PARTEA I

1. Discutaţi situația Europei în jurul anului 1945 şi explicati ce solutii au fost propuse
pentru a evita un nou război şi care a fost impactul acestora pentru integrarea
economică europeană.

În jurul anului 1945, Europa se afla într-o stare de distrugere și instabilitate în urma
celui de-Al Doilea Război Mondial. După încheierea conflictului, liderii europeni și cei
din afara Europei au realizat că este esențial să se găsească soluții pentru a evita repetarea
tragediilor războiului și pentru a promova stabilitatea pe continent. Principalele soluții și
inițiative care au fost propuse au avut un impact semnificativ asupra integrării economice
europene. Iată câteva dintre acestea:

a) Planul Marshall (1947): Inițiativa Planului Marshall, lansată de Statele Unite, a

avut un impact semnificativ asupra reconstrucției economice a Europei. Prin
acordarea de asistență financiară substanțială, Statele Unite au contribuit la
revitalizarea economiilor devastate din Europa, favorizând o recuperare rapidă
și stabilizarea regiunii.

b) Uniunea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO, 1951): CECO a fost

prima încercare majoră de integrare economică europeană. Franța, Germania,
Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg au semnat Tratatul de la Paris, creând o
comunitate care să gestioneze producția de cărbune și oțel. Scopul era să se
asigure că resursele cheie pentru război nu ar putea fi utilizate în mod
independent, reducând astfel riscul unui conflict armat între aceste state.

c) Tratatul de la Roma (1957): Tratatul de la Roma a condus la crearea

Comunității Economice Europene (CEE) și Comunității Europene a Energiei
Atomice (EURATOM). Scopul principal al CEE a fost crearea unei piețe
comune între statele membre, eliminând barierele comerciale și promovând
colaborarea economică. Această inițiativă a fost un pas semnificativ spre
integrarea economică și politică.

Aceste soluții au avut un impact major asupra integrării economice europene. Ele au
creat cadrul pentru o cooperare mai strânsă între statele europene, reducând riscul unui
nou război și promovând stabilitatea pe continent. Inițiativele precum CEE au evoluat
ulterior în Uniunea Europeană (UE), care a continuat să se extindă și să aprofundeze
cooperarea economică, politică și socială între statele membre. Integrarea europeană a
contribuit la consolidarea păcii și la dezvoltarea economică durabilă în regiune.
2. Realizati o schemă care să prezinte Statele Membre ale UE (cu specificarea datelor
aderării), statele candidate şi potențial candidate la UE.
UNIUNEA EUROPEANĂ (UE)
- State Membre și Anii de Aderare:
1) Belgia (1957)
2) Danemarca (1973)
3) Germania (1957)
4) Franța (1957)
5) Italia (1957)
6) Luxemburg (1957)
7) Țările de Jos (1957)
8) Irlanda (1973)
9) Regatul Unit (1973, a părăsit UE în 2020)
10) Grecia (1981)
11) Portugalia (1986)
12) Spania (1986)
13) Austria (1995)
14) Finlanda (1995)
15) Suedia (1995)
16) Cipru (2004)
17) Estonia (2004)
18) Letonia (2004)
19) Lituania (2004)
20) Malta (2004)
21) Polonia (2004)
22) Republica Cehă (2004)
23) Slovacia (2004)
24) Slovenia (2004)
25) Ungaria (2004)
26) Bulgaria (2007)
27) România (2007)
28) Croația (2013)

- State Candidate la UE:

1) Albania
2) Muntenegru
3) Macedonia de Nord
4) Serbia
5) Turcia (negocierile de aderare au fost suspendate)
- Potențiale State Candidate la UE:
 a. Bosnia și Herțegovina
b. Kosovo

3. Ilustrati cu cifre şi cu exemple afirmația “Statele UE sunt foarte diferite unul de

celalalt”.

Afirmația "Statele UE sunt foarte diferite unul de celălalt" este susținută de o serie de
diferențe semnificative în ceea ce privește aspecte precum economia, cultura, istoria și politica.
Iată câteva exemple care ilustrează aceste diferențe:

A. Economie:
- Germania este cunoscută pentru puterea sa economică și exporturile sale
semnificative, în timp ce alte state precum Grecia și Portugalia au
experimentat dificultăți economice în trecut.
- Statele din Europa de Est, precum Polonia și Ungaria, au avut tranziții
economice și sociale semnificative după căderea comunismului.

B. Cultură și Limbă:
- Diferitele limbi oficiale și culturi variate ale statelor membre reflectă
diversitatea europeană. De exemplu, limbile oficiale în UE includ
engleza, franceza, germana, spaniola, italiana, dar și limbi precum
finlandeza, maghiara, poloneza etc.
- Culorile și tradițiile sărbătorilor variază semnificativ de la o țară la alta.
De exemplu, tradițiile de Crăciun din Suedia pot fi diferite de cele din
Italia.

C. Istorie și Experiențe Politice:

- Unele state au trăit perioade recente de instabilitate politică, cum ar fi
țările din Balcani, în timp ce alte țări, precum cele din Europa de Vest,
au experimentat decenii de stabilitate politică.
- Unele țări au fost membre ale fostului Bloc Comunist și au trecut printr-
o tranziție politică semnificativă, cum ar fi Cehia sau România.

D. Geografie:
- Diferențele geografice între statele membre includ variații semnificative
în relief, climă și resurse naturale. De exemplu, Suedia are o climă
nordică, în timp ce Grecia are un climat mediteranean.

E. Sistemul de Guvernare:
 - Diferențele între sistemele de guvernare variază de la republici
parlamentare, cum ar fi Germania, la monarhii constituționale, cum ar fi
Regatul Unit, la state cu sisteme prezidențiale, cum ar fi Franța.

Aceste exemple subliniază diversitatea și complexitatea Uniunii Europene, reflectând

istoriile, culturile și condițiile economice distincte ale fiecărui stat membru.

4. Ce se înţelege prin termenul “integrare economica”?

Integrarea economică reprezintă un proces prin care mai multe țări sau regiuni își unesc
eforturile pentru a crea o relație economică mai strânsă și mai colaborativă. Acest proces
are ca scop facilitarea schimbului de bunuri, servicii, capital și forță de muncă între
entitățile implicate. Integrarea economică poate varia în grad și formă, însă este în
general caracterizată prin mai multe elemente cheie:

A. Eliminarea Barierelor Comerciale: O componentă esențială a integrării economice este

eliminarea sau reducerea barierelor comerciale, precum tarifele vamale și cuotele de
import. Aceasta permite circulația mai ușoară a bunurilor și serviciilor între statele
membre.

B. Piața Comună: Crearea unei piețe comune implică eliminarea restricțiilor la libera
circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și forței de muncă între statele implicate în
integrare.

C. Cooperare Economică: Statele membre implicate în integrare economică colaborează în

domenii precum politica monetară, reglementarea financiară și coordonarea politicilor
fiscale. Acest lucru încurajează o gestionare mai eficientă a economiilor și o mai bună
coordonare în fața provocărilor economice comune.

D. Uniunea Vamală: Integrarea poate implica formarea unei uniuni vamale, în care statele
membre își armonizează politica vamală și stabilesc reguli comune pentru comerțul cu
țările din afara uniunii. Acest lucru elimină taxele vamale interne și creează un front
comun în relațiile comerciale externe.

E. Armonizarea Legislației și Reglementărilor: Pentru a facilita cooperarea și a evita

conflicte, statele implicate în integrare economică își armonizează legile și reglementările
în diverse domenii, cum ar fi dreptul concurenței, dreptul muncii și protecția mediului.

F. Crearea unei Monede Comune (în cazul Uniunii Economice și Monetare): În unele
cazuri, integrarea economică poate avansa spre o etapă în care țările adoptă o monedă
comună, ca în cazul Eurozonei din Uniunea Europeană.
 Scopul principal al integrării economice este să stimuleze creșterea economică, eficiența
și competitivitatea în ansamblul regiunii sau al grupului de state implicate.

5. Analizați federalismul din perspectiva integrării europene.

Federalismul în contextul integrării europene se referă la ideea de a crea o uniune

politică și economică în care statele membre își transferă suveranitatea în anumite
domenii către instituții comune. Uniunea Europeană (UE) este un exemplu de entitate
care a evoluat spre o formă de federalism, dar cu caracteristici distincte. Iată câteva
aspecte ale federalismului în perspectiva integrării europene:

a. Transferul de Suveranitate: Federalismul presupune transferul unei părți

din suveranitatea națională către instituții comune. În UE, acest transfer
este limitat și specific domeniilor precum politica de concurență, politica
monetară (în zona euro), și politica comercială externă. Statele membre își
păstrează suveranitatea în domenii precum educația, sănătatea sau sistemul
fiscal.

b. Instituții Federale: Uniunea Europeană are instituții federale, cum ar fi

Comisia Europeană, Parlamentul European și Curtea de Justiție a Uniunii
Europene, care au atribuții în stabilirea și implementarea politicilor la
nivel european. Totuși, aceste instituții nu au o putere similară cu cele ale
unui guvern federal într-un stat-națiune tradițional.

c. Supremația Dreptului European: Un alt aspect al federalismului în UE

este principiul supremației dreptului european. Normele și regulile
stabilite la nivelul UE au prioritate asupra legilor naționale, asigurând
coerență și uniformitate în aplicarea legislației în cadrul întregii uniuni.

d. Uniunea Economică și Monetară (UEM): Zona euro reprezintă o formă

avansată de federalism economic, unde statele membre împărtășesc o
monedă comună (euro) și iau decizii comune în privința politicii monetare
prin intermediul Băncii Centrale Europene.

e. Cooperare Interguvernamentală: Cu toate acestea, UE nu este un stat

federal în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă un sistem complex
de cooperare interguvernamentală și supranațională. Statele membre au
puterea de a bloca anumite decizii și acțiuni, iar Uniunea Europeană se
bazează în continuare pe consensul statelor membre pentru a face progrese
semnificative în anumite domenii.
 Federalismul în integrarea europeană reflectă o abordare graduală și pragmatică, în care
statelor membre li se permite să își păstreze o anumită măsură de suveranitate, dar, în
același timp, să coopereze în mod eficient pentru a aborda problemele comune și pentru a
promova o mai mare coeziune și prosperitate în regiune.

6. Prezentati etapele majore ale integrării economice europene, cu obiectivele,

realizările, tratatele, datele şi numele statelor implicate.

Integrarea economică europeană a cunoscut mai multe etape majore, fiecare fiind marcată
de tratate, obiective specifice și realizări semnificative. Iată o sinteză a acestor etape:

A. 1. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) - Tratatul de la Paris

(1951):

Obiective:
- Evitarea controlului național asupra producției de cărbune și oțel.
- Creșterea cooperării economice pentru a preveni războaiele.

Realizări:
- Oferirea unui cadru instituțional pentru colaborare în producția de
cărbune și oțel între Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda și
Luxemburg.

B. 2. Tratatul de la Roma (1957) - Crearea Comunității Economice Europene (CEE)

și Comunității Europene a Energiei Atomice (EURATOM):

Obiective:
- Crearea unei piețe comune pentru bunuri și servicii.
- Eliminarea treptată a barierelor comerciale.
- Cooperare în domeniul energiei atomice.

Realizări:
- Stabilirea pieței comune și eliminarea tarifelor vamale între țările
fondatoare (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos).

C. 3. Actul Unic European (1986):

Obiective:
 - Consolidarea pieței unice prin eliminarea barierelor netarifare.
- Armonizarea reglementărilor între statele membre.

Realizări:
- Deschiderea pieței comune, eliminarea controalelor la frontieră și
creșterea competitivității.

D. 4. Tratatul de la Maastricht (1992) - Crearea Uniunii Europene:

Obiective:
- Crearea Uniunii Economice și Monetare (UEM).
- Dezvoltarea unei politici externe și de securitate comune.

Realizări:
- Lansarea monedei euro în 1999 (în unele state).
- Crearea cetățeniei europene și consolidarea cooperării în domeniul
politicii externe și de securitate.

E. 5. Tratatul de la Amsterdam (1997) și Tratatul de la Nisa (2001):

Obiective:
- Reformarea instituțiilor pentru a face față extinderii Uniunii Europene.
- Consolidarea politicii externe și de securitate.

Realizări:
- Adaptări ale structurii instituționale și extinderea competențelor
Parlamentului European.

F. 6. Tratatul de la Lisabona (2007):

Obiective:
- Consolidarea eficienței și transparenței instituțiilor.
- Îmbunătățirea capacității de reacție la provocările globale.

Realizări:
- Crearea funcției de Președinte al Consiliului European.
- Consolidarea rolului Parlamentului European și eficientizarea
proceselor decizionale.

G. Extinderi ale UE:

 - 2004: Cehia, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta,
Polonia, Slovacia, Slovenia.
- 2007: Bulgaria, România.
- 2013: Croația.

Aceste etape reprezintă un parcurs complex al integrării economice europene, în care UE

a evoluat de la o comunitate a șase state până la o uniune extinsă de 27 de state membre
(la momentul ultimei actualizări a cunoștințelor mele în ianuarie 2022). Procesul a fost
marcat de obiective ambițioase și tratate semnificative care au modelat Uniunea
Europeană așa cum o cunoaștem astăzi.

7. Enumeraţi toate tratatele Uniunii Europene (cu date) şi oferiți o scurtă explicație
(aprox. 10 cuvinte) a contribuției fiecărui tratat major la integrarea europeană.

1. Tratatul de la Paris (1951):

- Data: 18 aprilie 1951
- Contribuție: A creat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), inițiativa
precursoare a integrării economice.

2. Tratatul de la Roma (1957):

- Data: 25 martie 1957
- Contribuție: Fondarea Comunității Economice Europene (CEE), promovând piața
comună.

3. Actul Unic European (1986):

- Data: 17 februarie 1986
- Contribuție: Eliminarea barierelor comerciale și consolidarea pieței unice europene.

4. Tratatul de la Maastricht (1992):

- Data: 7 februarie 1992
- Contribuție: Crearea Uniunii Europene (UE) și lansarea monedei euro.

5. Tratatul de la Amsterdam (1997):

- Data: 2 octombrie 1997
- Contribuție: Consolidarea instituțională și extinderea competențelor Parlamentului
European.

6. Tratatul de la Nisa (2001):

 - Data: 26 februarie 2001
- Contribuție: Pregătirea instituțională pentru extinderea UE.

7. Tratatul de la Lisabona (2007):

- Data: 13 decembrie 2007
- Contribuție: Eficientizarea instituțiilor și consolidarea capacității de acțiune a UE.

Aceste tratate reprezintă etape majore în evoluția Uniunii Europene, contribuind la

consolidarea integrării economice, politice și instituționale în cadrul comunității
europene.

8. Ce se înţelege prin piața comună sectorială din perspectiva integrării economice

europene?

Piața comună sectorială în cadrul integrării economice europene se referă la o etapă a

procesului în care se încearcă eliminarea barierelor la comerț într-un anumit sector
economic sau în mai multe sectoare specifice. Această abordare sectorială este distinctă
de conceptul de piață comună generală și poate implica acțiuni specifice pentru o anumită
industrie sau domeniu de activitate. În acest context, câteva elemente importante includ:

a. Eliminarea Barierelor Comerciale: Piața comună sectorială urmărește

eliminarea barierelor care pot împiedica libera circulație a bunurilor și
serviciilor într-un anumit domeniu economic. Aceste bariere pot include
tarife vamale, cote de import sau reglementări tehnice divergente.

b. Armonizarea Reglementărilor: Un aspect crucial este armonizarea

reglementărilor în sectorul respectiv. Acest lucru se face pentru a asigura
că toate statele membre adoptă norme și standarde similare sau
compatibile, facilitând astfel comerțul și cooperarea între actorii
economici din diverse țări.

c. Libera Circulație a Factorilor de Producție: Piața comună sectorială poate

include și facilitarea liberei circulații a factorilor de producție, precum
forța de muncă specializată sau capitalul, în scopul consolidării eficienței
și competitivității sectorului respectiv.

d. Cooperare în Cercetare și Inovație: Integrarea poate implica și cooperarea

între statele membre în domeniul cercetării și inovației în cadrul unui
anumit sector, pentru a stimula progresul și competitivitatea pe piața
globală.
 e. Exemple de Piețe Comune Sectoriale: Această abordare a fost aplicată în
diverse domenii, cum ar fi industria auto, tehnologia informației,
sănătatea, energie etc.

Prin implementarea unei piețe comune sectoriale, statele membre își propun să creeze un
cadru propice pentru dezvoltarea durabilă a sectorului respectiv, stimulând inovația,
eficiența și competitivitatea, în timp ce elimină obstacolele la comerț și promovează o
cooperare economică mai strânsă.

9. Prezentati uniunea vamală ca etapă a integrării economice europene.

Uniunea vamală reprezintă o etapă a integrării economice europene și este caracterizată

prin eliminarea tarifelor vamale și a altor bariere comerciale la frontierele interne ale
statelor membre. Această formă de cooperare economică își propune să creeze un spațiu
comun în care bunurile circulă liber între statele membre, eliminând taxele vamale și
standardele divergente.

Caracteristici ale Uniunii Vamale:

a. Eliminarea Tarifelor Vamale: Principala caracteristică a uniunii vamale

este eliminarea taxelor vamale între statele membre. Aceasta înseamnă că
nu există taxe la import sau export între țările implicate.

b. Coerența în Politica Vamală Externă: Statele membre își coordonează

politicile vamale externe și adoptă o abordare comună în negocierile
comerciale cu terțe țări. Acest lucru asigură o abordare unitară în relațiile
comerciale externe.

c. Uniformitate în Reglementări: Uniunea vamală implică, de asemenea,

armonizarea reglementărilor tehnice și a standardelor între statele membre,
pentru a evita obstacolele nontarifare.

d. Libera Circulație a Bunurilor: Uniunea vamală facilitează libera circulație

a bunurilor în cadrul pieței comune. Bunurile pot fi produse și
comercializate fără restricții în interiorul uniunii.

e. Exemplu Notabil: Uniunea Vamală Europeană (EUCU): O variantă

semnificativă a uniunii vamale este Uniunea Vamală Europeană (EUCU),
care a fost instituită prin Tratatul de la Roma în 1957 și a fost primul pas
 către crearea pieței comune. În cadrul EUCU, țările fondatoare au eliminat
treptat tarifele vamale și au adoptat o politică vamală comună.

Contribuții ale Uniunii Vamale la Integrarea Economică:

o Creșterea Comerțului: Eliminarea tarifelor vamale încurajează creșterea

schimburilor comerciale între statele membre, stimulând astfel activitatea
economică.

o Eficiența Economică: Uniunea vamală contribuie la creșterea eficienței

economice prin eliminarea costurilor asociate formalităților vamale și
standardizarea reglementărilor.

o Consolidarea Politicilor Comerciale: Coordonarea politicilor comerciale

externe consolidează poziția uniunii în negocierile cu terțe țări, sporind
influența economică colectivă.

Uniunea vamală reprezintă un pas semnificativ în procesul de integrare economică,

facilitând libera circulație a bunurilor și consolidând cooperarea între statele membre.

10. Ce se intelege prin piata internă unică din perspectiva integrăril economice
europene?

Piața Internă Unică în cadrul integrării economice europene reprezintă un stadiu avansat
al cooperării economice între statele membre ale Uniunii Europene (UE). Aceasta implică
eliminarea tuturor barierelor comerciale și a restricțiilor la libera circulație a bunurilor,
serviciilor, capitalului și forței de muncă între statele membre ale UE. Conceptul de piață internă
unică a fost introdus pentru prima dată prin Actul Unic European, semnat în 1986, și a fost
consolidat ulterior prin Tratatul de la Maastricht (1992).

Caracteristici ale Pieței Interne Unice:

o Eliminarea Barierelor Comerciale: Piața Internă Unică presupune eliminarea

tarifelor vamale, cuotelor de import și a altor obstacole comerciale între statele
membre ale UE.

o Libera Circulație a Bunurilor: Bunurile produse într-un stat membru al UE pot fi

vândute liber în oricare alt stat membru, fără restricții.
 o Libera Circulație a Serviciilor: Companiile dintr-un stat membru pot furniza
servicii în oricare alt stat membru, fără a întâmpina obstacole semnificative.

o Libera Circulație a Capitalului: Investițiile și fluxurile de capital sunt libere să

circule între statele membre ale UE, fără restricții semnificative.

o Libera Circulație a Forței de Muncă: Cetățenii UE au dreptul de a călători și a

lucra liber în oricare alt stat membru.

o Armonizarea Reglementărilor: Există eforturi pentru armonizarea reglementărilor

și standardelor între statele membre, pentru a elimina obstacolele nontarifare.

Obiective și Beneficii:

o Stimularea Creșterii Economice: Piața Internă Unică are ca scop stimularea

creșterii economice prin crearea unui mediu favorabil pentru afaceri și comerț.

o Cresterea Competitivitatii: Prin eliminarea barierelor, companiile pot beneficia de

un acces extins la piețe și de o concurență mai intensă, ceea ce poate conduce la
creșterea competitivității.

o Facilitarea Inovației și Investițiilor: O piață internă unică facilitează circulația

capitalului și a forței de muncă, stimulând astfel inovația și investițiile.

o Îmbunătățirea Calității Vieții: Libera circulație a forței de muncă și a bunurilor

permite o mai mare flexibilitate pentru consumatori și angajați.

Piața Internă Unică reprezintă un pas semnificativ către integrarea economică în UE, promovând
coeziunea și prosperitatea comună între statele membre.

11. Ce se întelege prin uniunea economică şi monetară din perspectiva integrării

economice europene?

Uniunea Economică și Monetară (UEM) în cadrul integrării economice europene

reprezintă o formă avansată de cooperare economică între statele membre ale Uniunii
Europene (UE). Acest proces implică coordonarea politicilor economice și adoptarea unei
monede comune, euro. Uniunea Economică și Monetară este una dintre cele trei
componente ale integrării economice, alături de piața internă unică și uniunea vamală.
Caracteristici ale Uniunii Economice și Monetare:

o Moneda Comună:
- Euro: Statele membre participante renunță la monedele naționale și
adoptă euro. În prezent, există 19 state membre care au adoptat euro.

o Coordinarea Politicilor Economice:

- Stabilitate Fiscală și Convergență: Statele membre își coordonează
politicile fiscale și bugetare pentru a asigura stabilitatea
macroeconomică și convergența economică.

o Banca Centrală Europeană (BCE):

- Controlul Asupra Politicii Monetare: BCE are autoritatea de a stabili
politica monetară a zonei euro, inclusiv gestionarea ratei dobânzii și
emiterea de monedă.

o Pactul de Stabilitate și Creștere:

- Obiective Fiscale: Pactul stabilește criterii pentru deficitul bugetar și
datoria publică, menținând disciplinele fiscale.

o Convergență Economică:
- Convergență Reală și Nominală: Statele membre urmăresc
convergența economică prin reducerea diferențelor dintre nivelurile lor
de dezvoltare și inflație.

o Guvernare Economică:
- Mecanisme de Supraveghere: Există mecanisme și instrumente pentru
supravegherea politicilor economice ale statelor membre pentru a
asigura respectarea regulilor UEM.

Etape ale Uniunii Economice și Monetare:

o Faza de Precedare (1990-1999):

- Preparative: Crearea Băncii Centrale Europene și definirea criteriilor
de convergență.

o Faza de Implementare (1999-2002):

 - Introducerea Euro: Euro a devenit monedă oficială în 1999 pentru
tranzacțiile electronice, iar bancnotele și monedele au fost introduse în
2002.

o Faza Actuală (După 2002):

- Extinderea Zonei Euro: Statele membre au adoptat euro pe măsură ce
îndeplinesc criteriile UEM.

Beneficii și Obiective:

o Stabilitate Monetară: O monedă comună și o politică monetară

centralizată contribuie la stabilitatea prețurilor și la evitarea fluctuațiilor
valutare.

o Facilitarea Comerțului: Eliminarea riscului valutar facilitează comerțul

între țările din zona euro.

o Cooperare Fiscală: Coordonarea politicilor fiscale pentru a evita

dezechilibrele economice.

o Convergență Economică: UEM își propune să reducă diferențele

economice între statele membre.

o Creșterea Solidarității: Împărtășirea aceleiași monede consolidează

solidaritatea între statele membre.

Uniunea Economică și Monetară reprezintă un angajament semnificativ al statelor

membre ale UE de a colabora într-un mod mai strâns în domeniul economic, financiar și
monetar, contribuind la creșterea coeziunii și a integrării în cadrul Uniunii Europene.

12.Explicati notiunea de “convergenta”

Notiunea de "convergență" se referă la procesul prin care diferențele sau disparitățile

dintre diferite entități, cum ar fi statele, regiunile sau economiile, devin mai mici în timp.
Convergența poate avea loc în mai multe domenii, inclusiv economic, social, și structural, și este
adesea utilizată pentru a descrie eforturile de a reduce discrepanțele și a crea o mai mare
uniformitate sau echitate.
Convergența Economică:

- Convergența Economică Regională: Se referă la procesul prin care

regiuni cu niveluri economice diferite ajung la niveluri mai apropiate
de venit pe cap de locuitor.

- Convergența Economică Internațională: Se referă la procesul în care

țări cu economii diferite ajung la niveluri de dezvoltare economică mai
similare.

Convergența Socială:

- Convergența Socială Regională: Vizează reducerea disparităților în

ceea ce privește educația, sănătatea și alte indicatori sociali între
regiuni.

- Convergența Socială Internațională: Implică reducerea inegalităților

sociale între țări, cum ar fi accesul la servicii de sănătate și educație.

Convergența Structurală:

1. Convergența Structurală Regională: Se referă la diminuarea diferențelor

în infrastructură, tehnologie și alte resurse între regiuni.

2. Convergența Structurală Internațională: Vizează reducerea decalajelor

în ceea ce privește capacitățile tehnologice, industriale și de
infrastructură între țări.

Factori Contribuitori la Convergență:

3. Investiții: Investițiile în capital uman, infrastructură și tehnologie pot

stimula creșterea economică și reducerea discrepanțelor.

4. Libera Circulație a Factorilor de Producție: Mobilitatea forței de muncă

și a capitalului poate facilita transferul de resurse către zonele cu nevoi
mai mari.
 5. Cooperare și Integrare Economică: Colaborarea între state sau regiuni,
precum în cazul Uniunii Europene, poate contribui la convergență prin
armonizarea politicilor și a standardelor.

6. Politici Publice Echilibrate: Adoptarea politicii economice echilibrate și

eficiente poate sprijini convergența prin promovarea dezvoltării și a
inovației.

7. Educație și Formare Profesională: Investiția în capitalul uman prin

educație și formare profesională poate contribui la reducerea decalajelor
în ceea ce privește competențele și productivitatea.

Convergența reprezintă un obiectiv important în cadrul politicilor economice și sociale,

având ca scop crearea unui mediu mai echitabil și echilibrat între diferitele entități sau grupuri.
Procesul de convergență poate varia în ritm și rezultate, dar reprezintă în general o mișcare către
mai multă egalitate și coeziune.

13.Prezentaţi etapele parcurse pentru introducerea monedei unice europene şi

analizati avantajele acesteia.

Introducerea monedei unice europene (euro) a fost un proces complex, marcat de mai
multe etape și negocieri între statele membre ale Uniunii Europene (UE). Iată o sinteză a
principalelor etape și avantaje:

Etapele Introducerii Monedei Unice Europene:

1. Faza de Studiu și Pregătire (1970-1990):

- Se au în vedere studii privind viabilitatea și avantajele unei monede unice.
- Se pune baza pentru convergența economică și stabilizarea prețurilor.

2. Tratatul de la Maastricht (1992):

- Se stabilesc criteriile de convergență pentru aderarea la Uniunea Economică și
Monetară (UEM).
- Se creează Banca Centrală Europeană (BCE) și se definește rolul acesteia.

3. Faza de Tranziție (1999-2001):

- Se lansează moneda euro ca unitate electronică și financiară.
- Conturile și tranzacțiile devin disponibile în euro, dar bancnotele și monedele fizice sunt
introduse în circulație în 2002.

4. Extinderea Zonei Euro (2002-2024):

 - Statele membre care îndeplinesc criteriile de convergență adoptă euro treptat.
- La ultima actualizare a cunoștințelor mele în ianuarie 2022, 19 dintre cele 27 de state
membre ale UE folosesc euro.
Avantajele Monedei Unice Europene:

 Eliminarea Riscului Valutar:

- Companiile și consumatorii sunt feriți de fluctuațiile valutare și riscurile asociate cu
schimbul valutar în tranzacțiile comerciale și călătorii.

 Promovarea Comerțului:
- Facilitarea tranzacțiilor comerciale între țările din zona euro prin eliminarea obstacolelor
legate de schimbul valutar.

 Stabilitatea Prețurilor și a Dobânzilor:

- Politica monetară comună a BCE contribuie la menținerea stabilității prețurilor și a
dobânzilor în zona euro.

 Credibilitatea și Atracția Investițiilor:

- Euro beneficiază de o mai mare credibilitate pe piețele financiare globale, atrăgând
investiții și consolidând poziția UE în lume.

 Convergență Economică:
- Euro a contribuit la convergența economică între statele membre prin impunerea unor
criterii stricte de convergență.

 Facilitarea Călătoriilor și a Mobilității:

- Cetățenii pot călători între țările din zona euro fără a se confrunta cu diferențe valutare
sau costuri asociate.

 Solidaritate și Coeziune:
- Utilizarea aceleiași monede consolidează sentimentul de solidaritate și coeziune între
statele membre ale zonei euro.

 Instrument de Politică Comună:

- Euro servește ca un instrument pentru coordonarea politicilor economice și bugetare între
statele membre, facilitând cooperarea.

Cu toate aceste avantaje, este important de menționat că introducerea euro nu a fost fără
provocări, și anume gestionarea diferențelor economice dintre statele membre și adaptarea la
crizele financiare precum cea din 2008 sau cea din zona euro în 2010. Cu toate acestea, moneda
euro continuă să fie un simbol al integrării europene și al colaborării economice.

14. Evaluati contributia Tratatului de la Lisabona în ceea ce priveşte procesul de integrare

europeană.

Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, a avut un impact

semnificativ asupra procesului de integrare europeană, aducând reforme semnificative în
structurile și funcțiile Uniunii Europene (UE). Iată o evaluare a contribuției sale:

Contribuții și Implicații Positive:

 Consolidarea Instituțiilor:
- A consolidat și clarificat structurile instituționale ale UE, consolidând funcția de
Președinte al Consiliului European și creând funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii
pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

 Consolidarea Rolului Parlamentului European:

- A extins rolul Parlamentului European în procesul decizional, acordându-i mai multă
putere în procesul de alegere al Președintelui Comisiei Europene și crescând transparența.

 Introducerea Cetățeniei Europene:

- A consolidat conceptul de cetățenie europeană, oferindu-le cetățenilor UE drepturi
suplimentare și un cadru legal specific.

 Extinderea Domeniilor de Competență:

- A extins domeniile de competență ale UE, inclusiv în domeniul justiției și afacerilor
interne, consolidând abordarea comunitară.

 Politica Externă și de Securitate Comună (PESC):

- A consolidat și eficientizat Politica Externă și de Securitate Comună, facilitând
coordonarea acțiunilor externe ale UE.

 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene:

- A introdus Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, consolidând și
clarificând drepturile și libertățile cetățenilor UE.

 Inițiative pentru Eficiență:

 - A avut ca obiectiv îmbunătățirea eficienței și coeziunii decizionale în cadrul UE, evitând
blocările și întărind capacitatea de reacție la provocări globale.

Provocări și Critici:

 Complexitatea:
- Implementarea Tratatului de la Lisabona a crescut complexitatea instituțională a UE, ceea
ce a generat unele dificultăți în înțelegerea și aplicarea practică a noilor structuri.

 Democrație și Transparență:
- Criticii susțin că unele măsuri ar putea avea un impact asupra democrației și
transparenței, deoarece unii consideră că noile structuri aduc o doză de tehnocratism.

 Nerealizarea unei Uniuni Politice Complete:

- Tratatul de la Lisabona nu a dus la o Uniune Politică completă, iar anumite aspecte ale
integrării politice încă rămân subdezvoltate.

 Rezistența Statelor Membre:

- Unele state membre au întâmpinat rezistență la anumite aspecte ale tratatului, și nu toate
țările au adoptat toate dispozițiile cu aceeași entuziasmare.

Concluzie:

Tratatul de la Lisabona a avut un impact semnificativ asupra procesului de integrare europeană,

aducând mai multă coeziune, consolidând instituțiile și facilitând abordarea unor provocări
comune. Cu toate acestea, rămân provocări de adresat, iar evaluarea sa depinde și de perspectiva
și obiectivele specifice ale diferitelor actori din cadrul UE.

15.Evaluati contributia Tratatelor de la Amsterdam şi Nisa.

Tratatele de la Amsterdam și Nisa au fost două etape importante în procesul de reformă și

adaptare a instituțiilor Uniunii Europene (UE), pregătind terenul pentru extinderea Uniunii și
consolidând anumite aspecte ale funcționării acesteia. Iată o evaluare a contribuțiilor aduse de
aceste tratate:

Tratatul de la Amsterdam (1997):

- Contribuții Pozitive:
 - Extinderea Competențelor Parlamentului European:
- A acordat Parlamentului European un rol mai important în procesul legislativ, crescând
puterea sa de a influența și aproba legislația UE.

- Simplificarea Procedurilor Decizionale:

- A introdus noi reguli pentru luarea deciziilor, simplificând procedurile și îmbunătățind
eficiența în cadrul UE extinsă.

- Consolidarea Politicii Externe și de Securitate Comună (PESC):

- A consolidat abordarea PESC, oferind Uniunii o structură mai coerentă și consolidată
pentru a gestiona chestiuni de securitate și afaceri externe.

- Includerea Acordului de Schengen în Cadrul UE:

- A integrat Acordul de la Schengen în legislația UE, consolidând libera circulație a
persoanelor în interiorul Uniunii.

Limitări și Provocări:

 Modificări Modeste în Componența Comisiei Europene:

- Deși s-a încercat să se facă reforme în privința mărimii Comisiei Europene, acestea au
fost moderate, iar principiul „un comisar per stat membru” a fost menținut.

 Limitări în Politicile de Securitate și Apărare:

- Reformele în cadrul PESC nu au dus la o coeziune și eficacitate semnificativă în politica
de securitate și apărare.

Tratatul de la Nisa (2001):

Contribuții Pozitive:

i) Reformarea Structurii Instituționale:

- A adus modificări semnificative în privința structurii instituționale, ajustând componența
Comisiei și ponderile de vot în Consiliul UE pentru a ține cont de extinderea UE.

ii) Extinderea Domeniului de Decizie Prin Votul Cu Calificativ:

- A extins utilizarea votului cu calificativ în Consiliul UE, ceea ce a permis decizii mai
eficiente, dar și complexitate în ceea ce privește luarea deciziilor.

iii) Pregătirea pentru Extinderea UE:

 - A pregătit UE pentru extinderea sa către Europa Centrală și de Est prin adaptarea
instituțiilor și a procedurilor pentru a integra noile state membre.

Limitări și Provocări:

 Probleme Legate de Reprezentare:

 Formulele complexe pentru a determina ponderile de vot au fost criticate pentru a nu fi
suficient de transparente sau echitabile.

 Compromisuri în Ceea Ce Priveste Comisia Europeană:

 S-au făcut compromisuri în ceea ce privește numărul comisarilor, ceea ce a putut afecta
reprezentarea egală a statelor membre.

Concluzie:

Atât Tratatul de la Amsterdam, cât și Tratatul de la Nisa au avut contribuții semnificative la

adaptarea structurilor și funcțiilor UE pentru a face față noilor realități ale extinderii. Cu toate
acestea, ambii au fost considerați ca având limitări și provocări, și au fost văzuți ca pregătiri
necesare pentru reformele mai profunde care au avut loc ulterior, inclusiv cu adoptarea Tratatului
de la Lisabona.

16.Prezentați și ilustrați cu exemple principiile actuale ale sistemului legal european.

Sistemul legal european este fundamentat pe principii care reflectă valorile și obiectivele Uniunii
Europene (UE). Aceste principii sunt esențiale pentru asigurarea unui cadru juridic coerent și
pentru promovarea coeziunii și integrării în cadrul UE. Iată câteva dintre principiile cheie ale
sistemului legal european:

1. Supremația Dreptului (Rule of Law):

- Definiție: Toate instituțiile și cetățenii sunt supuși legii, iar deciziile sunt luate în conformitate
cu normele legale stabilite.
- Exemplu: Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) asigură respectarea dreptului în
interpretarea și aplicarea tratatelor UE.

2. Aplicabilitate Directă a Dreptului European:

- Definiție: Dreptul european poate avea efect direct și poate fi invocat în instanțele naționale,
fără a fi nevoie de transpunere în legislația națională.
- Exemplu: Cetățenii pot invoca direct drepturile conferite de legislația europeană în fața
instanțelor naționale, precum drepturile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale.
 3. Principiul Solidarității:
- Definiție: Statele membre acționează împreună pentru a aborda provocările comune și pentru a
asigura coeziunea în cadrul UE.
- Exemplu: Fondurile de coeziune ale UE sunt utilizate pentru a sprijini regiunile mai puțin
dezvoltate, într-un spirit de solidaritate între statele membre.

4. Principiul Subsidiarității:
- Definiție: Deciziile ar trebui luate la nivelul cel mai adecvat, la nivelul cel mai apropiat de
cetățeni, iar UE acționează numai atunci când statele membre nu pot realiza obiectivele în mod
eficient la nivel național.
- Exemplu: UE intervine în reglementarea anumitor aspecte (cum ar fi normele de concurență),
lăsând aspecte specifice la nivelul național.

5. Principiul Non-Discriminării:
- Definiție: Cetățenii UE trebuie tratați fără discriminare pe baza cetățeniei lor.
- Exemplu: Dreptul la liberă circulație și rezidență în UE, fără discriminare bazată pe cetățenie.

6. Principiul Bunei-Credințe:
- Definiție: Părțile implicate în relații juridice trebuie să acționeze cu bună-credință și să nu
abuzeze de drepturile lor.
- Exemplu: Obligația statelor membre de a coopera loial și de a evita orice comportament care ar
putea submina obiectivele UE.

7. Principiul Proporționalității:
- Definiție: Intervențiile sau măsurile luate de UE trebuie să fie proporționale cu obiectivele
urmărite.
- Exemplu: Reglementările UE trebuie să fie adecvate și necesare pentru a atinge un scop
legitim.

8. Drepturile Fundamentale:
- Definiție: Protejarea și respectarea drepturilor fundamentale ale individului în cadrul UE.
- Exemplu: Carta Drepturilor Fundamentale a UE recunoaște și protejează drepturi precum
libertatea, egalitatea și drepturile sociale.

Aceste principii formează baza juridică a Uniunii Europene și sunt esențiale pentru menținerea
integrității și coeziunii în cadrul comunității europene. Ele sunt aplicate și interpretate de
instituțiile europene, în special de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Partea 2

17.Prezentaţi Consiliul Uniunii Europene.

Consiliul Uniunii Europene, cunoscut și sub denumirea simplificată de Consiliul UE, reprezintă
una dintre instituțiile cheie ale Uniunii Europene (UE). Acesta joacă un rol central în procesul
decizional al UE și reprezintă un forum în care statele membre coordonează și negociază politici
și acțiuni comune. Iată o prezentare a Consiliului UE:

Compoziție și Structură:

1. Reprezentare: Fiecare stat membru al UE este reprezentat la nivel ministerial, în funcție de

domeniul discutat (de exemplu, ministru de externe pentru Afaceri Externe).

2. Rotativitatea Președinției: Președinția Consiliului UE se rotește la fiecare șase luni între statele
membre, fiecare având responsabilitatea de a coordona și facilita lucrările Consiliului.

3. Configurații Diferite: Consiliul UE se întâlnește în diferite configurații, în funcție de domeniul

politic abordat (Ecofin pentru finanțe, JAI pentru justiție și afaceri interne, etc.).

Funcții Principale:

1. Procesul Decizional: Consiliul UE împreună cu Parlamentul European exercită puterea

legislativă a UE. Împreună cu Parlamentul, Consiliul adoptă acte legislative și bugetul UE.

2. Politici Externe și de Securitate Comună: Consiliul dezvoltă și coordonează politica externă și

de securitate comună a UE, luând decizii privind acțiuni comune în domeniul afacerilor externe.

3. Coordinarea Politicilor Economice: În cadrul configurației Ecofin, Consiliul coordonează

politica economică a statelor membre, abordând aspecte precum coordonarea politicilor fiscale și
gestionarea monedei euro.

4. Aprobarea Bugetului UE: Consiliul, împreună cu Parlamentul European, este responsabil

pentru adoptarea bugetului UE.

5. Negocieri Internaționale: Consiliul reprezintă UE în negocierile internaționale și poate adopta

poziții comune în cadrul acestor negocieri.
6. Chestiuni Legate de Justiție și Afaceri Interne: În cadrul configurației JAI, Consiliul lucrează
asupra chestiunilor legate de justiție și afaceri interne, cum ar fi imigrația, securitatea internă și
justiție penală.

Procesul Decizional:

1. Proiectele de Acte Legislative: Propunerile legislative sunt prezentate de către Comisia

Europeană.

2. Poziția Consiliului: Consiliul adoptă o poziție comună, care poate implica negocieri între
statele membre.

3. Dialogul cu Parlamentul European: Consiliul și Parlamentul colaborează pentru a ajunge la un

acord privind textul final al actului legislativ.

4. Aprobarea Actului Legislativ: Actul legislativ este aprobat de către ambele instituții și semnat
de către Președintele Parlamentului și de către reprezentantul Președinției Consiliului.

Consiliul Uniunii Europene, prin compoziția sa interguvernamentală, reprezintă un loc în care

statele membre pot coordona și ajunge la consens în privința politicii și deciziilor care afectează
Uniunea Europeană. Este un element cheie în arhitectura instituțională a UE, având un rol crucial
în procesul decizional și implementarea politicilor europene.

18.Prezentaţi Comisia Europeană.

Comisia Europeană este una dintre instituțiile cheie ale Uniunii Europene (UE) și are rolul de a
reprezenta interesul general al UE și de a acționa ca gardian al tratatelor. Este o instituție
independentă care are un mandat larg în elaborarea politicilor și în implementarea deciziilor luate
la nivelul UE. Iată o prezentare a Comisiei Europene:

Compoziție și Structură:

1. Comisari: Comisia Europeană este formată dintr-un comisar din fiecare stat membru al UE.
Fiecare comisar are responsabilitatea pentru un domeniu specific și contribuie la elaborarea și
punerea în aplicare a politicilor.

2. Președinte: Președintele Comisiei European se alege de către statele membre și este

responsabil pentru coordonarea activităților Comisiei. Este sprijinit de un colegiu de comisari.
3. Directorate Generale: Comisia Europeană este organizată în directorate generale (DG-uri),
fiecare având responsabilitate asupra unui domeniu specific, cum ar fi comerțul, concurența,
mediu, etc.

Funcții Principale:

1. Inițiativa Legislativă: Comisia are dreptul exclusiv de a iniția legislația UE. Propunerile
legislative sunt prezentate Parlamentului European și Consiliului pentru adoptare.

2. Implementarea Politicilor și Programelor UE: Comisia este responsabilă de implementarea

politicilor și programelor UE. Aceasta lucrează împreună cu statele membre și alte părți
interesate pentru a asigura aplicarea corectă a normelor UE.

3. Supravegherea Pieței Unice: Comisia monitorizează și asigură funcționarea corespunzătoare a

pieței unice europene, intervenind în cazul încălcărilor sau distorsiunilor de concurență.

4. Reprezentarea UE la Nivel Internațional: Comisia reprezintă UE în negocierile internaționale,

semnând acorduri și reprezentând interesele UE în fața organizațiilor internaționale.

5. Gestionarea Fondurilor și Bugetului UE: Comisia are rolul de a gestiona fondurile și bugetul
UE, asigurând că acestea sunt utilizate în mod eficient și transparent.

6. Protecția Intereselor UE: Comisia acționează ca gardian al tratatelor, având puterea de a iniția
acțiuni în fața Curții de Justiție a UE împotriva statelor membre sau a altor instituții care încalcă
legislația UE.

Procesul Decizional:

1. Inițierea Propunerilor: Comisia dezvoltă și inițiază propuneri legislative în urma consultărilor

și analizelor efectuate.

2. Dialog cu Celelalte Instituții: Comisia discută și negociază propunerile sale cu Parlamentul

European și Consiliul Uniunii Europene.

3. Adoptarea Actelor Legislative: Propunerile legislative sunt supuse adoptării de către Parlament
și Consiliu, iar Comisia este responsabilă de punerea în aplicare a actelor adoptate.

Comisia Europeană joacă un rol central în modelarea viitorului UE și în asigurarea coerenței și

eficacității politicilor și acțiunilor UE. Ea este subiectul unor dezbateri constante privind
echilibrul de putere în cadrul Uniunii și gradul de control democratic asupra procesului
decizional.
19.Prezentaţi Parlamentul European.

Parlamentul European (PE) este una dintre cele trei instituții ale Uniunii Europene (UE) și
reprezintă cetățenii europeni prin intermediul alegerilor directe. Este un organism legislativ cu
puteri considerabile în procesul decizional al UE. Iată o prezentare a Parlamentului European:

Compoziție și Structură:

1. Deputați: Parlamentul European este format din deputați, aleși prin vot direct în cadrul
alegerilor europene. Numărul de deputați pentru fiecare stat membru este proporțional cu
populația acestuia, dar cu un număr minim de deputați pentru fiecare stat.

2. Grupuri Politice: Deputații se organizează în grupuri politice în funcție de orientarea politică.

Aceste grupuri sunt importante în stabilirea agendei și negocierilor legislative.

3. Președinte: Președintele Parlamentului European este ales de către deputați și reprezintă

Parlamentul în relațiile cu celelalte instituții ale UE. Are rolul de a prezida ședințele și de a
asigura buna funcționare a dezbaterilor.

Funcții Principale:

1. Legislativă: Parlamentul European împarte puterea legislativă cu Consiliul Uniunii Europene.

Împreună, aceste două instituții adoptă legislația UE, care afectează o gamă largă de domenii, de
la piața internă la mediu și justiție.

2. Supravegherea Executivului: PE exercită controlul democratic asupra Comisiei Europene.

Aprobă sau respinge numirea Președintelui Comisiei și a membrilor Comisiei. Comisia este
obligată să răspundă la întrebări și interpelări din partea PE.

3. Aprobarea Bugetului UE: PE are puterea de a aproba sau respinge bugetul Uniunii Europene.
Acesta colaborează cu Consiliul pentru a stabili bugetul anual al UE.

4. Aprobarea Acordurilor Internaționale: PE trebuie să aprobe acordurile internaționale în care

UE este implicată, cum ar fi acordurile comerciale sau de cooperare.

5. Reprezentarea Cetățenilor: Prin alegeri directe, deputații reprezintă interesele cetățenilor

europeni și contribuie la definirea direcției politice a UE.

Procesul Decizional:
1. Inițiativa și Propuneri: Propunerile legislative sunt inițiate de către Comisia Europeană sau de
către Parlament. Parlamentul poate, de asemenea, solicita Comisiei să prezinte propuneri într-un
anumit domeniu.

2. Dezbaterea și Negocierea: Propunerile sunt dezbătute și negociate în comisiile parlamentare,

iar deputații aduc amendamente și fac modificări.

3. Votul în Plen: Textul final este supus votului în ședința plenară a Parlamentului, iar adoptarea
necesită majoritatea voturilor.

4. Concilierea cu Consiliul: Dacă există diferențe semnificative între poziția Parlamentului și cea
a Consiliului, se inițiază o procedură de conciliere pentru a ajunge la un consens.

5. Aprobarea Finală: După negocieri, textul final este supus aprobării finale de către Parlament și
Consiliu.

Parlamentul European reprezintă un pilon important al sistemului democratic al Uniunii

Europene, oferind cetățenilor europeni o voce directă în procesul legislativ și exercitând
controlul asupra altor instituții ale UE.

20.Prezentaţi Curtea Europeană de Justiţie.

Curtea Europeană de Justiție (CEJ) este una dintre instituțiile cheie ale Uniunii Europene (UE) și
îndeplinește un rol esențial în asigurarea interpretării și aplicării corecte a dreptului european.
Iată o prezentare a Curții Europene de Justiție:

Compoziție și Structură:

1. Judecători: Fiecare stat membru al UE are dreptul de a numi un judecător la Curtea Europeană
de Justiție. Judecătorii sunt independenți și se numesc pentru mandate de șase ani, cu
posibilitatea de reînnoire.

2. Avocați Generali: Există un avocat general pentru fiecare stat membru, aleși de comun acord
de către statele membre. Aceștia oferă avize consultative în privința cazurilor aduse în fața Curții.

3. Președinte: Președintele Curții este ales de către judecători și deține un mandat de trei ani, cu
posibilitatea de reînnoire.

Funcții Principale:
1. Interpretarea Dreptului European: Principalul rol al Curții este de a interpreta și aplica dreptul
european pentru a se asigura că acesta este unitar și coerent în întreaga UE. Cazurile pot fi aduse
atât de instanțele naționale, cât și de alte instituții ale UE.

2. Soluționarea Litigiilor între State Membre și Instituții ale UE: Curtea este responsabilă pentru
soluționarea litigiilor dintre statele membre ale UE și între acestea și instituțiile UE, precum și
pentru cazurile care implică încălcări ale dreptului european.

3. Avize Consultative: Curtea poate oferi avize consultative asupra propunerilor de tratate și
acorduri internaționale propuse de către instituțiile UE.

4. Protecția Drepturilor Individuale: Curtea asigură protecția drepturilor individuale în temeiul

dreptului european, inclusiv prin decizii care pot fi aduse în fața acesteia de către cetățeni,
întreprinderi sau state membre.

Procedura Judiciară:

1. Sesizarea Curții: Curtea poate fi sesizată atât de către instanțele naționale, cât și de către alte
instituții ale UE, precum și de către statele membre sau cetățeni.

2. Procedura Scrisă și Orală: Cazurile sunt adesea examinate în procedură scrisă, dar pot implica
și etape orale, în care părțile pot prezenta argumente.

3. Avizele Avocaților Generali: Înainte de o decizie finală, avocații generali oferă avize
consultative cu privire la cazurile aflate în fața Curții.

4. Deciziile și Sentințele: Curtea emite decizii și sentințe care devin obligatorii pentru toate
statele membre și instituțiile UE. Acestea sunt fundamentate pe interpretarea și aplicarea
dreptului european.

Curtea Europeană de Justiție este esențială pentru funcționarea corectă și coezivă a Uniunii
Europene, asigurând respectarea și interpretarea uniformă a dreptului european în întreaga
Uniune.

21.Prezentati Curtea Europeană de Conturi.

Curtea Europeană de Conturi (CEC) este o instituție a Uniunii Europene responsabilă pentru
auditarea și controlul financiar al activităților UE. Aceasta monitorizează modul în care bugetul
UE este gestionat și cheltuit, oferind asigurări cu privire la legalitatea și regularitatea acestor
operațiuni. Iată o prezentare a Curții Europene de Conturi:
Compoziție și Structură:

1. Membri: Curtea Europeană de Conturi este compusă dintr-un membru din fiecare stat membru
al Uniunii Europene, numiți pentru un mandat de șase ani. Membrii CEC trebuie să fie
independenți și să nu primească instrucțiuni de la nicio altă instituție.

2. Președinte: Președintele Curții Europene de Conturi este ales de către membrii Curții pentru
un mandat de trei ani, cu posibilitatea de reînnoire.

Funcții Principale:

1. Audit Financiar: CEC efectuează audituri asupra conturilor Uniunii Europene și ale
organismelor care cheltuiesc fonduri UE pentru a asigura legalitatea și regularitatea acestora.

2. Emiterea de Rapoarte și Opinii: După finalizarea auditurilor, CEC emite rapoarte și opinii care
sunt transmise Parlamentului European, Consiliului și altor instituții ale UE. Aceste documente
conțin concluziile și recomandările Curții.

3. Verificarea Implementării Recomandărilor: CEC verifică modul în care instituțiile și statele

membre implementează recomandările sale, monitorizând evoluția și progresul în implementarea
schimbărilor propuse.

4. Raport Anual: CEC publică un raport anual care include rezultatele auditului său, precum și
evaluări asupra performanțelor și a eficacității cheltuirii fondurilor UE.

Procesul de Audit:

1. Programare: CEC stabilește un program anual de audit care indică sectoarele și domeniile care
vor fi supuse verificărilor.

2. Audit Financiar și de Conformitate: CEC efectuează audituri financiare și de conformitate

pentru a evalua dacă cheltuielile și operațiunile corespund regulamentelor și politicilor UE.

3. Audit al Performanței: CEC poate efectua, de asemenea, audituri de performanță pentru a

evalua eficacitatea și eficiența programelor și politicilor UE.

4. Elaborarea de Rapoarte și Recomandări: Pe baza rezultatelor auditurilor, CEC elaborează

rapoarte și face recomandări pentru a îmbunătăți gestionarea financiară a fondurilor UE.
Curtea Europeană de Conturi contribuie la asigurarea transparenței și responsabilității în
utilizarea fondurilor UE, având un rol important în supravegherea și controlul financiar al
activităților Uniunii Europene.

22.Care sunt principalele categorii de cheltuieli la nivelul bugetului UE?

Bugetul Uniunii Europene (UE) cuprinde o varietate de categorii de cheltuieli, reflectând

diversele obiective și politici ale UE. Principalele categorii de cheltuieli la nivelul bugetului UE
includ:

1. Politica Agricolă Comună (PAC):

- Descriere: Cuprinde plăți directe către fermieri, măsuri de dezvoltare rurală și intervenții pe
piață pentru a asigura un sector agricol stabil și competitiv în UE.

2. Politica de Coeziune:
- Descriere: Include fondurile destinate reducerii disparităților economice și sociale între
regiunile UE. Acestea sprijină proiecte de investiții, infrastructură și dezvoltare economică în
regiunile mai puțin dezvoltate.

3. Competitivitate și Inovare:
- Descriere: Acoperă programe și fonduri care sprijină inovarea, cercetarea, dezvoltarea
tehnologică și creșterea economică, inclusiv Programul Orizont 2020 și Fondul European pentru
Investiții Strategice (FEIS).

4. Gestionarea și Funcționarea Internă a UE:

- Descriere: Include cheltuieli pentru administrarea instituțiilor UE, precum și pentru programele
de informare și comunicare privind politicile UE.

5. Asistență Externă:
- Descriere: Acoperă ajutoarele umanitare, cooperarea pentru dezvoltare, sprijinul pentru
democrație și drepturile omului în țările terțe, precum și ajutoarele de preaderare pentru țările
candidate.

6. Protecția și Gestionarea Frontierelor:

- Descriere: Include fonduri pentru gestionarea frontierelor externe ale UE, controlul imigrației,
cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne.

7. Politica de Mediu și Acțiune Climatică:

- Descriere: Sprijină proiecte și inițiative pentru protejarea mediului, combaterea schimbărilor
climatice și promovarea dezvoltării durabile, inclusiv Programul LIFE și Fondul de Coeziune.
8. Educație, Tineret și Mobilitate:
- Descriere: Cuprinde programe destinate promovării educației, formării profesionale, mobilității
studenților și tinerilor, precum și cercetării și inovării în domeniul educației.

Aceste categorii de cheltuieli reflectă prioritățile și obiectivele specifice ale Uniunii Europene.
Bugetul UE este elaborat într-un proces complex care implică negocieri între statele membre și
instituțiile UE pentru a asigura un echilibru între diferitele nevoi și interese ale statelor și
cetățenilor europeni.

23.Care sunt principalele categorii de venituri la nivelul bugetului UE?

Bugetul Uniunii Europene (UE) este finanțat din mai multe surse, iar principalele categorii de
venituri includ:

1. Contribuțiile Statelor Membre:

- Descriere: Cea mai importantă sursă de venit pentru bugetul UE este contribuția directă a
statelor membre. Aceasta se bazează pe o cotă procentuală calculată în funcție de venitul național
brut (VNB) al fiecărui stat.

2. Drepturi de Import (Taxe Vamale):

- Descriere: Veniturile provenite din taxele vamale aplicate la importurile din țările terțe
reprezintă o altă componentă importantă a bugetului UE. Acestea sunt adunate în principal la
frontierele externe ale UE.

3. Resurse Proprii:
- Descriere: Bugetul UE beneficiază de resurse proprii, care includ diverse surse de venituri.
Printre acestea se numără o parte din veniturile provenite din taxa pe valoarea adăugată (TVA)
colectată de statele membre și o parte din resursele provenite din veniturile naționale brute.

4. Contribuții din Partea Industriei:

- Descriere: O mică parte din veniturile bugetului UE provine din contribuțiile din partea
industriei, inclusiv dintr-o parte a veniturilor obținute din TVA aplicată la produsele cu valoare
adăugată mare (sistemul TVA ajustat).

5. Amendamente și Sancțiuni:
- Descriere: Bugetul UE poate primi venituri suplimentare prin amendamente și sancțiuni
aplicate statelor membre în cazul încălcărilor bugetare sau de alte naturi.
6. Resurse Proprii Noi:
- Descriere: Există discuții în cadrul UE privind introducerea unor resurse proprii noi, cum ar fi o
taxă pe plastic sau venituri provenite din comercializarea de emisii de carbon, pentru a
diversifica sursele de finanțare ale bugetului UE.
Este important de menționat că sistemul de finanțare al Uniunii Europene poate suferi schimbări
și ajustări în timp, pe măsură ce se negociază și se adoptă noi acorduri bugetare între statele
membre ale UE. Finanțarea bugetului este un subiect complex și sensibil, reflectând
compromisuri între statele membre cu privire la nivelul contribuțiilor și prioritățile bugetare.

24. Ce se înţelege în jargonul politicii agricole comune (PAC) prin price- floor? Explicaţi
pentru cazul grâului.

În jargonul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, termenul "price floor" se referă
la un preț minim garantat pe care Uniunea Europeană îl stabilește pentru anumite produse
agricole, cum ar fi grâul. Acest preț minim are rolul de a proteja veniturile fermierilor și de a
asigura stabilitatea pieței în sectorul agricol.

Pentru cazul grâului, price floor arată astfel:

1. Stabilirea unui Preț Minim: Uniunea Europeană stabilește un preț minim la care guvernul este
dispus să cumpere grâul de la producători. Acest preț este numit "price floor" și reprezintă un
nivel sub care prețul grâului nu este permis să scadă pe piața internă.

2. Asigurarea unui Venit Minim pentru Fermieri: Acest mecanism ajută fermierii să obțină un
venit minim garantat, chiar și în condiții de piață nefavorabile sau în perioade de supraproducție.

3. Stabilitatea Pieței: Price floor contribuie la menținerea stabilității prețurilor și a veniturilor în

sectorul agricol. În cazul în care prețurile de pe piață scad sub nivelul stabilit, guvernul poate
interveni, cumpărând excesul de producție la prețul minim.

4. Evitarea Volatilității Excesive: Prin stabilirea unui preț minim, PAC încearcă să evite
volatilitatea excesivă a prețurilor care ar putea afecta negativ veniturile fermierilor și ar duce la
nesiguranță în producție.

Este important de menționat că această practică a price floor a fost, uneori, criticată pentru că
poate duce la supraproducție și la acumularea de stocuri excedentare. Totuși, politica de price
floor face parte din eforturile de a asigura stabilitatea și sustenabilitatea sectorului agricol în
cadrul Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene.

25.Explicaţi care au fost efectele utilizării ,price-floor” în cadrul PAC.

Utilizarea "price-floor" în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a avut mai multe efecte, cu
avantaje și dezavantaje asociate. Iată câteva dintre aceste efecte:
Avantaje:

1. Stabilitatea Veniturilor Fermierilor: Price-floor a oferit fermierilor un venit minim garantat,

contribuind astfel la stabilitatea veniturilor în sectorul agricol. Aceasta a fost o măsură
importantă pentru protejarea fermierilor împotriva fluctuațiilor bruște ale prețurilor pe piață.

2. Stabilitatea Piețelor și a Ofertei: Politica de price-floor a contribuit la menținerea stabilității pe

piețe, evitând variații semnificative ale prețurilor agricole. Acest lucru a avut un impact pozitiv
asupra predictibilității și sustenabilității întregului sector agricol.

3. Protejarea împotriva Crizelor Economice: Price-floor a furnizat o formă de protecție

fermierilor în fața crizelor economice sau a condițiilor de piață nefavorabile, asigurându-le un
venit minim chiar și în perioade dificile.

4. Siguranța Alimentară: Politica de price-floor a contribuit la menținerea producției agricole

locale și, prin urmare, a avut un impact pozitiv asupra securității alimentare, evitând dependența
excesivă de importurile alimentare.

Dezavantaje:

1. Supraproducția și Stocurile Excedentare: Unul dintre principalele dezavantaje ale price-floor a

fost riscul de supraproducție și acumularea de stocuri excedentare, deoarece producția agricolă
nu era în mod direct determinată de cererea reală de pe piață.

2. Costuri Bugetare Ridicate: Politica de price-floor a implicat costuri semnificative pentru

bugetul UE, deoarece guvernele erau adesea obligate să cumpere surplusul de produse agricole la
prețul minim garantat.

3. Distorsionarea Pieței și Competiția Neloială: Prețurile stabilite artificial prin price-floor au

putut distorsiona mecanismele normale de piață și duce la o competiție neloială între producătorii
din UE și cei din alte regiuni.

4. Nedreptatea între Sectoare: Politica de price-floor nu a fost întotdeauna echitabilă între

diferitele sectoare agricole, beneficiind anumite produse în detrimentul altora.

În general, utilizarea price-floor în cadrul PAC a avut un impact semnificativ asupra sectorului
agricol european, iar aceste efecte au fost subiectul unor dezbateri constante în efortul de a ajusta
și reforma Politica Agricolă Comună.

26.Prezentaţi elemetele definitorii ale actualei politici agricole comune a UE.

Politica Agricolă Comună (PAC) a Uniunii Europene (UE) este un sistem complex care a evoluat
de-a lungul timpului pentru a răspunde nevoilor schimbătoare ale sectorului agricol european.
Elementele definitorii ale actualei PAC includ:

1. Distribuția Finanțărilor:
- Plăți Directe: O parte semnificativă a bugetului PAC este alocată plăților directe către fermieri,
care sunt stabilite pe baza suprafeței de teren și a istoricului de producție.
- Plăți pentru Dezvoltare Rurală: O altă parte a fondurilor este direcționată către dezvoltarea
rurală, sprijinind proiecte care vizează diversificarea economiei rurale, îmbunătățirea calității
vieții și protejarea mediului.

2. Reglementări pentru Sectorul Agricol:

- Standarde de Calitate și Siguranță Alimentară: PAC include reglementări stricte privind
calitatea și siguranța alimentară pentru a asigura produse agricole de înaltă calitate.
- Măsuri de Gestionare a Pieței: PAC poate include măsuri pentru gestionarea pieței, cum ar fi
intervențiile pe piață pentru a stabiliza prețurile în cazuri de perturbări majore.

3. Sustenabilitate și Mediu:
- Eco-scheme: În cadrul plăților directe, există un accent crescut asupra practicilor agricole
sustenabile. Fermierii pot beneficia de plăți suplimentare prin participarea la eco-scheme, care
promovează practici agricole prietenoase cu mediul.
- Obiective de Mediu și Clima: PAC contribuie la atingerea obiectivelor de mediu și climă ale
UE, încurajând practici agricole durabile și gestionarea resurselor naturale.

4. Flexibilitate și Subsidiaritate:
- Planuri Naționale Strategice: Stabilirea obiectivelor și a măsurilor concrete se face în cadrul
Planurilor Naționale Strategice (PNS), care oferă statelor membre o anumită flexibilitate în
adaptarea PAC la specificitățile naționale.
- Subsidiaritate: PAC respectă principiul subsidiarității, lăsând unele decizii la nivel național
pentru a ține cont de diversitatea sistemelor agricole.

5. Digitalizare și Inovare:
- Sprijin pentru Digitalizare: PAC include măsuri pentru sprijinirea inovării și digitalizării în
agricultură, încurajând fermierii să adopte tehnologii moderne pentru a îmbunătăți eficiența și
sustenabilitatea.

6. Sectoare Specifice:
- Sprijin Pentru Sectoare Specifice: PAC poate include măsuri specifice pentru anumite sectoare,
precum viticultura sau producția de produse lactate.

7. Piața Globală:
- Politici Comerciale și Acorduri: PAC ia în considerare implicațiile pe piața globală, inclusiv
politici comerciale și acorduri pentru a menține echilibrul între producția internă și importuri.

Aceste elemente reflectă abordarea actuală a PAC, care se străduiește să atingă un echilibru între
susținerea fermierilor, asigurarea siguranței alimentare, protejarea mediului și contribuirea la
obiectivele generale ale UE, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice și promovarea
durabilității. Este important să menționăm că PAC este supusă revizuirilor periodice pentru a ține
pasul cu schimbările din sectorul agricol și cu obiectivele generale ale Uniunii Europene.

27.Prezentaţi elemetele definitorii ale actualei politici regionale a UE.

Politica Regională a Uniunii Europene (UE) reprezintă o componentă esențială a politicii

generale a UE, având drept scop reducerea disparităților economice și sociale între regiunile
europene. Elementele definitorii ale actualei Politici Regionale a UE includ:

1. Obiective Principale:
- Cohesiune Economică, Socială și Teritorială: Politica Regională se axează pe atingerea
coeziunii economice, sociale și teritoriale între regiuni. Se caută reducerea decalajelor în
dezvoltarea economică și îmbunătățirea condițiilor de viață în regiunile mai puțin dezvoltate.

2. Fonduri Structurale și de Investiții:

- Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR): Alocă resurse financiare pentru investiții
care să stimuleze dezvoltarea economică și infrastructura în regiunile mai puțin dezvoltate.
- Fondul Social European (FSE): Sprijină măsurile destinate îmbunătățirii ocupării forței de
muncă, promovării incluziunii sociale și dezvoltării resurselor umane.

3. Programare și Planificare:
- Perioade de Programare: Politica Regională funcționează pe perioade de programare, care
reprezintă termene de implementare a strategiilor și proiectelor. Actuala perioadă de programare
acoperă intervalul 2021-2027.

4. Principiul Parteneriatului:
- Principiul Parteneriatului: Încurajează implicarea tuturor actorilor relevanți, inclusiv autoritățile
locale și regionale, sectorul privat și societatea civilă, în procesul de planificare și implementare
a proiectelor.

5. Concentrare Tematică:
- Concentrare pe Obiective Tematice: Definirea și implementarea politicilor regionale se
concentrează pe obiective tematice precum inovarea, cercetarea și dezvoltarea, ocuparea forței de
muncă, mediul înconjurător, educația și formarea profesională.

6. Smart Specialization:
- Smart Specialization: Encorajează regiunile să identifice și să-și dezvolte avantajele
competitive distincte și să investească în domenii cu potențial de creștere și inovare.

7. Guvernanța și Evaluare:
- Guvernanță Multi-nivel: Implică diferite nivele de guvernanță, de la nivelul local și regional
până la nivelul UE. Autoritățile locale și regionale au un rol important în elaborarea și
implementarea strategiilor.
- Evaluare și Monitorizare: Se efectuează evaluări regulate pentru a evalua eficacitatea și
impactul proiectelor finanțate.

8. Instrumente de Cooperare Teritorială:

- Programul Interreg: Promovează cooperarea transfrontalieră, transnațională și interregională
între diferite regiuni ale UE.

9. Ajustarea la Noile Provocări:

- Reziliența și Tranziția Verde și Digitală: Politica Regională abordează noile provocări, cum ar fi
tranziția verde și digitală, și încurajează regiunile să devină mai reziliente în fața schimbărilor.

10. Principiul Adiționalității:

- Adiționalitate: Asigură că finanțările UE completează, nu înlocuiesc, fondurile naționale,
respectând principiul adiționalității.

Aceste elemente definitorii reflectă abordarea actuală a Politicii Regionale a UE, care se
adaptează continuu la noile provocări și la nevoile specifice ale regiunilor pentru a asigura o
dezvoltare echilibrată și sustenabilă în întreaga Uniune Europeană.

28.Prezentați Fondurile Structurale şi de Investiții Europene (fondurile ESI) alocate

României în perioada 2014-2020 şi programele aferente acestora.

În perioada 2014-2020, România a beneficiat de Fondurile Structurale și de Investiții Europene

(fondurile ESI), care reprezintă principala unealtă financiară a Uniunii Europene pentru
promovarea coeziunii economice și sociale în cadrul statelor membre. Fondurile ESI includ mai
multe instrumente, iar România a avut acces la următoarele programe în această perioadă:

1. Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR):

- Alocare Financiară pentru România (2014-2020): Aproximativ 8.12 miliarde de euro.
- Obiective Principale:
- Dezvoltarea infrastructurii economice și sociale.
- Stimularea creșterii economice regionale.
- Reducerea decalajelor de dezvoltare între regiuni.

2. Fondul Social European (FSE):

- Alocare Financiară pentru România (2014-2020): Aproximativ 4.37 miliarde de euro.
- Obiective Principale:
- Sprijinirea ocupării forței de muncă și a incluziunii sociale.
- Dezvoltarea resurselor umane și a capitalului uman.
- Combaterea sărăciei și excluziunii sociale.

3. Fondul de Coeziune:
- Alocare Financiară pentru România (2014-2020): Aproximativ 19.63 miliarde de euro.
- Obiective Principale:
- Sprijinirea proiectelor în domeniul infrastructurii de mediu.
- Dezvoltarea transportului și a energiei.
- Îmbunătățirea gestionării resurselor naturale.

4. Programul Operațional Regional (POR):

- Alocare Financiară pentru România (2014-2020): Aproximativ 6.69 miliarde de euro.
- Obiective Principale:
- Dezvoltarea infrastructurii regionale și locale.
- Stimularea investițiilor în IMM-uri și inovare.
- Îmbunătățirea calității mediului și promovarea dezvoltării urbane durabile.

5. Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT):

- Alocare Financiară pentru România (2014-2020): Aproximativ 530 milioane de euro.
- Obiective Principale:
- Furnizarea asistenței tehnice pentru implementarea eficientă a programelor operaționale.
- Dezvoltarea capacității administrative și instituționale.

Aceste programe au acoperit o gamă largă de domenii, de la dezvoltare regională și infrastructură

la ocuparea forței de muncă și educație. Implementarea acestor programe a avut ca rezultat
realizarea unor proiecte semnificative în diverse sectoare ale economiei și societății din
România, contribuind la reducerea disparităților regionale și la stimularea creșterii economice.
Este important de menționat că acestea reprezintă date până în anul 2020, iar perioada de
programare a fondurilor pentru următorul ciclu, 2021-2027, a început cu propriile sale priorități
și alocări financiare.