STRATEGII ŞI TEHNICI DE REZOLVARE A SITUAŢIILOR CONFLICTUALE

Considerăm că dimensiunea terapeutică a rolului social al profesorului se impune în

prezent cu tot mai multă pregnanţă. Pentru a face faţă noilor condiţii, profesorul poate recurge –
cum nota Saunders la trei tipuri de strategii: strategii de evitare, strategii de diminuare şi strategii
de confruntare.

A. STRATEGIILE DE EVITARE
Includ: cultivarea unei toleranţe largi din partea profesorului, simularea bolii, plasarea
conflictului în registrul glumei. Dacă s dovedit constant toleranţă, un profesor aflat în dificultate
poate ignora momentan criza creată în clasă fără a-şi pierde credibilitatea. Sub masca bolii
profesorul poate evita implicarea într-un conflict pe care simte că nu-l va putea stăpâni, fără ca
acest lucru să-i compromită autoritatea în viitor. Acelaşi rost îl are şi utilizarea registrului
glumei.
Deşi aceste strategii pot părea exotice profesorilor din ţara noastră, ele fac parte din
arsenalul curent al profesorilor din Occident, impuse fiind de variabilele tot mai numeroase care
pot influenţa un conflict din sala de clasă. Saunders subliniază fără echivoc şi „precaritatea”
acestor strategii: „Strategiile de evitare pot să aibă anume valoare de supravieţuire, dar ele nu
rezolvă mare lucru, atâta timp cât profesorul nu câştigă nici o satisfacţie profesională iar
conflictul nu este rezolvat” (26).

B. STRATEGIILE DE DIMINUARE
Includ: acţiuni de amânare, răspunsuri tangenţiale, evitarea, apeluri la generalizare.
Acţiunile de amânare, aşa cum sugerează chiar numele, implică amânarea unor decizii
pentru a evita precipitarea unei crize sau pentru că profesorul nu este sigur de urmările imediate
ale deciziilor pe care urmează să le ia.
Răspunsurile tangenţiale sunt acelea care vizează problemele periferice, ignorînd deliberat
sursele principale de conflict.
Profesorul recurge la evitare când este invitat să ia poziţie într-un conflict, ştiind dinainte
că orice poziţie ar adopta, aceasta ar duce la escaladarea conflictului.
Apelul la generalizare este utilizat când profesorul vrea să descurajeze o solicitare
imperioasă din partea unui elev; el trebuie să demonstreze elevului că, venită din partea lui,
cererea este rezonabilă, dar venită din partea altor colegi, ea îşi pierde acest caracter, devine
nerezonabilă. Saunders (26) notează că şi acest tip de strategii este nesatisfăcător, pentru că nu
rezolvă situaţia conflictuală.

C. STRATEGII DE CONFRUNTARE
Includ: strategii de putere şi strategii de negociere.
Un profesor recurge la strategii de putere când aplică metoda divide et impera (efectul ar
fi fragmentarea situaţiei conflictuale sau a masivităţii grupului de elevi angajaţi în conflict): cînd
recurge la procedee axate pe principiul pseudo-puterii, adică preferând ameninţări pe care ştie că
nu le va traduce în practică, de fiecare dată când manipulează recompense, dar şi când face apel
la tradiţia şcolii – „Nu aşa se procedează în şcoala noastră”.
Strategiile de negociere se pot aplica doar când deznodământul situaţiei conflictuale nu
pare a fi iminent, iar „actorii” par dispuşi să accepte o soluţie raţională. În acest sens, Saunders
(26) aminteşte trei procedee: compromisul, apelul la afiliere şi pseudo-compromisul.
Compromisul reclamă o atenţie sporită din partea profesorului, deoarece poate constitui
un precedent la care elevii pot recurge ulterior.
Apelul la afiliere nu se poate produce decât dacă există deja un sistem curent şi acceptat
de permisivităţi şi interdicţii care să le permită elevilor „neutri” să se desolidarizeze de
„turbulenţi” fără ca acest lucru să afecteze relaţiile lor ulterioare. De aceea profesorul trebuie să
recurgă la acestea doar în ultimă instanţă şi numai dacă are siguranţa respectivului sistem de
permisivităţi şi interdicţii.
Pseudo-compromisul ridică probleme ulterioare detensionării situaţiei, legate de posibila
stare de frustrare pe care o poate resimţi elevul, dacă nu a înţeles între timp că pretenţiile lui sunt
absurde sau exagerate.
În acelaşi context cu Saunders, C. Watkins şi H. Wagner (46) sugerează câteva exigenţe a
căror respectare poate cotribui la detensionarea unei situaţii conflictuale:
 Evită confruntarea cu elevii în faţa clasei, deoarece poziţia lor poate câştiga noi
aderenţi.
 Întreabă elevul dacă disputa este atât de importantă pentru el încât să merite o
asemenea escaladare.
 Evită ameninţările de orice fel, mai ales acelea care pot fi percepute ca ameninţări
fizice.
 Caută acea alternativă care să dea câştig din cauza amândurora.
 Încurajează elevul să spună cât mai multe despre percepţia sa asupra stării
conflictuale.
 Explică în mod limpede propria percepţie asupra stării conflictuale respective.
În acelaşi context se înscriu şi sugestiile Laurei Rose (47);

I. Iubeşte ...

II. Aşteaptă-te la cel mai bun comportament din partea elevilor şi comunică-le
acest lucru:
 Stabileşte reguli şi standarde simple pentru ceea ce consideri a fi
comportament dezirabil (transmite siguranţă, fii amabil şi eficient; elevii
trebuie să simtă că în sala de clasă sunt în siguranţă din punct de vedere
fizic, intelectual şi emoţional).
 Utilizează modelarea şi jocul de roluri pentru a le transmite un
comportament respectuos, dezirabil.
 Nu acceptă mai puţin, manifestă explicit dezacordul tău.
 Nu cheltui energie schiţând răspunsuri pentru fiecare comportament greşit.

III. Stabileşte planuri în vederea sprijinirii comportamentului dezirabil:

- Pregăteşte lecţii care să aibă înţeles pentru elevi cu predispoziţii şi interese diferite.
- Pregăteşte strategii de supraveghere pentru a fi sigur că elevii îşi îndeplinesc sarcinile.
- Exersează comportamentele de bază din sala de clasă.
- Formulează aşteptări adecvate vârstei elevilor.
- Anticipează posibilele probleme de disciplină în scopul prevenirii lor. (Dacă profesorul
utilizează strategii de prevenire, doar 10 % din efortul său va fi îndreptat către rezolvarea
problemelor disciplinare).
- Oferă întăriri/recompense elevilor care îşi îndeplinesc sarcinile.
- În cazul unui comportament perturbator deplasează-te către elevul în culpă şi spune ceva de
genul: “te rog, ocupă-te de tema ta”.
- Utilizează umorul şi ironia într-o manieră stimulativă pentru elevi.
- Arată locul unde sînt afişate regulile sau utilizează oricare alt semnal pentru elevul care nu-şi
vede de treabă.
- Spune: “te rog să iei o pauză, revino cât de repede poţi”.
IV. În cazul unor comportamente perturbatoare repetate, profesorul trebuie să aibă consecinţele

deja pregătite; utilizarea lor trebuie combinată cu o atitudine care spune:

- “Tu ai responsabilităţi faţă de tine şi faţă de colegi”; consecinţele pot fi selectate în

conformitate cu unul din următoarele sisteme de disciplină: Glasser, Dreikurs,, Canter, Jones
etc.
- Subliniază consecinţele logice ale comportamentului elevului.
- Pierderea unor privilegii cu oferirea unor posibilităţi de a le recupera: “tu ai ales să…, deci
nu mai poţi să… până nu…”.
- Întrebări de tip Glasser, care să conducă la o înţelegere şi la un angajament din partea
elevului (nu este recomandabilă întrebarea: de ce?).
- Mesaje centrate pe elev: “dacă tu nu-ţi faci treaba, nu pot să te ajut în nici un fel”.
- “Şedinţe” care ar putea conduce la un contract şi la sublinierea unor consecinţe posibile.
- Cere elevului să aştepte în vreme ce tu te gândeşti, chipurile, la ceea ce a făcut.

V. În cazul comportamentului scandalos şi care riscă să capete amploare profesorul are nevoie

de un plan de urgenţă.

- Transmite un mesaj clar cu privire la ceea ce înseamnă un mediu sigur, cu graniţe

evidente pentru toată lumea.
- Elevul va trebui să-şi sune părinţii sau să le scrie o scrisoare (dacă greşeala lui nu
ridică şi alte probleme).
- „Şedinţă” cu angajamente şi consecinţe (cu sau fără contract).
- Cere elevului să aştepte în timp ce tu decizi ce este de făcut.
- Foloseşte consecinţele pe care elevul le-a acceptat prin contract.
- Deplasează elevii către altă sală de clasă, lasă-l pe cel care s-a comportat
necorespunzător acolo.

VI. Cel mai important lucru pentru profesor ar trebui să fie modul în care va
configura un scenariu educaţional plecând de la regulile de mai sus:
- Întreabă-te: „de ce nu merge planul meu? Ce am făcut sau ce am neglijat să fac? Ce îl
deranjează pe acest elev şi ce anume îl motivează să adopte un comportament
indezirabil? Ce pot face eu în privinţa asta?”
- Elaborează un plan nou, eventual cu ajutorul elevilor, al părinţilor, al celorlalţi
profesori ai clasei.
- Urmăreşte eficienţa noului plan şi revizuieşte ceea ce este de revizuit.
- Munceşte oricât de greu pentru a crea raporturi, a încuraja afectivitatea şi
comportamentele pozitive.

Departamentul pentru pregătirea viitorilor profesori de pe lângă Universitatea din

Vermont oferă, în acelaşi context, o listă cu douăsprezece sfaturi pentru menţinerea
ordinii în clasă:
1. Fii cinstit; fii acel gen de persoană în care elevii au încredere: ferm, prietenos, respectuos,
cu simţul umorului.
2. Menţine ordinea în sala de clasă: o sală de clasă organizată şi veselă
încurajează un comportament dezirabil din partea elevilor.
3. Încearcă să-ţi cunoşti elevii: profesorul care îşi cunoaşte elevii dobândeşte
un fel de „al şaselea simţ”, care îl ajută să anticipeze problemele chiar înainte de a apărea.
 4. Pe cît posibil, transformă învăţarea în ceva amuzant: timpul petrecut la
şcoală trebuie să fie interesant, amuzant şi relevant pentru elev.
5. Evită controversele: discuţiile sunt nepreţuite, controversele nu, mai ales
când sunt alţi elevi de faţă.
6. Stabileşte reguli simple: elevii au nevoie de un număr cât mai redus de
reguli, formulate simplu, clar şi amintite adesea.
7. Nu ameninţa, acţionează: nu umili niciodată un elev şi nu încerca să
controlezi o clasă prin intermediul ameninţărilor.
8. Lasă elevii să întrevadă că îţi pasă de ei: stabiliţi împreună ceea ce este
acceptabil şi ceea ce nu este acceptabil în ceea ce priveşte comportamentul.
9. Încadrează-te în politica oficială a inspectoratului şcolar de care ţine şcoala
în ceea ce priveşte problemele de control şi disciplină.
10. Discută cu directorul pentru a şti care sunt procedurile şcolii în materie de
control şi disciplină.
11. Discută cu părinţii: ei pot fi aliaţi importanţi şi pot oferi, în acelaşi timp, şi
resurse pentru a crea un mediu de învăţare adecvat.
Nu porni singur la drum