CAPITOLUL 1

OBIECTIVELE POLITICII DE COEZIUNE

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeană în

noiembrie 1993, consolidarea coeziunii economice si sociale a devenit, din punct de vedere
oficial, unul dintre obiectivele Uniunii Europene, pe lângă înfiintarea pietei interne si a
Uniunii Economice si Monetare. De-a lungul istoriei integrării europene postbelice s-a
acordat tot mai multă importantă coeziunii. Însă, pe măsură ce Uniunea se extindea,
realizarea coeziunii economice si sociale a devenit mai dificilă, deoarece statele membre
deveneau tot mai eterogene.
Respectarea principiului unitate în diversitate este unul dintre obiectivele Uniunii
Europene. Un deziderat, însă, greu de atins, întrucât, disparităţile existente între statele
fondatoare, încă din momentul constituirii Uniunii Europene, s-au accentuat pe măsura
creşterii în intensitate a integrării şi a etapelor succesive de extindere. În acest moment,
Uniunea Europeană cuprinde 27 de state care formează o comunitate şi o piaţă internă de
peste 493 milioane de cetăţeni, disparităţile de natură economică şi socială între aceste ţări
şi cele 268 de regiuni fiind semnificative1 . Aşadar, o regiune din patru are Produsul Intern
Brut (PIB) pe cap de locuitor mai mic decât 75% din media PIB a celor 27 de state.
Credibilitatea UE depinde de capacitatea de a da răspunsuri pe măsură pentru diferite
probleme, într-o varietate de scenarii, în condiţiile acesteo noi ordini europene şi
mondiale2 .
Politica de coeziune reprezintă instrumentul comunitar prin care se promovează
convergenţa economică. Necesitatea acesteia a apărut odată cu integrarea ţărilor mai puţin
dezvoltate şi cu adâncirea procesului de liberalizare a circulaţiei bunurilor şi a factorilor de
producţie. Fenomenul se datorează pieţei, care nu este în masură să genereze o convergenţă
economică, ci mai degrabă realizează o accentuare a divergenţelor.
Aşadar, politica de coeziune se fundamentează pe principiul solidarităţii financiare,
oferind sprijin statelor şi regiunilor mai puţin dezvoltate sau care se confruntă cu dificultăţi
structurale în scopul creării de locuri de muncă şi creşterii competitivităţii. Peste o treime
din bugetul Uniunii Europene este alocată politicii de coeziune pentru a reduce diferenţele
1
Comisia Europeană, Key facts and figures about Europe and the Europeans, Eu publications,
http://ec.europa.eu/publications/booklets/eu_glance/66/en.pdf
2
Matei, Lucica, Decizia în UE, Colecţia Caiete Jean Monnet 3-2007, Bucureşti, 2007, pag. 4

5
de dezvoltare dintre regiuni şi disparităţile dintre cetăţeni în ceea ce priveşte nivelul de
bunăstare.

1.1. Scurt istoric al fondurilor structurale şi de coeziune

Încă de la început, politica de coeziune a reprezentat una dintre cheile construcţiei

europene. De fiecare dată când Uniunea Europeanã a realizat o etapă fundamentală în
evoluţia sa, această politică a făcut un salt cantitativ şi calitativ. Coeziunea socială
reprezintă un element important în dezvoltarea unui sistem economic.
Necesitatea atingerii coeziunii economice a fost conştientizată încă din secolul al
XIX-lea, când problemele de ordin social s-au dovedit a fi un preţ plătit de societate pentru
progresul tehnologic. Aceste probleme afectau anumite categorii sociale defavorizate, fapt
pentru care a devenit evidentă necesitatea unei politici distincte, destinată reducerii
disparităţilor dintre regiuni sau state3 .
Fondurile structurale au contribuit, înca de la înfiintarea Comunităţii Oţelului şi a
Cărbunelui, la realizarea politicilor europene în domeniul economic şi social.
1957. Înca de la redactarea Tratului de la Roma, documentul care a pus bazele
viitoarei Comunităţi Europene, s-au facut referiri precise la nevoia de eliminare a
disparităţilor economice dintre regiuni.
1958. S-au înfiinţat Fondul Social European şi Fondul European pentru Orientare şi
Garantare în Agricultură.
1975. După intrarea în Comunitate a Danemarcei, Irlandei şi a Marii Britanii s-a
creat Fondul European de Dezvoltare Regională. Este pentru prima dată când a apărut
conceptul de redistribuire între zonele bogate şi sarace ale Comunităţii.
1986-1987. S-a introdus în Tratat conceptul de Coeziune socială şi economică, care
a urmărit să ajute ultimele state intrate (Spania şi Portugalia) pentru a face faţă provocărilor
pieţei unice.
1988. La iniţiativa lui Jacques Delors, preşedintele Comisiei Europene, s-au dublat
resursele financiare pentru fondurile structurale pe următorii ani. Astfel, ţările sărace au
primit în nouă ani aproximativ 154 mld Ecu.

3
Matei, L. / Matei, A. Globalizare şi europenizare. O proiecţie asupra unui model european al
administraţiei publice. Economie teoretică şi aplicată v. 15, nr. 4, 2008

6
 1989. S-a revoluţionat sistemul de acordare a fondurilor structurale, prin
introducerea principiului programării multi-anuale, stabilirea obiectivelor prioritare şi
punerea la punct a sistemului de parteneriate între statele membre.
1992. Şefii de stat au hotarât dublarea bugetelor pentru regiunile dezavantajate.
1993. “Coeziunea” a devenit obiectiv prioritar pentru Uniune.
1995. Prin accederea Suediei şi Findalndei, regiunile puţin populate au început să
primească fonduri.
1999. Şefii de state şi de guvern au hotărât la Berlin cea de-a doua reformă a
fondurilor structurale, punând accent pe ajutorarea grupurilor sociale şi a regiunilor
dezavantajate.
Fondurile structurale şi de coeziune sunt instrumente financiare prin care Uniunea
Europeană acţionează pentru eliminarea decalajelor economice şi sociale între regiuni, în
scopul reducerii diferenţelor dintre zonele bogate şi sărace din ţările membre ale Uniunii
Europene. Astfel, cu ajutorul acestor resurse financiare regiuni precum Andalusia din sudul
Spaniei, Algavre din Portugalia, Pelopones în Grecia au ieşit din sărăcie.

1.2. Consideraţii generale

Instrumentele structurale ale Uniunii Europene au rolul de a stimula creşterea

economică a statelor membre ale Uniunii şi de a conduce la reducerea disparităţilor dintre
regiuni, dar ele nu acţionează singure, necesitând asigurarea unei contribuţii din partea
statelor membre implicate. Ele sunt co-finanţate în principal din resursele publice ale
statului membru, însă în multe domenii este necesară şi contribuţia financiară privată,
aceasta fiind încurajată în cele mai multe cazuri.4
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, ţara
noastră ia parte, ca membru cu drepruri depline, la politica de coeziune a Uniunii
Europene. În cadrul acestei politici, prin intermediul instrumentelor structurale, România
va beneficia de sprijinul financiar necesar în vederea susţinerii, dezvoltării economice a
ţării, volumul finanţărilor disponibile fiind mult mai mare decât volumul celor acordate
României prin programele de pre-aderare: PHARE, SAPARD şi ISPA.
În ceea ce priveşte accesul la fondurile structurale comunitare, România are
posibilitatea de a dezvolta, în mod echilibrat, regiunile mai puţin favorizate, de a
moderniza infrastructura de transporturi şi mediu, de a asigura o dezvoltare rurală
4
http://eufinantare.info/Instrumente_structurale_UE.html (11.05.2007; 22:20)

7
susţinută, de a crea noi oportunităţi de ocupare a forţei de muncă, mai ales în mediul rural
şi, nu în ultimul rând, de a promova noi politici sociale care să ducă la standardele
superioare.
Politica de coeziune a Uniunii Europene este finanţată prin instrumente structurale,
ceea ce în termeni financiari reprezintă al doilea procent ca mărime alocat din bugetul
Uniunii Europene destinat politicilor europene.
Astfel, referitor la ”Instrumentele structurale”, acestea sunt: Fondul European
pentru Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), completate cu
fondurile financiare ale Politicii Agricole Comune (PAC), toate acestea cunoscute sub
denumirea de fonduri structurale, precum şi Fondul de Coeziune (FC).
În perioada 2007-2013, sumele alocate numai României din aceste instrumente
urmează să se ridice la un nivel aproape de patru ori mai mare faţă de nivelul fondurilor
acordate prin intermediul instrumentelor financiare de pre-aderare ale Uniunii Europene, şi
anume PHARE, SAPARD şi ISPA.

1.3. Prezentarea fondurilor structurale şi a fondului de coeziune

1.3.1. Fondurile structurale

Fondurile structurale reprezintă instrumente financiare prin care Uniunea

Europeană acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi sociale între regiuni, în
scopul realizării coeziunii economice şi sociale, fiecare dintre acestea având o destinaţie
precisă.5

1.3.1.1. Fondul European pentru Dezvoltare Europeană (FEDR)

Fondul European de Dezvoltare Regională a fost creat în 1975, fiind cel mai
important fond structural în termeni de resurse. FEDR reprezintă fondul structural care
sprijină regiunile mai puţin dezvoltate, prin finanţarea investiţiilor din sectorul productiv,
infrastructură, educaţie, sănătate, dezvoltare locală şi interprinderi mici şi mijlocii,
sprijinind totodată şi conversia economică şi socială pentru zone care se confruntă cu
dificultăţi structurale.6
5
Oana Măriuca Petrescu, Programul de finanţare SAPARD. Geneză şi conţinut, Ed. C. H. Beck, Bucureşti,
2006, p. 165.
6
Oana Măriuca Petrescu, op. cit., p. 166.

8
 Principiile alocării acestui fond sunt:
- concentrarea pe obiective şi regiuni (pentru maximizarea efectelor);
- parteneriatul între Comisia Europeanã, statele membre ale Uniunii Europene şi
autorităţile locale şi regionale (pentru planificarea şi punerea în practică a intervenţiei
structurale);
- programarea intervenţiei şi adiţionalitatea contribuţiei comunitare (care nu trebuie
să se substituie celei naţionale).7
FEDR are în vedere următoarele măsuri eligibile:
- investiţiile productive care permit crearea sau menţinerea de locuri de muncă
permanente;
- investiţiile în infrastructură, cu diferite scopuri în funcţie de obiectivul de
intervenţie;
- investiţii de tip sprijin financiar şi consultanţă pentru interprinderi mici şi mijlocii,
cercetare şi dezvoltare, iniţiative de transfer tehnologic, întărirea capacităţii instituţionale la
nivel local etc.
De asemenea, FEDR sprijină investiţii în contextul iniţiativelor speciale de
cooperare transfrontalieră şi transnaţională.

1.3.1.2. Fondul Social European (FSE)

Fondul Social European este fondul structural destinat politicii sociale a Uniunii
Europene, care sprijună o gamă largă de investiţii în dezvoltarea resurselor umane şi
formare, contribuind la:
- promovarea oportunităţilor pentru angajarea forţei de muncă (şomeri şi grupuri
dezavantajate), prin creşterea mobilităţii lor şi facilitatea adaptării lor la schimburile
industriale;
- implementarea Strategiei Europene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
FSE pune accent pe:
- sprjinirea întreprinzătorilor şi luarea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea
cunoştinţelor şi productivităţii persoanelor angajate;
- acordarea asistenţei pentru persoane, în sensul asigurării instruirii educaţionale şi
vocaţionale necesare, ajutorului pentru angajare, educaţiei superioare în ştiinţă şi cercetare,
informare asupra unor noi surse de locuri de muncă;
7
http://www.mie.ro/_documente/dictionar/Pagina_F.htm (11.05.2007; 22:51).

9
 - acordarea asistenţei pentru structuri şi sisteme (îmbunătăţirea sistemelor de
educaţie şi instruire, modernizarea serviciilor de angajare a forţei de muncă, dezvoltarea de
sisteme care să anticipeze nevoile de calificare);
- acţiuni de incluziune socială pentru persoane din grupurile marginalizate;
- îmbunătăţirea sistemelor de învăţământ, inclusiv cel profesional etc.8
În România, investiţiile din instrumentele structurale sunt completate cu fondurile
Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene (PAC), şi anume:

1.3.1.3. Fondul European pentru Orientare şi Garantare în Agricultură (FEOGA)

Fondul European pentru Orientare şi Garantare în Agricultură – Secţiunea Orientare

– reprezintă fondul structural destinat PAC a Uniunii Europene, care sprijină măsuri pentru
modernizarea agriculturii şi dezvoltare rurală.
În timp ce Secţiunea Orientare contribuie la sprijinirea regiunilor mai puţin
dezvoltate: prin îmbunătăţirea eficienţei structurilor de producţie, procesarea şi marketing-
ul produselor agricole şi forestiere, precum şi dezvoltarea potenţialului local în zonele
rurale, Secţiunea Garanţii a acestui fond, care nu este de tip structural, contribuie la
dezvoltarea rurală în cadrul PAC în zonele cu dificultăţi structurale.9
Între măsurile eligibile care vor beneficia de sprijinul financiar comunitar, am putea
enumera:
- investiţii în holdinguri agricole;
- sprijin de început pentru tineri fermieri;
- instruire profesională;
- sprijin pentru scheme de pensionare anticipată;
- alocaţii compensatorii pentru zone dezavantajate;
- măsuri de agro-mediu;
- procesarea şi marketingul produselor agricole;
- măsuri pentru adadptarea şi dezvoltarea zonelor rurale.

1.3.1.4. Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR)

8
Oana Măriuca Petrescu, op. cit., p. 167.
9
Oana Măriuca Petrescu, op. cit., p. 167.

10
 Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală reprezintă fondul
structural care are ca scop creşterea competitivităţii în sectorul agricol, dezvoltarea
mediului rural şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale, prin promovarea
diversificării activităţilor economice.
FEADR contribuie la promovarea unei dezvoltări rurale durabile în întreaga
Comunitate, venind în completarea politicilor de piaţă şi de susţinere a veniturilor aplicate
în cadrul politicii agricole comune, al politicii de coeziune şi al politicii comune în
domeniul pescuitului.1 0
Prin intermediul unei linii bugetare speciale, cunoscută sub numele de Leader,
FEADR finanţează implementarea strategiilor de dezvoltare ale grupurilor locale de
acţiune în zonele rurale, precum şi abordări experimentale şi pilot privind dezvoltarea
rurală.
Abordarea Leader cuprinde cel putin urmatoarele elemente:
- strategii locale de dezvoltare pe zone, concepute pentru zone rurale clar definite la
nivel subregional;
- parteneriate public-private la nivel local, denumite în continuare grupuri de
acţiune locală;
- o abordare ascendentă cu o putere decizională pentru grupurile de acţiune locală
în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a unor strategii locale de dezvoltare;
- o concepţie şi o punere în aplicare multisectoriale ale strategiei, bazate pe
interacţiunea dintre actorii şi proiectele din diverse sectoare ale economiei locale;
- punerea în aplicare a unor abordari inovatoare;
- punerea în aplicare a unor proiecte de cooperare;
- interconectarea parteneriatelor locale.1 1

1.3.1.5. Fondul European pentru Pescuit (FEP)

Fondul European pentru Pescuit este propus de către Comisia Europeană drept un
instrument nou de programare pentru pescuit, în cadrul perspectivei financiare a Uniunii
Europene 2007 – 2013, înlocuind Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP)
care a fost în vigoare pentru perioada 2000 – 2006. FEP are la bază Politica Comună

10
http://eufinantare.info/Agricultura/feadr.html (12.05.2007; 11:00)
11
Idem.

11
pentru Pescuit (PCP) şi va contribui la implementarea schimbărilor aduse acesteia de la
ultima reformă din 2002.
Având în vedere evoluţia sectorului şi ultima extindere a Uniunii Europene, FEP va
ajuta efectuarea unui pescuit durabil şi diversificarea activităţilor economice în zonele de
pescuit. Pentru a asigura realizarea PCP, FEP poate acorda un sprijin financiar pentru
atingerea obiectivelor economice, de mediu şi sociale, în vederea:
- asigurării perenităţii activităţii de pescuit şi de exploatare durabilă a resurselor
halieutice;
- reducerii presiunii stocurilor, echilibrând capacitatea flotei comunitare în raport
cu resursele marine disponibile;
- întăririi dezvoltării întreprinderilor viabile economic în sectorul de pescuit şi
dezvoltarea structurilor de exploatare a resurselor mult mai competitive;
- favorizării conservării şi protecţiei mediului şi resurselor marine;
- încurajării dezvoltării durabile în zonele costiere, maritime şi lacustre unde se
desfăşoară activităţi de pescuit şi acvacultură şi ameliorării condiţiilor de muncă în aceste
zone;
- valorificarea resurselor umane şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei, care
îşi desfăşoară activitatea în sectorul de pescuit.1 2

1.3.2. Fondul de coeziune

Fondul de Coeziune a fost creat în 1993 pentru finanţarea unor proiecte în

domeniile protecţiei mediului şi dezvoltării reţelelor de transporturi într-un număr de patru
ţări comunitare considerate cele mai sărace din Uniunea Europeană: Sapania, Portugalia,
Irlanda şi Grecia.
Obiectivul său îl constituie reducerea disparităţilor între economiile statelor
membre ale Uniunii Europene, iar sprijinul financiar numai pentru perioada 1993-1999 s-a
ridicat la 15,1 miliarde Euro, din care 2,6 miliarde Euro în 1999.1 3
FC este reglementat prin Regulamentul nr. 1084/2006 al Consiliului Uniunii
Europene, prin care se finanţează proiecte în domeniul protecţiei mediului şi reţelelor de
transport transeuropene, proiecte în domeniul dezvoltării durabile precum şi proiecte care

12
http://eufinantare.info/Agricultura/fep.html (12.05.2007; 11:18).
13
Oana Măriuca Petrescu, op. cit., p. 169.

12
vizează îmbunătăţirea managementului traficului aerian şi rutier, modernizarea
transportului urban, dezvoltarea şi modernizarea transportului multimodal.1 4
Spre deosebire de Fondurile Structurale prezentate anterior, FC nu co-finantează
programe, ci furnizează finanţare directă pentru proiecte individuale, care sunt clar
identificate de la început. Decizia de a finanţa un proiect este luata de Comisia Europeană
în acord cu statul membru beneficiar, în timp ce proiectele sunt administrate de autorităţi
naţionale şi supervizate de un Comitet de Monitorizare.1 5

1.4. Cadrul legal

Baza legală a politicii comunitare de dezvoltare regională este stabilită prin Titlul
XVll al Tratatului Uniunii Europene ce defineşte obiectivul politicii regionale: „reducerea
disparităţilor existente între nivelele de dezvoltare ale diferitelor regiuni şi a rămânerii în
urmă a regiunilor mai puţin dezvoltate sau a insulelor, inclusiv a regiunilor rurale”.
Tratatului i se adaugă Regulamentul 1260/1999 al Consiliului (amendat prin
1447/2001) prin care sunt stabilite reglementările privind funcţionarea Fondurilor
Structurale şi de Coeziune.
- Regulamentul nr. 1083/2006 din 11 iulie 2006 conţine prevederile generale
aplicabile Fondului European pentru Dezvoltare Regionala, Fondului Social European şi
Fondului de Coeziune;
- Regulamentul nr. 1080/2006 din 5 iulie 2006, conţine prevederile referitoare la
Fondul European pentru Dezvoltare Regionala;
- Regulamentul nr. 1081/2006 din 5 iulie 2006, conţine prevederile referitoare la
Fondul Social European (FSE);
- Regulamentul Consiliului nr. 1084/2006 din 11 iulie 2006 defineşte condiţiile de
înfiinţare şi funcţionare ale Fondului de Coeziune;
- Regulamentul nr. 1082/2006 din 5 iulie 2006, constituie baza legala a înfiinţării
unei Grupări Europene pentru Cooperare Teritoriala (EGTC).
Dat fiind faptul că, în Uniunea Europeană, au existat şi există încă diferenţe
semnificative din punct de vedere economic şi social, Fondurile Structurale şi de Coeziune

14
www.mie.ro, http://fonduriue.mfinante.ro/wps/portal/, Fondurile structurale şi de coeziune →
Instrumentele structurale (12.05.2007; 11:41).
15
http://www.adelbacau.ro/fonduri_structurale_finantare_nerambursabila.htm (12:05.2007; 12:06).

13
au fost create şi sunt utilizate şi în prezent drept instrumente pentru reducerea decalajelor
între regiunile şi statele membre UE1 6 .

1.5. Principiile care stau la baza fondurilor structurale şi principalele lor obiective

1.5.1. Principii de bază ale fondurilor structurale

1. Principiul adiţionalităţii
Adiţionalitatea reprezintă nivelul cheltuielilor publice pe care statul membru al
Uniunii Europene îl realizează din surse proprii, pe parcursul perioadei de programare,
pentru aceleaşi tipuri de măsuri finanţate din fondurile structurale, inclusiv cofinanţarea
publică aferentă acestor măsuri. Fondurile Structurale şi de Coeziune de care beneficiază
statele membre ale Uniunii Europene sunt menite să completeze şi nu să înlocuiască efortul
naţional.
2. Principiul rambursării
Spre deosebire de PHARE şi ISPA, Fondurile Structurale şi de Coeziune operează
pe principiul rambursării, ca şi SAPARD. Aceasta implică faptul că Beneficiarii Finali
efectuează plata furnizorilor de lucrări sau servicii din fonduri proprii, iar ulterior, pe baza
facturilor plătite şi a ordinelor de plată în baza cărora s-a făcut plata, se solicită
rambursarea cheltuielilor efectuate.
3. Regula n+3/ n+2
N este anul angajamentului, n+3 este anul până la sfârşitul căruia fondurile angajate
în anul “n” trebuie cheltuite. Sumele necheltuite în intervalul menţionat se pierd. În
perioada 2007-2010 se aplică regula n+3 iar în perioada 2011-2013 regula n+2.
4. Principiul parteneriatului
Principiul parteneriatului joacă un rol fundamental în implementarea Fondurilor
Structurale. Conform Regulamentului General privind FEDR, FSE şi FC, Statele Membre
şi Comisia trebuie să traseze acţiunile comunitare în strânsă consultare, iar în timpul
tuturor fazelor (programare, monitorizare, evaluare) trebuie să implice cele mai
reprezentative organisme la nivel naţional, regional, local. Acestea trebuie să includă
parteneri economici, sociali, sectoriali, teritoriali, inclusiv ONG-uri şi trebuie să ia în
considerare principiul promovării şanselor egale între bărbaţi şi femei şi dezvoltarea
durabilă prin integrarea protecţiei mediului.
16
Alexandru, I., Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007.

14
1.5.2. Principalele obiective ale Fondurilor Structurale

Alocarea Fondurilor structurale se face în funcţie de obiective, în general în număr

de trei. Termenul “obiectiv” poate suscita o anumită confuzie: dacă se aplică în mod
normal la o zonă geografică, se poate aplica, de asemenea , la o temă17.
Obiectivul „Convergenţă” (obiectivul 1) este destinat să îmbunătăţească condiţiile
de creştere economică şi factorii care contribuie la o reală convergenţă pentru statele
membre şi regiunile cel mai puţin dezvoltate (cu un PIB mai mic de 75% din media UE).
În Uniunea Europeană cu 27 de state membre (UE 27), acest obiectiv se referă la 84
de regiuni situate în 18 state membre, cu alte cuvinte 154 de milioane de locuitori al căror
PIB pe cap de locuitor este sub 75% din media comunitară. Într-un sistem de suspendare
progresivă a ajutorului („phasing out”), acest obiectiv include, de asemenea, alte 16 regiuni
care numără 16,4 milioane de locuitori şi care dispun de un PIB care depăşeşte cu puţin
pragul, ca urmare a efectului statistic al extinderii Uniunii Europene.
Sumele alocate obiectivului se ridică la 282,8 miliarde de euro, ceea ce reprezintă
81,5% din suma totală, repartizate după cum urmează: 199,3 miliarde pentru regiunile
aflate sub incidenţa obiectivului „Convergenţă”, 14 miliarde pentru regiunilor care se află
în etapa de suspendare progresivă a ajutorului, iar 69,5 miliarde pentru Fondul de
Coeziune, care se aplică în cazul a 15 state membre.
În afara regiunilor aflate sub incidenţa obiectivului „Convergenţă”, obiectivul
„Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă”(obiectivul 2) este destinat să
consolideze competitivitatea şi atractivitatea regiunilor, precum şi capacitatea de ocupare a
forţei de muncă, printr-o abordare duală. Aceasta constă, mai întâi, în introducerea de
programe de dezvoltare pentru a ajuta regiunile să anticipeze şi să fie favorabile
schimbărilor economice stimulând inovarea, societatea bazată pe cunoaştere, spiritul
antreprenorial şi protecţia mediului şi îmbunătăţind accesabilitatea, iar apoi, în creşterea
numărului şi calităţii locurilor de muncă prin adaptarea forţei de muncă şi prin efectuarea
de investiţii în materie de resurse umane.
Într-o Uniune Europeană cu 27 de state membre, această situaţie este valabilă
pentru 68 de regiuni, ceea ce reprezintă 314 milioane de locuitori. 13 dintre acestea, cu alte
cuvinte 19 milioane de locuitori, sunt în etapa de instituire progresivă a ajutorului
(„phasing in”) şi fac obiectul unor alocări financiare speciale datorită fostului lor statut de
17
Brezeanu, P., op.cit pag. 334

15
regiuni sub incidenţa „Obiectivului 1”. Suma de 55 de miliarde de euro, din care 11,4
miliarde pentru regiunile care se află în etapa de instituirea progresivă a ajutorului,
reprezintă ceva mai puţin de 16% din alocarea totală. Acest obiectiv se aplică regiunilor
din 19 state membre.
Obiectivul „Cooperare teritorială europeană” (obiectuvul 3) este destinat să
întărească cooperarea transfrontalieră datorită unor iniţiative locale şi regionale realizate în
comun, să consolideze cooperarea transnaţională prin acţiuni menite să favorizeze
dezvoltarea teritorială integrată şi să stimuleze cooperarea interregională, precum şi
schimbul de experienţă. Peste 181 de milioane de persoane (care reprezintă 37,5% din
populaţia totală a Uniunii Europene) trăiesc în zone transfrontaliere.
Toate regiunile şi toţi cetăţenii Uniunii fac parte din una dintre cele 13 zone de
cooperare transnaţională. Cele 8,7 miliarde de euro (care reprezintă 2,5% din bugetul total
consacrat acestui obiectiv) sunt repartizate după cum urmează: 6,44 miliarde pentru
cooperarea transfrontalieră, 1,58 miliarde pentru cooperarea transnaţională şi 445 de
milioane pentru cooperarea interregională.Acest obiectiv se bazează pe experienţa
dobândită prin fosta iniţiativă comunitară, INTERREG.

1.5.3. Compararea obiectivelor Fondurilor structurale între perioadele 2000-2006 şi

2007- 2013
Tabel 1.1
Obiectivele fondurilor structurale
Obiectiv 2000- 2006 2007- 2013 Obiectiv
1 Zonele unde PIB-ul este mai Zonele unde PIB-ul este Convergenţă
mic de 75% din UE mai mic de 75% din UE
2 Zone în conversie economică Restul (fără) Competitivitate
3 Adaptarea şi monitorizarea Cooperare Cooperare
sistemelor de învătământ şi de transfrontalieră
folosire a forţei de muncă

În cadrul a trei noi obiective pentru 2007- 2013, comisia a fixat o serie de teme.
Statele membre sunt încurajate să se focalizeze pe aceste teme, chiar dacă proiectele de
reglementare pe care le fac apoi le dau o largă arie de activităţi de realizat.
Nivelurile de asistenţă tehnică variază, de asemenea, până la 75% pentru
Obiectivul1 sau zonele de convergenţe şi 50% pentru celelalte. Politica Comisiei doreşte să
concentreze rsursele asupra zonelor obiectivului 1, astfel:
Tabel 1.2

16
 Nivelurile de asistenţă tehnică
Obiectiv 2000- 2006 2007- 2013 Obiectiv
1 69,7% 78% Convergenţă
2 11,5% 18% Competitivitate
3 12,3% 4% Cooperare
Rezervă 4% 3% Rezervă
Asistenţă tehnică (UE) 0,25% 0,3% Asistenţă tehnică (nivelul UE)

În 2006, existau patru programe de iniţiativă comunitară (PIC)- 5.35% din buget:
• INTERREG, pentru cooperare transfrontalieră;
• URBAN, pentru dezvoltare urbană;
• LEADER, pentru dezvoltarea rurală;
• EQUAL, pentru egalitate şi dezvoltarea resurselor umane.
Tabel 1.3
Repartizarea Fondurilor Structurale pe obiective
Outside
Objectivul Objectivul Objectivul Interreg Urban Leader
Objective Equal
1 2 3 III II +
1 regions
ERDF X X X X
ESF X X X X
EAGGF X X X
FIFG X X

17
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/funds/prord/sf_en.htm

Sursa: htt
p://ec. eur
opa.e u/r
egion al_
policy /atl
as200 7/i
ndex_ en.
htm
Fig. 1.1 - Zonele eligibile în UE în cadrul Obiectivului "Convergenţă" şi
“Competitivităţii europene şi ocuparea forţei de muncă”

18