CONTRACȚIA MUSCULARĂ

Tipuri de muşchi

 muşchiul striat (scheletic)

 muşchiul neted (intestin, vase de sânge, uter)
 muşchiul cardiac

Contractilitatea se poate manifesta la diferite tipuri de mușchi

în diferite forme.
 Manifestări esenţiale ale
organismelor vii:

 Motilitatea – abilitatea modificării active

a poziţiei

 Contractilitatea – abilitatea de a genera

o forţă (tensiune mecanică)
 Clase de mişcări:
 deplasări în interiorul citoplasmei (curenţii
citoplasmatici; formarea fusului nuclear şi
separarea materialului cromozomial)

 deplasări ale celulei în raport cu mediul

înconjurător (mişcări amiboidale – legate de
modificarea vâscozităţii citoplasmatice;
mişcarea realizată de fibrele musculare)
 Proteine contractile
 actina – miozina - produce L prin hidroliza ATP în ADP şi P;
sistemul este implicat în contracţia musculară, curenţii
citoplasmatici, mişcarea amiboidă
 tubulina – dineina - mişcarea flagelilor şi a cililor în celulele
eucariote, deplasarea cromozomilor în timpul diviziunii
celulare, etc.
 flagelina - proteină contractilă, pentru locomoţia bacteriilor
 spasmina - la unele protozoare, contracţie pe baza legării
calciului, energia din ATP serveşte la pomparea Ca2+ prin
transport activ
 Rolul ATP-ului
 este sursa esentială de energie la nivelul
muschiului viu ( tratamentul cu glicerol, se
contracta la aditie de ATP , eficienta 50-60%)
 în mușchiul viu, nivelul de ATP rămâne constant, în
timpul contracției
 este hidrolizat în timpul contracţiei active
 este necesar pentru a produce relaxarea (pentru a
ieşi din „rigor mortis”)
 Reacţii de producere a ATP-ului

Reacții anaerobe:
 reacţia Lohman (creatin-chinazei), de refosforilare
 ADP + KrP → ATP + Kr
 degradarea glucozei:
 C6H12O6 → 2CH3-CHOH-COOH
 C6H12O6 → 2C2H5OH + 2CO2

 miochinazei:
 ADP+ADP → ATP + AMP
 Reacție aerobă: ATP-ul este produs în mitocondrii prin
fosforilare oxidativă
 Conversia chemo-mecanica de
energie

Nu e masina termomecanica – organismele sunt izoterme, conversia de energie are loc in

mediu ordonat.
Ex: trecerea fibrei polimerice din conformatia mai extinsa in cea mai contractata
(en ch pt schimbul ionic)
Mecanica musculară şi energetică
 Rolul fundamental al muşchiului este de a converti
energia chimică în lucru mecanic, necesar fie unor
deplasări fie unor tensiuni mecanice (sistem
chemomecanic):
 contracţia izotonică – o greutate (constantă) este
deplasată pe o anumită distanţă (∆l≠0)
 contracţia izometrică – muşchiul susţine o greutate,
fără să existe o deplasare (∆l=0)
 Qizotonica>Qizometrica (din PI : ∆U=Q-L )

Q suplimentara ~ scurtarea
 Relatia lui Hill
 Relatia între încărcare (F) şi viteza de
contracţie (v):
(F+a)(v+b) = ct = (F0+a)b
( F0  F )b F0
v
F a scurtare

 Viteza maximă de contracţie (pt F=0) este: alungire

vmax = F0b/a
a-constantă de forţă
b-constantă de viteză

F0 – încărcarea (maximă) la care muşchiul nu

se mai poate contracta (se declanseaza
contractia izometrica : ΔU=Qdeg)
pt v=0 : F0=F
 Puterea şi lucrul mecanic
 P=dL/dt=Fdl/dt=Fv=F(F0-F)b/(F+a)
 Puterea mecanică pe care o poate debita un muschi este
produsul dintre încărcare și viteza de contracție

 Lmax=FmaxCmax=k1S•k2l=kV
 Musculatura striată
 reprezintă un element activ care controlează deplasarea
structurilor osoase și mișcările altor structuri
 mișcările datorate mușchilor se bazează pe capacitatea
fibrelor musculare de a utiliza energia chimică provenită
din procesele metabolice, de a se scurta și de a reveni la
poziția inițială (relaxa)
 Structura mușchiului striat

Miofibrile ~1000
fibra musculara:
 Structura muşchiului striat

 format dintr-un număr

mare de fibre musculare
 celulele sunt incluse de
sarcolemă (membrana)
 prin fiecare celulă trec
miofibrilele aranjate în
fascicule paralele cu axa
celulei
 Structura unui sarcomer

2000
1000
Structura unui sarcomer
 cel mai mic element
funcţional al muşchiului
este sarcomerul, cuprins
între două linii Z (~2200 nm
– lungimea de repaus, iar
la contracţie maximă 1500
nm)
 un sarcomer constă în
~1000 filamente groase
(1500nm / 12-15nm) şi
~2000 filamente subţiri
(1000 nm / 5-8 nm)
Structura miozinei
 hidrolizeaza ATP-ul
 o proteină fibroasă sub
forma unui fir de 130-
160nm lungime şi 2nm
grosime si doua capete
globulare
 tripsina – HMM si LMM
 papaina – HMM S1/S2
 HMM-S1: hidroliza ATP-
ului, - implicat în
contracție
 miozina este un dimer
format din 6 lanţuri
polipeptidice
 Mecanismul scurtarii
 Etapele contracției musculare
 Excitația: acetilcolina determină deschiderea canalelor

unor cationi PA
 Cuplajul excitație – contracție: PA produce deschiderea

canalelor de Ca++ - troponina – deplasarea tropomiozinei

eliberează locurile de legare
 Contracția propriu-zisă: are loc în 4 pași (legarea ATP,

scindarea ATP, eliberarea ADP si P, desprinderea de FA)

 Relaxarea: după încetarea excitației se închid canalele

de Ca++ din cisterne, troponina își reia conformația inițială

și tropomiozina maschează locurile de legare
Mecanismul scurtarii
Teoria glisarii
Concentratia ionilor de Ca2+ in sarcoplasma creste de cca 100 ori (0,1mM – 10mM)
Elemente de biomecanică
A. Govaerts:
’’ Biomecanica este ştiinţa care se ocupă cu studiul
repercusiunilor forţelor mecanice asupra
structurii funcţionale a omului în ceea ce
priveşte arhitectura oaselor, a articulaţiilor şi a
muşchilor, ca factori determinanţi ai mişcării.’’
 Forțe mecanice externe
• forţe de tensiune/tracţiune – sunt supuse oasele
membrelor superioare
• forţe de compresiune – oasele membrelor inferioare
• forţe de îndoire/încovoiere - la nivelul oaselor mari
datorită forţelor de compresiune care nu sunt aliniate de-
a lungul unei singure axe
• forţe de torsiune - în mers apar preponderent la nivelul
tibiei
• forţe de forfecare – rezultă din combinarea forţelor de
compresiune, încovoiere şi torsiune; tind să deformeze
ţesutul comprimându-l, îndoindu-l şi răsucindu-l în
acelaşi timp: între vertebre, în timpul deplasării.
Tipuri de forțe care acționează
asupra sistemului osos
 Țesuturi supuse tipurilor de forțe
• Ţesutul conjunctiv este format dintr-o reţea fibrilară de colagen în
care sunt integrate celelalte componente ale sistemului
• Tendonul face joncţiunea între muşchi şi os şi are ca funcţie transmisia
uniaxială a forţelor
• Ligamentul face joncţiunea între două oase şi are ca funcţie tot
transmiterea forţelor, însă într-o distribuţie şi orientare mai
complicată decât în cazul tendonului
• Cartilagiul şi ţesuturile mineralizate prezintă capacitatea de a rezista
la tensiunea de comprimare şi de a se comporta specific în cazul
forţelor de forfecare, cartilagiul îndeplinind atât funcţia de suport şi
menţinere a formei (cazul cartilagiului nazal, al inelelor traheale, al
urechii) cât şi de limitator al fricţiunii interosoase (cartilagiul
articular).
 Condiții de echilibru static
• echilibru de translație: suma tuturor forţelor, oricare ar fi
direcţia considerată, să se anuleze

• echilibru de rotație: suma tuturor momentelor forţelor care

acţionează asupra corpului să se anuleze, indiferent de axa de
rotaţie considerată (indiferent de punctul în jurul căruia se
consideră că se poate roti acel corp)

M=rxF
M=rFsinα=bFF
 Tipuri de pârghii
Pârghia este o bară rigidă care se poate roti în jurul unui punct fix.
Asupra ei acționează o forță activă (generată de mușchi) și o forță
rezistentă (greutatea corpului sau segmentului care se deplasează)
a) pârghia de ordinul I - braţul balanţei, balansoarul, levierul, foarfecele,
cleștele
b) pârghia de ordinul II – roaba, pedala de frână, spărgatorul de nuci
c) pârghia de ordinul III – braţul omului, penseta, vâsla

MF=MR

F∙bF=R∙bR
 Pârghii în organismul uman
• Pârghii de ordinul I: realizează echilibru static, forța rezistentă
este greutatea corpului sau a segmentului care se deplasează,
iar forța activă este inserția pe segmentul osos a mușchiului
care realizează mișcarea
Ex: Trunchiul în echilibru pe picioare, capul în echilibru pe coloana
vertebrală, piciorul fixat pe sol
 Pârghii în organismul uman
• Pârghii de ordinul II: sunt pârghii de forță (multiplică forța) și
au de obicei formă de pană
Ex: Incisivii, caninii, membrul superior în timpul executării flotărilor,
piciorul având ca rezistență greutatea corpului transmisă prin tibie
 Pârghii în organismul uman
• Pârghii de ordinul III: sunt pârghii de deplasare (cele mai
frecvente în organism), ele utilizeză o forță mare pentru a
învinge o forță mică, în schimb deplasează mult punctul de
aplicație a forței rezistente
Ex: Antebrațul în flexie când mușchii flexori se contractă pentru al ridica,
coastele în timpul respirație, mâna ca o pensă