Școala Postliceală Sanitară "Grigore Ghica Vodă" Iași

MODULUL 21: MEDICINĂ INTERNĂ ȘI NURSING SPECIFIC I

Prof.

NURSING ÎN CARDIOLOGIE
CAPITOLUL I: PROCESUL DE ÎNGRIJIRE LA PACIENȚII CU AFECȚIUNI
CARDIOVASCULARE
I.1 CULEGEREA DATELOR

MANIFESTĂRI DE INDEPENDENȚĂ
- pacient conștient
- mobilitate păstrată
- tegumente intacte
- culoarea tegumentelor normală
- semne vitale (respirație, puls,TA, temperatură) păstrate
- lipsa durerii
- somn şi odihnă corespunzătoare
- comunicare eficientă

MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ CARDIACE

1.Durerea toracică anterioară poate fi de cauză cardiacă sau noncardiacă.

Durerea anginoasă din angina pectorală stabilă, de efort
Calitatea durerii (caracterul subiectiv al acesteia) este descrisă diferit de bolnavi. Cel mai
frecvent durerea anginoasă este tradusă ca o senzaţie de constricţie toracică, de apăsare
(presiune), arsură, tracţiune sau zdrobire profundă cu localizare mediosternală, alteori cuprinzand
difuz toată aria cardiacă sau localizandu-se parasternal stang. Caracteristic, durerea anginoasă
iradiază in membrul superior stang, pe marginea cubitală a antebraţului, in ultimele două degete,
cu prinderea pumnului şi plicii cotului stang, uneori sub formă de parestezii, ori ca o greutate.
Alteori iradierea durerii se face simetric, in ambele membre superioare, ori interscapular,
cervical, mandibulă sau epigastric.
Deseori pacientul insoţeşte sau inlocuieşte descrierea verbală a durerii cu o serie de gesturi
evocatoare pentru diagnosticul non-verbal al anginei: plama aplicată in plin stern, cu mişcări
transversale, ambele palme aplicate mediosternal comprimand sternul sau pumnul strans aşezat
mediosternal, efectuand o mişcare axială.
Durerea coronariană din angina pectorală stabilă are o durată scurtă, de cateva minute, criza
anginoasă cedand in 2-5 minute după incetarea efortului determinant in maxim 15 minute.
Orice durere toracică cu caractere clinice sugestive pentru originea sa coronariană a cărei durată
depăşeşte 15-20 minute trebuie să ne facă să ne orientăm diagnosticul spore un sindrom
coronarian acut.
Caracteristic criza anginoasă este declanşată de efort fizic, durerea survenind odată cu acesta şi
dispărand rapid după incetarea lui. In angina pectorală stabilă durerile anginoase apar constant la
aceeaşi intensitate a efortului fizic, definind clinic “pragul anginos”, neschimbat atata timp cat
placa de aterom coronariană nu se complică. Pe langă efort, criza anginoasă mai poate fi
declanşată de frig, mese copioase, raporturi sexuale, fumat, defecaţie sau emoţii intense
(negative, dar şi pozitive).
Încetarea durerii anginoase se produce odată cu sistarea efortului, in cateva minute sau după
administrarea terapeutică de nitroglicerină sublingual, in maxim 3 minute (proba terapeutică).
Deoarece incetarea efortului conduce la incetarea durerii, pacienţii adoptă spontan “atitudinea
spectatorului de vitrină” pentru controlul durerii, in absenţa nitroglicerinei.
Simptomele de însoţire sunt rare in criza anginoasă tipică, cu excepţia anxietăţii, generată de
percepţia subiectivă a severităţii situaţiei de către pacient. Rareori pot apare manifestări digestive
(eructaţii) sau transpiraţii. Caracteristic, durerea din angina pectoral stabilă nu se insoţeşte nici de
dispnee, nici de palpitaţii.
Durerea din infarctul miocardic este atroce, de intensitate extremă, deseori cu caracter de
constricție/strivire/compresie/arsură/ștrangulare; localizată retrosternal, cu iradiere în umeri
(predominant pe stânga), pe fața internă a brațului stâng, interscapulovertebrală, în mandibulă
sau epigastrică; intensitatea împiedică bolnavul să stea liniștit; apare de obicei în repaus, adeseori
noaptea; durată obișnuită peste 30 minute; nu cedează la nitroglicerină.
Durerea de origine pericardică
Durerea toracică de tip pericardic este variabilă ca intensitate, ascuţită şi continuă, cu durată de
ore-zile, se localizează precordial, poate iradia spre gat sau epigastru şi pe marginea muşchiului
trapez, fiind accentuată de mişcările toracelui, inspir profund, tuse, căscat sau deglutiţie. Durerea
se ameliorează in poziţie şezandă sau proclivă şi nu este influenţată de efort sau nitroglicerină.
De obicei se insoţeşte de alte simptome: febră, tuse iritativă, sughiţ, disfonie, disfagie, greaţă,
dureri şi distensie abdominală.
Durerea toracică non-coronariană este descrisă de regulă sub formă de inţepătură
submamelonară, are durată de ore-zile, este lipsită de iradiere şi survine ades in contextul unor
stresuri emoţionale, in special la persoane tinere, cu profil psihic labil. Alteori este vorba de
dureri mecanice, accentuate de presiune, la persoanele mai in varstă, cu localizare variabila la
nivelul toracelui anterior, fara iradiere, cu durată prelungită.
2.Dispneea de efort reprezintă un simptom al insuficienţei VS. In funcţie de severitatea
acesteia se cunatifică cele patru clase funcţionale NYHA (acronim de la New York Heart
Association) de insuficienţă cardiacă:
- Clasa I NYHA: absenţa dispneii la activităţile zilnice, cotidiene;
- Clasa a II-a NYHA: dispnee moderată de efort, limitand activităţile zilnice;
- Clasa a III-a NYHA: dispnee de efort indusă de activitatea fizică minimă;
- Clasa a IV-a NYHA: dispnee de repaus / dispnee paroxistică nocturnă.
Tipuri de dispnee:
- tahipnee (polipnee) : >18 R/min, cu amplitudine mica, rapida si superficiala
- bradipnee: <16 R/min
- dispneea de effort: se accentuează odată cu intensificarea efortului și se ameliorează după
încetarea lui
- dispneea vesperală: are maxim de intensitate seara, apare la pacienții cu insuficiență
ventriculară stângă
- dispneea de repaus: permanent, care se modifică la cele mai mici eforturi
- dispneea de decubit: apare în poziția culcat și oblige pacientul să stea șezând
- dispnee Cheyne-Stockes: respirația se accelerează, crește în amplitudine până atinge un
maxim, apoi descrește treptat până la apnee pentru 10-30 secunde, apoi ciclul se reia.
Apare în insuficiența ventriculară stângă.
 - dispnee Kusmaul: inspire amplu, profund și zgomotos urmat de apnee, apoi expirație
forțată urmată de apnee, ciclul se reia.
3.Palpitaţiile sunt senzaţii neplăcute, supărătoare resimţite, doar patologic, de către
bolnav, sub forma unor lovituri repetate în regiunea precordială. Sunt provocate de: stări de
excitaţie psihică, eforturi mari, febră, abuz de excitante (tutun, cafea, ceai, alcool), medicamente
(Atropină, Efedrina, extracte tiroidiene etc.), unele tulburări digestive (aerofagii, constipaţie
etc.), anemie, hipertiroidism, menopauză.
O semnificaţie deosebită o au însă palpitaţiile care apar în bolile cardiovasculare. Dintre
acestea trebuie să reţină atenţia tulburările de ritm (aritmia extrasistolică, tahicardia paroxistică,
fibrilaţia atrială etc.), stenoza mitrală, hipertensiunea sau hipotensiunea arterială. Când un bolnav
acuză palpitaţii, trebuie precizată natura lor: dacă apar izolat sau în accese, dacă durează puţin
sau un timp mai îndelungat, dacă sunt regulate sau neregulate. Palpitaţiile neregulate apar în
aritmia extrasistolică, cauza cea mai frecventă a palpitaţiilor, şi în fibrilaţia atrială.
4.Vertijul (ameţeala) poate reprezenta un simptom care să determine prezentarea la medic.
Lipotimia (leşinul) presupune pierderea bruscă a tonusului postural, cu păstrarea stării de
conştienţă şi trebuie deosebit de sincopă – eveniment care inseamnă pierderea stării de
conştienţă. Principala cauză a sincopei cardiace este absența oxigenării creierului sau diminuarea
aportului sanguin la nivel cerebral, ca urmare a mai multor factori precum infarct sau dereglări
ale ritmului cardiac.
5. Modificarea ritmului cardiac este sesizată la ascultaţie şi se insoţeşte de modificarea
pulsului periferic evaluat prin palparea arterei radiale. Aceste schimbări trădează existenţa unei
tulburări de ritm sau conducere şi vor fi documentate prin electrocardiogramă.
6. Modificarea TA presupune cel mai des descoperirea unor valori crescute ale acesteia (HTA)
sau, mai rar, scăzute.
7. Cianoza este o coloraţie violacee a tegumentelor şi a mucoaselor, datorită creşterii
hemoglobinei reduse în sângele capilar, proporţională cu bogăţia în hemoglobină, cel mai
important simptom al insuficienţei cardiace drepte. Este evidentă la nivelul obrajilor, nasului,
buzelor şi al degetelor. Este prezentă în bolile congenitale ale inimii, datorită trecerii sângelui
venos în cel arterial, în insuficienţa cardiacă globală datorită încetinirii circulaţiei capilare
periferice, care permite cedarea unei cantităţi mai mari de O2, ţesuturilor, cu creşterea
concomitentă a hemoglobinei reduse în sângele capilar, în cordul pulmonar cronic datorită
leziunilor pulmonare care împiedică hematoza.
8. Faciesul
Facies mitral – cianoza pomeţilor, nasului, buzelor şi urechilor, în contrast cu restul feţei care
poate fi palidă.
Facies edemaţiat cu cearcăne – în insuficienţa cardiacă congestivă.
Facies „african” – în tetralogia Fallot – cardiopatii congenitale cianogene – tegumente cianotice,
buze crescute în volum din cauza creșterii numărului și calibrului capilarelor.
9. Postură inadecvată
Ortopneea indică o insuficienţă cardiacă stângă, cardiopatia hipertensivă, stenoza mitrală strânsă.
Poziţia genu-pectorală – rugăciunea mahomedană – o întâlnim în pericardita cu lichid abundent,
pericardita acută exsudativă.
Poziţie orizontală – în insuficienţa ventriculară dreaptă,
Poziţia şezând pe vine – în tetralogia Fallot,
Poziţia spectatorului de vitrine – în angina pectorală. La acest bolnav este o proasta irigare a
inimii, care aduce oboseala la mers si dupa numai 50-100 de metri cardiacul simte nevoia să stea
pe loc ca și când ar admira hainele dintr-o vitrină .
10. Edeme ale membrelor: Edemul localizat: apare în tromboflebita profundă. Edemul
generalizat: apare în insuficienţa cardiacă dreaptă, stenoza şi insuficienţa tricuspidă, pericardita
cronică constrictivă. Edemul cardiac se produce prin retenţie consecutivă de apă şi sare – este
simetric, decliv, dureros, dur, cianotic.
11.Modificarea diurezei in sensul olioguriei se poate intalni la pacienţii cu insuficienţă VS şi
sindrom de debit cardiac scăzut, in vreme ce poliuria este frecventă la pacienţii aflaţi sub
tratament diuretic.
12. Manifestării motorii: Se datoresc fie hemoragiei cerebrale (hipertensiune arterială), fie
trombozei (ateroscleroza), fie emboliei (stenoză mitrală, fibrilaţie atrială): afazii, paralizii,
hemiplegii, pareze.
13. Alte tulburări:
- de vedere: muşte zburătoare
- de auz: acufene (țiuituri, pocnituri)
- de echilibru
- nervoase: cefalee, amețeli, insomnie
- respiratorii: tusea cardiacă
- digestive: dureri în epigastru şi hipocondrul drept, grețuri, vărsături, balonare epigastrică
- epistaxis
- febră

MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ VASCULARE

a. Oboseală la mers
Oboseala la mers (semnificativă şi precoce): cârcei şi mai ales parestezii, cu caracter de
arsură sau amorţeală sau cu caracter de frig sau hiperestezie.
b. Durerea
Este simptomul dominant cu caracter de crampă. Se numeşte claudicație intermitentă și este
datorată unei arteriopatii periferice. Semnificativă este durerea care apare la efort, în special la
mers, şi se calmează prin repaus, cu sediul în gambă, excepţional deasupra genunchiului.
Durerea spontană, continuă, de repaus, apare mai târziu – stadiu tardiv, precedă apariţia
tulburărilor trofice. Este datorată unei nevrite ischemice, difuză, continuă, atroce, refractară, la
tratament, se intensifică la căldură şi efort şi nu permite somnul.
Apariţia subită a unei dureri profunde, intense, însoţită de paloare şi răceală locală,
impotenţă funcţională totală, denotă o obstrucție arterială acută (embolie sau tromboză).
Durerile simetrice, interesând ambele mâini, declanşate de frig, la început cu paloare şi
răceală, apoi cu cianoză şi furnicături, apărând în special la femei se întâlnesc în boala Raynaud.
c. Manifestări obiective:
Prin inspecţie se constată:
- atrofia unui membru (obliterare arterială cronică),
- paloarea tegumentelor (spasm sau obstrucţie arterială),
- modificarea tegumentelor şi a fanerelor (piele lucioasă, atrofică, păr rar şi subţire,
 unghii groase şi deformate) în suferinţa arterială avansată.
Apar ulceraţii mici interdigitale, gangrena umedă (prin suprainfecţie), edem şi limfangită; în
gangrena uscată ţesuturile periferice sunt necrozate, negre-violacee, uneori eliminându-se
spontan. Apar iniţial la vârful degetelor sau călcâi, sunt masive şi indică o tromboză sau embolie
gravă. Edemul apare în tromboflebite sau în insuficienţa venoasă cronică.
Palparea permite aprecierea pulsului arterial, care trebuie cercetat sistematic, bilateral, în repaus
şi efort, la toate arterele → la carotidă (pe marginea anterioară a sternocleidomastoidianului), la
humerală (la nivelul marginii interne a bicepsului), la femurală (în triunghiul Scarpa, sub arcada
crurală), la poplitee (pe faţa posterioară a genunchiului, cu gamba flectată), la tibiala posterioară
(în jgheabul retromaleolar intern), la pedioasă (la gâtul piciorului). Absenţa pulsului indică un
stadiu avansat de ischemie periferică. Prin palpare se apreciază şi temperatura tegumentelor care
sunt reci în insuficienţa arterială acută şi cronică şi calde în tromboflebite.

I.2. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR DE DEPENDENȚĂ ȘI A SURSELOR DE

DIFICULTATE; STABILIREA DIAGNOSTICELOR DE NURSING

Probleme de dependență la pacienții cu boli cardiovasculare:

 Dificultate de deplasare
 Limitarea mişcărilor independente în pat
 Forţă musculară scăzută la imobilizare prelungită
 Alterarea stării de confort
 Deficit de autoîngrijire
 Incapacitate de a-şi realiza igiena proprie
 Incapacitatea de a se îmbrăca / dezbrăca
 Deficit de a se alimenta
 Risc de infecţii
 Risc de complicaţii
 Risc de deteriorare a integrităţii pielii
 Distrugerea straturilor pielii
 Dislocarea suprafeţei pielii
 Modificări ale funcţiilor vitale
 Alterarea funcției respiratorii
 Alterarea funcției circulatorii
 Alterarea funcţiilor inimii
 Alterarea încărcării inimii
 Alterarea după încărcarea inimii
 Anxietate
 Lipsa de aderenţă la indicaţiile terapeutice şi de îngrijire
 Perturbarea somnului
  Dezechilibru electrolitic
 Sentiment de inferioritate şi de pierdere a imaginii de sine
 Pierderea stimei de sine
 Percepţia negativă a propriei valori

Surse de dificultate în afecțiunile cardiovasculare:

 Alterarea funcțiilor vitale şi vegetative – aritmii, bradicardii,tahicardii, dispnee
 Afectare cardiacă şi circulatorie (leziuni, inflamație)
 Reducerea sau creşterea presiunii venoase centrale, reducerea presiunii în trunchiul
arterei pulmonare
 Scăderea sau creşterea rezistenţei vasculare pulmonare sau a rezistenţei vasculare
sistemice
 Distrucţii tisulare actuale sau potenţiale
 Deficite neuro-motor, de percepţie, cognitiv, umoral, imunologic, nutriţional
 Motivaţie scăzută
 Scăderea debitului cardiac
 Tulburări de echilibru
 Hidratare în exces, malnutriţia
 Dietă hipersodată, hiposodată desodată
 Surse de dificultate de ordin psihologic (anxietate, stres, frică, evenimente negative în
viaţă, depresie, neînţelegerea mesajului)
 Imagine corporală modificată
 Durere
 Surse de dificultate de ordin social (izolare, sărăcie, condiţii de mediu, ocupaţia, eşec
social)
 Constrângeri impuse de boală şi tratament (medicaţie sedativă)
 Lipsa cunoaşterii.
Formularea diagnosticelor de îngrijire
Diagnosticul cuprinde trei părți și se utilizează formula PES, unde P este problema de
dependență, E este etiologia ( cauza), iar S reprezintă semnele și simptomele prin care se
manifestă. Problema de dependență se definește prin utilizarea cuvintelor: alterare, dificultate,
deficit, perturbare, incapacitate, imposibilitate, tulburare, diminuare, etc.
Exemple:
- Alterarea stării de confort fizic determinată de zonele de necroză miocardică, manifestată prin
durere intensă, insuportabilă, cu iradiere în mandibulă.
- Alterarea stării de confort psihic cauzată de durere intensă, manifestată prin senzația de moarte
iminentă.
- Potențial de alterare a nutriției, cauzat de grețuri și vărsături
- Alterarea circulației din cauza regimului de viață necorespunzător, manifestată prin
hipertensiune arterială
- Tulburări circulatorii cauzate de retenția de apă și sare manifestată prin edeme ale membrelor
inferioare.
- Alterarea echilibrului termic datorită procesului infecțios, manifestată prin febră, frison.
- Deficit de autoîngrijire din cauza stării generale influențate, manifestat prin tegumente
murdare.
- Durere acută cauzată de infecția pericardică manifestată prin facies și poziții caracteristice
- Scăderea debitului cardiac cauzată de modificări structurale ale inimii manifestată prin cianoză,
dispnee, edeme.
- Intoleranță la activitate cauzată de scăderea concentrației de oxigen manifestată prin oboseală,
tahipnee și tahicardie la activități obișnuite
- Alterarea capacității sistolice a inimii cauzată de scăderea contractilității mușchiului cardiac
manifestată prin palpitații, cianoza, dispnee, edeme
- Anxietate cauzată de boală și de ingrijorarea privind prognosticul manifestată prin neliniște,
iritabilitate, insomnie
- Alterarea circulației periferice cauzată de scăderea oxigenului sanguin manifestată prin
extremități reci, furnicături
- Dezechilibru nutrițional cauzat de anorexie manifestat prin scădere în greutate
- Lipsă de cunoștințe cauzată de noutatea situației de boală manifestată prin percepție și
înțelegere greșită a bolii
- Lipsă de cooperare cauzată de necesitatea schimbării stilului de viață manifestată prin
exprimarea refuzului de a accepta noua situație.

I.3. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR

Stabilirea obiectivelor de îngrijire (exemple):
-combaterea durerii
- diminuarea anxietății
- limitarea extinderii leziunilor
- combaterea manifestărilor de iritație pericardică
- combaterea infecției
- asigurarea unui aport nutrițional adecvat
- creșterea toleranței la efort
- refacerea echilibrului hidroelectrolitic
- combaterea stazei venoase
- educația pacientului
- refacerea echilibrului termic

Priorități de îngrijire
 Supraveghereafuncţiilor vitale şi vegetative
 Supravegherea stării de conştienţă
 Profilaxia infecţiilor
 Prevenirea complicaţiilor
Planificarea intervențiilor autonome
 a. Comunicare: stabilirea unei relații umane pozitive, care va permite atingerea
obiectivelor de îngrijire se realizează prin tehnici de comunicare terapeutică, ce au la bază
comunicarea verbală și nonverbală
b. Monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative:
Pulsul arterial periferic = frecvenţa cardiacă – se determină la artera radială, atât în
decubit dorsal, cât şi în ortostatism. În mod normal frecvenţa cardiacă este de 60-80 / minut. În
ortostatism frecvenţa cardiacă este mai mare cu circa 10 bătăi pe minut. Valori crescute =
tahicardie, valori scăzute = bradicardie. Pulsul venos – se determină la nivelul venelor jugulare
(înregistrarea grafică se numeşte jugulogramă).
d. Asigurarea condiţiilor de mediu, poziţii, mobilizare:
Repausul la pat este important pentru accelerarea vindecării. În caz de infarct de
miocard, dupa repausul pacientului la pat se va urmări o mobilizare progresivă, de la ridicarea în
pat până la aşezarea în fotoliu, în funcţie de toleranţa organismului la efort şi la durere.
Activităţile cotidiene pot pune probleme pacientului care devine dependent în satisfacerea
nevoilor de ajutorul şi îngrijirile asistentului medical. Este important să încurajăm pacientul să
fie cât mai independent posibil pentru a avea cât mai multa încredere în sine. Activităţile de
îngrijire vor fi modificate şi adaptate la nevoile individului. Repausul prelungit la pat poate
determina complicații, fapt pentru care este necesar să se recomande alegerea poziţiei şezânde
sau semişezânde sau să asigure mobilizarea periodică. Asistentul medical trebuie să asigure şi să
urmărească poziţia corectă în pat, schimbarea lenjeriei, transportul, efectuarea zilnică a masajului
gambelor şi picioarelor pentru prevenirea trombozelor, toaleta zilnică a bolnavilor. Nu trebuie să
uite că unui bolnav cu insuficienţă cardiacă avansată îi este interzis efortul de toaletă zilnică.
e. Asigurarea igienei:
Din prima zi de boală trebuie asigurată igiena pacientului şi, acolo unde starea generală o
impune, asistentul medical va trebui să ajute bolnavul în efectuarea igienei. Duşul se va face cu
apă la temperatura corpului, cu o durată cât mai scurtă. Pacienţii imobilizaţi vor beneficia de
toaletă la pat. Asistentul medical are obligaţia de a se interesa asupra preferinţelor pacientului
privind asigurarea igienei. Pacientul imobilizat la pat va fi servit, la nevoie, cu bazinet şi/sau
urinar pentru asigurarea ritmică a eliminărilor. Este important ca pentru asigurarea eliminărilor
să se poată asigura o poziţie cât mai naturală care să faciliteze efortul de defecaţie.
f. Alimentarea, hidratarea:
Este bine ca pacientul să fie încurajat să se hrănească singur daca starea lui generală o
permite. Regimul alimentar va urmării să obţină un efort cardiac minim pentru a favoriza
oxigenarea satisfăcătoare, pentru a menţine un volum extracelular normal şi pentru a reduce la
minim durerea. Se vor evita mesele copioase. Se recomandă mese dese, în cantităţi mici. Se evită
alimentele excitante, cafeaua, băuturile fierbinţi sau prea reci. Se evită încărcarea stomacului
pentru a evita apariţia vărsăturilor. Se evită alimentele care generează meteorism sau care
determină constipaţie, şi implicit efort la defecaţie care poate predispune la apariţia diferitelor
aritmii vagale. La pacienţii cardiaci care nu suferă şi de insuficienţă renală se recomandă o dietă
bogată în potasiu. Se adaugă în regim sare de potasiu la pacienţii care primesc tratament diuretic
ce favorizează pierderea potasiului. Regimul fără lichide, hiposodat, uneori hipoazotat poate fi
adeseori mai util într-o hipertensiune sau o insuficienţă cardiacă decât multe medicamente.
Asigurarea tranzitului intestinal este esenţială pentru bolnavii cardiovasculari deoarece
eforturile mari de defecaţie pot fi fatale într-un infarct miocardic.

g. Educarea pacientului pentru prevenirea afecţiunilor cardiace:

Pentru a preveni afectarea cardiacă şi apariţia unor boli invalidante, individul va fi educat
cum să combată obezitatea, cum să aibă un regim de viaţă echilibrat, cum să alterneze perioadele
de activitate cu perioade de repaus. Se recomandă evitarea consumului de alcool, cafea.
Totodată, la un pacient cu afectare cardiacă este interzis fumatul. Vor fi asanate focarele de
infecţie din organism. Alimentaţia va fi echilibrată, fără exces de sare şi grăsimi, cu aport crescut
de vitamine. Este recomandată evitarea stresului psihic. Zilnic se vor efectua exerciţii fizice,
plimbări în aer liber. Se va măsura periodic tensiunea arterială. Pentru a preveni apariţia
complicaţiilor vor fi tratate şi îngrijite corect afecţiunile cronice.
Pentru prevenirea afecţiunilor vaselor periferice se recomandă evitarea staţionării
excesive în picioare, purtarea de încălţăminte comodă, adecvată, evitarea purtării de
îmbrăcăminte strâmtă, care să stânjenească circulaţia sanguină.
h. Reducerea stresului şi anxietății:
O ambianţă calmă, o atmosferă plină de optimism poate reduce stresul. Echipa de
îngrijire trebuie să facă dovada eficacităţii şi competenţei profesionale atunci când acordă
îngrijiri. Pacientului i se va asigura un mediu care să reducă la minim starea de stres şi anxietate.
În unele cazuri pacienţii beneficiază şi de administrarea unui sedativ, la nevoie. Vizitatorii
numeroşi, discuţiile cu voce tare, chemările la telefon, ca şi neînţelegerile familiale sau
profesionale sunt tot atâtea cauze care pot frâna evoluţia favorabilă

Planificarea intervențiilor delegate:

- recoltarea produselor biologice și patologice
- administrarea medicamentelor
- pregătirea pacientului pentru investigații și intervenții specifice
- participarea alături de medic la intervențiile și investigațiile specifice

I.5. EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR se efectuează prin verificarea îndeplinirii

obiectivului propus și prin satisfacția pacientului.

CAPITOLUL II: INVESTIGAȚII SPECIFICE ÎN AFECȚIUNILE

CARDIOVASCULARE
Explorările cardiovasculare urmăresc:
-stabilirea capacității funcționale și a posibilităților de adaptare la efort a inimii și a vaselor
sanguine,
-evidențierea tulburărilor funcționale incipiente, precizarea gradului și intensității acestor
tulburări,
-stabilirea mecanismului prin care s-a instalat deficitul funcțional

1. EXPLORĂRI DE LABORATOR

Examene biochimice
Cel mai de utilizate analize de biochimie la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare includ:
- Evaluarea factorilor biochimici de risc cardio-vascular (glicemia, colesterolul total, LDH, HDL,
trigliceridele, fibrinogenul, acidul uric, proteina C reactivă);
-Evaluarea markerilor de necroză miocardică la pacienţii suspectaţi de infarct miocardic acut:
creatinkinaza totală (CK) şi fracţiunea miocardică (CK-MB), lactatdehidrogenaza (LDH),
transaminaza TGO (ASAT); Toponina I şi T;
- Determinarea electroliţilor serici (Na+, K+) la pacienţii cu tratament diuretic;
-Evaluarea funcţiei hepatice şi renale
Examene hematologice: VSH (afecțiuni inflamatorii), ASLO (endocardita), timp Quick, timp
Howell, Hemoleucograma
Detereminarea hemoleucogramei poate releva factori precipitanţi ai decompensării cardiace:
anemia; leucocitoza din diferite infecţii;
Alţi parametri sunt utili pentru urmărirea tratamentului anticoagulant: trombocitele; statusul
coagulării
Examene bacteriologice: hemocultura

2. EXPLORĂRI RADIOLOGICE

RADIOGRAFIA TORACICĂ
Este utilă pentru aprecierea cardiomegaliei (prin evaluarea indicelui cardio-toracic ICT) şi a
eventualelor modificări ale transparenţei pulmonare. Oferă date despre structura peretelui osos
toracic, a mediastinului, cordului şi pulmonilor, prin explorarea cu raze X. Permite aprecierea
indicelui cardio-toracic (ICT) şi a desenului siluetei cardiace.
Investigaţia este contraindicată femeilor insărcinate şi necesită obţinerea consimţămantul
informat al bolnavilor. Explorarea necesită indepărtarea hainelor şi obiectelor metalice (bijuterii,
ace de siguranţă, nasturi radioopaci), care pot determina artefacte radiologice. Radiografia
toracică se efectuează in ortostatism, in inspir profund, blocat.
EXPLORĂRILE ANGIOGRAFICE
Metodele angiografice includ coronarografia (angiografia coronariană, ventriculografia),
explorarea angiografică a altor artere (angiografia) şi flebografia (explorarea angiografică a
diferitelor teritorii venoase).
CORONAROGRAFIA (angiografia coronariană, angiocardiografia,
ventriculografia)
Coronarografia este o investigaţie radiologică invazivă, cu substanţă iodată de contrast
hidrosolubilă, ce necesită consimţămantul informat al pacientului.
Se pregăteşte zona de abord vascular prin depilare şi antiseptizare inghinală sau axilară.
Se puncţionează artera femurală sau brahială. Se introduce intraluminal cateterul de angiografie
şi se inaintează in contracurent pană la nivelul VS cand se doreşte măsurarea presiunilor şi
volumelor(ventriculografie) sau pană la nivelul arterelor coronare (coronarografie). Se
administrează substanţa de contrast şi se obţin radiografii seriate in timpul injectării. Explorarea
coronarografică permite identificarea leziunilor critice coronariene: ocluzia arterelor coronare,
anevrismele ventriculare, trombii murali intraanevrismali, tumorile cardiace (mixoame),
defectele septale şi valvulare (congenitale sau dobandite), embolii pulmonari, hipertensiunea
pulmonară.
Angioplastia coronariană transluminală percutană presupune poziţionarea cateterului cu
balonaş in zona coronariană stenozată şi umflarea acestuia, sub monitorizare ECG, pană la
dilatarea maximă a stenozei. Angioplastia poate fi urmată de plasarea unui stent metalic sau
impregnate medicamentos (DES) la nivelul stenozei dilatate prin angioplastie, pentru a preveni
reocluzia arterială. Dacă in cursul angioplastiei apar semne de ischemie miocardică se dezumflă
imediat balonul. După obţinerea informaţiilor dorite, se scoate cateterul. Procedura durează
aproximativ 60 min.
ARTERIOGRAFIA (angiografia)
Angiografia este o explorare invazivă radiologică cu substanţă iodată de contrast hidrosolubilă
care permite vizualizarea arterelor de calibru mare şi mediu. Prelucrarea computerizată cu
substracţie digitală a imaginilor obţinute permite un contrast de foarte inaltă calitate. Angiografia
poate fi completată de angioplastie, cu ajutorul unuei sonde cu balonaş a cărui umflare
permite dilatarea stenozelor arteriale identificate. Angioplastia poate fi urmată de plasarea la
nivelul stenozei arteriale dilatate a unui stent metalic sau impregnat medicamentos, pentru
menţinerea patenţei vasului.
Inaintea explorării se determină pulsurile arteriale periferice şi se evaluează statusul neurologic.
Pacientul este plasat in decubit dorsal. Se pregăteşte locul de abord vascular prin raderea şi
antiseptizarea tegumentelor. Se practică o mică incizie prin care se inţeapă artera femurală. Se
introduce cateterul şi se injectează substanţa de contrast, cu ajutorul injectomatului.
Se efectuează radiografii computerizate, se retrage cateterul şi se aplică un pansament steril
compresiv la nivelul puncţiei arteriale. Explorarea durează aproximativ 45-60 min.
Arteriografiile permit vizualizarea obstrucţiilor arteriale prin stenoze, embolii sau tromboze,
evidenţierea anevrismelor sau fistulelor arterio-venoase, evaluarea in vederea efectuării
transplantelor de organ, realizarea angioplastiei cu şi fără montare de stent, administrarea
intraarterială a tromboliticelor, evaluarea vascularizaţiei tumorale.
FLEBOGRAFIA (venografia)
Este o explorare invazivă radiologică cu substanţă iodată de contrast hidrosolubilă ce permite
evidenţierea lumenului venelor de calibru mare şi mediu. Pacientul este aşezat in decubit dorsal.
Se pregăteşte zona de abord vascular prin raderea şi antiseptizarea tegumentelor. Se
puncţionează vena femurală sau se abordează o venă superficială de pe faţa dorsală a piciorului.
Se injectează substanţa iodată de contrast şi se efectuează radiografii. Se extrage cateterul şi se
pansează steril, compresiv. După flebografie se monitorizează semnele vitale şi se supraveghează
locul de puncţie. Explorarea durează 30-60 min.
Flebografia permite identificarea trombozelor venoase profunde (sursă de tromboembolism
pulmonar), testarea competenţei valvelor profunde, evidenţierea unor malformaţii venoase
congenitale, identificarea unei vene adecvate penrtu grefa de bypass renal

Rolul asistentului medical în explorările angiografice

Pregătirea pacientului:
- teste de hemostază, test de sarcină, HLG, Grup sg., Rh
- explorarea funcţiei renale (uree, creatinină)
 - nu bea, nu mănâncă înaintea examinării
Pregatirea materialelor necesare:

- echipament steril pentru operator

- antiseptice
- cateter
- substanță de contrast
- echipament de resuscitare
Poziția pacientului: decubit dorsal
După explorare se urmăresc:
- eventuale sângerări, hematoame la locul puncției
- posibilele reacții alergice tardive
- se supraveghează respirația, pulsul, TA, diureza
- bolnavul va rămâne în decubit dorsal cu membrul de partea explorată în extensie
completă 8 ore postprocedural
Complicații:
- hematom local
- reacții alergice- șoc anafilactic
- contaminare bacteriană
- tulburări de ritm cardiac
- embolie de cateter

TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ TORACICĂ

Definiție : examen radiologic cu sau fără substanță de contrast, care oferă secțiuni transversale
ale peretelui și organelor intratoracice pe baza cărora se pot diagnostica o serie de afecțiuni
nedetectabile pe radiografia toracică standard.
Pot fi ezidențiate :
- calcificări mici de artere coronare
- anevrismul de aortă
- tromboembolismul
- limfadenopatii hilare sau mediastinale
Pregătirea pacientului :
- pacientul nu mănâncă înainte de examen
- poziție de decubit dorsal cu brațele ridicate deasupra capului
- stă nemișcat în timpul examinării
- procedura durează 60-90min
- poate apărea senzația de claustrofobie la intrarea în aparat
- dacă se administrează substanța de contrast, se montează o linie venoasă, pacientul este
avertivat asupra senzație de căldură
 - în timpul examenului, ascultă indicațiile medicului
- după procedură nu sunt necesare îngrijiri speciale
- dacă s-a folosit substanță de contrast, este sfătuit să bea multe lichide

REZONANȚA MAGNETICĂ NUCLEARĂ TORACICĂ

Se utilizează un câmp magnetic creat de un electromagnet. Acesta este un tub de 50-60 cm
lățime și 2 m lungime în care pacientul este introdus pe o masă mobilă care culisează; o antenă
plasată în dreptul regiunii de examinat trimite unde electromagnetice care permit obținerea de
imagini. Nu necesită pregătire specială pentru pacient. Atenție la pacienții cu claustrofobie,
pace-maker, tije, șuruburi metalice

3. SCINTIGRAFIA MIOCARDICĂ

Consta în injectarea în organismul pacientului a unei substante radioactive, de obicei Taliul, care
se fixează în mod normal în celulele vii și normal oxigenate ale inimii; dacă sunt insuficient
oxigenate sau moarte, Taliul nu se fixează. Astfel sunt evidențiate celulele miocardice sănătoase
și zonele inactive, generate de infarctul de miocard. Taliul se injectează într-o venă de la plica
cotului și pe măsura fixării produsului radioactiv pe pereții cardiaci se efectează măsurători ale
radioactivității emise. Datele sunt prelucrate electronic. Se efectuează în repaus, dar și în timpul
unui efort fizic. Contraindicații: femei gravide.

4. EXPLORĂRI FUNCȚIONALE ALE CORDULUI

ECHOCARDIOGRFIA
Echocardiografia, este o metoda de investigare neinvaziva ce utilizeaza ultrasunetele si care poate
aprecia forma, marimea si functionalitatea structurilor cardiace.
Scop:
- măsurarea dimensiunilor cavităţilor şi pereţilor inimii;
- oferă date despre structura şi funcţiile inimii;
- permite obţinerea de imagini dinamice a inimii, valvelor, pereţilor şi marilor vase.
Indicaţii:
- diagnosticul tumorilor intracardicace, a pericarditelor, cardimiopatiei hipertrofice obstructive,
pentru evidenţierea vegetaţiilor valvulare, a trombozelor intracavitare şi a rupturilor de cordaje;
- ghidarea puncţiei pericardice şi a cateterului pentru biopsie endomiocardică;
- permite urmărirea rezultatelor imediate şi tardive ale tratamentului chirurgical şi medical
Ecocardiograful reprezintă un aparat care crează imagini cu ajutorul ultrasunetelor.
Componentele de bază ale acestuia sunt reprezentate de: transductor (care este constituit dintr-un
cristal piezoelectric şi o lentilă concavă pentru focalizarea fasciculului de ultrasunete), sistemul
de transmitere şi recepţionare a semnalelor, sistemul de amplificare a semnalului, tub catodic şi
sistemul de vizualizare.
Examenele ecocardiografice includ:
- ecografia transtoracică (M-mod, bidimensională şi Doppler),
- ecografia transesofagiană
- ecografia vasculară Doppler.
Ecocardiografia transtoracică
Ecocardiografia transtoracică in M-mod permite inregistrarea lineară a mişcării structurilor
cardiace in funcţie de timp.
Ecocardiografia bidimensională (2D) reproduce dispunerea in spaţiu a structurilor cardiace.
Ecocardiografia Doppler color analizează direcţia, turbulenţa, viteza fluxurilor sangvine
intracardiace şi permite calcularea presiunilor la diferite nivele.
Examenul se realizează intr-o incăpere special destinată sau la patul pacientului (unităţi de
terapie intensivă – ecocardiograf portabil), cu pacientul dezbrăcat pană la jumătate, aşezat pe o
canapea ce permite ridicarea toracelui la un unghi de 20- 30o, in semidecubit lateral stang şi
decubit dorsal. Sonda se aplică pe piele prin intermediul unui gel bun conducător de ultrasunete.
După examinare, asistenta va şterge gelul de pe toracele pacientului.
Ecocardiografia transesofagiană

Constă in plasarea unui transductor 2D- eco la capătul unui endoscop flexibil şi permite
obţinerea unor imagini bidimensionale in multiple planuri la nivelul esofagului. Este indicată la
pacienţii la care ecocardiografia transtoracică este imposibilă din punct de vedere tehnic şi pentru
evaluarea protezelor valvulare, a vegetaţiilor, afecţiunilor aortei, tumorilor intracardiace şi
rezultatelor intervenţiilor chirurgicale
Pregătirea pacientului:
- este o procedură care necesită o pregătire asemănătoare endoscopiei digestive superioare
- informarea şi obţinerea consimţămantului;
- sedare;
- se face dimineaţa pe nemancate;
- anestezie locală cu xilină;
- poziţionarea pacientului: decubit lateral stang sau in şezut la pacienţii cu dispnee sau
insuficienţă cardiacă.
Participarea la tehnică
Sunt necesare două asistente: pentru asigurarea poziţiei pacientului şi pentru ajutarea medicului
ce efectuează endoscopia.
După terminarea ecocardiografiei transesofagiene pacientul este transportat in salon şi instruit să
nu se alimenteze 30 minute pană la dispariţia efectului anestezic al xilinei.
Tehnicile ecografice durează in medie 30-45 min.

Examenul Doppler cardiac completează ecocardiografia și reperează circulația sângelui în

interiorul cordului pe baza fenomenului fizic denumit “efect Doppler “ - vibrația produsă de
ultrasunete se reflectă pe o structură în mișcare, cu modificare de frecvență. Această variație de
frecvență face să apară un sunet, care este amplificat și inregistrat pe un graphic.

ELECTROCARDIOGRAFIA (E.C.G.)

Electrocardiograma = înregistrare grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui

ciclu cardiac. Este o metodă de investigație prețioasă în diagnosticul unei cardiopatii, în
suferințele miocardo-coronariene, metodă de recunoaștere a bolilor inimii, care evoluează clinic
latent.
Scop: diagnostic și gestionarea pacientului în diferite medii de îngrijire (bloc operator
intraoperator, terapie intensivă, secție coronarieni, etc
O electrocardiograma poate sa arate:
- dovezi ale maririi de volum a inimii
- semne ale unui flux sanguin insuficient la nivelul inimii
- semne ale unor leziuni noi sau vechi ale inimii (infarcte)
- probleme ale ritmului cardiac (aritmii)
- modificari ale activitatii electrice, determinate de un dezechilibru electrolitic
-semne de inflamatie a sacului ce inconjoara inima (pericardite)

Tipuri de electrocardiogramă
- electrocardiograma de repaus;
- electrocardiograma de efort;
- monitorizarea Holter.

A. Electrocardiograma de repaus

Electrocardiograful este aparatul cu care se realizează E.C.G. Legătura dintre bolnav și aparat se
face printr-un cablu. La extremitatea distală a cablului sunt atașați electrozii (plăcuțe metalice) în
număr de 10 (4 pentru membre și 6 precordiali). Tensiunile bioelectrice produse de miocard sunt
interceptate cu ajutorul electrozilor, transmise la aparat prin cablu, amplificate și înregistrate sub
forma unei diagrame numită electrocardiogramă. Inscrierea curbelor electrice se face pe o
hârtie specială care are imprimat un sistem de coordonate. Pe orizontală este reprezentat timpul,
iar pe verticală amplitudinea semnalelor bioelectrice (1mm=0,04 secunde și 0,1mV). Procedura
durează 5 minute.
Pe E.K.G. se înregistrează 12 derivații(conduceri- o dervație este formată din 2 electrozi care
culeg variațiile de potential electric produse în cursul ciclului cardiac):
- 3 derivații bipolare notate D I, D II, D III
- 3 derivații unipolare de member, notate aVR, aVL, aVF
- 6 derivații precordiale notate V1, V2, V3, V4, V5, V6
Etape de execuție:
1. Pregătim pacientul psihic, pentru a înlătura factorul emoțional.
2. Pregătirea pielii pentru poziționarea electrozilor de captare:
- alegerea tegumentului intact, fără leziuni (pielea este slab conducător de electricitate)
 - spălarea tegumentului cu apă și săpun (eterul și alcoolul pur usucă tegumentul și măresc
rezistența)
- uscarea tegumentului, care trebuie să fie curat, fără urme de săpun
- Atenție! pilozitatea poate parazita traseul
3. Transportăm pacientul în sala de explorări cu 10-15 min.înainte de înregistrare.
4. Așezăm bolnavul în decubit dorsal, pe patul de consultații, rugându-l să relaxeze musculatura.
5. Conectarea cablurilor ECG:
- atașarea clemelor la electrozi înainte de a aplica electrozii pe tegument
- dacă se folosesc electrozi cu aplicație prealabilă de gel acest lucru trebuie făcut înainte de
aplicarea lor pe tegument; există și electrozi autoadezivi de unică utilizare
- aplicarea standard a electrozilor care sunt conectaţi la aparat printr-un cablu permite
obținerea aşa numitelor “derivaţii”, cu înregistrare pe hârtie milimetrică a traseului ECG

Derivaţiile care “văd” inima în plan frontal pot fi:

1.DERIVAŢIILE STANDARD ALE MEMBRELOR (BIPOLARE)
Numite DI, DII, DIII; ambii electrozi plasaţi în câmpul electric al cordului formează un
triunghi echilateral cu inima în centru.
- DI: membrul superior drept membrul superior stâng
- DII: membrul superior drept membrul inferior stâng
- DIII: membrul superior stâng membrul inferior stâng

2. DERIVAŢIILE UNIPOLARE ALE MEMBRELOR

Un electrod plasat în câmpul electric al cordului, iar celălalt în planul de potenţial 0;
Codul culorilor:
 RA, (Right Arm) (roșu) pe fața antero-internă a antebrațului drept
 LA, (Left Arm) (galben) pe fața antero-internă a antebrațului stâng
 RL, (Right Leg) (negru) 1/3 distală gambă dreaptă, fața internă
 LL, (Left Leg) (verde) 1/3 distală gambă stângă, fața internă
 Numite aVR, aVL, aVF
a – amplificare
V- voltaj
R, L, F – locul de plasare a electrozilor
R, right = drept (membrul superior drept); L, left = stâng (membrul superior stâng); F, foot =
picior (membrul inferior stâng

Electrodul pozitiv se plasează pe R, L sau F, iar ceilalți 2 electrozi se leagă împreună,

reprezentând electrodul negative.
3. DERIVAŢII UNIPOLARE PRECORDIALE culeg activitatea electrică a inimii în plan
transversal, V 1- V6. Electrodul explorator (pozitiv) este plasat succesiv pe torace în diferite
zone precordiale, iar electrodul de referință (negativ) se realizează prin unirea electrozilor R, L și
F
Electrozii precordiali:
-Reperarea spațiului II intercostal prin palparea proeminenței (unghiului Louis), dintre stern și
manubriul sternal
-V1(roșu) în spatiul IV i.c. pe marginea sternală dreaptă
-V2 (galben) în spatial IV i.c. pe marginea sternală stângă
-V3 (verde) la jumatatea distanței dintre V2 și V4
-V4 (maro) în spațiul V i.c. pe linia medio-claviculară stângă
-V5 (negru) pe linia axilară anterioară stângă, orizontal față de V4
- V6 (violet) pe linia axilară medie stângă, orizontal față de V4
5.Verificarea poziției corecte a butoanelor și clapelor și înregistrarea testului etalon
6.Înregistrarea electrocardiogramei prin pornirea înregistrării. Aparatul este etalonat cu o viteză
de derulare a hârtiei de 50mm/sec sau 25mm/sec; la viteza de 50mm/sec distanța dintre 2 linii
este de 0,02 sec, iar la viteza de 25mm/sec distanța dintre 2 linii este de 0,04 sec.
7.Terminarea înregistrării și îndepărtarea electrozilor de pe pacient
8.Notarea electrocardiogramei – pe hârtia înregistrată se notează numele pacientului, vârsta, data
și ora înregistrării.
9.Interpretare:
Unde- convențional numite P,Q,R,S,T,U
Segmente- distanța dintre două unde (PR) (ST)
Intervale- unde+segment (PR cuprinde unda P + segmentul PR ; QT cuprinde unda QRS
+ segmentul ST + unda T; TP- linia izoelectrică)
Între două cicluri cardiace se înregistrează linia zero potențial (linia izoelectrică). Undele
situate deasupra liniei izoelectrice sunt pozitive, cele care se găsesc dedesubtul ei sunt negative.
Intervalul PQ se măsoară de la începutul undei P și corespunde timpului în care stimulul străbate
atriile de la nodul sinusal Keith-Flack până la nodul atrio-ventricular Aschoff-Tawara. Timpul de
conducere a stimulului de la atriu la ventriculi este normal între 0,12 sec-0,21 sec. Unda P și
segmentul PQ reprezintă expresia electrică a activității atriilor. Undele QRS, segmentul ST și
unda T reprezintă expresia electrică a activității ventriculare.

B. Electrocardiograma de efort
Este un test neinvaziv diagnostic, care investighează capacitatea cordului de a răspunde in
condiţii de stres. Necesită consimţămantul informat al pacientului.
Scop
_ diagnostic (ex. pacienţii cu cardiopatie ischemică cronică pot avea o electrocardiogramă de
repaos normală);
_ prognostic - evaluarea postinfarct miocardic;
_ urmărirea evoluţiei bolii şi a efectului terapiei aplicate: medicamentoase (terapie
antianginoasăsau antiaritmică) sau intervenţionale (postchirurgie cardiacă).
Cel mai utilizat este testul de efort la cicloergometru sau la covor rulant. Efortul este realizat prin
pedalare la cicloergometru impotriva unei rezistenţe mecanice ce creşte treptat sau prin alergare
intr-un ritm din ce in ce mai alert pe o bandă rulantă a cărei inclinaţie creşte progresiv. Scopul
efortului este atingerea frecvenţei cardiace maxime teoretice (FCMT = 220-varsta in ani), in
cadrul testului maximal de efort.
Testul se efectuează după inregistrarea ECG de repaus, cu repetarea ECG la fiecare treaptă de
efort, cu monitorizarea FC şi TA. Testul se intrerupe după atingerea FCMT sau in cazul in care
apar simptome (durere anginoasă) sau modificări ECG ischemice. Pacientul este urmărit clinic şi
ECG in perioada de recuperare postefort. La efectuarea oricărui test de efort se recomandă
pregătirea trusei de resuscitare la indemană, inclusiv a defibrilatorului. La pacienţii postinfarct
miocardic evaluarea ischemiei reziduale se face prin testul submaximal de efort, in cazul căruia
frecvenţa cardiacă ţintă este 85% din FCMT.
Este recomandabil ca pacientul să aibă îmbrăcăminte lejeră, nu va fuma înainte de test, va lua
masa cu 2 ore înainte de test. Pacientul comunică asistentului tratamentul pe care l-a luat în ziua
respectivă: se întrerupe tratamentul cu barbiturice, tonice cardiace, antiaritmice, nitriți
Pacientul este sfătuit să anunțe orice manifestare în timpul examenului: durere, palpitații, jenă
respiratorie.
Explorarea durează aproximativ 45 min.
Testul de efort permite diagnosticul anginei pectorale de efort, evaluarea postinfarct miocardic,
evaluarea eficacităţii tratamentului antianginos şi antiaritmic şi evaluarea postchirurgie cardiacă.
Contraindicaţiile testului de efort sunt următoarele:
- angina pectorală instabilă;
- primele zile postinfarct miocardic acut;
- insuficienţa cardiacă congestivă;
- valvulopatii aortice severe;
- insuficienţă respiratorie;
- afecţiuni musculo-scheletice invalidante;
- arteriopatie obliterantă a membrelor inferioare.
In cazul pacienţilor cu afecţiuni musculo-scheletice, neurologice sau insuficienţă respiratorie ori
arteriopatii obliterante ale membrelor, care nu pot efectua efort fizic se recomandă inlocuirea
testului de efort prin testele de stres farmacologic.

C. Monitorizarea electrocardiografică ambulatorie (ECG Holter)

Metodă neinvazivă care permite înregistrarea continuă a activității cardiace timp de 24h pe un
suport digital, care va fi prelucrat ulterior de un soft computerizat. Înregistrarea se face prin
intermediul unor electrozi montați pe toracele pacientului și legați la un aparat de mărimea unui
telefon pe care pacientul îl poartă tot timpul cât durează înregistrarea. Examenul este foarte
important pentru înregistrarea fenomenelor paroxistice care apar sau dispar brutal: aritmii,
tulburări de conducere și a modificărilor ischemice. Permite aprecierea efectelor tratamentului
cu antiaritmice. Interpretarea reultatelor se face de către medic, la sfârșitul înregistrării.
Montarea electrozilor:
- Se îndepărtează pilozitatea
- Se aplică electrozii
- Se verifică dispozitivul de înregistrare
- Se declanșează înregistrarea
Intruirea pacientului:
- Pacientul are obligația să supravegheze aparatul de înregistrare în timpul celor 24h
- Efectuează activitățile obișnuite de zi cu zi
- Nu face duș
- Nu folosește aparatură electrică sau electronică (aparat de ras) deoarece modifică traseul
ECG
- Pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toate manifestările particulare:
palpitații, efort mare, oboseală mare

FONOCARDIOGRAMA
Reprezintă înregistrarea grafică a zgomotelor produse în cursul unui ciclu cardiac. Zgomotele
cardiace sunt captate cu ajutorul unui microfon și transformate în curent electric, care dupa
filtrare și amplificare cu un dispozitiv electronic sunt înregistrate pe hartie. Poziția pacientului,
pregătire acestuia, sunt identice ca pentru EKG. Concomitent se înregistrează și E.C.G. pentru a
avea indice de referință asupra timpului și duratei fenomenului acustic înregistrat. În cursul
ciclului cardiac se percep 4 zgomote:
~ zgomotul 1- situat la inceputul undei R sistolic ventricular este produs de inchiderea
valvelor atrioventriculare si apare la inceputul sistolei;
- zgomotul 2 - se aude inainte de sfarsitul undei T este determinat de inchiderea valvelor
semilunare ale orificiilor arterelor aorta si pulmonară:
- zgomotul 3 - poate fi perceput la tinerii normali si este situat imediat dupa unda T fiind cauzat
de relaxarea rapida a musculaturii ventriculilor la inceputul diastolei;
- zgomotul 4 - situat imediat dupa unda P, dar inainte de unda QRS(presistolic), fiind
produs de contractia musculaturii atriale.

5. EXPLORĂRI FUNCȚIONALE ALE APARATULUI CIRCULATOR

ECOGRAFIA ARTERIO-VENOASĂ DOPPLER

Este o explorare neinvazivă care evaluează permeabilitatea vaselor sangvine, direcţia şi viteaza
fluxului sangvin cu ajutorul ultrasunetelor reflectate de hematiile aflate in mişcare.
Transductorul M-mod reproduce fluxul sangvin ca un sunet şuierător. In cazul obstrucţiilor
vasculare nu se produce nici un sunet.
Scanarea duplex oferă imagini bidimensionale ale vaselor de sange, permiţand detectarea
zonelor stenozate sau trombozate şi evaluarea gradului obstrucţiei.
Ecografia vasculară Doppler color permite vizualizarea direcţiei şi vitezei fluxului sangvin.
Procedura incepe prin descoperirea membrului investigat, pe care se aplică gelul conducător. Se
observă semnalul fluxului sangvin.
Tehnica durează 15-30 min.

MONITORIZAREA TENSIUNII ARTERIALE

-Utilizarea unei manşete de dimensiuni inadecvate falsifică valorile TA! Astfel, utilizarea unei
manşete prea inguste (standard) la o persoană obeză conduce la supraestimarea valorilor TA.
Utilizarea unei manşete standard la o persoană cu braţe subţiri va determina subestimarea TA.
-In cursul măsurării TA pacientul va fi rugat să nu vorbească şi să nu işi incrucişeze coapsele
(efortul astfel făcut poate modifica TA).
-Măsurarea corectă a TA se face prin expunerea complete a braţului dezgolit. Hainele prea
stranse pot exercita efect de garou, falsificand citirea TA.
-Braţul la care se face determinarea va fi poziţionat la nivelul cordului pacientului. Dacă braţul se
află sub acest nivel valorile citite ale TA sunt mai mari decat cele reale, iar dacă braţul este plasat
deasupra nivelului inimii TA citită este mai mică decat valoarea reală. Poziţia incorectă a
braţului poate determina erori de plus/minus 20 mmHg in estimarea TA
-Pentru varstnici sau pentru pacienţii hipertensivi trataţi se recomandă determinarea TA atat in
poziţie şezandă (sau in clinostatism), cat şi după 3 minute de ortostatism. In mod normal, la
trecerea in ortostatism TA sistolică poate scădea cu 10 mmHg faţă de valoarea din clinostatism,
iar TA diastolică creşte cu 5 mmHg. Scăderea TA sistolice in ortostatism > 10 mmHg, insoţită de
simptome şi eventual de tahicardie defineşte hipotensiunea arterială ortostatică.
-Măsurarea TA la pacienţii spitalizaţi aflaţi in stare gravă se va face la un interval de 1-2 ore;
Interpretarea valorilor TA (ESC- 2014)
TA diastolică TA sistolică Stadiu
< 80 mm Hg < 120 mm Hg Optimă
80-84 mm Hg 120-129 mm Hg NORMAL
85-89 mm Hg 130-139 mm Hg Normal inaltă
90-99 mm Hg 140-159 mm Hg HTA gard 1
100-109mm Hg 160-179 mm Hg HTA grad 2
≥110 mmHg ≥ 180 mm Hg HTA grad 3
< 90 mm Hg ≥ 140 mm hg HTA sistolică izolată

Monitorizarea Holter TA
Holterul TA este un dispozitiv medical care monitorizează valorile tensiunii arteriale la anumite
intervale de timp (în timpul zilei – la fiecare 30 min; iar în timpul nopţii – la interval de 60 min).
Dispozitivul pe care pacientul îl poartă timp de 24 de ore constă într-o manșetă care se atașează
pe unul dintre brațe. Manșeta este ataşată de aparatul Holter printr-un furtunaş de cauciuc, pe
care pacientul îl poartă în jurul taliei sau în jurul gâtului. Dispozitivul Holter are dimensiunea
unui telefon mobil și este ușor de purtat pe tot parcursul zilei, fără a incomod. Monitorizarea
valorilor tensiunii arteriale este importantă atât la pacientul aflat pe tratament antihipertensiv
pentru evaluarea eficacităţii tratamentului, cât şi pentru a diagnostica corect hipertensiunea
arterială la anumite categorii de pacienţi. Tensiunea crescută pe care medicul o poate descoperi
la un control de rutină poate fi pusă pe seama prezenței pacientului în cabinet (asa
numita „ Hipertensiunea de halat alb”), așa că datele cumulate în urma monitorizării prin Holter
TA, oferă o viziune mai clară asupra profilului pacientului. În funcție de recomandarea
medicului, dispozitivul trebuie purtat minimum 24 ore, maximum 72 de ore.

OSCILOMETRIA
Este o metoda prin care se evidențiază amplitudinea pulsațiilor peretelui arterial la un membru
cu ajutorul oscilometrului. Indicele oscilometric reprezintă valoarea oscilațiilor arteriale
înregistrate cu ajutorul aparatului și este direct proporțională cu gradul de permeabilitate
arterială.
Indicele oscilometric nu oferă o cifră fixă, variind în funcție de sex, constituție, vârstă, starea
pereților arteriali.
Aparatul (Pachon) este alcătuit dintr-un cadran gradat în unități, o manșetă pneumatică cu doua
camere în care se pompează aerul cu o pară de cauciuc. Manșeta aparatului se fixează la
nivelurile dorite pe membrele bolnavului de unde pulsațiile se transmit la manometru.
Amplitudinea oscilațiilor arteriale se observa pe un cadran gradat al aparatului.
Pregătirea pacientului
 Bolnavul este în repaus psihic și fizic cu cel puțin 15 minute înainte (camera va avea un
climat corespunzător);
 Se informează pacientul, se cere consimțământul;
 Se poziționează pacientul în decubit dorsal;
 Se descoperă membrele superioare și inferioare ale pacientului;
Locuri de elecție pentru oscilometrie
Regiunile unde se cercetează oscilometria:
 Treimea inferioară și superioară a gambei;
 Treimea inferioară a coapsei;
 Treimea inferioară a antebratului;
 Treimea inferioară a brațului; (întotdeauna se măsoară comparativ între 2 membre)
Tehnica
 Manșeta aparatului se fixează la nivelul dorit, pe membrul examinat;
 Se pompează aer până când dispare pulsul periferic (presiunea depășeste T.A. maximă);
 Se citește amplitudinea oscilațiilor pe cadranul manometrului;
 Se scade presiunea cu 10 mmHg și se citesc din nou oscilațiile arteriale;
 Se scade apoi presiunea din 10 în 10 mmHg cu citiri succesive, până se găsește valoarea
maximă a amplitudinii, ceea ce se numește indice oscilometric
Interpretarea rezultatelor
Interesul medical constă în compararea indicelui oscilometric între două regiuni simetrice.
Diferențe mai mari de două unități între membre, la aceleași nivele, indică o leziune a
trunchiului principal, obstrucții vasculare.
Dacă indicele oscilometric este 0, denotă obstrucția arterială completă.
Oscilometria indică limita proximală a obstrucției, dar nu și întinderea ei.
Valori normale > sau = cu 5 la coapsă
> sau = cu 4 în 1/3 superioară a gambei
> sau = cu 3 in 1/3 inferioară a gambei
În condiții patologice, scăderea amplitudinii oscilațiilor arteriale este semnificativă. În general
un indice sub 2 diviziuni în 1/3 inferioară a gambei este considerat patologic și exprimă
existența ischemiei periferice. Substratul acestor ischemii îl constituie arteriopatiile obliterante.
Este importantă aprecierea comparativă între două membre (o diferență mai mare de o diviziune
este semnificativă).
Factori care cresc amplitudinea oscilațiilor
 efortul fizic
 expunerea la căldură
 vasodilatatoare
 hipertensiunea arterială
 scăderea tonusului simpatic
 Factorii care scad amplitudinea oscilațiilor
 obezitatea
 edemul
 expunerea la frig
 vasoconstrictoare
 hipotensiunea arterială
 obstrucția trunchiului arterial principal.

ARTERIOGRAMA (carotidograma, sfigmograma) (inregistrarea pulsului arterial)

Arteriograma = inregistrarea grafica a pulsului arterial sub forma unei curbe. Carotidograma
aduce date pretioase in studiul leziunilor valvei aortice. Pregatirea si pozitia bolnavului este
aceeasi ca pentru inregistrarea EKG, dar cu barbia usor ridicata. Invitam bolnavul sa ramana in
perfecta liniste, sa-si relaxeze musculatura, sa nu miste si sa-si retina respiratia Bolnavul se
conecteaza la electrocardiograf print-un captator a carui plasare se face pe partea dreapta,
aproape de carotida, de unde se inregistreaza cu o frecventa de 50 mm/s pulsatiile carotidei. In
timpul inregistrarii, captatorul se fixeaza cu mana. La sfarsitul inregistrarii se noteaza pe
sfigmograma numele si varsta bolnavului, data inregistrarii si numarul inregistrarii.

FLEBOGRAMA (JUGULOGRAMA) (Inregistrarea pulsului venos)

Flebograma = inregistrarea grafica a pulsatiilor venei jugulare. De obicei se face la nivelul venei
jugulare si poarta denumirea de Jugulograma. Pregatirea si pozitia bolnavului este aceeasi ca pentru
inregistrarea electrocardiogramei. Bolnavul se conecteaza la aparat print-un captator care se fixeaza
pe vena jugulara. In cazul in care vena nu poate fi reperata, se provoaca o staza venoasa obtinuta prin
presiune manuala la baza gatului. Inregistrarea se face cu o frecventa de 50- 7 mm/ s. Flebograma
contribuie la recunoasterea insuficientei cardiace, a pericarditei
si a leziunilor tricuspidiene.

MASURAREA PRESIUNII VENOASE

Presiunea venoasa este presiunea exercitata de sangele venos asupra peretilor venelor. Masurarea
presiunii venoase este indicata pentru aprecierea insuficientei cordului drept si a gradului de umplere
a patului vascular venos. Presiunea venoasa centrala se masoara prin intermediul cateterismului
cardiac, iar presiunea venoasa periferica pe una din venele superficiale mari ale membrelor, de
obicei la plica cotului sau la nivelul venei safene mari. Presiunea venoasa se determina in centimetri
coloana de apa.

CAPITOLUL III: INTERVENȚII SPECIFICE ÎN AFECȚIUNILE

APARATULUI CARDIOVASCULAR

CATETERISMUL CARDIAC
Cateterismul cardiac reprezinta introducerea unei sonde radioopace pe cale venoasa sau arteriala in cavitatile
inimii sau in vasele mari, in vederea determinarii presiunii in diferitele cavitati cardiace si a saturatiei in
oxigen a sangelui arterial si venos. Sonda este dirijata sub ecran radiologic. Tenica presupune
cateterizarea percutanata a arterei femurale(pentru explorarea cavitatilor stangi) si venei
femurale(pentru explorarea cavitatilor drepte), dupa anestezie locala.
-Angiografie-injectarea pe cateter a unei substante de contrast, urmata de inregitrarea pe un film
cu ajutorul razelor Rontghen.
-Valvuloplastie- cateterul este folosit pentru a largi deschiderea unei valve ingustate
-Angioplastie-eliberarea arterelor ingustate sau obstruate
Cateterizarea cardiaca se dovedeste a fi deosebit de utila in stabilirea atitudinii terapeutice fata de
pacientii coronarieni gravi .
In timpul cateterizarii cardiace pacientul va fi permanent monitorizat EKG deoarece
introducerea unui cateter la nivelul cordului poate induce aritmii fatale, echipamentul de resuscitare
va fi intotdeauna pregatit;
Cateterizarea cardiaca este de regula asociata cu realizarea unei angiografii, injectarea unei
substante de contrast in sistemul vascular in vederea evaluarii inimii si vaselor de sange;
Interventiile asistentului medical includ:
Pregătirea materialelor:
-halate, campuri, comprese, fese sterile
- trusa de mica chirurgie
- cateter steril radioopac, gros de 2mm si lung de aprox 1m
- seringi, ace sterile
- substanta de contrast
- medicamente anestezice si sedative
- recipiente pentru colectarea deșeurilor
Regătirea pacientului:
- va recomanda pacientului un post alimentar de 8 -12 ore inaintea desfasurarii procedurii
- întreruperea tratamentului cu anticoagulante cu 48 de ore înainte
- va explica pacientului cum se va desfasura procedura, precizand ca va trebui sa stea intins pe o
masa dura aproximativ 2 ore
- va incuraja pacientul sa -si exprime teama si nelinistea fata de aceasta tehnica, incercand de
fiecare data sa-l linisteasca si sa -i insufle incredere
- pacientul va efectua duș și se va epila regiunea unde se execută puncția vasculară
Rolul asistentului medical în timpul cateterizării :
- Asigura conditii adecvate de mediu
- Ajuta pacientul sa se dezbrace
- Aseaza pacientul in decubit dorsal si intinde campurile sterile

- Dezinfecteaza locul punctiei

- Observa, masoara si noteaza functiile vitale
- Fixeaza o perfuzie intravenoasa
- Monteaza electrozii pentru EKG
- Ajuta medicul sa imbrace sortul de plumb si halatul steril
- Administreaza intravenos medicatia recomandata de medic
- Dupa ce medicul introduce cateterul, se executa radiografii, pacientul fiind rugat sa nu se
miste sau sa-si tina respiratia
- Dupa retragerea cateterului se executa compresie 10min apoi se aplica pansament
compresiv
Rolul asistentului medical dupa cateterizarea cardiaca:
- pacientul este transportat în salon cu targa și așezat în pat cu membrul inferior întins
- va supraveghea locul de punctie pentru a putea sesiza la timp sangerarea si aparitia unui eventual
hematom
- va masura periodic pulsul periferic la nivelul extremitatii afectate
- va urmari temperatura si culoarea tegumentelor extremitatii afectate
- va observa din timp orice modificare survenita in evolutia pacientului (durere, tulburari de ritm,
bradicardie, hipotensiune arteriala, etc.) si va anunta medicul. )
Incidente și accidente :
- sângerare la locul punctiei
-aritmii cardiace
-reactii alergice fata de substanta de contrast
-infectie
-traumatizarea arterei sau obstruarea ei
- embolie gazoasă

PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA PUNCȚIEI

PERICARDICE

Definiție: pătrunderea cu un ac în cavitatea pericardică, care se transformă din spațiu virtual în

cavitate reală, prin acumularea sângelui sau lichidului de transudație.
Scop/indicaţii:
- Explorator: constaterea prezenței lichidului în cavitatea pericardică și recoltarea
lichidului pentru examinare în vederea stabilirii naturii sale
- Terapeutic: evacuarea lichidului acumulat (poate cauza tamponada cardiacă) și
introducerea substanțelor medicamentoase după evacuarea lichidului (citostatice,
antibiotice, corticoizi)
Puncția este contraindicată în caz de incertitudine asupra diagnosticului etiologic al tamponadei
cardiace.
Puncţia este efectuată de medic ajutat de două asistente medicale. Locul puncţiei este ales de
către medic în urma unui control radiologic, în funcţie de scop şi cantitatea de lichid: spațiul V
intercostal stâng la 6cm de marginea sternului (puncția exploratoare); spațiul VI-VII la jumătatea
distanței dintre linia axilară anterioară și cea medioclaviculară stângă (puncție terapeutică)
Materiale necesare
-câmp pentru protecţia patului;
- materiale de dezinfecţie: pense, tampoane, soluţii dezinfectante (betadină);
- materiale pentru puncţie: 2-3 ace de lungime 8-10 cm şi cu diametrul de 1 mm (cu bizou scurt
și lumen larg), 2-3 seringi de 20 – 50 ml, seringă de 10 ml, ace pentru anestezie;
-robinet steril cu 3 căi și conector steril de polietilenă
- leucoplast;
- mănuşi de unică folosinţă și sterile;
-câmpuri sterile, comprese sterile,
-medicamente pentru prevenirea accidentelor: adrenalină, atropină, morfină, tonicardice, soluţii
anestezice (20ml Xilină1%);
- tăviţă renală sau container pentru colectarea materialelor folosite;
- eprubete sterile pentru prelevări bacteriologice, eprubete curate, uscate şi heparinate sau
citratate pentru examenele biochimice şi citologice ale lichidului pleural extras)
- trusă pentru resuscitare cardiorespiratorie
Pregătirea pacientului
- se explică necesitatea manevrei și se obține consimțământul;
-combaterea anxietății, sedare (diazepam 5-10mg i.v.)
-monitorizarea ECG și automata a TA
–pacientul se așează semișezând pentru puncţia evacuatoare când locul ales este extremitatea
apendicelui xifoid; decubit dorsal când locul ales este spaţiul 5 intercostal stâng la 6 cm de
marginea stângă a sternului (pentru puncţia exploatoare) sau spaţiul 6-7 la jumătatea distanţei
dintre linia axilară anterioară şi cea medio-claviculară stângă când cantitatea de lichid este mare.
Participarea asistentului medical la procedură
-se identifică pacientul, se verifică recomandarea medicală;
- cu 30 de minute înainte se administrează o fiolă (1mg) de atropină subcutanat, pentru
prevenirea reacțiilor vagale cu agravarea hipotensiunii arteriale;
- se protejează patul;
- pacientul este ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în poziţia aleasă de medic;
- se dezinfectează locul;
- se serveşte medicului seringa cu anestezic pentru a realiza anestezia;
- asistenta serveşte câmpul chirurgical pe care medicul îl aşază sub locul puncţiei;
- se dezinfectează locul puncţiei şi medicul execută puncţia;
- asistenta supraveghează pacientul, dacă este nevoie îl imobilizează;
- se observă faciesul, respiraţia, pulsul, apariţia dispneei;
- lichidul aspirat este transferat în eprubete şi etichetat pentru a fi expediat la laborator;
- medicul retrage acul;
- asistenta dezinfectează locul şi aplică un pansament steril cu bandă adezivă.
Îngrijirea pacientului după puncţie
- pacientul este asezat în decubit dorsal, cu toracele uşor ridicat;
- se asigură repausul fizic şi psihic;
- se monitorizează pulsul, tensiunea arterială, respiraţia pentru a identifica eventualele fenomene
de insuficienţă cardiacă prin decomprimarea bruscă produsă de eliminarea lichidului;
-se aplică comprese reci în regiunea precordială, la recomandarea medicului se administrează
tonicardice

CAPITOLUL IV: SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI TRATAT MEDICAMENTOS ÎN

AFECȚIUNILE CARDIOVASCULARE

1.Supravegherea pacientului tratat cu diuretice

Acţiunea medicamentelor: diureticele cresc excreţia renală de sodiu şi apă.

Indicaţii generale:
 - insuficienţă ventriculară stânga şi dreapta;
- edem pulmonar şi edeme ale unor membre inferioare;
- hipertensiune arterială;
- retenţia hidrică din sindromul nefrotic, ciroza heptică;
- insuficienţă renală acută şi cronică.
Recomandarea diureticului, stabilirea dozei şi orarului de administrare sunt de competenţa
medicului.
Diuretice de ansă-Furosenid (furantil, lasix) – provoacă eliminarea unui volum mare de urină
izoton sau hipoton cu o cantitate crescută de Na, K, Cl, Ca, Mg.
Se folosteşte în toate tipurile de edem: insuficienţă caridacă, ciroză, endeme renale
Diuretice tiazidice sunt diuretice cu acţiune moderată, relativ durabilă.
Sunt larg folosite pentru tratamentul retenţiei hidrosaline moderate din insuficienţa cardiacă
cronică, ciroză, boli renale cronice. Sunt indicate ca antihipertensiune.
Spironolactona şi alte diuretice aldosteronice cresc eliminarea apei şi a clorului de
sodoiu Favorizează reţinerea potasiului în organism.
Manitolul – face parte dintre diureticile osmotice, nu se foloseşte în insuficienţa cardiacă
decompensată.
Supravegherea tratamentului
- curba diurezei;
- curba greutăţii;
- semnele clinice şi starea de hidratare;
- se recoltează probe biologice, urmărind principalii parametri ai funcţiei renale: uree
sangvină, creatinemin; se supraveghează ionograma sangvină şi urinară;

-se face dozarea regulată a proteinelor, uricemia, glicemia, calcemia, permiţând depistarea
efectelor indezirabile ale tratamentului
2.Supravegherea pacientului tratat cu digitalice
Digitalicele sunt glucozide cardiotonice care au ca efect creşterea forţei de contracţie a
miocardului, reducerea frecvenţei cardiace, încetinirea conducerii intracardiace, și cresterea
excitabilității miocardului ventricular (Digoxin, Lanatozid C).
Indicaţii:
-insuficienţa cardiacă;
-tulburările de ritm supraventricular.
Recomandarea tonicardiacului, stabilirea dozei şi orarului de administrare sunt de competenţa
medicului:
- În caz de urgență se administrează i.v. o jumătate de fiolă la început, iar restul la
interval de 2-4 ore .Efectul digoxinului este rărirea ritmului cardiac și creșterea forței
de contracție.
- Dozele de întreținere se administrează sub formă de comprimate per os, 1-2 tablete pe
zi.
Precauţii, supraveghere:
Supravegherea, de către asistentul medical, a pacientului tratat cu digitalice urmărește:
-observarea stării generale a pacientului pe durata tratamentului/spitalizării;
-transmiterea oricăror semne intoxicație sau efecte adverse care pot apărea, precum:
-semne digestive: anorexie, greţuri, vărsături;
-semne oculare: discromatopsie la verde şi galben;
-semne neurologice: cefalee, fatigabilitate, vertij;
-semne cardiace: tulburări de ritm şi de conducere relevate prin electrocardiogramă;
-manifestări alergice și trombopenie (rar);
-efecte adverse asupra sistemului nervos: slăbiciune musculară, apatie, fatigabilitate, astenie,
stare de rău, cefalee, tulburări de vedere, depresie şi foarte rar psihoze;
-ginecomostia (în administrarea pe termen lung).
-depistarea intoxicaţiei digitalice trebuie să se facă sistematic la toţi pacienții aflaţi sub tratament;
-se obţin prin interogări date despre manifestările extracardiace, adesea foarte precoce şi prin
ECG, care evidenţiază extrasistole izolate, bloc atrioventricular sau fibrilaţie atrială şi ritm
ventricular lent;

3. Supravegherea pacientului în tratament cu anticoagulante (heparină, preparate de

heparină, trombostop)

Indicațiile heparinei: infarct miocardic acut, tromboze arteriale și venoase, tromboembolii

acute, pentru prevenirea tromboemboliilor după intervenții chirurgicale, în intervenții pe
cord deschis și în șoc septic.
Modul de administrare: i.v. în urgențe (infarct) la 6 ore sau în perfuzie. În timpul tratamentului
cu heparină se controlează Timpul Quick sau Timpul de protrombină. Reacții adverse:
hemoragii, urticarie. În cazurile grave se întrerupe tratamentul și se administrează ca
antidote Sulfat de protamine.
Derivații de heparină (fraxiparină, clexan, calciparină) se administrează s.c. în flancurile
laterale ale pereților abdominali, se menține pliul cât timp se injectează soluția.
Trombostopul este un anticoagulant de sinteză cu acțiune prelungită, se prezintă sub formă de
comprimate și se administrează pec ale orală într-o singură priză. Se controlează Timpul de
protrombină de 2-3 ori pe săptămână.

CAPITOLULV: REGIMUL IGIENO-DIETETIC ÎN AFECȚIUNILE

CARDIOVASCULARE

Specialistii in nutritie si cardiologii au convenit ca o dieta sanatoasa si echilibrata in nutrienti

esentiali organismului poate influenta in mod benefic bolile de inima (poate avea rol atat in
prevenirea cat si in ameliorarea lor). Regimul alimentar corect, combinat cu un stil de viata
sanatos (in care exercitiile fizice sunt foarte importante) poate reduce semnificativ riscul de
aparitie a bolilor cardiace, coronariene, a infarctului miocardic si accidentelor vasculare
cerebrale. Prin scaderea nivelului de colesterol se scad si sansele de a dezvolta sindroame
metabolice, hipertensiune arteriala, diabet zaharat, obezitate sau sindroame dislipidemice severe.
Pacientii cu probleme cardiace sunt sfatuiti sa acorde o atentie speciala numarului de calorii
aduse prin dieta, care trebuie sa satisfaca mereu consumul zilnic al organismului. In cazul unui
aport ce depaseste necesarul, caloriile in plus vor fi depozitate in tesutul adipos, ceea ce va
contribui, pe termen lung, la sporirea greutatii individului, acesta putand deveni obez si asociind
toate riscurile ce deriva din supraponderabilitate.
Pacientii trebuie sa evite consumul de produse hipercalorice de natura glucidica (fie ca sunt
dulciuri sau bauturi carbogazoase dulci), acestea fiind de obicei sarace in valori nutritive.
Consumul de fructe si legume ar trebui situat intre 5-6 portii/zi (datorita continutului bogat in
vitamine si minerale). O portie poate contine: un mar, banana sau portocala de dimensiuni medii,
1/2 de bol de fructe sau legume pasate, gatite sau tocate si un pahar de suc de fructe (sau rosii,
morcovi)
Consumul a minim 6 portii/zilnic de produse pe baza de cereale, inclusiv cereale integrale.
Acestea au un rol important datorita procentului mare de fibre, vitamine si carbohidrati cu
structura complexa. Aportul caloric reprezentat de cereale trebuie se fie adaptat necesarului si sa
nu afecteze greutatea organismului
Reducerea cantitatii de lipide din dieta prin limitarea produselor bogate in colesterol, uleiurilor
hidrogenate, grasimilor saturate, acizilor grasi in forma trans. Intr-o dieta echilibrata, lipidele
trebuie sa reprezinta aproximativ 30% din totalul de calorii aduse in organism. Necesarul de
lipide poate fi calculat prin raportare la consumul energetic al organismului, astfel: la un necesar
de 1600 calorii, lipidele trebuie sa fie maxim 53 grame/zi; la un necesar de 2200 de calorii, sunt
suficiente 73 de grame, iar in cazul unei cheltuieli de 2800 de calorii, lipidele nu trebuie sa
depaseasca 93 de grame/zi.
Specialistii insista asupra unui consum de colesterol care sa nu depaseasca 300mg/zi, in special
in cazul persoanelor cu dislipidemii. In vederea respectarii acestor recomandari ar trebui
cunoscut faptul ca un galbenus de ou mediu era aproximativ 213 mg de colesterol
In cazul in care pacientul are probleme cardiovasculare, este importanta instituirea unei diete
hiposodate, ce ar trebui sa contina maxim 2400 mg sare/zi
Exercitiul fizic este important (in cazul in care nu exista o patologie care sa impiedice sau sa
contraindice realizarea activitatilor sportive, cum ar fi claudicatia intermitenta, arteriopatii
obstructive, insuficiente cardiace congestive grave). Pacientul poate incepe programul de
pregatire prin mars, timp de minim 30 de minute pe zi.
Limitarea consumului de alcool este foarte importanta in cazul pacientilor cardiaci. Specialistii
recomanda un consum de maxim un pahar de vin rosu/zi in cazul femeilor si 2 in cazul
barbatilor. Desi studiile au demonstrat ca exista o corelatie intre consumul unui pahar de vin
rosu si efectul protector cardiac al acestuia, excesul de alcool are doar efecte negative asupra
sanatatii.
Pentru a reduce procentul de lipide si colesterol din alimentatie, specialistii sfatuiesc pacientii sa
consume maxim 200 grame/zi de carne de vita, pasare sau peste (o portie ar trebui sa fie de
dimensiunile unei palme). De asemenea, este recomandat consumul de carne de pasare (in
special pui si curcan) fara piele (astfel se reduce cantitatea de grasimi saturate). Inainte de a gati
carnea, in special cea de porc, ar trebui indepartata toata grasimea de la suprafata ei. Prepararea
acesteia se poate face in principal prin fierbere, rotisare, coacere la cuptor, si mai putin prin
prajire in ulei sau untura. O dieta sanatoasa ar trebui sa contina carne de peste sau de pasare si nu
de porc, iar consumul acesteia trebuie limitata la doar cateva portii de-a lungul unei saptamani, si
nu consum zilnic.
Cantitatea de ulei folosita la gatit sau la prepararea diferitelor salate, nu trebuie sa depaseasca 5,
maxim 8 linguri pe zi.
Consumul oualor trebuie si el limitat la 3-4/saptamana, in aceasta cantitate fiind incluse si cele
care pot fi utilizate la gatitul diverselor prajituri.
Pentru a limita aportul de sodiu (care in exces afecteaza tensiunea arteriala) se recomanda
reducerea consumului de sare de masa, a preparatelor conservate sau a carnii congelate. Pentru a
nu depasi doza zilnica recomandata de sodiu, este utila consultarea etichetelor pentru a stabili cu
exactitate continutul in sare al fiecarui produs in parte.
Nu este recomandat consumul exagerat de viscere (mai ales ficat) sau de creveti, raci.
Proteinele animale si vegetale pot fi aduse in cantitati satisfacatoare in dieta prin consumul a 2-3
portii de carne gatita, peste sau pui. Fiecare portie poate avea intre 60 si maxim 100 de grame.
Echivalentul a 30 de grame de carne este reprezentat de 1 ou, 2 linguri de unt de arahide, 100
grame de fasole uscata gatita si 75 grame de nuci.

CAPITOLUL VI: EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE ÎN AFECȚIUNILE

CARDIOVASCULARE

- Exercitiile fizice regulate- 30 de minute de exercitii fizice moderate pe zi reduc probabilitatea

de aparitie a bolilor de inima fatale. Activitatea fizica ajuta la mentinerea greutatii si poate
reduce posibilitatile de a dezvolta alte conditii care slabesc inima, cum ar fi hipertensiunea
arteriala, colesterolul sau diabetul. Sportul ajuta la reducerea stresului, un alt factor de risc pentru
bolile de inima. Se recomandă intre 30 si 60 de minute de exercitii fizice pe zi, cat mai multe zile
pe saptamana. Activitatea fizica poate include gradinaritul, menajul, mersul pe jos sau urcatul
scarilor. Nu trebuie efectuate exercitii intense pentru a obtine beneficii pentru sanatatea inimii.
- Renuntarea la fumat - Fumatul pe termen lung aproape ca dubleaza riscul de a dezvolta boli
de inima. Substantele chimice din tutun ajung in fluxul sanguin din plamani si pot deteriora
arterele si alte parti ale corpului. In urma fumatului cresc si probabilitatile de a avea un accident
vascular cerebral si cancer pulmonar.
- Reducerea aportului de sodiu - Adultii nu ar trebui sa consume mai mult de 5 g de sare pe zi
(aproximativ o lingurita). Chiar si reducerea modesta a aportului de sare poate avea efecte
benefice insemnate. Aproximativ trei sferturi din sarea ingerata provine din alimentele cumparate
din comert. Se recomandă verificarea etichetele produselor pentru a le alege pe cele care contin
mai putina sare.
- Alegerea unei diete sanatoasa pentru inima - Un plan nutritional sanatos aduce beneficii
pentru intreg organismul, nu numai pentru inima. Dieta ar trebui sa contina alimente cu un
continut scazut de grasimi, colesterol si sare. Se recomandă consumul de fructe, legume, cereale
integrale si produse lactate sarace in grasimi. Fasolea ajuta la reducerea riscului de a dezvolta
boli de inima. Dintre tipurile de grasimi - saturate, polinesaturate, mononesaturate si trans -
grasimile saturate si cele trans maresc riscul de boli coronariene prin cresterea nivelului de
colesterol rau din sange. Sursele majore de grasimi saturate includ carnea rosie, produsele
lactate, iar sursele de grasimi trans pot fi alimentele prajite tip fast-food, produsele de panificatie
sau margarina. Consumul de fructe si legume nu ajuta doar la prevenirea bolilor de inima, dar si
la reducerea riscului de aparitie a cancerului. Acizii grasi omega 3 sunt un tip de grasimi
polinesaturate, care pot scadea riscul de atac de cord, protejeaza impotriva aritmiei si a
hipertensiunii arteriale. Somonul si macroul sunt o sursa naturala buna de acizi grasi omega 3.
Cantitati mai mici de omega 3 se pot gasi in uleiul de seminte de in, ulei de nuca, soia si ulei de
canola.
- Limitarea consumului de alcool - nu mai mult de doua pahare pe zi pentru barbati si unul
pentru femei. Consumat cu moderatie, alcoolul poate avea un efect protector asupra inimii.
- Mentinerea unei greutăți corporale normale - Pe masura ce inainteaza in varsta, majoritatea
oamenilor tind sa se ingrase. De obicei, creste masa de grasime si nu cea musculara. Excesul de
greutate poate duce la conditii care cresc riscul de a dezvolta boli de inima, hipertensiune
arteriala, colesterol marit si diabet.
Se recomandă calcularea indicelui de masa corporala, dacă este 25 sau peste, acest lucru
semnaleaza prezenta de cantitati mari de grasime in sange, situatie ce poate predispune la
hipertensiune arteriala, boli de inima si accident vascular cerebral.
- Efectuarea de controale medicale regulate - Hipertensiunea arteriala si colesterolul ridicat
pot afecta inima si vasele de sange. Fara teste periodice, pacienții nu sunt constienti de riscurile
la care sunt supusi.

CAPITOLUL VII. ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU AFECȚIUNI

CARDIOVASCULARE

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INFARCT MIOCARDIC ACUT

Definiţie: Necroza miocardului cauzată de întreruperea alimenării cu sânge oxigenat a unei
porțiuni a inimii. Leziunile sunt determinate de ocluzia completă (tromboza) a arterei coronare
stenozate (placa de aterom complicată).
Culegerea datelor
Circumstanțe de apariție: după mese copioase, efort fizic intens, expunere la frig
Factori predispozanți: - ateroscleroza coronariană
- stenoza congenitală coronariană
- leziuni valvulare
Factor de risc: hiperlipemii, hipercolesterolemii, alcool, tutun, obezitate, stres, sedentarism,
HTA
Manifestări de dependență
Marea criză anginoasă:
-durere anginoasă de intensitate extremă (mult mai mare decât cea a crizelor precedente), deseori
cu caracter de constricție/strivire/compresie/arsură/ștrangulare,
- localizată retrosternal, cu iradiere în umeri (predominant pe stânga), pe fața internă a brațului
stâng, interscapulovertebrală, în mandibulă sau epigastrică;
- intensitatea împiedică bolnavul să stea liniștit
- durată obișnuită peste 30 minute
- nu cedează la nitroglicerină
Simptome associate: transpiraţii profunde, greaţă, vărsături (în infarctul miocardic anterior);
dispnee de repaus (până la ortopnee), slăbiciune extremă, anxietate extremă (senzaţie de moarte
iminentă);
Forme clinice particulare (vârsnici, diabetici, postoperator): lipsa durerii; pseudo-abdomen
acut; tablou neurologic
Investigații
- electrocardiograma- modificarea segmentului ST
- examinări de laborator din sânge: enzimele de citoliză miocardică- crescute; ăn urgență:
hemoleucograma, APTT, INR, fibrinogen, grup sanguine, Rh, creatinine, glicemie; ulterior:
cholesterol total, HDL; LDL, trigliceride
- coronarografie
- ventriculografie radioizotopică
- cateterism cardiac
Problemele pacientului:
- disconfort:durere
- anxietate: senzația de „moarte iminentă
- scăderea debitului cardiac: obstrucția coronariană
- alterarea perfuziei tisulare: prezența zonelor de necroză
- deficit de autoîngrijire: intoleranță la efort
- potențial de alterare a nutriției: deficit-grețuri, vărsături
- potențial de complicații
Diagnostice de nursingt:
- Alterarea confortului fizic cauzată de ischemia miocardică manifestată prin mare criză
anginoasă;
- Anxietate cauzată de durerea acută provocată prin ischemia miocardică manifestată prin
senzaţie de moarte iminentă;
- Tulburări de somn cauzate de tratament şi schimbarea mediului manifestate prin somn
superficial, treziri repetate;
- Risc crescut de constipaţie cauzată de reducerea peristalticii intestinale secundară medicaţiei,
inactivităţii fizice şi modificării dietei;
- Scăderea capacităţii de efort cauzată de oxigenarea tisulară redusă secundară scăderii debitului
cardiac şi fricii de recurenţa anginei manifestată prin imobilitate;
Risc crescut pentru tulburări ale imaginii de sine cauzate de modificările actuale sau imaginare
ale rolului social
Obiective:
- sedarea durerii;
- menţinerea perfuziei tisulare adecvate (limitarea extinderii necrozei)
- oxigenoterapie;
- reducerea anxietăţii;
- urmărirea/ prevenirea complicaţiilor;
- câştigarea complianţei bolnavului faţă de tratament
- recuperare socio-profesională

Intervenții
În etapa prespitalicească:
- așezarea bolnavului în decubit dorsal și interzicerea oricărui efort
- combaterea durerii: morfină sau mialgin s.c. Sau i.m.; fortral i.m. Sau i.v.
- sedare
- transport la spital cu ambulanţă dotată adecvat urgenţelor coronariene;
- internare obligatorie în spital, ideal în primele 6 ore de la debut;
În spital:
-repaus la pat, în unitatea de terapie intensive coronarieni, în poziţie Fowler
-monitorizare ECG
- monitorizarea TA și a ritmului cardiac
- montarea unui cateter venos periferic;
- recoltarea sângelui pentru analizele urgente
- montarea unei perfuzii
- sedarea durerii: administrarea i.v. a analgezicelor prescrise (morfină 2-8mg i.v.);
- oxigenoterapie dacă SaO2 scade sub 90%
-combaterea anxietății: fenobarbital, diazepam
- administrarea tratamentului prescris de medic: trombolitic (streptokinază i.v.)
- pregătirea pacientului pentru angioplastie coronarianăcu stent; tromboliza
- bilanț hidric
- aplicarea măsurilor de prevenire a efectelor imobilizării:anticoagulante
- ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale (alimentație pasivă la pat, igiena
tegumentelor și mucoaselor, servirea la pat cu ploscă și urinar)
EDUCAŢIA MEDICALĂ A BOLNAVULUI CU INFARCT MIOCARDIC ACUT:
Modificarea stilului de viaţă în perioada de convalescenţă:
- stabilizarea cicatricii de infarct durează 6- 8 săptămâni
- adaptarea graduală şi permanentă a regimului de activitate, în scopul schimbării stilului
de viaţă:
- adaptarea actvităţilor fizice, sub pragul anginos, dispneizant sau de oboseală;
- evitarea extremelor termice şi a mersului cu vânt rece în faţă;
- scădere ponderală;
- abandonarea fumatului;
 - alternarea perioadelor de activitate cu cele de repaus;
- activităţi de relaxare pentru compensarea dependenţei relative;
- fracţionarea meselor (3-4/zi), în cantităţi reduse, echivalente;
- evitarea alcoolului, a băuturilor şi alimentelor cu conţinut de cofeină;
- reducerea sării, a grăsimilor animale nesaturate, a alimentelor hipercalorice; Alte restricţii
alimentare, în funcţie de comorbidităţi
- efort conştient şi susţinut pentru aderarea la programul terapeutic medicamentos;
- cultivarea unei preocupări personale relaxante şi satisfăcătoare.
Modificarea stilului de viaţă în perioada de reabilitare postinfarct:
- reducerea programului de lucru la întoarcerea în activitate;
- adoptarea unui stil de viaţă activ, cu exerciţiu fizic zilnic, individualizat.
Adaptarea efortului fizic
Efortul fizic în faza acută ( 0-3-4 săptămâni):
- mobilizare activă în pat, după primele 24 de ore fără durere anginoasă;
- poziţie şezândă la marginea patului, 20- 30 minute, de 2-3 ori/zi;
- după ziua a treia (în cazul evoluţiei necomplicate): mobilizare activă, supravegheată,
până în ziua 7-10;
- atenţie la apariţia semnelor de alarmă: creşterea FC cu peste 20 bătăi/min sau peste
120/min, astenie, dispnee, durere, aritmii
Efortul fizic în faza subacută (4-8 săptămâni): readaptare la viaţa cotidiană activă, prin
perioade supravegheate de efort ritmic, activ, a câte 15 minute (plimbare, alergare uşoară,
jogging, gimnastică medical.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ

Definiţie: HTA presupune valori constant crescute ale TA sistolice > 140 mm Hg şi/sau TA
diastolice > 90 mm Hg. HTA mai este numită şi “ucigaşul tăcut”. HTA esenţială este o boală
cronică, tratabilă, dar nevindecabilă. HTA este o cauză principală de morbiditate şi mortalitate
cardio-vasculară.
Consecinţele HTA asupra organelor ţintă:
- SNC: AVC;
- Retină: Modificări de angiopatie şi retinopatie hipertensivă;
- Cord: Boală coronariană ischemică, HVS, Insuficienţă cardiacă;
- Rinichi: Glomeruloscleroză hipertensivă, Insuficienţă renală cronică;
- Artere sistemice: Accelerarea ATS
Culegerea datelor
-circumstanțe de apariție:
- fără cauze directe {H.T.A. esențială)
- secundară unei afecțiuni renale, endocrine, cardiovasculare, neurologice {H.T.A. secundară)
-factori de risc cardiovasculari familiali și personali (stres psihic, fumat, obezitate,
sedentarism, ingestie excesivă de sodiu)
-persoane cu risc:
- cei cu responsabilități sociale crescute
- cei cu regim de viață dezechilibrat
- cei cu comportament agresiv, hipercompetitiv
Manifestări de dependentă (semne și simptome)
Semnele și simptomele sunt diferențiate în funcție de stadiul H.T.A.
- creșterea moderată a valorilor T.A. tranzitorie
- creșterea permanentă a valorilor T.A.
- cefalee occipitală, frecvent dimineața, cu caracter pulsatil
- amețeli, astenie, oboseală
- tulburări de vedere
- tulburări de memorie și concentrare
- parestezii
- palpitații, dureri precordiale
- dispnee la efort
- hemoragii (epistaxis)
Examinări paradinice:
- electrocardiograma
- oftalmoscopia (F.O.)
- echografie
- sânge: glicemie, colesterol, creatinină, azotemie etc.
- examenul urinei
Problemele pacientului:
- creșterea valorilor TA
- scăderea debitului cardiac: scăderea forței de contracție a ventriculului stâng (insuficiență
ventriculară stângă)
- alterarea perfuziei tisulare: scăderea debitului cardiac
- potențial de accident: tulburări de vedere
- diminuarea toleranței la efort: slăbiciune, oboseală
- potențial decomplicații
- deficit de educaţie privind boala, regimul alimentar și medicamentos
- deficit potenţial/manifest de aderenţă la regimul terapeutic, datorat: deficitului de educaţie,
motivelor socioeconomic
- risc crescut pentru noncomplianţă cauzat de efectele secundare neplăcute ale medicaţiei
prescrise şi de convingerea că tratamentul nu este necesar în absenţa simptomatologiei
Obiective:
- scăderea valorilor TA în limite normale
- asigurarea confortului
- educația privind boala
- obținerea complianței față de programul terapeutic individual
- prevenirea accidentelor și a complicațiilor

Intervenții:
- asigurarea repausului fizic și psihic
- combaterea factorilor de risc
- măsurarea T.A., puls, respirație
- administrarea tratamentului medicamentos prescris
- efectuarea bilanțului hidric (intrări-ieșiri) pentru prevenirea depleției de potasiu, care provoacă
aritmii
-asigurarea unei alimentații echilibrate ținând cont și de afecțiunile existente:
-hipocaloric - în obezitate
-hipolipidic - în aterosderoză
-reducerea aportului de sodiu
-lichidele administrate fracționat pentru a evita creșterea bruscă a T.A
- educația pacientului:
- regim de viață echilibrat (alterarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus)
-evitarea stresului psihic (stări conflictuale, surmenaj intelectual)
- suprimarea fumatului, evitarea alcoolului
- combaterea obezității, scădere ponderală
- exerciții fizice, plimbări
- alimentație echilibrată
- necesitatea dispensarizării, control periodic la medicul de familie
Evaluarea rezultatelor îngrijirii:
- control optim terapeutic al valorilor TA;
- absenţa manifestărilor anginoase, de afectare renală și a semnelor neurologice
- înţelegerea raţiunii măsurilor terapeutice igieno-dietetice şi medicamentoase;
- aderenţa la schimbarea dietei (restricţie de sare, grăsimi saturate, restricţie calorică,
alcool, fumat);
- realizarea săderii ponderale dorite;
- program zilnic de exerciţii fizice;
- controlul individual, la domiciliu al TA;
- urmărirea şi raportarea efectelor secundare medicamentoase medicului de familie;
- utilizarea resurselor comunitare pentru combaterea stresului cotidian;
- respectarea programului medical de dispensarizare

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ANGINĂ PECTORALĂ

Definiţie: formă de ischemie miocardică acută, tradusă clinic prin durere anginoasă (“ţipătul
ischemic al muşchiului cardiac”). În cazul anginei pectorale suferinţa ischemică miocardică
nu este însoţită de leziuni celulare ireversibile.
Cauze determinante: ateroscleroza coronariană care duce la îngustarea lumenului arterial;
inflamație coronariană
Cauze favorizante: HTA, obezitate, tabagismul, efortul fizic, frigul
Manifestări de dependență:
- durere retrosternală cu caracter constrictiv „ca o gheară, arsură sau sufocare", însoțită de
anxietate
- durata este de 1-3 min, rar 10-15 min, iar frecvența crizelor este variabilă
 - condiții de apariție: abuz de tutun, crize tahicardice, efort fizic, de obicei la mers, emoții,
mese copioase, frig sau vânt
- cedează prompt la repaus și la administrarea de Nitroglicerină
- însoțită uneori de palpitații, transpirații, paloare, lipotimie, lipsă de aer, eructații

Diagnosticul anginei pectorale este stabilit de:

- caracterul clinic sugestiv al durerii anginoase;
- modificările electrocardiografice ale segmentului ST şi undei T în timpul durerii
anginoase;
- răspunsul la nitroglicerină;
- explorări specifice de laborator (cholesterol seric total, LDL, HDL- colesterol,
trigliceride, hemoleucogramă, glicemie, creatinine)
PLANUL DE ÎNGRIJIRE AL BOLNAVULUI CU ANGINĂ PECTORALĂ
CULEGEREA DATELOR:
- evaluarea clinică a durerii anginoase;
- precizarea circumstanţelor declanşatoare;
- evaluarea anxietăţii;
- aprecierea profilului psiho-social al pacientului (grad de instrucţie, credinţe religioase, tip de
personalitate, aderenţa la planul terapeutic).
FORMULAREA DIAGNOSTICELOR DE NURSING:
- Anxietate cauzată de durerea acută provocată prin ischemia miocardică manifestată prin
frică de moarte;
- Tulburări de somn cauzate de tratament şi schimbarea mediului manifestate ca insomnie;
- Risc crescut pentru constipaţie cauzată de reducerea peristalticii intestinale secundară
medicaţiei, inactivităţii fizice şi modificării dietei
- Scăderea capacităţii de efort cauzată de frica de recurenţa anginei manifestată prin
limitarea ritmului de mers;
- Risc crescut pentru alterarea vieţii de familie cauzată de incapacitatea bolnavului de a-şi
asuma responsabilităţi în familie;
OBIECTIVE:
- prevenirea apariţiei durerii anginoase
- reducerea anxietăţii;
- educația pacientului (explicarea adecvată şi adaptată a cauzei bolii, stării prezente, a
intervenţiilor diagnostice şi terapeutice);
- obţinerea complianţei pacientului la programul terapeutic.
INTERVENȚII:
a. în criza anginoasă:
- oprirea imediată a efortului fizic, repaus la pat, înlăturarea stresului psihic
- administrarea de nitroglicerină sublingual (1cp=0,5mg sau 1puf= 0,4mg); bolnavul nu înghite
saliva până la dizolvarea completă a comprimatului;
- se odihneşte până la completa dispariţie a durerii (de regulă în 3- 5 min);
- dacă durerea nu cedează, se poate administra un alt comprimat de nitroglicerină după 5 min
(maxim 3 cp);
- absenţa răspunsului terapeutic la nitroglicerină sau schimbarea caracterelor durerii anginoase
necesită imediat consult medical de urgenţă
b. în afara episodului anginos:
- alimentație sănătoasă bobată în fructe și legume, cereale integrale, evitarea grăsimilor animale
și a dulciurilor
- oprirea definitivă a fumatului
- reducerea consumului de alcool și cafea
- activitate fizică de 30-60 min/zi
- controlul greutății corporale (IMC=20-25kg/m2)
- administrarea tratamentului prescris de medic: antiagregante plachetare (Aspenter 75mg/zi),
betablocante (metoprolol 50-200mg/zi), statine (Sortis 10-40mg/zi)
- prevenirea apariţiei durerii prin evitarea circumstanţelor declanşatoare ale durerii anginoase;
- reducerea anxietăţii prin discuții cu pacientul
EDUCAŢIA MEDICALĂ A BOLNAVULUI ANGINOS:
Prevenirea episoadelor anginoase:
- aplicarea principiului moderaţiei în toate activităţile zilnice:
- adaptarea gradului de efort cotidian sub pragul anginos;
- exerciţii fizice adaptate, cu evitarea eforturilor intense bruşte
- alternanţa perioadelor de activitate cu cele de repaus.
- evitarea stresului emoţional;
- evitarea meselor abundente, copioase:
- mese reduse cantitativ;
- evitarea alimentelor şi băuturilor cu conţinut mare de cofeină;
- evitarea eforturilor fizice 2 ore postprandial;
- evitarea medicaţiei potenţial tahicardizante (decongestionante nazale, pseudoefedrină,
anabolizante, “pilule de slăbit”).
- întreruperea fumatului;
- evitarea expunerii la frig:
- acoperirea nasului şi gurii în timpul expunerii la frig;
- haine călduroase;
- încetinirea mersului pe timp rece.
- orar regulat de viaţă.
Aşteptarea avizată a unei eventuale crize anginoase: pacientul poartă asupra sa nitroglicerina,
în condiţii sigure de stocare, cu schimbarea corectă a tabletelor la fiecare 5-6 luni;
Cunoaşterea efectelor secundare ale nitroglicerinei (cefalee, hipotensiune arterială
ortostatică).
Administrarea profilactică a nitroglicerinei: înaintea efectuării unor activităţi cu potenţial
anginos cunoscut

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ARTEREIOPATIE OBLITERANTĂ

Definiţie: Sindrom de ischemie periferică cronică progresivă, determinat de leziuni arteriale

ateromatoase.
Manifestări de dependență
Durere: iniţial atipică, apoi sub forma caracteristică a claudicaţiei de efort;
Modificări de temperatură şi culoare a tegumentelor: palide, reci, roşii, apoi dureroase la
palpare;
Diminuarea/ abolirea pulsaţiilor arteriale periferice;
Tulburări trofice:
♦ Minore: tegumente subţiri, uscate, fără pilozitate, cu unghii friabile, îngroşate; musculatură
atrofiată, cu reflexe osteotendinoase păstrate;
♦ Majore: gangrenă.
Investigații:
- oscilometria;
- ecografia Doppler pulsatilă vasculară;
- arteriografia.

Problemele pacientului :
- alterarea confortului: durere
- alterarea integrității pielii: ulcerații, gangrenă
- alterarea perfuziei tisulare la nivel periferic: leziuni arteriale
- potențial de alterare a imaginii corporale: culoarea tegumentelor: paloare sau cianoză
- intoleranță la activitate: claudicație
OBIECTIVE:
-ameliorarea circulaţiei arteriale periferice;
-reducerea congestiei venoase;
-favorizarea vasodilataţiei şi prevenirea compresiei vasculare arteriale;
-reducerea durerii;
-prevenirea leziunilor cutanate;
-dialogul cu pacientul (explicarea adecvată şi adaptată a cauzei bolii, stării prezente, a
intervenţiilor diagnostice şi terapeutice);
-obţinerea complianţei pacientului la programul terapeutic.
INTERVENȚII:
-poziţionarea extremităţilor sub nivelul cordului, ridicând capul patului cu 7-15 cm;
-mobilizare activă/pasivă adaptată a extremităţilor;
-favorizarea vasodilataţiei prin menţinerea unei temperaturi locale adecvate, cu evitarea frigului;
- prevenirea compresiei vasculare arteriale prin evitarea hainelor şi accesoriilor strâmte; evitarea
compresiunilor prin poziţionare neadecvată a membrelor.
-ameliorarea circulaţiei arteriale periferice (exerciţii fizice şi medicaţie vasodilatatoare);
-administrarea analgezicelor prescrise.
-evitarea traumatizării extremităţilor (mers, încălţăminte);
-igienă adecvată a picioarelor (baie, tăiatul unghiilor, şosete);
-evitarea scărpinatului şi a frecatului picioarelor;
-alimentaţie adecvată, cu supliment vitaminic (B, C) şi proteic;
-combaterea obezităţii.
- educaţie sanitară privind igiena picioarelor şi încălţămintei; abandonarea fumatului;

EDUCAŢIA BOLNAVULUI CU ARTERIOPATIE OBLITERANTĂ

1.Îngrijirea piciorului arteriopat:
Igiena piciorului:
-spălarea picioarelor minim o dată pe zi cu pă călduţă şi săpun blând; uscarea atentă a
picioarelor, inclusiv interdigital, prin presare-apăsare blândă și evitarea frecării.
Confortul termic al piciorului arteriopat: folosirea lenjeriei şi ciorapilor de bumbac; evitarea
frigului la extremităţi; evitarea aplicării directe a căldurii la extremităţi; evitarea înotului în apă
rece; evitarea arsurilor solare.
Siguranţa piciorului arteriopat: protejarea piciorului prin efectuarea exerciţiilor de gimnastică
medicală la nivelul solului; evitarea aglomeraţiilor; tăierea atentă a unghiilor (după 10 minute de
înmuiere, drept).
Confortul fizic al piciorului arteriopat: încălţăminte largă, din piele, cu calapod comod,
Confortabil; eviatrea umezelii (spray antiperspirant, talc); piciorul uscat va fi protejat prin ungere
cu vaselină.
Prevenirea compresiunilor vasculare: evitarea jartierelor; evitarea poziţiilor de încrucişare a
membrelor; plasarea picioarelor în pat pe pernă; plasarea unor comprese interdigitale de bumbac.
Exerciţiu fizic: plimbări în pas de voie.
Întreruperea fumatului!
2.Respectarea strictă a tratamentului medicamentos prescris şi individualizat:
vasodilatatoare, antalgice

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU AFECȚIUNI ALE VENELOR- TROMBOFLEBITA

Obstrucția lumenului venos cu trombus, însoțită de inflamarea peretelui venos.

Culegerea datelor
circumstanțe de apariție, factori favorizanți:
- afecțiuni însoțite de stază venoasă (cardiopatii, obezitate, varice)
- imobilizări prelungite (insuficiență cardiacă, după intervenții chirurgicale, imobilizare în aparat
gipsat)
- afecțiuni care produc alterarea endoteliului venos (traumatisme, infecții, ultimele luni de
sarcină)
- afecțiuni care favorizează tromboza (cașexia, colagenoze)
- afecțiuni ale sângelui (anemii, leucemii, poliglobulii) în care se produc tulburări de
coagulabilitate sanguine
Manifestări de dependență:
Simptomatologia e diferențiată în funcție de vasele afectate și stadiul afecțiunii:
- subfebrilitate
- tahicardie
- local:
- durere pe traiectul venei: poate fi spontană sau provocată de palpare digitală, mișcări,
mers; se intensifică în stadiul edematos
- impotență funcțională proporțională cu evoluția bolii
- edeme
Examinări paraclinice
- flebografie
- Echografie Dopler
Problemele pacientului:
- diminuarea mobilității fizice: impotență funcțională
- alterarea perfuziei tisulare periferice:inflamarea pereților venoși
- disconfort: durere
- potențial de complicații: migrarea trombusului
Obiective:
- combaterea stazei venoase
- corectarea tulburărilor biologice favorizante
- promovarea confortului
- prevenirea complicațiilor
Intervenții:
- repaus la pat în perioadele febrile și dureroase
- poziționare care să favorizeze întoarcerea venoasă (cu membrul inferior ridicat)
- după zece zile de repaus, dacă semnele locale sau diminuat și pulsul și temperatura sunt
normale se poate începe mobilizarea progresivă
- administrarea tratamentului medicamentos prescris
- observarea semnelor și simptomelor de complicații: embolia pulmonara
- ajutarea pacientului să-și satisfacă nevoile fundamentale în perioada imobilizării și aplicarea
măsurilor de combatere a efectelor imobilizării la pat
- îngrijiri pre- și postoperatorii pentru pacientul cu tratament chirurgical
- educația pacientului:
- purtarea de ciorapi elastici
- masajul membrelor
- mers pe jos zilnic
- evitarea ortostatismului prelungit
- alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU AFECȚIUNI ALE VENELOR- VARICE

Dilatarea venelor superficiale, de obicei la nivelul gambei.
Culegerea datelor
circumstanțe de apariție
-insuficiență valvulară venoasă constituțională, ereditară (varice primitive)
-compresiuni venoase: ortostatism prelungit, tumori abdominale, pelviene (varice
secundare)
Manifestări de dependență {semne și simptome):
- senzația de tensiune și amorțeli la nivelul gambei
- dureri accentuate în ortostatism și care diminuează pe măsura dezvoltării cordoanelor venoase
- local: dilatarea venelor superficiale, uneori formându-se pachete varicoase
- edem accentuat după ortostatism prelungit, diminuat după repaus
Problemele pacientului:
- disconfort: durere
- alterarea perfuziei tisulare: stază venoasă
- potențial de complicații. ruperea pereților venoși
- potențial de alterare a imaginii corporale:cordoanele venoase vizibile
Obiective:
- favorizarea circulației venoase
- prevenirea complicațiilor
- promovarea confortului
Intervenții:
- asigurarea perioadelor de repaus, cu membrele inferioare ridicate
- administrarea medicației prescrise
- observarea semnelor de complicații (tromboflebite, ruperea varicelor)
- pregătiri preoperatorii, îngrijiri postoperatorii pentru pacientul cu intervenție chirurgicală
-educația pacientului:
- evitarea ortostatismului prelungit
- ciorapi elastici
- alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus
- masajul membrelor
- mers pe jos
- combaterea obezității