Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
23.1. Introducere
23.2. Ovarele și organele anexe
23.3. Fiziologia reproducerii la femeie
23.4. Dezvoltarea embrionară și fetală
23.1. Introducere
Sistemul reproducător feminin are multiple funcții privitoare la celulele
reproducătoare (gameți), astfel încât asigură:
producția;
înmagazinarea (depozitarea);
hrana;
transportul acestora.
Sunt gameți:
porțiunea superioară, denumită corp uterin – este alcătuită din pereți groși;
corpul uterin prezintă o porțiune superioară, bombată, denumită fund
uterin și care reprezintă zona în care uterul se unește cu trompele uterine;
poțiunea inferioară, denumită istm.
stratul intern – endometru, care la rândul său prezintă un strat mai gros
superficial, denumit strat funcțional, urmat de un strat profund, mai subțire,
denumit strat bazal. La nivelul stratului funcțional are loc implantarea
embrionului. Dacă fecundația nu are loc, stratul funcțional este cel care se va
desprinde în cursul menstruației. Pentru regenerarea stratului funcțional după
menstruație este responsabil stratul bazal.
stratul mijlociu – miometru, alcătuit dintr-un strat gros de mușchi netezi.
Aceștia sunt responsabili de contracțiile ritmice în travaliul din cursul nașterii.
stratul extern – perimetru (seroasa), în continuarea căruia se află mezoteliul
ligamentului larg.
Figura 23.3 Uterul și trompele uterine - vedere în plan frontal.
Vaginul
Vaginul constituie un canal fibromuscular care măsoară circa 9 cm lungime,
cuprins între colul uterin și orificiul vaginal de la nivelul vestibulului. Vaginul
se poate destinde și astfel se extinde în sus și către partea posterioară a
cavității pelviene.
Vaginul reprezintă organul feminin al copulației care de multe ori poartă
numele de canal de naștere. În zona în care canalul uterin se deschide în
vagin, se remarcă un mic reces (nișă), denumit fornix. În alcătuirea pereților
vaginului intră o rețea vasculară sanguină și straturi de mușchi netezi. Înainte
de începutul activității sexuale, intrarea în vagin este blocată parțial sau total
de o cută subțire de epiteliu, denumită himen.
Rolurile vaginului:
Glandele mamare
După naștere, hrana nou-născutului este asigurată prin intermediul sânului, cu
lapte matern. În structura sânului intră glande mamare care sunt glande de
tip alveolar, care produc lapte matern, proces denumit lactație. Acestea sunt
dispuse în zona toracică anterioară, în țesutul subcutanat al sânilor. Sânul se
află între coastele I și VI și anterior de fascia superficială a mușchiului
pectoral mare.
În alcătuirea glandei mamare intră numeroși lobi. Fiecare dintre aceștia este
format din glande apocrine secretoare de lapte (glande alveolare) și care sunt
drenate de ductele mamare. Un țesut conjunctivo-adipos delimitează lobii.
Aceștia se reunesc în porțiunea conică a fiecărui sân denumită mamelon.
Acesta prezintă în jurul său piele de culoare mai închisă comparativ cu pielea
din jur, numindu-se areolă. La nivelul acesteia se întâlnesc glande sebacee și
sudoripare.
Figura 23.5 Sânul - secțiune sagitală.
Prolactina, hormon secretat de hipofiza anterioară, controlează secreția
laptelui. Oxitocina, hormon eliberat de hipofiza posterioară, controlează
ejecția (eliberarea) laptelui, ca răspuns reflex la stimularea mecanică produsă
prin supt. Secreția (atât de oxitocină, cât și de prolactină) este continuă pe
perioada în care actul suptului stimulează eliminarea laptelui din glandele
mamare. Totodată, oxitocina stimulează contracțiile uterine din cursul nașterii
și menstruației.
23.3. Fiziologia reproducerii la femeie
Ciclul menstrual
Ciclul menstrual include modificările fiziologice și structurale din sistemul
reproducător feminin manifestate ca răspuns la schimbarea concentrației
sanguine a hormonilor secretați de ovar.
Durata sa aproximativă este de 28 de zile. În general, ovulația are loc la
jumătatea duratei ciclului menstrual (aproximativ a-14 a zi).
În zilele 1 - 5 ale ciclului menstrual (faza menstruală) se înregistrează
următoarele:
Pentru maturarea foliculului sunt necesare 14 zile, iar foliculul matur (are un
aspect veziculos) se mai numește folicul vezicular. Oocitul se află într-o
cavitate plină cu lichid, denumită antru, în jurul căreia se află coroana
radiată (formată din celule de susținere). La finalul perioadei de maturare,
concentrația de LH crește brusc și determină eliminarea oocitului din folicul
prin procesul de ovulație. Inițierea acestui proces este indicată prin apariția
unei proeminențe pe suprafața ovarului.
Eliberarea oocitului matur se face în cavitatea peritoneală. De la acest nivel,
intervin curenții de lichid din fimbriile mobile ale trompelor uterine și imediat îl
transportă în trompele uterine. De aici, va ajunge în uter.
Celulele foliculare rămase în ovar vor suferi anumite modificări biochimice și
de structură aflate sub controlul LH, pentru a forma corpul galben (corpus
luteum). Această structură glandulară rămâne activă pentru circa 12 zile, timp
în care secretă cantități mari de progesteron și estrogeni. În cazul în care
fecundația are loc, secreția acestuia continuă, însă în caz contrar, corpul galben
degenerează în corp alb (care este un rest al corpului galben).
Figura 23.8 Procesele care au loc în fiecare lună la nivelul ovarului.
Fecundația
Fecundația constă în unirea gamenților din cursul reproducerii sexuate. Astfel,
un spermatozoid (conține 23 de cromozomi) se unește cu un ovul (conține 23
de cromozomi) și formează ovulul fecundat sau celula-ou (cu 46 de
cromozomi). O condiție necesară ca spermatozoidul să se unească cu ovulul
este ca acesta să fie capacitat. Capacitația constă în fragilizarea membranei
spermatozoidului care în acest fel facilitează eliberarea enzimelor din acrozom.
Mucusul sistemului reproducător feminin pe care îl traversează spermatozoizii
acționează asupra membranei lor, modificând-o, moment în care se
desfășoară capacitația. Ulterior, poate avea loc unirea spermatozoidului cu
ovulul. Fecundarea ovulului de către un singur spermatozoid, necesită
eliberarea enzimelor dintr-un număr crescut de spermatozoizi.
Zigotul reprezintă ovulul fecundat. În funcție de tipul de cromozomi, se
stabilește sexul zigotului astfel:
ectoderm;
mezoderm;
endoderm.
sistemul nervos;
epidermul pielii și structurile anexe (păr, unghii, etc);
părți ale ochiului, urechii;
glanda hipofizară (pituitară).
membrana amniotică;
membrana corionului;
membrana alantoidei;
membrana vitelină.