SEMINARUL 2

ÎNȚELESURI ALE DREPTULUI

Identificați în paragrafele de mai jos în ce sens este folosit cuvântul „drept” acolo
unde apare îngroșat. Alegeți dintre următoarele posibile variante: drept pozitiv,
drept obiectiv, drept subiectiv, dreptul ca disciplină, dreptul ca fenomen social,
dreptul ca teorie, dreptul ca practică, drept natural.

În principiu, un cuvânt corespunde unei singure accepțiuni, în unele situații însă

poate avea mai multe semnificații.

1. „Sclavagismul și colonizarea constituie cazuri extreme de violență sau mai degrabă

de negare a principiului universalității. Dar alte categorii de persoane, pot fi victime,
de manieră mai puțin brutală, a entorsei acestui principiu și, ca atare, excluși de la
folosința sau exercițiul anumitor drepturi”.

Danièle Lochak, Le droit et les paradoxes de l’universalité, P.U.F., Paris, 2010, p. 68

[traducerea îmi aparține - AM].

2. „Chiar dacă suntem de acord că există principii care stau la baza dreptului stabilit
care au autoritate juridică și că apelul la acele principii ne poate ajuta să rezolvăm
cazurile lăsate nerezolvate de dreptul stabilit, un grad ridicat de [incertitudine] tot va
rămâne deoarece principiile relevante vor fi insuficient de precise sau vor intra în
conflict cu alte principii la fel de obligatorii”.

Andrew Altman, Critical Legal Studies, Princeton University Press, New Jersey, 1990,
p. 40 [traducerea îmi aparține - AM].

3. Juristul francez nu se poate reinventa. Concepția asupra dreptului cu care a fost

impregnat în timpul anilor săi de studiu la facultatea de drept constituie acum o
parte din identitatea sa. Imogene e o juristă franceză. Casimir e un jurist francez. Ea
este asta. El este asta. (Bineînțeles, ei sunt în același timp și alte lucruri:
femeie/bărbat, pariziană/toulouzian, catolică/protestant și așa mai departe. Dar
sunt, mai ales, jurişti care au studiat dreptul în Franța). Prin urmare, fie că vorbim de

1
Imogene sau de Casimir, dreptul străin va fi în mod necesar abordat prin prisma
dreptului francez. Să spunem altfel lucrurile: dreptul străin vine inevitabil după
dreptul francez, ceea ce înseamnă că vorbim despre un drept „derivat”, care va fi
înțeles plecând de la dreptul francez. Este, într-o oarecare măsură, ca în materie de
limbi, unde ne sprijinim pe noțiunile celei dintâi (ce este un verb, ce este un
adjectiv...) pentru a o învăța pe cea de-a doua.

Pierre Legrand, Comparația dreptului pe înțelesul studenților mei, în Comparația în

științele sociale. Mizele interdisciplinarității, Raluca Bercea (coord.), Editura Universul
Juridic, București, 2015, p. 25.

4. „O altă figură proeminentă a dreptului public românesc, Paul Negulescu, a

susținut în timpul perioadei autoritare că dreptul nu este fondat decât pe forță pură,
nereglementată”.

Cosmin S. Cercel, Law Out of Bounds: Legal Picnolepsy, Intellectual Austerity, and
Romania’s Legal Past, în Law and Critique in Central Europe, Rafal Mańko, Cosmin
Cercel, Adam Sulikowski (coord.), Counterpress, Oxford, 2016, p. 58 [traducerea îmi
aparține - AM].

5. „Mulți susțin că educația juridică este, sau ar trebui să fie, în principal o chestiune
de aptitudini: orice materie juridică poate fi învățată de sine stătător dacă ai o bază
solidă în aptitudini juridice, câtă vreme aceste aptitudini sunt transmise în legătură
cu un anumit drept substanțial. Acesta este un argument puternic dacă prin materie
juridică înțelegem dreptul în sensul teoriei; dar dacă materiile juridice [predate]
includ materii care sunt despre drept, sau includ contextul social/economic/politic al
acestor materii, atunci argumentul se schimbă. Pentru a înțelege originile și impactul
dreptului, este nevoie, de exemplu, de muncă contextuală sau interdisciplinară”.

Andrew Sanders, Poor Thinking, Poor Outcome? The Future Of Law Degree After The
Legal Education And Training Review And The Case For Socio-Legalism, The Futures
of Legal Education And The Legal Profession, Hilary Sommerlad et al. (coord.),
Oxford, Hart, 2015.

6. În ceea ce privește studiul dreptului, specializarea exagerată nu doar că amenință

coerența dreptului însuși dar mărește distanța dintre drept și societate.

Randall Lesaffer et al., European Legal History, Cambdrige University Press,

Cambridge, p. 7.

2
7. Acest model [francez] nu se aseamănă cu modelul pe care l-am calificat ca fiind
englez, în care juriștii, cel puțin practicienii, continuă să creadă că experiența
dreptului dobândită de către o minte sclipitoare și cultivată valorează mai mult decât
studiile universitare în drept.

Christophe Jamin, La cuisine du droit, L.G.D.J, Paris, p. 261.

8. „Originalitatea unei opere artistice nu pare a ține de o apreciere juridică; totuși,

judecătorul poate decide în această privință, spunând dacă autorul poate beneficia
de protecția acordată sub această condiție [a originalității]. Problema originalității
operei este o problemă de drept”.

Christian Atias, Questions et reponses en droit, P.U.F., Paris, p. 81.

9. „Această viziune consideră validitatea morală ca o precondiție necesară validității

juridice, estimând că nimic nu poate constitui drept dacă nu e și moral”.

Denise Meyerson, Understanding Jurisprudence, Routledge, Londra, 2007.

10. „Drepturile și obligațiile sunt legate între ele”.

Sofia Popescu et al., Teoria generală a dreptului, Pro Universitaria, București, 2016,
p. 211.

11. „Dacă privim datele statistice care se referă la statele a căror prestație în materia
drepturilor omului au furnizat după 1989 cei mai mulți reclamanți, remarcăm în
primul rând contribuția câtorva membrii mai noi ai Consiliului Europei: Rusia cu 17%
din totalul cazurilor pe rol, România cu 12%, Polonia cu 11% (...)”.

Valentin Constantin, Incertitudini și câteva efectivități, Universul Juridic, București,

2014, p. 93.

3
12. „A rezolva conflicte folosind dreptul este cu totul diferit de a rezolva conflicte
fără drept. Fără a te folosi de drept, o dispută socială rămâne pur și simplu ca atare și
toate aspectele sociale ale disputei pot fi dezbătute. [...] Modul dreptului de a
rezolva conflictele este foarte diferit. Multe aspecte sociale devin irelevante pentru
că dreptul determină și circumscrie ceea ce este în cauză”.

Wade Mansell, A Critical Introduction to Law, Routledge, Londra, 2016, p. 4.

13. „Notând consensul european care s-a dezvoltat rapid în deceniul anterior dar
observând totuși că nu exista o majoritate de state care să recunoască juridic
cuplurile homosexuale, Curtea a considerat că domeniul în cauză este unul al
drepturilor evolutive față de care nu exită un consens stabilit”.

Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, Oliari și alții v. Italia, 21 iulie 2015.

14. „Gândiți-vă la asta – un sistem care poate, efectiv, să răspundă la întrebări

despre orice din lume, mai rapid și mai precis decât orice ființă umană. Inspirate de
succesul [computerului] Watson în medicină, anumite firme de avocatură și furnizori
de servicii juridice colaborează acum cu IBM pentru a-l folosi în drept”.

Richard Susskind, Tomorrow’s Lawyers, ediția a 2-a, Oxford University Press, Oxford,
2017.

15. „Este îngrijirea medicală un drept? Statele Unite rămâne singura țară dezvoltată
din lume incapabilă să ajungă la un consens în privința răspunsului [la această
întrebare]”.

Atul Gawande, Is Health Care a Right?, în The New Yorker, 2 octombrie 2017,
disponibil online la adresa https://www.newyorker.com/magazine/2017/10/02/is-
health-care-a-right [accesat la data de 5 octombrie 2017].