Cuvânt din Înțelepciune, pentru învățătura fiilor.

Luaţi aminte, voi, cu dinadinsul, la cele ce s-au zis, ca să daţi învăţătura copiilor
voştri, din tânără vârstă. Că zice înţeleptul: "Cela ce iubeşte pe fiul său, varga să nu o
cruţe, ci îl pedepseşte pe el din tinereţe, ca, la bătrâneţile lui, să aibă odihnă." Iar de
nu-l vei pedepsi pe el din tinereţe, apoi, îndărătnicindu-se, nu se va supune ţie. Că se
zice, la întâia Carte a împăraţilor aşa: "A fost în Ierusalim un oarecare preot, anume
Eli, smerit şi blând, plăcut lui Dumnezeu, la tot lucrul bun. Şi acesta avea doi fii şi
văzându-i pe ei că umblă rău, nu-i certa, nici nu-i oprea, nici nu-i învăţa să se teamă
de Dumnezeu, şi nu-i pedepsea cu toiagul, ci îi lăsa pe ei în voia lor, iar ei, în nebunie
şi nepedepsire fiind, făceau toate răutăţile. Deci, a zis Dumnezeu, lui Eli, tatăl lor: "De
vreme ce nu ai învăţat pe fii tăi, vor muri ei de sabie. Şi tu însuţi şi toată casa ta va
pieri acum, pentru fiii tăi, pentru că nu i-ai învăţat pe ei să se teamă de Dumnezeu."
Că, măcar că a fost mulţi ani preot în Israil şi după plăcerea lui Dumnezeu a vieţuit,
însă, de vreme ce de fiii săi, nu s-a îngrijit, pentru aceea rău a pierit. Auzit-aţi, oare,
fraţilor, cum a făcut Dumnezeu lui Eli în Legea Veche? Dar ce vom pătimi noi, cei ce
suntem în Legea Nouă, dacă nu vom învăţa pe fiii noştri, spre bine? Pentru aceasta şi
Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Cel ce nu-şi învaţă pe fiii săi, să fie înţelepţi, acela,
mai amar decât tâlharii, se va osândi, că tâlharul omoară trupul, iar acela, sufletul."
Însă, voi, fraţilor şi fiilor iubiţi, învăţaţi pe fii voştri din tinereţe, la toată legea lui
Dumnezeu şi la obiceiul cel bun ca, primind frica Domnului, să nu vă întristeze pe voi
la bătrâneţile voastre. Iar, de nu te-ar asculta fiii răi, apoi să nu cruţi varga ta. Fraţilor,
învăţaţi pe fiii voştri să se teamă de Dumnezeu şi să părăsească obieceiurile cele rele,
ca să nu pieriţi rău. Şi voi, preoţii, învăţaţi pe fiii voştri, cei duhovniceşti, legându-i
prin canoane. Că, dacă voi nu-i veţi lega aici, apoi, vă aşteaptă pe voi legăturile cele
nedezlegate. Iar, pe copiii voştri să-i învăţaţi, pedepsindu-i nu numai prin cuvânt, ci şi
cu toiagul, ca, acum, să nu pătimiţi ruşine de la oameni, pentru dânşii, iar în veacul ce
va să fie, osândă, dimpreună cu dânşii. Dar aceasta nu numai preoţilor se cade, ci şi
tuturor creştinilor, că, adică, să-şi înveţe pe fiii lor spre bine.

Cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare, despre moarte.

Fraţilor, să ne temem de moarte şi să ne înfricoşăm. Să ne temem şi de focul gheenei,
că veşnic este. Să ne temem de foc, că nestins este. Să ne temem de tartar, că n-are
parte de bucurie. Să ne temem de întuneric, că nu se împărtăşeşte de lumină. Să ne
temem de viermi, că fără de moarte sunt. Să ne temem de îngerii cei de la judecată, că
nemilostivi sunt. Vai şi amar mie, că Tu Doamne grăieşti cu tărie, iar eu nu Te aud,
când îmi vorbeşti mie. O, suflete, depărtează-te de la toate spurcăciunile şi de la toate
lucrurile cele rele. Vai mie, că lăcaşul Tău l-am spurcat şi pe Duhul Sfânt L-am
scârbit, Dumnezeule, drepte sunt lucrurile Tale şi Judecăţile. Că, pentru un păcat mic
mă lipsesc şi mă despart de desfătarea Raiului şi de Împărăţia cerurilor şi fără de
moarte mă voi osândi şi, pentru dulceaţa trupească, focului să mă dau. Dreaptă este
judecata Domnului, că mă învaţă pe mine şi eu nu o ascult, îmi aduce mărturii, iar eu
le batjocoresc. Aşa vei începe a grăi înaintea morţii, cu părere de rău. Drept aceea,
fraţilor, nimic să nu cinstiţi decât dragostea. Că mult greşim, în toate zilele, în toate
vremile, ceasurile şi nopţile. Pentru aceasta, dragoste să avem, că ea acoperă mulţime
de păcate. Ce vom folosi, fiilor, măcar de am dobândi toată lumea, iar mântuitoarea
dragoste nu o vom avea? Şi ce ar folosi, de ar face cineva o masă mare, ca să ospăteze
împăraţi şi domni şi ar găti de toate celelalte bunătăţi, câte îi trebuie, iar bucatele n-ar
avea sare? Oare s-ar putea să mănânce cineva din masa aceea? Şi nu numai că a gătit
toate acele bunătăţi în zadar, dar se va simţi şi ruşinat, faţă de cei chemaţi. Aşa, şi aici,
fraţilor mei, ce vom spori, ostenindu-ne în deşert, atât de mult, fără de dragoste? Că,
fără de dragoste, tot lucrul este necurat. De ar avea cineva feciorie, postire,
priveghere, rugăciune, primire de străini sau ar aduce dar lui Dumnezeu şi roadele sale
la biserică, sau orice altceva de ar face, fără de dragoste, toate ca nimic se arată lui
Dumnezeu, că nu are trebuinţă de ele. Să nu gândeşti că, fără dragoste, vei face ceva,
vreodată. Iar de vei zice: "Nu voiesc să mă împac cu fratele meu, dar pe Hristos îl
iubesc", vei fi un mincinos, căci te arată pe tine Ioan Apostolul, zicând: "Sfârşitul legii
este dragostea." O, ce putere are dragostea cea nebiruită. Şi ce putere are dragostea
cea nemăsurată. Nimic nu este mai mare, decât dragostea, nici în cer, nici pe pământ.
Această sfântă dragoste este începutul faptelor bune. Dragostea este semnul a toată
fapta bună. Este sarea tuturor bunătăţilor. Ea nu se înalţă. Este împlinirea legii.
Dragostea s-a sălăşuit în inima lui Abel. Ea le-a ajutat patriarhilor; drept aceea, au şi
păzit-o. Tot ea s-a sălăşuit şi în profeţi. Dragostea l-a făcut, şi pe David, lăcaş al
Duhului Sfânt. Aceasta, încă şi pe Iov l-a întărit. Şi ce să grăiesc mai mult? Ea, şi pe
Fiul lui Dumnezeu, din cer, la noi L-a pogorât. Din dragoste tot lucrul bun s-a făcut.
Că prin ea moartea s-a omorât, iadul s-a robit şi Adam s-a înnoit. Prin dragoste, una s-
au făcut, îngerii cu oamenii. Prin dragoste, Raiul s-a deschis. Pentru dragoste,
Împărăţia lui Dumnezeu s-a propovăduit. Prin ea, pustietăţile s-au prefăcut în nişte
cetăţi, iar pescarii s-au înţelepţit. Cu ea munţii şi peşterile s-au umplut de cântări. Ea a
învăţat pe bărbaţi şi pe femei, să umble pe calea cea strâmtă şi cu greutăţi. Dar, cum să
tac despre faptele dragostei ? Dragostea, de care şi îngerii se minunează? Dragostea
este aducătoarea a tot lucrul cel bun. Fericit este omul, care a aflat dragostea cea
adevărată şi nefăţarnică, precum a zis Stăpânul, că mai mare dragoste decât aceasta
nimeni nu are, ca, adică, cineva să-şi pună sufletul său pentru aproapele. Pe această
dragoste, având-o Pavel Apostolul, a zis: "Dragostea nu face rău aproapelui, nu
răsplăteşte nimănui, rău pentru rău, nici clevetire pentru clevetire." Deci, pe această
dragoste aflând-o, pe nici unul nu-l vei trece cu vederea, nici nu vei învrăjbi, nici nu
vei cârti, nici nu vei urî pe fratele tău, cândva. Şi vei iubi, nu numai pe cei care te
iubesc, ci şi pe cei ce te urăsc pe tine. Această dragoste sfântă, având-o întâiul
Mucenic Ştefan, pentru cei ce-l ucideau cu pietre, se ruga lui Dumnezeu, zicând:
"Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Fericit este omul, acela, care, mai întâi, de
toate, o are pe ea, că plata lui în fiecare zi creşte. Acestuia i s-a pregătit cunună. Pe
acesta toţi îngerii îl fericesc. De acesta, Dumnezeu, niciodată, nu se desparte, că
Dumnezeu dragoste este. Cela ce petrece în dragoste, întru Dumnezeu petrece şi
Dumnezeu întru el. Şi, prin dragoste, toate sunt. Dumnezeului nostru slavă, acum şi
pururea şi în vecii vecilor! Amin.