Sunteți pe pagina 1din 2

PIRAMIDA LUI MASLOW

În anii 1940, Abraham Maslow a reprezentat ierarhizarea nevoilor umane, parte a teoriei sale
despre motivaţie, formulată în cartea “A Theory of Human Motivation”, sub forma unei
piramide – Piramida lui Maslow, pe această teorie fondându-se principiile de construcţie şi
afirmare a societăţii occidentale moderne a secolului al XX-lea.

Primul nivel (baza piramidei): Nevoile vitale/psihologice

Uităm adesea că, în calitatea noastră de fiinţe umane, nu numai pentru a fi fericiţi, dar pentru
a exista, avem nevoie înainte de orice, să respirăm, să ne hrănim (în sensul primar al
termenului), să dormim etc. aşadar, foamea, setea, somnul, sexualitatea, locuinţa – acestea
sunt nevoile vitale sau psihologice, care se află la baza piramidei lui Maslow şi, numai după
ce acestea sunt asigurate, omul devine preocupat de cele din nivelul următor.
Al doilea nivel: Nevoile de securitate

Acest al doilea nivel al piramidei nevoilor sau piramida lui Maslow, a stârnit unele polemici,
punându-se întrebarea dacă nevoia de securitate este una vitală sau este efectul organizării
sociale în interiorul căreia s-a creat o “iluzie a securităţii”. Printre nevoile de securitate se
numără securitatea afectivă – a avea o casă, un serviciu – precum şi securitatea fizică –
dreptul la proprietate privată, la sănătate etc.

Al treilea nivel: nevoia de apartenenţă

Nivelul de apartenenţă vizează iubirea, prietenia, relaţia cu familia, integrarea într-un grup, în
funcţie de afinităţi, preocupări, pasiuni etc.

Al patrulea nivel: Nevoia de stimă

Acest al patrulea nivel, penultimul din piramida nevoilor, spune Maslow, se leagă de faptul că
omul, odată ce îşi împlineşte nevoile primare, îşi creează altele. Cine are un acoperiş deasupra
capului, o familie, prieteni şi un loc de muncă, va deveni interesat de succes, de recunoaştere,
în cadrul comunităţii căreia îi aparţine, preocupat fiind, în acelaşi timp, şi de stima de sine.

Al cincilea nivel: Nevoile de autoimplinire şi valorizare de sine

Acest ultim nivel, din piramida nevoilor sau piramida lui Maslow, cuprinde ceea ce dă sens
existenţei, ceea ce face că omul să nu rămână prizonier, inerţial, al unor nevoi primare, ci să
se elibereze de prejudecăţi, să se accepte pe sine, să-şi cultive stima de sine, să fie inventiv şi
liber, să-şi consolideze integritatea.

S-ar putea să vă placă și