Sunteți pe pagina 1din 9

PROIECT DIDACTIC

Propunător: Prof. Blanaru Puha Alina


Unitatea de învăţământ: Scoala Gimnaziala Mircea Voda
Clasa : a III-a A
Discilpina : Religie
Subiectul lecţiei : Sfântul Dimitrie cel Nou
Tipul lecţiei : mixtă
Scopul lecţiei : însuşirea unor cunoştinţe despre viaţa Sf. Dimitrie cel Nou pentru a-i aduce cinstirea cuvenită; cultivarea sentimentului de iubire
faţă de Dumnezeu

Obiective operaţionale
La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili :
O1 – să rezume aspecte semnificative din viaţa Sf. Dimitrie;
O2 – să identifice calităţile (virtuţile) Sf. Dimitrie cel Nou;
O3 – să descopere puterea şi iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni, manifestate prin sfintele moaşte;
O4 – să enumere modalităţile de cinstire a Sf. Dimitrie cel Nou
O5 – să desprindă învăţături folositoare progresului vieţii lor spirituale.

Strategia didactică
1. Metode şi procedee : conversaţia, explicaţia, lectura expresivă, povestirea, demonstraţia cu substitute, expunerea, meditaţia religioasă.
2. Mijloace de învăţământ: planşa Sfinţi , icoana Sf. Dimitrie cel Nou, imaginea ce infăţişează racla Sf. Dimitrie cel Nou, imagini ce
înfăţişează aspecte din viaţa Sf. Dimitrie Basarabov.
3. Forma de organizare a activităţii elevilor: activitate frontală şi activitate individuală.

Resurse :
1. Oficiale: Programa şcolară pentru disciplina religie, clasa a III-a;
Planificarea calendaristică ;
Proiectarea unităţii de învăţare.
2. Temporale : număr de lecţii : 1
durata : 50 minute
3. Bibliografice : 1. Mocanu, Elena, Manual pentru clasa a III-a, Ed. Sf. Mina, Iaşi, 2007
2. Păcurariu, Pr. Prof. Dr.Mircea, Sfinţi daco-români, Ed. Trinitas, Iaşi, 2007
3. Cucoş, Constantin, Educaţia religioasă, Editura « Polirom », Iaşi, 1999
4.Cucoş, Constantin, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura « Polirom », Iaşi
5.Muha, Camelia, Caiet de religie creştin – ortodoxă pentru clasa a II-a, Editura « Sf. Mina », Iaşi, 2001.
6. Şebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei, Editura “Reîntregirea”, Alba Iulia, 2000
Scenariul didactic
Nr. Etapele lecţiei Ob. Timp Activitatea profesorului Activitatea elevului Metode şi Forme Evalua
Crt. Op. Min. procedee de re
organiza
re
1 Momentul 2 Salutul Salutul
organizatoric min Rugăciunea Rugăciunea
Notarea absenţelor
Pregătirea pentru lecţia nouă Pregătirea pentru lecţia nouă
2 Verificarea 10 Ce lecţie am făcut săptămâna trecută? Sf. Cuvioasă Parascheva Activitat Apreci
cunoştinţelor Când s-a născut Sf. Parascheva? Acum o mie de ani e eri
Unde s-a născut Sf. Parascheva? In Epivat frontală verbale
Cum era familia Sf. Parascheva? Credincioasă
Ce a auzit ea la Biserică ? Cuv. Mântuitorului Conversaţia
Ce daruri a făcut Sf. Prascheva Hainele, cruciuliţa, mancare, bani
copiilor săraci ?
Câţi fraţi avea Sf. Parascheva ? Eftimie
Ce a făcut Sf. Parascheva cu averea A împărţit-o la săraci Conversaţia
pe care a moştenit-o de la părinţi ?
Unde a plecat după ce a împărţit La mănăstire
averea la săraci ?
Cum sunt oamenii care îi ajută pe Milostivi
săraci, care au milă de ei ? Activitat
Ce însemnă milostenie ? Binefacere, pomană e
Ce calităţi avea Sf. Parascheva ? Iubitoare, bună, milostivă Conversaţia frontală
In ce loc se află moaştele Sf. Iaşi
Parascheva ?
Cine le-a adus în ţară ? Vasile cel Mare
Când este sărbătorită Sf. Parascheva ? 14 octombrie
Cum o putem cinsti pe Sf. Cinstirea moaştelor, Biserici cu
Parscheva ? hramul ei, instituţii cu numele ei,
De ce o numim Cuvioasa ? Acatistul ei, nume de oameni etc.
3 Pergătirea 2 Se adresează următoarele întrebări: Elevii răspund : Conversaţia Activitat Apreci
elevilor pentru Mai sunt si alţi Sfinţi sau Sfinte cu Filofteia, Dimitrie cel nou, Ioan de e eri
receptarea moaşte la noi în ţară ? la Suceava frontală verbale
noilor cunoşt
4 Precizarea 2 Se anunţă şi se scrie pe tablă titlul Elevii scriu titlul pe tablă Explicaţia Activitat
titlului şi a lecţiei: Sfântul Dimitrie cel Nou e
obiectivelor frontală
5 Comunicarea 15 Se prezintă elevilor imaginea Elevii privesc cu atenţie. Observarea Activitat
noilor reprezentându-l peSf. Dimitrie cel dirijată e
cunoştinţe Nou. Se adresează următoarele frontală
întrebări :
-Ce vedeţi reprezentat în această Sf. Dimitrie cel Nou
icoană ? Elevii ascultă cu atenţie Conversaţia Apreci
Se prezintă aspecte semnificative din Activitat eri
viaţa Sf. Dimitrie. e verbale
« Sf. Dimitrie cel Nou s-a născut într- frontală
O1 un sat numit Basarabov, sat aşezat pe
marginea apei Lomului. În copilărie Elevii scriu în caiete
O2 el a fost păstor de vite în satul lui.
Trecând anii, el a văzut că toate Elevii privesc şi ascultă cu atenţie
lucrurile din lume sunt deşarte şi Activitat
iubind liniştea şi rugăciunea s-a e
retras într-o peşteră din apropierea Expunerea frontală
satului său, iar după un timp s-a
făcut călugăr în mănăstirea ce se afla
acolo. Elevii ascultă cu atenţie
O3 In mănăstire el se ruga zi şi noapte Apreci
lui Dumnezeu, postind şi trăind eri
asemenea îngerilor din ceruri. verbale
Pentru viaţa sa deosebită
Dumnezeu i-a dat părintelui Dimitrie
darul şi puterea de a face minuni. Elevii privesc palnşele şi ascultă
După urcarea sufletului la cer, cu atenţie
trupul sfâtului a rămas întreg,
neputrezit, bine mirositor, prin el Explicaţia
lucrând şi astăzi puterea lui
O4 Dumnezeu spre vindecarea bolilor
trupeşti şi sufleteşti. » Expunerea Activitat
Pentru că s-a născut în localitatea e
Basarabi, Sf. Dimitrie mai este numit frontală
şi Basarabov. Sfânta noastră Biserică
îl sărbatoreşte în fiecare an pe 27
octombrie. Şi pentru că a trăit după
Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir,
Dimitrie Basarabov este numit şi cel
Nou.
Se prezintă icoana Sf. Dimitrie
Basarabov.
6 Fixarea şi 15 Se citeşte lecţia din manual. Elevii citesc lecţia Povestirea Imagini Apreci
sistematizarea Se prezintă elevilor imagini cu Elevii prezintă aspecte Demonstraţ ce eri
cunoştinţelor O1 aspecte din viaţa Sf. Dimitrie semnificative din viaţa Sf. ia înfăţişea verbale
Basarabov şi li se cere să prezinte Dimitrie cel Nou ză
aspectele semnificative din viaţa aspecte
acestui sfânt, pe baza imaginilor. din viaţa
Se adresează elevilor următoarele Elevii răspund : Conversaţia Sf.
întrebări : Dimitrie
O2 Unde s-a născut Sf. Dimitrie? In satul Basarabi cel Nou
Cu ce s-a ocupat în copilărie? Cu creşterea vitelor
Ce a făcut când a ajuns mare? S-a dus la mănăstire
Ce virtuţi avea Sf. Dimitrie? Credinţă, dragoste de Dumnezeu,
smerenie
Cum a dobândit aceste virtuţi? A postit, s-a rugat, şi-a păstrat
sufletul curat
Cum a răsplătit Dumnezeu viaţa i-a dat darul şi puterea de a face
deosebită a Sf. Dimitrie ? minuni.
Se citeşte minunea descoperirii
moaştelor Sf. Dimitrie Basarabov :
»După ce prealuminatul suflet al Sf. Lectura Apreci
Dimitri s-a înălţat la cer, trupula expresivă eri
rămas între două pietre mari de lângă verbale
peştera unde a trăit.
După multă vreme, apa Lomului a
venit aşa de mare, încât a luat Apreci
lemnele şi pietreledin preajma eri
peşterii împreună cu trupul verbale
(moaştele) Sf. Dimitrie. Voind
Dumnezeu să descopere trupul
neputrezit al Sf., a trimisun înger la o
copilă, fiica unui om drept credincios,
copilă care era rău chinuită de un duh
nucurat. Îngerul i-a zis în vis fetiţei
voia Sf. Dimitrie prin cuvintele :
« Dacă părinţii tăi mă vor scoate din
apă – şi i-a arătat locul - , eu te voi
vindeca pe tine”.
Sculându-se dimineaţa, fetiţa a spus
O3 părinţilor săi visul pe care l-a avut.
Adunându-se mulţi oameni şi preoţi,
s-au dus toţi la locul cel arătat de
copilă, loc unde uneori noaptea, se
vedea o lumină mare spre mirarea
tuturor. Căutând cu mare grijă în
locul descoperit de Dumnezeu fetiţei,
locuitorii acelor locuri au aflat în apa
Lomului trupul întreg al Sf. Dimitrie
spre bucuria deplină a fetiţei ce atunci
şi-a aflat vindecarea. »
Ce ne descoperă această minune ? Puterea şi iubirea lui Dumnezeu Apreci
Precizare : faţă de oameni, prin sfintele Conversaţia eri
Pentru rugăciunile sfinţilor, moaşte. Explicaţia verbale
Dumnezeu lucrează prin sfintele lor Elevii ascultă cu atenţie.
moaşte săvârşind minuni, arătânduşi
astfel iubirea Sa faţă de oameni. Demonstraţ Imaginea
Se prezintă imaginea cu racla Sf. Elevii privesc cu atenţie imaginea. ia cu ce
Dimitrie cel Nou. substitute înfăţişea
ză racla
Sf.
Dimitrie
7 Asocierea şi O4 4 Precizare : Elevii ascultă cu atenţie . Conversaţia Activitat Apreci
generalizarea Creştinii pot apela la sfinţi ori de e eri
câte ori au nevoie. frontală verbale
Ce sunt pt noi cei care ne ajută la Prieteni
nevoie ?
Precizare : Elevii ascultă
Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu şi Conversaţia Activitat Apreci
pot fi şi prietenii noştri, dacă îi e eri
cinstim. frontală verbale
Se cere elevilor să enumere Construirea de biserici în cinstea
O5 modalităţile de cinstire a Sf. Dimitrie sa, reprezentarea în icoane,
cel Nou. purtarea numelui, pelerinaje la
moaştele sale, slujbe, cântări
religioase, zi de sărbătoare,
rugăciune.
8 Aprecierea Se fac aprecieri generale şi Elevii ascultă aprecierile făcute de Activitat
activităţii individuale, privind atât pregătirea profesor. e
elevilor elevilor pentru lecţie, cât şi frontală
implicarea în predarea noilor
cunoştinţe.
Se notează elevii care au participat la
lecţie.
9 Încheierea 2 Rugăciunea Rugăciunea
lecţiei Salutul Salutul

S-ar putea să vă placă și