Psihopedagogia specială a apărut ca o necesitate socială de a sintetiza,

dezvolta, nuanţa şi adapta experienţa altor ştiinţe (psihologie, pedagogie,

medicină, sociologie, etc.) în vederea explicării dezvoltării persoanelor cu nevoi
speciale (mai ales a celor cu dizabilităţi) pentru a se realiza adaptarea şcolară,
profesională şi socială având ca reper permanent creşterea calităţii vieţii
tuturor membrilor societăţii.
Astfel, Psihopedagogia specială devine o ştiinţă interdisciplinară, aflată la
intersecţia mai multor ştiinţe, după cum reiese şi din definiţiile propuse de-a
lungul timpului: Științele psihologice și pedagogice au cunoscut un avînt
semnificativ în a doua jumatate a secolului trecut și în prima parte a acestui
secol. S-au constituit noi domenii și s-a pus un accent tot mai mare pe
caracterul aplicativ, pornind de la nevoia de cunoaștere a copilului și de
evaluare a capacității psihice, în vederea adoptării unor strategii eficiente
pentru optimizarea procesului instructive-educativ. Problemele cu semnificații
deosebite creează copiii handicapați, a căror instruire și educație trebuie să
subordoneze scopul corectiv-recuperativ și integrative socioprofesional. Din
aceste necesități s-au constituit domeniile psihologiei special care cunosc azi o
mare diversitate și o dezvoltare profundă, ce se raportează la fiecare categorie
de handicap.
Psihologia specială știința care se ocupă cu studiul de modele atipice de
dezvoltare, manifestările sale și influența asupra modului uman de viață.
Psihologie specială a apărut și sa dezvoltat ca o zonă de frontieră de cunoștințe,
care are legături extinse cu alte științe, în special în psihologie generală,
medicină, pedagogie. Aceasta include realizările științelor umane și naturale
(filosofie, sociologie, drept, biologie, genetica, anatomie, fiziologie, etc.). Ca
orice știință, este o ramură independentă a cunoașterii umane, psihologia
specială are propriul subiect - un model de dezvoltare atipică, cauzele și
mecanismele sale, în special dezvoltarea experienței sociale și culturale a
persoanelor cu atipii (handicap și dizabilități mintale), în special, legile învățării
spontane și dirijate lumea, să câștige experiență practică, socializare și
schimbările în psihicului, care apar în cursul specialiștilor de acțiuni corective.
Psihologie specială studiază spontane și îndreptate formarea unor noi structuri
mentale cu dezvoltarea atipică, și identifică modalități de a le gestiona în
vederea unei socializare eficientă și optimă a fiecărui individ cu atipii. Subiectul
psihologiei speciale de studiu ca o ramură a cunoștințelor științifice sunt copii
cu probleme de dezvoltare și probleme de formare și vospitaniya.Takim lor,
subiectul unei psihologie specială este studiul de dezvoltare mentală în
circumstanțe strâmtorate. Aceeași tulburare de dezvoltare, care este o
consecință a impactului acestor circumstanțe este o schimbare susținută în
parametrii de funcționare efectivă a minții și rata de modificări legate de
vârstă, în mod semnificativ diferite de valorile medii, tipice pentru această
vârstă. Obiectul de studiu al psihologiei speciale constituie persoane (copii și
adulți) cu atipii (dizabilități congenitale sau dobândite și tulburări de
dezvoltare) și atitudinea față de ei în societate în diferite stadii ale existenței
sale. Sub atipii ne referim la dezvoltare în care apar modificări sub forma unor
abateri sau nereguli în funcționarea proceselor cognitive, emoționale și de
reglementare ale psihicului. Scopuri și obiective ale educației copiilor anormali
sunt determinate de principiile generale ale psihologiei și pedagogiei -
pregătirea pentru viață utilă socială activă, formarea calităților civile, dar
acestea sunt puse în aplicare în cantitatea disponibilă de tehnici și instrumente,
precum și gradul corespunzător structurii defectului. Obiectul de studiu
speciale pentru copii psihologii- cu tulburări congenitale sau dobândite ale
dezvoltării fizice și mentale.
Subiectul psihologiei speciale sunt modele de dezvoltare și manifestări ale
psihicului diferitelor grupuri de copii cu tulburări de dezvoltare :
1) dezvăluirea modelelor de dezvoltare și manifestări ale minții comune de a
dezvolta în mod normal, copiii și copiii cu tulburări de dezvoltare;
2) Studiul de modele de dezvoltare și manifestări ale psihicului, care sunt
specifice copiilor cu deficiențe de dezvoltare;
3) studiul neregularităților în dezvoltarea și formarea unor forme specifice de
activitate mentală și procesele mentale în diferite grupuri de copii anormale;
4) identificarea căilor, mijloacele și metodele de compensare tulburări în
dezvoltarea copiilor.
Scopul psihologiei speciale este studiul caracteristicilor individuale tipice pentru
dezvoltare atipică, cauzele, mecanismele și structura atipii, precum și studiul și
dezvoltarea strategiilor de asistență specifice în vederea îmbunătățirii calității
vieții persoanelor cu atipii.
Sarcinile psihologiei speciale includ :
 Studiul de modele și caracteristici ale dezvoltării mentale a copiilor și adulților
cu diverse dizabilități mintale și fizice în diferite condiții, în special în ceea ce
privește formarea corecțională;
 Dezvoltarea metodelor și mijloacelor de diagnostic psihologic al tulburărilor
de dezvoltare;
 Dezvoltarea mijloacelor de corecție psihologică a dezvoltării deficiențelor;
 Bază psihologică a conținutului și a metodelor de instruire și educație în
sistemul de instituții educaționale speciale;
 Evaluarea psihologică a conținutului și a metodelor de predare copiilor cu
dizabilități de dezvoltare în diferite condiții;
 Corecție psihologică a neadaptare
Sarcina principală a psihologiei generale în etapa actuală este formarea unui
individ adecvat în ceea ce privește utilizarea metodelor și tehnicilor de educație
și formare, din cauza căreia există un înlocuitor speciale și refacerea funcțiilor
perturbate. Psihologie specială a apărut și sa dezvoltat ca o zonă de frontieră
de expertiză este strâns legată de psihologie, educație și medicină. relația sa cu
psihologia este determinată de poziția metodologică comună, aparat
conceptual, metode de studiere a psihicului. În dezvoltarea sa, psihologia
specială se bazează pe realizările științei medicale, fiziologie, neurologie si
psihiatrie. Păstrarea profundă înregistrări medicale vă permite să obțineți o
idee despre cauzele, structura și mecanismele unui defect, ajută în studierea
caracteristicilor psihologiei anormale a copilului. Despre legătura cu psihologia
specială psihologia anormală în literatura de specialitate a exprimat opinia că
psihologia specială face parte din fiziopatologie. Cu toate acestea, acest lucru
nu poate fi acceptată. Studiile fiziopatologice ,structura și modele de format
degradare personalitate psihiatrică și, în special psihicului copilului anormale -
dezvoltare în curentul sau terminarea procesului patologic. În plus,
fiziopatologia este axată pe sarcinile atribuite psihiatriei clinice, precum și
psihologia specială - teoria și practica de pedagogie corecțională. Relația
psihologie specială și pedagogie reflectă în faptul că problemele legate de
creșterea și educarea copiilor cu anomalii în dezvoltare sunt dezvoltate pe baza
teoriei generale a didacticii și metode specifice de instruire. Psihologia specială
este strâns legată de pedagogie corecțională. Aceste discipline obiect comun de
studiu - copii cu tulburări de dezvoltare, anumite obiective comune, cadru
metodologic comun, metodele de studiu, Fundația științele naturii, care se
califică fenomenele într-un singur concept. Cu toate acestea, pedagogia
corecțională dezvoltă și justifică științific un sistem de formare și educație,
precum și psihologia specială studiază legile de dezvoltare a copiilor anormale.
Interconectarea și interdependența dintre aceste două științe este confirmată
de cuvintele restante rus psiholog SL Rubinshtey-on: „Cu toate interconexiunea
dezvoltării mentale a copiilor și a procesului educațional este subiectul
psihologia psihicului copilului în legile dezvoltării sale, procesul pedagogic aici,
ca una dintre condițiile de această evoluție. În relațiile de cercetare de
învățământ se schimbă: obiectul pedagogiei este un proces de educație și
formare în legile sale specifice, proprietățile mentale a copilului apar și
condițiile pe care trebuie să fie luate în considerare " Psihologia specială
devine, astfel, o disciplină esențială pentru întreaga societate modernă.Pe de o
parte, studiind cazurile persoanelor cu deficienţe şi/sau cu handicap, caută
soluții pentru recuperarea lor, pe de altă parte, ea vine în ajutorul comunității
care, prin integrarea acestor subiecţi, este scutită de o mare parte din povara
psihică şi materială a susținerii lor. Însă, în primul și în primul rând, dezvoltarea
psihologiei speciale reprezintă o disciplină morală, venind în sprijinul celor
năpăstuiți, care nu au altă vină decât că s-au născut altfel decât cei mulți ori că
au dobândit un neajuns care le-a schimbat traiectoria firească atât a vieții lor,
cât și a aparţinătorilor lor.
Problema compensării în psihologie se referă la abilitatea de a face față și de a
gestiona eficient dificultățile, stresul sau dezavantajele cu care ne confruntăm
în viață. Acest concept este adesea asociat cu reziliența și adaptabilitatea
individului.Individul compensat poate dezvolta strategii și resurse personale
pentru a depăși obstacolele și pentru a menține un echilibru psihologic și
emoțional. Aceasta poate implica atât aspecte cognitive (cum ar fi abilitatea de
a găsi soluții la probleme) cât și aspecte emoționale (cum ar fi gestionarea
stresului și a emoțiilor negative).În psihologie, se studiază modalitățile de
dezvoltare a abilităților de compensare și de creștere a rezilienței individului,
astfel încât să poată face față cu succes situațiilor dificile sau
traumele.Compensarea poate varia de la o persoană la alta și poate fi
influențată de factori precum experiența de viață, suportul social, abilitățile de
coping și resursele personale.
Există mai multe tipuri de compensare în psihologie, inclusiv:
1. Compensarea cognitivă: Acest tip de compensare implică utilizarea
abilităților cognitive pentru a depăși sau a compensa deficiențe în alte domenii.
De exemplu, o persoană care are o tulburare de limbaj poate dezvolta abilități
cognitive mai bune pentru a-și exprima gândurile.
2. Compensarea emoțională: Uneori, oamenii pot folosi mecanisme de apărare
emoțională, precum negarea sau sublimarea, pentru a face față sentimentelor
neplăcute sau dificultăților emoționale.
3. Compensarea socială: Acest tip de compensare se referă la utilizarea
relațiilor sociale sau a sprijinului social pentru a face față stresului sau
dificultăților. Persoanele pot căuta ajutor sau susținere de la prieteni, familie
sau terapeuți pentru a compensa lipsa de resurse personale.
4. Compensarea fizică: Uneori, în cazul unei dizabilități fizice, indivizii pot
dezvolta abilități sau tehnici speciale pentru a-și compensa pierderile de
mobilitate sau funcționalitate.
5. Compensarea învățării: În domeniul educației și al învățării, compensarea
poate include adaptări speciale sau tehnici pentru a ajuta elevii cu dificultăți de
învățare să dobândească cunoștințele și abilitățile necesare.
6. Compensarea adaptivă: Persoanele cu tulburări de dezvoltare pot folosi
tehnici adaptative pentru a face față dificultăților lor și pentru a funcționa în
societate în ciuda acestor deficiențe.
Compensarea poate varia în funcție de individ și de natura dificultăților cu care
se confruntă. Este important de menționat că, în multe cazuri, compensarea
poate fi benefică pentru adaptarea și funcționarea individului în societate.