În comunicare, sunt folosite enunțuri care includ trimiteri la fapte și opinii.

Faptele se referă la întâmplări, lucruri sau fenomene care există și pot fi observate, măsurate,
dovedite. Acestea prezintă certitudini. Cuvintele‐cheie care sunt asociate faptelor pot fi numerale, verbe
precum a verifica, a înregistra, a dovedi, substantive ca document, raport, fotografie, martor.
Opiniile reprezintă puncte de vedere, păreri, judecăți personale referitoare la idei, comportamente,
persoane etc. Cuvinte‐cheie ce pot fi folosite în exprimarea opiniilor sunt: adjective ca bun, rău, plăcut,
verbe precum a crede, a considera, substantive ca interpretare, punct de vedere, perspectivă sau adverbe
precum întotdeauna, niciodată.
Distingând faptele de opinii, identificăm intenția vorbitorilor, care poate fi de a informa asupra unor
fapte sau de a convinge că opinia lor este justă.
Textul explicativ prezintă cum sau de ce se întâmplă ceva și are scopul de a face pe cineva să
înțeleagă aceste lucruri. O explicație poate cuprinde atât fapte, cât și opinii.
Structura textului explicativ este următoarea:

Precizarea temei
(la ce se referă explicația)
↓
a Explicația formulată pe modelul: De ce? Pentru că...
b Explicația formulată pe modelul Cum? Astfel...
↓
Formularea unei concluzii/a unei evaluări

În comunicare, sunt folosite enunțuri care includ trimiteri la fapte și opinii.

Faptele se referă la întâmplări, lucruri sau fenomene care există și pot fi observate, măsurate,
dovedite. Acestea prezintă certitudini. Cuvintele‐cheie care sunt asociate faptelor pot fi numerale, verbe
precum a verifica, a înregistra, a dovedi, substantive ca document, raport, fotografie, martor.
Opiniile reprezintă puncte de vedere, păreri, judecăți personale referitoare la idei, comportamente,
persoane etc. Cuvinte‐cheie ce pot fi folosite în exprimarea opiniilor sunt: adjective ca bun, rău, plăcut,
verbe precum a crede, a considera, substantive ca interpretare, punct de vedere, perspectivă sau adverbe
precum întotdeauna, niciodată.
Distingând faptele de opinii, identificăm intenția vorbitorilor, care poate fi de a informa asupra unor
fapte sau de a convinge că opinia lor este justă.
Textul explicativ prezintă cum sau de ce se întâmplă ceva și are scopul de a face pe cineva să
înțeleagă aceste lucruri. O explicație poate cuprinde atât fapte, cât și opinii.
Structura textului explicativ este următoarea:

Precizarea temei
(la ce se referă explicația)
↓
a Explicația formulată pe modelul: De ce? Pentru că...
b Explicația formulată pe modelul Cum? Astfel...
↓
Formularea unei concluzii/a unei evaluări
 Cronica de spectacol este un comentariu de specialitate, un text scris imediat după reprezentarea
unui spectacol. Cronica ia în discuție oricare element de bază al spectacolului, de la text la realizarea
artistică. Cronica de spectacol acoperă o arie largă de aspecte examinate de cel care o redactează: regie,
scenografie, coregrafie, jocul actorilor, decor, costume, coloană sonoră, efecte speciale, atmosferă generală.
De cele mai multe ori, la finalul cronicii, autorul formulează un punct de vedere referitor la valoarea
spectacolului.
Cronica de spectacol este un text de opinie, personalizat, cu un grad mare de subiectivitate, semnat de
cele mai multe ori de o personalitate și având o anume regularitate în apariție (în aceeași publicație, în
aceeași zi a săptămânii etc.).
Cronicile de spectacol pot fi publicate în reviste de specialitate sau pe bloguri.
Cronica de teatru (teatrală) este cronica unui spectacol dramatic, în care se analizează atât textul dramatic,
cât și viziunea montării.

Cronica de spectacol este un comentariu de specialitate, un text scris imediat după reprezentarea
unui spectacol. Cronica ia în discuție oricare element de bază al spectacolului, de la text la realizarea
artistică. Cronica de spectacol acoperă o arie largă de aspecte examinate de cel care o redactează: regie,
scenografie, coregrafie, jocul actorilor, decor, costume, coloană sonoră, efecte speciale, atmosferă generală.
De cele mai multe ori, la finalul cronicii, autorul formulează un punct de vedere referitor la valoarea
spectacolului.
Cronica de spectacol este un text de opinie, personalizat, cu un grad mare de subiectivitate, semnat de
cele mai multe ori de o personalitate și având o anume regularitate în apariție (în aceeași publicație, în
aceeași zi a săptămânii etc.).
Cronicile de spectacol pot fi publicate în reviste de specialitate sau pe bloguri.
Cronica de teatru (teatrală) este cronica unui spectacol dramatic, în care se analizează atât textul dramatic,
cât și viziunea montării.

Cronica de spectacol este un comentariu de specialitate, un text scris imediat după reprezentarea
unui spectacol. Cronica ia în discuție oricare element de bază al spectacolului, de la text la realizarea
artistică. Cronica de spectacol acoperă o arie largă de aspecte examinate de cel care o redactează: regie,
scenografie, coregrafie, jocul actorilor, decor, costume, coloană sonoră, efecte speciale, atmosferă generală.
De cele mai multe ori, la finalul cronicii, autorul formulează un punct de vedere referitor la valoarea
spectacolului.
Cronica de spectacol este un text de opinie, personalizat, cu un grad mare de subiectivitate, semnat de
cele mai multe ori de o personalitate și având o anume regularitate în apariție (în aceeași publicație, în
aceeași zi a săptămânii etc.).
Cronicile de spectacol pot fi publicate în reviste de specialitate sau pe bloguri.
Cronica de teatru (teatrală) este cronica unui spectacol dramatic, în care se analizează atât textul dramatic,
cât și viziunea montării.

Cronica de spectacol este un comentariu de specialitate, un text scris imediat după reprezentarea
unui spectacol. Cronica ia în discuție oricare element de bază al spectacolului, de la text la realizarea
artistică. Cronica de spectacol acoperă o arie largă de aspecte examinate de cel care o redactează: regie,
scenografie, coregrafie, jocul actorilor, decor, costume, coloană sonoră, efecte speciale, atmosferă generală.
De cele mai multe ori, la finalul cronicii, autorul formulează un punct de vedere referitor la valoarea
spectacolului.
Cronica de spectacol este un text de opinie, personalizat, cu un grad mare de subiectivitate, semnat de
cele mai multe ori de o personalitate și având o anume regularitate în apariție (în aceeași publicație, în
aceeași zi a săptămânii etc.).
Cronicile de spectacol pot fi publicate în reviste de specialitate sau pe bloguri.
Cronica de teatru (teatrală) este cronica unui spectacol dramatic, în care se analizează atât textul dramatic,
cât și viziunea montării.
 Comunitățile multiculturale se caracterizează prin conviețuirea grupurilor aparținând unor culturi
diferite în același spațiu social dat, care nu-și propun realizarea de schimburi culturale.
Comunitățile interculturale sunt grupuri etnice sau religioase care trăiesc în același spațiu și
interacționează în sensul respectării valorilor, tradițiilor și a modului de viață al celuilalt.
Schimbul între culturi are loc prin interacțiunea dintre oameni, prin influențele exercitate mai întâi la nivelul
unui grup mai mic și asimilate ulterior la nivelul unui grup mai larg.
Relațiile culturale constructive se caracterizează prin păstrarea identității etnice, în ciuda preluării
unor elemente culturale de la o altă comunitate.
Contactul dintre comunitățile culturale a fost dominat permanent de percepția „celuilalt“ și de
raportarea la propria imagine, de cele mai multe ori influențată de stereotipuri.

Comunitățile multiculturale se caracterizează prin conviețuirea grupurilor aparținând unor culturi

diferite în același spațiu social dat, care nu-și propun realizarea de schimburi culturale.
Comunitățile interculturale sunt grupuri etnice sau religioase care trăiesc în același spațiu și
interacționează în sensul respectării valorilor, tradițiilor și a modului de viață al celuilalt.
Schimbul între culturi are loc prin interacțiunea dintre oameni, prin influențele exercitate mai întâi la nivelul
unui grup mai mic și asimilate ulterior la nivelul unui grup mai larg.
Relațiile culturale constructive se caracterizează prin păstrarea identității etnice, în ciuda preluării
unor elemente culturale de la o altă comunitate.
Contactul dintre comunitățile culturale a fost dominat permanent de percepția „celuilalt“ și de
raportarea la propria imagine, de cele mai multe ori influențată de stereotipuri.

Comunitățile multiculturale se caracterizează prin conviețuirea grupurilor aparținând unor culturi

diferite în același spațiu social dat, care nu-și propun realizarea de schimburi culturale.
Comunitățile interculturale sunt grupuri etnice sau religioase care trăiesc în același spațiu și
interacționează în sensul respectării valorilor, tradițiilor și a modului de viață al celuilalt.
Schimbul între culturi are loc prin interacțiunea dintre oameni, prin influențele exercitate mai întâi la nivelul
unui grup mai mic și asimilate ulterior la nivelul unui grup mai larg.
Relațiile culturale constructive se caracterizează prin păstrarea identității etnice, în ciuda preluării
unor elemente culturale de la o altă comunitate.
Contactul dintre comunitățile culturale a fost dominat permanent de percepția „celuilalt“ și de
raportarea la propria imagine, de cele mai multe ori influențată de stereotipuri.

Comunitățile multiculturale se caracterizează prin conviețuirea grupurilor aparținând unor culturi

diferite în același spațiu social dat, care nu-și propun realizarea de schimburi culturale.
Comunitățile interculturale sunt grupuri etnice sau religioase care trăiesc în același spațiu și
interacționează în sensul respectării valorilor, tradițiilor și a modului de viață al celuilalt.
Schimbul între culturi are loc prin interacțiunea dintre oameni, prin influențele exercitate mai întâi la nivelul
unui grup mai mic și asimilate ulterior la nivelul unui grup mai larg.
Relațiile culturale constructive se caracterizează prin păstrarea identității etnice, în ciuda preluării
unor elemente culturale de la o altă comunitate.
Contactul dintre comunitățile culturale a fost dominat permanent de percepția „celuilalt“ și de
raportarea la propria imagine, de cele mai multe ori influențată de stereotipuri.

Comunitățile multiculturale se caracterizează prin conviețuirea grupurilor aparținând unor culturi

diferite în același spațiu social dat, care nu-și propun realizarea de schimburi culturale.
Comunitățile interculturale sunt grupuri etnice sau religioase care trăiesc în același spațiu și
interacționează în sensul respectării valorilor, tradițiilor și a modului de viață al celuilalt.
Schimbul între culturi are loc prin interacțiunea dintre oameni, prin influențele exercitate mai întâi la nivelul
unui grup mai mic și asimilate ulterior la nivelul unui grup mai larg.
Relațiile culturale constructive se caracterizează prin păstrarea identității etnice, în ciuda preluării
unor elemente culturale de la o altă comunitate.
Contactul dintre comunitățile culturale a fost dominat permanent de percepția „celuilalt“ și de
raportarea la propria imagine, de cele mai multe ori influențată de stereotipuri.
 În comunicare, oamenii manifestă atitudini diferite.
Flexibilitatea, asertivitatea și disponibilitatea pentru negociere sunt atitudini ce favorizează
comunicarea eficientă.
Flexibilitatea este atitudinea comunicativă ce se manifestă prin capacitatea vorbitorului de a se
adapta contextului comunicării (subiectului, interlocutorilor).
Asertivitatea presupune exprimarea clară și fermă a dorințelor, a emoțiilor, a părerilor și a
intereselor, fără a-i leza pe ceilalți, fără a manifesta dezinteres, dispreț și ostilitate, susținerea cu fermitate a
punctului de vedere personal, fără a deveni agresiv. Comunicarea asertivă se caracterizează prin convingerea
că toate persoanele sunt egale, că drepturile, sentimentele, nevoile, dorințele celorlalți sunt la fel de
importante ca ale vorbitorului.
Atitudinile opuse asertivității sunt:
 pasivitatea, caracterizată prin atitudinea excesiv de amabilă în orice situație;
 agresivitatea, exprimată prin constrângere și intimidare, prin utilizarea unui ton autoritar și ostil în
comunicarea propriilor dorințe și nevoi;
 pasivitatea agresivă, manifestată prin rezistență indirectă la solicitările celorlalți și prin incapacitatea
de a-ți exprima nemulțumirea;
 manipularea, realizată prin evitarea exprimării punctului de vedere și prin determinarea celorlalți de a
simți compasiune sau de a se simți vinovați.
Negocierea este o acțiune voluntară, bazată pe un dialog susținut cu scopul armonizării unor puncte
de vedere divergente.
Disponibilitatea pentru negociere se manifestă prin dorința interlocutorilor de găsi soluții reciproc
acceptabile. În negocierea unui punct de vedere, un rol important îl reprezintă inteligența emoțională a
interlocutorilor, capacitatea acestora de a-și conștientiza, controla și manifesta emoțiile și de a gestiona
relațiile interpersonale într-un mod empatic.

În comunicare, oamenii manifestă atitudini diferite.

Flexibilitatea, asertivitatea și disponibilitatea pentru negociere sunt atitudini ce favorizează
comunicarea eficientă.
Flexibilitatea este atitudinea comunicativă ce se manifestă prin capacitatea vorbitorului de a se
adapta contextului comunicării (subiectului, interlocutorilor).
Asertivitatea presupune exprimarea clară și fermă a dorințelor, a emoțiilor, a părerilor și a
intereselor, fără a-i leza pe ceilalți, fără a manifesta dezinteres, dispreț și ostilitate, susținerea cu fermitate a
punctului de vedere personal, fără a deveni agresiv. Comunicarea asertivă se caracterizează prin convingerea
că toate persoanele sunt egale, că drepturile, sentimentele, nevoile, dorințele celorlalți sunt la fel de
importante ca ale vorbitorului.
Atitudinile opuse asertivității sunt:
 pasivitatea, caracterizată prin atitudinea excesiv de amabilă în orice situație;
 agresivitatea, exprimată prin constrângere și intimidare, prin utilizarea unui ton autoritar și ostil în
comunicarea propriilor dorințe și nevoi;
 pasivitatea agresivă, manifestată prin rezistență indirectă la solicitările celorlalți și prin incapacitatea
de a-ți exprima nemulțumirea;
 manipularea, realizată prin evitarea exprimării punctului de vedere și prin determinarea celorlalți de a
simți compasiune sau de a se simți vinovați.
Negocierea este o acțiune voluntară, bazată pe un dialog susținut cu scopul armonizării unor puncte
de vedere divergente.
Disponibilitatea pentru negociere se manifestă prin dorința interlocutorilor de găsi soluții reciproc
acceptabile. În negocierea unui punct de vedere, un rol important îl reprezintă inteligența emoțională a
interlocutorilor, capacitatea acestora de a-și conștientiza, controla și manifesta emoțiile și de a gestiona
relațiile interpersonale într-un mod empatic.