BIOMECANICA

GENUNCHIULUI
STRUCTURA ARTICULAŢIEI
GENUNCHIULUI

Articulaţia genunchiului (trohleoartroză) este cea mai

mare articulaţie a corpului omenesc, căreia i se acordă o
atenţie deosebită datorită următoarelor aspecte:
este mai puţin acoperită şi protejată de părţi moi;
este solicitată foarte mult în statică şi locomoţie, ceea ce
determină uzura mai accentuată a elementelor sale;
numeroaselor implicaţii în patologie;
Articulaţia prezintă următoarele componente:
A. suprafeţele articulare :
epifiza inferioară a femurului având următoarele
particularităţi :
este reprezentată de cei doi condili femurali;
fiecare condil este orientat oblic , axul său de
rotaţie fiind oblic;
condilul medial este mai proeminent şi se
găseşte pe un plan inferior celui lateral;
raza de curbură a celor doi condili descreşte
dinainte-înapoi, suprafaţa articulară a condililor
apărând ca o curbă spirală;
condilul medial este mai îngust şi mai lung decât
condilul lateral;
cei doi condili diverg dinainte-înapoi, diametrul
transversal al extremităţii inferioare a femurului
fiind mai mare posterior decât anterior;
epifiza superioară a tibiei – prezintă două fose
articulare (cavităţi glenoide) separate prin
B. meniscurile intraarticulare - sunt două fibrocartilaje
dezvoltate la periferia fiecărei fose articulare tibiale; ele contribuie
la o mai bună concordanţă între suprafeţele articulare;

C. mijloacele de unire:
capsula articulară – uneşte cele trei oase: femurul, tibia şi patela;
ligamentul patelei (ligamentul rotulian);
ligamentele posterioare reprezentate de:
ligamentul popliteu oblic sau tendonul recurent al muşchiului
semimembranos;
ligamentul popliteu arcuat;
ligamentul colateral peroneal (fibular);
ligamentul colateral tibial;
ligamentele încrucişate:
ligamentul încrucişat antero-extern;
ligamentul încrucişat postero-intern;
formaţiuni aponevrotice de întărire a capsulei:
fascia genunchiului;
expansiunea cvadricipitală consolidată pe marginile patelei de
retinaculele medial şi lateral ale patelei.
Arhitectura genunchiului
Cinematica genunchiului

Flexie-extensie

Mişcarea principală în această articulaţie este cea de flexie-extensie la care

se adaugă mişcări secundare rotaţie (internă şi externă); poate apare şi o
foarte redusă mişcare de înclinare laterală.

a. Flexia – extensia este mişcarea principală . Atunci când membrul

inferior lucrează în lanţ cinematic deschis articulaţia femuro-tibială joacă rol
de pârghie de gradul III, iar în lanţ cinematic închis articulaţia joacă rol de
pârghie de gradul I .
Mişcarea de flexie-extensie nu se face în jurul unui ax fix datorită formei
volute a condililor femurali.
Deplasarea segmentelor diferă după modul de acţiune a membrului inferior:
în lanţ cinematic deschis femurul rămâne fix, tibia alunecă pe el; în lanţ
Mişcarea de flexie începe cu o rostogolire şi se
termină cu o rotaţie pe loc.
Limita flexiei o reprezintă întâlnirea feţelor
posterioare ale segmentelor (coapsă şi gambă).
Principalii flexori ai genunchiului (în lanţ
cinematic deschis) sunt: bicepsul femural şi
semimembranosul, la care se asociază şi
semitendinosul, gemenii (din tricepsul sural),
soleus şi croitorul.
Flexia asociază şi o mişcare de rotaţie
internă.
Mişcarea de extensie începe cu rotaţia extremităţii
femurului şi se termină cu rostogolirea pe platoul tibial.
Extensia asociază şi o rotaţie externă a gambei (datorită
bicepsului femural) . Extensia este limitată de ligamentul
încrucişat anterior şi posterior, ligamentele colaterale şi
muşchii ischiogambieri. În extensie completă se obţine
poziţia de „înzăvorâre” în care forţa musculară nu mai
este necesară .
Principalii extensori sunt cvadricepsul şi tensor
fascia lata;
la acţiune se asociază tendonul cvadricepsului şi
rotula care fac parte din aparatul complex de
extensie al genunchiului . Extensorii, fiind muşchi
antigravitaţionali, au forţă de acţiune totală mai
mare ca cea a flexorilor.
b. Rotaţia internă – externă se datorează înălţimii diferite a
condililor femurali şi a ligamentelor încrucişate; rotaţia normală
maximă activă este de 15-20o iar cea pasivă de 35-40o şi se
realizează în jurul unui ax vertical care trece prin centrul spinelor
tibiale.
Rotaţia externă este realizată de
bicepsul femural
Rotatia internă de semimembranos, popliteu, semitendinos şi
croitor.
Musculatura rotatoare internă este mult mai bine reprezentată
decât cea externă, deoarece rotaţia internă este o mişcare obişnuită
asociată flexiei, pe când rotaţia externă este excepţională.

Rotatie interna-externa
c. înclinarea laterală - este limitată de ligamentele colaterale;
acestea sunt tensionate la maxim în extensie şi complet relaxate în
semiflexie.

d. deplasarea înainte-înapoi a platoului tibial pe condilii femurali

este limitată de ligamentele încrucişate .
ARTICULATIA FEMURO-TIBIALA

GEOMETRIA CONDILILOR
FEMURALI
SI A GLENELOR TIBIALE

Profilul condililor este in

forma de evolventa,
centrul de curbura fiind
situat pe doua evolute
Meniscurile sunt solidare cu tibia; ele se deplasează în flexie dinainte-înapoi
pe tibie şi se apropie între ele posterior, iar în extensie mişcarea este
inversă, prin modificarea formei .
Funcţiile biomecanice ale meniscurilor (după Bouillet-Graver) sunt :
completează spaţiul liber între suprafeţele articulare;
centrează sprijinul femurului pe tibie;
participă la lubrefierea suprafeţelor articulare ( asigură repartiţia uniformă
a sinoviei pe suprafaţa cartilajelor);
amortizor de şoc între extremităţile osoase;
scad frecarea - prezenţa meniscurilor împarte articulaţia femuro-tibială în
două articulaţii distincte, în care frecarea in dublă devine simplă.

Congruenta articulara
(conformitatea intre
suprafete) este
realizata de
meniscurile articulare

Regim de lubrifiere prin

starvare indus
CINEMATICA ARTICULATIEI FEMURO-TIBIALE

0 – 20o → rostogolire pură

20o – 60o → rostogolire + alunecare
60o – 160o → alunecare pură
ARTICULATIA FEMURO-PATELARA

BIOMECANICA articulaţiei femuro-

patelare
În sens vertical, rotula este fixată
între tendonul rotulian şi tendonul
cvadricipital (între ele ia naştere un
unghi deschis înafară), singurul
element motor care acţionează
asupra rotulei (ridică rotula şi o
trage înafară).
Rolul rotulei este de a depărta
tendonul cvadricepsului de trohlee
la extensie maximă; astfel braţul de
părghie al cvadricepsului creşte cu
50%. În flexie, forţei reprezentată de
greutatea corpului i se opune o
rezistenţă reprezentată de
cvadriceps
Patela şi aparatul
are o miscare de rotulian,
rotula uşurând
alunecare activitatea
pe santul
cvadricepsului.
intercondilian
Loc de generare a artrozei
Mers 850 N 1/2 x GC
Mers pe bicicletă 850 N 1/2 x GC
Urcare scări 1500 N 3.3 x GC
Coborâre scări 4000 N 5 x GC
Jogging 5000 N 7 x GC
Poziție ghemuit 5000 N 7 x GC
Poziție ghemuit (flexii maxime) 15000 N 20 x GC
STATICA GENUNCHIULUI - aspecte:
Axul biomecanic al femurului face cu axul anatomic un
unghi de 6 – 9o deschis în sus;
Condilul femural intern este mai jos ( în medie cu 4 mm
) decât condilul extern, deci fiecare cavitate glenoidă
primeşte forţele în plan sagital dar la nivele diferite;
Axele anatomice ale tibiei şi femurului fac între ele un
unghi de 170-177o , deschis înafară , numit genu
valgum fiziologic;
Greutatea corpului se repartizează în două forţe egale
şi paralele cu punct de aplicare în centrul cavităţilor
glenoide; devierea centrului de greutate duce la
încărcarea uneia din cavităţile glenoide, fenomenului
de dislocare opunându-se ligamentul colateral de
STATICA GENUNCHIULUI

Axul mecanic trece prin

spinul intercondilian

Presiunile maxime pentru cei doi condili au

valori aproximativ egale
Distributia de presiuni se modifica in cazul
existentei genu varum sau genu valgum
AFECTIUNI ALE ARTICULATIEI FEMURO-TIBIALE
DINAMICA ARTICULATIEI GENUNCHIULUI
BIOMECANICA GAMBEI
RF – F2 – F1B – F1S + F4,2 + F4,3 + F4,1 + F5 – F3 – S – F4 – F5 = 0

Considerând că F4,1 + F4,2 + F4,3 = F4 şi că F1B + F1S = F1

rezultă că RF este:

RF = F1 + F2 + F3 + S

Forţele axiale (N) corespunzătoare fiecărei zone sunt:

Zona 1: N1 = RF = F1 + F2 + F3 + S

Zona 2: N2 = RF – F1 – F2 + F4,2 + F4,3 = F3 + F4,2 + F4,3 + S

Zona 3: N3 = RF – F1 – F2 + F4 + F5 = F3 + F4 + F5 + S
Variaţia forţelor
corespunzătoare
muşchilor care au
rol în activitatea
mersului

Variaţia forţelor axiale

pentru cele trei zone
considerate pe
intervalul temporar
corespunzător unui
ciclu de mers