Comentariu la articolul 910 din Noul Cod de Procedura Civila

Jurisprudenţă europeană

Jurisprudenţă CEDO
1.
Executarea hotărârilor privind înapoierea minorului, în contextul art.
8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, Convenţiei de la Haga şi
Regulamentului (CE) nr. 2201/2003. Curtea a reiterat că scopul esenţial al
art. 8 este acela de a proteja persoanele împotriva acţiunii de arbitrare a
autorităţilor, însă, în completare, există obligaţii pozitive inerente „respectului”
efectiv al vieţii private. În ambele contexte trebuie asigurat un just echilibru
între interesul individual şi cel al comunităţii, statul beneficiind de o anumită
marjă de apreciere (cauza Keegan c. Irlandei, nr. 16969/90, hotărârea din 26
mai 1994, par. 49). Privitor la obligaţiile statului de a lua măsuri pozitive, Curtea
a subliniat în mod constant că art. 8 include dreptul părintelui la luarea măsurilor
pentru reunirea cu minorul său, precum şi obligaţia autorităţilor naţionale de a
facilita această reunire. De asemenea, Curtea a statuat că în cauzele referitoare
la punerea în executare a deciziilor din sfera dreptului familiei este decisiv a se
stabili dacă autorităţile naţionale au luat toate măsurile necesare pentru a facilita
executarea, care, în mod rezonabil, pot fi cerute în circumstanţele speciale ale
fiecărui caz (cauza Sylvester c. Austriei, nr. 36812/97 şi nr. 40104/98, hotărârea
din 24 aprilie 2003, par. 59). Instanţa de contencios european a învederat că, în
cazurile privitoare la minori, caracterul adecvat al măsurilor trebuie analizat prin
raportare la rapiditatea implementării acestora, deoarece trecerea timpului poate
avea consecinţe iremediabile asupra relaţiilor dintre copil şi părintele care nu
locuieşte cu acesta. În opinia Curţii, Convenţia trebuie aplicată în acord cu
principiile de drept internaţional, în special cu acelea privitoare la protecţia
internaţională a drepturilor omului (cauza Al-Adsani c. Regatului Unit, nr.
35763/97 [M.C.], hotărârea din 21 noiembrie 2001, par. 55), astfel că, în
prezenta cauză, obligaţiile pozitive derivând din art. 8 din Convenţie ce revin
statelor contractante în materia reunirii părintelui şi copilului său trebuie
interpretate în lumina Convenţiei de la Haga şi a Regulamentului (CE) nr.
2201/2003 [CEDO, Cavani c. Ungariei, hotărârea din 28 octombrie 2014, în
RRES nr. 4/2014, p. 103, cu notă de V. Bozeşan].
Nota autorului: S-a arătat (V. Bozeşan, op. cit., p. 109) că, „în materia
înapoierii copilului, Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, care are aplicabilitate
directă în dreptul intern, conţine dispoziţii derogatorii cu privire la forţa
executorie a anumitor hotărâri judecătoreşti prin care se dispune dreptul de
vizitare şi înapoiere a copilului în sensul că hotărâre judecătorească executorie
pronunţată într-un stat membru privind înapoierea copilului este recunoscută şi
executorie într-un alt stat membru fără să fie necesară încuviinţarea executării şi
fără să fie posibil să se opună recunoaşterii sale în cazul în care hotărârea a fost
certificată în statul membru de origine. Chiar dacă dreptul intern nu prevede
caracterul executoriu de drept al unei hotărâri prin care se dispune înapoierea
copilului, instanţa de origine poate declara hotărârea executorie, fără a aduce
atingere unei eventuale căi de atac [art. 42 alin. (1)]. Însă trebuie reţinut că, în
temeiul art. 42 alin. (1) raportat la art. 40 alin. (1) lit. b), eliminarea procedurii
de exequatur priveşte doar hotărârile privitoare la înapoierea minorului
pronunţate în condiţiile art. 11 alin. (8) din Regulament, şi anume doar atunci
când sunt ulterioare pronunţării unor hotărâri de refuz al înapoierii”.

Doctrină

2.
„În art. 909 alin. (1) C. pr. civ. legiuitorul determină domeniul de aplicare a
procedurii în discuţie, enunţând, cu titlu exemplificativ, măsurile privitoare la
minori prevăzute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuinţei minorului,
darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ţine fără
drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, «precum şi
alte măsuri prevăzute de lege». Din această ultimă sintagmă rezultă că
enumerarea legiuitorului este exemplificativă, şi nu limitativă, astfel că
dispoziţiile art. 909-913 C. pr. civ. sunt aplicabile şi altor măsuri prevăzute de
lege, cu condiţia ca aceste alte măsuri să vizeze situaţia juridică a minorilor. Se
poate deduce că, în astfel de cazuri, este vorba de obligaţii intuitu personae,
care implică faptul personal al debitorului sau, altfel spus, care nu pot fi
îndeplinite prin altă persoană. Pentru aducerea la îndeplinire a acestor obligaţii,
în caz de neconformare din partea debitorului, legea a creat un mijloc de
constrângere indirectă, prin măsuri asupra bunurilor din patrimoniul debitorului,
determinându-se astfel indirect acţiunea acestuia. Totuşi, spre deosebire de
executarea altor obligaţii de a face, executarea măsurilor privitoare la minori
prezintă unele particularităţi. De aceea, legiuitorul a stabilit şi unele reguli proprii
de punere în executare a unor astfel de obligaţii de a face” [M. Fodor, op. cit., p.
33].
3.
„Deşi legea nu a stabilit, ca în cazul celorlalte forme de executare silită
directă, termenul în care debitorul trebuie să îşi execute obligaţia, în aplicarea
principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil (deci inclusiv
executarea silită), executorul judecătoresc va insera o astfel de menţiune în
somaţie, în situaţia în care creditorul solicită acest lucru. În lipsa solicitării unui
termen de către creditor, debitorul este obligat să-şi execute obligaţia la data
fixată de către executor împreună cu creditorul” [M. Fodor, op. cit., pp. 33-34].

Bibliografie

Adrian Boantă, Executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la

minori. Evoluţie, aprecieri şi controverse, în RRES nr. 3/2012, pp. 13-21;
Vasile Bozeşan, Exigenţe din perspectiva Convenţiei europene a drepturilor
omului în procedura executării silite. Scurte consideraţii cu privire la procedura
executării hotărârilor referitoare la minori, în RRES nr. 3/2014, pp. 11-33;
Brânduşa Marian, Eugen Hurubă, Executarea hotărârilor judecătoreşti
privitoare la minori în reglementarea noului Cod de procedură civilă, în
RRES nr. 3/2010; Maria Fodor, Procedura specială de executare a
hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori, în RRES nr. 2/2013, pp. 31-
40; Ioan Leş, Procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti referitoare la
minori, în Culegere de Studii In honorem Alexandru Bacaci, pp. 345-353; George
Măgureanu, Reglementări ale noului Cod de procedură civilă privind
executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori, în RRES nr.
4/2011; Flavius George Păncescu, Unele aspecte în legătură cu reglementările
înscrise în noul Cod de procedură civilă cu privire la punerea în executare a
hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori, în Dreptul nr. 3/2012, pp. 50-59.
TERZEA Viorel, Noul Cod de Procedura Civila adnotat din 31-aug-2016, Universul Juridic