipital.
Lobul renal
Porţiune de parenchim renal alcătuită dintr-o piramidă înconjurată de corticală.
Lombar
Regiunea din coloana vertebrală, care are ca bază osoasă, vertebrele lombare.
Lat. lombus = şale
Coloana vertebrală lombară

Este constituită dintr-un număr constant de şase vertebre lombare foarte bine consolidate
datorită articulării directe dintre procesele transverse şi corpul acestora.
Linia
Linia intertrocanterică, linia semilunară, linia terminală;
Linia
112
Lienal
În legătură cu splina.
Lat. lien = splină
Limfonodulii hemali
Mici, plasaţi de-a lungul aortei abdominale, conţin sânge, nu au vase aferente, iar vasele
eferente se varsă în vasele sanguine şi sunt prezenţi doar la rumegătoare şi suine.
Linia mediană dorsală

Este linia longitudinală mediană dorsală care străbate capul, gâtul, trunchiul şi coada.
Lat. linea mediana dorsalis
Linia mediană ventrală

Este linia longitudinală mediană ventrală care străbate capul, gâtul, trunchiul şi coada.
Lat.linea mediana ventralis
Ligament
Formaţie fibroasă care face legătura între oase la nivelul articulaţiilor.
Llat. ligamentum = legătură
Ligamentul dorsal comun

Formaţie fibroasă format de ligamentele radio-carpiene, intercarpiene şi
carpometacarpiene dorsale.
Ligamentul nucal
Ligamentul elastic, ce se întinde de la protuberanţa occipitală externă şi linia nucală
mediană la procesul spinos al vertebrei C7.
Lat. ligamentum nuchae
Limbă
Organ muscular situat în cavitatea bucală, cu baza faringiană, vârful şi marginile în
contact cu arcadele dentare, o faţă dorsală palatină şi una ventrală spre planşeu.
Are un rol important în fonaţie, deglutiţie şi masticaţie.
Gr. Glossa
Limfonodurile
sau ganglionii limfatici sunt organe limfoide secundare, cu aspect reniform sau sferoidal.
Se gasesc izolate sau grupate de-a lungul vaselor limfatice.
Majoritatea speciilor de pasari nu au noduri limfatice, cu exceptia pasarilor acvatice, unde
prezinta o forma primitiva de organizare.
Histostructura limfonodurilor cuprinde: - capsula (capsula), ce detaseaza trabecule

(trabecula) conjunctive care divid incomplet parenchimul ganglionar; si - parenchimul
ganglionar, care prezinta 3 zone distincte: - corticala (cortex); - paracorticala (paracortex)
sau cortexul difuz; si – medulara.
113
Capsula si parenchimul ganglionar sunt separate printr-un sinus periferic marginal -

sinusul subscapsular (sinus subcapsularis), de la care pornesc sinusurile corticale
perinodulare (sinus corticalis perinodularis), care patrund in parenchimul cortical si se
continua cu sinusurile medulare (sinus medullaris), separate unele de altele prin cordoane
medulare (chorda medullaris).
Sinusurile medulare dreneaza limfa in vasele limfatice eferente.

Sinusul subscapular nu apare ca o cavitate cu lumen deschis, ci ca o retea densa prin
care se filtreaza limfa.
Parenchimul limfonodului este o retea de celule si fibre reticulare ce umple tot spatiul
dintre trabecule si capsula, in ochiurile careia se gasesc limfocite, plasmocite, macrofage,
sinusuri limfatice, vase de sange.
Limfocentrul mandibular
Este plasat bilateral în ţesutul conjunctiv subcutanat, pe traiectul arterei faciale.
situat intermandibular este alcătuit din:
lnn. mandibulare;
lnn. mandibulare accesorii, la suine şi inconstant la feline;
ln. pterigoidian la bovine;
ln. bucal la leporide.
Lc. mandibular este plasat în spaţiul intermandibular, medial pe mandibulă, pe traiectul
arterei faciale, de-a lungul marginii ventrale a muşchiului pterigoidian medial.
Vasele aferente colectează limfa din regiunile feţei, botului, intermandibulară şi a
cavităţii orale.
Vasele eferente conduc limfa la lnn. cervicale sau retrofaringiene., înglobat sau nu în
glanda parotidă, dispus pe traiectul arterei transversă a feţei.
Vasele aferente colectează limfa din regiunile feţei şi dorsală a craniului.
Vasele eferente conduc limfa spre lcc. retrofaringiene mediale şi laterale.
Linia terminală
Linia care uneşte eminenţa iliopubiană de promontoriul osului sacrum.
Linea terminalis
Lisă
Cordon fibros care străbate ventral corpul limbii la câine (viermele turbării).
Lumen
Spaţiul din interiorul unui organ sau formaţiune tubulară, cum ar fi vasele sanguine şi
limfatice, intestinul.
Maleola
Proeminenţă medială a fibulei prezentă la toate speciile.
Maleola laterală
Prezentă la speciile la care fibula nu ajunge până la extremitatea distală a tibiei.
114
Mandibula
Suportul osos al planşeului cavităţii orale.
Maseter, muşchi
Muşchi cu rol în mişcările mandibulei în masticaţie.
Mastoid
Proeminenţă osoasă asemănătoare unui mamelon.
Gr. mastos + eidos = asemănător
Maxilar, os
Os al capului care participă în partea superioară la formarea cavităţii bucale; os masiv
alcătuit din corp şi patru procese: procesul frontal, procesul zigomatic, procesul
palatin şi procesul alveolar.
Lat. maxilla – diminutiv din malla = falcă superioară
Mâneca flexoare
Inel format de tendonul muşchiului flexor digital superficial prin catre trece tendonul
muşchiului flexor digital profund, astfel muşchiul flexor digital superficial este numit şi
perforat, iar cel profund este numit perforant.
Meatul
Un canal mai scurt: meatul acustic intern, meatul acustic extern.
Median -Medianus
Aşezat la mijloc, median.
Medial - Medialis
Apropiat de planul de simetrie (median).
Mediastinul cranial
Se intinde între pericard și apertura cranială a toracelui.
La animalele tinere, în mediatinul cranial se găsește timusul, la adulte este înlocuit de
țesutul adipos.
Prin mediastinul cranial trece: dorsal pe stânga esofagul, însoțit la dreapta de trahee; pe
dreapta traheea este acompaniată de nervul vag drept și de vena brahiocefalică cu
afluenții ei, față de care lateral se dispune nervul frenic drept. Pe stânga apare dorsal
esofagul, lateral artera subclaviculară stângă, ventral este nervul frenic stâng.
Marea circulaţie
Începe din ventriculul stâng. Sângele arterial trece în aortă şi apoi prin reţeaua arterială
ajunge la ţesuturi unde eliberează O2 şi se încarcă cu CO2, apoi vine prin vene, vena
cavă cranială ţi vena cavă caudală, prin sinusul venos ajunge în atriul drept.
Mica circulaţie
Începe din ventriculul drept, sângele venos trece prin trunchiul pulmonar spre arterele
pulmonare, în pulmon sângele se oxigenează şi se întoarce prin venele pulmonare în
atriul stâng.
115
Mijlociu -medius
Sinonim: cu intermediar.
Miocardul
Muşchiul cardiac conţine scheletul fibros al cordului şi ţesutul nodal excitoconducător.
Miologia
Este capitolul anatomiei care se ocupă cu studiul muşchilor scheletici şi ale anexelor
acestora.
Mys, Myos (gr) sau musculus, musculi (lat) = muşchi
Modul de acțiune al mușchilor

Muşchii acţionează de obicei sinergic, adică mai mulţi muşchi deodată pentru realizarea
unei mişcări, în conformitate cu legile pârghiilor.
Pârghia de gradul I - pârghii de echilibru, forţa este aplicată la unul dintre capetele
muşchiului, sprijinul este la mijloc, iar rezistenţa este la capătul opus - poziţia capului în
staţiune şi mers.
Muşchi
Țesutul muscular- mușchii sunt alcătuiţi din celule specializate pentru funcţia de
contracţie şi care datorită formei lor se numesc fibre musculare.
Corpul unui mamifer domestic este alcătuit din aproximativ 450 de muşchi;
Reprezintă aproximativ 50% din greutatea corporală (40 % m. scheletici şi 10% m. netezi
şi cardiac).
Muşchii se inseră în general pe oase, dar se pot prinde şi pe fascii sau chiar pe alţi
muşchi.
Muşchii se inseră în general pe oase, dar se pot prinde şi pe fascii sau chiar pe alţi
muşchi.
Muşchii scheletici prezintă:
origine -"O"- considerată inserţia fixă;
terminaţie - "T" – inserţia mobilă
“R“- rol;
“I“- inervație.
Din punct de vedere morfologic, muşchiul prezintă un cap la locul de origine, unul sau
mai multe corpuri sau pântece şi o coadă la locul de terminaţie.
In general muşchii se termină printr-un tendon sau o aponevroză.
Tendonul este un cordaj fibros rezistent, cilindric sau aplatizat, slab inervat şi
vascularizat, care urmează pântecelui muscular, având rolul de a transmite la distanţă
acţiunea muşchiului.
Este alcătuit din fascicule tendinoase paralele, învelite de o membrană, peritendon.
Aponevroza reprezintă o lamă fibroasă cu aspect diferit în funcţie de inserţia fixă a
muschiului.
Structural, muşchiul este alcătuit din fibre musculare striate (miocite), ţesut conjunctiv,
vase de sânge şi nervi. Fiecare fibră musculară este învelită de endomisium. Mai multe
fibre musculare striate grupate şi învelite de perimisium, formează un fascicol muscular
116
sau o "bandă musculară primară". Mai multe fascicole musculare învelite de epimisium
formează un muşchi.
Regenerarea fibrei musculare se produce foarte greu.
Muşchii abdomenului
Sunt muşchi care formează plafonul, pereţii laterali şi planşeul cavităţii abdominale, fiind
sistematizaţi în muşchi abdominali dorsali şi muşchi abdominali ventrali.
M. abductor lung al degetului mare

Porneşte de pe linia de articulaţie radio-ulnară, iar tendonul său alunecă oblic în sens
medio-distal peste tendonul m. extensor carpo-radial.
O: pe marginea laterală a radiusului şi lateral pe corpul ulnei.
T: pe baza metacarpului rudimentar II (eq).
Rol: extensor al articulaţiei antebrahio-carpo-metacarpienă, la ecvine, respectiv abdutor
al degetului mare, la speciile care prezintă degetul I.
Muşchii abdominali ventrali

Sunt reprezentaţi de: m. oblic abdominal extern; m. oblic abdominal intern; m.
transvers abdominal; m. drept abdominal; m. ridicător al ultimei coaste.
Mușchiul anconeu
Aşezat peste fosa olecraniană a humerusului pe marginile căreia îşi are originea.
Terminaţia: pe procesul anconat al olecranului ulnei.
Rol: extensor al antebraţului şi protector al membranei sinoviale a articulaţiei cotului.
Mușchiul articular al umărului

Prezent numai la equine, suine şi feline, este un muşchi redus, plasat pe faţa caudală a
capsulei articulare a art. umărului, în unghiul de flexie scapulohumeral.
Rol: tensor al capsulei articulare.
Muşchii auriculari ventrali

Sunt reprezentaţii de: m. stiloauricular, foarte redus şi m. parotidoauricular.
Lat. Mm. auriculares ventrales
Muşchiul biceps femural

Este un muşchi voluminos ce prezintă o porţiune cranială mai dezvoltată şi o porţiune
caudală mai redusă şi care se termină bifid. La extremitatea distală muşchiul emite o
bridă fibroasă ce va participa la alcătuirea tendonului calcanean comun.
Originea muşchiului este pe creasta sacrală mijlocie şi pe creasta sacrală laterală, pe
fascia coccigiană, pe lig. sacrosciatic, pe tuberul ischiadic.
Terminaţia muşchiului se realizează pe femur, rotulă, lig. patelar lateral şi intermediar,
fascia gambieră şi prin brida ce participă la formarea tendonului calcanean comun.
Rol:
-extensor al art. coxofemurale şi art. genunchiului,
-flexor al art. genunchiului,
-extensor al autopodiului, abductor şi propulsor al membrului pelvin.
Inervaţia: n. gluteu caudal şi n. tibial.
117
Muşchiul brahial
Aşezat în şanţul spiralat al humerusului.
O: sub capul articular al humerusului.
T: medio-caudal pe extremitatea proximală a radiusului, iar la car se inseră şi pe ulnă.
Rol: flexor al antebraţului.
Muşchiul brahiocefalic
Muşchi cervical ventral din stratul superficial este un muşchi foarte lung, care pleacă de
pe humerus până pe occipital sau pe procesul mastoid, fiind format din două porţiuni.
Lat. M. Brachiocephalicus
Muşchiul buccinator
Are aspect aproximativ dreptunghiular, participă la formarea pereţilor laterali ai cavităţii
orale, fiind constituit din două porţiuni, una bucală (orală) şi alta molară, distincte în
special la eq şi ru.
Porţiunea bucală are fibrele dispuse penat, se găseşte în plan superficial, în structura
obrajilor, formând baza anatomică pentru a obrajilor.
Porţiunea molară este acoperită aproape complet de m. maseter, având fibrele dispuse
longitudinal. Porţiunea bucală se inseră pe marginile interalveolare maxilare şi
mandibulare, iar porţiunea molară pe tuberozitatea alveolară a maxilei şi caudal de
ultimul molar mandibular.
Prin dispunerea fibrelor sale muşchiul buccinator are rol important în readucerea bolului
alimentar între tablele dentare, în băut şi supt.
Lat.M. buccinator
Muşchiul canin
Situat ventral de muşchiul precedent, de formă triunghiulară la eq, se dispune între
tuberozitatea facială şi aripa laterală a nasului, trecând printre cele două porţiuni ale m.
ridicător comun nazo-labial (eq, ru) sau fiind acoperit de acesta la celelalte specii.
Are rolul de a devia unghiurile orale şi aripa laterală a nărilor (eq), dilatându-le în timpul
inspiraţiei.
Lat. M. Caninus
Muşchiul ceratohioidian
Are aspect triunghiular, dispus în unghiul dintre tirohioid şi ceratohioid, inserându-se pe
cele două oase.
Are rol de ridicător al laringelui prin bascularea bazihioidului spre înainte.
Lat. M. Ceratohyoideus
Muşchiul cervicoscutular
Continuă în sens caudal m. interscutular, inserându-se pe creasta sagitală externă şi pe
protuberanţa occipitală externă, terminaţia sa fiind pe cartilajul scutiform.
Lat. M. Cervicoscutularis
Muşchiul cleidobrahial
118
Acoperă articulaţia scapulohumerală continuându-se cranio-dorsal cu m. cleidocefalic

(M. cleidocephalicus), care se inseră diferit în funcţie de specie, dar delimitează dorsal, la
toate speciile, şanţul jugular.
Limita dintre cele două porţiuni este plasată în dreptul articulaţiei scapulohumerale fiind
marcată de o intersecţie fibroasă la ungulate, un rudiment de claviculă la car sau o
claviculă la lep.
Originea muşchiului, prin porţiunea cleidobrahială, este pe creasta humerusului, iar
terminaţia se inseră pe procesul mastoid al temporalului, prin porţiunea sa ventrală,
denumită m. cleidomastoidian, dar prezintă şi o porţiune dorsală care se inseră diferit în
funcţie de specie.
La eqine această porţiune dorsală se inseră pe procesele transverse ale vertebrelor
cervicale, motiv pentru care este denumit m. cleidotransvers şi este „confundat” cu m.
omotransvers.
Având inserţii reversibile, acest muşchi acţionează fie prin tragerea humerusului spre
înainte, mărind astfel amplitudinea pasului, sau înclină capul şi gâtul lateral, când inserţia
fixă este pe procesul mastoid al temporalului.
Lat M. Cleidobrachialis
Muşchiul coborâtor al buzei inferioare

Muşchi de formă fusiformă, absent la carnivore, este aşezat la marginea ventrală a m.
buccinator având originea pe mandibulă în comun cu porţiunea molară a acestuia.
Tendonul său se prelungeşte în buza inferioară, sau în moţul bărbiei.
Rol: coborâtor al buzei inferioare.
Lat.M. depresor labii inferioris
Muşchiul coborâtor al buzei superioare

Nu există la eq., se detaşează de la marginea ventrală a m. canin pentru a se termina în
grosimea buzei superioare. Este un coborâtor al buzei superioare, sau al zonei epidermice
a botului, respectiv un basculator al râtului.
Lat. M. levator labii superioris
Muşchiul coborâtor al unghiului oral

Reprezintă extremitatea rostrală a muşchiului cutanat al feţei (rizorius).
Lat. M. depresor anguli oris
Muşchiul coracobrahial
Plasat pe faţa medială a articulaţiei scapulohumerale, oblic caudo-ventral.
O: pe procesul coracoid al spetei.
T: proximal şi distal de tuberozitatea mușchiului marele rotund pe corpul humerusului.
Rol: adductor al braţului, uşor rotator spre înnăuntru al braţului, potenţează flexia sau
extensia articulaţiei umărului.
Muşchiul deltoid
Triunghiular, aşezat peste mm. supraspinos şi infraspinos.
119
Prezintă două porţiuni, o porţiune scapulară (pars scapularis) şi o porţiune acromială

(pars acromialis), destul de slab evidenţiabile la equine şi fuzionate complet la
extremitatea distală.
O: pe fascia scapulară laterală, pe unghiul şi marginea caudală a spetei şi pe tuberozitatea
spinei scapulare.
T: pe tuberozitatea deltoidă a humerusului.
Rol: flexor al articulaţiei scapulohumerale când acţionează sinergic cu m. marele rotund,
abductor şi rotator în afară al braţului când acţionează sin
Muşchiul digastric
Aşezat în plan profund, pe faţa medială a muşchiului precedent, prezintă două porţiuni:
-o porţiune occipito-mandibulară, aşezată între procesul paracondilar al occipitalului şi
marginea caudală a ramurii mandibulei şi
-o porţiune digastrică, constituită din două pântece despărţite de un tendon median care
alunecă prin inelul format de tendonul m. stilohioidian.
Porţiunea digastrică se inseră pe procesul paracondilar al occipitalului, prin pântecele său
caudo-dorsal şi pe faţa medială a marginii ventrale a corpului mandibulei, prin pântecele
cranio-ventral. Este ridicător al mandibulei, prin porţiunea digastrică, respectiv coborâtor
şi deviator medial al acesteia, prin porţiunea occipito-mandibulară.
Lat. M. digastricus
Muşchiul drept abdominal
Are aspect de bandă, ce se întinde între pubis şi faţa ventrală a sternului şi a cartilajelor
costale.
Are originea pe marginea cranială a osului pubis prin porţiunea corespondentă a
tendonului prepubian, iar terminaţia pe faţa ventrală a sternului şi pe cartilajele costale.
Rol: ridică şi comprimă viscerele abdominale, trage coastele în direcţie caudală, intervine
în expiraţie.
Lat. M. rectus abdominis
Muşchiul gracilis
Este un muşchi lăţit, perforat de inelul m. gracilis prin care trece vena pudendă externă.
Originea:
-printr-o aponevroză comună cu simetricul,
-ventral pe simfiza pelvină,
-lig. pubian cranial, lig. accesoriu al capului osului femur.
Terminaţia se realizează pe fascia gambieră medială.
Rol: adductor al coapsei, extensor al art. genunchiului.
Inervaţia: n. obturator şi n. safen.
Lat.M. gracilis
Muşchiul marele drept dorsal al capului

Este un muşchi plasat în spaţiul dintre procesul spinos al axisului şi osul occipital,
acoperind articulaţiile atlantooccipitală şi atlantoaxială, fiind format din două fascicule de
fibre: unul superficial şi altul profund (eq şi ru).
Cele două fascicule au origine comună, cel superficial pe marginea dorsală, iar cel
profund pe marginea cranială a procesului spinos al axisului.
120
Terminaţia celor două fascicule este diferită, fasciculul superficial se inseră pe occipital
în comun cu m. semispinal, în timp ce fasciculul profund se inseră pe scvama
occipitalului (faţa nucală).
Rolul acestui muşchi este de extensor al capului.
Lat. M. rectus capitis dorsalis major
Muşchiul dilatator apical al nărilor

Are aspect patrulater, cu fibrele dispuse transversal între cartilajele alare ale nasului. Este
bine dezvoltat la eq şi redus la ru.
Lipseşte la car şi su
Rol: dilatator al nărilor.
Lat. M. dilatator naris apicalis
Muşchiul dinţat dorsal caudal

Este în general mai puţin dezvoltat decât precedentul, dar situat în acelaşi plan.
Originea sa este vârful proceselor spinoase ale ultimelor vertebre toracale şi pe ale
primelor vertebre lombare.
Terminaţia sa este pe faţa laterală şi pe marginea caudală a ultimelor coaste.
Rol: trage coastele în direcţie cranială, deci intervine în respiraţie.
Lat.M. serratus dorsalis caudalis
Muşchiul dinţat dorsal cranial
Este plasat ventral de art. umărului, sub mm. spinali, romboid şi marele dorsal.
Originea sa este pe vârful proceselor spinoase toracale şi pe porţiunea caudală a
ligamentului nucal.
Terminaţia, prin dinţături musculare, pe faţa laterală a coastelor.
Pe traiect realizează o inserţie la nivelul unghiului costal, pe faţa laterală a fiecărei coaste,
rezultând astfel două loje:
-o lojă dorsală prin care trece m. longisim toracolombar şi
-o lojă ventrală prin care trece m. iliocostal toracolombar.
Rol: trage coastele în direcţie caudală, deci intervine în inspiraţie.
Lat. M. serratus dorsalis cranialis
M. extensor carpo-radial
Plasat pe faţa cranială a radiusului, primeşte lacertul fibros al m. biceps brahial.
O: pe creasta supracondilară laterală de pe extremitatea distală a humerusului.
T : se inseră pe tuberozitatea metacarpului III după ce alunecă la nivelul carpienelor prin
vagina fibroasă formată de retinaculul extensor şi ligamentul dorsal comun al articulaţiei
carpului.
Rolul: de extensor al articulaţiei antebrahio-carpo-metacarpiene
Muşchiul extensor digital lateral

Este plasat lateral de m. extensor digital lung în regiunea gambei şi a metapodiului.
Origine: pe ligamentul colateral lateral al articulaţiei femurotibiale şi pe fibulă.
Teminaţia: în comun cu tendonul m. extensor digital lung, cu care se uneşte în regiunea
metatarsiană.
Rol: extensor al degetului.
121
Inervaţia: n. fibular.
Lat. M. extensor digitorum lateralis
Muşchiul extensor digital lung

Plasat pe faţa cranială a gambei şi a autopodiului pelvin.
Origine: fosa extensoare de pe epicondilul lateral al femurului şi pe epicondilul lateral al
femurului.
Terminaţia: pe procesul extensor al falangei distale, pe traiect primind bridele m.
interosos mijlociu.
Rol: extensor al degetului.
Inervaţia: n. Fibular.
Lat. M. extensor digitorum longus
Muşchiul fibular al treilea

Este plasat deasupra m. tibial cranial şi are aspect de tendon.
Origine: în fosa extensoare de pe epicondilul lateral femural.
Terminaţia: bifidă, pe baza metatarsului principal, pe osul tarsian IV.
Rol: în aparatul pasiv, flexor al articulaţiei tarsiene.
Lat. M. fibularis tertius
M. flexor carpo-ulnar
Plasat medio-caudal paralel cu precedentul.
O: capul humeral, mai bine dezvoltat se inseră pe epicondilul medial al humerusului, iar
capul ulnar slab dezvoltat, pe olecranul ulnei.
T: pe osul accesoriu al carpului după ce alunecă prin retinaculul flexor al carpului (vagina
fibroasă palmară a carpului).
Rol: flexor al articulaţiei antebrahio-carpo-metacarpiană.
M. flexor carpo-radial
Dispus de-a lungul marginii mediale a radiusului.
O: pe epicondilul medial al humerusului.
T: baza metacarpului rudimentar medial II, după ce alunecă prin retinaculul flexor al
carpului (vagina fibroasă palmară).
Rol: flexor al articulaţiei antebrahio-carpo-metacarpiană.
Muşchii flexori digitali profunzi

Sunt reprezentaţi de:
- Muşchiul flexor digital lateral (M. flexores digitorum lateralis),
- Muşchiul flexor digital medial (M. flexores digitorum medialis) şi
- Muşchiul tibial caudal (M. tibialis caudalis), fiind plasat sub m. triceps sural.
Lat. M. flexores digitorum profundi
Muşchiul flexor digital superficial

Are corpul plasat între capetele m. gastrocnemian, iar tendonul devine superficial în
regiunea distală a gambei trece peste tuberul calcaneului şi se plasează în regiunea
autopodiului pelvin.
122
Origine: în fosa supracondilară.

Terminaţia: tendonul m. flexor digital superficial trece medial prin tendonul m.
gastrocnemian, devine superficial în regiunea distală a gambei, se lăţeşte şi alunecă peste
tuberozitatea calcaneului, formează o mânecă flexoare ca un inel, pentru tendonul m.
flexor digital profund, apoi străbate vagina fibroasă a degetului şi se termină bifurcat pe
tuberozitatea flexoare a falangei mijlocii.
Rol: flexor al degetului, dar şi în aparatul pasiv.
Lat. M. flexor digitorum superficialis
Inervaţie: n. tibial.
Muşchiul frontal
Reprezintă fascie, care acoperă gaura supraorbitară și perforează baza procesului
zigomatic.
Muşchiul frontal reprezintă o fascie la ecvine, acoperă gaura supraorbitară, care
perforează baza procesului zigomatic al frontalului.
Muşchiul frontoscutular
Se inseră pe procesul zigomatic al frontalului şi pe cartilajul scutiform, fiind contopit la
marginea sa caudală cu m. interscutular.
Lat. M. Frontuscutularis
Mm gemeni ai bazinului
Doi muşchi în formă de bandă care însoţesc tendonul muşchiului obturator intern;
O: lateral pe corpul ischiumului
T: în fosa trocanterică;
R: rotatori ai coapsei.
Muşchiul geniohioidian
Este un muşchi pereche, fusiform, plasat dorsal de muşchiul precedent.
Pentru evidenţierea sa trebuie secţionat şi ridicat m. milohioidian.
Are originea pe faţa geniană a corpului mandibulei şi terminaţia pe procesul lingual al
bazihioidului.
Este un protractor al hioidului.
Lat. M. Geniohyoidieus
Muşchiul iliocostal cervical

Plasat între marginea ventrală a muşchiului precedent şi m. scalen, acoperit de m. dinţat
cervical ventral, acest muşchi reprezintă o prelungire a fibrelor m. iliocostal
toracolombar.
Originea fibrelor sale este pe prima coastă şi pe procesele transverse cervicale VII-V, iar
terminaţia prin fascicule succesive pe procesele transverse cervicale VII-IV.
Rol: înclinător lateral al gâtului.
Lat. M. iliocostalis cervicis
Mușchiul iliocostal toracic şi lombar

Este alcătuit din fascicule succesive de fibre care îşi au originea pe creasta iliacă,
participând la formarea "masei comune". Fiecare fascicul capătă o orientare oblică
123
cranio-ventrală, sare peste 2-4 spaţii intercostale şi se termină pe faţa laterală a coastelor
prin tendoane aplatizate, sidefii.
Rol în redresarea şi fixarea coloanei vertebrale, sau încovoierea coloanei vertebrale
lateral.
Lat. Mm. iliocostalis thoracis et lumborum
Mușchiul infraspinos
O: cartilajul scapular şi în fosa infraspinoasă.
T: pe „faţa infraspinoasă” a humerusului.
Rol: potenţează flexia sau extensia articulaţiei scapulohumerale iar prin dispunerea sa
suplineşte ligamentul colateral lateral al acestei articulaţii
Muşchii intercostali
Ocupă spaţiile intercostale, având fibrele dispuse pe două straturi: mm. intercostali
externi (inspiratori), şi mm. intercostali interni (expiratori).
Lat. Mm. Intercostales
Muşchii intercostali externi

Sunt situaţi la faţa externă a spaţiilor intercostale, cu fibrele orientate oblic caudo-ventral.
Originea este pe marginea caudală a fiecărei coaste.
Terminaţiase realizează pe marginea cranială şi pe faţa laterală a coastei următoare.
Lat. Mm. intercostales externi
Muşchii intercostali interni

Sunt situaţi la faţa profundă a spaţiilor intercostale, cu fibrele orientate oblic cranio
ventral.
Au originea pe marginea cranială a fiecărei coaste.
Terminaţia este pe marginea caudală şi pe faţa internă a coastei următoare.
Au rol important în respiraţie
Lat. Mm. intercostales interni
Muşchii intertransversari cervicali

Plasaţi în spaţiul dintre procesele articulare ale vertebrelor cervicale şi procesele
transverse, începând de la C3 până la T1, sunt reprezentaţi tot de 3 fascicule de fibre:
-un fascicul dorsal (dorsales), care se inseră pe procesele articulare craniale a două
vertebre succesive,
-un fascicul mijlociu (medii), care pleacă de pe procesul transvers al unei vertebre pe
procesul articular cranial al vertebrei următoare şi
-un fascicul ventral (ventrales) care leagă procesele transverse ale vertebrelor care se
succed, rezultă astfel o dispunere a fasciculelor de fibre musculare sub forma literei „Z”.
Rolul acestor muşchi este de extensori şi înclinători laterali ai gâtului.
Lat. Mm. intertransversarii cervicis
Muşchii intertransversari lombari

Ocupă spaţiile dintre procesele transverse ale vertebrelor lombare, fiind acoperiţi pe faţa
lor ventrală de m. pătratul lombelor.
124
Au originea pe marginea cranială a unui proces transvers.

Terminaţia este pe marginea caudală a procesului transvers anterior.
Rol: înclină lateral vertebrele lombare.
Muşchiul hioidian transvers

Redus ca dimensiuni, este singurul muşchi impar din această grupă, fiind dispus
transversal între cele două epihioidiene.
Prin contracţia fibrelor sale apropie ceratohioidienele, intervenind în deglutiţie.
Lat. M. hyoideus transversus
M. gluteu accesoriu
Este plasat sub m. gluteu mijlociu şi contopit cu acesta.
O: pe faţa glutee a aripii iliumului, în jumătatea laterală.
T: pe faţa laterală a trocanterului mare.
R: extensor al articulaţiei coxo-femurale, propulsor şi cabrator.
M. piriform
Plasat în continuarea m. gluteu mijlociu; mai bine individualizat la carnivore- muşchi
independent.
O: pe mușchiul gluteul mijlociu
T: pe creasta intertrocanterică.
R: extensor al articulaţiei coxo-femurale.
M. gluteu profund
Situat în profunzime, peste capsula articulară a articulaţiei coxo-femurale.
O: lateral pe spina ischiadică.
T: medial pe trocanterul mare.
R: de abductor al coapsei, extensor al articulaţiei coxo-femurale
Muşchiul lateral al nasului

Aşezat în incizura nazoincisivă, este constituit:
-la ecvine din patru porţiuni: dorsală, ventrală, caudală şi rostrală, iar
-la rumegătoare, doar din două porţiuni.
Este un dilatator al nării şi al diverticulului nazal la ecvine.
Lipseşte la carnivore şi suine.
Lat. M. lateralis nasi
Muşchii longisimi ai capului şi atlasului

Sunt doi muşchi bine individualizaţi la ecvine şi rumegătoare, unde sunt consideraţi ca
muşchi separaţi, aşezaţi de-a lungul marginii inferioare a muşchiului precedent.
Originea celor doi muşchi este comună pe procesele transverse ale vertebrelor toracale I-
III şi pe procesele articulare ale ultimelor vertebre cervicale.
Terminaţia lor este însă separată:
-m. longisim al capului se inseră printr-un tendon lung pe procesul mastoid la
temporalului,
-m. longisim al atlasului se inseră pe aripa atlasului printr-un tendon propriu.
125
Rol: înclinători laterali ai capului şi gâtului sau de extensori când acţionează împreună cu
simetricii.
Lat. M. longissimus capitis et atlantis
M. longisim cervical
Reprezintă prelungirea la nivelul gâtului a m. longisim al spinării, fiind format din 4-5
fascicule plasate la baza gâtului sub m. dinţat cervical ventral.
Originea acestor fascicule de fibre este pe procesele transverse ale vertebrelor toracale
VI-VII.
Terminaţia este pe procesele transverse ale vertebrelor cervicale IV-VII.
Rolul acestui muşchi este de înclinător lateral al gâtului sau extensor al gâtului când
acţionează împreună cu simetricul.
Lat. M. longissimus cervicis
Lat. M. Longissimus dorsi
M. longisim toracic şi lombar

Este dispus în unghiul format de procesele spinoase cu procesele transverse toracale şi
lombare.
În regiunea lombară participă la formarea aşa numitei "mase comune" (cotletul), iar în
regiunea toracală se individualizează două porţiuni distincte: m. spinal toracal şi m.
longisim toracal.
Originea sa este pe procesele spinoase toracale şi lombare, pe tuberul sacral şi tuberul
coxal al iliumului.
Terminaţia se inseră pe procesele mamilare toracale şi lombare şi pe extremitatea
proximală a coastelor.
Rol extensor şi redresor al coloanei vertebrale, precum şi în respiraţie.
Lat. M. longissimus thoracis et lumborum
Muşchiul malar
Are aspectul unui fascicul muscular aplatizat, redus şi de formă triunghiulară, situat între
pleoapa inferioară şi creasta facială.
Are rol de coborâtor al pleoapei inferioare şi tremurător al pielii din această regiune.
Lat. M. Malaris
Muşchiul marele dorsal

Este un muşchi lat, aproximativ triunghiular, dispus pe părţile dorso-laterale ale
trunchiului. Prezintă:
-o porţiune musculară situată cranial şi
-o aponevroză situată caudo-dorsal.
Originea sa este pe vârful proceselor spinoase toracale şi lombare, pe fascia glutee, pe
creasta sacrală mediană.
Lat. M. latissimus dorsi
Mușchiul marele drept dorsal al capului
126
Este un muşchi plasat în spaţiul dintre procesul spinos al axisului şi osul occipital,
acoperind articulaţiile atlantooccipitală şi atlantoaxială, fiind format din două fascicule de
fibre: unul superficial şi altul profund la ecvine şi rumegătoare.
Cele două fascicule au origine comună:
-cel superficial pe marginea dorsală, iar
-cel profund pe marginea cranială a procesului spinos al axisului.
Terminaţia celor două fascicule este diferită:
-fasciculul superficial se inseră pe occipital în comun cu m. semispinal, în timp ce
-fasciculul profund se inseră pe scvama occipitalului (faţa nucală).
Rolul acestui muşchi este de extensor al capului.
Lat.M. rectus capitis dorsalis major
Mușchiul marele rotund

Plasat ventral de m. subscapular, de-a lungul marginii caudale a spetei.
O: pe unghiul caudal al spetei.
T: pe tuberozitatea m. marele rotund de pe faţa medială a humerusului.
Rol: flexor al articulaţiei scapulohumerale când acţionează sinergic cu deltoidul, adductor
şi rotator înnăuntru al braţului când acţionează singur.
Muşchiul maseter
Este un muşchi voluminos, aşezat pe faţa laterală a ramurii mandibulei, în fosa
maseterică. are fibrele dispuse pe două sau trei straturi.
La ecvine, fibrele sunt dispuse:
-într-un strat superficial şi
-un strat profund.
Iar la celelalte specii există şi un strat mijlociu.
Inserţiile sale sunt:
-în fosa maseterică,
-pe creasta facială şi
-arcada zigomatică.
Are rol de ridicător al mandibulei.
Lat. M. Masseter
Mușchiul micul drept dorsal al capului

Plasat în profunzime peste capsula articulară a articulaţiei atlantooccipitale, acest muşchi
are originea pe tuberculul dorsal al atlasului şi terminaţia pe scvama occipitalului.
Rolul: este acela de extensor al capului şi tensor al capsulei articulare.
Lat. M. rectus capitis dorsalis minor
Mușchiul drept ventral al capului

Plasat între corpul atlasului şi bazioccipital, acest muşchi se inseră pe tuberculul ventral
al atlasului şi pe tuberculul bazioccipitalului.
Are rol de flexor al capului şi tensor al capsulei articulare atlantooccipitale.
Lat. M. rectus ventralis capitis
Muşchiul mentonier
127
Reprezentat de un nucleu musculo-adipos situat în grosimea buzei inferioare, ventral de

m. orbicular al buzelor, nu are un rol deosebit, iar prin contracţia fibrelor sale încreţeşte
pielea moţului mentonier.
Lipseşte la carnivore şi suine.
Lat. M. Mentalis
Mușchiul micul rotund - plasat în jumătatea distală a fosei infraspinoase, fiind acoperit
în cea mai mare parte de muşchiul precedent.
O: pe marginea caudală a spetei, în treimea distală.
T: pe tuberozitatea muşchiului micul rotund de pe humerus.
Rol: flexor al articulaţiei scapulohumerale.
Mușchii Multifizi
Sunt fascicule musculare succesive care acoperă feţele laterale ale proceselor spinoase
toracolombare şi sacrale.
Originea lor este pe creasta sacrală mijlocie, pe procesele mamilare ale vertebrelor
lombare şi pe procesele transverse ale vertebrelor toracale.
Terminaţia pe procesele spinoase ale vertebrelor toracale şi lombare.
Rol: extensori şi rotatori ai coloanei vertebrale.
Lat. Mm. Multifidi
Mușchiul oblic caudal al capului

Este mult mai voluminos decât precedentul, de formă ovală, ocupă spaţiul dintre axis şi
atlas.
Are originea pe faţa laterală a procesului spinos al axisului.
Terminaţia este pe aripa atlasului, dorsal.
Fibrele sale sunt orientate oblic cranio-ventro-lateral, fiind un rotator al capului.
Lat.M. obliquus capitis caudalis
Muşchiul obturator intern

Aplatizat, constituit din două porţiuni, flabeliformă şi semipenată.
Porţiunea flabeliormă acoperă gaura obturată, iar porţiunea semipenată este plasată pe
faţa medială a corpului iliumului;
O: porţiunea flabeliformă se prinde pe marginea dorsală a găurii obturate, în timp ce
porţiunea semipenată se inseră pe corpul iliumului;
T: comună printr-un tendon care alunecă peste mica incizură ischiadică şi se inseră în
fosa trocanterică;
Rol: rotator al coapsei.
Mușchiul brahiocefalic
Muşchi cervical ventral din stratul superficial este un muşchi foarte lung, care pleacă de
pe humerus până pe occipital sau pe procesul mastoid, fiind format din două porţiuni:
-muşchiul cleidobrahial şi
-muşchiul cleidocefalic.
Lat.M. brachiocephalicus
128
Muşchiul cervicoscutular
Continuă în sens caudal m. interscutular, inserându-se pe creasta sagitală externă şi pe
protuberanţa occipitală externă, terminaţia sa fiind pe cartilajul scutiform.
Lat.M. cervicoscutularis
Mușchiul cleidobrahial
Acoperă articulaţia scapulohumerală continuându-se cranio-dorsal cu m. cleidocefalic
(M. cleidocephalicus), care se inseră diferit în funcţie de specie, dar delimitează dorsal, la
toate speciile, şanţul jugular.
Limita dintre cele două porţiuni este plasată în dreptul articulaţiei scapulohumerale fiind
marcată de o intersecţie fibroasă la ungulate, un rudiment de claviculă la carnivore sau o
claviculă la leporide.
Originea muşchiului, prin porţiunea cleidobrahială, este pe creasta humerusului, iar
terminaţia se inseră pe procesul mastoid al temporalului, prin porţiunea sa ventrală,
denumită m. cleidomastoidian, dar prezintă şi o porţiune dorsală care se inseră diferit în
funcţie de specie. La eqine această porţiune dorsală se inseră pe procesele transverse ale
vertebrelor cervicale, motiv pentru care este denumit m. cleidotransvers şi este
„confundat” cu m. omotransvers.
Având inserţii reversibile, acest muşchi acţionează fie prin tragerea humerusului spre
înainte, mărind astfel amplitudinea pasului, sau înclină capul şi gâtul lateral, când inserţia
fixă este pe braţ.
Lat.M. cleidobrachialis
Mușchiul iliopsoas
Este un muşchi puternic, format din fuzionarea m. iliac (M. iliacus) cu m. psoas mare
(M. psoas major). La carnivore fuzionarea este totală.
Originea m. iliac este pe faţa sacropelvină a aripii iliumului, iar a m. psoas mare pe
corpul şi procesele transverse ale vertebrelor lombare.
Terminaţia se inseră pe trocanterul mic al femurului.
Rol: flexor al coapsei.
Inervaţia: nn. spinali lombari, n. femural.
Lat. M. iliopsoas
Muşchiul mentonier
Reprezentat de un nucleu musculo-adipos situat în grosimea buzei inferioare, ventral de
m. orbicular al buzelor, nu are un rol deosebit, iar prin contracţia fibrelor sale încreţeşte
pielea moţului mentonier. Lipseşte la carnivore şi suine.
Lat. M. Mentalis
Mușchiul milohioidian
Este un muşchi penat ce se găseşte dispus între corpurile celor două mandibule,
participând la formarea planşeului cavităţii orale.
Originea muşchiului este pe feţele mediale ale corpurilor mandibulelor, pe linia
mileană, iar terminaţia printr-un tendon unic care se întinde de la procesul lingual al
bazihioidului la suprafaţa geniană a mandibulei.
129
Rolul său este de a ridica limba şi hioidul în timpul deglutiţiei. La eqine, rumegătoare şi
suine este format dintr-o porţiune rostrală şi una caudală, cea caudală fiind mai bine
reprezentată la rumegătoare, formând aşa numitul muşchi transvers al mandibulei.
Lat. M. Mylohyoideus
Mușchiul oblic abdominal extern

Este un muşchi vast, ce se mulează convexitatea peretelui costal şi care este alcătuit dintr-
o porţiune musculară situată cranio-dorsal şi o porţiune aponevrotică dispusă ventro-
caudal.
Originea muşchiului este pe faţa laterală a ultimelor şase – zece coaste, prin dinţături
musculare, dintre care, primele se angrenează cu ultimele dinţături ale m. dinţat ventral
toracal.
Terminaţia prin aponevroză pe linia albă, pe ligamentul inghinal, pe tendonul prepubian
şi pe tuberul coxal al iliului.
Rol, susţine şi comprimă viscerele, în expiraţie, defecaţie, micţiune, parturiţie, flexor al
coloanei vertebrale. În aponevroza muşchiului, în regiunea inghinală, apare un orificiu
eliptic "inelul inghinal superficial" delimitat de două margini (sau stâlpi), una medială,
mai subţire şi alta laterală, mai îngroşată. Stâlpii se reunesc la nivelul a două unghiuri,
unul caudo-medial, întărit de tendonul prepubian, iar cel cranio-lateral, mai puţin
rezistent, este expus pericolului de deşirare în operaţiile de castrare.
Lat. M. obliquus externus abdominis
Mușchiul oblic abdominal intern

Este acoperit de în totalitate de muşchiul precedent.
Prezintă o porţiune musculară dispusă în regiunea fosei paralombare şi o porţiune
aponevrotică ce acoperă regiunea hipocondrului.
Originea muşchiului este pe tuberul coxal al iliumului, iar terminaţia pe ultima coastă,
pe faţa medială a cartilajului coastelor asternale (hipocondru), pe linia albă şi pe
tendonul prepubian.
Rolul său este similar cu al muşchiului precedent. Marginea caudală a muşchiului oblic
abdominal intern, împreună cu ligamentul inghinal, delimitează "inelul inghinal
profund", iar prin faţa sa externă muşchiul delimitează "canalul inghinal". La masculi,
fibre ale acestui muşchi se prelungesc la nivelul învelitorilor (burselor) testiculare
formând "m. cremaster extern", iar dorsal, atât la femele cât şi la masculi, se detaşează
un fascicul de fibre care formează " Mușchiul ridicător al ultimei coaste".
Lat.M. obliquus internus abdominis
Mușchiul oblic cranial al capului

Este un muşchi de aspect patrulater, cu fibrele orientate oblic cranio-dorso-medial,
inserându-se pe aripa atlasului şi pe procesele paracondilare ale occipitalului.
Este extensor al articulaţiei atlanto-occipitale şi înclină lateral capul.
Lat. M. obliquus capitis cranialis
Muşchiul obturator extern

Formă conică, plasat ventral de gaura obturată.
130
Mușchiul lungul capului

Este plasat în treimea cranială a gâtului, având originea, ventral pe procesele transverse
ale vertebrelor cervicale V-II şi un tendon terminal care se inseră pe procesele
musculare de pe bazioccipital şi bazisfenoid.
Este un flexor al capului.
Lat. M. longus capitis
Mușchiul lungul gâtului

Este plasat profund pe faţa ventrală a tuturor vertebrelor cervicale şi a primelor V-VI
vertebre toracale. Fibrele sale sunt dispuse oblic de o parte şi de alta a crestei vertebrale
ventrale, pe care se inseră, originea lor fiind pe procesele transverse.
Formează astfel profilul literei „V”, orientat cu vârful cranial în regiunea gâtului, pentru
ca în regiunea toracală „V”-ul să fie orientat cu vârful caudal. Prin întinderea sa de la
atlas până la Th5-Th6 şi prin dispunerea sa acest muşchi suplineşte absenţa
„ligamentului longitudinal ventral” din aceste segmente ale coloanei vertebrale.
Este un flexor al gâtului, acţionând pe fiecare articulaţie intervertebrală în parte.
Lat.M. longus colli
Mușchiul oblic abdominal extern

Este un muşchi vast, ce se mulează convexitatea peretelui costal şi care este alcătuit
dintr-o porţiune musculară situată cranio-dorsal şi o porţiune aponevrotică dispusă
ventro-caudal.
Originea muşchiului este pe faţa laterală a ultimelor şase – zece coaste, prin dinţături
musculare, dintre care, primele se angrenează cu ultimele dinţături ale m. dinţat
ventral toracal.
Terminaţia prin aponevroză pe linia albă, pe ligamentul inghinal, pe tendonul
prepubian şi pe tuberul coxal al iliului.
Rol, susţine şi comprimă viscerele, în expiraţie, defecaţie, micţiune, parturiţie, flexor al
coloanei vertebrale.
Lat.M. obliquus externus abdominis
Mușchiul oblic abdominal intern

Este acoperit de în totalitate de muşchiul precedent. Prezintă o porţiune musculară
dispusă în regiunea fosei paralombare şi o porţiune aponevrotică ce acoperă regiunea
hipocondrului.
Originea muşchiului este pe tuberul coxal al iliumului, iar terminaţia pe ultima coastă,
pe faţa medială a cartilajului coastelor asternale (hipocondru), pe linia albă şi pe tendonul
prepubian.
Rolul său este similar cu al muşchiului precedent. Marginea caudală a muşchiului oblic
abdominal intern, împreună cu ligamentul inghinal, delimitează "inelul inghinal
profund", iar prin faţa sa externă muşchiul delimitează "canalul inghinal".
La masculi, fibre ale acestui muşchi se prelungesc la nivelul învelitorilor (burselor)
testiculare formând "m. cremaster extern", iar dorsal, atât la femele cât şi la masculi, se
detaşează un fascicul de fibre care formează "M. ridicător al ultimei coaste".
În aponevroza muşchiului, în regiunea inghinală, apare un orificiu eliptic "inelul
inghinal superficial" delimitat de două margini (sau stâlpi), una medială, mai subţire şi
131
alta laterală, mai îngroşată. Stâlpii se reunesc la nivelul a două unghiuri, unul caudo-
medial, întărit de tendonul prepubian, iar cel cranio-lateral, mai puţin rezistent, este expus
pericolului de deşirare în operaţiile de castrare.
Lat. M. obliquus internus abdominis
Muşchiul orbicular al buzelor

Este alcătuit din fibre musculare circulare dispuse în jurul gurii, constituind baza
anatomică pentru regiunea orală (divizată la rândul ei în reg. labială superioară şi reg.
labială inferioară).
Aderă intim la stratul profund al pielii, iar prin faţa sa internă vine în contact cu glandele
salivare labiale şi cu mm. incisivi.
La animalele care fac prehensiunea cu buzele este mai bine dezvoltat, în special în buza
superioară.
Are rol de sfincter al orificiului oral, intervenind astfel în prehensiune, băut, supt, dar şi
compresor al glandelor salivare labiale.
Lat.M. orbicularis oris
Muşchiul orbicularul pleoapelor

Este un muşchi dispus în grosimea pleoapelor având fibrele orientate circular în jurul
fantei palpebrale.
Realizează închiderea şi deschiderea fantei palpebrale.
Lat.M. orbicularis oculi
Mușchiul pătratul lombelor

Este format din fascicule succesive plasate pe faţa ventrală a proceselor transverse ale
vertebrelor lombare.
Originea sa este pe creasta iliacă, iar terminaţia pe faţa ventrală şi pe extremităţile
proceselor transverse lombare.
Rol: fie flexor al coloanei vertebrale lombare, fie înclină lateral coloana vertebrală când
acţionează singur.
Lat.M. quadratus lomborum
Mușchiul parietoauricular
Se inseră pe creasta sagitală externă şi pe marginea medială a pavilionului urechii, fiind
dispus sub muşchiul interscutular.
Este principalul muşchi adductor al urechii.
Lat.M. parietoauriculari
Mușchiul parietoscutular
Lat.M. parietoscutular
Este prezent numai la carnivore.
Muşchiul parotidoauricular
Mult mai bine reprezentat, este aşezat peste glanda parotidă, având inserţii pe fascia
parotidiană şi pe baza pavilionului urechii. Prin contracţia fibrelor sale deviază pavilionul
urechii în sens lateral şi ventral.
132
Lat.M. parotidoauricularis
Mușchiul pectineu
Este un muşchi mic, fusiform, acoperit de m. sartorius şi de m. gracilis. Originea sa este
pe pectenul osului pubis, iar terminaţia medial pe faţa aspră a femurului.Rol: flexor al art.
coxofemurale, adductor şi rotator al membrului pelvin. Inervaţia: n. obturator
Lat. M. pectineus
Mușchiul pectoral ascendent

Acoperă latero-ventral sternul şi cartilajele costale corespondente.
Inserţia: pe faţa ventrală sau latero-ventrală a sternului, dar şi pe tunica abdominală.
Terminaţia: pe tuberculul mic şi pe buza medială a şanţului intertubercular.
Rol: adductor şi rotator al humerusului, trage art. umărului în sens caudal.
Lat. M. pectoralis ascendens
Mușchiul pectoral descendent

Plasat între şanţul pectoral median şi şanţul pectoral lateral. Are originea pe manubriul
sternal şi terminaţia pe epicondilul humeral medial.
Rolul său este de adductor şi rotator în afară a braţului, trage membrul cranial, trage
sternul în direcţie caudală.
Lat.M. pectoralis descedendes
Mușchiul pectoral transvers

Este situat caudal de m. pectoral descendent, de formă aproximativ patrulateră.
Originea sa se află pe creasta sternală, iar terminaţia pe creasta humerală sub m.
precedent, dar şi pe faţa medială a cotului şi a fasciei antebrahiale.
Rolul său este de adductor al membrului toracic şi tensor al fasciei antebrahiale supe
rficiale.
Lat. M. pectoralis transversus
Mușchiul pectoral ascendent

Acoperă latero-ventral sternul şi cartilajele costale corespondente. Inserţia: pe faţa
ventrală sau latero-ventrală a sternului, dar şi pe tunica abdominală.
Terminaţia: pe tuberculul mic şi pe buza medială a şanţului intertubercular.
Rol: adductor şi rotator al humerusului, trage art. umărului în sens caudal.
Lat. M. pectoralis ascendens
Mușchiul iliopsoas
Este un muşchi puternic, format din fuzionarea m. iliac (M. iliacus) cu m. psoas mare
(M. psoas major).
La carnivore fuzionarea este totală.
Originea m. iliac este pe faţa sacropelvină a aripii iliumului, iar a m. psoas mare pe
corpul şi procesele transverse ale vertebrelor lombare.
Terminaţia se inseră pe trocanterul mic al femurului.
Rol: flexor al coapsei. Inervaţia: nn. spinai lombari, n. femural.
Lat. M. iliopsoas
133
Mușchiul obturator extern

Muşchi de formă piramidală, este plasat ventral de gaura obturată, având originea pe
marginea acesteia şi terminaţia în fosa trocanterică.
Rolul este de supinator al femurului şi abductor al membrului pelvin.
Inervaţia este realizată de nervul obturator.
Lat. M. obturatorii externi
Mușchiul obturator intern

Este întâlnit doar la ecvine şi carnivore.
Este un muşchi aplatizat fiind constituit din două porţiuni, una flabeliformă şi una
semipenată.
Porţiunea flabeliormă acoperă gaura obturată, iar porţiunea semipenată este plasată pe
faţa medială a corpului iliumului.
Originea celor două porţiuni este diferită: porţiunea flabeliformă se prinde pe marginea
dorsală a găurii obturate, în timp ce porţiunea semipenată se inseră pe corpul iliumului.
Terminaţia este comună printr-un tendon care alunecă peste mica incizură ischiadică şi se
inseră în fosa trocanterică.
Rol este de rotator în afară al coapsei.
Inervaţia este realizată de nervul sciatic (ischiadic).
Lat. M. obturatorius internus
Mușchiul occipitohioidian
Destul de redus ca dimensiuni, are formă aproximativ triunghiulară, cu originea pe
procesul paracondilar al occipitalului şi terminaţia pe extremitatea caudală a
stilohioidului şi pe timpanohioid.
Este retractor şi basculator al hioidului, coborâtor al bazei limbii.
Lat. M. Occipitohyoideus
Mușchiul omohioidian
Este un muşchi lung, aplatizat şi triunghiular, care se întinde între spată şi hioid.
Originea muşchiului este pe fascia scapulară medială (eq, su) sau pe procesele transverse
ale vertebrelor cervicale III-V (ru), iar terminaţia sa este pe bazihioid. Lipseşte la
carnivore.
Rolul său este de coborâtor al aparatului hioidian. În treimea cranială a gâtului acest
muşchi se interpune între a. carotidă comună şi v. jugulară, intersectând oblic traiectul
arterei.
Lat. M. Omohyoideus
M. psoas mic
Este un muşchi semipenat cu originea pe corpul ultimelor 3-4 vertebre toracale şi a
tuturor vertebrelor lombare.
Terminaţia sa este pe tuberculul micului psoas de pe corpul osului ilium.
Rol: flexor al bazinului şi redresor al coloanei vertebrale.
Inervaţia: nn. spinai lombari, n. femural.
134
Lat. M. psoas minor
Muşchiul pterigoidian lateral

Plasat pe faţa medială a articulaţiei temporo-mandibulare, are aspect fusiform la eq şi
rumegătoare mici, iar la celelalte specii este contopit cu m. pterigoidian medial. Se inseră
pe creasta pterigopalatină şi pe faţa medială a gâtului mandibulei. Deviază lateral sau
trage mandibula spre înainte.
Lat. M. pterygoideus lateralis
Muşchiul pterigoidian medial

Mult mai dezvoltat decât precedentul, este aşezat în fosa pterigoidiană de pe faţa medială
a ramurii mandibulei, având fibrele dispuse pe două planuri (eq, su).
Are originea pe creasta pterigopalatină şi terminaţia în fosa pterigopalatină. Ridică, trage
spre înainte şi deviază lateral mandibula.
Lat. M. pterygoideus medialis
M. romboid cervical
Situat de-a lungul marginii dorsale a gâtului, de la unghiul cranial al spetei şi până în
treimea cranială porţiunii funiculare a ligamentului cervical.
Are originea pe unghiul cranial al spetei şi terminaţia pe ligamentul cervical (porţiunea
funiculară), prelungindu-se până în treimea cranială, la su şi car ajungând chiar până pe
occipital.
Rol: basculator cranial al spetei.
Lat. M. rhomboideus, cervicis
M. romboid toracal
Este plasat medial de cartilajul scapular.
Are originea pe vârfurile proceselor spinoase ale vertebrelor toracale Th1-Th8, diferit în
funcţie de specie.
Terminaţia sa este pe faţa medială a cartilajului scapular şi pe unghiul cranial al spetei.
Rol de ridicător al spetei.
M. romboid toracal este dublat medial de o lamă elastică provenită din porţiunea
funiculară a ligamentului cervical.
Lat. M. rhomboideus thoracis
Muşchiul ridicător al buzei superioare

De aspect fusiform, acest muşchi este dispus la toate speciile pe părţile laterale ale
regiunii nazale, fiind acoperit parţial sau total de m. ridicător comun nazolabial.
Originea sa este pe osul maxilar sau pe osul lacrimal (procesul lacrimal rostral), iar
terminaţia în buza superioară, printr-un singur tendon lăţit la eq şi su, respectiv prin mai
multe fascicule tendinoase la ru şi car, după ce alunecă peste vârful nasului şi se
întâlneşte cu simetricul (eq).
Rolul său este de ridicător al buzei superioare la eq şi car sau a zonei epidermice a botului
la rumegătoare, respectiv rol de basculator al râtului la suine.
Lat. M. levator labii superioris
135
Mușchiul romboid toracal

Este plasat medial de cartilajul scapular.
Are originea pe vârfurile proceselor spinoase ale vertebrelor toracale Th1-Th8, diferit în
funcţie de specie.
Terminaţia sa este pe faţa medială a cartilajului scapular şi pe unghiul cranial al spetei
Rol de ridicător al spetei. M. romboid toracal este dublat medial de o lamă elastică
provenită din porţiunea funiculară a ligamentului cervical.
Lat. M. rhomboideus thoracis
Mușchiul popliteu
Se găseşte plasat în treimea proximală a feţei caudale a tibiei.
Origine: fosa poplitee de pe epicondilul lateral al femurului.
Terminaţia: incizura poplitee a tibiei, linia m. popliteu de pe faţa caudală a tibiei.
Rol: flexor al tibiei şi rotator al gambei. Inervaţia: n. tibial.
Lat. M. Popliteus
Muşchiul ridicător nazo-labial

Muşchi aplatizat, aşezat pe părţile laterale ale regiunii maxilare la eq, are originea pe
fascia epicraniană frontală şi nazală, iar terminaţia prin două ramuri (la equine şi
rumegătoare) pe aripa laterală a nărilor şi în buza superioară. Este un dilatator al nării şi
ridicător al buzei superioare.
Lat. M. levator nasolabialis
Mușchiul sartorius
Numit şi m. croitor, este plasat cranial de m. gracilis Are originea pe fascia iliacă şi pe
tendonul m. psoas mic.
Tendonul muşchiului trece prin lacuna musculară pe fascia gambieră, pe lig. patelar
medial.
Rol: flexor al coapsei, adductor al membrului pelvin, extensor al art. genunchiului.
Inervaţia: n. safen.
Lat. M. Sartorius
Mușchiul scalen
Muşchi plasat cranial de prima coastă, la baza gâtului, fiind format din 2 (equine,
rumegîtoare, suine) sau 3 (carnivore) fascicule musculare, printre care apar rădăcinile
plexului brahial.
Lat. M. Scalenus
Muşchii scheletici
Prezintă:
-origine -"O"- considerată inserţia fixă;
-terminaţie -"T"- inserţia mobilă (există totuşi numeroşi muşchi care prezintă inserţii
reversibile, astfel încât, în cazul acestora, "regula" prezentată mai sus nu mai este
valabilă);
-rol-“R“
-inervație -“I“.
Mușchiul semispinal al capului şi gâtului

136
Muşchi plasat pe laturile gâtului în contact direct cu lama ligamentului cervical, prin
porţiunea dorsală poligastrică (M. biventer cervicis), iar porţiunea semipenată (M.
complexus) este dispusă la marginea ventrală a acesteia.
Porţiunea poligastrică a muşchiului are originea pe procesele spinoase ale vertebrelor
grebănului, printr-o aponevroză comună cu a mm. splenius şi dinţat toracal dorsal, şi pe
procesele transverse toracale III-VI.
Porţiunea semipenată are originea pe procesele transverse toracale I-II şi pe procesele
articulare cervicale III-VII.
Terminaţia se inseră printr-un tendon comun pentru cele două porţiuni pe protuberanţa
occipitală externă.
Este cel mai puternic extensor al capului la toate speciile.
Lat. M. semispinalis capitis et cervicis
Lat. M. biventer cervicis
Lat. M. Complexus
Mușchiul spinal cervical

Muşchi situat în plan profund la baza gâtului, în unghiul format de vertebrele toracale şi
cele cervicale, acest muşchi reprezintă o prelungire a fibrelor m. spinal toracal.
Originea fibrelor sale este pe procesele spinoase ale vertebrelor grebănului, iar terminaţia
pe procesele spinoase ale vertebrelor cervicale IV-VII.
Lat. M. spinalis cervicis
Mușchiul splenius
Muşchi aşezat pe faţa laterală a gâtului, are atât la origine cât şi la terminaţie câte o
aponevroză.
Originea sa este pe procesele spinoase ale vertebrelor grebănului, împreună cu mm.
semispinal al gâtului şi dinţat dorsal toracal, precum şi pe funiculul ligamentului cervical.
Terminaţia acestui muşchi se inseră pe occipital şi pe procesul mastoid al temporalului,
împreună cu m. longisim al capului, numindu-se m. splenius al capului (M. splenius
capitis), pe aripa atlasului împreună cu m. longisim al atlasului şi prin 3-4 dinţături pe
procesele transverse ale vertebrelor cervicale II-IV formând m. splenius al gâtului (M.
splenius cervicis).
Rolul este de extensor al capului şi gâtului, când acţionează împreună cu simetricul,
respectiv înclinător lateral şi rotator, când acţionează singur.
Lat. M. Splenius
Mușchiul semimembranos
Este localizat caudal de precedentul la nivelul coapsei.
Originea muşchiului este pe lig. sacrosciatic, tuberul ischiadic şi pe primele vertebre
cocciginene.
Terminaţia se realizează pe epicondilul medial al femurului, pe lig. patelar medial.
Rol: propulsor al membrului.
Inervaţia: n. tibial, iar porţiunea sa proximală de nn. rectali caudali.
Lat. M. Semimembranosus
137
Mușchiul semitendinos
Este plasat caudal de m. biceps femural de care este despărţit printr-o depresiune numită
“linia de mizerie”. Emite distal o bridă fibroasă ce va participa la formarea tendonului
calcanean comun.
Originea muşchiului este pe creasta sacrală mijlocie, pe fascia caudală, pe primele trei-
patru procese spinoase al vertebrelor coccigiene, pe lig. sacrosciatic, pe procesele
transverse ale primelor două, trei vertebre coccigiene.
Terminaţia muşchiului pe faţa medială a art. genunchiului, pe creasta tibială, fascia
gambieră.
Rol: extensor al art. şoldului, art. genunchiului şi art. tarsului, propulsor şi flexor al art.
genunchiului.
Inervaţia: n. tibial şi porţiunea iniţială a n. gluteu caudal şi n. cutanat femural caudal.
Lat. M. Semitendinosus
Mușchiul sternocefalic
Muşchi lung, fusiform, dispus între stern şi oasele capului. Delimitează ventral şanţul
jugular.
Originea muşchiului este pe manubriul sternal împreună cu simetricul, în timp ce
terminaţia sa se inseră diferit în funcţie de specie. Astfel: dacă la eq, su şi ov prezintă o
terminaţie simplă, printr-un tendon unic, fie pe mandibulă (eq), fie pe procesul mastoid al
temporalului (su, ov), la bovine, caprine şi carnivore terminaţia sa este dublă, pe
mandibulă şi pe procesul mastoid (bo, cap), sau pe procesul mastoid şi pe occipital (car).
În funcţie de terminaţiile sale acest muşchi are o denumire proprie pentru fiecare specie.
La ecvine având inserţii pe stern şi pe ramura mandibulei, muşchiul este denumit m.
sternomandibular.
Rolul acestui muşchi este de flexor al capului, când acţionează cu simetricul, înclinător
lateral al capului sau coborâtor al mandibulei, în funcţie de insesrţii.
Lat. M. Sternocephalicus
Muşchiul sternotiroidian şi M. Sternohioidian

Muşchi sunt foarte lungi şi înguşti, sunt aşezaţi pe faţa ventrală a traheei fiind contopiţi în
jumătatea lor caudală şi împreună cu simetrici formează o bandă îngustă care se dispune
ventral pe inele traheale. Originea lor este comună pe manubriul sternal, iar terminaţia
este diferită: mm. sternotiroidieni se desprind din cordon ca şi două fascicule divergente
care se inseră pe cartilajul tiroid al laringelui, în timp ce mm. sternohioidieni merg mai
departe împreună, în sens rostral, până pe hioid. Rolul acestor muşchi este de coborâtori
ai laringelui şi hioidului, intervenind în deglutiţie.
Lat. M. sternothyroideus
Lat. M. Sternohyoideus
Muşchiul stiloauricular
Se inseră pe cartilajul inelar şi pe baza pavilionului urechii. Prin contracţia fibrelor sale
realizează scurtarea conductului auditiv extern.
M. styloauricularis
Muşchiul stilohioidian
138
Este fusiform, cu originea pe extremitatea caudală a stilohioidului şi terminaţia pe

tirohioid sau pe extremitatea laterală a bazihioidului (car).
La eq tendonul său terminal este bifurcat, formând un inel prin care trece tendonul
intermediar al m. digastric.
Are rol de ridicător al bazihioidului şi laringelui.
Lat. M. Stylohyoideus
Muşchiul subclavicular
Numit şi pectoral scapular, este plasat de-a lungul marginii craniale a m. pectoral
ascendent, se întinde de la nivelul primelor sternebre la art. umărului.
Originea: pe stern şi pe primele sternebre, dar şi pe partea adiacentă a primului cartilaj
costal.
Terminaţia: pe unghiul cranial al spetei şi pe fascia scapulară.
Rol: tensor al fasciilor cervicală şi brahială, trage spata în sens cranial, ridică şi trage
toracele înainte.
Lat M. Subclavius
Muşchiul subscapular
O: ocupă toată fosa subscapulară.
T: pe tuberculul mic caudal al humerusului.
Rol: adductor al braţului, potenţează flexia sau extensia articulaţiei scapulohumerale,
suplineşte absenţa ligamentului colateral medial al articulaţiei umărului.
Muşchiul supraciliar
Reprezentat de un fascicul muscular redus, plasat în pleoapa superioară, este specific eq
şi car. Are rol de ridicător al pleoapei superioare.
Lat. M. levator anguli oculi medialis
Mu;chiul supraspinos
O: în fosa supraspinoasă, pe unghiul şi marginea cranială a spetei, iar terminaţia sa,
bifidă, pe tuberculul mare cranial şi pe tuberculul mic cranial al humerusului.
Rol: extensor al articulaţiei scapulohumerale.
Muşchiul temporal
Aşezat în fosa temporală, îşi are originea pe peretele acesteia şi pe faţa medială a arcadei
zigomatice, se termină pe procesul coronoid al mandibulei, asupra căruia acţionează.
Ridică, trage şi deviază lateral sau spre înainte mandibula.
Lat. M. Temporalis
Muşchiul tensor al fasciei antebrahiale

Aşezat peste faţa medială a capului lung al mușchiului triceps brahial.
O: pe unghiul caudal al spetei şi pe m. marele dorsal printr-o aponevroză.
T: pe olecran şi pe fascia antebraţului.
Rol: extensor auxiliar al antebraţului, tensor al fasciei antebrahiale.
M. tensor al fasciei lata
139
De formă triunghiulară, ocupă unghiul format de coxal şi femur.

Are originea pe tuberozitatea coxală a ilumului şi pe m. gluteu superficial.
Terminaţia muşchiului se realizează prin fascia lata pe rotulă, ligamentul patelar lateral şi
pe creasta tibiei.
Rol: tensor al fasciei lata, flexor al art. coxofemurale, extensor al gambei prin intermediul
fasciei lata.
Lat. M. tensor fasciae latae
M. tibial cranial
Este plasat în fosa extensoare a tibiei şi pe faţa cranială a extremităţii distale a tibiei.
Origine: şanţul extensor al tibiei.
Terminaţia: bifidă – pe osul tarsian I şi II (micul cuneiform), pe baza metatarsianului
principal.
Rol: flexor al articulaţiei tarsiene. Inervaţia: n. fibular.
Lat. M. tibialis cranialis
M. transvers abdominal
Prezintă o porţiune musculară şi o porţiune aponevrotică.
Are originea pe procesele transverse lombare şi pe faţa medială a ultimelor două-trei
cartilaje costale, iar terminaţia pe linia albă şi pe procesul xifoidian al sternului.
Rol: intervine în respiraţie, comprimă abdomenul, ridică viscerele.
Lat. M. tranversus abdominis
M. trapez cervical
Este un muşchi aplatizat de formă triunghiulară, aşezat la baza gâtului în plan superficial.
Originea muşchiului este pe porţiunea funiculară a ligamentului cervical, în treimea
mijlocie şi cea caudală, precum şi pe ligamentul supraspinos al vertebrelor grebănului, în
timp ce terminaţia sa se află pe spina scapulară.
Rol de ridicător şi basculator spre înainte al spetei.
Inervaţia muşchiului este realizată de n. accesoriu.
Lat. M. trapezius, pars cervicalis
M. trapez toracal
Este un muşchi triunghiular, situat în continuarea m. trapez cervical.
Are originea pe procesele spinoase ale vertebrelor toracale Th3-Th9, pe ligamentul
supraspinos, iar terminaţia pe spina scapulară, cranial de m. deltoid.
Este un ridicător şi basculator al spetei.
Lat. M. trapezius thoracis
M. triceps brahial
Aşezat în unghiul de flexiune scapulo-humeral, prezintă: capul lung, capul lateral şi
capul medial.
La ov şi car există şi capul accesoriu cu originea sub capul articular al humerusului.
O: capul lung se inseră pe unghiul şi marginea caudală a spetei, capul lateral se inseră pe
linia tricipitală a humerusului, iar capul medial se inseră pe faţa medială a humerusului
sub tuberculul marelui rotund.
140
T: este comună pentru toate cele trei porţiuni, pe tuberozitatea olecranului ulnei, peste
care alunecă cu ajutorul unei burse sinoviale subtendinoase.
Rol: flexor al articulaţiei umărului, ridică membrul de pe sol, extensor al antebraţului,
când membrul este ridicat de pe sol, propulsor, când membrul se află în sprijin pe sol.
M. triceps sural
Este alcătuit din: m. gastrocnemian (M. gastrocnemius) care are două capete, capul
lateral (Caput laterale) şi capul medial (Caput mediale), precum şi din m. solear (M.
solearis).
Este plasat caudal în regiunea gambei.
Origine: capetele m. gastrocnemian pe buzele fosei supracondilare, iar m. solear pe fibulă
şi pe capul lateral al m.gastrocnemian.
Terminaţia: printr-un tendon comun pe tuberozitatea calcaneului.
Rol: propulsori, dar şi în aparatul pasiv.
Inervaţia: n. tibial.
Lat. M. triceps surae
Lat. M. gastrocnemius
Lat. Caput laterale
Lat. Caput mediale
Lat. M. solearis
Muşchiul zigomatic
Este un muşchi de dimensiuni reduse, cu aspect de bandă îngustă care alunecă peste m.
buccinator. Originea sa este variabilă, fie pe arcada zigomatică, fie pe fascia maseterică,
iar terminaţia la nivelul unghiurilor orale pe m. orbicular al buzelor şi pe porţiunea bucală
a m. buccinator. Trage unghiurile orale spre înapoi.
Lat. M. Zygomaticus
M. zigomaticoscutular şi m. zigomaticoauricular
Au originea în comun pe arcada zigomatică şi terminaţia pe cartilajul scutiform, respectiv
pe pavilionul urechii.
Lat. M zygomaticoscutularis
Lat. M. Zygomaticoauricularis
Nervul carotic intern

însoţeşte artera carotidă internă, fiind dublu la ecvine.
Din nervul carotic intern fibre simpatice se duc la:
ganglionul ciliar şi pe calea nervului oculomotor ajung la iris şi corpul ciliar prin nervii
ciliari scurţi;
ganglionul pterigopalatin al nervului maxilar şi ajung la mucoasa palatului moale prin
nervul palatin mic, mucoasa palatului dur prin nervul palatin mare, mucoasa nazală prin
nervul nazal caudal şi glanda lacrimală prin nervul zigomatic;
ganglionul mandibular al nervului mandibular, distribuindu-se glandelor bucale prin
nervul bucal, glandelor linguale, sublinguală şi mandibulară prin nervul lingual, mucoasei
istmului gâtlejului, mucoasei limbii;
ganglionul otic al nervului mandibular şi se distribuie glandei parotide.
141
Nervul carotic intern emite o ramură şi pentru glomul carotic din sinusul carotic.
Plexul carotic intern se găseşte în peretele arterei carotide interne.
Nervii carotici externi formează în jurul arterei carotide externe un plex carotic extern
Plexul carotic comun înconjoară artera carotidă comună.
Ramurile laringofaringiene se distribuie mucoasei laringelui şi faringelui.
Nervul supraorbita
Participă la formarea plexului auricular rostral alături de nervul auriculopalpebral şi
ramura zigomaticotemporală a nervului zigomatic.
Occipitalul
Os cranian plasat la baza craniului
Ocitocină
Hormon cu structura polipeptidică secretat de hipotalamus şi depozitat în hipofiza
posterioară, având acţiune stimulatoare asupra musculaturii netede a uterului.
Oral
Înspre gură.
Oasele
Organe dure şi rezistente, cu grad redus de elasticitate.
În stare proaspătă au o culoare alb-gălbuie sau roşietică când conţin o mare cantitate de
sânge.
Oasele determină forma şi dimensiunile corpului, au rol în protejarea organelor esenţiale
dispuse în cavităţi, oferă suprafeţe de inserţie pentru muşchi sau ligamente şi constituie
un important rezervor de substanţe minerale pentru organism.
Totalitatea oaselor din organism formează scheletul şi reprezintă 7-8% din greutatea
totală a corpului.
Osul
Organ dur şi rezistent, cu un grad redus de elasticitate; componenta pasivă a aparatului
locomotor, asupra căreia acţionează muşchii.
Forma oaselor diferă foarte mult, în funcţie de locul pe care îl ocupă în cadrul scheletului,
de funcţia lor şi de specia de la care provin. Luând în considerare cele trei dimensiuni ale
oaselor (lungime, lăţime şi grosime), ele pot fi sistematizate în mai multe tipuri
morfologice: lungi, scurte, plane, late, neregulate, pneumatice.
Osul alungit
O categorie aparte de os lung o reprezintă osul alungit, care este lipsit de canal medular,
ca de exemplu: coastele, ulna (cu excepţia suinelor) sau fibula.
Oasele calvariei
Sunt formate din două lame osoase compacte, o lamă externă şi o lamă internă, între ele
existând un strat de ţesut osos spongios numit diploe.
142
Oasele cordului
Nu fac parte din oasele scheletului, rezultă din osificarea trigoanelor fibroase la ecvine şi
rumegătoarele bătrâne.
La bovinele bătrâne se găsesc oasele cordului, oase care nu fac parte din schelet.
Osul diafragmei
La cămilă.
Os diafragmaticum
Osul lat
Oasele la care lungimea şi lăţimea predomină în raport cu grosimea, dar prezintă canal
medular sau cavităţi umplute cu măduvă osoasă, se încadrează în tipul de os lat, ca de
exemplu: spata, iliumul, ischiumul, pubisul, sternul.
Osul lung
Are lungimea mult mai mare decât lăţimea şi grosimea.
Se găseşte la nivelul membrelor: humerus, radius, femur, tibie, metacarp, metatars,
falangele proximale.
Os longum
Osul neregulat
Prezintă multe suprafeţe neregulate sau depresiuni, categorie din care fac parte vertebrele.
Os irregulare
Osul penian
La carnivore
Os penis
Osul plan
Este osul la care lungimea şi lăţimea sunt mult mai dezvoltate decât grosimea.
Din această categorie fac parte oasele capului.
Os planum
Osul pneumatic
Este osul în care există cavităţi aerofore care comunică cu cavităţile nazale, la mamifere
sau cu sacii aerofori la păsări.
Os pneumaticum
Osul rostral sau osul râtului

La suine.
Os rostrale
Osul scurt
Are volum redus şi cele trei dimensiuni sensibil egale.
În această grupă sunt incluse oasele bazipodiului: carpienele şi tarsienele.
143
Os breve
Oase ale urechii medii

Oasele din urechea mijlocie: ciocănaşul (Malleus), nicovala (Incus) şi scăriţa (Stapes),
oase ale urechii medii.
Oasele calvariei
Sunt formate din două lame osoase compacte, o lamă externă şi o lamă internă, între ele
existând un strat de ţesut osos spongios numit diploe.
Oasele cordului
Nu fac parte din oasele scheletului, rezultă din osificarea trigoanelor fibroase la ecvine şi
rumegătoarele bătrâne.
Osificarea
Procesul prin care se formează şi cresc oasele (atât în lungime cât şi în grosime sau
lăţime), se realizează pe baza a două modele: osificarea membranoasă şi osificarea
cartilaginoasă.
Ambele modele de osificare se realizează pornind de la unul sau mai multe centre de
osificare.
Osteogeneză cartilaginoasă
Se formează şi cresc oasele lungi, cele scurte şi cele neregulate; modelul cartilaginos este
învelit de pericondru, osificarea porneşte atât de la pericondru cât şi de la centrele de
osificare, primar şi secundar.
Osteogeneză membranoasă
Se formează şi cresc oasele calvariei şi oasele feţei; acestea apar printr-o transformare
directă a mezenchimului în ţesut osos; substanţa osoasă compactă începe să se formeze
de la lama internă osteogenică a periostului, iar substanţa osoasă spongioasă de la nivelul
centrilor de osificare.
Osul diafragmei
La cămilă
Osul lacrimal
Os frânt în unghi drept prezentând trei feţe: orbitară, facială şi nazală.
Osul lat
Osul la care lungimea şi lăţimea predomină în raport cu grosimea, dar prezintă canal
medular sau cavităţi umplute cu măduvă osoasă; de exemplu: spata, ilium, ischium,
pubis, sternul.
Osul lung
144
Are lungimea mult mai mare decât lăţimea şi grosimea.De exemplu: humerus, radius,
femur, tibie, metacarp, metatars, falangele proximale. Prezintă un corp numit diafiză,
străbătut de un canal medular şi două extremităţi numite epifize, una proximală şi alta
distală.
Osul nazal
Os de formă triunghiulară sau dreptunghiulară, în funcţie de specie, pe a cărui faţă
externă, se prelungeşte şanţul supraorbitar.
Osul neregulat
Prezintă numeroase suprafeţe neregulate. De exemplu: vertebrele.
Osul plan
Este osul la care lungimea şi lăţimea sunt mult dezvoltate decât grosimea. De exemplu:
oasele capului.
Osul pneumatic
Este osul în care sunt cavităţi aerofore care comunică cu cavităţile nazale la mamifere sau
cu sacii aerofori la păsări.
Osul rostral
Osul râtului la suine.
Osul sacrum
Rezultă din sudarea vertebrelor sacrale.
Osul scurt are volumul redus, cele trei dimensiuni sunt sensibil egale.De exemplu: oasele
bazipodiului: carpienele şi tarsienele.
Osul zigomatic
Formează peretele caudo-lateral al splanchnocraniului, prezentând două feţe: una laterală
şi alta orbitară şi două procese: unul temporal şi unul frontal.
Oasele urechii mijlocii:

ciocănaşul, nicovala şi scăriţa sunt oase care nu fac parte din cadrul scheletului.
Osteologie
Capitolul anatomiei care se ocupă cu studiul oaselor. „Osteon”, care înseamnă os şi
„logos”, care înseamnă vorbire/ştiinţă.
Osteogeneză
Procesul prin care se formează şi cresc oasele – atât în lungime cât şi în lăţime - se
realizează pe baza a două modele: unul membranos şi altul cartilaginos.
Gr. osteon =os
Gr.logos = vorbire
145
Palatul osos
Palatul dur este format din lamele orizontale ale oaselor palatine, procesele palatine ale
maxilarelor şi procesele palatine ale incisivelor.
Palmar înlocuieşte termenul caudal la nivelul autopodiului la membrul toracic.
Papilomatoza – agentul etiologic este Papilloma virus, cu localizare bucala si cutanata.

Forma bucala – se caracterizeaza prin aparitia unor tumori sesile (cu baza larga) in jurul
buzelor si pe mucoasa bucala.
Histologic – tumora se dovedeste a fi un papilom predominant acantozic, intens
vascularizat, mai ales in cazul tumorilor din zona muco-cutanata.
Forma cutanata – este rara si se manifesta prin tumori cenusii, pediculate, pe fata, gat si
membre, care regreseaza spontan dupa 2-3 luni.
Diagnostic – un criteriu de diagnostic este varsta tanara la care apare boala.
Patela, rotula
Cel mai voluminos os sesamoidian, dezvoltat în tendonul terminal al m. cvadriceps
femural.
Pedunculii cerebrali
Sunt plasaţi ventral la nivelul encefalului, au aspectul de coloane dispuse între chiasma
optică şi punte.
Lat. Pedunculus cerebri
Pelvis - bazinul osos

Circumscrie cavitatea pelvină, rezultă din ansamblarea coxalelor cu osul sacrum şi
primele vertebre caudale.
Lat. găleată, căldare.
Penisul
Reprezintă organul copulator mascul.
Prezintă un gland mic, conic, în vârful căruia se deschide orificiul extern al uretrei.
Pe traiectul porţiunii libere a penisului se remarcă flexura sigmoidă, având curbura
dorsală plasată cu deschiderea în sens caudal, iar curbura ventrală cu deschiderea în sens
cranial, palpabilă caudal de srot.
Pe curbura ventrală a flexurii sigmoide se inseră tendoanele muşchilor retractori ai
penisului, de forma unor benzi alungite.
Pericardul
Are aspectul de sac conic, găzduind în cavitatea pericardică cordul şi originea marilor
vase de la baza cordului.
Este alcătuit din două foiţe: pericardul fibros şi pericardul seros.
Pericardul fibros
146
Foiţă rezistentă şi inextensibilă este acoperită la exterior de pleura pericardică,

solidarizându-se prin fibre subţiri de plafonul cavităţii toracice, bilateral de aortă, în jurul
trunchiului pulmonar, de pulmoni şi de centrul tendinos al diafragmei.
Pericardul seros
Este alcătuit din două lame: lama parietală care căptuşeşte pericardul fibros şi lama
viscerală sau epicardul care aderă intim la miocard.
Periostul
Tunica conjunctivă care înveleşte osul la exterior.
Plămânul
Este un organ pereche la vertebrate, specializat pentru funcția de respirație, făcând parte
din aparatul respirator.
Animalele amfibii pe lângă plămâni mai au posibilitatea unei respirații branhiale acvatice
asemănător peștilor.
La animalele mamifere, pulmonul este asemănător pulmonului uman, fiind alcătuit din
pulmonul drept și stâng care sunt compartimentați în lobi (apicali, cardiac, diafragmatici).
Pulmonul nu are o musculatură proprie procesul de inspirație este realizat activ de
mușchii intercostali și mușchiul diafragmic, pe când expirația este realizată în mod pasiv.
Plămânii se găsesc în cutia toracică thorax fiind prin șanțuri împărțit în mai mulți lobi
denumirea lor fiind dată de organul învecinat.
Pulmonul este învelit de o membrană seroasă pleură; lipsa aerului între pulmon, pleură și
peretele toracic asigură procesul de inspirație prin dilatarea coșului pieptului, care atrage
după sine dilatarea plămânilor.
In cazul unui pneumotorax când pătrunde aer în spațiul amintit pulmonul colabează
nemai fiind alipit de pleură.
Plămânul uman este alcătuit din lobul drept (Pulmo dexter) și lobul stâng (Pulmo
sinister) împărțit la rândul lor prin adâncituri (șanțuri) în lobii pulmonari (Lobus superior
et inferior), lobii apicali (Apex pulmonis), lobul cardiac, lobuli diafragmatici denumiți
după organul vecin.
Plămânul stâng este mai mic, datorită spațiului necesar cordului în cavitatea toracică, într-
o poziție centrală se află bifurcația traheală (Bifurcatio tracheae) în bronhii, care la
rândul lor se vor bifurca dicotomic în plămân în bronhiole, capacitatea medie de aer
dintr-un pulmon este de 4100 - 5000 mL.
Structura internă a plămânului aspect spongios, fiind alcătuit dintr-un sistem de bronhii
(arborele bronṣic) ramificate care după fiecare ramificație devin tot mai fine (subțiri)
terminându-se cu niște săculețe (alveole) care sunt de capilare sanguine bogat
vascularizate, la acest nivel producându-se schimbul de gaze (CO2 și O2).
147
Plămânul este alcătuit dintr-un sistem de canale rezultat din ramificarea bronhiilor
principale care poartă denumirea de arborele bronsic si un sistem de saci in care se
termină arborele bronsic si care sunt denumiti lobuli pulmonari.
Arborele bronsic este totalitatea ramificatiilor intrapulmonare ale bronhiei principale si

anume : Bronhie principala => bronhii lobare => bronhii segmentare =>bronhii
interlobulare =>bronhii teminale =>bronhii respiratorii =>bronhiole =>canale alveolare
Bronhiile intrapulmonare au forma cilindrica regulata peretele lor fiind format dintr-o
tunica fibro cartilaginoasa musculara si mucoasa. Pe masura ce bronhiile se ramifica
fibrele musculare netede devin din ce in ce mai numeroase astfel incat bronhiolele
respiratorii si terminale sunt lipite de tunica fibro – cartilaginoasa. Arborele bronsic poate
prezenta dilatatii patologice in care se poate strange puroi sau secretii.
Lobul pulmonar
Continua ultimele ramificatii lale arborelui bronsic şi reprezinta unitatea morfologica si

functionala a plamanului la nivelul caruia se relalizeaza schimbul de gaze. Are forma
unei piramide cu baza spre esteriorul plamanului si varful spre bronhiola respiratorie.
Lobul pulmonar este constituit din bronhiole respiratorii canale alveolare şi alveole
pulmonare , acestora li se adauga vase de sange, limfatice si fibre nervoase.
Lat.pulmo
Plantar
Înlocuieşte termenul caudal la nivelul autopodiului la membrul pelvin.
Planul dorsal sau orizontal

Este un plan dispus între linia mediană dorsală şi linia mediană ventrală, la diferite
niveluri. Este orientat perpendicular şi împarte organismul într-o porţiune dorsală şi o
porţiune ventrală.
Lat.Planul dorsalia
Planul median
Este planul care trece prin liniile mediană dorsală şi ventrală, împărţind corpul animal în
două jumătăţi simetrice, una dreaptă şi alta stângă.
Lat. Planum medianum
Planul sagital sau paramedian

Este un plan paralel cu cel median.
Planul transvers
Este perpendicular pe planul median şi orientează organele sau formaţiunile anatomice
ale animalului în sens cranial, înspre cap, respectiv caudal, înspre coadă.
Pleura
Este o membrană seroasă care căptuşeşte cavitatea toracică şi organele din aceasta.
148
Pleura costală
Căptuşeşte fascia endotoracică.
Pleura diafragmatică
Dublează fascia endotoracică în dreptul diafragmei.
Pleura parietală
Este sintetizată în pleura mediastinală care delimitează mediastinele.
Pleura pericardică
Acoperă pericardul.
Pleura pulmonară
Înveleşte pulmonii.
Plexul auricular rostral

Format din nervul supraorbitar, nervul auriculopalpebral şi ramura zigomaticotemporală a
nervului zigomatic.
Porţiunea cefalico-cervicală
ganglionul cervical cranial;

ganglionul cervical mijlociu;
Ganglionul cervical cranial plasat subparotidian, la nivelul găurii sfâşiate la ecvine şi

suine, iar la rumegătoare şi carnivore la nivelul găurii jugulare, este fuziform de culoare
cenuşiu-roz.
La ecvine are o lungime de aproximativ 2-3 cm şi o lăţime în jur de 0,5 cm.

Din fibrele postganglionare se formează:
nervul jugular;
nervul carotic intern;
plexul carotic intern;
nervii carotici externi;
plexul carotic extern;
plexul carotic comun;
ramuri laringofaringiene;
Nervul jugular reprezintă calea prin care fibre simpatice ajung în nervul glosofaringian
şi vag, pentru a se distribui mucoasei faringelui, palatului moale şi limbii.
Porţiunea cervico-toracală:
ganglionul cervico-toracic;
ganglionii toracici.
149
Ganglionul cervico-toracic sau ganglionul stelat rezultat din fuziunea ganglionilor

cervical caudal şi toracic cranial, uneori participând mai mulţi ganglioni toracici.
Are o formă neregulată, de stea cu mai multe braţe, de culoare cenuşiu-gălbui, situat
lateral pe muşchiul lungul gâtului, în dreptul primei coaste şi a primului spaţiu
intercostal.
Din ganglionul stelat se desprind:
ansa subclaviculară;
plexul subclavicula;
nervul vertebral;
plexul vertebral;
nervii cardiaci cervicali;
Ansa subclavicular sau ansa Vieussens înconjoară artera subclaviculară.
Plexul subclavicular se distribuie arterei subclaviculare şi ramurilor ei.
Nervul vertebral se alătură arterei vertebrale şi prin intermediul lui se realizează
conectarea ganglionului cervicotoracic cu nervii spinali CVIII-CII. Inconstant pe traiect
poate exista un ganglion vertebral.
Nervii cardiaci cervicali se desprind din ganglionul cervical caudal şi participă la
formarea plexurilor cardiac, perivascular, esofagian.
Porţiunea toracală
Ganglionii toracici în număr de 13-18 în funcţie de specie, realizează un şirag de
ganglioni conectaţi între ei de fibre interganglionare, plasaţi lateral pe corpul vertebrelor
toracice.
Din ganglionii toracici se desprind:
nervii cardiaci toracici;
nervul splanhnic mare;
nervul splanhnic mic;
ramură renală.
Nervii cardiaci toracici derivă din primii 5-6 ganglioni toracici şi participă la formarea
plexurilor cardiac, perivascular.
Nervul splanhnic mare provine din ganglionii toracici exceptând primii 5-7 şi ultimii 2-
3. Traversează diafragma printre pilierul lateral şi muşchiul micul psoas, ajungând în
cavitatea abdominală se dirijează spre ganglionul celiac.
Pe traiectul terminal al nervului splanhnic mare la canide şi ecvine se găseşte un ganglion
splanhnic.
Nervul splanhnic mic se desprinde din ultimii ganglioni toracici sau primii 2-3 lombari
se dirijează spre plexurile celiac şi renal, dar realizează legături şi cu nervul splanhnic
mare.
Ramura renală se desprinde din nervul splanhnic mic şi se epuizează în plexurile renal şi
adrenal.
Inconstant din ultimul ganglion toracic se desprinde o ramură subţire care ajunge la
plexul renal, fiind socotit nerv splanhnic accesoriu.
150
Porţiunea lombară
Include:
ganglionii lombari;
nervii splanhnici lombari;
Ganglionii lombari sunt în număr variabil de 5-7 şi alcătuiesc un şirag plasat ventral de
procesele transverse ale vertebrelor lombare, lateral de corpul vertebrelor.
Din fibrele postganglionare se formează nervii splanhnici lombari care se dirijează spre
plexul celiac şi mezenteric cranial.
Porţiunea cervico-toraco-lombară a parasimpaticului este reprezentată de o coloană

fină de neuroni parasimpatici situată în coarnele laterale ale măduvei spinării, de unde
neuritele pericarionilor ajung prin rădăcinile dorsale ale nervilor spinali în ganglionii
spinali unde fac sinapsă, ca apoi fibrele postganglionare să ajungă la piele şi musculatura
scheletului, inhibând horipilaţia şi sudoraţia, reglând tonusul muşchilor striaţi.
Porţiunea sacrală a parasimpaticului îşi are originea în măduva spinării corespunzătoare

vertebrelor SII-SIV.
Fibrele parasimpatice trec prin rădăcinile dorsale ale nervilor sacrali şi apoi prin ramurile
lor ventrale, formând nervii pelvini care se dirijează spre ţesutul erectil al aparatului
genital şi plexurile colonului descendent, rectului, vezicii urinare, uterului, vaginului la
femele, glandele accesorii ale aparatului genital mascul, uretră, penis la masculi.
Prin acţiunea parasimpaticului sacral se produce o mărire a secreţiilor glandulare,
eliminarea urinei din vezica urinară şi a fecalelor din rect, produce contracţia
musculaturii uterine şi erecţia ţesutului erectil.
Fibre parasimpatice se alătură şi nervului pudend prin care ajung la organele urinare şi
genitale.
Prepuţul
Duplicătură a pielii este formată dintr-o lamă externă şi o lamă internă care circumscriu
un orificiu prepuţial.
Procesul
O expansiune osoasă de diferite forme.
Processus
Proces accesoriu
Proeminenţă osoasă nearticulară, ca un vârf ascuţit la vertebrele lombare.
Processus accesorius
Proces anconat
Proeminenţă osoasă nearticulară, încovoiată al olecranului ulnei.
Processus anconeus
Procesul condilar
O expansiune osoasă ca un condil al mandibulei.
151
Processus condylaris
Procesul coracoid
O expansiune osoasă ca un cioc foarte curbat, este ataşat tuberculului supraglenoidal, la
spată.
Processus coracoideus
Procesul cornual
O expansiune osoasă ca un corn, la rumegătoare. procesul cornual
Processus cornualis
Procesul coronoid
O expansiune osoasă ca un cioc uşor curbat, este ataşat la mandibulă şi ulnă.
Processus coronoideus
Procesul hamat
O expansiune osoasă ca un cârlig al acromionului spetei.
Processus hamatus
Procesul hemal
O expansiune osoasă ca un arc pe vertebrele caudale.
Processus hemalis
Procesul jugular
O expansiune osoasă la occipital.
Processus jugularis
Procesul lenticular
Ca o lentilă biconvexă se găseşte pe nicovala din urechea medie.
Processus lenticularis
Procesul mamilar
O expansiune osoasă ca o papilă sau mamelon de pe vertebre.
Procesul mastoid
O expansiune osoasă ca o mamelă ataşat la osul temporal.
Processus mastoideus
Procesul piramidal
O expansiune osoasă ca o piramidă al osului palatin.
Processus piramidalis
Procesul pterigoidian
O expansiune osoasă ca o aripă al bazisfenoidului.
Processus pterigoideus
152
Procesul spinos
O expansiune osoasă ca un spin de pe vertebre.
Processus spinosus
Procesul stiloid
O expansiune osoasă ca un stilet al osului temporal.
Processus stiloideus
Procesul tentoric
Ca un perete subţire şi scurt, sau cortul osos al cerebelului.
Processus tentoricus
Procesul transvers
O expansiune osoasă ca o lamă osoasă subţire.
Processus transversus
Procesul unguicular
O expansiune osoasă ca o gheară a falangei distale, la carnivore.
Processus unguicularis
Proeminenţele nearticulare
Sunt expansiuni osoase pe care se inseră muşchi, tendoane sau ligamente.
Protuberanţa
O convexitate mai întinsă, protuberanţa intercornuală, protuberanţa occipitală externă,
protuberanţa occipitală internă.
Protuberantia
Proximal
Înlocuieşte termenul de dorsal la nivelul membrelor toracice şi pelvine.
Ptoză
Deplasarea în sens gravitaţional a unui organ sau formaţiuni anatomice din sediul său
obişnuit.
În cazul organelor abdominale, ptoza este datorită în special unei scăderi a presiunii
intracavitare şi a slăbirii ligamentelor de susţinere.
gr.ptozis = cădere
Puntea
Situată ventral la nivelul encefalului, caudal de pedunculii cerebrali are formă de bandă
transversă, medin traversată de şanţul bazilar şi se ataşează bilateral de cerebel prin
pedunculul cerebelar mijlociu sau pontin.
Bilateral pe punte se află originea aparentă a nervilor trigemeni. În punte se găsesc
centrele reflexelor corneean, lacrimal, de salivaţie şi masticaţie.
Regiunea auriculară
153
Are ca bază auricula, reprezentată de cartilajul auricular acoperit de piele fină.
Regiunea carpiană
Cuprinde articulaţia radio-carpo-metacarpiană.
Regiunea copitei
Este constituită din organul digital terminal, alcătuit din copită care include pe lângă
falanga distală şi artere, vene, nervi.
Regio ungulae
Regiunea coronară
Jumătatea distală a corpului falangei mijlocii şi articulaţia interfalangiană distală.
Regio coronalis
Regiune frontală
Are ca bază scvamele şi procesele zigomatice ale oaselor frontale.
Regio frontalis
Regiunea gambei
Corespunde oaselor tibia şi fibula.
Regiunea genunchiului
Include articulaţia femuro-tibio-rotuliană.
Lat.Regiones genus
Regiunea intermandibulară
Este situată între corpurile celor două mandibule, are ca bază musculară muşchiul
milohiodian.
Regiunea prepuţială
Prezentă la masculi, se întinde de-a lungul liniei albe, de la procesul xifoid al sternului la
pubis.
Regurgitaţie
Revenirea alimentelor ingerate din stomac sau esofag, fără efort de vărsătură.
Lat. re + lat. gurgitare = a revărsa
Relaxină
Hormon proteic al ovarului, care produce relaxarea simfizei pubiene şi a altor ţesuturi
pelviene, ca pregătire pentru naştere.
Rinencefalul
„Creierul olfactiv” reprezintă filogenetic, cea mai veche porţiune a telencefalului, are rol
în comportamentul olfactiv, iar porţiunea limbică are rol în comportamentul emoţional,
afectiv şi sexual.
Lat. Rinencephalon
154
Retinaculul
Este o formaţiune care derivă din fascie, fiind formată din fibre de colagen dispuse
transversal şi inserate pe oase. Pe sub acestea alunecă unul sau mai multe tendoane
musculare, retinaculul opunându-se astfel îndepărtării tendonului (tendoanelor) de razele
osoase şi direcţionând acţiunea muşchilor.
Lat. Retinacul
Retinaculul extensor
Lamă fibroasă, delimitată de fascia carpiană dorsală împreună cu ligamentul dorsal
comun al articulaţiilor carpiene; prin care treccu ajutorul unor sinoviale vaginale, în sens
medio-lateral tendoanele muşchilor: abductor al degetului mare, extensor carpo-radial,
extensor digital comun, extensor digital lateral şi brida tendinoasă a muşchiului extensor
carpo-ulnar.
Retinaculul flexor
Lamă fibroasă delimitată de fascia carpiană palmară care se dedublează, trec: medial,
tendonul muşchiului flexor carpo-radial cu ajutorul unei sinoviale vaginale şi vena
digitală palmară comună II şi lateral, nervul palmar lateral, artera şi vena digitală palmară
comună III.
Rostral
Înlocuieşte termenul de cranial la nivelul capului animalului.
Bovinele sunt animale rumegătoare, iar rumegarea este un fenomen ciclic cu durata de 1
minut, prin care se petrec următoarele actiuni: readucerea bolului alimentar în gură,
deglutiţia lichidelor, eructaţia gazelor , remărunţirea şi redeglutirea furajelor.
Practic, o vacă rumegă 7-9 ore pe zi, în funcţie de ce furaje consumă.
Acest fenomen este legat de particularităţile anatomo-fiziologice prezentate de stomac.
La bovine, stomacul este constituit din 4 compartimente: rumen,reţea,foios şi cheag.
Aceste compartimente au , împreună, capacitatea de 250-300 litri, reprezentând 70%-
75% din volumul total al tubului digestiv.
De asemenea, într-un timp scurt şi o sumară masticaţie, sunt ingerate cantităţi mari de
furaje, care se depozitează într-un compartiment special al stomacului, numit rumen,
după care sunt readuse în gură, remasticate şi redeglucite.
Astfel, rumenul are o capacitate de 120-200 litrii , iar pereţii rumenului sunt formaţi
dintr-o tunică musculară care asigură mărunţirea continuă a furajelor şi o mucoasă
puternic vascularizată, care face posibilă absorţia la nivel ruminal.
Reţeaua este cel mai mic compartiment al stomacului, avân o capacitate de 7-12 litri , iar
pereţii interiori prezintă nişte alveole asemănătoare fagurilor de albine, care măresc
suprafaţa de contact cu furajul.
Reţeaua este, în general, locul unde se opresc corpurile străine, în special cele metalice
care sunt înghiţite accidental şi care pătrund în pereţi şi pot să atingă inima, provocând
moartea prin pericardită.
Reţeaua are rolul de triere, nelăsând să treacă spre foios decât particulele suficient de
mărunţite.
155
Foiosul este un alt compartiment gastric, mai voluminos decât reţeaua, iar pereţii săi
interiori prezintă numeroase lamele mucoase, asemănătoare foilor de cărţi, de unde şi
numele său.
Foiosul este un fel de filtru, care nu permite trecerea decât a furajelor bine mărunţite. Nici
rumenul, nici reţeaua şi nici foiosul nu posedă glande digestive.
Cel de-al IV lea compartiment gastric este cheagul, care este stomacul propriuzis al
rumegătorului şi care secretă sucurile digestive, având o mucoasă pepsică, la fel ca şi la
alte mamifere. Cheagul este singurul compartiment care posedă glande digestive şi
constituie cca. 8% din volumul gastric total.
De asemenea, mucoasa internă prezintă numeroase pliuri, acoperite cu un mucus
abundent foarte acid, dispuse sub forma unor valve care se opun refluxului furajelor. La
acest nivel, absorţia apei şi a substanţelor minerale este deosebit de intensă.
Rumegătoarele (Ruminantia) sunt o subordine a paricopitatelor (Artiodactyla). Toate

animalele din această categorie sunt erbivore și au stomacul împărțit în mai multe
compartimente. În aceste compartimente digestia hranei este ușurată de prezența
microorganismelor, care permit transformarea celulozei în hidrocarbonate.
Rumegătoarele au stomacul tetracameral: ierbar - unde ajunge hrana nemestecată și unde
bacteriile simbionte descompun pereții celulozici ai celulelor vegetale; ciur - unde se
formeaza cocoloașe, ce vor ajunge în gură și vor fi rumegate; foios - unde ajunge hrana
reînghițită; cheag (stomacul propriu-zis) - unde se află glandele gastrice și unde are loc
digestia gastrică.
în afară de rumegătoare sunt alte animale erbivore, ca de exemplu cangurul, calul sau
iepurele, care pot digera cu ajutorul microorganismelor celuloza din plante, însă digerarea
se produce la nivelul colonului și cecumului (intestinul gros).
Denumire de rumegător provine de la faptul că după înghițirea hranei vegetale, urmează o

perioadă de pauză, când animalul se odihnește, în care furajul înghițit urcă din nou în
cavitatea bucală din rumen (primul compartiment stomacal). Astfel se realizează o nouă
triturare a hranei prin rumegare, urmând o reînghițire, numai după acest proces putând
începe digestia hranei.
Scutul distal
Reprezentat de sesamoidul distal, încrustat pe faţa flexoare cu ţesutul condroid.
Sagital
Care are direcţia săgeţii.
Este alcătuit din patru inele fibroase ( Anuli fibrosa) care susţin cele două orificii atrio-
ventriculare:
-orificiul aortic şi
-orificiul trunchiului pulmonar.
Inelele fibroase sunt consolidate între de câte un trigon (Trigona fibrosa) drept şi stâng.
Lat. Sagitalis
Sinfiza pelvină
156
La animalele tinere – cartilaj;

La dorsal şi ventral este consolidată fibre transverse;
Porţiunea cranială se osifică la animalele adulte;
Porţiunea caudală rămâne sincondroză timp îndelungat, putându-se osifica sau nu;
Ligamentul pubian cranial;
Membrana obturatoare;
La femele permite distanţarea celor două oase în preajma parturiţiei.
Singamoza
Membrane fibroase sau a unui ligament interosos;
Ex: articulația radio-ulnară/tibiofibulară la Carnivore, articulația carpului, articulația
intermetacarpiană/intermetatarsiană la ecvine, articulația interfalangiană distală la bovine.
Se caracterizează prin prezenţa între marginile oaselor, care apar ușor îndepărtate, a unei
membrane fibroase sau a unui ligament interosos;
Ex: art.radio-ulnară-tibiofibulară la Carnivore, art. carpului, art. intermetacarpiană --
intermetatarsiană la ecvine, art. interfalangiană distală la bovine.
Sindesmologie
Ştiinţă care studiază legăturile naturale dintre oasele scheletului şi menţin oasele în
strânsă legătură; au origine mezenchimală, similar cu oasele care participă la formarea
lor.
Sângele
Este un țesut special sub formă lichidă care, prin intermediul aparatului circulator,
alcătuit din cord și vasele sanguine, transportă nutrienții și oxigenul la nivelul țesuturilor
corpului, de unde preia bioxidul de carbon și produșii de catabolism tisular,
transportându-i la nivelul organelor de eliminare.În medicină, disciplina care se ocupă cu
studiul sângelui se numește hematologie. Sângele este alcătuit dintr-o parte lichidă,
plasma sanguină, în care plutesc o serie de celule specifice sângelui.
Circulația sângelui este asigurată în primul rând prin contracțiile mușchiului cardiac,
ajutat de valvulele venoase în combinație cu contracțiile mușchilor scheletici.
În general vasele de sânge bogate în oxigen care pornind de la inimă și irigă țesuturile se
numesc artere iar cele care sosesc la inimă și transportă produsele de catabolism de la
țesuturi încărcate cu bioxid de carbon se numesc vene.
Latină sanguis, greaca veche: αἷμα, haim
Sistemul nervos autonom
Sau vegetativ cuprinde: sistemul nervos intramural; sistemul nervos simpatic;

sistemul nervos parasimpatic;
157
Numit şi sistem ergotrop, coordonează catabolismul, fiind generator de energie, produce

tahicardie, dilataţia bronhiilor, inhibă motricitatea stomacului şi intestinului, stimulează
contracţiile uterului, provoacă midriaza, creşte presiunea arterială, etc.
Numit şi sistem ergotrop, coordonează catabolismul, fiind generator de energie, produce

tahicardie, dilataţia bronhiilor, inhibă motricitatea stomacului şi intestinului, stimulează
contracţiile uterului, provoacă midriaza, creşte presiunea arterială, etc.
Sistemul nervos simpatic
Este alcătuit din: fibre preganglionare provenite din cornul lateral al măduvei toraco-
lombare; ganglioni: paravertebrali, care formează un lanţ ganglionar conectat prin
ramuri interganglionare care alcătuiesc trunchiul simpatic aşezat ventro-lateral de-a
lungul vertebrelor ThI-CdIV-VII; prevertebrali, autonomi şi situaţi în vecinătatea
viscerelor; intramurali în pereţii organelor cavitare; fibre postganglionare care intră în
componenţa nervilor spinali, sau formează nervii splanhnici mare şi mic, nervul vertebral,
ramuri pentru vase şi viscere.
Sistemul nervos simpatic din punct de vedere topografic poate fi sistematizat în:
porţiunea cefalico-cervicală; porţiunea cervico-toracală; porţiunea toracală;
porţiunea lombară; porţiunea sacrală;
Sistemul nervos intramural este plasat în pereţii organelor cavitare, sub formă de
plexuri enterice, în care sunt incluşi şi ganglioni nervoşi microscopici.
Plexurile enterice sunt sistematizate în: plex subseros, mienteric (AUERBACH),

submucos (MEISSNER).
Plexurile enterice au un anumit grad de autonomie, dar sunt influenţate şi de sistemele

nervoase simpatic şi parasimpatic
Sistemul nervos parasimpatic produce bradicardie, bronhoconstricţie, stimulează

motricitatea şi secreţia gastro-intestinală, inhibă contracţiile uterine, provoacă mioza,
declanşează secreţia seroasă a glandelor salivare, etc.
Sistemul nervos parasimpatic poate fi sistematizat în: porţiune cefalică; porţiune

cervico-toraco-lombară; porţiune sacrală.
Porţiunea cefalică a parasimpaticului îşi are originea în nucleii parasimpatici din

mezencefal şi rombencefal: nucleii parasimpatici ai nervului oculomotor, nucleu
visceromotor al ochiului numit şi nucleu pupilar; nucleul parasimpatic al nervului
facial sau nucleul lacrimomucosalivar; nucleul parasimpatic al nervului intermediar
sau nucleul salivator anterior; nucleul parasimpatic al nervului glosofaringian sau
nucleul salivator posterior; nucleul parasimpatic al nervului vag sau nucleul
cardiopneumoenteric.
158
Fibrele postganglionare parasimpatice provenite din nucleii parasimpatici fac sinapsă în

ganglionii de pe traiectul nervilor cranieni oculomotor, facial, glosofaringian şi vag.
Din ganglionii nervoşi se desprind fibrele postganglionare care se alătură unor nervi
cranieni.
Din nucleul parasimpatic al nervului oculomotor fibrele preganglionare ajung în

ganglionul ciliar plasat pe ramura ventrală a nervului oculomotor, unde se realizează
sinapsele cu fibrele postganglionare, iar pe calea nervilor ciliari scurţi ajung la muşchii
ciliari, muşchiul sfincter al pupilei, determinând mioza, acomodarea la distanţă şi lumină.
Din nucleii parasimpatici ai nervului intermediofacial se desprind fibrele

preganglionare care traversează ganglionul geniculat iar prin: nervul pietros mare trec
în nervul lingual al nervului mandibular şi ajung în ganglionul mandibular iar la
carnivore şi în ganglionul sublingual unde se realizează sinapse cu fibrele
postganglionare, care se distribuie glandelor salivare mandibulară şi sublinguală; nervul
pietros mare care se uneşte cu nervul pietros profund formând nervul canalului
pterigoidian, fibrele preganglionare ajung în ganglionul pterigopalatin de pe traiectul
nervului maxilar, unde se realizează sinapse cu fibrele postganglionare care vor ajunge
la glanda lacrimală prin ramura zigomaticotemporală a nervului zigomatic, la
mucoasa nazală prin nervul nazal caudal, la mucoasa palatului dur şi palatului moale
prin nervii palatini mare şi mic.
Din nucleul parasimpatic al nervului glosofaringian fibrele preganglionare traversează

ganglionul distal numit şi ganglion pietros ajungând în ganglionul otic de pe traiectul
nervului mandibular, unde fac sinapse cu fibrele postganglionare, care se distribuie prin
nervul auriculotemporal glandei parotide şi prin nervul bucal mucoasei bucale.
Din nucleul parasimpatic al nervului vag fibrele preganglionare ajung în ganglionul

distal sau ganglionul nodos unde fac sinapse cu fibrele postganglionare, care pe traiectul
nervului vag ajung la plexurile cardiac, bronhic, celiac, mezenteric, faringian şi prin:
nervul laringian la laringe; nervul recurent la trahee şi esofag; nervul depresor la
cord; nervii cardiaci la aortă şi pulmon.
Sistemul nervos autonom sau vegetativ
Alcătuit din fibre simpatice şi parasimpatice formează plexuri:
plexul aortic toracic se distribuie aortei ascendente, arcului aortei, aortei toracice,
fibrele simpatice provin din trunchiul simpatic, iar cele parasimpatice din nervul vag;
plexul cardiac a cărui fibre simpatice provin din ganglionul cervicotoracic, iar fibrele
parasimpatice din nervul vag, conţine ganglioni cardiaci;
plexul esofagian provenit din fibrele simpatice şi parasimpatice ale nervului vag;
159
plexul pulmonar format din fibre simpatice provenite din lanţul ganglionar simpatic şi
fibre parasimpatice din nervul vag;
plexul aortic abdominal se distribuie aortei abdominale, fibrele simpatice provin din
trunchiul lombar, iar cele parasimpatice din nervul vag;
plexul celiac se distribuie arterei celiace, fibrele simpatice provin din nervii splanhnici şi
trunchiul lombar, iar cele parasimpatice din nervul vag, conţine ganglioni celiaci şi
emite: plexul hepatic; plexul lienal plexul gastric; plexul pancreatic; plexul adrenal;
plexul mezenteric cranial conţine un ganglion mezenteric cranial plasat pe originea

arterei mezenterice craniale, fibrele simpatice provin din nervul splanhnic mare şi
trunchiul lombar, iar cele parasimpatice din nervul vag şi emite ramuri pentru intestine;
plexul solar provine din contopirea plexului celiac şi plexului mezenteric cranial, conţine
un ganglion solar sau celiacomezenteric de formă semilunară, cel drept mascat de vena
cavă caudală, iar cel stâng acoperit de glanda suprarenală (adrenală) stângă;
plexul mezenteric caudal localizat în jurul arterei mezenterice caudale, include un

ganglion mezenteric caudal situat la originea arterei, conţine fibre simpatice din trunchiul
lombar şi fibre parasimpatice din plexul mezenteric cranial;
plexul intermezenteric conectează plexul mezenteric cranial de cel caudal;
plexul renal înconjoară artera renală, conţine un ganglion renal, provine din plexul
mezenteric cranial şi nervii splanhnici;
plexul ureteric acompaniază uretra, provine din plexul renal şi plexul aortic abdominal;
plexul testicular provine din plexul aortic abdominal, plexul mezenteric caudal şi nervii
splanhnici lombari, se distribuie epididimului şi testiculului;
plexul ovarian provine din plexul aortic abdominal, plexul mezenteric caudal şi nervii
splanhnici lombari, se distribuie ovarului şi uterului;
plexul colic prezent numai la ecvine provine din plexurile mezenteric cranial şi
mezenteric caudal primind şi ramurile celiace ale trunchiului vagal dorsal, însoţeşte artera
colică stângă;
plexul rectal cranial însoţeşte artera rectală cranială;
plexul iliac provine din plexul aortic abdominal şi se continuă cu plexul femural;
nervul hipogastric se desprinde bilateral din ganglionul impar simpatic şi ajunge la

plexul pelvin;
160
plexul pelvin conţine fibre simpatice din nervii hipogastrici şi fibre parasimpatice din
nervii pelvini;
plexul rectal mijlociu se distribuie rectului şi provine din plexul pelvin;
plexul rectal caudal provine din plexul pelvin şi se distribuie rectului;
plexul prostatic provine din plexul pelvin se distribuie prostatei şi porţiunii pelvine a
uretrei şi prin nervii corpului cavernos al penisului ajunge la corpul cavernos al
penisului;
plexul deferenţial se desprinde din plexul pelvin şi se distribuie canalului deferent;
plexul uterovaginal se desprinde din plexul pelvin, se distribuie uterului şi vaginei, iar
prin nervii corpului cavernos al clitorisului ajunge la clitoris.
Sistemul scheletic
Are două componente: componenta pasivă (oasele şi articulaţiile) şi componenta activă
(muşchii).
Numărul de oase care compun scheletul diferitelor specii de animale este relativ constant.
Spata (scapula)
Os lung, de formă triunghiulară, prin care membrul toracic se ataşează lateral de torace.
Este dispusă oblic în sens cranio-ventral şi uşor medio-lateral, constituie baza osoasă
pentru regiunea spetei.
Latin: scapulae – spată, spinare
Spina
Un spin sau perete osos, mai mult sau mai puţin dezvoltate: spina scapulară, spina
ischiadică, spina iliacă.
Spina
Spina scapulară
Împarte faţa laterală a spetei într-o fosă supraspinoasă, dispusă cranio-dorsal şi fosă
infraspinoasă dispusă caudo-ventral.
Pe traiectul spinei se poate evidenţia o îngroşare mai mult sau mai puţin rugoasă numită
tuberul spinei scapulare şi care se termină distal printr-un acromion, de pe care se poate
detaşa un proces hamat, dublat la carnivore şi leporide de un proces suprahamat.
Splina
Organ hematopoetic, impar, partea stangă a cavităţii abdominale, medial de ultimele
coaste, cu rol in aparărea organismului, reglarea numerică a elementelor figurate
sanguine si reglarea presiunii sanguine la nivelul viscerelor abdominal.
Splina este unul din cele mai importante organe ale sistemelor limfatic și imunitar .
Acesta este situat în partea stângă a abdomenului. Splina ocupa loja splenică, cuprinsă
161
între colonul transvers și diafragmă, la stânga lojei gastrice. Are o culoare brun-roșcată și
o greutate de 180-200 grame. Are o formă asemănătoare unui bob de cafea, ovală,
prezentând: trei fețe, trei margini și două extremități.
Splina are o structură caracteristică, fiind alcătuită din: capsula fibroasa și parenchimul
splenic. Capsula fibroasă se găsește la suprafața splinei. Ea trimite spre interior trabecule,
care se anastomozează și împart organul în formațiuni, numite lobuli splenici. Capsula
fibroasă împreuna cu toate trabeculele care pornesc din ea, formează stroma conjunctivă.
Stroma conjunctivă este formata din numeroase fibre conjunctive, printre care se găsesc
fibre elastice și fibre musculare netede. În ochiurile stromei se găsește o retea din fibre de
reticulină și din celule reticuloendoteliale. Acestă rețea formează pe alocuri niște canale,
numite sinusuri venoase. Acestea sunt puternic anastomozate și sunt în legătură, pe de o
parte, cu sistemul arterial al splinei, iar pe de altă parte cu sistemul venos din grosimea
stromei. Peretele sinusurilor este alcatuit din fibre de reticulină dispuse circular și
înconjurate de celule reticuloendoteliale. Parenchimul splenic sau țesutul propriu al
splinei este așezat în ochiurile stromei conjunctive. El este format din două parți: pulpa
roșie și pulpa alba. Ramurile arterei splenice pătrund prin hil și se ramifică în interiorul
lobulilor, formând artere lobulare. Artera lobulară se ramifică în interiorul lobului și
formează arteriole penicilare.
Splina este inervată de fibre vegetative care provin din plexul celial. Cele mai
importante functii ale splinei sunt:
- Distrugerea globulelor rosii imbatranite sau deteriorate;
- Stocare de sange;
- Apararea antiinfectioasa prin producerea unor substante antimicrobiene.
Faţa parietale -diafragmatică
Faţa viscerală – hilul, stomacul, intestinele,

Extrem dorsală – rinichiul stang
Extrem ventrală – mobilă,
Lig. Gastro-splenic, freno-splenic, spleno-renal
Splina şi tonsilele au fost studiate la capitolul splanchnologie, iar timusul la glande

endocrine.
La păsări nu există limfonoduri, cu excepţia anseriformelor, la care se găsesc
limfonoduri cervico-toracale şi lombare, care sunt acapsulate şi fără hil. La galinacee, pe
traiectul vaselor limfatice cervicale există o serie de limfonoduri minuscule.
Stilopodiul membrului pelvin

Baza osoasă a coapsei este constituită din două oase articulate între ele: femurul şi patela.
Stomacul
Stomacul este primul segment al tubului digestiv postdiafragmatic, situat in continuarea
esofagului.
162
Stomacul se continuă cu intestinul subtire, făcand legătura cu acesta printr-un orificiu

numit pilor.
Este o structură in formă de sac, unde se depozitează cantități mari de mâncare. Aici se
continuă procesul digestiv: esofagul impinge mâncarea in jos, iar aceasta intră in stomac
printr-o valvă denumită sfincterul inferior (cardia).
Stomacul macină si digeră mancarea, iar sucul gastric si enzimele secretate descompun
mancarea.
La finalul acestui proces, mancarea parțial digerată părăseste stomacul prin orificiul
piloric si intră in duoden, primul segment al intestinului subtire.
Majoritatea mancarii ingerate paraseste stomacul in cel mult 12 ore.
Dupa cum este format stomacul, animalele se pot imparți in monogastrice si poligastrice.
Animalele monogastrice au stomacul simplu, unicompartimentat (calul, iepurele si
carnasierele).
Animalele poligastrice au stomacul format din patru compartimente si anume: rumen,
retea, foios, cheag. Rumenul este cel mai mare.
Dilataţie elastică, secretorie şi contractilă a aparatului digestiv, care începe la cardia şi se
termină la pilor.
Este situat în cavitatea abdominală, postdiafragmatic şi retrohepatic, în centrul cupolei
diafragmatice.
Stomacul simplu – monocompartimentat

Se întâlneşte la ecvine, carnivore, suine şi leporide.
Stomacul compus – policompartimemtat

Se întâlneşte la rumegătoare.
Substanța osoasă spongioasă (Trabecula)

Formează epifiza oaselor lungi, dar şi porţiunea centrală a oaselor scurte sau plane.
Are aspect de burete, datorită trabeculelor osoase care se întretaie pe direcţii determinate
de factorii genetici, de presiune şi de tracţiune.
Trabeculele delimitează o serie de cavităţi care conţin măduvă osoasă.
Stomacul ( în limba greacă Gaster, lat. Ventriculus) este organul digestiv la toate
animalele pe scara de evoluție biologică (de la sepie până la om), fiind un organ musculos
gol la om cu un singur compartiment (cu mai multe compartimente la rumegătoare și
păsări),în interior căptușit cu mucoasa gastrică.
Hrana care în prealabil este deja triturată la nivelul gurii cu ajutorul dinților, în interiorul
compartimentului gastric va fi amestecată cu sucul gastric (compus din acid clorhidric)
și enzime (pepsina) care descompun moleculele mari mai în special proteinele.
Perstaltismul și secreția sucului gastric și este stimulată, crescând de la 10 ml/oră în stare
de repaus stomacal, până la 1000 ml/oră, aceasta fiind realizată prin excitarea nervilor
respectivi (prin masticație, miros, gust). Pentru a realiza digestia hrana este oprită la
nivelul pilorului (orificiul de continuare a stomacului cu intestinul subțire).
Predigestia bolului alimentar, în special al proteinelor, care la om și unele animale este
continuată la nivel intestinal.
163
Prin pH-ul acid al sucului gastric se realizează distrugerea bacteriilor, cu excepția unora
ca Helicobacter pylori care se dezvoltă în mucoasa gastrică fiind în mod frecvent
răspunzător de ulcerul gastric.
Este un segment dilatat al tubului digestiv, situat in continuarea esofagului si asezat in etajul
superior al cavitatii abdominale. Are forma literei J. Alimentele patrund in stomac prin cardia, un
orificiu care se deschide usor, si parasesc stomacul prin pilor, la nivelul caruia se gaseste un
sfincter.
Stomacul prezinta o fata anterioara in dreapta, acoperita de ficat, iar in stanga este in contact cu
peretele toracoabdominal. Fata posterioara acopera pancreasul, rinichiul stang si splina.
Marginea dreapta poarta numele de mica curbura, iar marginea stanga se numeste marea
curbura. .
In structura peretelui stomacal intra, de la exterior catre interior, urmatoarele tunici:
- seroasa peritoneala - cu toate fetele sale se leaga de organele din jur;
-tunica musculara, formata din trei straturi de muschi netezi; la exterior longitudinali, la
mijloc circulari, care la nivelul pilorului formeaza sfincterul piloric, in interior oblici;
- submucoasa formata din tesut conjunctiv lax care contine vase de sange ce sunt ramuri
indirect din aorta si fibre nervoase vegetative (simpatice si parasimpatice);
-mucoasa care formeaza mai multe cute. in grosimea mucoasei se gasesc glandele
gastrice, care poarta denumirea regiunii in care se afla: cardiale, fundice, pilorice.
Sunt glande tubuloase simple sau ramificate care secreta sucul gastric format din acid
clorhidric si fermenti.
Inervatia stomacului este constituita din fibre parasimpatice provenite din nervii vagi
(X) si fibre simpatice din plexul celiac. in peretele gastric exista doua plexuri vegetative.
Stomacul are un rol și de depozitare a hranei, numai după golirea intestinului va fi admis
a unei noi cantități de hrană predigerată. La o examinare exterioară a stomacului
observăm marea și mica curbură a stomacului (Curvatura major și Curvatura minor)
fiind acoperit de o membrană (Omentum majus und minus). Cardia este intrarea în
stomac din esofag (Oesophagus). Zona fundică fundus este partea stomacului, situată
mai sus de cardie de obicei plină cu gaze. Corpus corpul stomacului este partea cea mai
mare a stomacului. Corpus se termină cu orificiul piloric Pylorus care face legătura cu o
zonă mai dilatată Antrum pyloricum continuat cu o porțiune îngustată Canalis pyloricus
care se termină cu un sfincter muscular (Musculus sphincter pylori) cu orificiul piloric
Ostium pyloricum. Vase de sânge ce irigă stomacul Truncus coeliacus. Ganglioni
limfatici: ganglionii limfatici ai stomacului
Stomacul rumegătoarelor este împărțit în patru compartimente:
1. ierbarul (rumenul) - compartimentul cel mai voluminos

2. ciurul (reticulum) - de formă aproape sferică
3. foiosul (omasum) - mai voluminos decât ciurul
4. cheagul (abomasum) stomacul glandular propriu zis
Stomacul la câini are forma unui sac si permite ingerarea unor cantitati mari de mancare.
Esofagul impinge bolul alimentar spre stomac, unde se continua procesul de digestie.
Intrarea bolului alimentar in stomac se face printr-un sfincter numit cardia. Pe suprafata
164
interioara a stomacului exista o serie de pliuri numite pliuri gastrice, rolul lor constand in
faramitarea si digestia mancarii. Mucoasa stomacului secreta acizi si enzime pentru
dizolvarea mancarii. Odata ce procesul initial de digestie este complet, bolul alimentar
partial digerat paraseste stomacul prin sfincterul piloric si apoi patrunde in duoden
(primul segment al intestinului subtire). Mâncarea ingerata paraseste stomacul dupa
aproximativ doisprezece ore.
Sutura
Este întâlnită la oasele capului, fiind caracterizată prin interpunerea între marginile
oaselor a unui ţesut fibros foarte redus denumit „ligament sutural”;
La animalele tinere acest tip de articulaţie permite creşterea encefalului, adică unele
mişcări foarte limitate care dispar la animalul adult prin sudarea oaselor;
După aspectul suprafeţelor articulare suturile pot fi:
dinţate - art. interparietală;
foliate - art. frontoparietală;
scvamoase - art. temporoparietală;
plane - art. internazală;
schindilezică - art. nazomaxilară.
Şanţul
Variabil ca dimensiuni este străbătut de tendoane, vase, nervi: şanţul carotic, coastei,
şanţul chiasmei optice, şanţul inter-tubercular.
Țesutul osos
Este cel mai dur ţesut al organismului – scheletul; rezultă prin metaplazia ţesutului
conjunctiv; constituie rezervor de minerale (Ca, P).
Este format din celule osoase și matricea osoasă.
Celulele osoase sunt osteoblastele, osteocitele; osteoclastele.
Matricea osoasă conține: substanţa fundamentală – oseina, substanţe organice (fibre de
colagen şi glicozaminoglicani) şi substanţe anorganice (cristale de hidroxi apatită, ioni de
Mg, K, Na).
Substanţa osoasă reprezintă substanţă osoasă compactă şi trabeculară.
Oasele prezintă un corp numit diafiză (Diaphysis), străbătut de un canal medular şi două
extremităţi, una proximală şi alta distală, numite epifize (Epiphysis).
Trocanterul
Trocanterii femurului.
Trochanter
Trigoanele fibroase
Pot fi cartilaginoase, iar la ecvinele şi rumegătoarele bătrâne se pot osifica apărând aşa
numitele oase cardiace (ossa cordis).
Tact
165
Zgomotul produs în timpul mersului de un membru al animalului în faza de sprijin, bătaia

este mai intensă când terenul pe care se deplasează animalul este mai dur, membrele sunt
asociate pe bipede şi viteza este mai mare.
În timpul mersului, membrele se mişcă izolat, producând patru bătăi, respectiv se
realizează în patru timpi (pasul), jumătate izolat, jumătate asociat, producându-se trei
bătăi (galopul) asociate pe bipede diagonale (trapul) şi pe bipede laterale (buiestrul),
ambele producând două bătăi şi deci se realizează în doi timpi.
Bătaia trebuie să fie cadenţată, ritmică, intensă şi la intervale egale.
Sinonim: Bătaie
Tahicardia
Accelerarea contracţiilor cardiace.
Gr. Tachis – rapid;
Kardia – cord
Tahipnee
Accelerarea ritmului respirator.
Gr. tachis – rapid,
Pnein – a respira
Sinonim: Polipnee
Talamus
Porţiunea diencefalului reprezentată printr-un nucleu de substanţă cenuşie, gâtuit de
ventriculul al treilea.
Talie
Statura sau înălţimea animalelor. Se determină cu zoometrul, de la sol până la punctul cel
mai înalt al grebănului şi se exprimă în cm.
Talpă arsă
Carbonizarea parţială a porţiunii plantare a cutiei de corn prin aplicarea unei potcoave
păsuite timp îndelungat, complicată cu o podermită exudativă
Supurativă şi manifestată prin şchiopătura evidentă şi leziuni plantare.
Talpă încălzită
Încălzirea exagerată a tălpii prin diverse artificii (fier înroşit, ardere de câlţi, etc) cu
scopul înmuierii cornului şi soldată cu apariţia unei pododermatite congestive sau
exudative.
Talus – Os tarsian
Articulat direct cu tibia printr-o troclee (troclea astragaliană) la rumegătoare prezentând
în plus o troclee calcaniană şi una cuboidiană.
Sinonim: Astragal
Tară (semn, urmă)
166
Depreciere localizată vizibil la exterior, rezultând dintr-un accident înainte sau după
naştere dintr-o uzură normală sau timpurie.
Tara
Implică un fenomen patologic, astfel anumite tare sunt uşoare (cicatrici, depilaţii), altele
însă depreciază valoarea animalului afectând unele regiuni principale (cicatrici ale
tendoanelor, urme de puncte de foc pe un tendon deformat), altele rezultă din distensiuni
sinoviale (moleţi, vezigoane ) şi cele mai grave provin din periostite (exostoze).
Tardiv
Însuşire fiziologică care exprimă o creştere şi dezvoltare mai înceată şi atingerea
maturităţii corporale mai târziu. Această însuşire este proprie animalelor sălbatice,
primitive, neameliorate şi are efecte economice nedorite.
Tardivitate
Însuşirea de a fi tardiv.
Tars
Regiune a autopodiului pelvin, cuprinsă între extremitatea distală a tibiei şi extremitatea
proximală a oaselor metatarsine formată dintr-un număr variat de oase scurte (cal – 6,
rumegătoare -5, proc şi carnivore – 7) aşezate în principiu pe două rânduri, cuprinzând în
rândul unu: astragalul şi calaneul, iar în rândul al doilea: cuboidul, scafoidul şi mai multe
cuneiforme sau oase tarsale.
Tartru
Depozit calcaros la nivelul dinţilor, adesea condiţionând apariţia unei gingivite.
Tatuaj
Operaţie de individualizare a animalelor care constă în imprimarea pe piele, (în special la
urechi) a unor semne sau cifre. Tatuajul se efectuază prin perforarea pielii şi prin
aplicarea unor coloranţi.
Tectrice
Pene propriu-zise de contur (de acoperire) cu lama întreagă, situate pe aripi şi în coadă şi
care având dimensiuni diferite, acoperă ca şi ţiglele baza remigelor şi a rectricelor.
Telencefal
Parte a sistemului nervos central corespunzând emisferelor cerebrale.
gr. tile = departe, encephalos = creier
Teleofază
Faza ultimă a cariochinezei, în care odată cu apariţia peretelui despărţitor în partea
mediană a celulei se formează cele două celule fiice.
Teleoptil
167
Penaj propriu-zis; cuprinde penajul juvenil din prima îmbrăcare după puful embrionar,
cât şi penajul de adult.
Teluric
Care are legătură cu solul, legat de sol (boli telurice).
Lat. tellus = pământ
Temperament
Ansamblu particularităţilor biologice, morfologice şi psihice care diferenţiază indivizii
între ei şi influenţează caracterul şi comportamentul.
La animale se cunosc următoarele tipuri de temperament:
-limfatic (moale, apatic, fără agresivitate şi nici apărare) şi
-nervos (viu, neastâmpărat, agresiv şi fără răbdare).
Pavlov stabileşte la animale patru tipuri de temperament:
- hipersensibil, nervos sau impetuos, caracterizat prin excitaţie puternică şi inhibiţie
slabă, care corespunde la om tipului choleric;
- sensibil, vioi, sau energic, animalele manifestă sensibilitate şi vioiciune evidente şi
corespunde la om cu tipul sanguin;
- mezosensibil, caracterizat prin faptul că animalele sunt blânde, docile, ascultătoare cu o
sensibilitate şi vioiciune moderată, corespunde la om tipului flegmatic şi
- hiposensibil, slab sau limfatic, animalele manifestă sensibilitate şi vioiciune reduse,
corespunzând la om tipului melancolic.
Temperatură critică
Temperatura mediului la care sistemul de termoreglare al homeotermelor este solicitat:
-fie pentru mărirea producţiei de căldură (temparatura critică inferioară)
-fie pentru pierderea ei din organisme ( temperatuta critică superioară).
Temporal, os.
Temporalul mărgineşte lateral cavitatea craniană şi este alcătuit dintr-o:
-porţiune pietroasă (Pars pietrosa),
-porţiune timpanică (Pars tympanica) şi o
-porţiune scvamoasă (Pars squamosa).
La feline există şi o porţiune endotimpanică (Pars endotympanica).
Temporal superficial
Nervul temporal superficial desprins din ramura mandibulară a trigemenului,
anastomozată sub arcada zigomatică cu nervul facial pentru a forma plexul subzigomatic,
distribuindu-se apoi pielii zonale.
Temporale
Arterele temporale, distribuite formaţiunilor din zona tâmplei distingându-se: o arteră
temporală profundă şi o arteră temporală superficială.
Tendinită
Inflamaţia unui tendon.
168
Sinonim: Tenozită
Tendon
Formaţiune fasciculată, fibroasă servind la inserarea muşchiului pe os.
Tendonul (Tendo) este un cordaj fibros rezistent la tracţiune, cilindric sau aplatizat, slab
inervat şi vascularizat, care urmează pântecelui muscular şi care are rolul de a transmite
la distanţă acţiunea muşchiului. Este alcătuit din fascicule tendinoase paralele, învelite de
o membrană, peritendon (Peritendineum).
Tendonul calcanean comun

Este format de tendoanele muşchiului triceps sural, m. flexor digital superficial împreună
cu bridele muşchilor biceps femural şi semitendinos
Tendo calcaneus communis
Tendovaginită
Termen arhaic utilizat pentru definirea inflamaţiei simultane a unui tendon şi a sinovialei
vaginale care-i facilitează alunecarea.
sin. tendovaginalită şi tenosinovită
Tenesme
Atitudini şi eforturi repetate de urinare, sau defecare.
gr. teinen = a intinde
Tenie
Vierme lat în formă de panglică, cu partea anterioară a corpului subţire, având la capăt
scolexul, după cum urmează segmentele numite proglote.
În stadiul adult, teniile sunt: parazite în intestinul subţire la om şi animale, iar în stadiul
larvar trăiesc în muşchii taurinelor (Taenia saginata), porcinelor (Taenia solium) peştilor
(Diphilobotrium latum).
Sinonim: panglică
Lat. (taenia
Teniază
Termen definând prezenţa teniilor într-un organism parazitat, boala fiind prezentă:- la
pisici (Taenia tenuiformis, T. Echinococus),
-la câine, (T. Pisiformis, T. Hydatigena, T.solium, T. Cenurus),
-la porc (T. Solium) şi la om.
Tenifug
Antihelmintic, activ contra viermilor laţi.
Tenosinovită
Inflamaţia simultană a tendonului şi a sinovialei sale.
Tenosită
Inflamaţia unui tendon.
169
Tensiune arterială
Presiune cu care circulă sângele în artere şi care este echivalentă cu apăsarea pe care
sângele o exercită asupra pereţilor arteriali.
Tensiunea arterială se măsoară cu aparate speciale numite tensiometre.
Tensiunea arterială maximă sau sistolică reprezintă tensiunea în timpul sistolei
ventriculare, iar tensiunea arterială minimă sau diastolică este tensiunea din timpul
diastolei.
Tensor
Muşchi care prin contracţia sa întinde o formaţiune membranoasă:
-Muşchiul tensor al fasciei lata,
-Tensorul capsulei articulare ( muşchiul capsular).
Terapeutică
Ramura ştiinţelor medicale care studiază mijloacele şi metodele de tratament cu scopul de
a preveni, a ameliora şi a vindeca bolile.
Gr. terapea = a îngriji
Terapie
Sinonim: terapeutică.
Teratologie
Partea morfologiei care se ocupă cu studiul monştrilor şi cu analiza cauzelor care
condiţionează apariţia lor.
Teratom
Tumora de origine embrionară.
Termocauter
Instrument cuprinzând în constituţia sa o parte (lamă, filamente, etc), care poate fi adusă
în stare de încandescenţă şi un mâner rău conducător de căldură, parte incandescentă
permiţând distrugerea ţesuturilor (cauterizare), în caz de tumori, deschideri de abcese,
fistule, etc.
Gr.therin = căldură, caiein = a distruge
Termocoagulare
Metodă chirurgicală care constă în coagularea sângelui ieşit din vase (arteră, venă şi a
unei porţiuni de ţesut din zona înconjurătoare a acestora, cu ajutorul unui corp puternic
încălzit (termocauter).
Termograf
Aparat care înregistrează şi înscrie pe un grafic evoluţia temperaturii pentru 24 ore sau
pentru 7 zile.
Gr. thermos = cald; graphein = a scrie
Termogramă
170
Grafic pe care s-a înscris evoluţia temperaturii pe 24 ore sau 7 zile.
Termometru
Instrument care serveşte la evaluarea temperaturii.
1.Termometre obişnuite de cameră (pentru exterior) au scara gradată între – 10 grade
celsius (respectiv – 35 grade celsius) şi + 55 grade celsius.
2.Termometrele de maximă indică cea ridicată temperatură pe o anumită perioadă de
timp ( 24 ore).
3.Termometrele medicale şi veterinare sunt termometre de maximă.
4.Termometrele de minimă indică cea mai scăzută temperatură pe o anumită perioadă de
timp.
5.Termometrele de maximă şi minimă (six Bellani) arată la extremitatea indiciilor din
capilar. cea mai ridicată şi cea mai scăzută temperatură în 24 ore.
6.Termometrele electrice determină temperatura cu ajutorul unor termoelemente
(termocupluri) sau a unor rezistenţe electrice.
gr. thermos = cald; metre = măsură
Termoreceptor
Terminaţii nervoase din piele care transmit senzaţie de căldură sau răceală la centrul
nervos termoregulator.
Termoreglare
Menţinerea temperaturii corpului la un nivel constant prin intervenţia unor mijloace
organice, fizice şi chimice dirijate de un sistem neuroendocrin,
Menţinerea la un anumit nivel a temperaturii aerului dintr-o încapere printr-un sistem de
încălzire şi răcire comandat de un termostat.
Termoregulator
Sinonim:. termostat.
Termorezistenţă
Rezistenţa animalelor la căldură, care depinde de specie, de rasă, stare de întreţinere,
sănătate şi climat. Majoritatea mamiferelor nu rezistă la o temperatură medie de peste 43
grade celsius.
Termostat
Dizpozitiv automat care reglează şi menţine o temperatură constantă într-o încăpere sau
un circuit;
Aparat în care temperatura aerului este menţinută constantă 21 sau 37 grade celsius.
Termoterapie
A îngriji.
Aplicarea temperaturii mai ales a celei diferite de a corpului ca mijloc terapeutic:
aerotermoterapia.
Gr. therme = căldură, terapein = a îngriji
171
Testicul
Organ esenţial al aparatului genital mascul care după atingerea maturităţii sexuale şi până
la încheierea vieţii genitale ale animaului produce celule sexuale mature apte pentru a
fecunda ovula. Forma, mărimea, poziţia şi aşezarea testiculelor este variabilă la diferite
specii de animale.
Structura testiculului este însă aceeaşi; albugineea la exterior, care trimite spre interior
septumuri conjunctive, care împarte testiculul în lobuli. În fiecare lobul testicular se
găsesc 300 – 400 tubi seminiferi, care formează reţeaua testiculară (numită şi reţea
Haller).
Lat. testiculus
gonadă masculă
Testiculară
Arteră detaşată din aorta abdominală care pătrunde prin traiectul inghinal de unde
urmează un traiect variat, distribuind o mulţime de colaterale parenchimului testicular.
sin artera testiculară
Testosteron
Hormon sexual masculin secretat de ţesutul interstiţial testicular (celulule Leydig)
dirijând apariţia caracterelor sexuale secundare având rol în metabolism şi în producerea
de spermatozoizi, etc.
Tetanie
Sindrom caracterizat prin convulsii clonice, tetanice sau mixte, genaralizate sau mai
evidente pe unele regiuni repetate sub formă de accese, considerate consecinţă a
hipocalcemiei, hiperpotasemiei, dar mai ales a hipomagneziemiei.
Tetanos
Toxiinfecţie telurică la solipede şi porc, produs obişnuit în urma infectării plăgilor cu
sporii bacilului Clostrium tetani cu evoluţie acută şi subacută manifestată prin contracţii
tonice (tetanice) localizate sau generalizate.
Tetradactilie
Cu patru degete.
Tetraplegie
Paralizie afectând toate patru membrele.
Thelită
Inflamaţia mamelonului.
Tibial – nervul tibial
Ramură desprinsă din nervul ischiadic ajungând la nivelul scobiturii jaretului unde se
continuă cu nervii plantari.
Tibiale – arterele tibiale
172
Arterele din regiunea gambei distingându-se o arteră tibială anterioară, o arteră tibială
posterioară, o arteră tibială laterală şi o arteră tibială recurentă.
Tibie
Os lung din regiunea gambei, în principiu prismatic – triunghiular, ori jumătatea
proximală având extremitatea proximală articulată cu femurul prin doi condili, iar
extremitatea distală, sculptată de cochlee artificială articulată cu trochlee astrogaliană,
flancată medial de o maleolă.
Tibio-fibulară , articulaţia tibio-fibulară

Articulaţie ce leagă fibula de tibie, având aspect variat: la cabaline există o articulaţie
diartrodială proximală; la taurine şi ovine lipseşte, rudimentul de fibulă fiind sudat la
tuberozitatea proximo-laterală a tibiei; la suine şi carnivore există o articulaţie proximală
asemănătoare cu cea de la cabaline şi o articulaţie distală diartrodială.
Tibio-tarso-matarsiană
Articulaţia tibio-tarso-metarsiană.
Complex articular ce leagă oasele gambei de oasele tarsiene, acestea între ele şi oasele
tarsiene la oasele metatarsiene, prezentând ligamente comune şi ligamente proprii.
Sin. articulaţia jaretului
Timpan
Formaţiune membranoasă ce desparte urechea mijlocie de conductul auditiv extern.
Timpanism
Distensiune gazoasă gravă a abdomenului, zona scobiturii flancului depăşând excentric
nivelul unghiului extern al iliumului;
-distensiune gazoasă gravă a unor organe cavitare;
-sunet de percuţie timpanic (impropriu).
tympanum = tobă
Timus
Glanda timică,
Tip constituţional
Definirea particularităţilor constitutiv – reactive ale animalelor.
Există diferite sisteme de clasificare.
Astfel, se folosesc frecvent denumirile de:
-tipuri constituţionale bune (robust şi fin) şi
-tipuri necorespunzătoare (debil şi grosolan).
Se mai folosesc:
-tip digestiv (cu torace scurt, abdomen dezvoltat, temperament limfatic);
-tip respirator (torace lung, abdomen suplu, etc).
Tip muscular = tip constituţional

Caracterizat prin dezvoltarea proporţională a corpului şi o musculatură foarte puternică.
173
Tireoglobulină
Proteină complexă din glanda tiroidă, cu un bogat conţinut de iod. Constituie forma de
depozit a celor doi hormoni tiroidieni: tiroxină şi triiodtironină, precum şi
monoiodtironinei şi a diiodtironinei.
Tireomegalie
Termen general definând hipertrofia tiroidei.
Tireosarcom
Sarcom tiroidian.
Tireostimulină
Hormon prehipofizar stimulator al funcţiei tiroidiene.
Tireotrop, T.S.H.
Hormon secretat de hipofiza anterioară, este o glicoproteidă cu masă moleculară mică.
Are rol de - a stimula şi controla funcţia tiroidei.
Sinonim: tireostimulină , tireostrofină, T.S.H.
Tiroida
Glandă endocrină situată la originea traheei, formată dintr-o capsulă conjunctivă
exterioară, cu septumuri fine desprinse de pe faţa internă, între septumuri fiind situate
veziculele tiroidiene, având pereţii formaţi dintr-un singur rând de celule care secretă un
coloid bogat în tiroxină, coloidul umplând vezicula care poate avea diverse dimensiuni.
Tiroidectomie
Ablaţia tiroidei.
Tiroidian
Hormon tiroidian produs de tiroidă cu rol în reglarea metabolismului.
Tiroxină
Hormon tiroidian derivat din tiroxină, conţinând 65% iod; este o tetraiodotironină.
Este sintetizată în glanda tiroidă şi secretată în circulaţia sanguină.
Este considerată un hormon al metabolismului.
Tisular
Care se referă la ţesuturile animale
Ex. Proces tisular, anatomie tisulară.
Fr.tissu = ţesut
Tomografie
Înscrierea umbrei radiologice a unei zone de o anumită profunzime.
Gr.tome = secţiune,
grafein = a înscrie
174
Sinonim: planigrafie; stratigrafie
Tonicitate
Stare permanentă de tensiune în care se află un ţesut elastic (muşchi neted sau striat,
perete arterial, stomac, intestin, etc,)
Tonsilele (tosilae)
Sunt cunoscute sub denumirea de amigdale şi formează la nivelul faringelui arcul tonsilar
faringian.
Tonsilele sunt formaţiuni limfatice anexe ale mucoasei faringiene cu activitate
limfopoetică şi antimicrobiană.
La om se disting:
-amigdale palatine, situate în fundul gurii;
-amigdale linguale, situate sub limbă;
-amigdalele faringiene (sau adenoide) din faringe sunt implicate în producerea de
limfocite intervenind în combaterea infecţiilor.
Tonus
Stare de funcţionare latentă, la prag scăzut a nervilor sau muşchilor în repaus funcţional,
în măsură să se modifice la intervenţia diferiţilor excitanţi.
Gr.tonus = întindere
Sinonim: tonie
Tonus muscular
Stare de tensiune uşoară, dar permanentă, a muşchilor, prin contracţii reflexe ce se produc
în repaus.
Această contracţie rezultă din activarea asincronă a diverselor unităţi motrice ale
muşchiului.
Tonus uterin
Starea de contracţie a fibrelor uterine netede, în intervalul dintre două contracţii
succesive, care ajută la menţinerea poziţiei câştigate în timpul contracţiei uteriene.
Torace
Termen general definind porţiunea corporală al cărei schelet este reprezentat de porţiunea
dorsală a coloanei vertebrale, stern şi coaste.
Toracice, arterele toracice

Artere ce distribuie sânge în principal, porţiunii ventrale a peretelui toracal distingându-
se:
- o arteră toracică externă şi
- o arteră toracică internă.
Torsiune uterină
Rotaţia uterului gestant în jurul axului longitudinal, care face imposibilă fătarea; se
produce de obicei în apropierea fătării datorită mişcărilor bruşte de acomodare a fătului.
175
Torsiunea intestinului
Enteropatie topografică (cecul sau micul colon la cal, complexul ceco-colic la taurine)
manifestată prin colici, sindromul de obstrucţie intestinală.
Torsiunea stomacului
Boală întâlnită la rumegătoare şi câine după relaxarea ligamentelor, dilataţie gastrică,
manifestându-se prin colici, balonare abdominală, colaps rapid, imposibilitatea sondajului
gastric la monogastrice şi viţel; evoluază acut sau subacut la taurinele adulte.
Torticolis
Răsucirea gâtului cu poziţia capului modificată corespunzător, în urma stimulilor motori
centrali modificaţi (encefalomielite, leziuni vestibulare); pseudotorticolis este o poziţie
identică determinătă de afecţiuni cervicale ce nu interesează centri nervoşi (nevralgii,
fracturi ale coloanei cervicale,etc)
Lat. tortum collum = gât răsucit
Trahee
Conduct aerifer, format din inele cartilaginoase, articulate între ele de la nivelul
laringelui, până în cavitatea toracică, unde se bifurcă în bronhiile pulmonar.
Traheită
Stare patologică care constă în inflamaţia mucoasei traheiei.
Traheobronşită
Inflamaţia concomitentă a traheiei şi bronhiilor traduse prin tuse, mai rar dispnee, cornaj,
raluri.
Traheostenoză
Strâmtarea traheiei produsă prin leziuni productive proprii, prin compresiuni externe şi
altele, manifestată prin dispnee, cornaj traheal şi iminenţa asfixiei.
gr.stenos = strâmtoare
Traheotomie
Deschiderea chirurgicală a traheiei, în caz de asfixie iminentă printr-o obstrucţie sau
spasm al căilor aeriene anterioare, edeme glotice.
Transpiraţie
Secretarea de către glandele sudoripare şi eliminarea sudorii prin porii pielii. Reprezintă
unul dintre principalele mecanisme ale termoreglării la temperaturi crescute prin
pierderea de căldură (termoliză).
Transplant
Porţiune din ţesut, organ recoltat dintr-o parte a organismului sau de la alt animal, pentru
a fi mutată în alt organism sau regiune.
176
Transudat
Lichid neânflamator prezent într-o cavitate organică, cu reacţie Rivalta negativă
(cantitatea de albumină pe care o conţine fiind redusă).
Transvazare
Fenomenul de trecere a lichidului (plasmei din vasele sanguine în ţesuturi străbătând
peretele unui vas intact).
Lat. trans = prin, vasum= vas
Transversal
Planul transversal este perpendicular pe planul median. Orientează organele sau
formaţiunile anatomice în sens cranial, înspre cap, respectiv caudal, înspre coadă.
Tranşare
Acţiune de parcelare a carcasei sau a cărnii pe porţiuni cu limite bine precizate în funcţie
de scopul pentru care se utilizează carnea, regiunea corporală şi valoarea cărnii.
Tranzit
Trecerea sau transportarea unui material organic printr-un organ: tranzit intestinal
(trecerea alimentelor prin intestin).
Trap
Mers natural diagonal, săltat, în doi timpi, fiecare bătaie fiind produsă de un biped
diagonal, care se mişcă alternativ (când un biped este în sprijin, celălalt se află în
suspensie şi invers, propulsia fiind dată de bipedul aflat în sprijin, ajutat de acţiunea
muşchilor dorsali).
În funcţie de viteză, se întâlnesc mai multe tipuri de trap: mic, liber, deschis, întins, de
viteză, de curse sau zburător (1min. şi 30 secunde pe Km.).
În sportul hipic de performanţă se întâlnesc tipurile următoare de trap: alungit, stepat,
pasaj, piafe, etc.
Trapez
Muşchi din regiunea toraco-dorso-cervicală, înserat pe spina scapulară şi pe apofizele
spinoase regionale este format din două porţiuni:
-trapez toracal şi
-trapez cervical.
Lat. Trapesius
Tratament
Ansamblu de mijloace alimentare, igienice, medicamentoase cu care se tratează o boală.
Traumatism
Complex de tulburări fiziopatologice rezultat în urma ciocnirii dintre agentul traumatic şi
organism.
A nu se confunda cu trauma (modificarea morfologică rezultată), nici cu agentul
traumatic.
177
Tren
Partea anterioară sau posterioară a corpului unui animal.
Barbarism utilizat ca atare pentru definirea porţiunii de trunchi susţinută de membrele
toracale (tren anterior) şi a porţiunii susţinută de membrele pelvine (tren posterior).
Fr,train de devant, de derrière
Trepon
Instrument chirurgical folosit pentru găurirea oaselor şi în principal pentru practicarea de
orificii în oasele craniului.
Gr. Trepanon
Sfredel
Trepanaţie
Operaţie care constă în executarea unor deschideri (ferestre în oasele craniului).
Triceps
Muşchi format din trei porţiuni.
Lat. Triceps
Tricoptiloză
Alteraţie a firului de păr care se usucă devenind casant.
Tricuspid
Care prezintă trei vârfuri:
-valvulă tricuspidă,
-vertebră tricuspidă,
-tridactil (cu trei degete)
Trigemen
Nerv cranian voluminos cu origine aparentă pe partea laterală a punţii avînd două
rădăcini (senzitivă şi motorie) ce se întâlnesc în ganglionul Gasser (ganglion semilunar)
de la care pornesc trei unghiuri nervoase:
-nervul oftalmic,
-nervul maxilar şi
-nervul mandibular.
Sinonim: cu perechea a -V-a de nervi cranieni
Trigonul femural
Este delimitat cranial de muşchiul sartorius, caudal de muşchiul gracilis, şi medio-caudal
de muşchiul pectineu.
În trigonul femural, subfascial, apar limfonodurile ileofemurale, care acoperă artera
femurală sub care se găseşte vena femurală.
Accesul venei femurale şi trecerea spre vena iliacă externă a venei femurale, în şi din
trigonul femural, se realizează prin lacuna vasculară femurală.
178
Triplegie
Paralizie care afectează trei din cele patru membre.
Tripsină
Enzimă proteolitică din clasa hidrolaze care în mediul alcalin (pH = 7-8), scindează
proteinele denaturate şi polipeptidele până la stadiul de peptide. Este elaborată de celulele
pancreasului şi deversată în intestin sub formă inactivă de tripsinogen.
Tripsinogen
Formă inactivă a tripsinei. În contact cu enterokinaza, componentă activantă din mucoasa
duodenală, este transformat în tripsină activă.
Trunchiul traheal
Sau jugular rezultă din confluarea vaselor eferente ale limfocentrelor retrofaringiene,
însoţeşte bilateral traheea şi se varsă în conductul limfatic drept sau în conductul toracic.
Colectează limfa de la cap şi gât.
Trismus
Convulsie tonică a muşchilor masticatori, în tetanos, encefalite.
Gr.tricso = a scrâşni
Trocanter
Un segment de cerc, mai mare sau mai mic, eminenţe nearticulare de pe extremitatea
proximală a femurului, distingându-se :
-un trocanter mare,
-un trocanter mic şi
-trocanterul al treilea prezent numai la cabaline şi leporide.
Troclear, nervul troclear

A patra pereche de nervi cranieni ce se distribuie muşchiului oblicul dorsal al ochiului.
Troclee
Suprafaţă articulară în formă de scripete.
Trochleea musculară
Este de natură fibroasă, cartilaginoasă sau osoasă şi formează un suport peste care trece
un tendon pentru a-şi schimba direcţia.
Lat.Trochleea muscularis
Trombină
Enzimă care participă la procesul de coagulare a sângelui transformând fibrinogenul în
fibrină. Se găseşte în sânge sub formă inactivă de protrombină, trombochinază.
Enzimă din sânge şi ţesuturi, care împreună cu calciul acţionează asupra protrombinei
transformând-o în trombină.
Sinonim: tromboplastină
179
Trombocite
Elemente figurate din sânge lipsite de nucleu, la mamifere şi om; trombocitele au un rol
important în procesul coagulării sîngelui şi sunt numite plachete sanguine.
Gr, thrombos = chiag,
Kytos= celulă
Trombocitoza
Creşterea numărului de trombocite circulante.
Tromboflebită
Inflamaţia unei vene produsă prin infecţia trombusului obliterant manifestată prin edem
perivascular masiv, stază zonală.
Tromboflebită
Flebită determinată de un trombus infecţios.
Trombopenie
Reducerea numărului de trombocite circulante.
Gr.penia = reducere, scădere
Tromboză
Obstrucţia parţială sau totală a unui vas (arteră, venă) prin formarea de chiaguri.
Trombus
Chiag sanguin obliterant.
Trompă
Organ tubulos care provine mai ales, din dezvoltarea musculaturii nărilor, serveşte la
pipăit şi apucat (trompa de elefant);
– prelungiri ale capului sau ale armăturii bucale la unele nevertebrate (virusuri, insecte).
– trompa lui Eustache – conduct membranos care uneşte căsuţa timpanului cu faringele.
– trompa uterină, trompa lui Fallope, salpinx .
Tropomiozină
Proteină musculară predominantă în miofibrilele musculaturii netede, este o proteină
polimeră a cărei masă moleculară variază în funcţie de specie.
Trufă
Nasul câinilor, prelungire mobilă a cavităţilor nazale, separată în două printr-un silon
median vertical uneori extrem de pronunţat: Bulldog, Mops. Nasul este mobil lateral şi în
sus şi este de culoare neagră sau de culoare deschisă, cenuşiu.
Trunchi
Partea cea mai importantă a corpului animalului (fără cap, gât şi membre), a cărei bază
osoasă o formează scheletul axial şi care conţine trei mari cavităţi: toracică, abdominală
şi pelvină.
180
Tub
Canal sau conduct natural care intră în componenţa unor aparate sau organe.
De exemplu:
-tub capilar,
-tub digestiv,
-tub urinifer, etc.
Tub
Extremitatea inferioară a tijului, a penei, scurt, cilindric plin cu solzişori membranoşi şi
care în cea mai mare parte este implantată în piele.
Tuba acustică, timpanică , tuba auditivă.

Formaţiune canaliculară de comunicare între faringe şi urechea mijlocie, la cabaline şi
camelide fiind fisurate ventral permiţând mucoasei să hernieze dând naştere astfel
pungilor guturale.
Sinonim: trompa faringo-timpanică
Tuberculul
O convexitate mai puţin pronunţată:
-tuberculul nucal,
-tuberculul infraglenoid.
Tuberculum
Tuberul
Convexitate mai pronunţată:
-tuberul calcaneului,
-tuberul ischiadic,
-tuberul calcanean.
Tuber
Tuberozitatea
O suprafaţă mai mult sau mai puţin denivelată de numeroşi tuberculi, eminenţă osoasă (în
general sau organică) nedelimitată net:
-tuberozitatea deltoidă,
-tuberozitatea bicipitată,
-tuberozitatea extensoare,
-tuberozitate flexoare,
-tuberozitate tibiei.
Tuberositas
Lat.Tuberozitas
Tumefacţie
Creştere patologică în volum a unei regiuni a corpului (ţesut, organ, membru).
Lat. tumefacere = a umfla
181
Tumoră
Hipertrofia unui ţesut.
Lat tumor = umflătură
Sinonim: tumoare
Tundere
Tăierea producţiilor piloase (păr, lână) cu ajutorul foarfecilor sau a maşinilor de tuns, în
scopul întreţinerii igienei corporale, a valorificării părului şi lânii de la animale.
Tunică
Strat cu structură caracteristică, în general suprapus, care participă la formarea peretelui
unui organ: tunică mucoasă, elastică, seroasă, etc.
Tunica abdominală
Provine din fascia abdominală care conţine multe fibre elastice şi dublează la exterior
aponevrozele muşchilor abdominali ventrali. Lipseşte la carnivore, iar la celelalte specii
aderă intim la m. oblic abdominal extern.
Rolul ei este de a prelua greutatea viscerelor.
Lat. Tunica flava
Turgescenţă
Tulburare locală datorită unei staze circulatorii locale manifestată prin caracter edematos,
ţesuturile fiind intinse şi infiltrate.
Tuse
Reflex caracterizat prin expiraţii forţate obişnuit zgomotoase întâlnite în cazul iritaţiilor
diferitelor zone tusigene (laringe, bronhii, pleură).
lat.tussis
Ţesut
Asociaţie de celule, de sinciţii de plasmodii şi de substanţă acelulară. Ţesuturile animale
se împart în patru grupe: epiteliale, mezimchimatoase, musculare şi nervoase.
Ţesutul adipos
Ţesut format din celule pline cu picături de grăsime.
Ţesutul adipos se găseşte în general sub piele şi în jurul organelor.
Ţesutul celular subcutanat

Varietate de ţesut conjunctiv lax , situat sub piele, este constituit din fibre conjunctive
elastice şi de reticulină, din celule conjunctive variate (fibrocite, histocite, celule grase,
limfocite) şi din capilare sanguine.
În aceste ţesuturi sunt situate vasele sanguine şi nervii superficiali.
Ţesut conjunctiv
182
Ţesut de susţinere, este format din diferite tipuri de celule (conjunctive, fibrocite,
mastocite, plasmocite), fibre ( treticulare, colagene, elastice) şi substanţă fundamentală.
După tipul de celule sau fibre care predomină se împart: ţesut lax, membranos,
aponevrotic, elastic.
Ţesutul conjunctiv se găseşte în tot organismul, umple toate spaţiile dintre ţesuturi, uneşte
părţile componente ale organelor, organele între ele, de asemenea se găseşte sub piele,
formând hipodermul.
Sinonim: ţesut interstiţial
Ţesut epitelial
Derivă din ectoderm, endoderm şi mezodermul epitelial şi care are celulele aşezate unele
lângă altele fără spaţii intercelulare mari (epiderma, endodermul intestinului).
Ţesut erectil
Ţesut format dintr-o aglomerare de capilare, care au în structură un mare număr de fibre
elastice, ceea ce permite mărirea de volum a acestora şi umplerea lor cu o mare cantitate
de sânge. În felul acestora organele care conţin ţesut erectil îşi măresc volumul (uretra,
corpii cavernoşi, mucoasa nazală).
Tesutul limfoid
al mucoaselor asigura apararea imunitara organelor ale caror cavitati comunica cu
extreiorul si ale caror mucoase sunt expuse antigenelor.
Limfocitele si fagocitele sunt diseminate in corionul ultimelor, intr-o masura mai mare
decat in alte tesuturi.
La nou-nascut, limfocitele formeaza numeroase grupari sferoidale, minuscule, denumite
noduli limfatici primari (Noduli lymphatici primarii). La primul contact cu antigenele,
limfocitele se maresc in volum si dau nastere limfoblastelor, care se multiplica. Astfel iau
nastere noduli limfatici secundari (Noduli lymphatici secundarii), mai voluminosi.
Pe preparatele histologice acestia prezinta o zona centrala, mai deschisa la culoare,
ocupata de limfoblaste in curs de proliferare, denumita centru germinativ (Centrum
germinativum) si o coroana (Corona), mult mai colorata, constituita din limfocite mici
neoformate, care migreaza in circulatie. Aceasta coroana este adesea mult mai groasa
catre partea superficiala a mucoasei, formand o proeminenta care marcheaza sectorul cu
cea mai intensa activitate. Nodulii limfatici pot ramane izolati sau se grupeaza in
aglomerari bine structurate, cum ar fi tonsilele si limfonodulii agregati (sau placile Peyer)
din intestin. Aceste grupari functioneaza precum captatorii de antigene. La acest nivel,
nodulii sunt aproape in intregime formati din limfoblaste si din limfocite B, in timp ce
tesutul internodular grupeaza mai ales limfocite T. In contact cu epiteliul sunt numeroase
macrofage circulante; acestea par a avea capacitatea de a capta antigenele si de a
transmite informatia limfocitelor subadiacente. Aceste formatiuni asigura sensibilizarea
progresiva a sistemului limfocitar si pregatesc organismul pentru apararea imunitara. Ele
concura la oprirea sau franarea (prin producere de IgA) pasajului microorganismelor prin
traversul epiteliului. Pot focaliza anumite infectii, reactionand in cazul acesta acut, in
sensul cedarii inflamatiei.
Ţesutul nodal excitoconducător
183
Coordonează automatismul şi contracţia ritmică a cordului fiind format din: nodulul

sinoatrial, nodulul atrioventricular, fasciculul Hiss, reţeaua Purkinje.
Ţesut mezenchimatos
Ţesut de tip conjunctiv.
Sinonim: Mezenchim
Ţesut conjunctiv embrionar

Format din celule fusiforme sau stelate înglobate într-o substanţă fundamentală omogenă.
Din ţesutul mezenchimatos se formează ulterior vasele sanguine şi limfatice, ţesutul
conjunctiv,etc.
Ţesutul muscular
Derivă din toate foiţele embrionare, dar mai ales din mezoderm şi este format din celule
sau fibre alungite,care au proprietatea de a se contracta.
Ţesut nervos
Derivă din ectoderm şi este format din celule nervoase sau neuroni, din fibre nervoase şi
din celule de susţinere, având ca principal rol recepţionarea impresiilor de la exterior sau
de la organele corpului şi trimiterea impulsurilor la organele de reacţie.
Uger
Organ al secreţiei laptelui.
La vacă este contituit dintr-o glandă tubulo-alveolară de origine ectodermică voluminoasă
( cântăreşte 12-30 kg ), compusă din patru sferturi, fiecare prelungit printr-un mamelon,
cu o structură specifică ( acin glandular, canale circulare intralobulare şi interlobulare,
intralobare şi interlobare, galactofore, sinusuri, ţesut conjunctiv, vase, nervi şi sac cutanat
de învelit).
Sinonim: glanda mamară
Uger abdominal
Uger exagerat de extins anterior, sub abdomen. Reprezintă mai mult un defect de
exterior.
Uger atârnând
Glanda mamară mult descinsă, depăşând nivelul jaretului. Se întâlneşte la vacile cu
adâncimea sferturilor şi lungimea mameloanelor exagerat de lungi, la cele foarte
productive, bătrâne şi cu constituţie slabă.
Acest defect al ugerului îngreunează mulsul, jenează în mers şi determină pierderi de
lapte.
Uger conic
Organ de secreţie al laptelui cu bază largă, sferturile puţin dezvoltate, adunate şi cu
circumferinţa mai mică, precum şi cu mameloane apropiate între ele.
Este un uger defectuos cu producţie mică de lapte.
184
Uger crural
Glanda extinsă exagerat posterior nu influenţează negativ asupra producţiei de lapte fiind
mai mult un defect de exterior.
Uger de capră
Care prezintă o diferenţă foarte mare între sferturi, cele anterioare fiind foarte mici şi
subţiri şi cu mameloane mici, faţă de cele posterioare care au sferturile şi mameloanele
mari şi baza largă, contractând forma de butelie, uneori sferturile anterioare sunt la
jumătatea dezvoltării celor posterioare.
Este un uger foarte defectuos, fiind impropriu mulgerii mecanice.
Uger divizat
Uger care prezintă un şanţ vertical adânc, între sferturile anterioare şi posterioare,
separându-le net şi distinct. Este un uger mai puţin defectuos.
Uger etajat
Uger cu două sferturi (de obicei cele anterioare) mai puţin descinse decât celelalte
(posterioare), care sunt mai dezvoltate. Este un uger defectuos.
Uger globulos
Uger cu sferturi mai rotunjite, mai puţin distincte, cu circumferinţă mică şi mameloane
mai apropiate.
Uger gras
Uger cu o pondere mare a ţesutului conjunctiv şi care la palpare apare bombat, fără
elasticitate, dând senzaţia similară a unei bucăţi de carne sau slănină. Este un uger foarte
defectuos în privinţa structurii, care condiţionează o producţie mică de lapte.
Uger normal
Aşezat în regiunea inghinală, voluminos, glandular, de formă pătrată, simetric, cu sferturi
şi jumătăţi egale, bine prins, bine vascularizat, acoperit cu o piele subţire, cu păr scurt, rar
şi fin, cu mameloane normale.
Uger pătrat
Bine dezvoltat şi ataşat cu baza largă, sferturile distincte, simetrice şi bine conturate, cu
circumferinţa mică a ugerului şi cu mameloane distanţate.
Este o formă de uger corelată pozitiv cu producţia de lapte.
Uger sălbatic
Uger mic fără rezerve ale laptelui, cu piele groasă şi producţie piloasă abundentă, care
acoperă uneori mameloanele.
Este un uger întâlnit la rasele de vaci primitive, foarte defectuos, întrucât are capacitatea
redusă, structură necorespunzătoare, slabă producţie de lapte.
Ulcer
185
Întrerupere localizată a continuităţii unei suprafeţe epiteliale, cu o bază inflamatorie.

Lat. Ulcus
Ulceraţie
Termen general definând procesul de formare a ulcerului.
Ulna
Unul din cele două oase care formează baza anatomică osoasă a antebraţului, situat
inapoia şi pe partea laterală a radiusului, prezentând extremitatea proximală masivă şi
depăşând lungimea radiusului, porţiunea respectivă reprezentând „olecranul”. Este un os
alungit la majoritatea speciilor, excepţie fac suinele, la care ulna are un corp foarte
dezvoltat ce prezintăcanal medular.
Gr.olene = cot
Ulnar
Nervul ulnar, nerv al membrului toracal detaşat din plexul brahial, care pătrunde între
muşchiul extensor carpoulnar şi muşchiul flexor carpoulnar, deasupra articulaţiei
carpiene, continuându-se cu nervul volar lateral.
Utramicroscop
Microscop care prin iluminare laterală, permite decelarea elementelor de structură
invizibile cu microscopul optic obişnuit.
Sinonim: microscop cu contrast de fază
Ultrasunete
Vibraţii cu o frecvenţă foarte mare (peste 100.000/sec.) nepercepute de om prin auz
(limita superioară 15.000 -20.000/sec.) se obţine artificial prin aparate care folosesc
efectul piezo-electric (oscilaţiile unui cristal de cuarţ sub acţiunea câmpului electric
alternativ).
Umoare
Lichid biologic interstiţial sau circulant (sânge, limfă, plasmă interstiţială).
Lat.humor = cu lichid
Umoare apoasă
Lichid transparent care umple camera anterioară şi posterioară a ochiului, delimitată
anterior de cornee şi posterior de cristalin.
Umoare sticloasă
Masă gelatinoasă, transparentă care umple camera interioară a ochiului delimitată
anterior de cristalin şi posterior de fundul ochiului.
Unciform
Os cel mai lateral al rândului doi carpian.
Unicelula
186
Nume dat fiinţelor vii (animale şi plante) care au corpul constituit dintr-o singură celulă
(bacteriile ameoba, parameciu).
Ureche
Organul auzului şi al echilibrului.
La om şi mamifere este alcătuit din trei segmente care îndeplinesc funcţii diferite:
-urechea externă, care culege sunetele, permiţând aprecierea direcţiei de unde provin;
-urechea medie, care le transmite mai departe, adaptându-le pentru recepţie;
-urechea internă, în care sunetele străbat un mediu lichid fiind culese şi analizate de
terminaţiile receptoare ale mediului auditiv.
Urechea externă
Este constituită, la toate speciile de mamifere, din trei formaţiuni cartilaginoase şi un
conduct auditiv extern de natură osoasă.
Cele trei cartilaje sunt:
-cartilajul concal sau pavilionul urechii are formă de cornet,
-cartilajul scutiform de formă triunghiulară sau patrulateră, aşezat rostral de pavilion
urechii peste muşchiul temporal şi
-cartilajul inelar ce realizează prinderea pavilionului urechii pe conductul auditiv extern.
Uree
Produs de elimare a amoniacului toxic rezultat din procesele metabolice.
Mamifere şi omul sunt ureotele, elimină amoniacul sub formă de uree.
Ureea se formează în ciclul ureogenezei localizat în ficat.
În tulburările metabolismului proteic, ca şi în stări febrile se produce o creştere a
cantităţii de uree eliminată.
În insuficienţă hepatică, nefroze lipoidice, intoxicaţii acute, concentraţia ureei sanguine,
uremia scade sub limitele normale (20-35 mg%).
Uremie
Concentraţia ureei sanguine.
Valori fiziologice (mg/100 ml ser): bovine 11-33, suine 16-28, cabaline 25-47. Variaţiile
fiziologice depind de raţia alimentară, de starea de repaus sau de starea de oboseală a
animalului, precum şi de vârsta acestuia.
Ureogeneză
Proces biochimic ciclic localizat în mitocondriile ţesutului hepatic prin care se formează
ureea;
Formă de eliminare din organism a amoniacului.
Ureea formată este eliminată pe cale renală.
Ureter
Canalul organic prin care urina se scurge din bazinetul renal la vezica urinară. Organ par
(stâng şi drept), fiecare ureter cuprinde în structura sa o seroasă, o musculoasă şi o
mucoasă cutată, cu epiteliu pavimentos.
187
Uretrită
Inflamaţia mucoasei uretrale provocată de factori traumatici sau infecţioşi şi manifestată
prin sensibilitate, tublburări şi micţiune, urinare cu sânge.
Uretră
Canal impar prin care urina se scurge de la vezica urinară la exterior, fiind scurt la femele
(deschizându-se printr-un orificiu – meat urinar, la limita dintre vagin şi vestibul vaginal)
şi în schimb, foarte lung la mascul, la care poate fi sistematizată într-o porţiune
intrapelvină şi o porţiune extrapelvină (şi cuprinsă în structura penisului).
Gr. Ourethra
Uricază
Enzimă prezentă în ficat, splină şi pulmon la cele mai multe mamifere (exceptând omul)
şi care contribuie la scindarea acidului uric, cu tran sformarea în alantoină.
Uricemie
Concentraţia acidului uric în sânge.
Urinar, aparatul urinar

Totalitatea structurilor care au rol de-a forma, transporta şi elimina urina.
Aparatul urinar are un rol important în menţinerea balanţei hidrice, a echilibrului acido-
bazic, în eliminarea produşilor de metabolism, a medicamentelor.
Este format din rinichi, uretere, vezică urinară şi uretră.
Urinaris
Eliminarea urinii din vezica urinară.
Sinonim: micţiune
Urină
Produsul de excreţie al activităţii renale: este constituită dintr-un ansamblu complet de
componente chimice rezultate din metabolismele intermediare.
Urobilină
Pigment biliar, de culoare galbenă-brună provenind din bilirubină, printr-un proces de
reducere şi din hemoglobină, prin hemoliza intravasculară.
În mod natural se găseşte în fecale (stereobilină ) şi în urină, în cantitate foarte mică, în
cazuri patologice creşte cantitatea de urobilină în urină.
Urobilinogen
Pigment galben care se formează în intestin prin reducerea bilirubinei, precursor al
urobilinei.
Urobilinurie
Conţinutul de bilirubină din urină cu importanţă în diagnosticul icterelor.
Urodinie
188
Micţiune dureroasă.
Urogenital, aparat urogenital

Sistem care cuprinde atât aparatul urinar cât şi aparatul genital.
Termenul se justifică prin faptul că unele porţiuni ale apartului urinar şi genital au aceeaşi
origine embriologică şi un traiect comun (uretra la mascul şi vestibului genital la femele).
Urolitiază
Litiază urinară.
Urologie
Studiul aparatului urinar şi al bolilor sale.
Uropigial
Care se referă la regiunea ano-sacro-caudală.
Gr. oura = coadă, pigi = fesă
Uropigială, Glanda uropigială

Formaţiune glandulară sebacee, modificată, prezentă la păsări, situată la baza cozii
deasupra ultimelor vertebre sacrale.
La găini are mărimea unui bob de mazăre, iar la anseride ajunge la dimensiunea unei
alune de pădure.
Canalele de excreţie se deschid la suprafaţă într-o proeminenţă a pielii.
Secreţia acestei glande bogată în lipoizi este folosită de păsări pentru a-şi lubrefia penele.
Uroscopie
Examenul urinii.
Gr. uron = urină, skoppeo = a examina
Usuc
Produsul de secreţie al glandelor sebacee şi sudoripare, care se găseşte la suprafaţa pielii
la ovine, având rolul de apărare a pielii şi al lânii la intemperii.
Uter
Organ al aparatului genital femel situat în bună parte la intrarea în cavitatea pelvină,
având aspect şi dimensiuni variate, în general distingându-i-se:
- două coarne (excesiv de dezvoltate, cu caracter intestiniform la suine, relativ lungi la
carnivore, şi aproape rectilinii recurbate ventro-caudo-lateral la rumegătoare, îndoite uşor
cranio-dorsal la cabaline, distincte şi individualizate (prin lipsa corpului la leporide);
- un corp relativ dezvoltat la animalele mari (la rumegătoare, prezentând mucoasa cu
carunculii, în schimb, corpul lipsind la leporide) şi
- un gât (cervix), puternic musculos (la rumegătoare mucoasa formând o floare involtă
dublă).
În structură prezintă o seroasă, o muculoasă (cu mare capacitate de extindere) şi o
mucoasă.
189
Lat.uterus = matrice, uter
Uterine, artere uterine

Arterele distribuite uterului sunt: o arteră uterină cranială, o arteră uterină medie şi o
arteră uterină caudală.
Uteroragie
Hemoragie uterină.
Sinonim: metroragie
Utricula
Porţiune veziculară a urechii membranoasă internă, situată la nivelul vestibulului, pe
tavanul ei deschizându-se orificiile canalelor semicirculare şi comunicând medio-caudal
cu canalul endolimfatic.
Vacuolă
Cavitate mică, situată în masa unui element anatomic ( celulă, în special) şi plină cu gaz,
lichid, metaboliţi, etc.
Lat.vacuus = vid
Vag, nervul vag

Perechea a X-a de nervi cranieni, cel mai lung nerv cranian care coboară în jgheabul
jugular, străbate cavitatea toracică şi se termină cu un nerv esofagian dorsal şi altul
ventral.
Sinonim: pneumogastric
Vagin
Organ al aparatului genital femel, ca parte a căilor genitale, situat între gâtul uterin şi
vestibulul vaginal (limita caudală fiind marcată de meatul urinar).
In structura sa, vaginul cuprinde : o musculoasă cu fibre netede, iar în partea caudală
având şi fibre striate (care formează constrictorul anterior al vulvei) şi o mucoasă plisată
sub care, la vacă şi scroafă se găsesc două canale Gartner, ce se deschid de o parte şi de
alta a meatului urinar.
Vagina fibroasă a tendonului

Rezultă din îngroşarea unei porţiuni a fasciei, se mai numeşte şi teacă fibroasă a
tendonului. Se inseră pe oasele din jur şi are formă de tunel prin care alunecă un tendon.
Vagina fibrosa tendinis
Vagina sinovială a tendonului

Este alcătuită dintr-o lamă internă, lipită de tendon şi o lamă externă, între ele găsindu-se
lichid sinovial.
Capetele vaginei, la locul de unire a lamei interne cu lama externă, formează
mezotendonul (Mesotendineum) care reprezintă locul pe unde vasele şi nervii pătrund în
tendon. Rolul vaginei sinoviale este de a reduce la minimum frecarea tendonului pe
formaţiunile osoase.
190
Există vagine sinoviale simple, care înconjoară un singur tendon sau vagine sinoviale
compuse (duble), care învelesc două tendoane.
Vagina synovialis tendinis
Vaginal
Care, se referă la vagin, sau aparţine acestuia: vestibul vaginal sau constrictor vaginal.
Vaginism
Hiperestezia exagerată a vulvei şi vaginului şi contractura dureroasă a muşchilor perineali
şi constrictori ai vaginului.
Vaginită
Inflamaţia mucoasei vaginale, provocată de traumarisme, infecţii şi manifestată prin
modificări diverse ale mucoasei vaginului: catarală, difterică, granuloasă şi infecţioasă.
Vaginoragie
Hemoragie vaginală.
Vaginoscopie
Examenul vizual al cavităţii vaginale, făcut în scop de diagnostic (gestaţie, control de col
uterin, modificări ale mucoasei).
Vagotomie
Operaţie de secţionarea a vagului, cu scop experimental sau terapeutic.
Vagotonie
Stare de excitaţie vagală.
Vagotonină
Hormon pancreatic ce stimulează vagul.
Valvulă
Termen folosit pentru definirea oricărei cute din interiorul viscerelor, vaselor organelor
cavitare sau tubulare, în general fiind aşezate la nivelul orificiilor şi impiedicând
refularea conţinutului: valvule cardiace (bi- sau tricuspide), valvula ileocecală, etc.
Valvulopatie
Boală a valvulelor endocardice: endocardită, anomalii congenitale, ruptura cordajelor
valvulelor, tumori, chişti.
Varicocel
Dilataţii varicoase (varice) ale venelor plexului spermatic.
Lat. variar = inflamaţie,
Gr. Kele.
Vas sanguin
191
Conductor organic prin care circulă sângele, distingându-se artere, capilare, vene şi
limfatice.
Vascularizaţie
Termen folosit pentru definirea apariţiei de neovase în masa unui ţesut;
Ansamblul vaselor dintr-un organ sau dintr-o zonă.
Vasoconstricţie
Micşorarea diametrului unui vas sanguin, în urma unei excitaţii nervoase sau humorale.
Vasodilataţie
Fenomen caracterizat prin relaxarea fibrelor musculare netede din pereţii vaselor
sanguine, ceea ce determină mărirea lumenului acestora. Vasodilataţia se produce sub
acţiunea sistemului nervos sau în urma acţiunii unor hormoni, în urma administrării unor
medicamente.
Vasomotor
Care se referă la mişcările de contracţie şi de relaxare a vaselor sanguine (nerv
vasomotor, fenomen vasomotor, etc.)
Vasopresină
Hormon secretat de lobul posterior al hipofizei.
Structura sa este similară cu a ocitocinei: leucina şi izoleucina din ocitocină, sunt
înlocuite în vasopresină cu arginină sau lizină) şi fenilalanină.
Rol biochimic:
- are acţiune hipertensiv, producând constricţia arterelor,
- exercită efect antidiuretic, limitând eliminarea renală a apei,
-insuficienţa sau lipsa vasopresinei provoacă diabetul insipid, caracterizat prin eliminarea
unei cantităţi mari de apă (poliurie).
Vegetativ , sistem nervos

Partea sistemului nervos care reglează funcţiile organice, homeostazia.
Velutos
Porţiunea corespunzătoare tălpii furcuţei şi a unei porţiuni din bare a membranei
cheratogene plantare.
Vena azigos
Venă ce colectează sîngele de la plafonul cavităţii toracice.
Vena cavă
Venele circulaţiei mari care se deschid în atriul drept distingându-se: o venă cavă cranială
şi o venă cavă caudală.
Vena cavă caudală
192
Colectează sângele de la pereţii şi organele cavităţii abdomino-pelvine, membrele pelvine

şi coadă şi se varsă în atriul drept prin sinusul venelor cave.
Venă cavă cranială

Colectează sângele venos de trunchi, membrele toracice,gât şi cap şi se deschide în atriul
drept.
Vena jugulară
Vene care aduc singurele din regiunea cefalică spre cord, distingându-se o venă jugulară
externă şi o venă jugulară internă.
Vena mezenterică
Vene ce colectează sânge de la organele abdominale, distingându-se: o venă mezenterică
cranială şi o venă mezenterică caudală, ambele coverg spre ficat pentru a conflua în vena
portă.
Vena portă
Voluminos conctor venos, scurt, rezultat din unirea venelor mezenterică caudală,
mezenterică cranială, splenică, gastro-duodenală, gastrică stângă reprezentând vasul
funcţional al ficatului în care se ramifică pentru a form asistemul port, după care se
reconstituie o serie de vene suprahepatice, ce se deschid în vena cavă caudală.
Vena Safenă mare

Venă subcutană a membrului pelvin colectând sângele de la regiunea metatarsiană.
Vena Safenă mică

Foarte dezvoltată la carnivore, ce colectează sângele din regiunea autopodială, trece pe
faţa laterală a jaretului şi se varsă în vena femurală caudală.
Vena subcutanată abdominală

Situată sub piele peretelui ventral al abdomenului, foarte dezvoltată la rumegătoare, care
apare şi foarte flexuoasă, fiind în comunicare la taurine cu venele bazale ale mamelei şi
vărsându-se cranial în vena toracică internă, după ce a străbătut peretele printr-un orificiu
(cisterna laptelui) situat la nivelul apendicelui xifoidian.
Venă
Vas sanguin în care sângele circulă spre inimă. Spre deosebire de artere, venele au pereţii
subţiri şi moi, din loc în loc cu valvule care impiedică refluxul sângelui.
Ventilaţie pulmonară
Mecanism prin care se întreţine puritatea aerului în pulmon, termenul defineşte, de fapt,
doar inspiraţia şi expiraţia, fără a lua în considerare procesele de schimb alveolar.
Ventricul
193
Termen utilizat pentru definirea cavităţilor din interiorul unor organe: ventricul cardiac,
ventricul cerebral, etc.
Lat. ventriculus = mic pântec
Ventricul cardiac
Cavităţile din etajul inferior al cordului, distingându-se: un ventricul drept (în
comunicare cu artera pulmonară prin orificiul pulmonar şi cu atriul prin orificiul atrio-
ventricular drept la nivelul căreia se găseşte o valvulă tricuspidă şi un ventricul stâng
comunicând cu aorta primitivă prin orificiul aortic şi cu atriul prin orificiul
atrioventricular stâng, la nivelul căreia se găseşte o valvulă bicuspidă sau mitrală.
Ventricule cerebrale
Diversele cavităţi ependimare situate în interiorul creierului distingându-se: doi ventriculi
laterali (situaţi câte unul în fiecare emisferă, un al treilea ventricul situat la nivelul
diencefalului, în jurul comisurii cenuşii) şi ventriculul al IV-lea (situat sub cerebel,
deasupra bulbului şi punţii, la nivelul fosei romboidale).
Lat. Vertigo
Ventriculită
Inflamaţia stomacului glandular la păsări.
Lat. Vertigo
Vertebrate
Încrengătură de animale cordate cu simetrie bilaterală aproape perfectă, cu corpul
diferenţiat în cap, trunchi şi coadă.Cuprinde circa 40.000 de specii.
Lat.Vertebrata
Piesele componente ale coloanei vertebrale variate ca număr în funcţie de specie (şi
sistematizate în cervicale, toracale, lombare, sacrate şi caudale) fiecare vertebră
prezentând un corp şi un arc pe care se găsesc o mulţime de apofize: articulare,
transverse, mamilare, accesorii, spinoase.
Prima vertebră cervicală mai este cunoscută sub denumirea de atlas; a doua sub
denumirea de axix, iar vertebrele sacrate sunt în general unite formând osul sacrum.
Lat. vertigo
Vertij
Manifestare de ataxie sau astazie, cu clătinare în mers ce sugerează că animalul ar avea
senzaţia mişcării (învârtirii obiectelor din jur, în encefalopatii).
Lat. Vertigo
Vestibulo-vaginal
Porţiunea aparatului genital cuprins între meatul urinar şi vulvă. Are rol asemănător cu
vaginul.
Vestibulită
Inflamaţia mucoasei vestibulului vaginal.
194
Vezică
Organ cavitar, care colectează temporal unele produse de excreţie sau de secreţie,
evacuându-le ulterior prin contracţia fibelor musculare din pereţii săi.
Lat vesica
Vezică biliară
Formaţiune veziculară piriformă ca derivaţie a canalului cisto-hepatic, situată pe partea
viscerală posterioară a ficatului în dreptul lobului hepatic servind la acumularea bilei,
lipseşte la cal (căprioară, porumbel).
Vezică înotătoare
Organ caracteristic peştilor osoşi care se dezvoltă din intestinul anterior şi este situat de
regulă deasupra tubului digestiv, şi sub coloana vertebrală.
Este umplută cu gaze şi poate fi unică sau divizată printr-o gâtuitură în două sau mai
multe părţi.
Îndeplineşte funcţiunea hidrostatică şi de echilibru determinând ridicarea şi coborârea
peştilor în apă, rol de emitere sau întărirea suntelor, precum şi funcţie de respiraţie.
Lipseşte la peştii bentonici şi abisali.
Vezica urinară
Rezervor de strângere a urinii între două micţiuni, prezentând un corp pe a cărei faţă
dorsală se deschid cele două uretere şi un gât ce se continuă cu uretra, la nivelul gâtului
găsindu-se un sfincter voluntar şi unul involuntar.
Vezica urinară este plasată în totalitate în cavitatea abdominală putând fi palpată bilateral,
cranial de pubis, pe planșeul cavității abdominale.
Veziculă
Leziune cutanată localizată mai frecvent la epiderm, pe care-l denivelează, datorită
exsudatului acumulat între straturile celulare.
Vezigon
Umflătură moale şi fluctuoantă, care se formează în articulaţia genunchiului şi jaretului
prin acumularea unui exsudat seros în cavitatea articulară, care destinde mult fundurile de
sac sinoviale.
Se întâlnesc vezigoane articulare şi tendinoase. Vezigonul poate fi produs de traumatisme
(contuzii, entorse, luxaţii, plăgi periarticulare, artrite şi ostiartrite) oboseala articulaţiilor
provocate de munci grele la care, sunt supuse animalele de vârstă tânără, în special pe
terenuri tari, stabulaţia prelungită, pe pardoseală dură, etc.
Lat. Vezigone
Viabilitate
Aptitudinea de a trăi a unui fetus condiţionată de dezvoltarea normală şi suficientă în
cursul perioadei intrauterine.
Viciu
195
Tufă de păr perturbaţie fiziologică, care modifică funcţiunea fiziologică normală chiar
fără existenţa unor leziuni adevărate.
Aceste tulburări sunt în special, de ordin moral.
Astfel, la cai întâlnim ticul de aerofagie, sialofagie şi al deglutiţiei de aer, ticul ursului,
ticul întoarcerii frecvente în boxă, ticul limbii (mişcări ale limbii de du-te –vino). Precum
şi existenţă unor animale retive, şi cele cu modificări frecvente de atitudine.
Viciul poate fi congenital sau dobândit.
Vilichinina
Hormon, care accelerează mişcarea vilozităţii intestinului subţire, este secretat de
glandele mucoasei duodenale când acesta vine în contact cu chimul gastric, care conţine
acid clorhidric.
Vilozitate
Formaţiuni organice fine alungite cu aspect de fire de păr, care se găsesc pe suprafaţa
unei mucoase, vilozităţi intestinale, vilozităţi uterine), a unei psedoseroase (vilozităţi
sinoviale).
Lat. vilus = tufă de păr
Vilozităţi coriale
Proeminenţe pe faţa externă a corionului fetal, care se angrenează în criptele mucoasei
uterine stabilind astfel, legătura intimă între mamă şi făt, la nivelul uterului (placentă ).
Vilozităţi intestinale
Denivelări fine filiforme ale mucoasei intestinale cu rol în absorbţie, centrate pe un
chilifer capilar.
Viril
Care prezintă toate caracterele masculului bine conturate.
Lat.vir = bărbat
Virilism
Tulburare neuro-endocrină întâlnită la femele şi manifestată prin apariţia caracterelor
sexuale de mascul: producţie piloasă mai abundentă, musculatură mai dezvoltată, voce
îngroşată.
Virilitate
Caracteristică a masculului.
Viscere
Termen general prin care, se defineşte un organ intern ce îndeplineşte funcţie de nutriţie,
adesea termenul fiind utilizat pentru toate organele interne din cavităţile splachnice.
Lat.viscera = măruntaie
Vitelin
Care aparţine vitelusului sau se raportează la el.
196
Vitelina
Proteină principală din gălbenuş.
Vitelus
Substanţele din care este constituit gălbenuşul oului, conţinând proteine, lipide, glucide,
elemente minerale, vitamine, pigmenţi. Se descrie două tipuri de vitelus, galben şi alb,
dispuse în straturi concentrice.
Straturile de vitelus galben se formează în timpul zilei, sunt mai groase şi au conţinut mai
ridicat de carotenoide; cele de vitelus alb se formează în timpul nopţii şi sunt mai subţiri.
Lat vitellus = gălbenuş de ou
Vituleră, febra vituleră

Nevroză puerperală întâlnită în special la vacă imediat după fătare, ca urmare a unei
hipocalcemii, la animalele cu producţii mari de lapte.
Vivipa
Animal care naşte puii vii (majoritatea mamiferelor, peşti şi unele reptile).
Lat. vivis= viu,
parere = a naşte
Volum sistolic
Cantitatea de sânge evacuată de fiecare ventricul în urma unei contracţii inimii.
Sinonim: volum de şoc
Vomă
Vomitare
Vomer
Os impar situat deasupra bolţii palatine, servind ca suport pentru septul nazal.
Vomitare
Eliminarea conţinutului din compartimentele gastrice la exterior, pe gură şi pe căile
respiratorii anterioare, întovărăşită de oprirea respiraţiei, contracţii convulsive ale
abdomenului şi capului, etc.
Obişnuit este reflexă (gastrite, rareori centrală, injecţie de apomorfină).
Vomitarea falsă (aparentă, esofagiană, pseudovomitare) presupune eliminarea de conţinut
din esofag (obstrucţii) sau din guşă (ingluvită); a nu se confunda cu rejecţia la
rumegătoare sau cu regurcitarea nutritivă la unele păsări.
Sinonim: emeză
Vomitiv
Substanţă ce poate declanşa vomarea (emetic, apomorfină).
Vulvă
Porţiunea terminală a căilor genitale femele reprezentă deschiderea terminală a acestora
la exterior.
197
Cu formă de fantă (având comisura dorsală rotunjită şi cea ventrală unghiulară la toate
speciile cu excepţia iepei, la care aspectul este versat) prezintă două buze (la iepuroaică
patru) la nivelul comisurii ventrale găsindu-se situat clitorisul.
Vulvită
Inflamaţia vulvei.
Xeroftalmie
Uscarea exagerată a corneei, însoţită de suspendarea producţiei de lacrimi, urmată de
complicaţii corneene.
Sinonim: xeroză
Xifoid
Care seamănă cu o spadă.
Apendice xifoidian este cartilaj ataşat la extremitatea caudală a sternului.
Gr, xifois = spadă, eidos = asemănător
Xilină
Anestezic local.
Sinonim: xilocaină, lidocaină, lignocaină
Zeogopodiul membrului pelvin

Alcătuit din două oase articulate între ele: tibia şi fibula sau peroneul, alcătuiesc baza
osoasă pentru regiunea gambei.
Zigomatic, nervul zigomatic

Colaterală a ramurii maxilare a trigemenului şi distribuită periorbitei, pielii pleoapei
inferioare şi unghiului temporal al pleoapelor.
Zigomatic, os
Piesă osoasă a craniului situată pe partea laterală a orbitei.
Zigot
Celulă rezultată din unirea a doi gameţi. La organismele pluricelulare prin diviziune sau
segmentare, formează embrionul.
Zooplastie
Transplantarea unui ţesut sau a unui organ animal, în organismul uman.
BIBLIOGRAFIE
1. ***** - NOMINA ANATOMICA VETERINARĂ –Fifth Edition, Prepared by

the International Committee on Veterinary Gross Anatomical Nomenclature,
Published by Editorial Committee Hannover, Columbia, Gent Sappporo, 2005.
2. ASHDOWN, R.R. DONE, S., BARNETT, S.W. – Color Atlas of Veterinary
Anatomy, vol.I The Ruminants, Mosby-Wolfe, London, England, 1996.
198
3. BARONE, R. – Anatomie Comparee des Mammiferes domestiques, Tome 3

Splanchnologie I: Ap digestif, Ap.respiratorie, Vigot Freres Ed., Paris 1984.
Osteologie Vigot Freres Ed., Paris 1986
Arthrologie et myologie, Vigot Freres Ed., Paris 1989.
Splanchnologie II: Ap. Uro-genital, Peritoine et topographie abdominal, Vigot Freres
Ed., Paris 1990.
Angiologie, Vigot Freres Ed., Paris 1996.
Neurologie: Sisteme nerveux central, Vigot Freres Ed., Paris 2004.
9. BOYD, J.S. – Clinical Anatomy of the Dog and Cat, Wolfe Publ. Ltd. 1991.
10. BOYD, J.S. PATERSON,C.,MAY, A.H. – A color atlas of Clinical Anatomy of
the Dog & cat, Wolfe Publishing Ltd. Aylesbury, England, 1991.
11. BUDRAS, K.D., McCARTY,P. H., FRICKE,W., RENATE RICHTER –
Anatomy of the dog, fourth edition, Schlultersche Verlag, Hannover, 2002.
12. CONSTANTINESCU, M. Gh., RADU, C., PALICICA, R. – Anatomia comparată
a animalelor domestice, Vol.I., EdFacla, Timișoara, 1982.
13. CONSTANTINESCU, M. Gh.- Clinical Dissection Guide for Large Animals,
Mosby Year Book, 1991.
14. COȚOFAN, V.,CHIȚESCU, ST., MICLEA, M., CORNILIĂ, N.,
NICOLESCU,V., RADU,C., POPOVICI, I., PALICICA, R. – Anatomia animalelor
domestice, Vol.I, Ed.did. și ped.București, 1985.
15. COȚOFAN, V., PALICICA, R., HRIȚCU, VALENTINA, ENCIU, V. –
Anatomia animalelor domestice, Vol.I, Ed. Orizonturi Universitare Timișoara, 1999.
16. COȚOFAN, V., PALICICA, R., HRIȚCU, VALENTINA, GANȚĂ, CARMEN,
ENCIU, V. – Anatomia animalelor domestice, Vol.III, Ed. Orizonturi Universitare
Timișoara, 2000.
17. COȚOFAN,V.,PREDOI, G.– Anatomia topografică a animalelor domestice,
Ed.MedicAll, 2003.
18. COȚOFAN, V., HRIȚCU, VALENTINA, PALICICA, R., PREDOI, G.,
DAMIAN, A., SPĂTARU, C-TIN, GANȚĂ, CARMEN, ENCIU, V. – Anatomia
animalelor domestice, Vol.II, Ed. Orizonturi Universitare Timișoara, 2007.
19. DYCE, M.K., SACK, 0.W., WENSIG, G.Y.C. – Text book of Veterinary
Anatomy, W.B. Saunders Company, Phyladelphia USA, 1987.
20. EVANS,H.E., De LAHUNTA,A. – Miller s Guide to the dissection of the Dog,
W.B. Saunders Company, Phyladelphia USA, 1971.
21. FEHER, DY., SZUNYOGHY, A. – Grand Cours d Anatomy Artistique, Homme-
Animax-Anatomie Comparee, Ed. Konemann, 1996.
22. GANȚĂ, CARMEN VANDA, MARIUS PENTEA, STELICĂ JIVCOV, CĂLIN
POP – Caiet de lucrări practice de osteologie, Ed. Mirton, Timișoara, 1997.
23. GANȚĂ, CARMEN VANDA – Angiologia și sistemul nervos la mamiferele
domestice , Ed. Mirton, Timișoara, 2002.
199
24. GANȚĂ, CARMEN VANDA –Anatomia topografică la ecvine, Ed. Mirton,

Timișoara, 2003.
25. GANȚĂ, CARMEN VANDA, MARIUS PENTEA – Angiologie veterinară. Ed.
Mirton, Timișoara, 2005.
26. GANȚĂ, CARMEN VANDA, MARIUS PENTEA – Neurologie veterinară.
Glande endocrine. Organe de simț. Ed. Mirton, Timișoara, 2006.
27. GANȚĂ, CARMEN VANDA, CĂLIN POP – Anatomie topografică veterinară ,
Ed. Mirton, Timișoara, 2008.
28. GANȚĂ, CARMEN VANDA, MARIUS PENTEA, CĂLIN POP, MARIA
MOȚ, STELICĂ JIVCOV – Osteologie veterinară , Ed. Mirton, Timișoara, 2008.
29. GANȚĂ, CARMEN VANDA, MARIUS PENTEA – Artro-Miologie veterinară.
Ed. Mirton, Timișoara, 2010.
30. GEORGESCU, B. – Cercetări limfoide la păsările domestic, morfologice asupra
formațiunilor limfoide la păsările domestic, Teză doctorat FMV București, 2001.
31. GHEȚIE, V., PAȘTEA E., RIGA,I - Anatomie topografică a calului, Ed.Agro-
silvică de Stat, București, 1955.
32. GHEȚIE, V., HILLEBRAND,A – Anatomia animalelor domestice, Vol.I.,
Aparatul locomotor, Ed.Academiei RSR, 1971.
33. HABEL, R.E. – Guide to dissection of domestic ruminants, Ithaca New York,
1989.
34. KONIG, H.E. – Veterinary Anatomy of Domestic Mammals, Schattauer GmbH
Stuttgard, 2004.
35. KONIG, H.E., LIEBICH, H.G. – Veterinary Anatomy of Domestic Mammals,
Schattauer GmbH Stuttgard-New-York, 2004
36. MILLERS, E.M. - Anatomy of the dog, W.B.Saunders Company
Phyladelphia,1964.
37. NICKEL,R., SCHUMMER, A., SEIFERLE, E. – Lehrbuch der Anatomie der
Haustiere, Band II: Eingeweide, Paul Parey Verlag, Berlin 1967.
Haustiere, Band I:Bewegungs apparat, Paul Parey Verlag, Berlin 1968.
Haustiere, Band III: Kreislaufsystem, Paul Parey Verlag, Berlin 1984.
Haustiere, Band III, 2:Auflage, Kreislaufsystem, Haut und Hautorgane, Paul Parey in
Berlin und Hamburg 1984.
41. NICKEL,R., SCHUMMER, A., SEIFERLE, E. – The Anatomy of the Domestic
Animals, Vol.1: The Locomotor System, Paul Parey Verlag, Berlin 1986.
Haustiere, Band IV: Nervensystem, Sinnesorgane, Endokrine Drusen, Paul Parey
Verlag, Berlin 1992.
43. PENTEA, MARIUS –Splanchnologie veterinară, ediția a II-a, Ed.Mirton,
Timișoara, 2005.
44.SCHALLER, O. – Illustred Veterinary Anatomical Nomenclature, Ferdinand Enke
Verlag, Stuttgard, 1992.
200

Compendiu de Terminologie Anatomica Veterinara

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Compendiu de Terminologie Anatomica Veterinara

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Compediu de terminologie anatomică veterinară Moț Maria

Compendiu de terminologie anatomică veterinară

Fr. abductere = a îndepărta un membru.

bazează pe procese de difuziune, osmoză, filtrare, transcontainerizare şi diferenţe de

-antifermentescibilă, ca substitutiv în dispensii hipoclorhidrice, ca reactiv,etc.

Sinonim: Proces hamat

O formă a acestui aminoacid, beta-alanina este din ce in ce mai populară ca supliment

Alveolară mandibulară, artera

Tonsilele sunt cunoscute sub denumirea de amigdale şi formează la nivelul faringelui

Anatomia animală include:

Anestezie chirurgicală, la rândul ei este sistematizată în:

Andro + genein = a produce

Ansa lui Henle

Dilatare normală a duodenului lângă punctul său de origine.

Anuli fibrosi cordis

Anuli fibrosi disci intervertebralis

Anulus inghinalis profundus,

Inelul abdominal intern

Anulus inghinalis superficialis

Inelul inghinal subcutanat

Lat. annus = inel

Articulația radioulnară distală

anexe hematopoetice şi hematolitice. Prin conductorii vasculari circulă elementul

Aparatul pasiv al membrului pelvin este compus din:

Aparatul pasiv al membrului toracic este compus din:

Aparatul pasiv al trunchiului este compus din:

Lipsa de reactivitate a organismului la excitaţiile din mediul exterior.

Apertura thoracis inferior

Apertura thoracis superior

Nedezvoltarea unui ţesut sau a unei formaţiuni.

Lat. apex capitis fibulae.

Aponevroza muşchiului bicipitis brachi

Dereglare a ritmului cardiac normal, provocată de obicei de diminuarea fluxului sanguin

Artera iliacă internă

Arteră care transportă sângele neoxigenat de la ventriculul drept al inimii la plămâni,

-diartroze sau articulaţii mobile şi

Diartrozele sau articulaţiile mobile se împart în:

Este sistematizată în:

Artrologie este diviziunea anatomiei care se ocupă cu studiul articulaţiilor, studiază

Axilar , nervul axilar

Axilară, artera axilară

Gr. a – privativ, zygos – jug, pereche

Bazipodiu membrului toracic

Biceps, mușchi biceps brahial

Brahială, artera brahială

Brahiocefalic, muşchi brahiocefalic

Brahiocefalică, artera brahiocefalică

Bronhială, artera bronhială

Bucal, nervul bucal

Buccinator, muşchiul buccinator

Buccinator, nervul buccinator

Se defineşte sub aceste termen prima porţiune a duodenului, apărând ca o dilataţie

Bursa lui Fabricius

Bursa sinovială (Bursa synovialis)

Bursa lui Fabricius

Lipsa, căderea sau pierderea părului care acoperă craniul la om.

Capsula Bowmann – Müller

Cardiaci, nervi cardiaci

Ramuri nervoase distribuite cordului, sunt sistematizaţi în ortosimpatici sau acceleratori

Engl. gristle, cartilage.

Cavernos , corpul cavernos

Cavitas glenoidalis scapulae

Spaţiu organic delimitat de stern (ventral), vertebrele toracale (dorsal) şi diafragmă