1

Utopiile politice

Dezvoltarea societăţii omeneşti a fost marcată de-a lungul timpului de o

permanentă dorinţă a oamenilor de a duce o viaţă mai bună, paşnică, lipsită de conflicte şi
nesiguranţă, bazată pe dreptate şi egalitate. Oamenii au visat întotdeauna la o societate mai
bună, alcătuită din cetăţeni prosperi şi fericiţi, în care să existe atât dreptate cât şi egalitate.
O asemenea societate perfectă nu a fost însă până acum realizată.
La origine termenul “utopie” , însemna « pământ care nu există nicăieri ».
Termenul provine de la lucrarea Utopia a filosofului englez Thomas Morus. Astăzi prin
utopie înţelegem o concepţie care susţine un proiect fantezist, greu de realizat.

1. Utopiile clasice

Primele lucrări scrise în care sunt descrise societăţi de tip utopic datează încă din
antichitate. Idealizarea comunei primitive îşi are obârşia în mitica „Vârstă de aur” din
poemul didactic „Munci şi zile” unde Hesiod (sec. VIII ÎH) evocă involuţia morală şi
materială a omenirii în vârstele următoare : de argint, de aramă şi de fier, cu intermediara
„vârstă a eroilor”.
Atenienele din comedia lui Aristofan „Adunarea femeilor”(sec. IV IH)
organizează un complot prin care alungă de la putere pe soţii lor şi, sub comanda
revoluţionarea Praxinoa, instaurează în cetatea lor comunismul, împărţind pământul, banii,
averile şi liberalizând dragostea.
La scrritorul elenistic Euhemeros, întâlnim relatarea despre insula fantastică
Panchaia, ai cărei locuitori alcătuiesc o obşte condusă de preoţi, celelalte două clase fiind
ostaşii şi agricultorii. Pământul se află în proprietatea statului; el este cultivat în loturi
individuale, dar întreaga producţie şi repartiţie sunt supuse controlului obştesc.
Idealul existenţei paşnice este prezentat în mod viu în utopia lui Iambulos, un alt
scriitor elenistic. Locuitorii insulei legendare descrise de el îşi petrec viaţa în condiţiile
unei clime minunate, într-o abundenţă de bogăţii naturale, nu suferă de boli şi trăiesc până
la vârsta de 150 de ani. Pe insula lor nu există duşmănie, nici conflicte. Ei trăiesc ca o
singură familie armonioasă, având femei şi copii comuni. Baza înfloririi acestui „stat al
soarelui” o constituie munca în comun şi proprietatea colectivă.
În sec. IV IH, filosoful grec Platon, în lucrarea sa „Republica”afirma că un stat
ideal ar trebui să fie format din trei stări:- conducătorii, care nu pot fi decât înţelepţii; -
păzitorii statului : - în interior gardienii, în exterior războinicii(Aceştia nu vor avea nici
familie, nici proprietate particulară, locuind în comun.)meşteşugarii şi agricultorii, care
asigură hrana întregii societăţii Poeţii şi artiştii sunt alungaţi deoarece nu creează decât
dezordine.
Utopia lui Thomas Morus (1516) este o insulă pe care relele societăţii nu o pot
atinge. Oamenii stăpânesc tot ce au în comun, astfel că între ei nu mai există motive de
dezbinare, rivalitate sau conflicte. Societatea este compusă din familii specializate în
diferite meserii. Munca este obligatorie pentru toţi. Nu există bani. Munca agricolă,
socotită mai grea, este exercitată prin rotaţie bianuală, de toţi insularii
Conducătorii statului sunt eligibili. Paznicii lipsesc cu desăvârşire, recrutările
făcându-se pe bază de voluntariat. Ei detestă războiul şi caută să-l evite şi răsplătesc
exemplar pe cei ce îi descotorosesc de căpeteniile adverse prin orice mijloace, evitând
astfel inutile pierderi de vieţi omeneşti.
 2

Utopienii alcătuiesc o uriaşă familie în care părinţii au autoritate asupra copiilor,

căsătoriile pot fi desfăcute, dar adulterinii primesc pedepse aspre şi trec în categoria
robilor, cărora li se dă mai mult de lucru, fără să fie brutalizaţi. Ţăranii mănâncă la casa
lor, iar orăşenii iau parte la vesele mese obşteşti, în cantine uriaşe, fără ca prezenţa să fie
obligatorie. Toleranţa religioasă nu cunoaşte limite. În timpul liber, oamenii se ocupă de
ştiinţe şi arte.
În concluzie, Utopia este un stat liberal care oferă tuturor posibilitatea de a avea
acces la cele mai înalte funcţii, gratuitatea culturii, libertatea religioasă şi libertatea politică
Lucrarea călugărului dominican Thomaso Campanela intitulată Cetatea Soarelui
a fost scrisă în închisoare în 1602 şi publicată în 1623. Cetatea soarelui lui Thomaso
Campanela este o insulă pe care s-au refugiat colonişti fugiţi din India pentru a scăpa de jaf
şi tiranie. Este locul unde oamenii muncesc cu toţii, stăpânesc împreună bunurile existente
şi le împart după nevoi. Ei sunt conduşi de un sacerdot numit „Metafizicianul” şi
venerează mai presus de toate soarele.
Noua Atlantidă a lui Francisc Bacon (1624) este locul unde oamenii nu duc o
viaţă de turmă, ci sunt preocupaţi de îmbogăţirea cunoaşterii ştiinţifice
Oceania, utopica republică a scriitorului englez James Harington este guvernată
de un senat, ales prin sufragiu direct, cu periodica reânnoire a membrilor lui. Siguranţa şi
prosperitatea statului sunt garantate de repartizarea pământului
Poemul lui Morelly intitulat „Naufragiul insulelor plutitoare” descrie cârmuirea
unui rege-filozof care caută să asigure fericirea supuşilor săi readucându-i la legile naturii

2. Doctrinele religioase egalitariste şi comunităţile egalitariste din antichitate şi

evul mediu

Apărută în Palestina antică, în timpul stăpânirii romane, religia creştină a produs o

adevărată revoluţie în lumea romană, deoarece a fost prima religie care a proclamat
egalitatea tuturor oamenilor, indiferent de naţiune şi de stare socială. Iată de ce
creştinismul se va răspândi foarte rapid mai ales în rândul maselor asuprite şi sărace.
Primele comunităţi creştine aveau la baza organizării lor principiile simplităţii şi
democraţiei. Creştinii respectau sărăcia şi munca. Toţi membrii comunităţii erau datori să
lucreze. În comunităţi domnea ”egalitatea întru Hristos”. Rugăciunile şi mesele erau
comune. Ei se adresau unii altora cu apelativele „frate” şi „soră”.
La aceste principii egalitariste se va renunţa însă treptat, pe măsură ce biserica s-a
organizat tot mai bine pe principii ierarhice şi a impus principiul celor trei stări : cei „care
se roagă” (clericii ), „cei care se luptă”(feudalii ) şi „cei care muncesc” (ţăranii şi
meşteşugarii), primele două categorii fiind considerate superioare celorlalte.
La începutul erei noastre, în Persia a apărut mazdakismul, o mişcare ce
propovăduia trecerea tuturor pământurilor în proprietatea obştilor săteşti şi instaurarea
egalităţii sociale.
În sec. IV, în Armeni au apărut sectele messalienilor şi borboliţilor, care se
opuneau bisericii oficiale şi propovăduiau egalitatea între oameni. În comunităţile lor, toţi
erau egali, proprietatea privată fiind socotită păcat de moarte.
În sec. VII-X, în Armeni şi Imperiul bizantin s-a răspândit doctrina paulicienilor.
Paulicienii luptau împotriva inegalităţii sociale, împotriva luxului şi bogăţiei. Ei
propovăduiau renunţarea completă la bunurile materiale şi cereau suprimarea ierarhiei
bisericeşti. Ei considerau că lumea este împărţită în două: împărăţia lui Dumnezeu (lumea
binelui) şi împărăţia diavolului (lumea răului). Ei socoteau orice bogăţie drept o creaţie a
 3

diavolului. Paulicienii au organizat mai multe răscoale contra împăraţilor bizantini, care au
fost însă înfrânte.
În sec. VIII-IX , în califatul arab au avut loc mai multe răscoale ţărăneşti ce aveau
la bază învăţătura sectei hurramiţilor. Ei considerau că orânduirea socială bazată pe
inegalitatea de avere, pe violenţă şi asuprire, cu alte cuvinte societatea împărţită în clase
este o creaţie a diavolului. Ei propovăduiau o luptă activă împotriva orânduirii sociale
nedrepte. Hurramiţi au lansat lozinca stăpânirii în comun a pământului, cerând ca toate
pământurile cultivabile să fie trecute în proprietatea unor obşti săteşti libere. Ei luptau
pentru eliberarea ţărănimii de sub dependenţa feudală, pentru desfinţarea prestaţiilor şi a
birurilor către stat şi pentru instaurarea „egalităţii tuturor”
Tot în Califatul arab au avut loc la sfârşitul sec. IX şi în cursul sec. X mai multe
mişcări ale karmaţilor. Karmaţii au lansat lozinca egalităţii sociale (care nu se extindea
totuşi asupra sclavilor) şi a comunităţii de avere. În anul 894 ei au declanşat o puternică
răscoală în Bahrein încheiată în 899 cu naşterea unui stat karmat care va dăinui 150 de ani.
În sec. X, în Bulgaria a luat naştere mişcarea bogomilică. Bogomilii predicau că în
lume se dă o luptă permanentă între bine (Dumnezeu) şi rău (diavolul), că asuprirea şi
violenţa- produsele răului- nu sunt veşnice şi pot fi în cele din urmă nimicite. Pentru
aceasta este necesar să fie restabilită egalitatea între oameni. Ei îşi învăţau adepţii să nu se
supună autorităţilor, să-i defăimeze pe cei bogaţi, să-i urască pe asupritori. Bogomili s-au
asociat în obşti organizate pe principii egalitariste. Bogomilismul s-a răspândit şi în Grecia,
Bosnia şi Serbia unde întâlnim comunităţi până în sec. XIV .
Sec. XIII este cunoscut în istoria Europei prin răspândirea pe scară largă a
doctrinelor religioase îndreptate împotriva bisericii oficiale şi a relaţiilor feudale.
Reprezentanţii acestor doctrine purtau diverse denumiri : catari, albigensi, valdensi,
patarini. Toţi aceştia propovăduiau întoarcerea la simplitatea creştinismului primitiv,
înţelegând prin aceasta instaurarea egalităţii sociale şi exterminarea asupritorilor. Ei
declarau că lumea înconjurătoare cu instituţiile şi inegalitatea ei este o lume a răului creată
de diavol. Elementul comun al acestror doctrine îl constituie ura împotriva orânduirii
sociale existente, a bisericii bogate şi puternice. Pentru a reprima aceste doctrine,
papalitatea a creat instituţia Inchiziţiei şi a organizat , cu sprijinul feudalilor mai multe
„cruciade”
În sec. XIV-XV, în statul Ilhanizilor au avut loc mai multe mişcări ale serbadarilor
şi hurufiţilor care propovăduiau nivelarea averilor, posesiunea în comun a pământului şi
egalitatea socială generală. A luat naştere şi un stat al serbadarilor(1337-1381) şi un stat al
hurufiţilor (cca 1450-cca1500). Hurufiţii au acţionat şi în Imperiul otoman
În 1341, în Imperiul bizantin a izbucnit revolta zeloţilor. Răsculaţii au cucerit
Tesalonicul unde au înfiinţat o republică ce va dura până în 1349. Ţăranii şerbi au fost
eliberaţi şi au primit pământurile şi averile confiscate feudalilor şi bisericii.
În Anglia, în sec. XIV au apărut predicatorii populari numiţi lolarzi, a căror
doctrină se inspira din ideile reformatorului bisericesc John Wicliff. Aceştia luau atitudine
împotriva feudalilor şi funcţionarilor regali şi demascau orânduirea nedreaptă în care unii
trebuiau să muncească toată viaţa pentru alţii. Ei afirmau că lucrurile vor merge bine numai
atunci când întreaga avere va fi comună, când toţi vor fi egali. Cel mai important
reprezentant al lolarzilor a fost John Bull. Ideile lolarzilor au contribuit la declanşarea
puternicei răscoale ţărăneşti din anul 1381 condusă de Wat Tyler, în cursul căreia ţăranii
răsculaţi au cerut : lichidarea şerbiei, împărţirea pământurilor la ţărani, egalitate între toate
stările. Răscoala a fost însă înăbuşită.
 4

Între anii 1415-1418, în Imperiul otoman a avut loc o puternică mişcare populară
care urmărea instituirea egalităţii sociale pentru toţi oamenii şi comunitatea tuturor averilor
„afară de soţii”. Răsculaţii au introdus aceeaşi îmbrăcăminte pentru toţi şi mese comune şi
au proclamat principiul egalităţii a trei religii monoteiste : musulmană, creştină şi
mozaică, un principiu absolut nou pentru acele timpuri
În 1419-1437 , în Cehia s-au desfăşurat cele mai importante acţiuni antifeudale din
evul mediu- războaiele husite, în timpul cărora taboriţii, reprezentanţii radicali ai husiţilor
au afirmat pentru prima dată în istorie învăţătura cu privire la revoluţia mondială.
Revoluţia era imaginată de taboriţi ca un act de înlăturare forţată a „păcătoşilor”,
înţelegând prin aceştia pe feudali, clerul bisericesc superior şi pe dregătorii statului feudal.
Taboriţii considerau revoluţia ca o „faptă a lui Dumnezeu”, dar afirmau că ea trebuie
începută cu „mâinile credincioşilor”, adică ale poporului muncitor. Ei voiau să desfiinţeze
toate rânduielile feudale şi să instituie „împărăţia lui Dumnezeu” , în care va dispărea
orice suveran şi va înceta plata birurilor. O ramură a taboriţilor, picarzii mergeau şi mai
departe pronunţându-se pentru desfiinţarea oricărei proprietăţi şi instituirea unui comunism
primitiv.
Tot în sec. XV, în Ungaria a luat naştere mişcarea frăţiorilor, inspirată de taboriţi
În Germania, în prima jumătate a sec. XVI, predicile preotului Thomas Munzer
atacau cu vehemenţă pe clerici nobili şi bogătaşi, îndemnau la înlăturarea prin violenţă a
opresiunii şi cereau instaurarea unei organizări sociale bazate pe comunitatea bunurilor şi
pe deplina egalitate a oamenilor. Munzer considera noua societate ca o „împărăţie a lui
Dumnezeu”, adică o împărăţie pământească a egalităţii şi dreptăţii sociale.
Ideile lui Munzer au fost continuate de adepţii săi din secta religioasă a
anabaptiştilor, care în 1534 au reuşit să preia puterea în oraşul Munster. Aici a luat
naştere o „Comunitatea celor aleşi”. Proprietatea privată a fost desfiinţată. S-a înstituit un
program rigid de muncă şi de viaţă personală, a fost desfiinţat serviciul militar, s-au
interzis luxul, beţia, jocurile de noroc, prostituţia, au fost abrogate impozitele. Un an mai
târziu Munsterul a fost atacat şi ocupat de detaşamentele episcopului local şi ale nobililor,
comuna desfiinţată, iar conducătorii ei executaţii
În afara lumii vechi, societăţi organizate pe principii egalitariste sunt întâlnite în
Lumea Nouă. Multe relatări ale marilor descoperiri geografice sunt revelatoare în acest
sens.
În cea de a doua sa călătorie, Cristofor Columb a ajuns pe insula Cuba, ai cărei
locuitori nu cunoşteau proprietatea privată. „Ei se mai află încă în epoca de aur şi nu-şi
îngroapă, nici nu-şi încuie din duşmănie bunurile, ci îşi lasă grădinile deschise; şi n-au
oprelişti, nici pravile, nici judecători, ci se conduc prin firea lor cea bună, urmând calea
dreptăţii şi alungându-l cu silă pe cel rău şi nedrept”.

3.Socialismul utopic

A apărut în Franţa la sfârşitul sec. XVIII şi începutul sec XIX. Principalii

reprezentanţi au fost Mably, Gracchus Babeuf,Saint Simon, Charles Fourier, Robert Owen.
Ei considerau că proprietatea privată este cauza tuturor relelor din societate datorită
exploatării pe care o genera. Desfiinţarea acesteia poate asigura instaurarea dreptăţii şi
egalităţii între toţi oamenii.
 5

Mably în lucrarea sa” Principiile legislaţiei” Considera comunitatea bunurilor ca

fiind singura ordine socială conformă cu adevăratul scop al societăţii- fericirea durabilă a
tuturor membrilor. Toate relele sociale decurg din zgârcenie şi ambiţie, deci politica ar
trebui să se reducă la arta de a stăpâni eficient aceste înclinaţii dăunătoare. Avariţia nu
poate fi îngrădită decât prin comunitatea de bunuri, aceasta distruge proprietatea
individuală şi diminuează, în acelaşi timp, tentaţiile puterii, fiind astfel o pavăză împotriva
ambiţiei.
Gracchus Babeuf este organizatorul „ Conspiraţiei egalilor” (1796) îndreptată
împotriva regimului corupt al Directoratului care preluase puterea în Franţa în 1794. El
urmărea întemeierea unei societăţi egalitariste care să asigure fericirea tuturor oamenilor.
Aceasta presupunea desfiinţarea proprietăţii private şi instituirea proprietăţii comune. El
demonstra că tot ceea ce un individ acaparează peste nevoile sale fireşti este un furt social
şi tot ceea ce unui om îi lipseşte până la nivelul satisfacerii nevoilor sale permanente i-a
fost furat din proprietatea sa naturală de către acaparatorii bunurilor comune.
Toate produsele trebuie să aparţină întregii comunităţii. De asemenea, cunoştinţele
trebuie distribuite în mod egal. Fiecare om trebuie repartizat în domeniul de activitate în
care se pricepe şi obligat să-şi depună rezultatele muncii sale în depozitul comun. Nimeni
nu poate deveni mai bogat şi mai puternic decât semenii săi.
Charles Fourier în „Critica unei societăţi bolnave „Considera că omenirea
parcurge în evoluţia ei trei etape : Sălbăticia, Civilizaţia şi Armonia Universală. Societatea
se mişcă şi va putea deveni perfectă tocmai pentru că oamenii sunt invidioşi, lacomi,
orgolioşi, dornici de lux şi lene, ambiţioşi, gurmanzi, agitaţi şi infideli. Nu se pune
problema de a reprima aceste pasiuni, ci de a le folosi pentru a le transforma în cea mai
bună sursă a energiei societare.
Crearea societăţii armonioase depinde de o ştiinţă nouă, care are drept obiect
calculul combinatoric al pasiunilor unei comunităţi. Există cinci pasiuni senzitive ( care
caută să satisfacă cele cinci simţuri) şi patru pasiuni afective (care caută să satisfacă nevoia
de prietenie, asociere, iubire, rudenie). Omul resimte necesitatea vitală de a-şi pune în
acord cele cinci relaţii senzuale cu cele patru relaţii afective. Acest acord se realizează prin
intermediul a trei pasiuni: cabalistică (tendinţa de a se amesteca în treburile altora,
papionară ( schimbarea continuă a centrului de interes) şi compozită (interesul pentru mai
multe lucruri deodată).
Fourier a propus gruparea oamenilor în falange sau falanstere. Falanga este un grup
de 800-1600 de persoane care s-au asociat pentru a exploata o fermă de suprafaţă medie.
Nu există salariaţi, toţi sunt asociaţi. Munca este determinată numai de plăcere. Educaţia
copiilor este strict orientată spre valorile armoniei, muncii, satisfacţiei.
Claude Henri de Saint Simon- „Reorganizarea societăţii europene (1814)” Este
partizanul unei societăţi a muncii, în care nimeni nu poate invoca nici un motiv în afară de
boală şi bătrâneţe în pentru a nu munci. Atât guvernarea cât şi politica trebuie să devină
ştiinţifice şi să fie bazate pe modele decizionale raţionale, având ca unic obiectiv o
producţie cât mai ridicată şi o repartiţie cât mai echitabilă a beneficiilor producţiei.
Este un precursor al ideii de a uni popoarele Europei într-un singur corp politic,
păstrându-i fiecăruia independenţa naţională. Ideile sale vor fi puse în practică în epoca
noastră când a luat naştere Uniunea Europeană. El afirma ideile unui guvern european, a
unui parlament european , a unei constituţii europene şi a unui cod moral european
Etiene Cabet este autorul unui interesant roman intitulat” Călătorie în Icaria în
care descrie e o societate perfect organizată. Toată lumea are de lucru, nu există monedă,
presă liberă, inegalitate, vameşi, poliţie. Relaţiile cu exteriorul sunt reduse la minimum.
 6

Teritoriul Icariei se împarte în 100 de provincii aproape egale ca suprafaţă şi populaţie.

Toate oraşele şi comunele, fermele sunt construite după acelaşi tipar.
Icarienii formează o societate bazată pe egalitatea cea mai perfectă. Toţi sunt
asociaţi, egali în drepturi şi îndatoriri. Toţi au aceleaşi sarcini şi o cotă egală din beneficiile
sociale, neformând de fapt decât o singură familie ai cărei membri sunt uniţi prin legături
de fraternitate.
Toţi icarienii trebuie să exercite o meserie şi să lucreze acelaşi număr de ore.
Tinerii nu încep să lucreze decât la 17 ani fetele şi 18 băieţii. Bărbaţii ies la pensie la 65 de
ani, iar femeile la 50. Muncile periculoase, obositoare, insalubre sunt executate de maşini.
Ziua de muncă este de 7 ore vara şi 6 iarna pentru bărbaţi şi 4 ore pentru femei. Copii
învaţă 4 ore pe zi. Toată lumea se trezeşte la 5 00 dimineaţa. De la 600 la 1300 bărbaţii
lucrează, femeile de la 900 la 1300. Copii învaţă tot de la 900 la 1300. De la 1400 la 1500 se ia
masa. De la 1500 la 2100 toată lumea se recreează. La 2200 toată lumea se culcă.
Produsele pământului şi ale industriei sunt depuse în magaziile publice. Toţi sunt
hrăniţi, şi cazaţi la fel după sex şi vârstă. Oamenii sunt îmbrăcaţi în uniforme diferite după
sex, vârstă, ocupaţie.
Toţi copii primesc aceeaşi instrucţie elementară şi o educaţie specială corespunzând
profesiunii alese. Această educaţie are drept scop de a forma, buni muncitori, buni părinţi,
buni cetăţeni şi adevăraţi oameni.
Toţi cetăţenii participă la conducerea statului fie direct în cadrul unor adunări
populare, fie indirect prin reprezentanţii săi întruniţi în „Adunarea Reprezentării
Populare” care are în subordine „Executivul”, compus dintr-un preşedinte şi 15 membri.
Membrii Adunării şi Executivului sunt înnoiţi în fiecare an pe jumătate. Toţi funcţionari
sunt eligibili, temporari, responsabili şi revocabili.
Fiecare familie are o alocaţie în natură de alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Un comitet de oameni de ştiinţă stabileşte alimentele necesare hranei, numărul de mese,
orele recomandate, numărul de feluri de mâncare şi ordinea servirii lor. Principiul
fundamental al icarienilor este acela de a urmări în orice utilul şi agreabilul.
Robert Lahautiere- „Mic catehism al reformei sociale” (1839)
Afirma că baza societăţii este egalitatea, iar scopul ei bunăstarea. Cele două plăgi
ale omenirii, aservirea şi mizeria pot fi evitate supunând forţa şi bogăţia principiului
egalităţii. Războaiele dintre naţiuni vor înceta atunci când nu vor mai fi tirani, care folosesc
războiul în scopul de a dezbina popoarele pentru a le putea conduce. Principiile care
trebuie să stea la baza regenerării sociale sunt egalitatea, libertatea şi fraternitatea.
Toţi oamenii trebuie să fie egali în drepturi. Drepturile omului sunt de două feluri :
naturale şi sociale. Drepturile naturale ale omului constau în satisfacerea nevoilor sale de
viaţă, hrană, locuinţă, îmbrăcăminte. Drepturile sociale constau în repartiţia egală a
învăţământului şi cunoştinţelor ştiinţifice şi dreptul fiecăruia de a alege şi de a fi ales în
funcţiile publice. Principala îndatorire a oamenilor este munca. Toţi membrii societăţii
trebuie să participe cu munca lor la bunăstarea generală, iar beneficiile muncii trebuie
împărţite în mod egal.
Legile trebuie făcute de o adunare de cetăţeni aleşi de fiecare localitate prin
sufragiu universal. Temeiul legii este egalitatea. Obiectivele legii sunt de a preveni luptele
şi nefericirea. Suveranitatea aparţine naţiunii a cărei forţă executivă este guvernul.
Membrii guvernului îşi exercită puterea pe baza unui mandat revocabil. Principalele
îndatoriri ale guvernului sunt : să vegheze ca nimănui să nu-i lipsească hrana, acoperişul,
hainele, şi să vegheze ca fiecare cetăţean să contribuie prin munca sa la bunăstarea
 7

generală. Acest lucru se va face prin centralizarea pământului, materiilor prime, maşinilor
şi produselor.
Astăzi scopul guvernului este de a percepe impozite, dar săracii nu profită cu nimic
de pe urma lor. Baza societăţii –„a trăi muncind” este răsturnată; unii sunt leneşi şi se
îmbogăţesc, cei mulţi se chinuie şi adesea mor sub povara muncii şi a grijilor.
Educaţia trebuie să fie egală. Toţi copii trebuie daţi la şcoală. Scopul educaţiei este
pregătirea copiilor şi a tinerilor de a deveni cetăţeni buni şi folositori.
Proprietatea este dreptul atribuit de natură fiecărei fiinţe vii asupra celor necesare
nevoilor sale. În economia universului, fiecare fiinţă vie are mijloacele sale de existenţă
calculate şi cântărite. A-ţi însuşi mai mult decât ai nevoie înseamnă a-l stânjeni pe vecinul
tău. Luxul unuia duce la mizeria altuia. Pentru a evita astfel de situaţii, toate mijloacele de
producţie trebuie centralizate în mâinile naţiunii.

4. Utopiile secolului XX

a) Minunata lume nouă- Aldous Huxley (1932)

b) Întuneric la amiază- Arthur Koestler (1940)
c) O mie nouă sute optzeci şi patru – George Orwell (1949)

5.Comunităţi din epoca modernă organizate după model egalitarist

Fourier a propus soluţionarea concretă a problemei prin crearea unor asociaţii de

producţie numite „falanstere, în care fiecare membru să fie proprietar împreună cu ceilalţi.
Astfel de falanstere au fost înfiinţate în Europa, Africa de nord, Brazilia, Canada şi SUA.
Colonia comunistă „Noua Armonie” înfiinţată de Robert Owen în SUA (1825-
1829)
Un astfel de falanster a fost înfiinţat şi în ţara noastră în localitatea Scăieni din
judeţul Prahova, de către Theodor Diamant pe moşia boierului Manolache Bălăceanu în
martie 1835. Acesta a eliberat robii, a desfiinţat claca şi a arendat pământul unui colectiv
alcătuit din oameni de diferite profesii. Toţi membrii cooperativei erau liberi şi egali în
drepturi. Unitatea avea două secţii: agricolă şi industrială, plus o instituţie de învăţământ.
Activitatea productivă se desfăşura pe bază de plan. Producţia şi consumul erau în comun.
În septembrie 1836, domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica, temându-se de influenţa nefastă
a acestui tip de organizare a producţiei, care dacă s-ar fi extins ar fi dus la pierderea
privilegiilor tuturor celor care trăiau din munca altora, a dat ordin ca cooperativa de la
Scăieni să fie desfiinţată cu forţa, fapt ce s-a şi întâmplat
Etienne Cabet a încercat să înfiinţeze o „Icaria” pe pământul Americii. Colonia
înfiinţată de el în Texas în anul 1848, va rezista până în 1866.

6.Concluzii

Ideea egalităţii oamenilor este tot atât de veche ca şi inegalitatea socială. Încă din
antichitate unii gânditori au propus soluţii care să aducă pacea, bunăstarea şi fericirea pe
pământ. Unele din aceste soluţii au fost temporar aplicate în practică în diferite perioade de
timp şi zone geografice. Succesele acestora au trezit însă nemulţumirea puternicilor vremii,
care îşi vedeau ameninţate interesele egoiste şi care au intervenit prin mijloace brutale
pentru a le pune capăt. Oamenii care au trăit în astfel de comunităţii au fost probabil cei
mai fericiţi oameni de pe pământ.
 8

Faptele acestor oameni care „au adus raiul pe pământ” lor ne îndeamnă să credem
că astfel de societăţi pot fi organizate şi astăzi, deşi unii caută să ne convingă de faptul că
acest lucru este o utopie, adică este imposibil deoarece oamenii n-au evoluat şi nu vor
evolua deloc în ceea ce priveşte trăsăturile lor morale. Ei vor fi tot timpul egoişti, lacomi,
leneşi, invidioşi, setoşi de conflicte.
Noi credem că oamenii pot deveni mai buni, deşi acest lucru este foarte greu. De
altfel credem că dacă acest lucru nu se va întâmpla cât mai repede, civilizaţia umană va
dispărea de pe pământ, deoarece evoluţia ei a ajuns într-un punct critic. Agresiunile contra
naturii şi permanentele războaie dintre ei au provocat pământului mari dezechilibre care
dacă nu vor fi corectate în următoarele decenii vor duce la o catastrofă. Sperăm ca măcar în
al unsprezecelea ceas omenirea să se trezească, să pună capăt disputelor inutile şi să
acţioneze în comun pentru bunăstarea tuturor, pentru că Terra nu este doar a oamenilor
bogaţi, ci a noastră, a tuturor.

Bibliografie

„Istoria universală” (traducere din limba rusă), vol II,III, Ed. Ştiinţifică, Buc. 1959-1960
Jules Verne, Istoria marilor descoperiri, vol. I, Ed. Ştiinţifică, Buc. 1963
„Mari gânditori şi filozofi francezi ai veacului al XIX-lea” (Antologie), Ed. Minerva, Buc,
1989, 2vol
Ovidiu Drâmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. X, Ed. Saeculum şi Vestala,Buc., 1998
Radu Manolescu, Istoria evului mediu, vol. I, partea a II-a, Buc.,1993
Thomas Morus, Utopia, Ed. Mondera, Buc.
„Un patriarh al socialismului românesc- Theodor Diamant”, în „Magazin Istoric”, nr. 2
/1975