MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT ”ION CREANGĂ”

Catedra: Educaţie Fizică

Specialitatea: Pedagogia Învăţământul Primar

Facultatea de Formare Continuă a Cadrelor Didactice

COLESNICENCO ANGELA

METODOLOGIA FOLOSIRII JOCURILOR DINAMICE LA LECŢIILE

DE EDUCAŢIE FIZICĂ CU ELEVII CLASELOR PRIMARE

Teză de licenţă

Îndrumător ştiinţific:
CIORBĂ CONSTANTIN,
dr. hab. în pedagogie,
prof. Universitar
Chişinău, 2013
 Cuprins

ÎNTRODUCERE........................................................................................................................3

CAPITOLUL I. CERINŢELE DE BAZĂ FAŢĂ DE ORGANIZAREA EDUCAŢIEI FIZICE CU

ELEVII CLASELOR PRIMARE................................................................................................7

1.1 Unele căi de optimizare a educaţiei fizice cu elevii claselor primare.......................7

1.2 Rolul jocurilor dinamice în educaţia fizică şcolară.................................................13

CAPITOLUL II. ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A EFICIENŢEI FOLOSIRII

JOCURILOR DINAMICE LA LECŢIILE DE EDUCAŢIE FIZICĂ CU ELEVII CLASELOR
PRIMARE...............................................................................................................................30

2.1 Analiza nivelului pregătirii motrice a elevilor claselor primare..............................30

Activităţile motrice în regim de jocuri dinamice (partea experimentală)....................30

2.2 Dinamica indicilor calitativi a pregătirii motrice la eleviii claselor primare........39

Concluzii generale................................................................................................................61

BIBLIOGRAFIE......................................................................................................................64
 ÎNTRODUCERE

Motto: „Jocul este o acţiune sau o activitate efectuată de bună-voie, înăuntrul

unor anumite limite stabilite, de timp şi de spaţiu, şi după reguli acceptate de
bunăvoie, dar absolut obligatorii, avînd scopul în sine însăşi şi fiind însoţită de
un anumit sentiment de încordare şi de bucurie şi de ideea că «este altfel»
decât în viaţa obişnuită.” (Jan Huizinga)

Actualitatea cercetării: Tematica tezei îşi propune să promoveze aspectele

practice ale reconsiderării jocului dinamic ca metodă activă, eficientă şi
corespunzătoare particularităţilor de vîrstă ale şcolarilor mici.
J. Piaget spunea că „toate metodele active de educaţie ale copiilor mici cer să li
se furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca, jucîndu-se, ei să
reuşească să asimileze realităţile intelectuale, care altfel, rămîn exterioare
inteligenţei copilului”.
Activitatea ludică îndeplineşte funcţii importante pentru copil cît şi pentru adult.
Pentru copil, modul serios şi pasiunea cu care se joacă constituie indicatori ai
dezvoltării şi perfecţionării proceselor de cunoaştere – percepţia, reprezentarea,
gîndirea, capacitatea de înţelegere, memoria, imaginaţia, vorbirea – şi
trăsăturilor de personalitate – caracter, aptitudini, voinţă, afectivitate.
Încă din primii ani de activitate ca învăţătoare la Gimnaziul din satul
Medeleni, raionul Ungheni, am înţeles că folosirea jocurilor dinamice, în
procesul didactic este o coordonată esenţială în formarea priceperilor şi
deprinderilor. În tratarea acestei teme, am plecat de la experienţa dobîndită atît
pe parcursul a celor 16 ani de experienţă personală, precum şi la cursurile de
reciclare şi, mai ales, de la folosirea permanentă a jocului dinamic la orele de
educaţie fizică.
„Jocul este cea mai bună introducere în arta de a munci” (E. Claparéde, 1920,
pag 143-apud Învăţământul primar, 2001, pag 66). Lumea jocului este
oanticipare a lumii preocupărilor serioase, îndeplinind funcţii importante pentru
copil cît şi pentru adult. Pentru copil modul serios şi pasiunea cu care se joacă
constituie indicatori ai dezvoltării şi perfecţionării proceselor de cunoaştere-
percepţia, reprezentarea, gîndirea, spiritul de înţelegere, memoria, imaginaţia,
vorbirea şi trăsăturile de personalitate – caracter, aptitudini, voinţa, afectivitate.
Aşa cum remarca psihologul Ed. Claparède, prin intermediul jocului se
manifestă tendinţa de desfăşurare şi afirmare a personalităţii în genere (Emil
Verza, 1978, pag 83 ).
Pedagogii tuturor timpurilor au pus în evidenţă funcţia formativ-educativă a
jocului, indiferent de natura şi tipurile de joc. Jocurile constituie o „şcoală a
energiei, a educaţiei, a conduitelor, a gesturilor, a imaginaţiei, în cadrul
necesităţilor de a acorda conduita la situaţii cu anumite dimensiuni” (coord.U.
Şchiopu, 1981, pag 62).Prin intermediul jocurilor se formează şi se dezvoltă o
serie de însuşiri ale personalităţii şi se exersează caracteristicile proceselor
psihice.Astfel, se educă particularităţile intelectuale şi fizice cum sunt curajul,
dîrzenia, perseverenţa în activitate, abilităţile manuale, agilitatea şi îndemânarea,
atitudinea principială faţă de parteneri şi colectiv, spiritul de competiţie şi
sociabilitatea.Se dezvoltă caractere şi personalităţi integre şi, tocmai de aceea,
şcoala foloseşte jocul ca o pîrghie în realizarea scopurilor sale.
Scopul cercetarii: este de a identifica cerinţele de bază faţă de organizarea
educaţiei fizice cu eleviii claselor primare şi evidenţia rolul jocurilor dinamice
pentru formarea iniţială a cadrelor didactice, în noul context al profesionalizării
carierei didactice.
Obiectivele cercetarii:
Pentru realizarea cercetari ne-am propus urmatoarele obiective:
- Identificarea semnificaţiei prelevării de experienţe didactice în
activitatea de optimizare a educaţiei fizice cu elevii claselor primare;
 - Distingerea importanţei jocurilor dinamice în educaţia fizică
şcolară;
- Argumentarea experimentală a eficienţei folosirii jocurilor
dinamice la lecţiiile de educaţie fizică cu elevii claselor primare;
- Demonstrarea pe cale expirementală a dinamicii indicilor calitativi
a pregătirii motrice la elevii claselor primare.
Ipoteza cercetării: Jocurilor dinamice pot forma şi dezvolta o serie de însuşiri
fizice şi intelectuale ale elevului ciclului primar, cum sunt curajul, dîrzenia,
perseverenţa în activitate, abilităţile manuale, agilitatea şi îndemânarea,
atitudinea principială faţă de parteneri şi colectiv, spiritul de competiţie şi
sociabilitatea dacă se va exersa cu o gamă variată de jocuri dinamice, pe tot
parcursul ciclului primar, astfel, se vor educă particularităţile intelectuale şi
fizice, se va dezvolta caractere şi personalităţi integre şi, tocmai de aceea,
şcoala trebuie să folosescă jocul dinamic ca o pîrghie în realizarea scopurilor
sale.
Metodele folosite:
 Observaţia sistematică;
 Analiza produselor activităţilor didactice;
 Experimentul individual şi colectiv de constatare;
Inovaţile şi importanţa ştiinţifică a lucrarii:
- În cercetarea lucrarii rezidă că pe baza literaturii ştiinţifice
existente şi a experimentului constatativ am dezvăluit
specificul folosirii jocurilor dinamice la lecţiiile de educaţie fizică cu
elevii claselor primare, precum şi importanţa acestora în activitatea
învăţătorului ciclului primar.

Cuvinte - cheie: experienţe didactice în activitatea de optimizare a educaţiei

fizice, activitatea ludică, jocuri dinamice, particularităţile intelectuale ale
elevului
Structura lucrării: Lucrarea este compusă din Preliminări, 2 capitole, fiecare
cîte doua subcapitole, încheiere, bibliografie şi anexe.
 CAPITOLULI. CERINŢELE DE BAZĂ FAŢĂ DE
ORGANIZAREA EDUCAŢIEIFIZICE CU ELEVII CLASELOR
PRIMARE
1.1 Unele căi de optimizare a educaţiei fizice cu elevii claselor primare
Jocul este un mijloc de cunoaştere, un mijloc de familiarizare a copiilor cu
viaţa înconjurătoare, un mijloc de valorificare, de aplicare creatoare a
cunoştinţelor dobîndite, un mijloc de educare morală şi socială. Jocul este şi o
metodă educativă integrată în cadrul metodelor active de învăţare. Este un
procedeu folosit pentru înviorarea copiilor, pentru fixarea cunoştinţelor,
evaluarea lor, în cadrul activităţii şcolare.
Această temă a reprezentat o provocare personală, un imbold de a aplica
mult mai intens în activitatea didactică, achiziţiile dobîndite prin implementarea
şi desfaşurarea în cadrul şcolii în care activez de 16 ani, în calitate de
învăţătoare. Tema aleasă are uncaracter deschis, chemînd la reflecţie dar şi la
acţiune concretă în planul explorării şi utilizării metodologiei didactice active, în
cadrul căreia jocul dinamic îşi pune în evidenţă multiplele valenţe formative şi
educative, precum şi efectele în scopul obţinerii unei educaţii de calitate.
Sunt binecunoscute influenţele pozitive pe care le au practicarea
exerciţiilor fiziceşi sportului încă de la vîrste cît mai fragede. Iată de cese
impune acordarea atenţiei cuvenite organizării şi desfăşurării acestor activităţi
cu copiii de 7-11 ani.
Frenezia mişcărilor la copiii de vîrstă şcolară mică derivă dintr-o
necesitate reală.Activităţile lor motorii sunt necesare nu doar pentru dezvoltarea
fizică dar şi pentruevoluţia intelectului. Controlul respiraţiei, descoperirea
independenţei şi ainterdependenţei fiecărei părţi a corpului, deosebirea între
stînga şi dreapta,recunoaşterea secvenţelor spaţio-temporale sunt etape
fundamentale pentru a se înţelege pe sine şi lumea înconjurătoare.Cunoaşterea
propriului corp este indispensabilă pentru ca elevii să poată acţionaşi cerceta
pentru a cunoaşte ceea ce este în jurul lor. Toate acestea sunt
elemneteimportante în dezvoltarea inteligenţei, psihologică şi afectivă a
copilului.Prinpracticarea unui sport, elevul are ocazia să combine diverse
comporatmente pe care cu greu le-ar fi putut face în alt context.

Ca obiect de studiu, educaţia fizică urmăreşte dezvoltarea armonioasă

aorganismului, îmbunătăţirea stării de sănătate, creşterea indicilor morfo-
funcţionali, înarmarea cu cunoştinţe, priceperi şi deprinderi motrice cît mai
variate, la formarea caracterului şi profilului moral al elevului exprimate prin
voinţă, curaj, spirit combativ, stăpînire de sine, punctualitate, respectul
adversarului, etc.. Educaţia fizică şi jocurile dinamice reprezintă activităţi de
interes major, avînd în vedere sarcinile şi obiectivele ce le revin în procesul
instructiv-educativ. Elevii care ştiu să îmbine în mod judicios eforturile
intelectuale cu cele fizice au indici funcţionali superiori şi o capacitate sporită de
muncă.

Reforma sistemului de învăţămant din R. Moldova a generat şi la nivelul

disciplinei „Educaţie fizică” schimbări importante în plan conceptual,
metodologic şi organizatoric, pe cicluri curriculare, cu finalităţi şi obiective
proprii. La absolvirea ciclului primar, principalele finalităţi pe care le urmăreşte
educaţia fizică sunt:

1. Menţinerea stării optime de sănătate şi creşterea capacităţii de adaptare la

factorii de mediu. De-a lungul celor 4 ani de şcolarizare, elevul trebuie să afle de
la învăţătorul său şi să acţioneze sub îndrumarea acestuia la acumulare de
cunoştinţe, la formarea de deprinderi şi obişnuinţe referitoare la:

- semne obiective şi subiective ale stării de sănătate;

- reguli de igienă personală;
- cauze care pot genera accidente;
2. Influenţarea evoluţiei corecte şi armonioase a organismului - planşe care
ilustrează coloana vertebrală şi deviaţiile ei;
- învăţarea elevilor să-şi determine pulsul şi frecvenţa respiraţiei;
- posibilitatea de măsurare periodică a greutăţii şi înălţimii;
- să realizeze constant momentul de educaţie fizică pe parcursul programului
şcolii;
- să recomnade permanent menţinerea poziţiei corecte;
- împreună cu părinţii să urmărească un regim corect de alimentaţie;

3. Dezvoltarea calităţilor motrice de bază:

- viteza;
- îndemanare;
- rezistenţă;
- forţă;
4. Consolidarea deprinderilor motrice de bază, care sunt solicitate frecvent
în:
- acţiuni curente (locomoţie, profesie, gospodărie)
- mers;
- alergare;
- sărituri;
- aruncare;
- prindere;
5. Consolidarea depreinderilor motrice aplicativ-utilitare:
- echilibru;
- tîrare;
- căţărare;
- coborîre;
- escaladare;
- tracţiune;
- împingere;
- transport de obiecte;
6. Formarea deprinderilor sportive elementare:

Sunt deprinderi cu structuri simple care aparţin unor probe şi ramuri de sport
accesibile elevilor din învăţămantul primar. Ele au menirea de a-i invita pe copii
în practicarea unor sporturi:

a) atletism

- alergarea de viteză cu start de jos;

- săritura în lungime cu elan, procedeu ghemuit;
- alergarea de durată în tempou moderat;

b) gimnastică acrobatică
- cumpăna;
- podul de jos;
- stînd pe omoplaţi;
- rulări;
- rostogoliri,

c) minijocuri sportive
- pase;
- prindere,
- pasare;
- dribling;

Practicarea independentă a exerciţiilor fizice şi a diferitelor sporturi

7. Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă şi de întrecere:

Pornind de la acestea, fiecare învăţătoare trebuie să-şi planifice conţinutul în
mod obiectiv şi nu formal în funcţie de condiţiile concrete în care îşi desfăşoară
activitatea (colectivul de elevi, bază materială, condiţii climaterice).
Proiectarea didactică, reflectă modul în care cadrul didactic concepe realizarea
obiectivelor de referinţă pentru fiecare clasă, avînd un caracter personalizat,
studiind bine programa, repartizînd unităţile de învăţare pe lecţii, selectînd
unităţile de învăţare pe lecţii, selectînd probele şi instrumentele de evaluare.

Lecţia de educaţie fizică, poate fi cu următoarele tematici:

a) lecţii cu tematică şi conţinut unitar,

b) lecţii cu temă comună pentru întreaga clasă şi cîte o temă pentru grupele
constituite opţional;

c) lecţii în care ambele teme se realizează pe grupe opţionale;

Structura acestor lecţii presupune parcurgerea următoarelor verigi:

• organizarea colectivului de elevi (adunarea clasei, alinierea, raportul, salutul,

verificarea ţinutei, comunicarea temelor);

• pregătirea organismului pentru efort (încălzirea are ca scop angajarea

treptată a funcţiilor cardio-respiratorii în efort, pregătirea aparatului
locomotorpentru solicitările din lecţie);
• realizarea temelor lecţiei;
• influenţarea selectivă a aparatului locomotor;
• revenirea organismului după efort;
• încheierea organizată a lecţiei;
Cîteva recomandări legate de dsfăşurarea activităţilor de edcucaţie fizică la
ciclul primar:
• Să se desfăşoare cît mai des şi de cîte ori situaţia o impune,

• Să aibă un caracater destins, elevii să participe cu plăcere;

• Să predomine jocurile de mişcare şi întrecerile;

• Să se folosescă cît mai mult imaginaţia elevilor;

• Să fie antrenaţi în activitate şi elevii scutiţi medical, cu sarcini diferenţiate;

• Conştientizaţi părinţii să urmărească dezvolatrea fizică corectă şi să îndrume

copiii către practicarea exerciţiilor fizice şi sportului, deoarece la această vîrstă
se pun bazele generale ale deprinderilor şi calităţilor motrice, a atitudinii pe care
o voravea faţă de fenomenul sportive.
În planul - cadru de învăţămînt, pentru disciplina educaţie fizică este prevăzut
un volum de 2 ore pe saptamînă, la fiecare dintre clasele ciclului primar.
Activitatea se desfăşoară conform prevederilor unei programe de specialitate.
Importanţa educaţiei fizice este dată de faptul ca este disciplina care asigură
echilibrul dintre efortul intelectual şi cel fizic, între sedentarism şi activitatea
dinamică, răspunzînd nervilor de mişcare ale fiecarui copil. În acelaşi timp,
contribuie la succesul activităţii şcolare, prin faptul că acţionează asupra
componentelor psihomotricităţii, multiplu solicitate în activitatea de la celelalte
discipline din planul de învatamînt. Argumentele care susţin afirmaţia anterioară
sunt concluziile rezultate din numeroase studii ce au scos în evidenţă faptul că:

1. Un elev cu o schema corporală slab definită, prezintă şi un grad scăzut de

coordonare. Pe planul activitătilor şcolare, se înregistrează deficienţe la nivelul
scrisului, al ritmului citirii.

2. Retardul în precizarea lateralităţii creează copilului şi probleme legate de

orientarea spaţială. Aceste probleme sunt ilustrate de incapacitatea de a percepe
diferenţa dreapta - stînga, dificultăţi de organizare a scrisului şi a textelor în
pagină, etc.

3. Percepţia spaţială deficitară reflectată de neprecizarea părţilor dreapta -

stînga, va fi însoţită şi de disgrafii, ilustrate de confundarea unor litere cum ar fi:
b - d, p - q. Atunci cînd se confundă sus - jos, în planul scrierii vor apărea
dificultăţi legate de scrierea unor litere p - d, n - u sau a unor cifre ; 6 - 9.

4. Dificultăţile de orientare spaţială şi temporală (ilustrate de greşeli în

raportul înainte - după) vor angrena şi probleme de citire a unor cuvinte
asemănătoare ca formă (rame - mare) sau de reconstruire a unor fraze, atunci
cînd se precizează cuvintele componente. De asemenea, pot apărea eşecuri la
matematică, prin nelimitarea noţiunilor de rînd şi coloană sau a formelor
geometrice.

În concluzie la primul subcapitol, vom accentua, că activităţile motorii

desfăşurate prin jocuri dinamice, sunt necesare nu doar pentru dezvoltarea fizică
dar şi pentruevoluţia intelectului. Controlul respiraţiei, descoperirea
independenţei şi a interdependenţei fiecărei părţi a corpului, deosebirea între
stînga şi dreapta,recunoaşterea secvenţelor spaţio-temporale sunt etape
fundamentale pentru a se înţelege pe sine şi lumea înconjurătoare. Numai astfel
elevul ciclului primar va deveni o personalitate armonios dezvoltată şi integră pe
tot parcursul vieţii.

1.2 Rolul jocurilor dinamice în educaţia fizică şcolară

În condiţiile în care ciclul primar de învăţămînt, intersectează ciclurile
curriculare al achiziţiilor fundamentale şi de dezvoltare, educaţiei fizice îi
revine sarcina de a contribui prin mijloace specifice la realizarea următoarelor
obiective cadru , conform Programei de educaţie fizică pentru învăţămîntul
primar:
1. Menţinerea stării optime de sănătate şi creşterea capacităţii de adaptare la
factorii de mediu.
2. Influenţarea evoluţiei corecte şi armonioase a organismului şi
dezvoltarea calităţilor motrice de bază.
 3. Extinderea fondului propriu de deprinderi motrice de bază şi specifice
unor ramuri de sport.
4. Practicarea independentă a exerciţiilor fizice şi a diferitelor sporturi.
5. Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă şi de întrecere în funcţie de
un sistem de reguli acceptat.

Fiecare obiectiv cadru va fi abordat la nivelul claselor prin intermediul

obiectivelor de referinţă. De exemplu, în concordanţă cu primul obiectiv cadru,
elevii vor dobîndi cunoştinţe cu ajutorul cărora să identifice principalii factori
care asigură menţinerea stării de sănătate, să cunoască reguli de igienă personală
şi colectivă, etc.

În sensul obiectivului cadru doi, elevii vor dobîndi cunoştinţe, capacităţi şi

atitudini pe baza carora să işi menţină o atitudine corporală corectă, să cunoască
valorile optime ale indicilor somatici şi funcţionali pentru vîrsta lor, să cunoască
şi să execute exerciţii de influenţare selectivă a aparatului locomotor etc.

Instruirea elevilor se poate proiecta şi în funcţie de ciclul curricular pe

care îl parcurg elevii. Pentru ciclul curricular al achiziţiilor fundamentale (cls. I -
II), atenţia învăţătoarei se va orienta către:

a) pentru domeniul motor, însuşirea deprinderilor motrice de bază: locomotorii,

nelocomotorii şi de manipulare.

- să se deplaseze cu spatele
- să schimbe rapid direcţia de deplasare fără să se împiedice
- să prindă cu două mîini o minge aruncată de la o distanţă convenabilă
- să identifice mişcări diferite (locomotorii, nelocomotorii, de manipulare) şi să
se folosească adecvat
b) pentru domeniul cognitiv
- să identifice şi să utilizeze concepte legate de mişcare în situaţii diferite
(noţiunile legate de spaţiu, viteza, forţa).
- să înteleagă şi să aplice concepte legate de efortul fizic şi măsurile de
proiecţie ce se impun în cadrul lecţiilor de educaţie fizică

c) pentru domeniul afectiv

- să identifice comportamentele adecvate lecţiei de educaţie fizică
- să accepte reuşitele şi eşecurile înregistrate în diferitele situaţii de instruire
specifice educaţiei fizice.

Pentru debutul ciclului curricular de aprofundare, clasele III - IV,

învăţătoarea işi va propune:

a) pentru domeniul motor, stăpînirea tuturor deprinderilor de bază şi utilitar

aplicative;
- să execute combinaţii de mişcări de bază (alergare cu prindere sau evitare de
obiecte)
- să fie capabili să execute efort continuu pe o durată determinată de timp

b) pentru domeniul cognitiv

- să înţeleagă şi să respecte regulile de joc
- să descrie efectele practicării exerciţiilor fizice
- să creeze exerciţii de influenţare selectivă
- să poată măsura frecvenţa cardiacă şi să îi înţeleagă semnificaţia

c) pentru domeniul afectiv - social

- să identifice tipurile de exerciţii care le aduc safisfacţie
- să identifice şi să accepte diferenţele dintre copii.
 Pentru realizarea obiectivelor prezentate anterior cadrul didactic trebuie să
aiba în vedere cele mai eficiente jocuri dinamice, care vor ţine cont
de particularităţile de creştere şi dezvoltare ale copiilor, să asigure într-adevăr
contribuţia educaţiei fizice la realizarea finalităţilor învăţămîntului
primar. Astfel, pentru menţinerea stării optime de sănătate şi creşterea
capacităţii de adaptare la factorii de mediu, cadrul didactic trebuie să acţioneze
sistematic pe parcursul tuturor lecţiilor de educaţie fizică, chiar daca nu işi va
stabili teme distincte de lecţie. Observaţiile, discuţiile purtate cu copiii,
mijloacele pe care le va folosi (planse, filme), vor contribui la:
- asimilarea unor cunoştinţe legate de regimul de viaţă raţional - durata
somnului, regimul alimentar;
- asimilarea regulilor de igiena personală (în condiţiile practicării
exerciţiilor fizice) - adecvarea echipamentului la condiţiile meteorologice,
curăţarea şi întreţinerea acestuia, spălarea mîinilor (după lecţie) şi a întregului
corp;
- asimilarea regulilor de igienă colectivă - aerisirea spaţiilor destinate
desfăşurării lecţiilor, verificarea integrităţii materialelor didactice şi curăţarea
acestora, după caz;
- însuşirea normelor de protecţie a integrităţii corporale pe durata practicării
exerciţiilor fizice, în vederea evitării accidentelor sau altor incidente, atît pe
parcursul lecţiei cît şi a altor forme de practicare a exerciţiilor fizice;
- desfăşurarea lecţiilor, cu precădere, în aer liber, în condiţii de microclimat
favorabil, inclusiv pe perioada iernii.

Pentru influenţarea evoluţiei corecte a jocurilor dinamice

asupra organismului se va acţiona sistematic în cadrul verigii "influenţarea
selectivă a aparatului locomotor", dar şi a celorlalte momente ale lecţiei, ori de
cîte ori cadrul didactic considera necesar (de exemplu, în veriga de revenire a
organismului după efort, în cazul exerciţiilor de gimnastică pentru compensarea
anumitor poziţii ale trunchiului, etc.). În funcţie de obiectivele de referinţă care
sunt urmărite, se poate acţiona prin următoarele metode şi mijloace:
- care să cuprindă indicii morfologici şi funcţionali corespunzători vîrstei
copiilor;
- prezentarea unor planşe care să evidenţieze modele de ţinută corporală
corectă, dar şi deficienţele fizice care pot apărea (de exemplu, ale coloanei
vertebrale, care se pot instala în urma adoptării poziţiilor incorecte în bancă şi
lipsei controlului voluntar);
- măsurarea frecvenţei cardiace şi a celei respiratorii şi explicarea
semnificaţiei acestora în diferite momente ale lecţiei;
- măsurarea înalţimii şi greutăţii proprii şi consemnarea acestor valori,
alături de indicii funcţionali, într-un caiet, pentru a conştientiza copii asupra
evoluţiei acestora;
- iniţierea unor discuţii cu părinţii, cu scopul de a-i avertiza asupra
posibilelor deficienţe fizice ale copiilor şi de a-i conştientiza asupra importanţei
participării copiilor la programe de kinetoterapie, atunci cînd este cazul. Lecţia
de educaţie fizică, atît cea din trunchiul comun, cît şi cea din curriculum la
decizia şcolii, rămîne forma organizatorică de bază a practicării exerciţiilor
fizice. Ca tipologie, predomină lecţiile de învăţare şi cele de consolidare a
deprinderilor motrice de bază, dar pot fi întîlnite şi lecţiile mixte/combinate, cu
teme atît din deprinderi, cît şi din calităţi motrice (sau din componente ale
psihomotricităţii).
Structura lecţiei este asemănătoare cu cea de la celelalte cicluri de
învăţămînt. Ca o constantă a acesteia, pentru ciclul primar, se remarcă veriga
(situaţia de instruire) de influenţare selectivă a aparatului locomotor. Durata
verigilor lecţiei este variabilă de la o clasă la alta şi pe parcursul aceluiaşi an
şcolar. La începutul anului şcolar şi în special la clasa I, organizarea colectivului
de elevi depăşeşte frecvent 5 minute, ajungînd chiar la 8 - 10 minute. În vederea
motivării elevilor pentru implicarea activă la lecţie şi pentru crearea unui climat
adecvat instruirii se recomandă anunţarea temelor lecţiei în chiar prima verigă,
indiferent de clasă. La clasele I şi a II-a acestea se vor anunţa şi în momentul în
care se trece la realizarea lor.

În veriga pregătirii organismului pentru efort ponderea mijloacelor prin care

se realizează este dată de exerciţiile din şcoala mersului şi alergării, jocurile de
mişcare şi o parte din exerciţiile de front şi formaţii. Se pot alcătui şi pentru
această situaţie de instruire programe cu conţinut stabil, care să fie exersate pe
anumite perioade, în corelaţie cu temele de lecţie propuse. Pentru veriga a III-a,
cea de influenţare selectivă a aparatului locomotor, se recomandă în special
exerciţii individuale libere, bine localizate la nivelul segmentelor corpului. Nu
sunt recomandate exerciţiile în perechi. Pe timp răcoros, se pot executa exerciţii
de influenţare selectivă pe fondul variantelor de deplasare. Conţinutul acestei
verigi poate fi reprezentat şi de complexe de gimnastică aerobică. Se poate lucra
diferenţiat pentru fete, băieţi, sau microgrupuri, atunci cînd se exersează pentru
corectarea unor atitudini deficiente. Pentru verigile tematice, alături de calităţi
motrice şi deprinderi şi priceperi motrice, pot fi prevăzute ca teme de lecţie
componente ale capacităţii de organizare (întoarcerile de pe loc, formaţiile de
deplasare), elemente din şcoala alergării, săriturii.

Pentru consolidarea deprinderilor motrice, precum şi pentru dezvoltarea

calităţilor motrice, principala metodă de instruire o reprezintă jocul, care
corespunde cerinţelor didacticii moderne privitoare la activizarea elevilor şi la
problematizarea procesului instructiv - educativ. Pentru unele lecţii, jocurile de
mişcare/dinamice se pot constitui în teme. După învăţarea regulilor de
desfăşurare şi a sarcinilor motrice specifice, jocurile devin mijloace eficiente de
rezolvare a altor teme şi obiecte de instruire.

Dintre procedeele de organizare a exersării elevilor cu deosebită eficienţă,

mai ales la acest ciclu de învăţămînt, este cel frontal. În aceasta situaţie se
lucrează simultan cu întreaga clasă de elevi sub supravegherea cadrului didactic.
La clasele a III-a şi a IV-a, pentru unele exerciţii, se poate face exersarea şi pe
grupe.

Cînd în orar sunt alocate 2 lecţii educaţiei fizice, învăţătorul poate opta
pentru o a treia, ca disciplină sportivă opţională.

Ora opţională la aria curriculară Educaţie fizică şi sport, poate avea următorul
statut:

- opţional ca disciplină nouă, cu conţinut neprevăzut de programă - pentru care

copii şi-au manifestat însa opţiunea, exista condiţii materiale, iar cadrul didactic
dispune de cunoştinţele necesare predării respectivei ramuri de sport, al cărei
conţinut şi particularităţi trebuie să corespundă particularităţilor de creştere şi
dezvoltare a copiilor din clasele I - IV. Ramura de sport poate fi predată şi în
echipă cu un specialist, iar opţiunea poate viza gimnastica ritmică, artistică,
tenis, badminton, patinaj artistic, etc. În această situaţie, se va elabora o
programă, cu obiective de referinţă şi conţinuturi specifice, precum şi cerinţele
privind evaluarea. În catalog va fi rezervată o rubrică separată de cea a educaţiei
fizice.

- opţional integrat - în care pot fi incluse domenii integratoare - euritmie, balet,

pantomima, dans clasic sau modern. Şi în această situaţie se va elabora o
programă şi sistemul de cerinţe de evaluare. Frecvenţa şi calificativele vor fi
consemnate într-o rubrică specială din catalog.
Precizări metodico-organizatorice privind desfăşurarea lecţiei de educaţie fizică
în condiţii speciale[4]

Lecţia desfăşurată în aer liber, pe timp friguros.

Începînd cu învăţămîntul primar unul dintre cele mai importante obiective ale
educaţiei fizice vizează menţinerea şi întărirea stării de sănătate a organismului
copiilor, de diferite vîrste. Metodologia de realizare a acestui obiectiv presupune
desfăşurarea lecţiilor de educaţie fizică în mediu natural şi valorificarea în acest
fel a factorilor de călire ai organismului. Această manieră de abordare a lecţiei
de educaţie fizică este valabilă inclusiv pe durata sezonului rece, cu condiţia
respectării unor reguli metodico-organizatorice.

Dat fiind faptul că în timpul efortului fizic desfăşurat pe timp friguros, se pot
manifestamodificări de natura fiziologică, profesorul trebuie să aibă în vedere
următoarele aspecte (E. Firea, 1983; Bar-Or, 1987; Gh. Carstea, 2000):

- temperatura aerului să nu scadă sub - 5º;;

- umiditatea aerului să fie între 35 - 65 %;
- să nu se înregistreze precipitaţii, vînt puternic, nebulozitate, fenomene de
poluare atmosferică.

Lecţia desfăşurată pe timp friguros, în aer liber, impune, de asemenea,

respectarea unor reguli privind organizarea şi desfăşurarea ei, astfel:

- organizarea colectivului de elevi, precum şi concluziile asupra modului de

desfăşurare a lecţiei se vor desfăşura în interior (vestiar, culoar), pentru a nu ţine
copiii în frig;

- pregătirea organismului pentru efort se va realiza împreună cu influenţarea

selectivă a aparatului locomotor, exerciţiile specifice acestei situaţii de instruire
executîndu-se din deplasare; se va avea în vedere alternarea exerciţiilor cu
intensitate medie cu cele cu intensitate mică, astfel încît să se realizeze o
solicitare raţională a organismului elevilor;

- în aceste condiţii se pot stabili teme din calităţi motrice (lecţii de pregătire
fizică), precum şi din deprinderile motrice, cu condiţia că acestea să se afle în
faza de consolidare sau perfecţionare (în felul acesta va creşte densitatea motrică
a lecţiei, respectiv timpul efectiv de lucru al elevilor).

Menţiuni aparte trebuie realizate în legatură cu echipamentul copiilor, care

trebuie să fie călduros, fără a fi foarte gros. De asemenea, se recomandă ca
încălţămintea să nu fie de pînză, pentru a nu se uda uşor. Copiii vor fi instruiţi

să inspire pe nas şi să expire pe gură, pentru a evita apariţia ulterioară a unor

răceli. Se ştie că inspiraţia nazală modifică temperatura şi calitatea aerului, pe
care le face optime accesului în celelalte etaje ale aparatului respirator. Lecţia
desfăşurată în interior, în spaţii improvizate. Chiar dacă la ora actuală unele
unităţi de învăţămînt dispun de spaţii adecvate desfăşurării lecţiilor de educaţie
fizică, în interior, ramîn numeroase cazurile în care activitatea pe timp friguros
se desfăşoară în spaţii improvizate, incluzînd aici: culoarele şcolii şi chiar spaţiul
clasei. Și în aceste condiţii profesorul trebuie să aibă în vedere unele aspecte
metodico- organizatorice (E. Firea, 1983; Gh. Carstea, 2000). Atunci cînd lecţia
se desfăşoară pe culoar, se va avea în vedere că acesta să nu fie cel care permite
accesul copiilor în sălile de clasă şi să fie amplasat la parter, astfel încît să nu fie
perturbată activitatea celorlalte discipline. Curăţarea podelei să se realizeze în
timpul pauzei, astfel încît să se acorde timpul necesar uscării şi să fie evitată în
acest fel alunecarea elevilor.

O atenţie deosebită se va acorda formaţiilor de lucru şi amplasării acestora în

spaţiul disponibil, astfel încît să se respecte cerinţele metodice legate de
alcătuirea acestora şi evitării accidentărilor. Temele de lecţie pot viza toate
componentele tematice, cu o abordare selectivă a conţinuturilor, impusă de
condiţiile materiale concrete. O atenţie deosebită se va acorda jocurilor de
mişcare alese. Se recomandă utilizarea celor care nu presupun manipulare de
obiecte, pentru a evita incidentele (spargerea geamurilor, de exemplu).

În cazul temelor din gimnastica acrobatică se vor lua măsuri de amplasare

optimă a aparatelor şi celorlalte materiale didactice faţă de zidurile holului, de
calorifere sau de alte obiecte. Pentru săriturile cu sprijin se va asigura o zona de
aterizare mai înaltă, rezultată din suprapunerea mai multor saltele, asfel încît să
se evite accidentările.

Atunci cînd lecţia de educaţie fizică se desfăşoară chiar în sala de clasă,

profesorul va avea în vedere următoarele aspecte:

- clasa să fie amplasată la parter (din aceleaşi considerenţe legate de

nerespectarea activităţii de la alte discipline);

- aerisireaşi curăţarea clasei;

- evitarea folosirii mobilierului clasei pentru desfăşurarea exerciţiilor.

În aceste condiţii reţinem că accentul va fi pus pe exerciţiile de influenţare

selectivă, desfăşurate între bănci. Dacă mobilierul poate fi deplasat, atunci
spaţiul creat în acest fel oferă posibilitatea abordării unor conţinuri destinate
dezvoltării preciziei, coordonării segmentare, echilibrului, forţei. O atenţie
deosebită va fi acordată măsurilor de igienă colectivă ce vor fi luate după
desfăşurarea lecţiei: aerisirea clasei, rearanjarea băncilor, ştergerea prafului de
pe mobilier şi, dacă este posibil, ştergerea podelei.

Se desfăşoară simultan cu toţi elevii din clasele I - IV, fie la începutul zilei de
şcoală, fie în pauza/recreaţia mare.Gimnastica zilnică se recomandă a fi
efectuată mai ales în aer liber.
 Este condusă de un profesor de educaţie fizică, instructori - elevi din ciclul
gimnazial sau de profesorul de "serviciu" pe şcoală. Constă din cinci - şase
exerciţii individuale libere de dezvoltare fizică, simple şi cunoscute de elevi.
Aceste exerciţii se efectuează numai din poziţia stînd şi unele derivate ale
acesteia.În selecţionarea exerciţiilor trebuie de avut în vedere faptul că elevii le
execută într-un echipament nespecific pentru educaţia fizică. Se desfăşoară pe
parcursul activităţilor didactice care solicită intens organismul şcolarilor mici,
prin concentrare nervoasă mare şi efort cu precădere static (caligrafie, desen şi
alte discipline de cultura generală), care favorizează instalarea oboselii. Datorită
acesteia, elevii nu se mai pot concentra, işi pierd interesul pentru activitatea
didactică respectivă, devin apatici sau neliniştiţi. În astfel de momente, cadrul
didactic, trebuie să întrerupă activitatea respectivă şi să recomande efectuarea a
două - trei exerciţii fizice simple, în bănci sau în spaţiile dintre acestea. Vor fi
folosite exerciţii de întindere a coloanei vertebrale, de extensii ale trunchiului cu
ridicări de braţe, răsuciri sau îndoiri de trunchi, ridicări în picioare şi "aşezări" în
bănci, etc. Toate exerciţiile se efectuează în ritm vioi.
În lecţiile de învăţare a scrisului pot fi folosite exerciţii pentru braţe, mîini şi
degete: închiderea şi deschiderea pumnilor cu întinderea forţată a degetelor,
presiunea mîinii (de scris) pe banca, scuturarea mîinii de scris, etc.Principala
metodă practică de utilizare a jocului dinamic se referă la exersarea complexelor
de influenţarea selectivă a aparatului locomotor. Acestora li se alocă între 7 - 10
minute, în fiecare lecţie, în funcţie de nivelul de insuşire a exerciţiilor de către
copii. Descrierea exerciţiilor, ordinea şi numărul acestora, precum şi dozarea se
stabilesc conform regulilor oferite de gimnastica de bază. Predarea acestor
conţinuturi se realizează prin metode verbal - intuitive, care să sprijine efortul
copiilor de a memora complexele de jocuri dinamice. Se recomandă ca, odată
însuşite, complexele să fie exersate de copii, în mod autonom, de-a lungul a 10 -
12 lecţii sau a unui semestru. În acest fel, ele vor putea fi folosite şi în contextul
practicării independente a exerciţiilor fizice. Prezentarea scopului acestor
exerciţii, a grupelor musculare implicate în efectuarea lor şi a efectului, mai ales,
are ca efect conştientizarea elevilor asupra importanţei practicării exerciţiilor de
influenţare selectivă. În procesul de însuşire a actelor şi acţiunilor motrice un
rol important, mai ales la acest ciclu de învăţămînt, il au reglatorii metodici, care
determină localizarea corectă a exerciţiilor folosite (diferite obiecte portative).

Însoţirea acestor complexe de un fond muzical adecvat contribuie la

creşterea atractivităţii acestei situaţii de instruire, dar şi a lecţiei, în general, prin
crearea unui climat pozitiv.

În vederea dezvoltării calităţilor motrice de bază a copiilor de aceasta vîrstă,

trebuie să se respecte următoarele cerinţe ale jocului dinamic:

- durata situaţiilor de aplicare, destinate calităţilor motrice poate fi cuprinsă

între 10 şi 20 de minute, în funcţie de calitatea abordată;

- pentru dezvoltarea vitezei de deplasare se vor folosi alergări pe distanţe

cuprinse între 15 şi 30 m; acestei forme de manifestare a vitezei, dar şi celei de
execuţie şi de reacţie li se va acorda o atenţie deosebită;

- pentru dezvoltarea capacităţilor coordonative se vor folosi structuri

motrice variate, folosind toate procedeele metodice cunoscute;

- dezvoltarea forţei se realizează cu ajutorul procedeului metodic al

eforturilor izotonice, intense şi rapide (în care se repeta acţiuni motrice simple, 3
- 4 serii × 8 - 10 repetări, precum şi cu circuitul (pentru clasele a III -a şi a IV-a),
alcătuit din 3 - 4 staţii şi executat contratimp, 20", cu pauza de 40";

- pentru dezvoltarea rezistenţei se vor folosi procedeul metodic al eforturilor

uniforme şi repetate, cu durata cuprinsă între 3 şi 5 minute; nu se recomandă la
această vîrstă procedeul eforturilor variabile, datorită slabei capacităţi de
adaptare a aparatului cardio - vascular.
 În vederea stabilirii intervalului de intensitate a efortului se recomandă să se
utilizeze formula:

[220 pulsaţii/min-vîrsta copilului × 60% - 220 pulsaţii/min-vîrsta copilului ×

80%][3]

De exemplu, pentru un copil de 10 ani, intervalul de intensitate a efortului

(zona ţinta) trebuie să fie între 210 × 60/100 = 126 pulsaţii/min şi 210 × 80/100
= 168 pulsaţii/min.

Una dintre cele mai importante probleme legate de efortul în lecţia de

educaţie fizică este acela legat de durata exerciţiilor fizice.Menţinerea frecvenţei
cardiace în zona ţintă de efort trebuie să fie de circa 20 - 30 minute, astfel încît
să se înregistreze modificări semnificative la nivelul sistemului cardiovascular.
Această perioadă de timp poartă denumirea de "perioadă stimul". Se recomandă
ca perioada de încalzire şi de revenire după efort să fie de circa 5 - 10 minute.
Ca frecvenţăa administrării stimulilor jocurile dinamice pentru dezvoltarea
capacităţii de efort aerob se recomandă participarea la 2 lecţii pe săptămînă, cu o
zi pauză între ele.

Extinderea fondului propriu de deprinderi motrice de bază şi specifice unor

ramuri de sport constituie un obiectiv deosebit de complex, prin prisma
cunoştinţelor pe care le solicită din partea cadrului didactic. Această
complexitate este dată de necesitatea cunoaşterii tehnicii ramurilor de sport, a
etapelor formării deprinderilor motrice, precum şi a metodelor de instruire
adecvate.

La această vîrstă se pune un accent deosebit pe formarea şi consolidarea

deprinderilor locomotorii - mers, alergare, săritură, tîrare, căţărare. Acestea se
constituie în teme de lecţie. Se va urmări consolidarea celor de manipulare -
aruncare, prindere, lansare, rostogolire. Toate acestea vor sta la baza iniţierii
copiilor în practicarea jocurilor sportive. Ca metodologie de instruire, se va opta
pentru utilizarea jocurilor de mişcare pregătitoare pentru însuşirea celor
sportive. În acelaşi timp, elevii îşi vor însuşi (confrom programei) unele probe
atletice (alergare de viteză, săritură în lungime prin procedeul ghemuit,
aruncarea mingii de oină de pe loc), precum şi elemente de gimnastică
acrobatică (rulări, rostogoliri, elemente de echilibru).

Practicarea independentă a jocurilor dinamice şi a diferitelor ramuri de sport

reprezintă un obiectiv ambiţios al educaţiei fizice, care va fi regăsit şi la nivelul
ciclurilor de învăţămînt superioare. În vederea realizării lui, cadrul didactic
poate folosi următoarele strategii:

- acordarea unor sarcini de prezentare a anumitor jocuri dinamice de către

elevi, în timpul lecţiei;

- memorarea complexelor de influenţare selectivă;

- însuşirea regulilor de desfăşurare a jocurilor de mişcare şi a celor sportive;

- acordarea temelor pentru acasă care să vizeze dezvoltarea calităţilor

motrice, dezvoltarea fizică armonioasă, urmarirea unor evenimente sportive, etc.

În primele încercări de indicare a temelor pentru acasă se vaţine seama de

slaba capacitate de autocontrol pe care o au elevii de această vîrstă. De aceea, la
început se vor da elemente foarte simple învăţate în prealabil la lecţia de
educaţie fizică. Cu timpul, pe măsura îmbogăţirii experienţei şi a însuşirii unor
tehnici de muncă independentă, la clasele a III-a şi a IV-a se pot da ca teme
pentru acasă şi exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice sau complexe de
exerciţii pentru prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficienţe fizice.
Aceste teme pentru acasă se prezintă doar în ultima verigă a lecţiei. Ele trebuie
să fie verificate, în mod neceasr, pe parcursul viitoarelor activităţi, pentru a fi
stimulată efectuarea lor.

Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă şi de întrecere în funcţie de un

sistem de reguli acceptat se constituie ca un obiectiv de ordin socio-afectiv, cu o
importanţă deosebită în procesul de dezvoltare a personalităţii micului
şcolar. Elevul trebuie obişnuit cu situaţiile de întrecere, cu respectarea regulilor
de joc, precum şi a celorlalte exigenţe impuse de organizarea practicării
exerciţiilor fizice (de exemplu, includerea în echipe şi colaborarea cu diferiţi
colegi, nu numai cu cei preferaţi).

Pentru realizarea acestui obiectiv, învăţătoarea are la dispoziţie diferite metode

şi mijloace:

- desemnarea, prin rotaţie, a elevului care arbitrează întrecerile (de obicei,

cei scutiţi de efort în lecţia respectivă);

- memorarea regulilor de joc şi prezentarea, prin sondaj, a acestora înainte

de începerea jocului;

- încurajarea copiilor în sensul stabilirii unor variante de jocuri, cu reguli

stabilite chiar de ei;

- explicarea conceptului de fair-play şi discutarea situaţiilor în care trebuie

să se manifeste această atitudine, etc.

Concluzii la primul capitol:

Pedagogii tuturor timpurilor au pus în evidenţă funcţia formative -

educativă a jocului, indiferent de natura şi tipurile de joc. Jocurile constituie o
„şcoală a energiei, a educaţiei, a conduitelor, a gesturilor, a imaginaţiei, în
cadrul necesităţilor de a acorda conduita la situaţii cu anumite dimensiuni” Prin
intermediul jocurilor se formează şi se dezvoltă o serie de însuşiri ale
personalităţii şi se exersează caracteristicile proceselor psihice. Astfel, se educă
particularităţile intelectuale şi fizice cum sunt curajul, dîrzenia, perseverenţa în
activitate, abilităţile manuale, agilitatea şi îndemînarea, atitudinea principială
faţă de parteneri şi colectiv, spiritul de competiţie şi sociabilitatea.Se dezvoltă
caractere şi personalităţi integre şi, tocmai de aceea, şcoala foloseşte jocul ca o
pîrghie în realizarea scopurilor sale.

Pentru învăţătorul ciclului primar este arhiimportant de a identifica cerinţele

de bază faţă de organizarea educaţiei fizice cu eleviii claselor primare şi de a
evidenţia rolul jocurilor dinamice în activitatea cadrelor didactice, în noul
context al profesionalizării carierei didactice. Pentru realizarea acestui deziderat
sunt necesare realizarea următoarelor obiective:

- Identificarea semnificaţiei prelevării de experienţe didactice în

activitatea de optimizare a educaţiei fizice cu elevii claselor primare;

- Distingerea importanţei jocurilor dinamice în educaţia fizică

şcolară;

- Argumentarea experimentală a eficienţei folosirii jocurilor

dinamice la lecţiiile de educaţie fizică cu elevii claselor primare;

- Demonstrarea pe cale expirementală a dinamicii indicilor calitativi

a pregătirii motrice la eleviii claselor primare.

Jocurilor dinamice pot forma şi dezvolta o serie de însuşiri fizice şi

intelectuale ale elevului ciclului primar, cum sunt curajul, dîrzenia, perseverenţa
în activitate, abilităţile manuale, agilitatea şi îndemînarea, atitudinea principială
faţă de parteneri şi colectiv, spiritul de competiţie şi sociabilitatea dacă se va
exersa cu o gamă variată de jocuri dinamice, pe tot parcursul ciclului primar,
astfel, se vor educă particularităţile intelectuale şi fizice, se va dezvolta
caractere şi personalităţi integre şi, tocmai de aceea, şcoala trebuie să folosescă
jocul dinamic ca o pîrghie în realizarea scopurilor sale.

CAPITOLULII.ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A
EFICIENŢEI FOLOSIRII JOCURILOR DINAMICE LA
LECŢIILE DE EDUCAŢIE FIZICĂ CU ELEVII CLASELOR
PRIMARE
2.1 Analiza nivelului pregătirii motrice a elevilor claselor primare

Activităţile motrice în regim de jocuri dinamice (partea experimentală)

Obiectul experimentului constatativ l-a reprezentat analiza nivelului

pregătirii motrice a elevilor claselor primare, prin intermediul jocurilor
dinamice. Pentru acesta mi-am formulat un chestionar, care a inclus următoarele
întrebări:

1. Care este impactul jocurilor dinamice în legătură cu nivelul

abilităţilor psiho-motorii deţinute de ei iniţial, la începerea programului
de aplicare a jocului dinamic?
 2. Există posibilitatea ca rolul jocului dinamic să fie etalat la justa
valoare, cînd imaginea despre joc este nerealistă?

3. Este posibil ca acest tip de activitate să fie folosit în perfecţionarea

curriculei la educaţia fizică pentru ciclul primar?

4. Cum evoluează comportamentul elevilor pe parcursul aplicării

jocurilor dinamice, pe parcursul celor 4 ani de aplicare a lor?

5. Apar schimbări în atitudinea lor faţă de învăţătorul lor, care aplică

aceste jocuri?

6. Care sunt posibilele sugestii de ameliorare a programului pregătirii

profesionale a viitoarelor cadre didactice?

Aceste întrebări au stat la baza experimentului constatativ desfăşurat la

Gimnaziul Medeleni, din raionul Ungheni în perioada care am avut-o, după ce
am convenit cu conducătorul ştiinţific tematica cercetării tezei de licenţă.

În cele ce urmează exemplific aplicarea cîtorva jocuri dinamice pe care le-am

desfăşurat cu elevii clasei mele în perioada aprilie/mai 2013.

EXEMPLE DE JOCURI DINAMICE PENTRU REZISTENŢĂ

Năvodul

Locul desfăşurării:sală, teren

Materiale necesare: jaloane,
Jucători: colectivul de elevi.
Scop:însuşirea ritmului de alergare - moderat, impus de coleg
Descriere:Colectivul de elevi în afară de unul se află împrăştiat pe jumătate de
teren (sală) şi aleargă liber. La semnalul profesorului jucătorul ales aleargă să
prindă "peştişorii" care încearcă să scape trecînd dintr-o parte în alta a terenului.
Primul jucător care este "atins" se consideră prins şi împreună, formează un
"năvod mic" care la rîndul lui încearcă să prindă în plasă pe ceilalţi elevi
peştişori. Pe măsură ce sunt prinşi mai mulţi "peştişori" se măreşte năvodul
ş.a.m.d.

Semaforul

Locul desfăşurării:sală, teren

Materiale necesare: cercuri,
Jucători: colectivul de elevi.
Scop: însuşirea ritmului de alergare - moderat, impus de un coleg
Descriere: Se fixează culorile semaforului în trei locuri, prin trasarea lor pe sol
cu cretă colorată (roşu, galben, verde). Toţi elevii în afară de unul care este
conducător se află aşezaţi liber pe tot spaţiul de joc şi execută joc de glezne. La
comanda profesorului care indică o culoare, tot colectivul aleargă în ritmul
impus de elevul-conducător în spaţiul indicat, la al ll-lea semnal revin la locurile
iniţiale. Elevul care depăşeşte conducătorul de joc, alergînd mai repede este
penalizat cu un punct.

Arcanul (Ţară, ţară vrem ostaşi)

Locul desfăşurării:sală, teren
Jucători:colectivul de elevi.
Scop:însuşirea ritmului de alergare - impus
Descriere:Colectivul clasei se află liber şi aleargă pe tot terenul. Doi dintre elevi
stau faţă în faţă, de mîini apucaţi şi formează un "arcan". În această poziţie
aleargă pe tot terenul şi strigă: "Ţară, ţară vrem ostaşi"; restul clasei întreabă în
cor "pe cine" iar "arcanul "răspunde: "pe...tine" şi aleargă să prindă în "arcan" pe
cel mai apropiat elev. Elevul prins se va prinde de mîini cu ceilalţi mărind
"arcanul" şi jocul începe din nou.
Reguli:tempoul de alergare este impus de profesor; cînd arcanul are 5-6 elevi se
mai formează unul; cîştigă elevii care nu se lasă prinşi

Rolul jocului de mişcare din lecţia de educaţie fizică

Analiza literaturii de specialitate, propria experienţă de 16 ani, discuţiile cu

colegele mele referitoare la rolul jocurilor dinamice, mi-au permis să găsesc
răspunsurile din chestionarul de la experimentul constatativ:

- Importanţa deosebită a jocului în dezvoltarea copilului este demonstrată de

eficienţa sa, fiind calea prin care copilul se orientează în lumea înconjurătoare,
îşi formează primele noţiuni, priceperi şi deprinderi intelectuale, morale şi fizice
necesare unei dezvoltări armonioase;

- Jocul constituie o formă specifică a activităţii copiilor, fiind demonstrat că a

apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii omeneşti, ca rezultat al
muncii.

- Elementele comune tuturor jocurilor sunt: scopul jocului; subiectul jocului;

regulile sau regulamentul jocului; conţinutul motric al jocului; forma de
organizare a jocului.

- Pentru valorificarea superioară a valenţelor multiple sub raport

instructiv-educativ, pentru a asigura manifestarea deplină a influenţelor
benefice asupra elevilor, jocurile de mişcare trebuie organizate
corespunzator unor criterii riguroase.

Selectarea jocului în concordanţă cu: obiectivele urmărite; efectivul şi

componenţa acestuia pe sexe; locul de desfăşurare (în aer liber, în sală); factorii
de climă (sezonul); particularităţile morfo-funcţionale şi psiho-fizice ale
participanţilor; durata şi materialele necesare.
- Pregătirea spaţiului şi a materialelor pentru joc: alegerea, amenajarea şi
asigurarea terenului de joc; îndeplinirea standardelor cu privire la materialele
folosite (dimensiuni, marcaje,etc)

- Formarea echipelor şi repartizarea sarcinilor de joc după următoarele

criterii: numărul participanţilor; sexul participanţilor; înălţimea şi
greutatea; nivelul de pregătire al componenţilor; alegerea sau numirea
căpitanilor de echipă.

- Explicarea si demonstrarea jocului: explicarea regulilor se face scurt, clar,

în limbaj accesibil vîrstei elevilor; o aplicaţie "de probă" pentru a clarifica
etapele jocului şi regulamentul.

- Arbitrajul jocului vizeaza respectarea regulilor privind : începerea şi

terminarea jocului; desfăşurarea jocului; modul de stabilire al rezultatelor;
sancţiuni şi recompense ; durata jocului şi dozarea efortului.

Desfăşurarea jocului constituie etapa cea mai importantă a predării şi învăţării

lui.

În timpul desfăşurării sunt urmărite obiectivele: supravegherea respectării

regulilor de joc; stimularea elevilor inactivi, stîngaci, neîndemînatici;
temperarea elevilor impulsivi; dozarea efortului în joc; terminarea organizată a
jocului; anunţarea rezultatului şi analiza jocului.

Recomandări metodice în baza experimentului constatativ:

Jocul creează o stare de emulaţie, dublată de un consum energetic mare,

din acest considerent se impun unele reguli de care trebuie să se ţină cont:
- La vîrsta şcolară mică (7- 8 ani), jocurile de mişcare conţin acţiuni şi
reguli simple. Complexitatea acestora, ca şi nivelul de solicitare creşte, astfel
încît în clasa a IV-a se pot practica jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive
- Regulamentul de joc să creeze probleme pe care copiii să le poată rezolva
prin effort de imaginaţie, creativitate, dar şi fizic.
- Elevii să înveţe jocurile, pentru a le practica şi independent sau în alte situaţii.
- Limitele spaţiului de joc şi diferitele repere vor fi vizibile, evidente prin
diferite marcaje sau obiecte.
- Echipele vor fi egale ca număr şi, de preferinţă, alcătuite pe sexe.
- În joc vor fi angrenaţi toţi copiii din clasă.
- În calitate de conducător al jocului, învăţătorul va asigura respectarea
regulamentului de joc, a sportivităţii, stabilirea corectă a rezultatelor, explicînd
totodată cauza deciziilor sale.
- Învăţătorul va conduce de aşa manieră jocul, încît să asigure o atmosferă de
emulaţie şi de manifestare a bucuriei în reuşitele elevilor.
- Învăţătorul va încuraja şi stimula şi echipele care nu cîştigă, evitînd sancţiunile
care presupun eliminarea din joc.
Se vor lua, în mod obligatoriu, toate măsurile pentru prevenirea
accidentelor.Jocurile de mişcare, bine organizate şi cu un conţinut corect, au
influenţă educativă şi formativă benefică asupra dezvoltării fizice şi emoţionale
a copiilor dacă sunt selecţionate şi dirijate, astfel încît să satisfacă varietatea
intereselor şi nevoilor de creştere şi dezvoltare a acestora. Sunt reprezentate de
ansamblurile sportive şi de activităţile motrice de timp liber, turistice - de tipul
excursiilor, drumeţiilor, etc.
Activitătile sportive, cu caracter competiţional sau necompetiţionale, se
desfăşoară în timpul liber al elevilor, în concordanţă cu preferinţele ale acestora
şi dorinţa acestora de a practica anumite ramuri de sport. Pentru a încuraja
participarea şcolarilor mici la competiţiile sportive, inspectoratele şcolare
organizează astfel de manifestări, la nivel de municipiu, raion pentru diferite
ramuri de sport (handbal, fotbal, gimnastică aerobică) şi la această categorie de
vîrstă.Evaluarea jocurile dinamice la educaţie fizică prevede pentru
învăţămîntul primar acordarea a minimum trei calificative pe semestru provenite
din susţinerea probelor la: viteza de deplasare, rezistenţă, forţă, complex de
dezvoltare fizică armonioasă, îndemanare, gimnastică aerobică, joc sportiv. Aşa
cum se poate constata, probele de control nu pot aprecia nivelul de îndeplinire a
tuturor obiectivelor cadru şi de referinţă prevăzute de programă.
Perioada de vîrstă - specifică elevilor din clasele I - IV - se caracterizează
prin esenţiale transformări ale organismului:
→ Pe plan somatic:
- Se intensifică procesul de osificare, dar există încă mult ţesut cartilaginos şi
risc de deformări la factori favorizanţi în acest sens.
- Sistemul articular se întăreşte spre 8 - 9 ani, dar nu suficient, prezentînd
aspecte de instabilitate.
- Sistemul muscular ajunge la aproximativ 27.5 % din greutatea corporală.
- Se dezvoltă şi organele interne. Creierul la 7 ani are aproximativ 1200
grame,apropiindu-se pe plan histologic de maturizare.
- Se încetineşte procesul de creştere în înălţime. Creşterea în înălţime
(aproximativ 4,5 cm pe an la băieţi şi 5,0 cm la fete) se face prioritar pe seama
membrelor inferioare.
- Greutatea corporală creşte de trei - patru ori mai mult decît ceilalţi
indicatorisomatici.
→ Pe plan funcţional:
- Capacitatea de adaptare la efort devine din ce în ce mai bună.
- Aruncarea: trebuie pus accent pe aruncarea la distanţă şi ţintă fixă cu un
braţ dedeasupra umărului (tip"zvîrlire"), de pe loc şi din mers sau alergare. -
Greşeli frecvente: pauza prea mare între elan şi aruncarea propriu-zisă; poziţia
frontală incorectă, nefolosindu-se forţa de propulsie a picioarelor şi bazinului;
aruncarea cu braţul întins prin lateral sau cu braţul îndoit, dar mişcarea pornind
din dreptul umărului sau chiar din faţa acestuia; extensia exagerată a braţului
înapoi (pe spate); răsucirea cotului în afară, etc.
- Săritura: are premise, la această vîrstă pentru a fi formată corect.
- Greşeli frecvente de execuţie: slaba coordonare a lucrului braţelor; aterizare
dură, fără suficientă amortizare; lipsa forţei de desprindere şi - în consecinţă -
realizarea unui zbor cu mai mult razant; lipsa coordonării braţelor şi picioarelor
în executarea pasului sărit şi pasului saltat; lipsa unui ritm adecvat în alergarea
de elan, etc.

Aşa după cum s-a putut constata din parcurgerea paragrafelor anterioare,
perioada de vîrsta cuprinsă între 6/7 şi 11 ani este o perioadă de importante
modificări în planul creşterii şi dezvoltării copiilor. Astfel, între 6 - 8 ani are
loc o semnificativă creştere a sistemului osos şi dezvoltarea masei musculare. În
consecinţă, copiii vor avea nevoie de timp să se obişnuiască cu noile dimensiuni
corporale, astfel ca educaţia fizică trebuie să îi ajute pe copii să-şi controleze
corpul aflat în plina perioadă de creştere.

În acelaşi timp, capacitatea scăzută de concentrare a atenţiei impune pauze

relativ dese, care să permită menţinerea copiilor "în lecţie". Se va reuşi acest
lucru în condiţiile în care jocul va fi utilizat ca principal mijloc de
instruire. Dragostea copiilor pentru mişcare, trebuie valorificată în cadrul unor
lecţii atractive, în care jocurile să nu presupună reguli numeroase şi complicate
(aceste caracteristici vor fi amplificate pe parcursul claselor următoare, cînd şi
atenţia se va ameliora).

La această vîrstă copiii sunt încă centraţi pe propria persoană, de aceea se

recomandă utilizarea grupurilor mici şi mari pentru rezolvarea sarcinilor
motrice. În acelaşi timp, se va introduce rezolvarea de probleme. O importanţă
deosebită se va acorda lucrului independent, care deşi va fi folosit va presupune
o "supraveghere" deosebită din partea profesorului.

Una dintre greşelile care apar sunt legate de "graba"cu care copiii sunt
introduşi în situaţii competitive, specifice diferitelor ramuri de sport.Abordarea
este considerată neadecvată pentru că la această vîrstă nu stăpînesc deprinderile
motrice, astfel încît atenţia lor să se poată îndrepta asupra jocului.

Concluzii la experimental constatativ

Progresul copiilor în domeniul cognitiv le va permite întelegerea "limbajului"

mişcării, pe baza dezvoltării schemei corporale, modificările care apar în
organism ca urmare a prestării jocurilor dinamice, va înţelege şi işi va însuşi
regulile de participare la lecţia de educaţie fizică. Din punct de vedere afectiv -
social, se apreciază progresul pe care copiii îl fac în planul cooperării,
intrajutorării, acceptării celui de alături şi obişnuirea cu sentimentele de bucurie
şi tristeţe pe care le oferă participarea la jocurile dinamice.

În clasele a III-a şi a IV-a, ca urmare a încetinirii procesului de creştere în

înălţime, în favoarea cîştigului în greutate, copiii vor fi capabili să-şi controleze
mai bine mişcările. De aceea, accentul în instruire se pune pe cizelarea
mecanismului de aplicare a jocurilor dinamice, în detrimentul parametrilor
mişcării - viteza, forţa etc.

Dezvoltarea capacităţii de concentrare atenţiei, permite copiilor însuşirea

unui număr mare de reguli de desfăşurare a jocurilor de mişcare. Devin capabili
să coopereze cu unul sau mai mulţi colegi, în cadrul grupurilor. În acest context
sunt capabili să lucreze cu ajutorul fişelor de lucru, astfel încît să le fie stimată
autonomia.

Consider şi recomand, începerea jocurilor dinamice, în variante simplificate,

dat fiind faptul că au însuşite deprinderile de bază şi controlul asupra mişcărilor
este mai bun faţă de stadiul anterior. Progresele realizate în plan cognitiv le va
permite elevilor să işi însuşească reguli mai complexe, strategii simple de joc, să
înţeleagă sensul conceptului de fair - play. Pînă la sfîrşitul acestui ciclu de
învăţămînt copiii vor putea respecta deciziile date de un arbitru. De
asemenea,vor putea descrie beneficiile practicării exerciţiilor fizice şi vor
acţiona în consecinţă prin participarea regulată la lecţiile de educaţie fizică.

Pe plan afectiv - social, se remarcă o toleranţă crescută a copiilor faţă de

colegii mai puţin abili şi tendinţa de a-i ajuta.

Pornind de la aceste caracteristici de vîrstă şi avînd în vedere obiectivele

cadru ale educaţiei fizice, profesorul îşi va formula o serie de jocuri dinamice,
posibile a fi realizate prin parcurgerea conţinutului educaţiei fizice prevăzut
pentru fiecare ciclu curricular.

2.2 Dinamica indicilor calitativi a pregătirii motrice la eleviii claselor

primare

Datele experimentului constatativ, mi-au permis să susţin că jocurile

dinamice nu au încă un statut bine formulat, întrucît continuă să împrumute
principii din pedagogie, biologie, fizică, medicină etc. Partea teoretică a aplicării
jocului dinamic dezvălue unele considerenţe personale ale autorului despre
principalul atribut al cercetării, cel de cunoaştere metodică a jocului dinamic.
Una din formele de manifestare a copilului este jocul dinamic. În mod
obişnuit o asemenea activitate este izvorată din nevoia de acţiune, de mişcare a
copilului (o modalitate de a-şi consuma energia) sau de a se distra, un mod
plăcut de a utiliza timpul şi nu numai. Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi
de operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală,
fizică a copilului. Elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai
atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie funcţională, de veselie şi
bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a
oboselii. Atu
nci cînd jocul este utilizat în procesul de învăţămînt, el dobîndeşte funcţii
psihopedagogice semnificative, asigurînd participarea activa a elevului la lecţii,
sporind interesul de cunoaştere faţă de conţinutul lecţiei. Știm că jocul didactic
reprezintă o metodă de învăţămînt în care predomină acţiunea didactică
stimulată. Acesta acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finalitatile adaptive de
tip recreativ proprii activităţii umane, în general, în anumite momente ale
evoluţiei sale ontogenice, în mod special.

Elevii işi petrec majoritatea timpului liber jucîndu-se. Jocul reprezintă

pentru copii o modalitate de a-şi exprima propriile capacităţi. Prin joc, copilul
capătă informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu
obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp.
Putem spune că jocul este ,,munca copilului’’. În timpul jocului, copilul vine în
contact cu alţi copii sau cu adultul, astfel că jocul are un caracter social. Jocurile
sociale sunt esenţiale pentru copiii cu handicap, întrucît le oferă şansa de a se
juca cu alţi copii. În aceste jocuri sunt necesare minim două persoane care se
joaca şi comentează situaţiile de joc (domino, cuburi, cărţi de joc etc.). În
perioada de şcolar se desfăşoară mai ales în grup, asigurîndu-se astfel
socializarea. Copiii sunt curioşi, dar practici, astfel că ei vor accepta uşor un
copil cu deficienţă fizică, care se deplasează în fotoliu rulant sau în cîrje. Ei sunt
suficient de simpli şi deschişi pentru a accepta uşor un coleg cu probleme de
sănătate. Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai
ales în învăţămîntul preşcolar şi primar. Analiza sa permite cadrului didactic
valorificarea principalelor cinci direcţii de dezvoltare, orientare astfel :

- de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase

- de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile

- de la jocurile fără subiect spre cele cu subiect

- de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu desfăşurare

sistematică
- de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate, la reflectarea
evenimentelor vieţii sociale " (Elkonin)

Această activitate dinamizează acţiunea didactică prin intermediul

motivaţiilor ludice care sunt subordinate scopului activităţii de predare –
învăţare, dar şi de evaluare. Modalităţile de realizare angajează următoarele
criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice :

- după obiective prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale, tactile), jocuri de

observare, de dezvoltare a limbajului, de stimulare a cunoaşterii interactive;

- după forma de exprimare: jocuri simbolice, de orientare, de

sensibilizare,conceptuale, jocuri, ghicitori, jocuri de cuvinte încrucişate

- după conţinutul instruirii: jocuri matematice, muzicale, sportive,

literare/lingvistice;

- după resursele folosite: jocuri materiale, orale, pe bază de întrebari, pe bază de

fişe individuale, pe calculator;

- după regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin tradiţie, cu reguli

inventate, spontane şi protocolare;

- după competenţele psihologice stimulate: jocuri de mişcare, de observaţie, de

imaginaţie, de atenţie, de memorie, de gîndire, de limbaj şi de creaţie.

Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă

aduce variaţie în procesul de instruire a elevilor, făcîndu-l mai atractiv. Fiecare
joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive: conţinuturi, sarcina
didactică, regulile jocului, acţiune de joc. Prima latură – conţinuturi - este
constituită din cunoştintele anterioare ale copiilor însuşite în cadrul lecţiilor
anterioare cu întreaga clasă. Cea de-a doua componentă a jocului - sarcina
didactică - poate să apară sub forma unei probleme de gîndire, de recunoaştere,
denumire, ghicire, comparaţie.
A treia latură - regulile jocului - decurge din însăşi denumirea ei. Regulile
sunt menite să arate copiilor cum să joace, cum să rezolve problema respectivă.
Ultima latură – acţiunea de joc - cuprinde momente de aşteptare, surprindere,
ghicire, întrecere şi fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută şi atractivă
pentru elevi. Elemente de joc: ghicirea, mişcarea, întrecerea, surpriza etc.
creează stări emoţionale care întreţin interesul şi dau colorit viu lecţiei. Relevînd
legătura dintre joc şi munca copilului, Jean Piagette a pus în evidenţă aportul
jocului la dezvoltarea intelectuală a şcolarului. De aceea, el susţine că toate
metodele active de educare a copiilor mici să furnizeze acestora "un material
corespunzător pentru ca jucîndu-se, ei să reuşească să asimileze realităţile
intelectuale care, fără aceasta, rămîn exterioare inteligenţei copilului". Prin joc,
copiii cu CES pot ajunge la descoperiri de adevăruri, işi pot antrena capacitatea
lor de a acţiona creativ, pentru că strategiile jocului sunt în fond strategii
euristice, în care se manifesta isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, răbdarea,
îndrăzneala. Jocurile copiilor devin metoda de instruire în cazul în
care ele capătă o organizare şi se succed în ordinea implicate de logica
cunoaşterii şi învăţăturii. În acest caz, intenţia principală a jocului nu este
divertismentul, rezultat din încercarea puterilor, ci învăţătura care pregateşte
copilul pentru muncă şi viaţă. Pentru a atinge aceste scopuri, jocurile trebuie să
fie instructive, să le evalueze cunoştinţele. Evaluarea prin
joc condiţionează în aşa manieră dinamica clasei, încît putem spune că nu există
învăţare eficientă fără evaluare. Ea nu poate şi nu trebuie să fie redusă la simplul
act al notării. Principala funcţie a evaluării este aceea de a determina măsura în
care diferitele obiective pedagogice au fost atinse. În acelaşi timp încearcă să
explice randamentul nesatisfăcător. În cadrul procesului de învăţare, evaluare işi
exercită :
- funcţia diagnosticată (realizată prin teste de cunoştinţe tip diagnostic)

- funcţia prognoastic (realizată prin teste de aptitudini, teste pedagogice de tip

criterial sau de tip normative)

- funcţia de selecţie care intervine atunci cînd intervine ierarhizarea elevilor în

clasă.

Experienţa pedagogică a permis conturarea a trei forme de evaluare, din modul

de integrare a lor în procesul didactic:

- evaluarea iniţială care se realizează la începutul unui program de instruire şi

este menită să stabilească nivelul de pregătire a elevilor în acest moment

- evaluare continuă (formativă) constituie un proces ce se întrepătrunde

multiform şi funcţional cu acţiunile de instruire şi cu activitatea de învăţare

- evaluare cumulativă (sumativă) este realizată prin verificări parţiale pe

parcursul programului şi o estimare globala de bilanţ, a rezultatelor pe perioade
lungi, în general corespunzătoare semestrelor şcolare, anului şcolar sau a
ciclului de învăţămînt.
Datele furnizate în urma evaluării sunt utile pentru luarea unor decizii
administrative, cum ar fi repartizarea materiei de studiu pe clase şi secvenţierea
optimă a acesteia. Orice program de
evaluare judicios se intemeiază pe o evaluare periodică destul de frecventă
(înainte, în timpul şi la sfîrşitul anului şcolar) aducînd la cunoştinţa elevilor
rezultatele diferenţiat şi nu global. Aprecierea şcolară este o forma clasică de
întărire de către învăţător a achiziţiilor dobîndite în procesul învăţării. Prin
întărire de întelege "sistemul de recompense şi de penalizare menit să asigure
selecţia şi fixarea răspunsului sau reacţiei adecvate’’. Recompensa constituie
"întărirea pozitivă", în timp ce pedeapsa este o "întărire negativă". Este de
aşteptat ca elevii sistematic recompensaţi sa-şi formeze cu timpul o atitudine
pozitivă faţă de învăţător şi de şcoală, în timp ce elevii care sunt în mod
frecvent dezaprobaţi, ironizaţi şi sancţionaţi să devină nemulţumiţi de viaţa
şcolară, deoarece reuşita şcolară şi satisfacţia în muncă merg mînă în mînă.
Succesul dă naştere unor trăiri afective pozitive ce dinamizează, susţin şi
direcţionează conduita elevului spre obţinerea unor performanţe mai înalte.
Aprecierea invăţătorului devine pentru elev un reper de autoapreciere. Ea
influenţează asupra dezvoltării intelectuale, contribuind la conştientizarea
nivelului pe care îl are elevul, iar pe de alta parte influenţează sfera volitiv-
afectivă, prin intermediul trăirii nemijlocite a succesului şi a eşecului.
Dezvoltarea capacităţii de autoapreciere şi a spiritului critic în estimarea
rezultatelor şcolare proprii se poate realiza cu succes prin organizarea unor
acţiuni de autoapreciere şi interapreciere care duc la maturizarea şi
obiectivizarea atitudinii elevului faţă de aprecierea şcolară. Aprecierea
pedagogică se răsfrînge în sfera relaţiilor interpersonale. Elevul ca personalitate
se defineşte prin raportarea lui la membrii grupului şcolar din care face parte,
grupul constituind "spaţiul de comparaţie" în care se conturează imaginea de
sine. Sentimentele de respect şi stimă de sine sunt în funcţie de atitudinea
colegilor şi mai ales de cea a învăţătorului, care iidefinesc locul social în grup.
Scopul educaţiei este acela de a forma anumite deprinderi, strategii cognitive,
atitudini şi comportamente; acestea se învaţă numai dacă îl punem pe elev să
acţioneze efectiv, atît în plan verbal, cît şi în plan motric. În acest sens, Skinner
(1971) notează: "nu întărim pronunţia corectă a elevului pedepsindu-l pentru că
a greşit, nici mişcările abile pedepsindu-l pentru neîndemînare". Nu-l facem pe
elev harnic pedepsindu-l pentru lene, curajos pedepsindu-l pentru indiferenţă.
Nu-l învăţăm să studieze repede pedespindu-l pentru încetineală, nici să ţină
minte pedepsindu-l pentru că uită, nici să judece corect pedepsindu-l pentru
lipsa denff logică. În aceste condiţii i se va întîmpla poate uneori să decopere
singur cum e să fii atent, muncitor,curajos, cum să ţină minte şi să judece.
Instruirea nu va avea nicio contribuţie aici, fiind inexistentă. Indiferent de
vîrstă, elevul are sentimentul demnităţii personale; orice încercare de a-l umili,
mai ales în prezenţa colegilor săi, va avea un rezultat nedorit: copilul cu CES
fie că se retrage în sine, refuzînd să mai comunice, fie că reacţionează violent la
frustrare. Jena, ruşinea, umilirea repetate tind să dezorganizeze personalitatea
copilului, duc la apariţia unor stări psihice negative ca nesiguranţa, ezitarea,
apoi pierderea respectului şi increderii faţă de învăţător. În cazuri extreme,
elevul poate deveni chiar agresiv. Se întîmplă adesea că elevul frustrat să fie şi
izolat în grupul de elevi, deoarece reactivitatea lui exagerată din cauza
frustrărilor repetare se manifestă printr-un comportament inadaptat, elevul fiind
văzut de colegi ca un tip dificil. De aceea, jocul poate fi folosit pentru a
diagnostica conflicte psihologice, fiind binecunoscută capacitatea jocului de a
deveni simbol al tendinţelor, dorinţelor sau conflictelor copilului.
Formele de joc au menirea să intercepteze tulburările de comportament ce
pot fi declanşate de inhibarea instinctelor, cerută de societate. Cu alte cuvinte,
cine işi descarcă, pe terenul de fotbal mişcările instinctuale asupra duşmanului
său, nu o va transfera asupra unui membru al familiei sale şi este probabil că va
avea un comportament acceptabil în acest mediu social. Terapia prin joc are la
bază efectul armonizator. Din această cauză, jocul terapeutic a fost numit o
"pace incheiată cu sine şi cu ceilalţi". Armonizarea realizată cu ajutorul jocului
se manifestă sub forma unei concordanţe subiective între dorinţă şi putinţă.
Datorită acesteia, copilul gaseşte în joc un răspuns pozitiv la încercările sale
măscate de a fi înţeles şi o confirmare a sentimentului propriei valori. Jocul
constituie un sprijin necesar în organizarea evaluării, avînd în vedere faptul că
monotonia produsă de formele stereotipe ale exerciţilor produce rapid
plictiseala. Aceasta are ca effect secundar scăderea dorinţei de a învăţa, a
interesului şi atenţiei elevilor. Jocul ca modalitate de evaluare are un rol în ceea
ce-i priveşte pe copii cu CES. Prin joc evaluarea este mai eficientă şi totodată
antrenantă. De exemplu la abecedar (clasa I şi II), cînd copilul cu CES învaţă
alfabetul, jocurile de evaluare pot ajuta atît la fixare, dar şi la etalarea
cunoştinţelor dobîndite pîna la un moment dat. Exemple de jocuri de
evaluare: "Trenul literelor", "Trenul silabelor", "Jocul silabelor duble" etc. La
matematică jocul are un rol bine definit. Disciplinele din planul de
învăţămînt sunt predate, în majoritatea lor, de către cadre didactice absolvente
ale liceelor cu profil pedagogic. Limbile străine (la clasele II - IV) şi religia sunt
predate de profesori de specialitate. Educaţia fizică este predată de
profesori numai în unele şcoli, pentru completarea normei, cu condiţia că
învăţătoarele să nu coboare, ca norma saptamanală, sub 18 ore.
Studenţii de la profilul educaţiei
fizice primesc informaţii generale despre conţinutul şi metodologia acestei
discipline la nivelul învăţămîntului primar din următoarele considerente:

a) În calitate de profesori, pot preda, cu excepţiile menţionate, educaţia fizică

începînd de la clasa I.

b) Trebuie să cunoască conţinutul şi metodologia de instruire a educaţiei

fizice în ciclul primar, pentru ca prestaţia sa la ciclul gimnazial să fie o
continuare firească a ceea ce se realizează în clasele I - IV.

c) Profesorul de educaţie fizică trebuie să işi asume responsabilităţi privind

modul în care se desfăşoară activitatea de educaţie fizică şi sport la clasele I -
IV, cel puţin în unitatea şcolară unde este titular.

Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului

posibilitatea executării diferitelor acte motrice, legate atît de activitatea sa
zilnică, cît şi de cea sportivă. În procesul de învăţămînt un loc important în
cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în
pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea
acestor calităţi.
 În activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de
educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calităţilor.
Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită
în funcţie de conţinutul lecţiilor, materialele sportive existente, condiţiile de
anotimp, fondul motric al elevilor într-o anumită etapă.

Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale

procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea
priceperilor şi deprinderilor motrice.

Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de

efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză, forţă, rezistenţă şi
îndemanare. (V,I,R,F)

Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială

depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioară ca dealtfel şi
formarea deprinderilor motrice, se realizează odată cu evoluţia procesului de
creştere şi dezvoltare, ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfăşurate,
condiţiile de viaţă, ereditatea, mediul geografic şi climateric şi activităţile
desfăşurate în mediul şcolar.

În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai

mulţi termeni precum: calităţi fizice, calităţi motrice, calităţi bio-motrice, calităţi
ale activităţii motrice, funcţii motrice de bază, etc

În cadrul procesului instructiv educativ, dezvoltarea calităţilor motrice trebuie să

ocupe un loc prioritar deoarece:

- calităţile motrice condiţionează şi determină în mare măsură

formarea şi în special consolidarea deprinderilor motrice;
 - dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii
de efort a organismului;

- dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza şi în condiţii

materiale simple;

- dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul

activităţii independente a elevilor.

Sistematizarea (clasificarea) calităţilor motrice:

I. Calităţi motrice de bază:

- Viteza

- Îndemanarea

- Rezistenţa

- Forţa

I.a. Calităţi motrice: - condiţionale: Viteza, Forţa, Rezistenţa

- coordinative: Îndemanarea

- intermediare: Mobilitatea şi Supletea

II. Calităţi motrice utilitar aplicative: a) (nespecifice)

- Mersul

- Alergările

- Săriturile

- Aruncările
II. Calităţii motrice utilitar aplicative: b) (specifice)

- Echilibrul

- Tîrarea

- Căţărarea şi escaladarea

- Ridicarea şi transportarea de greutăţi

- Tracţiuni şi împingeri

Locul calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică:

Alături de deprinderile motrice, calităţile motrice sunt obiective

primordiale ale conţinutului lecţiei de educaţie fizică. Indiferent de condiţii
materiale (sala, apărături, materiale) sau atmosferice (ploaie, zăpadă, ceaţă, frig),
educarea calităţilor motrice este primordială, esenţială.
Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică, calităţile motrice să nu fie
aşezate la întîmplare. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în
lecţia de educaţie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv
pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă şi asigurarea revenirii
organismului.

Dezvoltarea Vitezei şi Îndemînării se va plasa după veriga a III-a a lecţiei

(influenţarea selectivă a aparatului locomotor), iar forţa şi rezistenţa se vor situa
înaintea verigii de revenire a organismului după efort.
Privind vîrsta optimă de influenţare favorabila a dezvoltării calităţilor
motrice menţionăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vîrsta
10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe
la 5-6 ani.Îndemanarea se dezvoltă bine între aceeaşi limită de vîrstă ca şi
viteza.Forţa şi rezistenţa, calităţi motrice mai uşor perfectibile se pot educa
sistematic de la 9-10 ani avînd o evoluţie ascendentă şi posibilitate maximă de
perfecţionare.

În planificarea dezvoltării calităţi motrice trebuie săţinem cont de:

- necesitatea acţionării continue asupra dezvoltării calităţilor motrice pe durata

întregului an şcolar şi în mod prioritar în anumite perioade

- îndemanarea este calitatea motrică asupra căreia se poate acţiona în amîndouă

semestrele

- forţa, viteza şi rezistenţa vor fi dezvoltate prioritar în anumite etape ale anului
fără a fi neglijate nici celelalte calităţi.

Iar pentru dezvoltarea mobilităţii este indicat să se lucreze pe tot parcursul

lecţiei chiar şi în veriga a trei-a sub forma exerciţilor de Streaching sau exerciţii
articulare cu şi fără rezistenţă, efectuată individual şi cu partener.

Viteza

Capacitatea omului de a executa o mişcare cu rapiditate şi frecvenţă mare.

Viteza este o calitate motrică foarte importantă, prezentă mai mult sau mai
puţin în toate actele motrice, mai ales a celora cu caracter sportiv. Viteza mai
mare sau mai mică a unui individ depinde în cea mai mare măsură de „zestrea
ereditară” de care acesta dispune. Această calitate motrică poate fi totuşi
dezvoltată deşi chiar dacă într-o măsură mai mică, printr-o pregătire sistematică,
începînd chiar de la 7-8 ani, dar o atenţie majoră dezvoltării acestei calităţi i se
acordă în jurul vîrstei de 11-14 ani, considerată a fi vîrsta optimă de realizare a
celor mai importante progrese de ordin calitativ. Începînd cu vîrsta de 13 ani
exerciţiile de viteză vor fi combinate din ce în ce mai mult cu exerciţiile de forţă
iar de la 14 ani la acestea se vor adauga şi exerciţii de viteza-rezistentă.
Creşterea vitezei mişcărilor se realizează în principal datorită lucrului în viteză
maximă şi a exersărilor în regim de viteză-forţă elementul de progresie fiind dat
de creşterea intensităţii efortului prin mărirea frecvenţei mişcărilor.
Pentru asigurarea eficienţei dorite este necesar ca exerciţiile de viteză să
se efectueze în prima parte a lecţiei, imediat după ce organismul elevilor a fost
bine pregătit pentru efort. În aceste condiţii este posibilă prelungirea solicitării la
efort cu intensitate maximă. Profesorul trebuie să cunoască că însumarea
eforturilor scurte (de viteză) de mare intensitate, repetate prea des pot determina
apariţia oboselii premature. În aceste condiţii exerciţiile se pot continua numai în
concordanţă cu capacitatea de rezistenţă a elevilor respectivi apărînd necesitatea
lucrului diferenţiat pe grupe omogene şi asigurandu-se intervale de odihna
corespunzătoare.

Viteza poate prezenta mai multe forme de manifestare:

Ø Viteza de reacţie – capacitatea cu care organismul raspunde la anumite

semnale; timpul scurs de la apariţia stimulului (vizual, auditiv) pînă la
declanşarea reacţiei de răspuns.

Ø Viteza de execuţie – iuteala cu care se executa o actiune motrica singulara,

unitara ca structura motrica.

Ø Viteza de repetitie – iuteala cu care se repeta miscarile intr-o anumita

unitate de timp

Ø Viteza de deplasare – este data de succesiunea unor miscari ciclice

efectuate in mod constant

Metode de dezvoltare a vitezei

a) Metoda pentru dezvoltarea vitezei de reactie:

- Metoda repetarilor: reactii la stimuli cunoscuti sau la stimuli complecsi, la
obiecte in miscare, alegerea reactiilor in functie de valoarea stimulilor

- Metoda intrecerii, a jocului

- Metoda senzorio-motrica, pentru dezvoltarea capacitatii perceperii timpului si

ritmului

b) Metoda dezvoltarii vitezei de executie:

- metoda repetarilor in tempo maximal, pe parti (fractionata);

- metoda repetarilor globale;

- metoda jocului;

- metoda intrecerii.

c) Metode pentru dezvoltarea vitezei de repetitie:

- metoda repetarilor in tempo maximal

- metoda repetarilor in tempouri alternative (maximal-submaximal)

- metoda intrecerii.

Mijloace pentru dezvoltarea vitezei:

A. Exercitii cu influenta selectiva efectuate in tempo rapid (5-10 sec)

B. Exercitii din grupa exercitiilor de front si formatie

C. Stafete si jocuri de miscare care solicita atentie si reactii prompte la diferite

semnale dinainte stabilite sau date prin surprindere
D. Exercitii si jocuri cu mingea

E. Starturi din diferite pozitii

F. Sarituri variate cu bataie pe 1 sau 2 picioare

G. Exercitii din scoala alergarii implicate in alergare de viteza

H. Exercitii si actiuni din jocuri sportive

I. Jocuri sportive bilaterale realizate in conditii de viteza

J. Unele exercitii de forta

Indicatii metodice pentru educarea vitezei:

La clasele mici se va actiona in cadrul vitezei de reactie (1 minut in cadrul

fiecarei lectii, in orice tema) si asupra celei de executie, iar la clasele VIII-XIII
in contul vitezei de repetitie si a celei de executie in ambele cazuri actionand
asupra acelor factori care dezvolta viteza pe seama fortei si a rezistentei si pe
seama mecanismelor si surselor energetice specifice vitezei.
Activitatea pentru dezvoltarea vitezei trebuie plasata imediat dupa veriga
influentarii selective a aparatului locomotor inaintea oricarei teme sau
activitati.Respectand principiul accesibilitatii (de la simplu la complex) in
educatia vitezei de reactie se va merge pe calea cresterii si complicarii treptate a
numarului de schimbari posibile ale situatiei cunoscand ca timpul necesar
reactiei de raspuns este direct cu gradul de incertitudine. Viteza de executie sau
frecventa miscarilor singulare se manifesta in toate cazurile combinata cu
celelalte forme ale vitezei sau cu forta.

Pentru dezvoltarea vitezei de deplasare este necesara o cantitate mica / distanta

maxim 20-30m – si pauza pana la revenire.
Cerintele la care trebuie sa raspunda exercitiile folosite pentru dezvoltarea
vitezei:

- sa asigure in timpul executiei viteza la indici maximi;

- structura miscarilor sa fie astfel consolidata incat sa permita elevului orientarea

efortului spre obtinerea unor executii cu viteza maxima;

- executia sa dureze atata timp cat se poate mentine viteza de executie;

- efortul este repetat dupa o pauza de restabilire aproximativ completa atata timp
cat viteza nu scade din cauza oboselii;

- repetarea efortului cu viteza maxima constituie calea de baza pentru educarea

vitezei;

- la fiecare reluare a efortului acesta trebuie sa tinda spre depasirea performantei

anterioare;

Indemanarea

Capacitatea de a atinge si a executa miscari necesare corect, rapid si adaptate

situatiei

Indemanarea este o calitate motrica cu o larga aplicativitate atat in activitatea

zilnica, cat si in cea sportiva. Desi este o calitate nativa, indemanarea, este
perfectibila daca se actioneaza asupra ei selectiv, continuu si cat mai de timpuriu
posibil.

Indemanarea reprezinta un cumul de calitati, ea este o calitate motrica complexa,

care se interfereaza cu toate celelalte calitati.
La baza acestei calitati motrice sta coordonarea, proces important al activitatii
organismului indeplinit de S.N.C. si Kinestezic.

Daca pana la 12-14 ani nu da dovada de o anumita indemanare pentru o

activitate motrica, este greu de presupus ca o va dobandi ulterior.

Forme de manifestare:

- poate fi: - generala: - capacitatea de a efectua general si creator diverse actiuni

motrice

- specifica: - specifica ramurilor si probelor sportive

- din punct de vedere al formelor de manifestare indemanarea poate fi:

- în regim de viteza, forta, rezistenta

- în functie de gradul de dificultate: - simetrica

- asimetrica

- simultana

- succesiva

Metode si mijloace pentru dezvoltarea indemanarii:

Fiind o calitate complexa prezenta in toate exercitiile deprinderi motrice,

procedeele tehnice – tactice, indemanarea nu are metode, procedee metodice si
exercitii speciale proprii la fel ca celelalte calitati. Orice procedeu utilizat pentru
exersare constituie sistem de actionare pentru dezvoltarea indemanarii.

Cai si mijloace de dezvoltare a indemanarii:

 Pentru dezvoltarea indemanarii vom tine cont la clasele mici de
componentele spatio-temporale si structurile miscarii actionand la inceput cu un
singur segment in conditii de simetrie apoi cu doua. Treptat se complica
exercitiile din punct de vedere al coordonarii introducand exercitii asimetrice
pentru 2 segmente sau in cadrul aceluiasi segment. Se va pune accent pe
incadrarea miscarilor in timp.

Elemente cu care se poate interveni pentru dezvoltarea indemanarii:

- modificarea pozitiei initiale;

- legarea exercitiului;

- adaugarea obiectelor;

- exercitii tehnice cu adversar.

Indicatii metodice:

Pentru dezvoltarea indemanarii conditia de baza o constituie invatarea cat

mai multor actiuni motrice. Parametrul in contul careia se perfectioneaza
indemanarea este complexitatea. Pentru influentarea indemanarii actiunea
motrica nu trebuie repetata pana la automatizare.Dezvoltarea indemanarii se
poate efectua in orice moment a lectiei.

Forta

Capacitatea aparatului neuromuscular de a invinge o rezistenta prin

miscare pe baza contractiei musculare. Este una din calitatile motrice mult
solicitate in activitatea fizica. Ea sta la baza celor mai simple deprinderi si
importanta ei creste in raport direct cu scopul urmarit in procesul de formare si
perfectionare a deprinderilor motrice de baza sau a acelor specifice diferitelor
ramuri de sport. Calitatea fortei sporeste relativ repede, dar lipsa de preocupare
pentru dezvoltare si mentinerea ei duce in scurt timp la scaderea parametrilor
obtinuti in procesul de pregatire. Dezvoltarea fortei poate incepe chiar de la
varsta de 10 ani, daca manifestam grija deosebita in ceea ce priveste gradarea
exercitiilor. Pentru elevii din clasele mai mici in procesul de dezvoltare a fortei
se recomanda sa se foloseasca exercitii de catarare si tractiune prin care se
invinge greutatea propriului corp, treptat introducandu-se lucrul cu obiecte de
diferite marimi, precum si exercitii cu partener.
Dozarea exercitiilor pentru dezvoltarea fortei se face de catre profesor in
functie de varsta si gradul de pregatire al elevilor. Inaintea inceperii exercitiilor
de forta profesorul va asigura o buna prelucrare analitica a articulatiilor si
principalele grupe musculare ce vor fi angrenate in executie.

Forme de manifestare:

A. Forta generala – capacitatea organismului de a invinge o rezistenta pe baza

principalelor grupe musculare;

B. Forta specifica – forta anumitor grupe musculare specificate de specificul

unei activitati profesionale sau sportive;

C. Forta absoluta (maxima) – forta cea mai mare pe care sistemul

neuromuscular o poate dezvolta in situatia contractiei maxime voluntare;

D. Forta exploziva – capacitatea de a manifesta valori mari de forta in cea mai

mica unitate de timp (Joselini)

E. Forta in regim de rezistenta – capacitatea organismului de a efectua

contractii musculare in cadrul unor eforturi de lunga durata;

F. Forta dinamica – se refera la manifestarea fortei

Mijloace pentru dezvoltarea fortei:

v Exercitii cu ingreuieri: (greutatea propriului corp) – sunt recomandate la
inceputul activitatii de dezvoltare a fortei si la varste mici si mijlocii

v Exercitii cu rezistenta externa:

- greutatea obiectelor cu care se efectueaza exercitiile

- rezistenta unui partener

- rezistenta mediului extern

Metode pentru dezvoltarea fortei:

1. Antrenamentul in circuit

2. Metoda halterofilului (cresterea continua, in trepte, si descresterea

continua, in val)

3. Metoda power-trening (urmareste dezvoltarea detentei (forta+viteza))

4. Contractia izometrica

Indicatii metodice privind dezvoltarea fortei:

Efectuarea exercitiilor de forta presupune in prealabil pregatirea

aparatului locomotor. Exercitiile de forta vor fi alternate cu actiuni care sa
dezvolte supletea, indemanarea, viteza. Pentru dezvoltarea fortei vom selectiona
numai acele exercitii care pot fi executate corect de catre elev. Stabilirea
grupelor musculare carora dorim sa ne adresam sa fie in conformitate cu ideea
dezvoltarii fortei generale a organismului. Fixarea rationala a incarcaturii si
cresterea lor progresiva se va face in functie de varsta si nivelul de pregatire a
elevilor. Cele mai bune rezultate se obtin cu o incarcatura de 50-70%. Exercitiile
de forta vor fi urmate de pauze care permit refacerea capacitatii de efort a
organismului. Forta este o calitate perfectibila daca se asigura o continuitate a
exercitiilor. Se va pune accent pe dezvoltarea fortei explozive precum si a
muschilor extensori slab dezvoltati la aceasta varsta. In sezon de iarna pentru
dezvoltarea fortei este indicata metoda antrenamentului in circuit.

Rezistenta

Capacitatea organismului de a efectua timp indelungat o anumita

activitate fara a scadea eficacitatea ei. Rezistenta este o calitate motrica usor
perfectibila, ca urmare a efectuarii continue si sistematice a unor exercitii
specifice si se poate pastra la valoarea atinsa o perioada lunga de timp.

Forme de manifestare:

· Rezistenta generala: capacitatea organismului de a executa timp indelungat

actiuni motrice care angajeaza 70% din grupele musculare si impune solicitarea
marilor sisteme: S.N.C., cardiovascular si respirator. Este vorba de un efort
predominant aerob.

· Rezistenta specifica: aspectele particulare ale rezistentei necesare in

anumite ramuri de sport

Forme de manifestare a rezistentei:

- rezistenta de lunga durata (8-10’)

- rezistenta de durata medie (intre 2’)

- rezistenta de durata scurta (45’’ – 2’)

- rezistenta in regim de viteza (eforturi foarte scurte si rapide)

Metode si mijloace pentru dezvoltare a rezistentei:

- Metoda eforturilor repetate (repetarea relativ a aceluiasi efort)

- Metoda eforturilor variabile (modificarea vitezei de parcurgere a anumitor

portiuni din cadrul alergarii de durata)

- Metoda eforturilor progresive (bazata pe variatia intensitatii efortului)

- Metoda antrenamentului cu intervale (o metoda de baza in dezvoltarea

rezistentei)

Indicatii metodice privind dezvoltarea rezistentei:

Rezistenta este calitatea motrica perfectibila care se pastreaza timp

indelungat. Pentru aceasta se respecta cateva cerinte de baza: continuitatea –
regula de mare importanta care presupune planificarea pe semestru, an scolar a
actiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistentei. Cresterea continua a duratei
sau distantei si aprecierea continua a progreselor. Dezvoltarea alergarii este
indicat sa se faca prin alergare de durata, prin alergare pe teren variat; nu este
indicat in cadrul scolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale,
deoarece in aceasta metoda trebuie sa se cunoasca posibilitatile fiecarui elev in
parte.
 Concluzii generale

Rezultatele experimentului constatativ visavi de complexitatea jocului

dinamic si prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistand pe dominanta
specifica calitati motrice respective. Progresul elevilor in domeniul pregătirii
fizice le va permite intelegerea "limbajului" miscarii, pe baza dezvoltarii
schemei corporale, modificarile care apar in organism ca urmare a prestarii
jocurilor dinamice, va intelege si isi va insusi regulile de participare la lectia de
educatie fizica. Din punct de vedere afectiv - social, se apreciaza progresul pe
care copiii il fac in planul cooperarii, intrajutorarii, acceptarii celui de alaturi si
obisnuirea cu sentimentele de bucurie si tristete pe care le ofera participarea la
jocurile dinamice.
În clasele ciclului primar, ca urmare a incetinirii procesului de crestere in
inaltime, in favoarea castigului in greutate, elevii vor fi capabili sa-si controleze
mai bine miscarile. De aceea, accentul in instruire se pune pe cizelarea
mecanismului de aplicare a jocurilor dinamice, in detrimentul parametrilor
miscarii - viteza, forta etc. Dezvoltarea capacitatii de concentrare atentiei,
permite copiilor insusirea unui numar mare de reguli de desfasurare a jocurilor
de miscare.
Devin capabili sa coopereze cu unul sau mai multi colegi, in cadrul
grupurilor. In acest context sunt capabili sa lucreze cu ajutorul fiselor de lucru,
astfel incat sa le fie stimata autonomia.
Consider şi recomand, începerea jocurilor dinamice, in variante
simplificate, dat fiind faptul ca au insusite deprinderile de baza si controlul
asupra miscarilor este mai bun fata de stadiul anterior. Progresele realizate in
plan cognitiv le va permite elevilor să isi insuseasca reguli mai complexe,
strategii simple de joc, sa inteleaga sensul conceptului de fair - play. Pana la
sfarsitul acestui ciclu de invatamnt copiii vor putea respecta deciziile date de un
arbitru.

De asemenea,vor putea descrie beneficiile practicarii exercitiilor fizice si vor

actiona in consecinta prin participarea regulata la lectiile de educatie fizica.

Pe plan afectiv - social, se remarca o toleranta crescuta a copiilor fata de

colegii mai putin abili si tendinta de a-i ajuta.

Pornind de la aceste caracteristici de varsta si avand in vedere obiectivele

cadru ale educatiei fizice, învăţătorul isi va formula o serie de jocuri dinamice,
posibile a fi realizate prin parcurgerea continutului educatiei fizice prevazut
pentru fiecare ciclu curricular.
 BIBLIOGRAFIE

1. Chiriţă, G. (1983). Educaţie prin jocuri de mişcare, Editura Sport–Turism,

Bucureşti

• 2. Eastman, W. (1997). Active Living: Physical Activities for Infants,

Toddlers, and Preschoolers, in Early Childhood Education Journal, Vol. 24, No.
3, pp. 161-164

•3. Iacovlev, V. (1981). Jocuri pentru copii, Editura Didactică şi pedagogică,

Bucureşti

• 4. Laudy, J. M., Burridge, K. R. (2000). Ready to Use Motor Skills and

Movement Station Lesson Plans for Young Children, Human Kinetics Publishers

•5. Lupu, E. (2006). Metodica predării Educaţiei Fizice şi Sportului, Institutul

European, Iaşi

•6. Paşca, E. M. (2001). Educaţie muzicală pentru preşcolari, caiet I şi II,

Editura „Sfera”, Bârlad

• 7. Paşca, E. M. (2006). Un posibil traseu al educaţiei muzicale în perioada

prenotaţiei din perspectivă interdisciplinară, Editura Artes, Iaşi
• 8. Paşca, E. M. (2006). Educaţia muzicală din perspectivă interdisciplinară,
Editura Pim, Iaşi

• 9. Paşca, E. M. (2006). Educaţia şi creaţia muzicală pentru perioada

prenotaţiei, Editura Pim, Iaşi

• 10. Pehoiu, C. (2005). Continuitatea activităţii de educaţie fizică în

învăţământul preşcolar, primar şi fimnazial, Editura Cetatea de Scaun,
Târgovişte

•11. Rugină, E. (1999). Activităţi ludice (motrice), curs destinat studenţilor

cuprinşi în forma de Învăţământ la Distanţă, Facultatea de Educaţie Fizică şi
Sport, Iaşi

•12. Stănescu, M. (2002). Educaţie fizică la preşcolarii şi şcolarii mici – o

abordare psihomotrică, Editura SemnE, Bucureşti