UNIVERSITATEA “BABES-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent:
Porumb Cristian - Mihai

2023

1
 UNIVERSITATEA “BABES-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA Educație Fizică și Sportivă

Îmbunătățirea elementelor tehnice cu minge în jocul

de baschet prin metode creative la nivel de gimnaziu

Coordonator științific:
Lect. univ. dr. Pașcan Adrian

Absolvent:
Porumb Cristian - Mihai

2023

2
 Cuprins
INTRODUCERE .................................................................................................................... 5
CAPITOLUL I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI ............................................. 8
1.1. LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ – TRUNCHI COMUN. ...................................... 8
1.1.1. Structura lecției de educație fizică ..................................................................... 8
1.2. JOCUL DE BASCHET ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ. ............................... 9
1.2.1. Jocul de baschet ................................................................................................ 9
1.2.1.1 Considerații generale ......................................................................................9
1.2.1.2 Conţinutul instruirii ....................................................................................... 10
1.3. PARTICULARITĂŢI SOMATICE, FUNCŢIONALE, PSIHICE ŞI MOTRICE ALE
ELEVILOR DIN GIMNAZIU.......................................................................................... 11
1.3.1. Particularităţile dezvoltării somatice la vârsta pubertară .................................. 13
1.3.2. Particularităţi funcţionale la vârsta pubertară................................................. 13
1.3.3 Particularităţile dezvoltării psihice la vârsta pubertară ................................... 14
1.3.4 Particularităţile dezvoltării motrice ............................................................15
1.4. Tehnici şi metode de instruire moderne în jocul de baschet .................................... 16
1.5. Elementele tehnice ale baschetului ......................................................................... 20
1.5.1 Pasarea ........................................................................................................ 20
1.5.2 Driblingul ...................................................................................................... 21
1.5.3 Aruncarea la coș ............................................................................................ 23
1.5.3.1 Aruncarea la coș de pe loc .......................................................................... 24
1.5.3.2 Aruncarea la coș din alergare ...................................................................... 25
1.5.3.3 Aruncarea la coș din săritură ........................................................................26
CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA PRACTICĂ A TEMEI ................................ 28
2.1. Ipoteza cercetării ............................................................................................ 28
2.2. Locul de desfășurare și materiale ................................................................... 28
2.3 Subiecții cercetării ............................................................................................... 28
2.4. Etapele cercetării ........................................................................................... 31
2.5. Metode de cercetare ........................................................................................ 31
2.5.1. Metoda studiului bibliografic ................................................................... 31
2.5.2. Metoda observației...................................................................................32
2.5.3. Metoda conversației ................................................................................ 34
2.5.4. Metoda experimentului ........................................................................... 34
2.5.5. Metoda testelor ........................................................................................ 35
2.6 Mijloace de instruire aplicate................................................................... 37
CAPITOLUL III. REZULTATELE CERCETĂRII ................................................................ 45
3.1. Analiza și interpretarea datelor obținute .................................................. 45
3
CAPITOLUL IV. CONCLUZII............................................................................................. 50
REZUMATUL ÎN LIMBA ENGLEZĂ ................................................................................. 51
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................... 52

4
 Introducere

Baschetul este unul dintre cele mai populare și căutate sporturi la nivel
mondial, indiferent de vârstă. Acest sport își pune amprenta foarte bine la nivel juvenil
dezvoltând atât cele cinci calități motrice necesare unui copil ( forța, viteza, rezistența,
mobilitatea și coordonarea ) cât și responsabilitatea, devotamentul, dar nu în ultimul rând
încrederea în sine și spiritul de echipă.
Acesta a apărut în anul 1891, în America de Nord, în urma unei idei de a face mult
mai interactivă și dinamică lecția de educație fizică a studenților. În Europa apare în mod
demonstrativ prima dată în anul 1904 la Jocurile Olimpice din acea perioada, urmând ca în
anul 1932 să se constituie Federația Internațională de Baschet Amator ( F.I.B.A ), iar din 1935
au început să se discute Campionatele Europene. În România fenomenul baschetbalistic în
masă a apărut în anul 1931 odată cu înființarea Federației Române de Baschet ( F.R.B ),
urmând să aducă rezultate începând cu anul 1957, fiind prima clasare pe locul V la
Campionatul European Masculin.
Baschetul este considerat un sport de echipă, încadrându-se în categoria sporturilor
competitive și a celor de de contact, acesta fiind format din două echipe, cel mai frecvent
format este de 5 jucători pe echipă. Fiecare jucător din cei 5 are rolul lui propiu în teren care
este determinat în funcție de înălțime, forță, agilitate, viteză și dexteritate. ( fig. 1 )

( fig. 1 )

5
 ➢ Poziția “1” sau “Point guard” este conducătorul de joc al echipei, de regulă este cel
mai scund din teren, iar el este cel care dictează viteza și presiunea jocului.
➢ Poziția “2” sau “Shooting guard” este considerat cel mai bun aruncător al echipei, el
trebuie să se folosească cât mai mult și mai des de blocajele colegilor pentru a crea o
aruncare sigură și necontestată.
➢ Poziția “3“ sau “Small forward” este considerat cel mai rapid și agil jucător al
echipei, având responsabilitatea de a crea momente de joc 1 vs 1 atât în afara
semicercului cât și în interiorul acestuia.
➢ Poziția “4“ sau “Power forward“ este al doilea cel mai înalt jucător al echipei, având
ca priorități aruncările din interiorul semicercului și recuperările ofensive/defensive.
➢ Poziția “5“ sau “Center“ se mai numește și “Post man“ este cel mai înalt și puternic
jucător al echipei, acesta având ca responsabilitate dominarea ambelor coșuri, atât
ofensiv cât și defensiv.

Baschetul se regăsește în toate cele trei forme de organizare a sportului :

Sportul de masă - Sportul pentru toți;

Jocul de baschet este considerat o activitate recreativă pentru orice tip de persoană
indiferent de vârstă. În această categorie se pot include și așa-numitele “ școli de baschet”
care pun accent pronunțat pe influențele educaționale, dar vin și cu o natură recreativă.
Sportul adaptat;
Acesta este definit ( Stănescu, M. 2004 ) ca fiind o ramură a sportului care utilizează
structuri motrice, reguli specifice, condiții materiale și organizatorice modificate și adecvate
cerințelor proprii diferitelor tipuri de deficiențe ( nevoi speciale ).
În cadrul acestor activități cel mai des regăsim următoarele forme de organizare :
● WheelChair Basketball - reprezintă baschetul în scaunul cu rotile, fiind unul
din cele mai cunoscute și răspândite sporturi pentru persoanele cu handicap.
● Deaf Basketball - reprezintă baschetul pentru persoane cu deficiențe de auz (
fie că aud cu o ureche sau chiar deloc ).
● BankShot Basketball - reprezintă baschetul pentru persoanele cu
incapacitate de joc colectiv. Acesta se bazează exclusiv pe îndemânarea și
dexteritatea aruncării la coș ( Ghițescu, G., Moanță, A. 2005 ).

6
 Sportul de performanță
Baschetul la nivel de performanță este orientat spre rezultate cât mai înalte și
mai importante atât pe plan național cât și pe cel internațional. Aceste rezultate
necesită mult timp de pregătire, o strategie bine pusă la punct, personal capabil și
condiții tehnice.

Motivul alegerii temei

Din experiența mea de 12 ani ca și sportiv de performanță cu activitate în cadrul mai

multor echipe din țară și asistând la mai multe ore de educație fizică în cadrul anumitor
proiecte de atragere a copiilor în brațele acestui sport elegant.
Jocul de baschet a avut o creștere foarte mare în ultimii ani la nivel național, mai ales
în cadrul copiilor la nivel gimnazial, crescând numărul de echipe în cadrul Olimpiadei
Naționale a Sportului Școlar.
Prin metodele pe care aș vrea să le aduc în ora de educație fizică la nivel gimnazial și
liceal să se observe diferența dintre o oră normală și o oră interactivă.
Am ales această temă deoarece este un punct mare de interes pentru mine ca viitor
cadrul didactic, prin care doresc să aduc mai multă implicare și intenționalitate copiilor față de
lecția de educație fizică.

Importanța temei

Tema lucrării este de mare utilitate atât teoretică cât și practică; teoretică pentru că
stimulează pregătirea conceptuală, formarea dorinței de documentare a absolvenților cu
specialitate în baschet din facultățile de educație fizică și sport, și utilitate practică deoarece,
conceperea și aplicarea unor metode noi și creative de învățare, la grupele de copii, le poate
da motivația pentru un viitor ca antrenori.
Organizarea mai multor tabere de vară pentru copii, fie ei sportivi sau nu, ar fi un
lucru benefic pentru menținerea stării bune de spirit și consolidării elementelor învățate pe
parcursul anului.

7
 CAPITOLUL I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

Lecția de educație fizică la nivel gimnazial

1.1.1 Structura lecției de educație fizică

Structura lecției reprezintă delimitarea exercițiilor pregătite și succesiunea cu care sunt

parcurse toate etapele ei, în timpul acordat. În timp, structura lecției de educație fizică a
suferit unele modificări, pornind de la structurarea pe trei părți care a fost stabilă, s-a trecut la
structurarea pe patru părți, structură care este ultilizată și în prezent.
Lecția de educație fizică, fie de trei sau patru părți, avea următoarea organizare :partea
organizatorică, partea pregătitoare, partea fundamentală și partea de încheiere, având
următoarele obiective :
● Partea organizatorică : organizarea colectivului în ceea ce privește conținutul lecției
de educație fizică
● Partea pregătitoare : pregătirea organismului pentru efort, influențarea selectivă a
aparatului locomotor.
● Partea fundamentală : cuprinde obiective instructiv-educative care ajută la realizarea
temelor și dezvoltarea calităților motrice.
● Partea de încheiere : reducerea efortului, relaxarea organismului, aprecieri și
recomandări.
Această metodă de structurare încă este folosită în cadrul antrenamentelor de performanță sau
chiar în kinetoterapie.
Lecția de educație fizică pe patru părți, conține următoarea structură : partea
organizatorică, partea pregătitoare, partea fundamentală și partea de încheiere. Față de prima
structură unde aveam doar partea pregătitoare, aici se poate observa partea introductivă care
ajută foarte mult profesorii în organizarea lecției și stabilirea temelor ce urmează să fie
învățate sau consolidate.

8
1.2 JOCUL DE BASCHET ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ

1.2.1 Jocul de baschet

1.2.1.1 Considerații generale

Jocul de baschet este unul dintre cele mai complexe jocuri sportive, care are în
conţinutul său numeroase procedee tehnice şi acţiuni tactice specifice celor două faze de joc:
atac şi apărare.
Datorită accesibilităților pe care le oferă acest sport, poate fi practicat încă de la o
vârstă fragedă, satisfăcând nevoile de întrecere și competitivitate ale elevilor dar, în același
timp, conține și posibilități de instruire relativ rapide.
Dintre valenţele pozitive ale acestui joc care fac ca baschetul să se instaleze drept cea
mai frecventă disciplină sportivă dorită de majoritatea elevilor indiferent de gen şi vârstă,
menţionăm:
➢ Posibilitatea de organizare a jocului cu efective reduse de elevi, pe spaţii restrânse (la
un singur panou);
➢ Realizarea unui dinamism ridicat, generat de treceri rapide de la faza de apărare la faza
de atac şi invers;
➢ Accesul la finalizare al tuturor jucătorilor;
➢ Timpul de instruire este relativ mic;
➢ Satisface nevoia de efort şi recreere într-un timp scurt;
➢ Se pot organiza întreceri prin folosirea unui singur procedeu tehnic (exemplu:
aruncarea la coş);
➢ Ştafetele şi jocurile bilaterale angrenează concomitent un număr mare de elevi
➢ într-un timp de exersare variabil.
` Practicarea jocului de baschet reprezintă un important mijloc al educaţiei fizice şcolare
datorită influenţelor multiple pe care le are asupra organismului elevilor, dintre care
enumerăm:
➢ Angrenarea concomitentă a tuturor segmentelor corpului în efort;
➢ Acţionează asupra dezvoltării tuturor calităţilor motrice în diferite forme de
manifestare;
➢ Activează marile funcţii ale organismului, îmbunătăţindu-le parametrii de manifestare;

9
 ➢ Contribuie la activitatea de socializare a elevilor;
➢ Realizează o foarte bună densitate a lecţiei;
➢ Amplifică dorinţa de întrecere şi realizează creşterea la parametrii ridicaţi a stării
emoţionale a elevilor;
➢ Contribuie la formarea trăsăturilor pozitive de caracter (cooperare, respect faţă de
adversar, perseverenţă, asumarea responsabilităţii);
➢ Poate fi exersat şi în activitatea independentă.

1.2.1.2 Conţinutul instruirii

Predarea jocului de baschet se realizează cu prevederile cuprinse în programa şcolară,

astfel încât să se asigure realizarea modelului de joc elaborat. Astfel avem:
● Procedee tehnice de atac şi apărare
➢ Poziție fundamentală;
➢ Deplasările specifice laterale, cu paşi adăugaţi;
➢ Prinderea şi ţinerea mingii;
➢ Pasarea mingii de pe loc şi din deplasare cu una sau ambele mâini
direct sau cu pământul;
➢ Driblingul de pe loc şi din deplasare cu variaţii de ritm şi înălţime;
➢ Oprire şi pivotare;
➢ Aruncare la coş cu una şi două mâini din alergare, dribling;
● Acţiuni tactice individuale în atac:
➢ Demarcarea pentru intrarea în posesia mingii;
➢ Pătrunderea;
➢ Depăşirea;
➢ Fentele;
● Acţiuni tactice individuale în apărare:
➢ Marcajul jucătorului fără minge;
➢ Marcajul jucătorului cu minge;
➢ Capacul;
➢ Recuperarea;
● Acţiuni tactice colective în atac:
➢ Dă şi du-te;
➢ Contraatacul;

10
 ● Acţiuni tactice colective în apărare:
➢ Închiderea culoarului de pătrundere;
➢ Apărare om la om;
➢ Urmărirea la panou;
➢ Replierea;
● Sisteme de joc:
➢ Om la om în apărare;
➢ Atac poziţional cu depăşire şi pătrundere;
➢ Contraatacul.

1.3 PARTICULARITĂȚI SOMATICE, FUNCȚIONALE, PSIHICE ȘI

MOTRICE ALE ELEVILOR DIN GIMNAZIU

Se poate spune că, cu cât datele din acest domeniu sunt mai numeroase, cu atât se
deschid noi orizonturi şi noi aspecte de cercetare, printre care şi fenomenul acceleraţiei, atât
de mult dezbătut în prezent, subliniind complexitatea problemelor. Este suficient să amintim
numai că în urma proceselor de creştere şi dezvoltare apare adultul a cărui personalitate
biologică şi socială se clădeşte tocmai în aceste perioade, sub influenţa jocului complex al
patrimoniului sedentar şi al condiţiilor de mediu şi viaţă.
Din datele literaturii de specialitate, rezultă o primă observaţie de ordin general şi
anume că creşterea şi dezvoltarea copiilor nu se desfăşoară într-un ritm uniform, ci pe parcurs,
apar perioade de accelerare şi încetinire a creşterii, cu durate variabile, în raport cu vârsta,
condiţiile de viaţă şi particularităţile individuale ale copiilor. Creşterea şi dezvoltarea
neuniformă, cu perioade de accelerare şi încetinire, cu exacerbări temporare ale proceselor
neuro-vegetative şi psihice, viteza de creştere se împarte în mai multe etape, cu aspecte
morfo- funcţionale şi psihice particulare.
Oricare ar fi împărţirea, toate etapele perioadei de creştere şi dezvoltare sunt
importante, dar etapa de pubertate, în decursul căreia copilul se transformă în adult, are o
semnificaţie deosebită. Datele din literatură arată că există o mare variabilitate individuală a
particularităţilor morfo-funcţionale şi psihice la indivizii de aceeaşi vârstă cronologică, dar că
această variabilitate este mai mică dacă grupăm copiii după vârsta fiziologică.

11
 Această periodizare bazată pe cel mai important eveniment biologic şi psihologic, nu
numai al vârstei de creştere, dar şi ale întregii vieţi, grupează copiii în următoarele perioade de
vârstă:
Vârsta antepubertară (şcolară mică- clasele I-V; 6-11 ani);
Vârsta pubertară (şcolară mijlocie- clasele V-IX);
Vârsta postpubertară (şcolară mare- clasele IX-XII).
Ea concretizează pentru profesorii de educaţie fizică şi pentru antrenori raportul cu
vârsta cronologică, care grupează copii de vârstă şcolară pe clase, cu programe diferite, deci
cu regimuri diferite de efort fizic.
Diferențele de performanță între copiii de aceeași vârstă cronologică (din aceeași
clasă) persistă după trecerea la vechime, dar aceste diferențe devin și mai mari în perioada
adolescenței. Mai important, această capacitate de efort este instabilă și nesigură la elevi.
Acesta este un fapt care poate fi explicat prin instabilitatea neurotrofică a copiilor din cauza
unei „furtuni de plante” abia trecute prin pubertate, care poartă amprenta unor mari diferențe
individuale. Un fenomen biologic important a fost observat la copii și adolescenți în
majoritatea țărilor europene și alte continente, pe care Gh. Roberts (1876) și EW Koch (1953)
le-au numit „tendințe lumești”, caracterizat prin creșterea accelerată a mai multor indicatori de
dezvoltare. Deși procesul se termină devreme, dimensiunea finală a adultului este încă în
dezvoltare. Vârsta sexuală a fost prelungită nu numai de pubertatea timpurie, ci și de
menopauza ulterioară (menopauză). Speranța de viață umană a crescut.
Datele disponibile la nivel global arată că „tendințele pe termen lung” sunt toate
dezvoltate din punct de vedere economic și social în lume, de locația geografică, climă,
compoziția etnică și diferite grade de urban și rural. Se poate concluziona că schimbarea se
găsește în toți și poate ajunge la toate clasele sociale. Potrivit unor autori, pentru a accelera
creșterea și dezvoltarea corpului copiilor și adolescenților, este necesară creșterea variabilității
indicatorilor și valorilor corporale și a face corpul mai suplu.
Aceasta, ca și alte proprietăți morfofiziologice, determină o scădere a rezistenței
fizice. Unii autori au arătat că copiii născuți în mediul urban au rate de creștere a taliei mai
rapide decât copiii născuți în mediul rural, dar circumferința toracelui și greutatea nu cresc
toate în același ritm.” [Demeter, A. - fiziologia educaţiei fizice şi sportului - Stadion-Verlag,
1970].
În unele cazuri, există un dezechilibru în dimensiunile longitudinale și laterale ale
corpului, iar în altele, accelerația se limitează la maturitatea sexuală. Studiul condițiilor și
factorilor care determină fenomenul de accelerare și decelerare a dezvoltării evidențiază

12
efectele vieții civilizate, îmbunătățirea alimentației, progresele în prevenirea și tratamentul
bolilor, precum și beneficiile unei organizări mai raționale a activității și a petrecerii timpului
liber. tineret. Cercetările au demonstrat eficacitatea practicării sistematice a exercițiilor fizice
pentru creșterea normală și dezvoltarea armonioasă, capacitatea funcțională îmbunătățită și
rezultate îmbunătățite ale exercițiilor fizice la copii de ambele sexe.
Accelerația determină tot mai mulți copii și tineri să participe la antrenamente și
competiții. Pe deoparte, beneficiile acestei activități pentru întărirea organismului sunt
evidente, dar, pe de altă parte, există întotdeauna riscul de suprasolicitare, oboseală și
accidente.

1.3.1 Particularităţile dezvoltării somatice la vârsta pubertară

În timpul pubertății, creșterea în înălțime se accelerează într-un ritm mai rapid decât
orice altă grupă de vârstă, până la vârsta de 20-21 de ani. Creșterea este treptată. Creșterea
mai viguroasă se arată la extremitățile inferioare și apoi la extremitățile superioare. Acesta
este un fapt care duce adesea la inconsecvențe evidente, mai ales atunci când se trasează
creșterea. Corpul este lung, pieptul este îngust, iar stomacul este plat. Ca urmare a acestor
caracteristici fizice, organele toracice sunt subdezvoltate și greu de adaptat la efort din cauza
lipsei rezistenței funcționale. Deoarece fetele ajung la pubertate mai devreme decât băieții,
cresc mai repede în înălțime și greutate, au trunchi mai lungi și picioare mai scurte.

1.3.2 Particularităţi funcţionale la vârsta pubertară

În funcție de particularitățile de dezvoltare morfologică, sistemele cardiovasculare și

respiratorii sunt mai puțin adaptabile, apar adesea la efort intens, oboseală, amețeli și aritmii.
Din cauza plămânilor subdezvoltați, capacitatea pulmonară este de 2000 cm3 la vârsta de 12
ani și crește la 3000 cm3 până la vârsta de 15 ani. De asemenea, se referă la faptul că căile
respiratorii, în special plămânii, sunt mai puțin rezistente la infecții. În timpul efortului,
lumenul îngust al vaselor de sânge face ca inima să facă multă muncă pentru a elimina
organele și sistemele, ducând adesea la oboseală, amețeli și aritmie.
Privind sistemul nervos, volumul creierului crește ușor, dar circumvoluțiunile se
adâncesc, iar proliferarea fibrelor asociate crește conexiunile funcționale dintre diferitele
regiuni. Celulele corticale evoluează continuu, se perfecționează și se diferențiază, crescând

13
baza funcțională pentru activitățile de procesare a informațiilor. În această perioadă,
diferențierea între cele două sexe se realizează prin maturizarea caracteristicilor sexuale.

1.3.3 Particularităţile dezvoltării psihice la vârsta pubertară

Dezvoltarea mentală se referă la procesul complex de formare, creștere și maturizare a

funcțiilor, abilităților și abilităților mentale ale copilului.
Acest proces are loc neîntrerupt de la naștere până la maturitate, iar pe parcursul
dezvoltării sale copilul trece inevitabil prin mai multe etape sau stadii de dezvoltare psihică în
succesiune. Fiecare etapă de dezvoltare mentală, care corespunde în linii mari perioadelor de
îmbătrânire, are o imagine mentală specifică și se caracterizează prin prezența unor procese și
funcții mentale cu caracteristici specifice vârstei. Acestea sunt numite cele mai bune trăsături
mentale.
Trecerea de la o etapă de dezvoltare psihică la alta este determinată de apariția și
formarea unor procese mentale din ce în ce mai complexe și perfecţionate care îmbunătățesc
continuu adaptarea copilului la mediul social și natural. Cunoașterea și respectarea detaliilor
bătrâneții este o necesitate educațională. Aceasta are ca scop determinarea modului în care ar
trebui efectuată antrenamentul și selectarea și utilizarea metodelor și instrumentelor de
antrenament în funcție de potențialul și perspectivele dezvoltării psihologice a copilului.
Practica a demonstrat în mod elocvent că nerespectarea și neconformitatea duc la eșecul
instruirii și eforturilor educaționale ulterioare. Adolescența este stadiul de început al
maturizării intelectuale a copilului. În strânsă asociere cu schimbări morfologice și
funcționale importante, se produc și schimbări mari în viața psihică. Percepția devine mai
completă, câștigă o selectivitate remarcabilă, îmbunătățește foarte mult orientarea spațială și
temporală și influențează procesele gândirii. Activitatea cognitivă arată în mod clar dominația
celei de-a doua căi de semnalizare. Adolescenții pot gestiona concepte foarte abstracte și pot
manifesta interes și curiozitate față de teoriile și explicațiile fenomenelor atenționale, dar acest
lucru este deosebit de volatil și fluctuant în unele stadii ale pubertății.
Schimbări importante apar la nivel emoțional. Ele sunt determinate nu numai de
schimbările biologice, ci și de efectele de integrare socială. Din cauza patologiei biologice,
adolescența se caracterizează prin comportament iritabil și relativ inconsecvent, instabilitate
emoțională, stări de timiditate sau exuberanță excesivă și stare de spirit care se dezvoltă pe un
fundal de independență instabilă. Un interes crescut pentru sine, lumea interioară,
neîncrederea în potențialul propriu apare relativ des. Se dezvoltă voința. Reprezintă dorința de

14
autoafirmare pentru a duce la îndeplinire propriile decizii. Formele de autoeducație par să
dezvolte abilități care sunt considerate ideale. Motivația este încă foarte volatilă, dar „bara”
dorințelor este din ce în ce mai ridicată. Simțul responsabilității se dezvoltă intens.
Comportamentul se caracterizează prin entuziasm cu participarea la activități numeroase și
diverse. Nevoia de mișcare și joc rămâne, dar acestora li se dă un alt sens. Regulile jocului
sunt respectate, dar scopul este să vă atrageți atenția.

1.3.4 Particularităţile dezvoltării motrice

Datorită dezvoltării corpului pe mai multe niveluri, în special plasticității cortexului

cerebral și a creșterii mobilității proceselor neuronale excitatorii și inhibitorii, în special la
vârsta de 12 ani, există posibilitatea de a îmbunătăți toate caracteristicile motorii, în special
viteza. Fete la 13 ani și băieți la 13 ani. Până la vârsta de 12 ani, fetele sunt mai rapide decât
băieții, crescându-și treptat indicele de viteză și depășindu-le treptat. Acest proces evolutiv
continuă până la vârsta de 14-15 ani.
Se spune că adolescența este o vârstă a dexterității, deoarece dezvoltarea sistemului
musculo-scheletic dezvoltă în mod natural nu numai viteza, ci și dexteritatea. Mobilitatea este
cea mai scăzută la fetele de 12-13 ani și la băieții de 13-14 ani. Acest lucru face ca mișcările
să nu fie efectuate cu amplitudine suficientă și necesită măsuri speciale în timpul orelor.
Îmbunătățind calitatea mușchilor, în special aspectele funcționale care îți determină viteza, îți
sporești performanța în modul viteză sub formă de relaxare (putere explozivă). Capacitatea de
a efectua exerciții static moderate crește și în funcție de greutatea corporală, în special la
băieții cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani, depășind clar fetele după această vârstă.
Rezistența este scăzută, mai ales sub forma rezistenței cardiovasculare, iar dezvoltarea
acesteia necesita acțiune sistematică.
Este de preferat sa se lucreze rezistenta în modul forta sau viteza, care lucrează marile
grupe musculare (spate, membre superioare, membre inferioare) și permite activitatea
nestingherita a sistemului cardiovascular fără a maximiza sistemul cardiovascular.mai ales
cand vine vorba de abilități motrice la mijloc. elevilor de 12-14 ani, trebuie remarcat faptul că
procesul de dezvoltare a forței și rezistenței necesită un comportament atent și organizat. Deși
nu există diferențe majore între băieți și fete în ceea ce privește performanța atletică, există
câteva trăsături speciale care trebuie luate în considerare pentru tratamentul diferențiat.Este
legat de gen, cursivă, viteză și grad de expresivitate.

15
 Băieții tind să facă antrenament de forță, uneori rapid, în timp ce fețele tind să prefere
mișcările expresive ale muzicii tehnice. Alergatul este cea mai comună abilitate realizată în
activități neorganizate, mai ales în comparație cu activitățile organizate, dar este necesară o
cantitate considerabilă din acest punct de vedere. Este deosebit de accesibilă băieților care
învață bine mișcarea de aruncare spre, iar fetele se descurcă mai bine la smucitură.
Salturile nu se fac suficient de eficient, ritmul este puternic, iar zborul nu este suficient
de bun. Prin urmare, este nevoie de muncă pentru a dezvolta laxitatea extremităților inferioare
necesară pentru săritul în lungime, săritul în înălțime și săritul pe și de pe aparat. Esențială
pentru performanța lor este coordonarea dintre mișcările segmentelor corpului. Acest ciclu
educațional oferă o mare oportunitate de a învăța procedurile specifice sectorului sportiv, în
special jocurile sportive. Prin urmare, stăpânirea rapidă a unor sporturi este o prioritate în
educația fizică.

1.4 Tehnici şi metode de instruire moderne în jocul de baschet

Metodele moderne de instruire sunt instrumente cu ajutorul cărora elevii, sub

îndrumarea profesorului sau în mod independent, progresează în acţiunea de cunoaştere şi de
formare a priceperilor şi deprinderilor intelectuale şi practice.
În continuare prezint o taxonomie a metodelor de învăţământ:

1. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor:

- metode de comunicare orală (expunere, descriere, povestirea, explicaţia, prelegerea,
dezbaterea, asaltul de idei, problematizarea, etc)
- metode de comunicare scrisă (lectura, activitatea cu manualul);
- metode de comunicare la nivelul limbajului intern: reflecţia personală, introspecţia;

2. Metode de cercetare a realităţii:

- directă: observaţia sistematică şi independentă, experimentul, abordarea euristică (in
plan material), învăţarea prin descoperire (în plan material)
- metode de cercetare indirectă: abordarea euristică (în plan mental), învăţarea prin
descoperire (în plan mental), demonstrația, modelarea.

16
 3. Metode bazate pe acţiunea practică:
Este bine cunoscut faptul că oamenii citesc din ce în ce mai puține cărți în aceste zile.
Sunt bine cunoscute circumstanțele care i-au determinat pe tineri să renunțe la citit. Trăim
într-un secol de viteză care a făcut internetul și informațiile accesibile tuturor. Este mult mai
convenabil să faceți clic și să obțineți informațiile dorite decât să citiți cronofage. În astfel de
situații, profesorii nu pot ignora schimbările majore. El trebuie să se adapteze la situații noi și
să joace un rol în fiecare oră. El devine un mentor pentru elevii săi și încearcă să-i aducă în
lumea lecturii.
Un proces pedagogic sau educațional este un act preeminent care vizează atingerea
conștientă a unui scop prestabilit, chiar dacă exclude pe alocuri un caracter neașteptat și
spontan. Din acest motiv, proiectarea educațională ni se pare a fi o condiție absolut necesară
pentru practica educațională optimă. Reprezintă activitatea complexă de prezicere (prevedere,
prezice) a modului în care se va dezvolta procesul educațional-educativ și, cel mai important,
a componentelor acestuia. Sensul modern al termenului de proiectare devine sinonim cu
sintagma design educaţional, înţeles ca act de “anticipare, prefigurare a demersului didactic,
în termeni care să-l facă intraductibil în practică.”
Nu mai trebuie de mult demonstrat faptul că eficienţa pedagogică, atât desfăşurarea,
cât şi rezultatele procesului de învăţământ, depind mai ales de metodele alese de cadrul
didactic. După cum o arată etimologia termenului, metodele de învăţământ reprezintă căile,
modalităţile, procedeele, tehnicile şi mijloacele adecvate pentru desfăşurarea procesului
instructiv-educativ: mai mult decât atât “căile folosite în şcoală de către profesori pentru a-i
sprijini pe elevi să descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa”, ele sunt mijloace prin
care se formează şi se dezvoltă priceperile şi deprinderile elevilor, dar şi capacitatea acestora
de a utiliza roadele cunoaşterii în aşa fel încât să-şi formeze şi să-şi dezvolte personalitatea.
În învățământul tradițional, elevii erau priviți ca obiecte de educație și destinatari
pasivi ai informațiilor. Cunoașterea se bazează pe percepție, este actul de copiere a realității,
iar informațiile transmise au fost deja elaborate. Prin urmare, activitatea profesorului era
exclusiv de predare, iar activitatea elevului era memorarea. Ca să nu mai vorbim de faptul că
ideile care s-au abătut de la credința populară au fost descurajate.
Astfel, în cadrul relaţiei cu elevii, o preocupare aparte constă în:
formarea unei atitudini pozitive/adecvate faţă de progres, faţă de elementele de noutate şi faţă
de introducerea acestora în propriile acţiuni;
asigurarea unor condiţii favorabile apariţiei motivaţiei intrinseci şi a interesului pentru
baschet;

17
 ❖ eliminarea factorilor inhibitori: frica de ridicol, timiditatea, lipsa de încredere în forţele
proprii, teama de greşeală, descurajarea, lipsa de perseverenţă şi ambiţie;
❖ valorificarea şi dezvoltarea spiritului de observaţie al studenților;
❖ cultivarea la elevi a curajului de a încerca şi perseverenţei;
❖ combaterea prejudecăţilor, a criticii premature,;
❖ încurajarea iniţiativelor personale în descoperirea noului, de sesizare a unor legături
inedite între entităţi aparent izolate;
❖ dezvoltarea fluidităţii ideilor;
❖ cultivarea flexibilităţii gândirii;
❖ favorizarea apariţiilor unor situaţii în care creativitatea poate fi manifestată;
❖ recunoaşterea şi recompensarea unor idei noi;
❖ promovarea unor relaţii didactice de colaborare şi asigurarea unui climat psihosocial
favorabil bunei conlucrări.
❖ formarea unei coeziuni puternice a grupului
❖ formarea unei atitudini de respect între colegi, ajutor reciproc, susţinere.

În ceea ce priveşte formarea motivaţiei intrinseci şi a interesului pentru baschet, am

avut în vedere o serie de preocupări concrete, dintre care amintim:
❖ explicarea şi demonstrarea importanţei jocului de baschet în viaţa de zi cu zi;
❖ accentuarea importanţei procedeelor tehnice și acţiunilor tactice asupra dezvoltării
capacităţilor motrice condiţionale, coordinative şi a celor psihice;
❖ sublinierea transferului pozitiv către alte discipline sportive;
❖ demonstraţii nemijlocite executate cât mai aproape de model;
❖ demonstraţii cu ajutorul unor baschetbalişti.
Pentru eliminarea factorilor inhibitori am încercat să creăm o atmosferă destinsă, de
colaborare, iar elevii au fost în permanenţă încurajaţi să răspundă la întrebări, fără ca
răspunsurile lor să fie pe loc evaluate.
De asemenea, s-a cerut copiilor să aibă toleranţă faţă de opiniile colegilor. Ei au fost învăţaţi
să aleagă şi să conştientizeze faptul că pot acţiona în moduri diferite în anumite situaţii.
Valorificarea şi dezvoltarea spiritului de observaţie a elevilor se face prin:
crearea imaginii corecte prin folosirea materialelor intuitive (kinograme, desene, video)
reprezentând procedeele tehnice aflate în studiu;
precizarea parametrilor spaţio-temporali şi de încordare musculară necesari elementelor
tehnice și acţiunilor tactice;

18
 ❖ demonstraţii cât mai aproape de model şi urmărirea atentă a preciziei execuţiei
tehnice;
❖ prezentarea tuturor procedeelor tehnice și acţiunilor tactice cuprinse în programa
şcolară;
❖ fragmentarea în părţi componente a unor procedee tehnice şi observarea legăturii între
părţi;
❖ atragerea atenţiei de către cadrul didactic asupra principalelor greşeli de execuţie
posibile;
❖ urmărirea atentă a execuţiilor colegilor şi corectarea greşelilor;
❖ urmărirea atentă a propriilor execuţii;
❖ reproducerea verbală a execuţiei proprii, analizând ceea ce s-a reuşit să se facă concret
şi la ce se aştepta;
❖ conştientizarea modificărilor în execuţie prin repetare;
❖ formarea reprezentării corecte asupra procedeului sau acţiunii tactice abordate.
Dezvoltarea fluidităţii ideilor precum şi cultivarea flexibilităţii gândirii s-a urmărit a se
realiza prin următorul demers:
❖ enumerarea de către elevi a unui număr cât mai mare de procedee tehnice din baschet
cunoscute, sau numai auzite;
❖ prezentarea de către subiecţi a celor mai importante calităţi necesare însuşirii
procedeelor tehnice aflate în studiu;
❖ legări de două sau trei procedee tehnice;
❖ găsirea a cât mai multor soluţii la o problemă ( de exemplu: câte modalităţi de
finalizare sunt printr-un contraatac 3x1);
❖ adaptarea parametrilor de execuţie în funcţie de locul în care se realizează procedeul
tehnic (de exemplu: driblingul atacantului în funcţie de distanţa faţă de apărătorul
direct, pasarea mingii în funcţie de distanţa dintre coechipieri ,etc);

19
1.5 Elementele tehnice ale baschetului ( pasare, dribling și
aruncare la cos )

1.5.1 Pasarea

Pasarea mingii este un element fundamental care asigură caracterul colectiv al

jocului de baschet. Există o serie de metode de predare, dintre care unele sunt de bază
datorită frecvenței de utilizare și caracteristicilor de execuție, în timp ce altele sunt
considerate speciale datorită utilizării lor mai puțin frecvente și mecanismelor de execuție
mai complexe. În baschet regăsim mai multe procedee tehnice de pasăre, în următoarea
ordine. ( fig. 1.2 )
Pentru a pasa este foarte important a elibera mingea cu degetele folosind lucrul din
articulaţia pumnului. Braţele urmăresc mişcarea şi trebuie să dea direcţie pasei şi forţă de
transmitere.

( fig. 1.2 )

20
 În învăţarea execuţiei tehnicii de pasare a mingii trebuie să ţinem cont de următoarele
aspecte:
Prinderea şi pasarea mingii se face de câte ori este posibil, cu două mâini;
În timpul jocul, elevii trebuie să utilizeze mai mult pasele şi mai puţin driblingul;
Mingea se pasează coechipierului cel mai bine demarcat;
Pasele se trimit, de câte ori este posibil, în adâncime;
Procedeul şi forţa de pasare trebuie adaptat la situaţia de joc;

Pentru a deveni un bun pasator, elevului îi sunt necesare două lucruri:

îndemânarea de a executa pase variate;
alegerea momentului şi a procedeului adecvat de pasare;

Se va căuta ca prinderea mingii să nu se facă într-o poziţie statică ci, fiecare elev care urmează
să prindă mingea să iasă în întâmpinarea ei printr-o uşoară săritură şi aterizare simultană pe
ambele picioare.

1.5.2 Driblingul

Demonstrează un element tehnic care permite unui jucător să transporte mingea în

jurul terenului fără a încălca „regula pașilor” (deplasarea înainte cu mingea). Modul în care
urmează să fie exercitat un dribling se regăsește într-o prevedere a regulilor jocului care, după
precizarea sensului driblingului, precizează ce constituie o încălcare a acestei reguli și anume:
un dribling se termină atunci când un jucător atinge mingea cu ambele mâini simultan sau ține
mingea cu una sau ambele mâini.
Un jucător/elev nu poate dribla a doua oară după terminarea primului dribling, cu
excepția cazului în care pierde posesia mingii din cauza:
● aruncarea coșului;
● a fi lovit de un adversar;
● control slab sau trecerea mingii, atunci când aceasta atinge sau a fost atinsă de un alt
jucător/elev.

De regulă, driblingul se poate face prin împingerea, rostogolirea sau lovirea mingii la
pământ. Strict vorbind, driblingul constă într-o serie de impulsuri transmise mingii,

21
determinând-o să sară pe sol în direcția impulsului și a vitezei de mișcare a elevului. Ca
urmare, distingem între driblinguri înalte și joase, efectuate pe loc sau în timpul jocului, toate
determinate de situația tactică impusă la momentul jocului, în următoarea ordine :
1. Dribling pe loc:
➢ cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;
➢ înalt, mediu, jos.

2. Dribling din mers şi ușoară alergare:

➢ cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;
➢ spre înainte, cu spatele;
➢ înalt, mediu, jos..

3. Dribling cu ocolire de obstacole;

4. Dribling şerpuit;

5. Dribling în teren, cu temă:

➢ la semnal auditiv sau vizual (se indică schimbarea mâinii sau a schimbării de
direcţie);
➢ cu schimbări de direcție, cu piruete.

6. Dribling, oprire, pasă;

7. Dribling, oprire, aruncare la coş din săritură;

8. Ieşire la minge, prindere, dribling, aruncare la coş din deplasare

La driblingul pe verticală, impulsul transmis mingii va fi pe direcția verticală, iar când

driblingul rulează, impulsul va fi în spatele axei verticale a mingii, pe partea opusă
jucătorului. Palma cu degetele întinse în contact cu mingea rămâne pe o traiectorie ascendentă
(de la sol în sus) acoperind parțial învelișul superior, în spatele mingii, prin flexia brațului la
articulația cotului și a mâinii sub formă de pumn. Forța în sus a mingii este redusă, această
forță este și controlată. Palma îi conferă mingii o nouă forță în jos prin mișcarea antebrațului,

22
a articulației cotului, a pumnului și a degetelor, readucând mingea pe această traiectorie
descendentă. ( fig. 1.4 )
Direcția impulsului este controlată prin mișcarea articulațiilor pumnului și a degetelor
într-o mișcare fermă, dar fluidă, ceea ce determină, de asemenea, cât de sus va sări mingea,
cât de repede va sări de pe sol, cum și distanța pe care o va parcurge.
În performanță, corpul nu se balansează, mișcarea brațelor este independentă de
mișcarea altor părți, corpul este menținut într-o poziție ușor curbilinie, înclinarea este legată
de viteza de mișcare a pupilei.
La dribling, corpul trebuie să fie principalul factor de protecție a mingii, între minge și
adversar. Brațul opus brațului cu care driblează este ușor îndoit la cot și formează garda
laterală a mingii. Capul sus, cu ochii acoperind un câmp vizual cât mai larg posibil pentru a
observa atât colegii de echipă, cât și adversarii, dar niciodată mingea.

( fig. 1.4)

1.5.3 Aruncarea la coș

Aruncarea la coş este elementul tehnic care concretizează acţiunile colective şi

individuale ale elevilor. Reclamă o mare precizie în execuția mişcărilor specifice de aruncare
a mingii la coş.
Gerard Bosc şi Bernard Grosgeorge (1978), în urma cercetărilor efectuate au
demonstrat că sporirea unghiului de cădere a mingii în coş, determină folosirea unei arii mai
mari a suprafeţei ţintei (inelului).Astfel, dacă unghiul este de:
- 60°, aruncătorul foloseşte 86% din suprafața cercului;
- 45°, aruncătorul foloseşte 70% din suprafața cercului.
Unghiul minim sub care trebuie eliberată mingea pentru a înscrie un coş este de 30°.

23
 Clasificarea aruncărilor la coş:

a) aruncări de pe loc;

b) aruncări din alergare:

● precedate de prinderea mingii din pasă;

● precedate de prinderea mingii din dribling.

c) aruncări din săritură.

1.5.3.1 Aruncarea la coș de pe loc ( fig. 1.5 )

Cu o frecvenţă din ce în ce mai mică în jocul competiţional, aruncările la coş

de pe loc nu mai au o pondere atât de mare datorită apărărilor care au devenit din ce în ce mai
active şi agresive.
Totodată, menţionăm că şi tehnica a evoluat datorită acestor situaţii, execuţia
aruncărilor la coş trebuind să depăşească posibilităţile de acţionare ale apărătorilor.
Aruncările la coş de pe loc rămân totuşi, procedee tehnice de bază pentru formarea
mecanismului şi a stereotipiei mişcării de aruncare la coş în etapa de iniţiere. Ele rămân de
bază şi pentru faptul că aruncările libere, la orice nivel de pregătire, sunt executate tot de pe
loc.
Această aruncare prezintă o serie de avantaje:
- aduce priorităţi de ritm în execuţia aruncării la coş, corespunzător jocului actual;
- poziţiile de echilibru ale corpului pot fi uşor compensate prin orientarea unui singur
braţ pe direcţia coşului.
- biomecanica de execuţie a părţii finale a aruncării fiind asemănătoare pentru toate
procedeele şi condiţiile de execuţie a aruncării la coş.

( fig. 1.5 )

24
1.5.3.2 Aruncarea la coș din alergare ( fig. 1.6 )

Din punct de vedere al mecanicii mişcării, aruncările la coş din deplasare sunt
formate dintr-un complex de procedee:
- alergarea sau driblingul în alergare;
- prinderea mingii;
- cele două păşiri;
- desprinderea;
- zborul;
- aterizarea.

Driblând în alergare, elevul dă un impuls mai puternic mingii la ultima bătaie a

acesteia în sol, pentru a avea posibilitatea să efectueze o păşire mai lungă (cu piciorul de pe
partea mâinii de aruncare) decât cea normală din timpul alergării.
Aceasta permite ca mingea să fie mai uşor prinsă cu două mâini şi adusă spre piept.
Alergarea este continuată cu a doua păşire pe celălalt picior, care ia contactul cu solul,
având rolul de a bloca şi frâna viteza de translaţie, transformând-o în forţă de ridicare în
săritură. Desprinderea de sol este ajutată şi prin pendularea dinapoi spre înainte şi în sus a
genunchiului celuilalt picior, cu ducerea coapsei acestuia până la orizontală.
Corpul şi piciorul de bătaie se extind, mişcarea de aruncare fiind începută de braţ prin
ducerea mingii deasupra capului în dreptul frunţii, braţul formând cu antebratul un unghi
aproape drept.
Aruncarea la coş este executată în punctul maxim al săriturii, corpul fiind întins, braţul
orientat pe direcţia aruncării, mingea părăsind mâna ca urmare a unui ultim impuls dat prin
flexia palmară a articulaţiei pumnului. Aterizarea se face pe ambele picioare şi, pe cât posibil,
cât mai aproape de locul de desprindere în săritură.

( fig. 1.6 )

25
1.5.3.3 Aruncarea la coș din săritură ( fig. 1.7 )

Aruncările la coş din săritură se pot executa:

- cu desprindere de pe loc;
- precedate de deplasare şi oprire:
într-un timp;
în doi timpi.
- din dribling;
- după prinderea mingii din pasă.
Etapele aruncării la coș din săritură sunt următoarele :

Prinderea mingii

Elevul își coordonează pașii ca momentul prinderii mingii să corespundă cu intervalul

dintre două pășiri, într-o săritură. Mingea este recepționată în momentul de zbor. Aterizarea se
face printr-o oprire într-un timp, picioarele luând simultan contact cu solul și rulând călcâi,
talpă. Gleznele și genunchii se flexează, rezultând aterizare prin amortizare determinând
momentul imediat următor.

Bătaia

Se execută simultan pe ambele picioare prin continuarea rulării călcâi, talpă, vârf,
pentru a se realiza o săritură cât mai echilibrată și înaltă.

Săritura (desprinderea de pe sol)

Se face cât mai aproape de verticală, prin impulsul puternic realizat din vârfurile
picioarelor, prin extinderea articulațiilor trenului inferior, coordonate simultan. Corpul rămâne
cât mai echilibrat vertical, mișcarea fiind coordonată cu cea a brațelor care încep aruncarea
propriu-zisă. În timpul săriturii elevul caută sa asigure o plutire, adică o întârziere în punctul
maxim al săriturii, pentru a pregăti finalul aruncării propriu-zise.

26
 Aruncarea la coș

Este asemănătoare cu procedeul aruncării la coș de pe loc. Momentul de execuție al

bătăii corespunde poziției de ținere a mingii în dreptul bărbiei, în dreptul umărului sau
deasupra capului. În timpul săriturii, mingea va fi dusă deasupra capului, iar în punctul maxim
al săriturii și în timp ce se realizează plutirea brațul se destinde în sus și înainte. Partea finală a
aruncării se execută pe momentul în care corpul începe să cadă din săritură și constă în
mișcarea de biciuire, făcută prin flexia puternică și rapidă din articulația pumnului.

Aterizarea

Se face în mod obișnuit, pe ambele picioare, care în timpul săriturii au fost puțin
depărtate.

( fig. 1.7 )

27
 CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA PRACTICĂ A TEMEI

2.1 Ipoteza cercetării

Am plecat de la ipoteza ca prin aplicarea unor metode creative în cadrul orelor de

educație fizică cu tematică din baschet, în conformitate cu vârsta și nivelul de pregătire al
elevilor elementele tehnice cu mingea se pot îmbunătății.

2.2 Locul de desfășurare și materiale

Cercetarea s-a realizat și desfășurat la sala de sport a Școlii Gimnaziale ,,George

Coșbuc” , din Baia Mare. Dotată cu panouri de baschet, mingi de baschet, jaloane, copete,
scărițe, bănci de gimnastică și fluier.

2.3 Subiecții cercetării

Subiecții lucrării au fost două clase de a V -a din cadrul Școlii Gimnaziale „George
Coșbuc”, categoria de vârstă fiind 10-12 ani. Clasa a V – a A, fiind grupa martor, iar clasa a V
– a C fiind grupa experiment.
Orele de educație fizică s-au desfășurat săptămânal, în zilele de luni și miercuri, durata
unei ore fiind de 50 de minute. Conținutul instruirii a fost orientat spre învățarea și
consolidarea principalelor elemente tehnice, ținerea, pasarea și prinderea mingii, driblingul,
aruncarea la coș de pe loc și din doi pași, dar și spre îmbunătățirea pregătirii fizice. De
asemenea, procesul de pregătire fizică a inclus și învățarea elementelor din școala alergării.
Testarea inițială a fost efectuată în luna noiembrie 2022, la o lună după începerea
școlii, iar testarea finală a avut loc în luna mai 2023, după aproximativ 7 luni de pregătire.

28
Tabel nr. 2.1 – Subiecții aflați în cercetare
NR. GENUL ANUL
INIȚIALE CLASA
CRT. M F NAȘTERII
C.N. aV–aA X 2011
M.M. aV–aA X 2012
M.S. aV–aA X 2011
M.R. aV–aA X 2012
N.L. aV–aA X 2012
O.C. aV–aA X 2012
P.C. aV–aA X 2012
P.A. aV–aA X 2012
P.M. aV–aA X 2012
P.I. aV–aA X 2012
P.R. aV–aA X 2011
R.R. aV–aA X 2012
R.D. aV–aA X 2012
R.S aV–aA X 2012
R.L. aV–aA X 2011
S.A aV–aA X 2011
S.B. aV–aA X 2012
S.Z. aV–aA X 2012
S.M. aV–aA X 2012
S.D. aV–aA X 2012
T.A. aV–aA X 2011
T.F. aV–aA X 2012
T.A. aV–aA X 2013
V.A. aV–aA X 2012
Z.A. aV–aA X 2011

29
Tabel nr. 2.2 – Subiecții grupei martor
NR. GENUL ANUL
INIȚIALE CLASA
CRT. M F NAȘTERII
A.B aV–aC X 2011
A.R. aV–aC X 2012
C.A. aV–aC X 2011
C.I. aV–aC X 2011
D.A. aV–aC X 2012
F.R. aV–aC X 2012
F.S. aV–aC X 2012
G.F. aV–aC X 2013
G.N. aV–aC X 2011
B.B. aV–aC X 2012
H.O. aV–aC X 2011
I.D. aV–aC X 2012
I.M. aV–aC X 2012
K.K. aV–aC X 2012
K.H. aV–aC X 2011
L.V. aV–aC X 2011
M.B. aV–aC X 2012
M.C. aV–aC X 2012
M.V. aV–aC X 2012
S.C. aV–aC X 2012
S.D. aV–aC X 2013
T.L. aV–aC X 2012
T.B. aV–aC X 2012
V.C. aV–aC X 2011
V.L. aV–aC X 2011

30
2.4 Etapele cercetării

Etapa inițială – aplicarea testelor inițiale ambelor grupe ( 3-4 zile )

Etapa experimentală – se aplică exercițiile doar la grupa experimentală ( 6-8
săptămâni )
Etapa finală - etapa aplicării testelor finale ambelor grupe ( 3-4 zile )

2.5 Metode de cercetare

În vederea realizării lucrării pentru obţinerea gradului didactic am aplicat următoarele

metode de cercetare:

2.5.1 Metoda studiului bibliografic

Studiul bibliografic este o activitate individuală utilizată în scopul cunoaşterii datelor

noi, în continuă dinamică, pe care le furnizează literatura de specialitate.
Documentele de specialitate cercetate:
1. documente primare și secundare (cărți, periodice, tratate, rapoarte științifice,
disertații, comunicări prezentate la manifestări științifice care transmit
informații despre rezultatele activității științifice);
2. documente publicate și nepublicate – asigură transmiterea rapidă a informației
științifice (cataloage, referate, studii de teză, lucrări de referință, bibliografii).
Pentru acest studiu am mai studiat resurse bibliografice care pot fi încadrate în mai
multe categorii după cum urmează:
- cărți cu caracter general și specifice baschetului;
- articole de specialitate publicate în reviste și în volume ale conferințelor;
- fișe de observație ale partidelor de baschet;
- site-urile web ale Federației Române de Baschet și ale forurilor internaționale.
Iniţial am efectuat o informare generală asupra temei pe care mi-am propus să o
abordez, a urmat apoi identificarea surselor şi accesul la aceste informaţii În continuare am
trecut la culegerea de materiale bibliografice, interpretarea superficială şi ordonarea lor.

31
 Această metodă da posibilitatea informării şi documentării cu privire la literatură de
specialitate. Potrivit Prof. Epuran, M.(1982) documentarea este o activitate individuală,
indispensabilă cercetării prin intermediul căreia specialistul cunoaşte atât fondul de bază al
unei discipline cât şi datele noi, recente furnizate de alţi specialişti prin intermediul anumitor
publicaţii
Etapele documentării pe care le-am şi urmat în vederea realizării acestei lucrări sunt:
- Selectarea;
- Valorificarea;
- Trecerea în revistă;
- Sintetizarea ;
- Alcatuirea explicatiilor generalizatoare;
O condiţie de bază a cercetării şi documentării în domeniu o reprezintă cunoaşterea
profundă a limbajului ştiinţific, a metodelor şi metodologiei de cercetare cu care m-am intalnit
si familiarizat încă din facultate şi le-am aprofundat odată cu intrarea în sistemul de
învăţământ.
Cercetarea surselor de informare am realizat-o prin parcurgerea atentă şi listarea
ideilor, argumentelor, demonstraţiilor privind tema abordată.
Rolul documentării a fost acela de a realiza o poziție de reper la care să raportez ceea
ce plănuiesc să realizez în continuare, de a determina ce s-a cercetat până în momentul
respectiv, de a cunoaşte concluziile celor care s-au mai documentat și au mai studiat aceasta
temă.

2.5.2 Metoda observatiei

Metoda observației este metoda de cercetare exploratorie sau descriptivă, utilizata

pentru culegerea de date primare referitoare la persoane, obiecte, fenomene în cazul în care
cercetătorul nu comunica direct cu subiecții, obiectele sau situațiile supuse investigației.
Am utilizat această metodă de cercetare atât pentru a urmări în mod intenționat și atent
procesul orei de educație fizică cât și pentru a înregistra caracteristicile tehnice și tactice
evaluate în timpul partidelor bilaterale.
De altfel, este vorba despre metoda observației dirijate deoarece orele s-au desfășurat sub
atentă coordonare a profesorilor.

32
 Metoda observaţiei pe parcursul studiului nu a fost o simplă privire, ci mai degrabă o
urmărire atentă şi sistematică.
Observaţia că metodă ştiinţifică de cercetare constă în urmărirea intenţionată, atentă,
metodică a unor aspecte ale faptelor, proceselor, fenomenelor şi înregistrarea exactă,
sistematică a diferitelor manifestări ale acestora, aşa cum se desfăşoară ele în condiţii
naturale, obişnuite, în scopul de a le cunoaşte sub aspectele lor esenţiale într-un context
situaţional existent.
Observaţia s-a realizat pe o perioada lungă de timp fiind avantajată de numărul mic de
subiecţi ai unităţii de învăţământ. Datele strânse pe bază de observaţie sunt supuse prelucrării
şi analizei, pentru a putea fi desprinse concluziile sau legităţile care se degajează din
materialul adunat.
Epuran (1992) consideră observația ca fiind cea mai veche metodă de cunoaștere, o
metodă de constatare, dar și de explorare atentă a datelor observate prin mobilizarea
cunoștințelor anterioare. Pe parcursul întregului program de antrenament s-a urmărit evoluția
examinării vizuale a subiecților prin metoda observației. Prin intermediul acestei metode
programul a fost adaptat în funcție de subiecți și au fost urmărite efectele acestuia.
Ca şi alte metode de învăţământ, observaţia are mai multe funcţii:
1. Funcţia operaţională / instrumentală – metoda are valoarea unei tehnici de execuţie
pentru cel care o utilizează mijlocind atingerea obiectivelor instructiv-educative şi a
obiectivelor operaţionale preformulate.
2. Funcţia cognitivă – metoda reprezintă pentru cei care se instruiesc sau auto instruiesc,
un mod de a afla, de a cunoaşte, de a acţiona, de a cerceta, de a descoperi sau redescoperi noi
adevăruri şi de a le folosi în mod independent, respectiv un instrument şi o tehnică de
învăţare.
3. Funcţia formativ-educativă – metoda contribuie la formarea unei noi structuri
cognitive, deprinderi intelectuale, comportamentale, atitudini, trăiri, sentimente, deci
presupune şi un proces educativ.
4. Funcția normativă – metoda îi arată celui care o utilizează cum să procedeze, ce cale
eficientă să urmeze pentru a atinge obiectivele prestabilite
5. Funcţia motivaţională – metoda contribuie la stimularea şi dezvoltarea interesului
pentru studiu al elevilor, a curiozităţii lor epistemice, a dorinţei lor de a afla, de a
(re)descoperi şi de a acţiona.

33
 2.5.3 Metoda studiului de caz

Este un instrument de cercetare descriptivă a unui caz, folosind tehnicile observației,

culegerii datelor pe teren, subiecților, studiului documentelor (Epuran, n.d).
Metoda studiului de caz presupune parcurgerea unor etape la sfârşitul cărora cel care
aplică această metodă îşi prezintă rezultatul muncii. Noutatea acestei metode constă în aceea
că cel care realizează studiul poate demonstra originalitate în abordarea şi prezentarea sa.
Indiferent dacă este aplicat individual sau în echipa, studiul de caz are numeroase
avantaje:
• contribuie la dezvoltarea capacităţii intelectuale;
• formează abilitatea de argumentare şi analiză;
• pregăteşte subiecţii pentru a lua decizii eficiente;

Particularităţi ale acestei metode:

Avantaje ale aplicării metodei studiului de caz: familiarizarea profundă cu situaţiile
concrete întâlnite pe parcursul orelor de educaţie fizică; valorificarea cunoştinţelor şi
capacităţilor în context real, realizând legătura teoriei cu practica; dezvoltarea capacităţii
investigative, dezvoltarea capacităţii de luare a deciziilor.
Limite în aplicarea metodei: dificultăţi în alegerea studiului de caz datorat efectivului
redus de elevi, materiale bibliografice reduse.

2.5.4 Metoda experimentului

Cunoașterea realității prin „raționamentul experimental“, interpretarea informațiilor

obținute din observații și experiment definesc metoda experimentală.
Activitatea experimentală se va desfăşura pe o perioadă de timp, iar ca metode de
instruire se vor folosi conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exersarea.
Prin tema propusă vom întreprinde o cercetare aplicativă, de tip descriptiv şi
experimental, ale cărei rezultate vor putea fi implementate în activitatea practică.
O metodă specifică a experimentului este experimentul pedagogic, care trebuie să se
desfășoare în cadrul obișnuit al procesului instructiv- educativ.
În realizarea acestuia am respectat o succesiune de acțiuni:
a) Formarea ipotezei și stabilirea sarcinilor

34
 b) Organizarea experimentului: desemnarea subiecților, un grup experimental (clasa a
VI-a mixtă de la a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu Cluj-Napoca ) și stabilirea
conținutului experimentului și a mijloacelor de înregistrare a desfășurării acestuia
precum și a influențelor exercitate asupra subiecților: etapizarea experimentului
c) Cercetarea rezultatelor experimentului ( înregistrarea, prelucrarea și analiza datelor
cu ajutorul metodelor matematice- statistice).
Ipoteza se verifică atunci când diferența dintre rezultatele grupelor este semnificativă.

2.5.5 Metoda testelor

Ca instrumente de măsură, testele constau dintr-o probă sau o serie de probe constituite
în scopul stabilirii prezenței sau absenței unui aspect, a particularităților de manifestare sau a
gradului dezvoltării lui (Epuran, n.d). Pentru realizarea cercetării am utilizat metoda testelor
în cadrul testărilor iniţiale şi finale, în vederea determinării progresului elevilor în urma
aplicării mijloacelor de instruire.
Potrivit definiției clasice, este vorba „de un test bine definit, care implică o sarcină ce
urmează a fi îndeplinită, identică pentru toți subiecții examinați, prin intermediul unei tehnici
precise, care să aprecieze succesul sau eșecul, sau pentru notația numerică a reușitei.
Testele sunt utilizare pentru a stabili un rezultat psihologic, prin care evaluarea
comportamentului, a abilităţilor mentale şi a altor caracteristici de personalitate, pentru a face
aprecieri şi predicţii referitoare la subiecţi.
Vorbind despre utilitatea testelor în şcoală, Holban (Laboratorul şcolar de orientare,
1973, pp. 160-162) arată că ele oferă un criteriu obiectiv, în funcţie de care se face o
ierarhizare a elevilor, oferind cadrelor didactice un criteriu obiectiv de comparaţie a
aprecierilor proprii.
La început de ciclu şcolar, ele pot oferi informaţia fundamentală despre elevi -gradul de
pregătire - şi clasă, deci permit organizarea procesului instructiv-educativ plecând de la
realitatea clasei. Repartizarea elevilor pe grupe de lucru, selecţia, orientarea şi ghidarea
vocaţională, îşi găsesc în teste un aliat puternic.
Chiar progresul şcolar atât de important în educaţie fizică poate fi analizat prin raportarea
la obiectivele operaţionale şi specifice fixate (abordarea clasică). Pus în relaţie cu ecuaţia
personală a elevului, randamentul şcolar, determinat prin gradul de suprapunere dintre
posibilităţi şi realizări, deschide calea curriculumului personalizat şi diferenţiat în şcoală.

35
Teste aplicate lotului experimental
● Aruncări la coș de la semidistanta

Elevul execută aruncări de la semi distanța, de la orice jalon, cu recuperare

proprie. În acest exerciţiu trebuie marcate 2 coşuri consecutive din acelaşi punct.
Testul se execută de 2 ori, și se notează cel mai bun timp. ( fig. 2.3 )

( fig. 2.3 )

● Traseu aplicativ
În primă instanță elevii execută dribling printre jaloane până la jumătatea
terenului, pasare prin interiorul unui cerc de gimnastică, cu o altă minge luată de lângă
ei execută o aruncare la coș din doi pași, se continuă cu alergare cu joc de glezne peste
scăriță, urmând o pasare către un coleg sau profesor aflat la linia de aruncări libere,
finalizându-se cu aruncare la coș din zona de 0 grade. (fig. 2.4 )

36
 ( fig. 2.4 )

2.6 Mijloace de instruire aplicate

Jocul didactic reprezintă un mijloc de predare, asimilare, consolidare și facilitare a
procesului de învățare din ce în ce mai utilizat în ziua de astăzi, întrucât eficiența și rezultatele
sale pozitive au fost dovedite printr-o serie de cercetări și studii științifice. Pe lângă nevoia de
competiție, jocul satisface în mod adecvat multe alte nevoi ale copiilor, în special nevoile de
exercițiu, afirmare socială și socializare. Alegând jocurile potrivite și adaptându-le la vârsta
copilului, multe sarcini didactice pot fi realizate în mod conștient și se pot aduce îmbunătățiri
semnificative în ceea ce privește pregătirea fizică, tehnico-tactică, psihică și teoretică.
Următoarea recenzie enumeră mai multe astfel de jocuri potrivite pentru utilizare în
școală, cu accent pe:
➢ jocuri de pasare și prindere a mingii;
➢ jocuri de conducere a mingii (dribling);
➢ jocuri de aruncare la coș.

❖ Exercițiul 1 - Pasare mingii în dreapta și alergare pe diagonală

Elevii care au mingea, simultan, pasează colegului din dreapta fiecăruia, urmând să
alerge pe diagonală și schimbă locul cu colegul corespondent. ( fig. 2.5 )
37
 ( fig. 2.5 )

❖ Exercițiul 2 - Leapșa cu pasarea mingii ( joc de echipă )

Elevii sunt așezați pe toată suprafața terenului de joc, încearcă sa nu fie atinși cu
mingea de 2 colegi desemnați prinzători. Dacă aceștia sunt atinși se alătură prinzătorilor. Este
interzisă alergarea cu mingea în mână, trebuie pasată cu colegul mereu. ( fig. 2.6 )

38
 ( fig. 2.6 )
❖ Exercițiul 3 - Privirea sus
Toți elevii cu minge, se execută dribling în jurul terenului utilizând ochelari care
blochează privirea la minge, la semnalul sonor aceștia schimbă direcția spre centrul terenului,
după ce au atins cercul de mijloc se întorc spre exteriorul terenului. ( fig 2.7 )

( fig. 2.7 )

❖ Exercițiul 4 - Ștafetă cu dribling

Elevii se organizează în 3 șiruri, sub panou. La mijlocul terenului, sunt așezate 3 mingi
pe podea. La semnal, primii elevi pornesc în alergare de viteză, până la centrul terenului, iau
mingea și driblează printre jaloane, aruncă la coș. Recuperând mingea, se întorc în alergare
înapoi la coada șirului propriu, pasând mingea la următorul coleg. ( fig. 2.8 )
Câștigă echipa care înscrie cele mai multe coșuri.

39
 ( fig. 2.8 )

❖ Exercițiul 5 - Mingea alunecoasă

Fiecare elev cu minge înfășurată într-o pungă de plastic, așezați pe jumătate de teren,
încearcă să își scoată mingea din dribling. După un anumit timp se micșorează zona de joc, iar
ultimii 3 rămân în spațiul de 3 secunde de unde se decide câștigătorul. ( fig. 2.9 )

( fig. 2.9 )
40
 ❖ Exercițiul 6 - Dive and kick
Elevii împărțiți pe două șiruri la mijlocul terenului cu fața spre panou, primul elev din
șirul din stânga având minge. Acesta execută dribling până în fața jalonului, urmând o
schimbare de direcție cu pătrundere în forță până la linia de libere, urmând o pasare cu
pământul sau din săritură spre colegul demarcat la marginea terenului. ( fig. 2.10 )
Se schimbă rolurile după fiecare aruncare.
Câștigă echipa cu cele mai multe coșuri marcate.

( fig. 2.10 )

❖ Exercițiul 7 - Slalom
Copiii sunt împărțiți în două echipe, situate lângă un coș, în afara terenului de joc. La
semnalul profesorului, primul jucător al fiecărei echipe pleacă în dribling și aruncă la coș din
doi pași. După ce a marcat, din una sau mai multe încercări, iese în afara terenului, iar
următorul jucător își începe cursa. Câștigătoare este echipa a căror jucători marchează fiecare
câte un coș. ( fig. 2.11 )

41
 ( fig. 2.11 )

❖ Exercițiul 8 - Zig - Zag

Copiii împărțiți în două grupuri, la semnalul antrenorului, încep să paseze mingea și
numără câte pase pot executa într-o anumită perioadă de timp. Câștigătoare este echipa care
execută mai multe pase. ( fig. 2.12 )

( fig. 2.12)

42
 ❖ Exercițiul 9
Grupa împărțită în 2 semigrupe, toți elevii au câte o minge cu excepția primului elev
care va începe exercițiul. ( fig. 2.13 ) Se execută alergare cu ocolirea jalonului de la mijloc,
prinderea mingii, aruncare la coș, recuperarea mingii, trecerea la șirul opus (pe partea dreaptă
se aruncă din alergare, iar pe partea stângă se aruncă de pe loc).

( fig. 2.13 )

❖ Exercițiul 10 - 21
Copii sunt împărțiți în două echipe, asezate în coloană, cu primul jucător la linia de
aruncări libere. La semnalul antrenorului, câte un jucător al fiecărei echipe începe să arunce la
coș. Fiecare coș marcat de la linia de aruncări libere valorează 2 puncte. În cazul în care nu a
marcat, jucătorul pornește în urmărirea mingii, o prinde și aruncă până marchează. Acest coș,
valorează 1 punct. Câștigătoare este echipa care ajunge prima la 21 de puncte. ( fig. 2.14 )

43
 ( fig. 2.14 )

❖ Exercițiul 11 - Cercurile buclucașe

Se formează trei echipe, elevii din fiecare echipă sunt dispuși în forma unui cerc. Un
elev, este în interiorul cercului cu mingea. La semnalul sonor al profesorului, elevul din mijloc
execută pase cu două mâini de la piept alternative, la colegi, urmate de reprimire în sensul
acelor de ceasornic, iar la următorul semnal acustic, se va schimba sensul.

❖ Exercițiul 12 - Peștii și pescarul

Toți copiii (peștii), sunt la linia de fund a terenului de baschet. Înaintea lor, în cercul de
la centrul terenului se află alt copil (pescar) orientat cu fața spre ei. La semnalul antrenorului,
peștii încearcă să ajungă la cealaltă linie de fund a terenului, fără să fie prinși de pescar. Cel
care este prins, devine pescar, iar jocul se reia de la cealaltă linie de fund.

44
 CAPITOLUL III. REZULTATELE CERCETĂRII

Interpretarea datelor unui studiu se face atât subiectiv, prin aprecierile făcute de
profesor datorate observațiilor făcute, cât şi obiectiv, prin teste sau prin înregistrările făcute la
jocuri.
3.1 Analiza și interpretarea datelor obținute

Rezultatele testărilor inițiale și finale efectuate în acest studiu sunt prezentate atât
tabelar (Tabelul nr. 3.1.1 și 3.1.2), arătând valorile indicilor obținuți de către subiecți, cât și
grafic, indicând procentual diferența dintre cele două testări, atât la grupa experiment, cât și la
grupa martor.

Tabelul nr. 3.1.1 - Rezultatele obținute la probe- grupa aflată în cercetare

Test Traseu aplicativ Aruncare la coș

T.i T.f T.i T.f
C.N. 50,3 49,5 125,5 118,0
M.M. 45,3 44,9 130,0 120,0
M.S. 46,0 45,1 135,0 128,5
M.R. 40,2 39,6 140,0 132,5
N.L. 45,1 43,6 120,0 116,3
O.C. 42,8 42,5 130,5 121,0
P.C. 56,2 48,3 131,0 124,0
P.A. 42,1 41,6 135,0 126,3
P.M. 60,0 58,3 120,5 115,8
P.I. 58,9 56,4 128,5 120,3
P.R. 53,8 52,5 123,0 116,1
R.R. 54,9 54,0 133,0 124,3
R.D. 54,7 52,5 141,5 136,2
R.S 49,8 48,9 140,0 135,8
R.L. 52,0 48,9 120,0 116,4

45
 S.A 49,5 49,0 120,5 117,0
S.B. 48,8 48,5 140,5 135,8
S.Z. 59,3 58,5 136,8 132,3
S.M. 49,2 48,4 152,2 142,8
S.D. 68,8 62,1 136,8 132,7
T.A. 49,0 48,9 128,6 124,1
T.F. 59,3 57,9 126,3 122,0
T.A. 49,5 48,8 139,4 130,1
V.A. 48,5 47,9 128,8 119,0
Z.A. 59,3 58,0 129,2 120,0
51,7 50,1 131,70 125,09

Tabelul nr. 3.1.2 - Rezultatele obținute la probe- grupa martor

Test Traseu aplicativ Aruncare la coș
T.i T.f T.i T.f
A.B 50,5 50,3 125,5 124,0
A.R. 59,8 58,6 140,0 138,0
C.A. 49,8 49,0 150,0 148,5
C.I. 51,0 50,7 140,0 138,5
D.A. 60,5 58,2 123,0 120,3
F.R. 58,5 57,3 125,5 121,0
F.S. 56,0 55,2 145,0 140,0
G.F. 47,8 46,4 150,0 150,3
G.N. 52,8 52,6 130,5 129,8
B.B. 58,8 57,6 140,5 139,3
H.O. 42,8 42,3 120,0 116,1
I.D. 43,9 43,5 133,0 130,3
I.M. 51,8 50,9 141,5 140,2
K.K. 55,9 55,0 160,0 158,8

46
 K.H. 54,5 53,8 130,8 128,4
L.V. 51,5 50,2 145,5 140,0
M.B. 52,8 50,0 136,5 136,8
M.C. 55,3 54,8 136,8 135,3
M.V. 52,4 51,6 155,2 155,0
S.C. 56,5 56,0 140,8 139,7
S.D. 44,0 43,5 130,6 130,1
T.L. 45,0 44,7 135,3 135,0
T.B. 46,8 46,0 140,4 142,1
V.C. 51,5 51,0 128,8 128,0
V.L. 51,3 50,0 129,2 127,0
52,6 51,1 137,39 135,68

Studiul mediei aritmetice scoate în evidență faptul că la toate testele efectuate,

rezultatele de la testările finale sunt mai bune decât cele de la testele inițiale.
Acest lucru este mai ușor de remarcat prin metoda grafică, urmărind valorile
înregistrate la cele două testări și diferența exprimată în procente.

Graficul nr. 1 – Rezultatele traseu aplicativ pentru grupa experiment

47
 Faţă de prima testare, rezultatul final al probei de conducere a mingii a scăzut cu o
secundă şi 6 zecimi de secundă. Această diferență reprezintă o îmbunătățire a performanței cu
3,09 % (Graficul nr. 1, respectiv Graficul nr. 2).

Graficul nr. 2 – Rezultatele individuale a traseului aplicativ pentru grupa

experiment

Graficul nr. 3 – Rezultatele testelor de aruncare la coș pentru grupa experiment

48
 Faţă de prima testare, rezultatul final al probei de aruncare la coș a scăzut cu 6 secunde
și 61 zecimi de secundă. Această diferență reprezintă o îmbunătățire a performanței cu 5,01 %
(Graficul nr. 3, respectiv Graficul nr 4).

Graficul nr. 4 – Rezultatele individuale testelor de aruncare la coș pentru grupa

experiment

49
 CAPITOLUL IV. CONCLUZII

În urma studiului efectuat asupra claselor a V -a a Școlii Generale „George Coșbuc”,

categoria de vârsta 10 – 12 ani, se desprind următoarele concluzii:
➔ Elevii testați au obținut o îmbunătățire statistică a execuției celor 3 variabile
examinate.
➔ Progresul realizat și ieșit în evidență cu ajutorul statisticii, a fost determinat de
conținutul exercițiilor folosite, acestea fiind în concordanță cu interesul, plăcerea și
concentrarea subiecților.
➔ Rezultatele obținute, demonstrează că vârsta cuprinsă între 10 și 12 ani este o perioadă
propice a îmbunătățirii elementelor tehnice de bază, cu predilecție driblingul și
aruncarea la coș, dar și pentru îmbunătățirea pregătirii fizice.
➔ Comportarea elevilor în condiții de întrecere a evidențiat implicarea factorului psihic
în cadrul verificării și unele trăsături psihice de personalitate (afective, volitive,
motivaționale și de comportament în competiție).
➔ Procesul de instruire prin exerciții sub formă de joc și întrecere, se realizează fără
condiții deosebite de bază materială.
➔ Elevii care s-au implicat mai serios au obţinut rezultate mai spectaculoase față de
restul grupei.
➔ În urma rezultatelor obținute și afișate mai sus am demonstrat ca ipoteza se confirmă.

50
 REZUMATUL ÎN LIMBA ENGLEZĂ

ABSTRACT. IMPROVING BALL SKILLS IN THE GAME OF BASKETBALL

THROUGH CREATIVE METHODS AT THE MIDDLE SCHOOL LEVEL

The purpose of my research was to find out if, during gym classes, basketball drills
could be improved by less frequently used methods and exercises.
This paper presents a study on improving the technical ball elements of basketball. We
used specific exercises on the research subjects for seven months, which were tested at the
start and at the end of this period.
My research on this topic shows a significant improvement in the strength of the
subjects at the end of the research compared to the beginning, progress that has led to a better
basketball game and better endurance when it comes to training.
This subject was my top choice not only because I am passionate about it but also
because it helps younger students to achieve better results.
This research was done to show you the importance of developing technical elements,
which is also seen in the research results, because I consider basketball as one of the four
indispensable games when it comes to development, among football, volleyball and handball.
Considering the approach taken during the research as well as the final results that proved my
hypothesis, I truly believe that the objectives of my research were achieved.

Keywords: sports, basketball, strength, physical training, games, creative.

51
 BIBLIOGRAFIE

1. Ardelean, T., (1991), Viteza și forța în atletism. Contribuții teoretice privind

valorificarea potențialului de viteza la copiii de 11-14 ani, Teză de doctorat,
București;
2. CÂRSTEA, Gheorghe, Educaţia fizică - teoria şi bazele metodicii ,ANEFS,
Bucureşti, 1997;
3. Hrișcă, A., Predescu, T., Dîrjan, C., (1985), Baschet la copii și juniori, Editura
Sport-Turism, Bucureşti;
4. Stănescu, M. (2002) Educaţie fizică pentru preşcolari şi şcolari mici, Editura
Semne, Bucureşti;
5. Betran, J.O., Coni, J.T., (1992), Capacitatea motrică în baschet. Motricitate,
tehnică și dezvoltarea capacității motrice la jucătorii de baschet modern,
Revista "Cultura sportivă", nr.24;
6. Adamson T.K., Basketball: The math of the Game, Capstone Press, Minnesota,
2011;
7. Federația Română de Baschet – Colegiul central al antrenorilor (2006),
Concepția unitară de joc și pregătire pe nivele formative, București;
8. BOCIOACĂ, L., (2008), Dezvoltarea calităților motrice, Ed. Moroșan,
București;
9. Matveev, L.P, & Novikov, A.D. (1980). Teoria şi metodica educaţiei fizice,
Editura Sport-Turism, Bucureşti;
10. Cârstea, G., (1993), Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura
Universal, București;
11. https://www.frbaschet.ro/document/regulamente
12. Ghițescu, I.G., (2007), Baschet – atac și apărare, Editura Matrix Rom,
București;
13. American Alliance for Health, Physical Education, Recreation and Dance –
AAHPERD (1984). Basketball for boys and girls: skill test manual. VA:
Reston
14. Cousy B., Power F., -Basketball concepts and techniques, New York, 1970;
15. Hrișcă, A., (1968), Baschet – curs de bază, Editura Didactică și pedagogică,
București;
16. Moanță, A., (2005), Baschet. Metodică, Editura Alpha, Buzău;

52