1. Aspecte introductive.

n anul 1960, experi din cadrul statelor membre ale Comunitii Europene au nceput ntrevederi n privina implementarii dispozitiilor art. 220 din cadrul Tratatului de la Roma, care impunea statelor s ntreprind negocieri n perspectiva simplificrii formalitilor privind reciproca recunoatere i executare a hotrrilor judectoreti pronunate n cadrul lor. Calea aleasa n acest sens a fost aceea a negocierii unui tratat multilateral, care sa nlocuiasca conventiile bilaterale existente ntre statele membre. Acest nou tratat a fost conceput ca o dubla conventie: una care includea restrngeri directe si indirecte n privinta competentei i una care oferea principii ale recunoasterii hotarrilor judecatoresti pronuntate de catre instantele statelor membre. Preambulul acestei conventii statua ca, nspre acest deziderat, era necesar a se determina, pe de o parte, competenta internationala a instantelor judecatoresti, iar, pe de alta parte, a se facilita recunoasterea si a se introduce o procedura expeditiva privind ncuviintarea executarii hotarrilor judecatoresti pronuntate de catre instantele statelor membre, a nscrisurilor autentice si a tranzactiilor judiciare. Prin urmare, atentia negociatorilor conveniei a fost concentrat nu att asupra celeritii solutionarii litigiilor civile internationale, ct asupra recunoasterii si a executarii hotarrilor judecatoresti. S-a cazut astfel de acord asupra faptului ca recunoasterea trebuie facilitata, iar executarea trebuie supusa unor proceduri expeditive care se vor introduse. Unul dintre cunoscutele lipsuri ale conveniei ns a fost acela al neprevederii, al neconsacrrii principiului recunoaterii automate, de ctre statele membre, a hotrrilor judectoreti pronunate n aceste state. Aceasta tar a condus la necesitatea derulrii unor proceduri inutile de recunoatere, dar i de executare a acestor hotrri, care au impus creditorilor desfurarea unei a doua proceduri judectoreti destul de complicate i de costisitoare. 2. Conven ia de la Bruxelles. Conven ia de la Bruxelles asupra competen ei i a executrii hotrrilor judectoreti n materiile civil i comercial, adoptat la 27 septembrie 1968, ramne singurul i cel mai important pas facut vreodat nspre crearea unui sistem supranaional, uniform i raional, n materia competenei. Totodat, introducerea Titlului al doilea al Conventiei, asupra competenei n materie civil i comercial, a contribuit, ntr-un mod indirect, la simplificarea formalitatilor privind recunoaterea i executarea hotrrilor judectoreti. Crearea unor reguli directe de competenta, cu alte cuvinte, adoptarea sistemului dublei conventii, avea sa serveasca unei mai rapide recunoasteri si ncuviintari a executarii hotarrilor judecatoresti, n special prin prevederile care limiteaza ori chiar interzic instantelor statului solicitat cu recunoasterea sau cu ncuviintarea hotarrii pronuntate ntr-un alt stat membru, de a revizui competenta instantei statului membru de origine, n care a fost pronuntata hotarrea a carei recunoastere ori ncuviintare a executarii se solicita. n acest stadiu, atenia a cazut mai mult pe calitatea unei hotrri judectoreti, dect pe rapiditatea desfurrii litigiului. Aceeasi tendin se regsete i n cadrul Regulamentelor Bruxelles I si II; oricum ns, n aceste Regulamente, poate fi observat o uoar aplecare nspre celeritatea procedurilor de punere n aplicare a hotarrilor judectoreti strine. n acest sens, n preambulurile acestora, se face vorbire despre "simplificarea, accelerarea, eficientizarea, rapiditatea i expeditivitatea" procedurilor privind recunoasterea si executarea hotarrilor judecatoresti, necesare n vederea functionarii optime a pietei interne comune.

3. Regulamentul nr. 44/2001 CE. Odat cu demararea procesului integrarii comunitilor europene, n decembrie 1997, a aprut i necesitatea nlocuirii acestei convenii cu un Regulament al Consiliului Europei. n acest fel a aparut Regulamentul nr. 44 din 2001 CE, numit Regulamentul Bruxelles I1. Acest regulament, n forma, n scopul i n limitele sale, se muleaz pe prevederile Conveniei de la Bruxelles. Aceasta din urm nu a disparut, la acel moment, complet din realitatea juridica, continund sa fie operanta n cel putin doua directii. O prima directie privea Danemarca, care, initial, n cadrul Tratatului Uniunii Europene, nu a acceptat sa fie legata de prevederile Regulamentului nr. 44/2001; n acest sens, prevederile Conventiei de la Bruxelles continuau sa fie n vigoare n privinta acestei tari. Tocmai de aceea, n cadrul art. 1(3) din Regulament s-a stipulat expressis verbis ca, n sfera statelor membre, n care se aplica acest act normativ, nu intra Danemarca. Cealalt direcie n care Conventia de la Bruxelles continua sa fie eficace este trasata de limitarile temporale impuse de catre prevederile Regulamentului nr. 44/2001 n privinta actiunii sale; astfel, acesta este aplicabil doar procedurilor legale finalizate, precum si documentelor autentificate ori nregistrate ca atare dupa data intrarii sale n vigoare; aceasta data fiind 1 martie 2002, un numar impresionant de cazuri continua sa se afle sub incidenta prevederilor Conventiei de la Bruxelles. Interesant apare ns faptul c dispozitiile Regulamentului sunt aplicabile chiar si procedurilor initiate naintea intrarii sale n vigoare, dar n cadrul carora hotarrile judecatoresti sunt pronuntate dupa aceasta data. Aplicarea nsa, chiar si doar a unei parti a Regulamentului, n proceduri demarate naintea intrarii sale n vigoare ridica, ntr-un mod ct se poate de serios, problema aplicarii n timp a legii, fiind cunoscut principiul neretroactivitatii acesteia, n privinta modificarii drepturilor subiective ale unei persoane. Cel mai ilustrativ exemplu al aplicarii acestui principiu l constituie situatia unei persoane care, savrsind un fapt, legal la momentul respectiv, dar care devine, printr-un act normativ subsecvent acestei date, ilegal, nu poate fi acuzata de comiterea vreunei ilegalitati. Actiunea retroactiva a unor parti ale Regulamentului are nsa un cu totul alt caracter si un alt efect dect acelea ale ipotezei prezentate. ntr-adevar, prin aplicarea retroactiva a unor prevederi ale Regulamentului niciun drept subiectiv al unei persoane nu este afectat ex tunc. Cel mult, unui debitor i se ofera facultatea de a pune n discutie legalitatea unei hotarri judecatoresti, dar nefiind afectate retroactiv nici fundamentele subiective, materiale ale acelei hotarri si nici cele jurisdictionale, referitoare la competenta instantei judecatoresti care a pronuntat-o. 3.1. Locul Regulamentului nr. 44/2001 n legislatia autohtona. n Romnia, prevederile Regulamentului nr. 44/2001 au fost transpuse n dreptul intern, nca nainte ca tara noastra sa fie membra a Uniunii Europene, prin adoptarea Legii nr. 187/09.05.2003, privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea n Romnia a hotarrilor n materie civila si comerciala pronuntate n statele membre ale Uniunii Europene. Aceasta reglementare a fost abrogata prin O.U.G. nr. 119/2006, modificat prin Legea nr. 191/2007, ntruct Regulamentul nr. 44/2001 se aplica n mod direct Romniei de la 1 ianuarie 2007 n privinta tuturor hotarrilor judectoreti pronuntate n statele membre ale Uniunii Europene, n materie civil i comercial.

Este vorba despre Regulamentul (CE) al Consiliului Uniunii Europene din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotarrilor n materie civila si comerciala

Hotarrile judectoreti pronunate n statele din afara Uniunii Europene se supun prevederilor Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaional privat. 3.2. Domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001. Potrivit art. 1 din Regulament, acesta se aplica n materie civila si comerciala, indiferent de natura instantei n fata careia este adus spre solutionare litigiul. n privina hotarrilor a caror recunoastere sau executare se poate solicita n temeiul dispozitiilor Regulamentului, acesta statueaza, n cuprinsul art. 31, destul de lax, ca "hotarre" nseamna o hotarre pronuntata de o instanta dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi decizie, sentinta, ordonanta sau mandat de executare, precum si stabilirea de catre un grefier a cheltuielilor de judecata. Prin "hotarre" se ntelege "actul unei instante judecatoresti, dat n solutionarea unui litigiu2". Hotarrea este expresia momentului culminant al fenomenului judiciar, constnd n "actul jurisdictional", care semnifica "rostirea dreptului" - jurisdictio3. Asadar, n sensul uzitat de Regulament, notiunea de "hotarre" are urmatoarea acceptiune: actul pronuntat de catre o instanta judecatoreasca dintr-un stat membru, dat n solutionarea unui litigiu. Cu toate acestea nsa, tehnica folosita de legiuitor conduce la concluzia ca, de facto, sensul notiunii de "hotarre" n cadrul Regulamentului este unul mai larg. Aadar, se poate discuta despre "hotarri" stricto sensu, astfel cum acestea au fost definite mai sus si despre "hotarri" lato sensu, astfel cum acestea apar n textul Regulamentului. n notiunea de "hotarre" lato sensu sunt incluse, pe lnga actele instantelor de judecata, date n solutionarea unui litigiu, care pot fi sentinte, decizii, ordonante, mandat de executare si actul prin care un grefier stabileste cheltuielile de judecata, indiferent de denumirea acestuia, caci textul de lege nu circumstantiaza n acest sens. Conditia includerii unei hotarri n aceasta sfera este aceea ca ea sa fie pronuntata de o instanta dintr-un stat membru4. Cu alte cuvinte, nu orice hotarre face obiectul prezentului Regulament, ci numai una judecatoreasca, caci orice instanta pronunta astfel de hotarri. Cu toate acestea nsa, prin raportare la dispozitiile art. 1 din Regulament, nu orice hotarre judecatoreasca, indiferent de denumirea acesteia, se include n sfera notiunii de "hotarre" definita la art. 32 din acelasi act normativ. Astfel, n speta, se poate discuta numai despre hotarrile judecatoresti pronuntate n materie civila si comerciala, indiferent de natura instantei care le-a edictat. n acest sens, conform art. 5 alin. (4) din Regulament, poate fi vorba despre o instanta de drept penal, care s-a pronuntat pe latura civila n cadrul unui proces penal. De asemenea, Regulamentul se poate aplica deciziilor autoritatilor Baroului de avocati privind stabilirea onorariilor avocatilor pentru serviciile prestate de acestia, atta timp ct aceste decizii au fost declarate executorii sau au fost ratificate ntr-un alt fel de catre o instanta judecatoreasca5. Nu poate fi vorba, pe de alta parte, despre hotarrile date n materie fiscala, vamala sau administrativa, precum nici despre cele date n cauze statund asupra: starii si capacitatii
2 3

V. Breban, Dictionar general al limbii romne, vol. I, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1991, p. 444. I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. II, Ed. Servo-Sat, Arad, 2000, p. 217. 4 U. Magnus, P. Mankowski, European Commentaries on Private International Law. Brussels I Regulation, n European Law Publishers, 2007, p. 537. 5 Ibidem, p. 538.

persoanelor fizice, regimurilor matrimoniale, testamentelor si succesiunilor, falimentelor, securitatii sociale si nici despre hotarrile arbitrale. Instanta judecatoreasca ce pronunta hotarrea trebuie sa fie o "instanta dintr-un stat membru". Conform art. 1 alin. (3) din Regulament, termenul "stat membru" defineste statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, hotarrile pronuntate de instantele internationale, precum Curtea Europeana a Drepturilor Omului sau Curtea Europeana de Justitie, sunt excluse din sfera hotarrilor pronuntate de catre un stat membru. Prin urmare, n sensul Regulamentului nr. 44/2001, "hotarre" nseamna o hotarre judecatoreasca pronuntata de o instanta dintr-un stat membru al Uniunii Europene, n materie civila sau comerciala, n afara hotarrilor date n materie fiscala, vamala sau administrativa, a celor date n cauze statund asupra: starii si capacitatii persoanelor fizice, regimurilor matrimoniale, testamentelor si succesiunilor, falimentelor, securitatii sociale si a hotarrilor arbitrale, indiferent de denumirea acesteia - sentinta, decizie, ordonanta, mandat de executare - precum si actul prin care un grefier stabileste cheltuielile de judecata, indiferent de titulatura acestuia. Este uzitat asadar un sens foarte larg al notiunii de "hotarre", prin care se desemneaza toate actele instantei, indiferent daca prin ele se transeaza sau nu un diferend juridic, un litigiu. Cu toate acestea, conform Curtii Europene de Justitie6, s-a statuat ca, pentru a putea fi vorba despre o "hotarre" n sensul art. 32 din Regulament, aceasta trebuie sa emane de la o autoritate judiciara a unui stat membru, fiind rezultatul propriei sale judecati asupra litigiului dintre parti. n acest sens, o hotarre judecatoreasca pronuntata de o instanta din Marea Britanie n lipsa nfatisarii prtului nu poate beneficia de normele prezentului Regulament n sensul recunoasterii si ncuviintarii executarii sale, deoarece, potrivit legii acestui stat, cnd prtul nu se nfatiseaza la judecata, cererea reclamantului va fi admisa fara nicio alta examinare din partea instantei7. n acest fel, nu constituie o "hotarre" un simplu formular depus la instanta de catre reclamant si nregistrat de aceasta. Potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, conceptul de "hotarre", asa cum este acesta utilizat n Regulament, trebuie sa fie interpretat larg. n acest sens, se au n vedere inclusiv hotarrile provizorii, date cu citarea debitorului, care dispun masuri de protectie, de conservare8, chiar daca instanta care a pronuntat o astfel de hotarre nu are competenta materiala de a judeca fondul litigiului9. Exista ns i cteva exceptii de la aceasta regula, nefiind incluse n categoria "hotarrilor" de la art. 32 din Regulament hotarrile care pronunta masuri provizorii sau de protectie ex parte, n cauze n care procedura comunicarii actelor de procedura si a citarii s-a efectuat prin afisare si care urmeaza a fi executate fara notificarea prtului, precum si hotarrile interlocutorii care nu statueaza asupra problemelor de drept deduse judecatii, ci, mai degraba, asupra mersului procesului10. Nici macar o decizie care acorda cheltuieli de judecata unei parti ntr-o astfel de hotarre nu poate intra n sfera art. 32 din Regulament. Cu toate acestea, o hotarre pronuntate ex parte, dispunnd masuri provizorii sau protective,
6

CJE, cazul C 414/92 (1994) Solo Kleinmotoren GmbH v. Emilio Boch, n European Court Reports, 1994, p. 2237, 2255, par. 17 si 18. 7 U. Magnus, P. Mankowski, op. cit., p. 537. 8 CEJ, decizia din 21 mai 1980, cazul C-125/79, Denilaulerv. Couchet Freres, n European Court Reports, 1980, p. 1553. 9 Y. Oestreicher, We're on a Road to Nowhere - Reasons for the Continuing Failure to Regulate Recognicion and Enforcement of Foreign Judgements, n The International Lawyer, Chicago, primavara 2008, vol. 42, p. 59 86. 10 Ibidem

poate beneficia de prevederile Regulamentului daca, dupa pronuntarea sa ex parte, prtul are posibilitatea de a o ataca nainte de a fi pusa n executare11. Nu este nsa necesar, n lumina prevederilor art. 32 din Regulament, ca hotarrea a carei recunoastere/ncuviintare a executarii se solicita sa fie una definitiva, aceasta putnd fi susceptibila de a fi atacat cu o cale ordinar sau extraordinar de atac. Urmeaz ca, o hotarre executorie provizoriu intr n sfera art. 3212. 4. Solu ii noi, date de Regulamentul nr. 44/2001, n materia stabilirii competen ei de jurisdic ie. n mare parte, n privinta solutiilor de stabilire a competentei de jurisdictie, textul Regulamentului corespunde Conventiei pe care o nlocuieste. n acest sens, n cadrul Regulamentului, domiciliul ramne, la fel ca n Conventie, criteriul fundamental, primar, al stabilirii competentei teritoriale. Astfel, persoanelor care domiciliaza ntr-un stat membru, indiferent de nationalitatea lor, le sunt aplicabile prevederile Regulamentului si ele pot fi, concomitent, actionate n judecata, n statul membru al domiciliului lor (art. 3). Daca, n privinta persoanei fizice, ceea ce frapeaza la o simpla analiza a textului este lipsa unei definitii a domiciliului acesteia - caci, n aceasta privinta, Regulamentul se margineste la a trimite la aplicarea legii nationale pentru a se stabili daca o parte si are domiciliul pe teritoriul statului membru n care este sesizata instanta cu privire la o problema ce releva de competenta acesteia - n privinta persoanelor juridice, "domiciliul" sediul acestora este definit lax, ca fiind ori locul n care si au sediul social ori acela al administratiei centrale ori locul n care desfasoara principala lor activitate. n scopul determinarii competentei n materia contractuala, dar si n cea a raspunderii civile delictuale, prevederile speciale instituind reguli de competenta n aceste domenii prezinta un interes deosebit. Astfel, competenta speciala teritoriala n materie contractuala este reglementata ntr-un set de norme de maxima noutate si importanta fata de Conventia de la Bruxelles, grupate n functie de natura contractului, fiind lasate pe un plan secundar, nu nsa marginal, criteriile de stabilire a competentei n materia asigurarilor, a contractelor cu consumatorii si a contractelor individuale de munca. Se cauta a se explica, ct mai clar, notiunea destul de ambigua uzitata de catre Conventie n cadrul art. 5 (1), de "obligation in question" - "obligatie n cauza", prin statuarea unor prevederi care sa determine, de la caz la caz, n functie de natura contractului, care este locul de executare a obligatiei n cauza, factor decisiv n stabilirea competentei teritoriale a instantei de judecata. n materie delictuala si cvasidelictuala, norma privind competenta teritoriala speciala cea cuprinsa n art. 5 alin. (3) din Regulament - aduce, de asemenea, un element de noutate fata de Conventia de la Bruxelles, pe ale carei prevederi se muleaza si n acest domeniu Regulamentul; astfel, se stabileste ca, n aceasta materie, este competenta din punct de vedere teritorial nu numai instanta de la locul n care s-a produs fapta prejudiciabila, ci si instanta locului unde risca sa se produca o astfel de fapta. Utilizarea acestei sintagme - "locul unde risca sa se produca fapta prejudiciabila" - ofera litigantilor un temei al stabilirii competentei teritoriale a instantei unui stat membru sesizate cu luarea unor masuri preventive, menite sa previna aparitia unei fapte prejudiciabile. n acest fel, masurile provizorii si de conservare prevazute de legislatia unui stat membru pot fi solicitate instantelor statului n cauza chiar daca, n temeiul regulilor de competenta stabilite de Regulament, o instanta dintrun alt stat membru este competenta sa judece cauza pe fond. Aceasta se constituie ntr-una
11 12

U. Magnus, P. Mankowski, op. cit., p. 542. Ibidem, p. 540.

dintre cele mai clare prevederi ale Regulamentului n sensul grabirii, maririi vitezei de solutionare a litigiilor internationale. De asemenea, art. 6 pct. 1 din Regulament, constituie un element nou fata de Conventia de la Bruxelles, tratnd despre competenta teritoriala n situatia n care exista mai multi prti, a instantei domiciliului oricaruia dintre acestia, dar numai cnd cererile acestora sunt att de strns legate ntre ele, nct este oportuna instrumentarea si judecarea lor n acelasi timp, pentru a se evita riscul pronuntarii unor hotarri ireconciliabile n cazul judecarii separate a cauzelor. Art. 9 alin. (1) lit. b) face vorbire, din nou, pentru prima oara, despre posibilitatea ca un asigurator care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru sa poata fi actionat n justitie n alt stat membru, n cazul actiunilor intentate de catre detinatorul politei de asigurare, asigurat sau un beneficiar, n fata instantelor de la locul unde este domiciliat reclamantul. Dispozitiile art. 15 alin. (1) lit. c), precum si ale alin. (3) al aceluiasi text normativ din Regulament, n materia contractelor ncheiate de consumatori, extind, n comparatie cu cele ale Conventiei de la Bruxelles, aplicarea regulilor de competenta ce tind la protejarea consumatorului, stabilite n cadrul Sectiunii a 3-a a Capitolului al II-lea al Regulamentului, la toate contractele ncheiate cu consumatorii, inclusiv la contractele tip "pachet", care ofera o combinatie ntre calatorie si cazare. Art. 16 alin. (1) din Regulament reglementeaza, de asemenea, diferit de Conventie, nu numai asupra competentei internationale, dar si asupra aceleia nationale, cnd statueaza ca un consumator poate introduce o actiune mpotriva celeilalte parti contractante fie naintea instantelor din statul membru pe teritoriul caruia respectiva parte si are domiciliul, fie naintea instantelor de la locul n care consumatorul domiciliaza. Sectiunea a 5-a a Capitolului al II-lea introduce prevederi noi n privinta competentei teritoriale n cauzele avnd ca obiect contracte individuale de munca, precum si reguli de protectie speciala a angajatilor care pot fi, n acest sens, actionati n judecata doar la locul domiciliului lor. n privinta competentei exclusive, reglementate n sectiunea a 6-a a Capitolului al IIlea, exceptia de la regula competentei teritoriale exclusive a instantei din statul membru pe teritoriul caruia este situat imobilul, n materie de drepturi reale imobiliare sau de nchiriere a unor imobile, vizeaza, cu caracter de noutate fata de Conventie, doar locatarul persoana fizica si se aplica numai n situatia n care acesta si proprietarul au domiciliul pe teritoriul aceluiasi stat membru, cnd instanta acestuia (ca instanta a statului membru de domiciliu al prtului) este competenta sa judece actiunea izvorta n materia nchirierii unor imobile n vederea utilizarii personale temporare pe o perioada de cel mult sase luni consecutive. n materia prorogarii competentei, Regulamentul acorda, n cadrul art. 23 alin. (1), caracter de competenta exclusiva, cu exceptia unei conventii contrare a partilor, aceleia stabilite prin acordul acestora, dintre care una sau mai multe au domiciliul pe teritoriul unui stat membru. n acest fel, textul Regulamentului acorda partilor litigante cea mai mare libertate posibila n stabilirea instantei competente sa solutioneze diferendul ivit ntre ele, iar aceasta libertate are ca limite doar regulile statuate n Regulament cu privire la fixarea unei competente exclusive, cu caracter imperativ, peste care conventia partilor nu poate trece. n acelasi registru, al regulilor privind competenta, dispozitiile art. 30 din Regulament definesc pentru prima oara momentul n care se considera ca o instanta este sesizata; astfel, se apreciaza ca o instanta este sesizata la data la care actul de sesizare a instantei sau un alt act echivalent a fost depus n instanta, cu conditia ca reclamantul sa fi ntreprins masurile necesare pentru ca actul sa fie notificat sau comunicat prtului; de asemenea, o instanta este sesizata, daca actul trebuie sa fie notificat sau comunicat nainte de a fi depus la instanta, la data la care acesta este primit de autoritatea responsabila de notificarea sau de comunicarea

acestuia, cu conditia ca reclamantul sa fi ntreprins masurile necesare pentru ca actul sa fie depus n instanta. n esenta, n privinta reglementarii competentei teritoriale, amendamentele cu caracter de noutate prezente n Regulament au menirea de a largi sfera de actiune a acestuia fata de predecesoarea Conventie de la Bruxelles, dar, mai ales, de a ntari, de a proteja pozitia partii mai slabe. 5. Aspecte privind recunoaterea hotrrilor strine n baza prevederilor Regulamentului nr. 44/2001. Marea contributie nsa, de o importanta covrsitoare n materie, o aduce Regulamentul Bruxelles I, n comparatie cu Conventia de la Bruxelles, n privinta recunoasterii si ncuviintarii executarii hotarrilor judecatoresti pronuntate de catre instantele unui stat membru, pe teritoriul unui alt stat membru. 5.1. Preliminarii. Unul dintre obiectivele Uniunii Europene consta n asigurarea libertatii de circulatie a hotarrilor judecatoresti, n scopul mentinerii si al dezvoltarii unui spatiu de libertate, securitate si justitie. Pentru aceasta, Uniunea Europeana a creat un sistem comun de recunoastere si punere n executare a hotarrilor judecatoresti pronuntate n statele membre, pentru a elimina obstacolele cauzate de existenta unor sisteme juridice diferite la nivel comunitar. n materia dreptului civil si, implicit, a celui comercial, abolirea exequatur-ului este unul dintre principalele scopuri ale Uniunii Europene. nspre aceasta finalitate, o prima relevanta o are Tratatul de la Amsterdam care, intrnd n vigoare la 1 martie 1999, a adaugat Titlul IV la Capitolul al II-lea al Tratatului Comunitatii Europene, asupra libertatii de miscare n cadrul statelor semnatare ale Tratatului, prin aceasta oferind o baza legala cooperarii n materie civila si comerciala inter alia. Articolul 65 din Tratat face referire expresa la mbunatatirea si simplificarea recunoasterii si aplicarii hotarrilor judecatoresti pronuntate n materie civila si comerciala. De o importanta similara sunt concluziile ntlnirii de la Tampere din 1999, care prezinta crearea unei arii de libertate, securitate si justitie ca principalul scop al unei cooperari pe termen lung n materiile civila si comerciala. n acest sens, concluziile faceau vorbire despre libera circulatie a hotarrilor judecatoresti si, n consecinta, despre abolirea exequaturului. n fine, n acest domeniu a fost adoptat Regulamentul nr. 805/2004, care proclama, din nou, abolirea exequatur-ului ca un pas important n crearea unei sfere de libertate, securitate si justitie n cadrul Uniunii Europene. 5.2. Premisele recunoaterii hotrrilor strine. n acest context trebuie mentionat, mai nti de toate Regulamentul 44/2001, care a fost modelat pe Conventia de la Bruxelles din 1968 si care a devenit un exemplu pentru toate actele normative care au fost adoptate dupa aceasta data n baza Titlului IV al Tratatului. Acest Regulament are drept finalitate realizarea uniforma n statele membre a recunoasterii si executarii hotarrilor judecatoresti pronuntate n cauzele civile si comerciale n statele membre ale Uniunii Europene, printr-o procedura simplificata, n scopul asigurarii

libertatii de circulatie a hotarrilor judecatoresti, care se contureaza a fi "a cincea libertate" n cadrul Uniunii Europene. Ratiunea fundamentala a acestui Regulament este aceea a ncrederii reciproce ntre statele membre n ceea ce priveste procesul de administrare a justitiei, care justifica recunoasterea automata a hotarrilor judecatoresti pronuntate n statele membre, fara necesitatea unei anumite proceduri speciale n acest sens. 5.3. Principiul recunoaterii automate a hotrrilor strine. A recunoaste o hotarre pronuntata ntr-un stat membru nseamna a admite, pe teritoriul statului solicitat, n totalitate, autoritatea si producerea efectelor juridice ale acelei hotarri, a consecintelor juridice ce decurg din solutionarea litigiului dintre parti de catre instanta/ele care s-a/u pronuntat n cauza, ntocmai cum aceste efecte sunt recunoscute n statul membru de origine. n acest sens, legea nationala a statului membru de origine este decisiva n a determina care sunt efectele unei hotarri n statul membru solicitat. Aceasta nseamna ca statul membru solicitat trebuie sa accepte ca o hotarre pronuntata ntr-un alt stat membru poate avea consecinte juridice necunoscute n sistemul legal al statului solicitat. Singura limitare n acest sens a producerii acestor consecinte sta n clauza ordinii publice, statuata la art. 34 alin. (1) din Regulament13. n contextul recunoasterii de catre un stat membru a hotarrilor straine pronuntate ntrun alt stat membru, art. 33 din Regulament instituie expressis verbis, la alin. (1), principiul recunoasterii automate. Potrivit acestui principiu, toate efectele la care da nastere pronuntarea unei hotarri ntr-un stat membru sunt recunoscute, fara a fi necesar sa se recurga la vreo procedura speciala, n oricare dintre statele membre. Pe cale de consecinta, procesul asupra fondului dreptului este limitat la o singura procedura desfasurata ntr-un singur stat membru, ale carui instante se pronunta asupra fondului printr-o hotarre recunoscuta n toate statele membre. Principala finalitate a aplicarii acestui principiu - a recunoasterii automate - este aceea de a facilita, la modul cel mai nalt, libera miscare a hotarrilor ntre statele membre ale Uniunii Europene. Nicio procedura speciala nu este necesara pentru a recunoaste o hotarre pronuntata ntr-un stat membru, de catre un alt stat membru. Aceasta recunoastere este automata. Ea are loc ipsojure, de plano ori de plein droit. Natura automata a recunoasterii nu nseamna, totusi, ca hotarrile altor state membre au acelasi tratament ca si cele ale statului solicitat14. O consecinta directa a recunoasterii automate a hotarrii straine este aceea ca hotarrea este considerata ca avnd efect, n acelasi timp, att n statul membru de origine, ct si n alte state membre15. Nu i este permis, n consecinta, unei instante a unui stat membru sa refuze recunoasterea unei hotarri pronuntate de o instanta a unui alt stat membru apreciind ca acea hotarre este gresita. Tehnica folosita de redactorii Regulamentului are un singur scop: grabirea procedurii de recunoastere si a aceleia de ncuviintare a executarii hotarrilor judecatoresti pronuntate ntr-un stat membru, pe teritoriul altui stat membru.
13 14 15

U. Magnus, P. Mankowski, op. cit., p. 548 - 549. Ibidem, p. 550. Ibidem, p. 551.

Exista nsa posibilitatea ca una dintre partile interesate - ori cea n favoarea careia a fost pronuntata hotarrea, dar care nu o poate pune n aplicare, neputndu-si, n acest sens, valorifica dreptul subiectiv sau interesul legitim recunoscut, din pricina opozitiei partii mpotriva careia s-a dat respectiva hotarre ori aceasta din urma - sa solicite o hotarre judecatoreasca n materia recunoasterii. Aceasta se poate face fie pe cale principala, n temeiul art. 33 alin. (2) din Regulament, fie pe cale incidentala, conform alin. (3) al aceluiasi text legal. 5.3. Procedura recunoaterii pe cale judiciar a hotrrii strine, n situaia contestrii acesteia, n prima instan . Tocmai din aceasta cauza, prima faza procesuala privind recunoasterea pe cale judecatoreasca a unei hotarri pronuntate ntr-un stat membru, pe teritoriul altui stat membru, initiata de o contestatie a oricarei parti interesate, vizavi de efectul recunoasterii automate a unei astfel de hotarri judecatoresti, se caracterizeaza printr-o procedura ex parte, n care nici una dintre partile vizate de efectele hotarrii judecatoresti a carei recunoastere sau ncuviintare a executarii se solicita nu este citata. Mai mult, textul art. 41 fraza a II-a statueaza cu claritate ca partea mpotriva careia se solicita executarea nu poate, n aceasta faza a procedurii, formula nicio aparare. Punctul culminant nsa l constituie, n acelasi registru, chiar imposibilitatea instantei de judecata sesizate cu o cerere de recunoastere sau de ncuviintare a executarii unei hotarri judecatoresti pronuntate ntr-un stat membru, pe teritoriul statului solicitat, de a refuza recunoasterea sau ncuviintarea executarii acesteia. n acest sens, instanta statului solicitat nu are, n aceasta faza procesuala, dect posibilitatea de a cerceta daca, n raport cu exigentele stabilite de art. 53 din Regulament, sunt ndeplinite toate conditiile formale necesare recunoasterii sau ncuviintarii executarii unei astfel de hotarri. n prima faza a procedurii, hotarrea judecatoreasca trebuie sa fie recunoscuta sau sa fie ncuviintata spre executare fara a se efectua niciun control asupra continutului ei. Fiind judecator al statului membru n care este solicitata recunoasterea, acesta este competent a cerceta doar aspectele pur formale stabilite n acest sens de dispozitiile art. 53 din Regulament: existenta la dosarul cauzei, pe lnga cererea de recunoastere - principala sau incidentala - a unei copii a hotarrii care sa ntruneasca conditiile necesare n vederea stabilirii autenticitatii acesteia. Fiind ndeplinite aceste formalitati, instanta de judecata este tinuta a pronunta o hotarre de recunoastere sau de ncuviintare a executarii. Procedura de recunoastere a unei hotarri straine, pronuntate ntr-un stat membru, pe teritoriul statului membru solicitat presupune cel mult verificarea conditiilor formale impuse de art. 53 din Regulament, precum si analiza, daca este cazul, a motivelor dezvoltate la art. 34 si art. 35 din Regulament. n activitatea de judecata, att prima instanta, dar mai ales cele care judeca n caile de atac, nu pot, n nicio situatie, revizui pe fond hotarrea pronuntata n strainatate. Aceasta este o hotarre intrata n puterea lucrului judecat. Instanta statului membru solicitat nu trebuie sa puna la ndoiala validitatea hotarrii straine. Ea nu trebuie sa rejudece cauza punndu-se, n acest sens, n locul instantei statului membru de origine. Nu trebuie sa refuze recunoasterea pentru simplul motiv ca, n cauza respectiva, ar fi judecat altfel, dnd o alta solutie. Nu trebuie sa verifice considerentele de fapt si de drept care au ntemeiat hotarrea respectiva. Nu trebuie sa cerceteze daca instanta care a pronuntat hotarrea a aplicat corect legea materiala starii de fapt retinute. De asemenea, trebuie sa respinga, n tot, exceptiile ridicate cu privire la fondul litigiului de catre vreuna din parti. stipulate la art. 34 din Regulament, care, fiind incidente, nu conduc la posibilitatea de a

Probleme deosebite ridica din acest punct de vedere hotarrile invocate ca fiind obtinute prin frauda. Aplicnd strict principiul non-revizuirii pe fond a hotarrii straine, instituit de art. 36 din Regulament, sunt contrazise, prin aceasta, principiile elementare ale justitiei. Pe de alta parte, simpla alegatie a fraudei nu ar trebui sa permita prtului sa redeschida cazul, cel putin n fata instantei statului solicitat. n acest sens, aceasta din urma are la ndemna doar instrumentul conferit de art. 34 alin. (1) din Regulament: ordinea publica nationala, n temeiul caruia poate refuza recunoasterea/ncuviintarea executarii unei hotarri straine. Daca instanta statului de origine sa pronuntat asupra unui aspect al litigiului prin frauda, acesta are singur competenta ca, n interiorul sau, o alta instanta ierarhic superioara primeia sa revizuiasca hotarrea16. Nemodificnd, asadar, n nicio situatie, dispozitivul hotarrii straine, instantele romnesti - n cazul n care recunoasterea se solicita pe teritoriul Romniei - trebuie sa cerceteze exclusiv ndeplinirea de catre hotarrea straina a conditiilor formale cerute de art. 53 din Regulament, iar, daca acestea sunt ndeplinite si nu exista nici unul dintre impedimentele enumerate la art. 34-35 din Regulament, ea este obligata, potrivit art. 33 din Regulament, sa declare recunoscuta hotarrea straina pe teritoriul Romniei. n acest sens, instanta va pronunta o hotarre prin care va declara hotarrea straina ca recunoscuta pe teritoriul Romniei sau, dimpotriva, va refuza recunoasterea, fara nsa a aduce atingere, n nicio forma, dispozitivului hotarrii a carei recunoastere se solicita. Acesta este marele merit al Regulamentului Bruxelles I, si anume acela de a nlatura, practic, procedura exequatur-ului, n comparatie cu predecesoarea Conventie de la Bruxelles, care acorda posibilitatea instantei de judecata de a refuza ex oficio recunoasterea sau ncuviintarea executarii hotarrii pentru unul dintre motivele enumerate n art. 27 si art. 28 din respectiva Conventie. Rezultatul este vizibil si incontestabil: grabirea, pna la limita maxima, a procedurii exequatur-ului, prin eliminarea, practic, a acesteia, n prima faza procesuala si acordarea, n acest fel, a unei libertati de miscare aproape nelimitate a hotarrilor judecatoresti n interiorul Uniunii Europene. Fiind sesizat cu o cerere de ncuviintare a executarii silite pe teritoriul Romniei a unei hotarri n materie civila sau comerciala pronuntata ntr-un alt stat membru al Uniunii Europene, tribunalul - competent din punct de vedere material, n Romnia, sa judece o astfel de cerere n prima instanta, potrivit art. I2 art. 1 (1) din Legea nr. 191/200717 - poate respinge ori poate admite, n tot sau n parte, o astfel de cerere. Solutia de admitere presupune declararea ca executorie a hotarrii straine pe teritoriul Romniei si este pronuntata, asa cum statueaza art. 41 teza I din Regulament, "imediat dupa ndeplinirea formalitatilor prevazute la art. 53 (din Regulament)". Pentru a pronunta o astfel de hotarre, instanta de judecata - tribunalul - nu are nevoie, dar nici voie, n aceasta faza procesuala, sa examineze cauza din perspectiva motivelor de respingere statuate la art. 34 si art. 35 din Regulament. Solutia de admitere n parte a cererii va fi ntemeiata pe dispozitiile art. 48 din Regulament, cnd hotarrea tribunalului, de ncuviintare a executarii silite pe teritoriul Romniei a unei hotarri straine, nu poate fi pronuntata n privinta tuturor capetelor de cerere asupra carora statueaza aceasta din urma. Textul Regulamentului nu stipuleaza, cu referire la aceasta etapa procesuala desfasurata n fata primei instante - a tribunalului, motivele de respingere a unei astfel de cereri, de ncuviintare a executarii silite a unei hotarri straine pe teritoriul Romniei. Pentru
16 17

Ibidem, p. 628. Pentru aprobarea O.U.G. nr. 119/2006 privind unele masuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderarii Romniei la Uniunea Europeana, publicata n M. Of. nr. 425 din 26 iunie 2007.

10

aceasta, se impune interpretarea per a contrario a textului precitat, al tezei I a art. 41 din Regulament. n urma acestui demers interpretativ rezida ca prima instanta poate respinge cererea daca formalitatile prevazute la art. 53 din Regulament nu sunt ndeplinite. Aceasta hotarre se poate ataca n termen de o luna de la data comunicarii pentru partea care are domiciliul pe teritoriul statului solicitat sau n termen de doua luni de la data comunicarii hotarrii fie persoanei n cauza, fie la domiciliul acesteia, acest termen neputnd fi prelungit pe motiv de distanta, daca partea mpotriva careia se solicita recunoasterea are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru dect statul solicitat cu solutionarea cererii de recunoastere. Fixarea acestui termen nu face altceva dect sa unifice, n materie procedurala, n acest sens, toate reglementarile nationale, oferind o reglementare unitara, supranationala, care sa asigure drepturi procesuale egale tuturor partilor ce au calitate procesuala n aceasta faza a procedurii, indiferent de statul membru n care acestea domiciliaza. Concomitent, importanta statuarii acestui termen de atac, de o luna pna la doua luni, cu imposibilitatea prelungirii sale pe motiv de distanta, apare flagranta n sensul ncercarii de a eficientiza si de a grabi ct mai mult posibil desfasurarea procedurii de recunoastere sau de ncuviintare a executarii unei hotarri judecatoresti n interiorul Uniunii Europene. Art. 37 din Regulament instituie o facultate, iar nu o obligatie a autoritatii judiciare dintr-un stat membru, constnd n a suspenda actiunea ce are ca obiect recunoasterea unei hotarri pronuntate ntr-un alt stat membru si care face obiectul unei cai de atac ordinare. Singura autoritatea judiciara n speta este suverana n a aprecia, de la caz la caz, oportunitatea suspendarii actiunii, vorbindu-se, n acest sens, despre o suspendare legala facultativa sau judecatoreasca, iar nu despre una legala obligatorie, de drept. Autoritatea judiciara n cauza poate pronunta suspendarea din oficiu, art. 37 neconditionnd aceasta de cererea vreuneia dintre parti, desi oricare dintre partile interesate poate sesiza instanta cu o astfel de cerere. Cu toate acestea, o parte nu poate pretinde un drept relativ la suspendarea cauzei doar pentru ca hotarrea straina a fost atacata cu o cale de atac ordinara n statul membru de origine. Instanta are puterea discretionara de a suspenda actiunea, fiind indicat a o folosi ori de cte ori are dubii rezonabile cu privire la soarta hotarrii n statul membru de origine18. Suspendarea va fi pronuntata, astfel, numai n cazuri exceptionale, cnd instanta va avea n vedere prejudiciile cauzate de aceasta masura, mult mai mici dect cele pricinuite de continuarea judecatii19. Motivul suspendarii actiunii de recunoastere a unei hotarri pronuntate ntr-un stat membru pe teritoriul unui alt stat membru l constituie faptul ca respectiva hotarre face obiectul unei cai ordinare de atac. Conform Regulamentului, spre deosebire de unele sisteme legale nationale, hotarrile straine pot fi recunoscute independent de caracterul definitiv al acestora, chiar daca aceste hotarri nu au nca autoritate de lucru judecat. Daca nsa o astfel de hotarre poate fi modificata printr-o cale ordinara de atac n statul membru de origine, este prematur a i se atribui vreun efect n statul membru solicitat, prin recunoasterea sa. Cauza pentru care a fost instituita posibilitatea instantei statului membru solicitat de a suspenda cauza privind recunoasterea/ncuviintarea executarii hotarrii straine dendata ce aceasta a fost atacata printr-o cale ordinara de atac n statul membru de origine20.
18

CEJ, cazul Industrial Diamond Supplies v. Luigi Riva, 43/77 (1977), n European Court Reports, 1977, p. 2175, 2188, par. 32/34. 19 CEJ, cazul Petereit v. Babkock International Holdings Ltd. (1990) 2 All ER 135 = (1990) I WLR 350 (Q.B.D., judecator Anthony Diamond Q.C.). 20 U. Magnus, P. Mankowski, op. cit., p. 630.

11

n acest sens, Curtea Europeana de Justitie a explicat scopul art. 37 din Regulament: "de a preveni obligativitatea recunoasterii/ncuviintarii executarii unei hotarri asupra careia planeaza posibilitatea anularii ori modificarii n statul de origine21". Pentru a asigura eficienta procedurii, instantele ar trebui, mai nainte de a se pronunta asupra suspendarii cauzei privind recunoasterea/ncuviintarea executarii hotarrii straine, sa cerceteze daca toate cerintele privind recunoasterea/ncuviintarea executarii acelei hotarri sunt verificate. Doar atunci ar trebui sa pronunte suspendarea cauzei, n alt caz nentmplndu-se dect o ntrziere nejustificata a procedurii22.

5.4. Calea de atac privind hotrrea de recunoatere a hotrrii strine. Odata pronuntata hotarrea primei instante - a tribunalului, n functie de dispozitivul acesteia, se naste dreptul reclamantului (al creditorului urmaritor, partea care a solicitat executarea) sau al prtului (al debitorului urmarit, partea mpotriva careia s-a solicitat executarea) de a o ataca, potrivit alin. (1) al art. 43 din Regulament. Solutia de admitere n tot a cererii formulate de catre reclamant, n sensul ncuviintarii executarii silite pe teritoriul Romniei a hotarrii straine cu privire la toate capetele de cerere asupra carora aceasta statueaza (daca este cazul), ndreptateste prtul si doar prtul la a o ataca. Solutia de admitere n parte a cererii, prin care tribunalul ncuviinteaza executarea silita pe teritoriul Romniei doar a unor capete de cerere asupra carora statueaza hotarrea straina, da nastere dreptului de a o ataca att n persoana reclamantului, ct si n aceea a prtului. n fine, solutia de respingere a cererii, prin care tribunalul nu ncuviinteaza executarea silita a hotarrii straine pe teritoriul Romniei, genereaza dreptul de a o ataca al reclamantului si doar al lui. ntmplndu-se altfel, oricare dintre parti atacnd o solutie care i este favorabila, actiunea sa va fi respinsa, dendata, ca fiind lipsita de interes. Cu alte cuvinte, actiunea mpotriva hotarrii privind cererea de ncuviintare a executarii poate fi promovata doar de catre partea interesata n a obtine reformarea acesteia, partea care verifica deci un interes direct, serios si legitim, nascut si actual n a promova o astfel de actiune. Actiunea n speta este calificata ca "recurs" de catre textul art. I2 art. 1 alin. (2) al Legii nr. 191/2007. Competenta materiala n a solutiona calea de atac a recursului revine, n Romnia, curtilor de apel. 6. Motivele de nerecunoatere a hotrrilor strine, potrivit dispoziiilor art. 34 i ale art. 35 din Regulament. Abia n calea de atac stipulata la art. 43 sau n cea de la art. 44 din Regulament, dupa caz, partea mpotriva careia se solicita recunoasterea sau ncuviintarea executarii poate formula aparari sau chiar instanta, din oficiu, se poate sesiza cu privire la existenta vreunuia
21

Cazul Industrial Diamond Supplies v. Luigi Riva, 43/77 (1977), n European Court Reports, 1977, p. 2175, 2188, par. 30/31. 22 Comunitatea Europeana, P. Jenard, July 1967 to October 1993 Report on the Convention on jurisdiction and the enforcement of judgments in civil and commercial matters signedat Brussels, 27 september 1968, n Official Journal C 59, 5 March 1979.

12

dintre motivele stipulate la art. 34 - 35 din Regulament, refuznd n acest sens recunoasterea sau ncuviintarea executarii, dupa caz. 6.1. Preliminarii. Dispozitiile art. 3423, respectiv art.3524 din Regulament au, irefutabil, un caracter imperativ, impunnd ca unice motive de nerecunoastere de catre o instanta a unui stat membru a unei hotarri pronuntate ntr-un alt stat membru doar pe cele aici enumerate. Pe de alta parte, motivele de nerecunoastere enuntate n aceste texte legale sunt obligatorii: statul membru solicitat trebuie sa refuze recunoasterea/ncuviintarea executarii daca vreunul dintre aceste motive exista, neavnd nicio alta solutie. daca recunoasterea este vadit contrara ordinii publice a statului membru solicitat; daca actul de sesizare a instantei sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat prtului care nu s-a nfatisat n timp util si ntr-o maniera care sa-i permita acestuia sa-si pregateasca apararea, daca prtul nu a introdus o actiune mpotriva hotarrii atunci cnd a avut posibilitatea sa o faca; daca acesta este ireconciliabila cu o hotarre pronuntata ntr-un litigiu ntre aceleasi parti n statul membru solicitat; daca aceasta este ireconciliabila cu o hotarre pronuntata anterior ntr-un alt stat membru sau ntr-un stat tert ntre aceleasi parti ntr-o cauza avnd acelasi obiect si aceeasi cauza, cu conditia ca hotarrea pronuntata anterior sa ntruneasca conditiile necesare pentru a fi recunoscuta n statul membru solicitat. Enumerarea este, din aceste cauze, limitativa, iar nu exemplificativa, dispozitiile legale mentionate fiind, evident, de stricta interpretare, caci ele introduc exceptia de nerecunoastere de la regula recunoasterii automate, asa cum este aceasta descrisa la art. 33 alin. (1) din Regulament. Or, exceptio este strictissimae interpretationis. Aceste conditii precizate la art. 34, respectiv art. 35 din Regulament, fiind, de facto, negative - exprimnd ceea ce hotarrea nu trebuie sa verifice pentru a putea fi recunoscuta reprezinta veritabile impedimente la recunoastere. Asadar, n urma verificarilor realizate de catre instantele ierarhic superioare celei care a s-a pronuntat n cererea privind recunoasterea unei hotarri pronuntate ntr-un stat membru, eliminnd neajunsurile de ordin formal stabilite de art. 53 din Regulament, acestea nu pot refuza recunoasterea acestei hotarri dect daca se constata existenta vreunui impediment stipulat la art. 34 - 35 din Regulament. n aceasta faza procesuala, unul sau mai multe dintre aceste impedimente poate fi invocat att de catre partea interesata, ct si de catre instanta din oficiu. 6.2. Articolul 34 alin. (1). Primul impediment la recunoastere - acela al contravenientei hotarrii pronuntate ntrun alt stat membru la ordinea de drept a statului membru solicitat - a fost stipulat n considerarea faptului ca, datorita convergentei continue a sistemelor juridice si judiciare ale statelor membre, rar se ntmpla ca o decizie a unui stat membru sa contravina ordinii publice sau altor principii fundamentale ale sistemului de drept al unui alt stat membru. n lumina raritatii acestor cazuri, exigentele liberei circulatii a hotarrilor judecatoresti pe teritoriul Uniunii sunt mai importante dect nevoia unui control sistematic asupra ordinii publice si a altor principii fundamentale ale statului solicitat. Cu toate acestea nsa, redactorii
23 24

Art. 34 din Regulament dispune: O hotarre nu este recunoscuta: Art. 35 din Regulament statueaza: (1) De asemenea, o hotarre nu este recunoscuta daca sunt nesocotite dispozitiile din sectiunile 3, 4 si 6 din capitolul II sau ntr-unul din cazurile prevazute la articolul 72.

13

Regulamentului au fost nevoiti sa tina seama de reticenta unor state participante la negocieri de a abandona rezerva ordinii publice nationale, fapt care a condus la precizarea acestui prim impediment printre cele stipulate la art. 34 si art. 3525. Acest impediment este adesea invocat de catre persoana mpotriva careia se solicita recunoasterea, nsa este acceptat n acest sens rareori de catre instanta. Curtea Europeana de Justitiei a clamat ntotdeauna ca recurgerea la acest impediment trebuie sa se faca ntr-o ultima instanta, iar admiterea exceptiei de nerecunoastere ntemeiata astfel sa se pronunte doar n cazurile n care recunoasterea si executarea, n final, a unei hotarri straine ar constitui o ncalcare flagranta a unei reguli esentiale de drept, n sistemul de drept al statului solicitat. n acord cu aceasta jurisprudenta, art. 34 pct. 1 din Regulament accentueaza, n prezent, ca recunoasterea trebuie sa fie "vadit" contrara ordinii publice a statului membru solicitat. Instantele statului membru solicitat cu cererea n recunoastere sunt, n principiu, libere sa determine, potrivit propriilor lor convingeri, ce presupune "ordinea publica", n ce consta aceasta. Cu toate acestea, a stabili anumite limite aplicarii acestei sintagme este necesar n vederea interpretarii prevederilor Regulamentului, motiv pentru care a fost recunoscut n acest sens rolul Curtii Europene de Justitie26. Dezbaterea n curs asupra necesitatii acestui impediment al "ordinii publice" n cadrul unei arii de libertate, securitate si justitie reprezinta una dintre problemele cheie ale viitoarei cooperari judiciare n Uniune. Regulamentul nr. 805/2004 invoca "ncrederea reciproca n procesul de administrare a justitiei ntre statele membre" ca un temei al ncuviintarii executarii unei hotarri n toate celelalte state membre n afara celui de origine, fara alt control judiciar. Literatura de specialitate27 propune a se distinge sistematic ntre "ordinea publica substantiala" si "ordinea publica procesuala". Din prima perspectiva practica judiciara este foarte rara. Principalii factori care pot explica aceasta realitate sunt urmatorii: n primul rnd, n materie civila si comerciala, n rndul statelor membre, nu exista diferente de drept substantial care sa justifice aplicarea acestui impediment; n al doilea rnd, cum art. 36 si art. 45 alin. (2) din Regulament interzic expressis verbis orice revizuire pe fond a hotarrii straine de catre instanta statului membru solicitat, este dificil a se aprecia ca o anumita hotarre este contrara ordinii publice substantiale a statului membru solicitat. Cu privire la ordinea publica de drept procesual, situatia de fapt este diferita: jurisprudenta statelor membre releva cteva cazuri n care o hotarre a unui stat membru a ncalcat ordinea publica de drept procesual a statului solicitat. Cele mai multe dintre aceste cazuri invoca frauda legala n aceasta sfera - a dreptului procesual civil/comercial -, abuzul procedural. n consecinta, se poate afirma ca dispozitia art. 34 pct. 1 din Regulament se refera, n principal, la "ordinea publica de drept procesual civil/comercial" si, n special, la caracterul fraudulos al hotarrii straine28. Avnd n vedere aceste distinctii, tinnd seama de prevederile art. 35 alin. (3) teza a IIa din Regulament - care dispun ca acest criteriu, al ordinii publice, nu poate fi aplicat normelor de competenta -, lund n considerare textul art. 35 alin. (3) teza I din Regulament care stipuleaza ca, fara a aduce atingere dispozitiilor alin. 1, competenta instantei din statul membru de origine nu poate fi revizuita -, observnd jurisprudenta statelor membre, care este
25

H. Tagaras, La revision et commun autarisation de la Convention de Bruxelles par le reglement 44/2001, n Cahiers de droit europeen nr. 3-4/2003, p. 418-419. 26 A. Stadler, From the Brussels Conventions to Regulation 44/2001: Cornerstones of a European Law of Civil Procedure, n Common Market Law Review, New York: December 2005, vol. 42, iss. 6, p. 1637-1661. 27 Ibidem, par. 20 si 28. 28 Ibidem.

14

cvasi-convergenta n acest sens, apreciem ca dispozitia art. 34 pct. 1 din Regulament se refera la "ordinea publica de drept intern" a statului membru solicitat. Vizavi de aceasta trebuie verificata hotarrea straina, n sensul concordantei dintre efectele recunoasterii/executarii acesteia si ordinea publica de drept intern a statului solicitat. Astfel, practica judiciara a instantelor din Grecia, Franta, Marea Britanie, Germania, reflecta utilizarea impedimentului la recunoastere/executare analizat n sensul asimilarii ncalcarii ordinii publice cu violarea legii procesuale a statului respectiv solicitat de catre instanta statului membru de origine prin pronuntarea unei hotarri nemotivate ori n urma unei fraude procedurale a reclamantului. Instantele austriece apreciaza ca ordinea publica se refera la "ordinea publica nationala a statului n care se solicita executarea". Curtea de Apel din Luxembourg a retinut ca, daca instanta statului de origine a pronuntat o hotarre concordanta cu ordinea publica proprie acelui stat, convergenta generala a legilor ntre statele membre face improbabila aplicarea cu succes a exceptiei ordinii publice. Apreciem ca, din analiza acestor decizii de speta29, rezida cu puterea evidentei ca art. 34 pct. 1 din Regulament se refera la ordinea publica din dreptul intern al statului membru solicitat. n acelasi sens se pronunta si literatura de specialitate: legea nationala a statului membru solicitat determina ce principii si reguli apartin ordinii publice ale acelui stat. Desi, un concept national, ordinea publica include, de asemenea, principiile legii comunitare, care apartin, la rndul lor ordinii publice. Astfel, ordinea publica este constituita att din concepte nationale ct si comunitare30. n doctrina juridica romneasca, ncercndu-se definirea notiunii de "ordine publica", s-a statuat ca aceasta "cuprinde toate dispozitiile imperative ale dreptului public si ale dreptului privat prin care se apara institutiile si valorile de baza ale societatii, se asigura dezvoltarea economiei de piata si ocrotirea sociala a tuturor persoanelor31". Cele mai des ntlnite norme de ordine publica substantiala n legislatia statului nostru sunt n materia starii civile si a capacitatii persoanelor, precum si n aceea a prescriptiei extinctive. Ordinea publica procedurala cuprinde, de asemenea, norme imperative, cele mai multe dintre acestea referindu-se la respectarea drepturilor fundamentale ale partilor, cum este dreptul la aparare, de exemplu. 6.3. Articolul 34 alin. (2). O aplicare foarte clara si bine cunoscuta a dreptului la aparare a prtului poate fi gasita n alin. (2) al art. 34 din Regulament, care a devenit unul dintre cele mai faimoase motive de refuzare a pronuntarii de catre instanta statului solicitat a unei hotarri de recunoastere/executare a unei hotarri straine si care constituie obiectul unei vaste practici judiciare a Curtii Europene de Justitie. Textul alin. (2) al art. 34 din Regulament apara, de facto, nu numai acest drept fundamental la aparare al prtului, ci si principiul contradictorialitatii procesului civil. Impedimentul la recunoastere/executare analizat statueaza despre dreptul la aparare al prtului n contextul unui litigiu care a existat ntr-un alt stat membru si solicita instantei statului solicitat sa verifice daca instanta statului de origine a respectat acest drept prin punerea la dispozitia prtului care nu s-a prezentat la proces - hotarrea fiind data n lipsa
29

Pentru o prezentare mai detaliata a solutiilor de speta invocate, a se vedea B. Hess, T. Pfeiffer, P. Schlosser, op. cit., p. 242-249. 30 U. Magnus, P. Mankowski, op. cit., p. 565. 31 L. Pop, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor. Tratat, ed. a II-a, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1998, p. 36; R.I. Motica, E. Lupan, Teoria generala a obligatiilor civile, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2008, p. 33.

15

participarii acestuia la judecata cauzei, textul facnd vorbire despre o hotarre pronuntata in default of appearance, adica "n lipsa aparitiei" - a unui suficient timp dupa momentul comunicarii actului de sesizare a instantei n asa fel nct el sa aiba posibilitatea de a-si pregati apararea. Aceasta obligatie revine instantei statului solicitat, care are delicata sarcina de a verifica daca instanta statului de origine si-a ndeplinit sarcinile n mod corect32. Din analiza acestui text legal rezida anumite conditii care, prezente, atrag aplicabilitatea acestui impediment n fundamentarea hotarrii de refuzare a recunoasterii sau a ncuviintarii executarii pe teritoriul statului solicitat a hotarrii straine. Astfel, n primul rnd, hotarrea straina trebuie sa fie pronuntata in default of appearance ori sa fie o decision par defaut. Aceasta categorie de hotarri presupune pronuntarea solutiei n conditiile n care prtul nu s-a prezentat la instanta pe tot parcursul procesului. Ele sunt hotarri date "n lipsa aparitiei" sau, pur si simplu, "n lipsa". Pentru a putea vorbi despre o astfel de hotarre este necesar ca procedura n care s-a desfasurat procesul sa fi fost una contradictorie, care presupune citarea ambelor parti. n cazul unei hotarri pronuntate n lipsa participarii prtului la proces, asa cum nvedereaza textul alin. (2) al art. 34 din Regulament, prtul a fost citat, actul de sesizare a instantei - cererea de chemare n judecata - sau un alt echivalent fiindu-i comunicat sau, dupa caz, notificat. Aceasta este si cauza pentru care hotarrile pronuntate n lipsa prtului citat nu se confunda cu hotarrile ex parte, care se pronunta n cauze necaracterizate de procedura contradictorie, care nu presupun citarea partilor. Asadar, diferenta esentiala dintre o hotarre pronuntata n lipsa prtului citat si o hotarre data ex parte consta n aceea ca, n timp ce procedura, n primul caz, presupune citarea partilor, n cel de-al doilea caz, nu, hotarrea dndu-se fara citarea partilor. n speta, aplicarea impedimentului de la art. 34 alin. (2) al Regulamentului presupune ca procedura comunicarii cererii introductive de instanta sau a unui alt echivalent sa fi fost ndeplinita, dar sa fie viciata. Viciul care o afecteaza consta n termenul scurt, nerezonabil, care a fost pus la dispozitia prtului pentru pregatirea nfatisarii la instanta ori a apararii sale. Pentru a nu fi prezent acest viciu, comunicarea actului de sesizare a instantei sau a altui act echivalent acestuia trebuie sa se fi facut "n timp util". Pe de alta parte, textul art. 34 alin. (2) din Regulament stipuleaza o a doua conditie care trebuie sa fi fost verificata de catre procedura de comunicare a actului de sesizare a instantei sau a unui alt act echivalent pentru ca aceasta procedura sa nu fie apreciata ca viciata si, pe cale de consecinta, acest viciu al ei sa nu poata constitui un fundament al retinerii acestui impediment la recunoastere/ncuviintarea executarii. n acest sens, comunicarea cererii introductive de instanta sau a unui alt act echivalent trebuie sa se fi realizat ntr-o astfel de maniera care sa-i permita prtului sa-si pregateasca apararea. Cu alte cuvinte, dincolo de cerinta "timpului util", aceasta a doua exigenta garanteaza ndeplinirea corespunzatoare a tuturor obligatiilor instantei statului de origine relative la respectarea dreptului la aparare al prtului. "Maniera care sa-i permita acestuia sa-si pregateasca apararea" presupune comunicarea catre prt, pe lnga actul ncepator de judecata, a tuturor actelor aflate la dosarul cauzei, care, studiate, sa-i dea acestuia posibilitatea de a-si forma o opinie corecta, reala, ntemeiata asupra obiectului actiunii pornite mpotriva lui, asupra finalitatii acesteia, asupra mijloacelor de proba pe care reclamantul si ntemeiaza sustinerile. Doar n acest fel, asigurndu-se prtului accesul nemijlocit la aceste piese ale dosarului, se poate aprecia ca maniera n care s-a facut comunicarea i-a conferit acestuia posibilitatea pregatirii apararii.
32

P. Meijknecht, Impact of Time in the Recent EC Regulations on International Civil Procedure, T.M.C. Asser Instituut and Contributors, 2003, p. 449, n fasciculul publicat n Netherlands International Law Review, 2003, p. 437-458.

16

"Timpul util" si "maniera corespunzatoare" sunt asadar cei doi factori n functie de care procedura de comunicare a actului de sesizare a instantei sau a unui alt act echivalent este apreciata ca fiind viciata ori nu. Teza a doua a textului de lege analizat conditioneaza retinerea acestui impediment de faptul neintroducerii de catre prt a unei cai de atac, a unei "actiuni" mpotriva hotarrii pronuntate n lipsa nfatisarii sale la proces "atunci cnd a avut posibilitatea sa o faca". Asadar, n primul rnd, trebuie retinut ca, mpotriva hotarrii pronuntate in default of appearance, prtul trebuie sa fi avut posibilitatea exercitarii unei cai de atac. Aceasta facultate trebuie, normal, sa fi fost acordata de legea de procedura civila a statului de origine. Neexercitarea de catre prt a unei cai de atac mpotriva acestei hotarri trebuie sa fie, neaparat, consecinta modului viciat n care a fost realizata procedura de comunicare a actului de sesizare a instantei sau a actului echivalent acestuia, precum si a tuturor pieselor de la dosarul cauzei, asa cum am nvederat anterior. n calea de atac exercitata prtul, prevalndu-se de viciul procedurii de comunicare a actului de sesizare a instantei sau a celui echivalent n cadrul procedurii desfasurate n prima instanta, are posibilitatea obtinerii reformarii hotarrii respective n urma aprecierii apararii sale, acum invocata. 6.3. Articolul 34 alin. (3). Alineatul (3) al art. 34 din Regulament instituie impedimentul ireconciliabilitatii hotarrii straine a carei recunoastere/ncuviintare a executarii se solicita cu o hotarre pronuntata ntr-un litigiu ntre aceleasi parti n statul membru solicitat. Acest text legal instituie regula acordarii prioritatii hotarrii pronuntate n statul membru solicitat, ntre aceleasi parti, sub conditia ca aceasta sa fie ireconciliabila cu hotarrea pronuntata ntr-un alt stat membru, a carei recunoastere/ncuviintare a executarii se solicita. Practic, prin procedura recunoasterii/ncuviintarii executarii se acorda hotarrii straine pronuntate ntr-un alt stat membru forta si efectele unei hotarri pronuntate n statul membru solicitat, fiind asimilata unei hotarri interne a acestuia. Ireconciliabilitatea efectelor celor doua hotarri, devenite ambele hotarri interne n urma recunoasterii/ncuviintarii executarii hotarrii straine pe teritoriul statului solicitat, conduce la imposibilitatea executarii oricareia dintre ele att timp ct cealalta se opune solutiei puse n executare. Conditiile ce trebuie ndeplinite pentru ca acest impediment la recunoastere/ncuviintare a executarii sa fie retinut ca atare privesc: - ireconciliabilitatea celor doua hotarri, - hotarrea cu care cea a carei recunoastere/ncuviintare a executarii se solicita este ireconciliabila sa fi fost pronuntata ntr-un litigiu ntre aceleasi parti - pronuntarea acesteia sa fi avut loc n statul membru solicitat. Prin modalitatea de reglementare a acestui impediment, art. 34 alin. (3) al Regulamentului confera, cu maxima evidenta, prioritate asigurarii securitatii juridice si garantarii stabilitatii raporturilor juridice ale statului membru solicitat, n detrimentul celor ale statului membru de origine. O hotarre judecatoreasca pronuntata n statul membru solicitat dobndeste autoritate sau putere de lucru judecat, aceasta fiind o calitate atasata verificarii si sanctionarii jurisdictionale33. Aceasta autoritate sau putere - exprimnd sau nu adevarul - rezulta din puterea conferita de lege instantei de a transa definitiv o chestiune litigioasa. Astfel este

33

I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. II, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 63, nr. 31.

17

asigurata unitatea justitiei, n conditiile multiplicitatii si ale diversitatii competentelor jurisdictionale34, respectul mutual al hotarrilor pronuntate de diferitele state membre. Ireconciliabilitatea dintre cele doua hotarri presupune existenta unor consecinte juridice reciproc exclusive. Aceasta nu nseamna ca hotarrile trebuie sa statueze asupra exact aceleiasi probleme legale. Ceea ce trebuie avut n vedere este efectul celor doua hotarri. Un astfel de caz, de exemplu, a fost cel al Hoffman v. Krieg35, n care cele doua hotarri priveau, pe de o parte, obligatia de ntretinere, iar, pe de alta parte, divortul; acestea au fost ireconciliabile deoarece ntretinerea presupunea cu necesitate existenta unei casatorii, care nsa a fost desfacuta prin cealalta hotarre. Or, o hotarre care acorda daune-interese pentru neexecutarea unui contract nu poate fi conciliata cu una care pronunta nulitatea contractului. Sau, o decizie statund asupra obligatiei de ntretinere fundamentata pe paternitate nu poate fi mpacata cu una prin care s-a refuzat stabilirea paternitatii. Ireconciliabilitatea dintre cele doua hotarri trebuie sa fie totala pentru ca acest impediment sa fie retinut. Daca exista, n acest sens, o simpla contrarietate partiala ntre acestea, motivul de nerecunoastere/nencuviintare a executarii stabilit la art. 34 alin. (3) din Regulament nu poate fi retinut.. Ireconciliabilitatea dintre cele doua hotarri trebuie sa fie manifesta ntre dispozitivele acestora, iar nu ntre considerentele uneia si dispozitivul celeilalte. 6.4. Articolul 34 alin. (4). Alineatul (4) al art. 34 din Regulament aduce n discutie problema autoritatii/puterii lucrului judecat, dar, de aceasta data, a unei hotarri pronuntate, anterior celei a carei recunoastere/ncuviintare a executarii se solicita, ntr-un alt stat membru dect cel solicitat sau ntr-un stat tert. Conflictul cu o hotarre pronuntata ntr-un stat tert are acelasi tratament cu conflictul nascut fata de o hotarre pronuntata ntr-un stat membru: este acordata prioritate hotarrii pronuntate anterior. n acest caz, se poate aprecia ca momentul care trebuie sa fie luat n considerare n vederea aprecierii anterioritatii unei hotarri este acela n care fiecare hotarre si produce efectele n statul membru de origine, care poate, cteodata, coincide cu data pronuntarii efective a hotarrii ori nu. Asadar, ntre cele doua hotarri ntre care se invoca autoritatea lucrului judecat, sunt necesare: identitatea de obiect (eadem res), identitatea de cauza (eadem causa petendi) si identitatea de persoane (eadem conditio personarum). Aplicnd acestea materiei de fata, socotim a doua cerere de chemare n judecata ca fiind cea care a determinat pronuntarea unei hotarri n statul membru de origine. Neinvocndu-se dupa caz, n fata acestei instante, exceptia de litispendenta sau aceea a puterii lucrului judecat, relativ la procesul n derulare sau la hotarrea intrata n autoritatea de lucru judecat din statul solicitat, s-a ajuns la situatia n care instanta statului membru de origine a pronuntat o hotarre ireconciliabila cu o hotarre pronuntata n statul membru solicitat, ntr-un litigiu desfasurat ntre aceleasi parti. Astfel, este clar ca intentia legiuitorului a fost aceea de a recunoaste hotarrii pronuntate n statul membru solicitat caracterul de autoritate de lucru judecat n fata hotarrii pronuntate n statul membru de origine, atta timp ct prima este anterioara celei de-a doua.
34 35

Ibidem. CJE, cazul 145/86 (1988), n European Court Reports, 1988, p. 645 par. 22.

18

Totul este ca, la momentul solicitarii recunoasterii/ncuviintarii executarii hotarrii straine, hotarrea instantei statului membru solicitat sa fi fost pronuntata deja. Formularea acestui alineat este precisa, statund asupra tuturor elementelor autoritatii de lucru judecat, nemaiexistnd, astfel, n acest sens, nicio ndoiala vizavi de intentia redactorilor Regulamentului. 6.5. Articolul 35. ntregul articol 35 din Regulament instituie ca temei de nerecunoastere/nencuviintare a executarii unei hotarri straine nerespectarea normelor de competenta stipulate n Sectiunile 3, 4 si 6 din Capitolul II al Regulamentului si n art. 72 din acesta, acordnd, n acest fel, normelor la care face trimitere statutul de norme de competenta imperative. Sectiunile 3, 4 si 6 din Capitolul II al Regulamentului se refera, pe rnd, la: competenta n materie de asigurari, competenta n materia contractelor ncheiate de consumatori si competenta exclusiva. Art. 72 din Regulament face vorbire despre acordurile prin care statele membre s-au angajat, naintea intrarii n vigoare a prezentului Regulament, n conformitate cu Conventia de la Bruxelles, din 1968, sa nu recunoasca o hotarre pronuntata, n special n alt stat contractant parte la aceasta Conventie, mpotriva prtului care are domiciliul sau resedinta obisnuita ntr-o tara terta daca, n cazurile prevazute la articolul 4 din Conventie, hotarrea nu s-a putut ntemeia dect pe competenta mentionata la art. 3 par. 2 din Conventia respectiva. Regulamentul 44/2001 CE nu aduce atingere acestor acorduri la care se refera art. 72, n sensul instituirii ca un motiv de nerecunoastere/nencuviintare a executarii unei hotarri pronuntate ntr-un stat membru existenta unui astfel de acord, ncheiat de membrii Conventiei de la Bruxelles, n temeiul art. 59 din Conventie, cu state terte, naintea intrarii n vigoare a Regulamentului. De observat ca att dispozitiile art. 34, ct si cele ale art. 35 din Regulament au caracter imperativ. Astfel, formularea "o hotarre nu este recunoscuta", utilizata n redactarea ambelor acestor texte legale nu lasa loc niciunei interpretari: ori de cte ori instanta statului membru solicitat este pusa n fata unui impediment stabilit la art. 34 sau art. 35 este obligata sa pronunte refuzul recunoasterii/ncuviintarii executarii hotarrii straine. Sesizata cu o cerere de recunoastere/ncuviintare a executarii unei hotarri straine, instanta statului solicitat trebuie ex oficio sa verifice daca exista vreun temei de retinere al vreunuia dintre aceste impedimente stabilite la art. 34 sau art. 35 din Regulament. Dupa ce trece n revista motivele precizate la art. 34, instanta trebuie sa verifice respectarea de catre instanta statului membru de origine a normelor de competenta aratate n art. 35 alin. (1) din Regulament. La verificarea acestor temeiuri de competenta, autoritatea judiciara a statului solicitat este legata de constatarile de fapt pe baza carora instanta din statul membru de origine a stabilit ca este competenta. Asadar, instanta statului solicitat nu poate stabili competenta ntr-o anumita speta avnd n vedere o alta stare de fapt dect aceea pe care instanta statului membru de origine sia ntemeiat competenta. Chiar n cazul n care, n cererea de recunoastere/ncuviintare a executarii, prtul se apara, ncercnd sa obtina o hotarre de refuz, nvedernd instantei o alta stare de fapt dect aceea care a ntemeiat competenta de judecata n statul membru de origine, aceasta nu va putea lua n seama apararea prtului, textul art. 35 alin. (2) impunndu-i acest lucru, chiar daca starea de fapt relevata de prt apare mai bine caracterizata dect aceea retinuta de catre instanta statului de origine.

19

Aceasta, deoarece, n conditiile n care n speta nu poate fi retinut impedimentul stabilit la art. 34 alin. (2), prtul a beneficiat, n procesul purtat n statul membru de origine, de toate mijloacele procedurale care i asigurau dreptul la aparare, mijloace prin care acesta putea invoca exceptia de necompetenta ntemeiata pe una dintre normele imperative n acest sens ale Regulamentului nr. 44/2001 CE, nvedernd instantei ca starea de fapt retinuta pentru a-si ntemeia competenta nu corespunde adevarului. Faptul ca, abia n aceasta faza, n care hotarrea straina tinde, la solicitarea partii interesate, sa dobndeasca autoritate de lucru judecat si forta executorie pe teritoriul statului membru solicitat, prtul invoca, pe cale de exceptie, necompetenta instantei statului membru de origine, ntemeiata pe o alta stare de fapt dect pe aceea care a stat la baza ntemeierii competentei acestei instante, nu poate fi perceput dect ca o ncercare de tergiversare a procesului si a punerii n aplicare a hotarrii devenite executorie n statul membru de origine. Or, sanctionnd acest comportament fraudulos, art. 35 alin. (2) al Regulamentului impune cu claritate instantei statului solicitat sa nu ia n seama, la verificarea temeiurilor de competenta, o alta stare de fapt dect aceea pe care instanta statului de origine si-a ntemeiat propria competenta. Alineatul (3) al art. 35 din Regulament precizeaza ca doar normele de competenta la care face trimitere alin. (1) al aceluiasi text legal au caracter imperativ, instanta statului membru solicitat fiind tinuta sa verifice aplicarea corecta doar a acestora, n toate celelalte cazuri, cnd aceste norme nu au fost ncalcate, competenta stabilita de instanta statului membru de origine neputnd fi revizuita. Asadar, chiar nerespectnd normele de competenta stabilite n prezentul Regulament, altele dect cele stipulate n Sectiunile 3, 4 si 6 din Capitolul II, precum si n art. 72, hotarrea pronuntata de instanta statului membru de origine este prezumata, din acest punct de vedere, legala, competenta instantei din statul membru de origine neputnd fi revizuita. Statul membru solicitat nu poate schimba competenta retinuta de instanta statului membru de origine sub pretextul ca, n legislatia sa interna, exista norme de competenta care vizeaza ordinea publica si care au fost ncalcate de catre instanta statului membru de origine. Criteriul ordinii publice, statuat la alin. (1) al art. 34 nu poate fi aplicat normelor n materie de competenta, asa cum, cu claritate stipuleaza art. 35 alin. (3) teza a II-a din Regulament. Textul legal preinvocat nu face nicio distinctie, n acest sens, ntre normele de competenta stabilite n Sectiunile 3, 4 si 6 ale Capitolului II si n art. 72 si celelalte norme de competenta precizate de Regulament. Pe cale de consecinta, oricare ar fi fost temeiul stabilirii competentei de catre instanta statului de origine n functie de situatia de fapt care i-a fost expusa, att timp ct nu au fost ncalcate regulile de competenta stabilite ca imperative de prevederile alin. (1) al art. 35 din Regulament, instanta statului membru solicitat nu poate, sub pretextul impedimentului de la alin. (1) al art. 34, sa refuze recunoasterea/ncuviintarea executarii unei hotarri straine motivnd ca, prin aceasta hotarre, au fost ncalcate norme de competenta de ordine publica stabilite n legislatia sa interna. Nici art. 34, nici art. 35 din Regulament nu mentioneaza expres ca, pentru a fi supusa acestor reguli, o hotarre trebuie sa se ncadreze n sfera circumscrisa de Regulament. Cu toate acestea, fiind parte componenta a Regulamentului, att art. 34, ct si art. 35 trebuie interpretate n sensul care rezulta din ntregul Regulament. Astfel, recunoasterea unei hotarri care nu intra n sfera de reglementare a Regulamentului nu este guvernata de acesta. Cu toate acestea, Regulamentul nu poate opri o instanta a unui stat membru solicitat sa considere ca o anumita hotarre intra n aria de reglementare a Regulamentului, revizuind n acest sens competenta initiala.

20

Este nsa ntr-adevar important a se distinge ntre o hotarre a instantei statului membru solicitat care statueaza ca o cauza cade n afara regimului Regulamentului si o hotarre a instantei statului de origine prin care n mod gresit este asumata jurisdictia sub reglementarea Regulamentului, doar ultima intrnd sub incidenta tezei I a alin. (3) al art. 35 din Regulament36. Cu toate acestea, nici alin. 1, nici alin. (3) ale art. 35 din Regulament nu opreste instanta statului solicitat sa cerceteze daca prtul avea imunitate la momentul judecarii cauzei si, n consecinta, nu trebuia sa fie subiect al jurisdictiei instantei originare37. 7. Procedura n calea de atac mpotriva hotrrii pronun ate n recurs. Anexa IV a Regulamentului stipuleaza expressis verbis ca, n Romnia, calea de atac ce poate fi promovata mpotriva hotarrii date n recurs asupra cererii de recunoastere sau de ncuviintare a executarii silite pe teritoriul Romniei a unei hotarri straine este ori "contestatia n anulare" ori "revizuirea". Instanta sesizata cu contestatia n anulare sau cu revizuirea este, n Romnia, curtea de apel. Potrivit dispozitiilor art. 46 alin. (1) din Regulament, instanta sesizata cu actiunea n recurs sau cu cea n contestatie n anulare ori cu cea n revizuire, la cererea partii mpotriva careia se solicita executarea, poate sa suspende actiunea, daca hotarrea straina face, n statul membru de origine, obiectul unei cai de atac ordinare sau daca termenul pentru introducerea unei astfel de actiuni nu a expirat nca; n acest din urma caz, instanta poate specifica termenul n care poate fi exercitata calea de atac ordinara. Conform alin. (3) al aceluiasi text legal, instanta poate, de asemenea, sa conditioneze executarea hotarrii judecatoresti de constituirea unei garantii determinate de aceasta. Articolul 46 corespunde, cu mici diferente, articolului 38 din Conventia de la Bruxelles. Obiectul sau este acela de a proteja partea mpotriva careia se solicita ncuviintarea executarii unei hotarri straine mpotriva oricarei pierderi ce ar putea-o suferi ca un rezultat al executarii pe teritoriul statului solicitat a hotarrii care este atacata cu o cale ordinara de atac ori este nca susceptibila de a fi astfel atacata si deci modificata n statul membru de origine. Se refera doar la hotarri care, constituind obiect potential al unei cai ordinare de atac, sunt executorii n statul membru de origine. Protectia oferita de legiuitor debitorului consta fie n posibilitatea acordarii unei suspendari a cauzei privind ncuviintarea executarii hotarrii straine pe teritoriul statului membru solicitat, fie n conditionarea executarii de depunerea unei garantii de catre creditor38. Nu exista posibilitatea instantei de a se pronunta din oficiu cu privire la suspendarea cauzei n temeiul art. 46 din Regulament39. Suspendarea judecatii unei cai de atac mpotriva hotarrii pronuntate n cererea privind ncuviintarea executarii unei hotarri straine pe teritoriul Romniei, potrivit art. 46 din Regulament, poate fi admisa, la cererea partii mpotriva careia se solicita executarea, numai daca este ndeplinita una dintre cele doua conditii alternative: hotarrea straina face, n statul membru de origine, obiectul unei cai de atac ordinare termenul pentru introducerea unei cai ordinare de atac nu a expirat nca.
36 37 38 39

U. Magnus, P. Mankowski, op. cit., p. 624. Ibidem. Ibidem, p. 670. Ibidem, p. 671.

21

n nici una din aceste doua mprejurari asadar instanta nu este obligata sa pronunte suspendarea cauzei. Ea "poate" face acest lucru, n ipoteza n care, una dintre aceste conditii fiind verificata, apreciaza aceasta masura ca necesara. Prima conditie priveste existenta n derulare a unei cai de atac promovate mpotriva hotarrii care face obiectul cererii de ncuviintare a executarii. Calea de atac trebuie sa fie una ordinara, iar nu una extraordinara. Totodata, calea de atac trebuie sa fie exercitata n statul membru de origine. Acesta este statul membru n care hotarrea a carei executare se cere a fost pronuntata. Pentru ca instanta n fata careia se judeca una dintre actiunile prevazute la art. 43 sau art. 44 din Regulament sa suspende procesul, este necesar, pentru ndeplinirea acestei conditii, ca hotarrea straina, a carei executare se cere n statul membru solicitat, sa faca obiectul unei cai de atac ordinare. Cu alte cuvinte, se cere ca instanta competenta n aceasta materie sa fi fost nvestita cu o astfel de cerere, a carei judecata sa se afle n curs de derulare. A doua conditie se refera la termenul pentru introducerea unei cai de atac mpotriva hotarrii a carei executare se cere. Pentru ca instanta sesizata cu actiunea n recurs, contestatie n anulare ori revizuire sa suspende cauza, este necesar ca termenul pentru introducerea unei cai de atac ordinare, n statul membru de origine, mpotriva hotarrii a carei executare se solicita sa nu fi expirat nca. n aceasta ipoteza, instanta statului membru solicitat poate specifica termenul n care poate fi exercitata calea de atac ordinara, ca o conditie pentru prt de a i se acorda suspendarea ori de a continua aceasta masura deja luata. O astfel de limita de timp nu afecteaza termenul n care partea interesata are dreptul de a formula calea de atac ordinara n statul membru de origine40. Daca instanta statului membru solicitat dispune suspendarea cauzei avnd ca obiect cererea de recunoastere/ncuviintare a executarii unei hotarri straine, pentru motivul expus la art. 46 din Regulament, aceasta are dreptul discretionar de a se pronunta si asupra duratei pentru care s-a dispus aceasta masura. Normal, suspendarea nu ar trebuie sa se extinda peste termenul n care poate fi exercitata calea de atac ordinara n statul membru de origine mpotriva hotarrii straine ori, daca aceasta cale de atac a fost deja exercitata, dincolo de data pronuntarii unei hotarri n cadrul acesteia41. Hotarrea de admitere sau de respingere a cererii de suspendare nu constituie o "hotarre data n apel (n calea ordinara de atac - n.n.)" n sensul art. 44 din Regulament. n consecinta, nu poate fi atacata cu calea de atac stipulata prin art. art. 44, la Anexa IV din Regulament42. Formularea textului legal analizat - al alin. (3) al art. 46 din Regulament circumstantiaza o facultate a instantei de a conditiona executarea hotarrii judecatoresti de constituirea unei garantii, iar nu o obligatie n acest sens. Daca nsa instanta va aprecia ca necesara o astfel de garantie, ea va fixa si cuantumul acesteia precum si termenul pna la care aceasta trebuie depusa, astfel nct masura instituita sa aiba, ntr-adevar, o finalitate. Cum instanta statului membru solicitat are posibilitatea de a opta ntre masura suspendarii si aceea a ncuviintarii executarii hotarrii straine cu dare de garantie din partea creditorului, ar parea normal ca, de cele mai multe ori, n conditiile mai sus nvederate, sa ia aceasta a doua masura. Motivul este acela ca garantia depusa, n timp ce interfereaza mai putin radical cu pozitia creditorului, este n majoritatea cazurilor suficienta pentru a satisface interesele debitorului. Pentru a evita nsa orice nentelegere, trebuie precizat ca instanta
40 41

Ibidem. A. Layton; H. Mercer, European Civil Practice, Thomson, Sweet and Maxwell, Londra, 2004, par. 27.062. 42 CJE, cazul Calzaturifico Brennero SAS v. Wendel GmbH Schuhproduktion International, 258/83 (1984), n European Court Reports, 1984, p. 3971, 3983, par. 14-16.

22

statului membru solicitat are ntotdeauna o a treia solutie, n mprejurarile descrise de art. 46: aceea de a continua actiunea si de a pronunta ncuviintarea executarii fara a lua nici masura suspendarii si nici pe aceea a obligarii creditorului la garantie43. Ca o regula, apare nepotrivit sa se conditioneze ncuviintarea executarii hotarrii straine de depunerea unei garantii de catre creditor, daca instanta statului membru de origine a impus aceasta ca o conditie a executarii hotarrii pronuntate de catre ea. n astfel de conditii drepturile debitorului sunt suficient protejate n acest fel de garantia depusa deja n statul membru de origine44. Doar daca garantia nu a fost depusa n statul membru de origine sau daca, desi depusa, apare ca insuficienta pentru a acoperi solicitarile debitorului privind daunele care ar putea lua nastere din executarea hotarrii, ar trebui sa intre n discutia instantei statului membru solicitat sa conditioneze executarea de depunerea de catre creditor a unei garantii suplimentare celei depuse deja n statul membru de origine45. Conform dispozitiilor art. 47 din Regulament, n cazul n care o hotarre trebuie sa fie recunoscuta, nimic nu l mpiedica pe reclamant sa solicite aplicarea masurilor provizorii si de conservare prevazute de legea statului membru solicitat, fara sa fie necesar sa fie ncuviintata executarea hotarrii respective n temeiul art. 41. Hotarrea de ncuviintare a executarii determina autorizarea luarii oricaror masuri de conservare. Pe durata termenului de atac - n care poate fi formulat si depus recursul mpotriva hotarrii primei instante - mpotriva hotarrii de ncuviintare a executarii si pna la pronuntarea unei hotarri n cazul acestei actiuni nu se poate proceda dect la aplicarea unor masuri de conservare a bunurilor partii mpotriva careia se solicita executarea. Recunoasterea unei hotarri pe teritoriul statului membru solicitat poate determina debitorul urmarit sa-si execute de buna-voie obligatia. Cu alte cuvinte, el poate aduce la ndeplinire benevol dispozitivul hotarrii judecatoresti pronuntate ntr-un stat membru si recunoscute pe teritoriul statului membru solicitat. Pentru a prentmpina nsa, pna la momentul executarii hotarrii de catre debitor, pierderea, deteriorarea, deprecierea unui drept ori aparitia unei pagube iminente datorate ntrzierii n executare, reclamantul poate solicita instantei de judecata sa ia, cu caracter temporar, provizoriu, anumite masuri de conservare a acelui drept ori de mpiedicare a aparitiei pagubei. Scopul art. 47 din Regulament este acela de a stabili un echilibru ntre drepturile si interesele creditorului si acelea ale debitorului, n faza executarii unei hotarri judecatoresti. Pe de o parte, debitorul, caruia nu i s-a acordat sansa de a fi ascultat n prima faza a executarii - aceea a procedurii de recunoastere/ncuviintare a executarii hotarrii straine n prima instanta - este protejat avnd n vedere ca niciun pas irevocabil nu se va face n procedura executarii att timp ct acesta nu a fost notificat si ascultat n calea de atac promovata. Pe de alta parte, creditorul este protejat mpotriva riscului nascut din faptul ca debitorul urmareste sa evite executarea prin actele de dispozitie pe cale face cu privire la bunurile ce urmeaza a fi executate. Acest lucru este realizat prin acordarea creditorului a dreptului de a lua masuri provizorii, de protectie, n acord cu alin. (1) si (2) ale art. 4746. Art. 47 se aplica att n ipoteza n care hotarrea straina a carei recunoastere/ncuviintare a executarii se solicita a dobndit deja n statul membru de origine autoritate de lucru judecat, ct si n ipoteza n care aceasta hotarre constituie nca obiect al unui potential apel n acel stat ori apelul mpotriva ei a fost deja declarat47.
43 44

U. Magnus, P. Mankowski, op. cit., p. 676. A. Layton, H. Mercer, op. cit., par. 27.075. 45 CJE, cazul Petereit v. Babkock International Holdings Ltd. (1990) 2 All ER 135 = (1990) I WLR 350 (Q.B.D., judecator Anthony Diamond Q.C.). 46 U. Magnus, P. Mankowski, op. cit., p. 677. 47 Ibidem.

23

Aceste masuri sunt susceptibile de a fi luate pe teritoriul a mai multor state, n functie de locul unde se afla bunurile mobile sau imobile ale debitorului. Aceasta poate reprezenta un avantaj pentru creditor mai ales n cazul n care acesta nu stie ce anume bunuri are debitorul pe teritoriul unui stat membru ori pe al altuia. n aceasta ipoteza, n urma luarii acestor masuri, creditorul poate decide n care stat sau state va nainta cererea privind ncuviintarea executarii hotarrii straine48, n functie de numarul si valoarea, ndestulatoare sau nu, ale bunurilor debitorului dintr-un anumit stat membru. Fiind provizorii, n ipoteza n care, n urma derularii procedurilor de recunoastere, a fost refuzata recunoasterea hotarrii straine pe teritoriul statului membru solicitat, aceste masuri vor fi desfiintate, fara ca, prin luarea lor, sa se fi lezat n vreun fel patrimoniul debitorului urmarit, al prtului deci. Dimpotriva, caracterul definitiv este cel verificat de masurile de conservare luate dupa pronuntarea unei decizii de ncuviintare a executarii silite pe teritoriul Romniei a unei hotarri straine. n acest sens, reclamantul, dupa pronuntarea unei decizii de ncuviintare a executarii, poate lua orice masuri de conservare, potrivit alin. (2) al art. 47 din Regulament. Acest drept se naste automat si neconditionat, direct din lege, nedepinznd de comunicarea hotarrii prin care s-a ncuviintat executarea unei hotarri straine catre debitor. Nu este necesara n acest sens o hotarre judecatoreasca aposteriori prin care sa fie autorizate aceste masuri, creditorul avnd puterea ex legem a le lua el nsusi. De asemenea, nu este necesar ca creditorul sa faca dovada unei cauze ori a unui risc din partea debitorului ca ar periclita n vreun fel executarea, prin dislocarea bunurilor sale de pe teritoriul unui stat membru sau prin refuzul de a plati 49. n acest sens, daca legea nationala a statului membru solicitat prevede ca asemenea masuri pot fi luate numai prin autorizarea instantei, aceste dispozitii vor fi ocolite n ipoteza n care sunt aplicabile dispozitiile art. 47 alin. (2)50. Principiile astfel statuate ale Regulamentului au fost, pare-se, pe deplin acceptate de instantele statelor membre51. Cu toate acestea, daca legislatia statelor membre solicitate prevede, n unele cazuri, conditionarea luarii acestor masuri de depunerea unei anumite garantii de catre creditor, care sa satisfaca scopul acestor masuri, aceste dispozitii nu sunt contrare scopului celor ale art. 47 alin. (2) din Regulament52. Pe durata nsa a termenului de recurs mpotriva hotarrii de ncuviintare a executarii si pna la pronuntarea unei hotarri n cazul acestei actiuni, singurele masuri care se pot lua privesc conservarea doar a bunurilor partii mpotriva careia se solicita executarea. Aceste din urma masuri se nscriu asadar n categoria celor ce au ca obiect prevenirea deteriorarii, deprecierii, pieirii bunurilor debitorului urmarit. Apreciem nsa ca, pentru a avea deplina eficacitate, o astfel de masura trebuie sa fie nsotita si de indisponibilizarea respectivelor bunuri, pentru a prentmpina nstrainarea acestora de catre prt. Pe de alta parte, alin. (3) al art. 47 face vorbire, n sensul de a nu putea fi luate, despre masuri ireversibile de executare, precum vnzarea ori dispunerea, n alt fel, de bunurile debitorului. Odata nsa ce termenul de promovare a recursului expira ori instanta s-a pronuntat ntr-o astfel de cauza, restrictia impusa de art. 47 alin. (3) nu mai exista. Creditorul nu trebuie sa mai astepte ct timp debitorul mai poate promova o alta cale de atac sau pna cnd o
48 49

Ibidem. RaportulJenard, precit., p. 52. 50 U. Magnus, P. Mankowski, op. cit., p. 679. 51 n Irlanda: Elwin (Cottons) Ltd. V. Pearl Designs Ltd. (1989) ILRM (H.C.), cu nota de Coester-Waltjen, n IPRax 1990, p. 65; Hogan (1989) 14 E.L.Rev. 191, 202 - 203; Italia: Cassaz. RDIPP 1989.129 (decizia instantei care a invitat Curtea Europeana de Justitie sa statueze preliminar n cazul Capelloni); Curtea de Apel Torino RDIPP 1989,399, apud ibidem. 52 U. Magnus, P. Mankowski, op. cit., p. 679.

24

instanta sesizata cu astfel de cale de atac se va pronunta53. Singura protectie de care se poate bucura debitorul n aceasta faza procesuala consta n cea oferita de alin. (3) al art. 46 din Regulament, n temeiul caruia instanta care judeca n calea de atac poate conditiona executarea de constituirea si depunerea unei garantii de catre creditor54. 8. Concluzii. Asadar, prevederile Regulamentului intentioneaza sa faciliteze circulatia juridica a proceselor si a hotarrilor judecatoresti ntre statele membre. Regulamentul tinteste spre reguli mai usoare si mai uniforme, precum si spre proceduri mai rapide si mai simple ale derularii proceselor civile si comerciale internationale, n interiorul Uniunii Europene. ntreaga sa structura55 este bazata pe convingerea ca diferentele de reglementare dintre legislatiile nationale ale statelor membre n privinta recunoasterii, respectiv a ncuviintarii executarii hotarrilor judecatoresti mpiedica cooperarea judiciara n interiorul pietei comune. Dificultatile de a pune n executare hotarrile judecatoresti n materie civila si comerciala pe teritoriul altor state membre descurajeaza persoanele n a stabili relatii comerciale internationale, n interiorul Uniunii si saboteaza, n acest fel, considerabil, nsasi ratiunea de a fi, precum si functionarea pietei interne comune. Regulamentul are ca scop nlaturarea ntr-o foarte mare masura a acestor diferente si dificultati, dorind sa asigure si sa implementeze libertatea de miscare a hotarrilor judecatoresti n interiorul Uniunii Europene. n acest sens, ntreaga reglementare are ca fundament principiul ncrederii reciproce a fiecarui stat membru n sistemul juridic al celorlalte state, n legalitatea si corectitudinea hotarrilor judecatoresti pronuntate pe teritoriul statelor membre. Aceasta ncredere reciproca include, pna la urma, expectatia ca fiecare stat membru este dispus sa se supuna de buna-voie prevederilor acestui Regulament. n aceasta ordine de idei, Regulamentul nr. 44/2001 CE apare ca fiind cel mai important instrument legislativ n cadrul dreptului civil procesual international european, statund asupra celor mai importante aspecte ale procesului civil international si anume: competenta, recunoasterea si ncuviintarea executarii hotarrilor judecatoresti. n acest domeniu, are cea mai larga arie de acoperire ntruct sub incidenta sa intra aproape toate cauzele civile si comerciale. Dintre toate actele normative care reglementeaza n domeniu, Regulamentul cunoaste cea mai vasta aplicare, fiind evidentiate, n acest sens, peste o suta de decizii ale Curtii Europene de Justitie si, probabil, alte cteva mii ale instantelor nationale. Cunoasterea sa este asigurata pe scara larga mai ales datorita faptului ca ntreaga sa structura are ca fundament predecesoarea Conventie de la Bruxelles, care a fost eficace aproape patru decenii n interiorul Comunitatii Europene si care s-a bucurat de o interpretare uniforma data de catre Curtea Europeana de Justitie n toti acesti ani. Asadar, n cadrul dreptului procesual civil international european, Regulamentul Bruxelles I constituie fundamentul pe care, att n trecut, de la momentul intrarii sale n vigoare si pna n prezent, ct si pentru viitor, s-a cladit si se va construi orice alt act normativ n acest domeniu.
53

CJE, cazul Calzaturifico Brennero SAS v. Wendel GmbH Schuhproduktion International, 258/83 (1984), n European Court Reports, 1984, p. 3971,3982, par. 12. 54 U. Magnus, P. Mankowski, op. cit., p. 680. 55 Radu I. MOTICA, Florin I. MANGU Cteva aspecte privind raporturile de drept international privat, n materiile civila si comerciala, ntre statele membre ale Uniunii Europene -"REVISTA PANDECTELE ROMNE" cu numarul 12 din data de 30 decembrie 2009

25

Bibliografie:
1.
Radu I. MOTICA, Florin I. MANGU - Cteva aspecte privind raporturile de drept international privat, n materiile civila si comerciala, ntre statele membre ale Uniunii Europene -"REVISTA PANDECTELE ROMNE" cu numarul 12 din data de 30 decembrie 2009 2. Regulamentul (CE) al Consiliului Uniunii Europene din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotarrilor n materie civila si comerciala 3. I. Deleanu - Tratat de procedura civila, vol. II, Ed. Servo-Sat, Arad, 2000, p. 217.

4. U. Magnus, P. Mankowski - European Commentaries on Private International Law. Brussels I Regulation, n European Law Publishers, 2007, p. 537. 5. Y. Oestreicher - We're on a Road to Nowhere - Reasons for the Continuing Failure to Regulate Recognicion and Enforcement of Foreign Judgements, n The International Lawyer, Chicago, primavara 2008, vol. 42, p. 59 - 86. 6. O.U.G. nr. 119/2006 privind unele masuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderarii Romniei la Uniunea Europeana, publicata n M. Of. nr. 425 din 26 iunie 2007. 7. Comunitatea Europeana, P. Jenard, July 1967 to October 1993 Report on the Convention on jurisdiction and the enforcement of judgments in civil and commercial matters signedat Brussels, 27 september 1968, n Official Journal C 59, 5 March 1979. 8. H. Tagaras - La revision et commun autarisation de la Convention de Bruxelles par le reglement 44/2001, n Cahiers de droit europeen nr. 3-4/2003, p. 418-419. 9. A. Stadler - From the Brussels Conventions to Regulation 44/2001: Cornerstones of a European Law of Civil Procedure, n Common Market Law Review, New York: December 2005, vol. 42, iss. 6, p. 1637-1661 10. L. Pop - Drept civil. Teoria generala a obligatiilor. Tratat, ed. a II-a, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1998, p. 36; R.I. Motica, E. Lupan - Teoria generala a obligatiilor civile, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2008, 11. P. Meijknecht - Impact of Time in the Recent EC Regulations on International Civil Procedure, T.M.C. Asser Instituut and Contributors, 2003, p. 449, n fasciculul publicat n Netherlands International Law Review, 2003 12. I. Deleanu - Tratat de procedura civila, vol. II, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005

13. A. Layton, H. Mercer - European Civil Practice, Thomson, Sweet and Maxwell, Londra, 2004, par. 27.062. 14. CJE, cazul Calzaturifico Brennero SAS v. Wendel GmbH Schuhproduktion International, 258/83 (1984), n European Court Reports, 1984, 15. CJE, cazul C 414/92 (1994) Solo Kleinmotoren GmbH v. Emilio Boch, n European Court Reports, 1994

26

16. CEJ, cazul Industrial Diamond Supplies v. Luigi Riva, 43/77 (1977), n European Court Reports, 1977 17. CEJ, cazul Petereit v. Babkock International Holdings Ltd. (1990) 2 All ER 135 = (1990) I WLR 350 (Q.B.D., judecator Anthony Diamond Q.C.).

27